'imentatia

>

echilibrată
a omului sănătos
ii e d i t u r a
NAŢIONAL
\
ALIMENTAŢIA ECHILIBRATĂ A OMULUI SĂNĂTOS
♦
Principiile dietei naturiste
Dr. Pavel Chirilă

ANÂ’flONAL 3
 © 2016. Toate drepturile asupra acestei ediţii
sunt rezervate Editurii Naţional.
Această carte nu poate fi reprodusă parţial sau total,
prin fotocopiere, înregistrare sau prin orice alt mijloc,
fără permisiunea în scris a
Redactor-şef: Editurii Naţional.
Redactori: Violeta Borzea Roxana
Tehnoredacto Nacu Mihaela Gavriloiu
r: Elena Drăgulelei-Dumitru
Coperta:
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
CHIRILĂ, PA VEL
Alimentaţia echilibrată a omului sănătos / Pavel Chirilă;
Bucureşti, Editura Naţional, 2016 144 p; 13 x 20 cm ISBN
978-973-659-184-6

ISBN: 978-973-659-184-6
Dr. Pavel Chirilă - medic primar boli interne

ALIMENTAŢIA
ECHILIBRATĂ
A OMULUI SĂNĂTOS

Principiile dietei naturiste

«dî tut■

A NATIONAL
i
 Cap. I
ECHILIBRUL ACIDO-BAZIC

Un capitol important în teoria şi practica alimentaţiei naturiste

îl reprezintă echilibrul acido-bazic al organismului.
Se recomandă ca 80% din alimentaţie să fie generatoare de
alcalinitate şi 20% generatoare de aciditate. în felul acesta,
organismul va funcţiona la parametri optimi (adică urina şi saliva
la un pH de 6,5, iar sângele la un pH de 7,35-7,45). Se ştie că o
aciditate mare a umorilor şi a ţesuturilor predispune la instalarea
unor boli grave: cancer, imunopatii, reumatisme, ateroscleroză
etc.
Redăm după Theodore A. Baroody (Alkalize or Die,
Holografic Health Press, Waynesville, North Carolina, 2006, p.
39-62) principalele produse şi efectul acestora asupra echilibrului
acido-bazic:
Produse alcalin-formatoare: - grepfrut;
- mere; - kiwi;
- caise; - pepene;
- avocado; - nectarine;
- banane; - măsline - pH-ul poate
- fructe de pădure (cu scădea dacă sunt verzi sau
excepţia afinelor); înalt procesate;
- cireşe; - portocale;
- lămâi; - piersici;
- curmale; - pere;
- smochine; - ananas;
- struguri; - stafide;
- coacăze;
5
 - asparagus; - cocos proaspăt;
- brocoli; - migdale;
- conopidă; - miere;
- morcovi; - suc de fructe;
- castraveţi; - suc de legume;
- salată; - usturoi;
- andive; - grepfrut;
- ciuperci; - busuioc;
- ceapă; - oregano;
- pătrunjel; - cimbru;
- cartofi (mâncaţi cu tot cu - rozmarin;
coajă); - măghiran;
- dovleac; - sare;
- spanac; - scorţişoară;
- alge marine; - cuişoare;
- roşii; - ardei;
- castane; - vanilie;
- mei; - oţet;
- quinoa; - anason;
- mazăre proaspătă; - curry;
- fasole verde; - grâu germinat.
Produse acid-formatoare:
- afine; - fasole;
- prune; - pâine (în special albă);
- prune uscate; - paste (în special din făină
- merişoare de pădure; albă);
- orz;
- cocos uscat;
- porumb tratat termic
- arahide;
peste 300°;
- ovăz tratat termic peste - fistic;
300°; - nuci;
- orez tratat termic peste - alune cultivate;
300°; - dovleac;
- grâu tratat termic peste - grâu germinat;
300°; - came;
- linte; - peşte;
6
- zahăr şi derivate (siropuri); - vin;
- miere pasteurizată; - bere;
- lichior; - cafea.
Produse neutre sau formatoare de acid:
- unt; -frişcă;
- brânză; - ouă;
- lapte; - iaurt.

Produse neutre sau alcalin-formatoare:

- susan; - floarea-soarelui;
- mălai; - măsline.
- soia;
 Cap. II
GREŞELI ÎN ALIMENTAŢIA MODERNĂ
9 9

FOLOSIREA EXCLUSIVĂ SAU ABUZIVĂ

A PÂINII ALBE
Grâul este un aliment important pentru hrana omului, uşor de digerat,
bogat în proteine, enzime, fermenţi, vitamine şi minerale. Cu toate acestea,
consecinţele nutriţionale care au decurs din introducerea tehnologiei de
obţinere a făinii albe (începând din anul 1870) sunt de natură
îngrijorătoare, fiind insuficient cunoscute şi înţelese. încă din secolul
trecut, au fost constatate avantajele folosirii pâinii integrale în detrimentul
celei albe. în ciuda acestui fapt, consumul de pâine albă a luat proporţii,
de-a lungul timpului observându-se că această tendinţă de exagerare poate
fi pusă în legătură cu diverse patogenii. Astăzi, superioritatea pâinii
integrale - din punct de vedere calitativ - constituie un fapt demonstrat.
Acest produs de panificaţie conţine tărâţe, celuloză, vitamine, săruri
minerale şi un aport caloric redus. Pâinea albă, în general, conţine de trei
ori mai puţine vitamine şi oligoelemente decât cea integrală, iar magneziu,
calciu şi fosfor de cinci ori mai puţin. Astfel, valoarea nutritivă este mai
scăzută, deoarece nu se reţine decât o parte din bobul de grâu (circa 50%),
iar în partea albă a făinii rămân cele mai sărăcăcioase elemente nutritive.
După procesul tehnologic de măcinare a grâului, în făina albă mai
rămân: vitamina Bl - 23%, riboflavină - 20%, nicotina- midă- 19%,
piridoxină - 29%, acid pantotenic - 50%, acid
8
folie - 33% şi vitamina E - 14%. De asemenea, şi procentul de minerale
scade semnificativ: crom - 13%, mangan- 9%, fier- 19%, cobalt- 13%,
cupru- 10-20%, zinc - 17%, molibden- 50% şi magneziu - 17%. In acelaşi
timp, conţinutul de fibre este scăzut, autorii fiind unanim de acord că
fibrele au o importanţă profilactică şi nutritivă deosebită. Pe de altă parte,
absenţa fibrelor celulozice dăunează organismului uman, ca urmare a
creşterii colesterolului.
în contraindicarea folosirii exclusive a pâinii albe vine şi următorul
argument: acest produs de panificaţie conţine aditivi chimici, iar uneori
vitamine (medicamente) adăugate în scopul compensării pierderilor.
Această practică contravine principiilor medicinii naturiste, deoarece
valoarea nutritivă a vitaminelor de sinteză nu se ridică la nivelul
vitaminelor biodisponibile, dizolvate în mod natural în bobul de grâu. Mai
mult decât atât, aditivii prezintă un grad ridicat de risc şi incertitudine în
ceea ce priveşte reacţiile adverse, pe care le pot induce în timp.
Cu cât făina din care se fabrică pâinea este mai albă, respectiv cu cât
gradul de extracţie este mai mic, cu atât deficitul aminoacidic al
proteinelor din grâu se accentuează (46). în consecinţă, aminoacizii
esenţiali, inclusiv cei din bobul de grâu, nu pot fi sintetizaţi de organism.
Or, prin extracţia făinii albe, aceştia sunt îndepărtaţi, lipsind organismul
uman de cele mai valoroase elemente plastice. Anumite studii dovedesc
modul în care diferenţele dintre diferitele tipuri de făină, cu diverse grade
de extracţie, se regăsesc în pâine. Astfel, 300 g de pâine albă conferă
numai 15% din necesarul zilnic de tiamină, în vreme ce aceeaşi cantitate
de pâine din făină intermediară are un aport de 25% tiamină, iar făina
integrală contribuie cu 40% (46). în aceeaşi notă mai putem afirma că
proteinele din făina albă au o valoare biologică redusă. Făina albă mai este
incriminată şi în patogenia cariilor (8), precum şi în favorizarea
constipaţiei, ca o consecinţă majoră a lipsei de fibre.
9
ZAHĂRUL
Este un aliment obţinut printr-un grad înalt de rafinare, conţinând
99,8% zaharoză. Mulţi autori atrag atenţia asupra efectelor nocive ale
acestui produs şi îl consideră responsabil, în mare parte, pentru patologia
umană a ultimului secol.
Dezavantajele folosirii zahărului
în primul rând, zahărul este lipsit complet de trofine şi conţine
numeroşi aditivi chimici. Apoi, prin procesul de rafinare, zahărul pierde
mineralele şi vitaminele, iar pentru a fi metabolizat sustrage aceste
elemente din organismul uman (20). în concluzie, zahărul nu numai că nu
aduce, dar chiar spoliază organismul de elemente nutritive.
Efectele negative ale consumului de zahăr
Excesul de zahăr stimulează până la epuizare producţia de insulină a
pancreasului, favorizând apariţia diabetului. Mai pe înţelesul tuturor,
zahărul are asupra pancreasului un efect de biciuire. Statistic vorbind, se
poate dovedi în mod cert că epoca modernă - în care diabetul s-a răspândit
ca un flagel - se suprapune epocii descoperirii şi folosirii extensive a
zahărului. Consumul excesiv de zahăr duce şi la sporirea cazurilor cu disli-
pidemii (46). Altfel spus, consumul acestui produs alimentar tulbură
metabolismul grăsimilor. în final, abuzul de zahăr şi creşterea grăsimilor în
sânge măresc riscul bolilor cardiovasculare.
Un alt motiv pentru care ar trebui să consumăm foarte puţin zahăr sau
deloc este faptul că acest aliment duce la creşterea morbidităţii
cardiovasculare. Să nu uităm că bolile cardiovasculare reprezintă prima
cauză de mortalitate în patologia generală (46). Alte riscuri la care se
expun consumatorii de zahăr costau în: creşterea frecvenţei cariilor (8),
riscul de poluare microbiană, sporirea numărului de cazuri cu rectocolită
ulcero- hemoragică şi maladia Crohn (18), favorizarea obezităţii, iar în
10
această ultimă situaţie putem asista la un cumul de factori de risc:
obezitate, diabet, dislipidemii (46).
Un efect negativ grav al consumului de zahăr îl reprezintă
dismicrobismul intestinal. în chip natural, organismul este obişnuit să
primească glucide (cum e mierea sau fructele) cu un procent de zaharoză
foarte scăzut (5%). Or, în zahăr procentul de zaharoză este de aproape
100%, ceea ce creează un impact negativ asupra florei intestinale saprofite.
Această floră are rol de detoxifiere, apărare (contra microbilor patogeni),
digestive etc. Dismicrobismul dat de zahăr „slăbeşte“ periculos această
floră, cu toate consecinţele ulterioare.
„Cancerul se alimentează din zahăr“ sunt cuvintele doctorului David
Schreiben. Dacă în 1830 consumul de zahăr era de 5 kg/an/persoană, la
sfârşitul secolului XX consumul este de 70 kg/an/persoană. Această curbă
este paralelă şi ascendentă cu curba incidenţei cancerelor.
Consumul de zahăr face să crească nivelul plasmatic de insu- lină şi
Factorul de Dezvoltare 1, provenit din Insulină (Insulin-like Growth Factor
1, -IGF). Această creştere stimulează direct dezvoltarea celulelor
canceroase şi capacitatea lor metastatică (D. Schreiben, Anticancer, EFP,
Bucureşti, 2008, p. 105).
 ADITIVII

în Monitorul Oficial al României, nr. 268/1999, Anul XI, pag. 13,

aditivii sunt definiţi drept substanţe care se folosesc la prepararea unor
produse în scopul ameliorării calităţii acestora sau pentru a permite
aplicarea unor tehnologii avansate de prelucrare.
Din păcate, definiţia oficială nu este suficient de clară, deoarece nu se
specifică despre ce fel de substanţe e vorba, de ce trebuie ameliorată
calitatea unor produse şi despre ce fel de calitate este vorba - organoleptică
sau nutritivă.
11
în ultimii ani, mai multe şcoli de medicină şi asociaţii de protecţie a
consumatorului din lume au demonstrat nocivitatea E-urilor. David Stout
susţinea, într-un studiu făcut public în septembrie 1999: „Deşi SUA a
aprobat cele mai sigure suplimente nutritive din lume, circa 76 de milioane
de americani suferă de intoxicaţii alimentare şi circa 5.000 dintre aceştia
îşi pierd, anual, viaţa“ (26).
Un principiu străvechi, confirmat şi de ştiinţa modernă, spune că
„nimic nu este mai periculos decât administrarea unei substanţe, timp
îndelungat, în mod repetat14. Altfel spus, toate substanţele nealimentare,
adică aditivii, medicamentele, noxele chimice profesionale, poluanţii de
mediu şi chiar plantele medicinale, intră sub incidenţa acestei axiome
biologice. Consumarea acestora un timp îndelungat şi în mod repetat
induce diferite sindroame.
în numai patru ani (1998-2002), în ţara noastră au fost introduşi peste
70 de aditivi şi au fost interzişi doar 13. Dar ce este regretabil este că mulţi
dintre aditivii acceptaţi de autorităţile române au fost catalogaţi drept
toxici în alte ţări civilizate, iar alţii, netoxici, au fost respinşi la noi.
O metodă în vogă, prin care unii producători derutează cumpărătorii,
falsificând informaţia, este aceea de a nu menţiona pe ambalaj indicativul
exact al aditivilor folosiţi. Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor şi alte organisme de control ale statului au depistat în
repetate rânduri că, în locul unui astfel de număr de cod, s-a trecut pe
ambalaj cuvântul afânători, în locul denumirii chimice s-a folosit sintagma
arome identic naturale, iar ca să nu se mai menţioneze conţinutul de
benzoat de sodiu, salicilat, sorbat etc., a fost inscripţionată noţiunea de
conservanţi.
Spre exemplificare, compoziţia reală a unei supe instant constă în:
amidon modificat, sare, pudră de tomate, sodium citrat, sodium diacetat,
sirop de glucoză, ulei hidrogenat, pudră de ceapă, guar gum, sodium
ribonucleotide, proteină hidrolizată
12
vegetală, anti-caking agents, yeats extracts, adipic acid, caseinat,
chinolină, carraoizină, emulsionanţi (disodium monofosfat, gliceril
minostearat, sodium polifosfat), condimente, arome, îndulcitori artificiali
şi antioxidanţi.

Clinica de oncopediatrie din Diisseldorf a lansat o listă cu E-uri

cancerigene şi potenţial toxice, recomandând evitarea acestora (6).
Menţionăm câteva:

Cele mai periculoase adaosuri cancerigene: E 330 (acid citric/sare de

lămâie) din unele băuturi răcoritoare şi dulciuri, amestecuri de condimente
pentru semipreparate, cum sunt conservele de ciuperci, racii, pastele de
tomate, sucurile de roşii, compoturile, muştarul sau brânzeturile; E 621
(glutamat de sodiu), folosit în sosuri şi supe concentrate, a fost interzis în
Europa occidentală.
Adaosuri foarte cancerigene: E 211, E 131, E 142, E 213, E 214, E
215, E 217, E 239, E 123 - toate au fost deja interzise în ţările ex-
URSS.
Adaosuri periculoase: coloranţii alimentari E 110 (galben), E 124
(roşu ponceau), E 102 (tartrazină), E 120 (acid carminic).
Adaosuri potenţial toxice, care duc la apariţia anumitor afecţiuni: E
220, E 221, E 222, E 223, E 224 - boli intestinale; E 338, E 339, E 340, E
341, E 450, E 461, E 463, E 465, E 466, E 470 - tulburări de digestie; E
230, E 231, E 232, E 233 - boli dermatologice; E 321, E 320 (antioxidant
din margarină) - tulburări în metabolismul colesterolului; E 311, E 312 -
afecţiuni neurologice.
Adaosuri suspecte: E 125, E 141, E 150, E 171-173, E 240, E 241, E
477.
Unele E-uri, considerate foarte periculoase de către aceeaşi clinică, se
regăsesc şi în pâine, aliment ce implică un grad foarte mare de risc, din
cauza consumului zilnic. Este vorba despre emulsifianţi (agenţi de
prospeţime E 471), întăritori de gluten,
13
stabilizatori (E 472 şi E 482) şi agenţi de oxido-reducere (acizi alimentari
E 300 şi E 330).
în aceeaşi notă mai putem preciza că unii cercetători americani (17)
consideră că aspartamul (E 951) este răspunzător pentru circa 90 de
simptome. De asemenea, vinurile limpezite cu filtre amiant (conţinând
fibre de silicat) sunt cancerigene, afectând plămânii şi tubul digestiv,
aditivul fiind interzis în anumite ţări (12).
Facem câteva precizări concrete în legătură cu următoarele E-uri:
- E 102 (tartrazină) provoacă astm bronşic la copil;
-E 110 (sunset yellow) provoacă urticarie, rinită şi, de asemenea,
tumori renale sau degradări cromozomiale;
-E122 (azorubină) are culoare roşie şi este obţinut din gudron de huilă;
provoacă alergii şi cancer;
-E 124 (roşu ponceau) este cancerigen şi este responsabil pentru
declanşarea atât a unor alergii, cât şi a asmului bronşic;
-E 127 (eritrozină) induce fotosensibilitate, provoacă hiper- tiroidie şi,
de asemenea, determină instalarea cancerului tiroidian. în plus, distruge
vitamina B 12;
-E 129 (roşu allura) declanşează apariţia cancerului experimental şi a
cancerului cutanat, prin expunere la soare;
- E 131 (albastru patent) este cancerigen;
-E 132 (indigotina) provoacă hipertensiune (HTA), eczeme, reacţii
alergice, tulburări digestive;
-E 133 (albastru strălucitor) declanşează tulburări de comportament;
- E 142 (verde S) este cancerigen;
-E151 (negru strălucitor) este derivat din huilă şi este cancerigen;
- E 155 (maro HT) este gudron de huilă şi se găseşte în ciocolată;
determină unele reacţii la astmatici şi alergici;
- E 211 (benzoat de sodiu) este cancerigen, provoacă urticarie şi este
dăunător în astmul bronşic;
14
- E 212 (benzoat de potasiu) provoacă aceleaşi reacţii.
Toţi aceşti coloranţi sunt interzişi în Anglia, Elveţia, Belgia, Germania,
dar sunt permişi în România în băuturile alcoolice şi răcoritoare.
- E 223 (metabisulfit de sodiu) este responsabil pentru declanşarea
asmului bronşic; distruge B1-B12;
- E 224 (metabisulfit de potasiu) induce aceleaşi tulburări;
- E 220 (dioxid de sulf) este extras din huilă, provoacă astm bronşic,
eczeme; distruge B1-B12.
Toţi compuşii cu sulf au potenţial toxic.
E 240, E 250, E 252 sunt nitraţi şi nitriţi.
O parte din nitraţi şi nitriţi se transformă în organism în nitrozamină -
substanţă folosită în cancerologia experimentală, deoarece induce cu mare
precizie cancerul hepatic.
Ministerul Agriculturii din SUA a rezolvat problema înlocuirii nitraţilor
prin bacterii formatoare de acid lactic.
Antibioticele din produsele alimentare, numite şi „nutritive*4, au
efecte dezastruoase asupra sănătăţii. Utilizarea acestor antibiotice
provoacă modificări importante asupra sensibilităţii bacteriilor, iar acest
lucru se răsfrânge pe nesimţite în patologia umană. Astfel se explică, într-o
anumită măsură, lipsa de sensibilitate la antibiotice a tot mai multor
germeni microbieni. Aceleaşi „antibiotice nutritive 44 sensibilizează alergic
organismul oamenilor. Dacă o dată cu secolul XX abia începea să se
contureze noţiunea de alergie, astăzi procentul bolnavilor alergici este
îngrijorător de mare, ajungându-se de la forme simple de urticarii până la
şocuri anafilactice. Faptul că unii bolnavi fac alergie la antibiotice, fără să
se fi tratat vreodată cu asemenea medicamente, se explică printr-o
sensibilizare lentă a organismului pe cale alimentară. Antibioticele la care
ne referim mai produc şi dezechilibre ecologice în lumea
microorganismelor. Acestea distrug flora saprofită, din cauza lor
proliferează virusurile, fungii, acarienii, rezultatul acestor dezechilibre
fiind creşterea incidenţei bolilor virale, fungice şi a
15
celor cauzate de acarieni. Din păcate, în faţa acestor boli, mijloacele
terapeutice se dovedesc a fi foarte reduse, putându-se afirma că afecţiunile
respective sunt rezultatul nefast al dezechilibrelor ecologice de mediu.
Iodul din sare şi efecte sale negative
Consumul de iod, în ciuda reclamelor difuzate prin intermediul mass-
media, provoacă hipertiroidii induse la eutiroidieni, sporirea volumului
glandei tiroide de la 4,8 ml la 8,6 ml (40), creşterea constantă a Basedow-
ului autoimun, favorizează tiroi- dita Hashimoto, induce fenomenul numit
Tiroid cell necrosis (necroza celulelor tiroidiene) şi determină creşterea
numărului de cazuri cu hipotiroidism subclinic la copii şi adolescenţi.
Consumul excesiv duce la sporirea cazurilor de alergie la iod. corelat cu un
număr mare de investigaţii radiologice cu această substanţă, ceea ce
amplifică incidenţa şocului anafilactic. Pe lângă hipotiroidia indusă de iod,
mai este de menţionat creşterea alarmantă a cancerelor tiroidiene. Intr-un
studiu de dată relativ recentă efectuat în Tasmania, după iodarea
alimentelor s-a constatat că rata cancerului a crescut de trei ori, în ultima
vreme, la persoanele de peste 49 de ani (60).
 în România, toată sarea este iodată (Hotărârea de Guvern se cheamă
„iodarea universală a sării“) din 2002. Această iodare s-a făcut fără a se
ţine cont de experienţele anterioare:
- a se vedea studiile lui D. A. Kontras de la Department oj Clinical
Therapeutics, Universitatea din Atena, care citează în Retina 2000 (20(4);
378-83), cercetătorii care au iodat 12 oraşe în Anglia, comunităţi din
Spania şi Zair şi au trebuit să întrerupă cercetarea pentru că numărul de
hipotiroidii şi guşă multino- dulară a crescut alarmant;
- după o iodare profilactică în Salta (Argentina), a crescut numărul
cancerelor tiroidiene papilare;
- acelaşi autor a iodat locuitorii unui sat din Grecia: înainte de
administrarea iodului, niciunul nu avea autoanticorpi tiroidieni;
8 după câteva luni, 50% din subiecţi aveau autoanticorpi anti-
tireoglobulină sau antimicrosomali;
- în Germania de Est, unde s-a făcut la un moment dat iodarea
populaţiei, s-au găsit procente mult mai mari de autoanticorpi decât în
Germania de Vest;
- iodarea apei la astronauţii eutiroidieni (cu funcţie tiroidiană
normală) a indus o scădere a funcţiei tiroidiene (Aviation Space &
Environmental Medicine 71, 1120-5, nov. 2000).
După 4 ani de funcţionare a acestei hotărâri de guvern, statistica arată
următorul dezastru în patologia tiroidiană:
-numărul cancerelor tiroidiene s-a dublat (de la 235 la 431 cazuri în
2006);
-numărul hipertiroidiilor s-a dublat (de la 3127 cazuri în 2001 la 6387
cazuri în 2007);
- numărul hipotiroidiilor (pe care guvernanţii au sperat să-l
amelioreze) a rămas neschimbat.
Dacă extindem analiza statistică pe media a 10 ani înainte de iodare şi
media pe 3 ani după iodare, atunci observăm că tendinţa evolutivă este
încă mult mai gravă:
- cancerul s-a dublat;
- hipertiroidia a crescut de 5,4 ori;
- hipotiroidia a crescut de 2,3 ori.
 FOLOSIREA SĂRII ALBE EXTRAFINE
Sarea extrafină are două mari dezavantaje. Este tratată cu E
535, adică cu ferocianură de sodiu, fiind în acelaşi timp foarte
săracă în minerale, după cum reiese şi din tabelul următor:
Compoziţie Sare extrafină Sare gemă
NaCl 98,5 97,5
CaCl2 0,1 0,2
MgCl2 0,03 0,1
CaS03 1,2 1
MgS04 Lipsă 0,04
Substanţe insolubile în apă 0,06 1,2

17
Unii autori fac o legătură directă între frecvenţa mare a bolilor
cardiovasculare şi folosirea cu precădere a sării extrafine care, după cum
se vede, este de circa 30 de ori mai săracă în magneziu decât sarea gemă.
De altfel, din practică, se ştie că multe crize de angină pectorală scad în
intensitate şi frecvenţă după tratamentul cu săruri de magneziu. Asta nu
înseamnă că omul trebuie să mănânce multă sare gemă ca să fie sănătos, ci
că e bine să o folosească în alimentaţie în locul celei extrafine.

RAFINAREA ULEIULUI
Din cauza procesului de rafinare, uleiul vegetal este sărăcit de principii
nutritive. Procesul tehnologic presupune extragerea cu benzine superioare,
tratarea cu alcali, albirea, dezodorizarea şi tratarea la temperaturi înalte, de
200-250 de grade Celsius.
Efectele negative ale rafinării
Pe lângă faptul că la rafinare se elimină aproape în totalitate
fosfolipidele şi se reduce drastic conţinutul de vitamină E, în timpul
hidrogenării se pierd vitaminele liposolubile şi îşi fac apariţia grăsimile
trans, care se comportă în organism ca şi grăsimile hidrogenate, scăzând
HDL (fracţiune a colesterolului sanguin transportat de către lipoproteine).
De asemenea, temperaturile ridicate ale procesului tehnologic duc la
formarea de compuşi ciclici de polimerizare, care prezintă o oarecare
toxicitate. Totodată, prin rafinare, apar produşi noi, greu sau imposibil de
metabolizat (47), iar o parte dintre acizii graşi nesaturaţi se saturează,
devenind aidoma acizilor graşi din untură.
 RENUNŢAREA LA ALIMENTELE INTEGRALE

în opinia multor nutriţionişti, renunţarea la alimentele integrale

constituie o greşeală care a influenţat mult starea de sănătate a populaţiei
planetei. Este suficient să menţionăm câteva 18 exemple, care ilustrează
diferenţa dintre compoziţia unui aliment integral şi cea a unuia rafinat sau
parţial rafinat.
Conţinutul de vitamine în făina de grâu de diferite extracţii, în
procente, faţă de conţinutul în grâu (tabel reprodus după Rodica
Segal şi colaboratorii, Valoarea nutritivă a produselor alimentare,
Editura Ceres, Bucureşti, 1983):
Extracţia BBI B2 PP Acid BB6 Acid Biotina Tocoferol
% pantotenic folie
60 17,7 27,4 14,5 33,3 114,8 22 4,6 35,4
85 76,1 58,8 44 57,2 668,1 54 43 67,9
100 100 100 100 100 1100 100 100 100

Aşa cum am mai subliniat, sarea extrafină este de 30 de ori mai săracă
în magneziu decât sarea gemă (integrală).
Procedeul de prelucrare a laptelui lichid integral în lapte praf face ca
enzimele să se distrugă total, iar vitaminele să fie parţial inactivate (46). In
opinia celor mai mulţi partizani ai dietei naturiste, renunţarea la alimentul
integral este cel mai agravant factor în patologia şi malnutriţia zilelor
noastre. Fiecare specie a fost creată perfectă, cu maximum de potenţial
plastic şi energetic, pentru a servi omului. Or, a renunţa la integralitatea
unui aliment înseamnă a contribui la propria noastră sărăcire de principii
active. In plus, există riscul ca în timp să apară o pervertire a gustului, iar
omul modern acceptă tot mai greu calităţile organoleptice ale alimentului
integral.

