UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE DREPT

Utilizarea în scopuri paşnice a energiei nucleare

- Rezumatul tezei de doctorat -

Conducător ştiinţific:
Prof. univ. dr. Daniela MARINESCU

Doctorand:
Ionuţ CIUTACU

2011
 PLANUL TEZEI

ABREVIERI
INTRODUCERE

TITLUL I
PRINCIPIILE ŞI CONDIŢIILE FOLOSIRII ENERGIEI NUCLEARE

CAPITOLUL I
POLUAREA RADIOACTIVĂ ŞI PRINCIPALELE EFECTE ASUPRA
FIINŢEI UMANE ŞI A MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

Secţiunea I. Consideraţii generale referitoare la poluare

Secţiunea a II-a. Sursele poluării radioactive
Secţiunea a III-a. Particularităţile poluării radioactive
Secţiunea a IV-a. Principalele efecte asupra componentelor mediului şi a
fiinţei umane

CAPITOLUL II
PRINCIPIILE FOLOSIRII ENERGIEI NUCLEARE

Secţiunea I. Noţiunea şi trăsăturile definitorii ale principiilor ce guvernează

desfăşurarea activităţilor nucleare
§ 1. Necesitatea adaptării principiilor fundamentale privind protecţia
mediului la specificul activităţilor nucleare
§ 2. Consacrarea principiilor specifice desfăşurării activităţilor nucleare
§ 3. Clasificarea principiilor aplicabile desfăşurării activităţilor nucleare
§ 4. Contribuţia principiilor juridice la formarea unei noi ramuri de drept -
dreptul nuclear

1
Secţiunea a II-a. Principiile generale consacrate de normele privind
protecţia mediului înconjurător, aplicabile domeniului nuclear
§ 1. Principiul integrării politicii de mediu în celelalte politici sectoriale
§§ 1. Conţinutul principiului integrării politicii de mediu în celelalte
politici sectoriale
§§ 2. Aplicarea în domeniul nuclear a principiului integrării politicii
de mediu în celelalte politici sectoriale
§ 2. Principiul precauţiei în luarea deciziei
§. 3. Principiul acţiunii preventive
§§ 1. Geneza principiului acţiunii preventive
§§ 2. Conţinutul principiului acţiunii preventive
§§ 3. Aplicarea în domeniul nuclear a principiului acţiunii preventive
1. Principiul utilizării celor mai bune tehnici şi tehnologii existente
fără antrenarea unor costuri nejustificate pentru generaţiile viitoare
2. Interdependenţele referitoare la generarea şi gospodărirea
deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat
§ 4. Principiul reţinerii poluanţilor la sursă
§§ 1. Conţinutul principiului reţinerii poluanţilor la sursă
§§ 2. Aplicarea în domeniul nuclear a principiului reţinerii poluanţilor la
sursă
1. Principiul menţinerii volumelor şi activităţilor cu deşeuri
radioactive şi a combustibilului nuclear uzat la cel mai scăzut nivel
rezonabil posibil
2. Principiul controlului generării deşeurilor radioactive şi a
combustibilului nuclear uzat
§ 5. Principiul „poluatorul plăteşte”
§ 6. Principiul dezvoltării durabile
§§ 1. Noţiunea de dezvoltare durabilă
§§ 2. Aplicarea în domeniul nuclear a principiului dezvoltării durabile
1. Protejarea generaţiilor viitoare
2. Povara asupra generaţiilor viitoare

2
 § 7. Principiul informării şi participării publicului la luarea deciziilor,
precum şi accesul la justiţie în probleme de mediu
§ 8. Dezvoltarea colaborării internaţionale pentru protecţia mediului
Secţiunea a III-a. Principii specifice privind desfăşurarea în siguranţă a
activităţilor nucleare prevăzute în reglementările sectoriale interne şi
internaţionale
§ 1. Securitatea nucleară
§ 2. Posibilitatea statelor de a dezvolta aplicaţiile energiei nucleare în
scopuri paşnice şi interesul lor legitim
§ 3. Asigurarea şi creşterea continuă a nivelului de protecţie fizică a
materialelor şi instalaţiilor nucleare
§ 4. Protecţia personalului expus profesional, a populaţiei şi a mediului
§ 5. Desfăşurarea activităţilor nucleare în regim de autorizare, sub
îndrumarea şi controlul statului
§ 6. Necesitatea pentru state de a furniza informaţii relevante asupra
accidentelor nucleare, cât mai curînd posibil, cu scopul limitării cât mai mult
posibil a consecinţelor radiologice transfrontieră
§ 7. Responsabilitatea titularului de autorizaţie nucleară

CAPITOLUL III
AUTORIZAREA ACTIVITĂŢILOR NUCLEARE ÎN ROMÂNIA

Secţiunea I. Necesitatea autorizării activităţilor desfăşurate în domeniul

nuclear
Secţiunea a II-a. Sediul materiei
Secţiunea a III-a. Regimul juridic al autorizaţiilor acordate în domeniul
nuclear
§ 1. Noţiunea de autorizaţie
§ 2. Condiţiile de autorizare
§ 3. Fazele de autorizare a activităţilor din domeniul nuclear
§ 4. Acordul de mediu şi autorizaţia de mediu

3
 § 5. Acordarea, modificarea, suspendarea, retragerea şi pierderea valabilităţii
autorizaţiilor necesare desfăşurării activităţilor nucleare
§ 6. Eliberarea de sub regimul de autorizare
Secţiunea a IV-a. Permisul de exercitare a activităţilor nucleare în scopuri
exclusiv paşnice

CAPITOLUL IV
OBLIGAŢIILE TITULARILOR DE AUTORIZAŢII ÎN
DOMENIUL NUCLEAR ÎN ROMÂNIA

Secţiunea I. Obligaţii ce revin tuturor titularilor de autorizaţii nucleare

Secţiunea a II-a. Obligaţii specifice ce revin operatorilor de activităţi nucleare

CAPITOLUL V
REGLEMENTAREA ŞI CONTROLUL ACTIVITĂŢILOR NUCLEARE
ÎN ROMÂNIA

Secţiunea I. Ministerul Mediului şi Pădurilor

§ 1. Rolul Ministerului Mediului şi Pădurilor în realizarea şi implementarea
politicilor în domeniul protecţiei mediului
§ 2. Instituţii publice aflate subordinea Ministerului Mediului şi Pădurilor,
cu competenţe în implementarea politicilor şi legislaţiei în domeniul protecţiei
mediului
§§ 1. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului
§§ 2. Garda Naţională de Mediu
Secţiunea a II-a. Ministerul Sănătăţii
Secţiunea a III-a. Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare
Secţiunea a IV-a. Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive
§ 1. Istoric

4
 § 2. Critici cu privire la unele dispoziţii ale Legii nr. 329 din 2009 privind
reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor
publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia
Europeană şi Fondul Monetar Internaţional
Secţiunea a V-a. Departamentul pentru Controlul Exporturilor
Secţiunea a VI-a. Alte instituţii care exercită atribuţii de control al
activităţilor nucleare

CAPITOLUL VI
REGIMUL JURIDIC AL DEŞEURILOR RADIOACTIVE

Secţiunea I. Chestiuni cu caracter general privind gospodărirea în siguranţă a

deşeurilor radioactive şi a combustibilului nuclear uzat
§ 1. Noţiune
§ 2. Sediul materiei
Secţiunea a II-a. Gestionarea în siguranţă a deşeurilor radioactive şi a
combustibilului nuclear uzat
§ 1. Reguli speciale referitoare la gospodărirea în siguranţă a deşeurilor
radioactive şi a combustibilului nuclear uzat
§ 2. Depozitarea deşeurilor radioactive
§ 3. Reguli privind transportul internaţional de deşeuri radioactive în cadrul
Comunităţii Europene şi dincolo de aceasta

CAPITOLUL VII
SUPRAVEGHEREA STĂRII DE SĂNĂTATE A POPULAŢIEI, A
PERSONALULUI EXPUS PROFESIONAL LA RADIAŢII ŞI A
MEDIULUI ÎMPOTRIVA EFECTELOR RADIOACTIVITĂŢII

Secţiunea I. Riscurile ce decurg din desfăşurarea paşnică a activităţilor

nucleare

5
Secţiunea a II-a. Activităţi de prevenire a poluării radioactive
Secţiunea a III-a. Măsuri legale de asigurare a stării de sănătate a
populaţiei în caz de accident/experiment nuclear
Secţiunea a IV-a. Măsuri speciale referitoare la produsele tratate cu
radiaţii ionizante sau la cele destinate populaţiei în caz de accident nuclear
sau urgenţă radiologică

TITLUL II
RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A PERSOANELOR IMPLICATE ÎN
DESFĂŞURAREA DE ACTIVITĂŢI NUCLEARE

CAPITOLUL I
RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ

Secţiunea I. Particularităţile răspunderii pentru daune nucleare

§ 1. Sediul materiei
§ 2. Particularităţile răspunderii civile a operatorului de activităţi nucleare
§§ 1. Acidentul nuclear şi cauzele exoneratoare de răspundere
§§ 2. Teoria riscului în domeniul activităţilor nucleare
§§ 3. Obligaţiile operatorului de activităţi nucleare cu specială referire la
obligaţia constituirii de garanţii sau încheierii unui contract de asigurare
§§ 4. Consideraţii privind evaluarea prejudiciului
§§ 5. Proba legăturii de cauzalitate
Secţiunea a II-a. Aspecte juridice privind aplicarea în timp şi spaţiu a
normelor juridice care reglementează răspunderea civilă delictuală a
operatorilor de activităţi nucleare
§ 1. Raportul dintre norma de drept intern, de drept comunitar şi cea de drept
internaţional
§ 2. Aplicarea în timp şi spaţiu a normelor din sfera dreptului internaţional

6
 CAPITOLUL II
ALTE FORME ALE RĂSPUNDERII JURIDICE A PERSOANELOR
IMPLICATE ÎN DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢILOR NUCLEARE
ÎNTÂLNITE ÎN DREPTUL ROMÂNESC

