CUPRINS

Capitolul 1 Argument
1.1 Scurt istoric

Capitolul 2…Prezentarea sortimentului comercial

2.1 Cota de piata
2.2 Produsele cu succes
2.3 Politica de promovare a firmei

Capitolul 3 Sortimentul

Capitolul 4 Concluzii si propuneri

Bibliografie

Anexe

1
 CAPITOLUL 1
ARGUMENT

Acest plan de marketing a fost realizat în primul rând pentru a consolida poziţia pe piaţă şi de a
creşte profitul.

În urmatorul pas doresc sa evidenţiez analiza mediului de marketing cuprinzând

detalii despre diversificarea gamei de produse aduse clienţilor, practicarea diferitelor niveluri de
preţuri, prezentarea tehnicilor de promovare utilizate de firmă şi, nu în ultimul rând, descrierea
principalului mijloc de distribuire a produselor.

O altă caracteristică importantă o reprezintă piaţa ţintă. Descrierea segmentelor de piaţă

este orientată, prin variabile demografice şi comportamentale prin care putem identifica

potenţialii clienţi.

Concurenţa este un factor esenţial pentru desfaşurarea unei activităţi deoarece

determină firma să işi exploateze potenţialul maxim, de aceea doresc aprecierea punctelor

slabe dar si tari pentru a prevedea posibile probleme.

Desi Marshall, dispune de o situaţie financiara foarte bine stabilită, volumul vânzarilor este

cu mult peste volumul cheltuielilor înregistrate, ceea ce îi avantajează in stabilirea noilor

produse şi promoţiilor pentru a atrage cat mai multă clientelă.

Analiza SWOT ce urmeaza a fi expusă va sublinia punctele tari şi slabe ale firmei şi, de

asemenea, va descrie oportunităţile şi ameninţările cu care se confruntă. Scopul este acela de a

transforma oportunităţile în avantaje şi de a diminua slăbiciunile pentru a se putea face faţă

ameninţărilor în cazul în care acestea se pot transforma în realitate.

În concluzie, se urmăresc paşii menţionaţi în planul de marketing pentru a optimiza

2
creşterea profitului si a sporii numarul de consumatori, pentru a vedea dacă programul de

marketing a obţinut rezultatele dorite se pot folosi criterii de evaluare precum analiza vânzărilor

sau analiza efectelor datorate acţiunilor promoţionale

1.1Scurt istoric

MARSHALL IMOBILIARE este o agentie imobiliara cu experienta, a carei activitate are drept obiect
furnizarea unei game complete de servicii in domeniul real estate, cerintele si interesele clientilor
nostri fiind intotdeauna pe primul plan.

Proprietari, ocupanti sau investitori, clientii nostri sunt considerati parteneri de afaceri si beneficiaza
de cele mai bune solutii imobiliare din partea consultantilor nostri.

MARSHALL IMOBILIARE trateaza planul fiecarui partener cu seriozitate, profesionalism si

promptitudine, oferind o forma reala ideilor dumneavoastra.

Ca agentie imobiliara din Ploiesti, mentinem un nivel inalt de servicii de consultanta si un mediu
business de calitate, incredere, respect, responsabilitate si performanta.

Prin experienta agentilor nostri imobiliari, ne putem mandri cu standarde ridicate, ce au in centru
profesionalismul si integritatea. Lucrul in echipa, implicarea si entuziasmul de care dam dovada, ne
ajuta sa gandim inovativ, dar sa actionam practic.

Prin intermediul specialistilor nostri oferim pachete de servicii integrate, personalizand fiecare cerere
si oferta, partenerul de afaceri cat si obiectivele acestuia fiind tratate cu maxima atentie.

O vizita la sediul MARSHALL IMOBILIARE va ofera posibilitatea de a cunoaste intreaga echipa, iar
ideile dumneavoastra pot ajunge de la Plan la Realitate.

Programul agentiei noastre imobiliare este Luni -Vineri, intre orele 09:00-18:30.

Adresa: Ploiesti, str. Gheorghe Doja, bl. 34A1, et. 1, ap. 5

3
 CAPITOLUL 2

Prezentarea sortimentului comercial

Casele clasice, cu structura de din beton armat si zidarie

Casele din beton armat si zidarie reprezinta clar optiunea ideala atunci cand sunteti dispusi sa
investiti timp si resursele necesare. Realizarea proiectului si constructiei va dura, cu siguranta,
mai mult decat va doriti, fiecare etapa de constructie fiind la fel de importanta. In schimb, veti
beneficia de confortul, durabilitatea si rezistenta acestor materiale, superioare altor forme de
constructie. Optiunile la nivelul stilului si finisajelor folosite sunt infinite, constrangerile fiind
putine si usor de ocolit. Sistemul izolator poate fi realizat cu o multime de materiale eficiente,
existente pe piata. Peretii pot fi facuti din BCA, zidaria de caramida.

Casele de caramida

Folosirea zidariei de caramida de argila arsa, combinata cu structura pe cadre-stalpi si grinzi de

beton armat-este o solutie avantajoasa. Aceasta structura permite o mare flexibilitate a spatiilor si
un regim de inaltime destul de mare, cu posibilitati de realizare relativ rapide si cu o mare
accesibilitate a materialelor. Caramida de argila arsa este un material cu multe calitati. Exista o
varietate mare de blocuri ceramice. Principiul care ii confera excelente calitati termoizolante este
cel al folosirii aerului ca termoizolant: golurile din masa materialului sunt pline cu aer,
micsorand totodata si greutatea blocului.

Casele din BCA

BCA-ul (betonul celular autoclavizat) este un material usor, foarte bun termoizolant, ce poate fi
folosit atat la peretii exteriori cat si la cei interiori. Este un material descoperit relativ recent,
fabricat din nisip, apa, praf de calcar si diversi aditivi, printre care si cei care formeaza acele
goluri de aer foarte mici, vizibile in caramizile de BCA. Este folosit mai mult la interior, pentru
ca nu are calitati portante.

4
Citește si

Casele din panouri de lemn

Structura unei case din panouri este realizata pe baza unui schelet construit din elementi verticali
de lemn, cu sectiunea patrata sau dreptunghiulara, dispusi la un interax de 60cm, intre care sunt
plasate materiale termoizolante, structura fiind apoi inchisa cu panouri tip OSB. La exterior,
aceste panouri sunt acoperite cu o folie de protectie impotriva vaporilor, peste care se monteaza
finisajul, de cele mai multe ori, lambriuri de lemn. Se poate opta, insa, pentru o gama mai larga
de finisaje, cum ar fi piatra, caramida, tencuiala decorativa.

Casele din busteni

Lemnul folosit in aceste constructii poate fi lemnul rotund calibrat sau cel necalibrat. Aceste case
nu sunt tocmai potrivite pentru oras, ele fiind potrivite in postura de casa de vacanta. Cand sunt
corect executate, aceste case nu au nevoie de izolatii decat in locurile unde bustenii chertati se
imbina.

