Exemplu de examen clinico-psihiatric

(prof dr Enachescu)

Examenul clinico-psihiatric
Investigarea sau cunoaterea unei persoane cu tulburari psihice incepe cu
examenul clinico-psihiatric al acesteia si orice examen psihiatric are urmatoarele
objective:
I. Anamneza bolnavului, a familiei acestuia sau a altor persoane din anturajul sau
si care consta in:
1. Stabilirea antecedentelor familiale ale bolnavului, in special cele de ordin
patologic privind urmatoarele aspecte:
a) antecedente directe (parinti, bunici);
b) antecedente colaterale (unchi, matusi, frati, surori),
c) descendenti (copii).
2. Cunoaterea antecedentelor personale ale bolnavului, insistându-se in mod
special, asupra celor de ordin patologic:
a) nasterea (sarcina: dorita, aceidentala, nedorita; nastere la termen, prematur,
sarcina gemelara, complicaii la natere etc.);
b) dezvoltarea (motorie, senzoniala, limbaj, comunicare etc.);
c) bolile copilariei (prezente/absente, complicatii, igiena, alimentatie, receptivitatea
la boli etc.);
d) pubertate si adolescenta (tulburani de comportament, de caracter, atitudini,
interese, dificultati de adaptare/comunicare/asociere, situatia oedipiana, formarea
identitatii, dependenta afectiva, carente emotionale, sexualitate, etc.);
e) dezvoltarea psihica si evo1utia sco1ara (normala, cu tulburari/dificultati
scolare, integrarea in grupul sco1ar, comportament, randament scolar etc.).
3. Antecedentele patologice ale bolnavului privind urmatoarele aspecte:
a) boli ale copilariei care pot genera tulburari in dezvoltarea psihica (convulsii
febrile, traumatisme cranio-cerebrale, meningite sau meningo-encefalite etc.);
b) alte afectiuni (TBC, sifilis, alcoolism, toxicomanii, aberatii sexuale, tulburari
endocrine, boli psihice etc.);
c) tipul de relatii (comunicare/conduit/actiuni: retras-necomunicativ, comunicativ-
deschis, activ, cu initiativa, inactiv, dependent, lent, dinamic, complexe, frustrari,
acte de suicid, etc.).
4. Istoria bolii actuale priveste cunoaterea modalitatii de aparitie a bolii actuale:
a) cauzele si conditiile care au determinat-o (situatii conflictuale, psihotraume
afective, boli ale sistemului nervos, cauze externe de tipul infectiei, intoxicatii,
traurnatisme, boli somatice primare etc.);
b) modul de debut al bolii (brusc, insidios, ca o consecinta a altor afectiuni etc.);
1
c) primele manifestari ale bolii care au atras atentia bolnavului sau ale anturajului
acestuia (tulburari de somn, inactivitate, schimbarea dispoziiei afective, tulburari
de comportament, schimbari caracteriale, izolare, consum de alcool sau droguri,
idei sau acte de suicid, bizarerii, schimbarea intereselor catre alte directii etc.),
d) schimbarea personalitaitii bolnavului de la starea de normalitate catre o
“configuratie clinico-psihiatricä” specifica prin aparitia unor tulburari clinice net
manifestate si organizate specific intr-un “tablou clinic” (depresie, halucinatii,
delir, crize epileptice etc.),
e) tipul de evolutic clinica a bolii (acut, continuu si progresiv sub forma de
episoade clinice intermitente, cu evolutie periodica-ciclica, crize paroxistice cu
intervale libere intraccesuale etc.),
f) modul de prezentare al bolnavului la medic (la cererea acestuia, adus de familie,
adus de autoritatile de ordine publica, trimis de organele judiciare in vederea
expertizarii medico-legale psihiatrice sau pentru internare obligatorie sub
supraveghere, etc.).
