Burghezia română

Ștefan Zeletin
-- Recenzie --

Printr-un „studiu de o neobişnuită adâncime”(G. Ibrăileanu), filosoful român, Ștefan Zeletin,

care și-a consolidat studiile în cele mai prestigioase centre universitare europene, realizează o
radiografie a burgheziei românești și a rolului acesteia în dezvoltarea politică, socială, culturală a țării
noastre. Acesta „ a arătat greşeala istorică pe care o comite Maiorescu atunci când spune că
modernizarea României, în preajma anului 1820, a fost pur şi simplu o asumare de forme fără fond,
un împrumut artificial.”1 Adept al materialismului istoric, Ștefan Zeletin „socoteşte că modernizarea
României n-a putut să fie opera unei voinţe arbitrare de a asuma forme în absenţa fondului
corespunzător, ci a trebuit ca acest fenomen istoric să fie determinat de cauze profunde".2
În debutul operei sale, autorul crează contextul societății în care trăiește, conturând valul de
criticism al spiritului român care are o „înclinare aproape morbidă de a privi toate așezămintele
României , moderne ca netemeinince, nesănătoase, netrainice; scurt, de a ne arăta că nu se împacă
nici într-o privință cu felul cum este țara noastră acum. Criticism social, criticism politic, criticism
cultural – atâtea forme sub care străbate în deosebitele laturi ale vieții noastre sociale această
atitudine negativă și dizolvantă, împiedicând desfășurarea normală și rodnică a activității creatoare.
Pe parcursul lucrării, acesta trece în revistă evoluția economiei moderne, în cadrul primelor
trei capitole după care, în ultimele două capitole va vorbi despre evoluția vieții rurale românești și
universale, în același timp, pentru a ilustra cauzele care stau la baza criticismului cu care se confrunta
acea perioadă și care amenința să devină o „primejdie națională”. El consideră criticismul ca fiind un
factor negativ care împiedică evoluția unei națiuni și îl caracterizează drept o „pornire bolnăvicioasă,
de a privi cu neîncredere tot ceea ce s-a făcut și se face în societatea noastră modernă, împiedicând
unirea tuturor spiritelor într-o aspirație națională pozitivă.”
Așa cum spunea Tudor Vianu, Ștefan Zeletin a fost cel care a scris – contra curentului
contemporan – că România trebuie să creadă cu convingere în rădăcinile ei culturale, că toate
creațiile moderne au „izvorât din cauze determinate și au avut un rol istoric și o funcție socială
determinată”. Doar atunci când vor înceta să critice ceea ce au scris ații, vor putea și scriitorii români
să creeze liber, conform propriului stil.
În introducere ne este prezentat conceptul de burghezie, fiind ilustrate caracteristicile acesteia,
impactul pe care aceasta îl are asupra erei capitaliste și importanța libertății în dezvoltarea
burgheziei.
Definiția burgheziei pe care autorul ne-o oferă este „clasa socială care se ocupă cu valori de
schimb, adică cu mărfuri”, prin aceasta, ea se deosebește de alte clase care produc pentru
satisfacerea nevoilor proprii, cum au fost multă vreme, și în bună măsură au rămas și astăzi, păturile
agrare.
Atunci când vobim despre burghezie, vorbim implicit și despre schimb care este motorul
acesteia și care reorganizează societatea prin instalarea sa în toate straturile sociale. „Schimbul, prin
natura sa, e o învoială liberă, un contract, de aceea, el nu pate întocmi decât ipoteza că persoanele

