Mişcarea Baptistă

Scurt istoric1
Baptistii au aparut ca miscare crestina in perioada Reformei protestante din
Europa Apuseana. Reforma a fost inceputa de catre Martin Luther in Germania si a fost
dusa mai departe de alti reprezentanti importanti cum au fost Jean Calvin si Ulrich
Zwingli in Elvetia. Prima biserica baptista s-a format in anul 1606 la Amsterdam (Olanda),
dintr-un grup de imigranti englezi separatisti condusi de John Smyth. Ulterior, Thomas
Helwis, colegul lui John Smyth, s-a intors in Anglia si a infiintat prima biserica baptista la
Londra in anul 1611.
Miscarea baptista datoreaza o buna parte din mostenirea ei de credinta
miscarilor anabaptiste care au avut loc in Europa in secolele XVI-XVIII. Pentru credinta lor
si datorita radicalismului stilului lor de viata, anabaptistii au fost persecutati in intreaga
Europa. Unele comunitati anabaptiste au gasit refugiu pentru o vreme si in Transilvania
unde au ramas pâna in anul 1762, când au emigrat in Rusia din cauza persecutiei
declansate in timpul domniei imparatesei Austriei, Maria Tereza (1740-1780).
Miscarea baptista moderna din Europa a capatat amploare pe la mijlocul
secolului XIX. Pastorul german Johann Gerhard Oncken (1800-1884) a avut o contributie
decisiva in raspândirea miscarii baptiste din Europa in aceasta perioada. In România,
inceputul miscarii baptiste este legat de venirea unei familii de imigranti germani la
Bucuresti in anul 1856. Acestia au infiintat prima biserica baptista formata din credinciosi
germani. Al doilea inceput al baptistilor in tara noastra a avut loc in Dobrogea,
independent de primul inceput. Imigranti baptisti din sudul Ucrainei au ajuns in
Dobrogea si au infiintat o biserica baptista in anul 1862 la Cataloi, astazi sat al comunei
Frecatei din judetul Tulcea. Prin misiunea unui evanghelist baptist din Bucuresti, in anul
1870 s-a infiintat Biserica Baptista din Tulcea. In Transilvania credinta baptista a patruns
prin activitatea unor misionari germani si maghiari. In anul 1874 s-a infiintat o biserica
baptista maghiara in localitatea Salonta din judetul Bihor. Prima biserica de limba
baptista româna a fost infiintata in anul 1886 in localitatea Chesa. Bisericile baptiste s-au
raspândit cu rapiditate in Bihor, in zona Aradului si zona podisului Somesan. Aceste
regiuni sunt si astazi zonele cu cea mai mare concentrare de baptisti din România. De
aici, baptistii s-au raspândit in aproape toate judetele tarii. Constituirea Uniunii Baptiste
din Romania a avut loc in urma formarii României Mari. In urma unei intâlniri din anul
1919, baptistii din Tara Româneasca si cei din Transilvania au hotarât sa se uneasca.
Deciziea a fost aprobata in cadrul congresului din 1920.
Dupa anul 1918, numarul credinciosilor baptisti din România a continuat sa
creasca. Din datele statistice existente se observa ca in anul 1922 erau 22 228 de
membri, iar recensamântul din anul 1930 a evidentiat existenta a 60 562 credinciosi
baptisti. In anul 1942 bisericile baptiste din România aveau 93 842 de membri.
Legea pentru regimul general al cultelor din anul 1928 prevedea la art. 53
recunoasterea drepturilor comunitatii baptiste acordate acesteia prin jurnalul
(hotararea) Consiliului de Ministri nr. 2680 din 21 noiembrie 1927. Reglementarile
ulterioare au inrautatit regimul juridic al cultelor evanghelice din tara. In conditiile
1
http://uniuneabaptista.ro/despre-noi/istoric/

1
implicarii Romaniei in al doilea razboi mondial si ale dictaturii militare a maresalului
Antonescu, prin legile nr. 927 (1942) si nr. 431 (1943) au fost desfiintate toate asociatiile
religioase din Romania si, ca urmare, baptistii nu au mai putut desfasura nici o activitate
legala, bisericile au fost inchise si numarul lor s-a redus drastic. Pe lânga aceasta
persecutie, pierderea Basarabiei a influentat negativ numarul credinciosilor baptisti din
România. Legile prin care au fost inchise bisericile baptiste au fost abrogate printr-un
decret regal la 31 august 1944. Dupa o perioada de liberalizare a climatului religios din
România (1944-1948) regimul comunist a aplicat o serie de masuri represive si de
subordonare a vietii Cultului fata de interesele dictatorii comuniste atee. Arondarea
bisericilor, reglementarea serviciilor religioase in cadrul acestora, controlul numarului de
studenti care puteau sa se pregateasca sa devina pastori si restrictionarea publicatiilor
sunt doar cateva dintre masurile coercitive ale statului care au afectat negativ viata
bisericilor baptiste in decenille VI si VII ale secolului trecut. Numarul credinciosilor
baptisti avea sa scada la circa 90.000 in anul 1989. Dupa anul 1989 climatul de libertate
religioasa a adus un reviriment in viata bisericilor, in prezent exista aproximativ 100 000
de credinciosi baptisti botezati, iar conform recensamantului national din anul 2002, un
numar de 130 000 de cetateni romani au declarat ca apartin confesiunii crestine
baptiste.
Uniunea Baptista din România este organizata si functioneaza pe baza unui Statut
propriu, iar din punct de vedere al doctrinei, baptistii isi afirma unitatea si convingerile
prin Marturisirea de Credinta Baptista. Statutul de organizare si functionare al Cultului
Crestin Baptist a fost revizuit in mai multe rânduri, ultima revizuire fiind cea adoptata la
Congresul Cultului din 17-18 mai 2007.
Baptistii afirma ca autoritatea suprema in ce priveste credinta si viata spirituala o
reprezinta Biblia sau Sfanta Scriptura care ii cheama pe crestini sa traiasca in ascultare de
Isus Hristos. Baptistii afirma crezul crestin si acorda importanta istorica deciziilor
sinoadelor si dezbaterilor teologice din primele secole ale crestinismului. Aceste scrieri si
decizii nu au un caracter normativ pentru credinciosii baptisti iar invatatura lor trebuie sa
fie validata de cea a Sfintei Scripturi.
In bisericile baptiste accentul se pune pe predicarea Sfintei Scripturi. Aceasta este
insotita de rugaciune, studierea Bibliei, inchinarea prin cantare si darnicie. Loc central in
slujba bisericeasca il are predica ce are rolul de a-L marturisi pe Isus Hristos, de a explica
Scripturile si de a provoca si indruma credinciosii spre o relatie speciala si personala cu
Dumnezeu. Fiecare credincios baptist este indrumat sa studieze zilnic Biblia, sa-si
dezvolte viata de comuniune cu Dumnezeu, aplicand in viata sa de fiecare zi principiile
pe care le descopera in Sfanta Scriptura. In bisericile baptiste se incurajeaza mentinerea
unei vieti spirituale sanatoase si exista asteptari ca membrii sa adopte un standard inalt
de moralitate.
Una din principalele convingeri care ii disting pe baptisti de credinciosii din alte
confesiuni crestine este convingerea ca botezul infaptuit potrivit invataturii Noului
Testament trebuie administrat in urma marturisirii credintei. Din acest motiv botezul nu
trebuie administrat copiilor mici deoarece acestia nu sunt capabili sa marturiseasca
credinta personala. Potrivit convingerilor baptiste fiecare persoana trebuie sa decida in
mod personal, in mod constient si liber credinta pe care o adopta.

