Lasă rugăciunea să lucreze singură!

În 1963, un monah ortodox, Arhimandritul Lev Gillet, a publicat ceea ce trebuie să fie cea
mai bună lucrare modernă despre Rugăciunea lui Iisus, intitulată simplu The Jesus Prayer
[Rugăciunea lui Iisus]. Părintele Lev a fost inițial un catolic francez evlavios care a
îmbrățișat monahismul benedectin. Student în creștinismul răsăritean, Părintele a explorat
Ortodoxia și în cele din urmă s-a convertit, devenind ortodox. [...]

Lasă rugăciunea să lucreze singură. „Începând să rostești numele [lui Iisus] cu evlavie
fierbinte”, scrie el, „tot ceea ce trebuie să facem este să ne atașăm de el, să ne agățăm de el și
să îl repetăm domol, ușor și în tăcere.”

Nu te grăbi în repetarea rugăciunii, îndeamnă Părintele Lev. Și nu o zi prea repede. Dacă

obosești nu te mai ruga. Dar chiar și atunci când nu te rogi, indiferent de orice altceva faci,
încearcă să fii atent la dorința de a rămâne întotdeauna în prezența lui Iisus. Sfânta
Scriptură caracterizează această stare astfel: „Dormeam, dar inima-mi veghea” (Cântarea
Cântărilor 5, 2).

Care sunt urmările rostirii neîncetate a numelui lui Iisus? Părintele Lev ne încredințează:
„Numele lui Iisus este un mijloc concret și puternic de a-i transfigura pe oameni în
realitatea lor cea mai profundă și dumnezeiască”. El ne îndeamnă să spunem rugăciunea în
tăcere în timp ce mergem la serviciu, în timp ce mergem pe stradă, chemând numele lui Iisus
peste fiecare om pe care îl vedem și încercând mereu să ne purtăm într-un mod care să
sugereze oamenilor din jurul nostru că noi încercăm să trăim pentru Hristos.

(Norris J. Chumley, Tainele Rugăciunii lui Iisus, Editura Doxologia)