ORGANISME MODIFICATE GENETIC

Definiţie
Organsimele vii la care au fost transferate gene străine faţă de zestrea
ereditară proprie pot fi considerate ca fiind modificate genetic, cu
menţiunea că gena străină se transmite la descendenţi. Obţinerea de
organisme transgenice presupune izolarea ADN-ului corespunzător genei
care ne interesează, apoi
19
includerea lui într-un vector plasmidial sau fagic şi transferul acestuia de la
o specie la alta. Organismele modificate genetic devin, de fapt, din ce în ce
mai „puţin integrale11, deoarece, prin hipertrofierea unei singure calităţi, se
pierd treptat alte calităţi. Diferitele combinaţii transgenice oferă un
potenţial infinit de denaturări. Crearea organismelor modificate genetic
este cel mai elocvent exemplu despre modul în care poate fi pedepsit omul
pentru tentativa lui de a sminti natura şi toate cele create de Dumnezeu.
De exemplu, vacile transgenice obţinute pentru o mai mare producţie
de lapte prezintă imunodeficienţe grave, fiind necesare doze mari de
antibiotice pentru tratarea lor. Aceste medicamente ajung în lapte şi cresc
automat numărul cazurilor de alergii alimentare. Alte urmări constau în
scăderea potenţialului reproduc- tiv al vacilor şi apariţia bolilor digestive
grave la aceste animale.
Un caz elocvent în acest sens este următorul: după ce s-a creat un soi
de soia bogat în metionină, producţia a trebuit stopată, fiindcă au apărut
numeroase alergii la această substanţă. Laboratoarele de genetica plantelor
se străduiesc să obţină plante bogate în anumite principii nutritive şi
rezistente la insecte sau la insecticide, însă pe lângă efectele adverse, încă
nebănuite, o consecinţă gravă a transferurilor genetice o constituie
reducerea drastică a numărului de specii vegetale. Deoarece speciile
transgenice devin treptat „înlocuitoare11, identitatea iniţială a plantelor se
pierde în timp. Un alt mare dezavantaj al organismelor modificate genetic
constă în faptul că efectele adverse nu pot fi anticipate şi nici evaluate în
totalitatea lor, decât după un timp îndelungat de consum, când răul a fost
deja comis.

ABUZUL ALIMENTAR
Un vechi proverb francez spune că „omul mănâncă o treime din porţie
ca să trăiască el însuşi şi două treimi ca să trăiască doctorii 11. Există
numeroase studii care încearcă să demonstreze
19 că, în ţările civilizate, cantitatea de alimente consumate zilnic este mult
mai mare decât ar fi necesar. Numărul impresionant al celor ce suferă din cauza
obezităţii, pancreatitei, aterosclerozei, diabetului şi a altor afecţiuni este o dovadă
certă că supra- alimentaţia este o mare problemă, cel puţin în ţările aşa-zis
civilizate. Aici trebuie spus - chiar cu riscul de a deranja unele interese - că n-ar fi
exclus ca numeroşii aditivi, modificarea genetică a organismelor, renunţarea la
alimentele integrale, folosirea alimentelor pasate şi alte practici ale lumii modeme
să întârzie senzaţia de saţietate, contribuind esenţial la aportul nesăbuit de
alimente.
 ABUZUL DE CARNE ŞI GRĂSIMI
A

In Sfânta Scriptură, carnea nu este interzisă, dar se recomandă

abţinerea de la consumul excesiv al acestui aliment. Bine este să nu
mănânci carne, nici să bei vin, nici să faci ceva de care fratele tău se
poticneşte, se sminteşte sau slăbeşte în credinţă (Romani 14, 21).
Abuzul de grăsimi - practică ce duce la creşterea mortalităţii datorate
bolilor cardiovasculare - este găsit responsabil de majoritatea autorilor şi
se bazează pe studiile ştiinţifice efectuate în 20 de ţări (46). Nivelul
colesterolemiei şi lipemiei creşte o dată cu cantitatea de colesterol din
dietă şi cu numărul de calorii furnizate de lipide în raţia zilnică.
Alte studii indică lipsa cancerului de sân la populaţiile cu consum de
lipide ce conţin sub 10% acizi graşi saturaţi. Pentru o creştere de 5% a
caloriilor prin aport de grăsimi saturate, riscul de cancer de sân se
amplifică cu 50%.
împotriva consumului sau abuzului de came există câteva argumente
de netăgăduit. Fiziologic vorbind, consumul de came nu este absolut
necesar organismului uman, fiindcă principiile nutritive existente în acest
aliment pot fi preluate din altele. Este suficient să amintim, ca surse
valoroase de proteine - ba chiar de
21
proteine calitativ superioare celor din carne ciupercile, brânzeturile, unele
legume, cerealele integrale, ouăle şi, în ultimă instanţă, peştele. Efortul
digestiv pentru metabolizarea cărnii este foarte mare - în special pentru
ruperea lanţurilor de amino- acizi -, iar pH-ul are tendinţa de a vira rapid
spre acid, după consumul de came.
Abuzul de came mai este responsabil şi pentru unele boli cum sunt
guta, pancreatita, litiaza urică, dermatozele şi altele.
Carnea nu îşi exprimă dezavantajele şi eventualele efecte negative pe
loc, după un prânz bogat, însă statisticile demonstrează că, în a doua
jumătate a vieţii, cei care au consumat abuziv carne au o patologie mult
mai problematică decât ceilalţi, în conceptul medicinei naturiste, a mânca
zilnic came constituie un mare şi inutil abuz. Nu trebuie să uităm nici
faptul că, în practica alimentaţiei modeme, cele mai multe preparate din
came abundă în aditivi alimentari, uneori utilizându-se peste cinci E-uri la
un singur tip de produs.
Dr. D. Schreiben o citează pe Dr. Annie Sasco care a cercetat o
perioadă lungă legătură dintre stilul de viaţă şi cancer: părerea acestei
cercetătoare este că locuitorii Braziliei (deşi au o alimentaţie foarte săracă)
consumă foarte multă came (de 3 ori pe zi carne) şi de aceea au o incidenţă
foarte mare a cancerului.

FOLOSIREA APEI DE REŢEA ŞI A

STRATURILOR DE SUPRAFAŢĂ
în urma activităţilor industriale, agricole şi urbane, în râurile României
se deversează peste şase milioane de tone de poluanţi. Tratarea apei cu
clor, pentru înlăturarea acestui gen de neajunsuri, favorizează apariţia a
două tipuri de compuşi organici: halogenaţi nevolatili cu greutate
moleculară mare (clor, diclorbenzen. clorfenoli, clortoluen etc.) şi
halogenaţi volatili cu greutate moleculară mică (haloformi sau
trihalometani). Mai mulţi autori au constatat efectul cancerigen al acestor
produşi (54).
22
în urmă cu aproape 20 de ani, cercetători români (51) au analizat 30 de
studii epidemiologice din întreaga lume şi au concluzionat că apa clorurată
creşte riscul de apariţie a cancerului rectal. Pe un total de 702 probe de
apă, Mihaela Vasilescu a stabilit că, în majoritatea acestor probe, se
depăşeşte CM A (concentraţia maximă admisă) de CI de 0,5 g/1 şi de
pesticide (53).
La Sesiunea Ştiinţifică a Institutului de Igienă şi Sănătate Publică 1994
s-au comunicat - pentru perioada 1991-1993 — 389 cazuri de intoxicaţii
acute cu nitraţi, soldate cu 13 decese. Calitatea apei fusese
necorespunzătoare chimic în 84% dintre probe şi necorespunzătoare
microbiologic în 74% dintre acestea (49).
într-un alt studiu comunicat la aceeaşi sesiune se arată că 48% dintre
probele analizate au fost necorespunzătoare, din care: 45,6% depăşesc
numărul de organisme vegetale, 3,3% numărul de organisme animale,
4,4% conţin ouă de geohelminţi, iar în 46,7% cauzele au fost mixte
(animale, vegetale, ouă de geohelminţi etc.).
Aceste statistici evidenţiază două concluzii îngrijorătoare, în primul
rând, apele de suprafaţă - cel puţin pe continentele european şi nord-
american - sunt grav contaminate, iar consumarea lor este periculoasă. Iar
în al doilea, apa de reţea este, în ciuda tratamentelor intensive, puternic
poluată şi imposibil de adus la cote de siguranţă din punct de vedere
epidemiologie şi toxicologic. De fapt, după cum se ştie, chiar tratamentele
pentru purificarea apei de reţea sunt implicate în cauzalitatea unor maladii.
 POLUAREA HRANEI

începem cu câteva exemplificări:

-Roland Sananes (44) apreciază că, în ţările civilizate, fiecare
locuitor consumă circa 4,5 kg aditivi alimentari pe an.
23
- Lipp I. Frank (24) constată, într-un studiu din anul 1996, că
utilizarea pesticidelor a provocat trei milioane de intoxicaţii în lume,
dintre care 220.000 de cazuri au fost mortale.
- Incidenţa de Campylobacter în carcase, după spălare, rămâne foarte
însemnată, variind între 60% şi 100% (55).
- Ne aşteptăm ca poluarea hranei cu insecticide să fie tot mai mare şi
pe viitor, deoarece aceasta se amplifică în timp.
După cum se vede, poluarea hranei atinge cote impresionante,
fără precedent în istoria civilizaţiilor. Impresionant este că această poluare
nu poate fi considerată accidentală, ci chiar folosită dirijat, „ştiinţific", de
către diferite instituţii oficiale ale unor state. Din nefericire, se bate prea
multă monedă pe ideea riscului acceptat, principiu care, atât în medicina
socială cât şi în ocrotirea sănătăţii publice, este inacceptabil din punct de
vedere deontologic. Asta pentru că fiecare fiinţă umană este unică şi are
dreptul de a nu fi expusă vreunui risc, oricât de calculat ar fi el.
în unele ţări se injectează vacilor de lapte hormonul r BGH
(Recombinant Bovine Growth Hormon) pentru stimularea lactaţiei.
Hormonul este implicat în creşterea incidenţei cancerului (Dr. D.
Schreiben, Anticancer, p. 115-116). Acelaşi autor citează pe Clapp R. şi
colaboratorii (într-un studiu din 2005) care demonstrează că din 100.000
molecule de eliberate de industrie până în prezent, au fost testate pentru
efectul oncogen 900 de substanţe. Din 900, doar una a fost găsită ca
fiind „sigur necancerigenă“ (Dr. D. Schreiben, Anticancer, p. 129).
REZISTENŢA LA INSECTICIDE
Anul Nr. Specii rezistente
1938 7
1948 14
1956 69
1970 224
1976 364
1980 428
1984 447
24
 FOLOSIREA ÎNLOCUITORILOR
Margarina
Margarina nu se găseşte nicăieri în natură, deci poate fi considerată un
aliment nenatural. Din acest motiv, organismul îl recunoaşte cu greutate şi
depune un efort imens spre a-1 meta- boliza. Pentru obţinerea margarinei
se foloseşte ulei rafinat în combinaţie cu o pudră de nichel, încălzite la o
temperatură de circa 400 de grade Celsius, bine agitate şi apoi tratate cu
hidrogen industrial. După 10-20 de ore rezultă produsul numit margarină,
solid la temperatura camerei şi conţinând grăsimi saturate comparabile cu
cele de porc. Reclamele agresive au făcut ca acest produs să fie folosit în
cantităţi foarte mari, atât în ţările civilizate cât şi în cele sărace, în ciuda
faptului că dietetica naturistă pledează pentru folosirea untului în locul
margarinei.
Pentru ameliorarea calităţilor organoleptice, în procesul de fabricaţie a
acestui aliment se adaugă: vitamina A, clorură de potasiu, antioxidanţi,
acizi şi alcali, arome şi coloranţi sintetici, vitamina D, emulsifianţi (mono-
şi digliceride), lecitină, izopropyl ori stearyl citrat şi diacetyl.
Mulţi autori consideră margarina mult mai periculoasă decât untul (Dr.
D. Schreiben, Anticancer, p. 115-116, Editura Robert Laffont, 2007, p.
118). Uleiul de floarea-soarelui, de soia sau de rapiţă din care se face
margarina este mult mai sărac în omega-3 decât omega-6. Autorul citează
pe Eliot Berry care aduce statistici din cultura şi obiceiurile alimentare ale
poporului evreu. Conform tradiţiei, ei nu au voie să amestece lactatele
(untul) cu carnea la aceeaşi masă. Mâncând (din această cauză) multă
margarină, au într-adevăr nivelul colesterolului mai scăzut, dar incidenţa
infarctului şi obezităţii sunt mai crescute decât în alte culturi.
Grăsimile hidrogenate au avantajul că nu râncezesc, dar efectul
inflamator creşte vertiginos prin hidrogenare.
25
Cancerul de sân, obezitatea şi „sindroame inflamatorii 11 cresc constant
şi paralel cu consumul de grăsimi hidrogenate (D. Schreiben, Anticancer,
p. 121).
Aspartamul
Acest produs a fost descoperit în SUA anilor 1965, iar astăzi se
comercializează în peste 60 de ţări (4). Aspartamul (E 951) a apărut pe
piaţă cu intenţia de a înlocui zahărul şi a se elimina efectele negative ale
acestuia. Paradoxal, consumul respectivului înlocuitor a ajuns mai
periculos decât zahărul.
Americanul Mark D. Gold, dar şi alţi autori ca James şi Phyllis Bilch
consideră aspartamul una dintre cele mai periculoase substanţe de pe piaţa
alimentară. Aproape 90 de simptome şi sindroame au fost raportate la
Food and Drug Administration (FDA), concretizate în special în cefalee,
vertij, spasme cerebrale sau coronariene, greţuri, spasme musculare,
erupţii, depresie, astenie, iritabilitate, insomnie, tulburări de vedere şi auz,
palpitaţii, senzaţia lipsei de aer, atacuri de panică, pierderea gustului,
tulburări de memorie, dureri articulare şi altele. De asemenea, se consideră
că aspartamul are un rol important în apariţia tumorilor cerebrale, sclerozei
multiple, epilepsiei, sindroamelor extrapira- midale, bolii Alzheimer,
retardului mintal, limfoamelor, malformaţiilor şi diabetului (26). Pentru a
se înţelege şi mai exact cât de nocivă pentru sănătate este această
substanţă, mai menţionăm că aspartamul dezvoltă aproximativ 75% dintre
efectele adverse ale aditivilor alimentari raportate de FDA.
Copiii cu fenilcetonurie nu pot metaboliza unul dintre cei doi
aminoacizi aflaţi în compoziţia aspartamului, şi anume fenil- alanina, care
odată ajunsă în sânge poate provoca retard psihomotor grav. Această
substanţă toxică este, conform legilor în vigoare, admisă pentru prepararea
diferitelor prăjituri, băuturi răcoritoare, îngheţate şi bomboane. De aceea
este curios cum de se permite unei substanţe atât de periculoase să intre în
compoziţia a mii şi mii de produse alimentare şi de ce 26 consumatorii o
acceptă, în ciuda pericolelor evidente care decurg din consumarea ei.
Zaharina
A fost descoperită şi fabricată, pornindu-se de la toluen, în anul 1879
(24). Statele Unite ale Americii au interzis zaharina în 1997, dar după o
vreme au readmis-o, cu condiţia ca pe ambalaje să se inscripţioneze că
administrată animalelor este cancerigenă. Ulterior, Congresul American a
renunţat la acest avertisment, în urma presiunilor exercitate de industria
alimentară şi în ciuda opoziţiei organizaţiilor de protecţie a animalelor
(26).

Ciclamadi
Au fost descoperiţi în anul 1937, mai târziu fiind acuzaţi că ar avea o
acţiune cancerigenă la om. Ajungându-se la un compromis, Comitetul mixt
FAO - OMS (organisme ONU pentru alimentaţie, agricultură şi sănătate) a
limitat doza maximă la 4 mg/zi/kg corp. Totuşi, ciclamaţii sunt
contraindicaţi copiilor şi femeilor însărcinate, iar în unele ţări ca Franţa
sunt interzişi cu desăvârşire (4).
Din păcate, ciclamaţii sunt utilizaţi, în ciuda contraindicaţiilor lor,
fiindcă în magazine nu este expusă public interdicţia cu privire la copii, iar
contraindicaţia pentru femeile însărcinate este întotdeauna relativă,
avându-se în vedere că diagnosticul de sarcină se pune după cel puţin 2-3
săptămâni, poate chiar mai mult.
Acest îndulcitor este interzis în SUA încă din 1970, apoi în Anglia,
datorită potenţialului cancerigen şi riscului de insufienţă gonadică.
E 421 (manolit) induce greaţă, vomă, diaree, disfuncţii renale şi alergii.
E967 (xylitol) este foarte folosit la gemuri şi îngheţate; produce calculi
renali.
27
CONSUMAREA BĂUTURILOR RĂCORITOARE
NENATURALE
De regulă, aceste băuturi au la bază apa, la care se adaugă diverse
ingrediente sintetice precum coloranţii, aromele şi con- servanţii. Despre
benzoatul de sodiu, care este prezent ca antiseptic în multe băuturi
răcoritoare, se ştie că este extrem de aler- gizant, provocând urticarie sau
agravând astmul bronşic. Asociaţia Consumatorilor din Piaţa Comună
Europeană consideră această substanţă cancerigenă, ea fiind interzisă în
multe ţări.

TRATAREA TERMICĂ ABUZIVĂ

Tratarea termică abuzivă, adică prelungită sau efectuată la temperaturi
de peste 100 de grade Celsius prin prăjire, coacere sau fierbere, are efecte
negative asupra alimentelor. Astfel, se distrug unii aminoacizi, pierderile
cele mai însemnate înre- gistrându-se la lizină, meotionină şi arginină.
Tratarea abuzivă reduce digestibilitatea şi disponibilitatea unor aminoacizi,
iar fulgii de cereale sau produsele expandate, realizate la temperaturi de
peste 200 de grade Celsius, au valoarea biologică a proteinelor cu 30-70%
mai mică decât ar fi normal. Alte neajunsuri constau în descompunerea
vitaminei Bl la temperaturi înalte în nucleele piramidic şi tiazolic,
formarea de izomeri-oze de tip L, pornind de la oze de tip D, acizi aminaţi
de tip D plecând de la acizi aminaţi de tip L şi acizi graşi trans pornind de
la acizi graşi cis. Toate acestea împiedică acţiunea enzimelor care, se ştie,
acţionează eficient doar pe molecule originale (47).
 Vişinele se degradează la tratamentele termice, proteinele scăzând de la
1% la 0,45%, lipidele de la 0,3% la 0,1%, calciul de la 0,03% la 0,015%,
vitamina Bl de la 0,04% la 0,01% (46). De asemenea, fierberea cu
aruncarea apei elimină 30% până la 70% din magneziul conţinut (57).
28
Un alt impediment al tratamentului termic abuziv constă în
interacţiunea dintre proteine şi glucide, cel mai bun exemplu fiind reacţia
Maillard ce se produce între grupul amino al proteinelor şi cel caloric al
glucidelor. Se ştie că mulţi compuşi Maillard sunt insolubili în apă şi
rezistenţi la enzimele proteolitice.
în cursul fazei de digestie a alimentelor tratate termic apare o
leucocitoză tranzitorie (factor de apărare), în vreme ce la digestia
alimentelor crude nu se petrece acest proces. Tratarea termică abuzivă mai
favorizează saturarea, prin prăjirea uleiului, a unei părţi din acizii graşi
nesaturaţi, iar o altă parte din acizii graşi nesaturaţi se transformă în forme
trans, imposibil de digerat, în urma tratării termice a uleiului extras la cald.
Totodată, proteinele glutenului se coagulează şi se denaturează, iar
substanţele cu grupări SH provoacă înmuierea şi lichefierea glutenului.
în fapt, tratarea termică abuzivă este tot o îndepărtare de la tradiţiile
culinare străvechi, etalonul „temperaturii naturale41 fiind apa care fierbe la
100 de grade Celsius. Dietetica naturistă recomandă folosirea alimentelor
crude sau - acolo unde se impune tratarea lor termică - folosirea etalonului
menţionat. De aceea, medicina naturistă respinge prăjirea în ulei, unde
temperaturile ajung până la cote foarte înalte.

TEHNOLOGII SI PRODUSE CARE *

DENATUREAZĂ STAREA NATURALĂ A
ALIMENTELOR

Din cauza folosirii în exces a unor tehnologii şi semipre- parate, starea

naturală a alimentelor este total denaturată, ceea ce are urmări negative
pentru organismului uman. Iată câteva exemplificări ale denaturării
alimentelor: coagulările chimice, expandarea, afânarea, conservarea prin
substanţe chimice, radiaţii, UHT sau îngheţare, realizarea supelor instant, a
maionezei industriale, a laptelui praf, prafului de ouă, de cartofi,
29
fasole, usturoi şi folosirea cuptorului cu microunde. în replică la aceste
procedee nesănătoase, dietetica naturistă recomandă folosirea alimentelor
cât mai aproape de starea lor naturală sau cel mult uşor fragmentate sau
slab tratate termic.

CONSUMAREA EXCESIVĂ A
ALIMENTELOR MOI

Abuzul de mixare, tocare şi transformarea în paste a alimentelor are

drept consecinţă negativă excluderea aproape totală a masticaţiei şi
digestiei bucale, etapă importantă pentru digerarea şi asimilarea
principiilor nutritive. Digestia bucală conţine următoarele trei faze:
ingerarea, transformarea fizică şi cea chimică. Transformarea fizică constă
în sfărâmarea şi înmuierea alimentelor, formarea bolului alimentar şi
dizolvarea în parte a unor alimente. în cadrul transformării chimice se
disting două fenomene. Ptialina atacă amidonul şi glicogenul pe care le
transformă în dextrină şi maltoză, acest lucru fiind posibil numai în cazul
unui pH slab acid ca al salivei (6,35-6,85). în fine, maltaza transformă
maltoza în glucoză.
Pentru ca digestia chimică să înceapă în faza bucală şi să se continue în
cea gastrică, în mijlocul bolului alimentar, este necesar ca masticaţia să fie
efectuată complet şi în niciun caz să nu se sară peste această etapă. Este
ştiut faptul că aceia care înghit nemestecat ajung obezi. Pierderea
obiceiului de a mastica suficient e responsabil şi de frecvenţa mare a
cariilor, parodontozei, gastritei, ulcerului gastro-duodenal.

POLUAREA CĂRNII ŞI A PRODUSELOR DIN CARNE

Adesea, animalele crescute pentru came nu văd lumina soarelui, nu

primesc hrană naturală şi trăiesc în mari aglomeraţii pentru a se îngrăşa
mai repede. în hrana şi în corpul animalelor se introduc hormoni,
antibiotice, vaccinuri, sedative şi vitamine,
30
astfel încât după consum substanţele chimice din carnea lor provoacă
deseori alergii, obezitate, hepatită toxică etc.

CONSUMUL UNOR ALIMENTE SĂRACE ÎN

PIGMENŢI VEGETALI
Plantele cultivate în sere, modă a ultimului secol, sunt sărace în
pigmenţi vegetali.
Botanica descrie aşa-numiţii pigmenţi asimilatori care cuprind:
pigmenţii carotenoizi, cu largă răspândire în regnul vegetal (rădăcini,
frunze, tulpini, flori, fructe, seminţe, polen), având rol fiziologic important
în fotosinteză prin absorbţia energiei luminoase şi prin protejarea
clorofilei, a unor enzime şi vitamine; carotenoizii reprezintă cea mai
importantă sursă de provitamina A, care în mucoasa intestinului subţire,
sub acţiunea enzimei carotenază, se transformă în vitamina A; pigmenţii
chinonici au rol important în oxidoreducere; pigmenţii cloro- filieni au
rolul cel mai important în fotosinteză; biosinteza pigmenţilor clorofilieni
atrage participarea unor elemente chimice valoroase (Magneziu, Cupru,
Zinc); concentraţia scăzută de clorofilă înseamnă, implicit, sărăcia în
aceste minerale; pigmenţii flavonici participă la colorarea florilor şi
fructelor.
Fotosinteză este, de fapt, un proces fiziologic prin care energia solară
este preluată şi depozitată sub formă de energie chimică şi folosită de
plantele verzi pentru sinteza substanţelor organice proprii.
Cu cât procesul fotosintezei este mai scăzut, cu atât planta este mai
săracă în substanţe organice.

ALIMENTAŢIE EXCLUSIVĂ

în ultimii ani au apărut câteva practici dietetice periculoase. Dintre

acestea remarcăm curele de apă distilată, ce se întind pe parcursul a 30-40
de zile, existând pericolul unei morţi subite prin edem pulmonar acut
datorat hipoosmozei extracelulare.
31
Deşi alimentaţia cu grâu încolţit nu se regăseşte în nicio civilizaţie,
fie ea cât de veche, oamenii au început să consume acest produs agricol
care poate stimula mitozele şi prezintă riscul apariţiei unei neoplazii.
De asemenea, extinderea aşa-zisei „teorii a crudului11 la alimente care
sunt greu digerabile, poate fi deosebit de periculoasă pentru organismul
uman.

LIPSA ALIMENTAŢIEI NATURALE A SUGARULUI

Din păcate, astăzi, multe femei nu alăptează suficient copiii din diferite
motive: pentru a nu-şi deforma sânii; deoarece cad pradă reclamei
deşănţate conform căreia laptele praf reuşeşte să înlocuiască laptele
matern; lactaţia scade, de asemenea, în condiţii de stres (în special la
intelectuale) şi subnutriţie j (la familiile sărace).
 Laptele matern are multiple calităţi şi avantaje:
- prin compoziţia sa, vine în rezolvarea nevoilor nutritive atât ale
nou-născutului la termen, cât şi ale celui prematur: -omologia de
specie (mamă/sugar) face să aducă o concentraţie maximă de factori
imunologici şi floră1 j intestinală saprofită; componentele
biochimice sunt unice în relaţia mamă-sugar;
-alimentaţia naturală este capabilă de o variabilitate şir adaptare
spontană şi permanentă, în funcţie de nevoile ’ sugarului;
- factorii de creştere conţinuţi în laptele matern dovedesc rolul
plastic al acestui preţios aliment;
- alimentaţia naturală stabileşte nu numai o relaţie .
nutritivă între mamă şi sugar, ci şi o legătură senzorială şi H
afectivă; !

- laptele matern nu are, practic, contraindicaţii, nici reacţii ,

adverse.
32
 Conţinutul energetic şi nutritiv al laptelui matern (după Florea
Iordăchescu, Pediatrie, Editura Naţional, 1999)

Constituenţi (ia 100 ml) Lapte matur

Proteine (g) 1,2 (0,8-1,8)
Cazeină 0,4
Proteinele lactoserului: 0,6
- a-lactoglobulină 0
- a-lactalbumină 0,35
- lactotransferină 0,1-0,2
- imunoglobuline (IgA) 0,1-0,2
- lizozimă 0,05
Proteine solubile/cazeină 60/40 (80/20)
Lipide (g) 3,8 (2,7-4,5)
Acizi graşi saturaţi (%) 45
Acizi graşi nesaturati (%) 46
AGS/AGNS 1
Acid linoleic (%) 6
Colesterol 0,03
Glucide (g) 7 (5,8-7,6)
Lactoză 5-6
Oligozaharide 1-2

Calorii 70 (65-75)
Minerale (mg):
Na 10-20
K 40-50
Mg 4
Ca 33
P 15
Ca/P 2,2
Oligoelemente:
Fe (mg) 0,05-0,1
Mn (mg) 0,3
m Vitamine:
A (UI) 250
Bi (mg) 0,02
B2 (mg) 0,04
C (mg) 5
D (UI) liposolubilă 2-3
PP (mg) 0,2
K(gg) 1-1,5
Osmolaritate (mOsm/L) 80
33
 Glucidele
Lactoza, formată din glucoza şi galactoză, reprezintă 90% din glucidele
laptelui matern. Are rol fermentativ, stimulează absorbţia calciului şi este
principalul factor osmotic.
Glicopeptidele, glicoproteinele şi oligozaharidele sunt factori
stimulatori ai florei intestinale lactobacilare bifidogene; această floră la
rândul ei generează acid acetic şi acid lactic care inhibă creşterea unor
microorganisme ca E. coli, Shigella, fungi.

