Morală - Grupa 6 - Pârvuleț Andrei-Mihail, Pastorală - Mitropolitul Antonie de Suroj, Făcând Din Viață Rugăciune

Lucrare seminar - Morală Creștină
Mitropolitul Antonie de Suroj

-Făcând din viață rugăciune-
Coordonator:
Pr. Lect. Dr. Georgian Păunoiu
Student:
Pârvuleṭ Andrei-Mihail
Anul III, Grupa VI
Bucureşti
2022
I. Date despre viața Mitropolitului Antonie de Suroj
Mitropolitul Antonie de Suroj, pe numele său de mirean André Borisovici Bloom, s-a
născut în data de 19 iunie 1914, în Elveția la Lausanne, părinții săi fiind Xenia și Boris
Edwardovici Bloom, un diplomat rus, ce își reprezenta poporul la nivel internațional 1.
O dată cu instalarea bolșevicilor la conducere în Rusia, familia lui Boris Bloom este
nevoitǎ să ia drumul pribegiei, stabilindu-se în Paris, revenind și el după ce fusese reținut la
Istanbul o vreme, astfel familie se reunește2.
După ce a absolvit Facultatea de Științe din Sorbona, a urmat cursurile la Facultatea de
Medicină din același oraș, voind apoi să candideze pentru un post de profesor universitar din
cadrul acestei facultăți, însă pentru aceasta era nevoie sǎ depună o lucrare, dar la îndemnul
părintelui său Atanasie, acesta a scris o lucrare slabă, astfel plasându-se pe locul 84 din 86 de
candidați. La sfârșitul verii a anului 1939, André i-a cerut parintelui Atanasie să-l călugărească,
iar cinci zile mai târziu a fost recrutat în armată din cauza celui de-al doilea război mondial 3.
Înainte de a pleca în armată, André îi adresează două întrebări părintelui Atanasie, una
din ele referindu-se la ascultare, ceea ce nu era o problemă după cum am văzut mai înainte în
privința lucrării slabe, iar cealaltă se referea la rugăciune, la cât de des să se roage, astfel că
părintele Atanasie i-a răspuns acestuia că trebuie să se roage tot timpul; André pleacă cu aceste
învățături în război, unde a avut funcția de chirurg militar și grad de ofițer. Pe front a întâlnit
numeroase situații, dar aș vrea să scot în evidenţă faptul că el trata cu acceași dragoste pacienții
indiferent dacă erau aliați sau inamici, astfel că atunci când un soldat german avea degetul
zdrobit, medicul coordonator ordonă să i se taie degetul (soldatul era ceasornicar de meserie, iar
asta ar fi însemnat ca acesta să nu-și mai profeseze meseria), iar Andre hotărăște să-l îngrijească
și după mai multe săptămâni soldatul german pleacă din spital cu degetele întregi 4.
În anul 1943 chiar în Săptămâna Patimilor, André este tuns in monahism 5, urmând ca mai
târziu sǎ fie hirotonit preot, după ce mama sa fu de acord cu acest lucru 6, iar în anul 1949,
împreună cu mama sa Xenia a plecat pe mare către Anglia 7, stabilindu-se aici, urmând ca mai
1
Gillian CROW, Acest om sfânt. Impresii despre Mitropolitul Antonie, trad. M. I. Bazon, Ed. Theosis, Oradea, 2017,
pp. 21-31.
2
Gillian CROW, Acest om sfânt. Impresii despre Mitropolitul Antonie, … pp. 33-49.
3
4
5
Gillian CROW, Acest om sfânt. Impresii despre Mitropolitul Antonie, … p. 134.
6
7
Gillian CROW, Acest om sfânt. Impresii despre Mitropolitul Antonie, …p. 155.
2/9
târziu în data de 30 noiembrie 1957, în cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit Episcop de
Sergievo8.
În anul 1962, Patriarhia Rusă îi acordă Episcopului Antonie o nouă eparhie pentru
păstorire, astfel fiind numit Arhiepiscop de Suroj, iar teritoriile pe care le avea sub îngrijire
făceau parte din Insulele Britanice 9, iar în anul 1966 Sinodul Patriarhiei Ruse, îl ridică pe
Antonie la rangul de Mitropolit10.
Având o vârstă înaintată și o activitate bisericească foarte bogată, Mitropolitul Antonie de
