Ion-Iurii Nicorescu

HLĂPEȘTI – DRAGOMIREȘTI
NEAMȚ

Sat răzășesc
din
inima Moldovei

Schiță monografică

Piatra-Neamț
2015
 Fiecare dintre noi are povestea vieții lui. O am și eu pe a
mea. Sunt stăpânit de atâtea sentimente frumoase. Între
acestea, și pe acela de a afla adevăruri trecute și prezente
despre baștina mea. Cât mi-a stat în putință, le-am așezat în
această carte.
O las moștenire copiilor mei, Rareș Ion și Dragoș
Constantin, ca semn de prețuire și afecțiune părintească, pentru
că și ei aparțin lumii eterne și fascinante a Hlăpeștilor.
Cunoscând istoria satului în care m-am născut, îmi
cunosc mai profund originile, moșii și strămoșii, istoria
neamului și a țării acesteia, trecutul, prezentul și vitorul
trăitorilor acestor locuri, care au înfruntat cu demnitate și
sacrificii vitregiile vremilor.

2
 Cuprins

Cuprinsul 3

Cuvânt-înainte 4

Argument 6

Așezarea geografică 8

Istoria 10

Toponimia 33

Populație și pământuri 36

Chestiunea țărănească 50

Ocupațiile sătenilor 52

Obiceiurile și practicile lor 60

Școala 65

Biserica și cultul creștin-ortodox 69

Hlăpeşti-azi 79

Săteni din Hlăpeşti – eroi ai neamului 100

Prin asprimi, la stele 102

Ştiaţi că?… 104

3
 Cuvânt-înainte

A venit pe lume în zodia Peştilor, la 4 martie 1965, în Piatra-

Neamţ, în familia lui Constantin şi a Nataliei (Zâna). Trăieşte în satul
Hlăpeşti, comuna Dragomireşti, judeţul Neamţ. Este căsătorit, din 1993,
cu Elena Cristina, fostă Cenuşă, asistentă medicală la Spitalul Judeţean
de Urgenţă Neamţ, secţia chirurgie.
Are doi feciori: Rareş Ion, de 19 ani, elev la Colegiul Naţional
„Gheorghe Asachi” Piatra-Neamţ, profilul Educatoare-Învăţători, şi
Dragoş Constantin, elev şla Şcoala nr. 5 din urbea de sub Pietricica.
Copilăria şi-a petrecut-o în satul natal, clasele primare făcându-le
tot aici.
În 1983, a absolvit Liceul de Chimie din Piatra-Neamţ, după care
a satisfăcut serviciul militar la Bucureşti, în Garda Naţională. Apoi, a
lucrat, timp de doi ani, la Centrul de Cercetări al Combinatului de Fibre
Sintetice (C.F.S.) Săvineşti.
În 1990, a absolvit Şcoala de Subofiţeri de Poliţie a Ministerului
de Interne, prima promoţie. După absolvire, a lucrat la Inspectoratul de
Poliţie al Judeţului Bacău, în domeniul ordinii publice şi circulaţiei.
În 1994, a absolvit, la Bucureşti, şi cursurile Şcolii de Ofiţeri de
Poliţie, cu gradul de sublocotenent, prilej cu care, la solicitarea sa, a fost
transferat la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ, unde a lucrat ca
ofiţer operativ la serviciul ordine publică-judiciar. În 1998 s-a retras, prin
demisie, din sistem.
Este absolvent al Facultăţii de Drept al Universităţii „Petre
Andrei” Iaşi (1999), precum şi al Facultăţii de Jurnalism, Comunicare şi
Relaţii Publice din Bucureşti (2008).
Actualmente, este profesor de legislaţie rutieră şi instructor auto
la Şcoala de Conducători Auto S.C. NERD KAR S.R.L. Piatra-Neamţ,
fiind şi preşedinte al Asociaţiei Profesorilor de Legislaţie Rutieră şi
Instructori Auto Neamţ.
Din 2000, este şi consilier liberal în Consiliul Local al comunei
Dragomireşti.
Viaţa m-a întâlnit cu autorul cărţii în urmă cu doar câţiva ani. În
viziunea mea, acest bărbat se înscrie în galeria oamenilor harnici şi
civilizaţi, prin chip, vestimentaţie, gând, vorbă, faptă, obicei, caracter şi
destin.
Cât priveşte cartea despre satul său, mărturiseşte că aceasta s-a
născut „dintr-o datorie morală faţă de neamul său răzeşesc”, situat între
obcinile care străjuiesc şi vecinătăţile spaţiului legendar al Războienilor

4
lui Ştefan cel Mare. Ca să o scrie, a muncit aproape zece ani, parcurgând
lecturi întinse şi o documentare minuţioasă.
Autorul cărţii nu este un profesionist al scrisului, dar preţuieşte
nespus prietenia şi cartea.
Şi pentru autor, prietenia este considerată, pe drept cuvânt, cel
mai frumos, mai nobil şi mai tulburător sentiment care-i împodobeşte
fiinţa. Nu-şi concepe nicicum existenţa fără prieteni. Trăieşte intens acest
sentiment. A căutat şi caută cu ardoare căldura altor suflete. Prietenia îi
aduce neîntrerupt linişte interioară, încredere, siguranţă şi încântare.
Se dăruieşte necondiţionat semenilor, are îngăduinţă, înţelegere şi
toleranţă pentru cei din jur, iar prietenii îi sunt vitali.
Neîndoielnic, este şi iubitor de învăţătură şi de carte. Cărţile îi dau
forţă. Este cu adevărat fascinat de lumea lor. Din cărţi a aflat şi află starea
vremurilor neamului său, flacăra lui nepieritoare desprinsă din arborele
vieţii. Cărţile îi sunt dragoste, bucurie, bogăţia sufletului şi a minţii,
prieteni muţi, simbol al libertăţii, o formă de pătrundere în legile şi
misterele vieţii, ale trecutului, prezentului şi viitorului.
Din osteneala lui I. I. Nicorescu, a apărut aceasată carte pe cât de
cuprinzătoare, pe atât de necesară. O osteneală de luat în seamă, izvorâtă
din iubirea pentru oameni, dintr-o vibraţie patriotică autentică.
Cu siguranţă, cartea aceasta va constitui un important punct de
plecare pentru alţi şi alţi fii ai acestui sat, care, dacă vor dori, vor veni cu
noi şi noi argumente în sprijinul ideii căîn întreg spaţiul românesc s-au
născut, se nasc şi se vor naşte valori.

Gheorghe Ţigău
profesor

5
 Opinii

Este o lucrare monografică asupra satului natal Hlăpești, reușită

din punct de vedere al conținutului, bogăției de date care adună și multe
fotografii. O lucrare muncită, documentată din multe surse de informații,
cum ar fi: arhive, Primăria locală, biserica străbună, școala, de la
bătrânii satului sau trăite și simțite de autor.
Dovezile ce atestă originea, formarea satului ca localitate de sine
stătătoare în contextul istorico-geografic, determină vechimea obîrșiei
începând cu domnitorii Petru Mușat, Alexandru cel bun (atestate
istorică), Ștefan cel Mare până la perioada formării statului român
unitar, continuând și în zilele noastre (incluzând și anul 2015), sunt bine
conturate, structurate și așezate în lucrare.
Faptele relatate arată despre obștea satului, ale locuitorilor
răzeși, oameni adevărați, români purtători aceleași limbi, port,
obiceiuri, buni creștini, cu frică de Dumnezeu, iubitori de cele sfinte.
Autorul prezintă recunoștința generației de astăzi pentru jertfele
aduse, libertății țării, apărarea pământului și pădurilor străbune,
cuprinse în anumite perioade istorice. Acesta nu i-a uitat pe moșii,
strămoșii, populația satului Hlăpești, din vechime, arătând că oamenii
gospodari ai satului au închinat în cinstea lor spre neuitare diferite
troițe, monumente, busturi cu pomeniri de reculegere <<slavă eroilor
neamului românesc>>.
Satu Hlăpești – Brătianu nu este un sat oarecare, dintr-un colț al
Marii Moldeve al lui Ștefan cel Mare, ci este un sat vechi, răzășesc, cu
oameni gospodari, înțelepți, știutori de carte, pricepuți în multe activități
profesionale, utile localității și mai ales societății românești, cuprins în
tot bazinul Valea Albă spre Păstrăvenii de Neamț - Cetatea Neamțului.
Hlăpeștenii și-au respectat cu sfințenie, dintotdeauna, locul natal, moșii,
strămoșii, pămîntul sfânt, pădurile, primite de la înaintași.
Această lucrare este scrisă cu credință, fără patimă, cu spirit
patriotic de către autorul monografiei, Ion Iurii Nicorescu.

Profesor Vasile Săilă

director Casa Învățătorului – Neamț
18.02.2015

<<Veșnicia s-a născut la sat>>(Lucian Blaga). Pornind de la

acest mare adevăr, rostit de Lucian Blaga, autorul prezentei monografii a
satului Hlăpești, domnul Ion Iurii Nicorescu a găsit cu cele să se aplece,
cu sârg, credință și simț patriotic asupra unei game variate de

6
documente istorice, urme materiale și tot ce a putut studia în decursul
timpului pentru a creona ceea ce este mai de preț, în vatra strămoșească,
unde a văzut lumina zilei și a băut primul căuș de apă.
Studiind cu atenție diverse urme materiale, reiese clar prezența
urmelor de viață pe aceste locuri, din perioada culturii Cucuteni
(Neolitc). Este dovedită originea dacică, vechimea și continuitatea
populație dacice pe colinele ce fac subtil trecerea de la zona
subcarpatică a Moldovei mascat în zonă, prin depresiunea Cracău –
Bistrița, spre Valea Moldovei dincolo de care se desfășoară Podișul
Moldovei.
Folosind cu dibăcie limba lui Creangă, atunci când vorbește de
oameni și locuri sau de gingașa lirică eminesciană, când vorbește despre
codru și izvor, domnul Nicorescu creează o imagine de ansamblu a
ținutului deluros (podiș) din bazinul hidrografic al Pârâului Alb.
Sunt surprinse în lucrare marele momente ale istoriei neamului la
care locuitorii din Hlăpești au luat parte efectiv.
Bogatul material ilustrativ pune în evidență diferite ipostaze din
viața comunității, prezentând realitatea. Entuziast și optimist din fire,
autorul face un discret apel la autorități, de la toate nivelurile la toții
iubitorii de neam și pământ strămoșesc, să-și unească efortul și să-și
aducă aportul pentru a pune satul Hlăpești pe podiul istorie unde a stat
cândva în rândul așezărilor umane cu rezonanță în istoria neamului
românesc.
Personal apreciez eforturile autorului, răbdarea, tenacitatea,
dragostea de adevăr, dreptate, autentic și frumos, în tot ce trebuie să
dirijeze conduitatea unui iubitor de oameni, locuri, fapte și întâmplări.

Cu toată admirația,
profesorul Mihai Mantea
16.02.2015

7
 Argument

Această monografie este o carte despre satul meu, despre oamenii

care s-au născut, au trăitt, au muncit și au convețuit de-alungul timpului,
pe aceste meleaguri moldave, într-un sat răzășesc din inima Moldovei.
Tot aici și-au găsit sfârșitul vieții, fiind îngropați în cimitirul creștin-
ortodox, moșii și strămoșii neamului meu, al satului nostru.
Monografia satului, povestirile, istoriografiile, legendele satului
sunt povestea tuturor celor care au fost, sunt și vor fi locuitori ai acestei
comunități istorice. Este o carte care vorbește despre strămoșii noștri,
reamintindu-ne că singura noastră limită inevitabilă, a fiecăruia dintre
noi, este moartea. Uneori timpul ne poate lua anii și viața, dar niciodată
speranța, adevărul ce trebuie cunoscut de toate generațiile care sunt și
care vor urma.
Am materializat această carte, bazându-mă pe documentele,
istoriografiile, problemele cu înscrisuri, existența dialogurilor purtate și
înregistrate adesea cu înțelepții satului de-alungul timpului, nenumăratele
ore petrecute prin Arhiva Națională - Neamț, cercetările în documentare
din Prefectura - Neamț, la Primăria Dragomirești, și în documentele
moldovenești ale istoricilor, ca Nicolae Iorga.
Cu această ocazie aduc mulțumire domnilor profesori
Alexandrina Camelia - Mancaș și profesorului Ioan Sandu, întrucât satul
meu răzășesc se învecinează de la origini cu satele Chilia – Talpa, prin
lucrarea de mare acuratațe Șerbeștii lui Talpa, care mi-au fost o mare
inspirație. De asemenea aducem omagii și mulțumiri profesorilor de
istorie și matematică Traian Cicoare și Gheorghe Vâlcu-Secară, precum
și regretatului Mihai Solomon și Costache Ion Popa.
Totodată, profund respect preotului protopop Valentin Tofan
pentru încurajarea să finalizez și să vadă lumina tiparului această
monografie a satului dintre obcini Hlăpești – Brătianu. De asemenea aduc
mulțumiri doamnei secretare a Primăriei Comunei Dragomirești Amariei
(Popa) Emilia pentru sprijinul documentelor juridice din primărie oferite.
Puțină lume înțelege că adesea în decursul vieții prin profesiile pe
care le-am avut, m-am pus adesea în slujba cetățenilor mei, fie ca fiu al
satului, fie ca și consilier local în căutarea istoriei pierdute al satului meu,
din cele mai vechi timpuri și până astăzi 2015, care cu drag îmi place să-l
denumesc Hlăpești – I. I. C. Brătianu, că așa s-a numit în trecutul istoric
al său.

8
 Acolo unde am greșit, fără intenție, rog frumos a fi iertat.
Mulțumesc tuturor preoților și profesorilor, oamenilor de bine care cu
multă credință mi-au acordat sprijinul în finalizarea acestei monografii, în
mod special profesorului de istorie, regretatul profesor Traian Cicoare.
Mulțumesc prietenilor, cunoștințelor, înțelepților în vârstă a satului, care
mi-au fost de mare ajutor la strângerea de date și informații cu privire la
timpul și timpurile satului Hlăpești.

9
 Aşezarea geografică

Satul se află amplasat din cele mai vechi timpuri între obcinile:
Dealul la Fagi cu Dealul Cornea; Dealul Izvor-roșu, Dealul Codreț,
Dealul Stejar, Dealul Dacâtia; fiind întretăiat de la N spre S de un pârâiaș
care se numește pârâul Arini, denumiri vechi păstrate de la înaintași și
până astăzi.

Pământul este favorabil culturilor agricole, din cele mai vechi

timpuri, Omul hrănindu-se din inima pământului. Deasemenea,
predomină și pășunile, livezile, fânețele. Solul este de tip brun –
podzolic, dar găsim și unele locuri lutoase.
Pârâurile care se regăsesc, din vechime până astăzi, sunt: Arini ce
întretaie satul de la nord la sud, Băhnița, Izvor-roșu și pârâul Valea Mare,
Mâlești, cu păduri de foioase, predominând fagul de câmpie, stejarul și
carpenul.
Satul se află la o distanță aproape egală de 25 km de orașele
Piatra-Neamț, Târgul Neamț și Roman. Legătura de comunicare dintre
săteni se efectua prin traseele efectuate de aceștea cu carii trași de boi. 1
Cele mai vechi căi terestre de comunicare erau: Hlăpești – Dragomirești
(prin dealul de la Fagi), Hlăpești – Războieni, pe drumul poștalionului de
1
Modernismul a apărut târziu în muncile agricole și înn transporturi. Până mai în zilele noastre aveam boii
folosiți la diferite activități, sau cătuțele trase de cai și de vaci.

10
la Codreț spre Valea Albă (drum care în zilele noastre s-a transformat
într-o văgăună), Hlăpești – Borniș - Ghigoiești (poștalion) care își avea
traseu și înspre satele Chilia –Talpa – Tupilați – Hanul Ancuței. După
anul 1950 a fost amenajat un traseu între Hlăpești și Unghi.
Important este un lucru, cum bine spune marele mitropolit al
Ardealului Antonie Plămădeală, în scrierile sale.
Mulți fii ai satului, care se trăgeau din Moldova mare a lui Ștefan
cel Mare, au fost duși de vântul istoriei, ca niște semințe de flori, dintr-
un loc în altul, căzând tot în pământul românesc, acolo ei au încolțit și
au înflorit, acolo ei au rodit spre înmulțirea neamului românesc.
Drumurile acelor răzeși ai Hlăpeștilor erau pietruite mai puțin
predominând praful. În zilele noastre ne putem bucura că prin programele
europene la care a avut acces și Primăria comunei Dragomirești, prin
aprobările Consiliului Local și al primarului Vasile Panaite ne putem
bucura de amenajarea cu covor asfaltic a drumurilor comunale, respectiv
sătești DC31 – Hlăpești – Unghi ce au legatura de comunicare cu Dj. 208
P. Girov – Hanul Ancuței.
Așa arată actualul drum comunal Hlăpești – Unghi.

11
 Istoria

Documentele istorice scot la iveală pentru prima dată Bucovina

de la Hlăpești, reprezentând dealurile împădurite cu fagi, dealurile cu
stejari de pe timpurile marelui domnitor Alexandru cel Bun, regăsită în
hrisoavele istorice, datând din 20 februarie 1414. Referitor la aceste
informații, și astăzi putem enumera câteva dealuri rămase cu aceleași
denumiri de secole: Dealul la Fagi, Dealul Stejari, Dealul Dacâtea,
Dealul Mâlești, Pârâul Alb-Mâlești, Bâhnița lui Ștefan cel Mare.
Denumirea satului mai este atestată și prezentată și într-o carte
bisericească intitulată Octoih, tipărită în anul 1631, carte ce se află
împreună cu tezaurul românesc la Moscova. La acea dată, preotul satului
era preotul Pahomie.
Prin care Alexandru Voevod dăruiește boierului Crăciun
Bescescu și fiilor lui Petru, Ivan, Iosif și Adrieș satul de la Valea Albă,
unde-i este casa (Belceștii) și satul Negoești între Totoești și Levet
Miclăuș (20 Decembrie 1414).
Cu mila lui Dumnezeu, noi, Alexandru Voevod, Domn Țării Moldovei,
cunoscut facem cu această carte a noastră, tuturor care vor căta la
dânsa sau o vor auzi, citindu-se că această adevărat slugă a noastră pan
Crăciun Belcescu a slujit mai înainte sfânt răposaților noștri înaintași,
cu dreptă credință slujbă și astăzi slujește nouă. De aceea i-am dat în
țara noastră a Moldovei două sate uric, cu tot venitul, pe Valea Albă,
unde-i este casa din veac, și alt sat, Negoiești, între Totoiești și Levet
Miclăuș. Iar hotarul lui, începând de la Levet, în codrul de la Hlăpești,
apoi la codrul din jos, la deal, până mai jos de drumul ce vine de la
Hlăpești, apoi drept peste părâu, apoi drept peste codrul de la Șerbea,
apoi, drept la capătul câmpului de la Vad... Suceava în anul 6922 (1414)
luna decembrie 20. În ziua Sfântului Ignat, purtătorul de Dumnezeu.2
Petru Voievod al II-lea întărește mănăstirii Neamțu, stăpânirea
asupra unor sate între care Dragomirești și Hlăpeștii.
22 August 1447 – Cu mila Lui Dumnezeu, noi , Petru Voievod, am
dat această carte a noastră satelor mănăstirești de la Neamțu anume… și
Dragomireștii și Hlăpeștii și ozerele lor, Luiciu și Zaharna. Danță a scris
în Suceava, în anul 6955 (1414) luna august în 22.3

2
Documente istorice – Hrisov I-II, Costăchescu, Mihai, Editura Univers.
3
Documente istorice – II Hrisov, Mihai Costăchescu.