1 Tudor Vianu, Opere, vol. 9, Bucureşti, Editura Minerva. p. 184

2
ibidem
care îș fac sunt libere. Astfel, oriunde apare burghezia și cu ea schimbul, apare în mod neîlăturat și
corolarul acesteia: libertatea.” Caracteristica burgheziei este deci, dpv economic, schimbul; dpv
social-politic, libertatea.
În strânsă legătură cu conceptul de libertate și, în oarecare măsură, prin intermediul
burgheziei , în secolele XV – XVI are loc o revoluție care schimbă radical organizarea societății:
apariția capitalismului. În această perioadă, rolurile sociale evoluează; de la munca pentru
autosusținere se trece la munca peste acoperire nevoile și la căutarea profitului – la creșterea
capitalului.
La baza creării burgheziei stă activitatea economică a evreilor și tot evreii sunt cei care sunt
legați de originile burgheziei românești. Evoluția „burgheziei de la faza breslelor, care lucrează pentru
trebuințele personale, la faza producerii pentru capitalizare, se înfăptuiește și o evoluție a ideii de
libertate.”
Cu toate că schimbul implică raporturile de libertate, între acestea se creează un raport de
inter-dependență, libertatea neavând capacitatea de a depăși raza de influență a schimbului.
Conceptul de libertate este unul specific, în principal burgheziei și spațiului urban, fiind mai degrabă
un privilegiu. Capitalismul este cel care schimbă această calitate, oferind libertății o mai mare
universalitate. Instrumentul prin care burghezia reușește să cucerească libertatea este revoluția,
lupta directă cu forțele opresive. Revoluția este de asemenea influențată de către capitalism
deoarece acesta încurajează burghezia să lupte, nu doar pentru interesele personale ci pentru toată
lumea, să ducă un „război” în numele omenirii. În această idee, burghezia franceză „ s-a impus totuși
ca avangarda întregii burghezii europene.” În ceea ce privește Principatele Române, putem vorbi
despre manifestări vizibile ale burgheziei începând cu anul 1848, odată cu tinerii români care pleacă
să studieze la Paris, unde intră în contact cu Codul Napoleon, pe care îl implementează ulterior și în
România: „respect pentru persoane, respect pentru proprietate”.
În continuare, autorul trece în revistă fazele istorice ale evoluției burgheze. „Predominarea
capitalismului comercial dă naștere fazei mercantiliste a burgheziei; predominarea capitalului
industrial aduce era liberalismului; iar vremea noastră, în care capitalismul de bancă stă să absoarbă
ambele forme de mai înainte ale capitalului alcătuiește faza imperialismului.”
În etapa mercantilistă putem vorbi practic de formarea burgheziei sub influența comerțului,
mai specific, în România, relațiile comerciale cu burghezia engleză au favorizat nașterea burgheziei
românești. „Caracteristica acestei prime faze de dezvoltare a burgheziei este: tutela de stat asupra
vieții economice, îndeosebi și a întregii vieți sociale în genere.” Mercantilismul este cel care are o
primă influență majoră în crearea statelor moderne „naționale, centralizatoare, unitare și omogene”.
Acest proces de întemeiere a statului modern este strâns legat de dezvoltarea burgheziei, aceste
două procese contopindu-se, de fapt, în unul singur.
Mergând mai departe și depășind etapa comercială a evoluției burgheziei, trescem spre faza
ndustrială a acesteia. „Burghezii rup cu tradiția mercantilistă și inaugurează pe ruinele ei o nouă eră:
aceea a liberalismului.(...) Acesta - ca și concepția libertății individuale pe cae el o întemeiază, e de
natură curat modernă. El s-a impus în Anglia în anul 1846, prin desființarea taxelor pe inportul grâului
și acordarea libertății comerțului.”
Următoarea formă de dezvoltare a burgheziei este imperialismul a cărui bază economică
este capitalul financiar. Hilferding definește capitalul financiar prin „capitalul de bancă,care a ajuns
în măsură să finanțeze atât industria cât și comerțul.” Tot el demonstrează faptul că este un proces
natural ca unele burghezii să sară peste etapa liberală și să treacă de la mercantilism la imperialism.
 În continuarea lucrării, autorul conturează caracteristicile societății burgheze românești, iar
când vine vorba de burghezia românească, este inevitabilă o discuție despre Titu Maiorescu și felul în
care acesta și-a impus personalitatea în cultura noastră. Ștefan Zeletin spune despre maiorescu că
„atât de strălucită a fost critica acestei strălucite personalități încât a cucerit toate spiritele –
izbutind a sfărâma până și cultura marxistă a „marxiștilor” români și făcându-i a vorbi în limbi
necunoscute în școala lor.” Este prezentată apoi concepția maioresciană conform căreia nașterea
burgheziei românești este datorată unui proces de imitație. „Tinerii noștri, educați în străinătate ,
orbiți de strălucirea externă a formelor civilizației apusene, incapabili a pătrunde până la cauzele
adânci ale acestor forme, le-ar fi introdus și la noi, fără a-și da seama că, în țara noastră nu există
fondul corespunzător. Astfel, Titu Maiorescu constată textual: „În aparență, după statistica formelor
din afară, românii posedă astăzi aproape întreaga civilizație occidentală. Avem politică și știință,
avem jurnale și academii, avem școli și literatură, avem muzee și conservatori, avem teatru, avem
chiar și o Constituție. Dar în realitatetoate acestea sunt producții moarte, pretenții fără fundament,
stafii fără trup, iluzii fără adevăr.”3
Din 1829 și până în 1866 are loc un proces continuu de schimbare a României în cadrul căruia
includem și etape mai zdruncinate ale istoriei precum revoluția economică dau cea politică.
Revoluția economică este una din principalele motive ale revoluției politice. După transformarea
economiei naturale în economie bănească prin intermediul expansiunii comerțului se produc primele
modificări asupra clasei stăpânitoare care își pierde treptat dinputere. În tot acest proces, proprietarii
rurali câștigă teren fructificându-și noua iluzie capitalistă a câștigului. De aici pornește conflictul
dintre proprietarii mari, care sunt legați de interesele lor latifundii, rămânând puternic ancorați în
tradițiile și mentalitățiile agrarea și proprietarii mici care, neavând legături agrare puternice, sunt
foarte rapit cuceriți de elanul capitalist.
În ceea ce privește burghezia română, schimbările economice apusene au apărut ulterior
influenței ideilor liberale ale revoluției franceze. „Ceea ce în evuluţia istorică e efect — şi un efect atât
de târziu — la noi s-a ivit înaintea cauzei. Astfel se face că atîtea spirite eminente au văzut în
dezvoltarea burgheziei române un simplu efect al influrnţei ideilor liberale aduse la noi din Apus, un
caz tipic de evoluţie anormală, de sus în jos, de la idee spre acea realitate economică ce în Apus a dat
fiinţă acestor idei.” De aici și comparația burgheziei românești cu cea occidentală este relevantă. În
rândul burghezilor apuseni a fost nevoie de un proces ce a durat câteva secole pentru a instaura
principiile liberale corespunzătoare. „La noi însă aceste principii au pătruns în lipsa oricărei urme de
economie burgheză. Încheierea părea a se impune de la sine.”
Ne este prezentată, în cele ce umează, dezvoltarea socială a României de la 1866 până în
prezent, cu accent pe era mercantilismului român, de la începuturile acesteia și până la urmările pe
care le-a avut în societatea românească. Autorul ilustrează diferența dintre cele două mari curente
care au stat la baza procesului de naștere a României moderne, unul „zgomotos dar superficial,
anume al ideilor liberale care pleacă de la Paris spre Bucureşti şi Iaşi; altul tăcut dar adînc, care pleacă
de, la Londra spre Constanţa, Galaţi, Brăila:e curentul economiei capitaliste engleze.” Istoriografia
română a pus, până acum, accentul pe primul curent și l-a ignorat complet pe al doilea, însă acesta
din urmă a jucat un rol important în dezvoltarea României. Această neglijență a criticilor români adus
la „nonsensul sociologic bine cunoscut, că edificiul nostru burghez s-ar reduce la forme fără bază.”