Suroj s-a îmbolnăvit de cancer, iar această boală se pare că se instalase încă de pe vremea pe
când Parisul era sub ocupație, iar acesta opera în unitatea de radiologie, petrecându-și multe ore
fără a purta echipament de protecție, astfel că în data de 4 august 2003, Mitropolitul Antonie de
Suroj trece la Viaţa veșnică, lăsând în urma sa un ogor plin cu roade11.
II. Făcând din viață rugăciune
După cum am văzut, Mitropolitul Antonie de Suroj l-a avut ca povățuitor pe pǎrintele
Atanasie, părinte ce l-a format duhovnicește, am putea spune că prin pronia dumnezeiască acest
părinte i-a schimbat viața.
După cum ne mărturisește, Mitropolitul Antonie îl întâlnește pentru prima dată pe
părintele Atanasie la vârsta de 17 ani la Paris, fapt ce l-a determinat pe părintele Antonie să-i
ceară acestuia să-i devină părinte duhovnicesc, aceasta doar printr-o simplă prezență 12.
Părintele Atanasie, ia hotărârea de a se călugări după ce întâlnește un frate de mănăstire
care își pierduse un braț și un picior în timp ce tăia niște copaci în pădure, dar care viețuia de 50
de ani aici, iar acest lucru l-a făcut pe părintele Atanasie să-l întrebe de ce nu s-a călugărit până
la acea vreme, acesta răspunzându-i, că un călugăr plânge și se roagă pentru întreaga lume, iar el
n-a ajuns încă la o astfel de măsură, iar această descoperire pentru părintele Atanasie este una
revelatoare, deoarece află că rugăciunea pentru întreaga lume fără abandonarea ei îl pune în
legătură strânsă cu Dumnezeu, iar după ceva timp de călugărie este trimis în Paris la parohia
Sfinții Trei Ierarhi, fiind singura biserică din Europa a Patriarhiei din Moscova13.
8
Gillian CROW, Acest om sfânt. Impresii despre Mitropolitul Antonie, …pp. 190-191.
9
10
11
Gillian CROW, Acest om sfânt. Impresii despre Mitropolitul Antonie, …pp. 380-386.
12
MITROPOLITUL ANTONIE DE SUROJ, Făcând din viață rugăciune, trad. monahia A. Igiroșanu, Ed. Sophia,
București, 2014, pp. 10-11.
13
MITROPOLITUL ANTONIE DE SUROJ, Făcând din viață rugăciune, … pp. 18-19.
3/9
Părintele Antonie ne spune că o dată după ce își mărturisise păcatele la scaunul de
spovedanie, părintele Atanasie nu i-a dat niciun canon, ci mai degrabă l-a lăsat pe el însuși să îi
spună Lui Dumnezeu ce este pregătit să facă de-acum încolo, având în vedere ceea ce nu făcuse,
ori aceasta însemna o responsabilitate asumată și căpăta un simț mai mare de răspundere , iar
după cum ne mărturisește, a căpătat o bucurie enormă, iar altădată i-a dat un alt sfat și anume să
nu se mai roage ca punându-și nădejdea pe propriul său efort ci să se bazeze pe rugăciunile
celorlalți, ori de-aici am putea să concluzionăm că îi cerea în mod indirect să aibă grijă de cum se
va comporta cu oamenii din jurul său, să fie atent cu aproapele, să iubească ca și la rândul său să
fie iubit și astfel să fie purtat în rugăciune de către oamenii din jurul său 14. Legat de spovedanie,
părintele Antonie ne mai relatează un episod, cum că părintele său duhovnicesc nu era de acord
cu, canonul, indiferent de greutatea pǎcatelor căci ce folos ar mai fi avut dacǎ ar fi stabilit o
regulă, apoi ar fi îndeplinit-o, dar aceasta fără ca inima să fie pusă în mișcare 15.
Un alt lucru important pe care l-am observat este că părintele Atanasie lăsa o libertate,
adică îl lăsa pe ucenic să caute, să aprofundeze și nu să i se dea pe tavă. Acest lucru îl vedem și
în ziua de astăzi când de multe ori se creează o dependență față de duhovnici, când majoritatea n-
au curajul să „arunce mreaja mai în adânc”, ori părintele Atanasie voia ca oamenii să aibă o
