indivizii în primul rând datorită faptului că în faţa
Recenzii
Virgiliu Gheorghe,
Revrăjirea lumii
R natură semihipnotică, ce poate fi încadrată stări-
s
sau de ce nu mai vrem
ssă ne desprindem
de televizor,
Editura
E Prodomos,
Fundaţia
F Tradiţia
Românească,
R euforică şi chiar intrarea într-o stare alterată de
B
Bucureşti 2006,
2
287 pag.
Î ntr-un timp al căutării libertăţilor şi al fricii de
îngrădiri, Virgiliu Gheorghe vorbeşte despre
o nouă robie, robia minţii pierdută pe un tărâm
al iluziilor într-o lume revrăjită de imaginile în
mişcare transmise prin intermediul televiziunii.
Avertismente la adresa pericolului pe care îl re-
prezintă televiziunea au lansat demult oamenii
îmbunătăţiţi duhovniceşte, însă niciodată ofensi-
va anti-TV nu a fost atât de coerentă în spaţiul ro-
mânesc precum cea pornită de Virgiliu Gheorghe
şi concretizată în două volume Efectele televiziu-
nii asupra minţii umane şi Revrăjirea lumii sau
de ce nu mai vrem să ne desprindem de televizor,
ambele apărute la editura Prodromos în anul
2006. Avertismentul lansat în prefaţa alcătuită de
prof. univ. dr. Ilie Bădescu este zguduitor „Plon-
jând cu voluptate în mediul de imagini şi de fan-
tasme generate continuu de ecranul televizoru-
lui, omul intră fără să ştie în cea mai umilitoare
robie, în robia minţii”. (p.5) Realitatea lucrului
îşi pierde întâietatea în faţa imaginii, o imagine
adesea măsluită, ce are capacitatea de a penetra
subconştientul uman şi atunci aşa cum spune
autorul „Deşi nu ne dăm seama, preţul pe care
îl plătim pentru plăcerea oferită de petrecerea
timpului în faţa micului ecran este însăşi liberta-
tea de a gândi, de a alege singuri, de a ne defini
un mod personal de a fi.” (p.17) Studiile sociolo-
gice demonstrează că oamenii, deşi ştiu că o mare
parte din ceea ce văd este ficţiune, se comportă
ulterior vizionării ca şi când totul ar fi fost real iar
influenţele se resimt până şi la nivelul modului
religios de a fi. (p.15) Impactul televiziunii este
dat nu de capacitatea de a transmite imagini ci
de capacitatea de a transmite imagini în mişcare
(p.21) ce modelează imaginaţia şi manipulează
97
ecranului TV mintea pătrunde într-o stare de
lor alterate de conştiinţă, o stare similară visului
şi stărilor halucinatorii. Intrarea într-o asemenea
stare este dată şi de privarea senzorială şi deloca-
rea spaţio-temporală. Imaginea TV, asemeni dro-
gurilor, favorizează evaziunea în imaginar, starea
conştiinţă. Televiziunea, afirmă V. Gheorghe, este
o tehnologie capabilă să inducă gânduri şi emo-
ţii, să reorganizeze modul de gândire al omului
şi să-i modeleze imaginaţia. În acest fel, televizi-
unea ajunge să substituie o mulţime din funcţiile
pe care religia le îndeplineşte în viaţa omului şi
chiar îi determină pe oameni să se raporteze la te-
leviziune ca la o instanţă de ordin religios deşi ea
nu constituie decât un mijloc evazionist bun pen-
tru uitarea crizei existenţiale pe care o traversează
omul secularizat al societăţii tehnologice. (p.
16-17) Dacă în mod normal în interiorul realităţii
evenimentele sunt văzute pentru că ele se defăs-
făşoară, în lumea televizualului are loc adesea o
mutaţie, lucrurile ajung să existe doar pentru a fi
văzuze. Lumea de la televizor nu ne înconjoară,
nu există în vecinătatea noastră precum lumea
oricărei experienţe cotidiene, ci noi ne proiectăm
mental, prin vedere şi imaginaţie în interiorul
ei. (p.37) Experienţa vizionării TV are similarităţi
mai mari cu lumea visului decât cu cea a realului,
ceea ce se întâmplă pe micul ecran având adesea
un caracter de tip mitic. (p. 45) În acest fel, tele-
viziunea ca şi tehnologie creează o nouă realitate
aflată la întretăierea dintre vis şi realitate, dintre
sensibil şi imaginar, o realitate hibridă ce exer-
cită o puternică fascinaţie şi dispune de o mare
capacitate de manipulare a conştiinţei umane.
