Anul

II de studiu
Disciplina: Drept internațional public II
Titular curs: conf. univ. dr. Roxana-Mariana Popescu
2022-2023

Curs 5
Data: 13 martie 2023

RĂSPUNDEREA INTERNAȚIONALĂ A STATELOR (II)
1. Prejudiciul
2. Formele de reparare a prejudiciului
3. Răspunderea internațională a statelor pentru activități licite per se

1. PREJUDICIUL

- este luat în considerare, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

ü „Statul lezat este cel care trebuie să demonstreze raportul de cauzalitate între prejudiciu și conduita
ilicită. Statul victimă dobândește dreptul de a cere repararea daunei numai dacă poate demonstra
că aceasta a fost produsă de faptul ilicit al altui stat;
ü Prejudiciul trebuie individualizat, să afecteze un subiect de drept internațional determinat, cu
excepția încălcărilor grave ale dreptului internațional, calificate drept crime internaționale (în acest
caz, dreptul de a invoca răspunderea internațională aparține oricărui stat membru al comunității
internaționale”1.

1. Formele prejudiciului
A. material = „conduita ilicită poate afecta bunuri ori activități economice al statului victimă”2. În astfel
de cazuri, prejudiciul este „cuantificabil, putând face obiectul unei reparații în natură”3 sau prin
echivalent pecuniar.
moral = este imaterial, prin natura sa și are caracter abstract. „Este prejudiciul adus onoarei și
demnității unui stat, suveranității sale”4;
B. direct = sunt prejudiciile care privesc statul (de ex.: defăimarea drapelului) sau când afectează un
organ ori agent al acestuia.
mediat = victima este o persoană fizică sau juridică de drept intern. În această situația, persoanele
care au suferit un prejudiciu „nu pot acționa direct statul autor al prejudiciului”5, deoarece nu au

1
Natalia Chirtoacă, Dumitriţa Florea, Răspunderea internaţională a statului în viziunea O.N.U. şi în practica Curţii
Internaţionale de Justiţie, Revista Moldovenească de Drept Internațional și Relații Internaționale Nr. 1 (31), 2014, pag.,
pag. 365-366.
2
Raluca Miga Beșteliu, Drept internațional. introducere în dreptul internațional public, Editura All, București, 1998, pag.
366.
3
Idem.
4
Idem.
5
Idem.

1
Anul II de studiu
Disciplina: Drept internațional public II
Titular curs: conf. univ. dr. Roxana-Mariana Popescu
2022-2023
calitatea de subiecte de drept internațional. Prin urmare, statul de cetățenie al victimei, „în numele
protecției diplomatice pe care decide să o acorde acesteia, poate să-și asume plângerea individuală
și să o transforme într-un raport între state”6. De reținut este faptul că, în acest caz, „statul protector
nu valorifică, în plan internațional, un drept al persoanei protejate, ci un drept al său, acela de a face
să se respecte, în persoana resortisanților săi, dreptul internațional”7.
Statul poate interveni în interesul unor subiecte de drept intern, acordând protecția diplomatică doar
în anumite condiții, care trebuie întrunite cumulativ:
a) statul trebuie sa dovedească faptul că acțiunile sau omisiunile celuilalt stat, care au prejudiciat
interesele cetățenilor săi, reprezintă o încălcare a unei norme de drept internațional;
b) persoanele particulare trebuie să facă dovada că au epuizat căile de recurs interne disponibile,
împotriva statului căruia i se pretinde repararea prejudiciului;
c) statul protector trebuie să verifice dacă prejudiciul pretins de persoanele particulare nu s-a produs
ca urmare a propriei sale conduite ilicite, prin raport cu dreptul intern al statului a cărui răspundere se invocă.
Chiar dacă toate aceste condiții ar fi îndeplinite acordarea protecției diplomatice rămâne un drept
discreționar al statului, neavând caracterul de obligație internă sau internațională”8.