2
 Biserica baptista practica doua randuieli (ritualuri) la porunca Mantuitorului Isus
Hristos. Acestea sunt botezul si Cina Domnului. Cele doua randuieli au o semnificatie
simbolica si nu sunt taine. Credinciosii baptisti sarbatoresc ziua intai a saptamanii –
duminica – ziua invierii Domnului Isus Hristos.
Pentru baptisti, biserica este adunarea voluntara a celor care au ales personal ca
Mantuitor si Domn pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Acesti credinciosi se aduna
impreuna pentru a se inchina lui Dumnezeu, pentru a se edifica spiritual, pentru a
colabora la proclamarea Cuvantului lui Dumnezeu si pentru a pastra curata credinta si
invatatura crestina. Din acest motiv baptistii nu inteleg biserica in primul rând ca o
entitate teritoriala, o parohie, in care locuitorii acesteia sunt adoptati ca membri prin
botezul copiilor mici.
Baptistii afirma “preotia tuturor credinciosilor”. Prin aceasta ei considera ca
fiecare credincios are din partea lui Dumnezeu o chemare (vocatie) de a sluji lui
Dumnezeu in cadrul bisericii si a lumii. Comuniunea personala cu Dumnezeu este
posibila fara medierea unei alte persoane (cum ar fi un preot sau un sfânt). In bisericile
baptiste este incurajata participarea tuturor credinciosilor in diferite slujiri potrivit
darurilor pe care acestia le au din partea lui Dumnezeu.
Credinciosii baptisti afirma principiul separarii bisericii de stat. Prin acest
principiu ei considera ca statul nu trebuie sa interfereze sau sa impiedice viata bisericilor
si proclamarea Cuvantului lui Dumnezeu. Astfel baptistii au fost printre intemeietorii si
promotorii ideii de libertate religioasa in lume.
In organizarea lor bisericeasca, baptistii nu au o ierarhie conducatoare. Bisericile
locale sunt autonome si se asociaza voluntar in Uniunea Bisericilor Baptiste din Romania
pentru reprezentarea in fata autoritatilor si pentru actiuni in folosul tuturor bisericilor si
societatii. Din Uniunea Baptista fac parte, alaturi de bisericile baptiste, si alte institutii si
organizatii baptiste preocupate sa ajute bisericile sa-si indeplineasca menirea. Uniunea
reprezinta interesele generale ale bisericilor baptiste, le slujeste si le acorda asistenta
cand acestea au nevoie. Uniunea hotaraste asupra problemelor doctrinare si principiale
si asigura mentinerea cadrului doctrinar baptist pentru toate partile ei componente.
In cadrul Uniunii Bisericilor Crestine Baptiste bisericile locale se organizeaza in
asociatii teritoriale de biserici care se numesc comunitati. Rolul acestora este de a facilita
o mai buna colaborare intre bisericile locale, de a incuraja sprijinirea reciproca dintre
biserici si de a le reprezenta in raporturile lor cu autoritatile locale. In Romania
functioneaza in prezent 14 comunitati teritoriale: Arad, Bacau, Braila, Bucuresti, Caras,
Cluj, Constanta, Hunedoara, Oradea, Oltenia, Valea Crisului Alb”, Sibiu, Suceava,
Timisoara. In cadrul Uniunii fiinteaza si Conventia credinciosilor baptisti de etnie
maghiara din România.
In momentul de fata, credinciosii baptisti din România sunt organizati in peste
1800 de biserici si filiale locale, slujite de mai bine de 800 de pastori si de alti slujitori
duhovnicesti. Pregatirea pastorilor se face in cadrul facultatilor de teologie pastorala din
Institutul Teologic Baptist din Bucuresti si Universitatea Emanuel din Oradea. S-au
infiintat si functioneaza sapte seminarii liceale la Bucuresti, Oradea, Arad, Timisoara,
Cluj, Resita si Sibiu, integrate in sistemul invatamantului public. Cu acordul Cultului s-a
infiintat si functioneaza in cadrul Universitatii Bucuresti Facultatea de Teologie Baptista.

3
 Uniunea Baptista din Romania editeaza periodicul “Crestinul – Azi” – revista
oficiala a Cultului, un supliment teologic al acesteia, precum si lucrari teologice si de alta
natura destinate cultului.
Uniunea Bisericilor Crestine Baptiste din Romania face parte din Alianta
Evanghelica din România, alaturi de cultele Penticostal si Crestin dupa Evanghelie si
detine in coproprietate cu aceste culte Radio “Vocea Evangheliei”. Cultul Baptist din
România este, de asemenea, afiliat organizatiilor baptiste internationale, Federatia
Baptista Europeana si Alianta Baptista Mondiala, care grupeaza peste 200 de organizatii
baptiste nationale si regionale din toata lumea, insumand aproape 50 de milioane de
credinciosi.