12
 Satul în vechime se afla amplasat ca vatră în zona Botul Tarniței.
De asemenea, acolo a fost construită prima biserică creștină ortodoxă a
comunității. În prezent, se află ridicată o Sfântă Cruce din lemn.
Ca drept recunoștință al așezării vechii vatre a satului Hlăpești.

Cu timpul, vatra satului a fost amplasată mai înspre nord (satul de astăzi),
de o parte și de alta a pârâului Arini, pârâu ce izvorăște din pădurea
numită La deal de sat – Arini – Făgețel.
13
 Trebuie știut faptul că până în anul 1924, populația Moldovei, de
altfel. și a satului Hlăpești era de cult ortodox, stilul vechi, în prezent
fiind pe stil nou.
Satul se învecinează cu bazinul Valea Albă – Războieni, unde în
anul 1476 a avut loc marea luptă între oștenii – răzeșii lui Ștefan cel Mare
și Mohamed al II-lea. Legendele și istorioarele oamenilor înțelepți de
astăzi și de demult ai satului mărturisesc că aici au luptat foarte mulți
răzeși din ținuturile învecinate, incluzând și cei din satul Hlăpești.
Se cunoaște din documentele istorice că aici la la Războieni – Valea Albă,
domnitorul Ștefan cel Mare a pierdut în luptă cei mai viteji, credincioși,
destoinici ostași. Suntem legați ca neam, trup și suflet de marele
domnitor Ștefan cel Mare care cu voința sa după lupta de la Războieni –
Valea Albă, în anul 1479, 19 mai, domnitorul îi răsplătește pe frații răzeși
Ilea, Duma și Cozma în Hlăpești cu pământ, confirmând stăpânirea lor
asupra jumătății de jos a satului, pe Părâul Alb (Mâleștii de astăzi),
partea de jos, obcină a lor, hotărnicită de boierii Arbure și Vâlcea.

Credința lui Ștefan cel Mare, mărturisindu-se în fața duhovnicului

Daniil Sihastru (înainte de războaie).

În același document de danie a domnitorului Ștefan cel Mare, din

19 mai 1479, sunt lăudați și Iurșa Aprodul, Vasca, Marușca, nepoții lui
14
Crăciun Belcescu, care împreună cu frații Ilea, Duma, Cozma din
Hlăpești, și cu pâlcurile lor de oaste, au oprit la Șanțul cel vechi, flancul
cel stâng al armatei lui Mohamed al II-lea, și pe muntenii lui Laiotă
Basarab (domn al Valahie - Țara Românească), care se îndreptau către
cetatea Neamțului, fără a o putea cuceri.
Legenda ne spune că marele domnitor a împropietărit în Hlăpești,
pentru că au luptat eroic la Valea Albă – Războieni, pe cei trei răzeși ai
satului la Codrea (mai exact Codreț), la Izvorroușu (mai exact la Izvor –
roș) și în Cornea cu pământ și păduri, toate și astăzi își poartă numele
marilor luptători răzeși,chemați la lupte pentru reîntregirea credinței
ortodoxe și a neamului.
Luat istoricește din vremurile dacice, putem spune că în această
zonă a satului Hlăpești și a împrejurimilor au trăit dacii liberi.
Descoperirile efectuate de arheologii și cercetătorii ai muzeului din
Piatra-Neamț, au scos la suprafață resturile unor așezări din epoca (faza)
Cucuteni. Pe dealurile Dacîtea (de astăzi) și Tarnița în marginea de sud-
vest al satului s-au identificat o așezare eneolitică cu nivel de locuire din
faza Cucuteni – B.
În anul 1963, lângă grajdurile, din partea de sud al satului, s-au
găsit, în timp ce se efectua săpături pentru a se efectua o fundație, mai
multe oseminte umane foarte înalte ce se presupune că datau din perioada
localizării dacilor, pe aceste meleaguri. Foarte multe obiecte (spre
exemplu, fragmente ceramice, lamă de silex, monezi dacice, arme) nu se
mai regăsesc în vistieria minimuzeului Școlii Hlăpești, ele fiind luate și
expuse în muzeul Comunal Dragomirești. Cu timpul o să reînviem
muzeul istoric al satului, readucând înapoi toate bunurile și obiectele la
vatra satului vechi.

Anul 1848
Se așterne și peste Moldova noastră în întregime, astfel, și peste
localitatea Hlăpești izvorul revoluțiilor române, cum bine istoricii au
prezentat:
1. Moldova – Revoluția poeților și juriștilor începută aproape de noi
la Iași și condusă de: A. I. Cuza, Alecu Rusu, D. Costa, Vasile
Alecsandri, M. Kogălniceanu, Costache Negri și Petre Carp.
2. Ardealul – Revoluția juriștilor și scriitorilor pornită din inima
Clujului și Albei-Iulia, condusă de: Avram Iancu, Alexandru
Papiu-Ilarian , Simion Bărnuțiu, Ion Sever, Timotei Cipariu,
Eftimie Murgu, Andrei Șaguna.
3. Țara Românească – Revoluția intelectualilor și a armatei pornită
din capitala actuală a țării, București, în frunte cu: Nicolae

15
 Bălcescu, Gheorghe Magheru, Ion Heliade Rădulescu, Constantin
Romanescu, Radu Șapcă și I. C. Brătianu.
Nimic nu se putea face fără credință, unitate și patriotism. Această
revoluție, prima în istoria modernă a țării, care a mobilizat pe toți
românii, punând bazele Unirii principatelor din perioada următoare 1859
– 1866. Această generație nu trebuie uitată niciodată de cei de azi și de
mâine. A purtat denumirea de emanciparea generațiilor dintre
modernizare și occidentalizare.

Anul 1859 – Mica Unire – A. I. Cuza

La mica unire au partcipat și concetățenii din județul nostru,
respectiv la adunările ad-hoc de la Ruginoasa (Iași) sau de la Iași.
Oamenii mai în vârstă precum Panainte Gheorghe (95 de ani), acesta
aflând de la bunicul său că din sat au fost plecați la adunările ad-hoc din
Ruginoasa, răzbunicul său Gheorghe Ghe. Panainte, Ion Nicorescu,
Gheorghe Hociung și Toader Secară care au împărtășit reformelor
propuse de marele domnitor al tuturor românilor A. I. Cuza, toate pentru
cauza unității, libertății și proprietății.
Unirea principatelor din anul 1859 a adus de fapt înfăptuirea
statului modern, printre aceste înoiri a fost promulgată și legea reformei
agrare din 14.08.1864, Această lege a adus o mare bucurie țăranilor, dar
și o grea aplicare în teren, dat faptului că moșierimea, boierimea și mai
ales arendașii care erau greu de lămurit în a ceda pământurile țăranul
român pentru împropietărire. Și atunci și în zilele noastre arendașul este
problemă. Trebuie să ne mândrim că oamenii din satul Hlăpești ca și
Uscații (Războieni – Valea Albă) care au avut tăria să fie uniți într-o
credință și să nu renunțe la un metru de pământ față de vecinilor noștri
(megieșilor noștri) care nu erau altcineva decât moșierii-boierii.
Prin decretul domnesc din 1864 a legii împropietăririi și
hlăpeștenii au fost împropietăriți cu pământuri, păduri și pășuni,
urmărindu-se două lucruri primordiale:
- Atribuirea pământurilor pentru pășunat (cazul celor 21 ha
Belcești, pășuni aflate pe teritoriul comunei Tupilați, propietari în
toate pădurile învecinate);
- Folosirea pădurilor pentru necesarul treburilor gospodărești,
întrucât legea avea unele lipsuri iar moșierii din jur care erau
obligați să cedeze pământurile și pădurile răzeșilor spre
întrebuințare. Parte din tinerimea satelor a slujit pe domnitorul
sub arme, fapt ce a determinat pe domnitor să înțeleagă
comunitățile aveau nevoie de pământurile arabile pentru a se
hrăni, atât ei cat și familiilor lor.

16
 Ca un destin întreaga zonă a Hlăpeștilui era înconjurată și
pământuri și păduri moșierești.
Întreaga zona a Hlăpeștilor era înconjurată de pământuri și păduri
moșieriești. Pădurea din sus numită și pădurea din Fogani a aparținut
Epitropiei Casei Spitalelor Sfântului Spiridon din Iași, fiind același trup
cu pădurile mari a dinspre Războieni – Bodești spre Târgul-Neamț și
înspre Piatra-Neamț.
Putem enumera câțiva din moșierii de la acea dată, care stăpâneau
întregi suprafețe de teren arabil precum și codrii, falnicii de odinioară:
 Războienii au avut moșieri pe Edmond Papp și Spiridon Irimescu;
 Unghi a avut ca moșieri pe Leca Alexandru și Edmond Papp;
 Talpa – Bârgăoani au avut moșieri pe Ion Vasile Stan, G.
Calimah, Spiridon Irimescu și Leca Alexandru;
 Dragomirești –Vad au avut moșieri pe Profira Crivăț, Clirnomi
Irașcu și Leca Alexandru;
 Borniș au avut moșieri pe familiile: Iurașcu, Colonel , Neculai
Alevra și I. Vasile Stan;
 Tupilați – Catargi, I. V., Stan și Alexandru Ghica;
 Bozieni – N. P. Rășcanu și principesa Ghica.
Cei ce primeau pământurile de la moșieri erau arendașii care
atrăgeau pe țăranii din zonele menționate și îi explotau, neplătindu-le
corect munca, ce duceau adesea la mari nemulțumiri. Menționăm din
Dragomirești doi arendași care s-au comportat foarte sever cu populația
pe nume Anton Tatoș și Herșcu Tărcăoanu. 4 Și atunci ca și astăzi, o parte
din arendași se ocupau și cu activitățile de comerț. Vânzarea se efectua ca
și astăzi în multe cazuri la caiet pe cont, bieții țărani fiind obligați a
munci pământurile din zori până seara. Ca să fie controlat totul,
împrumutau sub formă de camătă pe bieții țărani, aceștia fiind total
subjugați cu știre de moșieri și de arendași, dezvoltându-se o sclavie
tacită.
Putem compara o insulă răzășească Hlăpești într-o mare de
moșierime ca și vecinătate. Acest lucru al unității le dă puterea răzășilor
din această localitate, din cele mai vechi timpuri și până astăzi să fie
uniți.
Timpul trece, atmosfera din sat și în zonele din împrejur sunt tot
mai apăsătoare, domnitorul A. I. Cuza abdică de la tron în anul 1866.
Regele Carol I este adus de guvernul I. C. Brăteanu în Principate, rege
din dinastia Hahențoler – Sigmerigen, în anul 1867.

4
Documente din Arhiva Naționale – Iași, fond. Epitropia generală Sf. Spiridon din Iași, 1870, dosar 551,
1876.

17
 Anii 1877 – 1878 – satul Hlăpești la Războiul de Independență
Se aproprie anul istoric 1877, tineretul, bărbații viteji moldoveni,
munteni și de dincolo de Carpați, ardelenii din Transilvania sunt chemați
să lupte pentru independența națională. Comunitatea din satul Hlăpești și
în Moldova, răspunde prezent chemării ca și la unirea înfăptuită de
domnitorul A. I. Cuza.
Apelul din 7/19 septembrie 1877a primului ministru Mihail
Kogălniceanu cerând ajutorul tuturor românilor ajutorul la înarmarea
oștirii, au ajuns și în ținutul nostru. Cuvintele marelui om de stat, nu ar fi
uitate avem brațe, nu avem puști a creat o solidaritate totală tuturor
românilor la acel moment istoric, mobilizând bravii și vitejii ostași
români la luptă. În comuna Dragomirești, Războieni, Girov și Tupilați s-
au creeat comitete de cetățeni, care au contribuit benevol la strângerea de
fonduri pentru cumpărarea de arme. Parte din țărani au donat cereale,
lenjerie, cojoace, pânză de in, câlțși din cânepă și căruțe pentru oștirea
română.
Documentele istorice5 elogiază ostașii luptători din cadrul
Regimentului 15 Dorobanți, care au căzut eroic pe câmpul de luptă de la
Plevna, Rahova și Grivița. Amintim aici soldații satului nostru care au
murit pentru o cauză independența națională: Tumerug Ion, Caia
Nicolae, Diță Ion ș. a.
Fac precizarea că o familie de răzeși a staului Nicorescu V. Ion și
Jenița, cu credință în Dumnezeu și recunoștință, au ridicat un monument
istoric în centrul satului, în memoria acelor ostași care au luptat pentru
toate perioadele istorice 1877-1878, 1914-1916, 1940-1944, pentru
independența și întregirea neamului nostru. În fiecare an, de Sfântă
Înălțare, comunitatea se strânge în jurul monumentului, împreună cu
preotul satului, cu învățătorii, cu profesorii și cu elevii Școlii Generale –
Hlăpești, precum și cu oamenii comunității (care pe fiecare familie, în
parte, îi leagă de moartea unuia din fiii fiecărei familii răzășeti), aducând
un pios omagiu și o recunoștință acelor bravi eroi care au murit pe
câmpurile de luptă ale patriei.
Războiul a fost susținut de ostașii țărani din satul Hlăpești, din
bazinul Valea Albă, din ținutul Neamțului, din Moldova întregită a lui
Ștefan cel Mare, mulți au plecat la luptă dar puțin s-au întors Dumnezeu
să-i odihnească în pace! Țăranul a dat fiul său, a dat cea din urmă avere
a sa și domnilor, ca răsplată pentru aceste sacrificii, dacă este cineva
care nu a primit nimic, este țăranul!6 De aceea împroprietărirea ostașilor,
a însurățeilor pe moșiile statului și a moșierilor din județul Neamț, a
5
Albumul armatei române, București, 1902, Monitorul oastei din 13 iulie 1891, Arhivele Naționale –
București.
6
Monitorul oficial al României, ianuarie 1878, Arhivele Statului, București, Mihail Kogălniceanu.

18
devenit o realitate după Unirea de la 1859 și mai ales după Războiul de
Independeță din 1877/1878, a marei Răscoale din Moldova de la 1907,
după Primul Război Mondial (1914-1918), după Unirea cea Mare de la 1
decembrie 1918 și după Cel de al doilea Război Mondial (1940 - 1944),
tot ca drept recunoștință pentru acțiunile luptelor duse de ostașul viteaz
român. Trec batalioane române, Carpați…
Mihai Eminescu elogia țăranul într-un articol din 15 februarie

1880 publicat în ziarul Timpul, afirmând următoarele: Țăranul nu poate

avea a face câtuși de puțin cu un agent public fără să fie neîndreptățit și
ciupit în pungă. Țăranul era comparat cu o oaie, căreia mereu, mereu i
se smulg șuvițe de lână, în sens de obligații și dări. Țăranul nostru cu
oamenii stăpânirii e ca oaia care umblă prin scaieți: în tot scaetele
trebuie să lase câteo șuviță de lână, mai mare ori mai mică după cum o fi
societatea.7
Este bine de menționat că anul 1907 a fost un an de răscoale
țărănești. La Dragomirești s-a înființat Banca populară Unirea sătenilor
cu 57 de membrii, cu un capital de 11. 000lei. La data de 13.03.1908 avea
drept scop împrumutul pentru cumpărarea de pământ arabil, inventar
agricol, vite, sub conducerea preotului Onorin Săndulescu (președinte de
Bancă Populară). Nu se cunosc urmările dar nu se cunosc nicio zi de
participare la creditul societății a băncii a locuitorilor din sat. Cert este că
banca aducea greutăți țăranilor din zonă, fapt pentru care s-a desființat.

Anii 1914 -1918 – Primul Război Mondial

Acest război mondial, denumit și Războiul cel Mare, a început pe
28 iulie 1914. Imperiul Austro Ungar atacă Serbia. România intră
propriu-zis în bătălie la data de 16.08.1916, alăturându-se Triplei Alianțe

7
Opera politică, Vol. II, Mihai Eminescu, 1880-1883.

19
(Antanta). La datra de 11.11.1918 se semnează armistițiu, războiul luând
sfârșit.
În acest război au murit cei mai mulți eroi din satul Hlăpești, și
anume: Alistar N. V., Alistar I. V., Borș Dumitru, Ciolpan Ion, Ionescu
Constantin, Mazilu Vasile, Munteanu Dumitru, Nicolau Vasile, Popa
Toader. La 1 decembrie la 1918 a avut loc Unirea cea Mare a tuturor
românilor, sub un singur steag tricolor, ce a avut loc la Alba Iulia. La 1
decembrie 1918 Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a
hotărât Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu
Regatul Român. Această decizie a fost făcută publică prin Rezoluția de la
Alba Iulia. Eveniment de mare importanță tuturor românilor.

Anii 1940 – 1944 – Al Doilea Război Mondial

În iunie 1941 România intră în cel De al Doilea Război Mondial,
cu scopul de a obține de la U.R.S.S, Basarabia, Bucovina de Nord,
Ținutul Herței și mai ales eliberarea Transilvaniei. Acest război a adus
moarte mai multor eroi din satul Hlăpești, care au murit pe diferite
fronturi.

Războiul a trecut și pe aici, fie în primul, fie în cel de al doilea,

cert e că ambele au lăsat multă durere și întristare sătenilor. Nu trebuie
uitat că în sat a fost localizat Regimentul 14 vânători de munte unde
ostașii dormeau în școala veche, locul de casă ce-mi aparține astăzi. Aici
se aflau depuse carii de muniție, animalele de tracțiune a tunurilor,
bucătărie de campanie. Apa era adusă de ostași de la cele trei fântâni:
izvorul lui Gicol, Dumitrache Ion, izvorul de la intrarea în sat (actualul
Vâlcu Secară) și izvor cel de la Ghilitoare (Secară Gică).

Satul Hlăpești până în anul 1989

După 1946 se instaurează în România dictatura ciomunistă. Mulți
din concetățenii, ca de exemplu: Gherman – Panainte Zaharia, Ciolpan
Gherghe, Popa Mihai și mulți alții au refuzat cu desăvârșire a renunța la
pământurile lor pentru a lucra în cooperativă, adică colectivizarea. Multă
lume a suferit, multe istoriografii sunt cunoscute și chiar povestite cu
această forță nelegitimă a colectivizării. Anul 1962 se încheie
colectivizarea. În documentul Registrul Agricol, precum și în cererile
existente la Arhivele Nașionale, dar și în titlurile de proprietate vechi se
regăsesc suprafețele de teren arabil și de păduri primite de la moșii și
strămoșii noștri. Cu toții, de la mic la mare, au suferit în urma regimului
comunist impus după 1945.
După 1962, în satul Hlăpești s-a creeat Cooperativa Agricolă de
Producție – C. A. P. Multă lume lucra pământul cu normă. Oboseala era
20
maximă, chiar dacă parte din lucrările mare ale pământului erau făcute de
mașănării. De asemeni, mulți concetățeni au renunțat, iar mulți au fost
forțați, la bunurile lor, cum ar fi: caii de tracțiune, boii, căruțe, pluguri și
alte utilaje și mai ales proprietatea pământului strămoșesc. Cea mai grea
situație a fost dările țăranilor numite cote, unde fiecare familie trebuie să
cotizeze statului.
Tot în perioada asta s-au construit grajduri pentru creșterea
animalelor cu efortul consătenilor. Greu, neajunsurile încep să se vadă,
familiile primesc pe bază de tabel doar o anumită parte ca normă lucrată.
Ca și astăzi, și atunci s-au creat familii dominante puse sub oblăduirea
P.C.R. și mai ales a numitului Popa Vasile, inginer agricol, fiul al satului,
autointitulându-se baronii satului. De asemenea, s-a înființat o fermă de
creștere a puilor cu trei hale, o fermă de cai pentru munca câmpului și o
bază de cereale amplasată în punctl La Ramadan.

