OBEDIENȚA

Student, Andreea Băbălău

Conversie-Psihologie, An I

Obediența se manifestă atunci când o autoritate, adesea calitativă, manifestă asupra

noastră o presiune directă și explicită. Stanley Milgram, căruia i s-au consacrat o serie de
experimente celebre, descrise în cartea sa Obediența față de autoritate , nu este de acord cu
această afirmație. Pentru el, fenomenul de obediență este diferit de conformism. Dacă individul
care se conformează opiniei majoritare sub presiune implicită nu își pierde autonomia și rămâne
stăpân pe acțiunile sale, cel care se supune o pierde. El trece într-o stare agentică și se consideră
agentul exclusiv al unei voințe care îl depășește. Această stare îl face să accepte controlul total
din partea unei persoane cu un statut mai ridicat și să nu se mai considere responsabil de
acțiunile sale. Din acest punct de vedere, diferența dintre conformism și obediență este
pertinentă.

Situația experimentală a lui Milgram: a alege între propria conștiință și p sursă de influență.

Situația creată de Milgram a stat la baza tuturor experimentelor sale, el a plecat de la principiul
că, deși recunoaștem că ne-am supus ordinelor altei persoane sau că ne-am conformat opiniei
majoritare, cu toții afirmăm că obediența și conformismul nostru au anumite limite. De exemplu,
suntem convinși că putem rezista la presiune atunci când sănătatea și viața altora este pusă în
pericol.

Marcat de atrocitățile celui de-al doilea război mondial și mai ales cele datorate
obedienței executanților holocaustului, Milgram s-a întrebat câtă încredere putem acorda acestui
tip de afirmație. El a ales deci o situație în care un tip trăiește o dilemă: el poate urma o sursă de
influență (un grup sau o autoritate) sau poate respecta un principiu moral primordial- acela de a
nu pune în pericol sănătatea și viața unei persoane. După cum vom vedea, individul nu poate
urma simultan grupul sau autoritatea și conștiința sa.

Experimentul era construit relativ simplu: voluntarii, selectați în urma unui anunț în ziar care
vorbea de experimente pentru testarea memoriei, și cărora urma să li se dea o sumă modică de
bani pentru timpul lor, erau „cuplați” cu un actor, care urma să joace rolul „cobaiului”. Într-o
pălărie, se puneau două bucățele de hârtie, aparent pentru a determina cine urma să fie „elevul” –
subiectul experimentului – și cine „profesorul” care să îl verifice. În fapt, pe ambele bucățele de
hârtie scria „profesor” – dar actorul urma să pretindă că a extras hârtia pe care scria „elev”.

Anunțul inițial pentru recrutarea de voluntari, descriind un experiment legat de testarea memoriei

„Elevul” era introdus într-o cameră separată, din care putea comunica cu experimentatorul și cu
„profesorul”. Apoi, „profesorului” i se administra un electroșoc, ca un exemplu al
electroșocurilor care urmau să îi fie administrate „elevului” în timpul experimentului.

„Profesorului” i se dădea o listă cu perechi de cuvinte. El urma să îi citească „elevului” primul

cuvânt din pereche, urmat de patru opțiuni posibile, din care acesta să ghicească perechea
potrivită. La fiecare alegere greșită, i se administra „elevului” de către „profesor” un electroșoc,
a cărui intensitate devenea, gradual, tot mai puternică (creștea, la fiecare răspuns greșit, cu
15 Volți). În realitate, actorul dădea drumul, din spatele zidului, unei benzi de magnetofon
conectată la „aparatul de control” al „profesorului”. La fiecare presiune a butonului
„electroșocurilor”, banda se derula în continuare, cu o voce umană înregistrată, care reproducea
durerea provocată de electroșocuri, prin gemete, țipete etc. La un moment dat, după un anumit
număr de „creșteri ale voltajului”, actorul începea, conform instrucțiunilor primite, să bată în
perete. După un număr de alte creșteri ale voltajului, bătăile în perete se opreau.

Progresiv, „profesorul” (subiectul propriu-zis al experimentului) dădea semne de tulburare,

nervozitate, nesiguranță; dar în cazul în care își manifesta dorința de a abandona experimentul,
experimentatorul, care se afla la o masă, în spatele lui, îi dădea o serie gradată de răspunsuri care
să-l determine să continue. În ordine, răspunsurile sunt:

1. Vă rog, continuați/Te rog, continuă.

2. E important pentru reușita experimentului să continuați/continui.

3. E absolut esențial să continuați/continui.

4. Nu aveți/ai altă opțiune; trebuie să continuați/continui.

În cazul în care subiectul experimentului dorea în continuare să părăsească experimentul, după

seria de răspunsuri, acesta era întrerupt. În cazul în care subiectul continua cu „pedepsirea”
elevului, experimentul era considerat încheiat în momentul în care „profesorul” apăsa de trei ori
consecutiv butonul electroșocurilor pe intensitatea maximă – 450 de Volți.

