EPIZOONOZE

Epizoonoze
• Epizoonozele sunt afecţiuni produse de paraziţi care trăiesc pe
tegumente sau în imediata lor apropiere (ectoparaziţi). Cele mai
frecvent întâlnite epizoonoze sunt produse de:
• Arahnide: acarieni, căpuşe.
• Insecte: păduchi, purici, ploşniţe.
• Reacţiile cutanate declanşate nu depind numai de tipul
ectoparazitului, ci şi de o serie de caracteristici ale gazdei, dintre care
cel mai important este statusul imun.
• Prin înţepare, ectoparaziţii creează porţi de intrare pentru alţi
germeni. Căpuşele şi insectele pot fi ele însele gazde ale unor alţi
patogeni, în special virusuri şi ricketsii.
Epizoonoze
Modalitatea de reacţie la înţepăturile de paraziţi şi insecte evoluează
după următoarea schemă generală (fenomenul Jones-Mote):
1. La un subiect nesensibilizat (de obicei sugar sau copil mic) iniţial nu
produce nici o reacţie; după un interval variabil de timp, de ordinul
săptămânilor, subiectul dezvoltă anticorpi.
2. Următoarea înţepătură va declanşa un răspuns de hipersensibilitate
întârziată, urmat la câteva zile de apariţia anticorpilor circulanţi care
produc o papulă urticariană.
3. Uneori înţepăturile repetate conduc la desensibilizare, reacţiile
ulterioare putând fi minime.
Scabia
• Definiţie. Este o afecţiune infecţioasă produsă de Sarcoptes scabiei.
• Etiologie. S. scabiei, varietatea hominis este un ectoparazit care are un
corp ovoid, alb-cremos, aplatizat dorso-ventral. Femela adultă
măsoară 0,4 mm lungime şi 0,3 mm lăţime.
• Femela sapă un tunel (şanţ acarian) în care are loc copularea. Apoi îl
prelungeşte cu 2-3 mm/zi, timp de 1-2 luni, interval în care depune în
urma ei ouă (aproximativ 40-50) şi fecale. La capătul distal al tunelului
se formează vezicula perlată. După 3-4 zile, din ouă ies larve cu 6
picioare; acestea părăsesc tunelul prin tăierea acoperişului şi se
transformă în nimfe şi apoi în acarieni adulţi.
Scabia
Epidemiologie.
• Scabia apare la orice vârstă şi are o incidenţă egală pe sexe.
• Incubaţia este de obicei sub o lună.
• Transmiterea se face prin contact personal strâns sau indirect, prin
intermediul hainelor, aşternuturilor, prosoapelor etc.
• Parazitul nu poate supravieţui departe de gazdă mai mult de 24-36 h.
Scabia
Manifestări obiective.
• Leziunile patognomonice pentru scabie sunt şanţul acarian şi vezicula
perlată. Şanţul acarian este uşor supradenivelat, maroniu, lung de
câţiva mm, mărginit la un capăt de o eroziune scuamoasă, discretă
(locul de intrare al parazitului) şi la celălalt de vezicula perlată,
adiacentă femelei.
• Leziunile nespecifice constau din: papulo-vezicule de tip prurigo,
leziuni de grataj, plăci urticariene; la copii pot apărea în plus veziculo-
bule palmoplantare.
Scabia
Manifestări obiective.
• Leziunile se localizează electiv în: spaţiile interdigitale, zonele
articulaţiilor pumnilor, coatelor şi genunchilor, regiunea axilară,
ombilicala şi fesieră. La femei afectează şi regiunile perimamelonare,
iar la bărbat teaca penisului şi scrotul. La copii leziunile pot avea
dispoziţii particulare: palme, plante, faţă, scalp.
• Manifestări subiective. Cea mai importantă pentru diagnostic este
pruritul, care se exacerbează nocturn. Se datorează unei reacţii de
hipersensibilitate la paraziţi sau la produşii acestora şi iritaţiei directe
determinate de paraziţii aflaţi în mişcare.
Scabia
• Forme clinice de scabie.
a) Forme normoergice. Cuprind: forma clasică (descrisă anterior),
forma incognito (la cei trataţi cu dermatocorticoizi) şi forma
atenuată (la persoanele cu igienă foarte bună la care pruritul este