Casele din grinzi chertate

Lemnul folosit este cel de rasinoase, prelucrat sub forma de grinzi masive, de 40, 70, pana la 140
cm sau sub forma de grinzi lamelare de 80, 100 sau 120 mm. Aceste grinzi se imbina foarte usor,
fara ajutorul elementelor metalice. Casa se ridica efectiv din aceste elemente orizontale, imbinate
unele peste celelalte, avantajul constant in adaptabilitatea acestor structuri atat la mediul rural cat
si la cel urban. Aceste case pot adopta un design rustic, dar si unul modern, adaptabil orasului.

2.1 Cota de piata

Analiza cotei de piata

Cota de piata reprezinta ponderea detinuta de vanzarile unei firme in totalul vanzarilor acelui
produs pe o anumita piata. Cota de piata se determina fie sub forma de coeficient, avand valori

5
cuprinse intre 0 si 1, fie sub forma procentuala, avand valori cuprinse intre 0 si 100. In literatura
de specialitate se calculeaza trei tipuri de cote de piata, si anume:

Ø cota de piata globala;

Ø cota de piata relativa;

Ø cota de piata specifica.

Cota de piata globala reprezinta segmentul din cererea totala satisfacuta de aceasta pe

piata analizata: ,unde: -desfacerile firmei analizate; -desfacerile totale

realizate pe piata.

Desfacerile firmei analizate pot fi exprimate cantitativ ( ) si in acest caz cota de

piata caracterizeaza modificarile de natura cantitativa: .

Daca desfacerile firmei analizate sunt exprimate valoric ( ), in aceasta situatie cota

de piata pune in evidenta modificarile de volum si de pret:

,

Evolutia cotei de piata este pe de o parte rezultanta dinamismului intreprinderii, iar pe de

alta parte este data de gradul de satisfactie a clientului. Acest lucru poate fi exprimat prin doi
indicatori: rata de fidelitate ( ) si rata de atractie ( )[1]. Acesti indicatori se pot calcula pe baza
cercetarilor directe de piata si pun in evidenta dinamismul concurential al firmei cu ajutorul
urmatoarei relatii:

,unde: reprezinta cotele de piata in perioadele sau

momentele de timp ' ' si ' '.

6
Grafic nr.1

Cota de piata relativa ( ) este o expresie a raportului direct de forte dintre doua firme

si se calculeaza ca raport intre vanzarile firmei analizate ( ) si vanzarile concurentului cel mai

important ( ):

Ca urmare, firma poate aparea pe piata, in urmatoarele ipostaze:

F lider unic, atunci cand ;

F colider, cand cota de piata relativa tinde catre 100;

F challenger, firma prezinta o valoare subunitara, aceasta ocupand locul 2;

F outsider: ;

F specialist , cand firma se plaseaza sub locul 2, ocupand insa in intregime o 'nisa' particulara specifica
obiectului de activitate al firmei.

7
 Puterea firmei pe o anumita piata creste odata cu cresterea cotei sale relative pe acea piata.

Indirect, acest indicator se mai poate calcula si ca raport intre cotele de piata
corespunzatoare celor doua firme.Se pot exemplifica modalitatile efective de determinare ale
cotelor relative de piata apeland tot la piata romaneasca a automobilelor, unde situatia reala
prezinta mutatii importante si vizibile.

Cota de piata specifica( )se calculeaza ca raport intre vanzarile firmei analizate( ) si ale

segmentului de piata servit( ): .

Analiza cotei de piata trebuie sa fie insotita de informatii cat mai vaste, cum ar fi: dinamica
principalilor indicatori ai firmei (cifra de afaceri, productivitatea muncii, profitul), dinamica
rentabilitatii, evolutia numarului de angajati, situatia cifrei de afaceri pe fiecare cuplu piata-produs,
conjunctura economica in care actioneaza firma, evolutia concurentilor[2].

Tarile cu economie de piata traverseaza, in ultimele doua decenii, un proces complex de

globalizare a pietelor si de internationalizare a productiei si tehnologiei. Ea este reflectata in
cresterea volumului tranzactiilor cu marfuri si servicii, in cresterea mobilitatii internationale a
factorilor de productie (capital, tehnologie, mana de lucru, management) si adancirea
interdependentelor economice intre state – caseta de mai jos:

Un aspect distinct al abordari structurale il constituie caracterizarea gradului de uniformitate a

repartitiei desfacerii pe produse sau regiuni geografice. In functie de datele de care dispunem, analiza
structurala a pietei va trebui sa surprinda atat in timp, cat si in spatiu mai multe aspecte:proportiile
care se stabilesc intre diferitele produse sau grupe de produse, competitivitatea produselor pe piata si
distributia geografica a desfacerilor.

Grafic nr 5

8
Test pentru insusire rapida. O firma A detine o cota de 8% din piata unui produs la un moment , iar o
firma B 6 %. Stiind ca firma A isi propune un ritm de crestere al vanzarilor de 12%, iar firma B un ritm
de crestere de 8%, iar piata tinde sa creasca cu 10%. Sa se gaseasca cotele de piata pentru fiecare

firma la momentul .

F Cota firmei A:

F Cota firmei B:

2.2 Produse cu succes

CRITERIILE DE BAZA ALE UNUI PRODUS NOU DE SUCCES

Produsele noi cu cel mai mare succes sunt cele care ofera beneficii noi si superioare sau care
ofera solutii imbunatatite la problemele consumatorilor.Doyle(1994)a identificat patru criterii pe care
beneficiile oferite de un nou produs trebuie sa le indeplineasca pentru a reusi sa penetreze piata.Ele
trebuie sa fie:

-Importante:consumatorul trebuie sa considere acele beneficii ca fiind cele mai importante.

Multe produse au esuat fiindca cei care le-au lansat au supraestimat valoarea pe care o acordau
consumatorii beneficiilor oferite de noile produse.In aceasta zona cercetarea de piata este cruciala.

9
 -Unice:consumatorul trebuie sa creada ca beneficiile oferite de acel produs nu pot fi oferite
de nici un alt produs de pe piata.Lipsa unor avantaje care sa le diferentieze este cauza esecului multor
produse de tip”si eu fac asta” sau ale extinderii liniei.

-Sustenibile:concurentii trebuie sa nu poata copia produsul.Patentele pot proteja

inovatiile,mai ales in industrii cum este cea farmaceutica unde costurile lansarii de noi produse sunt
foarte mari si nu pot fi recuperate daca concurentii sunt impiedicati sa copieze produsul in primele
etape.

-Vandabile:compania trebuie sa fie capabila sa produca,sa promoveze si sa distribuie

produsul la un pret acceptabil consumatorului.