II. Examenul clinico-psihiatric al bolnavului reprezinta cea de-a doua etapa,
foarte importanta, in cunoasterea cazului si se refera la urmatoarele aspecte:
1. Primul contact cu bolnavul, observarea acestuia ca “aspect”, ca prezenata
pentru o prima impresie a examinatorului si sunt avute in vedere urmatoarele
aspecte:
a) tipul constitutional, biotipul (longilin-astenic, picnic, atletic sau dysplastic - din
care se poate deduce “predispoziia” persoanei respective catre o anumita stare
morbida corespunzatore psiho-tipului acestuia (introvert-schizotim, extravert-
ciclotim, mixt-epileptoid, ??!!);
b) fizionomia se refera, in primul rand, la aspectul “morfopsihologic” al fetii
(retractat-introvert sau dilatat-extrovert), apoi la expresia “mimicii” bolnavului
respectiv (indiferenta, trista, vesela, tensionata, irascibila, bizara, cu grimase, ticuri,
cicatrici, etc.);
c) semne sau stigmate ale unor infirmitati - stigmate de degenerescena care tin de
tipul constitutional biopsihologic al bolnavului respectiv i care pot fi:
- stigmate fizice: talie redusa, hipostaturala (nanism, infantilism) sau talie
exagerata, hiperstatutara (gigantism), micro- sau macro-cefalie, hidrocefalie,
urechi asimetrice, asimetrie faciala, defecte de inchidere a liniei mediane (buza de
iepure, gura de lup), defecte de implantare ale dintilor, nas in sea, prognatism,
malformatii ale membrelor, ale fetii si capului, imaturitatea organelor genitale etc.;
- stigmate psihice: oprirea in dezvoltarea psiho-intelectuala, afectiva,
nedezvoltarea limbajului, instabilitate, impusivitate, dificultati de adaptare-
integrare sociala, amoralitate, conduite agresive etc.;
d) atitudinile bolnavülui: umila, nelinitita, agresiva, orgolioasa; rezervat/agitat etc.;

2
e) tinuta si igiena personala: neglijenta, ingrijita, excentrica; lipsa de igiena
personala, etc.;
f) comunicare: bolnavul este retinut, vorbeste putin, rar, soptit sau refuza sa
vorbeasca sau este comunicativ, deschis, vorbaret, agresiv, ameninta, se considera
frustat, nedreptatit, vorbeste mult, pe un ton ridicat, gesticuleaz, recita versuri, este
incoherent; (uneori ac. aspecte tin doar de dorinta sa ne capteze atentia,
bunavointa, sa iasa in evident, etc.);
2. Examenul functiilor psihice ale bolnavului este foarte important si reprezinta
actul clinic prin care se fundamenteaza cunoaterea psihopatologica a cazului
respective. Se realizeaza in scopul stabilirii naturii tulburarilor sale, al depistarii
proceselor psihice tulburate si in final, al stabilirii diagnosticului clinic pentru
situarea suferintei intr-unul din tablourile clinice sau grupele nosologice.
Examenul clinico-psihiatric se desfasoara in urmatoarele etape succesive:
a) Aprecierea starii de constiinta:
- este prezent, orientat in timp si spatiu, are o constiinta clara despre sine si despre
starea sa, este sinton (sincronizat, modulat, in accord) cu realitatea;
- este lent, usor, partial sau total dezorientat temporo-spatial si asupra propriei sale
persoane, nu-i recunoate pe cei apropiati, pe membrii familiei sale, este
bradipsihic, raspunde cu intârziere, este somnolent etc.;
- bolnavul este confuz, incoerent, dezorientat auto si allo-psihic, neputându-se
stabili nici un fel de comunicare cu acesta.
b) Atentia poate prezenta urmatoarele modificari, poate fi:
- anormal de mobila - bolnavul nu-si poate concentra atentia asupra unui lucru,
persoane sau discutii;
- dificila sau absenta, bolnavul neputind fi atent la ce se petrece in jurul sau, pare
idiferent, absent.
c) Aprecierea tulburärilor din sfera perceptiva, ne pune in evidenta urmatoarele
aspecte:
- perceperea corect a realitatii;
- perceperea deformata a realitatii (iluzii);
- acuze perceptive diferite de a caror natura nefireasca, anormala, bolnavul este
contient, considerându-le ca atare (dureri, cenestezii, cenestopatii, etc.);
- perceperea patologic. a unor “voci”, “imagini vizuale”, “gusturi” sau “mirosuri”
etc., fara o sursa sau obiect real exterior, de tipul halucinatiilor.
