Sunteți pe pagina 1din 7

Poliția de Frontieră este organul administraței publice din cadrul Ministerului Afacerilor

Interne, care își exercită atribuțiile și implementează politica statului în


domeniul managementului integrat al frontierei de stat, al combaterii migrației ilegale și a
combaterea criminalității transfrontaliere.
Pentru asigurarea realizării sarcinilor de prevenire și combatere a criminalității
transfrontaliere, inclusiv traficul de ființe umane, organizarea migrației ilegale, trecerea ilegală a
frontierei de stat, contrabanda (în afara teritoriului punctelor de trecere a frontierei de stat),
falsificarea și folosirea frauduloasă a documentelor, Poliția de frontieră, în limitele stabilite de
legislație, constată și examinează contravențiile, întreprinde expertiza judiciară a documentelor,
efectuează măsuri speciale de investigație.
Poliția de Frontieră își execută atribuțiile prevăzute în limitele zonei de frontieră și ale
punctelor de trecere a frontierei de stat.
Principiile de bază ale activității Poliției de Frontieră sunt: legalitatea, imparțialitatea,
respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, continuitatea, îmbinarea
metodelor publice și secrete, îmbinarea metodelor de conducere unipersonale și colegiale,
descentralizarea, cooperarea, transparența, răspunderea personală, profesionalismul.
Ministerul Afacerilor Interne exercită controlul și coordonează activitatea Poliției de Frontieră,
elaborează și promovează politica statului în activitatea Poliției de Frontieră, în domeniul
combaterii migrației ilegale, exercită alte atribuții prevăzute de legislația în vigoare.[1]
Fondată inițial cu titulatura Trupele de Grăniceri și reorganizată apoi în Serviciul Grăniceri,
până la reforma din 2012 structura era o ramură componentă a Forțelor armate ale Republicii
Moldova.[2]
Odată ce Republica Moldova a devenit un stat suveran și independent, la 3 septembrie
1991 președintele țării Mircea Snegur a emis Decretul nr. 190 „Cu privire la frontiera de stat a
Republicii Moldova”, în care s-a stipulat că sectorul de Vest al frontierei trece sub jurisdicția
totală a Republicii Moldova, iar toate edificiile, armamentul, munițiile si alte bunuri ale
detașamentului de grăniceri nr.22 „Nijnednestrovschii” au fost anunțate drept proprietate a
Republicii Moldova și au trecut sub jurisdicția ei. Conform Hotărârii Guvernului Republicii
Moldova, paza frontierei de stat a Republicii Moldova a fost încredințată Ministerului Securității
Naționale al Republicii Moldova cu subordonarea întregului efectiv al subunităților Trupelor de
Grăniceri ale URSS, dislocate pe teritoriul țării. Acesta a constituit primul pas spre crearea
Trupelor de Grăniceri ale Republicii Moldova. Prin ordinul Ministrului Securității Naționale nr.
4 din 11 ianuarie 1992, Comandant al Trupelor de Grăniceri ale Ministerului Securității
Naționale este numit colonelul Vasile Calmoi.
La 10 iunie 1992, Președintele Republicii Moldova a emis „Decretul nr. 139 privind
măsurile urgente de organizare a pazei frontierei de stat a Republicii Moldova”, în baza căruia au
fost aprobate:
 sectorul frontierei de stat cu România cu lungimea de 683,968 km, 413 semne de frontieră de
la nr. 923 până la 1335.
 27 pichete de grăniceri care organizau 4 comenduiri. În conformitate cu Decretul nominalizat
la 15 iunie 1992 prin Hotărârea Guvernului s-a declarat crearea Trupelor de Grăniceri ale
Republicii Moldova.
Pe 17 mai 1994, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea „Cu privire la frontiera
de stat a Republicii Moldova”, care a intrat în vigoare la 3 noiembrie 1994.
Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 162 din 27 mai 1995 a fost instituită ziua
profesională a Trupelor de Grăniceri ale Republicii Moldova, care se sărbătorește anual la 10
iunie.