Cu alte cuvinte,pentru a crea un produs nou de succes,o companie”trebuie sa-si inteleaga clientii,
pietele si concurentii si sa ofere consumatorilor produse cu valoare superioara”(Kotler si
Armstrong,1994).

Trebuie avut in vedere faptul ca sintagma „ceea ce este unic este superior” este obligatoriu
sa fie stabilita din perspectiva consumatorului. Este necesar ca punctul de plecare sa-l contituie
consumatorul, intelegerea nevoilor, preferintele acestuia. Astfel, se poate deprinde cel de-al doilea
esential pentru succesul unui nou produs.

Orientarea spre piata – o intelegere profunda a nevoilor si cerintelor consumatorilor, a situatiei

competitive si a caracteristicilor pietei. Este o componenta esentiala a succesului

unui nou produs. Din pacate, orientarea de piata si relatiile cu consumatorul lipsesc deseori. De
exemplu, proiectele de noi produse au fost gasite ca fiind neechilibrate in ceea ce priveste ponderea
proceselor tehnologice si cea a activitatilor de marketing. In urma studiului „NewProdIII” , Cooper a
constata ca numai 16% dintre activitatile realizate pentru proiect erau activitati de marketing- cercetare
de piata, evaluarea pietei, testarea pietei si lansarea produsului. Mai mult, daca s-ar fi exclus eforturile
implicate de lansare, atunci actiunile legate de marketing ar fi atins o cota de doar 8%.

In articolul mentionat, Cooper aduce exemple concrete care denota importanta derularii
activitatilor de marketing. Mesajul ce reiese ca orientarea de piata insotita de calitatea in executia
operatiunilor de marketing este esentiala pentru succesul unui produs. Acest aspect se regaseste in
toate studiile asupra factorilor ce determina succesul noilor produse. Alfel spus, un esec in adoptarea
orientarii de piata, de o evaluare gresita a cerintelor pietei si excluderea consumatorului din cadrul

procesului de dezvoltare al unui nou produs, provoaca un adevarat dezastru. Cercetarea deficitara,

analiza inactiva, testarea insuficienta a pietei, lansarea necorespunzatoare a produsului si alocarea

unor resurse insufieciente pentru activitatile de marketing sunt slabe puncte comune mai multor
cazuri de esec.

10
 Pentru a avea succes, orientarea spre piata trebuie sa existe in toate fazele procesului de
dezvoltare a noilor produse:

1 generarea ideilor: companiile trebuie sa aloce numeroase resurse pentru activitatile de

generare a ideilor referitoare la noul produs avand ca punct de plecare piata (pentru realizarea cercetarii

de piata necesara determinarii cerintelor clientilor, pentru folosirea fortei de vanzare in vederea obtinerii

unor sugestii de la clienti, pentru dezvoltarea unor relatii cu clientii importanti, etc.);

2 proiectarea produsului: etapa in care sunt definite cerintele si specificatiile

referitoare la noul produs.Adesea cercetarea de piata, atunci cand este realizata, apare prea tarziu –
dupa ce produsul a fost proiectat si are rolul de a verifica daca proiectul propus este acceptat de piata.
In cazul in care rezultatele studiilor de piata sunt negative, se observa tendinta de a le ignora si
proiectul este continuat. Eroarea este evidenta: cercetarea de marketing trebuie sa furnizeze
informatiile de intrare pentru procesul de proiectare. De asemenea, este necesara analiza concurentei,
a punctelor forte si a punctelor slabe ale acesteia. Aspectele amintite constituie un ghid esential
pentru echipa de proiectare;

3 pe parcursul intregului proiect: preocuparea fata de client nu trebuie sa inceteze

odata cu terminarea studiilor premergatoare procesului de dezvoltare a produsului. Relatia continua si
constanta cu clientii este esentiala. Prin prezentarea diferitelor fatade ale produsului potentialilor
clienti si luarea in considerare a reactiilor lor, se contureaza prototipul sau produsul final. Deci,
feedback-ul legat de acceptarea pe piata si necesitatea unor modificari este hotarator pentru obtinerea
unui produs de succes. Firmele care prezinta produsul pe piata doar la finele procesului de dezvoltare
pot avea surprize neplacute.

Succesul sau esecul este adesea decis in primele etape ale proiectului. NewProdIII releva
faptul ca etapele premergatoare dezvoltarii propriu-zise a produsului reprezinta factori cheie ce separa
invingatorii de invinsi. Erorile si omisiunile in cadrul acestor activitati vitale provoaca adesea esecul
proiectului.

Aceste activitati sunt importante deoarece califica si definesc proiectul: ele ajuta la
evaluarea proiectelor si selectarea celor viabile, furnizand totodata input-uri necesare dezvoltarii unui
produs de succes.

Neglijenta acestor etape duce la necesitatea suplimentarii timpului alocat dezvoltarii, din
cauza faptului ca proiectul nu este bine conturat la demararea acesteia. Produsul dezvoltat are de
suferit deoarece obiectivele nu sunt bine definite, consumatorul tinta nu este pe deplin inteles si
performantele produsului dorit sunt neclare.

11
 Mesajul care se desprinde din articolul lui Cooper este ca ar trebui alocat un volum suficient
de resurse pentru activitatile care preced dezvoltarea propriu-zisa a produsului. Managerii trebuie sa
reziste „tentatiei” de a omite aceste etape si de a demara un proiect insuficient analizat. Activitatile
premergatoare dezvoltarii propriu-zise trebuie integrate in procesul de inovare imprimandu-li-se un
caracter de rutina si unul exceptional.

Definirea riguroasa a conceptului de produs

Claritatea definirii conceptului de produs este considerata ca fiind un factor cheie ce

determina succesul acestuia. Crawford (1984) sugereaza managerilor sa includa „ o etapa de protocol”
in procesul de dezvoltare in care cerintele legate de produs sa fie clar enuntate si acceptate de catre
toate partile implicate in proiect. Cooper a sesizat faptul ca proiectele caracterizate printr-o definire
riguroasa au avut un succes mai mare decat celelalte: au obtinut cote mai mari de piata, au raspuns
obiectivelor de vanzari si profit ale companiei intr-o masura mai mare, etc.

Aceasta definire a conceptului se refera la clarificarea a patru elemente cheie, fiecare dintre ele
fiind corelate cu performanta:

1. specificarea pietei-tinta;

2. descrierea conceptului de produs si a beneficiilor obtinute de catre consumator;

3. conceperea strategiei de pozitionare;

4. definirea caracteristicilor atributelor si specificatiile legate de produs.

Definirea conceptului are rolul de instrument de comunicare si de ghid: fiecare echipa

functionala implicata in proiect isi formeaza o imagine consistenta si clara asupra produsului. In plus,
aceasta definire furnizeaza un set de obiective stabilite in faza de dezvoltare a proiectului.