relaţie personală cu Dumnezeu16.
Această părinție duhovnicească de care a avut parte părintele Antonie, l-a ajutat în
formarea sa duhovnicească să ducă o viață plăcutǎ Lui Dumnezeu și totodată să lucreze o relație
cât mai personală cu Dumnezeu.
Tânărul Andre, după cum ne mǎrturisește, convertirea sa a avut loc în perioada
adolescenței dupǎ ce a mers la o conferință, rugat fiind de liderul unei organizații de tineret din
care făcea parte să vină măcar ca prezență fizică la o conferință, unde urma să vorbească un
preot. Ei bine, după aceasta, merge acasă și caută în Noul Testament cea mai scurtă Evanghelie
și anume a Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu și nu apucă să citească primele trei capitole
că deja simțea Prezența Lui Hristos, aici era punctul zero de la care avea să pornească în noul său
drum, acum îl cunoscuse pe Hristos în mod tainic și pătrunzător17.
Citind din Sfânta Evanghelie părintele Antonie descoperă mai multe lucruri, printre care
și că Dumnezeu este al tuturor, nu doar al unei națiuni sau al unei confesiuni, ci al întregii
omeniri și că toți am fost chemați să-I slujim, dar fiecare cu darurile sale și în modul său, de
asemenea prin faptul că Dumnezeu L-a dat pe unicul Său Fiu să moară pentru ca noi toți să
14
15
MITROPOLITUL ANTONIE DE SUROJ, Făcând din viață rugăciune, … p. 30.
16
17
4/9
putem trăi, este o iubire nemărginită 18. Un alt lucru important este acela că Dumnezeu nu ne vrea
robi, sclavi, iar asta a arătat-o prin pilda fiului risipitor, care venindu-și în sine19, a mers cu
gândul de a sluji, dar iubirea Lui Dumnezeu fiind atât de mare i-a redat statutul pe care îl avea de
dinainte să plece, ori vedem cǎ Dumnezeu venind ca să slujească S-a smerit, a fost disprețuit,
batjocorit, omorât, dar toate acestea doar din iubire față de oameni și o altă dovadă de iubire este
că Dumnezeu ne-a lăsat liberi, voința fiecăruia este liberă, astfel încât putem alege dacă mergem
cu El sau nu, acceptăm iubirea Lui sau nu, iar acest lucru este valabil oricând ne-am întoarce 20,
mai devreme sau mai târziu nu ne va spune „de ce n-ai venit atunci când ți-era bine și ai venit
acum când îți este rău?”.
Întruparea Cuvântului a făcut ca El să devină om, să intre în acest timp cu un trup
omenesc, să fie supus durerilor și a morții, ori acest lucru nu este altceva decât o solidaritate cu
întreaga omenire ce râmâne în veșnicie, iar o dată cu acceptarea morții a avut loc despărțirea de
izvorul vieții, și comportamentul agresiv al omenirii în cadrul evenimentelor ce au dus la Jertfa
de pe Cruce, a scos în evidenţă cea mai mare tragedie umană și anume Iisus Hristos, Omul istoric
și totodată Dumnezeu care din iubire și-a întins mâinile pe Cruce doar pentru restabilirea firii
umane, arătându-și dragostea Sa faţă de oameni, a fost omorât21.
Părintele Antonie relatează o întâmplare încă de pe vremea războiului civil dintre Armata
Imperială și Armata Roșie, astfel că armata din urmă câștigă acest război, iar cei care îi ajutaseră
pe imperiali, acum erau pedepsiți. Și se face că o tânără de 20 de ani, bate la ușa unei femei ce
avea doi copii și o avertizează că vor veni soldații la noapte să o ucidă, dar îi propune ca ea să îi
ia locul, în timp ce mama cu cei doi copii vor fugi pentru a-și scăpa viețile. Vedem cum această
tânără se aseamănă Lui Hristos, cum își pune viața pentru aproapele său și cum Hristos a început
să trăiască în ea22. Această femeie dându-și viața ca alții să trăiască, a făcut un gest de iubire, o