d) Aprecierea unor tulburari in sfera gandirii bolnavilor, cum ar fi:
- asociatii ideative: lente, incoerente, fuga de idei, asociatii prin asonanta,
monoideism, etc.;
- imaginile mintale: sterse, confuze, imprecise sau bogate, derulare
panoramica, impresii de stranietate etc.;

3
 idei delirante: sistematizate tematic (de grandoare, persecuie, ipohondriace,
mistice, erotice, de transformare corporala etc.) sau nesistematizate tematic,
difuze, incoerente, cu tonalitate trista (delir melancolic) sau cu tonalitate
exaltat- pasionala, euforica (delir de expansiune), idei delirante simple sau
unice, asociate cu halucinatii, etc.
e) Tulburarile de memorie pot lua urmatoarele aspecte psiho-patologice:
- tulburári de evocare mnezicä imediata sau a unor evenimente anterioare,
departate in timp;
- amnezii lacunare, antero- sau retro-grade;
- dismnezii, paramnezii, confabulatii etc.
f) Aprecierea dispozitiei emotionale, a vietii afective, poate sa evidentieze:
- indiferentism afectiv, dispoziie trista, depresivitate, plans, asociate cu
monoideism trist, bradpsihic;
- expansivitate, dispozitie euforica, polipragmazie, râs, tendinta la exprimare
prin calambururi, fuga de idei, gandire prin asonanta;
- inchidere in sine, raceala afectiva, indiferentism, inafectivitate.
g) Evaluarea formelor de expresie (verbala, mimica, scris, desen) si a
comunicarii bolnavilor, priveste urmatoarele aspecte, dintre care cel mai
important este limbajul oral iar referitor la limbaj:
- vorbire rapida sau lenta, ezitanta, baraje verbale, voce soptita sau de intensitate
mare, amenintari, injurii, limbaj moriatic, limbaj afectat, manierist etc.;
- vocabular bogat sau sarac, neologisme de facture bizara, utilizarea unor
“limbaje artificiale” de factura patologica (glosolalie, pseudo-glosolalie, schizo-
fazie, afazie), stereotipii verbale.
h) Investigarea sferei instinctive ne poate pune in evidena tulburari din sfera
instinctelor, tendintelor si a trebuintelor bolnavului, cum ar fi:
- scaderea sau pervertirea instinctului alimentar (inapetenta, bulimie, anorexie,
pica, coprofagia etc.);
- diminuare/exaltare a nevoilor sexuale, pervertire a instinctului sexual.
i) Observarea reactiilor, conduitelor si actiunilor bolnavului in mod direct
sau descrise de apartinatori:
- reactii bizare, neobinuite ca intensitate si tonalitate afectiva, crize impulsive
sau absenta oricarei reactii etc.;
- conduite automate, unele dintre ele executate in virtutea unei relatii de
dependent sau induse sugestiv, conduite discordante in rapont cu realitatea,
conduite agresive, antisociale, de violent, etc.;
- inactivitate, pasivitate sau actiuni bizare, periculoase, automate, stereotipe,
negativism, etc.
Toate acestea pot avea o motivatie psihopatologica, ele find reactii, conduite
sau actiuni dictate de starile delirante, halucinatii, impulsiuni morbide etc. In
4
majoritatea cazurilor, ele pot avea un caracter de periculozitate pe care
examinatorul trebuie sa-l surprinda, orientat fie impotriva persoanei bolnavului
(autoagresivitate, acte suicidare), fie impotriva celorlalti (violenta, omucideri,
distrugeri de bunuri, clastromanie, piromanie etc.).
III. Examenele clinice complimentare ale bolnavului psihic se impun cu
obligativitate: un examen somatic al bolnavului, precum si un examen neurologic
complet, etc.
IV. Examenele si investigatiile paraclinice complimentare ale bolnavilor sunt
deosebit de importante. In sensul acesta mentionam urmatoarele:
- Electroencefalograma si RMN care pot pune in evidenta focare de iritatie
sau leziuni cerebrale, de diferite tipuri (atrofii, tumori, abcese cerebrale,
leziuni traumatice, hemoragii etc.).
- RBW este o proba pretioasa ca indicator in sânge sau LCR, a prezentei unei
infectii luetice.
- Cariograma, formula cromozomiala, poate da indicatii in cazul unor maladii
degenerative familiale, de facturä genetica (sindromul Down, gargoilismul,
maladia Klinefelter, idiotia amaurotica Tay-Sachs).