Formarea unei echipe multifunctionale

Modul in care firma se organizeaza pentru dezvoltarea noilor produse determina succesul
sau esecul produsului. In afara de proiectele cu o complexitate redusa, cum ar fi extinderea gamei
sortimentale sau actualizarea produsului, inovarea produsului trebuie sa treaca de barierele si
granitele traditionale; este necesara formarea unei echipe multifunctionale.

In studiile asupra succesului noilor produse este mentionata adesea necesitatea cooperarii
intre departamentele de cercetare-dezvoltare si marketing, a coordonarii grupurilor interne cheie, a
existentei unor date de intrare multidisciplinare si rolul echipei si a liderului de echipa. Proiectele de
succes se caracterizeaza printr-un echilibru al activitatii critice apartinand diferitelor arii de

12
responsabilitate ale firmei: marketing si cercetare de marketing, inginerie, cercetare-dezvoltare,
productie, aprovizionare, finante, etc.

Cooper enumera cateva ingrediente necesare pentru organizarea eficienta a procesului de

dezvoltare a noilor produse:

 formarea unei echipe multifunctionale;

 motivarea echipei si focalizarea ei;

 responsabilitatea echipei pe intregul proiect, de la demararea lui pana la finalizare;

 existenta unui lider puternic care sa preia si sa conduca proiectul;

 sustinerea proiectului de catre managementul de varf.

Prin conlucrarea acestor cinci elemente se pot obtine rezultate apreciabile: cresterea ratei de
succes, obtinerea unor profituri mai mari si mai ales reducerea duratei proiectului.

Focalizarea asupra proiectului

Programele de dezvoltare a noilor produse au de suferit adesea din cauza lipsei de resurse: prea
multe proiecte raportate la resursele firmei. Pentru evitarea acestui neajuns este necesara selectia
riguroasa a proiectelor, asigurandu-se o alocare adecvata a resurselor. Din pacate, evaluarea
proiectelor se realizeaza cu dificultate deoarece variabilele luate in considerare atunci cand se ia
decizia de continuare/abandonare a unui proiect, sunt numeroase.

In cele mai multe cazuri, problema evaluarii deficitare a proiectului survine ca urmare a dificultatii
alegerii unor criterii pertinente pe baza carora sa se faca judecata. Cele mai multe studii
referitoare la succesul/esecul noilor produse sugereaza anumite repere in stabilirea criteriilor de
selectie. Cu siguranta exista anumite caracteristici comune tuturor proiectelor reusite, cum ar fi:

1 superioritatea produsului;

2 sinergia tehnologica si de marketing;

3 atractivitatea pietei.

2.3 Politica de promovare a firmei

1.1. Mixul de marketing.

13
Pentru intreprindere, strategia de piata este doar un ghid. Materializarea ei presupune initierea unui
sir de actiuni practice si antrenarea unor eforturi pentru desfasurarea acestora. Din resursele pe care le
are la dispozitie, intreprinderea poate constitui o paleta larga de combinatii, existand modalitati
diverse de realizare a contactelor ei cu exteriorul, cu piata. Ideea antrenarii resurselor, in combinatii
diferite, astfel incat sa permita intreprinderii realizarea unui contact eficient cu piata a condus la
nasterea conceptului de marketing – mix.

Mixul de marketing priveste modul cum sunt antrenate resursele intreprinderii, proportiile,
„dozajul” in care ele vor intra in efortul global al ei pentru a se ajunge la efectele dorite. Lista
instrumentelor pe care firma le utilizeaza in contactele cu piata este destul de larga, variabila,
diferita de la un autor la altul, ajungandu-se totusi la un consens prin gruparea tuturor
instrumentelor aflate la dispozitia firmei in jurul celor patru piloni ai activitatii de marketing:
produsul, pretul, distributia si promovarea. Este vorba de instrumente ce intervin in aria punctelor
de contact ale intreprinderii cu piata. In acest context, prin conceptul de marketing - mix se poate
intelege orientarea activitatii de marketing a intreprinderii, in functie de resursele interne si de
conditiile pietei, prin combinarea intr-un tot unitar, coerent, sub forma unor programe, a
elementelor politicii de produs, de pret, de distributie si de promovare.

Structura concreta a mixului, locul ocupat de fiecare dintre componentele sale, vor depinde de
posibilitatile intreprinderii si de solicitarile pietei.

De asemenea, trebuie luate in consideratie optica si mai ales personalitatea decidentului.

Nota caracteristica a mixului de marketing va fi data de piata in care acesta ar urma sa se inscrie, sa
se aplice practic. De obicei, din cele patru componente ale mixului - accentul cade pe prima -
politica de produs, acesta fiind principalul mijloc de comunicare al intreprinderii cu piata. Sunt
destule insa cazurile in care in mixul de marketing accentul va cadea asupra altui element. Deci,
pozitia si ordinea de importanta a celor patru elemente variaza in functie de conditiile concrete ale
implementarii mixului, de specificul strategiei in slujba caruia este pus. Pe de alta parte, mixul de
marketing nu contine in mod obligatoriu, in toate cazurile, ansamblul celor patru componente ale
sale. Indiferent cate dintre cele patru elemente sunt prezente cu schimbari efective fata de

14
perioadele anterioare si indiferent asupra caruia cade accentul principal, o cerinta de baza a
realismului mixului de marketing o constituie judicioasa corelare a acestor elemente. Toate aceste
elemente se cer corelate, la randul lor, cu strategia de piata a intreprinderii, aceasta deoarece, in
ultima instanta, mixul de marketing nu este altceva decat modalitatea practica de promovare a unei
strategii de piata, de a-i concretiza caile si a atinge obiectivele.

In sfarsit, o alta problema importanta care intervine in stabilirea mixului de marketing o

constituie optimizarea eforturilor de marketing. Aici intra in discutie criteriul eficientei
economice. Dificultatea alegerii solutiei optime consta in faptul ca impactul eforturilor de
marketing, adica a celor necesare pentru punerea in practica a mixului, nu este unul liniar. Daca
vanzarile ar fi constant sensibile la investirea de fonduri de o anumita marime in fiecare din cele
patru elemente ale mixului, problema s-ar rezolva relativ usor, prin metoda programarii liniare.
In realitate insa, ne aflam in fata unui impact neliniar, determinat de interactiunea elementelor.