Secţiunea I. Răspunderea disciplinară

Secţiunea a II-a. Răspunderea contravenţională
§ 1. Răspunderea contravenţională - componentă a răspunderii juridice a
persoanelor implicate în desfăşurarea activităţilor nucleare
§ 2. Contravenţia şi sancţiunile contravenţionale aplicabile
Secţiunea a III-a. Răspunderea penală
§ 1. Necesitatea incriminării faptelor care prezintă pericol social ridicat cu
privire la desfăşurarea în siguranţă şi autorizarea activităţilor nucleare
§ 2. Infracţiunea şi sancţiunile penale aplicabile

TITLUL III
FOLOSIREA PAŞNICĂ A ENERGIEI NUCLEARE PE PLAN
INTERNAŢIONAL

CAPITOLUL I
COOPERAREA STATELOR ÎN DOMENIUL ACTIVITĂŢILOR
NUCLEARE

Secţiunea I. Notificarea rapidă a unui accident nuclear

Secţiunea a II-a. Asistenţa în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică
Secţiunea a III-a. Protecţia fizică a materialelor nucleare
Secţiunea a IV-a. Securitatea nucleară
Secţiunea a V-a. Gospodărirea în siguranţă a deşeurilor radioactive
Secţiunea a VI-a. Cercetarea
Secţiunea a VII-a. Exportul materialelor nucleare

7
 CAPITOLUL II
ROLUL ORGANIZAŢIILOR INTERNAŢIONALE ÎN DOMENIUL
FOLOSIRII PAŞNICE A ENERGIEI NUCLEARE

Secţiunea I. Organizaţia Naţiunilor Unite

§ 1. Necesitatea cooperării statelor în domeniul utilizării în scopuri paşnice e
energiei nucleare
§ 2. Adunarea Generală
§§ 1. Comisia de Drept Internaţional
§§ 2. Comitetul Ştiinţific al Naţiunilor Unite cu privire la efectele
radiaţiilor ionizante
§ 3. Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică
Secţiunea a II-a. Comitetul Zanger
Secţiunea a III-a. Organizaţia Tratatului privind interzicerea
experimentelor nucleare
Secţiunea a IV-a. Grupul furnizorilor nucleari
Secţiunea a V-a. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa
Secţiunea a VI-a. Comitetul Maritim Internaţional
Secţiunea a VII-a. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
Secţiunea a VIII-a. Comunitatea Europeană a Energiei Atomice

CAPITOLUL III
RĂSPUNDEREA INTERNAŢIONALĂ A STATELOR

Secţiunea I. Probleme cu caracter general privind răspunderea

internaţională a statelor
§ 1. Importanţa răspunderii statelor în dreptul internaţional
§ 2. Noţiunea de răspundere a statelor în dreptul internaţional
§ 3. Evoluţia instituţiei răspunderii statelor în dreptul internaţional
§ 4. Caracterele răspunderii statelor în dreptul internaţional
§ 5. Fundamentul răspunderii statelor în dreptul internaţional

8
 § 6. Forme ale răspunderii statelor în dreptul internaţional
§§ 1. Răspunderea directă
§§ 2. Răspunderea indirectă
§§ 3. Răspunderea statului pentru consecinţele prejudiciabile rezultând
din activităţi neinterzise de dreptul internaţional
§§ 4. Răspunderea statului pentru faptele internaţionale ilicite
§§ 5. Răspunderea morală
§§ 6. Răspunderea politică
§§ 7. Răspunderea materială
Secţiunea a II-a. Răspunderea statelor în dreptul internaţional pentru fapte
ilicite
§ 1. Elementele răspunderii statelor
§§ 1. Fapta ilicită, fundament al răspunderii internaţionale a statelor
1. Noţiune
2. Categorii de fapte ilicite
3. Condiţiile necesare pentru existenţa faptei ilicite
3. 1. Imputabilitatea faptei ilicit
3. 1. 1. Organele de stat
3. 1. 2. Persoane care acţionează pe seama statului
3. 1. 3. Persoane care nu acţionează pe seama statului
3. 1. 4. Mişcări insurecţionale
3. 2. Încălcarea unei obligaţii internaţionale
4. Circumstanţele care exclud caracterul ilicit al faptei
4. 1. Consimţământul
4. 2. Contramăsurile faţă de faptul internaţional ilicit
4. 3. Forţa majoră
4. 4. Starea de primejdie
§§ 2. Culpa
§§ 3. Prejudiciul
§§ 4. Legătura de cauzalitate
§ 2. Conţinutul şi aplicarea răspunderii internaţionale a statelor

9
 §§1. Principii cu caracter general
§§ 2. Invocarea răspunderii statului
§§ 3. Contramăsuri
§§ 4. Repararea prejudiciului
Secţiunea a III-a. Răspunderea de mediu a statelor
§ 1. Necesitatea consacrării instituţiei juridice a răspunderii de mediu a
statelor
§ 2. Noţiunea de răspundere de mediu a statelor
§ 3. Elementele răspunderii de mediu a statelor
§§ 1. Desfăşurarea unei activităţi neinterzise de către dreptul internaţional
§§ 2. Producerea unei daune
§§ 3. Raportul de cauzalitate
§ 4. Circumstanţele care înlătură răspunderea de mediu a statelor
§ 5. Conţinutul răspunderii de mediu a statelor
§ 6. Aplicarea răspunderii de mediu a statelor

CAPITOLUL IV
PARTICULARITĂŢILE RĂSPUNDERII OPERATORILOR DE
ACTIVITĂŢI NUCLEARE ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL.
ELEMENTE DE NATURĂ JURISDICŢIONALĂ

Secţiunea I. Precizări prealabile

Secţiunea a II-a. Stingerea dreptului la reparaţie
Secţiunea a III-a. Dreptul de regres al operatorului
Secţiunea a IV-a. Plafonarea răspunderii cu derogări
Secţiunea a V-a. Competenţa instanţelor judecătoreşti
§ 1. Noţiune
§ 2. Competenţa în dreptul internaţional privat
§ 3. Procedura aplicabilă
Secţiunea a VI-a. Acţiunea în justiţie
§ 1. Noţiuni prealabile

10
 § 2. Capacitatea procesuală
§ 3. Calitatea procesuală
§ 4. Obiectul
§ 5. Interesul
§ 6. Cauza
Secţiunea a VII-a. Regimul juridic al probelor
Secţiunea a VIII-a. Hotărârile judecătoreşti străine
§ 1. Noţiuni prealabile
§ 2. Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine
§ 3. Executarea hotărârilor judecătoreşti străine
§ 4. Tranzacţiile judiciare

CONCLUZII ŞI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

BIBLIOGRAFIE

11
 REZUMAT

Progresul înregistrat în procesul cercetării ştiinţifice a contribuit la

descoperirea fenomenului radioactivităţii. Încurajaţi de aceste rezultate, oamenii
de ştiinţă au continuat cercetarea fenomenului, descoperind reacţiile de fisiune
nucleară şi, ulterior, instalaţiile care permiteau obţinerea unor asemenea reacţii
în cadru controlat. Din nefericire, primul reactor nuclear a fost utilizat în scopul
obţinerii substanţelor radioactive necesare construirii bombelor nucleare,
detonarea acestora generând consecinţe dintre cele mai grave asupra mediului
înconjurător şi în rândul populaţiei. Cu toate acestea, aplicaţiile militare ale
energiei atomice au continuat, fiind construite şi alte reactoare nucleare, folosite
cu precădere la propulsarea submarinelor.
Fenomenul radioactivităţii a continuat să atragă atenţia cercetătorilor, care
au descoperit că energia nucleară poate fi utilizată inclusiv în vederea producerii
energiei electrice. Din acest moment, cercetarea a luat amploare, întrucât
societatea umană trebuia să îşi asigure resursele de energie atât de necesare
dezvoltării sale durabile. În plus, s-a observat faptul că utilizarea energiei
nucleare aduce beneficii majore inclusiv altor domenii, precum medicina sau
producerea radioizotopilor. Cu toate acestea, substanţele radioactive sau
activităţile care implică asemenea substanţe pot genera şi efecte negative,
întrucât poluarea radioactivă poate afecta nu numai viaţa şi sănătatea fiinţei
umane, ci şi componentele mediului înconjurător.
În aceste condiţii, comunitatea internaţională şi-a intensificat eforturile în
vederea asigurării unui nivel ridicat de securitate nucleară. Aceste demersuri au
avut ca rezultat constituirea unor instituţii specializate şi adoptarea unor
instrumente juridice internaţionale care să consacre cadrul necesar desfăşurării
activităţilor din domeniului nuclear, dar scopul urmărit nu a putut fi atins, întrucât
normele juridice adoptate la nivel internaţional, regional şi naţional erau
incomplete. În sprijinul acestei afirmaţii putem invoca evenimentele de la

12
Cernobâl şi Fukushima, care au evidenţiat consecinţele dezastruoase ale lipsei
regulilor juridice referitoare la notificarea rapidă a unui accident nuclear, la
intervenţia în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică şi ineficienţa
regulilor referitoare la securitatea nucleară. În ciuda dificultăţilor întâmpinate,
comunitatea internaţională a înţeles că efectele negative ale radiaţiilor ionizante
pot fi prevenite cu succes inclusiv prin adoptarea unor norme juridice care să
reflecte cele mai noi cuceriri ale tehnicii. Aceasta ar permite restaurarea
echilibrului dintre dezvoltarea tehnologică şi natură şi, implicit, exercitarea
dreptului la un mediu sănătos.
Faţă de consecinţele radioactivităţii şi de lipsa din literatura juridică de
specialitate a unei monografii consacrate utilizării în scopuri paşnice a energiei
nucleare, am apreciat necesitatea unui demers ştiinţific având drept scop
identificarea instrumentelor juridice consacrate aplicaţiilor civile ale energiei
nucleare la nivel internaţional, comunitar şi naţional, analiza acestora în strânsă
legătură cu jurisprudenţa şi doctrina în materie şi perfecţionarea cadrului juridic
necesar desfăşurării activităţilor nucleare şi prevenirii sau reparării daunelor
nucleare.
Demersul ştiinţific întreprins a fost materializat prin intermediul tezei de
doctorat intitulate „Utilizarea în scopuri paşnice a energiei nucleare”,
elaborată sub coordonarea ştiinţifică a doamnei prof. univ. dr. Daniela
Marinescu. Lucrarea cuprinde introducere, trei titluri, structurate la rândul lor în
capitole, secţiuni şi subsecţiuni, concluzii şi propuneri de lege ferenda, precum
şi un suport bibliografic.
Introducerea vizează descoperirea fenomenului radioactivităţii şi
evidenţiază consecinţele poluării radioactive asupra omului şi a mediului
înconjurător, dar şi avantajele utilizării în scopuri paşnice a energiei nucleare,
aşa cum rezultă din conţinutul normelor juridice aplicabile în domeniu, norme
puternic marcate de interesele contradictorii ale membrilor comunităţii