Așa arată magazia de cereale a fostului C. A. P. Dragomirești -

Ferma Hlăpești în anul 2015, necunoscând în posesia cui a intrat și în ce
condiții.
O modalitate democrată ar fi fost conservarea acestor bunuri, tot
în folosul comunității, săteni care au muncit atâtea generații. De drept ai
fi fost să beneficieze fiecare familie din Hlăpești care a contribuit la
realizarea fermei.
Amintim că după 25 de ani Ferma Hlăpești a fost distrusă, rasă de
pe fața pământului când se putea conserva sau îmbunătăți pentru
generațiile viitoare, cu o viziune democrată de a redeschide asociații noi,
agricole după principiile cerute de Uniunea Europeană, unde am aderat și
noi ca țară la data de 01. 01. 2007. Vânzarea, respectiv, distrugerea a avut
loc în anii 1992-1993. Totul a rămas o ruină, de drept, ar fi trebuit ca
21
fiecare familie să primească o cotă, întrucât toți sătenii cu forța brațelor
au contribuit la înființarea acestei ferme.

Aici a fost locația a celor trei grajduri ale fermei Hlăpești de

creștere a puilor, distruse, nici astăzi nu s-a găsit motivul.

Aceasta este fost gaterul și fierăria ce a aparținut fermei Hlăpești

(sătenilor). Actualmente, așa arată în anul 2015.

22
Turnul de apă dimpreună cu unul din grajdurile rămase nedistruse. Acesta
a fost vândut în anul 1992.

Magazia de cereale a fermei Hlăpești-C.A.P Dragomirești 2015. Nu se

cunoaște proprietarul.

Viața se înrăutățește și datorită faptului că Ceaușescu și politica

lui grăbea plata datoriilor țării, sprijinindu-se pe munca, efortul poporului
român. De la an la an era tot mai greu, la un moment, s-au introdus și
cartelele de alimente, noțiune necunoscută pentru tânăra generație. Și în
acele vremuri, nu numai în sat dar și în comună, în țară s-au născut mici
burghezi comuniști care au slujit comunismul și politica P. C. R. Acest
inginer agricol, cu toate că era fiu al satului a obligat femeile, mamele să
efectueze peste puterea lor activități de peste o normă – două norme la
munca câmpului (planul agricol), multe dintre acestea au murit prea
devreme saub au suferit diferite boli incurabile. De asemenea, acesta a
23
distrus împotriva rugăminților gospodarilor, suprafețe întregi de livezi de
nuci, meri, pruni sau vie, cu scopul de a lărgi terenul arabil, conform
cerințelor partidului (Un mare păcat! Un pom se aseamănă unui copil.).

Viile fără șpalieri și livezile de altă dată distruse de vechiul regim

ce au aparținut sătenilor din Hlăpești.
De exemplu, la deal de sat, denumit Săcăreni – Mazileni –
Nicorești au fost distruse suprafețe de vie și nuci, act distrugător ce a avut
loc în perioada 1979-1980. Comunitatea suferea bătaia de joc a
comunismului, respectiv al acestui fost fiu al satului.
Astăzi gospodarii răzeși și-au refăcut livezi și suprafețe de vii,
tinere. Lasăm cu limbă de moarte urmașilor noștri să-și păstreze cu
sfințenie proprietățile de teren arabil, pădurile strămoșești, livezile și viile
și să nu permită niciodată reînvierea burgheziei de carton (moșierii
moderni).
În comunitate au mai fost persoane adepte comuniste, înrăite, ce
amenințau populația satului cu închisoare, adesea aceștea săreu porțile și
gardurile oamenilor cu scopul de a le lua, forțat, că așa spunea partidul
P. C. R., găinile, ouăle din cuibar, porcii din coteț, mieii de la oi, vițeii din
grajduri , toate aceste erau făcut cu mult zel, uitând că sunt fii ai satului
că așa le cerea partidul.
Mare nedreptate s-a făcut la acea vreme, mare abuz. Ar fi trebuit
să fie aspri pedepsiți pentru nelegiuirile făcute; câtă suferință, cât necaz
să lași familii întregi fără de hrană, fără siguranța zilei de mâine. Acești
oameni au fost: Aprofirei Gheorghe (fost primar al comunei
Dragomirești) și alții, pe care noi sătenii îi cunoaștem, slugarnici ai
P.C.R-ului (zeloși) care nu merită să-i mai includem în această carte...
Vremurile l-au adus de pe alte meleaguri, disciplinar, pe inginerul
agricol Banu Victor care pedepsit de comuniști pentru abaterile grave
săvârșite în Vrancea, a fost trimis de către regim la ferma agricolă și
24
zootehnică a satului Hlăpești, în perioada anilor 1985-1986 până în 1990.
Câtă nedreptate, câtă asuprire și cu ce stil de dictator s-a impus acest
individ față de consăteni. Sub dispoziția acestuia, s-a otrăvit pânza
freatică a satului Hlăpești, cu substanțe toxice, nitrați (lucru verificat de
Inspecția de mediu în diferiți ani, începând cu anii 1995-2015) confirmat
de mecanicul agricol (tractorist) de la acea vreme Ionescu Mihai și de alți
care au susținut că în râpa Codreț au fost aruncate zeci de remorci cu
substanțe chimice care aveau în compoziție nitriți și nitrați. Analizele
pânzei freatice, de astăzi, confirmă că apa sfântă a populației este
otrăvită. Aceste substanțe găsite în apă nu pot fi distruse ușor, doar timpul
și numai el le poate rezolva.
Acesta a făcut parte și din prima comisie de împărțire a
pământurile, pădurilor strămoșești, neexistând familie unde acesta să nu
fi făcut câteo neleugire cu privire la împărțire a terenurilor arabile-păduri,
fapt pentru care a fost anchetat și judecat de D.N.A. Bacău în anul 2005.
Între timp U.E. (Uniunea Europeana) a solicitat prin instituția creeată la
nivel național A.P.I.A. calcularea-măsurarea cu exactitate, prin satelit, a
tuturor suprafețelor de teren arabil, păduri și pășuni la nivelul național și
al fiecărui comunități. Adevărul oricum ieșea la suprafață!
Revoluția din decembrie 1989
Marea Revoluție din anul 1989, pe mulți dintre consătenii mei,
ne-a găsit într-o stare limitată suportabilității din punct de vedere a
bunurilor materiale și a nivelului de trai. Sătenii aveau restrânse de
pământuri, minim 25 de ari, numit lot de folosință unde cu greu îți
întrețineau viața de familie sau animale existente ce le dețineau în
proprietenate, pădurile și pășunile ca de altfel și pământul aparțineau în
întregime statului. Marea bogăție a răzeșilor și a țăranului român a fost
dintotdeauna pământul sfânt, pădurea mamă a tuturor și animalele care au
revenit cu mult sacrificiu vechilor proprietari după căderea regimului.
Mulți dintre tinerii satului i-au găsit Revoluției din 1989 fie
satisfăcând stagiul militar ca o datorire față de țară, fie elevi ai unor licee,
fie studenți. Mulți dintre ei chiar lucrau pe diferite șantiere, interprinderi
ale țării. Recunoștință Școlii Românrști de la acea vreme și din totdeauna
care ne-a format și educat pentru societate. Dumnezeu a binecuvântat, ca
la acea vreme, să nu moară nimeni în Revoluție, cu toate că au fost unii
care au participat la acest eveniment istoric (în București, Piatra Neamț
sau în alte orașe ale țării).
Satul Hlăpești după anul 1989
Acest moment istoric să rămână viu în inimile poporului român.
Multe schimbări au avut loc și în satul Hlăpești în urma instaurării
regimului democratic. Noua putere a adus, în prim plan, țării o nouă

25
conducere și mai ales un nou Parlament bicameral (Senat și Camera
Deputaților).
Mulți concetățeni din sat, aproape că nu mai aveau ce mânca, ce
pune pe masă copiilor, în schimb el nu mai putea de bine. Ce s-a
întâmplat în satul Hlăpești și comuna Dragomirești, așa s-a întâmplat și în
întreaga țară pe urma unei legi de mult dorită dar făcută la repezeală, și
anume este vorba de Legea 18/91 – Legea de restabilire a drepturilor de
proprietate pe terenurile arabile, intravilane și extravilane, precum și a
pădurilor. Acest inginer și-a luat pământ fără să-i pese, și făcea
împărțeala după bunul plac, crezând că ceea ce face nu va ieși la iveală.
Anul 1989, an de mare cotitură istorică pentru mulți români, a
reinstaurat ce era odată în perioada interbelică, și anume drepturile
constituționale ale cetățeanului român, drepturile la religie, sănătate, o
justiție dreaptă, la proprietate. .
Mai jos prezentăm câteva documente ca model procesul-verbal a
unor bunuri patrimoniale ce au aparținut comunității, vândute pe nimic.
Deținem și alte documente în acest sens, poate într-o altă carte le vom
prezenta. Istoria nu se uită!
Protocol de predare – primire unitatea de lichidare a fostului C. A.
P. – Dragomirești Ferma Hlăpești.
Anul 1992 – praful s-a ales de aceste bunuri.

26
27
 Primele societăți agricole înființate după Revoluția din 1990, care
au dizolvat fostul C.A.P.-Dragomirești, de patrimoniu beneficiind cei

subliniați în context cu pixul.

28
 Ultimul program al comitetului P.C.R-Dragomirești din 1989,
privind tehnicile tehnico-organizatorice din fermele zootehnice.

29
 Ultimul raport al organizației P.C.R. Dragomirești cu privire la
recensământul animalelor existente pe raza comunei 1989.

30
 Anii tulburi de după anul 1990, model de factură cu activități de
dezăpezire, respectiv, reparația drumurilor, bani cheltuiți...

31
 Informare cu privire la suprafața pășunilor de pe raza comunei
Dragomirești, proprietate publică, aici aflându-se și cele 45ha în punctele

Valea Rusului-Tarnița, respectiv, Belcești-Tupilați cu 21 de ha.

32
 Mai sus prezentăm o informare cu suprafețele de pășune
apărținătoare comunei Dragomirești, respectiv satului Hlăpești incluzând
și suprafața de pășune cu 21 ha, din punctul Belcești de teritoriul
comunei Tupilați ce aparține răzeșilor din Hlăpești (schița 2015).

Partidele istorice, partidele politice au reînviat din propriai

cenușă, după mulți ani de constrângere, suferință prin închisori și lagăre
al elitei, cremei inteligenței românești. Acești mari lideri, înconjurați de
partidele politice, precum: P.N.L, P.N.Ț., P.S.D, P.R.M., P. S. D. R., P.
33
 Ecologist ș.a. și-au trimis membrii marcanți, parte din ei iluștrii
oameni de știință, academicieni, profesori universitari, oameni de politică
cu experiență au emis legea de bază a unui stat, o nouă constituție a
României. Întrucât trecerea de la un stat centralizat comunist la un stat
democrat, unitar, indivizibil, suveran, independet, suferea așteptarea în
timp de emitere și punerea în practică ale princiipilor noi ale vieții și
traiului liber-democratic. Aducem la cunoștință că la nivelul satului s-au
reînființat organizații cu partidele politice democratice, menționate mai
sus, chiar instalându-se și sediul organizațiilor. Mulți dintre concetățeni
au participat cu bună credință, implicându-se la viața cetății, pe linie
politică.
În anul 1991 s-a emis o lege, destul de încurcată, neprecisă, dar
care a avut și are încă nevoie de multe modificări, completări și adnotări.
Această lege nr. 18/1991 a fondului funciar, de strictă necesitate pentru
poporul român pentru a-și recupera drepturile legitime a tuturor
proprietăților-moștenitorilor, de pământuri, de păduri și pășuni, necesară
tuturor românilor, inclusiv sătenilor răzeși din satul Hlăpești. Această
lege a provocat multe controverse, s-au deschis multe procese pentru
punerea în legalitate a suprafețelor de teren arabil sau păduri ce au fost
dobândite prin vărsare de sânge a strămoșilor ce au murit în războaie
pentru patrie și pământul sfânt sau dobândite prin reformele de
reîmpropietărire realizate de Al. I. Cuza, de M. Kogălniceanu și de I. I. C.
Brătianu, cu prețul sacraficiilor de cumpărare de la moșiile învecinate ce
au fost deținute de boieri. Ambiguitatea unor legi a condus la îmbogățirea
pe nedrept a multor oameni, fapt ce a determinat ca o parte din popor să
rămână sărac, sclav în țara sa.
Amintim că prin efortul comun a întregului popor, România a
intrat la în 2004 în structura militară NATO și la data de 1 ianuarie 2007
în Uniunea Europeană, cu speranța că românii vor avea un trai mai bun.

34
 Toponimie

Satul Hlăpești – se presupune că numele de Hlăpești ar proveni de

la comandantul de gloată din armata marelui Petru Mușat, domnitor al
Moldovei, Grigore Hlăpescu (căpitan credincios de oști). Din
istoriografia lui Gheorghe Șincai, care pentru o perioadă a fost arhivar la
biblioteca imperiului Austro-Ungar, și apoi la Vatican, acesta a găsit
diferite scrieri ale domnitorulor, din Moldova.
Prima reformă administrativă a lui Petru Mușat, cel care a clădit și
Cetatea Neamțului pe vechile ziduri ale unei cetăți construite de cavalerii
teutoni, edifică faptul că numele unor sate erau folosite după numele unor
conducători de oști (gloată), care recrutau tinerii răzeși proveniți din dacii
liberi pentru a se înrola în armată, a lupta împotriva dușmanilor, fie de
dincolo de Carpați, fie din sudul Dunării, fie din Răsărit sau din Nord.
Marea majoritate a satelor au aparținut din punct de vedere administrativ,
de domnitor sau de mănăstirile din împrejurime (partea administrativă
revenindu-i în acest caz, starețului sau mitropoliților).
De-a lungul timpului, vatra satului și-a păstrat perimetrul actual.
Într-un Octoih (carte de cântări bisericești, tipărit în anul 1631, și care a
fost dusă odată cu tezaurul României la Moscova), mai exact, într-o
ediție publicată în 1916, se află o însemnare din anul 1740 a
ieromonahului Ghedeon, care afirmă următoarele: Această carte se
numește <<Piatoglosnic>> este a mea ieromo-nahul Ghedeon, sămn
proprii din părinteli ot Pașcani, și au dat-o părintelui Pahomie. Ca sâ ție
cu dânsa biserica din Hlăpești până când mi-o trebui s-o iau și pentru
credință am iscălit. Dăruindu-o bisericii din satul Hlăpești în amintirea
părinților soli în anul 1751.
Din documentele de la acea dată reiese faptul că din urma
recensământului rezultă 542 de suflete în Hlăpești. Recensământ ce a
avot loc în anul 1859.

35
 Moldova ca și satul Hlăpești a avut continuitate și după marele
nostru domnitor Ștefan cel Mare, după cum urmează:
1. 1504 – 1517 – Bogda al III-lea;
2. 1517 – 1527 - Ștefan al IV-lea (Ștefănuță);
3. 1527 – 1538 – Petru Rareș (fiul marelui domnitor);
4. 1552 -1561 – Alexandru Lăpușneanu;
5. 1572 – 1574 – Ioan Vodă cel Viteaz (cel Cumplit)a cărui legendă
aduce aminte despre un om care a sustras din Târgul lui Ocna
sare, care a vândut-o unor negustori, ulterior, fiind prins a fost tras
în țeapă, în văzul mai multor mii de oameni în zona Iașului,
luându-se aminte, a nu se comite astfel de lucruri, niciodată pe
meleagurile Moldovei.
6. 1634 – 1635 – Vasile Lupu;
7. 1710 – 1711 – Dimitrie Cantemir (marele cărturar moldovean);
8. 1756 – 1757 – Constantin Racoviță (Epoca Fanariotă);
9. 1801 – 1802 – Alexandru Șuțu (aceeași epocă);
10. 1821 – Marele nostru mitropolit Veniamin Costache (zdruncinul
din Țările Române sub domnia lui Tudor Vladimirescu);
11. 1848 – 1853 – Epoca ocupației rusești – Grigore Alexandru Ghica
(zdruncinul, mobilizarea Pașoptiștilor din Moldova, Țara
Românească și Transilvania 1848)
12. Unirea cea mică sub marele domnitor român (05-24.01.1859) A.
I. Cuza
36
Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru şi să
ne permită a da ţării organizarea ce o aştepta de atât de mult timp. A. I.
Cuza

37
 Populație și pământuri

Evidențiind recensământul din perioada marelui nostru domnitor

Alexandru Ioan Cuza (1859 - 1860), satul Hlăpești, la acea dată, avea un
număr de 542 de locuitori.
Ca mărime și capi de familie de răzeși, existenți la recensământul
din 1774, rezultă un număr de 250 per familie, fiind al treilea sat după
Măstacănul de pe Bistrița-Borlești, Bodeștii – Precista – Dobrenii de
astăzi, comuna Bodești – Neamț.
Peste ani și ani, un alt recensământ al epocii moderne, din anul
2014, rezultă 814 de locuitori.

Marea lor majoritate sunt de religie ortodoxă, stilul nou. Adesea

ne întâlnim la aceeași casă – biserică a rugăciunii, ne rugăm la același
Dumnezeu, fiul Iisus Hristos, ne botezăm în aceeași cristelniță, ne
cununăm sub aceiași cupolă, ne petrecem ultimul drum spre cele veșnice,
în luarea rămasului bun. Biserica își serbează hramul de două ori pe an,
în duminica a Sfântul Apostol Toma și în ziua închinată sfinților
arhangheli Mihail și Gavril (căreia sfânta biserică le poartă hramul actual,
de după anii 1959 – 1963). Întreaga comunitate, de pe toate meleagurile,
vin cu credință la capul moșilor și strămoșilor de odinioară.

38
 Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prin legea rurală din 1865, s-a
opus condiționat, ca un mare patriot, să mai dea bir bisericii din Grecia,
impunând drept hotărâre ca bunurile materiale să rămână în administrarea
sfintelor biserici și sfintelor mănăstiri din Principate. Deasemeni, a
împropierit foarte multe familii de clăcași, de altfel, cum s-a întâmplat și
la Hlăpești, cu terenul din Belcești, ocazie cu care au fost împropietăriți
mulți săteni. De asemenea obștea răzășească din satul Hlăpești a fost
împropietărită din moșia lui I. V. Stan cu cele 21 ha de pășune, teren ce se
învecinează cu cel al locuitorilor din comuna Tupilați, fapt ce a fost
redobândit și în anul 1921.
Alăturat prezentăm hartografia cu terenul de pășune 21 hectare în
punctul Belcești de pe raza comunei Tupilați, cu plata la zi (2015)
impozite și taxe, respectiv, concesiunea.
39
 Mai jos prezentăm o fotocopie a unei cereri în care consilierii
Consiliului local Dragomirești solicită, conform Leg. 247/ 19.07.2005,
punerea în posesie a punctului de pășune Belcești, ce aparține domeniului
privat al satului Hlăpești, cele 21 de hectare, cu titlul de proprietate pe
vesnicie.