- Examenul psiho-diagnostic este un pretios auxiliar in aprofundarea sau
precizarea cunoaterii clinice a bolnavului prin faptul ca ne ofera un caracter
obiectiv sau de “obiectivare” a tulburarilor psihice observate la pacientul
respectiv. Se vor efectua, in sensul acesta, probe de atentie, memorie,
gandire etc. Se vor aplica teste proiective de personalitate, scale de evaluare,
chestionare, teste de inte1igenta, etc.
- Ancheta sociala privind persoana bolnavului, poate reprezenta, când este
sincera si serioasa, riguros efectuata, o sursa unica de informatii la care nu
putem avea acces direct si care ne va furniza date privind comportamentul
bolnavului si impresiile referitoare la acesta din familia sa, grupul scolar,
profesional, social etc.
Cunoaterea bolnavului psihic se face, asa cum am aratat, prin intermediul
examenului clinico-psihiatric si a celui psihologic. Examinarea bolnavului
urmareste stabilirea, in final, a diagnosticului clinic, fapt care implica urmatoarele
elemente:
- un aspect moral legat de responsabilitatea profesionala, de conceptia
morala si atitudinea moral-umanista a examinatorului fata de omul aflat in
suferinta;
- discrelie, legata de aspectul deontologic al secretului medical;
- delicatete si respect fata de pudoarea, anxietatea, necunoscutul si
neprevazutul cu care este confruntat bolnavul supus examenului medical;
- tact si maiestrie in conducerea examinarii medicale a bolnavului;
- cunostinte profesionale temeinice;
5
 - o logica riguroasa in interpretarea clinico-psihiatrica a bolnavului examinat;
- folosirea datelor culese de examenul medical in scopul restabilirii sanatatii
bolnavului;
- stabilirea unui contact interuman pozitiv cu bolnavul, cu valoare emotional n
procesul terapeutic.
Socrate spune ca cel care trebuie sa fie pus in situatia de a judeca pe altul,
trebuie ca mai inainte sa-si orienteze judecata asupra lui insusi pentru a nu gresi.
Acest fapt trebuie avut in vedere si in cazul examenului medical al unui bolnav
psihic, ca o conduita morala obligatorie.
Examenul clinico-psihiatric presupune, asa cum am vazut, mai multe
etape si anume:
1) Bolnavul isi expune suferinta, resimtita de el ca boala, sub forma unor
manifestari pe care le enumera si care sunt pentru medic simptomele sau
semnele clinice care exprimä suferinta.
2) Etapa de analiza, sinteza si clasificare a simptomelor intr-o ordine logica, in
conformitate cu gravitatea, primaritatea sau secundaritatea lor, ierarhia
aparitiei si evolutiei clinice etc.
3) Psihiatrul opereaza, in final, un act de “reductie fenomenologicä” punând
intre paranteze datele culese anterior de la bolnav, din relatarile acestuia sau
observatia clinica directa.
4) Rezultatul reductiei fenomenologice va fi reprezentat printr-un grupaj
sindromologic, un veritabil “complex de simptome” reprezentând concluzia
rationamentului clinic, respectiv, boala, tabloul clinic care rezulta din aceste
grupaje simptomatologice.
Reconstituirea anamnezei este o parte esentiala a examenului psihiatric si ea
consta in regruparea, interpretarea si intelegerea simptomebor culese in cursul
diabogului dintre medic si bolnav. In sensul acesta va trebui ca sa tinem seama de
urmatoarele aspecte:
1. Este imposibil de separat istoria bolii de istoria vielii individuale
(psihobiografia bolnavului). Fiecare element biografic poate avea o
semnifiactie favorabila sau nefavorabila in geneza tulburarilor sale
clinice, in procesul de dezorganizare al sistemului personalitatii, al
relatiilor sale cu ceilalti, a conduitelor etc.
2. Anamneza trebuie sa fie cat se poate de obiectiva. Se va face distinctia
intre aspectele objective ale bolii si relatarile subiective ale bolnavului
fata de propria sa suferinta si istorie biografica. Anamneza trebuie sa evite
aspectele nesemnificative, anecdotice, colectionind si retinand numai
datele reale. Culegerea datelor anamnestice consta in a preciza si a
ordona relatarea (naratiunea) spontana a bolnavului, cautând sa i se
completeze “golurile”. Principalele aspecte care trebuie urmarite sunt:
6
 - istoria vietii personale a bolnavului (psiho-biografia);
- istoria tulburarilor psihice;
- istoria medicala a cazului (examene medicale anterioare, diagnostice,
tratamente, modele de evolutie, vindecari, recaderi, ciclicitatea evolutiei
clinice, etc.);
- cadrul familial, socio-cultural i profesional al acestuia.