2. FORMELE DE REPARARE A PREJUDICIULUI

A. Restitutio in integrum
„Conceptul de restitutio in integrum nu a fost definit în mod uniform în literatura de specialitate. Cea
mai răspândită definiţie prezintă restabilirea în natură ca fiind una dintre formele specifice de reparare a
prejudiciului prin care se urmăreşte, atunci când este posibil, restabilirea situaţiei anterioare care ar fi existat
dacă faptul ilicit nu s-ar fi produs. Pe de altă parte, o altă definiţie are în vedere restituirea în natură ca fiind
stabilirea sau restabilirea situaţiei care ar fi putut exista, dacă faptul ilicit nu s-ar fi produs”9.
„Un stat vinovat de comiterea unui fapt internaţional ilicit are obligaţia de a restitui în natură
prejudiciul, în vederea restabilirii situaţiei care a existat înainte ca faptul ilicit să se producă, restituirea
făcându-se, dacă este posibil, din punct de vedere material şi, dacă nu implică o disproporţie între beneficiul
determinat de restituirea în natură faţă de cel stabilit, prin despăgubire.

6
Idem.
7
Idem.
8
Ramona Tătar, Note de curs, pag. 88,
http://www.universitateaeuropeanadragan.ro/images/imguploads/cursuri_biblioteca_virtuala/drept/note_de_curs_d
rept_international_public.pdf, accesat la 16 martie 2020.
9
Felicia Maxim, Formele de reparare a prejudiciului în dreptul internațional – reflecții asupra aspectelor consacrate în
Proiectul privind răspunderea statelor pentru fapte internațional ilicite, Tribuna Juridică, vol I, nr. 2/2011,
http://www.tribunajuridica.eu/arhiva/An1v1/nr2/art1.pdf, accesat la 16 martie 2020.

2
Anul II de studiu
Disciplina: Drept internațional public II
Titular curs: conf. univ. dr. Roxana-Mariana Popescu
2022-2023
Restitutio in integrum a fost recunoscută de jurisprudenţa internaţională ca fiind prima formă de
reparare a prejudiciului cauzat, disponibilă pentru statul victimă a unui fapt ilicit. Conţinutul restituirii în
natură este determinat de conţinutul obligaţiei primare încălcată”10.
B. Repararea prin echivalent – despăgubiri
„În cazul în care motive de ordin social sau material fac imposibilă sau neaplicabilă recurgerea la
restitutio in integrum, statul vinovat este obligat la reparare prin plata unor despăgubiri echivalente cu
prejudiciul produs.
Rolul compensării este de a asigura repararea integrală a daunei produse atunci când prin restituirea
în natură nu se poate realiza acest lucru.
Repararea prejudiciului trebuie să includă atât pierderea efectiv suferită (damnum emergens), cât şi
câştigul nerealizat (lucrum cessans).
Despăgubirile acordate includ pierderile materiale, dar şi daunele nemateriale, cum ar fi prejudiciul
moral cauzat prin pierderea unei persoane apropiate”11.
„Statul răspunzător are obligaţia de a repara orice daună ce poate fi evaluată pecuniar. Prejudiciile
evaluate financiar cuprind daunele suferite de stat, precum şi daunele suferite de naţionalii săi, indiferent că
sunt persoane fizice sau juridice, ce pot solicita reparaţii prin intermediul statului în cadrul protecţiei
diplomatice.
Determinarea valorii daunelor acordate va fi realizată în funcţie de conţinutul obligaţiei primare şi
prin analiza atentă a comportamentului părţilor implicate, urmărindu-se ajungerea la un rezultat echitabil şi
acceptabil”12.
C. Satisfacţia
„Satisfacţia constituie un remediu în situaţia în care se identifică existenţa unui prejudiciul moral,
având în cele mai multe cazuri un caracter simbolic, indiferent de consecinţele materiale produse în cazul
săvârşirii faptului internaţional ilicit.
Satisfacţia, ca măsură reparatorie, joacă un rol important atunci când partea prejudiciată a suferit
insulte, un tratament necorespunzător sau în caz de atac împotriva şefului statului sau a guvernului, a
reprezentanţilor diplomatici şi consulari ori a cetăţenilor săi.
În ceea ce priveşte formele de manifestare, satisfacţia se poate realiza prin exprimarea regretului sau
formularea scuzelor pentru situaţiile create. Acordarea de asigurări sau garanţii de nerepetare a faptului
internaţional ilicit poate îmbrăca forma satisfacţiei. De asemenea, statul vinovat poate sancţiona în plan
intern persoana vinovată de producerea faptului internaţional ilicit”13.

