Monahismul.

Temeiuri scripturistice, dogmatice și patristice

Introducere
Termenul monahism nu a fost cunoscut în antichitate și nici în primele secole creștine;
acest termen vine de la cuvântul monahos, care în limba greacă a fost folosit pentru prima oară de
Simah în textele de la Facere 2,18 și Ps. 67 pentru a arăta necăsătoria bărbatului și a femeii. În
„Evanghelia apocrifă a lui Toma:”, în secolu II, cuvântul monah nu are numai înțelesul de
necăsătorit ci și acela de curat, sau sfânt; așa se traduce cuvântul siro-aramaic ihidaya. Începând
cu secolul IV (mai exact anul 357), când Sfântul Atanasie al Alexandriei a scris “Viața Sfântului
Antonie cel Mare”, cuvântul monah a fost folosit pentru anahoreți și chinoviți1.

Monahismul creștin își are originea în Hristos și în modelele de viață curata existente în
istoria sfântă a Vechiului Testament și a Noului Testament, precum și în râvna celor cu vocații
speciale din cadrul Bisericii2.

1
Stelianos Papadopoulos, Monahismul munte greu de urcat, trad. Pr. Cornel Toma, Ed. Sophia, București, 2005, pp.
51-52.
2