Dr.

 Simona Ciobanu: ”Omul este de o frumuseţe fără de sfârşit”

Nici nu mai știu cât timp am așteptat pentru interviul cu psih.dr. Simona Ciobanu, Președinta 

Asociației Praxis, dar a meritat! Vă invit să citiți un interviu de suflet, care sper să vă aducă mai 

multă lumină și bucurie!

Când și cum au început preocupările și întrebările tale teologice?

Din copilărie. Mă preocupa sensul vieţii şi al morţii. La un moment dat, mi­a devenit clar că voi 

muri şi atunci nu înţelegeam ce sens are viaţa. Mă frământau aceste întrebări şi nopţi întregi mi le 

petreceam încercând să găsesc răspuns la ele. O altă preocupare din aceeaşi perioadă era cea legată 

de cuvânt. Cine a dat nume tuturor lucrurilor? Indirect, îmi puneam problema începuturilor, a 

originii tuturor lucrurilor şi fiinţelor. Devenindu­mi clar că toate sunt trecătoare, că noi venim şi 

apoi plecăm, mă mistuia această problemă a sensului vieţii mele. Cum să­mi petrec viaţa astfel încât

la final să pot muri liniştită, împăcată? Liniştea era de mare însemnătate pentru mine şi îmi apărea 

ca un semn al unei vieţi împlinite.

După nopţi de insomnie, am găsit un răspuns la preocupările mele, un răspuns pe care atunci inima 

mea de copil l­a găsit satisfăcător. Mi s­a părut că viaţa are un sens dacă slujeşti şi te jertfeşti pentru

o idee mare, pentru un ideal. La vârsta aceea de 8­9 ani, nu ştiam exact care ar fi putut să fie acel 

ideal, însă a fost suficient cât să mă liniştească pe mine. Urma să­l găsesc.

Ce reprezintă pentru tine relația cu Hristos?

Reprezintă răspunsul la întrebările mele din copilărie, calea pe care mă aflu şi ţinta spre care merg. 
Când mintea mea a aflat pentru prima dată de Hristos, a ştiut cu precizie că El este Marele Ideal pe 

care inima mea Îl căuta şi pe care Îl cunoştea din anii copilăriei. Atunci am înţeles şi că El era 

însoţitorul meu tăcut în interogaţiile mele de copil. M­a cucerit complet şi definitiv prin discreţia şi 

delicateţea cu care m­a lăsat să­L descopăr. Hristos este dragostea inimii mele şi pe El L­aş alege iar

şi iar dintre toate realităţile.

Care sunt cărțile tale preferate?

Oamenii. Cei în trup şi cei pe care îi întâlnesc în urmele scrise lăsate în istorie şi în care se reflectă 

inima lor. Pentru mine oamenii sunt precum cărţile ce conţin fiecare o poveste a sa unică, 

irepetabilă, tainică şi niciodată cunoscută complet. Fiind îndrăgostită de Hristos, îmi plac desigur, 

‚cărţile’ în care Îl pot întâlni şi în care povestea se scrie frumos şi adevărat, dincolo de suişurile şi 

coborâşurile ei. Pentru mine frumosul este indisolubil legat de adevărul fiinţial.

Ce scrieri din Sfinții Părinți te­au marcat?

Sunt foarte multe şi mereu se adaugă. Literatura patristică am descoperit­o în anul doi de facultate 

când citeam cam tot ce îmi cădea sub ochi având sentimentul că citesc psihologie. Aşadar, patristica

a însoţit permanent perioada studiilor şi face parte integrantă din formarea mea profesională ca 

psiholog. Iubesc scrierile Sf. Maxim Mărturisitorul şi ale Sf. Grigorie Palama, ale Sf Simeon Noul 

Teolog si Sf Grigorie Sinaitul, ei fiind unii din autorii pe care îi citez cel mai des în lucrarea de 

doctorat dar şi în cursurile de anatomie lăuntrică. Iubesc subtilitatea Sf Dorotei de Gaza, simţul 

clinic foarte dezvoltat al Sf Ioan Scărarul şi al Sf Ignatie Briancianinov, rafinamentul teologic al Sf 
Nicolae Cabasila, discernerile adânci ale Sf Nicolae Velimirovici şi ale Sf Iustin Popovic, 

subţirimea Sf Isihie, adâncimea şi claritatea Sf Antonie cel Mare şi a Sf Ioan Damaskin, pe Nichita 

Stithatul, Simeon Metafrastul, Marcu Ascetul, Talasie şi Petru Damaskinul, fini psihologi ai 

Filocaliei. Practic, toţi cei care au scris în acest domeniu sunt partenerii mei de discuţie pe diferite 

subiecte în cercetările pe care le întreprind. Este o mare bucurie pentru mine să mă aflu în dialog cu 

ei, pe o serie de subiecte de interes contemporan, de unde să extrag esenţe pe care să le împărtăşesc 

apoi cu cei interesaţi. Ca atare, pentru mine cercetarea în acest spaţiu nu este doar o activitate 

ştiinţifică menită să aducă rezultate ce pot fi implementate apoi în practică ci este un mod de viaţă 

în care relaţiile cu scriitorii menţionaţi sunt unele foarte personale.