Proteinele
în laptele matern predomină proteinele zerului (lactoser) uşor
digerabile; lactalbumina este în concentraţia cea mai mare; cazeina este
prezentă într-o concentraţie mai mică decât în laptele de vacă şi nu este
alergizantă (spre deosebire de cazeina din laptele de vacă).
Proteinele laptelui uman asigură protecţia imunologică a sugarului până
când sistemul imunologic propriu se maturează.
Acest transfer al factorilor de apărare este reprezentat de:
- anticorpi antimicrobieni specifici;
- lactoferina;
- fibronectina;
- lizozimă;
- complementul C3;
- mucine.
IgA secretor este anticorpul cu cea mai mare concentraţie.
Lactoferina facilitează absorbţia fierului şi acţionează antibacterian
intrând în competiţie pentru fier cu unii germeni microbieni.
Lizozimă intensifică activitatea anticorpilor şi creşte progresiv pe
parcursul alăptării.
Factorii antimicrobieni sunt rezistenţi la enzimele digestive şi nu
declanşează reacţii inflamatorii în exercitarea rolului lor.
34
Factorii imunomodulatori sunt reprezentaţi de citokine, a-tocoferol, P-
cesomorfine şi prolactina.
Lipidele
Lipidele furnizează circa 50% din valoarea energetică a laptelui uman;
acidul linoleic este principalul acid gras esenţial.
 Trigliceridele, fiind principala componentă lipidică, au marele avantaj
că sunt uşor absorbite datorită structurii moleculare şi gradului mare de
dispersie. Acizii graşi cu lanţuri scurte sau medii sunt în cantitate mică în
laptele matern (spre deosebire de laptele de vacă).
Compoziţia biochimică a laptelui matern prezintă variaţii individuale şi
variaţii legate de perioada alăptatului, ritmul circadian, fazele suptului, şi
chiar de la un sân la altul. Avantajele alimentaţiei la sân:
- asigură o creştere ponderală constantă a sugarului;
- favorizează eliminarea meconiului;
- evită hipoglicemia neonatală;
- este hipoalergică;
- asigură protecţie antiinfecţioasă (într-un studiu pe 2.458 cazuri, se
dovedeşte efectul protector al alăptării naturale: amigdalectomia s-a
impus într-un procent semnificativ mai mare la copiii care nu au fost
alăptaţi natural);
- patologia digestivă este mult mai redusă la sugarii alimentaţi natural
faţă de cei alimentaţi artificial;
- dezvoltă musculatura facială şi masticatorie;
-echilibrează în prezent şi în viitor copilul, din punct de vedere
emoţional şi afectiv.

VASELE ÎN CARE SE PREPARĂ MÂNCAREA

Specialiştii Asociaţiei Foresight afirmă că vasele din fier oxidabil şi

cupru accelerează distrucţia vitaminei C din alimente
35
(care oricum este destul de instabilă în alimentele proaspete şi destul de
vulnerabilă la tratarea termică).
Aluminiul este un element toxic care are două mari dezavantaje:
- reacţionează cu unele principii din alimente;
- are o rată de eliminare din organism scăzută şi astfel există riscul să
se acumuleze.
Sticla, de asemenea, poate face un transfer de elemente minerale în
alimente.
Autorii nutriţionişti consideră vasele de inox şi de pământ ca fiind
ideale.
Păstrarea alimentelor în termos mai mult de 18 ore, riscă să dezvolte
compuşi toxici.
 Vasele sub presiune, cuptorul cu microunde, cratiţele de teflon sunt
încă incerte privind conservarea calităţilor naturale ale alimentelor.

EFECTUL RADIAŢIILOR ASUPRA ALIMENTELOR

Din cauza radiaţiilor ultraviolete, proteinele se coagulează, lipidele
râncezesc, iar glucidele se descompun prin faptul că glucoza se transformă
în acizi şi fructoza în alcooli, având un atom de carbon mai puţin.
Totodată, vitaminele se descompun din cauza radiaţiilor. Spre exemplu,
vitamina C se degradează, tiamina îşi reduce activitatea fiziologică,
riboflavina este transformată în lumiflavină şi lumicrom - elemente
inactive pentru organism, vitamina A se descompune, iar vitamina E se
distruge (46).
Radiaţiile ionizante sunt la fel de periculoase pentru sănătate, deoarece
reduc cantitatea de aminoacizi esenţiali, aminoacizii suferă procese de
decarboxilare şi dezaminare, cu formare de cetoze şi aldehide, iar lipidele
formează peroxizi, suferind procese de deshidratare şi hidroliză. în timpul
depozitării, valoarea indicelui de peroxidare continuă să crească, iar
34 glucidele se oxidează şi vitaminele se irosesc la fel ca la tratarea
termică a alimentelor. în ciuda acestor efecte negative alarmante, radiaţiile
sunt folosite intensiv în industria alimentară.
AFUMAREA ALIMENTELOR

Tratamentul termic prin afumare conţine, ca efecte negative, acţiunea

căldurii, a gazelor de ardere şi interacţiunea dintre componenţii fumului şi
proteine (46). Datorită acestui procedeu, valoarea biologică a proteinelor
se poate reduce cu până la 50%, în vreme ce fenolii şi reductonele
afectează în special lizina şi metionina. Alte neajunsuri constau în
pierderea cu până la 15-20% a vitaminelor din grupul B, precum şi efectul
benzo- pirenul rezultat din afumare, care prezintă riscuri cancerigene.

SUBSTANŢE ADMINISTRATE ANIMALELOR ŞI

PLANTELOR
în scopul obţinerii unor producţii semnificative, animalele şi plantele
sunt supuse unor tratamente care, în loc să amelioreze sănătatea acestora,
le-o distrug. Spre exemplificare, menţionăm hormonii, antibioticele,
tranchilizantele, vaccinurile, pesticidele,
A

erbicidele şi diverse vitamine. In afară de această „infestare voită“ există şi

una involuntară. Gh. Mohan şi A. Ardelean (34) citează un studiu în care
corpul unor păsări vânate pentru hrană conţine de 900 ori mai mult mercur
decât doza admisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Această infestare
provine din grăunţele tratate chimic de pe câmpuri, cu care s-au hrănit
nevinovatele zburătoare. Administrarea substanţelor la care ne referim este
de-a dreptul anacronică, deoarece, timp de milenii, plantele şi animalele au
supravieţuit în lipsa acestor adaosuri chimice. Iar faptul că în ultimele
decenii au apărut, în replică, produsele alimentare ecologice, constituie cea
mai bună dovadă că plantele şi animalele pot creşte şi fără aceste
substanţe.
37
POLUAREA SOLULUI
După părerea specialiştilor, eroziunea solului se datorează poluării cu
pesticide, cu îngrăşăminte chimice, ploilor acide, tăierilor masive de
păduri şi distrugerii asociaţiilor vegetale naturale. Eroziunea solului a
afectat în ultimul secol 20 de milioane km2 din terenurile cultivate, adică
28% din suprafaţa lor pe întreg globul pământesc (34). în anul 1939,
Departamentul pentru Agricultură al SUA a înregistrat 32 de tipuri de
pesticide, iar în 1987 au fost atestate 1.200, care s-au regăsit în 37.000 de
produse comerciale. în anul 1989 s-au folosit pentru agricultura României
1.159.000 de tone de substanţe chimice, din care 45.000 tone pesticide
(52).
După Dr. J. Seignalet (47), insecticidele de tipul DDT (lipo- solubile)
au o acţiune antiandrogenă, afectând major mobilitatea spermatozoizilor.
Folosirea intensivă a îngrăşămintelor chimice a dus la scăderea materiei
organice din sol de la 4% la 2%, adică aproape de limita la care încep
procesele ireversibile de deşer- tizare, cu consecinţe incalculabile pentru
viitorul umanităţii.

LIPSA CONVINGERILOR SI A PRACTICILOR

»

LEGATE DE POSTUL ALIMENTAR

Postul alimentar, cu sau fără o semnificaţie religioasă, este relativ puţin
practicat în lume. Există statistici care dovedesc că postitorii nu fac cancer
şi nu fac decât rareori boli metabolice.
Subnutriţia la postitori este mult mai rară decât obezitatea la gurmanzi.
Postul pune tubul digestiv în repaus (să nu uităm că orice masă
reprezintă un efort metabolic pentru organism şi, suprimând-o, postul ajută
eliminările).
 A fost o vreme când postul se practica pe o scară largă. Ultimul secol,
în societăţile de consum, este caracterizat prin renunţarea la post; această
perioadă coincide, alături de alte
38
greşeli alimentare, cu patologia contemporană. Este bine cunoscut faptul
că animalele au perioade când refuză în mod spontan hrana pentru a depăşi
anumite momente patologice. Chiar în patologia umană apar perioade de
anorexie care însoţesc evoluţia unor boli.
Importanţa postului decurge din faptul că toate religiile mari îl
recomandă; postul este o practică străveche ale cărei beneficii sunt
confirmate pe verticala timpului.
Postul creştin, prin alternanţă impusă, urmează calendarul marilor
sărbători (şi a celor două zile săptămânale de post); acest ritm ajută la
eliminările toxinelor şi deşeurilor metabolice acumulate în zilele cu
alimentaţie excesivă.

39
 Cap. III
CONSECINŢELE ALIMENTAŢIEI
MODERNE

Alimentaţia modernă se confruntă cu o sumedenie de erori - ce constau

în folosirea îngrăşămintelor chimice, insecticidelor şi erbicidelor, aditivilor
în produsele finite, a organismelor modificate genetic, zahărului,
alimentelor rafinate, abuzului de came şi grăsimi, a metodelor nenaturale
de conservare -, toate acestea ducând, inevitabil, la modificarea
indicatorilor de sănătate şi la influenţarea negativă a patologiei ultimului
secol. Majoritatea specialiştilor nutriţionişti sunt de acord că schimbările
esenţiale în alimentaţia secolului XX sunt cele mai responsabile de
frecvenţa unor boli specifice acestuia.
După British Medical Association (11), expunerea la pesticide
determină: carcinogenitate (predispoziţie spre cancer), muta- genitate
(agresiune asupra materialului genetic), teratogenitate (efecte nocive
asupra fătului), alergie şi diferite sindroame neuropsihice.
După Sleinuger (11), 10-20% din populaţia SUA acuză reacţii alergice
la alimente, iar alergia la laptele de vacă apare într-un procent de 0,3-
7,5%.
J. Seignalet a emis chiar ipoteza conform căreia populaţia ce emigrează
riscă să se molipsească de bolile din noua regiune. Cei care ajung în
Occident, spre exemplu, fac boli degenerative ca ateroscleroza, cancer,
afecţiuni metabolice, autoimune şi osteoporoză.
40
Dr. Gene Spiller a comunicat statistici potrivit cărora, în ţările în care se
consumă cantităţi mari de grăsimi şi cantităţi mici de fibre, cereale, legume
şi fructe, frecvenţa cancerului de sân şi colon este mult mai ridicată.
De asemenea, Mark Bricklin, editor la publicaţia de prestigiu
internaţional Natural Healing and Nutrition, a scris în 1990 că abuzul de
grăsimi este incriminat de creşterea frecvenţei cancerului de sân, colon şi
prostată. Tot după părerea acestui autor, circa 40% dintre caloriile
americanilor provin din grăsimi.
Aveline Kushi şi Wendy Esko corelează obiceiurile alimentare
regionale cu harta cancerului. După o analiză statistică efectuată în 44 de
ţări, autorii au ajuns la concluzia că cea mai redusă incidenţă a cancerului
poate fi întâlnită în ţările unde se păstrează dieta tradiţională constând în
porumb, orez, soia şi grâu, iar cea mai ridicată în ţările europene, America
de Nord şi Australia. Adică, tocmai acolo unde alimentaţia modernă se
utilizează la scara cea mai largă.
în urmă cu două decenii, 13 cercetători de la National Academy of
Science au determinat faptul că 30-40% dintre cazurile de cancer la bărbat
şi 60% dintre cele la femeie sunt legate de abuzuri alimentare, constând cu
predilecţie în grăsimi saturate.
Dr. F. de Waard (11) a analizat incidenţa cancerului în Olanda, în
perioada celui de al doilea război mondial. Aşa a observat că numărul de
astfel de cazuri a scăzut cu 35 până la 60%, în diferite regiuni ale ţării.
Această diminuare coincide cu perioada unei diete sărace în grăsimi
animale şi came, dar bogată în pâine integrală şi vegetale.
Un grupaj de şase studii prospective şi 24 de studii epide- miologice a
demonstrat că vegetarienii prezintă o rată mult mai scăzută a hipertensiunii
arteriale (23). De asemenea, un studiu pe aceeaşi tematică a evidenţiat
nivelul lipidelor în sângele vegetarienilor, comparativ cu subiecţi hrăniţi în
alte variante, consta- tându-se că primii au niveluri mai scăzute ale
colesterolului.
41
în acelaşi timp, consumul de peşte s-a dovedit neutru, iar cel de lactate şi
ouă a dus, de asemenea, la o creştere a lipidelor.
Un alt studiu comunicat de Gene Spiller (48) este interesant şi
semnificativ prin faptul că dovedeşte legătura dintre nivelul mediu al
colesterolului în sânge şi patologia din unele zone ale lumii. Astfel, au fost
stabilite următoarele valori medii populaţionale: China - 157 mg%,
California - 203 mg%, Scoţia - 238 mg%, iar Finlanda - 238 mg%.
Norman şi Ruth Jervis (20) şi-au exprimat părerea că occidentalii
consumă cu 50% mai multe proteine decât are nevoie organismul, şi asta
ar explica atât numărul mare de cazuri de boli reumatismale, cât şi o parte
din patologia hepatică şi renală.
Lucrările lui McCarrison, citate de aceeaşi autori, sunt interesante prin
faptul că încearcă să identifice relaţia dintre patologia modernă şi
renunţarea la alimentul integral. McCarrison este de părere că renunţarea
la alimentele integrale a crescut îngrijorător frecvenţa bolilor degenerative,
non-infec- ţioase (carii dentare, obezitate, reumatism, sindroame alergice,
constipaţie, cancer de colon, diverticuloză, cardiopatie ischemică, afecţiuni
neuropsihice, anomalii congenitale, diminuarea sau absenţa lactaţiei
materne şi altele), mai ales în Europa şi America de Nord.
 Denis Burkitt (11), încă de acum 30 de ani, a demonstrat pe baza unor
statistici elaborate că frecvenţa cea mai mare a cancerului de colon se
regăseşte în ţările cu alimentaţie rafinată şi conţinut sărac de minerale. în
strânsă legătură cu aceste observaţii, autorul demonstrează, pe baza unor
studii de fiziopato- logie, că la populaţiile primitive din Africa - unde se
consumă alimente integrale şi minerale din abundenţă -, timpul dintre
ingerarea alimentelor şi evacuarea reziduurilor este de circa 35 de ore.
Asta în vreme ce la elevii unui colegiu englezesc, unde se consumă
exclusiv alimente rafinate, intervalul respectiv este de 89 de ore, adică de
două ori şi jumătate mai lung.
42
W. Schultz-Friese a făcut observaţia că femeile japoneze şi eschimose
nu se îmbolnăveau, în regiunile natale, de cancer de sân. în schimb, din
momentul în care au renunţat să-şi alăpteze copiii, au început să facă
această formă de cancer, statisticile apropiindu-se de cele din ţările
europene. După o statistică a lui Haldermann, publicată de W. Schultz-
Friese, femeile obeze se îmbolnăvesc mai frecvent de cancer uterin şi de
diabet (45).
Din alt punct de vedere, se poate observa că toate statisticile
demonstrează următorul lucru: în ţările aşa-zis civilizate, consumul de
alcool a crescut în ultimele decenii. Astfel, s-au putut efectua analize
pertinente şi s-a demonstrat că la alcoolici cancerul de esofag este de 25 de
ori mai frecvent decât la cei care nu consumă alcool (45).
în Tirolul de Nord există o localitate unde se consumă slănină afumată
în cantităţi foarte mari. Aici, cancerul gastric reprezintă 40% din totalul
tumorilor diagnosticate.
în măsura în care lipsa magneziului este implicată în boala ischemică
coronariană, trebuie să remarcăm că această patologie se leagă tot de
alimentaţia modernă. Pâinea albă este de cinci ori mai săracă în magneziu
decât cea integrală, sarea extrafină conţine de 30 de ori mai puţin din acest
element chimic decât cea gemă, iar apa de la robinet este de trei ori mai
săracă în magneziu decât cea de izvor.
J. Seignalet, ca majoritatea autorilor, este de părere că la frecvenţa mare
a cancerelor contribuie şi consumul exagerat de alimente afumate, prin
prezenţa produşilor degajaţi ca benzo- pirenul, benzofluorenul şi
benzantracenul.
Earl Mindell a făcut observaţia că japonezii consumă între 50 şi 80 g de
soia/zi/cap de locuitor, iar americanii doar circa cinci grame, în acelaşi
interval de timp. Autorul continuă cu următoarele concluzii bazate pe
aceste constatări: japonezii sunt cei mai longevivi dintre oameni,
înregistrând cea mai scăzută rată a cancerului de colon şi de sân, cea mai
scăzută rată a mortalităţii datorate problemelor cardiace şi de patru ori mai
rar cancer de
43
prostată decât restul populaţiei planetei (33). Desigur, există şi alţi factori
alimentari care contribuie la aceste diferenţe.
Al. Nicholson (11) a demonstrat statistic că, pentru o creştere; cu 5% a
caloriilor prin aport de grăsimi saturate, riscul de cancer de sân se
majorează cu nu mai puţin de 50%.
Obezitatea este, de asemenea, o consecinţă a alimentaţiei modeme şi,
totodată, un factor major de risc în bolile cardiace ischemice. Statisticile
demonstrează, fără tăgadă, că numai în SUA există în jur de 40 de
milioane de obezi.
J. C. Basdekis (4) a făcut publică o statistică a consumului de zahăr în
ultimul secol, în ţările occidentale. Acesta a crescut de la 8 kg/an/locuitor
la 60 kg/an/locuitor. Autorul consideră că zahărul este răspunzător cel
puţin de cardiopatia ischemică, cariile dentare, diabetul zaharat.
Un fenomen invers s-a petrecut în cazul cerealelor domestice, în anul
1880 se consumau 600 g/zi/persoană, iar în zilele noastre s-a ajuns la doar
144 g/zi/persoană. Reducerea sau lipsa din alimentaţie a cerealelor
integrale a atras după sine o sărăcire periculoasă a consumului de fibre şi
creşterea numărului de cazuri de cancer de colon.
Lisa Turner, bazându-se pe statisticile anului 1994, a observat că 70%
dintre decesele înregistrate în SUA se datorează afecţiunilor cardiace şi
cancerului, iar de jumătate dintre bolile cardiace sunt răspunzătoare dietele
greşite (50).
în concluzie, se poate spune că după schimbarea alimentaţiei de tip
ancestral într-una de tip modem au apărut maladii noi sau a crescut
vertiginos frecvenţa altora.
Astăzi, patologia este dominată de următoarele suferinţe:
- moarte cardiacă subită, cel mai adesea provocată de cauze
cardiovasculare ca hipertensiunea arterială şi cardiopatia
ischemică;
- cancer;
- diabet şi hiperinsulinemie;
- obezitate;
44
- ateroscleroză;
 - boli imune;
- dislipidemie.
Toţi autorii sunt de acord că există în principal 3 factori declanşatori
sau agravanţi ai bolii canceroase (şi nu numai):
- consumul exagerat de zahăr rafinat şi făină albă; -consumul exagerat
de grăsimi saturate (margarină, came,
ouă, smântână, unt);
-expunerea la agenţi chimici contaminanţi (insecticide, îngrăşăminte
chimice).

45
 Cap. IV
PRINCIPIILE DIETEI NATURISTE

ALIMENTUL INTEGRAL
A fost o vreme în istoria civilizaţiilor, când alimentele se foloseau doar
integral. Conform acestui principiu naturist, care n-a ucis pe nimeni de-a
lungul timpului, este de dorit ca omul sănătos să consume fructe întregi, nu
numai sucul acestora. De asemenea, aşa cum am mai precizat, se
recomandă făina integrală în detrimentul celei albe, laptele integral şi nu
cel degresat, sarea gemă, iar nu cea extrafină şi aşa mai departe, în
sprijinul acestui principiu avem cel puţin patru argumente:
1. Natura oferă oamenilor civilizaţi alimente integrale din abundenţă.
2. Elveţianul Guy-Claude Burger (8) ne aduce aminte că în copaci
cresc fructe, nu sucuri de fructe, iar în bobul de grâu se găseşte făină
integrală, nu făină albă.
3. Natura oferă un raport ideal între concentraţiile diferitelor principii
nutritive.
4. Numeroase generaţii anterioare s-au hrănit doar cu alimente
integrale, iar acestea s-au imprimat în memoria genetică a
metabolismului uman.

Din nefericire, renunţarea la alimentele integrale s-a produs exclusiv

din motive organoleptice sau comerciale şi era de aşteptat ca o astfel de
abordare să aibă urmări nefaste asupra sănătăţii populaţiei. După câteva
generaţii care au consumat alimente 46 parţiale, gustul - din păcate - s-a
pervertit, astfel încât o mare parte a ţărilor europene şi americane a ajuns
să considere agreabilă doar pâinea albă, iar pe cea integrală să o respingă.
Cei mai mulţi copii preferă dulciurile pe bază de zahăr, iar nu mierea, ba
chiar există prichindei care refuză laptele integral, preferând laptele praf.

CEREALELE
După Sfânta Scriptură, cerealele şi fructele au reprezentat alimentaţia
omului până la Potop (8). Totodată, majoritatea nutriţioniştilor sunt de
acord că cerealele sunt alimentele cu cea mai mare valoare nutritivă. în
prezent, cerealele acoperă două treimi din calorii şi jumătate din raţia de
proteine necesare omului.
 Grâul este cea mai folosită plantă dintre cereale. Denumirea ştiinţifică
a grâului ancestral este Triticum monococcum cu genomul AA cu 7
perechi de cromozomi. Multiple recombinaţii au dus în timp la selecţia
Triticum turgidum, din care derivă astăzi grâul dur (Triticum durum).
Triticum aestivum derivă din Triticum spelta şi este un hexoploid cu 21 de
perechi de cromozomi. Grâul dur serveşte la fabricarea pastelor făinoase,
iar grâul aestivum la prepararea pâinii, produselor de patiserie şi
prăjiturilor.

Compoziţia grâului:
- proteine 12,6%; - glucide 70,1%;
- celuloză 1,6%; - lipide 7%;
- cenuşă 1,7%.
Cea mai mare cantitate de proteine se regăseşte în stratul aleuronic, 10-
14% în înveliş, 11% în endosperm şi 24-26% în germen.
Glucidele sunt reprezentate în general prin intermediul amidonului, iar
zaharoza se găseşte numai în germene.
47
Lipidele pot fi întâlnite în cantităţi mari în germene şi în stratul
aleuronic. Cea mai mare parte dintre lipide sunt trigli- ceride, dar şi acizi
graşi liberi - cu predilecţie acidul linoleic. j
în continuare prezentăm conţinutul de vitamine al grupului B din bobul
de grâu, după Rodica Segal (46): tiamină 0,3-0,7 mg%; riboflavină 0,1 mg
%; nicotinomidă 2-6 mg%; piridoxină 0,6 mg%.
Grâul dur conţine cantităţi mai mari de biotină. Vitaminele liposolubile
sunt concentrate în germene, vitamina Bl în scutelium, iar celelalte din
grupul B - în stratul aleuronic.
Substanţele minerale sunt prezente în cantităţi mari în cortex şi în
stratul aleuronic. De aceea, făinurile albe sunt cele mai sărace în minerale.
Compoziţia în minerale a bobului de grâu (în mg%), după Rodica
Segal (46):
K - 325 Na-21
Ca-62 S-100
Mg-114 P - 368
CI-30
Cea mai mare cantitate de fosfor se află, sub formă de fosfor fitic, în
tărâţe (70-75%). De asemenea, fierul, manganul şi calciul se regăsesc, în
principal, în structurile periferice ale bobului de grâu. în tradiţia biblică,
grâul se consuma sub formă de boabe prăjite pe o lespede de piatră, ca
pâine nedospită sau dospită, iar în situaţii de excepţie în stare crudă.
Valoarea nutritivă a grâului este una deosebită. în istoria monahismului
ascetic, se cunosc nenumărate cazuri ale unor pustnici care au trăit
perioade lungi de timp numai cu astfel de pâine şi apă.
Analizele biochimice au demonstrat faptul că principiile nutritive ale
acestei cereale sunt repartizate în toate straturile bobului de grâu, iar o
alimentaţie corectă şi eficientă nu se poate obţine decât folosindu-se
pâinea integrală. Numeroasele studii asupra pâinii relevă că pâinea
integrală nu predispune la,
48
obezitate, îşi păstrează calităţile timp îndelungat şi este bine tolerată de
persoanele cu afecţiuni digestive.

Orzul este a patra cereală

consumată în lume, după
grâu, orez şi porumb.
- sodiu 0,06%;
Compoziţia orzului:
- clor 0,15%;
- apă 13,92%;
-sulf 0,15%;
- proteină brută 10,53%;
- magneziu 0,13%;
- lipide 2,08%;
- fier 0,008%;
- substanţe extractive
- mangan 0,17%;
neazotate 66,18%;
- cupru 1,28%.
- calciu 0,06%;
- fosfor 0,4%;
- potasiu 0,49%;
Orzul poate fi consumat sub formă de făină pentru pâine, pâine
preparată în amestec cu alte cereale şi supă de cereale combinată cu alte
specii de plante, inclusiv cu leguminoase. Orzul are numeroase virtuţi
terapeutice, cum sunt acelea de tonifiant, mineralizant şi laxativ.

Secara
Compoziţia secarei:
- proteine 8,2%; - glucide 73,2%;
-lipide 1,5%; - celuloză 1,6%;
- cenuşă 1,5%.
Experienţele pe animale de laborator, dar şi observaţiile asupra unor
colectivităţi cu hrană diferenţiată (Kofranyi citat de R. Segal), au
demonstrat că proteinele din secară sunt superioare celor din grâu. Iată
câteva argumente demne de reţinut:
Conţinutul în minerale a pâinii de secară, la 100 g: calciu 44 mg, fosfor
160 mg şi fier 2,8 mg.
Compoziţia în vitamine a pâinii de secară, la 100 g: vitamina Bl - 200
mg, vitamina B2 - 150 mg şi vitamina PP - 1,5 mg.
49
 Compoziţia în aminoacizi a boabelor de secară: arginină- 6,1%,
histidină - 2,6%, izoleucină - 4%, leucină - 5,9%, lizină - 3,5%, metiononă
- 4,9%, fenilanină - 5,4%, triptofan - 2,4% şi valină - 4,9%.
Pâinea de secară se consumă ca atare şi amestecată cu alte cereale.
Porumbul
Compoziţia chimică (%):
Conţinut Porumb boabe Făină boabe
Proteine 10 9,6
Lipide 4 1,7
Glucide 70,7 72,1

Porumbul se consumă ca boabe imature („în lapte“ - cum i se mai

spune), fierte sau coapte, ca boabe mature fierte, mămăligă şi crupe, în
combinaţie cu alte cereale pentru supă.
Mălaiul
Compoziţia în minerale şi vitamine (la
100 g):
Calciu 22 mg
Fosfor 240 mg
Fier 2,6 mg
Caroten 350 mcg
Vitamina Bl 400 mcg
Vitamina B2 180 mcg
Vitamina PP 1600 mcg

Orezul
în comerţ există câteva sortimente precum orez paddy nedecorticat,
orez cargo - având 80% din greutatea bobului paddy, orez semidecorticaî -
având 75% din greutatea bobului paddy, orez alb, albit, glasat sau lustruit,
care are 60% din greutatea bobului paddy, acesta din urmă fiind cel mai
sărac în vitamine şi minerale.
50
Compoziţia chimică a bobului de orez (g/%):
Conţinut Orez Fulgi de orez
Proteine 7,6 7,5
Compoziţia Compoziţia
Lipideîn minerale a bobului de orezîn(mg/100
vitamineg):
a bobului de
1 (la
orez 100 g): 0,6
Glucide
Minerale 75,8
Orez Fulgi80,6
de orez
Calciu 23Caroten 30 mcg
Vitamina Bl 20 mcg
40
Fosfor 127
Vitamina B2 86 mcg
30
Fier 0,9Vitamina PP 1,3
1,3 mcg
 Orezul se consumă fiert în apă sau în baie de aburi, în supă, combinat
cu diverse cereale, ca făină de orez în pâine, împreună cu alte cereale şi ca
fulgi de orez.
Teoria piramidei USD A (Departamentul de Agricultură al SUA)
plasează cerealele pe un loc important, adică la baza (primul nivel)
piramidei. De asemenea, recomandările NACNE (National Advisary
Committee on Nutrition Education) reclamă „creşterea semnificativă a
consumului de cereale integrale14. Aceeaşi recomandare o lansează şi
AMA (American Medical Association), respectiv revenirea la un consum
crescut de cereale integrale.
In final prezentăm câteva recomandări generale privind cerealele:
- să fie consumate sub formă de cereale integrale;
- să se evite consumul de cereale germinate;
51
- să fie tratate la temperaturi de maximum 100-150 de grade
Celsius;
- să se evite consumul cerealelor cultivate în soluri îngrăşate
chimic;
- să nu fie erbicidate;
- să nu se folosească organisme modificate genetic.
în Cartea Sfântă a Creştinătăţii, cerealele (seminţele ierburilor) şi
fructele (roadele pomilor), aşa cum reiese din Geneza 1,19, au constituit
alimentaţia omului până la Potop. Ele erau suficiente din punct de vedere
energetic şi plastic, pentru a acoperi necesităţile omului. Alimentaţia
modernă, bazată pe principiile alimentaţiei ancestrale, a redescoperit în
ultimele decenii valoarea acestor două tipuri de hrană.

