Raspunderea materiala a statelor in dreptul international

Ca in orice sistem de drept, subiectele dreptului international, in primul rand statele, trebuie sa raspunda pentru incalcari ale normelor de drept sau activitati care, desi nu contravin acestor norme, pot cauza prejudicii altora 1. Potrivit literaturii de specialitate, raspunderea international a statelor are trei consecinte principale: rasp. Morala, politica si materiala. Rasp morala oblige statul vinov sa-si ceara scuze de la statul lezat pt prejud cauzat, rasp politica impunea statullui vinov sa suporte dif sanctiuni aplicate de catre statul victima. Raspunderea materiala, pe care o vom trata detaliat, obliga statul vinov de a repara daunele materiala provocate de el altui stat. Repararea daunelor morale imbraca un dublu aspect: plata despagubirilor pentru daunele provocate si restanilirea drepturilor incalcate. In prezent, raportul juridic privind raspunderea internationala a statelor nu se mai limiteaza doar la cel dintre statul victima si cel vinov. Dr. intl actual cunoaste si categoria obligatiilor internat erga omnes. Violarea acestor obligatii angajeaza raspunderea internat a statului vinovat nu numai fata de statul lezat, in mod direct, prin fapta sa, ci si fata de toate celelalte state din comunitatea international. Ca atare toate statele comunitati internat au datoria de a aplica sanctiuni impotriva statului vinovat de incalcarea unei obligatii 2. Raspunderea materiala intervine atunci cand, prin fapta ilicita de violare a unei obligatii internationale, s-a produs un prejudiciu material. Aceasta forma de raspundere poate exista independent sau poate intregi raspunderea politica3.

1 2

Grigore Geamanu, Tratat de Drept intl. pub, Ed. Didactica si Pedagogica, buc. 1981, p. 327. Niciu Martian, Dr. int pub, ed. Chemarea, Iasi 1995, p 185. 3 Constantin Andronovici, Drept internat public, ed. Graphix, Iasi 1993, p. 152.

Statul vinovat este obligat sa repare daunele materiale provocate de el sub dublu aspect: plata despagubirilor pentru daunele provocate (reparation) si restabilrea drepturilor incalcate (restitutio). Spre deosebire de raspunderea morala, reparatia daunelor materiale are un character compesatoriu si nu unul punitiv. Principiul aplicabil este restitutio in intergrum, cu precizarea ca practica internationala consacra regula potrivit careia statul vinovat va repara numai daunele directe, nu si pe cele indirecte4. Daca restabilirea situatiei anterioare faptei ilicte nu este posibila, raspunderea materiala va consta in plata unor compensatii pentru prejudiciile provocate. Potrivit regulii din practica internationala, pana la cel de-al doilea razboi mondial, statul invingator impunea invinsullui plata unor depagubiri denumite contributii. Ele erau, in general, destinate acoperirii cheltuielilor de purtare a razboiului. Dupa cel de-al doilea razboi mondial, problema reparatiilor a fost conceputa pe baze noi, pe raspunderea pentru agresiune si pe acoperirea prejudiciilor cauzate de statele agresoare5. Confirmand principiul repararii daunelor provocate, Curtea Permanenta de Justitie intl, in hotararea sa din 1928 (in Afacerea Chorzow) preciza : Principiul essential este ca reparatia trb, pe cat posibil, sa stearga toate consecintele actului ilicit si sa restabileasca situatia care ar fi existat dupa toate posibilitile, daca respectivul act nar fi fost comis. Reparatia in natura sau daca ea nu este posibla, atn plata unei sume corespunzatoare valorii reparatiei in natura6. De exemplu, sistemul tratatelor de la Versailles sau tratatele de pace incheiate in cadrul Conferintei de pace de la Paris din 1946. Statul lezat are dreptul de a aplica si alte sanctiuni pe care le considera

4 5

Stelian Scaunas, Drept intl pub, Ed. All Beck, Bucuresti 2002, p. 273. Grigore Geamanu, Tratat de Drept intl. pub, Ed. Didactica si Pedagogica, buc. 1981, p. 345. 6 Niciu Martian, Dr. int pub, Ed. Chemarea, Iasi 1995, p. 186.

eficiente si indestulatoare in respectiva situatie, bineinteles, cu respectarea principiilor de drept international7. Principiul repararii interegrale a daunelor provocate arata ca reparatia nu trb sa fie nici mai mica decat dauna, dar nici mai mare. Plata unei sume de bani se practica si in cazul despagubirilor pt provocarea de pierderi de vieti omenesti. Potrivit opiniei lui Paul Reuter, reparatia in natura implica, cand reparatii juridice, cand reparatii material sau pe cele doua in acelasi timp. Reparatiile juridice urmaresc disparitia unei fapte juridice ilicite sau, cel putin, a consecintelor sale (ex: retragerea unei legi sau acordarea unei autorizatii refuzata in prealabil, in mod illicit etc.). Masurile materiale de reparatie a daunelor imbraca forme variate (ex: punerea in libertate a unei personae arestate ilegal, restituirea unei prorietati confiscate sau reconstruirea unei cladiri distruse et.)8. Statul raspunde material atat pentru actiunile sale directe de incalcare a dreptului international, cat si pentru neindeplinirea obligatiilor contractuale, ori pt prejudiciile cauzate de un resortisant al sau. Cel mai recent exemplu este Acordul final pt indemnizarea celor peste 1.5 milioane de personae silite sa munceasca in lagarele naziste, semnat in iulie 2000, la Berlin, de catre guvernele S.U.A., Belarusiei, Cehiei, Germaniei, Israelului, Poloniei si Ucrainei. Acordul prevede modalitatile de distribuire a celor aprox. 10 miliarde de marci germane (4,9 milioane de dolari) catre cele 870.000 de victim care au supravietuit lagarelor naziste sau descendentilor lor, daca solicitantii de drept au murit dupa data de 1 feb 19999. Concluzionam ca raspunderea materiala a statelor poate exista independent de celelalte forme ale raspunderii internationale. Daca faptele ilicite sunt grave, pe langa raspunderea materiala opereaza si rasp polititca si morala, inclusive tragerea la raspundere penala a per autoare ale crimelor internationale.
7 8

Adaptat dupa Constantin Andronovici, Drept internat public, d. Graphix, Iasi 1993, p. 152. Adaptat la Niciu Martian, Dr. int pub, Ed. Chemarea, Iasi 1995, p. 186. 9 Stelian Scaunas, Drept intl pub, Ed. All Beck, Bucuresti 2002, p. 274.