Baptiștii sunt creștini ce cuprind un grup de culte și biserici ce urmează o

doctrină în care botezul este realizat numai persoanelor care au avut o mărturisire de
credință și care trebuie realizat prin imersiune. Confesiunea baptistă pune accentul pe
botezul adulților, ce trebuie să aibă loc prin scufundare completă după mărturisirea
credinței în Iisus ca Mântuitor și Domn. Alte credințe ale baptiștilor sunt libertatea
sufletului, mântuirea numai prin credință, Biblia ca singura autoritate și autonomia
bisericii locale. Mulți cred în protestantismul baptiștilor, dar exista dovezi istorice care
contrazic acest lucru. Baptist World Alliance dă un număr de mai mult de 44 de milioane
de membri în aproximativ 150.000 de congregații. În 2002, erau mai mult de 100
milioane de baptiști pe întreg globul și mai mult de 33 de milioane în America de Nord.
După numărul membrilor din întreaga lume, baptiștii sunt cea mai largă denominație
creștina în comparație cu celelalte culte protestante. Baptiștii cred în libertatea
religioasă, în Biblie ca singura autoritate și carte de doctrine, mântuirea numai prin
credință și în autonomia bisericii.
 1 Credințe
o 1.1 Autoritatea Bibliei
o 1.2 Autonomia bisericilor locale (Congregaționalismul)
o 1.3 Două simboluri (Botezul și Cina Domnului)
o 1.4 Botezul nou-testamental
o 1.5 Euharistia (Cina Domnului)
o 1.6 Libertatea individuală a sufletului
o 1.7 Separația Bisericii de Stat
o 1.8 Trei slujbe (pastor, prezbiter și diacon)
 1.8.1 Pastorul
 1.8.2 Diaconul
o 1.9 Justificarea prin credință
o 1.10 Credințe care nu sunt comune tuturor baptiștilor
 2 Comparație cu alte denominații
 3 Stilul de închinare
 4 Origini
o 4.1 Perspectiva separatistă
o 4.2 Perspectiva landmarkistă
o 4.3 Perspectiva anabaptistă

4
  5 Numele de "baptist"
 6 Controverse de etichetare
 7 Note
 8 Legături externe

Credințe
Bisericile baptiste nu sunt supuse vreunei autorități de guvernământ central,
ceea ce are ca efect o diversitate a crezului de la o biserică la alta. Aceste biserici sunt
însă recunoscute de Ministerul Cultelor și există la nivelul țării o Uniune a Creștinilor
Baptiști. Credințele distinctive baptiste sunt comune tuturor bisericilor baptiste, unele
din ele fiind însă împărtășite și de alte confesiuni neoprotestante. Printre documentele
doctrinare baptiste semnificative se numără Mărturisirea de credință baptistă de la
Londra (1689) și Mărturisirea de credință a Cultului Baptist din România.
Printre credințele distinctive baptiste se numără: autoritatea Bibliei, autonomia
bisericilor locale, preoția tuturor credincioșilor, recunoașterea a două simboluri ale
credinței (Botezul și Cina Domnului), libertatea individuală a sufletului, separarea
Bisericii de Stat și recunoașterea a trei funcții în biserică (cea de pastor și prezbiter și cea
de diacon).

Autoritatea Bibliei
Autoritatea Scripturii sau "Sola Scriptura" afirmă că Biblia este singura sursă cu
autoritate a Cuvântului lui Dumnezeu, spre deosebire de importantul rol de care se
bucură Sfânta Tradiție în învățătura Bisericii Ortodoxe. Orice opinie care nu poate fi
susținută direct de o referință biblică este în general considerată a fi bazată pe datini
omenești și nu pe călăuzirea lui Dumnezeu. Fiecare persoană este responsabilă înaintea
lui Dumnezeu pentru modul în care înțelege Biblia și este încurajată să ducă la capăt
mântuirea cu frică și cutremur. Baptiștii consideră în general că crezurile creștine istorice
se situează la un nivel de autoritate mai scăzut decât al Bibliei, deși s-ar putea să fie, în
esență, de acord cu ele. Totuși, o organizație sau o biserică locală poate avea un "Crez"
general, cum ar fi Mărturisirea de credință a Cultului Baptist din România.
Ineranța Bibliei este o poziție obișnuită printre fundamentaliști, alături de interpretarea
contextual-literală a Bibliei și de alte elemente ale teologiei fundamentaliste. Grație
diversității permise de congregaționalism, însă, multe biserici baptiste nu sunt nici
fundamentaliste, nici literaliste, deși majoritatea cred în autoritatea Bibliei. Cei mai mulți
baptiști moderați sau nefundamentaliști preferă să folosească termenii "inspirată" sau
"insuflată de Dumnezeu", în locul celui de "inerantă", pentru a descrie Scriptura; acești
termeni alternativi își au originea în cuvântul folosit de Pavel în 2 Timotei 3:16.
Cu privire la ineranța Scripturii, unii baptiști consideră că autografele originale
(presupuse pierdute) sunt inerante și că formularea originală a fost păstrată de
Dumnezeu în copiile făcute în secolele au urmat. Mulți baptiști consideră că traducerile
făcute de pe aceste manuscrise în alte limbi sunt necesare, dar nu necesar inerante. Unii
baptiști (americani, în general) cred că traducerea King James a Bibliei în engleză este o

5
traducere inspirată și resping nevoia de a cunoaște și utiliza manuscrisele grecești și
ebraice.
Deși ca denumire este atestată doar în secolul al XVI-lea, ca baza doctrinară
această mișcare se dorește a fi aproape de învățătura apostolilor. Central în mișcarea
baptistă este studiul biblic. Totul (rugăciune, cântare, predicare) se răsfrânge din
înțelegerea Scripturii.