FRUCTELE
La fel ca şi celelalte produse ale pământului, fructele apar în Geneza
1,29 ca fiind alimentele omului de la Creaţie şi până la Potop. Ele sunt
denumite în textul biblic roade a tot pomul purtător de rod cu sămânţă de
pom întrânsul.
Calităţile fructelor constau în nivelul ridicat de apă „bio- logică“ de cea
mai bună calitate, majoritatea conţinând lichid în proporţie de până la
90%. Totodată, sunt o importantă sursă de glucide solubile (în special
glucoză şi fructoză 3-22%) şi se remarcă printr-o valoroasă sursă de
vitamine, cu predilecţie vitamina C, bioflavone şi caroten, având rolul de
antioxidant.
 Fructele sunt o sursă inegalabilă de minerale, în principal de potasiu. în
aceste roade binecuvântate, fierul se regăseşte sub formă de compuşi
organici uşor asimilabili. De asemenea, putem spune că în fructe
oligoelementele se află într-un raport care le favorizează asimilarea,
reprezentând şi o importantă sursă de fibre (celuloză şi pectine).
Sucurile de fructe, deşi nu pot înlocui fructele ca atare, au multe calităţi
şi avantaje specifice, îndeosebi profilactice, 52 prevenind formarea
calculilor renali şi biliari. în acelaşi timp, ionii de calciu şi potasiu - mult
mai concentraţi în sucuri decât în fructe generează un efect alcalinizant,
tamponând aciditatea gastrică. Absenţa lipidelor face ca fructele să fie
indicate şi în dislipidemii, prevenind obezitatea- deoarece conţin puţine
calorii şi grăbesc senzaţia de saţietate. Fructele sunt indicate şi în
insuficienţa cardiacă, datorită aportului de potasiu, substanţă care este mai
fiziologică decât sarea cu potasiu. Băuturile răcoritoare naturale cu pulpă
mai au avantajul că sunt bogate în celuloză, iar sucul de mere este tolerat
bine de copiii cu enterocolite.
H. Jonyeux (21) afirmă că în fructul de kiwi s-ar afla o substanţă cu
efect antitumoral (ACPS-R), de natură polizaharidică. Aceasta permite
reducerea cu 88,8% a ascitei însoţitoare şi cu 49,6% a hepatomegaliei la
şoarecii purtători ai unei tumori.
Alte calităţi de necontestat ale unor fructe:
- strugurii au un conţinut bogat în fructoză şi fier;
- smochinele conţin fibre în mari proporţii;
- fructele cu boabe, muriforme (căpşuni, zmeură, mure, fragi) au în
compoziţie pectine, vitamina C şi fier;
-citricele sunt bogate în vitamina C, substanţă care nu se degradează pe
timpul iernii;
- fructele galbene (caisele, piersicile, pepenele, nectari- nele ş.a.)
conţin mult caroten;
-vişinele şi prunele au un efect laxativ moderat, cele din urmă putându-
se păstra şi peste iarnă;
- merele, gutuile şi perele servesc din plin extragerii pectinei;
- curmalele prezintă o mare valoare energetică şi un conţinut ridicat de
fier;
- fructele oleaginoase (nuci, alune, fistic, arahide, mieji de dovleac şi
floarea-soarelui) sunt preţioase pentru conţinutul în acizi graşi
polinesaturaţi;
 - castanele constituie o sursă energetică importantă, datorită prezenţei
glucidelor;
- afinele şi porumbele conţin fier şi principii antidiareice.
53
în piramida USD A, fructele sunt plasate ca importanţă la al doilea
nivel, imediat după cereale. AMA (American Medical Association) şi
NACNE (National Advisory Committee on Nutrition Education)
recomandă consumul frecvent de fructe şi cereale, cea de-a doua
instituţie demonstrând şi strânsa legătură dintre dietă şi boală.
Fructele de pădure prezintă avantajul că apar în zone nepoluate,
nefiind stropite cu insecticide, iar solul este îngrăşat doar organic.
Acestea se consumă ca atare, drept sucuri proaspete obţinute prin
presare, uscate, ca salate şi ceaiuri din fructe uscate. Majoritatea
fructelor sunt accesibile tuturor categoriilor de populaţie, deoarece cresc
spontan, în stare sălbatică. Fructelor domestice trebuie să le fie acordată
o atenţie deosebită, evitându-se cele tratate cu insecticide. Din cauza
rezistenţei pe care au căpătat-o insectele, în zilele noastre s-a ajuns la
circa 15 stropiri pe an ale unui măr din stadiul de floare până la cel de
fruct matur.

APA

Acest aliment fără de care omul nu poate trăi mai mult de trei zile
merită o abordare atentă. Organismul omului este constituit din apă, în
procent de circa 70%. Toate reacţiile metabolice ale corpului uman se
desfăşoară în apă. De asemenea, circa 70% din globul terestru este
format tot din această materie. Plantele conţin în structura lor între 70 şi
90% apă. i
Necesarul uman de apă este de circa 2.500 ml pe zi pentru un j adult, în
care intră şi apă endogenă. Calitatea acestui lichid este un factor esenţial în
menţinerea stării de sănătate, de aceea este j bine să se ţină seama de faptul
că apa ideală este cea de izvor. Fluorizarea, clorurarea sau iodarea apei
devin fenomene toxice, atunci când se practică timp îndelungat. Un alt
argument convingător rezidă din realitatea că alimentele bogate în apă
54
reprezintă o sursă valoroasă de apă exogenă (fructele, zarzavaturile
proaspete ş.a.).
Apa participă la metabolizarea alimentelor în trei faze succesive:
 1. în tubul digestiv au loc fenomene de hidroliză care favorizează
absorbţia: glucidele trec în monozaharide, lipidele în acizi graşi şi
glicerină, iar proteinele în aminoacizi.
2. în sânge şi tumori, apa este un transportor ideal pentru toate
substanţele solvite.
3. La nivelul ţesuturilor, apa participă la toate reacţiile de reducere şi
oxidări fosforilante în procesele anabolice (38), devenind apă endogenă
în procesele catabolice.

Conţinutul alimentelor curente în apă, în ml/100 g de aliment - după

Radu Pieptea:
Zarzavaturi Cartofi, varză, fasole verde, roşii,
proaspete 80-95% conopidă, castraveţi, gulie, salată,
ridichi
Fructe proaspete 80-90% Mere, pere, cireşe, vişine,
portocale, mandarine, lămâi
Lapte 90% -

Ciuperci 80-90% Bureţi, mânătărci

Peşte 75-80% Carne de peşte proaspăt de toate
felurile
Ouă 75% Gălbenuş - 50%; albuş 88%
Smântână 60-70% -

Făinoase 35-40% Diverse sortimente de pâine

Fructe oleaginoase 5-50% Arahide, alune, castane, migdale,
nuci
Icre, caviar (presate) 35-40% -

Unt, maioneză 15-16% -

Apa plată este băutura optimă pentru organismul uman şi care nu are
contraindicaţii. Din unele observaţii clinice rezultă chiar că folosirea apei
plate de izvor are o mare legătură cu longevitatea. Apa de puţ este
acceptabilă, cu condiţia ca sursa să se
55
afle la mare adâncime, deoarece primele trei straturi sunt, de regulă,
poluate cu nitriţi, din cauza abuzului de îngrăşăminte azotate din sol.
Abţinerea de la consumul de apă, în ciuda senzaţiei de sete, şi folosirea
permanentă a diferitelor tipuri de lichide, inclusiv apă fiartă sau distilată,
în locul apei naturale constituie o greşeală. Consumarea unui pahar de apă
dimineaţa, pe stomacul gol, stimulează peristaltica intestinală, având un
uşor efect laxativ.
 LEGUMELE
Compoziţia chimică (%):
Produsul Apă Proteine Lipide Glucide Celuloză Cenuşă
Raport
Proteine/Lipide
Mazăre 11 22 3 55,2 6,4 2,4 7,5
Fasole 10 23 2,8 55,7 5,5 3 9
Linte 10 25 1,9 56,4 3,4 2,8 13,4
Soia 10 38 20 22 5 5 _______L2

Leguminoasele uscate sunt valoroase pentru conţinutul lor mare de

proteine şi glucide (mazărea, fasolea, lintea, năutul) sau proteine şi lipide
(soia) (38). Totodată, proteinele din leguminoase au o mare solubilitate în
apă.
Soia
Aminoacizii esenţiali, cu excepţia triptofanului, se află în soia într-o
concentraţie mai mare decât în carne, fracţiunea solubilă a proteinelor
conţinând 86% globuline, 8% albumine, 6% azot neproteic. De asemenea,
lipidele din soia au o proporţie ridicată de acizi graşi nesaturaţi (85%),
monosaturaţi (35%) şi polisaturaţi (50%). Totodată, şi conţinutul de
amidon este redus.
Vitaminele din soia sunt: riboflavina, tiamina, acidul nicotinic,
tocoferolii, piridozina şi carotenii, iar mineralele - potasiu, sodiu şi calciu.
Unele studii demonstrează scăderea colesterolului în sânge după trei
săptămâni de consum preferenţial de ulei din soia.
56
Mazărea
Proteinele din mazăre au o mare solubilitate în apă, ceea ce explică
marea lor digestibilitate (84,2%) (38). In acelaşi timp, conţinutul ridicat de
lizină este caracteristic pentru această plantă erbacee.
Fasolea
Proteinele existente în fasole au un conţinut ridicat de tirozină şi lizină.
Trebuie ţinut cont de faptul că factorii antinutritivi din fasole pot fi
înlăturaţi prin tratamente termice dure. Amidonul prezent în fasole în
proporţie de 50-60% reprezintă cel mai mare aport de glucide. Pentru o
preparare ideală se recomandă fierberea şi aruncarea primelor două ape.
Lintea
Proteinele sunt de o calitate comparabilă cu cele din mazăre, dar
această legumă uscată nu conţine, spre deosebire de celelalte leguminoase,
factori antinutritivi ca glicozizi cianogeni, saponine, alcaloizi toxici,
hemaglutinine sau factori de flatulenţă.
Năutul
Unii autori au observat la această plantă leguminoasă - care se consumă
fiartă în apă - efectul diuretic şi drenor al uraţilor, precum şi cel vomifug.
Principalele minerale conţinute în năut sunt fosforul, potasiul şi magneziul.

ZARZAVATURILE
O cantitate importantă de celuloză se găseşte în ridiche, sfeclă, morcov
şi păstâmac. Calităţile nutritive ale zarzavaturilor constau în:
- celuloză, care prezintă o structură mai fină decât cea aflată
în cereale, având proprietăţi bactericide, detoxifiante şi
diminuând colesterolul;
57
- bogăţia în vitamine, care este preponderentă în ardeiul gras, în ţelină
şi varza de Bruxelles. Vitamina K se găseşte din abundenţă în spanac şi
varză. Specialiştii consideră că, fără a se apela la produsele
farmaceutice, necesarul de vitamina C şi caroten poate fi acoperit
numai prin consumul de verdeţuri şi fructe;
- varietatea de glucide, glucoza fiind prezentă în morcovi, zaharoza în
sfeclă, iar amidonul în cartofi;
- bogăţia în minerale, magneziul fiind preponderent în spanac, cartofi
şi sfeclă, fierul în spanac şi urzici, iar potasiul în pătrunjel, spanac,
cartofi şi vinete;
- reglarea echilibrului acido-bazic, cenuşa lor fiind alcalină datorită
prezenţei potasiului, calciului şi magneziului;
- efectul diuretic datorat prezenţei sărurilor de potasiu;
- existenţa unei importante surse de apă (70-90%).
Autorii tuturor studiilor ce pledează pentru o alimentaţie
naturistă nu concep să treacă o zi fără a se consuma zarzavaturi. De
asemenea, în sezonul cald se pune accentul pe „frunzoase“, ca varza crudă,
salata, mărarul, pătrunjelul, ceapa şi usturoiul, toate verzi. In sezonul rece
sunt de preferat rădăcinoasele ca morcovul, ţelina şi păstârnacul.

CIUPERCILE
Compoziţia acestui aliment esenţial, din păcate prea puţin abordat la
adevărata lui valoare, constă în 82-90% apă. 2-4% proteine, existând şi
specii cu un conţinut de până la 30%, 1% lipide, 6% glucide, 1-2%
minerale şi 0,8% celuloză. Mineralele mai bine reprezentate în ciuperci
sunt fosforul, clorul, sodiul, potasiul, magneziul, calciul, fierul, zincul,
cuprul, manganul şi iodul.
Dintre speciile de ciuperci comestibile se disting: Hribul sau mânătarca
(Boletus edulis), Pitarca sau Mitarca grasă (Boletus luridus), Ciuperca de
bălegar (Psalliata campestris), Ciuperca de 58 câmp (Psallota arvensis),
Buretele domnesc (Amanita caesarea), Pălăria şarpelui (Lepiota procera),
Râşcovul (Lactarius deliciosus), Iuţarul (Lactarius piperatus), Buretele de
rouă (Marasmius oreades), Buretele ţepos (Hidnum repandum), Burete
solzos sau Barba ţapului, Buretele galben sau Gălbiorul (Cantharellus
cibarius), Barba caprei (Clavaria formosa), Trufa neagră (Tuber
cibarium), Trufa (Tuber aestivum sau Tuber brumale), Zbârciogul
(Giramitra aesculenta), Urechiuşa (Peziza aurantia), Urechea babei
(Peziza coccinea), Urechea lui Iuda (Auricularia auricula-judae), Ghebele
(Armillaria mellea), Vineţica sau Pâinea pământului (Russula vessca),
Păstrăvul CPleurotus ostreatus) şi Buretele de stejar (Fistulina hepatica).
Institutul de Cercetări pentru Ciuperci, în colaborare cu Centrul
Naţional de Cercetări asupra Cancerului au demonstrat efectul antitumoral
al principiului numit lenitan şi care se găseşte în unele specii ale acestei
plante considerate inferioară, deoarece nu conţine clorofilă. Acelaşi lenitan
are efecte anti-SIDA, alături de o altă substanţă, numită glucan (50).
M. Petre, în lucrarea Ciuperci medicinale, prezintă o serie de studii
competente ce demonstrează că o alimentaţie bogată în ciuperci inhibă
aromataza - o enzimă răspunzătoare de proliferarea neoplazică.
De asemenea, studii efectuate pe specia Agaricus blazei demonstrează
efectul de sporire a capacităţii organismului de sinteză a interferonului şi a
interleukinelor, efectul antimicrobian şi pe cel hipocolesterolemiant.
Aceleaşi proprietăţi se evidenţiază şi la specia Pleurotus ostreatus,
comună în ţara noastră, care se dezvoltă atât spontan cât şi în cultură.
Ciupercile mai poartă denumirea de „înlocuitori de came“, datorită
conţinutului bogat în proteine de cea mai bună calitate. Aceste plante se
pot consuma nepreparate, în stare crudă, dar în cantităţi mici, sub formă de
salată, eventual combinate cu diferite legume şi preparate, fierte în apă ca
supă sau cremă, coapte la cuptor, fripte la grătar ori pe jăratic, murate în
saramură sau oţet.
59
Este bine de ştiut faptul că, aceia care vor să renunţe la came din
convingeri naturiste sau religioase, trebuie să devină consumatori constanţi
de ciuperci, deoarece acestea asigură necesarul de proteine, atât din punct
de vedere cantitativ, cât şi calitativ. Tratamentul termic la care sunt supuse
ciupercile trebuie să fie redus, evitându-se prăjirea în ulei. Ciupercile
ideale sunt cele sălbatice, desigur comestibile, ori cele de cultură crescute
pe substrat natural organic şi netratate cu insecticide.

MIEREA

Mierea constituie principala sursă de glucide pentru organismul uman.

Mierea de albine este un produs natural obţinut de albine din nectarul
florilor sau din sucurile dulci de pe alte părţi ale plantelor verzi, pe care
acestea le recoltează, le îmbogăţesc cu propriile substanţe, le prelucrează
într-un mod specific şi le depozitează în celulele fagurilor din stupi.
In funcţie de provenienţă, există miere polifloră, monofloră, de mană
sau de pădure, cum i se mai spune. Conţine zaharoză, glucoză şi fructoză
în cantităţi aproape egale, proteine (0,2-0,3% în mierea de flori şi 0,3-0,5%
în mierea de mană), vitaminele A, Bl, B2, B5, B6, C, E şi K, enzime ca
invertaza, catalaza, peroxidaza, enzimele proteolitice, hialuronidază şi
amilază, acizi
Component Mierea de flori Mierea de mană
Zahăr invertit 74,4% 66,5%
(glu + fru)
Zaharoză 1,3% 3,9%
0,10-0,25%
Dextrine şi gome
Substanţe 0,30-1,00%
minerale
Proteine 0,20-0,50%
Acizi organici 0,14-1,10%
Apă 18,0% 16,6%

59 organici, precum şi substanţele minerale K, Na, P, Mg, S, Ca, CI,

Fe, Cu, Si, Al, Mn.
Mierea bogată în fructoză, cum este cea de salcâm, se cristalizează cu
greutate, iar mierea bogată în glucoză, precum cea de rapiţă, se
cristalizează cu uşurinţă.
Calităţile şi efectele mierii de albine constau în următoarele proprietăţi:
nu este iritantă pentru mucoasa tubului digestiv, nu dezechilibrează flora
intestinală saprofită, este uşor asimilabilă, satisface rapid nevoile de
energie ale organismului, are proprietăţi antiseptice şi cicatrizante, e
asimilată lent în organism, este predigerată chiar de către albine, conţine o
bogăţie de minerale şi vitamine, cu menţiunea că mineralele din miere au
un accentuat efect eritropoietic, din acest motiv mierea fiind indicată în
anemii. Energia calorică eliberată de miere este folosită complet pentru
nevoile organismului uman, spre deosebire de zahăr. Totodată, acidul
lactic din acest aliment corectează flora de putrefacţie a intestinului.
Printr-un studiu realizat pe parcursul a trei ani, cercetătorii de la
University Teaching Hospital (Nigeria) au demonstrat efectul cicatrizant şi
dezinfectant asupra plăgilor al mierii de albine. De asemenea, Dr. Gene
Spiller (48) a comunicat rezultatele unui studiu de laborator conform
cărora şobolanii alimentaţi cu miere drept sursă de energie au avut o durată
de viaţă mai mare decât cei cărora li s-a administrat zahăr.
Mierea, alături de fructe, reprezintă sursa cea mai valoroasă de glucide
din alimentaţia umană. în afară de valoarea sa dietetică, are şi o importantă
valoare terapeutică în anemii, ulcer, convalescenţe, bronşite, hepatită
cronică şi este un bun extractor pentru principiile nutritive şi terapeutice
din plante. Alimentul se poate consuma ca atare, în diferite combinaţii cu
salată de fructe, unt etc. sau ca îndulcitor pentru ceai, cafea şi băuturi
răcoritoare. Este foarte important ca mierea să nu fie păstrată sau preparată
la temperaturi ridicate, fiindcă suferă un proces brusc de îmbătrânire şi
devine toxică. Tradiţia biblică, precum şi
61
nutriţioniştii recomandă ca mierea să se consume cu moderaţie, cu toate că
organismul uman îşi reglează senzaţia de saţietate faţă de această sursă de
sănătate în mod natural, instinctual, astfel încât nu se cunosc boli cauzate
de abuzul de miere. Nu acelaşi lucru se poate spune despre zahăr, al cărui
consum exagerat poate constitui un factor etiopatogenic.

»
PESTELE

Gene Spiller (48) citează mai multe studii ce demonstrează efectul

benefic al consumului de peşte - în special cel de apă rece - asupra
cordului. în sprijinul acestor cercetări vin şi unele observaţii empirice,
conform cărora la eschimoşi se înregistrează o rată foarte scăzută a bolilor
de inimă.
Dr. Kromhont, de la Universitatea Leiden din Danemarca, a urmărit,
timp de 20 de ani, 852 de bărbaţi de vârstă medie şi a constatat că,
hrănindu-se de două ori pe săptămână cu peşte, mortalitatea coronariană a
subiecţilor a scăzut cu 50%. Studiile Universităţii de Medicină din Oregon
confirmă aceste cercetări, observând aderenţa trombilor intravasculari la
consumatorii de peşte. Cercetători japonezi au efectuat şi ei studii
comparative asupra locuitorilor din satele de pescari şi cele de fermieri
agricoli, rezultatele confirmând faptul că primii erau mai protejaţi în faţa
maladiilor coronariene.
Majoritatea autorilor sunt de acord că acidul cicosapentaenoic (EPA) şi
acidul docosahexaenoic (DHA) prezintă efecte benefice asupra aparatului
cardiovascular (fiindcă sunt grăsimi poline- saturate) şi asupra
colesterolului, scăzând nivelul acestuia.
Un alt studiu citat de P. Biason (6), care a fost efectuat timp de doi ani
asupra bolnavilor cu infarct miocardic, demonstrează că la consumatorii de
Omega-3 aflat în peşte (450 mg x 3/zi), mortalitatea a fost cu 29% mai
redusă decât a lotului martor.
în fine, un alt studiu citat de acelaşi autor - efectuat asupra bolnavilor
cu angioplastie transluminală - duce la următoarea 62
concluzie: consumul de ulei de peşte, timp de şase luni, scade la jumătate
numărul restenozărilor.
Cercetări preliminare, care încă nu sunt confirmate de comunitatea
ştiinţifică, demonstrează şi alte efecte benefice ale EPA şi DHA, cum sunt
creşterea performanţelor cerebrale, sporirea vitalităţii spermatozoizilor, a
acuităţii vizuale şi protecţia împotriva cancerului. Mai putem afirma că
proteinele din peşte sunt superioare celor din carnea altor animale, fiind
bogate în minerale, cu predilecţie în iod.
Natural Healing and Nutrition din anul 1990 (7) citează un studiu
dublu publicat în „Formal of Allergy and Clinical Immunology“. Conform
acestuia, bolnavii astmatici care au consumat ulei de peşte timp de şase
luni au suferit mai puţine crize de sufocare decât lotul martor.
Reese Dubin, în cartea Miracle Food Cures from the Bible (41), citează
un studiu efectuat de „MRFIT Coordinating Center“ din Minneapolis, ce
demonstrează că, la un lot de 6.000 de bărbaţi de vârstă medie, decesul
prin cancer a fost mai redus la subiecţii care au consumat peşte în mod
regulat. Aceeaşi lucrare vorbeşte despre unele observaţii asupra bolnavilor
HIV-pozitivi, la care speranţa de viaţă s-a dublat datorită consumului
constant de came de peşte.
Dr. A. Steinberg (41) a constatat că, la bolnavii cu poliartrită
reumatoidă ce consumau regulat ulei de peşte, doza de anti- inflamatoare a
putut fi redusă la jumătate, fără a se înregistra reacţii adverse. E de
remarcat faptul că substanţa Omega-3, aflată în uleiul de peşte, este mai
bogată în grăsimi polinesaturate decât cea din plante (43). Regăsindu-se
din abundenţă în grăsimea de peşte, Omega-3 inhibă formarea
tromboxanului, care este răspunzătoare de formarea plăcii de aterom şi a
trombilor.
Peştele proaspăt are ochii strălucitori, solzii aderenţi, la apăsare cu
degetul nu lasă urme, iar mirosul este specific. Poate fi preparat la grătar,
la cuptor, în sos din ulei de măsline cu vin, fiert în apă cu puţin ulei şi oţet,
sau în baie de aburi. Nu se
63
recomandă prepararea peştelui în alte grăsimi animale, deoarece îşi
micşorează valoarea nutritivă. Fiindcă nu conţine fibre, se poate servi în
combinaţie cu legume sau cereale.
în culturile europene ale secolului care tocmai s-a sfârşit, consumul
cărnii altor animale a trecut - din păcate - pe primul loc faţă de cel de
peşte. Este de dorit ca acest raport să se inverseze, cu menţiunea că trebuie
acordată o importanţă deosebită calităţii apelor, prin eliminarea sau măcar
diminuarea pe cât posibil a poluării industriale.

OUĂLE

Au în compoziţie 72% apă, 14% substanţe proteice, 12% grăsimi,

0,60% glucide şi 1,40% cenuşă. Ouăle de raţă au cel mai mare conţinut de
grăsimi, iar ouăle de curcă - cel mai redus. Oul este o importantă sursă de
fosfor, fier, lecitină şi conţine aproape toate vitaminele, hidro- şi
liposolubile. Albuşul este lipsit de lipide, iar gălbenuşul conţine o cantitate
importantă de colesterol (200-400 mg). Cu toate acestea, există mai multe
studii ce demonstrează că gălbenuşul nu influenţează major nivelul
colesterolului din sânge. Ouăle au o mare valoare nutritivă şi mult mai
multe recomandări decât restricţii, cu excepţia unor cazuri rare de alergii.
Acest aliment nu are contraindicaţii, dar sunt de preferat ouăle de la găinile
hrănite în mod natural.

LACTATELE

Istoria civilizaţiilor demonstrează că laptele şi produsele lactate

constituie, alături de cereale şi fructe, dieta de bază a majorităţii
popoarelor. Deşi există unele opinii ce contestă valoarea nutritivă a
laptelui pentru un mamifer adult, pe motiv că în lumea animalelor doar
puii se hrănesc cu acest aliment, totuşi, în Biblie, Ţara Făgăduinţei este
denumit locul unde „curge lapte şi miere“, expresie care a devenit ulterior
o sintagmă ce exprimă
63 bunăstarea. Pe de altă parte, în toate culturile lumii apare ocupaţia
de păstor.
Nutriţioniştii consideră laptele „un aliment complet care conţine, în
proporţii echilibrate, toate elementele necesare întreţinerii şi dezvoltării
organismului, cu efecte morfogenetice şi energetice remarcabile".
Compoziţia chimică a laptelui de vacă, bivoliţă, oaie şi capră, după R.
Se gal (46):
Specia Densitatea Grăsimea Cazeină Album Lactoză Apă
% % % %
relativă Globulin
d20.4 %
Vacă 1,031 3,5 3,5 0,50 4,6 87-89
Bivoliţă 1,032 7,8 6 0,53 4,5 82,6
Oaie 1,036 6,2 8 0,80 4,2 80,8
Capră 1,031 2,6 1,15 4,6 86-88

Proteinele din lapte prezintă un înalt nivel de asimilare (96%). Cazeina

se precipită în prezenţa labfermentului şi a sărurilor de calciu - principii ce
stau la baza transformării laptelui în brânză. Albumina este uşor asimilată
de către nou-născuţi. Globulina se găseşte în cantitate mai mare în colostru
(4%), faţă de laptele normal (0,1%); de asemenea, are rolul de purtătoare a
anticorpilor din lapte.
Practic, în lapte se găsesc toţi aminoacizii esenţiali, cu un mic deficit de
metionină, dar consumul alimentului în combinaţie cu cereale sub formă
de pâine, mămăligă sau paste compensează această lipsă. Grăsimile din
lapte asigură jumătate din valoarea lui calorică. Din 12 acizi graşi, 11 sunt
saturaţi, iar acidul oleic este nesaturat. Lactoza constituie un glucid
specific laptelui, format din glucoză şi galactoză. Prin prezenţa acestei
substanţe se pot obţine diferitele produse fermentate ale laptelui, sub
acţiunea microorganismelor. în lapte se găsesc, practic, toate vitaminele,
cele hidrosolubile având o concentraţie constantă, iar cele liposolubile
variind în funcţie de sezon. Deşi laptele este sărac în vitamina K, datorită
lactozei, în intestin se dezvoltă o floră ce favorizează sinteza acestei
vitamine. Mineralele din
65
lapte ajung în organism legate chimic de proteine sau prin absorbţie.
Laptele mai este şi o sursă bogată de calciu (120 mg%), dar şi de fosfor,
potasiu ori magneziu.
 Mecinicov a efectuat unele studii populaţionale, ajungând la concluzia
că între consumul de iaurt şi longevitate există o relaţie directă: bacteriile
lactice şi acidul lactic din iaurt ar împiedica dezvoltarea în intestin a
microorganismelor de putrefacţie ce produc substanţe considerate toxice,
ca scatolul, indolul şi fenolul. De asemenea, lactobacilii determină, pe
calea meta- bolizării sărurilor biliare, şi o scădere a colesterolului.
Totodată, lactatele şi brânzeturile fermentate inhibă formarea nitroza-
minelor.
Acest aliment se consumă sub formă de lapte proaspăt crud numai dacă
provenienţa şi igiena sunt sigure, sau ca lapte fiert, iaurt, sana, kefir,
brânză de vaci, brânză telemea, caşcaval etc. în funcţie de provenienţa
laptelui, de tehnologia de preparare, felul coagulării, adausurile de
condimente şi tipul fermentaţiei există sute de feluri de brânză. Se
recomandă folosirea laptelui integral şi consumul moderat de derivate
lactate bogate în grăsimi, ca untul, smântână, frişca şi altele.
Industria laptelui a lansat, din păcate, produse ce se abat de la
principiile dietei naturiste şi care ar trebui evitate. Este vorba despre
amidonul modificat genetic, aromele nenaturale, coloranţii, laptele praf,
cheagurile sintetice sau folosirea metodelor de conservare foarte dure, cu
raze gama, la temperaturi deosebit de ridicate.