1.1.1. Politica de promovare

Promovarea ca parte a mixului de marketing are o importanta mare in ceea ce priveste sistemul
de comunicare al firmei. Alaturi de politica de produs, pret si distributie politica de promovare
asigura desfasurarea unei activitati de marketing moderne. Pentru o comunicare eficienta adesea
se apeleaza la agentii de publicitate, la specialistii in promovarea vanzarilor, la specialistii in
marketing direct precum si la firmele specializate in relatii publice care ajuta la formarea unei
anumite imagine. In ziua de astazi o companie moderna dispune de un sistem de comunicatii de
marketing complex, comunicand cu intermediarii, consumatorii si alte organisme publice.
Conform teoriei lui Philip Kotler „Programul comunicatiilor de marketing al unei firme se
numeste mix promotional si consta intr-o combinatie specifica de instrumente de publicitate,
vanzare personala, promovarea vanzarilor si relatii publice, utilizate de firma pentru a-si
indeplini obiectivele de marketing si publicitate.”[1] In viziunea specialistilor romani de
marketing, criteriile de grupare si delimitare pentru o clasificare a activitatii promotionale sunt
urmatoarele:

Ø publicitate;

Ø promovarea vanzarilor;

15
Ø relatii publice;

Ø utilizarea marcilor;

Ø manifestari promotionale;

Ø fortele de vanzare[2].

Publicitatea este o variabila foarte importanta a politicii promotionale, fiind unul din mijloacele
cele mai utilizate in activitatea de piata. Silver Piquet considera publicitatea ca fiind „nervul
politicii de comunicatie a intreprinderii”.

Ca forme ale publicitatii putem enumera, dupa obiectul acestora, publicitatea de produs (serviciu),
publicitatea de marca si publicitatea institutionala.

Ca forme ale publicitatii de produs intalnim:

Ø publicitatea de informare;

Ø publicitatea de conditionare;

Ø publicitatea comparativa;

Ø publicitatea de reamintire.

Dupa aria geografica de raspandire a mesajului exista patru categorii de publicitate:

Ø locala;

Ø regionala;

Ø nationala;

Ø internationala.

16
O alta clasificare, de aceasta data dupa natura pietei, include publicitatea intreprinderilor
producatoare, comerciale sau prestatoare de servicii, putand fi diferentiata dupa tipul
consumatorului caruia i se adreseaza, in speta consumatori finali, utilizatori industriali sau
diferite categorii de intermediari.

Pe de alta parte, dupa tipul mesajului difuzat, publicitatea poate fi de natura factuala sau
emotionala.

O alta clasificare este bazata pe efectul intentionat: actiune directa cu efect imediat si actiune
intarziata cu efecte in timp.

Dupa tipul sponsorului, publicitatea se mai diferentiaza in functie de agentul finantator, care
poate fi producatorul, intermediarul sau alti agenti economici.

Ca ultima clasificare, putem mentiona influenta publicitatii exercitata asupra cererii primare sau
selective. Astfel de forme ale publicitatii sunt utilizate si de firmele ofertante de servicii.

Ca medii majore de transmitere a mesajelor publicitare, putem mentiona presa, radioul,

televiziunea si cinematograful.

Exista si o asa numita publicitate exterioara care utilizeaza ca mijloace publicitare afise, panouri
si insemne luminoase.

O inepuizabila sursa pentru publicitate atat ca instrument cat si ca suport este Internetul. In ultima
vreme marketingul pe Internet a capatat o mare amploare.

A doua parte componenta a politicii promotionale este promovarea vanzarilor care consta in
folosirea mijloacelor si tehnicilor de stimulare, impulsionare si cresterea vanzarilor.

Exista si cazuri in care tehnicile de promovare completeaza actiunile publicitare contribuind

astfel la integrarea si intarirea imaginii si prestigiului intreprinderii in cadrul pietei.

Ca tehnici de promovare a vanzarilor, putem mentiona:

17
Ø reducerea preturilor;

Ø tehnica vanzarilor grupate;

Ø concursurile promotionale;

Ø publicitatea la locul vanzarii;

Ø cadourile de promovare;

Ø merchandisingul.

A treia parte a politicii promotionale o constituie relatiile publice. Ca obiectiv principal, relatiile
publice urmaresc instaurarea in randul publicului al unui climat de incredere in compania
respectiva, in capacitatea ei de a satisface trebuintele si exigentele diferitelor categorii de
consumatori si utilizatori.

Mijloacele utilizate in activitatea de relatii publice sunt foarte variate.

Dintre ele putem enumera:

Ø editarea de brosuri si ziare;

Ø organizarea de manifestari (congrese, colocvii, seminarii);

Ø acordarea de interviuri;

Ø publicarea de articole;

Ø crearea si difuzarea de filme;

18
Ø infiintarea de fundatii;

Ø initierea si sustinerea de opere de caritate;

Ø participarea la diverse activitati sociale si de interes public.

Urmatoarea parte componenta a politicii promotionale este utilizarea marcilor. Marcaeste

utilizata deopotriva atat ca mijloc de identificare, cat si ca mijloc de comunicare, investita cu
functii multiple, puse deopotriva in slujba intreprinderii si a consumatorilor.

Manifestarile promotionale sunt si ele parte integranta a politicii promotionale. Ele constau in
manifestari cu caracter expozitional si sponsorizari. Participarea la manifestari expozitionale se
realizeaza prin:

Ø organizarea de pavilioane sau standuri proprii la targuri;

Ø expozitii si saloane (locale, regionale, nationale si internationale).

Interesul pentru sponsorizare a fost stimulat de experiente precedente incununate de succes ale
unor firme care prin astfel de actiuni au reusit sa creeze evenimente cu o larga audienta in randul
publicului, concepand apoi produse destinate acestuia.

Ultima parte a politicii promotionale sunt fortele de vanzare. Firmele moderne includ in sistemul
lor de comunicatie fortele de vanzare considerate canalele cele mai importante in desfasurarea
dialogului cu agentii pietei. Ele se constituie de asemenea si ca un important criteriu al
competitivitatii. Practic fortele de vanzare cuprind un grup de reprezentanti ai intreprinderii
investiti cu multiple competente, avand un rol dublu:

Ø cresterea cifrei de afaceri prin distributia produselor proprii;

Ø intretinerea comunicatiei in cadrul pietei.

19
O firma trebuie sa raspunda asteptarilor publicului din motive lesne de inteles. Clientii, ca
veritabili receptori de informatii pe care le primesc permanent din partea mediului si-au castigat
dreptul lor de a stii si de a intelege.

Prin urmare companiile se afla in imposibilitatea de a alege, ele trebuind sa se afirme, sa dialogheze,
deci sa comunice. Cu cat politica lor va fi mai eficienta, cu atat si imaginea lor va fi mai favorabila.
Intreprinderea moderna conform unei viziuni strategice isi defineste pozitia privind problemele
produsului, pretului, distributiei si promovarii. Acestea din urma impreuna alcatuiesc mixul de
marketing.

Orientarea strategica a activitatii economice este de fapt, o caracteristica a politicii de marketing

a intreprinderii moderne. Aceasta incorporeaza un set de strategii adecvate conditiilor in care
intreprinderea isi desfasoara activitatea potrivit optiunilor stabilite.

Desi aflate in stransa legatura, strategia, tactica si politica de marketing sunt notiuni distincte.

