L e c t o r u n i v. d r.

I S T VÁ N B O R Z Á S I
Universitatea Emanuel din Oradea

Suntem cinci frați. Cel mare a început studiile la Seminarul Teologic din
București în 1978 și m-a lăsat cu întrebarea: dacă Dumnezeu ne vrea pe
amândoi în pastorație? Mai târziu s-a adeverit, căci Dumnezeu m-a chemat
nu doar pe mine, ci chiar și pe ultimul dintre frații mei; acum toți trei
slujim Domnului în locurile unde ne-a așezat. Dorința de a studia mai mult
s-a împlinit la cursurile BEE, apoi la Advanced Training Studies cu
profesorul Ralph Alexander, unde am aprofundat studiul Vechiului
Testament. Am avut ocazia să studiez și la Central Baptist Theological
Seminary, Minnepolis, MN, și alte școli. Curând am înființat propria noastră
școală teologică pentru pregătirea pastorilor baptiști maghiari în România,
devenind decanul școlii. După o perioadă de cinci ani, ne-am mutat din
curtea Bisericii Baptiste Maghiare din Cluj la Oradea. Slujirea mea ca
pastor și ca profesor s-au împletit tot timpul, fiind nevoit să pun accent atât
pe teorie, cât și pe practică.
La Universitatea Emanuel slujim cu integritate, excelență și pasiune. Nu
putem face lucrarea Domnului cu nebăgare de seamă. Dumnezeu merită
ce avem mai bun și mai scump! El merită să ne dedicăm și să ne implicăm
în lucrarea Împărăției Lui cu toată ființa noastră. Ceea ce facem, facem „ca
pentru Domnul” (Col. 3:23). O dedicare fără rezerve poate fi un exemplu
de urmat pentru alții.
Pe lângă activitatea didactică, păstoresc și Biserica Baptistă Maghiară din
Crasna, Sălaj, o biserică de 300 de membri, de care aparțin și filialele din
Horoatu Crasnei, Ratin, Meseșenii de Jos și biserica romilor din Crasna.
MODELUL DE MISIUNE AL
DOMNULUI ISUS ȘI AL
APOSTOLILOR SĂI

Dacă privim la exemplul lui Isus Hristos, putem observa că El era pregătit pentru misiune în orice moment,
chiar și atunci când era obosit, flămând sau însetat. Vorbind cu femeia samariteancă, El a spus că mâncarea Sa
este să facă voia Celui care L-a trimis (Ioan 4:34). Apoi, El le-a spus ucenicilor Săi: ridicați-vă ochii și priviți
câmpurile! Ele sunt albe, gata pentru seceriș (Ioan 4:35-36). Isus a predicat Evanghelia când a avut o singură
persoană care să-L asculte, iar aceasta era o femeie, o samariteancă, o păcătoasă. Isus îi câștiga pe oameni la
Dumnezeu chiar și pe cruce, când era în agonie și când o persoană avea nevoie de ajutorul Său pentru
mântuire. Trebuie să învățăm de la Isus Hristos prioritatea misiunii! Isus era pregătit de a misiona toată lumea.
El S-a coborât la nivelul proscrișilor, sau a venit în întâmpinarea celor sus-puși, a celor bogați, pentru a-i câștiga
pentru eternitate. El a venit să îi găsească și să îi salveze pe cei pierduți: Zacheu, bogatul perceptor de taxe,
Maria Magdalena, femeia chinuită de demoni, cerșetorul născut orb, Nicodim, învățătorul. El era gata să stea
la masă cu ei, să stea de vorbă cu ei toată noaptea, să se împrietenească cu ei, iar ei îndrăzneau să se apropie
de El pentru că era numit prietenul vameșilor și al păcătoșilor (Luca 15:1).
Dar care erau metodele de misiune ale lui Isus? A predicat în public, la mii de oameni, fără amplificator, a umblat
peste tot, de la Tir până în pustiul lui Iuda, vorbind de pe munte, din barcă, în sinagogi și în templu. Isus străbătea
toate cetățile și satele, învățând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției și vindecând orice fel de
boală și orice fel de neputință care era în norod. (Matei 9:35). Făcând aceasta, le-a spus ucenicilor săi: Mare este
secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui. (Matei
9:37-38). Din exemplul său putem învăța că pentru lucrarea misionară sunt necesare viziune, ascultare și sacrificiu. Isus
a văzut grâul copt pe câmpuri cu patru luni înainte de seceriș (în februarie-martie)! Misiunea nu este relaxare, ci muncă
grea, plină de sacrificii.