PROBLEMA FIBRELOR

Teoria privind alimentaţia bogată în fibre este indisolubil legată de cea

a alimentului integral. Fibrele sunt un ansamblu de produşi specifici dietei
vegetale, ce nu pot fi atacaţi de enzimele digestive. După definiţia
Asociaţiei Oficiale a Chimiştilor din 66
Agricultură, fibrele reprezintă reziduul ce rămâne după tratarea cu acid
sulfuric, alcali şi alcool.
Fibrele sunt alcătuite dintr-un ansamblu de compuşi glucidici, ca
pectina, celuloza, hemiceluloza şi ligninele.

Efecul fiziologic al fibrelor constă în:

- capacitate mare de absorbţie şi legare a apei; astfel, raportat la 100 g,
tărâţa de grâu leagă 447 g apă, morcovii - 208 g, merele - 177 g, varza -
168 g, conopida - 68 g, iar cartoful - 48 g; în funcţie de gradul de
mărunţire, absorbţia poate creşte de trei până la cinci ori (38);
- accelerarea tranzitului intestinal;
 - antrenarea deşeurilor metabolice din intestin, o dată cu apa, şi
accelerarea tranzitului intestinal evacuat;
- suplimentarea raţiei alimentare cu celuloză determină o creştere
importantă a secreţiei de lipide prin scaun;
- alimentele bogate în pectine au un rol important în detoxifierea de
metale grele, cum sunt plumbul, arsenicul şi mercurul;
- asimilarea carotenilor, a vitaminelor A şi B, creşte substanţial atunci
când se recurge la diete bogate în pectine;
- celuloza din legume prezintă o structură mai fină decât cea din
cereale şi trece mai uşor în intestin sub formă de hidrocaloid. în
legume, celuloza se găseşte legată de pectină, formând complexul
pectină-celuloză, care are un bun efect de eliminare a colesterolului din
intestin.

Toţi cercetătorii nutriţionişti sunt de părere că alimentaţia bogată în

fibre e benefică şi că doza uzuală este de 30-40 g/zi. Importanţa fibrelor a
fost evidenţiată mai ales în ultimele decenii, când s-au observat
consecinţele renunţării la alimentul integral. De fapt, dacă omul sănătos ar
consuma alimentele integrale, implicit ar avea un aport normal, fiziologic,
de fibre şi nu ar mai fi necesar niciun aport suplimentar.
67
Concentraţia de fibre a unor alimente, după Michel Montignac, citat
de D. Menrath (32):
PRODUSE LEGUME FRUCTE USCATE LEGUME VERZI FRUCTE
CEREALIERE USCATE OLEAGINOASE PROASPETE
Tărâţe 40 g Pâine Fasole 25 g Nucă de cocos 4 g Mazăre verde fiartă 12 g Zmeură 8 g Pere cu
integrală 13 g Făină Mazăre 23 g Smochine 18 g Migdale Pătrunjel 9 g Spanac coajă 3 g Mere cu
necemută 19 g Orez Linte 2 g Năut 2 14 g Curmale 9 g fiert 7 g Angliinare 4 g coajă 3 g Căpşuni 2 g
integral 5 g Orez alb 1 g g Arahide 8 g Praz 4g Varză 4g Piersici 2 g
Pâine albă 1 g Ridichi 3 g Ciuperci 2,5
g Morcovi 2 g Salată
verde 2 g Lăptucă 4 g

PROBLEMA VEGETARIANISMULUI
Disputa dintre adepţii înfocaţi ai vegetarianismului şi cei ai regimului
camat este veche de când lumea şi încă nerezolvată.
Argumente biblice
 De la Facere şi până la Potop, alimentaţia omului s-a bazat pe cereale şi
fructe (Geneza 1,29). Aceasta este şi perioada în care s-a înregistrat cea
mai ridicată longevitate şi vârsta matusalemică. Noul Testament
recomandă renunţarea la came, dar nu o interzice: Bine este să nu mănânci
carne... (Romani 14,21). în multe pasaje biblice se interzice consumul de
sânge, de animale sugrumate sau animale moarte, care n-au fost sacrificate
prin exsanguinare.
Argumente ştiinţifice
Studiile populaţionale pledează pentru vegetarianism, în acest scop
utilizându-se drept criterii de evaluare morbiditatea şi longevitatea. La ora
actuală se apreciază că numai în SUA ar exista circa 12 milioane de
vegetarieni. Statisticile arată că vegetarienii au o incidenţă mai mică a
bolilor cardiovasculare, a
68
hipertensiunii arteriale, a cancerului, în special a celui de colon şi de sân
(33). Aceiaşi specialişti citează un studiu britanic după care vegetarienii
înregistrează un nivel scăzut al colesterolului şi un risc cu 57% mai mic
pentru atacuri cardiace. Alte statistici demonstrează că vegetarienii au
nevoie de mai puţine intervenţii chirurgicale, pe parcursul vieţii lor.
în altă ordine de idei, vegetalele sunt bogate în ceea ce organismul are
o acută nevoie. Ne referim la proteine de calitate, minerale, lipide
nesaturate, glucide superioare şi fibre sărace în ceea ce organismul nu are
nevoie, adică în grăsimi saturate).
George Webb, în Natural Healing and Nutrition (7), apreciază că
folosirea cu prioritate a vegetalelor aduce cantităţi importante de magneziu
şi potasiu în organism, ferindu-1 pe om de hipertensiune arterială.
Asociaţia Foresight (20) recomandă orientativ ca în dieta zilnică,
aproximativ 65-70% din hrană să fie de origine vegetală. Fără îndoială,
vegetarianismul este superior regimului cu came, însă aici se impune şi o
abordare diferenţiată a acestui aspect, în funcţie de problemele personale
ale fiecărui individ. Spre exemplificare, unele forme de colopatii nu
tolerează vegetalele în mod exclusiv, dar guta, afecţiunile renale
glomerulare şi pancreatita cronică se agravează în urma consumului de
came. Ar mai trebui spus că ateroscleroza, cu toate consecinţele ei nefaste
- accidente vasculare cerebrale, coronariene sau arterite aterosclerotice-,
este mult mai frecventă în ţările în care se consumă cantităţi mari de came.
 PROBLEMATICA ALCOOLULUI, CAFELEI,
CEAIURILOR ŞI CONDIMENTELOR
Alcoolul
Se poate spune că, în cantitate mică, vinul este benefic pentru sănătate.
Studii populaţionale (15) arată că la bărbaţii francezi, care consumă două
pahare de vin pe zi, se înregistrează cu 35%
69
mai puţine decese cardiace şi cu 25% mai puţine decese prin cancer. în
acelaşi timp, statisticile comparate demonstrează că, deşi francezii
consumă mai multe grăsimi animale decât americanii, mortalitatea prin
boli cardiovasculare în Franţa este de 2,5 ori mai mică.
Vinul roşu este superior celui alb sau roze, deoarece strugurii negri
conţin în coaja lor o cantitate mare de flavonoide care previn formarea de
trombi şi, de asemenea, compuşi fenolici incluzând catechine, antociani şi
taninuri ce scad colesterolul.
Un studiu continuu, efectuat în California pe un eşantion de circa
300.000 de subiecţi, relevă că riscul cel mai scăzut de boli cardiovasculare
se înregistrează printre subiecţii ce consumă două pahare de vin roşu pe zi.
Tot în America de Nord, un studiu recent pe un eşantion de 10.000 de
femei demonstrează că riscul de deces prin boli cardiovasculare este de 1%
la cele abstinente şi 0,7-0,8% la cele care consumă o cantitate moderată de
alcool (25).
Unele tradiţii recomandă ca vinul să se consume seara, înainte de cină.
Alcoolul distilat, chiar şi în cantităţi mici, are mai multe efecte negative
decât pozitive.
Berea consumată în cantitate mică (200-300 ml/zi) nu are nici efecte
negative, nici pozitive.
Cafeaua poate fi consumată fără riscuri în cantităţi reduse, adică o
ceaşcă de 30-50 ml pe zi, cu condiţia ca aceasta să fie cafea naturală, fără
aditivi şi arome sintetice. Gene Spiller remarcă trei studii - dintre care
două efectuate pe un număr mare de subiecţi - ce ajung la aceeaşi
concluzie: o cantitate mare de cafea consumată zilnic (peste cinci ceşti)
duce sigur la creşterea colesterolului, iar o cantitate mică sau moderată
(una, două ceşti/zi) nu influenţează nivelul colesterolului.
în Italia se consumă cu predilecţie cafea espresso preparată din cafea
neagră prăjită şi supusă la presiune de vapori. în 70 această ţară s-a
constatat că creşterea colesterolului se află în relaţie directă cu cantitatea
de cafea consumată zilnic.
Corneliu Zeană (57) îi citează pe Lowik şi colaboratorii, care dovedesc
că boabele de cafea conţin mari cantităţi de magneziu, ce tamponează
efectele de hiperstimulare adrenergică ale cofeinei (dar nu şi pe cele
psihostimulente), cu condiţia să fie consumată cafea naturală, şi nu
solubilă.
Atât autorii care au studiat efectele pe termen lung ale cafelei, cât şi
tradiţia locală din ţările cultivatoare de cafea, recomandă una, două ceşti
infuzate (sau filtru). Fierberea cafelei este contraindicată, deoarece aceasta
devine foarte toxică şi îşi pierde aroma. De asemenea, tehnica preparării cu
ajutorul vaporilor şi consumul cafelei solubile nu sunt recomandate. Pentru
persoanele care prezintă intoleranţă la cafea - insomnie, greţuri, cefalee,
agitaţie, palpitaţii - se recomandă evitarea totală a acestei băuturi.
Ceaiul nu este recomandat de medicina naturistă - în sensul evitării
consumului continuu sau abuziv de ceaiuri din plante medicinale -, din
cauza posibilelor „inducţii patogenezice“ cum este generarea unor
simptome specifice, nepericuloase, dar confuze în planul diagnostic, ce
apar prin administrarea timp îndelungat şi în mod repetat a unei anumite
substanţe. Poate fi consumat lejer ceai verde şi din fructe, care nu induc
patogenezii datorită faptului că sunt alimente, nu leacuri.
Ceaiul din fructe este deosebit de important pentru aportul său de
minerale. Unii autori apreciază (50) că ceaiul verde se află pe locul al
doilea, după apă, în ceea ce priveşte consumul de lichide pe planetă.
Lisa Turner (50) consideră că aceeaşi băutură miraculoasă previne
bolile cardiovasculare, hipertensiunea arterială, cancerul, infecţiile acute
de căi respiratorii superioare, diabetul zaharat şi stomatitele.
Cele mai importante beneficii ale ceaiului verde constau în prezenţa
polifenolilor şi a efectului lor antioxidant. Epigallocatechiin
71
gallaîe (EGCG) are un rol de protejare împotriva radicalilor liberi, de 200
de ori mai mare decât vitamina E.
National Cancer Center Research Institute, din Tokyo a constatat o
rată mai mică a îmbolnăvirii de cancer în regiunile unde se consumă ceai
verde în mod constant. De asemenea, mulţi autori au fost preocupaţi de
mecanismul de acţiune a ceaiului verde asupra organismului uman,
constatând că quercitina are un puternic efect antiinflamator, antiviral şi
antihistaminic, iar polifenolii blochează formarea nitrosa- minelor, despre
care se ştie că sunt carcinogenetice. Autorii din Ţara Soarelui-Răsare au
convingerea că această băutură îi protejează şi pe fumători împotriva
cancerului pulmonar, fiindcă japonezii contactează maladia într-o
proporţie mai redusă decât americanii. Totuşi, este de preferat consumul a
două-patru ceşti de ceai verde pe zi, mai ales din frunze întregi şi nu prea
fierbinte, căci, paradoxal, altminteri creşte riscul de cancer esofagian.
Ceaiul negru conţine o concentraţie mai mică de EGCG decât cel verde
şi de aceea este mai puţin recomandat.
Ca o concluzie, putem afirma că riscul apariţiei unui cancer esofagian
este cu 60% mai mic la consumatorii de ceai, comparativ cu restul
populaţiei.
După cum se vede, majoritatea studiilor pledează pentru consumul cu
moderaţie al alcoolului, cafelei şi ceaiurilor, deoarece pe cât de dăunător
este abuzul, pe atât de benefic se dovedeşte a fi consumul moderat. Dar un
lucru care nu trebuie ignorat este calitatea acestor produse, prin faptul că
ceaiurile pot fi falsificate sau aditivate excesiv, pentru a li se conferi tot
felul de arome bune la gust. De aceea, se recomandă evitarea ceaiurilor cu
aromatizate, cafelei cu unele E-uri în compoziţie şi băuturilor alcoolice în
amestec cu substanţe de limpezire, stabilizare ş.a.m.d.
72
GRĂSIMILE

Pentru diminuarea grăsimilor din organism este bine să fie respectate o

sumă de principii. Iată câteva dintre acestea:
- excluderea sau evitarea la maximum a grăsimilor animale, ca slănina
şi untura;
- consumul untului în cantităţi moderate, de trei-patru ori pe
săptămână;
- renunţarea la margarină, din cauza prezenţei lipidelor saturate şi a
aditivilor din acest aliment, ce nu se regăseşte în natură - motiv pentru
care căile metabolice fiziologice nu îl recunosc;
- excluderea sau reducerea pe cât posibil a uleiului rafinat din
alimentaţie;
- folosirea, pe cât posibil, a uleiului presat la rece.
Pornind de la realitatea că studiile de dietetică demonstrează
superioritatea uleiului vegetal presat la rece, Dr. Gene Spiller îl citează pe
Dr. A. Key care analizează starea de sănătate a popoarelor mediteraneene.
Raportul dovedeşte fără echivoc faptul că, în satele din Creta - cultivatoare
de măslini şi mari consumatoare de ulei presat la rece -, se întâlneşte cea
mai mică incidenţă a bolilor şi deceselor cardiace. Pe măsură ce înaintăm
spre ţările occidentale, iar uleiul de măsline presat la rece este înlocuit cu
grăsimile animale, rata îmbolnăvirilor şi mortalităţii cardiace se majorează.
Uleiul de măsline se găseşte în comerţ sub trei forme:
- extravirgin, adică presat la rece din măsline de cea mai bună calitate
şi fără niciun tratament chimic, ceea ce asigură o aciditate foarte redusă
(sub 1%);
- virgin, mai puţin aromat, obţinut din măsline de diferite calităţi,
având o aciditate de 1-3%;
- olive oii, numit adesea pur sau 100% ulei de măsline pur; este, de
fapt, un amestec de ulei rafinat şi extravirgin.
73
Centrul pentru Boli Reumatice din Glasgow a efectuat un studiu dublu-
orb pe reumatismul reactivat, constatând că 90% dintre bolnavii care au
primit ulei de Oenothera au ieşit din puseu.
în teoria alimentaţiei piramidale, fructele şi seminţele oleaginoase se
găsesc plasate la nivelul al treilea (la bază fiind cerealele, iar la nivelul al
doilea - fructele şi vegetalele).
Asociaţia Foresighî (20) recomandă o dietă cu 3-5% lipide, suficientă
pentru absorbţia vitaminelor liposolubile. Acelaşi grup de cercetători
recomandă o activitate fizică intensă persoanelor care consumă abuziv
grăsimi, pentru a determina arderea acestora. Combinaţia dintre
sedentarism şi grăsimi saturate constituie un important factor de risc
pentru cancer şi boli cardiovasculare. Dintre alimentele bogate în lipide
remarcăm nucile, seminţele de dovleac, miejii de floarea-soarelui, fisticul,
alunele, untul, smântână, brânza de oaie, de capră şi de bivoliţă, frişca,
gălbenuşul de ou, somnul şi scrumbia. Ar mai fi de adăugat că nu există
nici măcar un singur studiu care să demonstreze vreun efect benefic al
grăsimilor animale saturate, în ciuda acestui fapt, consumul grăsimilor la
care ne referim a crescut îngrijorător de mult în ţările europene.

CARNEA
Foarte puţini nutriţionişti mai recomandă astăzi consumul preferenţial
de came, iar majoritatea studiilor cu privire la alimentaţie dovedesc mai
degrabă dezavantajele acestui aliment. Carnea trebuie evitată, pe cât
posibil, din cauza aportului de acizi graşi saturaţi, al nitriţilor, marcantei
sărăcii în aminoacizi determinată de prelucrarea termică şi creşterii
incidenţei cancerului de colon la populaţiile mari consumatoare de came.
La toate acestea se adaugă aportul de aditivi (cu dezavantajele lor),
antibiotice, hormoni şi sedative din hrană, vaccinuri, vitamine,
mineralizări, precum şi E-urile folosite la prelucrarea produselor din came.
74
Persoanelor care adoră carnea şi nu pot renunţa la ea le recomandăm un
dram de cumpătare, respectiv consumul o dată sau de două ori pe
săptămână. Dar şi atunci este de preferat carnea de animale hrănite natural,
preparatele fără adaos de aditivi şi care nu au fost congelate perioade lungi
de timp. De asemenea, sunt de evitat prelucrările prea sofisticate, tocarea,
prăjirea excesivă şi consumul mezelurilor tratate cu diverse arome
sintetice.

POSTUL
Postul alimentar are două dimensiuni, şi anume: una biologică, tradusă
în supunerea organismului la o simplă abstinenţă alimentară temporară, şi
una spiritual-religioasă. Majoritatea religiilor lumii îmbrăţişează în
dogmele lor obiceiul de a posti.
în paralel, medicina a evaluat consecinţele abuzului alimentar, atât din
punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. Cele mai grave boli ce pot fi
contactate în urma excesului de alimente sunt ateroscleroza, obezitatea,
diabetul, cancerul, pancreatitele, litiaza şi bolile cardiace. Pe de altă parte,
există statistici ce dovedesc că postitorii sunt protejaţi cel puţin de unele
boli precum cancerul, ateroscleroza şi obezitatea.
Dimensiunea religioasă creştină a postului are câteva repere demne de
menţionat. însuşi Adam a fost alungat din Rai, deoarece n-a reuşit să se
abţină şi a gustat din fructul oprit, în Vechiul Testament se postea de două
ori pe săptămână. Iisus îşi începe misiunea de mântuire a oamenilor printr-
un post de 40 de zile. Alungarea demonilor se realizează prin cele două
arme ale creştinului: rugăciunea şi postul. Abstinenţa alimentară religioasă
constituie o armă, nu o virtute. Toţi sfinţii au postit ca să se purifice şi
pentru a-i putea ajuta pe oamenii aflaţi în nevoie. Pe lângă aceste
adevăruri, mai putem spune că posturile alternative- aşa cum le recomandă
şi Biserica- sunt binevenite fiindcă, prin intermediul lor, organismul
elimină consecinţele
75
abuzurilor precedente. Totodată, posturile exagerate sau dietele prea
severe, ce depăşesc rezistenţa organismului, sunt extrem de periculoase.
 RITMUL MESELOR
Daniel Menrath consideră că nutriţia omului decurge în mod firesc în
trei cicluri:
• Ciclul I - aportul alimentar, adică ingestia şi digestia alimentelor de
la prânz până la ora 20.00.
• Ciclul II - asimilarea, ceea ce înseamnă absorbţia şi utilizarea
produşilor de absorbţie: de la ora 20.00 până la ora 04.00.
• Ciclul III - eliminarea reziduurilor metabolice: de la ora 04.00 până a
doua zi la prânz.

Nutriţioniştii sunt de părere că este foarte important ca aceste cicluri să

nu fie dereglate. Din păcate, se întâmplă frecvent ca oamenii să servească
cina după ora 20.00, ceea ce duce la blocarea eliminării reziduurilor
metabolice şi la apariţia obezităţii. In ţările occidentale există mentalitatea
celor trei mese pe zi - cea de dimineaţă fiind foarte consistentă - şi gustări
între ele. în tradiţia monahismului răsăritean, îndeobşte la mănăstiri, încă
din primele secole ale lumii exista obiceiul de a se mânca de două ori pe
zi, la 12.00 şi la 18.00.
După părerea unor autori, cum este şi cea a doctorului Salzborn de la
mijlocul secolului trecut (45), bolnavii neoplazici ar trebui să se hrănească
în cantităţi mici, dar din două în două ore.

SFATURI PRACTICE
• Cerealele şi fructele nu trebuie să lipsească din alimentaţia zilnică.
76
• Cantitatea de apă consumată zilnic (de izvor sau conţinută în fructe,
zarzavaturi, supe, ceaiuri ş.a.) se recomandă să depăşească 2 litri.
• Alimentaţia echilibrată presupune o varietate de produse, evitându-se
monotonia şi consumul frecvent al unui aliment predominant.
• Deoarece omul poate trăi cu o cantitate redusă de mâncare, se
impune o cumpătare în alimentaţie proporţională cu riscurile de
îmbolnăvire generate de excesul de alimente.
• Crudităţile vegetale sunt extrem de valoroase, iar tratarea termică,
acolo unde se impune, e bine să fie de scurtă durată şi la temperaturi
care să nu depăşească cu mult 100 de grade Celsius.
• Alimentele prea rafinate şi cele ce conţin aditivi trebuie excluse din
hrana zilnică.
• Masticaţia prelungită este pe cât de necesară pe atât de importantă.
 • Pâinea integrală, fără amelioratori, este alimentul ideal pentru
organismul uman.
• Vinul roşu netratat, consumat seara înainte de cină (100-150 ml pe
zi), este benefic pentru organismul uman.
• Alimentaţia sugarului la sân îi conferă acestuia o imunitate prelungită
la boli.
• Postul are un efect profilactic şi curativ extrem de important, care se
adaugă curăţirii spirituale.
• Cafeaua trebuie infuzată, nu fiartă (dată în clocot).
• Ceaiul verde conţine foarte multe efecte benefice pentru sănătate.
Prepararea alimentelor înainte de a fi consumate
Din hrana zilnică nu trebuie să lipsească crudităţile. Majoritatea
autorilor pledează în acest sens, în detrimentul celor ce recomandă
alimentele tratate termic. Totuşi, pentru o abordare exactă a acestor
principii nutriţioniste, trebuie cercetată şi
77
toleranţa individuală a subiecţilor, pentru a se putea realiza o adaptare
specifică şi gradată, de la caz la caz.
Alimentele ce pot fi consumate crude: afine, agrişe, alune, ananas,
anason, andive, anghinare, arahide, ardei, asmăţui, avocado, banane, caise,
capere, castraveţi, căpşuni, cătină, ceapă, chimion, cimbru, cireşe, ciuperci
în cantităţi mici, coacăze, coame, corcoduşe, coriandru, creson, cuişoare,
curmale, seminţe de dovleac, dude, fistic, seminţe de floarea-soarelui,
ghimbir, grepfrut, gulie, gutuie, hrean, kiwi, lapte, lămâie, lăptucă, leurdă,
leuştean, lobodă, maghiran, mandarin, măceşe, măcriş, mărar, măsline,
mere, miere, migdale, morcovi, moşmoane, mure, nuci, păpădie, păstâmac,
pătrunjel, pepene, pere, piersici, portocale, praz, prune, rabarbură (revent),
ridiche, rodie, rozmarin, roşie, salată verde, scorţişoară, scoruşe, smochine,
struguri, tarhon, ţelină, untişor, usturoi, varză, vişine, zmeură ş.a.
Alimente ce trebuie tratate termic: bame, cafea, carne, cartof, castane,
ceai, cicoare, ciuperci (tratare termică uşoară), conopidă, dafin, dovleac
turcesc, dovlecel, fasole, grâu, gulii, hrişcă, linte, mazăre, mei, năut, orez,
orz, ovăz, ou, vinete, peşte, porumb, secară, sfeclă, soia, spanac, susan,
ştevie, urzici ş.a.
în orice caz, aşa cum am mai menţionat, tratarea termică trebuie
realizată la temperaturi relativ mici, sub 100 de grade Celsius. La această
limită, studiile dovedesc că există puţine mutagene, molecule Maillard şi
izomeri, din acest motiv fiind de preferat coacerea sau gătitul la cuptor ori
fierberea în apă şi baie de aburi.
Vasele folosite la bucătărie
Dietetica naturistă recomandă întoarcerea la timpul ancestral şi, din
acest punct de vedere, se consideră că vasele de bucătărie confecţionate
din pământ sunt ideale. Studiile modeme atestă, ce-i drept, că vasele din
inox sunt la fel de bune, fiindcă împiedică pătrunderea unor metale în
preparate. De asemenea, 78 pâinea se recomandă a fi păstrată în casete din
lemn sau saci din pânză.
Asociaţia Foresight (20), care promovează naturismul în rândul
tinerilor ce doresc să aibă copii sănătoşi, are următoarele principii în
privinţa tratării termice a alimentelor:
- pregătirea la grătar este superioară prăjirii în ulei;
- fierberea în baie de aburi este superioară celei în apă;
- coacerea cartofilor în coajă este preferabilă fierberii în apă sau
prăjirii;
- alimentele fierbinţi nu se păstrează mai mult de 18 ore în termos,
deoarece dezvoltă produşi toxici;
-după unele păreri, este de evitat folosirea cuptorului cu microunde,
deoarece acesta ar degrada în mod brutal proteinele din alimente şi ar
produce compuşi alergizanţi.
Cantitatea hranei
Toţi autorii sunt de părere că principiul cumpătării este fundamental
pentru o alimentaţie sănătoasă. Raportându-ne la mentalitatea europeană şi
americană, hrana poate fi scăzută la jumătate, cu condiţia să consumăm
alimente integrale. Mesele abundente solicită excesiv atât sistemul
enzimatic intestinal, celula hepatică, cât şi pe cea pancreatică. în acest
sens, experienţele pe animale dovedesc o dublare a duratei de viaţă la cele
hrănite cu cumpătare, faţă de cele hrănite până la saţietate.
Desigur, indiferent de condiţionare, dieta naturistă reclamă respectarea
cerinţei consumului de alimente naturale şi integrale, dar asta nu înseamnă
că nu trebuie ţinut cont şi de o abordare personală, dictată de preferinţele şi
aversiunile alimentare ale fiecărui subiect în parte.

DIETA ŞI CANCERUL
Cancerul fiind o boală frecventă care seceră multe vieţi, cercetătorii şi-
au pus desigur problema relaţiei dintre alimen-
79
taţie şi această afecţiune. Toate studiile medicale converg spre concluzia că
incidenţa cancerului este mai mare la populaţiile care consumă abuziv came.
grăsimi saturate şi zahăr. Pe de altă parte, există statistici ce demonstrează o
mică incidenţă a acestei boli în rândul vegetarienilor în general şi al celor ce
ţin post. în special, precum şi al consumatorilor de fibre şi alimente integrale
din abundenţă. Pe măsură ce omul a renunţat la hrana ancestrală, adoptând
stilul alimentaţiei modeme, incidenţa cancerului a crescut, ajungând astăzi pe
locul al doilea ca mortalitate, după accidentele vasculare cerebrale şi bolile
cardiovasculare.
Dintre măsurile cele mai eficiente pentru prevenirea cancerului
menţionăm excluderea aditivilor alimentari, postul negru una sau două zile
pe săptămână, sau postul numai cu consum de lichide ori cereale integrale şi
fructe. De asemen.: consumul preferenţial de ciuperci constituie o metodă
profilactică pentru prevenirea cancerului, alături de excluderea sau
reducerea substanţială a grăsimilor animale şi a zahărului şi consumul cât
mai frecvent de alimente bogate în vitamina C. în fibre, ceai verde şi cereale
integrale.