Autonomia bisericilor locale (Congregaționalismul)

Sistemul congregaționalist de guvernare bisericească conferă autonomie
bisericilor locale individuale în domeniile legislației și organizării interne și doctrinei.
Bisericile baptiste nu sunt sub controlul administrativ direct al vreunui organ cum ar fi un
consiliu național sau al vreunui lider - episcop sau papă. Forma de organizare,
conducerea și doctrina sunt de obicei hotărâte democratic de membrii laici ai fiecărei
biserici, ceea ce explică diversitatea credințelor de la o biserică baptistă la alta.
Excepții ar fi baptiștii reformați, organizați într-un sistem prezbiterian, baptiștii episcopali
congolezi, cu un sistem episcopal, și unele megabiserici baptiste care înclină către un stil
marcat de o conducere clericală mai puternică, în unele cazuri abandonând cu totul
sistemul congregaționalist (deși, fiind congregații independente într-o anume asociație
sunt libere să adopte orice stil doresc).
La fel ca și la alți congregaționaliști, au apărut numeroase asociații cooperative
sau convenții baptiste. Aceste asociații au fost formate în scop de misiune sau al unei
alte lucrări caritabile, însă nu au autoritate în problemele interne ale bisericilor locale.
Bisericile locale decid la ce nivel vor să se implice în aceste asociații. Cea mai mare
asociație din Statele Unite este Convenția Baptistă de Sud. A doua ca mărime este
Convenția Baptistă Națională, SUA, Inc., a doua denominație din America și ca procentaj
al afro-americanilor. Există sute de convenții baptiste, dar multe biserici baptiste
independente nu sunt parte a nici uneia, pe motiv că asemenea asociații ar fi
nescripturale. În plus, există uneori grave dispute în cadrul convențiilor, deseori divizate
între fundamentaliști și moderați.
Doctrina preoției tuturor credincioșilor afirmă că fiecare creștin are acces direct
la Dumnezeu și la adevărurile conținute în Biblie, fără ajutorul unei aristocrații sau
ierarhii de preoți. Doctrina se bazează pe pasajul din 1 Petru 2:9 și a fost popularizată de
Martin Luther în timpul Reformei protestante, iar înainte de aceasta de lollarzii lui John
Wyclif.
Baptiștii sunt încurajați să discute probleme textuale și de alte feluri cu pastorul
lor și cu alți creștini acolo unde este necesar. La modul absolut, creștinul individual este
responsabil pentru înțelegerea Bibliei și aplicarea ei practică. Învățătura baptiștilor
despre preoția tuturor credincioșilor e una din coloanele ce susține credința lor în
libertate religioasă.

Două simboluri (Botezul și Cina Domnului)

În general, cele mai multe biserici baptiste recunosc doar două simboluri care trebuie să
fie practicate în mod obișnuit: botezul și cina Domnului. Unii baptiști primitivi și baptiști
arminieni practică și spălarea picioarelor ca un al treilea simbol.

6
 Botezul nou-testamentar
Botezul, deseori numit nou-testamental între baptiști, este un simbol care,
conform doctrinei baptiste, nu joacă nici un rol în mântuire, fiind realizat în mod corect
doar după ce o persoană a fost justificată și l-a mărturisit pe Isus Cristos ca Domn și
Mântuitor. Este o exprimare exterioară a curățirii interioare sau a iertării de păcate care
a avut deja loc. E de asemenea o identificare publică a acelei persoane cu creștinismul și
cu acea biserică locală. Bisericile baptiste consideră botezul prin scufundare, după
justificare, ca un criteriu pentru a fi membru.
Prin influență anabaptistă, baptiștii resping practica pedobaptismului, a botezului
copiilor, deoarece cred că părinții nu pot lua decizia pentru mântuire în locul copilului.
Înrudit cu această doctrină este disputatul concept al "vârstei responsabilității", când
Dumnezeu determină că o persoană capabilă mental este responsabilă pentru păcatele
sale și eligibilă pentru botez. Nu e vorba în mod necesar de o vârstă specifică, ci de
capacitatea mentală a unei persoane de a deosebi binele de rău. Astfel, o persoană cu
retardare mentală gravă s-ar putea să nu ajungă niciodată la această vârstă și astfel nu va
fi socotită responsabilă pentru păcat. Cartea lui Isaia menționează o vârstă la care copilul
"va ști să lepede răul și să aleagă binele" [Isaia 7:15], dar nu specifică anume acea vârstă.
Baptiștii insistă asupra botezului prin scufundare, modalitatea de botez ce a fost
folosită de Ioan Botezătorul. Aceasta constă în coborârea candidatului pe spate în apă în
timp ce botezătorul (un pastor) invocă formula trinitară din Matei 28:19 sau alte cuvinte
legate de o mărturisire de credință. Această modalitate este preferată mai ales pentru
imaginea paralelă a morții, îngropării și învierii lui Isus.
Recunoașterea botezului prin alte modalități sau în cadrul altor grupări creștine
variază. Bisericile baptiste recunosc doar botezul prin scufundare ca valid. Unele biserici
baptiste vor recunoaște botezul la vârstă adultă, dar în alte biserici creștine, în timp ce
altele recunosc doar botezul realizat într-o biserică baptistă. În rare ocazii, o biserică
poate recunoaște numai botezul în cadrul său ca valid. În România, în general, bisericile
baptiste recunosc botezul la vârstă adultă și în cadrul altor grupări neo-evanghelice.

Euharistia (Cina Domnului)

Euharistia, numită și Cina Domnului (mulți baptiști evită folosirea cuvântului
"euharistie" datorită folosirii sale mai ales în Biserica Ortodoxă) este un simbol modelat
după Cina cea de Taină relatată în Evanghelii, în care Isus poruncește "să faceți lucrul
acesta spre pomenirea mea" [Luca 22:19]. Participanții laolaltă mănâncă pâinea și beau
vinul reprezentând trupul și sângele lui Isus. Baptiștii accentuează că elementele doar
simbolizează trupul lui Cristos și resping, pe baza textului din Ioan 6, concepțiile
transubstanțialistă și consubstanțialistă susținute de alte grupări creștine. Pasajul din 1
Corinteni 11:23-34 este de asemenea citat adeseori, conținând instrucțiuni pentru
practica euharistiei.
Pâinea folosită poate fi dospită sau nedospită (cea din urmă variantă e preferată
în cele mai multe cazuri în Statele Unite, considerându-se că ar fi mai aproape de prima
Cină). Promovarea de către baptiști a abstinenței de la alcool a dus la practica pe scară
largă a folosirii pentru euharistie a sucului de struguri fără alcool, deși unele biserici
folosesc vin. Vinul este împărțit în mici pahare individuale, deși unele biserici folosesc o

7
singură cupă pentru întreaga adunare. Ambele elemente sunt, de obicei, servite de către
pastor diaconilor, iar de diaconi congregației. În cele mai multe cazuri, elementele sunt
luate succesiv.
În România, în general, serviciile de Cina Domnului au loc lunar, după un serviciu
divin obișnuit, iar participarea e permisă tuturor membrilor botezați ca adulți ai
bisericilor neo-evanghelice, cu excepția celor disciplinați sau a celor care se abțin din
motive de conștiință. Exista biserici baptiste care permit luarea Cinei Domnului doar
membrilor bisericii respective.