Strategia de marketing desemneaza liniile definitorii ale atitudinii si conduitei intreprinderii in

vederea atingerii anumitor obiective. In functie de termenul de referinta, strategia de marketing
imbraca diverse forme: strategia de piata, strategia de produs, strategia de pret, etc.

Modalitatea de aplicare a strategiei este domeniul tacticii de marketing, care implica actiuni
practice prin care intreprinderea isi pune in valoare potentialul, adaptandu-se permanent
conditiilor concrete ale pietei, astfel incat, sa se indrepte spre obiectivele strategice pe care si le-a
propus. Bineinteles, intre strategie si tacticile aferente trebuie sa existe o corespondenta, tacticile
aflandu-se, de fapt, in relatii de subordonare fata de strategie.

Luate izolat insa, unele mijloace tactice ar putea sa se indeparteze de la linia strategica atunci
cand conditiile concrete ale pietei o cer. Daca diferentele duc la neconcordanta tacticile urmate ar
putea compromite strategia. Astfel de situatii tradeaza, fie o alegere inadecvata a tacticilor, fie
formularea unei strategii de piata nerealista.

Modul in care intreprinderea concepe dezvoltarea activitatii sale, vizand valorificarea

potentialului sau, in concordanta cu cerintele pietei, caracterizeaza politica de marketing.

20
Aceasta reuneste strategiile si tacticile aferente, desemnand un anumit „stil”, propriu
intreprinderii, o anumita „maniera” specifica de abordare si rezolvare a problemelor sale. Politica
globala de marketing se concretizeaza la nivelul anumitor „secvente” ale activitatii intreprinderii,
de unde si denumirile: politica de piata, politica de produs, politica de pret, etc.

1.2. Strategia de piata a intreprinderii

Fiind un atribut al intreprinderii moderne, strategia de piata este una dintre cele mai importante
concretizari ale functiilor conducerii. In acelasi timp, strategia de piata reprezinta si o problema de
mare actualitate ea ocupand o pozitie centrala, determinanta in raport cu celelalte componente ale
politicii de marketing (politica de produs, politica de pret, de promovare sau de distributie). De
fapt, strategia de piata reprezinta nucleul politicii de marketing, incorporand intr-o ambianta
perfecta, cele trei elemente ale unei „strategii complete”, respectiv:

Ø strategia de actiune;

Ø strategia rezultatelor;

Ø strategia angajarii.

De asemenea, pozitia centrala a strategiei de piata rezulta si din raportarea sa directa la esenta
viziunii si demersului de marketing. Dintre strategiile politicii de marketing, strategia de piata
ramane cea mai cuprinzatoare, atat prin natura obiectivelor, cat si prin amploarea angajamentului
material si organizatoric pe care il solicita intreprinderii. Mai mult, aceasta strategie vizeaza
insasi finalitatea activitatii intreprinderii, privita in ansamblul sau. Ca nucleu al politicii de
marketing, strategia de piata constituie punctul de plecare si elementul de referinta pentru
celelalte strategii. Acestea din urma pot avea existenta de sine statatoare numai daca sunt privite
ca o continuare si o concretizare a strategiei de piata pe care o urmeaza intreprinderea.

In ultima instanta, strategia de piata vizeaza tocmai punerea intreprinderii intr-o relatie cat mai
avantajoasa fata de acesti factori, astfel incat sa-si valorifice, la un nivel superior, potentialul de

21
care dispune. Retinand cele mai semnificative elemente pentru optiunile strategice ale
intreprinderilor, acestea pot fi grupate in functie de:

Ø dinamica potentialului pietei - pietele diferitelor intreprinderi se pot inscrie intr-o tendinta
de crestere sau scadere, in acord sau dezacord cu evolutia pietei globale;

Ø gradul de segmentare a pietei - de la numai cateva segmente in cazul unor produse de

consum productiv (de exemplu utilaje speciale), structurarea pietei ajunge la zeci sau chiar sute
de mii de segmente, in cazul unor bunuri de consum;

Ø ritmul schimbarilor, ce cunoaste cadente diferite de la o piata la alta, punand

intreprinderilor probleme speciale de adaptare;

Ø exigentele pietei, ce se pot situa la cote mai ridicate sau mai coborate, in functie de produs,
zona geografica, perioada. De remarcat insa, o tendinta generala de crestere a acestor exigente;

Ø nivelul competitiei, ce influenteaza permeabilitatea pietelor, posibilitatile de miscare in

cadrul acestora.

O piata oarecare se va inscrie intr-un mod specific in fiecare din aceste grupe de elemente. Din
alaturarea celor cinci tipologii prezentate, specifice unei anumite piete, se obtine o fizionomie
suficient de clara a acesteia, sugestiva pentru strategia de urmat. De exemplu: piata vest
europeana a confectiilor este in usoara crestere, este puternic segmentata, foarte exigenta,
cunoaste innoiri rapide ale produselor oferite spre vanzare si este marcata de o lupta aspra de
concurenta.

1.2.1. Variantele strategice

Variantele strategiei de piata acopera o paleta destul de larga, intreprinderea modelandu-si

strategia in functie de fiecare dintre acestea.

Astfel, daca avem in vedere pozitia intreprinderii fata de dinamica pietei, aceasta
(intreprinderea) isi poate propune una din urmatoarele variante strategice:

22
Ø strategia cresterii, caracteristica intreprinderilor aflate in expansiune, ce functioneaza intr-o
piata dinamica;

Ø strategia mentinerii volumului activitatii, atunci cand piata este saturata sau potentialul
intreprinderii este limitat;

Ø strategia restrangerii, de fapt o strategie „de supravietuire”, care poate fi luata in calcul in
conditiile unei piete aflate in plin regres, dar si in cazul in care intreprinderea isi proiecteaza, pe
termen lung, reorientarea profilului de activitate.

In cazul in care se are in vedere pozitia intreprinderii fata de structurile pietei, variantele
strategice, numite si „alternative de pozitie”, se pot circumscrie in urmatoare tipologie:

Ø strategie nediferentiata - cand prin produsele (serviciile) sale, prin formele de

comercializare, intreprinderea se adreseaza pietei, in mod global, asa cum se intampla, de obicei,
in cazul unor intreprinderi aflate la inceputul activitatii;

Ø strategie diferentiata - intreprinderea se adreseaza segmentelor de piata in parte - specific

firmelor ce actioneaza pe piete putin segmentate;

Ø strategie concentrata - cand intreprinderea se raporteaza la un singur segment sau la un

numar limitat de segmente, adaptandu-se specificului acestora.