40
 Veșnicia țăranului român s-a născut la țară! Spunea marele
nostru poet Lucian Blaga.
Populația sătenilor mei, înrădăcinați din cele mai vechi timpuri pe
aceste meleaguri, au demonstrat că mulți dintre ei au plecat în lumea
întreagă, o parte din ei luându-și toate rădăcinile (C. Brâncuși), o parte
rămânând statornici în vatra satului Hlăpeștii de Neamț.
Răzeșii, dintre ei, din Hlăpești au deținut în propietatea lor, din
cele mai vechi timpuri, pământul și pădurea. Acesta era cultivat cu
porumb, grâu, cartofi, orz, ovăz pentru a se hrăni cât și pentru animalele
din gospodăriile lor. De asemenea, au deținut și hectare întregi de păduri,
în special de foioase (fagul de deal, carpenul, arinii, stejarii de deal).
41
 Adesea, falnicii stejari și fagi erau folosiți la construcția caselor,
grajdurilor și bucătăriilor de vară, așezări, care de la un secol la altul,
sufereau diverse modificări. Noi nu uităm niciodată, după cum spun
arhiologii, istoricii, geografii, că până pe la 1700, casele, inclusiv cele din
Hlăpești, erau tip bordei, în pământ. Cine avea o casă deasupra
pământului, acoperită fiind cu paie sau stuf, era considerat un om înstărit.
Deținem câteva date ale unor răzeși care au fost printre primii cu
acoperișe de paie sau stuf, precum: familia Alistar de la pârâul Arini,
familia Borș, familia Caea de la răscruce de drumuri, familia Cenușă de
la nordul satului, familia Ciolpan la centru de sat, familia Fodor la deal
de sat,famila Dăscălescu la centru de sat, familia Gafincu la pârâul
Văduț, familia Gherman la centru de sat, familia Ghineț la pârâul Arini,
familia Hociung la drumul spre biserică, familia Ionescu la centru de sat,
familia Ionică la drumul spre biserică, familia Ioniță la centru de sat,
familia Mazilu la deal de sat, familia Nacu la pârâul Arini, familia
Neculau la deal de sat, familia Nicorescu la centru de sat, familia Nistor
în drum spre biserică, familia Pădure la pârâul Arini, familia Păun la
centru de sat, familia Popa la drumul spre biserică, familia Secară la
centru de sat, familia Solomon la pârâul Arini, familia Țărnă la drumul
spre biserică și familia Vrabie în drum spre biserică.
Viața și timpurile au adus schimbări, odată cu evoluția social-
economică a națiunii române, și nu numai, fapt ce a determinat ca și
locuințele (cel mai de preț lucru al omului) să-și schimbe înfățișarea.
Trebuie amintit, cu precădere, faptul că prin anii 1986 – 1987 o casă cu
paie, ce aparținea unei văduve Florica Andrei Muntar, a fost fotografiată
de către muzeografii muzeului Satul țăranului român din București, cu
scopul de a fi transportată în întregime acolo. Revoluție din anul 1989 a
apărut, ca o dorinta a intregului popor pentru libertate, acest proiect a
căzut spre regretul comunității. Ulterior casa a fost dărâmată de noii
propietari ai pământului, după anii 1990, aceasta fiind printre ultimile
case învelite cu paie și construite din lut, datând de circa două sute de ani.
Din documentele istorice reiese faptul că la anul 1404,
arhiepiscopul Ioan de Sultanyh nota pentru prima dată în tratatul său de
geografie că românii se fălesc a fi romani și lucrul se vădește în limba
lor, căci ei vorbesc ca romanii.
Multe din familiile răzășești ale satului sunt înrudite, înclusiv,
nume și neam, cu cele ale locuitorilor din alte zone ale Moldovei și din
împrejurimi, cum ar fi:
 Familiile Ciolpan – sat Buzați din Lunca Moldovei;
 Familiile Diaconu – cu familia Pintea din Totoiești;

42
 Familiile Popa – înrudite cu familiile din Totoiești, din ținutul Herța –
Basarabia, din Timișești – Târgu-Neamț, din Certieni Bârgăoani;
 Familiile Nicorescu – satul Nicorești (sat ce se afla odinioară între
satele Dochia și Doina din comuna Girov), înrudite și cu familiile din
Homiceni sau Nicorești de Tecuci sau de Piatra Șoimului;
 Familiile Secară – înrudite cu familiile din Dragomirești, satul Borniș
sau din Homiceni;
 Familiile Mazilu – înrudite cu familiile din Unghi sau din Valea
Mare;
 Familiile Nicolau – înrudite cu familiile din satul Borniș;
 Familiile Alistar – înrudite cu familiile din Unghi sau din Borșeni –
Războieni;
 Familiile Hociung – înrudite cu familiile din satul Hociungi de Bacău
sau Hociungi din Lunca Moldovei;

De-a lungul timpului răzeșii satului, după cum ați observat

împărțirea după case și zone, au împărțit satul în trei mari zone de
răscruce, și anume: zona centru, zona sfintei biserici; zona la deal de sat
și zona de o parte și de alta a pârâului Arini.
În cele ce urmează vom enumera familiile localității: Alistar,
Borș, Buzenchi, Caia, Cenușă, Ciolpan, Crăciun, Chirilă, Ciohorianu,
Ciopreagă, Dăscălescu, Diaconu, Dumitrache, Focșăneanu, Fodor,
Gafincu, Gherman, Ghineț, Hociung, Habic, Ionescu, Ionică, Ioniță,
Irimia, Mancaș, Mazilu, Manea, Munteanu, Nicolau, Nicorescu, Onu,
Panainte, Pădure, Păun, Popa, Romanescu, Secară, Solomon, Stan,
Țărnă; Anghel, Balan, Cercel, Cozma, Dița, Dragomir, Drumea,
Dumitru, Ionicel, Leftică, Luca, Moșneagu, Nacu, Nastasă, Negrei,
Râcea, Radu, Spinticiuc, Ursache, Zete.

Mărturie ne stau documentele, fotocopiile, fotografiile, legendele

care ne povățuiesc că între cele trei etnii ale satului, moșii – strămoșii au
amplasat un pietroi mare ca element de graniță interioară a lui, stabilindu-
se cu exactitate hotarul între răzeși – munteni - rromi.
Este cunoscut faptul că dinainte de Primul Război Mondial, în
centrul satului, mai precis în zona familiei Ciopleagă se afla un bolohan
de piatră. De asemenea, un astfel de bolohan se mai afla și pe colț la
familia Hociung, crâșmarul. Aceasta determina o graniță între românii
răzeși și românii munteni sau românii lăutari.
Legenda dar și oamenii în vârstă susțin unele informații neștiute
de generația de astăzi, cum ar fi cazul familiilor Găină și Gotcu ș. a. care
ar fi venit în jurul anilor 1860, din zona Botoșanilor, spunându-li-se

43
lăieși, întrucât purtau plete lungi, înodate la spate și barbă foarte mare.
Aceștia erau pricepuți în arta de a bate fasolele, mazărea, a bate nucii cu
o unealtă denumită bleciug. Cu timpul, lucrând pe pământurile răzășești,
au fost localizați spre capetele de ogoare ale satului, ca de altfel, și o
parte din munteni, care dimpreună cu rromii – păcurari au venit din zona
Munteniei (Prahova de astăzi), fiind împropietăriți, fie de răzeși cu
pământuri (întrucât le munceau pământul), fie au primit pământ de
clăcași la marea reformă agrară a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, sub
guvernarea lui Mihail Kogălniceanu și la proiectul de lege a reformei
propus de Costache Negri în anul 1864.
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza declara la acea dată Acest
câștig politic al problemei țărănești avea să vină odată cu actele de
împropietărire. Țăranii toți prin dobândirea bucăților de pământ (a
cultiva și a se hrăni) câștigau o țară de iubit și o patrie de apărat.
Suntem nevoiți să prezentăm adevărul așa cum a fost, să fie
cunoscut de generațiile de astăzi, de mâine și care vor veni după noi, pe
acest pământ.
De asemenea, trebuie știut faptul că unitatea răzeșilor ca și
biserica ortodoxă nu a fost și nici nu va fi de zdruncinat. Trebuie
cunoscut că la sfintele sărbători de Paște sau la sfintele sărbători de
Crăciun, Sf. Vasile, Sf. Ioan și Sf. Bobotează se desfășurau hore (fiecare
cu hora lui și în locația lui). De precizat este informația că cei mai buni
lăutari ai satului, ce cântau la diferite instrumente, faceau parte din
familiile Negrei, Moșneagu, Dumitru și Dița, înveselind țărănimea
răzășească la diferite petreceri sătești, hore, baluri, nunți și cumetrii.
Aceștia cântau la vioară, acordeon, saxofon și tobe.
Unul din cei mai înverșunați toboșari al satului și omul care
anunța vreun eveniment (pe care l-am prin și eu) a fost Dragomir Vasile
(zis Bucșă) care avea un talent în arta de a bate la tobe, mai ales atunci
când un alt mijloc de comunicare (anunțuri) la acea dată nu existau.

Distribuirea, denumirea pe ulițe și zone ale satului Hlăpești în

funcție de familiile precizate mai sus.
1. Zona Centru - Dealul cu vii : Alistărenii, Ciolpăneștii, Cenușănii,
Dăscălenii, Diaconeștii, Ghermăneștii, Mazâlenii, Nicoreștii și
Săcărenii. Zonă ocupată de sătenii răzeși - răzășimea (Str. Răzeșilor);
2. Zona Munteni – Mantaua Roșie;
3. Zona Valea Păcurari (a avut o conotație socială desemând robia și că
nu trebuie luată ca atare, adică cu notă jignitoare) – Valea Răzășească;
44
4. Zona pârâului Arini – Valea Plângerii Ghilitoare;
5. Zona la Nord de sat unde locuiesc familiile Buzenchi, Chirilă,
Diaconu, Enea, Călărașu și Popa Mihai și Neculai – Peninsula
Taivan;
6. Zona înființată pentru tinerii căsătoriți, după venirea comunismului
1955-1958 – Drumul Păcii;
7. Zona familiilor Caia, Habic, Alistar, Diaconu, Țărnă, Mazilu, Ciolpan
și Ionescu – Frumușica;
8. Zona familiilor Hociung, Gherman, Ionescu, Ionică și Secară – La
Văduț - lungul satului Hlăpești;
9. Zona Văduț - Islazul satului – Manciuria.
10. Zona familiilor Buțurcă, Ionică și Leon – Trei focuri;
11. Zona familiilor Dăscălescu și Fodor – Cătunul;
12. Zona Tarnița – La Ramadan fosta vatră a satului Hlăpești transmutat
după 1780 în actuala vatră a satului. Și astăzi înțelepții satului
vorbesc despre rămășițele unui schit creștin ortodox ce a fost
amplasat în culmea dealului Tarniței, astăzi fiind amplasată o sfântă
cruce.
Dorința mea este aceea de a ridica o sfântă cruce chiar pe culmea
Tarniței, iluminată, vizibilă de toți sătenii satului pe timp de zi sau de
noapte, aducând aminte generațiilor de astăzi și care vor veni că aici a
fost cândva vatra satului Hlăpești. Totodată, intenționăm să înființăm ziua
satului în aceste împrejurimi cu participarea tuturor fiilor satului și să
realizăm un pelerinaj de a merge pe jos de la sfânta biserică până la
sfânta cruce, creeând o scară cu numele Sfântului Ioan Scărarul.
Amintim, că în decursul secolelor, satul Hlăpești avea mai multe
familii răzășești care cu timpul s-au pierdut sau au fost înstrăinate de
bună voie pe alte meleaguri, dintre acestea amintim familiile: Anghelina,
Apopei (din zona Târgul-Neamț), Buțurcă, Călărașu, Donțu, Enea, Găină,
Gotcu, Tumurug, Leon, Liciu, Monțăr, Nițu, Roșca, Spinticiuc, Stângu,
Tănase-Hamzulescu.

45
 De asemenea, satul avea și câteva familii de evrei care fie că au
decedat, fie au
emigrat în Israel,
dintre acestea
amintim familiile:
Burlă, Durlă, Ciuki,
Hamsi, Ițic ș. a. Tot
aici aducem în
dicuție și numele
după poreclă a unor
lăutari ai satului,
atât ei cât și copiii
au cântat la diferite
instrumente, cât și
părinții lor, după
cum urmează:
Vasile Negrei (Nicu
lui Negrei) care
cânta la saxofon,
Ion Negrei (zis
Pălălău) cânta la
vioară, Dumitru Dița care cânta la acordeon, Ion Dița care cânta la tobe,
Ion Dragomir (Vârtan) care cânta la acordeon.
Istoricii Alexandru Zub, Silviu Costache și Daniel Diaconu au
evidențiat în lucrările lor despre Rromii din România, abordare istorico-
geografică care a acordat un loc important dezrobirii țăranilor.
Pe lângă munca zilnică a țăranului răzeș din Hlăpești, în ceea ce
înseamna munca pământului prin cultivarea lui cu diferite produse pentru
hrana zilnică dar și prin creșterea animalelor. Nu era casă de om gospodar
să nu dețină mai multe capete de vaci, porci, oi, cai și capre, strictul
necesar atât pentru hrana zilnică cât și pentru comerțul ce se desfășura în
cele mai apropiate târguri: târgul Tupilați, târgul joi din Piatra-Neamț și
târgul Roznovului. Deplasarea se efectua în timpul nopții cu caii sau cu
boii, ca în zorii zilei harnicii gospodari, deja, să-și fi făcut micul negoț al
schimburilor de mărfuri.

Aruncând o privire peste ani putem aduce în considerație că

sătenii satului au participat în decursul timpului la diferite acțiuni cum ar
fi: creearea în anii 1963 – 1964 în baza unui proces verbal de material
săditor, un bazin pomicol la Nord de satul actual. Toate activitățile au fost
desfășurate sub îndrumarea inginerului Constantinesc I. și a tehnicianului
pomicol Gafencu Ion și Țărnă Neculai.
46
 Casa de mai sus reprezintă ultima dovadă a satului din vechime.
După cum observăm, așa arătau casele sătenilor până în anii 1970,
majoritatea fiind construite din chirpici și acoperite cu draniță din lemn.

O altă acțiune a fost construirea cu forțe proprii a drumului de

legătură Hlăpești – Unghi (actualul DC. 31), unde cu mic cu mare a
participat la proiectarea acestui drum atât de necesar comunității. Și-au
adus aportul cu maximă responsabilitate următorii gospodari ai satului:
Alistar Vasile,
Borș Vasile, Caia Vasile, Cenușă Gheorghe, Ciolpan Gheorghe, Ciolpan
Ion, Crăciun Ioan, Dăscălescu Dumitru, Diaconu Gheorghe, Diaconu
Ștefan, Diaconu Vasile, Fodor Vasile, Gherman Constantin, Gherman
Zaharia, Ghineț Gheorghe, Ghineț Ioan, Grigoraș Ion, Ionescu Ștefan,
Ionică Gherghe, Ionică Ștefan, Mazilu Gheorghe, Nicorescu C. Vasile,
Nicorescu Constantin, Nicorescu Constantin, Nicorescu Gheorghe,
Nicorescu Ioan, Nicorescu Neculai,Nicorescu Vasile, Panainte Gheorghe,
Panainte Ioan, Pădure Dumitru, Pădure Vasile, Păun Ioan, Păun Vasile,
Păun Vasile, Popa Dumitru, Popa I. Neculai, Popa Neculai, Secară
Gheorghe, Secară I. Ștefan, Secară Ștefan, Țărnă Gheorghe, Țărnă
Dumtru. Sprijiniți, la acea dată, de secretarul Lupei Ioan.
De asemenea, întreaga populație majoră a participat la
construirea barajului și a iazului Unghi, luciu de apă necesar atât
pisciculturii, cât și apei necesare grădinei de zarzavaturi din lunca
Unghiului. Luciu de apă cu o suprafață de 59. 37 m. p., ce aparținea
propietății plubice a comunei, actualmente fiind concensionat, pentru 49

47
de ani, unei firme serioase care cu adevărat se ocupă de administrarea
acestui fond piscicol. Până în anul 2006, când a avut loc această licitație,
acest iaz a fost administrat inadecvat de alte persoane care aduceau o
mare pagubă comunității. Fiind consilier local am susținut cu tărie acest
proiect al licitării – concensionării luciului de apă Unghi, unde și
consătenii și părinții mei au muncit cu mult eroism la realizarea acestuia.
Iazul de la Unghi a fost construit din mai multe motive, dintre
care amintim: crearea drumului de legătură Hlăpești – Unghi, grădina de
legume (bulgăria comunei), rezervă de apă în caz de incendiu și
alimentația cu pește proaspăt.

48
 Iazul Unghi punct de legătură a drumul public. Barajul și digul,
actualmente, renovat în 2013.

Conform P. U. G. – Planului Urbanistic General și al strategiei de

dezvoltare economică – socială, durabilă a comunei Dragomirești pentru
perioada anilor 2007 – 2013, satul Hlăpești are o populație de 814
locuitori în anul 2014 din care 324 de case în 1300 ha teren arabil și 65ha
pășune.

49
 Perioada anilor 1965 – 1967, după darea în folosință prin
strădania poporului muncitor al Hidrocentralei de la Bicaz, satul Hlăpești
a beneficiat de rețeaua de electrificare, ocazie prin care pentru prima
dată, satul a fost electrificat, populația beneficiind, astfel, de lumina
artificială, curentul electric cu rețea de 220 v., atât de necesară în lumea
care trăim.
Alăturat prezentăm prima stație I.R.E. ce a deservit populația cu
curent electric din Hlăpești.
După Revoluția din anul 1989, satul (aparținând comunei
Dragomirești) a beneficiat, ca dealtfel, ca și întreaga țară, de acest drept
al propietății pământurilor și pădurilor care abuziv, prin marea
colectivizare încheiată în 1962, a fost efectuată de acel sistem comunist.
La inițiativa Consiliului Local Dragomirești, din care grupare am
făcut și eu parte, am dorit ca prin proiectul de hotărâre nr. 10 al C. L. al
anului 2001 să înființăm S. C. AGRO-PRIM Dragomirești,

50
concesionându-se de început suprafața de 271 ha. teren agricol și pășune,
acționar direct fiind C. L. – Dragomirești. Știindu-se că poate fi atrasă
forța tânără a comunei (locuri de muncă) și după mai multe încercări
acest proiect nu a fost reușit, din mai multe motive, dar mai ales a
conducerii executive de la acea dată (primar - viceprimar). O mare
pierdere pentru comunitate și mai ales pentru o parte din tineret. Au
trebuit ani de zile, respectiv anii 2008 ca U. E. Să impună obligatoriu
înființarea de ferme, asociații, fermieri care trebuie să se ocupe de
pământul românesc în suprafețe mai mari. A trebuit să vină și prin zona
satului Hlăpești, fermieri, patroni din Germania sau din Austria ca să se
ocupe de destinele pământului răzășesc – strămoșesc.
Dacă poporul este proprietar de drept, lucru dorit de întreaga
națiune, atunci și statul trebuie să aibă în vedere egala măsură a
subvenționării cu utilaje agricole, îngrășăminte chimice, tractoare,
carburant, semințe de bună calitate ș. a. Păcat, anii au trecut, poporul a
avut de pierdut foarte mult în urma nepăsării, ani la rând rămânând sute și
mii de ha pârloagă. De multe ori îmi adresez întrebarea dacă în comuna
Dragomirești s-au întâmplat atâtea nelegiuri începând cu împroprietărirea
corectă pe vechile amplasamente și cu toate drepturile de atribuire a
suprafețelor de pământ arabil, pășuni și păduri, efectuate în baza lg. 18/91
de către niște neaveniți ( precum Banu – om care a făcut atâta rău
localității și care era membru comisiei de împroprietărire). Acesta nu era
fiu al comunității, venind de pe alte meleaguri vrâncene. Firesc este să
înțeleg că și la nivel de România, în fiecare comunitate s-a întâmplat
același lucru, prin prezența proceselor în instanțele de judecată de la
fiecare nivel juridic. Cu alte cuvinte, parte din oameni și-au pierdut
încrederea în dreptate, părăsind această lume cu durere în suflet. Aceasta-
i Legea de revendicare a terenurilor agricole după anii 1989, mult dorită
de poporul român, mai exact dreptul legitim la proprietate a persoanei
fizice (omului).

