Facultatea de Drept

Universitatea din București

PROBLEMELE DE ETICĂ ALE EXPERIMENTULUI

STANFORD

Rențea Martha-Cristiana

Prof. Coord.: Lect. Univ. dr. Nicolae- Dragoș Costescu

Anul I, Seria a III-a, Grupa 116

Semestrul al II-lea

Invățamânt cu frecvență

E-mail instituțional: martharentea@drept.unibuc.ro

 Problemele de etică ale experimentului Stanford

Odată cu evoluția societății, conceptul de etică s-a cristalizat, astfel, formându-se o

delimitare clară între ceea ce este moral și imoral. Moralitatea reprezintă un aspect subiectiv, un

concept ce se raportează la experiența fiecăruia și care, dacă este conformă cu perspectiva

celorlaltor membri ai societății, creează ceea ce considerăm a fi etic. Moralitatea unei acțiuni se

bazează pe consecințele pe care le produce, astfel încât un lucru este considerat a nu fi etic dacă

produce efecte negative asupra bunăstării și demnității umane.

De-a lungul timpului, s-au descoperit probleme de etică in diverse domenii, unul dintre

cele mai controversate fiind chiar psihologia. În încercarea de a analiza comportamentul uman,

mulți psihologi au întrecut limitele a ceea ce este considerat a fi etic. Un bun exemplu în acest

sens este reprezentat de psihologul Philip Zimbardo, din cadrul Universității Stanford, care a

dezvoltat o curiozitate intensă față de modificările de comportament pe care le suportă un om ca

urmare a schimbării mediului în care se desfășoară. În 1971, împreună cu ai săi colegi, a decis să

analizeze comportamentul uman în cadrul unei închisori și schimbările care se produc ca urmare

a încarcerării, dar și efectele pe care le are ierarhizarea asupra psihicului. Această încercare de a

își forma o profundă înțelegere asupra conștiinței umane, a condus la crearea unuia dintre cele

mai controversate experimente psihologice.

Experimentul consta în alegerea a 24 de studenți, sănătoși, care urmau a simula, în clădirea

Universității Stanford, desfășurarea activităților zilnice din cadrul unei închisori. Aceștia au fost

împărțiți în două grupe, unii dobândind rolul de gardieni, iar ceilalți, rolul de prizonieri. Aceștia

au acceptat ca pentru două săptămâni să mimeze mediul unei închisori cu cât mai multă

acuratețe.
 Prizonierii au fost arestați și au trecut prin toate procedurile prin care ar fi trecut dacă

arestul sr fi fost real. Odată ajunși în închisoarea simulată, au fost dezgoliți si le-au fost reținute

toate bunurile care se aflau in posesia lor la momentul arestului. De asemenea, odată intrați în

închisoare, le-a fost alocat un număr, o uniformă și o celulă, în care aveau să își petreacă timpul

câte 3 persoane.

Gardienii, în schimb, au fost instruiți de către organizatorul experimentului să urmeze

anumite reguli. Aceștia lucrau în trei schimburi de câte opt ore și aveau mult mai multă libertate,

dispunând chiar și de zone de relaxare. Singura responsabilitate pe care o aveau era să se asigure

că mențin ordinea prin impunerea respectului, fără a se folosi de violență.

Încă din prima zi a experimentului, s-a observat o schimbare în dinamica dintre gardieni și

prizonieri. Gardienii, deși conștienți că întregul experiment era o simulație, au început să profite

de poziția superioară pe care o aveau în comparație cu celelalte persoane implicate în studiu.

Acest lucru i-a influențat și pe prizonieri care, în scurt timp, au dobândit o atitudine docilă. În

doar câteva zile, gardienii au dezvoltat un complex de superioritate care i-a împins spre a îi umili

pe prizonieri prin moduri dezumanizante.