DIETA ŞI ATEROSC LEROZA

în topul cauzelor mortalităţii se situează bolile cardiovasculare şi

accidentele vasculare. Cauza cea mai de temut în această patologie este
ateroscleroza. cu diferitele ei localizări - coronariene, vahulaie. arterele
cerebrale şi arterele periferice. Toţi nutriţionîştiî sunt de acord că dieta
comdidomeazl ptocesr intim de sclerozare — mai devreme sau mai târziu —
a sistemului arterial. Pentru prevenirea alerosderozei se recomandă
reducerea consumului de sare. în special cea exttraifimă şi al gţasmnmiiii:
animale. De asemenea, sunt recomandate consum preferenţial de uleiuri
polinesaturate. în special Omega-3 care se găseşte In 80
peşte, şi cel de alimente bogate în fibre, care reţin şi elimină grăsimile
saturate din intestin.

DIETA SI OBEZITATEA *
Procentul mare de obezi din ţările europene şi continentul nord-
american se datorează unor greşeli grave în alimentaţia modernă, precum
abuzul cantitativ de alimente şi lipsa cumpătării, folosirea exclusivă sau
abuzivă a pâinii albe, - consumul excesiv de grăsimi şi micşorarea fazei de
digestie bucală a alimentelor- ceea ce se traduce prin reducerea
masticaţiei-, folosirea alimentelor moi ori tocate. Alţi factori favorizanţi ai
obezităţii sunt abuzul de zahăr şi de mâncăruri aditivate- unele E-uri având
efect anabolizant- şi lipsa sau reducerea fibrelor din alimentaţie.
Obezitatea poate fi preîntâmpinată prin diminuarea cantitativă a
alimentelor, cum ar fi reducerea cu 50% raportată la propriile obiceiuri
alimentare, printr-o masticaţie prelungită, excluderea zahărului, pâinii
albe, alimentelor conţinând E-uri şi grăsimilor saturate. Se mai
recomandă ca ultima masă să fie luată la ora 18.00 şi ţinerea postului
una, două zile pe săptămână.
ÎL
1
DIETA ŞI ALERGIILE

Numărul mare de alergici, în special suferinzi de alergii cutanate şi

digestive, se datorează în principal celor trei cauze cunoscute:
- denaturarea proteinelor alimentare prin tehnologii sofisticate, cum
sunt cuptorul cu microunde, UHT, ingineria genetică, congelarea şi
decongelarea, expandarea ş.a.;
■ - adaosul de substanţe străine în alimente şi băuturi, precum . aditivii
alimentari, îngrăşămintele anorganice, insecticidele,
81
conservanţii ş.a., pe care, deoarece nu a fost obişnuit, organismul le
metabolizează cu greutate;
- rafinarea alimentelor, în special a zahărului, uleiului şi margarinei.

în concluzie, se impune suprimarea cauzelor alergiilor şi revenirea la

alimentaţia ancestrală, care nu are un impact atât de negativ asupra
organismului uman.

ALIMENTE CE TREBUIE EVITATE

- alimente contraindicate -
Industria alimentară lansează tot timpul alimente cu aprobări în
regulă, care, în conceptul medicinii naturiste, nu sunt recomandate nici
măcar omului sănătos, darmite celui bolnav.
A

In continuare, menţionăm o listă orientativă cu numele generic al unor

asemenea alimente cu rafinări care prezintă mari abateri de la
 alimentaţia ancestrală, ori sunt contrafaceri, amestecuri de substanţe de
sinteză etc. Categoric că aceste aşa-zise alimente trebuie evitate,
deoarece produc o intoxicare lentă a organismului, iar efectul, de cele
mai multe ori ireversibil, se observă după mulţi ani:
- zahărul şi alimentele preparate cu zahăr, cu excepţia zahărului
brun, care este acceptat de majoritatea autorilor;
- îndulcitori ca aspartamul şi ciclamatul;
- margarina;
- băuturile răcoritoare chimizate;
- laptele praf;
- mezelurile preparate industrial;
- conservele;
- praful de ouă;
- supele instant;
- cafeaua solubilă;
- alimentele aditivate cu E-uri;
82
- apa de reţea;
- alimentele ce conţin hidrolizat de proteină;
- alimentele rezultate din organisme modificate genetic;
- apa de suprafaţă, din cauza cantităţilor mari de nitriţi;
- alimentele obţinute din culturi tratate cu îngrăşăminte chimice;
- laptele şi băuturile sterilizate cu raze gama;
-alimentele congelate timp îndelungat sau decongelate şi congelate de
mai multe ori.

în altă ordine de idei, deşi grăsimile animale - în special slănina şi

untura - sunt naturale, trebuie evitate pentru că există numeroase studii
care le incriminează ca factor de risc în creşterea incidenţei cancerului şi
aterosclerozei. Această lucrare nu îşi propune şi nu poate să epuizeze toate
„invenţiile14 nenaturale ale industriei şi comerţului cu alimente. Dar,
cunoscând principiile dietei naturiste, orice om îşi poate apăra organismul
de erorile la care acesta este expus. Calităţile organoleptice ale multor
alimente pot fi înşelătoare, iar E-urile sunt suficient de perfide pentru a
oferi gust, miros sau aspect plăcut unui produs, mai ales persoanelor
intoxicate cronic cu aditivi.
 Este preferabil să utilizăm sarea „integrală 14 obţinută direct din
zăcământ, căci este mai bogată în minerale, în special în magneziu, şi mai
săracă în sodiu decât sarea extrafină. Chiar şi persoanele sănătoase este
bine să consume cât mai puţină sare.
Merită să menţionăm faptul că, pentru omul sănătos, abuzul de sare este
la fel de dăunător precum renunţarea completă la acest ingredient. în
concluzie, soluţia optimă constă într-un consum cumpătat de sare
integrală.
83
Conţinutul în sare al câtorva alimente, după J. Claude Basdekis (4):
 Aliment Conţinut în sare în mg/100 g
Măsline în saramură 2400
Sardine în ulei 760
Varză acră 650
Măsline 600
Pâine albă 500
Fasole verde (cutie) 410
Fasole albă 310
Biscuiţi uscaţi 300
Unt
200
Ou întreg 130
Ţelină rădăcini
110
Spanac verde
100
Came de pui 75
Came de viţel 90
Morcov 50
Iaurt 50
Lapte dulce integral 140
Mazăre uscată 40
Struguri uscaţi
22
Pepene galben 20
Varză 15
Ridichi 14
Paste
12
Ceapă 10
Orez 4

84
CONŢINUTUL IN PRINCIPII NUTRITIVE
AL UNOR ALIMENTE

Cele mai bogate alimente în:

-proteine: came, peşte, ou, lapte, ciuperci, soia, linte, bob, fasole boabe,
mazăre uscată, năut, secară, mei, orez, orz, ovăz, grâu, porumb, hrişcă,
măsline, migdale, nucă de cocos, nuci, miez de floarea-soarelui, alune,
arahide;

- glucide', miere, făină integrală de grâu, orez, porumb, fasole, linte,

bob, soia, smochine, cacao, struguri, prune, măceşe, banane, arahide,
ananas, cartof;

- lipide nesaturate: şofrănel, susan, măsline, floarea-soarelui, soia,

migdale, arahide, nuci, avocado, nucă de cocos;

- calciu (peste 50 mg/100 g): smochine, migdale, pătrunjel, creson,

fasole boabe, lapte şi produse lactate, alune, coacăze negre, arahide,
agrişe, curmale, ovăz, nuci, măsline, varză, spanac;

-fier (peste 2 mg/100 g): revent, secară, smochine, spanac, migdale,

mure, ovăz, pătrunjel, porumb, fasole, curmale, măsline, coacăze negre;

-fosfor (peste 100 mg/100 g): came, peşte, ouă, lapte şi produse lactate,
fasole boabe, linte, mazăre, ciuperci, secară, ovăz, dovleac seminţe,
alune, nuci, migdale, castane, grâu, porumb, orez, cătină, smochine.

85
 Rezumatul unui regim alimentar fără toxine (reprodus după
David Schreiben, Anticancer, Editura EFP, 2008, p. 143).
Alimente al căror consum este Alimente indicate pentru consum
indicat să se reducă
Alimente cu o valoare Fructe, făină şi amidon cu valoare
glicemică ridicată (zahăr alb, glicemică scăzută
făină albă, etc.)
Uleiuri hidrogenate sau Ulei de măsline, ulei de seminţe de
parţial hidrogenate, ulei de in
floarea-soarelui sau porumb
Produse lactate Produse lactate organice (provenite
convenţionale (artificiale)- de la animale hrănite cu iarbă) -
excesiv de bogate în acizi echilibrate în acizi graşi omega-6 şi
graşi de tip omega-6 omega-3, lipsite de rGBH- sau
lapte de soia sau iaurturi de soia
Alimente prăjite: cartofi, Humus, măsline, roşii „cherry“
cipsuri, aperitive
Carne roşie de provenienţă Zarzavaturi, legume (mazăre,
non-organică, pielea fasole, linte), tofu. Păsări de curte
păsărilor de curte hrănite în mod orgnic şi ouăle
acestora. Came roşie de
provenienţă organică, de la animale
hrănite cu iarbă (maximum 200
grame pe săptămână). Peşte
(macrou, sardine, somon, chiar şi
Coaja fmctelor şi legumelor de la ferme
Fructe piscicole).
şi legume curăţate de coajă
non-organice (pesticidele se sau spălate, ori etichetate ca fiind
agaţă de coaja lor) „organice41
Apă de la robinet în zonele Apă de la robinet filtrată prin filtru
de activitate agrozootehnică de carbon sau prin osmoză inversă.
intensă, datorită prezenţei Apă minerală sau de izvor
nitraţilor şi pesticidelor (Un îmbuteliată în sticle de plastic cu
raport referitor la compoziţia condiţia ca sticlele respective să nu
apei şi conţinutul de nitraţi, fi fost încălzite la soare şi apa din
pesticide şi alţi agenţi interior să nu miroasă a plastic,
contaminanţi poate fi obţinut lucru care ar releva prezenţa de
de la autorităţile locale.) PVC (policloruri de vinii).

86
 Cap. V
REŢETE CARE RESPECTĂ PRINCIPIILE
ALIMENTAŢIEI 9

NATURISTE

MICUL DEJUN

Alimente recomandate pentru micul dejun (alegerea şi combinaţia este

opţională):
• Pâine integrală sau lipie din făină integrală.
• Unt.
• Ou fiert moale sau ou ochi în apă.
• Ou cu mărar (mărarul verde tocat se căleşte în puţină apă, apoi se
adaugă puţin ulei; câteva ouă bătute cu sare se amestecă cu mărarul şi
se fierb, până ce ouăle se coagulează). (35)
• Ou cu ceapă verde (se aleg de preferinţă tijele fragede de ceapă ce
urmează să facă flori sau frunze verzi de ceapă, se spală, se scurg, se
taie în bucăţi lungi de 1-2 cm şi se călesc în cîteva linguri de apă, sub
capac. Se adaugă apoi puţin ulei, câteva ouă, sare şi se fierb până ce
ouăle se coagulează). (35)
• Cafea infuzată sau filtru.
• Ceai verde din frunze întregi, infuzat 3 minute, neîndulcit . sau
îndulcit cu miere.
,1 • Miere de albine, i • Suc de
fructe.
87
• Salată de fructe (mere, pere, portocale, grepfrut, smochine, curmale,
nuci, struguri, kiwi, banane etc.), miere, cereale integrale, cu sau fără
frişcă.
• Grâu fiert cu miere şi nucă pisată.
• Lapte simplu sau cu o cantitate mică de cacao sau cafea.
• Iaurt.
• Lapte bătut.
 PRÂNZUL

Supe. Ciorbe
Supă de linte (6)
• 300 g linte
• ceapă
• rădăcină pătrunjel
• un morcov
• 60 ml untdelemn
• câţiva căţei de usturoi
• pătrunjel verde tocat
• cimbru
• piper
• sare
• toate după gust.
Preparare:
Se alege lintea, se spală şi se fierbe în doi litri de apă caldă cu sare.
Când lintea s-a înmuiat, se adaugă zarzavatul curăţat, spălat şi dat pe
râzătoare.
Când totul este bine fiert, se pun: cimbrul, usturoiul pisat, sarea şi
piperul. Se serveşte cu pătrunjel verde, tocat mărunt, deasupra.
88
Supă de conopidă (35)
• 1 kg conopidă
• VA kg morcov
• VA kg pătrunjel rădăcină
• VA kg ceapă
• VA kg smântână
• 2 linguri ulei
• pătrunjel verde
• sare
Preparare:
Ceapa tocată mărunt şi rădăcinile tăiate în cuburi mici sau date pe
râzătoare se fierb în apa deja clocotită, apoi se adaugă bucheţelele de
conopidă şi se fierb.
La sfârşit se adaugă pe rând: smântână, verdeaţa, sarea, uleiul. După
 gust, poate fi adăugat şi suc de roşii.

Supă din păstăi de fasole (35)

• 1 kg păstăi de fasole lată, galbenă
• VA kg ceapă
• VA kg morcov
• VA kg pătrunjel rădăcină
• VA kg smântână
• Vi litru suc de roşii
• 2 linguri ulei
• sare
• pătrunjel verde
Preparare:
în apa ce clocoteşte, se introduc ceapa tocată mărunt şi rădăcinile
tocate în cuburi mici sau date pe râzătoare, fierbându-le aproape
complet.
Păstăile de fasole vor fi tăiate în bucăţi de 2-3 cm lungime şi
introduse pe rând în supa clocotită, fierbându-le complet.
89

A
în ultimele 10 minute de fiert, se adaugă smântână, sarea, sucul de
roşii; la final, uleiul şi verdeaţa, punând deasupra capacul. După preferinţă,
pot fi adăugate şi paste făinoase.
Supă de gulii (35)
• 1 kg gulii
• Vi kg ceapă
• VA kg morcov
• Vi kg pătrunjel rădăcină
• Vi kg smântână
• Vi litru suc de roşii
• 2 linguri ulei
• pătrunjel verde
• sare
Preparare:
în apa clocotită se adaugă ceapa tocată şi rădăcinile tocate în cuburi
mici sau date pe râzătoare, fierbându-le.
Guliile, curăţate de coajă şi tăiate în cuburi, se adaugă în zarzavatul
care fierbe.
La sfârşit se adaugă sucul de roşii, sarea, smântână, fier- bându-le
câteva minute. Verdeaţa şi uleiul se adaugă ultimele, pentru 1-2 minute de
fiert.
Supă de spanac
• 1 kg spanac
• Vi kg ceapă
• Vi kg morcov
• Vi kg pătrunjel rădăcină
• Vi kg cartofi
• Vi litru suc de roşii
• 2 linguri ulei
• Vi kg smântână
• sare
90
Preparare:
Ceapa tocată şi rădăcinile tăiate în cuburi mici sau date pe râzătoare se
pun în apă clocotit; se adăugă cartofii tăiaţi în cuburi şi se fierb bine. La
sfârşit se pun spanacul tocat şi sucul de roşii; ultimele adăugate sunt uleiul,
sarea, smântână, fierbându-le 2-3 minute.

Supă de felină (35)

• 1 kg ţelină rădăcină
• Vi kg cartofi
• VA kg morcov

• l
A kg smântână
• VA kg ceapă

• 2 linguri ulei
• paste făinoase
• sare
Preparare:
Ceapa tocată şi morcovul tăiat în cuburi mici se fierb în apă clocotită,
adăugând ţelina şi cartofii tăiaţi felii sau în cuburi, mai târziu pastele
făinoase care au fost fierte în prealabil, scurse şi clătite cu apă rece, iar în
final, smântână, uleiul, sarea, fierbându-le complet.
 Supă sau ciorbă de varză (35)
• 2 kg varză
• VA kg ceapă

• VA kg morcov

• Vi kg ardei gras
• 1 litru suc de roşii
• VA kg smântână

• 2 linguri ulei
• sare
91
Preparare:
Ceapa tocată şi rădăcinile tăiate în cuburi mici se fierb parţial în apă
clocotită; se adaugă varza tocată, fierbându-le complet. Se adaugă apoi
sucul de roşii, uleiul, smântână, sarea, fierbându-le încă 3-4 minute.
Pentru ciorbă, se poate acri cu lămâie, suc de roşii în cantitate mai mare
sau borş de putină.

Supă de perişoare cu urdă (35)

• Vz kg cartofi
• VA kg ceapă

• VA kg morcov

• VA kg pătrunjel rădăcină

• Vi kg smântână
• Vi litru lapte
• 2 linguri făină
• 2 linguri ulei
• Vi kg urdă
• 4 ouă
• sare, verdeaţă (pătrunjel verde)
• mult mărar proaspăt
Preparare:
Rădăcinile, ceapa şi cartofii se taie în bucăţi mari, se fierb în apă
clocotită, apoi se scurge zeama în altă oală de supă şi legumele se pasează.

Perişoarele:
Urda se amestecă bine cu ouăle bătute, sarea şi mărarul tocat foarte
mărunt. Se fac perişoare de mărimea unei nuci, care se fierb pe rând în apă
clocotită, scoţându-le cu spumiera. Zeama de la legume se fierbe iar, timp
de 10 minute, cu smântână amestecată cu făină şi lapte, după care se
adaugă legumele pasate, perişoarele, uleiul sarea şi pătrunjelul verde,
tocat.
92
Supă cu găluşte din cereale tip Cereale 1 Naturalia
• 2 cepe
• 2 morcovi
• 1 ţelină mică
• 1 albitură (păstâmac)
• 1 legătură pătrunjel verde
• 3 cartofi
• 2 litri apă
• 4 linguri ulei
• 2 ceşti suc de roşii
• sare după gust
Preparare:
Se curăţă toate legumele, se toacă mărunt şi se fierb în apă; se adaugă 1-
2 ceşti cu suc de roşii.
Gălustele:
i

• 3 ouă
• 5 linguri cereale
Preparare:
Se bat ouăle spumă şi se pune pulberea de cereale în ploaie. Se pun apoi
cu linguriţa în supă şi se lasă în continuare la fiert 15 minute. După ce se
opreşte focul se adaugă pătrunjelul verde şi uleiul.
Supă de conopidă (35)
• 1 kg conopidă
• !4 kg morcovi
• VA kg ceapă
• VA kg cartofi
• 1 litru suc de roşii
• 2-3 linguri ulei
• verdeaţă: pătrunjel verde
• sare
93
Preparare:
Ceapa tocată şi morcovul dat pe râzătoare se fierb în apă clocotită. Se
adaugă cartofii tăiaţi în cuburi şi se fierb, apoi bucheţelele de conopidă,
care fierb repede. La sfârşit, adăugăm pe rând: sucul de roşii, verdeaţa,
sarea, uleiul.
Borş din păstăi de bob I (35)
• 1 kg păstăi de bob
• VA kg morcov
• VA kg pătrunjel rădăcină
• VA kg ceapă
• Vi litru suc de roşii
• borş de putină după gust
• 2 linguri ulei
• 2 ouă
• smântână
• verdeaţă: pătrunjel verde, mărar, leuştean
• sare
Preparare:
Rădăcinile de morcov şi pătrunjel se dau pe râzătoare sau se taie în
cuburi mici. Ceapa se toacă mărunt şi toate vor fi introduse în 1,5 litri de
apă, care a fost deja pusă la clocotit. Treptat, se adaugă păstăile de bob
tocate în bucăţi de 2-3 cm şi se fierb, adăugând apoi pe rând: borşul, sucul
de roşii, verdeaţa, iar ultimele, smântână, sarea, uleiul.
în momentul în care s-a răcorit, borşul se drege cu ou astfel: se bat bine
cele două ouă, adăugând şi 3-4 linguri de apă, se amestecă bine şi se toarnă
în borş.
Borş din păstăi de bob II (35)
• 1 kg păstăi de bob
• VA kg ceapă
• VA kg morcov
• VA kg pătrunjel rădăcină
94
• 1 litru suc de roşii
• borş de putină după gust
• verdeaţă: leuştean, mărar, pătrunjel
• 2-3 linguri ulei
• sare
Preparare:
 Ceapa tocată şi rădăcinile date pe râzătoare se fierb în apă clocotită; se
adaugă apoi păstăile de bob tăiate în bucăţi şi se fierbe bine totul.
Se adaugă borşul, se fierbe 10 minute, iar în ultimele minute de fiert se
adaugă, pe rând, sucul de roşii, uleiul, sarea, verdeaţa. Se serveşte cald sau
rece.
Borş din păstăi de fasole (35)
Este aceeaşi reţetă ca la supa din păstăi de fasole, dar se acreşte cu borş de
putină, iar ca verdeaţă se mai adaugă leuştean. în acest „borş de vară“ se
mai pot pune cartofi noi şi dovlecei.
Borş cu ciuperci I (35)
• 1 kg ciuperci
• lA kg morcov
• lA kg pătrunjel rădăcină
• lA kg ceapă
• Vi kg cartofi
• Vi litru suc de roşii
• borş de putină, după gust
• lA kg smântână
• 2 linguri ulei
• verdeaţă: pătrunjel, leuştean, mărar
• sare
Preparare:
Ceapa tocată mărunt şi rădăcinile date pe râzătoare sau tocate în cuburi
mici se fierb în apă, adăugându-se apoi ciupercile
95
curăţate, spălate, tocate. Spre sfârşit, se adaugă cartofii curăţaţi şi tăiaţi în
cuburi, apoi borşul, sucul de tomate, iar la urmă, verdeaţa, sarea,
smântână, uleiul.

Borş cu ciuperci II (35)

• 1 kg ciuperci
• VA kg ceapă

• VA kg morcov

• 1 litru suc de roşii

• borş de putină, după gust
• 2-3 linguri ulei
 • verdeaţă: leuştean, mărar, pătrunjel
• sare
Preparare:
Ceapa tocată şi morcovul dat pe râzătoare se fierb în apă clocotită,
adăugându-se ciupercile tocate şi fierbându-le bine. După preferinţă, pot fi
adăugaţi şi câţiva cartofi tăiaţi în cuburi.
Se adaugă apoi borşul, fierbându-le 10 minute, spre sfârşit sucul de
roşii şi, în ultimele 4-5 minute de fiert, verdeaţa, uleiul şi sarea.

Borş de urzici (35)

Multe urzici spălate, scurse şi tocate pot fi consumate prin fierberea lor
în borşul de cartofi sau fasole, folosind neapărat şi suc de roşii. Aceste
borşuri pot fi preparate şi iama, folosind urzici deshidratate.

Borş de urzici cu cartofi (35)

• 1 kg urzici
• VA kg ceapă
• VA kg morcov
• VA kg pătrunjel rădăcină
96
• Vi kg cartofi
• VA kg smântână
• 1 litru suc de roşii
• borş de putină, după gust
• 2 linguri ulei
• verdeaţă: pătrunjel verde, leuştean
• sare
Preparare:
Ceapa tocată şi rădăcinile tăiate în cuburi se fierb în apă clocotită, se
adaugă pe rând urzicile spălate, scurse, tocate, apoi cartofii tăiaţi în cuburi,
fierbând bine totul. Se adaugă apoi borşul, sucul de roşii, fierbându-le 10
minute; la sfârşit, se pun smântână, verdeaţa, uleiul, sarea, fierbând încă 2-
3 minute.
Se serveşte cald.

Borş de sfeclă roşie (35)

• 1 kg sfeclă roşie
 • Vi kg cartofi
• VA kg morcovi

• VA kg pătrunjel rădăcină

• VA kg ceapă

• VA kg smântână

• Vi litru suc de roşii

• borş de putină, după gust
• 2 linguri ulei
• verdeaţă: pătrunjel, leuştean
• sare
Preparare:
Ceapa tocată şi rădăcinile tăiate în cuburi mici sau date pe râzătoare se
fierb în apă clocotită, adăugând cartofii tăiaţi în cuburi. La sfârşit se
adaugă borşul, sucul de roşii, ultimele fiind verdeaţa, uleiul, sarea,
smântână, fierbându-le încă 5 minute.
97
Borş de peşte
Se alege un peşte proaspăt (cu oasele mai mari), se curăţă de solzi
(dacă este necesar) şi de intestine, apoi se scot urechile şi ochii.
Se spală şi se aşază într-o sită pentru a se scurge sângele rămas.
într-o oală, suficient de mare pentru peşte, se fierb legumele: morcovul,
ţelina, ardeiul şi ceapa. Se adaugă sarea şi după ce toate sunt fierte se pun
peştele şi roşiile sau sucul de roşii şi se fierb 8- 10 minute, la foc mic,
acoperite. La sfârşit, se adaugă borşul proapăt, după gust, după care se mai
fierbe încă 2-3 minute.
în mod opţional, se sparg ouă întregi în vasul aflat pe foc, cu borşul de
peşte.

Peştele se poate servi separat, pe un platou ornat cu salată verde şi alte

crudităţi, punând deasupra peştelui felii subţiri de lămâie. Alături de
platoul cu peştele se aşază bolul cu borşul de peşte. Peştele dezosat poate
fi pus şi direct în vasul cu borş şi servit ca atare.
La sfârşit se adaugă condimente după gust (cimbru, ţelină, leuştean,
pătrunjel).

Mâncăruri
Ciuperci cu ouă (39)
 • 200 g ciuperci
• 4 ouă
• 100 g caşcaval
• 1 ceapă
• 1 morcov
• 1 ţelină
• 2-3 linguri ulei
• 2 linguri oţet, sare
98
T

Preparare:
Ciupercile se curăţă, se spală bine şi se pun la fiert în apă clocotită cu
sare şi oţet.
După 15 minute, se scurg şi se taie felii. Se fierb ouăle tari şi se toacă,
iar caşcavalul, ceapa, morcovul şi ţelină se dau pe râzătoare. Se
amestecă bine ciupercile cu ouăle, caşcavalul, ceapa, morcovul şi ţelină
şi se stropesc cu ulei şi puţină zeamă în care au fiert ciupercile. Se
potriveşte salata de sare şi se amestecă bine.
Paste cu legume (58)
• 225 g paste spiralate
• 1 legătură de ceapă verde
• 1 ardei gras verde
• 1 ardei gras roşu
• 3 linguri porumb fiert
• puţin amestec de condimente
• 8 măsline negre fără sâmburi
• 5 linguri ulei
• 1 lingură oţet de mere
• piper, sare
Preparare:
Se toacă ceapa, ardeii şi măslinele. Se fierb pastele în apă clocotită în
care s-a adăugat puţină sare şi 1 lingură de ulei, apoi se strecoară. Se
amestecă pastele cu uleiul rămas şi cu oţetul de mere şi se lasă să se
răcească. Se pun celelalte ingrediente şi se amestecă bine.
Mâncare de linte şi ridichi (58)
• 250 g linte uscată
 • Vi legătură de ridichi
• 1 ceapă roşie
• 1 morcov
99
• 4 cepe mici verzi
• 1 castravete mic
• Vi ardei gras
• I legătură de verdeaţă
• 2 linguri ulei
• 1 linguriţă de tarhon proaspăt, tăiat mărunt, mărar, pătrunjel
verde
• oţet de mere
• sare, piper

Preparare:
Lintea, spălată bine, ceapa roşie, tăiată cubuleţe, morcovul tocat şi
verdeaţa se fierb aproximativ 30 de minute, la foc potrivit. Se strecoară,
se adaugă uleiul, puţin oţet de mere, mirodeniile, ceapa verde tocată şi
sare. După ce s-a răcit amestecul, se pun castraveţii, ridichile şi ardeiul,
tăiate mărunt. Salata se serveşte ornată cu frunze de pătrunjel verde.

Conopidă sau broccoli în aburi

După ce s-a preparat conopida (broccoli) în dispozitivul de fiert în
aburi, se adaugă ulei presat la rece, sare, mărar proaspăt sau condimente,
smântână sau brânzeturi rase.