10
Idem.
11
Idem.
12
Idem.
13
Felicia Maxim, op. cit.

3
Anul II de studiu
Disciplina: Drept internațional public II
Titular curs: conf. univ. dr. Roxana-Mariana Popescu
2022-2023

3. RĂSPUNDEREA INTERNAȚIONALĂ A STATELOR PENTRU ACTIVITĂȚI LICITE PER SE

= răspunderea internațională a statelor pentru consecințele prejudiciabile ce decurg din activități care nu
sunt interzise în dreptul internațional.
Lucrările Comisiei de Drept Internațional (CDI) pentru codificarea acestui tip de răspundere au
început încă din anul 1978 și s-au intensificat după anul 1986, ca urmare a accidentului produs la centrala
nucleară de la Cernobîl și a celui din Elveția privind incidentul de la „Sandoz”.
„Din anul 1978, Comisia de Drept Internaţional a O.N.U. manifestă o preocupare constantă pentru
stabilirea regimului juridic al răspunderii internaţionale a statelor, întemeiată „pe risc”. Această formă de
răspundere are un caracter obiectiv, fiind suficientă constatarea producerii unui prejudiciu, chiar în absenţa
încălcării unei norme de drept internaţional”14.
Potrivit CDI: „Prejudiciul rezultat dintr-o activitate care comportă un risc nu trebuie lăsat exclusiv în
sarcina victimei nevinovate. În astfel de cazuri, o anumită reparație trebuie prevăzută pentru prejudiciul
apreciabil suferit, respectiva reparație putând fi determinată pe cale de negociere între părți, conform unor
criterii care urmează să fie stabilite”.
Precizare:
= este vorba despre activități desfășurate pe teritoriul unui stat sau într-un loc aflat, în mod legal,
sub jurisdicția sa ori sub controlul său, activități ale căror consecințe fizice produc sau creează un risc de
natură a cauza prejudicii transfrontiere, în procesul funcționării lor normale.
De ex.:
- evacuarea de deșeuri toxice care poluează apele râurilor, ale mărilor, precum, și atmosfera;
- accidente în funcționarea centralelor nucleare;
- anumite activități spațiale, etc.
Specificul acestui tip de răspundere:
- „principiul riscului NU este recunoscut ca temei general al răspunderii statelor, dar este luat în
considerare în regimurile particulare de răspundere, stabilite prin convenții internaționale ce au ca obiect
anumite categorii de activități”15.
Comisia de Drept Internațional are în vedere convențiile încheiate în 3 domenii de activitate care
prezintă un grad înalt de periculozitate, și anume:
1. utilizarea pașnică a energiei nucleare.

14
Ramona Tătar, Drept international public. Note de curs, pag. 89
(http://www.universitateaeuropeanadragan.ro/images/imguploads/cursuri_biblioteca_virtuala/drept/note_de_curs_
drept_international_public.pdf, accesat la 23 martie 2020).
15
Raluca Miga Beșteliu, op. cit., pag. 369.