Libertatea individuală a sufletului

Conceptul libertății individuale a sufletului înseamnă că, în chestiuni de religie, fiecare
persoană are libertatea de a alege ceea ce îi dictează conștiința ca drept și este
responsabil numai în fața lui Dumnezeu pentru alegerea făcută. Astfel, o persoană poate
decide să devină baptistă, membră a altei denominații creștine sau aderent al unei alte
religii sau să respingă orice sistem de credință religioasă și nici biserica, nici guvernul, nici
familia sau prietenii nu au dreptul să ia decizia în locul acelei persoane sau să o
constrângă la o alegere anume. De asemenea, o persoană are dreptul să se răzgândească
de-a lungul timpului.

Separația Bisericii de Stat

Baptiștii care au fost închiși sau au murit pentru credința lor au jucat un rol
important în lupta istorică pentru libertatea religioasă și separația Bisericii de Stat în
Anglia, în Statele Unite și în alte țări. În 1612, John Smyth scria: "magistratul nu are, prin
natura slujbei sale, să se amestece cu religia sau în chestiuni de conștiință". În același an,
Thomas Helwys scria că Regele Angliei poate "porunci ce vrea de la noi, iar noi trebui să
îl ascultăm", dar, în privința Bisericii, "cu această Împărăție, domnul nostru Regele nu are
nimic de-a face". În 1614, Leonard Busher a scris ceea ce se crede a fi primul tratat
baptist care se ocupă exclusiv de subiectul libertății religioase. Baptiștii au stat la baza
formării primului guvernământ civil separat de Biserică în Rhode Island. Anabaptiștii și
quakerii au și ei o istorie îndelungată în acest domeniu al separației Bisericii de Stat.
Obiecția inițială era legată de opoziția față de gestul monarhiei sau al guvernului
de a decreta agenda religioasă a bisericilor sau a "Bisericii Naționale" și nu implica o
retragere a creștinilor de pe tărâmul politic sau din implicarea în procesul politic.
Dezbaterile moderne despre separația Bisericii de Stat includ neînțelegeri asupra măsurii
în care grupările creștine pot, sau ar trebui, să decidă agenda legală și morală a
guvernului și, în sens invers, dacă guvernul îi împiedică pe creștini (în Statele Unite) de
un acces egal în forumurile publice. La ora actuală în Statele Unite, implicarea baptiștilor
în politică vizează chestiuni controversate, cum ar fi jocurile de noroc, alcoolul, avortul,
căsătorie între persoane de același sex, predarea evoluției în școli și rugăciunea în școlile
publice. În unele părți din sudul Statelor Unite, baptiștii formează majoritatea populației
și au reușit să interzică vânzarea de băuturi alcoolice și unele forme de jocuri de noroc.
În România, există îngrijorare asupra proiectului Legii cultelor, care ar putea acorda un
statut privilegiat Bisericii Ortodoxe și interzice unele forme de așa-zis prozelitism.

8
 Baptiștii se bazează pe versetul din Matei 22:21 : „Ale cezarului”, I-au răspuns ei.
Atunci El le-a zis: „Dați, dar, cezarului ce este al cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui
Dumnezeu!”

Trei slujiri (pastor, prezbiter și diacon)

În general, baptiștii recunosc trei slujbe conform Scripturii, acelea de pastor-
învățător, prezbiter și de diacon. Slujba de prezbiter, comună în unele biserici
evanghelice, este de obicei considerată de baptiști ca fiind identică cu aceea de pastor, și
nu o slujbă separată; totuși, unele biserici, îndeosebi în țări ca Australia, recunosc poziția
de prezbiter și altele chiar renunță la cea de diacon. Slujba de supraveghetor sau episcop
este întotdeauna considerată ca aceeași cu cea de pastor (sau prezbiter). În unele
organizații (cum ar fi Convenția Baptistă de Sud) permite ordinarea de episcopi peste
grupuri regionale de mici biserici.
Viziunea predominantă printre baptiști e că aceste slujbe pot reveni doar
bărbaților, așa cum urmează din modelul lui Cristos și al apostolilor, precum și din
interpretarea textului din 1 Timotei 2:12-14. Totuși, problema pastorilor-femei și a
diaconițelor a stârnit controverse în unele biserici și denominații.

Pastorul
Într-o biserică baptistă, misiunea primară a pastorului este să predice.
În biserici mai mici, pastorul poate face vizite în familii sau membrilor bolnavi în spital,
dar și celor care urmează să devină membri (în special celor care încă nu au mărturisit
credința). Pastorul va oficia și binecuvântări de căsătorie și înmormântări pentru
membri. De asemenea, pastorul poate fi nevoit să-și găsească și un alt loc de muncă
pentru a-și suplimenta venitul.
Bisericile mai mari au mai mulți pastori "asociați", de obicei fiecare cu o zonă
precisă de responsabilitate, cu un pastor "senior". Unele exemple de astfel de pastori: cu
muzica (cel mai obișnuit), cu tineretul (în biserici nu așa mari, poate fi același cu pastorul
cu muzica), copiii, administrația (în bisericile mari) sau chiar cu evanghelizarea sau
adolescenții și tinerii de vârsta facultății, luând o parte din responsabilitățile pastorului
de copii.
În cele mai multe cazuri, pastorul e căsătorit și are copii. Pastorii asociați pot fi
sau nu căsătoriți, dar dacă nu sunt căsătoriți, cu greu ar putea fi considerați pentru
funcția de pastor senior. Unii baptiști, în special baptiștii reformați, cred că ar trebui să
existe o pluralitate de prezbiteri. În acest caz, numai prezbiterii plătiți, cu normă
întreagă, sunt numiți "pastori", iar pastorii voluntari, cu jumătate de normă, sunt mai
adesea numiți "prezbiteri", deși se consideră că au aceeași slujbă. În Uniunea Baptistă
din Jamaica, un pastor baptist trebuie să fie cel puțin licențiat în Teologie, fiind astfel
adresat ca "reverend". În România, atât pastorii, prezbiterii cât și diaconii trebuie să fie
căsătoriți.