Conopidă în sos picant (35)

• 1 kg conopidă
• lA kg ceapă
• 1 litru suc de roşii
• 4-5 foi dafin
• cimbru
• o căpăţână de usturoi
• 150 ml ulei
• sare
100
Preparare:
Conopida desfăcută bucheţele se fierbe în apă cu puţină sare sau în
aburi, se scurge, se aşază pe un platou.
Ceapa tocată foarte mărunt se fierbe cu foile de dafin şi cimbrul în apă
clocotită, adăugând sucul de roşii şi fierbând până ce sosul se îngroaşă
puţin. La sfârşit, se adaugă uleiul şi sarea, iar când se răcoreşte, usturoiul
bine pisat. Apoi se toarnă sosul peste conopidă.
Conopidă împănată (35)
• 1 kg conopidă (o conopidă mare)
• 150 g unt
• Vi kg caşcaval
• sare
Preparare:
într-o oală se clocoteşte apă cu puţină sare, în care se introduce
conopida întreagă, fierbând-o complet; apoi se scoate uşor din oală, pentru
a nu i se rupe bucheţelele.
între bucheţele se introduc feliuţe de unt şi caşcaval. Conopida astfel
împănată se aşază într-o tavă unsă cu unt şi se coace 30 minute în cuptor.
Tocăniţă de dovlecei (35)
• 1 kg dovlecei
• 1Â kg ceapă
• 2-3 linguri bulion
• 2-3 linguri ulei
• verdeaţă: mărar şi pătrunjel
• sare
Preparare:
Ceapa tocată se căleşte în apă; se adăugă cuburi mari de dovlecei
curăţaţi de coajă, fierbându-i. La sfârşit se adaugă pe rând: bulionul, sarea,
verdeaţa, uleiul, fierbând încă 2-3 minute.
101
Dovlecei cu orez (35)
Poate fi făcut un pilaf, care se va fierbe cu dovlecei tocaţi în cuburi,
adăugând la sfârşit pătrunjel verde tocat şi smântână.
Dovleceii pot fi umpluţi cu orez, pentru aceasta fiind necesare:
• I kg dovlecei
• VA kg morcov
• VA kg ceapă
• Vi kg tomate
• VA kg orez
 • 150 ml ulei
• pătrunjel verde
• 3 ouă
• sare
Preparare:
Ceapa tocată mărunt şi morcovul dat pe răzătoarea fină se călesc în
apă; se adaugă tomatele curăţate de coajă şi tocate, apoi orezul spălat şi
scurs. în final, când orezul a absorbit sosul, dar nu a fiert complet, se
stinge focul şi se adaugă pătrunjelul tocat, ouăle, uleiul, sarea, amestecând
bine totul.
Dovleceii subţiri se lasă întregi, pentru efect estetic, cei groşi se taie în
bucăţi lungi de aproximativ 6 cm. Se curăţă de coajă, se scobesc, se umplu
cu compoziţia de orez, se pun capace de tomate.
Miezul dovleceilor se toacă, se aşază în cratiţă, se acoperă cu felii de
tomate, apă, puţin ulei, sare, aşezând deasupra dovleceii şi fierbându-i
înăbuşit.
Se servesc reci, cu iaurt, sau calzi, cu smântână.

Ardei umpluţi cu brânză dulce (35)

• 1 kg ardei gras
• 500 g brânză dulce
• 4 linguri ulei sau unt
102
• mărar verde sau tarhon
• sare
• 2-3 cepe, după gust
Preparare:
Brânza va fi frecată cu uleiul sau untul, verdeaţa, sarea, cu sau fără
ceapă tocată fin.
Ardeii goliţi de seminţe vor fi umpluţi cu această compoziţie.

Cartofi cu brânză dulce (35)

• Vi kg cartofi (sau 1 kg)
• 1 kg brânză dulce
• 2-3 linguri ulei
• 200 g smântână
• sare
Preparare:
 Cartofii se fierb în coajă, apoi se curăţă şi se taie rondele, într-o tavă
unsă cu ulei, se aşază un strat de rondele de cartofi şi un strat de brânză
dulce frecată cu sare, apoi al doilea strat de cartofi şi altul de brânză.
Deasupra se toarnă smântână, dându-se apoi la cuptor.

Cartofi umpluţi cu brânză de oi (35)

• 1 kg cartofi
• Vi kg brânză de oi
• 200 g unt
• sare
Preparare:
Cartofii se fierb în coajă, se curăţă, se taie în două pe lung, scobindu-i
de miez.
Brânza se freacă bine cu untul şi sarea. Cu o parte din ea se umplu
cartofii, cu cealaltă parte se amestecă miezul obţinut din scobirea
cartofilor.
103
Se unge o tavă cu unt, se aşază cartofii amestecaţi cu brânză şi unt într-
un strat, deasupra se aşază cartofii umpluţi, dându-i apoi 15 minute la
cuptor.

Ciuperci la cuptor cu păstăi de fasole (35)

• 1 kg ciuperci
• 1 kg păstăi de fasole
• 1 kg ceapă
• 6 ouă
• 200 ml ulei
• 1 căpăţână de usturoi
• mărar
• sare
Preparare:
Ciupercile curăţate, spălate, tocate în cuburi se călesc în puţină apă şi
ulei timp de 1-2 minute. Păstăile întregi se fierb în apă, apoi se scurg.
Ceapa tocată mărunt se căleşte în apă, apoi se adaugă uleiul şi ciupercile.
Usturoiul se pisează, se amestecă cu ouăle bătute, mărarul tocat şi sarea.
Toate se amestecă uşor, se aşază în tavă şi se coc la cuptor.

Ciuperci umplute cu brânză de oi (35)

 Pălării mari de ciuperci, curăţate de lamele, spălate, scurse, se umplu cu
brânză de oi frecată cu unt şi sare, se aşază în tavă şi se coc în cuptor.

Spanac în sos tomat (35)

• 1 kg spanac
• l
A kg ceapă
• Vi litru suc de roşii
• 2-3 linguri ulei
• sare
104
Preparare:
Ceapa tocată se căleşte în puţină apă, înăbuşit. Se adaugă sucul de roşii,
se fierbe, apoi adăugăm spanacul spălat, scurs, tocat, fierbându-1. La
sfârşit se adaugă sarea, apoi uleiul.

Spanac cu orez (35)

în obişnuitul pilaf de orez se adaugă spanac spălat, scurs şi tocat - spre
sfârşitul fierberii, spanacul fierbând repede.

Mâncare de ţelină cu măsline (35)

• 1 kg ţelină rădăcină
• VA kg ceapă

• Vi litru suc de roşii

• 4-5 frunze de dafin
• 200 g măsline
• 2-3 linguri ulei
• sare
Preparare:
Ceapa tocată se căleşte în apă cu foile de dafin. Ţelină cojită se taie în
felii sau cuburi şi se fierbe cu ceapa şi sucul de roşii, obţinând un sos
consistent, în care se fierb şi măslinele. La sfârşit, se adaugă sarea şi uleiul.

Piure de urzici (35)

Se curăţă urzicile de codiţe, se spală în multe ape, se scurg, într-un vas
se clocoteşte apa, turnând urzicile pe rând, pentru a nu opri fierberea, şi se
fierb bine, se scurg, se toacă.
într-un vas în care nu se prinde mâncarea pe fund, se amestecă, cu o
lingură de lemn, urzicile, 2-3 linguri de făină, 2-3 linguri ulei; se diluează
cu zeama lor şi se fierb în clocot 10 minute. Când s-au răcorit, se amestecă
cu usturoi pisat cu sare. Se servesc calde, cu hrean ras presărat deasupra.
105
Urzici cu orez (35)
în pilaful obişnuit de orez, se fierb şi multe urzici spălate, scurse,
tocate.

Gogoşari umpluţi cu orez (35)

• 2 kg gogoşari
• 'A kg ceapă
• lA kg morcov
• lA kg orez
• Vi kg ciuperci
• Vi litru suc de roşii
• 150 ml ulei
• verdeaţă: mărar şi pătrunjel
• 2-3 ouă
• sare
Preparare:
Ceapa tocată mărunt şi morcovul dat pe răzătoarea fină se călesc în
apă, adăugând apoi sucul de roşii şi orezul.
Ciupercile spălate, tocate în cuburi mici, se călesc în apă, ulei şi sare,
timp de 1-2 minute, amestecându-le apoi cu orezul fiert pe jumătate. Se ia
de pe foc vasul cu compoziţia respectivă, se adaugă verdeaţa şi ouăle,
amestecând bine totul.
Gogoşarii vor fi decupaţi în jurul codiţei, făcând o intrare mică şi
curăţându-i de seminţe. Se umplu cu orezul pregătit, li se pun capace din
roşii sau din codiţele lor, se fierb înăbuşit în apă, suc de roşii, sare şi puţin
ulei.
Pot fi serviţi calzi, cu smântână, reci cu iaurt simplu, fiind cărnoşi şi
dulci. Se pot pregăti şi fără ciuperci.

Praz umplut cu orez (35)

Prazul gros se taie în bucăţi de 8-10 cm lungime şi se îndepărtează
straturile din interior, lăsând tuburile formate din 106 două foi. Se umplu
cu compoziţia de orez de la dovlecei, se fierb în apă cu suc de roşii, sare,
puţin ulei.
Tuburile se astupă cu rondele de praz.
Se serveşte cald, cu smântână, sau rece cu iaurt.

Gulii umplute cu orez (35)

Umplutura este similară cu cea de la dovlecei. Guliile se curăţă de
coajă, se scobesc în interior, lăsându-le un perete gros de 1 cm, se umplu,
se fierb în apă cu suc de roşii, puţin ulei şi sare.
Se servesc calde, cu smântână sau iaurt.

Ouă umplute în sos

• 6 ouă
• 2 linguri unt
• 1 lingură muştar dulce
• sare
Preparare:
Ouăle fierte tari se curăţă, se taie în două pe lung şi li se scot
gălbenuşurile. Două gălbenuşuri se pasează cu câteva linguri de supă,
obţinându-se un sos care se toarnă pe platou. Celelalte patru gălbenuşuri se
freacă cu untul, sarea, muştarul. Albuşurile se umplu cu această cremă, se
pun peste sos şi se decorează cu verdeaţă.

Ouă cu orez (35)

• 6 ouă
• !4 kg orez
• l
A kg caşcaval
• 100 ml ulei
• Vi litru sos picant
107
Preparare:
Orezul se fierbe 20 de minute, se adăugă apoi 100 g caşcaval ras,
uleiul, sosul de roşii picant, fierbându-se mai departe. Se răstoarnă în şase
moviliţe aşezate în formă de coroană. Pentru ca moviliţele de orez să pară
uniforme, se pune orezul în ceşcuţe ude sau în forme de tartă, apoi se
răstoarnă.
Pe fiecare moviliţă se aşază câte un ou fiert şi curăţat de coajă.
Se adaugă sos picant de roşii şi se presară restul de caşcaval ras, dându-
se apoi la cuptor.

Spanac cu ouă (35)

• 1 kg spanac
• VA kg ceapă

• 150 ml ulei
• 6 ouă
• sare
Preparare:
Spanacul se spală, se opăreşte, se scurge, se toacă.
Ceapa tocată mărunt se căleşte în puţină apă, se adaugă apoi sarea,
uleiul, spanacul, fierbându-le. La urmă, se adaugă ouăle bătute şi se fierb
până se coagulează.

Spanac cu orez (35)

• 1 kg spanac
• VA kg orez

• VA kg ceapă

• 200 ml ulei
• 2-3 ouă
• sare
Preparare:
Ceapa tocată mărunt se căleşte în apă, adăugând orezul spălat, scurs şi
fierbându-le bine. Spanacul spălat, scurs, tocat se fierbe 108 cu orezul deja
preparat, adăugând la sfârşit uleiul, sarea, ouăle bătute, amestecând bine şi
fierbându-le încă 3-4 minute.

Musaca de soia
• 2-3 cepe de apă
• pastă de tomate
• 300-400 g soia boabe
• 3 linguri ulei de floarea-soarelui
• 1 kg cartofi
• condiment tip „Naturalia“ (cimbru, busuioc, coriandru)
• sare şi piper după gust
Se lasă soia la înmuiat cel puţin o jumătate de oră, se fierb boabele
parţial, se scurg, se spală, se fierb din nou complet.
Se scurg boabele de soia, se dau prin maşina de tocat, se obţine o pastă.
Se va căli ceapa în apă, se adaugă uleiul, pasta de soia obţinută, sare,
condimentele, piper după gust şi la sfârşit pasta de tomate.
Se fierb cartofii în coajă, apoi se taie felii sau se dau prin răzătoarea
mare.
Se unge o tavă mai înaltă cu ulei, se aşază un strat de cartofi, la mijloc
pasta preparată, se mai adaugă un strat de cartofi şi deasupra se ornează cu
pastă de tomate şi pătrunjel verde.
Se introduce la cuptor, la foc mic, 20 de minute.
Chiftele de soia cu grâu
• 300 g soia
• Vi kg grâu
• Vi kg ceapă
• 4 căpăţâni de usturoi
• 200 ml ulei
• verdeaţă multă: mărar şi pătrunjel
• 1 kg cartofi
• sare
109
Preparare:
Se fierb separat boabele de soia şi de grâu şi se dau prin maşina de
tocat.
Se adaugă cartofii daţi pe răzătoarea fină, sarea, verdeaţa tocată,
usturoiul pisat, ceapa tocată mărunt, încălzită un minut cu ulei şi apă.
Cartofii pot lipsi din combinaţie.
în perioada rece a anului, când lipseşte verdeaţa proaspătă, ea poate fi
înlocuită cu alte condimente măcinate: ienibahar, coriandru, cimbru, dafin
etc.
Se fac chiftele, care se tăvălesc puţin prin tărâţe de grâu. Se aşază într-o
tavă în care s-au presărat tărâţe, apoi se dau la cuptor timp de 15 minute pe
o parte şi alte 15 minute pe cealaltă parte. Sunt bune şi reci şi calde (pot fi
reîncălzite).
Ştiucă în sos
Se curăţă o ştiucă proaspătă (sau un alt peşte cu carnea mai tare) şi se
taie longitudinal; se dezosează, se condimentează cu sare (după gust),
cimbru, piper, boia de ardei dulce, câte un vârf de cuţit din fiecare, şi se
aşază într-un vas suficient de înalt cât să poată cuprinde şi sosul.
Sosul se realizează astfel: se pun peste peştele aşezat în vas 1/3 ulei
măsline sau floarea-soarelui, 1/3 apă, 1/3 vin alb, un ardei gras mare, 2
cepe mici întregi, 3 felii subţiri de lămâie şi 3 felii de roşie (sau o roşie
mică, felii).
Sosul trebuie să cuprindă peştele pe jumătate, în funcţie de mărimea
acestuia. Se aşază la foc moderat la cuptor şi după 15-20 de minute se
serveşte cald.
Ardei umpluţi cu porumb
• 1 kg ardei gras
• 6 cepe mici sau 4 mijlocii
• Vi cană orez cu bobul lung
• 2 linguri pastă de tomate
• 2-3 linguri ulei
110
• 1 cutie porumb dulce
• condimente
Preparare:
Ceapa se taie mărunt şi se lasă la înmuiat în 5 linguri de ulei şi tot atâta
apă, la foc foarte mic, timp de 3 minute. Se adaugă pasta de tomate (2
linguri rase). Se ia de pe foc şi se adaugă orezul, porumbul dulce, sare
după gust, cimbru, piper, boia de ardei dulce, câte un vârf de cuţit din
fiecare.
Se curăţă ardeii graşi de seminţe şi se umplu cu această compoziţie.
Deasupra fiecăruia se pun căpăcele din felii de roşii şi se aşază pe un
singur rând într-o cratiţă destul de largă cât să stea drepţi, fără riscul de a
se răsturna.
Se face un sos roşu din 3 linguri rase de pastă de tomate, puţin pătrunjel
sau crenguţe de ţelină, apă şi 2 linguri de făină, atât cât este necesar pentru
a acoperi ardeii, lăsând totuşi căpăcelele acestora în afară.
Se pun la cuptor sau direct pe aragaz, la foc mic, aproximativ 30-40
minute. Se servesc calzi, cu sosul roşu alături.

Ardei umpluţi cu orez I (35)

• 500 g orez
• 500 g ceapă
• 500 g morcov
 • 2 kg tomate
• 2 kg ardei gras
• 3 ouă
• 200 ml ulei
Preparare:
Ceapa tocată mărunt şi morcovul dat pe răzătoarea fină se fierb în
puţină apă, într-un vas acoperit. Se adaugă apoi o parte din tomate fără
coajă.
111
Orezul bine spălat şi scurs va fi adăugat la această compoziţie, care se
amestecă mereu cu lingura, fără să fiarbă complet. Se opreşte focul, se
adaugă verdeaţa tocată fin, ouăle, uleiul, sarea.
Ardeii vor fi curăţaţi de seminţe şi umpluţi cu această compoziţie,
acoperindu-i cu căpăcele de tomate şi fierbându-i apoi cu apă, tomate fără
coajă, tocate la sfârşit, puţin ulei şi sare.
Se servesc reci cu iaurt sau calzi cu smântână.

Ardei umpluţi cu orez II (35)

• 2 kg ardei gras
• VA kg ceapă

• VA kg morcov

• VA kg ţelină (rădăcină)

• 150 g vinete (o vânătă mică)

• 2 kg tomate
• Vi kg orez
• 100 ml ulei
• verdeaţă: mărar şi pătrunjel
• 2 linguri făină
• sare
Preparare:
Ceapa tocată mărunt şi rădăcinile date pe răzătoarea fină se fierb în
două căni de apă clocotită.
Vânătă curăţată de coajă se dă pe răzătoarea mare, se presară cu sare, se
lasă 20-30 de minute, apoi se stoarce şi se adaugă la fiert, peste ceapă şi
rădăcinoase.
Tomatele curăţate de coajă şi tocate se împart în două, adăugând o
parte din ele în umplutura care fierbe şi lăsându-le pe foc până se formează
un sos.
Orezul, spălat şi scurs, se introduce în fiertura de legume, amestecând
mereu şi fierbându-1 parţial. Oprim focul şi adăugăm 112 verdeaţa, sarea,
uleiul, amestecând bine, apoi făina, amestecând bine din nou.
Ardeii se spală, li se decupează cotoarele, se curăţă în interior de
seminţe, apoi se umplu cu compoziţia de orez şi se acoperă cu capace de
roşii. Astfel pregătiţi, ardeii se aşază într-un vas şi se fierb în prima etapă
cu apă, adăugând apoi a doua parte de tomate, sare, puţin ulei şi fierbându-
i complet.
Pot fi serviţi calzi sau reci, cu sos de tomate.

Ardei în sos tomat (35)

• 2 kg ardei gras
• 2 kg tomate
• VA kg ceapă
• 2-3 linguri ulei
• 1 lingură miere
• sare
Preparare:
Ardeii se coc pe o plită sau pe o tavă, nu direct pe flacără. Se aşază
într-un castron şi se acoperă cu un capac sau cu un prosop gros, lăsându-i
15-20 de minute, pentru a se curăţa uşor de coajă. Când s-au răcorit, vor fi
curăţaţi, spălaţi, scurşi.
Ceapa tocată foarte mărunt se căleşte înăbuşit, în puţină apă. Adăugăm
tomatele, curăţate de coajă şi tocate, şi le fierbem până se formează un sos,
în care adăugăm mierea, uleiul, sarea şi mai fierbem două minute; turnăm
sosul în castron, introducând în el ardeii curăţaţi.

Ardei în sos de pătrunjel verde (35)

• 2 kg ardei gras
• Vi kg ceapă
• Vi kg pătrunjel verde
• 3 linguri ulei
• sare
113
Preparare:
 Ardeii se coc, se curăţă de coajă, se spală, se scurg.
Ceapa tocată mărunt se căleşte cu o cană de apă, înăbuşit, adăugând
apoi pătrunjelul tocat. La sfârşitul fierberii, se adaugă sarea şi uleiul,
răstumând totul într-un castron, în care introducem ardeii copţi.

Ardei în sos de smântână (35)

• 1 kg ardei gras
• 300 g tomate
• 2-3 cepe
• 300 g smântână
• 2 linguri ulei
• 2 linguri făină
• sare
Preparare:
Ardeii se coc, se curăţă, se spală, se aşază în castron. Ceapa tocată
mărunt va fi fiartă înăbuşit, cu puţină apă, apoi se adaugă tomatele curăţate
de coajă şi tocate mărunt, fierbându-le cu ceapa, până se obţine un sos.
Smântână se amestecă bine cu făina, se diluează cu puţină apă şi se
toarnă peste sosul tomat împreună cu sarea şi uleiul, fierbându-le în clocot
10 minute. Sosul fierbinte se toarnă peste ardeii copţi din castron.
Pot fi serviţi calzi, cu mămăliguţă, sau reci, cu pâine.

Conopidă pane cu cereale tip Cereale 1 Naturalia

• 3 ouă
• 1 conopidă potrivită
• 4 linguri pulbere de cereale
• sare, după gust
114
Preparare:
Se spală conopida, se desface în bucheţele şi se fierbe în puţină apă cu
sare sau în aburi, după care se pune la scurs.
Separat se bat ouăle spumă, se amestecă cu pulberea de cereale şi sare
după gust, până la obţinerea unui aluat fluid.
Se dă conopida prin aluatul obţinut şi se bagă la cuptor.

Cartofi umpluţi cu ouă (35)

 • 1 kg cartofi (6 bucăţi de mărime medie spre mare)
• 6 ouă
• */2 kg brânză

• 200 g unt
• !4 kg smântână
• 3 linguri făină
• l
A litru lapte
• sare
Preparare:
Cartofii se fierb în coajă. Când sunt călduţi, se curăţă, se taie la bază ca
să poată fi scobiţi în interior, lăsând un perete gros de aproximativ 1 cm.
Ouăle se fac ochiuri moldoveneşti (în apă clocotită, cu puţină sare, se
sparg pe rând ouăle, care se scot cu spumiera după ce au fiert). în fiecare
cartof scobit se introduce un ou. Conţinutul din cartofii scobiţi se sfărâmă,
se amestecă cu brânza, untul, sarea şi se aşază în strat într-o tavă unsă cu
unt, deasupra punând cartofii umpluţi.
Smântână se amestecă cu făina, laptele, uleiul şi sarea. Această
compoziţie se fierbe 10 minute, turnându-se apoi peste cartofii din tavă,
care vor fi daţi 15 minute la cuptor.

Cartofi dietetici (35)

• 1 kg cartofi
• 1 ceapă
115
• 1-2 linguri ulei
• sare
Preparare:
Cartofii curăţaţi de coajă şi spălaţi se taie în două, se aşază într-o
cratiţă, presărând deasupra ceapa tocată, uleiul, sarea şi turnând apă cât să-
i cuprindă, fără a-i depăşi; se fierb înăbuşit la foc potrivit sau se dau la
cuptor.
Se servesc de preferinţă calzi.

Cartofi ţărăneşti (35)

• 1 kg cartofi
• l
 kg ceapă
• pătrunjel verde (1-2 legături)
• 3 linguri ulei
 • sare
Preparare:
Cartofii fierţi în coajă se curăţă, se taie în cuburi.
Ceapa tocată se fierbe într-o cană de apă, adăugând pătrunjelul tocat,
uleiul, sarea; se fierb două minute, amestecând totul cu cartofii tăiaţi. Se
servesc reci sau calzi.

Piure de cartofi (35)

• 1 kg cartofi
• 150 ml ulei
• 1 cană lapte de soia sau apă în care au fiert cartofii
• sare
Preparare:
1. Cartofii pot fi fierţi în coajă, curăţaţi, apoi mixaţi cu o cană de lapte
de soia, puţin ulei, sare.
2. Cartofii pot fi curăţaţi de coajă, tăiaţi în cuburi mari, acoperiţi cu
apă şi fierţi bine. Se scurge apa, păstrând o cană, 116 care se va introduce
în cartofii ce vor fi mixaţi cu sarea şi uleiul. Poate fi reîncălzit.

Cartofi la ceaun cu mărar (35)

Cartofii se curăţă de coajă, se spală, se scurg, se aşază într-un castron,
se pune deasupra ulei, se presară sare şi se coc la cuptor, până se
rumenesc. Scoşi din cuptor se presară cu mărar verde tocat.

Cartofi la ceaun cu usturoi (35)

Se prepară la fel, numai că în loc de mărar se pune usturoi pisat şi
frecat cu ulei de la cartofi.

Cartofi moldoveneşti (35)

Cartofii curăţaţi de coajă se spală, se fierb în apă cu puţină sare. Câteva
cepe tocate se călesc în apă, adăugând ulei, sare, usturoi pisat, puţină
zeamă de lămâie şi amestecându-le apoi cu cartofii.

Praz umplut cu orez (35)

Prazul gros se taie în bucăţi de 8-10 cm lungime şi se îndepărtează
straturile din interior, păstrând tuburile formate din foi. Se umplu cu
compoziţia de orez de la dovlecei, se fierb în apă cu suc de roşii, sare,
puţin ulei.
Tuburile se astupă cu rondele de praz.
Se serveşte cald, cu smântână, sau rece, cu iaurt.

Urzici cu orez (35)

în obişnuitul pilaf de orez se fierb şi multe urzici spălate, scurse, tocate
(se pot adăuga şi câteva ouă).
Se consumă cald sau rece.
117
Iahnie de bob (35)
• 1 kg seminţe de bob
• VA kg ceapă
• 2-3 linguri bulion
• 2-3 linguri ulei
• verdeaţă, după gust: mărar, pătrunjel
• condimente, după gust: coriandru, dafin etc.
• sare
Preparare:
Seminţele de bob se pun la înmuiat în apă caldă, câteva ore, apoi se
îndepărtează cojile.
Ceapa tocată se căleşte în apă, cu foile de dafin, coriandru sau
ienibahar, adăugând seminţele de bob curăţate de coajă şi spălate,
fierbându-le bine. La sfârşit, se adaugă bulionul, uleiul, sarea şi verdeaţa -
dacă se preferă acest condiment.

Bob cu usturoi (35)

• 1 kg seminţe de bob
• 2 căpăţâni de usturoi (nu prea mari)
• 100 ml ulei
• sare
Preparare:
Seminţele de bob, înmuiate în apă, curăţate de coajă, spălate, se fierb
bine în apa clocotită, apoi se scurg, lăsând în ele 4-5 linguri de zeamă.
Se mixează bine seminţele de bob cu uleiul, sarea şi usturoiul.
 Tocăniţă din păstăi de bob (35)
• 1 kg păstăi de bob
• VA kg ceapă
• 2-3 linguri bulion
• 2-3 linguri ulei
118
• verdeaţă: mărar şi pătrunjel
• sare
Preparare:
Ceapa tocată se căleşte în apă, înăbuşit, apoi se adaugă o cană de apă
clocotită, introducând pe rând păstăile de bob tăiate în bucăţi de 2-3 cm
lungime; se fierb bine. Adăugăm pe rând bulionul, verdeaţa, sarea,
uleiul (în ultimele minute de fiert).

Tocăniţă de ciuperci (35)

• 1 kg ciuperci
• 1
 kg ceapă
• 3 linguri ulei
• verdeaţă: mărar şi pătrunjel
• sare
Preparare:
Ceapa tocată se căleşte în apă, adăugând apoi ciupercile tocate şi
fierbându-le bine. La sfârşit, se adaugă verdeaţa tocată, sarea, uleiul,
fierbându-le încă cinci minute.

Ciuperci cu păstăi de fasole (35)

• 1 kg ciuperci
• 1 kg păstăi de fasole
• Vi kg ceapă
• 2 căpăţâni de usturoi
• 100 ml ulei
• verdeaţă: mărar şi pătrunjel
• sare
Preparare:
Ciupercile spălate, tocate în bucăţi mari, se călesc în apă, apoi în ulei
şi puţină sare.
Păstăile de fasole se fierb, apoi se scurg.
 119

i
Ceapa tocată se căleşte în apă, adăugând verdeaţa tocată, uleiul,
sarea, usturoiul pisat.
într-o tavă sau un vas Jena, se aşază ciupercile intercalate cu păstăile,
se toarnă deasupra ceapa cu verdeaţa şi usturoiul pisat, dându-le 15-20
de minute la cuptor.

CINA

Cartofi gratinaţi
• 1 kg cartofi
• 80 g unt
• 250 g smântână
• 50 g făină integrală de grâu
• 5 gălbenuşuri
• 150 g caşcaval ras
• sare
Cartofii se fierb în coajă, se curăţă, se taie felii şi se aşază într-o tavă
unsă cu unt. Se desface făina în smântână, se adaugă gălbenuşurile,
caşcavalul ras şi sarea. Se amestecă bine şi se toarnă peste cartofi. Pe
deasupra se pune untul rămas, tăiat în cuburi, şi se dă la cuptor pentru
gratinare, 5 minute.
Cartofi cu conopidă (9)
• 1 kg cartofi
• 800 g conopidă
• 180 g caşcaval ras
• 120 g smântână
• 60 g unt
• 60 g pesmet
• sare
• piper
Cartofii se fierb, se curăţă şi apoi se dau prin maşina de tocat.
Conopida se separă în bucheţele care se curăţă de frunzuliţe şi se 120
fierb în apă clocotită. Se amestecă bine cu piureul de cartofi, se adaugă
smântână, trei pătrimi din caşcavalul ras, se potriveşte de sare şi piper. Se
unge cu unt un vas Jena, se aşază compoziţia, se presară cu pesmet şi
caşcavalul rămas, se pun câteva bucăţele de unt şi se gratinează în cuptorul
cald circa 5 minute.
Cartofi la cuptor copţi în coaja lor
Se mănâncă cu ulei presat la rece, unt, smântână, sare, piper, salate,
după gust.
Spaghete din făină integrală, la care se adaugă ulei presat la rece, sare,
ciuperci pe grătar, caşcaval, brânză telemea, morcovi raşi, condimente
după gust sau peşte la grătar.