Asupra tulburarilor psihice se vor avea in vedere doua aspecte:
a) Antecedentele patologice: episoade analoage anterioare, starea
interepisodica, antecedente somatice si psihiatrice (traumatisme, obosealä,
situatii stresante, infectii, alcool, droguri etc.);
b) Caracteristicile episodului actual: acuzele pacientului, modul de aparitie al
tulburarilor, reactia si relatarile anturajului etc.
Referitor la istoria personala a subiectului vom avea in vedere:
- istoria biografica asa cum este ea relatatä de bolnav;
- felul in care episoadele clinice au fost traite de bolnav;
- perioadele “uitate” sau cele “omise” din relatarea bolnavului;
- date furnizate de familie, anturaj etc.;
- modul de dezvoltare si evoluie al personalitaii bolnavului.
Toate datele mai sus mentionate demonstreaza ca examenul clinic este un tip
particular de rationament, care pornind de la bolnav ajunge la boala, sau de la
suferinta ca traire subiectiva, la diagnostic ca forma de cunoatere medicala.
Ca act medical, examenul clinic al bolnavului psihic, implica mai multe
“etape” succesive si anume:
- primul contact cu bolnavul;
- explorarea bolnavului, convorbirea medicala sau interviul;
- anamneza biografica sau istoricul bolii actuale;
- chestionarea anturajului bolnavului;
- explorarea psihologica, cu ajutorul testelor psihodiagnostice, a personalitatii
bolnavului respectiv.
Vom analiza in continuare aceste aspecte.
Primul contact cu bolnavul
Motivele consultatiei psihiatrice sunt, de regula, ascunse de bolnav care se
rusineaza sau se simte vinovat fata de acestea. Sunt frecvente situatiile in care
bolnavii vin direct la medic ca sa-i expuna acuzele fiind nelinistiti in legatura cu
destainuirea, cu renuntarea la intimitate. De regula acest fapt se petrece tirziu
tocmai datorita acestor aspect, acestor rezistente sau cenzuri ale personalitatii.
Adesea ei sunt adusi la medic impotriva vointei lor. De modul de comportare al
medicului, de momentul “primei intâlniri” va depinde ceea ce va urma, cum va fi
relatia dintre acesta si bolnav. Un prim contact pozitiv va influenta favorabil atât
diagnosticul cat si tratamentul. Daca bolnavul nu-i va destainui, in mod spontan
7
propriile sale probleme, atunci revine medicului sarcina de a actiona cu tact si
prudena, sa inceapa sa conduca conversatia. Se va lua in discutie felul de viata,
situaia profesionala sau scolara, familiala, adaptarea la mediul social a bolnavului,
precum si bolile suferite de acesta anterior, modul de debut si evoIuie al bolii
actuale, starea prezenta.
Convorbirea medicala. Intre medic si bolnav se va desfaura o conversatie cu
caracter de interviu, care ulterior trebuie sa se transforme intr-o relatare libera,
nedirijata, deschisa si sincera a bolnavului (naratiunea clinica a bolii).