Orice sistem juridic se leagă de o lege

Iar acea lege de alte legi (coduri).
Totul este să ai putere a dezlega
Veriga fiecărei legi! Atunci te poți numi
Un adevărat om al jurisprudenței.
Atunci vei afla, incontestabil, adevărul mult dorit.8
Revenind la perioada anilor 1859 – 1866, perioada de domnie a
marelui A. I. Cuza, legendele și oamenii înțelepți ai satului spun că și din
satul Hlăpești, au fost trimiși de comunitate (la adunările de la Iași, ce a

8
Vintila Dongoroz.

51
avut loc în anul 1857) un grup de săteni, pentru a-și prezenta dolianțele
(în special birurile) întocmindu-se în acest sens jalba sătenilor. Lucru ce
nu peste mulți ani, respectiv, în anul 1864 apare sub domnia lui I. A.
Cuza, ca lege, Reforma agrară. Verificări în acest sens, în documentație
Acte și legiuiri privitoare la chestiunea țărănească, D. C. Sturdza seria I,
vol. II, 1907, București.
Până la alegerea lui A. I. Cuza ca domn, în perioada 22
septembrie/ 04 octombrie 1857, el a participat activ la Adunărilă ad-hoc
din Moldova, discutând despre democratism, semn de vie inteligență a
poporului și acceptând discuții cu diferite comitete sătești. Aici se pare că
a purta o discuție și cu sătenii răzeși din ținutul Neamțului, incluzându-i
și pe cei din satul Hlăpești.

52
 Chestiunea țărănească

Constat că ai mei consăteni, bunicii și răzbunii noștri ci-au luptat

pentru pământul strămoșesc. Luptele din Războiul de Independeță,
luptele din Primul Război Mondial și Cel De Al Doilea le-au adus
împroprietărire. Observăm ca satul nostru este ca o insulă răzășească,
înconjurat de pământuri moșierești. Atât de mult au ținut la pământuri și
păduri, încât nici moșierimea de prin jur n-au reușit niciodată să le
acapareze nicio palmă de pământ.
Documentele atestă că în anul 1907, după Răscoală de la
Flămânzi, în comuna Dragomirești s-a creat Banca Populară – Unirea
sătenilor, sucursală subordonată Băncii Federale – Alexandru cel Bun
din Piatra-Neamț. Banca era condusă de primarul Săndulescu(de la acea
dată) și Horațiu Săndulescu (fiul acestuia). Dobânda de împrumut era
foarte mare, sătenii din Hlăpești au constat că cevanu este în regulă, fapt
pentru care au renunțat. Ei ar fi trebuit să gajeze pământul strămoșesc
pentru orece împrumut. Numai înțelepciunea lor i-a unit și de astă dată,
refuzând a gaja pământul strămoșesc răzășesc, aceasta ar fi fostb o verigă
de împărțire vânzare cumpărarea, pierdere a pământului strămoșesc.
Piața de desfacere a sătenilor era desfășurată după un drum de
peste 8 km, în târgul Tupilați. Acest târg era recunoscut prin cererea
depusă de logofătul Ștefan Catargiu către visteria domnească din Iași, din
data de 08.03.1894. Solicitarea a fost de a se aproba târgul săptămânal,
iar din anul 1922 Iarmaroc de Sânziene (24 iunie) desfășurat în fiecare
an.

Model de șură din lemn pentru adăpostul animalelor și fânului.

La acea vreme, în satul Hlăpești s-au ridicat prin muncă și

înțelepciunea lor, mai mulți răzeși comercianți, care au deschis birturi,
cârciumi, magazine, cu scopul de a alimenta populația cu diferite bunuri,
53
dintre ei amintim: Ionică Ghe (fostul dascăl), Popa Ion (fostul factor
poștal) Roșca Ion (la pârâu) ș.a. Și satul, poate scoate în evidență că după
Reforma Agricolă din 1921, s-a creeat burghezia sătească. Răzeșii satului
dețineau întinse și importante proprietăți de teren arabil și păduri,
garnituri de treierat, mori cu motor pentru făină de mălai/grâu și alte
utilaje. Bordeiele din sat și-au schimbat înfățișarea cu case mai
încăpătoare acoperite cu draniță sau unele chiar cu tablă. Iluminatul cu
lampele alimentate cu petrol încă era uzual, folosindu-se gazul lampant.
În perioadan interbelică, trei gospodari răzeși, mai precis în anul
1938 dețineau aparate radio, cei trei fiind: Ionică Gheorghe (dascălul),
Popa Ion (factorul) și Păun Ion. Deplasarea spre târgurilor din Tupilați
sau din Roman se efectua cu carii trași de boi sau de caii, petrecându-se
pe drumul dus întors câte două, trei zile la transportul diferitelor produse.
Plecarea se făcea în mod încolonat al carelor, preîntâmpinându-se atacul
(furtul) la drumul mare a unor haiduci.
Primul mijloc auto de transport este evidențiat pe ruta Piatra-
Neamț - Războieni, în anul 1936, cu două curse zilnice, abonați fiind și
satenii din Hlăpești la transportul zilnic în oraș. Sătenii se deplasau pe jos
pe Dealul Cornii până la stația Războieni – Valea Albă sau stația Unghi.
Menționăm, în cele ce urmează, familii de gospodari care au
deținut din moși, strămoși întinse suprafețe de teren arabil și forestieer,
inclusiv pășuni în intravilanul și extravilanul satului, dintre ei amintim
familiile: Alistar, Borș, Caea, Cenușă, Ciolpan, Crăciun, Dăscălescu,
Diaconu, Focșăneanu, Fodor, Gafincu, Gherman, Ghineț, Hociung,
Ionescu,Ionică, Ioniță, Mancaș, Manea, Mazilu, Nacu, Nicolau,
Nicorescu, Nistor, Panainte, Pădure, Păun, Popa, Secară, Solomon, Țărnă
și Vrabie.
Viața plugarului român a fost zămislită de munca fizică de
dimineață și până seara, pentru a câștiga traiul de zi cu zi. Țăranul român
are fața unamă românească și poartă veșmântul românesc, cum bine
spunea în scrierile sale marele teolog Dumitru Stăniloaie.
Trebuie să precizăm faptul că în decursul anilor și mai ales după
1859, numele țăranului român de pretutindenia fost de recunoscut și în
războaiele pentru independența neamului în toate lupte și războaile. De
asemeni, și colectivizarea forțată din 1962 a însemnat ceva pentru
poporul nostru, intelectualitatea română care s-a opus cu multă
înverșunare regimului și-a petrecut anii vieții prin pușcării sau deportați
sau fugiți prin alte țări.
Țăranii liberi, răzeșii satului meu și a neamului nostru român au
fost cei mai liniștiți din lume. În trecutul nostru istoric nu avem războaie
de cucerire ci numai cele de apărare a gliei străbune, cum afirma și
marele scriitor Liviu Rebreanu.
54
 Ocupațiile sătenilor

În general populația se ocupă cu două mari îndeltniciri, și anume,

cu agricultura (prin cultivarea pământului cu diferite produse) și creșterea
animalelor.
O îndeletnicire a femeilor gospodine, din vechime, era aceea de a
cultiva și a pune cânepă la murat, atât pe Valea Arinilor, cât și pe Valea
Mâleștilor (Pârâul Alb). După acest procedeu ea fiind folosită la țesut
pentru realizarea sacilor sau a pânzei. Inul se mai folosea, de către
gospodine, cu scopul prelucrării și producerii cămășilor sau ițarilor
pentru membrii familiei.
Se obișnui ca în cele două posturi mari de peste an, postul
Sfântului Paște și cel al Sfântului Crăciun, gospodinele să fie preocupate
de țesut, folosindu-se ca instrumente stativele, spata, ițele, călcătoarele și
suveica, realizând diferite coverturi destinate acoperirii prin interior a
pereților camerelor.9

Model de covor țesut de gospodinele satului.

Întâlnirile gospodinelor, în număr de 7-8 femei, se stabilea cu mult

dinaintea sfintelor posturi, la casa uneia dintre acestea, unde se stabilea
montarea războiului de țesut. Aceste întâlniri purtau denumirea de
șezătoare, obicei ce s-a pierdut astăzi.
9
Lăicerile folosite doar pentru ½ de perete, carpetele folosite ca aranjamentpe holourile casei, țoalele din
cordele folosite ca un preș pe jos, scoarțele –pentru pereții din camere de curat, covoarele – provenite din
urzeală, urioc pentru un sol de ață, introdu-se în ițe.

55
 Tot în post, ele obișnuiau să pregătească diferite mâncăruri, ca:
fierberea crupelor; fierberea grâului, consumat cu miez de nucă; rondele
de bostan turcesc coapte în rolele sobelor; coacerea cartofilor pe plită;
prune uscate (din rojnița de prune); turte din mălai amestecate cu bostan
turcesc, denumite turte prăjite în role; coacere painilor în cuptor;
învârtita cu nucă, coaptă în rolă; preparea ceaiurilor din diferite plante
(flori de tei, de mentă, de romaniță, coacăze) îndulcite numai cu miere de
albină.
Întrucât în cele mai vechi timpuri nu apăruse curentul electric,
totul se întâmpla de cu seară până noaptea târziu la lumina lămpilor cu
gaz sau a felinarilor. Satul trăia într-o beznă și cumplită liniște.
Până la apariția sistemului comunist, după 1946, și după acei ani
și mai încoace, înțelepții satului și documentele arhivistice spun că puține
erau crâșmele, atribuire veche locațiilor, unde se puteau găsi diferite
produse, atât de necesare comunității satului. Cei mai temeinici
comercianți erau jidanii – evreii (puțini la număr) fiind singura ocupație a
lor. Menționez că ei au ajuns în zona noastră, și s-au stabilit pentru o
bună perioadă de timp, odată cu regimul fanariot, după 1800.
Amintim în cele ce urmează, unele din crâșmele existente pe raza
comunității, fiind puține la acea dată:
- Crâșma de la Hociung crâșmarul (la intersecția cu drumuri);
- Crâșma de la Ion Popa (Ion al Alglaei) administrată de jidanul
Ițic Slaim;
- Crâșma de la Vasile Secară (Zorzonica) administrată de fiul lui
Popa I. Ioan – Popa I. Vasile (decedat în război - 1941);
- Crâșma de la Dascălul Ionică căsători cu Natalia Secară (lângă
fostul magazin al cooperației de astăzi);
În zilele noastre, datorită faptului că Revoluția din 1989 a
românilor ne-a adus o nouă constituție, prin care România în art. 1,
aliniat (3) este un stat de drept, democratic și social, iar la art. 45 sunt
prevăzute libertatea economică, accesul liber al persoanei la o activitate
economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt
garantate, mai mulți inteprinzători și-au deschis unități comerciale pentru
deservirea populației cu cele necesare și pentru o ocupație liber –
independentă. Dintre acestea amintim:
1. S. Comercială administrată de familia Caia Mihăiță;
2. S. Comercială administrată de familia Dăscălescu Puiu și Gina;
3. S. Comercială administrată de familia Ioniță Ioan și Florentina;
4. S. Comercială administrată de familia Ioniță Viorel și Anca;
5. S. Comercială administrată de familia Munteanu (Gherman)
Gheorghiță și Maricica;
6. S. Comercială administrată de familia Nicorescu Ioan și Jenița;
56
 7. S. Comercială administrată de familia Nicorescu Ion Iurii și
Cristina;
8. S. Comercială administrată de familia Nicorescu Mihai și Corina;
9. S. Comercială administrată de familia Poinaru Romică și
Angelica;
10. S. Comercială administrată de familia Popa Eugen și Popa Ion;
O parte din aceste societăți comerciale funcționează și astăzi, o
parte din acestea din diferite motive au fost închise temporar sau pentru
totdeauna. Important este că liberalizarea comercială trebuie să dăinue pe
mai departe într-un stat democratic și liber.
O altă preocupare este aceea că de primăvară, de la Sfântul Paște,
până pe 14 octombrie al anului se înființează pe dealul Tarniței, dealul
Făgețel, cândva și pe Ghizunia satului, stâni de oi, cu mare parte fie a
locuitorilor, fie a propietarilor. Un loc special de stabilire a stânelor din
vechime era dealurile cun pășune Belceștilor, acelor 21 ha aparținătoare
răzeșimii din Hlăpești. Pe islazul satului cuprinse între Dealul Morii și
Tarnița, sătenii, anual înființează, mai ales vara, ciurda de vaci păzite de
văcarii comunității, oameni responsabili aleși din familiile Anghel,
Moșneagu și Dița, punctul locație fiind denumită Ramadan.
Trebuie menționat, tot aici, că răzeșimea din Hlăpești în
anul 1925 a cumpărat obștea împroprietărită de marele I. I. C. Brăteanu,
terenuri de pădure foioase ce se aflau pe raza comunei Grumăzești (1 ha
de pădure=12. 350 lei la acea dată), mulți răzeși au cumpărat la acea
vreme.
În anul 1924, primar fiind Neculai Secară, fiu al satului,
mobilizează răzășimea din Hlăpești, împreună cu familiile: Alistar, Borș,
Caia, Cenușă, Ciolpan, Crăciun, Dăscălescu, Diaconu, Dumitrache
Fodor, Gherman, Ghineț, Grigoraș, Hociung, Ionescu, Ionică, Mazilu,
Nacu, Nicolau, Nicorescu, Panainte, Pădure, Păun, Popa, Solomon, Țărnă
ș. a. cumpără de la moșia evreilor Mely și Vladimir Fischerovici, câteva
zeci de ha de pădure de foioase (1ha=17.700lei la acea data). Pădurea era
amplasată în fundurile silvice Unghi, Vad, Țibucani și Grumăzești.
În anul 1926 se înființează de Ionică Gheorghe (dascălul),
căsătorit cu Natalia Secară, asociația agricolă Deșteptarea Plugarului,
10ha de teren arabil în Niliniștea – Tablă, respectiv Dealul Morii, destinat
răzășimii din Hlăpești. Stau drept dovadă actele și documentele găsite în
Arhivele Naționale care din păcate Asociația Agricolă a fost întreruptă,
din motive și astăzi necunoscute, unele zvonuri spunând că neînțelegerile
dintre proprietari ar fi cauza.
Atât în vechime, cât și astăzi unii săteni practicau și practică
vânătoare și pescuitul, îndeletniciri atât de necesare omului pentru hrană,

57
îmbrăcăminte și pentru împodobirea interioară a odăilor 10. În decursul
timpului satul, prin fondul cinegetic ce-l deține a avut și are în perimetrul
lui sălbatici porci mistreți de șes, căprioare (cândva și cerbi), țapi, iepuri,
lupi și vulpi ce trăiesc într-un mediu adecvat pentru reproducere și
dezvoltare. Această demonstrează că odată cu omul au convețuit, în
sălbăticie, și animalele. Dintre oamenii pasionați de această practică,
amintim: Gheorghe Țărnă (decedat în 1983) și Ion Iurii Nicorescu
(actualmente vânător în cadrul A. J. V. P. S. – Neamț), posesor al
permisului de armă SERIA NT, nr. 00110 și al permisului de armă SERIA
B, nr. 0012259 din 1997, vizate la zi, inclusiv anul 2015.
Mai jos atașăm câteva imagini legate despre infomațiile precizate
anterior.

Țapul de șes gata pregătit de plecare

10
Odaia : cameră de curat, special destinată musafirilor.

58
 Scroafele și porcii mistreți întâlnindu-se la un ospăț.

Alături de prietenii dragi Ionică Știrbu (Oanțu) și Gabi Bordea la Izvorul

Cristalin.

59
Amintiri vânătorești dimpreună cu prietenii vânători Gâdiceanu Cornel,
Herdeș Remus și Olaru Vasile.

Toamna în pădurea de foioase...la pândă vânătorească.

60
Cu grupa de vânătoare la porci mistreți (a existat autorizație), cu prietenii
vânători: Cucu Constantin, Pompilică Nechita, Miron Cristi și Popu
Țucu.

61
Alături de prietenii vânători Vasilică și Traian Știrbu și împreună cu
micul vânător Dragoș Constantin Nicorescu (3 ani).

62
 Obiceiurile și practicile lor

Fiind un sat creștin –ortodox, din inima Moldovei, acest cult s-a
păstrat din cele mai vechi timpuri și până astăzi. Cu mic cu mare, în
fiecare duminică și în zilele de sărbătoare, sătenii au obișnuința creștină
să meargă la sfânta biserică, după care merg la odihnă pentru că a doua zi
începe un nou program de lucru (adică agricultura, creșterea animalelor ș.
a.).11 După cum știm orânduielile creștine, la orice casă de gospodar nu
lipsește nunțile cu alai, ce odinioară se serbau doar duminica spre luni
(conform obiceiurilor creștine). Botezul cu nașii, cu lumânări din ceară
curată aprinse, scăldatul pruncului în cristelniță, nu au lipsit și ele cu
prisosință.
Spiritul sărbătorii Învierii Domnului a fost si este respectat cu
sfințenie de oamenii localității, prin prezența la toate slujbele închite
acesteia dar și prin creștinescul salut Hristos a Înviat! –Adevărat a
Înviat!. De asemenea, și marea despărțire față de cei dragi, de consăteni,
adică înmormântarea este respectată întocmai ritualului mortuar.

11
Conform vorbelor Mântuitoruluii Lăsați să vină la mine!, doresc ca niciodată sa nu se mai întâmple ca de
Sfintele Sărbători, copiilor să le fie interzis să participe la slujbele religioase (se cunoaște această situație),
deoarece, atât ei cât și noi vom păstra vie flacăra obiceiurilor străbune a neamului nostru răzășesc.

63
Așadar, toate obiceiurile creștine moștenite din moși, strămoși încă mai
sunt prezente, fără îndoială, și azi în traiul sătenilor din localitatea
Hlăpești.