jertfă ce cu siguranță i-a adus Împărăția Cerurilor și în mod evident putem lua aminte cum ar
trebui să ne comportăm cu semenii noștri, venind cu dragoste către ei.
Un alt lucru minunat pe care aș vrea să-l scot în evidență, este acel fapt în care părintele
Antonie ne învață cum să ne rugăm, ori acesta ne spune că rugăciunea trebuie făcută în duh și în
adevăr, adicǎ rostirea cuvintelor să se facă după viețuirea noastră, după cum trăim, cuvintele să
arate ce și cum trăim noi, căci de multe ori, cuvintele sunt slabe, neconvingătoare și că nu
18
19
Lc 15, 17.
20
21
22
MITROPOLITUL ANTONIE DE SUROJ, Făcând din viață rugăciune, …pp. 49-52.
5/9
suntem conștienți cu adevărat de puterea dumnezeiască ci totuși ne bizuim pe noi 23, ori Viața va
veni dintr-o încredințare totală în pronia dumnezeiască.
O altă învățatură a părintelui Antonie este aceea că în această viață vremelnică trebuie să-
L avem în vedere tot timpul pe Dumnezeu și ne dă exemplul concret al Sfântului Apostol Petru,
pe când era pe mare, iar cât timp a privit la Hristos a putut păși pe mare, iar când și-a luat ochii
de la Hristos, atunci a căzut în mare 24, ori de ce s-a întâmplat aceasta? Pentru că Sfântul Apostol
Petru s-a lăsat cuprins de gânduri și de îndoială, n-a rămas încrezător în puterea dumnezeiască 25.
Un alt lucru important legat de instituirea Sfintei Euharistii la Cina Cea de Taină, pe care
o celebrăm la fiecare Sfântă Liturghie a fost o prefigurare a ceea ce urma să se întâmple, de
asemenea Aceasta are ca rol unirea credincioșilor cu Hristos, și a tuturor prin Hristos, de
asemenea viețuirea noastră trebuie să fie asemănătoare cu a Lui Hristos, trǎind pentru celălalt și
nu pentru noi26, nu hrănindu-ne egoismul care nu face altceva decât să aducă vătămare sufletului.
Prin acest Mare Dar, Hristos Se dăruiește pe Sine nouă, prin pâinea și vinul care se prefac în chip
tainic în Trupul și Sângele Său, iar în acest fel putem avea părtășie la firea dumnezeiască și
minunat lucru este că Hristos vrea doar inima noastră, așadar devine o vieţuire a Lui Hristos în
noi27.
Părintele Antonie de Suroj scoate în evidență și cum ar trebui să fie viețuirea noastrǎ în
raport cu ceilalți, aducând în prim-plan faptul că Hristos prin Jertfa Sa ne-a redat libertatea și
nădejdea, dar o libertate ce trebuie fructificată, mai cu seamǎ aceasta trebuie pusă în slujirea
celuilalt, în iubirea aproapelui, la fel cum Însuși Mântuitorul Hristos a slujit întregii omeniri.
Hristos ne-a învățat să ne iubim unii pe alții, să-i iubim atât pe cei care la rândul lor ne iubesc,
cât și pe cei care ne urăsc și ne prigonesc 28, ori aici este nevoie de o sinceritate cu noi înșine, să
curgă sângele sincerității, să ajungem la un eroism al creșinătății, încât să ne vedem acolo unde
suntem și prin această plasare vom știi ce avem de făcut pe mai departe.
În orice caz, după cum bine știm nu ne putem mântui singuri, ci lucrarea este mai amplă,
ea vine pe fondul slujirii noastre, o slujire în care îl sprijinim pe celălalt de lângă noi, ori aceasta
înseamnă „formarea” unei Biserici, și de aici reiese ideea de comuniune, astfel încât cu ajutorul
milostivirii să ne sprijinim unii pe alții, ori aceasta presupune să fim atenți, să avem trezvie,
smerenie și dedicare în această lucrare, care ne va aduce numeroase roade 29.
23
24
Mt 14, 28-30.
25
26
27
28
29
6/9
Părintele Antonie, consideră rugăciunea ca fiind mijlocul prin care putem lua parte la
viața duhovnicească, cu ajutorul cǎreia putem cunoaște mai bine lumea și în mod evident putem