13
internaţionale, pe de o parte, şi ale diferitelor categorii socio-profesionale, pe de
altă parte.
Primul titlu al tezei de doctorat este consacrat principiilor şi condiţiilor
utilizării energiei nucleare.
În primul rând, este analizată noţiunea de poluare radioactivă, mai ales
prin prisma efectelor pe care le produce asupra fiinţei umane şi mediului
înconjurător. Deşi radioactivitatea poate fi propice activităţii biologice normale,
ea poate produce şi consecinţe negative asupra vieţii sau sănătăţii fiinţei umane,
dar şi asupra elementelor mediului înconjurător, mai ales în ipoteza gestionării
deşeurilor radioactive, în cea a producerii unor accidente nucleare, precum cele
de la Cernobâl sau Fukushima ori în cazul efectuării unor experimente nucleare,
precum cele desfăşurate de Marea Britanie în apropierea Insulei Christmas.
Cunoaşterea efectelor radioactivităţii prezintă o importanţă deosebită, deoarece
contribuie la crearea unor instrumente juridice eficiente care să contribuie la
dezvoltarea durabilă a societăţii umane şi, în acelaşi timp, la exercitarea în
condiţii optime a dreptului subiectiv la un mediu sănătos.
Principiile aplicabile utilizării energiei nucleare îşi trag seva din
conţinutul instrumentelor juridice internaţionale, comunitare şi naţionale privind
protecţia mediului înconjurător. Gradul ridicat de abstractizare al acestor reguli
juridice le conferă un caracter flexibil, ceea ce le permite aplicarea într-o gamă
variată de situaţii. Din aceste considerente vom observa aplicarea în acest
domeniu, sub diferite forme, a următoarelor principii generale: principiul
integrării politicii de mediu în celelalte politici sectoriale; principiul precauţiei
în luarea deciziei; principiul acţiunii preventive; principiul reţinerii poluanţilor
la sursă; principiul dezvoltării durabile; principiul informării şi participării
publicului la luarea deciziilor, precum şi accesul la justiţie în probleme de
mediu; principiul dezvoltării colaborării internaţionale pentru protecţia mediului
şi principiul în virtutea căruia „poluatorul plăteşte”. În plus, asistăm la formarea
unor principii specifice desfăşurării activităţilor nucleare, precum principiul

14
securităţii nucleare, principiul posibilităţii statelor de a dezvolta aplicaţiile
energiei nucleare în scopuri paşnice în interesul lor legitim; principiul asigurării
şi creşterii continue a nivelului de protecţie fizică a materialelor şi instalaţiilor
nucleare; principiul protecţiei personalului expus profesional, a populaţiei şi
mediului; principiul desfăşurării activităţilor nucleare în regim de autorizare, sub
îndrumarea şi controlul statului; principiul necesităţii pentru state de a furniza
informaţii relevante asupra accidentelor nucleare, cât mai curînd posibil, cu
scopul limitării cât mai mult posibil a consecinţelor radiologice transfrontieră şi
principiul responsabilităţii titularului de autorizaţie nucleară. Uneori, în pofida
caracteristicilor specifice acestor activităţi, anumite principii care guvernează
protecţia mediului înconjurător sunt transpuse în mod anormal în conţinutul
normelor juridice aplicabile acestui domeniu. Este cazul principiului dezvoltării
durabile, materializat în conţinutul Ordinului Preşedintelui Comisiei Naţionale
pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 56 din 2004 privind aprobarea
Normelor fundamentale pentru gospodărirea în siguranţă a deşeurilor
radioactive sub forma a două principii fundamentale specifice domeniului
gestionării deşeurilor radioactive: principiul protejării generaţiilor viitoare şi
principiul poverii asupra generaţiilor. Consacrării principiilor specifice
domeniului nuclear îi succede, în mod natural, crearea terminologiei juridice în
domeniu. Acest lucru este îmbucurător, deoarece aceşti factori sunt de natură a
contribui la apariţia unei noi ramuri de drept, anume dreptul nuclear, a cărui
existenţa a fost deja semnalată în literatura de specialitate străină.
Importanţa deosebită a activităţilor nucleare şi conştientizarea eventualelor
consecinţe reclamă desfăşurarea lor în regim de autorizare, atât din partea
comunităţii internaţionale, cât şi din partea statului pe teritoriul căruia titularul
de autorizaţie îşi desfăşoară activitatea. În aceste condiţii, membrii comunităţii
internaţionale au acordat o atenţie deosebită stabilirii condiţiilor necesare
desfăşurării acestui tip de activitate, delimitării fazelor de autorizare,
identificării actelor juridice în virtutea cărora titularii autorizaţiei şi persoanele

15
fizice pot desfăşura asemenea practici şi creării regimului lor juridic, ba chiar a
excluderii de la regimul juridic al autorizării atunci când se constată că anumite
instalaţii nucleare şi materiale radioactive prezintă un risc redus pentru
populaţie sau mediul înconjurător. Cu toate acestea, experienţa anumitor state
în domeniu nuclear a evidenţiat imprecizia regimului juridic al autorizării
activităţilor nucleare, determinând un val de critici, mai ales din partea
organizaţiilor internaţionale. În acest sens, este elocvent exemplul României.
Legislaţia referitoare la acordarea autorizaţiilor parţiale este presărată cu
dispoziţii echivoce, lipsind chiar regulile cu caracter special privind autorizarea
parţială a unor activităţi şi surse generatoare de radiaţii.
Al patrulea capitol, dedicat obligaţiilor titularilor de autorizaţii în
domeniul nuclear în România, este rezultatul identificării instrumentelor
juridice incidente domeniului nuclear şi a îndatoririlor, generale sau specifice, în
seama celor care desfăşoară activităţi în domeniu. Şi acest capitol este deficitar,
întrucât legislaţia românească nu consacră dispoziţii referitoare la depozitarea
geologică de adâncime şi, subsecvent, obligaţii pentru titularii de autorizaţie
implicaţi în procesul de gestionare a deşeurilor înalt radioactive sau a celor de
activitate joasă şi medie, de viaţă lungă.
Utilizarea în scopuri paşnice a energiei nucleare nu poate contribui la
dezvoltarea durabilă a societăţii româneşti şi a exercitării dreptului subiectiv la
un mediu sănătos în lipsa reglementării şi controlului eficient al activităţilor
nucleare. Din aceste considerente, autorităţi şi instituţii ale administraţiei
publice centrale şi locale au fost învestite cu competenţe în domeniu nuclear.
Astfel de atribuţii sunt exercitate de Ministerul Mediului şi Pădurilor, de
instituţii publice aflate în subordinea acestuia (Agenţia Naţională pentru
Protecţia Mediului, Garda Naţională de Mediu), de Ministerul Sănătăţii,
Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare, Agenţia Nucleară şi
pentru Deşeuri Radioactive, Departamentul pentru Controlul Exporturilor,
Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă din cadrul Ministerului

16
Administraţiei şi Internelor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă,
Autoritatea Naţională a Vămilor, Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor,
Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, Inspectoratul General al
Poliţiei, Biroul Român de Metrologie Legală şi Inspecţia Muncii. În aparenţă,
modul în care au fost repartizate atribuţiile de reglementare şi control
diferitelor organe ale administraţiei publice centrale şi locale pare raţional. În
realitate însă, modelul românesc, spre deosebire de sistemul de organizare
specific altor state, reflectă modul de gândire al unor grupuri de interese, lucru
demonstrat atât de repartizarea arbitrară a atribuţiilor de reglementare,
autorizare şi control, cât şi de conţinutul anumitor dispoziţii ale Legii nr. 329
din 2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice,
raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi
respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar
Internaţional.
Modul în care interesele statelor dezvoltate se reflectă în normele juridice
internaţionale şi interne este remarcat îndeosebi în conţinutul regulilor care
alcătuiesc regimul juridic al deşeurilor radioactive. Deşi membrii comunităţii
internaţionale cunoşteau deja efectele poluării radioactive, mai ales acelea
produse de deşeuri, vor adopta Convenţia comună asupra gospodăririi în
siguranţă a combustibilului uzat şi asupra gospodăririi în siguranţă a deşeurilor
radioactive abia în anul 1997. Aceasta cuprinde dispoziţii cu caracter general
referitoare la gestionarea tuturor categoriilor de deşeuri, inclusiv a deşeurilor
înalt radioactive care cuprind în sfera lor noţiunea de combustibil nuclear uzat.
În plus, trebuie remarcat faptul că acestă convenţie defineşte conceptul juridic de
deşeu radioactiv şi introduce condiţii restrictive privind transferul deşeurilor
radioactive. Din nefericire, nu toate statele au reglementat regimul juridic al
deşeurilor înalt radioactive şi pe cel al deşeurilor slab şi mediu radioactive, de
viaţă lungă. O lungă perioadă de timp şi România omite să creeze cadrul juridic
necesar depozitării geologice de adâncime, ca formă a depozitării definitive, deşi