Tradițiile de iarnă
De Ignat, nu este casă în care să nu fie sacrificat porcul de sfintele
sărbători. Gospodinele preparând cârnații, tobele, șoricii, chișca,
mușchișorii, slănina afumată și jumările(tochitura).
Mesajul principal îl prevestește însuși preotul satului care
vizitează fiecare casă de gospodar, în Ajunul Crăciunului, prevestind
Nașterea Domnului. Copii satului în acea seară merg cu colindul primind,
în urma colindelor, bănuți și dulciuri. A doua zi de Crăciun se merge, prin
sat, cu steaua, câțiva dintre aceștea participând și la slujba închinată
nașterii Mântuitorului.
În ziua de 31 decembrie, și astăzi, se obișnuiește ca tineretul să
meargă cu plugușorul, cu Banda lui Bujor, cu Partida satului (Căiuții
satului), cu capra, cu ursul și domnișoarele (fetele mari) sunt vizitate de
feciori. Astfel, la data de 01 ianuarie, Anul Nou, copii merg cu semănatul
pe la gospodarii satului, împrăștiind în fața caselor cu grâu și orez ca
semn al belșugului.

Așa arăta, odată, cândva, căiuții satului. Actualmente, sunt în

pereche a câte patru, îmbrăcați în straie populare moldovenești, cu căiuți
realizați dintr-un schelet de lemn, decorați cu hârtie creponată.

64
 Așa arăta banda lui Bujor, cândva odată. Actualmente este
alcătuită din zece tineri, îmbracați în straie populare moldovenești,
distinct fiind reprezentat Bujor. Aceștia merg cu banda la tinere fete de
mărit.
Tradițiile de Sfintele Paște
Cea mai mare sărbătoare a creștinilor din Hlăpești, și nu numai,
începe cu ținerea postului. Conform tradiției, oamenii consumă mâncare
fără grăsimi, gospodinele fac curățenie generală, casele sunt vopsite,
șurile sunt văruite, curțile sunt măturate, livezile și mormintele sunt
îngrijite. Tot în acest timp, în sâmbătă de dinainte Sfintei Învieri a
Domnului nostru Iisus Hristos se sacrifică mielul, ca semn de jertfa adusă
Mântuitorulu iar boitul oulelor, în special roșu, ca simbol al sângelui
vărsat pre Cruce. Se merge la cimitir unde mormintele prind un alt contur
al împodobirii și curățeniei.
Cele trei zile de Sfântul Paști sunt dedicate rugăciunii, vizitelor
între rude și odihnei.

Alte practici (sportul) ale tinerilor din sat

Tineretul din sat, adesea, se regăsea la o partidă de fotbal, unde se
legau prietenii, unitatea de nezdruncinat și mai ales sănătate și mișcare.
În diferite perioade s-au înființat echipe fotbal care au participat la
diferite competiții, cum ar fi Campionatul Județean de fotbal unde, mai
mereu, echipa Voința Dragomirești se înfrunta cu echipe din comunele:
Ștefan cel Mare, Războieni, Țibucani, Bârgăoani, Negrești, Girov,
Dochia, Gârcina, Zănești și Podoleni.
De asemeni, nu era an ca echipa să nu participe la competiția
zonală dedicată luptei Răzășești de la Valea Alba –Războieni, competiție
ce avea loc în ultima duminica a fiecărei luni iulie din an. De multe ori,

65
echipa a avut succese în competițiile fotbalistice, fiind recunoscută ca
una ambițioasă cu multă ardoare de joc.

Acesta era promoția anilor 1980-1981 a echipei de fotbal Voința

Dragomirești.

1. Doru Ionescu 5. Mihai Dumitrache 9 Fănică Ionică

.
2. Cezar Petraru 6. Fănică Ionescu 1 Mircea Ionescu
0
.
3. Leonid Fodor 7. Vasile Țărnă 1 Vasile Gherman
1
.
4. Aurel Ionică 8. Pantalon Stejar

66
 Aceasta a fost ultima promoție a echipei de fotbal Voința Dragomirești
1987-1988.

1. Ghiocel Ghineț 5. Ion Iurii Nicorescu 9 Edi Ghineț

.
2. Ion Diaconu 6. Velu Diaconu 1 Viorel Cenușă
0
.
3. Mihai Ioniță 7. Gelu Pădure 1 Gicuță Secară
1
.
4. R. Obreja 8. Dănuț Alistar 1 Costică Diaconu
2
.

Fotografii executate de Mihai C. Nicorescu

Din diverse motive lipsesc mai mulți jucători fotbaliști ai echipei,

dintre care amintim: Diaconu Neluțu, Secară Valer, Secară Emilian,
Ionică Sorinel, Romanescu Nelu, Nicolau Florin, Popa Dănuț, Nicorescu
Mihai.
Cu părere de rău, aici, trebuie amintit că terenul de fotbal a fost
pierdut datorită unui primar pe nume domnul Petraru Vasile care în anii
1990 nu a reuțit să negocieze pentru împroprietărirea săteanului Ştefan
Popa care avea moștenit de la părinţi terenul, pe vechiul amplasament, cu
o suprafață în plus de cinci prăjini (179 m. p. o prăjină) în altă locație,
67
bineînţeles că omul şi-a cultivat pământul proprietate părintească, astfel,
s-a distrus terenul. Acesta era ca o oglindă a tineretului pentru mișcare și
sănătate. Este nedrept că în anul 2015 satul să rămână fără teren de sport,
inclusiv școala, parte din tineret pretrecându-și timpul liber prin crâșme.
Consilierii locali, inclusiv eu, am solicitat în mai multe rânduri
găsirea unor soluții pentru reamenajarea, de strică necesitate, a unui teren
de sport.

Aici a fost terenul de sport al satului Hlăpești, locație amplasată în

centrul acestuia

Odată cu modernizarea, satul dintre obcine a avut de suferit, pierzîndu-se portul

tradițional moldovenesc și a unor obiceiuri străbune

La hora satului Hora Răzășească.

68
 Școala

Voi începe acest capitol cu un motto pe care îl îndrăgesc, și

anume, cel al marelui învățat Simion Mehedinți, căreia îi și poartă
numele de Legea Mehedinți: Țăranii nu trebuie scoși din mediul lor
firesc, natural atât de frumos, atât de sănătos și atât de specific neamului
nostru românesc, de aceea feciorii de țăran nu trebuie aduși la școlile
secundare de la oraș, unde viața cosmopolită îi determină încetul cu
încetul să-și schimbe obiceiurile și portul, să-și strice graiul și să nu se
mai întoarcă și portul, să-și strice graiul și să nu se mai întoarcă în
mediul în care a crescut. (1917 – 1918, Discurs).

Școala cu clasele I-VIII Hlăpești (vederea din față, construită în anul

1962)
Școala cu clasele I-VIII Hlăpești, reabilitată în anul 2002

69
 Cât adevăr, câtă realitate, cu toate că prima cărămidă a unei
societăți este școala. Din cele mai vechi timpuri școala și mai ales în
mediul rural a dus-o foarte greu. Voi prezenta câteva date concrete bazate
pe argumentară istorice și ale arhivelor. Dacă tot se numește școală,
idealul educațional al ei constă în dezvoltarea liberă integrală și
armonioasă a individualității umane în forme personale autohtone,
necesar pentru incluziunea
socială și pentru amgajarea
pe piața muncii.
În documentele
arhivistice apare ca director
de școală în Hlăpești, la data
de 08.01.1874 prin procesul
verbal al comisiei de
examem învățătorul Ghe.
Anghel, acestă dimpreună
cu învățătorul Gherghe
Calin (ce se trăgea din
Dragomirești) insistă la
forurile centrate ca satul
Hlăpești, să aibă școala
primară proprie. La acea
dată secretarul primăriei era
fratele acestuia Nicolae
Calin care la data de 29
februarie 1876 trimite un
tabel statistic cu elevii din
satul Hlăpești. După anii petrecuți în școală pentru ai învăța carte,
învățătorul Gheorghe Anghel părăsește școala și pleacă în satul lui natal
Mărgineni-Neamț, localitatea rămânând săracă fără știutorul de carte
pentru cei mici. Acest lucru se întâmpla în perioada anilor 1885-1886. La
catedră a rămas preotul satului de la acea dată.
La data de 06. 11. 1887 satul dispune de un nou învățător pe nume
Vasile Dimitriu care preda atât la școala din localitate, cât și din Talpa.
Din datele existente reiese faptul că predarea științei de carte se făcea în
biserica veche, cu timpul amenajându-se săli de clasă pentru învățăcei.
Este recunoscută ca loc de studiu cu 2 clase în casa de lângă biserică a
bătrânului Nică Pavel Onu sau la cea a lui Nică Păun.
Existau și alte locații, încăpătoare, unde adesea preoții și
învățătorii satului de la acea dată predau știința de carte tinerilor vlăstare
răzășești, mai exact la familiile: Ionescu, Ionică, Popa și Neculai
Nicorescu (pe colț). Tot aici în aceste locații au fost menajate și încăperi
70
pentru primăriile satului, numită pentru prima data I. I. C. Brătianu (1922
– 1929, respectiv 1931 - 1935). Drept de menționat este că știința de carte
a fost trasmisă prin biserici și mănăstiri populației Un ordin al
protopopului Petru al Moldovei afirma Dreptul a stabili preoți citați de
carte, cunoscător de carte pentru popor, cunoscător ai gramaticii, pentru
fii de familie, pentru fii satului, un învățător, preot al satului, fiu al
satului să învețe și pe alții știința de carte.

Marii învățători ai satului Hlăpești, care i-au învățat carte pe mulți

dintre bunicii și părinții noștri au fost: familiile învățătorilor Nițu Ion și
Gheorghe, Vasile Popa cu soția Elena, Cicoare Traian cu soția din
familia Călineștilor, Fodor Constantin și soția Ecaterina.
Generațiile mai tinere au fost învățate de următoarele cadre
didactice: Tănase Ecaterina, Cenușă Victoria, Bolea Victoria, Dăscălescu
Elena, Dumitru Nicolae, Focșăneanu Aurel, Guțu Alexandrina, Habic
Dumitru, Nicolau Maria, Păun Maria, Panainte Maria, Popa Florentina,
Secară Aurel, Secară Dorin, Secară Maria, Secară I. Maria, Similia
Maria, Tănase Ecaterina, Tănase Vasile, Tătaru Gheorghe, Văideanu
Gheorghe, Văideanu Melu, Văideanu Rodica și Ungureanu Victor.
Cu toții de-alungul timpului au pus suflet la învățarea și
cunoașterea științei de carte pentru tinerii din sat.
Alăturat prezentăm tabelul cu directorii de școală din perioada
1990-2015.
Directorii de școală din sat înainte de 1990 au fost: Nițu Ioan
(1945), Fodor Constantin (1965), Tănase Vasile (1975), Secară
Constantin (1980), Tătaru Gheorghe (1985) ș. a. Directori de școală din
sat de după 1990: Guțu Alexandrina (1990-august 2004 Hlăpești), Secară
Maria (1990-august 2001), Tătaru Ghe. (septembrie-octombrie 2004),
Secară Constantin (octombrie 2004-august 2005), Bumbu Livia Michaela
(august 2005-mai 2010) și Popa Florentina (mai 2010 - prezent).

71
72
 Biserica și cultul creștin-ortodox

Prima biserica din Hlăpești12 a fost construită în anul 1738,

cunoscută a fi schitul călugărului Pahomie, păstrându-se până în anul
1986, cu hramul Sfântului Apostol Toma. Menționez că toată răzășimea,
aici din împrejurimile bisericii au învățat carte, la chemarea preotului.
Biserica veche, prin construcția acesteia, amplasată în mijlocul
satului ca vatra sătească, a întărit autenticitatea bisericii medievale
moldovenești din acele vremuri.
În vatra satului este înălțată la cererea părintelui paroh și a
enoriașilor, de la acea dată de 14.09.1902, biserica ce poartă hramul
sfinților Arhangheli Mihail și Gavril.
Părintele Calapăr, cum spun documentele și vorbele înțelepte ale
înaintașilor, hotărăște să ridice o biserică în vatra satului Hlăpești, de
astăzi.
Voi face o scurtă prezentare a călugărilor și preoților parohi,
ctitori ai bisericii vechi (1702 -1705), care au păstorit pe aceste
meleaguri:
 Monah Pahomie;
 Monah Serafim;
 Preot Vasile – 29.10.1843;
 Preot Ioan Melete – început sec. XVIII;
 Preot Ghe. Grigore – a doua jumătate a sec. XVIII;
 Preot Vasile Ionescu 1859 – 1865;

12
Aceasta este mutată, ulterior, în cimitirul mănăstirii Sihăstria, unde este îngropat vrednicul de pomenit
părintele Ilie Cleopra.

73
 Preot Teodor Ionescu 1865 – 1889;
Preot Vasile Mareș (suplinitor) 1890 -1893;
Preot Ilie Costea 1893 – 1899;
Preot Gheorghe Săndulescu (suplinitor) 1899 – 1901;
Preoți parohi care au păstorit aceste meleaguri ca și ctitori ai
bisericii noi:
 Preot Dumitri Colapăr (inițiatorul construirii bisericii noi) 1901 -
1904;
 Preot Gheorghe Gherasim (suplinitor) 1904 – 1906;
 Preot Teodor Borș 1906 – 1919;
 Preot Mihai Coroamă 1919 -1922;
 Preot Filip Duiculescu 1922 – 1925;
 Preot Vasile Dumitriu 1925 – 1927;
 Preot Ioan Teofănescu (suplinitor) februarie – aprilie 1928;
 Preot Gheorghe Antistescu (prima piatră de temelie la biserică
nouă) 1928 – 1936;
 Preot Gheorghe Antistescu (primul preot și judecător supleant la
primărie) 1937 - 1940;
 Preot Gheorghe Rojniță 1940 – 1954;
 Preot Constantin Bucătaru (s-a finalizat construcția sfintei
biserici) 1955 – 1961;
 Preot Petru Jilavu (suplinitor) 22 aprilie – 5 iunie 1962;
 Preot Victor Tănase 1962 – 1978;
 Preot Viorel Popa (sub păstorirea sa a fost demolată și
transportată biserica veche de lemn la Sfânta Mănăstire Sihăstria
1986, împins fiind de circumstanțele timpurilor care îl obliga să
distrugă lăcașul cult) a păstorit 1979 – 1993;
 Preot Dorin Ploscaru (preot poet)1993 – 1996;
 Preot Ștefan Diacu (suplinitor) septembrie –noiembrie 1996;
 Preot Cătălin Secară din 1996, actualmente preot paroh.13
Prea sfințiile lor, fiecare în perioada lui de păstorire și-a adus
contribuția la unitatea creștin – ortodoxă, realizând câte ceva spre binele
comunității, consolidarea bisericii, administrarea – împrejmuirea
locurilor de veci, adică cimitirul sătesc care are o vechime la fel ca sfânta
biserică. Cimitirul se află amplasat la intrarea în sat, un predestin pentru
cei care intră și ies din sat să se oprească din drum, să aprindă o lumânare
la capul răposaților (bunici, răzbunici, moși, strămoși), toți dintr-o
semințenie cu noi sau în trecere pentru a face un semn al sfintei cruci,

13
Documente preluate într-o ordine cronologică de la preotul protopop Valentin Tofan (de Piatra Neamt).

74
drept recunoștință pentru eroii neamului ce au luptat pe diferite fronturi
pentru unitatea neamului.
Pios omagiu eroilor răzeși care au decedat pe alte meleaguri
pentru credință și pământul românesc. Putem evidenția aici că la intrarea
în sat, respectiv la intrarea în cimitir se află amplasată prin truda familiei
de răzeși, gospodari Ion și Jenița Nicorescu, o arcadă – troiță
creștinească reprezentând chipul unor sfinți creștini ortodocși.
Reamintind generațiilor despre unitatea într-un singur Dumnezeu.

Intrare, respectiv, ieșirea din sat. In imagine se găsește arcada-

troița de la intrarea în cimitirul așezării, unde odihnesc moșii și strămoșii.

Interiorul bisericii din Hlăpești pictată sub păstorirea părintelui Popa

Viorel cu sprijinului întregii comunități (1985-1986).

Pictura bisericească, conceperea administrativă a prăznicarului,

construirea în curtea bisericii a unei sfinte troițe, a unei sfinte cruci au
75
fost suportate de familiile credincioase din Hlăpești. Mai nou, aleea ce
duce spre sfânta biserică s-a înoit cu o arcadă, modelul din lemn fiind
asemenător celor din Maramureș (dacii liberi), vrednicie aprobării
banilor trimiși de Consiliul Local Dragomirești prin bugetul pentru culte
și cultură.

Porțile intrării în curtea bisericii (tip arcadă – Maramureș)

construite sub ctitoria preotului-paroh Secară Cătălin.
Satul este în totalitate creștin ortodox, drept ofranda și mulțumire
bunului Dumnezeu, gospodarii (răzeșii) satului au construit la fiecare
intersecție de drumuri troițe.

Troița de la intersecția de drumuri din centrul satului dimpreună cu școala.

76
 Troița de la intersecția de drumuri la moara lui Daniel Rusu și
familia Alistar Ghe. Ion.

Troița la intersecția de drumuri – drumul Păcii.

Troița la Deal de sat (Strada Răzeșilor).

77
.

78
 Troița de la intersecția de drumuri din centrul satului.

Biserica nouă din Hlăpești, imagini văzute din față și lateral. În

curtea Sfintei biserici din Hlăpești, prăznicarul și casa mortuală.
Renovate și construite sub păstorirea preotului paroh Cătălin Secară.

Când s-a adus în discuție biserica, sătenii au lăsat totul și s-au

îndreptat într-acolo pentru a-și oferi ajutorul pentru a o împodobi cât mai
frumos casa domnului nostru Iisus Hristos. Omagiul nostru încununat cu
profundă recunoștință acelor preoți și monarhi care nu mai sunt printre
79
 noi cu trupul dar cu sufletul și cu ceea ce au făcut pentru biserică și
pentru creștinii răzeși, aceștea rămânând vie pentru veșnicie.
Toți își au pagina lor de istorie creștină, dintre ei amintim: Viorel
Popa, Dorin Pleoscaru și actualul preot paroh Cătălin Secară (luați în
ordinea perioadei de păstorire). Oameni, preoți de mare cinste pentru
sătenii răzeși ai Hlăpeștilor.
Un lucru ce trebuie redescoperit ca dorință a
tuturor este vatra veche a satului de odinioară din
Botul Tarniței, precum și rămășițe din sfânta biserică
și cimitirul istoric.
La intrarea pe aleea din sfanta biserica se afla
amplasat bustul domnitorului Alexandru cel Bun
readucandu-ne aminte de vechimea satului, credința,
unitatea răzășească din cele mai vechi timpuri și
pănă astăzi. Acest bust a fost ridicat prin contribuția
familiilor: Solomon Mihai și Nicorescu Ion.
La înfrumusețarea și îmbunătățirea sfântului locaș,
prăznicarului, cimitirului, casa mortuală o contribuție
aparte au avut epitropii de veșnică pomenire: Pădure
Ghe., Solomon Gheorghe, Nicorescu Gheorghe, Nicorescu Neculai,
Ghineț Neculai, Ionică Ghe., Secară Pavăl, Cenușă Gheorghe, Dăscălescu
Ion, Diaconu Gheorghe, Nicorescu Ioan, Gherman Ioan, precum și
primarul comenei Vasile Panaite dimpreună cu consilierii satului: Ciolpan
Ștefan, Diaconu Vasile-Viorel, Nicorescu Ion-Iurii, Secară Aurel și Ioniță
Ioan care au fost de acord și au aprobat ca anumite fonduri să fie
direcționate către biserică din Hlăpești dar și bisericilor din satele
aparținătoare comunelor.
Dascălii, cântăreții biserici din cele mai vechi timpuri cunoscuți
erau: Ionică Gheorghe, Popa Vasile, Popa I. Ion; și din vremurile actuale:
Ionescu Ștefan, Dăscălescu Pavel au contribuit la întărirea credinței.
În vizită la Sfânta Mănăstire Sihăstria. Aici se află, la mormântul
marelui teolog ortodox Ilie
Cleopa, biserica mică din lemn
cu sfintele icoane aduse în anul
1986, de la Hlăpești, ca mărturie
istorică în fața timpurilor și a
vremurilor.
La intrare se află un scurt
istoric, cu titlul Bisericuța din
cimitir – Vechea Sihăstrie,
modelul construit este
asemănător ca și biserica veche
80
din Hlăpești, sfintele icoane fiind cele ce au apărținut bisericii vechi ale
satului natal.
Regret, atît eu cât și mulți dintre sătenii mei, că au plecat părți din
sufletul nostru, cum a fost în cele prezentate mai sus, bla Mănăstirea
Sihăstria. Dar poate așa a vrut Dumnezeu. Această bisericuță de lemn
dimpreună cu sfintele icoane, plină de istorie, să sfie așezate în acest colț
de rai al părintelui Ilie Cleopa.