Pe 10 iunie 1995, Președintele Republicii Moldova Mircea Snegur a înmânat Drapelul de
Luptă al Trupelor de Grăniceri al Republicii Moldova comandantului Trupelor de Grăniceri,
generalului de brigadă Vasile Calmoi.
Printr-o lege din 23 decembrie 1999, Trupele de Grăniceri ale Republicii Moldova sunt
reorganizate în Departamentul Trupelor de Grăniceri al Republicii Moldova.
Pe 18 ianuarie 2000, Departamentul Trupelor de Grăniceri al Republicii Moldova a fost
retras din componența Ministerului Securității Naționale și reorganizat într-o structură
independentă.
Pe 6 iunie 2001, șef al Departamentului Trupelor de Grăniceri, comandant al Trupelor de
Grăniceri ale Republicii Moldova a fost numit colonelul Igor Colenov.
Prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova din 29 decembrie 2000 “Cu privire la Frontiera
de stat a Republicii Moldova", începând cu iulie 2001, grănicerii moldoveni au primit sub pază
sectorul moldo-ucrainean al frontierei de stat. Odată cu aceasta a fost reformată și structura
organizatorică a departamentului. S-au format 3 detașamente de grăniceri și 9 comenduiri;
Detașamentul de grăniceri “Edineț" cu comenduirile de grăniceri “Costești", “Briceni" și
“Otaci”; Detașamentul de grăniceri "Ungheni" cu comenduirile “Ungheni", “Leova" și Centrul
de instruire; Detașamentul de grăniceri “Cahul' cu comenduirile “Cahul”, “Vulcănești” și
„Basarabeasca”; comenduirea independentă “Ștefan-Vodă”.
În luna august 2002 a fost aprobată Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea formei,
dimensiunilor și coloritul semnelor de frontieră. În același an, în legătură cu reducerea
termenului serviciului militar, a fost mărit de 1,5 ori numărul de recruți pentru încorporarea în
Trupele de Grăniceri.
Pe 3 aprilie 2003, Comisia Națională de Heraldică a Republicii Moldova a aprobat
emblema și drapelul Trupelor de Grăniceri.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 357 din 23 aprilie 2005, Departamentul Trupelor de Grăniceri a
fost reorganizat în Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova. A fost reorganizată și structura
organizatorică; detașamentele de grăniceri au fost reorganizare în Direcții Regionale
Supraveghere și Control a frontierei de stat.
Pe 1 decembrie 2005 a fost lansată Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontieră
în Republica Moldova și Ucraina (EUBAM). Acest proiect internațional a fost implementat din
inițiativa Președinților Republicii Moldova și Ucrainei. La 13 iulie 2006, în cadrul Serviciului
Grăniceri a fost deschis Biroul Teritorial al Misiunii de Asistență la Frontieră în Moldova și
Ucraina.
Prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.23 din 10 ianuarie 2007 este creată
instituția de învățământ „Colegiul Național de Grăniceri”.
Pe 13 iulie 2007, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la Serviciul
Grăniceri.
Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 106 - V din 17 decembrie 2009 în
funcția Directorul General al Serviciului Grăniceri a fost numit generalul de brigadă Alexei
Roibu.
Conform unei dispoziții și al unui plan de acțiuni semnat de Prim-ministrul
Moldovei Vlad Filat pe 9 ianuarie 2010, în februarie 2010 a demarat procesul de scoatere a
sârmei ghimpate de la frontiera cu România. Până la sfârșitul lunii martie 2010, de către
Serviciul Grăniceri, în coloborare, după caz, cu autoritățile administrației publice locale, au fost
scoși 360 de kilometri de sârmă ghimpată.
Pe 8 aprilie 2011, Roman Revenco a fost numit în funcția de Director general al
Serviciului Grăniceri.
P e 1 septembrie 2011, la Academia de Poliție „Ștefan cel Mare” a început instruirea primei
promoții de studenți la specialitatea „securitatea de frontieră".
Pe 29 octombrie 2011, între Serviciul Grăniceri al Republicii Moldova și Inspectoratul General
al Poliției de Frontieră din România a fost semnat „Protocolul privind consolidarea cooperării la
nivel central și teritorial”.