Răzvrătiți, studenții care aveau rolul de prizonieri, au încercat să restabilească egalitatea,

însă gardienii s-au răzbunat folosind un extinctor și obligându-i să se dezbrace de uniformă, ca

mai apoi să li se confiște și saltelele. Persoanele care au început revolta au fost obligate să își

petreacă timpul în izolare, într-o cameră lipsită de lumină pe care o foloseau ca pedeapsă. De

asemenea, prizonierii care țineau partea gardienilor beneficiau de mâncare separată de a

celorlaltor prizonieri, având ca scop separarea acestora și evitarea unei alte răscoale.
 În doar trei zile de la începerea experimentului, gardienii au început să profite de avantajele

pe care le aveau, iar prizonierii au început să se supună din ce in ce mai mult. Acest fapt a avut

consecințe serioase asupra stării psihice a prizonierilor, unul dintre ei cedând chiar in primele 36

de ore ale studiului. Prizonierii au început să sufere tulburări emoționale acute, urmate de furie

incontrolabilă, care au înrăutățit relația cu gardienii. Orbiți de statutul superior, gardienii au

interpretat dorința prizonierilor de a fi tratați cu respect ca fiind un comportament ce depășea

limitele de care dispuneau. Astfel, pentru a își menține autoritatea, au decurs la metode

traumatizante, precum curățarea toaletelor cu mâinile goale.

Deși experimentul trebuia să dureze două săptămâni, din cauza abuzului pe care îl sufereau

prizonierii, acesta s-a oprit după 6 zile. Christina Maslach, care avea rolul de a interoga studenții

pentru a observa transformările psihice suferite în urma experimentului, a fost singura care a

remarcat problemele de moralitate cu care continua să se desfășoare studiul, deși fuseseră

implicați peste 50 de oameni. Ba mai mult, psihologul Philip Zimbardo a declarat că a fost atât

de captivat de statutul său de supraveghetor, încât a încetat să mai gândească din poziția de

psiholog.

Experimentul a fost comentat și dezbătut în întreaga lume, în special pentru problemele

evidente de etică de care a dat dovadă. Prizonierii au fost umiliți, abuzați verbal, închiși în

camere lipsite de lumină, lăsați să doarmă fără saltele, înfometați, depravați de igienă,

comportamente care au avut consecințe severe asupra psihicului. De asemenea, prizonierii nu au

oferit consimțământ pentru toate aspectele experimentului. Aceștia au fost arestați fără acordul

lor, pe motiv că cercetătorii doreau să le observe comportamentul atunci când sunt luați prin

surprindere.
 Participanții nu au fost protejați de daunele psihologice posibile și, deși era improbabilă

prezicerea exactă a rezultatului experimentului, durata examinării a fost cea mai mare greșeală a

psihologului Philip Zimbardo. Deși conștient de situație, a continuat experimentul până a produs

efecte serioase asupra prizonierilor. Din fericire, numeroase studii și ședințe de terapie ulterioare

experimentului au indicat că studenții nu au suferit probleme psihologice de lunga durată.

Psihologul se apăra spunând că experimentul a dovedit schimbările comportamentale ale omului

in diferite situații care ii oferă sau ii elimină puterea asupra celorlalți și ca a fost un punct de

reper pentru evoluția psihologiei.

Este, însă, etic să se accepte asemenea experimente doar pentru a dobândi o mai bună

înțelegere asupra comportamentului uman? Ar trebui ca daunele psihologice provocate de

experimente să fie tolerate pentru beneficiul evoluției psihologiei? Ar trebui să fie acceptată

minciuna dacă aceasta ar însemna obținerea unor informații cruciale? Toate aceste întrebări pot

avea multiple răspunsuri, în funcție de perspectiva persoanei cărora le sunt adresate. În raport cu

valorile morale ale fiecăruia, sunt preferate ori binele societății și evoluția acesteia, ori binele

individului și bunăstarea omului.