Marea Trimitere nu ne dă posibilitatea unor excepții sau obiecții: de aceea,

duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele
Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh și învățați-i să păzească tot ce v-am
poruncit (Matei 28:19-20). Acest lucru este poruncit de Cel care are toată
autoritatea în cer și pe pământ. Ea poate fi fie respinsă, fie dusă la
îndeplinire. Singurul răspuns corect este: Iată-Mă, trimite-Mă (Isaia 6:8)!
Doresc să fac voia Ta (Psalmul 40:7)! Cel care se supune acestei porunci
este ambasadorul lui Cristos (2 Cor 5:20) și îndeplinește o misiune a
împăcării.

Duhul Sfânt a spus bisericii din Antiohia: Puneți-i deoparte pe Barnaba şi

pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat (Fapte 13:2). Însărcinarea lor
este un exemplu pentru noi, cum putem continua lucrarea de misiune.
După rugăciune și post, li s-a încredințat o sarcină: să meargă și să planteze
noi biserici. Chiar dacă nu făceau parte dintre cei doisprezece (Fapte
1:21-22), acești mesageri aveau o slujbă apostolică, erau ambasadorii
bisericilor, fiind chemați ca apostoli ai bisericii (vezi: Fapte 14:14, 2
Corinteni 8:23, Filipeni 2:25, 1 Corinteni 9).
Lucrătorii misionari nu sunt independenți față de biserica care i-a trimis, deși ar putea fi plecați pentru o
perioadă lungă de timp. Pavel și Barnaba au rămas în legătură cu biserica din Antiohia și se întorceau
adesea pentru a raporta despre progresul lucrării: "După venirea lor, au adunat Biserica şi au istorisit tot
ce făcuse Dumnezeu prin ei şi cum deschisese neamurilor uşa credinţei" (Fapte 14:26-27). Misiunea a
fost un element de bază, de o importanță vitală pentru biserica din primul secol. Fără aceasta, biserica
nu este o biserică! Trebuie să facem misiune pentru că așa ne-a poruncit Domnul Isus Hristos.

Primele biserici s-au adunat pentru închinare în case. Gospodăria, casa avea o poziție centrală, pentru
că nu existau încă clădiri dedicate pentru întâlniri. Mai târziu s-au construit biserici creștine după modelul
templelor păgâne, atunci când creștinismul a devenit o religie oficială în Imperiul Roman, începând cu
anul 313 d.Hr. În Ierusalim, creștinii se întâlneau în curțile templului și în case (Fapte 2:64, 5:42). Biserica
din Corint a fost fondată prin convertirea familiei lui Iustus și Crispus. În casele lor s-au organizat
probabil întâlniri creștine după ce au părăsit sinagoga (Fapte 18:7-8). Știm despre casa Cloei (1
Corinteni 1:11) și a Ștefanei (1 Corinteni 1:16). Pavel numește aceste case, "biserica din Corint" (1
Corinteni 1:2). La sfârșitul epistolei către Romani, apostolul salută biserica care se reunește în casa lui
Acuila și Priscila (Romani 16:3-5), pe cei care fac parte din casa lui Aristobul (Romani 16:10), pe cei din
casa lui Narcis, care sunt ai Domnului (Romani 16:11). O altă biserică pare a fi formată din cei care
aparțineau casei lui Cezar (Filipeni 4:22). Biserica din Filipi a fost înființată atunci când Lidia (Fapte 16:15)
și familia temnicerului au fost mântuite și botezate (Fapte 16:33-34). În Efeseni, școala lui Tiran era
destinată adunărilor publice, dar apostolul dădea învățătură și din casă în casă (Fapte 20:20). Eficiența
bisericilor de casă este dovedită de studii misionare recente. Eficiența în misiune a bisericilor mici este
de câteva sute de ori mai mare decât cea a bisericilor mari.
Rezultatele au fost imediate, și semnificative. Ei "au umplut Ierusalimul cu învățătura
lor" (Fapte 5:28) și se consideră că "au răscolit lumea" (Fapte 17:6) pentru că au copleșit
marile orașe cu Evanghelia. Aveau rezultate permanente: nu trebuiau să sacrifice calitatea
pentru cantitate.