Cum crezi că vom găsi Împărăția lui Dumnezeu în adâncul nostru?

Aş spune că sunt câteva ingrediente de bază:  prin sinceritate cu noi înşine, discernământ şi 

dragoste. Fiinţa umană este dotată cu toate instrumentele necesare pentru a ajunge la acest loc al 

inimii, în acest adânc al fiinţei unde se întâlneşte cu Hristos Iubirea­Adevăr, căutarea cea mai 

adâncă a omului din toate timpurile şi din toate locurile, fie ea mai mult sau mai puţin conştientă. 

Însă pentru aceasta are nevoie de sinceritate, anume de accesarea acelei părţi din sine ce este 

indestructibilă şi care în psihologia patristică este identificat cu chipul lui Dumnezeu din sine. 

Sinceritate, un cuvânt derivat din latină, face trimitere exact la acest aspect, la ceea ce este curat, 

întreg, nevătămat.

Discernământul apoi este absolut necesar pentru a distinge între sinele fals si cel adevărat, cu alte 

cuvinte pentru a distinge între ceea ce fiinţează în noi şi forţa potrivnică ce ne des­fiinţează. 
Dificultatea aici este că omul se identifică acum cu ceea ce îl desfiinţează şi ca atare în loc să 

‚desfiinţeze’ desfiinţarea, anume să lase să moară ceea ce doar pare să fie dar nu este prin ‚Cel ce 

este’ (cf. Ieş. 3, 14), acel sine căzut despre care Hristos spune că cine va vrea să­l salveze îl va 

pierde (cf. Mc. 8, 34­35), omul întreţine acum acest sine fals, îl alimentează permanent, îi dă din 

energia, talanţii, puterile şi timpul lui, deviind şi risipind astfel ceea ce reprezintă în fapt 

‚proprietatea’ sinelui adevărat. Întrucât omul este liber în alegerile sale, el poate să facă aceasta, să 

‚investească’ cele ce i­au fost date ca dar acolo unde doreşte. Paradoxal, viaţa, primul şi cel mai 

important dar primit de la Cel ce este, poate fi folosită pentru a refuza viaţa şi a agonisi moartea.

Discernerea devine pentru cei mai mulţi o mare piatră de poticnire pentru că ea duce la separarea 

apelor, la despărţirea clară între adevăr şi minciună, între viaţă şi moarte, şi îi pune omului în faţă 

alegerea fermă fie pentru un drum, fie pentru altul. A crede că le poţi împăca pe amândouă este 

imposibil! E ca şi cum ai încerca să călăreşti simultan doi cai ce merg în direcţii diametral opuse! Pe

de altă parte, spectrul alegerii te pune în faţa unei anumite suferinţe ce vine din perceperea 

diferenţei dintre cei ce suntem chemaţi să fim şi cine am decis să fim prin alegerile noastre greşite, 

suferinţă pe care omul o refuză şi odată cu ea şi conştientizarea propriilor devieri de la adevărul 

fiinţial. Abia această suferinţă rezultată din discernere este crucea şi jugul cel bun şi blând de care 

ne vorbeşte Hristos (cf. Mt. 11, 29­30). Dacă însă şi­o asumă, această suferinţă este de scurta durată 

şi îl duce pe om la maturizare în toate planurile, la discernământ şi la bucuria învierii, ce este în 

esenţă bucuria plenară de a fi viu.

Însă peste toate, dacă omul nu iubeşte adevărul fiinţei sale, adevărul vieţii din el, dacă nu iubeşte 

acest chip al lui Dumnezeu din el, nici nu îl va alege. Dragostea este motorul care îl pune în 
mişcare şi care îl face să continue căutarea până simte că a ajuns acasă, la odihnă, la Împărăţia lui 

Dumnezeu din inima sa.

Ce proiecte ai în momentul de față?

Am mai multe proiecte la care lucrez în paralel şi care se află în diferite stadii de lucru. Ritmul meu 

de viaţă actual urmează în planul concret ritmul şi priorităţile Asociaţiei de Psihologie Patristică şi 

ca atare mă adaptez acestora.

Momentan am în lucru trei cărţi: una de specialitate pe problema discernământ – diagnostic, o alta 

de eseuri de psihologie patristică, şi o a treia bilingvă: română­engleză. În scurt timp va trebui să 

lucrez sistematic la corectura lucrării mele de doctorat, Psychological and Spiritual Illness, ce a 

apărut doar în limba engleză şi ce se află în traducere la momentul acesta. Sperăm să o putem 

publica în limba română undeva până în vară. În paralel, fac cercetare pentru temele propuse în 

cadrul proiectului asociaţiei noastre – Dialoguri de rouă – lansat pe 2 februarie şi pentru temele pe 

care le tratez în cadrul interviului lunar acordat Radio Trinitas. Un alt proiect la care lucrez constant

este cursul lunar de ‚Noi perspective în psihologie şi psihopatologie’ pe care îl ţin în cadrul 

asociaţiei. La acestea, se adaugă proaspătul lansat proiect – Întâlnirile Praxis: Călătorii spre locul 

inimii – ce au un format diferit de la lună la lună, dar care în partea de podium discussions solicită o 

temeinică cercetare pe subiecte foarte diferite din spectrul larg al psihologiei patristice. Un alt 

proiect la care lucrez este proiectul ‚Atelierele Praxis’ pe care sperăm să­l lansăm undeva în 

toamnă.
Ce putere bună crezi că au oamenii și nu o folosesc?