17
centrala atomoelectrică de la Cernavodă generează deşeuri înalt radioactive sub
forma combustibilului nuclear uzat. Totuşi, odată cu integrarea în Uniunea
Europeană, România face eforturi deosebite în vederea implementării legislaţiei
comunitare, dovadă în acest sens fiind dispoziţiile cuprinse în conţinutul
diverselor ordine adoptate de către Preşedintele Comisiei Naţionale pentru
Controlul Activităţilor Nucleare referitoare la transportul internaţional de deşeuri
radioactive în cadrul Comunităţii Europene şi dincolo de aceasta.
Partea finală a primului titlu este consacrată unei alte componente a
dreptului la un mediu sănătos, anume supravegherea stării de sănătate a
populaţiei, a personalului expus profesional la radiaţii şi a mediului
împotriva efectelor radioactivităţii. Aceasta presupune cunoaşterea riscurilor
ce decurg din desfăşurarea paşnică a activităţilor nucleare, prevenirea poluării
radioactive, aplicarea măsurilor legale de asigurare a stării de sănătate a
populaţiei în caz de accident/experiment nuclear sau a celor referitoare la
produsele tratate cu radiaţii ionizante sau la cele destinate populaţiei în caz de
accident nuclear sau urgenţă radiologică. Analiza instrumentelor juridice
internaţionale, comunitare şi naţionale aplicabile acestui domeniu evidenţiază,
o dată în plus, dezinteresul legiuitorului faţă de securitatea radiologică a
personalului expus profesional şi a populaţiei. În acest sens, menţionăm
hotărârile pronunţate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în
constatarea poziţiilor antitetice pe care se situau „siguranţa naţională a Marii
Britanii” şi sănătatea, respectiv viaţa cetăţenilor săi, menţionăm rapoartele
întocmite de-a lungul timpului de către diverse organizaţii internaţionale, ce au
demonstrat legătura de cauzalitate dintre efectele radiaţiilor ionizante şi
afecţiunile intervenite în rândul personalului expus profesional şi al populaţiei,
precum şi conţinutul multitudinii normelor juridice care guvernează acest
domeniu. Şi de data aceasta vom constata că România iese în evidenţă prin
lacunele legislaţiei privind accesul la informaţia de mediu, în a cărei sferă de
reglementare nu este inclusă ipoteza produselor alimentare ce provin dintr-o

18
zonă afectată de un accident nuclear sau dintr-o zonă în care s-a ivit o urgenţă
radiologică.
Titlul al doilea este consacrat identificării şi analizării formelor
răspunderii juridice a persoanelor implicate în desfăşurarea de activităţi
nucleare.
Răspunderea civilă pentru daune nucleare îşi are originea în convenţiile
adoptate de către Agenţia pentru Energie Nucleară din cadrul Organizaţiei
pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi de către Agenţia Internaţională
pentru Energie Atomică. Ea reprezintă rezultatul aplicării principiului
„poluatorul plăteşte” în domeniul nuclear, în considerentul consecinţelor
ireversibile asupra fiinţei umane şi mediului înconjurător produse sau posibil de
a fi produse de către poluarea radioactivă. Cu toate acestea, încă de la început,
instituţia răspunderii civile a operatorului de activităţi nucleare prezenta lipsuri
majore, deoarece dauna nucleară consta, iniţial, în decesul sau vătămarea
corporală a unei persoane sau orice deteriorare a bunurilor. Abia în anul 1997,
odată cu adoptarea Protocolului de modificare a dispoziţiilor Convenţiei
privind răspunderea civilă pentru daune nucleare, conceptul de daună nucleară
a înglobat şi situaţiile referitoare la măsurile preventive şi la costurile
măsurilor de refacere a mediului înconjurător degradat. În plus, interesele
divergente ale statelor au făcut posibilă adoptarea a două convenţii, anume
Convenţia privind răspunderea civilă în domeniul energiei nucleare, adoptată la
Paris, în anul 1960, şi Convenţia privind răspunderea civilă pentru daune
nucleare, adoptată la Viena, în anul 1963. Odată cu adoptarea în anul 1988 a a
Protocolului comun referitor la aplicarea Convenţiei de la Viena şi a Convenţiei
de la Paris, adică douăzeci şi cinci de ani mai târziu, se recunoaşte faptul că cele
două convenţii sunt, de fapt, analoge pe fond. Importanţa acestei instituţii
juridice este reflectată şi de modul în care politica promovată de Uniunea
Europeană în domeniul nuclear se materializează în conţinutul actelor
comunitare. În acest sens, este elocvent exemplul Deciziei Consiliului din 8

19
martie 2004, prin care statele membre ce sunt părţi contractante ale Convenţia
de la Paris din 29 iulie 1960 privind răspunderea civilă în domeniul energiei
nucleare sunt autorizate să ratifice, în interesul Comunităţii Europene,
protocolul de modificare a acestei convenţii sau să adere la acesta. Astfel, se
evidenţiază importanţa unei politici comune în domeniul nuclear.
Răspunderea juridică a persoanelor implicate în desfăşurarea activităţilor
nucleare se manifestă şi sub forma răspunderii disciplinare, care poate fi
cumulată cu răspunderea contravenţională sau cu cea penală, în funcţie de
gradul de pericol social al faptei ilicite. Acest lucru este explicabil, deoarece
răspunderea nu are doar caracter reparator, ci şi caracter sancţionator. Din acest
motiv, sancţiunile aplicabile trebuie să descurajeze producerea unor asemenea
fapte, mai ales atunci când ele sunt încadrate în categoria infracţiunilor. Din
nefericire, legiuitorul român, în loc să extindă răspunderea penală şi asupra
operatorilor de activităţi nucleare şi să înăsprească sancţiunile aplicabile în
cazul producerii unor infracţiuni cu privire la desfăşurarea în siguranţă şi
autorizarea activităţilor nucleare, uşurează regimul sancţionator, în sensul că
micşorează maximul special al pedepsei privative de libertate sau prevede
aplicarea pedepsei amenzii, ceea ce nu este de natură a descuraja săvârşirea
anumitor fapte.
În mod natural, titlul al treilea este consacrat studierii ipotezelor care
implică folosirea paşnică a energiei nucleare pe plan internaţional. Din aceste
considerente, demersul ştiinţific are în vedere mai multe obiective: cooperarea
statelor în domeniul activităţilor nucleare, rolul organizaţiilor internaţionale în
domeniul folosirii în scopuri paşnice a energiei nucleare, răspunderea
internaţională a statelor şi identificarea elementelor de natură jurisdicţională
specifice răspunderii operatorilor de activităţi nucleare în dreptul internaţional.
Dezvoltarea aplicaţiilor energiei nucleare la nivel internaţional presupune,
în mod ideal, cooperarea statelor în domeniul activităţilor nucleare. Aceasta
ar duce la dezvoltarea unor noi aplicaţii paşnice ale energiei nucleare şi la

20
crearea unui cadrul juridic unitar necesar desfăşurării acestora. Întârzierea cu
care au fost însă adoptate şi lipsa unităţii de concepţie a diverselor, dar
diferitelor convenţii încheiate în vederea atingerii acestor obiective a evidenţiat
interesele divergente ale membrilor comunităţii internaţionale. Tratatul privind
instituirea Comunităţii Europene a Energiei Atomice a consacrat cu
promptitudine regimul juridic necesar desfăşurării activităţii de cercetare a
aplicaţiilor energiei nucleare. Dar acesta a constituit excepţia! Instrumentele
juridice prin care au fost consacrate instituţii de tipul notificării rapide a unui
accident nuclear, asistenţei în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică,
protecţiei fizice a materialelor nucleare, securităţii nucleare, gospodăririi în
siguranţă a deşeurilor radioactive şi exportului materialelor nucleare au
evidenţiat faptul că membrii comunităţii internaţionale au fost depăşiţi de
realităţi, dovadă că au adoptat Convenţiile referitoare la notificarea rapidă a
unui accident nuclear şi la acordarea asistenţei în caz de accident nuclear sau
urgenţă radiologică abia ulterior producerii accidentului de la Cernobâl.
Faţă de aceste împrejurări, organizaţiile internaţionale ar trebui să îşi
intensifice eforturile în vederea consacrării unui cadru juridic eficient, atât de
necesar utilizării civile a energiei nucleare. În plus, comunitatea internaţională
se confruntă cu o altă problemă ce reclamă o soluţie promptă: existenţa mai
multor instituţii, cu vocaţie universală şi regională, ce exercită asemenea
atribuţii şi a numeroase instrumente juridice incidente domeniului nuclear. Este
cazul Convenţiei privind răspunderea civilă în domeniul energiei nucleare,
adoptată de Agenţia pentru Energie Nucleară, al Convenţiei privind răspunderea
civilă pentru daune nucleare, adoptată de Agenţia Internaţională pentru Energie
Atomică şi al Convenţiei privind răspunderea operatorilor de nave nucleare,
adoptată de către Comitetul Maritim Internaţional. Existenţa acestor preocupări
este îmbucurătoare, însă ele evidenţiază lipsa unei concepţii unitare de
reglementare. Această unitate ar putea fi realizată printr-o mai bună cooperare
între organizaţiile internaţionale.