să-l cunoaștem pe cel de lângă noi, nu fizic ci lăuntric. Rugăciunea oferă o viziune adâncă și
cuprinzătoare a tot ceea ce este nevăzut. Chiar dacă observăm încotro merge lumea, trebuie să
avem în vedere cǎ Hristos Și-a dat Viața pentru ea, și în mod categoric, avem datoria de a-I da
slavă lui Dumnezeu și totodată de a avea grijă de creația Sa. Prin rugăciune intrǎm în contact cu
Dumnezeu, iar dacă nu ne rugăm se consideră că îl ținem la distanță. În altă ordine de idei,
rugǎciunea izvorăște fie dintr-o minunare cu privire la creație sau chiar o trăire lăuntrică, fie din
cauza unui necaz, a unei suferințe, în care ne vedem limitați. De asemenea ni se spune cum ar
trebui ca fiecare zi în care ne trezim, să o începem cu rugăciune și să o considerǎm ca pe un dar
al Lui Dumnezeu, iar orice ni se va întâmpla în acea zi, să luăm ca pe Voia Lui Dumnezeu 30.
Un alt lucru important în relația cu Dumnezeu, după cum ne spune părintele Antonie este
să fim noi înșine, ori nu în sensul de egoism, ci plasarea noastră să fie exact acolo unde ne aflăm
ca atunci când stăm în Fața Lui Dumnezeu să fim smeriţi, să ne vedem neputințele și să-I cerem
ca El să lucreze în inimile noastre, astfel încât mintea sǎ se aprindă, iar inima să ardă după
cunoașterea Lui Dumnezeu, iar în acest fel, Bunul Dumnezeu nu va întârzia și va sălășlui în
sufletele noastre, o dată cu consimțământul nostru31.
În ultimul capitol al acestei cărți, părintele Antonie ne oferă o rețetă în ceea ce privește
viețuirea noastră, mai exact ne învață cum să facem din viața noastră rugăciune, dând mai multe
exemple, însă ne vom opri la cuvintele din Sfânta Scriptură. Aici părintele recomandă să le citim
cu atenție, să medităm asupra lor și să concluzionăm, dar dacă ne oprim doar la atât, nu este de
ajuns, o ultimă fază, este să le punem în practică, așa încât, dacă inima noastrǎ va fi deschisă,
întrebările noastre vor primi răspuns. O altă metodă este legată de aproapele nostru, și de obicei
raportarea noastră se face la cine este aproapele nostru?, însă părintele Antonie schimbă
raportarea și vine cu o altă percepție, anume: al cui aproape sunt eu? Ori această raportare atrage
după sine o atenție mai mare și o trezvie cu ajutorul cărora vom deveni slujitori celorlalți 32.
Legat de rugǎciune, pentru părintele Antonie aceasta nu se limitează doar la cuvinte
rostite în fața divinității impersonale, precum nici faptele nu sunt niște gesturi exterioare omului
ci atât rugăciunea cât și faptele sunt exteriorizări a unei vieți trăite în lumina Evangheliei, nu ca
dogmă exterioară ci mod de viețuire lăuntric prin care cel ce se numește creștin, lasă să transpară
lucrarea Lui Dumnezeu în lume prin sinele propriu. Astfel contemplația nu este doar staticǎ, unui
extaz al ieșirii din sine, fără consecințe exterioare, ci prin ea adevăratul creștin devine coerent,
30
31
32
7/9
faptele sale exterioare provenind din credința lăuntrică. Astfel părintele amintește exemplul
Mariei Skobtsova care a demosntrat că și faptele exterioare cât și rugăciunea izvorâsc dintr-un
izvor comun al vieții în Hristos, atunci când și-a dat viața în lagărele naziste, însoţind o evreică
în camera de gazare, pentru a-i demonstra că există credințǎ și nădejde în Viața veșnică 33.
În orice caz, în urma unor astfel de preocupări vom intra în Duhul Lui Dumnezeu și
viețuirea noastră va avea ca precursor trăirea lăuntrică care se va manifesta și la nivel exterior,
izvorând din rugăciune și contemplaţie34.
III. Concluzii:
1. O primă concluzie ar fi aceea că părintele Antonie a avut un povățuitor ce și-a pus