Atunci cand se are in vedere pozitia intreprinderii fata de schimbarile pietei - variantele
strategiilor de piata, denumite in acest caz, alternative de comportament, vor lua urmatoarele
forme:

Ø strategie activa, ce caracterizeaza atitudinea intreprinderilor moderne, puternice,

preocupate permanent de innoire si perfectionare;

Ø strategie adaptiva, cand intreprinderea isi propune sa tina pasul cu schimbarile pietei,
anticipandu-le, astfel incat sa se adapteze prompt noilor conditii;

23
Ø strategie pasiva - specifica intreprinderilor cu potential redus, definind un comportament de
asteptare fata de schimbarile pietei.

Ø Daca avem in vedere pozitia intreprinderii fata de exigentele pietei, strategia de piata poate
lua forma uneia din urmatoarele variante:

Ø strategia exigentei ridicate, ce presupune satisfacerea la un nivel cat mai ridicat a

exigentelor pietei, uneori chiar depasirea acestora;

Ø strategia exigentei medii, ce actioneaza in cadrul unor piete unde exista diferentieri intre
cumparatori in functie de nivelul exigentei, fiind caracteristica intreprinderilor cu un potential
mai redus;

Ø strategia exigentei reduse, ce se poate practica in conditiile penuriei si ale unei competitii
slabe intre ofertanti.

In sfarsit, daca avem in vedere pozitia intreprinderii fata de nivelul competitiei, aceasta poate recurge la
una din urmatoarele doua variante:

Ø strategia ofensiva, uneori chiar agresiva, urmata de intreprinderile puternice, cu pozitii

consolidate in cadrul pietei, sau de intreprinderile „nou venite”, care dispun de un avantaj
competitiv deosebit. Printr-o asemenea varianta, se promoveaza de fapt strategia cresterii cotei
de piata a intreprinderii respective;

Ø strategie defensiva, caracteristica intreprinderilor cu o pozitie medie sau relativ moderata in

cadrul pietei. O asemenea strategie se poate concretiza, la randul ei, in doua variante: strategia
mentinerii cotei de piata sau uneori chiar strategia restrangerii cotei de piata.

Indiferent insa de caracterul lor, ofensiv sau defensiv si de obiectivele vizate, strategiile de piata
iau forma unor strategii competitive, care se pot imparti in doua grupe, in functie de faptul ca
pretul intervine sau nu ca element al competitivitatii.

De la o perioada la alta, intreprinderea isi poate schimba strategia de piata, atunci cand situatia
reala, specifica, sugereaza un asemenea demers. Mai mult, de la caz la caz, o intreprindere poate

24
adopta si eventual promova simultan mai multe strategii distincte, adecvate. Pot exista si cazuri
cand sunt necesare si strategii de rezerva, pentru eventualitatea unor situatii neprevazute,
neasteptate, fie pozitive, fie negative, ale confruntarii economice.

25
 CAPITOLUL 3 SORTIMENTUL

 Case din lemn

 Casa de vacanta

Casa de vacanță este o locuință ocupată temporar, ca reședință secundară, destinată odihnei și
recreerii.

În România, construirea caselor de vacanță se autorizează, la cererea persoanelor fizice și a

agenților economici, numai pe terenurile aflate în proprietatea acestora sau concesionate în
condițiile legii, în zonele stabilite prin documentațiile de urbanism și amenajare a teritoriului,
aprobate potrivit legii.

 Clădire verde

 Acest tip de locuință este dotat cu un sistem de încălzire solară a apei calde iar încălzirea
centrală este bazată pe folosirea lemnului. Totodată, casa ecologică are un sistem de
izolare superior, acest lucru datorându-se calităților finisajelor naturale.

 O casă ecologică nu înseamnă doar o casă din lemn sau o casă pasivă. Deși definițiile
acestora sunt asemănătoare, diferențele sunt multiple. În primul rând, o casă ecologică
este o casă care nu prezintă pierderi termice importante, deoarece este foarte bine izolată.
Apoi aproape totul este reciclabil (apa de la toaletă provine din apa de ploaie), inclusiv
materialele din care este realizată putând fi reciclabile.

26
  Deși costurile acestui tip de locuință sunt mai mari decât ale uneia obișnuite, orice
investiție poate fi recuperată prin reducerea substanțială a costurilor legate de energie. Un
alt lucru pe care trebuie să îl avem în vedere privitoare la casele ecologice este faptul că
acestea au un transfer termic cu mediul înconjurător extrem de mic. De exemplu, în acest
tip de locuință nu va fi nevoie să porniți aerul condiționat pe timpul verii, deoarece
beneficiază de un sistem special care nu permite pătrunderea căldurii în interior.

 Dacea

 Dacea ► pronunţie ► (în limba rusă: да́ча) este un anumit tip de locuință folosită pe post
de casă de vacanță în Rusia. Este ocupată de proprietari pentru perioade scurte de timp
sau este închiriată doritorilor de vacanțe în zonele rurale.

 Acest tip de casă de vacanță este foarte comună în Rusia și în alte țări postsovietice.

Domus

 Domus este locuința individuală tradițională a familiei romane, situată în mediul urban;
avea plan rectangular și numeroase încăperi cu destinație specială pentru folosința
membrilor familiei.
Era confortabilă (avea apă, încălzire centrală) și cu spații largi pentru odihnă și recreere
(peristylum, hortus).
Era decorată cu statui, mozaicuri, fântâni.

 În ultimele secole ale Republicii Romane și sub Imperiul Roman, acest termen
desemnează locuința familiilor patricienilor înstăriți, în opoziție cu insula, care
denumește un imobil de locuințe închiriate, destinată plebei.

 Iglu

27
  Un iglu (Limba inuită: iglu) este o clădire construită din blocuri de gheață care în general
are formă de dom. Igluurile sunt refugii tradiționale ale eschimoșilor și erau folosite de
vânătorii acestei etnii în timpul verii. În limba inuită cuvântul iglu înseamnă locuință,
orice fel de locuință indiferent de materialul din care este construită, în contrast cu
semnificația din limba română care se referă strict la clădirile din zăpada culeasă de
eschimoși.

 Construcția igluurilor este ieftină și ușor de realizat și rezultă o alternativă convenabilă

zonelor reci. Cel mai adesea sunt folosite ca adăposturi provizorii dar în unele cazuri,
când dimensiunile permit, pot fi folosite și ca locuințe permanente.

 Iurtă

 Iurtele tradiționale sunt formate dintr-un schelet din lemn, acoperit cu pâslă. Pâsla este
obținută din lâna oilor nomazilor. Lemnul folosit pentru construcția structurii de susținere
este cumpărat din alte regiuni decât cele ale stepelor, unde nu cresc arbori.

 Scheletul este format dintr-unul sau mai multe ziduri din șipci, o ramă pentru ușă, grinzi
pentru acoperiș și o coroană. Unele tipuri de iurte au unul sau mai mulți stâlpi care susțin
coroana. Structura autoportantă din lemn este acoperită cu bucăți de pâslă. In funcție de
posibilități, pâsla poate fi acoperită cu carton asfaltat sau alte materiale rezistente.
Structura este rigidizată cu ajutorul legăturilor din funii sau panglici. Structura este
comprimată de greutatea acoperișului și, uneori, suplimentar cu o greutate atârnată de
centrul acoperișului.