21
 Gradul ridicat de risc pe care îl prezintă utilizarea în scopuri paşnice a
energiei nucleare necesită crearea, la nivel internaţional, a unor instrumente
juridice care să permită reglementarea răspunderii internaţionale a statelor şi
să contribuie la prevenirea şi înlăturarea efectelor poluării radioactive asupra
fiinţei umane şi mediului înconjurător. Atingerea acestui scop este îngreunată
însă de modul în care interesele divergente ale statelor se manifestă în măsurile
ineficiente luate de Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite cu
privire la situaţia din Iran sau la cea din Coreea de Nord, dar şi al celor luate de
Curtea Internaţională de Justiţie în cazul experimentelor nucleare desfăşurate de
Franţa în Oceanul Pacific. Aceeaşi lipsă de coeziune marchează şi procesul
adoptării şi aplicării convenţiilor internaţionale, îndeosebi în activitatea
desfăşurată de Comisia de Drept Internaţional în vederea consacrării celor două
forme sub care se poate manifesta răspunderea internaţională a statelor:
răspunderea statului pentru faptele ilicite internaţionale şi răspunderea statului
pentru consecinţele prejudiciabile rezultând din activităţi neinterzise de dreptul
internaţional (răspunderea de mediu a statelor). Cu întârziere, este adevărat, dar
Comisia a adoptat Proiectul de articole privind răspunderea statelor pentru fapte
internaţionale ilicite (2001), Proiectul de articole privind prevenirea daunelor
transfrontaliere decurgând din desfăşurarea unor activităţi periculoase (2001) şi
Proiectul de articole privind repararea prejudiciilor transfrontaliere decurgând
din desfăşurarea unor activităţi periculoase (2006). S-au stabilit pe această cale
condiţiile necesare declanşării răspunderii statelor şi metodele prin care
prejudiciul astfel produs poate fi prevenit sau înlăturat. Totuşi, nici până acum
Organizaţia Naţiunilor Unite nu le-a conferit forţa legală indispensabilă unor
instrumente juridice atât de necesare protejării vieţii şi sănătăţii fiinţei umane şi
a mediului înconjurător.
Adeseori, efectele negative ale poluării radioactive depăşesc graniţele
statului care a autorizat desfăşurarea activităţilor nucleare. Din acest motiv,
repararea daunelor nucleare poate fi realizată prin identificarea elementelor de

22
natură jurisdicţională specifice răspunderii operatorilor de activităţi
nucleare. Analiza convenţiilor internaţionale care guvernează răspunderea
civilă pentru daune nucleare (Convenţia asupra răspunderii civile în domeniul
energiei nucleare, Convenţia privind răspunderea operatorilor de nave nucleare,
Convenţia privind răspunderea civilă pentru daunele nucleare, Convenţia de la
Bruxelles, suplimentară Convenţiei de la Paris asupra răspunderii civile în
domeniul energiei nucleare şi Convenţia privind compensaţiile suplimentare
pentru daunele nucleare) a evidenţiat necesitatea consacrării unor reguli
referitoare la intervalul de timp în care victima îşi poate exercita dreptul la
reparaţie, posibilitatea ca operatorul să exercite un drept de regres atunci când
producerea accidentului nuclear nu îi poate fi imputată, plafonarea răspunderii
operatorului de activităţi nucleare, determinarea competenţei instanţelor
judecătoreşti, elementele necesare intentării acţiunii în justiţie, regimul juridic al
probelor şi modalităţile de recunoaştere şi executare a hotărârilor judecătoreşti
străine şi a tranzacţiilor.
Această analiză privind conţinutul instrumentelor juridice specifice
domeniului conduce la concluzii îngrijorătoare. Acestea scot în evidenţă
lacunele existente în domeniul nuclear, care se datorează atât dezinteresului faţă
de protecţia populaţiei, a personalului expus profesional şi a mediului
înconjurător, cât şi a modului în care evoluează cercetarea ştiinţifică, rezultatele
sale insuficient obiectivate neputând contribui eficient la înlăturarea gradului de
risc specific activităţilor nucleare.
Dintre propunerile de lege ferenda menţionez:
- perfecţionarea sistemului instituţional naţional şi internaţional. Pe
plan naţional, legiuitorul trebuie să adapteze scopului urmărit atribuţiile
organelor administraţiei publice centrale şi locale implicate în reglementarea,
supravegherea şi controlul activităţilor nucleare. La nivel global şi regional,
organizaţiile internaţionale ar trebui să-şi intensifice eforturile în vederea
dezvoltării şi aplicării unei politici comune în domeniul nuclear;

23
 - optimizarea cadrului normativ naţional în domeniul desfăşurării
activităţilor nucleare. Propunerile privesc adoptarea unor instrumente juridice
cu caracter special, referitoare la autorizarea parţială în funcţie de specificul
activităţilor şi surselor generatoare de radiaţii, contopirea principiilor
protejării generaţiilor viitoare şi poverii generaţiilor viitoare într-unul singur,
sub denumirea principiul protejării generaţiilor viitoare, înăsprirea
sancţiunilor aplicabile infracţiunilor din domeniul nuclear, posibilitatea
aplicării unor sancţiuni penale titularilor de autorizaţii, instituirea obligaţiei
informării populaţiei cu privire la produsele importate din zone afectate de un
accident nuclear sau din cele în care a fost anunţată o urgenţă radiologică,
adoptarea unui instrument juridic care să guverneze răspunderea civilă pentru
daune nucleare în ipoteza celorlalţi titulari de de autorizaţie, alţii decât
operatorii de instalaţii nucleare şi adoptarea unui instrument juridic care să
instituie obligaţiile titularilor de autorizaţii implicaţi în gestionarea depozitelor
geologice de adâncime.
- completarea cadrului normativ internaţional prin adoptarea unor
instrumente juridice privind răspunderea internaţională a statelor pentru fapte
ilicite şi răspunderea de mediu a statelor în domeniul nuclear.

24
 BIBLIOGRAFIE

DOCTRINĂ

I. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII

1. Asdrúbal Aguiar, Derechos humanos y responsabilidad internacional

del Estado, Universidad Católica Andrés Bello, Caracas, 1997
2. Ion M. Anghel, Viorel I. Anghel, Răspunderea în dreptul internaţional,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1998
3. Ion M. Anghel, Francisc Deak, Marin F. Popa, Răspunderea civilă,
Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970
4. Pierre Bechman, Véronique Mansuy, Le principe de précaution, Litec,
Paris, 2002
5. Vincent Berger, Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului,
ediţia a IV-a, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti, 2003.
6. Christine-Marie Bonnefoi, Droit européen de l’environnement,
Delmas, Paris, 1997
7. Matei Basarab, Drept penal. Partea general, volumul I, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 1997
8. Corneliu Bârsan, Convenţia europeană a drepturilor omului.
Comentariu pe articole, vol. I, Drepturi şi libertăţi, Editura All Beck,
Bucureşti, 2005.
9. Corneliu Bârsan, Convenţia europeană a drepturilor omului.
Comentariu pe articole, vol. II, procedura în faţa Curţii. Executarea
hotărârilor, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006.

25
 10. Jean-Pierre Boivin, Les installations classées. Traité pratique de
droit de l’environnement industriel, Groupe Moniteur, Paris, 2003
11. Alexandru Boroi, Drept penal. Partea generală, Editura CH Beck,
Bucureşti, 2008
12. Alexandru Boroi, Gheorghe Nistoreanu, Drept penal. Partea
specială,ediţia a III-a, revizuită conform noului Cod penal, Editura All Beck,
Bucureşti, 2005
13. Bernard Bouloc, Droit pénal general, 21e édition, Dalloz, Paris, 2009
14. Philippe Brun, Responsabilité civile extracontractuelle, Litec, Paris,
2009
15. Thomas Buergenthal, Renate Weber, Dreptul internaţional al
drepturilor omului, Editura All Beck, Bucureşti, 1996.
16. Dominique Carreau, Droit international, dixième édition, Pedone, Paris,
2009
17. Simon Charbonneau, Droit communautaire de l’environnement,
L’Harmattan, Paris, 2002
18. Florian Coman, Adrian Bărăscu, Nicolae Purdă, Radu Octavian
Coman, Drept internaţional public, ediţia a II-a, Editura Pro Universalis,
Bucureşti, 2005
19. Florian Coman, Dreptul mediului înconjurător, volumul I, Dreptul
internaţional al mediului, Editura ERA, Bucureşti, 2000
20. Jean Combacau, Serge Sur, Droit international publique, huitième
édition, Montchrestien, Paris, 2008
21. Ion Diaconu, Drept internaţional public, ediţia a II-a, Casa de editură
şi Presă „Şansa” SRL, Bucureşti, 1995
22. Charles Debbasch, Droit administratif, sixième édition, Economica,
Paris, 2002

26
 23. Louis Delbez, Les principes généraux du droit international
publique. Droit de la paix. Droit préventif de la guerre. Droit de la guerre,
Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, Paris, 1964
24. Luis Diez-Picazo, Antonio Gullon, Sistema de derecho civil, volumen
II, Teoria general del contrato. La relación obligatoria. Las particulares
relaciones obligatoria. La responsabilidad civil, segunda edicion, Editorial
Tecnos, Madrid, 1979
25. Van Dijk, G.J.H. Van Hoof, Theory and Practice of the European
Convention on Human Rights, second edition, Kluwer Law International, The
Hague - London - Boston, 1990.
26. Vasile Dobrinoiu, Gheorghe Nistoreanu, Ilie Pascu, Ion Molnar,
Valerică Lazăr, Alexandru Boroi, Drept penal. Partea general, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992
27. Constantin Drăghici, Constantin V. Drăghici, Adrian Iacob, Rădiţa
Corcheş, Drept contravenţional, Editura Tritronic, Bucureşti, 2004
28. Pierre-Marie Dupuy, La responsabilite internaţionale des etats pour
les dommages d’origine tehnologique et industrielle, Editions A. Pedone,
Paris, 1976
29. Pierre-Marie Dupuy, Droit internaţional public, cinquieme edition,
Dalloz, Paris, 2000
30. Mircea Duţu, Tratat de dreptul mediului, ediţia a III-a, Editura CH
Beck, Bucureşti, 2007
31. Mircea Duţu, Dreptul mediului, ediţia a II-a, Editura CH Beck,
Bucureşti, 2008
32. Mircea Duţu, Dreptul mediului, ediţia a doua, Editura CH Beck,
Bucureşti, 2007
33. Mircea Duţu, Dreptul internaţional al mediului, Editura Economică,
Bucureşti, 2004

27
 34. Mihail Eliescu, Răspunderea civilă delictuală, Editura Academiei
RSR, Bucureşti, 1972.
35. S. Ercman, European environmental law. Legal and economic
appraisal, Bubenberg-Verlag AG Bern, 1977
36. Michel Faure, L’analyse économique de droit de l’environnement,
Bruyllant, Bruxelles, 2007
37. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de drept internaţional
privat, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2007
38. Ion P. Filipescu, Drept internaţional privat, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1979
39. David Fischer, The history of the Internaţional Atomic Energy
Agency. The first forty years, The Agency, Viena, 1997
40. Georges Fischer, La non-prolifération des armes nucléaires,
Librairie Générale de Droit et de jurisprudence, Paris, 1969
41. Jacques Flour, Jean-Luc Aubert, Ėric Savaux, Les obligations. 2. Le
fait juridique. Quasi-contrats. Responsabilité délictuelle, trèizieme édition,
Sirey, Paris, 2009
42. Pierre-Laurent Frier, Jacques Petit, Précis de droit administratif,
cinquième édition, Montchrestien, Paris, 2008
43. Augustin Fuerea, Drept internaţional privat, ediţia a II-a, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2005
44. Augustin Fuerea, Instituţiile Uniunii Europene, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2002
45. Marie-Françoise Furet, Le désarmement nucléaire, Ėditions A
Pedone, Paris, 1973
46. Grigore Geamănu, Drept internaţional public. Tratat, volumul I,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981
47. Grigore Geamănu, Dreptul internaţional contemporan, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965