Aceasta este sfânta biserică de lemn din cimitirul Mănăstirii

Sihăstria, asemănătoare cu biserica veche din lemn din Hlăpești, în
interiorul acesteia se află parte din icoanele pictate, ce odinioară
aparțineau localității.

81
 O parte din sfintele icoane de pe pereții bisericii sunt cele aduse
de la biserica de lemn din Hlăpești 1986.

82
Scurt istoric Bisericuța din cimitir – scris de regretatul om gospodar,
răzeș, al satului nostru, Solomon Mihai

Dimpreună cu părintele
Gravriil de peste 85 de ani, care
ne-a oferit informații, cu alte
cuvinte, ne-a povestit cu
exactitate despre sfânta biserică
din lemn, de la Hlăpești, adusă în
1986 la sfânta mănăstire Sihătria,
stareț fiind la acea vreme
parintele Ilie Cleopa, de veșnică
pomenire.

83
 Hlăpești – azi

În două perioade istorice (1922-1929 și 1931-1935), satul

Hlăpești a purtat numele marelui om de stat I. I .C. Brătianu, el vizitând
satul în perioada unor campanii eletorale în jurul anului 1920. Legendele,
vorbele celor mai înțelepți ai satului ne comunică că acesta era pasionat
de vănătoarea, rămânând peste noapte în comunitatea noastră. De
asemenea, în diferite timpuri din punct de vedere administrativ-teritorial,
satul a aparținut fie comunei Talpa cu sediul Primăriei în satul cu aceeași
denumire, fie în satul Hlăpești, fie comunei Dragomirești (ca și astăzi, în
urma reorganizării administrativ-teritoriale din 1968). Ceea ce este de
reținut sunt cuvintele lui I. I. C. Brătianu Să fiți uniți, că al vostru este
pământul și pădurea!
Anii au trecut și cu (cu modestie o spun) am inițiat mea la data de
22.09.2013, bazat pe probe materiale, înscrisuri, martori, în baza unei
hotărâri con. Locale nr. 17/ 28.06.2013 un Referendum. Documentația a
fost aprobată de Prefectura județului Neamț în acest sens fiind trimisă o
hotărârea de Guvern, aprobându-se la data de 22 septembrie 2013
desfășurarea Referendumului local cu adăugarea la vechea denumire
Hlăpești și I. I. C. Brătianu. Lumea de bună credință a înțeles scopul
acestui eveniment istoric pronunțându-se cu dat un număr de 208
persoane. Dorința mea a fost aceea de a adăuga la numele vechi istoric
Hlăpești și numele marelui om de stat, primul-ministru, istoric al acestei
țări I. I. C. Brătianu. Cunoaștem oamenii care s-au opus acestei acțiuni.
Trăiesc cu speranța că timpul le va rezolva pe toate, fie noi, fie generația
copiilor noștri care vor înțelege sensul istoric

Model tip fluturaș prin care au fost înștiințați cetățenii să participe la vot

84
Informare prin mass-media cu privire la Referendumul de chemare la vot.

85
Chemare la vot a cetățenilor prinn ziarul Ceahlăul – Piatra Neamț.

86
Proiect de hotărâre al comisiei juridice al Cosiliului local
-Dragomirești.

87
Proiect de hotărâre-prezentare al Comisiei Juridice a Consiliului Local
Dragomirești

88
89
Răspunsul Prefecturii Județului Neamț la solicitarea autorului privind
organizarea Referendumului

90
Hotărârea Consiliului Local de aprobare a Referendumului nr.
17/28.06.2013

91
92
93
Raportul Comisiei juridice pentru aprobarea Referendumului organizat
de autor

Raport de avizare al celor trei comisii cu privire la referendum - Cosiliul

Local Dragomirești.

94
Proiect de hotărâre cu privire la organizarea Referendumului Local –
Dragomirești

95
Buletin de vot la Referendum (22.09.2013)

96
 În memoria marelui om de
stat I. I. C. Brătianu, cel care a unit
România Mare, ca drept recunoștință,
am amplasat în centrul satului, cu
deplin efort al contribuției bănești a
familiei mele Nicorescu Ion Iurii, cu
soția Elena Cristina și cu cei doi copii
ai mei Rareș Ion și Dragoș
Constantin, bustul personalității
politice liberale.
La acest soclu al marelui om de stat
liberal au mai contribuit și oameni cu
suflet liberal precum: Strătilă Șerban
cu familia (P. N – președintele
organizației P. N. L.), Panaite Vasile
cu familia (primarul comunei
Dragomirești), Burduja Nicolae
(fermierul) cu faminiile din Borniș.
Și pe această cale le mulțumesc
pentru sprijinul acordat.
Am avut posibilitatea istorică ca în
perioada anilor 1922 şi 1935 să fim
rămaşi administrativ-politic ca şi
comună de sine stătătoare cu
denumirea marelui om politic, om de
stat, prim-ministru liberal I.I.C.
Brătianu.
Bustul lui I. I. C. Brătianu ridicat de familia Ion Iurii Nicorescu.
În decursul timpului au fost și alte personae care după 1990au
încercat acest proiect de inițiativă dar nu au reușit, totul a rămas în tăcere.
Actualmente satul Hlăpești a rămas sub jurisdicția teritorial-
administrativă a comunei Dragomireşti.

97
 Sediul administrative al Primăriei Dragomirești din care și satul Hlăpești
face parte. De asemenea, în componența comunei mai sunt satele: Borniș,
Dragomirești, Mastacăn, Unghi și Vad.

După anii 1990, în primărie au fost aleși mai mulţi primari. În

cele ce urmează vom prezenta câteva tabele care prezintă cronologic
primarii și consilierii din 1990 și până astăzi.
Primarii aleși de comunitate după 1990-2016. Precizăm că după
perioada interbelică au fost numiți mai multe persoane ce au deținut
funcția de primari ai comunei Dragomirești, dintre care amintim: Secară
Neculai (după 1935), Dăscălescu Neculai (1945), Caia Vasile (1947),
Fodor Vasile (1955), Rusei Ioan (1965), Popa Constantin (1977), Fătu
Ioan (1979), Aprofirei Gheorghe (1980), Alexandrescu Ioan (1989).
De asemenea, după 1990 au fost aleși din rândul consilierilor,
viceprimarii: Deaconu Mihai, Ioniță Dumitru și Alistar V. Ioan.
În legislaturile 1990-1992, 1992-1996, 1996-2000 au fost aleși
consilieri locali și din satul Hlăpești, cum ar fi: Habic Dumitru, Deaconu
Mihai. După ani 2000 prezentăm mai jos tabele nominale cu consilieri
aleși pe fiecare legislatură până în 2016, menționând și partidele din care
fac parte.

98
99
100
101
102
103
 Consilierii aleși ai comunității și ai satului Hlăpești și-au adus
contribuția prin proiecte și inițiative la realizarea bunăstării prin
aprobarea tuturor proiectelor cu fonduri europene ale satului Hlăpești,
respectiv comuna Dragomirești, cum ar fi: asfaltarea drumurilor Unghi-
Hlăpești; Dragomirești-Hlăpești; proiect de alimentare apă potabilă-
canalizare.
O atenție deosebită trebuie avută asupra faptului că nu trebuie
permis a se instaura în sat și în orice comunitate viitorii moșieri de
carton, aceștia au avut acces la registrele agricole, s-au împroprietărit
prin comasarea pământurilor luate cu forța, fie parte din locuitori ai
satului, din diferite motive au părăsit locurile natale aceștia pierzându-și
arborele genealogic, pâmântul străbun care a rămas pe mâini străine.
De modernizarea agriculturii, avem cu toții atâta nevoie,
necesare findu-ne accesul la finanțare cu bani europeni (U.E.) pentru mai
multe proiecte, cum ar fi:
 Dezvoltarea satului românesc cu obligativitatea păstrării
tradițiilor (produse tradiționale) românești;
 Construirea de microfabrici de pâine, brânzeturi, produse din
carne și altele la nivelul fiecărei comunități (vezi statele
occidentale din europa: Franța, Italia, Germania, Spania, Anglia);
 Crescătorii moderne de bovine, ovine, borcine, păsări;
Toate acestea se pot realiza, cu adevărat, întrucât este cunosc că
poporul român este unul muncitor, cu condiția ca și România să
primescă, corect, finanțările pe termen lung și la timp în domeniul
agriculturii de la Bruxelle (Uniunea Europeană). Viitorul acestei țări ne
aparține nouă și generațiilor ce vor urma, păstrând pentru totdeauna cu
sfințenie Democrația.

104
 Săteni din Hlăpești – eroi ai
neamului

Pentru neam și pentru țară și-au dat

viața... pentru viitorul națiunii, pentru
pământul strămoșesc
Dumnezeu să-i ierte!

O parte dintre eroii satului Hlăpești, decedați în diferite timpuri istorice:

Eroi căzuți în Războiul pentru independența țării (1877-

1878): Anghelina Vasile, Caia Nicolae, Dița Ion, Tumurug Ioan.
Erou martir: ars pe rug în 1917 Popa I. Ioan.
Eroi căzuți pe frontul Primului Război Mondial (1916-1918):
Alistar Ghe. Ion, Alistar I. Neculai, Alistar M. Ion, Alistar M. Ion, Alistar
Vasile, Borș Dumitru, Ciolpan Ion, Dăscălescu V. Vasile, Diaconu Mihai,
Diaconu Ștefan Gheorghe, Fodor M. Gheorghe, Fodor V. Costică,
Ionescu Constantin, Ionescu I. Neculai, Ionescu V. Gheorghe, Irimia I.
Constantin, Mazilu Vasile, Monțăr Costică, Munteanu Dumitru, Nicolau
Vasile, Pavel C. Ion, Păun I. Gheorghe, Popa V. Dumitru,Vrabie I.
Neculai.
Eroi căzuți pe frontul Celui de al Doilea Război (1941-1945):
Alistar V. Ion, Bălănel Ion, Buzenchi C. Gheorghe, Ciohoreanu
Constantin, Ciohoreanu Gheorghe, Diaconu Gheorghe, Diaconu I. Ștefan,
Dița Gheorghe, Dița Gheorghe, Donțu Dumitru, Dragomir Gheorghe,
Dragomir V. Gheorghe, Fodor V. Mihai, Ghineț Neculai, Habic T.
Dumitru, Liciu I. Ioan, Liciu V. Gheorghe, Liciu V. Zaharia, Mazilu I.
Vasile, Mazilu T. Gheorghe, Moșneagu M. Constantin, Negrei Vasile,
Nicolau V. Gheorghe, Popa Dumitru, Popa Gheorghe Dumitru, Popa I.

105
Ioan, Popa I. Toader, Popa I. Vasile (decedat la Cotul Donului 1942),
Popa Vasile, Spinticiuc Vasile,Tănase Hamzulescu, Ursu T. Vasile.

Monument aflat în centrul satului Hlăpești ca drept recunoștință

eroiilor căzuți pe front în diferite timpuri istorice. Aceste edificiu a fost
construit prin efortul depus de familia de răzeș Ion și Jenița Nicorescu.

106
 Prin asprimi, la stele
Pretutindeni în spațiul românesc, s-au născut valori uriașe. Și în
satul nostru, aceste n-au fost puţine. Este de înţeles că nu este simplu să
cuprinzi numele tuturor, dar măcar o parte a acestora oferă o imagine vie
a oamenilor aleşi, care au văzut lumina zilei aici, toţi neosteniţi întru
lumină şi viaţă virtuoasă.
Cadre didactice: Alistar Mihai, Caia Anda, Caia Draga, Cenușă
Victoria, Ciolpan Constantin, Dăscălescu Elena, Diaconu Raluca-
Daniela, Mătase (Diaconu)Tatiana, Dumitrache Elena, Focșăneanu
Aurel, Fodor Constantin, Fodor Ecaterina, Fodor Marinela, Ghineț Elena,
Habic Dumitru, Hanganu Elena, Hociung Maria, Nicolau Maria,
Nicorescu Miruna, Nicorescu Natalia, Nițu Ion, Nițu Vasile, Panainte
Maria, Pădure Daniela, Păun Maria, Popa Ecaterina, Popa Florentina,
Popa Vasile, Secară Aurel, Secară Dorin, Secară I. Maria.
Medici, asistenți medicali, farmaciști: Cenușă Daniela, Cenușă
Mihai, Cenușă Miruna, Cenușă Profira, Chirilă Mihaela, Cochiorcă
(Caia) Mihaela, Dăscălescu Gabriela, Dăscălescu Maria, Diaconu Silvia,
Fodor Teodora, Gherman Liliana, Mancaș Ioan, Mancaș Vasile,
Nicorescu Cristina-Elena, Popa Petronela, Secară Nuța, Solomon Alina.
Preoți, dascăli, cântăreți, absolvenți ai teologiei creștine
ortodoxe: pr. Ionică Sorinel, pr. Panainte Claudiu, pr. Nicorescu Gică, pr.
Secară Cătălin, Alistar Marius, Dăscălescu Pavel, Diaconu Vasile-Viorel,
Ionescu Ștefan, Ionică Gheorghe, Ionicel Marius, Maica Silvia
Dăscălescu (Sfânta Mănăstire Dragomirna - Suceava), Maica Tecla
Gafencu (Mănăstirea Văratec), Măzilu Dănuț, Popa Iancu Gheorghe,
Popa Ioan, Popa Viorel, Secară Dragoș, Secară Ionuț, Secară Vlad.
Juriști: Cenușă Gogu;
Ingineri, subingineri: Caea Danilescu, Dăscălescu Emil,
Deaconu Velu, Fodor Nida, Ghineț Gheorghe, Ghineț Ilie, Mazilu Dănuț,
Pădure Aurel, Popa Elvira, Popa Mircea, Popa Silvian, Secară Silvia.
Ofițeri, subofițeri:
 MapN – col. Alistar Dumitru, col. Gafencu Ioan, col Popa Ioan,
col. Păun Constantin: P. Adj. Popa, Teodor;
 Poliție – P. Adj. Caea Mihai, col. Fodor Viorel, P. Adj. Dăscălescu
Antoneta, Dăscălescu Viorel, P. Adj. Dumitriu Viorel, Lt.
Nicorescu Ion-Iurii, P. Adj. Nacu Constantin., P. A. Ș. Caia
Constantin, P. A. Ș. Ionescu Mihai, P. A. Ș. Nicorescu Ioan, P. A.
Ș. Secară Vasile, P. M. Caia Vasile, P. M. Hociung Ioan.
 SRI- Mazilu Ioan

107
 Maiștri – tehnicieni: Alistar Gică, Caia Ștefan, Cenușă Viorel,
Ciopreaga Ecaterina, Caia Cornel, Dăscălescu Dumitru, Diaconu
Maricica, Diaconu Ștefan, Diaconu V. Ioan, Dumitrache Ioan, Fodor
Dragoș, Fodor Gheorghe, Fodor Traian, Munteanu (Gherman), Maricica,
Ghineț Nicu, Hociung Ioan, Ionescu Doru, Ionică Fănică, Mancaș Ghe,
Mancaș Ștefan, Munteanu Mitică, Nicorescu Jenița, Păun Ioan, Secară
Constantin, Secară Gică, Secară Mihai, Solomon Mihai, Solomon Mihai.

Jurnaliști: Nicorescu Geanina, Țărnă Simona;

Profesori de legislație rutieră: Nicorescu Ion-Iurii
Instructori auto: Solomon Gabriel, Cenușă Constantin, Diaconu
Viorel, Nicorescu Zaharia.
Conducători auto profesioniști: Caia Sorinel, Ciolpan Vasile,
Ciopreagă Comstantin, Crăciun Ioan, Diaconu C. Ion, Dăscălescu
Marius, Fodor Traian, Fodor Cezar, Gherman Ioan, Ghineț Nelu,
Hociung Constantin, Hociung Ion, Hotnog C-tin, Ionescu Ioan, Ionică
Constantin, Ionicel Dănuț, Deaconu N. Ion, Nicorescu Mihai, Panainte
Ion, Panainte Vasile, Popa N. Dănuț, Pădure Ioan, Nicorescu V.
Constantin, Nicorescu Viorel.
Tehnicieni – electricieni: Cenușă Ioan, Cenușă Viorel, Ciolpan
Nicu, Dăscălescu Constantin (Ticu), Dăscălescu Stelică, Neculau Florin,
Secară Gică.
Contabili, econimiști: Cenușă Marinela, Diaconu N. Ioan,
Dumitriu Veta, Pădure Elena, Păun Maricica, Popa (Podaru) Doinița,
Secară Tatiana.
Fermieri activități agricole: Alistar Ion, Caia Mihai, Diaconu
Vasile-Viorel, Nicorescu Mihai, Popa Eugen, Popa Ion, Popa Liviu.
Administratori fabrici de pâine: Popa Lucica, Popa Eugen,
Popa Ion.
Funcționari publici: Alistar Elena, Alistar (Pădure) Maricica,
Panainte Silvia.
Factori poștali: Cenușă Maria, Ionescu Mihai, Ioniță Florentina,
Nicorescu (Fuioagă) Coculeanu, Popa Costache (diriginte), Popa
Dumitru, Popa I. Ioan, Secară Mitică, Amariei (Popa) Emilia (secretar la
Primăria – Dragomirești).

Și alte profesii atât de necesare societății.

108
 Ştiaţi că?…

• Satul Hlăpești a fost cercetat de către firme neautorizate prin

metoda fracturării hidraulice cu scopul de a extrage gazele de șist,
perioada ianuarie-august 2015. Numai printr-o unitatea a sătenilor firma a
fost îndepărtată de a acționa.