9
 Diaconul
Rolul principal al diaconului este de a asista pastorul cu nevoile bisericii. Diaconii
slujesc de asemenea în timpul euharistiei. Totuși, în multe biserici baptiste moderne,
diaconii au devenit administratori sau organul de guvernământ al bisericii. În multe
biserici, pastorul are rolul de conducător spiritual, iar un diacon de moderator al
întrunirilor de comitet. Diaconii sunt de obicei aleși dintre membrii care au demonstrat o
evlavie excepțională (vezi 1 Timotei 3:8-12) și nu sunt plătiți.
O practică obișnuită este ca fiecare familie să fie arondată unui diacon anume, care să fie
punctul de contact atunci când apare o problemă. Unele megabiserici folosesc grupări-
celule, liderul celulei având slujba unui diacon.

Justificarea prin credință

Justificarea numai prin credință (sola fide) afirmă că numai prin har, prin credință
creștinul primește mântuirea și nu prin fapte ale sale (vezi Efeseni 2:8). Baptiștii pun un
accent puternic pe conceptul de mântuire. Teologia baptistă învață că păcatul duce la
condamnarea la moarte eternă în iad. Moartea lui Cristos pe cruce a plătit pedeapsa
păcatului, iar învierea sa este dovada că viața veșnică e la dispoziția oricui dorește să o
aibă. Singurele cerințe sunt ca fiecare să se pocăiască de bună voie de păcate, să accepte
plata păcatului său de către moartea lui Cristos și să declare că Isus este Domnul (vezi
Ioan 3:14-18 și Fapte 10:34-43). Cu toate acestea, soteriologia baptistă cuprinde aproape
toate vederile de la calvinism la arminianism.

Credințe care nu sunt comune tuturor baptiștilor

Din cauza stilului congregațional de guvernământ bisericesc, doctrina despre
următoarele probleme variază mult într-o biserică și alta:
 doctrina separării
 calvinism/arminianism
Calvinismul şi Arminianismul sunt două sisteme teologice care urmăresc să explice
relaţia între suveranitatea lui Dumnezeu şi responsabilitatea oamenilor în ceea ce
priveşte mântuirea. Calvinismul este denumit după numele lui John Calvin, un teolog
francez care a trăit în perioada 1509 - 1564. Arminianismul este denumit astfel după
numele lui Iacobus Arminius, un teolog olandez care a trăit între anii 1560 şi 1609.

Ambele sistemele teologice pot fi prezentate sintetic în 5 puncte. Calvinismul declară

corupţia morală totală a omului, în timp ce Arminianismul spune că oamenii sunt doar
parţial corupţi moral. Corupţia morală totală presupune că fiecare caracteristică a
omului este afectată de păcat, aşa încât fiinţele umane nu pot veni la Dumnezeu pe
baza voinţei lor proprii. Corupţia morală parţială presupune la fel ca fiecare
caracteristică a omului este afectată de păcat, însă nu până la nivelul la care oamenii
devin incapabili să îşi pună credinţa în Dumnezeu folosindu-se de voinţa lor în acest
sens.

Calvinismul proclamă alegerea necondiţionată în timp ce Arminianismul proclamă

alegerea condiţionată. Alegerea necondiţionată presupune că Dumnezeu alege
oamenii pentru mântuire ţinând cont exclusiv de voia Sa, persoana vizată neputând
influenţa cu nimic aceasta. Alegerea condiţionată presupune că Dumnezeu alege

10
oamenii pentru mântuire pe baza cunoaşterii Sale mai dinainte în ceea ce priveşte
persoanele care vor crede în Hristos pentru a fi mântuiţi.

Calvinismul proclamă ispăşirea limitată, în timp ce Arminianismul proclamă ispăşirea

nelimitată. Acesta este cel mai controversat dintre toate cele 5 puncte discutate aici.
Ispăşirea limitată presupune că Iisus a murit numai pentru cei aleşi. Ispăşirea
nelimitată arată că Iisus a murit pentru toţi, însă moartea Sa nu îşi produce efectele
până persoana în cauză crede în Hristos.

Calvinismul proclamă harul irezistibil în timp ce Arminianismul proclamă harul care

poate fi respins. Harul irezistibil presupune că atunci când Dumnezeu cheamă o
persoană la mântuire, acea persoană va răspunde în mod inevitabil. Harul care poate
fi respins presupune că Dumnezeu cheamă pe toţi oamenii la mântuire, însă mulţi se
împotrivesc şi resping această chemare.

Calvinismul proclamă perseverenţa sfinţilor, în timp ce Arminianismul proclamă

mântuirea condiţionată. Perseverenţa sfinţilor se referă la conceptul potrivit căruia o
persoană care este aleasă de Dumnezeu va persevera în credinţă şi niciodată nu se
va dezice de Hristos şi nu se va întoarce de la El niciodată. Mântuirea condiţionată
este punctul de vedere care spune că un credincios în Hristos ar putea, pe baza
liberului său arbitru, să se lepede de Hristos şi astfel să îşi piardă mântuirea.

Aşadar, în disputa aceasta dintre Calvinism şi Arminianism, care dintre cele două
puncte de vedere este corect? Este foarte interesant să observăm că în diversitatea
Trupului lui Hristos, există tot felul de păreri care îmbină atât Calvinismul cât şi
Arminianismul. Există Calvinişti convinşi pe cele 5 puncte esenţiale, tot aşa cum
există Arminianişti convinşi, dar în acelaşi timp există oameni care cred în 3 puncte
calviniste şi în două aminianiste. Mulţi credincioşi se găsesc undeva la mijloc,
îmbinând cele două puncte de vedere. În final, părerea noastră este că ambele
sisteme eşuează în dorinţa lor de a explica neexplicabilul. Fiinţele umane sunt
incapabile să înţeleagă pe deplin un astfel de concept. Da, Dumnezeu este absolut
suveran şi ne cunoaşte pe toţi. Da, oamenii sunt chemaţi să ia o decizie sinceră de a-
şi pune credinţa în Hristos pentru mântuirea personală. Aceste două lucruri par să fie
contradictorii pentru noi, însă pentru Dumnezeu ele au sens în mod total.