În acest sens, se poate realiza o clară distincție între teleologie și deontologie. Pe de o

parte, o persoană care rezonează cu conceptul teleologic va fi de acord cu sacrificiul binelui

individului pentru îmbunătățirea situației colectivului. Acest concept analizează, în mod special,

numărul avantajelor ce reies din rezultatul studiului, comparativ cu numărul consecințelor pe

care le suporta individul, în acest caz, printr-un experiment psihologic. Pe de altă parte, o

persoană care este de acord cu etica deontologică, va prefera protejarea drepturilor individului și

va pune mai mult accent pe respectul față de persoană decât pe avantajele experimentului.
 Pentru diminuarea diferenței dintre cele două categorii, s-au stabilit, în urma studiului

eticii, principii care să se aplice pentru toate situațiile care prezintă posibile probleme de etică. S-

a stabilit că este esențial, în cazul experimentelor psihologice, ca persoanele implicate să își

exprime consimțământul pentru a participa la acestea. De asemenea, este important ca experții

organizatori să menționeze dacă intenționează să ascundă anumite informații față de participanți

și să le fie prezentate riscurile psihologice la care se supun în urma experimentului. Este necesar

ca participanții să cunoască motivul experimentului, să aibă posibilitatea de a se retrage când își

doresc și să aibă discernământul necesar pentru a înțelege toate aceste aspecte.

Aceste condiții au avut ca efect o organizare mai bună a experimentelor și evitarea unui

eventual stres psihologic asupra participanților. Experimentul Stanford a reprezentat momentul

care a schimbat permanent toleranța abuzului în cadrul experimentelor psihologice. A fost

momentul care a dovedit că este complet imoral ca oricine sa aibă puterea de a supune alt om

asupra unui stres atât de puternic.

Renumitul experiment a încălcat multiple principii care sunt, astăzi, considerate esențiale.

În primul rând, Philip Zimbardo nu a dobândit consimțământul participanților privind toate

părțile experimentului. În al doilea rând, a continuat studiul psihologic chiar și după ce scăpase

de sub control, supunând participanții la un stres care nu era necesar. Totuși, psihologul nu a fost

nevoit să plătească daune morale și nici nu a fost judecat, chiar dacă experimentul a fost

controversat și discutat în întreaga lume pentru că, în anii ‘70, sănătatea mintală era un subiect

tabu și foarte puțin cercetat. Dacă experimentul s-ar fi desfășurat în ziua de astăzi, probabil că

psihologul ar fi suferit consecințe legale pentru încălcarea unor drepturilor fundamentale ale

participanților.
 În concluzie, pentru a stabili dacă un experiment psihologic este etic sau nu, acesta trece

printr-un filtru de principii care sunt considerate baza moralității într-o societate. Experimentul

Stanford a influențat definitiv domeniul psihologiei, demonstrând că oamenii se pot schimba în

funcție de poziția pe care o ocupă în ierarhia socială. Totuși, sunt avantajele suficient de mari

încât să fie ignorat distresul prin care au trecut studenții care au luat rolul de prizonieri? Ceea ce

este interesant în ceea ce privește analiza unui eveniment din punct de vedere al eticii este faptul

că niciodată nu va exista un răspuns concret sau corect. Ceea ce este etic și moral într-o societate

izvorăște din credințele, obiceiurile și cultura fiecărui popor, iar a susține că un lucru este în

totalitate moral sau imoral este imposibil. Perspectiva umană clădește conceptul de moralitate,

însă pentru a menține o anumită ordine, am reușit, ca societate, să transmitem aceste credințe din

generație în generație. Cristalizarea conceptului de moralitate prin religie, educație și

autoconștientizare ne ajută să diferențiem binele de rău și să funcționăm ca un sistem de ființe

interdependente.
Bibliografie
Forsyth, Barry R. Schlenker, Donelson R. On the Ethics of Psychological Research.
https://facultystaff.richmond.edu/~dforsyth/pubs/schlenkerforsyth1977.pdf.

Philip Banyard, Cara Flanagan. Ethical Issues in Psychology.

SMITH, DEBORAH. Five principles for research ethics. https://www.apa.org/monitor/jan03/principles?

clearcache=true.

The Stanford Prison Experiment. https://www.verywellmind.com/the-stanford-prison-experiment-

2794995.

The Stanford Prison Experiment. https://www.simplypsychology.org/zimbardo.html.