109
 • În satul Hlăpești nu mai sunt familiile: Apopei, Buțurcă Leon,
Călărașu, Enea, Găină, Gotcu, Nițu, Rascarache, Roșca, Spinticiuc,
Tumurug. Aceștia și-au pierdut nemurirea cu timpurile, odată plecați din
sat nu au mai avut urmași. În schimb au apărut mai multe familii, de fapt,
rezultate prin căsătoriile cu bărbați sau femei domiciliați în sat.

110
 • În perioada primului război mondial satul Hlapești-tinerii
bărbaţi ai satului, fii de răzeşi au fost înrolaţi şi trimiși pe front cu dorinţa
de a elibera ţara. Parte din femei au rămas văduve, ocupându-se cu
creșterea copiilor, protejând vatra satului, biserica, casa străbună și
pământurile.
• În sat sunt foarte mulți meseriași, pe diferite domenii de
activitate (meșteșugărești) printre care amimtim: Costel Caia (frezor,
ștrungar, tâmplar), Viorel Cenușă (electrician), Ștefan Cenușă (fierar),
Ghiță Cenușă (tâmplar, apicultor), Dragoș Fodor (apicultor), Costică
Ghineț (tâmplar, dogar), Mitiță Ionescu (tâmplar), Mitică Dăscălescu
(mecanic auto), Nelucu Dăscălescu (sobar), Ghiță Diaconu (viticultor),
Daniel Rusu (morar), Vasile Dăscălescu (gradinar, fierar), Gelu Mazilu
(apicultor), Mitică Munteanu (pictor), Vasilică Munteanu, (tâmplar,
meseriaș), Ion-Iurii Nicorescu (apicultor), Neculai Popa (apicultor),
Costel Secară (apicultor), Ghiță Solomon (viticultor).
• După Cel De-al Doilea Război mondial în bazinul Hlăpești –
Valea Albă, Borșeni, Totoiești s-au adăpostit doi ostaşi de etnie rusă care
se preamăreau ca fiind comandanţi de unităţi militare ruse. Aceştia au
făcut mult rău ţăranilor români din zonă, luându-le animale, bunurile
(scoarţe, perne, plapume, încălţăminte, îmbrăcăminte). Toate erau
transportate în zona Totoiești unde de fapt locuiau la o familie. Ei erau
îmbrăcaţi chipeşi în haine militare de ofiţeri superiori, deplasarea făcând-
o cu două perechi de caruri trase de cai (suri şi negrii). În anul 1946
familiile: Gherman, Panainte, Mihai I. Nicorescu şi Păun Nică Ioan le-au
venit de hac. Întreaga batjocora s-a sfârşit cu legarea mâinilor şi
picioarelor, dezbrăcându-i și fiind obligați să mănânce un borcan de
castraveţi muraţi. După o bătaie cruntă au fost alungați pentru totdeauna
din comunitate.
• Mai mulţi gospodari ai satului îşi doresc – bineînţeles şi ajutaţi
de consilierii locali şi de Primărie - ca anumite produse culinare sau
legume, fructe să poarte brendul satului Hlapești- I. I. C. Brătianu, cum ar
fi: ceapa, roşiile, usturoiul, gogoșarii, țelină, fasolea, varza, cartofii,
prunele, merele de Hlăpești. Amintim, aici, familiile care au în posesie
suprafețe întinse de sere acoperite, destinate cultivării legumelor: fam.
Traian şi Dragoş Fodor, Fam. Vasile Dăscălescu ș. a.
• În satul nostru au existat familii de cântăreți, la diferite
instrumente muzicale, dintre care amintim: Dița Dumitru (Todean) la
acordeon, Dița Nica (Rapăn) la tobe, Dragomir Ion (Vârtan) la acordeon,
Dumitru Ion (Pălălău) la vioară și Negrei Vasile (Vasile a lui Nicu) la
saxofon.
• Ghizunia – Băhnița satului Hlăpești ascunde o cetate dacică,
însăși configurașia vatrei ne arată conturul unei cetăți. Pentru viitor,
111
dimpreună cu generațiilor ce vor urma, ne dorim săparea arheologică a
arcului dacic Ghizuia – Băhnița, care se pare că ascunde o mare
necunoscută (cetate dacică).

Vestigii ale cetății dacice Ghizunia-Băhnița din Hlăpești ce

urmează a fi cercetată arheologic.
• Aceasta localitate, dintre obcine, deține un secret pe care multe din
comunități nu-l au, acela că nu este casă de gospodar să nu dețină 2, 3 sau 4
nuci. De aceea și zona, mai ales în diminețile de vară, se simte pe străduțele
satului, mirosul de iod al falnicilor nuci, sădiți de moșii, strămoșii așezării

Livada satului plantată în anul 1962 de către inginerul

Constantinescu dimpreună cu sătenii în punctul Codreț.

112
 • În zona satului, mai ales a dealurilor dimprejurul vetrei satului,
gospodarii au plantat, pe mai mici sau mai mari suprafețe, cultura de vie 14
(soiuri de ananas, nohan), livezi de pomi fructiferi
• În satul Hlăpești – I. I. C. Brătianu, în perioada anilor 1960 –
1970, în punctul numit Tarnița – Izitură a existat pentru săteni un cazan
de rachiu, ce prelucra produsulse naturale provenite de la toți sătenii ce
dețineau pomi fructiferi, ca prunii, merii, perii ș. a. spre prelucrarea în
alcool natural țuica răzășească de Hlăpești - Brătianu. Cei care au pus
bazele înființării acestui cazan de rachiu, au fost: Diaconu Gheorghe,
Caia Vasile, Nicorescu Constantin, Popa Constantin și Țărnă Gheorghe.

• La sfânta Mănăstire Neamț se află pomelnicul de la Hlăpești din

anul 1757, valoare istorică.
• La sfânta Mănăstire Secu se află obiecte de patrimoniu, icoane
și o cruce de catapeteasmă din 1705, precum și un biptic și un triptic, ce
au aparținut bisericii noastre străbune.
• Fiind o zonă mai deluroasă (Dealurile Moldovei Centrale),
lumea din jurul satelor, adesea din vechime și chiar de astăzi, numesc
locuitorii satului perjari, sinonim cu locuitori care se ocupă de culesul
prunelor, perjelor pentru fabricarea licoarea dulceagă de rachiu. Nu este
casă de gospodar să nu dețină o prăjină de vie din soiul nohai sau
ananasul autohton, sau în spatele locuințelor 5, 7 sau 10 pruni sau perji,
curcuduși și alți pomi meniți a fi storși din puterea lor de răchie, sucul
Hlăpeștilor.

14
Un mare viticultor (om al agriculturii I. I. de la Brad) afirma Singura licoare care o face
Dumnezeu este vinul, celelalte le face omul.

113
 • Amintim de Ghizunie – Băhniță, un bazin în formă de potcoavă
ce sălășluiește poalele pădurii Borniș apărținătoare răzășimii din
Hlăpești. Legendele și oamenii înțelepți ai satului ne-au lăsat vorba că
aici iar fi fost cu mii de ani în urmă o cetate Dacică.
• Am solicitat prin câteva scrisori să se efectueze săpători
arheologice în zonă, răspunsul încă nu l-am primit de la Muzeul de
Istorie –Neamț și de la Muzeul Național de Istorie –Iași. În acest moment
bazinul aparține în mare parte proprietarilor din sat, folosindu-l drept
pășune, islaz pentru animale. Nu la mare distanță de Nord de această
potcoavă se află o sondă acoperită cu blindaj din beton și metal ce a fost
acoperită pentrul rezervele naționale de gaz – metan. Sondă ce a forat în
jurul anilor 1978 -1980, scoțând din inima pământului o rezervă sigură de
gaz meta.
Poate în viitor, printr-un proiect european ne va sălășlui bucuria
alimentării moderne cu gaz metan pentru fiecare casă din Hlăpești din
comuna Dragomirești punând la cruțare pădurea dătătoare de viață pentru
generațiile copiilor, nepoților ce vor veni după noi.
• În sat, din cele mai vechi timpuri, s-au folosit porecle în loc de
numele de familie pentru ai identifica cu precizie persoanele, amintim:
fam. Nicorescu – Hribii, fam. Popa – A lui factorulul, fam. Ionescu –
Jălbenii, fam. Diaconu – Ghițac, fam. Hociung - Țăpenii, fam. Nicorescu
– Perjenii, fam. Popa - Mihălăchenii ș. a.
• La acele vremuri, s-au mai rătăcit în satul Hlăpești comercianți
de sorginte evreiască. Putem exemplifica, din cele relatate de înțelepți
satului și, de asemenea, întâlniți în cataloagele școlare din anii 1890,
următorii negustori: Itzic, Ștrull.
• Înaite de 1989 populația primea alimente pe baza unei cartele.
Rația era primită în funcție de numărul persoanelor, lunar, de la
magazinele ce au aparțineau cooperației, respectiv, în mediul urban, la
alimentarele publice.
• Popualția satului și a comunei era antrenată pentru apărarea
patriei prin armata țării și prin antrenarea gărzilor patriotice de unde
făceau parte și mulți tineri.
• Pe viitor vom iniția prin hotărâre de Consiliu Local ca anumite
persoane și personalități să fie numite cetățeni de onoare ai comunității.
Deasemenea vom demara o acțiune prin Școala Generală clasele I-VIII –
Hlăpești să poarte numele distinsei doamne director – prof. Alexandrina
Guțu (fie veșnică în amintire).
• Până în anul 1847, lângă târgul de animale Tupilați, se afla și
unul de robi. Foarte mulți sărmani, neajutorați erau vânduți și cumpărați
de familii înstărite sau de moșieri. Aceasta a dispărut odată cu apariția
legii dezrobirii țiganilor din același an, din Valahia și Moldova. Cu
114
timpul, aici, și-au adus o mare contribuție domnitorul Alexandru Ioan
Cuza, respectiv, poetul patriot Vasile Alecsandri.
• I se spune bancă la un teren ce învecinează cu Tupilații, întrucât
această suprafață a fost gajată de moșierulo Stan, pierzându-și toate
drepturile pentru neplată. Terenul a intrat prin decret domnesc în
proprietatea răzeșilor din Hlăpești.
• Există în punctul Cornea un tei secular. Acesta are o mare
însemnătate, întrucât edifică faptul că odată, cândva, în Cornea au existat
codrii seculari. Consilierii locali vor iniția un proiect de hotărâre ca teiul
din Cornea să devină monument istoric.
•. De la an la an, numărul pensionarilor se reduc. Neexistența
locurilor de muncă în județ și în țară, vremurile i-au determinat pe mulți
tineri să-și părăsească vatra strămoșească, plecând în alte țări, respectiv,
spații europene, pentru ași găsi un loc de muncă.
• Mulți dintre concetățenii noștri, pentru ași câștiga o bucată de
pâine, făceau naveta cu autobuzele, zilnic, de cu dimineață, pe orice
anotimp, pentru o distanță de 28-30 km. în orașul Piatra Neamț, respectiv
localitatea Săvinești.
• Mulți localnici au lucrat la diferite fabrici ce au aparținut
statului, actualmente, beneficiind de pensie, cum ar fi: C.F.S. Săvinești
(Combinatul de fire și fibre sintetice), Centru de cercetări Săvinești
(cercetare în domeniul chimiei), Combinatul de îngrășăminte chimice
Azochim – Roznov –Săvinești, I.M.Ceahlăul - Piatra Neamț fabrica de
mașini și utilaje agricole, Fabrica de cărămidă Zorile Noi – Piatra Neamț,
fabrica de celuloză și hârtie, comuna din Paris – Piatra Neamț, fabrica de
cartoane reconstrucția Piatra Neamț, fabrica de lapte și produse din lapte
Montana, C.P.L. Piatra Neamț, S.I.L. fabrica de mobilă, Foresta, Arini și
1 Mai – fabrici de cherestrea, Avicola Izvoare complexe de creștere a
puilor, fabrica Metalo de mașini și utilaje. Unele dintre aceste fabrici sunt
privatizate, funcționând la o capacitate redus, altele sunt rase, dispărute,
distruse cu știință de unii îmbogățiți vremelnic.
• Prima cursă de convenție auto pe ruta Piatra Neamț - Hlăpești
tur – retur, apoi Hlăpești-Girov-Doina-Roznov-Săvinești au fost înființate
pentru deplasare în anul 1971.
• În anul 2015, în comunitate există peste 50 de autoturisme în
proprietate privată de diferite tipuri ce deservesc la diferite activități de
transport.
• În sat, în anul 2015, în proprietate privată, gospodarii dețin peste
15 tractoare agricole destinate activităților agricole.
• De Sfânta Înalțare, creștinii din sat mergeau pe vremuri, pe jos,
pentru rugăciune la Mănăstirea Neamț, Mănăstirea Bistrița și la Schitul
Țibucani.
115
 • Sfântul protector al vânătorii și ocrotitorul vânătorilor este
Sfântul Eustațio.

Emblemă pe pânză a Sfântului Eusațiu protector al vânătorii și

ocrotitor al vânătorilor.
• În perioada interbelică a umblat prin sat un cetățian, denumit
Felcerul, care ridica perechi de panrofi, bocanci pentru a fi reparați. Tot
el se ocupa de achiziționarea de șorici, cruzi de porc, folosit la
prelucrarea opincilor. Acesta locuia în Arămoaia-Totoiești.
• Multe case din sat sunt făcute din chirpici. La prelucrarea lutului
cu paie și apă, se ocupau familiile Dița, Dragomir, Drumea și Dumitru.
• O nuntă răzășească începea duminică după sfânta slujbă si se
termina după doua trei zile de chef (la ospăț nelipsitul borș moldovenesc
și sărmăluțele în foi de viță-varză).
• În perioada Regelui Carol al II- lea trei fii de răzeși ai satului au
făcut parte din Garda de corp al Regelui (familiile Ciolpan, Ionică și
Nicorescu).
• În perioada septembrie 1940 - 23 ianuarie 1941 prin zonă a fost
un curent de legionari care s-a alăturat generalului Antonescu.

116
 • Întotdeauna satul a fost creștin ortodox cu obiceiuri și datini
străbune folosind adesea portul popular moldovenesc de o mare cinste
(ițari, opinci, ii, bonde, căciuli din miel și la brâu tricolorul).
• În anii 1946 -1947 țara ca și satul nostru au fost cuprinse de
foamete datorită războiului și perioadei îndelungate de secetă, mulți
concetățeni s-au deplasat în Oltenia și în Banat pentru a aduce hrană
(făină de grâu, porumb, cartofi, oloi, zahăr, orez ș. a.).
• În sat au existat sportivi de valoare, care au jucat cu cinste la
echipa de fotbal F.C. Ceahlaul Piatra Neamt, exemplu Mihai Dan
Ionescu, căpitan de echipă, ce urmează a fi desemnat cetățean de onoare
al comunității. Mircea și Ștefan Ionescu, jucători de fotbal la Relonul
Săvinești, respectiv, Bradul Roznov.
• Pe timpul P.C.R. preotul Bucătaru din motive polite a fost
obligat să construiască personal o casă din chirpici văduvei Secară
Casandra (și astăzi se poate vedea această carte).
• La baza Dealului Ghilitoale, în perioada 1950-1955, a fost
instalată o sondă de exploatare țiței care și astăzi este sigilată-capsată cu
beton. Posibil, pe viitor, să fie utilizată ca o sursă de exploatare.
• Determinarea politică a celor peste 700 de cetățeni cu drept de
vot, din sat, a fost îndreptată după 1990 către: P.S.D, P.N.L ș. a. Sunt
multe familii influente care au un bazin electoral în sat, cum ar fi:
Nicorescu, Ioniță, Diaconu. Fapt ce a determinat, prin neunitate ca
niciodată, după revoluție, să fie ales un primar din sat.
• În colpilărie, mulți dintre tinerii satului, formau două cete de
răzeși, mai exact, delenii cu vălenii. Aceștia își făceau castele, respectiv,
căbănuțe din bârne în codrii vechi din Borniș, respectiv, pădurea din Sus-
Borșeni, amintind de seminția de luptători cu spadă, arcuri și sulițe făcute
manual, nu ai dispărut nici în secole IX-XX.
• În punctul numit La kilometru drumul Hlăpești-Unghi a fost
construită de fapt prima casă a unui gospodar răzeș pe numele Găină.
Aceasta a dispărut în perioada celor două Războaie Mondiale.
• Pe cursul apei Mâlești, denumit și Pârâul Alb din Hlăpești au
existat cândva două iazuri cu pește, întregul sat și împrejurimile se
alimentau de Sfânta Bunei Vestiri din postul Paștelui cu pește proaspăt.
 Dispensarul uman Hlăpești, de după Revoluție din 1989 până
în anul 2004, a fost distrus și nefolosibil, comunitatea se deplasa pentru
consultații medicale la Dragomierești sau în Piatra Neamț.

117
 Dispensarul până în anul 2004.

Dispensarul actual, 2015.

 Satul Hlăpești deține o moară modernă administrată de un
gospodar al satului Rusu Daniel.

118
 Troița din lemn amplasată în incinta cimitirului, construită de
gospodarul satului Cenușă Gheorghe.

Recunoștință eroilor-ostași, căzuți în diferite războaie,

înmormântați în cimitirul satului.
 Așa arata fostul cămin cultural al satului Hlăpești, văzut din
spate, 2015.

119
 Teiul din Cornea-Hlăpești, cu o vechime de peste 300 de ani.
reazăm al istoriei, codrilor falnici, la limitata dintre hotare.

 Vă mai aduceți aminte de bancnota de 100 de lei, folosită

până în anul 1989.

 Satul văzut de la înălțime.

120
 Ghilitoarea din Hlăpești cu dorința de a instala o sfântă cruce.

 Bustul lui I. I. C. Brătianu amplasat în centrul satului ca drept

recunoștință istorică.

121
 Bibliografie
 Istoria ținuturi moldave, Mihail Costăchescu;
 Documente istorice, Hrisov I-II, Editura Univers, Mihail
Costăchescu;
 Istoria românilor, Nicolae Iorga;
 Istoria românilor din Dacia traiana, A. D. Xenopol, 1896;
 Etnografia românească, Ion Vlăduțiu, București, Editura
Științifică,1973;
 Portul popular în zona Neamț, Secția de etnografie, 1979,
Complexul Muzial-Neamț;
 Descrierea Moldovei, Vorbire despre meleaguri nemțene,
Dimitri Cantemir, 1717;
 Istoria romanilor, Constantin C. Giurescu, vol. I-VI;
 Șerbeștii lui Talpă, Alexandrina Camelia Mancaș și Ion
Sandu;
 Istoria românilor- Documente, Vol. I-IV, 1954, Academia
Română;
 Lumini pe Valea Cracăului-Girov, Oameni și tradiții,
Conțești-Nicorești-Girov, Rodica Teofănescu Cocan, 2003;
 Oamenii înțelepți ai satului, martori oculari la cele vremelnice
petrecute dea lungul timpului în satul Hlăpești, preluate de la
părinții și bunicii lor, unde autorul monografiei a purtat
discuții chiar a preluat înscrisuri, aceștia sunt: Panaite
Gheorghe (95 de ani), Hociung Gheorghe (de lângă biserică),
Secară Ștefan, Gheorghe Constantin Panaite (92 de ani),
Ionică Ștefan, Ionică Neculai, Ionescu Mihai, Secară Pavel,
Nicorescu M. Constantin (tatăl autorului), Nicorescu I.
Natalia (Popa- mama autorului), Popa Ștefan, Popa I.
Dumitru, Secară Valeriu.

122