Pe parcursul anului 2011 toate punctele de trecere internaționale și interstatale au fost
utilate cu echipament biometric în scopul asigurării verificării datelor biometrice din
documentele de călătorie. Tot în acel an au fost implementate standardele europene în întreaga
gamă de activitate, iar în prima fază au fost instalate și echipate 27 turnuri, pe unele fiind
instalate stații de bază pentru comunicațiile TETRA.
În decembrie 2011, Guvernul Filat (2) a aprobat un proiect de lege privind reorganizarea
Serviciului Grăniceri.
Pe 1 iulie 2012 a intrat în vigoare „Legea Nr.283 din 28.12.2011 cu privire la Poliția de
Frontieră”, conform căreia Serviciul Grăniceri este reorganizat în Poliția de Frontieră și
transmis în subordinea Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Noua instituție a
preluat și competențe din domeniul combaterii criminalității transfrontaliere, urmăririi penale,
expertiza actelor de călătorie.[3]
Pe 29 august 2012, în funcția de Șef al Departamentului Poliției de Frontieră a fost numit Dorin
Purice.[4]
Atribuții
În domeniul supravegherii și controlului trecerii frontierei de stat, Poliția de Frontieră:[1]
a) Asigură neadmiterea schimbării ilegale a frontierei de stat în teren;
b) Asigură menținerea regimului frontierei de stat, regimului zonei de frontieră, precum
și a regimului și ordinii publice în punctele de trecere a frontierei de stat;
c) Efectuează, în colaborare cu alte autorități ale administrației publice, în modul stabilit
de legislație, controlul frontierei și autorizează trecerea frontierei de stat a Republicii
Moldova de către persoane și mijloace de transport;
d) Asigură evidența, inclusiv automatizată, a persoanelor și mijloacelor de transport care
au traversat frontiera de stat;
e) Nu permite intrarea în și ieșirea din Republica Moldova a persoanelor și a mijloacelor
de transport cărora, conform legislației, le este interzisă intrarea în Republica
Moldova, care nu întrunesc condițiile de intrare în Republica Moldova sau care
temporar sînt limitate în dreptul de a ieși din Republica Moldova;
f) Participă, în modul stabilit, la asigurarea ordinii de drept internaționale la frontieră, la
încheierea tratatelor în probleme de frontieră, precum și la activitatea reprezentativă
de frontieră;
g) Participă, în limitele competenței, la implementarea Regulamentului sanitar
internațional;
h) Eliberează vize, în cazuri de excepție, la punctele de trecere a frontierei de stat în
conformitate cu legislația.
În domeniul combaterii migrației ilegale și a criminalității transfrontaliere, Poliția de
Frontieră:[1]
a. realizează, în limitele competențelor, acțiuni de prevenire, depistare și
contracarare a migrației ilegale și a altor infracțiuni transfrontaliere legate de
circulația ilegală a persoanelor și mijloacelor de transport, constată contravențiile
legate de șederea ilegală a străinilor și de trecerea ilegală a frontierei de stat de
către persoane și mijloace de transport, efectuează măsurile speciale de
investigație;
b. aplică măsura de nepermitere a intrării în Republica Moldova a străinului, în
conformitate cu legislația;
c. asigură controlul asupra migrației în punctele de trecere a frontierei de stat.