Convorbirea medicala urmarete clarificarea diagnosticului in scopul instituirii
celui mai adecvat tratament. In acest sens sunt avute in vedere urmatoarele reguli
ale conversatiei medicale cu bolnavul:
a) medicul trebuie sa puna bolnavului intrebari asa incit bolnavul sa aiba
impresia ca el conduce conversatia;
b) medicul trebuie sa asculte a sa-si observe bolnavul, cu rabdare, inelegere si fara
a influenta raspunsul acestuia;
c) medicul trebuie sa deduca din relatarile bolnavului, elementele semnificative
valorice in raport cu boala, eliminând toate amanuntele lipsite de importanta
clinica. Se au in vedere urmatoarele aspecte din cursul conversatiei: vocea,
mimica, gestica, tinuta corporala, igiena personala, manifestarile emotional-
vegetative ale bolnavului etc.;
d) este deosebit de important mai ales ceea ce bolnavul relateaza in mod spontan,
faptele sau evenimentele care-l intereseaza sau care 1-au impresionat cel mai mult
din trecutul sau, pe care acesta le considera a fi cele mai importante, modul de
participare sau de angajare emotionala la propria sa suferinta si atitudinea fata de
relatarile sale;
e) trebuie facuta legatura intre afeciunea psihica prezenta si evenimentele vietii
traite anterior de bolnav;
f) medicul trebuie sa puna intrebari detaliate cautind sa adopte o atitudine de
intelegere fata de bolnav si de suferinta acestuia, sa aiba tact, rabdare, sa nu
intrerupa sau bruscheze bolnavul, sa nu-i sugereze idei straine etc.;
g) conducerea discutiei medicului cu bolnavul depinde de atitudinea, atentia si
interesul medicului, ca stil profesional, fapt care contribuie in mare masura la
crearea unei atmosfere de intimitate favorabila contactului si desfasurarii sincere
a conversatiei;
h) medicul trebuie, ca pe tot parcursul conversatiei sa aiba o atitudine de seriozitate
prieteneasca, deschisa si intelegatoare, dând impresia ca poate oferi incredere
si ajutor eficient bolnavului in rezolvarea problemelor acestuia.
Convorbirea medicala in psihiatrie, cu copiii si adolescentii, are un
caracter particular. De regula este necesara si participarea altor membri ai familiei
la anamneza.
8
 Anamneza psihiatrica urmareste reconstituirea “istoriei bolii” pe care
medicul o va integra in “istoria vietii bolnavului” sau in “psihobiografia”
acestula. In acest caz se au in vedere urmätoarele aspecte:
a) existenta unor afecuni psihiatrice sau neurologice,
b) suferintele sau reactiile emotional-afective ale bolnavului,
c) tentative sau idei de suicid in antecedente,
d) natura relatiilor sociale ale bolnavului,
e) potentialitatea agresiva, latenta sau manifesta a acestuia,
f) acte agresive anterioare sau prezente,
g) tipul de relatii si comunicare din familia personala.
Chestionarea anturajului bolnavului
Aceasta etapa a examenului clinic al bolnavului psihic are o valoare
deosebita, Intrucât ne poate revela detalii sau aspecte pe care bolnavul nu le
relateaza, fie pentru ca le-a uitat, fie pentru ca le ascunde. Aceste informatii sunt
cele legate, in special, de debutul si de evolutia bolii in primele sale faze, dar si
de evenimente psihotraumatizante sau situaii penibile din viata bolnavului,
(complexe de inferioritate, etc).
Informatiile pe care le culegem de la familia, anturajul bolnavului sau alte
surse apropiate acestuia sunt importante si din alte puncte de vedere. Trebuie sa
cunoastem “atitudinea familiei” fala de bolnavul psihic (ocrotire, indiferenta,
dorinta de a-l exclude din grupul familial, dorina de a ascunde faptul ca este bolnav
psihic etc.). Aceleasi aspecte trebuie avute in vedere atunci când urmarim sa
cunoatem “atitudinea anturajului” (ocrotire, indiferenta, marginalizare etc.).
Fata de aceste informatii trebuie sa avem multa rezerva. Ele pot ascunde
interese, conflicte nedeclarate sau recunoscute ca atare. Adesea bolnavii psihici,
adusi de familie, pot constitui “instrumentul” realizarii unor interese ale acestora.
In alte situatii bolnavul psihic, mai ales in cazul copiilor cu tulburari psihice, poate
fi “simptomul” unor stari de tensiune, conflicte sau probleme de alta natura din
familia respectiva.
Cea mai buna atitudine a medicului psihiatru sau a psihologului care
investigheaza anturajul bolnavului psihic, este cea de “neutralitate”. Orice fel de
informatie trebuie luata sub o anumita rezerva care sa nu angajeze nici una din
parti. Trebuie sa se arate aceeasi bunavoina neutral fata de bolnav cat si fata de
anturajul acestuia. Bolnavul cat si anturajul sau trebuie sa aibe incredere in
personalul medico-psihologic de ingrijire. Contactul, atât cu bolnavul cat si cu
anturajul sau, trebuie sa fie deschis, sincer, sa dea impresia ca este in avantajul
bolnavului, ca nu-i aduce nici un fel de prejudicii personale.