3
Critice, vol. I, Ed. Minerva, 1908, p. 152 și în genere întreg articolul „În contra direcției de astăzi” apud C.D.
Zeletin, Prefață, în Ștefan Zeletin, Burghezia Română, Ed. HumanitasBucurești, 2006, p. 31
 Mergând mai departe, intrăm în invazia capitalismului în Principate, fenomen care a a impus
ridicarea aparatului de circulaţie la nivelul vieţii moderne, „iar modernizarea aparatului de circulaţie
a impus modernizarea întregului edificiu al societăţii noastre.”
Ștefan Zeletin demonstrează în continuare că procestul de dezvoltare a burgheziei românești
a fost unul cât se poate de natural, fiind specifc societăților burgheze târzii să năzuiască începerea
dezvoltării cu acea fază la care au ajuns burgheziile dezvoltate în acel moment. „Schema generală a
evoluţiei burgheziei rămîne pretutindeni aceeaşi: o înaintare de la comerţ spre industrie de la
circulaţia la producţia capitalistă. Dar în cadrul acestei scheme, societatea întîrziată încearcă a păşi
peste faze intermediare şi a reduce la decenii calea pe care alte naţiuni au străbătut-o în veacuri.”
Trecem apoi printr-o altă revoluție, și anume: Revoluția agrară în contextul căreia autorul ne
descrie procesul de distrugere a vechiului regim agrar sub influența capitalismului în urma căruia se
clădește regimului modern.
Nu în ultimul rând, luăm contact prin intermediul acestei opere cu o prezentare
amănunțită a psihologiei sociale a culturii românești din a doua jumătate a secolului al XIX -lea.

Această lucrare este o veridică introspecție a propriei burghezii. În cuvinte puține, Ștefan
Zeletin reușește să zugrăvească imaginea cullturii românești de la începutul formării burgheziei
românești și până în momentul publicării cărții de față, și anume 1925. El însuși afirmă, referitor la
propria-i lucrare, că „dacă citritorul ar înclina să tragă o încheiere practică din cercetările de față,
socotim că aceasta nu ar putea fi decât următoarea: îndrumarea spiritului român, în toate formele
sale de activitate, de la vechea sa atitudine leneșă, negativă, la o atitudine de muncă pozitivă: de la
criticism la creație.”
Lucrarea „Burghezia română” a fost privită ca o operă de o adevărată valoare și de către
critici. Al. Claudian spunea în 1935 că aceasta este „o lucrare pe care nici o critică nu o va putea
vreodată clinti din locul ei proeminent în cercetarea sociologică românească ( . . . ) . Prin înălţimea ei
de concepţie, prin aparatul ei logic impecabil, prin geometria perfectă a compoziţiei, ca şi prin
documentaţia vastă pe care se reazimă, Burghezia română este una din marile cărţi ale cugetării
contemporane"4. O carte „într-adevăr bună" reflecta, în 1943, C. Noica.5

Lazăr Andra
Facultatea de Științe politice, administrative și ale comunicării,
secția Comunicare și Relații Publice, an II, G3

4 AI Claudian, Sociologia lui Ştefan Zeletin, apud C.D. Zeletin, Prefață, în Ștefan Zeletin, Burghezia Română, Ed. Humanitas
București, 2006, p. 31
5 Constantin Noica, Despre burghezie, în „Vremea", 16 mai 1943, XVI, 698, p. 1—2. apud C.D. Zeletin, Prefață, în Ștefan

Zeletin, Burghezia Română, Ed. Humanitas București, 2006, p. 31