În primul set de experimente de acest tip, făcute de Milgram, procentul celor care au mers până
la capăt, presând butonul până la 450 de Volți, a fost de 65% din subiecți. Pe de altă parte,
practic aproape toți participanții au pus sub semnul întrebării, la un moment dat în cursul
experimentului, ceea ce făceau. Thomas Blass, într-o metaanaliză a rezultatelor experimentelor
derivate din experimentul lui Milgram, a arătat că, indiferent de localizarea geografică/momentul
temporal, procentajul indivizilor care se supun până la capăt experimentului rămâne relativ
constant, de 61-66%. Dar așteptările inițiale ale lui Milgram fuseseră destul de diferite; înainte de
începerea experimentului, el ceruse unui grup de 14 studenți în psihologie în ultimul an
pronosticul asupra numărului de indivizi care urmau să meargă până la capăt, până la 450 de
Volți; cifrele propuse se învârteau între 0 și 3% din subiecți.

Supunerea la ordinele unui om cu integritate nu este o justificare pentru a face ceea ce este gresit.
Aplicand acest lucru la experientele noastre zilnice, inseamna ca nu este justificat copiatul la
examene chiar si atunci cand profesorul iti permite sa o faci, ca nu este justificat sa treci pe
culoarea rosie a semaforului indiferent de persoana din masina care incearca sa te convinga sa o
faci. In calitate de persoana religioasa inseamna ca te supui invataturilor religiei tale chiar si in
absenta predicatorilor. Cu alte cuvinte, absenta agentilor de aplicare a legii nu este o justificare
pentru a incalca regulile.

Presiunea sociala de conformare asociata cu un sentiment de supraveghere indus de simpla

prezenta a unui poster ce infatiseaza o pereche de ochi are un impact semnificativ asupra
judecatilor de calitate. Panagopoulos si van Linden (2017) au raportat recent ca indiciile vizuale
pot determina niveluri mai ridicate de  emotii negative precum stresul si anxietatea.

Privite intr-o lumina favorabila, conformarea si obedienta sunt reactii pozitive si necesare. Ele
promoveaza solidaritatea si consensul – calitati care mentin coeziunea grupului, impiedicand
disolutia lor. Influenta – in special sub forma leadershipului – depinde de capacitatea de a
reprezenta o identitate comuna de grup intr-un anumit cadru social. In concordanta cu aceasta
analiza, un numar  de dovezi atesta faptul ca membrii grupului percep liderii ca fiind indivizi mai
buni, iar sprijinul adeptilor pentru conducatori depinde de imaginea lor ca lideri perceputa de
grup, in final adeptii fiind dispusi sa munceasca din greu in numele unui lider cand acesta este
privit ca un reprezentant al identitatii sociale comune. De aceea este atat de important pentru
lider sa depuna efort considerabil pentru a construi un sentiment de identitate comuna cu adeptii
sai. Potentialii presedinti americani, de exemplu, lucreaza la imaginea lor de americani veritabili
si depun eforturi pentru a asigura conformarea prin construirea si invocarea unui sentiment de
identitate comuna (prin folosirea repetata a pronumelui noi). Pe de alta parte, oamenii de stiinta
se straduiesc sa isi crediteze cercetarile ca reprezentanti de grup (prin intermediul retelelor
strategice) si este evident ca acest lucru se dovedeste a fi un factor determinant atat pentru
succesul lor, cat si pentru propria carisma.

Din cele prezentate mai sus, trebuie sa admitem ca influenta sociala e mai probabil sa aiba loc in
anumite situatii si la anumite virste decat la altele. Dar ramane intrebarea: sunt oamenii in
general maleabili sau rezistenti? Cei 918 de membri ai cultului Peoples Temple, care s-au sinucis
in masa in 1978, au facut-o de buna voie, au fost victimele unei influente de grup programate sau
l-au urmat orbeste pe carismaticul lor fondator Jim Jones? Nu se poate da un singur raspuns,
universal valabil, la astfel de intrebari. Dupa cum am vazut, unele culturi valorizeaza autonomia
si independenta, in vreme ce altele accentueaza conformarea fata de grup. Chiar si in sanul
aceleasi culturi, valorile se pot schimba de-a lungul timpului. Pentru fiecare dintre noi, ca si
pentru intreaga societate, problema-cheie este gasirea echilibrului optim intre diferitele
manifestari ale influentei sociale.
Bibliografie:

1. Cordonier, L. (2017). Strong and strategic conformity understanding by 3- and 5-year-old

children. British Journal of Developmental Psychology (December).
https://doi.org/10.1111/bjdp.12229.
2. Ewa Drozda-Senkowska, Psihologie socială experimentală , Polirom, 2000;
3. Gibson, S.(2017). Just following orders ? The rhetorical invocation of “ obedience ” in
Stanley Milgram & apos ; s post ‐ experiment interviews. European Journal of Social
Psychology (November). https://doi.org/10.1002/ejsp.2351.
4. Haslam, S. A. & Reicher, S. D. (2017). 50 Years of “ Obedience to Authority ”: From
Blind Conformity to Engaged Followership 50 Years of “ Obedience to Authority
”. Annual Review of Law and Social Science (October). 59-78.
https://doi.org/10.1146/annurev-lawsocsci-110316-113710.
5. Udoh, U. (2017). Obedience in the Absence of External
Supervision.  ResearchGate (August).
https://www.researchgate.net/publication/319402108.
6. https://ro.wikipedia.org/wiki/Experimentul_Milgram