Comunicarea cu bolnavul cat si cea cu anturajul acestuia trebuie sa fie
permanenta. In plus medicul si psihologul trebuie ca prin aceasta comunicare sa

9
favorizeze “dialogul bolnav/anturaj” in scopul reintegrarii acestuia in familie,
coala/loc de munca, societate.
Explorarea psihologica
Examenul clinico-psihiatric, ca modalitate particulara de “convorbire cu
bolnavul” trebuie, dincolo de aspectul sau subiectiv, sa aiba si fundamentarea unei
obiectivari a relatarilor bolnavului. Aceasta revine explorarii psihodiagnostice
care completeaza investigarea clinica a bolnavului, prin aplicarea unor probe sau
teste psihologice.
In cazul examenului psihologic se vor avea in vedere urmätoarele aspecte:
nivelul de inteligena, starea de constiinta, perceptia, memoria, gandirea, formele
de expresie, sfera emotional-afectiva, tipul de contact, interesele si preocuparile
bolnavului, integrarea sa in realitate etc.
Trebuie subliniat faptul ca examenul psihologic completeaza examenul
clinico-psihiatric dar nu-l poate inlocui. Prin aplicarea testelor psihologice, nu se
poate stabili un diagnostic clinico-medical, ci numai un “profil psihologic” care se
adauga la examenul clinic.
In psihopatologie, psihodiagnosticul utilizeaza urmatoarele tehnici de
investigare (R. Meili, J. Delay i P. Pichot):
1) Testele de inteligenta care urmaresc punerea in evidenta a unor situatii de
deficienta de intelect sau a unor stari de deteriorare (leziuni organice cerebrale,
demente etc.), precum si a unor stari defectuale post-procesuale (de regula post-
psihotice).
2) Testele de personalitate vor utiliza fie chestonarele (MMPI, Cattell, Eysenck),
fie testele proiective (TAT, Rorschach, testul pomului, testul omului etc.).
3) Scalele de evaluare reprezinta un mijioc standardizat de evaluare a datelor
furnizate de examenul clinic si ele sunt reprezentate prin urmatoarele: inventare
generale de simptomatologie, scale de evaluare pentru bolnavii psihotici internati,
scale special adaptate pentru investigarea unei anumite tulburari clinice (anxietate,
depresie, tulburäri nevrotice).
4) Listele de criterii diagnostice. Acestea corespund necesitatii de a ameliora
concordanta diagnosticelor diferite rezultate din observatiile clinicienilor cu
“conceptii psihiatrice” deosebite intre ele. Se urmarete prin aceasta sa se
stabileasca un acord comun intre diferitii specialiti, prin omogenizarea grupelor
de bolnavi studiati in asa fel incât rezultatele obtinute sa fie concordante intre
ele, comunicabile si utilizabile de majoritatea specialitilor.
Diagnosticul este actul prin care, pornind de la observatia clinica a
bolnavului, medicul stabileste , tipul sau forma bolii acestuia. Pe aceste
considerente, diagnosticul clinic trebuie privit ca un mod particular de
“rationament medical”. Intreaga gandire medicala, clinica, este axata pe
“diagnostic”.
10
 In cadrul acestui proces, “bolnavul” si “boala” reprezinta concepte
operationale ale gândirii medicale. Diagnosticul, ca forma de gandire medicala,
este un rationament de tip deductiv, care urmareste sa dea o forma logica,
coerenta, “suferintei bolnavului”, convertind datele de semiologie clinica
(simptomele) in elemente din care se contruieste “cunoaterea medicalä”. Aceasta
va avea, in final, o formulare diagnostica, reprezentând rezultatul unui demers
epistemologic.
Etapele gândirii medicate reprezinta un rationament care pornind de la
aspectele subiective relatate de bolnav si de la datele de observatie obiectiva
constatate de medic, vor conduce la o concluzie finala de factura obiectiv-logica,
care este diagnosticul clinic. Acest tip de raionament este un proces mental
deosebit de complex si de o mare subtilitate, care are ca model filosofic,
rationamentul fenomenologic, pornind de la “bolnav” si ajungând la “boalä”, sau
de la fiinta umana la alteralitatea acesteia, in care bolnavul ca persoana, se va
recunoate. In felul acesta, in plus, diagnosticul stabileste un “acord epistemologic”
intre medic si bolnav.

11