Vizionarea TV favorizează sensibilitatea pentru
evadarea din realitate în imaginar. (p. 49-50)
Televiziunea este poate cel mai mare genera-
tor de mituri al societăţii contemporane, iar ex-
perienţa televizuală comportă o serie întreagă de
manifestări şi atitudini ce pot fi încadrate în sfera
Tabor, nr.2, mai 2007
religiosului (în sensul cel mai general al terme-
nului). Spaţiul sacru, timpul sacru şi mitul sunt
coordonatele principale ale oricărui fenomen reli-
gios, coordonate care se regăsesc şi în experienţa
vizionării TV. (p. 69) Dintre miturile cultivate
prin intermediul televiziunii câtorva, cu valoare
de paradigmă, le este dedicată o analiză mai am-
plă: mitul conspiraţiei (p.56), mitul lui Rambo
(p.58), mitul terorismului (p.97), mitul modului
Recenzii de viaţă modern (modelarea mitologică a consu-
matorului ideal) (p.107), mitul american (mitul
occidentului sau pământul făgăduinţei) (p. 109).
S-a afirmat despre televiziune că are un
important rol de socializare în contextul unei
culturi a atomizării şi a izolării. Televiziunea însă
este departe de a oferi un remediu pentru însin-
gurare, privitul la televizor simulând doar relaţia
de comunicare a omului cu lumea la nivelul su-
biectiv al senzaţiilor. (p. 137-138)
Ceea ce V. Gheorghe consideră a defini cel
mai bine fiinţa televiziunii (de unde nu sunt
excluse nici jocurile video sau lumea virtuală a
Internetului) este caracterul ei înşelător, iluzo-
riu. Televiziunea, spune el, este fabrica de vise,
închipuiri sau iluzii care hrănesc imaginarul
individual şi colectiv. Experienţa televizualului
este experienţa regăsirii pâmântului făgăduinţei,
a paradisului pierdut însă doar la nivelul visului,
pe tărâmul irealului şi a iluziei. Ne iluzionează
că putem depăşi suferinţa sau moartea trăind
împreună cu eroii de pe micul ecran... Reîntoar-
cerea în lumea reală este însoţită nu numai de
o revenire ci chiar de o amplificare a crizei...
N. Steinhardt,
Dăruind vei
dobândi,
Editura Mânăstirii
Rohia,
Rohia 2006,
401 pag.
MOTTO:
Tabor, nr.2, mai 2007
Despre monahul Nicolae Steinhardt nu se poate scrie
sau vorbi cum merită decât branşat la o priză de
1000 de volţi.
Cristian Bădiliţă
Nicolae Steinhardt a lăsat literaturii române
nu una, ci două capodopere: prima, arhicunos-
cută la noi – Jurnalul fericirii – şi apreciată ca
atare, iar a doua, mai puţin cunoscută publicului
larg, şi care tratează din unghi teologic (sau, mai
98
Televiziunea devine astfel, poate cea mai mare
păcăleală a vremurilor noastre... Sensul ultim
al televiziunii şi Internetului prin însăşi natura
sau legea lor de existenţă nu pare a fi altul de-
cât acela de a-l determina pe om să trăiască în
lumea virtuală pe care ele o nasc... Creşterea
lumii virtuale nu se poate produce decât în mă-
sura în care prezenţa omului în lumea reală se
diminuează tot mai mult. (p. 147-149)
Un capitol amplu intitulat Magia televizionă-
rii sau despre tehnologizarea magiei (p. 153) ana-
lizează similitudinile dintre magia Evului Mediu
şi persuasiunea televiziunii. În penultimul capitol,
Statul magic, autorul sesizează cum în celebrele
cărţi ale lui Orwell şi Huxley, scrise la începutul
secolului XX şi care prevăd o dictatura modială, în
centru se găseşte nimic altceva decât un ecran cu
funcţie de control şi spălare a creierelor.
Bazată pe o documentaţie amplă şi pe reflec-
ţie personală, lucrarea lui Virgiliu Gheorghe este
în fond un avertisment care nu poate fi ignorat
cu prea multă uşurinţă.
Paul Siladi
corect, din unghiul credinţei) câteva dintre ambi-
guităţile şi angoasele, care par fără dezlegare, ale
omului contemporan: Dăruind vei dobândi. Cu-
vinte de credinţă. (2006, Ed.Mănăstirii Rohia/Ed.
Humanitas).
Dacă în legătură cu Jurnalul fericirii, situat
la adăpostul cifrului estetic, s-a mers până la
considerarea de către unii ca fiind cea mai valo-
roasă carte a literaturii române de după 1989,
eseurile teologice din Dăruind vei dobândi au
trecut aproape neobservate. Şi totuşi – reiau
ideea – Steinhardt este singurul care, în litera-
tura română, a răzbit până la cel mai înalt nivel,
în două domenii distincte: cel estetic-literar şi
cel teologic. Prin perspectiva, nu mai puţin esha-
tologică, a comuniunii în Hristos şi prin ţintirea
şi domesticirea marilor metehne ale sufletului
omenesc care se caută pe sine în faţa Creatorului,
Steinhardt realizează prin Dăruind vei dobândi
contrabalansarea blândă şi firească a spumelor la
gură şi a lamentaţiilor fals-angoasante arghezie-
ne. Dar de unde această putere, de unde această
forţă a prospeţimii?
În primul rând, Steinhardt procedează în cu-
vintele sale de credinţă la o răsturnare raţională
a logicii. Credinţa creştină apare ca deopotrivă