Un birou pe lângă care trec în fiecare zi are numărul 400 D;
în mod inevitabil atunci când se aproprie ora mesei, percep ace laşi lucru ca FOOD (mâncare). Maşina pe care obişnuiam să o conduc avea eufemistica denumire SILVER STREAK pe tabloul de bord; în mod inevitabil atunci când se apropia ora mesei, ci team această inscripţie SILVER STEAK (friptură).
C.E. 0 S G 0 0 D
Oare motivele noastre ne influenţează percepţiile? într-un experi
ment cu adevărat memorabil care poate fi descris foarte pe scurt, dar care îşi merită calificarea de experiment clasic pe drept cuvânt, Has- torf şi Cantril (1954) le-au cerut participanţilor să urmărească un film — toţi acelaşi film — despre un meci de fotbal american dintre Dartmouth şi Princeton. Era un meci greu, cu multe lovituri de pe deapsă, un nas spart pe de-o parte şi un picior rupt de cealaltă parte. Participanţii erau studenţi de la universităţile Dartmouth şi Prince ton, iar sarcina lor era să catalogheze infracţiunile care au survenit de ambele părţi. Studenţii de la Princeton „au văzut" echipa Dartmouth încălcând de două ori mai multe reguli decât „au văzut" studenţii de la Dartmouth. Jerome Bruner a adus această chestiune în laborator. El şi colabo ratorii lui au prezentat dovezi experimentale conform cărora chiar şi procese perceptuale mai simple pot fi afectate — şi distorsionate — de motivele şi valorile noastre. Jerome S. Bruner (1915-) s-a născut în New York. Şi-a finalizat stu diile la Universitatea Duke, după care şi-a luat doctoratul la Harvard în 1941. In timpul celui de-al Doilea Război Mondial a lucrat la Servi ciul de Spionaj al Armatei Statelor Unite, unde s-a concentrat asupra activităţii de propagandă (subiectul tezei sale de doctorat), precum şi Jerome Bruner: Motivaţia şi percepţia 397
a opiniei publice în Statele Unite. A fost editor al publicaţiei trimestria
le Public Opinion Quarterly (Trimestrialul opiniei publice) în 1934-44. Bru ner s-a întors în 1945 la activitatea de predare la Harvard şi a jucat un rol de bază în înfiinţarea inovatorului Centru pentru Studii Cognitive, unde a funcţionat drept director din 1961 până în 1972. în 1991 a ple cat la Universitatea New York, unde este şi acum profesor cercetător în psihologie. Bruner a fost fondatorul „Noii perspective" („New Look") în do meniul percepţiei: studiul proceselor perceptuale ca subiect al influ enţelor nonperceptuale — de exemplu, cele motivaţionale (Bruner, 1992). Experimentul descris în cele ce urmează a fost un reper clasic în acea tradiţie de cercetare. Ideea era că valoarea obiectelor ar trebui să influenţeze modul în care simt percepute. Aparatul nostru perceptual ar trebui să accentu eze percepţia lucrurilor importante. Ar putea aceasta să influenţeze cât de clar conturat le vedem — poate chiar şi cât de mari? Bruner şi co legii săi au explorat această posibilitate. In primul experiment (Bruner şi Goodman, 1947), participanţii erau copii de şcoală de 10 ani. Dintre aceşti copii, unii erau aleşi dintr-o co munitate influentă din zona Boston, alţii dintr-un adăpost situat într-o zonă mai defavorizată a Bostonului; pentru cei din urmă, în mod ipo tetic, monedele aveau o valoare mai mare. Fiecărui participant i s-a prezentat o pată circulară de lumină pe un ecran situat chiar în faţa lui. Un buton care controla mărimea lu minii era pus la dispoziţia copiilor, şi fiecărui copil i se făcea un in structaj privind folosirea acestuia înainte ca experimentul să încea pă. Sarcina lor era să estimeze mărimea diferitelor monede ajustând cercul de lumină la mărimea potrivită. Fiecare copil ţinea în mână o monedă atunci când manipula butonul. Participanţii de control au fost testaţi în acelaşi fel, dar cu discuri gri în loc de monede. Acest lucru a fost făcut de mai multe ori pentru fiecare monedă cu valoa re diferită. Ce s-a întâmplat? Atunci când erau prezentate monedele, toţi copiii le supraestimau mărimea în raport cu mărimea lor reală. Mai mult de cât atât, gradul de supraestimam depindea de valoarea monedei, şi nu de mărimea acesteia. Astfel, o monedă de 10 cenţi, care este mai mică decât un penny, dar are valoare mai mare, era supraestimată mai mult. In sfârşit, estimările erau mult mai mari pentru copiii din mediul nein fluent faţă de cei din mediul influent. Dacă moneda era de 25 de cenţi 398 Douglas Mook