sever, dar leziunile cutanate sunt minime).
b) Forme hiperergice. Cea mai tipică este scabia nodulară. Clinic se
manifestă prin noduli roşii-bruni, infiltraţi, pruriginoşi, acoperiţi de
cruste hematice produse prin grataj. Se localizează pe fese, flancuri,
organe genitale, coapse. Leziunile respectă de regulă zonele
descoperite. Această formă poate persista luni de zile după o scabie
tratată. Mecanismul de producere a nodulilor este o reacţie
granulomatoasă la resturi ale artropodelor sau la ouăle acestora.
Scabia
• Forme clinice de scabie.
c) Forme hipo- şi anergice. Prototipul lor este scabia norvegiană
(scabia crustoasă), care apare la bolnavii cu răspuns imun alterat
sau la cei trataţi greşit cu dermatocorticoizi. Se caracterizează prin
prezenţa unui mare număr de paraziţi (1-2 milioane/individ). Clinic,
apar leziuni scuamo-crustoase, groase, predominant pe extremităţi
(scalp, mâini, picioare). Leziunile palmoplantare sunt
hiperkeratozice, fisurate, iar unghiile sunt îngroşate. Uneori se
poate produce eritrodermizare. Pruritul este redus sau absent, iar
majoritatea pacienţilor prezintă adenopatie generalizată şi
eozinofilie. Este foarte contagioasă. Diagnosticul pozitiv se bazează
pe evidenţierea parazitului.
d) Scabia persoanelor imune.
Scabia
• Diagnostic pozitiv. Se bazează pe:
• istoric de prurit cu exacerbare nocturnă
• prezenţa de leziuni cu aspect şi topografie caracteristică şi context
epidemiologic sugestiv.
• Confirmarea se face prin examen parazitologic care decelează
prezenţa paraziţilor, a fragmentelor, ouălor sau excrementelor
acestora.
• Complicaţii. Cele mai frecvente sunt: suprainfecţia şi eczematizarea.
Alte complicaţii posibile: lichenificarea, evoluţia spre forma nodulară
sau norvegiană, acarofobia.
Scabia
Tratament.
• Lindan (hexaclorciclohexan sau gamexan) 1%. Este contraindicat la
copiii mici, la gravide şi la cei cu suprafeţe erodate mari, datorită
riscului absorbţiei sistemice şi a inducerii unor efecte neurologice
severe (convulsii).
• Benzoat de benzil 25-30%. Este indicat la copii; poate produce reacţii
iritative.
• Crotamiton 10%. Poate fi folosit la copii.
• Permetrina 5%. Eficace în aplicare unică; se îndepărtează după 8-12 h.
• Sulf precipitat (10% pentru adulţi şi 3-5% pentru copii) sau
hidrocarburi sulfurate. Pot produce dermite iritative.
• Malathion 0,5%. Contraindicat la gravide şi copii datorită toxicităţii.
Scabia
Tratament.
• Tratamentul urmăreşte: distrugerea acarienilor adulţi şi a nimfelor de pe
tegumentele bolnavilor, contacţilor şi de pe lenjeria de pat şi corp a
acestora.
• Topicul se aplică pe toată suprafaţa corpului, de la gât în jos (la copii şi pe
cap), timp de 3 zile consecutiv. Pentru cazurile familiale se recomandă
tratamentul simultan al tuturor membrilor.
• Deparazitarea lenjeriei se face prin spălare şi fierbere (articolele care nu
pot fi fierte se vor aerisi timp de minimum 5 zile).
• Persistenţa pruritului după tratament semnifică eşec terapeutic (numai
dacă examenul parazitologic rămâne pozitiv) sau prurit postscabios, care se
remite treptat, cu/fără o cură scurtă de dermatocorticoizi.
• Infecţiile bacteriene secundare: tratament cu antibiotic concomitant cu
tratamentul paraziticid.
Pediculoza
Definiţie. Este o afecţiune infecţioasă, produsă de păduchi - paraziţi
hematofagi obligatorii ai păsărilor şi animalelor.
Etiologie. Omul este parazitat de două specii, deosebite morfologic:
• Pediculus humanus care are două subspecii: P. h. capitis (păduchele capului) şi
P. h. corporis (păduchele corpului şi hainelor).
• Phtirius pubis (păduchele lat).