28
 48. Arnaud Gossement, Le principe de précaution. Essai sur l’incidence
de l’incertitude scientifique sur la decision et la responsabilité publiques,
L’Harmattan, Paris, 2003
49. Hugo Grotius, Despre dreptul războiului şi al păcii, ediţie îngrijită de
George Dimitriu şi prefaţată de Vladimir Hanga, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1968
50. Dominique Guihal, Droit répressif de l’environnement, Economica,
Paris, 1997
51. David Guillard, Les armes du guerre et l’environnement naturel.
Essai d’étude juridique, L’Harmattan, Paris, 2006
52. Philippe Ch. -A. Guillot, Droit de l’environnement, deuxième édition,
Elipses, Paris, 2010
53. Mihai Adrian Hotca, Drept contravenţional. Partea generală,
Editura Editas, Bucureşti, 2003
54. Mihai Adrian Hotca, Regimul juridic al contravenţiilor. Comentarii
şi explicaţii, Editura CH Beck, Bucureşti, 2006
55. Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrative, vol. II, Forme de
realizare a administraţiei publice. Domeniul public şi serviciul public.
Răspunderea în dreptul administrative. Contenciosul administrativ,
Edituara All Beck, Bucureşti, 2005
56. Marc Ippolito, Contribution a l’étude de problème énergétique
communautaire, Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, Paris, 1969
57. Benoît Jadot, Jean-Pierre Hannequart, Etienne Orban de Xivry, Le
droit de l’environnement: aspects juridiques de la lutte contre les pollutions
et la protection de la nature, De Boeck, Bruxelles, 1988
58. Yvonne Lambert-Faivre, Droit du dommage corporel. Systèmes
d’indemnisation, quatrième edition, Dalloz, Paris, 2000
59. Alexandre Kiss, Dinah Shelton, Manual of european environmental
law, Cambridge University Press, 1993

29
 60. Alexandre Kiss, Dinah Shelton, Traité de droit européen de
l’environnement, Ėditions Frison-Roche, Paris, 1995.
61. François Knoepfler, Philippe Schweizer, Simon Othenin-Girard, Droit
international privé suisse, troisième édition, Stæmpfli Editions SA, Berne,
2005
62. Philippe Kourilsky, Geneviève Viney, Le principe de precaution, La
documentation française, 2000
63. Agathe von Lang, Droit de l’environnement, deuxième édition, Presses
Universitaires de France, Paris, 2002
64. Pierre Lardy, La force obligatoire du droit international en droit
interne, Librairie Générale de Droit et Jurisprudence, Paris, 1966
65. Iñaki Lasagabaster Herrarte, Agustin Garcia Ureta, Iñigo Lazcano
Brotõns, Derecho ambiental. Parte general, segunda edición, LETE, Bilbao,
2007
66. Iñaki Lasagabaster Herrarte, René Santamaria Arinas, Xabier Arzoz
Santisteban, Agustin Garcia Ureta, Iñigo Lazcano Brotõns, Maite Uriarte
Ricote, Derecho ambiental. Parte especial, Oñati, Bilbao, 2004
67. Demetrio Loperena Rota, Los principios de derecho ambiental,
primera edicion, Editorial Civitas, Madrid, 1998
68. Yvon Loussouarn, Pierre Bourel, Pascal de Vareilles-Sommières,
Droit international privé, huitième edition, Dalloz, Paris
69. Ernest Lupan, Tratat de dreptul protecţiei mediului, Editura CH
Beck, Bucureşti, 2009
70. Viorel Malinovschi, Ioan Ştefănescu, Fizica nucleară, Editura
Conphys, Râmnicu-Vâlcea, 2001
71. Philippe Malingrey, L’introduction au droit de l’environnement,
quatrième edition, Ėdition Tec&Doc, Paris, 2008
72. Octavian Manolache, Tratat de drept comunitar, ediţia a V-a, Editura
CH Beck, Bucureşti, 2006

30
 73. Daniela Marinescu, Tratat de dreptul mediului, ediţia a IV-a,
revizuită şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010
74. Dumitru Mazilu, Drept internaţional public, volumul al II-lea,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002
75. Makane Moïse Mbengue, Essai sur une theorie du risque en droit
international publique. L’anticipation du risque environnementale et
sanitaire, Ėditions A Pedone, Paris, 2009
76. Karine Mollard Bannelier, La protection de de l’environnement en
temps de conflit armé, Ėditions A. Pedone, Paris, 2001
77. Raluca Miga-Beşteliu, Drept internaţional. Introducere în dreptul
internaţional public, Editura All, Bucureşti, 1997
78. Constantin Mitrache, Drept penal român. Partea generală, ediţia a
III-a revizuită şi adăugită, Casa de Editură şi Presă „Şansa” SRL, Bucureşti,
1997
79. Eric Naim-Gesbert, Les dimensions scientifiques du droit de
l'environnement : contribution à l'étude des rapports de la science et du
droit, Bruyllant, Bruxelles, 1999
80. Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Cristian Jura, Drept internaţional
public. Sinteze pentru examen, Ediaţia a IV-a, Editura CH Beck, Bucureşti,
2006
81. Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Ion Gâlea, Drept internaţional
contemporan. Texte esenţiale, ediţia a II-a, revizuită şi adăugită, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2007
82. Marţian Niciu, Drept internaţional public, Editura Servo-Sat, Arad, 2001
83. Monica-Elena Oţel, Răspunderea internaţională în dreptul
mediului, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009
84. Olivier Pirotte, Pascal Girerd, Pierre Marsal, Sylviane Morson, Trente
ans d’expérience EURATOM. La naissance d’une Europe nucléaire,
Bruylant, Bruxelles, 1988

31
 85. Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, Editura Actami,
Bucureşti, 1994
86. Dumitra Popescu, Florian Coman, Adrian Năstase, Drept internaţional
public, Casa de Editură şi Presă “Şansa” SRL, Bucureşti, 1994
87. Michel Prieur, Droit de l’environnement, Dalloz, Paris, 1991
88. Lino di Qual, Les effets des résolutions des Nations Unies, Librairie
Générale de Droit et de Jurisprudence, Paris, 1957
89. Nguyen Quoc Din, Patrick Daillier, Mathias Fourteau, Alain Pellet,
Daniel Müller, Droit international publique, huitième édition, LGDJ, Paris,
2009
90. Jean-François Renucci, Droit européen des droits de l'homme,
deuxieme edition, Librairie Générale de Droit et de Jurisprudence, Paris, 2001.
91. Ion-Mihai Reveica, Ion Mihai-Laurian, Introducere în fizica
nucleară, Editura Universităţii din Bucureşti, 2002
92. Raphaël Romi, Droit et administration de l’environnement,
cinquième édition, Montchrestien, Paris, 2004
93. Raphaël Romi, Droit internationale et européen de
l’environnement, cinquième édition, Montchrestien, Paris, 2005
94. Nicolas de Sadeleer, Le droit communautaire et les déchets, LGDJ,
Paris, Bruyllant, Bruxelles, 1995
95. Nicolas de Sadeleer, Les principes du pollueur-payeur, de
prévention et de précaution. Essai sur la genèse et la portée juridique de
quelques principes de droit de l’environnement, Bruyllant, Bruxelles, 1999
96. Alexandru Sanielevici, Curs de radioactivitate, Universitatea „C. I.
Parhon” Bucureşti, 1950/1951
97. Rene Javier Santamaria Arinas, Administración pública y prevención
ambiental: el régimen jurídico de la produción de residuos peligrosos,
IVAP, Bilbao, 1996

32
 98. Stelian Scăunaş, Drept internaţional public, Editura All Beck,
Bucureşti, 2002
99. George Scelle, Manuel élémentaire de droit international, Paris,
1929
100. Ion Scurtu, Cristina Sima, Rozica Poşircă, Ecologie şi protecţia
mediului înconjurător, Editura Independenţa Economică, Piteşti, 2005
101. Dragoş Alexandru Sitaru, Drept internaţional privat. Tratat,
Editura Actami, Bucureşti, 1997
102. Constantin Stătescu, Corneliu Bârsan, Drept civil. Teoria generală a
obligaţiilor, ediţia a IX-a revizuită şi adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti,
2008
103. Petrică Şandru, Radionuclizi: radioactivitate, radioprotecţie, Planeta,
2000
104. Ludovic Takacs, Marţian Niciu, Drept internaţional public, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976
105. François Terré, Philippe Simler, Yves Lequette, Droit civil. Les
obligations, dixième édition, Dalloz, Paris, 2009
106. Patrick Thieffry, Droit européen de l’environnement, Dalloz, Paris,
1998
107. Philippe le Tourneau, Droit de la responsabilité et des contrats,
Dalloz, Paris, 2004
108. Didier Truchet, Droit administratif, deuxième édition, Presses
Universitaire de France, Paris, 2008
109. Cosma C. Tudose, Fizica atomică şi nucleară, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1970
110. Ovidiu Ungureanu, Cătălina Jugastru, Adrian Circa, Manual de
drept internaţional privat, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2008
111. Teodor Vasiliu şi colectiv, Codul penal al Republicii Socialiste
România comentat şi adnotat, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972

33
 112. Teodor Vasiliu şi colectiv, Codul penal al Republicii Socialiste
România comentat şi adnotat. Partea special, volumul II, Editura Ştiinţifică
şi Enciclopedică, Bucureşti, 1977
113. Ladislau Volkmann, Fizica nucleară, Tipografia Universităţii din
Timişoara, 1994
114. Savelly Zilberstein, Procesul civil internaţional. Normele de
procedură din Legea nr. 105 din 1992 cu privire la reglementarea
raporturilor de drept internaţional privat, ediţia a II-a revăzută şi adăugită,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001

II. STUDII, ARTICOLE

1. Catherine Benedek, L’acces à l’information relative à

l’environnement, L’actualité du droit de l’environnement. Actes du colloqué
du 17 et 18 novembre 1994, Bruylant, Bruxelles, 1995
2. Stanley David Berger, Environmental Law Developments in
Nuclear Energy, Nuclear Law Bulletin no. 81/2008
3. Julien Bétaile, La contribution du droit aux effets de la
participation du public: de la prise en considération des résultats de la
participation, Revue juridique de l’environnement no. 2/2010
4. K. Boustany, Reflection on the development of nuclear law, Nuclear
Law Bulletin no. 51/1993
5. Simon Charbonneau, L’acceptabilité du risque d’accident tehnique
majeur, Revue juridique de l’environnement no. 3/1989
6. Ionuţ Ciutacu, Critical examination of the Romanian legislation on
civil liability for nuclear damage în Education and creativity for a knowledge
society, Law, 2009.