(aceasta a produs cele mai multe supraestimări), media supraestimată
era de aproximativ 20% pentru copiii din familii influente, dar de 50% pentru cei mai puţin influenţi. Erorile în ceea ce a privit discurile erau mult mai mici. Bruner şi Postman (1948), într-un experiment similar, s-au concen trat atât pe simbolurile pozitive, cât şi pe cele negative privind per cepţia mărimii. Schema era la fel ca şi înainte, doar că de această dată erau folosite discuri de plastic pe care erau desenate nişte semne. La unele probe, semnul era o figură geometrică abstractă (neutru), la al tele semnul dolarului (pozitiv) şi la următoarele o svastică (negativ). (Asta se întâmpla la puţin timp după ce se terminase al Doilea Răz boi Mondial.) In cazul acesta, atât semnele pozitive, cât şi cele nega tive au condus la supraestimări ale mărimii prin comparaţie cu con trolul neutru. De ce ar fi percepută svastica, un simbol negativ, ca fiind mai mare? Bruner şi Postman sugerează că stimulii periculoşi sau ameninţători, la fel ca şi cei valorizaţi pozitiv, pot fi amplificaţi de sistemul perceptual — poate că acesta exagerează pericolele ca şi lucrurile pozitive. Dar există şi alte posibilităţi. Factorul critic poate fi pur şi simplu o capacitate mă rită de discriminare — deşi acest lucru ar implica ca astfel de factori cum ar fi capacitatea de discriminare sau valoarea să ne poată distorsiona es timările privind mărimea. Aceste efecte nu s-au dovedit a fi foarte de încredere, unele încer cări de replicare ale acestor descoperiri eşuând. Totuşi, experimente de alt tip sugerează că percepţiile noastre pot fi distorsionate de un mecanism de tipul „mai bun e mai mare". (Pentru discuţii vezi Matlin şi Stâng, 1978.) In apropierea Crăciunului, s-a observat că de fapt co piii desenează imagini ale lui Moş Crăciun mai mari, deşi nu la fel stau lucrurile şi în cazul altor obiecte neutre. înainte de alegerile din 1960 dintre John F. Kennedy şi Richard Nixon, participanţii au fost întrebaţi care dintre cei doi credeau că este mai înalt. Ceea ce a reieşit a fost că mai mulţi dintre susţinătorii lui Kennedy faţă de cei ai lui Nixon au considerat că Kennedy era mai înalt — cum şi era de fapt, dar doar cu aproximativ un centimetru. în alt experiment, unor grupuri de stu denţi americani un bărbat le-a fost prezentat unora ca „Dl. England, un student de la Cambridge", iar altora ca „Profesorul England de la Cambridge." Atunci când studenţilor li s-a cerut mai târziu să estime ze înălţimea bărbatului, „Profesorul England" a fost considerat în me die ca fiind mai înalt decât „Dl. England"! Jerome Bruner: Motivaţia şi percepţia 399
Faptul că efectele sunt mici nu este surprinzător, până la urmă pu
tem să vedem foarte bine cât de mari sunt de fapt monedele sau per soanele. Dacă ne uităm la cazurile care nu sunt atât de constrânse de ceea ce se află în faţa ochilor noştri, găsim un sprijin chiar mai puter nic pentru ideea că motivele noastre — preferinţe, valori şi dorinţe — pot şi chiar influenţează judecăţile pe care le facem şi impresiile pe care ni le formăm despre ceea ce este „acolo, afară" în lume. Doar ca simplu exemplu, dorinţele noastre pot să ne influenţeze judecăţile privind probabilităţile unor diverse evenimente. într-un ex periment cu copii de şcoală, de exemplu, experimentatorul a folosit un joc cu cărţi de joc în care unele dintre cărţi valorau un număr de puncte, iar altele nu. Copiii ştiau câte puncte erau în fiecare pachet de cărţi. Chiar şi aşa, atunci când erau întrebaţi, înainte de a trage cărţi, care era probabilitatea ca ei să extragă o carte care valora punc te, copiii supraestimau în mod consecvent probabilitatea rezultatului favorabil. Intr-adevăr, un rezultat pozitiv care avea o probabilitate de doar 10% era prezis aproape tot atât de des ca şi un rezultat negativ care avea o probabilitate de 90%. Aşa stăteau