 relația Lege-Evanghelie
 ordinarea femeilor
 homosexualitatea
 separația Bisericii de Stat
 măsura în care ne-membrii pot participa în serviciile de euharistie
 măsura în care ar trebui utilizate organizații misionare pentru a-i sprijini pe
misionari
 eshatologia
 metoda hermeneutică
Asupra unora din aceste puncte, baptiștii români manifestă o relativă unitate.
Baptiștii de peste tot cred în divinitatea lui Iisus și a Duhului Sfânt, ceea ce îi face
susținători ai Trinității: că există Un Dumnezeu în Trei Persoane, Trei Persoane într-un
Singur Dumnezeu. Cei mai mulți baptiști cred în revenirea literală a lui Cristos, când
Dumnezeu va judeca și va împărți omenirea între mântuiți și pierduți (Marele Tron Alb
din Apocalipsa 20:11) și Hristos va judeca pe credincioși (scaunul de judecată a lui Hristos
din 2 Corinteni 5:10), răsplătindu-i pentru lucrurile făcute în viață. Amilenismul,

11
dispensaționalismul și premilenismul istoric sunt principalele vederi escatologice ale
baptiștilor, alte vederi ca postmilenismul și preterismul bucurându-se doar de un sprijin
limitat.

Comparație cu alte denominații

Baptiștii împărtășesc cu alte grupări accentul pe evanghelizare și misiune. Chiar
dacă înfățișare oricărei denominații se mai schimbă de la oraș la oraș, acest aspect al
bisericilor baptiste este mult mai proeminent decât în cele mai multe biserici anglicane,
metodiste, luterane sau prezbiteriene.
Pacifismul anabaptiștilor și quakerilor nu este un ideal împărtășit de cei mai mulți
baptiști. Organizația Baptist Peace Fellowship of North America a fost înființată în 1984
pentru a promova pacea, justiția și non-violența, însă nu e reprezentativă pentru toți
baptiștii care acceptă idealul pacifismului.
În Australia, Uniunea Baptistă este foarte apropiată de Biserica lui Cristos Campbell-
Stone. Cele două grupări împărtășesc o teologie similară, chiar împărțind un colegiu
biblic.

Stilul de închinare
Punctul focal al serviciilor divine baptiste este proclamarea Cuvântului lui
Dumnezeu prin predică.
Aceasta se poate observa și din arhitectura tradițională a bisericilor baptiste.
Amvonul, reprezentativ pentru proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu, este cea mai mare
piesă de mobilier și stă în centrul platformei. Uneori masa euharistică e plasată mai jos,
într-o poziție subservientă. Această amplasare este în contrast cu cea obișnuită la
Romano-Catolici, unde altarul e în centrul platformei, sacrificiul euharistic fiind
componenta principală a mesei, în timp ce amvonul e așezat la o parte.
Predicile variază în lungime de la 20 la 60 de minute și în stil de la predici expozitive, care
se concentrează pe un pasaj biblic pentru a-i interpreta mesajul, la predici la subiect,
care abordează o problemă anume și investighează pasajele biblice relevante. Gradul de
solemnitate al predicilor variază de asemenea.
Predica e de obicei precedată de sau cuprinsă între perioade închinare muzicală
condusă de un dirijor, cor sau trupă. Stilurile muzicale variază între imnuri și muzică
creștină contemporană, multe biserici alegând o cale de mijloc. Preferința pentru un stil
muzical e adesea în corelație cu vârsta medie a membrilor, congregațiile mai în vârstă
preferând imnuri tradiționale acompaniate de pian sau orgă și muzica corală.
Congregațiile mai tinere preferă muzica contemporană cu instrumente moderne și fără
cor. În Jamaica, stilul Gospel Reggae e acceptat datorită caracterului său etnic și a puterii
de a atrage oamenii. Bisericile mai mari pot avea o orchestră completă laolaltă cu corul și
servicii multiple în fiecare duminică, fiecare cu propriul stil de închinare. Unii baptiști
fundamentaliști cântă numai imnuri compuse între 1700 și 1950 și se opun folosirii
tobelor și/sau instrumentelor cu amplificare (chitară electrică/bas electric) în serviciile
lor, deoarece le asociază cu muzica rock.

12
 Origini
Există opinii diferite, în cadrul bisericilor baptiste, despre originea baptiștilor.

Perspectiva separatistă
Această perspectivă sugerează că baptiștii au fost inițial separatiști, parte a
reacției puritane față de corupția prezentă în Biserica Angliei în secolul XVII. În 1609,
John Smyth a convins un grup de separatiști din Olanda să înceapă o biserică a baptiștilor
generaliști cu o teologie arminiană. În 1610, Henry Jacob a convins în Anglia un grup de
puritani cu o teologie calvinistă să formeze o biserică congregațională, grupare ce va
primii în cele din urmă, în 1638 sub John Spilsbury, denumirea de baptiști particulariști.
Ambele grupări au avut membri pelerini, care au călătorit către America pentru a evita
persecuția religioasă din Anglia și Europa și care au întemeiat biserici baptiste în tinerele
colonii. Baptiștii particulariști și generaliști nu erau de acord în controversa arminianism
versus calvinism, până la formarea în secolul XIX a Uniunii Baptiste a Marii Britanii, sub
Andrew Fuller și William Carey, în scopuri misionare. Baptiștii americanii au urmat la
scurt timp acest model.
Această perspectivă este cea mai obișnuită între baptiștii moderni, fiind
reprezentată în lucrările lui H. Leon McBeth și ale altora.

Perspectiva landmarkistă
Landmarkismul este credința că bisericile baptiste și tradiția lor au precedat
Biserica Catolică, existând de pe timpul lui Ioan Botezătorul și al lui Cristos. Propunătorii
ei cred că tradițiile baptiste au trecut de-a lungul unei succesiuni de congregații vizibile
de creștini care erau baptiști în doctrină și practică, dar nu neapărat în nume. Această
vedere se bazează teologic pe Matei 16:18 și pe o respingere a catolicismului ca parte a
originilor baptiștilor.
Această ascendență le oferă bisericilor baptiste statul de a fi nepătate și separate
de ceea ce e considerat a fi corupția catolicismului și a celorlalte denominații. De
asemenea, implică faptul că baptiștii preced în ordine istorică Biserica Catolică, nefiind
deci parte a Reformei sau Protestantismului. Alexander Campbell din Mișcarea de
Restaurare a fost un promotor de seamă al acestei idei.
"Urmele sângelui" ('The Trail of Blood') scrisă de J. M. Carroll în 1931 este de
obicei invocată pentru a apăra această opinie. O seamă de grupări considerate a fi parte
a ascendenței baptiștilor ar fi fost persecutate de catolici de-a lungul istoriei, între care
montaniștii, novațianiștii, donatiștii, paulicienii, albigenzii, catarii, valdenzii și
anabaptiștii. În timp ce unele dintre aceste grupări au împărtășit unele poziții teologice
cu baptiștii de astăzi, multe au susținut ceea ce baptiștii de acum ar considera erezii. E
dificil și să demonstrezi conexiuni istorice între aceste grupări, adeseori despărțite de
mari prăpastii geografice și temporale.
E important de observat că landmarkismul a fost vederea dominantă în secolul
XIX, dar a căzut în dizgrație printre cei mai mulți baptiști. Lucrările lui John T. Christian