34
 7. Ionuţ Ciutacu, Examen critic al terminologiei utilizate în legislaţia
românească din domeniul nuclear în Education and creativity for a
knowledge society, Law, 2010.
8. Ionuţ Ciutacu, Măsuri de protecţie a persoanelor expuse radiaţiilor
nucleare în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în Criza
economico-financiară. Dimensiuni şi interferenţe, vol. II, Bucureşti, 2010.
9. Ionuţ Ciutacu, Răspunderea civilă pentru daune nucleare: un
concept al „societăţii de risc”, în Ontologie, politică şi etică. Supoziţiile
metafizice şi implicaţiile morale ale teoriei politice contemporane, Editura
Universitară, Bucureşti, 2010.
10. J-M Courades, The New 96/29/Euratom Directive on the Basic
Safety Standards for the Protection of Workers and the General Public
Against Ionising Radiation, Nuclear Law Bulletin no. 58/1996
11. Bruno Demeyer, The Proliferation of International Nuclear Law's
Actors: Resolution 1540 and the Security Council's Fight against Weapons
of Mass Destruction falling into Terrorists' Hands, Nuclear Law Bulletin no.
75/2005
12. Yuri Dubrova, Valeri Nesterov, Nicolay Krouchinsky, Valdislav
Ostapenko, Rita Neumann, Daviv Neil, Alec Jeffreys, Human minisatellite
mutation rate after the Cernobyl accident în Nature, vol. 380, 1996
13. Serge Dufrène, Le droit d’action des associations en matière
d’atteinte à l’environnement, L’actualité du droit de l’environnement. Actes
du colloqué du 17 et 18 novembre 1994, Bruylant, Bruxelles, 1995
14. Pierre Dupuy, La recommandation C/74 224 de l’OCDE
concernant des principes relatifs à la pollution transforntière, Revue
juridique de l’environnement no. 1/1977
15. Roland Dussart Desart,The Reform of the Paris Convention on
Third Party Liability in the Field of Nuclear Energy and of the Brussels
Supplementary Convention, Nuclear Law Bulletin no. 75/2005

35
 16. Sam Emmerechts, Environmental law and nuclear law: a Growing
Symbiosis, Nuclear Law Bulletin no. 82/2008
17. Betsy Forinash, The US national System for Disposal of High-level
and transuranic Radioactive Waste: Legislative History and its Effects on
Regulatory Approaches, Nuclear Law Bulletin no. 69/2002
18. Anne Guégan, L’apport de principe de précaution au droit de la
responsabilité civile, Revue juridique de l’environnement no. 2/2000
19. H. Grogan, F. Van Dorp, The reliability of environmental transfer
models applied to waste disposal, Reliability of radioactive transfer models,
Elsevier Aplied Science, London, New York, 1988
20. Jean-Pierre Hanequart, Le droit éuropeen des déchets, L’actualité
du droit de l’environnement. Actes du colloqué du 17 et 18 novembre 1994,
Bruylant, Bruxelles, 1995
21. Nathalie Herve Fournereau, Strategie communautaire en matiere
de lutte contre la pollution, La Communauté européenne et l’environnement.
Colloque d’Angers, La Documentation française, Paris, 1997.
22. Catarina Holtz, The concept of property dammage and related
issues in liability law - possible implications for the Paris Convention on
third party liability in the field of nuclear energy, Nuclear Law Bulletin no.
40/1987
23. Odette Jankowitsch, The Convention on Nuclear Safety, Nuclear
Law Bulletin no. 54/1994
24. Alexandre Kiss, Un droit à l’environnement, un droit fondamental
dans l’Union Européenne, Revue européene de droit de l’environnement no.
4/ 2001
25. Cristophe Krolik, Le droit communautaire de l’énergie durable,
Revue européenne de droit del’environnement no. 1/2009

36
 26. Marie-Béatrice Laborgue, Tchernobyl: 20 ans après, le système
international de responsabilité civile nucléaire, Droit de l’environnement no.
139, 2006
27. Gilbert Le Gof, Denys Rousseau, The Comprehensive Nuclear Test
Ban Treaty - Eight Years After the Opening of the Treaty for Signature:
What is the Situation?, Nuclear Law Bulletin no. 74/2004
28. R. Lenartz, Health Protection against Ionizing Radiation and the
Court of European Communities, Nuclear Law bulletin no. 53/1994
29. Jacques Lochard, Marie-Claude Grenery-Boehler, Optimising
radiation protection - the ethical and legal bases, Nuclear Law Bulletin no.
52/1993
30. Ernest Lupan, Dreptul la indemnizaţie al victimei poluării în
Dreptul nr. 9 din 2002.
31. Ben McRae, The Convention on Supplementary Compensation for
Nuclear Damage: Catalyst for a Global Nuclear Liability Regime, Nuclear
Law Bulletin no.79 /2007
32. Quentin Michel, Critical Reflections on the Treaty on the Non-
Proliferation of Nuclear Weapons, Nuclear Law Bulletin no. 80/2007
33. Gerard Monédiaire, Les droits a l’information et a la participation
de public auprès de l’Union Européenne (première partie), Revue
européenne de droit de l’environnement no. 2/1999
34. Berthold Moser, The IAEA Conventions on Early Notification of a
Nuclear Accident and on Assistance in the Case of Nuclear Accident or
Radiological Emergency, Nuclear Law Bulletin no. 44/1989
35. Berthold Moser, Proof of damage from ionizing radiation, Nuclear
Law Bulletin no. 38/1986
36. Marie-Laure Niboyet-Hoegy, Les conflits des procédures, Droit
international privé. Travaux de Commité français de droit international privé.
Années 1995-1996, 1996-1997, 1997-1998, Ėditions A. Pedone, Paris, 2000

37
 37. Doiniţa-Luminiţa Niţu, Dreptul la mediu în Themis nr. 3 din 2005
38. Martina Palm, The new german radiation protection Ordinance
2001, Nuclear Law Bulletin no. 68/2001
39. Norbert Pelzer, International Pooling of Operators’ Funds: An
Option to Increase the Amount of Financial Security to Cover Nuclear
Liability?, Nuclear Law Bulletin no. 79/2007,
40. Lars Persson, Nuclear waste management - ethical consideration
for the lawmaker, Nuclear Law Bulletin no. 43/1989
41. Michel Prieur, Pollutions tranfrontières et transferts de déchets
radioactivfs, Droit de l'environnement et développement durable, PULIM,
1994
42. Michel Prieur, La responsabilité environnementale en droit
communautaire, Revue européenne de droit de l’environnement no. 2/2004
43. Dragoş Marian Rădulescu, Ionuţ Ciutacu, Utilizarea energiei
nucleare - cauză de restricţionare a exercitării dreptului la un mediu
sănătos în jurisprudenţa CEDO în Analele Universităţii, seria Drept, 2008.
44. Philippe Renaudière, Les pollutions transfrontières en droit
communautaire, L’actualité du droit de l’environnement. Actes du colloqué
du 17 et 18 novembre 1994, Bruylant, Bruxelles, 1995
45. Céline de Roany, Des principes de précaution analyse de critères
communs et intreprétation différenciée, Revue juridique de l’environnement
no. 2/2004
46. Katherine M. Shea, Ruth E. Little, ALSPAC Study Team, Is There
an Association between Preconception Paternal X-ray Exposure and Birth
Outcome? în American Journal of Epidemiology, vol. 145, nr. 6, 1997
47. Elzear de Saban Pontevres, Le principe pollueur-payeur en droit
communautaire, Revue européenne de droit del’environnement no. 1/2008

38
 48. Henri Smets, Le principe de non-discrimination en matière de
protection de l’environnement, Revue éuropeene de droit de l’environnement
no. 1/2000
49. Mark Tetley, Revised Paris an Vienna Nuclear Liability
Conventions - Challenges for Nuclear Insurers, Nuclear Law Bulletin no.
79/2007, Nuclear Law Bulletin no. 77/2006
50. Emile Tockert, La radioactivité, la production et l’utilisation de
l’arme nucléaire: les impacts sur la santé, Santé de l’Homme et
l’Environnement. Symposium International Luxembourg, 3-5 mars, Ėditions
Sang de la Terre, Paris, 1988
51. T. Vanden Borre, R Carchon, Preventing the Proliferation of
Nuclear Weapons. 50 Years of Atoms for Peace, Nuclear Law Bulletin no.
57/1996
52. Maria de Lourdes Vez Carmona, The International Regime on the
Physical Protection of Nuclear Material and the Amendment to the
Convention on the Physical Protection of Nuclear Material, Nuclear Law
Bulletin no. 76/2005
53. Eugénie Vial, The Concept of Responsibility to Future
Generations for the Management and Storage of Radioactive Waste,
Nuclear Law Bulletin no. 74/2004
54. Georges Wets, L’énergie atomique et le droit de l’assurance en
Belgique în Revue de droit international et de droit compare no. 2-3/1958.