Hristos. El este puterea pe care noi toţi o avem şi pe care nu o folosim. Noi singuri blocăm naşterea 

Lui în inima noastră, deşi noi suntem constituţional alcătuiţi în chipul Lui. Iar în El se cuprind toate:

iubirea, discernământul, adevărul, răbdarea … care nu sunt altceva decât feţe ale aceleaşi realităţi: 

prezenţa Lui în noi.

Ce locuri din România te bucură și de ce?

Mă bucură foarte mult natura şi biserica. Îmi este greu să trăiesc fără să aud clopotele, de aceea 

încerc să locuiesc mereu lângă o biserică şi cât mai aproape de natură. Iubesc ritmul de viaţă 

liturgic. Zilnic, nu doar duminical. De câte ori aud clopotele şi binecuvântarea dată de părinte la 

începutul fiecărei liturghii mă cuprinde o bucurie spontană. Mă simt acasă!

Cu alte cuvinte, ca să răspund la întrebarea ta, iubesc de fapt, anumite coordonate. Iar în 

coordonatele acestea se înscriu foarte multe locuri din ţara noastră. Dar cel mai mult iubesc 

oamenii! Şi pe cei care se trăiesc în frumuseţea lor ‚naturală’ şi care şi­au făcut în fiinţa lor 

‚biserică’, dar şi pe cei care nu au ajuns încă acolo. Omul este de o frumuseţe fără de sfârşit după 

cum şi tu ai observat în denumirea blogului tău. Şi în destructurarea sa, la care ca cercetător şi 

practician am acces constant, omul îşi păstrează acea frumuseţe. Dacă eşti îndrăgostit de Hristos, nu

ai cum să nu fii îndrăgostit şi de acest ‚loc’ din creaţie pe care El a binevoit să­l alcăuiască în chipul

Său, şi anume, omul.

Ce ne poți împărtăși din experiența de cercetare de până acum?
Cam cât timp vrei să dureze interviul? Luni, ani?

Lucrând mai mulţi ani în practică ca psiholog, nu m­am gândit niciodată că voi ajunge în acest 

spaţiu al cercetării, şi mai ales că voi rămâne în el. Ce să fac însă? M­am iar­îndrăgostit! J Munca 

de cercetare în acest domeniu este de fapt una de tip isihast. Se aseamănă cu munca unui scafandru 

ce pleacă singur în adâncuri pentru a aduce la suprafaţă esenţe şi uneori esenţe chiar tari şi pentru el.

 Plec cu întrebările celor din jur sau ale mele şi mă întorc cu răspunsuri în dar. Nevoile, frământările

şi preocupările colegilor mei de breaslă şi ale oamenilor în general, devin ale mele. Le primesc ca 

dar şi iubesc această comuniune între mine şi toţi ceilalţi preocupaţi de aceleaşi lucruri.

Direcţia de cercetare pe care o dezvolt este în esenţă o formă de iubire împărtăşită, pe care mă 

străduiesc să o păstrez cât mai curată, neîntinată de slăbiciunile pe care eu ca om le pot avea încă.

Ce cuvinte ai vrea să auzi mai des?

Hristos a înviat! şi Te iubesc! Ca şi cuvinte rostite lăuntric, adică întrupate tainic în fiinţa fiecăruia 

dintre noi. Mi­aş dori ca toate fiinţele ce au primit viaţa în dar, cele de dinaintea noastră, 

contemporanii noştri şi cei ce vor veni în lume după noi, să respire tainic în ritmul acestor cuvinte: 

al învierii în iubirea care este Hristos!

Ce îți face inima să cânte?

Aş spune simplu – viul, viaţa! Toate lucrurile în care se reflectă Dumnezeu, în contexte, în 

momente, în locuri diferite. Dintre toate, cel mai mult mă entuziasmează oamenii, pentru că în ei se 
reflectă cel mai mult chipul Celui pe care Îl iubesc!

 Îți mulțumesc, Simona!

Şi eu îţi mulţumesc Magda, pentru că mi­ai prilejuit bucuria de a petrece timp cu tine, cu prietenii 

mei şi cu ‚Cel ce este’ şi ne face veşnic vii!

Te îmbrăţişez cu toată dragostea în Hristos, Iubirea­Adevăr!

http://www.frumusete­fara­limite.ro/2016/04/psih­dr­simona­ciobanu­omul­este­de­o­frumusete­

fara­de­sfarsit/