 Casă pasivă

Casele pasive sunt acele case care asigură un climat interior confortabil și vara și iarna, fără însă
a fi nevoie de o sursă convențională de încălzire.

Un standard european poartă denumirea engleză de passive house (casă pasivă), deoarece energia
pasivă a radiațiilor solare captată din exterior și furnizată apoi ca energie termică de unele

28
dispozitive și de ocupanții casei sunt suficiente pentru a păstra casa la o temperatură de interior
confortabilă în anotimpul rece. O componentă a conceptului de case pasive sunt tehnologiile
eficiente care minimizează consumul de energie din alte surse (în special energia electrică pentru
aparatele din gospodărie). Obiectivul este de a păstra un consum total de căldură, apă caldă și
energie electrică sub 42 kWh / m² * an.

Criteriile pentru o casă pasivă pe metru pătrat de suprafață locuibilă:

 maxim 10 W/m² necesar caloric constant;

 maxim 15 kWh/m² necesar anual pentru încălzirea spațiului;
 maxim 42 kWh/m² necesar anual total de energie.

 Villa


 Villa Medici din Fiesole, arhitect Leon Battista Alberti

 În Roma antică, villa era inițial o casă la țară de clasă superioară. Întrucât originile sale
sunt villa romană, ideea și funcția unei vile au evoluat considerabil.

 După căderea Republicii romane, Villa rustica au devenit mici complexe agricole, care au
fost din ce în ce mai fortificate în Antichitatea târzie, uneori fiind transferate către
Biserică pentru a fi refolosite ca mănăstiri. Apoi au evoluat treptat în Evul Mediu în case
elegante și superioare de la țară. În limbajul modern "villa" se poate referi la diferite
tipuri și dimensiuni de locuințe.Acestea erau impartite in urbana si rustica.

29
 CAPITOLUL IV.CONCLUZII SI PROPUNERI

In vederea indeplinirii propriilor obiective unitatea patrimoniala trebuie sa raspunda in mod

coerent tuturor oportunitatilor provenite din mediul economico-social in care isi desfasoara
activitatea.

De aceea unitatea a adoptat un nou concept care orienteaza intreaga ei activitate-conceptul

de marketing, concept care are ca esenta satisfacerea consumatorului la un nivel superior fata de
concuernta de pe piata si in conditi profitabile pentru unitate.

Activitatea de marketing a firmei studiaza piata, produsul, pretul si promovarea unitatii.

Piata reprezinta principalul element al structurii mediului unei firme, ceea ce face ca
definirea sa exacta, determinarea precisa a dimensiunilor, cunoasterea structurii si dinamicii sale
sa prezinte conditii esentiale ale reusitei activitatii si performantelor unei societati comerciale.

O societate comerciala cara a adoptat o orientare de marketing defineste piata pornind de la

nevoile si dorintele pe care trebuie sa le satisfaca un produs singur de la tehnologia prin
intermediul careia produsul respectiv se obtine.

Capacitatea pietei se poate masura in functie de informatiile disponibile prin urmatorii

indicatori: volumul ofertei, volumul cererii, volumul vanzarilor, numarul de consumatori ai
produselor.

30
 Produsul, in acceptiunea marketingului, reprezinta ansamblul elementelor care declanseaza
cererea, ansamblu, care inglobeaza pe langa forma materiala a produsului si o serie de
component acorporale.

Ciclul de viata a unui produs poate fi definit ca perioada de timp cuprinsa intre momentul
lansarii sic el al eliminarii produsului de pe piata. Pe masura ce consumatorii dobandesc
cunostiinte privind noul produs si se conving ca le poate satisface cerintele, acestia vor adopta
produsul. Dupa ce majoritatea consumatorilor au adoptat produsul, rata de crestere a vanzarilor
incepe sa se atenueze, fapt care marcheaza inceputul fazei de maturitate a produsului.

Pretul este una dintre cele patru componente ale mixului de marketing, alaturi de produs,
distributie si promovare.

Distributia reprezinta ansamblul mijloacelor si operatiunilor prin care bunurile si serviciile

realizate sunt puse la dispozitia utilizatorilor sau consumatorilor finali.

In desfasurarea activitatii unei societati comerciale exista o serie de factori care influenteaza
negative activitatea economica, de aceea este necesara luarea unor masuri pentru eficientizarea
activitatii societatii.

Dintre masurile prioritare ce urmeaza a fi luate amintim urmatoarele:

-asigurarea conditiilor de gestionare a tuturor valorilor materiale ale societatii in vederea evitarii
pierderilor, sustragerilor, evitarea influentelor interprinderilor.

-masuri ferme pentru valorificarea tuturor mijloacelor circulante, care agraveaza potentialul
financiar al societatii prin acestea reducand dobanzile bancare si influentand favorabil penetrarea
pietelor de desfacere cu preturi mai avantajoase.

-valorificarea activelor societatii care nu mai sunt necesare, degrevand astfel o serie de costuri
nejustificate

31
-structura personalului angajat strict categoriei necesare

-aprovizionarea cu produse corespunzatoare calitativ

32
 Bibliografie

1. Caraiani C.- Bazele contabilitatii, Editura ASE, Bucuresti 2002

2. Calin O. si Ristea M.-Bazele contabilitatii, Editura Nationala 2000

3. Cotlet D. si Megan O.-Teoria si practica bilantului,Editura Cargo 2002

4. Epuram M.-Contabiltatea financiara în noul sistem contabil, Editura de Vest 2000

5. Feleaga N. si Malciu L.-Politici si optiuni contabile, Editura Economica 2002

6. Mates D.-Contabilitatea întreprinderii -Aplicatii practice,Editura Mirton 2004

7. Mates D.-Contabiltatea financiara e entitatilor economice,Editura Mirton 2003

8. Mates D.-Contabilitatea operatiunilor speciale,Editura Intelcredo 2003

9. Pantea I.P.-Contabilitatea financiara conforma cu directivele Europene,Editura Intelcredo

2006

10. Peres I.,Mates D.,Peres C.-Bazele contabilitatii,Editura Mirton 2005

11. Ristea M.-Contabilitatea financiara a întreprinderii,Editura Universitara 2004

***** Legea contabilitatii nr.82/2001 Republicata în 2005,M.Of. nr. 48/2005

***** OMFP 1752/2005 pt aplicarea reglementarilor contabile conforme directivelor

Europene,M.Of. 1080 bis/2006

***** Legea 571/2003 privind Codul fiscal

***** Standardele Internationale de Raportare Financiara 2006, Editura CECCAR 2006

33