III. ALTE LUCRĂRI ŞI RAPOARTE

1. Chernobyl. Assessment of radiological and health impacts, Nuclear

Energy Agency, Organisation for Economic Co-operation and Development,
2002

39
 2. Nuclear Legislation in OECD Countries. Regulatory and
Institutional Framework for Nuclear Activities. Japan, Organisation for
Economic Co-operation and Development, 2011
3. Comite Maritime International, Yearbook 2007-2008, Bruxelles, 2008
4. Curs de radioactivitate pentru supravegherea radioactivităţii
mediului în Curierul de fizică, supliment, 1/97, Editura Horia Hulubei.
5. Dictionaire de la terminologie du droit international, Sirey, Paris, 1960
6. L’Annuaire de la Commission du droit international, 2001, vol. II (2)
7. Organizaţia Naţiunilor Unite şi instituţiile sale specializate.
Documente fundamentale, Editura Politică, Bucureşti, 1970
8. Planul naţional de acţiune pentru protecţia mediului, Ministerul
Mediului şi Dezvoltării Durabile, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului,
Bucureşti, 2008
9. Report of United Nation Scientific Committee on the efects of
atomic radiation to the General Assembly, 2000, Annex B, Exposures from
natural radiation sources
10. Report of United Nation Scientific Committee on the efects of
atomic radiation to the General Assembly, 2000, Annex C, Exposures to the
public from man-made sources of radiation
11. Report of United Nation Scientific Committee on the efects of
atomic radiation to the General Assembly, 2000, Annex D, Medical radiation
exposures
12. Report of United Nation Scientific Committee on the efects of
atomic radiation to the General Assembly, 2000, Annex J, Exposures et
effects of the Chernobyl accident
13. Responsabilité civile. Legislations nucléaires, Agence pour
L’Ėnergie Nucléaire, Organisation for Economic Co-operation and
Development, Paris, 1990

40
 14. Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României
Orizonturi 2013-2020-2030, Guvernul României Ministerul Mediului şi
Dezvoltării Durabile, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Centrul
Naţional pentru Dezvoltare Durabilă, Bucureşti, 2008
15. Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE revizuită, Consiliul UE,
Bruxelles, 26 iunie 2006
16. Codul penal (Legea nr. 15/1968) şi Noul cod penal (Legea nr.
286/2009), ediţie îngrijită de Dan Lupaşcu, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010
17. Code de la santé publique, Dalloz, Paris, 2010

LEGISLAŢIE

I. Convenţii internaţionale

1. Carta Naţiunilor Unite

2. Tratatul privind instituirea Comunităţii Europene a Energiei Atomice
3. Convenţia privind Organizaţie pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
4. Convenţia asupra răspunderii civile în domeniul energiei nucleare
5. Convenţia privind răspunderea operatorilor de nave nucleare
6. Convenţia privind răspunderea civilă pentru daunele nucleare
7. Convenţia de la Bruxelles, suplimentară Convenţiei de la Paris asupra
răspunderii civile în domeniul energiei nucleare
8. Protocolul adiţional Convenţiei din 1963 de la Bruxelles
9. Tratatul privind neproliferarea armamentului nuclear
10. Convenţia privind răspunderea civilă în domeniul transportului maritim
de material nuclear
11. Declaraţia de la Stockholm cu privire la mediu

41
 12. Convenţia privind protecţia fizică a materialelor nucleare
13. Convenţia cu privire la asistenţa în caz de accident nuclear sau de
urgenţă radiologică
14. Convenţia privind notificarea rapidă a unui accident nuclear
15. Convenţia de la Espoo privind evaluarea impactului asupra mediului în
context transfrontieră
16. Declaraţia de la Rio de Janeiro pentru Mediu şi Dezvoltare Durabilă
17. Convenţia privind securitatea nucleară
18. Protocolul de modificare a Convenţiei privind răspunderea civilă
pentru daune nucleare
19. Convenţia privind compensaţiile suplimentare pentru daunele nucleare
20. Convenţia comună asupra gospodăririi în siguranţă a combustibilului
nuclear uzat şi asupra gospodăririi în siguranţă a deşeurilor radioactive
21. Convenţia de la Aarhus privind accesul la informaţie, participarea
publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu
22. Protocolul de modificare a Convenţiei privind răspunderea civilă în
domeniul energiei nucleare
23. Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea
Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene

II. ACTE ADOPTATE DE ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE

1. Rezoluţia nr. 913 (X)/1955 a Adunării Generale a Organizaţiei

Naţiunilor Unite privind Comitetul Ştiinţific al Naţiunilor Unite cu privire la
efectele radiaţiilor ionizante
2. Rezoluţia nr. 174 (II) din 21 noiembrie 1947 a Adunării Generale a
ONU privind înfiinţarea Comisiei de Drept Internaţional
3. Proiectul de articole privind răspunderea statelor pentru fapte
internaţionale ilicite, Comisia de Drept Internaţional (2001)

42
 4. Proiectul de articole privind prevenirea daunelor transfrontaliere
decurgând din desfăşurarea unor activităţi periculoase, Comisia de Drept
Internaţional (2001)
5. Proiectul de articole privind repararea prejudiciilor transfrontaliere decurgând
din desfăşurarea unor activităţi periculoase, Comisia de Drept Internaţional (2006)
6. Regulamentul Adunării Generale a ONU
7. Regulamentul Conferinţei Generale a Agenţiei Internaţionale pentru
Energie Atomică
8. Statutul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică
9. Regulamentul Consiliului Guvernatorilor Agenţiei Internaţionale
pentru Energie Atomică
10. Statutul Comitetului Maritim International.
11. Statutul Agenţiei pentru Energie Nucleară din cadrul Organizaţiei
pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

III. Legislaţie derivată UE

1. Directiva Consiliului 2009/71/ EURATOM din 25 iunie 2009 de

instituire a unui cadru comunitar pentru securitatea instalaţiilor nucleare
2. Directiva EURATOM 96/29 privind stabilirea normelor fundamentale
referitoare la protecţia sănătăţii personalului expus profesional şi a populaţiei
împotriva pericolelor rezultate din radiaţiile ionizante
3. Directiva Consiliului 92/3/ EURATOM în vederea monitorizării şi
controlului transporturilor de deşeuri radioactive între statele membre, în
interiorul sau în afara Comunităţii
4. Directiva nr. 35/2004 a Parlamentului European şi a Consiliului din 21
aprilie 2004 privind răspunderea de mediu referitoare la prevenirea şi repararea
prejudiciului adus mediului

43
 5. Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000
privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie
civilă şi comercială
6. Decizia Consiliului 2004/294/CE de autorizare a statelor membre care
sunt părţi contractante la Convenţia de la Paris din 29 iulie privind răspunderea
civilă în domeniul energiei nucleare să ratifice, în interesul Comunităţii
Europene, protocolul de modificare a acestei convenţii sau să adere la aceasta
7. Directiva Consiliului 2006/117/EURATOM privind controlul şi
supravegherea expedierilor internaţionale de deşeuri radioactive.
8. Directiva 2008/99/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19
noiembrie 2008 privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal

IV. LEGISLAŢIE ROMÂNEASCĂ

1. Legea nr. 61 din 1974 cu privire la desfăşurarea activităţilor în domeniul

nuclear în Republica Socialistă România
2. Legea nr. 106 din 3 octombrie 1992 pentru aderarea României la
Convenţia privind răspunderea civilă pentru daune nucleare şi la Protocolul
comun referitor la aplicarea Convenţiei de la Viena şi a Convenţiei de la Paris
3. Legea nr. 78 din 8 noiembrie 1993 pentru ratificarea Convenţiei privind
protecţia fizică a materialelor nucleare, semnată la Viena la 3 martie 1980
4. Legea nr. 43 din 24 mai 1995 pentru ratificarea Convenţiei privind
securitatea nucleară, adoptată la Viena la 17 iunie 1994
5. Legea nr. 111 din 10 octombrie 1996 privind desfăşurarea în siguranţă,
reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare
6. Legea nr. 203 din 11 noiembrie 1998 pentru ratificarea Protocolului de
amendare a Conventiei de la Viena privind raspunderea civila pentru daune
nucleare, adoptat la Viena la 12 septembrie 1997

44
 7. Legea nr. 5 din 8 ianuarie 1999 pentru ratificarea Convenţiei privind
compensaţiile suplimentare pentru daune nucleare, adoptată la Viena la 12
septembrie 1997
8. Legea nr. 105 din 16 iunie 1999 pentru ratificarea Convenţiei comune
asupra gospodăririi în siguranţă a combustibilului nuclear uzat şi asupra
gospodăririi în siguranţă a deşeurilor radioactive din 5 septembrie 1997,
adoptată la Viena la 5 septembrie 1997
9. Legea nr. 86 din 10 mai 2000 pentru ratificarea Convenţiei privind
accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la
justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998
10. Legea nr.22 din 22 februarie 2001 pentru ratificarea Convenţiei privind
evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la
Espoo la 25 februarie 1991
11. Legea nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la
informaţiile de interes public
12. Legea nr. 703 din 2001 privind răspunderea civilă pentru daune
nucleare.
13. Ordonanţa Guvernului României nr. 7 din 30 ianuarie 2003 privind
promovarea, dezvoltarea şi monitorizarea activităţilor nucleare
14. Ordonanţa Guvernului României nr. 11 din 2003 privind gestionarea
combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv depozitarea
definitivă
15. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr. 152 din 10 noiembrie
2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării
16. Hotărârea Guvernului României nr. 1259 din 7 noiembrie 2002 privind
aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare a domeniului nuclear în Romania şi
a Planului de acţiune pentru implementarea acestei strategii

45
 17. Hotărârea Guvernului nr. 894 din 2003 pentru aprobarea Normelor de
aplicare a prevederilor Legii nr. 703 din 2001 privind răspunderea civilă pentru
daune nucleare.
18. Hotărârea Guvernului nr. 1627 din 23 decembrie 2003 privind
aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale
pentru Controlul Activităţilor Nucleare
19. Hotărârea Guvernului României nr. 878 din 28 iulie 2005 privind
accesul publicului la informaţia privind mediul

JURISPRUDENŢĂ

SITE-URI INTERNET

1. http://www.iaea.org - Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică

2. http://www.comitemaritime.org - Comitetul Maritim Internaţional
3. http://www.agenţianucleară.ro - Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri
Radioactive
4. http://www.ineris.fr - L’Institut National de l’Environnement Industriel
et de Risques

46