Orașele și satele din România sunt situate în cea mai mare parte în văi, legate între ele prin
drumuri importante și căi ferate. Dar există și câteva zone îndepărtate, regiuni, care sunt
izolate de aceste căi de circulație. Pe baza acestor unități geografice, bisericile ar putea fi
plantate în localitățile din apropierea drumurilor principale, în jurul marilor orașe și în orașele
și satele îndepărtate. În timpul propriei mele slujbe am urmat metoda Domnului și a
apostolilor, plantând noi biserici baptiste maghiare cu ajutorul unei biserici care avea deja
vechime. Am putea numi această metodă "metoda căpșunelor". În acest caz, unii dintre
predicatori, tineri, corul și orchestra puteau susține noua misiune nu numai până la nașterea
ei, ci și după, hrănind-o și educând-o până când aceasta devine viabilă. Această metodă a
fost folosită de noi în noile biserici plantate în jurul orașului Cluj-Napoca, în Ocna Mureș
(Marosújvár) și Bădeni (Bágyon), iar în jurul orașului Târgu Mureș, în Cinta (Fintaháza), Idrifaia
(Héderfája), Măgherani (Nyárárádmagyarós), Gornești (Genyeszeg), Sângeorgiu de Pădure
(Erdőszentgyörgy) și Chibed (Kibéd).

Metoda altoirii a făcut uz de clădirea unei biserici baptiste (românești) deja existente, unde
s-au organizat întâlniri separate în limba maghiară, în același fel în care Apostolul Pavel a
folosit sinagogile. Aceasta a fost metoda pe care am folosit-o la Viișoara
(Aranyosegerbegy), Turda (Torda) și Gherla (Szamosújvár), în jurul orașului Cluj-Napoca.
O altă metodă este misiunea în oraș, stabilind un centru misionar
important, așa cum a făcut Pavel în Corint și Efes. În istoria bisericilor
noastre s-au înființat centre similare, la Salonta și Oradea, mai târziu la
Diosig și Nușfalău. La Cluj și Târgu Mureș am organizat, de asemenea,
conferințe misionare periodice, sesiuni de formare și am dezvoltat tot felul
de eforturi logistice conexe. Aceasta a fost și metoda lui C. H. Spurgeon,
care a predicat mai ales la Londra, dar lucrarea sa a avut un impact major
în întreaga țară, în special în sudul Angliei.

Metoda păpădiilor este reprezentată de sămânța care este purtată de

vânt la distanțe mari și este plantată acolo. Apostolul Pavel obișnuia să-și
trimită colaboratorii în diferite locuri. La fel, V. Nagy Lajos din Biharia a fost
trimis la Târgu Mureș, Filpișu Mic și Reghin, unde prin slujirea sa s-au
născut noi biserici.

Pentru a face misiune așa cum au făcut Domnul Isus și apostolii, avem
nevoie de inițiativă și elocvență, captivând auditoriul cu ingeniozitate și
creativitate, depășind circumstanțele dificile prin puterea Duhului Sfânt.
str. Nufărului, nr. 87, Oradea, jud. Bihor, 410577
T: 0040 359 405 603, contact@emanuel.ro
www.emanuel.ro