4
Anul II de studiu
Disciplina: Drept internațional public II
Titular curs: conf. univ. dr. Roxana-Mariana Popescu
2022-2023
În acest domeniu, principalele convenții care conțin prevederi referitoare la răspunderea statelor
sunt:
- Convenția asupra răspunderii terțului în domeniul energiei nucleare, Paris, 1960;
- Convenția de la Bruxelles privitoare la răspunderea civilă în transportul maritim de substanțe
nucleare, 1962;
- Convenția de la Viena asupra răspunderii civile pentru daune nucleare, 1963.
Toate aceste convenții stabilesc „răspunderea obiectivă a operatorului (persoană fizică sau juridică)
pentru prejudiciile cauzate. Răspunderea statului național al operatorului intervine în subsidiar, numai dacă
și în măsura în care se dovedește depășirea plafonului maxim stabilit al reparației”16.
2. poluarea cu hidrocarburi și alte substanțe poluante.
Convențiile specifice domeniului, avute în vedere de CDI, sunt:
- Convenția de la Bruxelles cu privire la răspunderea civilă pentru daunele produse de deversările de
hidrocarburi, 1969;
- Convenția de la Londra pentru daune rezultând din cercetarea și exploatarea resurselor minerale
ale subsolului marin, 1976;
- Convenția de la Montego Bay asupra dreptului mării, 1982.
Potrivit acestor convenții, „răspunderea civilă pentru prejudiciile produse revine proprietarului navei
sau exploatantului instalațiilor. Statul răspunde numai dacă se face dovada că a fost încălcată o obligație de
comportament (verificarea că operatorii au fost acoperiți de asigurări, la un nivel corespunzător riscului
prezentat de activitățile respective)”17.
3. lansarea de obiect în spațiul cosmic.
- Tratatul cu privire la principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea și folosirea
spațiului extraatmosferic, inclusiv Luna și celelalte corpuri cerești (cunoscut sub denumirea de Tratatul
privind spațiul cosmic) din anul 1967;
- Convenția din 1972 privind răspunderea internațională pentru daunele cauzate de obiectele lansate
în spațiul cosmic – este convenția care consacră, pentru prima dată într-un acord internațional, răspunderea
absolută a statelor.
Comisia de Drept International a încercat, până în prezent, să stabilească o serie de principii privind
comportamentul statelor legat de activităţile menţionate, și anume18:
1. libertatea de acțiune - principiul este inspirat din Declarația de la Stockholm, adoptată de
Conferința ONU asupra mediului, care prevede că „nici un stat nu are dreptul de a utiliza sau de a lăsa ca
teritoriul său să fie utilizat în așa fel încât să cauzeze daune prin poluarea atmosferei, a teritoriului său sau a

16
Raluca Miga Beșteliu, Drept internațional public, vol. I, Ediția 3, Editura C.H.Beck, București, 2014, pag. 369.
17
Idem.
18
Potrivit Raluca Miga Beșteliu, op. cit., pag. 370-371.

5
Anul II de studiu
Disciplina: Drept internațional public II
Titular curs: conf. univ. dr. Roxana-Mariana Popescu
2022-2023
teritoriului unui alt stat sau bunurile ori persoanele care se găsesc pe acel teritoriu, când e vorba de un caz
grav și când s-a stabilit în mod clar și convingător existența daunelor”.
- potrivit principiului, „orice activitate permisă de un stat a se desfășura pe teritoriul său trebuie să
fie compatibilă cu protecția drepturilor emanând din suveranitatea altor state”19.
2. cooperarea are în vedere coordonarea „activităților statului de origine cu cele ale statului victimă,
în vederea prevenirii ori minimalizării riscului daunelor transfrontiere sau, în cazul în care acestea s-au
produs, pentru limitarea efectelor lor”20.
3. prevenirea trebuie să „conducă la reducerea la minimum a riscului producerii unor accidente și la
îngrădirea extinderii efectelor accidentelor peste frontierele statului de origine”21.
4. reparația „exclude ideea suportării prejudiciului exclusiv de către victimă. Statul de origine trebuie
să participe la repararea prejudiciului, atunci când acesta este apreciabil, pe baza unor negocieri directe cu
statul victimă”22.

Pentru completarea informațiilor, este necesar studiul următoarei lucrări:

1. Adrian Năstase, Bogdan Aurescu, Drept internațional public. Sinteze, Ediția 9, Editura C.H. Beck,
București, 2019, pag. 374-375.

19
Ibidem, pag. 370.
20
Ibidem, pag. 371.
21
Idem.
22
Idem.