În domeniul promovării politicii privind combaterea migrației ilegale, managementul
integrat al frontierei de stat și gestionarea sistemelor informaționale de evidență a datelor, Poliția
de Frontieră:
a. participă la elaborarea și implementarea politicilor de reformă;
b. participă la elaborarea proiectelor de legi și de alte acte normative ce țin de
domeniul de activitate, aprobă acte normative departamentale
c. gestionează și dezvoltă sisteme informaționale integrate, culege, stochează,
prelucrează, valorifică și face schimb de informații cu alte autorități în vederea
executării atribuțiilor sale;
d. cooperează cu autoritățile administrației publice centrale și locale, cu alte
instituții, indiferent de tipul de proprietate și de forma juridică de organizare a
lor
e. acordă, în condițiile legii, asistență și servicii cetățenilor, inclusiv prin eliberarea
informației cu privire la trecerea frontierei de stat de către persoane și mijloace de
transport, precum și alte servicii în domeniile stabilite de Guvern;
f. asigură aplicarea prevederilor convențiilor, tratatelor, acordurilor și protocoalelor
în domeniul de competență semnate între Republica Moldova și alte state,
comunități de state, organizații internaționale sau regionale
g. asigură cooperarea, în domeniile specifice de activitate, cu organele similare ale
statelor vecine, ale altor state sau comunități de state conform acordurilor la care
Republica Moldova este parte;
h. coordonează, în comun cu Serviciul Vamal, activitatea autorităților publice în
domeniul managementului integrat al frontierei de stat.
În exercitarea atribuțiilor care îi revin, Poliția de Frontieră are următoarele obligații:[1]
a. să nu permită trecerea frontierei de stat prin punctele de trecere persoanelor care
nu dețin acte valabile sau care au încălcat legislația ce reglementează intrarea,
ieșirea, tranzitul și șederea pe teritoriul Republicii Moldova;
b. să rețină, la solicitarea autorităților competente, persoanele date în căutare în
cazul în care acestea se eschivează de la urmărire sau de la pedeapsa penală,
precum și să rețină persoane în alte cazuri prevăzute de legislație;
c. să asigure autorizarea trecerii frontierei de stat, inclusiv în mod simplificat, în
condițiile și în modul stabilit de tratatele încheiate cu statele vecine și de
legislație;
d. să asigure autorizarea trecerii frontierei de stat de către formațiunile de salvare și
de restabilire în cazul situațiilor excepționale, generate de accidente de proporții,
catastrofe sau calamități naturale, în condițiile prevăzute de tratatele
internaționale la care Republica Moldova este parte, precum și de actele
normative în vigoare;
e. să însoțească mijloacele de transport și să plaseze în acestea patrule pentru
excluderea posibilității de îmbarcare/debarcare a persoanelor înainte sau după
efectuarea controlului;
f. să oprească, să controleze și să rețină mijloacele de transport pentru a împiedica
încălcarea regimului frontierei de stat, regimului zonei de frontieră sau a
regimului în punctele de trecere a frontierei de stat în zona de competență.
Pentru asigurarea realizării sarcinilor de prevenire și combatere a criminalității
transfrontaliere, inclusiv traficul de ființe umane, organizarea migrației ilegale, trecerea ilegală a
frontierei de stat, contrabanda (în afara teritoriului punctelor de trecere a frontierei de stat),
falsificarea și folosirea frauduloasă a documentelor, Poliția de Frontieră, în limitele stabilite de
legislație, constată și examinează contravențiile, întreprinde expertiza judiciară a documentelor,
efectuează măsuri speciale de investigație.
Poliția de Frontieră își execută atribuțiile prevăzute în limitele zonei de frontieră și ale punctelor
de trecere a frontierei de stat.[1]
Grade speciale
Polițiștii de frontieră se încadrează în două categorii de grade speciale, definite în raport
cu nivelul studiilor necesare, după cum urmează:
` a) corpul de subofițeri – pentru persoanele care au cel puțin studii liceale sau studii medii
de cultură generală;
b) corpul de ofițeri – pentru persoanele cu studii superioare.[1]
În Poliția de Frontieră se stabilesc următoarele grade speciale:
a) pentru corpul de subofițeri:
 agent;
 agent superior;
 agent principal;
 agent sef-adjunct;
 agent sef;
 agent sef principal;
b) pentru corpul de ofițeri:
 inspector;
 inspector superior;
 inspector principal;
 comisar;
 comisar superior;
 comisar principal;
 chestor.
La data intrării în vigoare Legii Nr. 283 din 28.12.2011 cu privire la Poliția de Frontieră,
gradele militare ale colaboratorilor Serviciului Grăniceri se echivalau cu gradele speciale ale
polițiștilor de frontieră conform următoarei formule de echivalare:[1]

S-ar putea să vă placă și