Epidemiologie. Parazitarea cu P. h. capitis se face de obicei prin contact

direct cu părul parazitat şi mai rar indirect, prin piepteni, perii etc. P. h.
corporis se transmite prin contact corporal direct sau prin haine
infestate, iar P. pubis prin contact fizic strâns, de obicei contact sexual.
• Păduchii nu supraveţuiesc departe de gazdă mai mult de 10 zile.
Ouăle au o rezistenţă mai mare, de aproximativ o lună
Pediculoza
Manifestări clinice.
• Ariile parazitate sunt intens pruriginoase şi prezintă: papule,
excoriaţii, uneori leziuni impetiginizate, paraziţi adulţi şi ouă, ataşate
firelor de păr. Ocazional, în infestările cu P. pubis apar pete albăstrui -
macule cerulee - secundare alterării hemoglobinei de către enzimele
din saliva pe care parazitul o introduce în ţesuturi în timp ce se
hrăneşte.
• La indivizii infestaţi timp îndelungat se descriu modificări cutanate
cunoscute sub denumirea de “piele de vagabond”: hiperpigmentări,
escoriaţii produse prin grataj, cicatrici liniare, zone lichenificate.
Aceste leziuni au o topografie caracteristică “în pelerină” (zona
cervicală, toracică superioară şi a umerilor).
Pediculoza
Diagnostic pozitiv.
• Prezenţa unui prurit pubian sau al scalpului, însoţit de leziunile
cutanate menţionate, orientează către diagnostic. Confirmarea se
face prin evidenţierea paraziţilor adulţi şi/sau a ouălor.

Diagnostic diferenţial.
• Trebuie excluse alte afecţiuni pruriginoase: dermatită atopică, prurit
senil, pruritul din limfoame, dermatită herpetiformă etc.
Pediculoza
Tratament.
• Lindan 1% în pudră sau loţiune; este cel mai utilizat.
• Insecticide inhibitoare ale acetilcolinesterazei: malathion 0,5-1%,
carbaryl. Ambele sunt eficiente şi au acţiune ovocidă. Trebuie să
rămână în contact cu tegumentele minimum 12 h. Malathionul este
absorbit de keratină, proces care durează aproximativ 6 h, şi are o
acţiune protectoare prelungită împotriva reinfecţiei (peste 6
săptămâni).
• Piretrinele (insecticide naturale) şi permetrina (piretroid sintetic) sunt
pediculocide şi ovocide eficace.
• Crotamitonul topic poate fi util pentru pediculoza capului.
Larva migrans
Definiție.
• Boala parazitara provocata de infestarea cu larve de nematode (viermi
rotunzi) care se deplaseaza sub piele, larve care nu ajung la stadiul
adult.

• Simptome si diagnostic
• Deplasarea larvelor sub piele duce la aparitia in relief a unor cordoane
sinuoase, rosietice si provoaca o mancarime intensa. O larva migrans
cutanata dureaza cateva saptamani cel mult (in jur de doua luni).
leziunile sunt amplasate pe picioare, pe fese si pe spate, mai rar in
alte locuri.