13
oferă cea mai bună prezentare a mesajului landmarkist, iar cele ale lui William Heth
Whitset încă sunt unele din cele mai bune respingeri.
Asociația Baptistă Americană și Asociația Baptistă Misionară din America au
origini ce izvorăsc din dezbateri asupra importanței ce trebuie asociate opiniilor
landmarkiste. Multe din bisericile lor încă cred că, din vremea lui Cristos, a fost
întotdeauna cel puțin o biserică (și de obicei mai multe) care au păstrat doctrinele
corecte ale Scripturii. Deși multe din aceste biserici cred că o asemenea succesiune
există, chiar nedocumentată altundeva decât în ceruri, puține (dacă vreuna) din aceste
biserici susțin vederile landmarkiste extremiste pe care le susțineau la începutul
secolului XX.

Perspectiva anabaptistă
Anabaptiștii (menoniții, amish, huteriții) au fost o grupare din secolul XVI care
respingea botezul copiilor și își "reboteza" membrii ca adulți. Împărtășeau multe din
învățăturile primilor baptiști, printre care botezul nou-testamental și libertatea religioasă
și au influențat, probabil, dezvoltarea multor caracteristici ale baptiștilor. Chiar dacă
numele sugerează o conexiune, unii anabaptiști difereau de baptiști în multe alte
probleme, cum ar fi pacifismul și posesiunea în comun a bunurilor materiale.
E dificil de spus câtă influență au avut anabaptiștii în formarea bisericilor baptiste. Una
dintre cele mai puternice relații între cele două grupări a avut loc atunci când baptiștii
generaliști ai lui John Smyth au încercat, fără succes, să se unească cu menoniții.
Lucrările lui William Roscoe Estep oferă cea mai bună prezentare a acestui punct de
vedere.
Numele de "baptist"
'Baptist' vine din grecescul βαπτιστης (baptistés, "botezător", utilizat pentru a-l
descrie pe Ioan Botezătorul), derivat din verbul βαπτιζω (baptizo, "a boteza, a spăla, a
scufunda") , și din latinul 'baptista' și e în legătură directă cu "botezătorul" Ioan.
Ca prenume, e folosit în Europa din secolul XII și în variantele Baptiste, Jan-Baptiste,
Jean-Baptiste, John-Baptist. În Olanda până în secolul XVII, dar din secolul XVIII mai mult
în combinații ca Jan Baptist sau Johannes Baptist. Ca nume de familie, e folosit din
secolul XIII. Folosit de asemenea ca Baptiste, Baptista, Batiste, Battiste, Battista.

Controverse de etichetare
Unii baptiști obiectează la aplicarea etichetelor protestant, denominațiune,
evanghelic sau chiar baptist cu privire la ei înșiși sau la bisericile lor, în timp ce alții
acceptă aceste etichete.
Unii resping eticheta baptist, preferând să fie numiți "creștini care frecventează
biserici baptiste". În plus, o modă recentă (mai ales între megabiserici și cei care
îmbrățișează "mișcarea căutătorilor") este de a elimina adjectivul "baptistă" din numele
bisericii, fiind perceput ca o barieră în comunicarea cu persoanele care au vederi
negative despre baptiști, fie că provin din alte biserici, fie că nu. Pe de altă parte, alții
acceptă eticheta _baptist_ pentru că se identifică cu specificul baptiștilor și cred că cei

14
care îndepărtează adjectivul fac compromisuri cu lumea pentru a atrage mai mulți
membri.
Eticheta protestant e respinsă de unii baptiști (în primul rând de cei din mișcarea
landmarkistă), pentru că, în viziunea lor, baptiștii nu au o legătură directă cu Luther,
Calvin sau Biserica Romano-Catolică, ci au existat separat din zilele Bisericii Primare (fără
a fi fost parte a Biserici Catolice, nu aveau de ce "protesta"). Alți baptiști acceptă eticheta
protestant ca un concept demografic ce descrie bisericile cu teologii similare, ce includ
sola scriptura, sola fide,sola gratia, preoția tuturor credincioșilor și alte poziții pe care
Luther, Calvin și alți reformatori le-au susținut în opoziție cu Biserica Romano-Catolică în
secolul XVI.
Eticheta denominație e respinsă de unii din cauza sistemului de guvernământ
local autonom utilizat de bisericile baptiste. Fiind o denominație, ar fi văzută ca având o
ierarhie care s-o înlocuiască pe cea a Bisericii Romano-Catolice. Un alt motiv pentru
respingerea acestei etichete este influența perioadei de Restaurație asupra bisericilor
baptiste prin accentuarea ruperii barierelor denominaționale. Alți baptiști acceptă
eticheta, considerând că nu poartă o conotație negativă, ci mai degrabă este un sinonim
pentru un grup creștin sau religios cu aceleași convingeri, organizat într-o manieră
cooperativă pentru a-i răspândi credințele la nivel Mondial.
Eticheta evanghelic e respinsă de unii baptiști fundamentaliști care consideră că
termenul ar descrie o poziție teologică care, în opinia lor, nu e destul de
fundamentalistă; e respinsă și de unii baptiști liberali care consideră că descrie o poziție
teologică, în opinia lor, prea conservatoare. E acceptată de baptiștii moderați care se
identifică cu trezirea spirituală din Statele Unite din secolul XVIII, cunoscută ca Prima
Mare Trezire. La rândul lor, evanghelicii resping eticheta de fundamentalism, crezând că
descrie o poziție teologică prea extremistă și legalistă.

15