amprenta în viața sa, urmând apoi ca la rândul său să sădească în inimile celorlalți
semințele unei trăiri autentice și cât mai personală cu Dumnezeu;
2. O altă concluzie ar fi aceea cǎ iubirea Lui Dumnezeu este nemărginită pentru întreaga
omenire, la fel și noi Îl putem imita, deschizându-ne inimile în fața semenilor noștri și
punându-i pe ei în prim-plan;
3. Titlul „Făcând din viață rugăciune” este o sinteză la cum ar trebui să fie viețuirea
fiecăruia, care presupune ca viața lăuntrică să fie îmbinată cu trăirea exterioară, lucrând
cuvintele Sfintei Evanghelii exprimate dinlăuntrul nostru și exteriorizată prin faptele
noastre, atât raportat la o relație cât mai personală cu Dumnezeu cât și la o relație
apropiată cu oamenii din jurul nostru! Cu alte cuvinte, este nevoie de mai multe fapte
vrednice de mântuire și mai puține vorbe!
Iertați!
33
34
8/9
BIBLIOGRAFIE:
Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediția Sinodală a Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și
de Misiune Ortodoxă, București, 2019;
1. ANTONIE, MITROPOLIT DE SUROJ, „Făcând din viață rugăciune”, trad. monahia A.

Igiroșanu, Editura Sophia, București, 2014.
2. CROW, Gillian, „Acest om Sfânt. Impresii despre Mitropolitul Antonie”, trad. M. I.
Bazon, Editura Theosis, Oradea, 2017.
9/9

Morală - Grupa 6 - Pârvuleț Andrei-Mihail, Pastorală - Mitropolitul Antonie de Suroj, Făcând Din Viață Rugăciune

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Morală - Grupa 6 - Pârvuleț Andrei-Mihail, Pastorală - Mitropolitul Antonie de Suroj, Făcând Din Viață Rugăciune

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lucrare seminar - Morală Creștină

Mitropolitul Antonie de Suroj

II. Făcând din viață rugăciune

1. O primă concluzie ar fi aceea că părintele Antonie a avut un povățuitor ce și-a pus

1. ANTONIE, MITROPOLIT DE SUROJ, „Făcând din viață rugăciune”, trad. monahia A.

S-ar putea să vă placă și