lucrurile cu copiii de şcoală, e adevărat, dar rezultatele erau similare şi în cazul studenţi lor. Valoarea rezultatelor afectează nu percepţia mărimii de această dată, ci aprecierea posibilităţii (pentru discuţie vezi Mook, 1996). O altă problemă corelată este iluzia controlului (Langer, 1975) — credinţe iraţionale conform cărora o persoană poate controla rezul tatul evenimentelor. Participanţii tind să creadă că pot face să se în tâmple lucruri bune sau să împiedice lucrurile rele să se întâmple, chiar şi în situaţii în care evenimentele nu depind din punct de ve dere obiectiv de ei. în toate aceste cazuri, ceea ce vedem este că dorinţele noastre pot produce o percepţie distorsionată nu în ceea ce priveşte obiectele vi zibile şi care se află în faţa noastră, ci a probabilităţii evenimentelor din viitor. Putem încă vorbi de percepţie şi aici, pentru că acele pro babilităţi sunt percepute, iar cursurile acţiunii sunt decise, acum. Aceste procese par să conducă la un optimism atotcuprinzător, cel puţin în societatea americană. O persoană de rând crede că va trăi mai mult decât media, că este mai puţin pasibilă unui accident şi că este mai avantajată decât alte persoane obişnuite care se află în circumstan ţe asemănătoare cu ale ei (Nisbett şi Ross, 1980). Bineînţeles, dacă per soana de nivel mediu se crede deasupra mediei în vreun fel, atunci este doar un calcul rece, aritmetic faptul că persoana respectivă se înşală. 400 Douglas Mook
Aceste distorsiuni au însă avantajele lor. Aşa cum au arătat Nis
bett şi Ross (1980), dacă un cuplu este pe cale să se căsătorească, se poate întâmpla la fel de bine, chiar dacă lor nu le este clar, ca şansele de divorţ să fie egale. La fel, în cazul pacienţilor foarte bolnavi, cre dinţa că ar putea avea un control asupra bolii lor, chiar dacă această credinţă este falsă, poate de fapt să ducă la rezultate mai bune (Tay- lor, 1989). Optimismul, chiar dacă nejustificat, ne poate ajuta să facem faţă dezamăgirilor şi ne poate face mai eficienţi atunci când avem de înfruntat provocări (Seligman, 1990). Pe de altă parte, poate fi şi foarte periculos. Să ne gândim, de exem plu, cum ar putea conduce o persoană care ştie că a băut prea mult. In mod evident, persoana respectivă riscă nişte consecinţe teribile atunci când face acest lucru — o coliziune fatală sau faptul că ar pu tea lovi un copil. Ajungem să ne întrebăm dacă facem uneori aceste lucruri nu în ciuda riscurilor, ci poate tocmai datorită lor. Efectele mo- tivaţionale asupra apropierii probabilităţii pot intra în joc în mod di rect: „Este atât de îngrozitor, încât nu pare posibil". Din nefericire, s-ar putea ca lucrurile să nu stea chiar aşa. Ceva la care să ne gândim! Jerome Bruner: Motivaţia şi percepţia 401
Bibliografie:
Bruner, J.S., In search o f mind: Essays in autobiography, Harper Colo-
phon, New York, 1984 Bruner, J.S., Act ofmeaning, Harvard University Press, Cambridge, MA, 1992 Bruner, J.S. şi Goodman, C.C., „Value and need as organizing fac- tors in perception" în Journal o f Abnormal and Social Psychology, 42, 1947, pp. 33-44 Bruner, J.S. şi Postman, L., „Symbolic value as an organizing fac tor in perception." în Journal o f Social Psychology, 2 7 ,1948, p. 203-208 Hastorf, A. şi Cantril, H., „They saw a game: A case study" în Jo urnal o f Abnormal and Social Psychology, 4 9 ,1954, pp. 129-134 Langer, E.J., „The illusion of control" în Journal o f Personality and Social Psychology, 3 2 ,1975, pp. 311-328 Matlin, M. şi Stâng, D., The Pollyanna principie, Schenkman, Cam bridge, MA, 1978 Mook, D.G., Motivation: The organization ofaction, (ediţia a 2-a), Nor ton, New York, 1996 Nisbett, R.E. şi Ross, L., Human inference: Strategies and shortcomings o f social judgment, Prentice-Hall, Englewood Cliffs, NJ, 1980 Osgood, C.E., Method and theory in experimental psychology, Oxford University Press, New York, 1953 Seligman, M.E.P, Learned optimism: How to change your mind and your life, Simon & Schuster, New York, 1990 Taylor, S.E., Positive illusions: Creative self-deception and the healthy mind, Basic Books, New York, 1989