Cartofi cu macaroane la cuptor (9)

• 800 g cartofi
• 300 g macaroane
• 60 g brânză
• 40 g unt
• 40 g pastă de tomate
• sare
• piper
Se unge cu unt o tavă de copt. Se aşază un rând de cartofi fierţi, tăiaţi în
felii subţiri, şi se presară cu brânză rasă. Deasupra se aşază un rând de
macaroane fierte în apă, scurse şi amestecate cu o lingură de unt şi brânză
rasă. Apoi din nou un rând de cartofi şi brânză. Ultimul rând trebuie să fie
de cartofi. Deasupra se toarnă un sos de tomate, potrivit de sărat şi piperat.
Se dau la cuptor.
Chifteluţe din cartofi cu cereale tip Cereale 1 Naturalia
• cereale
• 2 cartofi
• 2 ouă
121
• usturoi, după gust, mărar
• sare, după gust
Opţional:
• 1 morcov
• 1 gogoşar (ardei)
Se dau cartofii prin răzătoarea mică, se amestecă cu ouăle bătute
spumă, usturoiul pisat, mărarul tăiat mărunt şi cerealele. Se coc în cuptor
pe o parte şi pe cealaltă.

Pastă din brânză cu cereale tip Cereale 1 Naturalia

• 125 g brânză dulce
• 125 g telemea de vacă
• 1 ceapă
• 1 ţelină mică
• 3-4 morcovi potriviţi
• 2 gălbenuşuri crude
• 50 g unt
• 1/2 pachet cu boia de ardei dulce
• 7 linguri cu vârf cu pulbere de cereale
• 1 pahar cu iaurt
• 1 pahar cu smântână
• piper, după gust
• usturoi pisat, după gust
Se dau morcovii şi ţelina prin răzătoarea mică, se amestecă cu ceapa
tăiată mărunt, gălbenuşurile şi brânza frecată cu unt. Se adaugă apoi
smântână, iaurtul, cerealele, boiaua, piperul şi usturoiul. Cu această
compoziţie se pot umple roşii sau gogoşari.

Orez fiert în aburi, la care se adaugă ulei presat la rece, condimente

diverse, zarzavaturi crude, tocate.

Mămăligă cu brânzeturi (telemea, brânză de burduf, brânză dulce,

urdă, caşcaval), smântână, lapte, iaurt.
122
Morcovi cu brânză dulce (31)
• 3-4 morcovi raşi fin
• 3 linguri brânză dulce
• 1 lingură frunze de mărar
• 1 lingură untdelemn
• 1 linguriţă zeamă de lămâie
• 3 linguri ceapă tocată
• sare
• puţină miere
Se amestecă toate ingredientele şi se ornează cu felii de morcov. Se
consumă ca atare pot sau se pot face sendvişuri.
 Salată de ciuperci
• 1 kg ciuperci
• 1 lămâie
• 1 legătură de pătrunjel verde
• 1 legătură de usturoi verde
• 50 ml ulei
• sare
Ciupercile se fierb în apă cu sare, apoi se scurg bine şi se taie felii, iar
pătrunjelul şi usturoiul se toacă. Se amestecă ciupercile cu pătrunjelul şi
usturoiul, se adaugă uleiul, zeama de lămâie şi puţină sare, apoi se aşază
salata pe un platou şi se ornează cu puţin pătunjel tocat.
Salată de ciuperci cu ouă (39)
• 200 g ciuperci
• 4 ouă
• 100 g caşcaval
• 1 ceapă
• 1 morcov
• 1 ţelină
• 2-3 linguri ulei
123
• 2 linguri oţet
• sare
Ciupercile se curăţă, se spală bine şi se pun la fiert în apă clocotită cu
sare şi oţet. După 15 minute, se scurg şi se taie felii. Se fierb tari ouăle şi
se toacă, iar caşcavalul, ceapa, morcovul şi ţelina se dau pe râzătoare. Se
amestecă bine ciupercile cu ouăle, caşcavalul, ceapa, morcovul şi ţelina şi
se stropesc cu ulei şi puţină zeamă în care au fiert ciupercile. Se potriveşte
salata de sare şi se amestecă bine.

Ciuperci marinate (58)

• 250 g ciuperci
• VA ardei gras verde

• 2 cepe verzi
• 75 ml ulei
• 25 ml zeamă de lămâie
• 1 linguriţă pastă de roşii
• 2 linguriţe busuioc proaspăt, tăiat mărunt
 • puţină coajă de lămâie rasă
• pătrunjel verde
• frunze de salată
• sare
• piper
Se amestecă uleiul cu zeama de lămâie, pasta de roşii, mirodeniile şi
puţină sare, apoi se lasă sosul deoparte, pentru cel puţin 1 oră, amestecând
din când în când. Se toacă ardeiul, ciupercile şi ceapa, apoi se amestecă
uşor. Se serveşte salata cu sos.

Salată de linte si ridichi

j

• 250 g linte uscată

• Vi legătură de ridichi
• 1 ceapă roşie
124
• 1 morcov
• 4 cepe verzi mici
• 1 castravete mic
• Vi ardei gras
• 1 legătură de verdeaţă
• 2 linguri ulei
• 1 linguriţă tarhon proapăt tăiat mărunt
• mărar
• pătrunjel verde
• oţet de mere
• sare
• piper
Lintea, bine spălată, ceapa roşie tăiată cubuleţe, morcovul tocat şi
verdeaţa se fierb aproximativ 30 minute, la foc potrivit. Se strecoară, se
adaugă uleiul, puţin oţet de mere, mirodeniile, ceapa verde tocată şi sare.
După ce s-a răcit amestecul, se pun castraveţii, ridichile şi ardeiul, tăiate
mărunt. Salata se serveşte ornată cu frunze de pătrunjel verde.

Paste cu peşte
Pastele fierte se amestecă cu peştele rasol sau grătar, mărunţit, ulei
presat la rece, condimente.

Cartofi fierţi cu smântână (39)

 Cartofii noi se fierb în coajă sau fără coajă. Peste cartofii fierbinţi, se
toarnă smântână sau ulei, se presară sare, iar după gust se servesc cu
mărar, tarhon sau pătrunjel tocat.

Ciuperci umplute (39)

Pălării mari de ciuperci, curăţate de lamele, spălate, scurse, se umplu cu
codiţele lor tocate mărunt şi amestecate cu ulei, smântână, sare, mărar
tocat, se aşază în tavă şi se coc la cuptor.

125
CONDIMENTE
Uşoare
f
Mărar Pătrunjel Leuştean Ceapă Cimbru
Oregano (şovârv) Tarhon Angelică, frunze Măghiran Melisă
Chimen Busuioc Salvie Mentă Isop
Lavandă Fenicul Coriandru Anason Hasmaţuchi
Rozmarin
Tari
Hrean Muştar Usturoi
Ardei iute Piper

SALATE
Salată de dovlecei (39)
• 300 g dovlecei
• 2-3 linguri ulei
• 2 linguri oţet
• 1 ceapă
• 1 roşie
• mărar
• câteva măsline
• sare
• piper
Dovleceii se decojesc, se fierb în apă cu sare, după care se scurg şi se
toacă. Se amestecă bine cu ulei, oţet, puţină sare, piper, mărar tocat şi
ceapă tăiată mărunt.
 Salata se ornează cu felii de roşie şi cu măsline.

Salată de sfeclă (35)

• 250 g sfeclă roşie
• 1 castravete proaspăt
126
• Vi legătură hrean
• 2 linguri ulei
• piper negru măcinat
Se fierbe sfecla. Se taie cubuleţe sfecla şi castravetele, apoi se amestecă
uşor. Se adaugă hreanul, dat pe râzătoare. înainte de a o servi, salata se
stropeşte cu ulei şi se presară piper. Se poate servi cu paste fierte.

Salată de conopidă (35)

• Vi conopidă
• 1 gogoşar
• 1 castravete mic
• 1 măr verde
Pentru sos: 1 lingură ulei, 1 lingură oţet de mere.
Se desface bucheţele conopida, apoi se fierbe în apă cu sare. Se toacă
gogoşarul, mărul şi castravetele. Se amestecă uşor ingredientele pentru
salată şi se adaugă un sos preparat din ulei şi oţet de mere. Se lasă salata la
frigider cel puţin 30 de minute înainte de a o servi.

Salată de mere cu ţelină

• 300 g ţelină
• 4 mere verzi
• 4 morcovi
• tărâţe
• 1-2 legături de verdeaţă (busuioc, mentă, măghiran)
• 1 măr roşu
• 3-4 linguri ulei
• Vi linguriţă amestec de condimente
• 1 ceapă
• sare
Se spală ţelină şi se curăţă bine. Se dau merele, morcovii şi ţelină pe
râzătoare. Se toacă ceapa şi verdeţurile, apoi se
127
amestecă bine cu uleiul, condimentele şi tărâţele. Se încorporează merele
şi ţelina.

Salată de andive
7-8 andive se spală bine cu apă rece şi se aşază într-un prosop curat
pentru a fi uscate.
Se pregăteşte un sos din zeama unei lămâi, 2-3 linguriţe de apă, o
jumătate linguriţă sare şi 2-3 linguri ulei. Acestea toate se amestecă bine,
lăsându-se 5-10 minute în vas. între timp andivele spălate şi uscate se taie
în feliuţe foarte subţiri (pe lung). Peste ele se toarnă sosul, se amestecă
bine, se lasă la frigider Vi de oră într-un castron acoperit.

Salate diverse
Se prepară din una sau mai multe ingrediente: roşii, varză crudă,
lăptucă, varză roşie, castraveţi proaspeţi, ardei graşi, morcovi, ţelină etc.,
asezonate cu ulei, oţet, condimente, sare, după gust.

Salată de cartofi (35)

• 1 kg cartofi
• 100 g fasole boabe mari
• l
A kg morcov
• !4 kg ceapă
• 6 ouă
• 200 g măsline
• 200 ml ulei
• zeamă de lămâie
• sare, după gust
Preparare:
Cartofii, fasolea, morcovul şi ouăle se fierb. Se curăţă cartofii de coajă,
se taie cartofii şi morcovii cubuleţe şi ouăle felii. Se 128

r
amestecă cu boabele de fasole, măslinele, uleiul, zeama de lămâie şi
sarea.
Salată asortată de ardei (35)
Ardei capia, ardei graşi şi gogoşari copţi, curăţaţi, spălaţi şi scurşi,
vor fi aşezaţi într-un castron, având codiţele înfăşurate în staniol,
pentru un aspect deosebit.
Se va face un sos din zeamă de lămâie diluată cu apă şi amestecată
cu puţină miere, sare, ulei şi boabe de ienibahar măcinate, care va fi
turnat peste ardei.
Salată din frunze de bob (35)
Frunzele tinere de bob, spălate şi scurse, se amestecă cu zeamă de
lămâie, sare, puţin ulei.
Salată de urzici (35)
Urzici tinere, spălate, scurse şi tocate, se amestecă cu puţin ulei,
sare, zeamă de lămâie.
Este sănătos să se facă o cură de două săptămâni cu această salată.

Salată de varză albă (35)

Varza albă tocată poate fi amestecată cu:
- ulei, sare, zeamă de lămâie;
- morcov crud dat pe râzătoare, ulei, sare, lămâie;
- ardei gras tocat, pătrunjel verde tocat, suc de roşii, ulei.

DESERTURI

• Salată de fructe: mere, pere, banane, kiwi, struguri,

portocale, grepfrut, ananas etc., cu miere şi frişcă;
• Grâu fiert amestecat cu miere şi nucă pisată;
• Fructe proaspete;
129
• Cereale (grâu, porumb, orz, orez, secară) zdrobite în fragmente
mici, fierte 5 minute în lapte şi lăsate o jumătate de oră acoperite,
fără foc; se îndulcesc cu miere; se poate adăuga scorţişoară.

Mere cu nuci şi miere (30)

• 4 mere, 100 g nuci, 2 linguri miere
Merele se dau pe răzătoarea mai mare, cu coajă cu tot. Se adaugă
nucile tocate mărunt (nu trecute prin maşină), mierea şi se amestecă
totul bine. Se servesc pe un platou, puse în chip de tort şi tăiate felii, sau
în boluri mici, eventual cu îngheţată.
 îngheţată cu fructe sau cacao
• 450 g smântână
• 100 g miere albine
• 4 gălbenuşuri
• 1 albuş, sare
Se amestecă toate ingredientele cu mixerul şi se adaugă fructe
mixate sau cacao, după preferinţe, amestecând în continuare compoziţia
obţinută.
Se toarnă în formele dorite şi se pune la îngheţat.

Bomboane din făină de cereale

• 100 g unt
• 7 linguri miere de albine
• 250 ml lapte dulce
• 16 linguri pulbere de cereale
• 7 linguri făină de biscuiţi
• 2 linguri cacao
• 14 linguri nucă măcinată
• 2 ouă
• vişine proaspete sau conservate cu alcool
• nucă de cocos
130
Se amestecă toate ingredientele până la obţinerea unei paste de
consistenţă mai tare, din care se fac bomboane cu vişine la mijloc şi se
dau prin nucă de cocos.
Bomboane din cereale cu struguri
• 15 linguri pulbere de cereale
• 2 ceşti nucă măcinată
• 3 linguri miere de albine
• 4 linguri ulei
• 6 linguri apă
• 1 strugure
• nucă de cocos răzuită
Se amestecă cerealele cu nuca măcinată, mierea, uleiul şi apa. Se
face o pastă omogenă, consistentă. Se fac apoi cocoloaşe mici cu boabe
de strugure la mijloc şi se dau prin nucă de cocos.
Ruladă din cereale tip Cereale 1 cu brânză dulce
 Foaia de ruladă:
• 100 g unt
• 7 linguri miere de albine
• 250 ml lapte dulce
• 16 linguri pulbere de cereale
• 7 linguri făină de biscuiţi
• 2 linguri cacao
• 14 linguri nucă măcinată
• 2 ouă
Se amestecă toate ingredientele până la obţinerea unei paste de
consistenţă mai tare.
Crema din brânză dulce:
• 200 g brânză dulce foarte proaspătă
• 2 linguri miere de albine
• 1 gălbenuş crud
• stafide
• mirodenii
131
Se amestecă brânza cu gălbenuşul frecat, mierea şi stafidele. Se
întinde apoi o foaie din prima compoziţie, se pune crema de brânză şi se
rulează. Se ornează cu nucă de cocos şi se lasă la frigider 3 ore.

PÂINE DE CASĂ ŞI SPECIALITĂŢI

Pâine integrală
• 1 kg făină integrală de grâu
• 500 ml apă
• 50 g drojdie
• Vi linguriţă sare
Se dizolvă drojdia în 2 linguri de apă călduţă, se adaugă 1 linguriţă de
zahăr, făina, apa, sarea, se frământă aluatul, se lasă la dospit 15-20 de
minute. Se aşază în forme de cozonac şi se lasă la crescut.
Se coace la cuptor timp de o oră la foc potrivit.
Lipie integrală
• 300 g făină integrală
• 0,4 1 apă
• 30 g tărâţe
• 1-2 linguri ulei
• sare după gust, seminţe de dovleac decojite, seminţe de floarea-
 soarelui decojite, in, susan alb, susan negru, miez de nucă, mac
Se frământă o cocă şi se lasă o oră la dospit.
Se întinde o foaie potrivit de subţire, care se coace 1 oră şi 20 de
minute, la temperatura de 180 °C.
Pâine de casă cu cartofi (9)
• 1 kg cartofi
• 2 kg făină integrală de grâu
• 100 g drojdie
132
• 20 g sare
• 1-1,2 1 apă caldă
Cartofii se spală şi se fierb în coajă. Se curăţă de coajă, înainte de a
se răci de tot, şi se trec prin maşina de tocat. în copaie, se face un loc la
mijloc în făină, se pun cartofii călduţi, drojdia înmuiată cu puţină apă,
sarea şi apa încălzită la temperatura corpului. Se amestecă totul şi se
frământă bine aluatul, care trebuie să fie de preferinţă îndesat. Se
presară făina şi se lasă la cald, să crească. Se răstoarnă aluatul pe masa
presărată cu făină şi se fac pâini lungi sau rotunde, care se aşază în
tăvi, de asemenea presărate cu făină. Se mai lasă să crească şi se coc la
cuptor, la foc potrivit, circa o oră.
Crochete
• 300 g făină integrală de grâu
• 2 ouă
• 250 ml lapte dulce
• 50 g unt
• sare (un vârf de linguriţă)
• 250 g seminţe de floarea-soarelui decojite
• drojdie proaspătă, cât o nucă
• 2 linguri oţet de afine negre sau de mere
• sare, după gust
• ulei de floarea-soarelui
Opţional se pot combina şi alte tipuri de seminţe: de dovleac, susan
şi altele.
Peste drojdie se adaugă laptele cald, sarea, 100 g făină integrală de
grâu, se omogenizează şi se lasă la dospit (la căldură) până îşi
dublează volumul.
Se amestecă untul, ouăle, oţetul de afine negre sau de mere, se
 adaugă la aluatul dospit obţinut anterior, apoi se pun restul de făină şi
seminţele.
Se unge tava de cuptor cu ulei, se aşază cu linguriţa aluatul în
diverse forme (rotunde, alungite sau şpriţate, ca fursecurile).
133

II
Se coace la foc mic timp de 20-25 de minute, în cuptorul încălzit în
prealabil.
Se servesc ca atare, alături de lapte dulce, iaurt sau pot înlocui pâinea
din alimentaţie.

Crochete dulci
Aceeaşi reţetă la care se adaugă în compoziţie stafide, iar după
coacere se ung cu miere de albine sau se introduc într-un sirop
concentrat din miere şi apă, 1-2 minute, după care se lasă la uscat o
jumătate de oră.

Crochete de post
• 300 g făină integrală de grâu
• 200 ml apă minerală
• 50 ml apă călduţă
• 50 ml ulei
• sare (un vârf de linguriţă)
• 250 g seminţe de floarea-soarelui decojite
• drojdie proaspătă, cât o nucă
• 2 linguri oţet de afine negre sau de mere
• ulei de floarea-soarelui
Opţional se pot combina şi alte tipuri de seminţe: de dovleac, susan
şi altele.
Peste drojdie se adaugă apa călduţă, sare după gust, 100 g făină
integrală de grâu, se omogenizează şi se lasă la dospit (la căldură) până
îşi dublează volumul.
Se adaugă la aluatul dospit obţinut anterior restul de făină, apa
minerală, uleiul, oţetul de afine negre sau de mere şi seminţele.
Se unge tava de cuptor cu ulei, se aşază cu linguriţa aluatul în
diverse forme (rotunde, alungite sau spriţate, ca fursecurile).
 Se coace la foc mic timp de 20-25 de minute, în cuptorul încălzit în
prealabil.
134
PREPARAREA IAURTULUI DE CASĂ
1. Se ia un litru de lapte care a fiert la foc mic (agitat ca să nu se
prindă).
Se acoperă şi se răceşte la temperatura camerei.
Se ia o cană din el şi se amestecă cu un iaurt, rezultând o pastă.
Această pastă se amestecă cu laptele rămas.
Se lasă la 38-43°C, 24 de ore.
2. Doi litri de lapte se aduc aproape de punctul de fierbere.
Se amestecă cu 1-2 linguri de miere şi 3 linguri de iaurt.
Se amestecă pentru omogenizare şi se lasă cel puţin 4 ore (până se
solidifică) la 40°C.

Iaurt cu lămâie (35)

Se bate iaurtul bine cu telul, se îndulceşte, se adaugă coajă şi
zeamă de lămâie, după gust, se dă la rece. Este răcoritor, bun mai ales
vara.

PREPARAREA BORŞULUI DE CASĂ

• într-un vas de cca 8-10 litri se pun tărâţe de grâu până la

jumătate din capacitatea lui.
• Se înmoaie cu apă rece (atâta cât să cuprindă toate tărâţele de
grâu).
• Se adaugă cimbrişor, frunze de vişin (verzi sau uscate) şi o felie
de lămâie.
• Se umple vasul cu apă clocotită, după care se adaugă huştele.
• Se acoperă vasul cu capac şi se înveleşte în multe pături de lână
(pentru a se răci treptat, în două zile).
• După o zi sau două de acrit, se adaugă în vas apă caldă, până la
umplere, şi se lasă la limpezit 3-4 minute.
135
• Se ia din borşul limpede şi se strecoară printr-o sită foarte deasă,
punându-se apoi într-un alt vas, de colectare.
• în vasul cu tărâţe şi borş se adaugă apoi apă caldă şi se repetă
operaţiunea, adică se adaugă din nou apă caldă până la umplere şi se lasă
iar la limpezit 3-4 minute, şi tot astfel până când borşul obţinut nu mai
este acru.
• Borşul strecurat, din vasul de colectare, se pune în sticle cu capac
şi se păstrează în camere reci (cămări, beciuri), fără conservanţi, timp
îndelungat, consumându-se ca atare, ori ca adaos în prepararea
diverselor mâncăruri.

PREPARAREA CEAIULUI SI A CAFELEI

*

Ceaiul de fructe (măceşe, păducel, cătină, porumbe)

Varianta I: 1 linguriţă fructe la o cană apă fierbinte; se lasă vasul
acoperit de seara până dimineaţa, se strecoară, se îndulceşte cu puţină
miere.
Varianta II: 1 linguriţă fructe la o cană apă fierbinte; se dau într-un
clocot, se lasă vasul încă jumătate de oră acoperit, fără foc, se strecoară
ceaiul, se îndulceşte după gust cu miere. Se consumă 250-750 ml/zi.
Ceaiul verde
Este mai bun ceaiul cu frunze întregi; o linguriţă plantă la 1 cană
(200-250 ml) apă clocotită, se infuzează 3 minute; ceaiul se strecoară, se
bea neîndulcit sau îndulcit cu puţină miere; se consumă 250-500 ml pe
zi.
Cafeaua
Este de preferat cafeaua boabe măcinată în casă (pentru conservarea
aromelor şi pentru a evita amestecul cu aditivi).
Se toarnă 1 ceaşcă (100-150 ml) apă fierbinte peste o linguriţă cafea
prăjită şi măcinată. Se infuzează (în vasul acoperit)
136
15 minute. Se îndulceşte cu miere şi eventual se consumă cu lapte.
Cafeaua filtru este cafea infuzată şi corespunde principiilor dieteticii
naturiste. Cafeaua fiartă, dată în clocot, este toxică.

BĂUTURI NATURALE
• Portocale şi grepfrut tocate până în stadiul de pastă. Se amestecă
cu apă minerală şi cu miere după gust.
• Ceai de fructe de pădure
• Compot de rabarbură (revent)
• Sucuri de fructe naturale
• Sucuri de legume
 • Limonadă de banane (29): 3 banane tăiate bucăţele, 2 linguriţe
miere, zeama de la o jumătate de portocală, puţină zeamă de lămâie
şi coajă rasă de lămâie; se face un piure din toate ingredientele şi se
adaugă tot atâta apă când se serveşte.
• Miere de trandafiri (30): 100 g petale de trandafir, 500 ml apă,
600-800 g miere naturală; se fierbe apa în clocot, se pun în ea
petalele, se lasă să fiarbă 10 minute, se trag de pe foc şi se lasă să se
infuzeze încă 10 minute, după care se trec prin sită, pasându-le; se
adaugă mierea, se amestecă bine şi se pune siropul la borcane sau la
sticle; se bea ca atare, cu apă minerală, ori se adaugă în ceai.

137
BIBLIOGRAFIE
1. D’Armor Beatrice, Les recettes de tante Cerile, France Graphic Publication, Paris, 1989.
2. Aubert Emmanuelle, Les 9 grains d’or dans la cuisine, Le Courrier du Livre, 1983.
3. Avolio Luigi, II pane fatto in casa, MP editioni, 2000.
4. Basdekis Jean-Claude, Ghid de Dietetică, Polirom, 1999.
5. Bianchi Rossella, II Pesce, Martin&C. Gruppo Editoriale.
6. Biason Patrick, Huiles de poison et soute, Plantes Medecines Associees, nr. 19, mars-avril
1992.
7. Bricklin Mark, Stocker Ferguson Sharon, Natural Healing and Nutrition, annual, 1990,
Rodale Press, Emmaus, Pennsylvania, 1990.
8. Burger Guy-Claude, La Guerre du Cru, Roger Faloci, 1985.
9. Catrina Nicolae, Din tainele alimentaţiei lacto-vegetariene, Ediţia a IV-a, revăzută şi adăugită,
Deceneu, 1997.
10. Chabault C. Macchi, La bonne cuisine de nos grand-meres, Edition de Vecchi, 1985.
11. Chirilă Pavel şi colaboratorii, Bolnavul ca victimă... Răspunsul medicinei naturiste, Christiana,
2000.
12. Chirilă Pavel şi colaboratorii, Medicină naturistă, Christiana.
13. Cousins Barbara, Cooking Without (a detoxification guide and recipe book for gaining
and maintaining good health and weight control), Comtec Printed, 1995.
14. Croitoru-Capbun Viorica, Ciucă Răzvan, Pâinea de neamul românesc, Editura Star Tipp,
Slobozia, 2002.
15. Dean Edell, Eat, Drink & Be Merry, Harper Collins Publishers, 1999.
16. Desbrosses Philippe, Le Krach Alimentaire, Edition du Rocher, 1988.
17. Gold D. Mark, Bilch James and Phyllis, Web-page.
18. Gotschall Elaine, Breaking the Vicious Cycle, The Kirkton Press, Baltimore Ontario,
Canada.
19. Harrison, Principiile medicinii interne, Teora, Bucureşti, 2000.
20. Jervis Norman and Ruth, The Foresight Wholefood Cookbook, 1986.
138
21. Jonyeux Henry, Kiwi et cancer, Plantes Medecines Associees, nr. 19, mars-avril 1992.
22. Klauss Johanna, Cura vegetală, Editura Lucman, 2000.
23. Kushi Aveline, Esko Wendy, The Quick and Natural Macrobiotic Cookbook, CB Contemporary
Books, Chicago, 1989.
24. Lipp I. Frank, Eficienţa, istorie şi politici privind plantele medicinale, Alternative Therapies in
Health and Medicine, July 1996, voi. 2, nr. 4.
25. Iustin Lupu, Zanc Ioan, Sociologie medicală. Teorie şi aplicaţii, Editura Polirom, 1999.
26. Macovei Nicoleta, O bombă chimică: aditivii alimentari, Christiana, Bucureşti, 2003 (10-13).
27. Matei Florica şi colaboratorii, Preparate culinare fără foc, Editura Alex-Alex, 2001.
28. Merzenich Margret, Thier Erika, Pâine şi specialităţi de panificaţie, Editura M.A.S.T., 2000.
29. Messegue Maurice, Băuturi naturale, Editura Venus, Bucureşti, 1998.
30. Messegue Maurice, Mărul, fructul ispitei, seria Hrana vie, Editura Venus, Bucureşti, 1998.
31. Messegue Maurice, Morcovul şi fraţii lui, Editura Venus, Bucureşti, 1998.
32. Menrath Daniel, Dieta vieţii, Mondocart Press, Bucureşti, 1998.
33. Mindell Earl, Soy Miracle, Simon&Schuster, New-York, 1995.
34. Mohan Gh., Ardelean A., Ecologie şi protecţia mediului, Editura Scaiul, 1993, Bucureşti.
35. Nicolescu Maria-Lili, Nicolescu Cristian-Gh., Bucătăria vieţii sănătoase, Editura Viaţă şi
Sănătate, Bucureşti, 2000.
36. Peter Claudiu, Mâncăruri uşoare cu legume, Editura Hiparion.
37. Petre Marian, Borduz Lucian, Ciupercile medicinale utilizate în profilaxia şi terapia maladiilor umane grave,
Editura Printhech, Bucureşti, 2003.
38. Pieptea Radu, Apa, factor biologic esenţial pe Terra, Editura Euro- Holding.
39. Precup Neli, Preparate pentru bufet suedez, Colecţia Poftă mare, Editura Hiparion, 2002.
40. De Premawardhana Ana L.D. şi colab., European Endocrinology Journal. Metabolism, 2000, Aug.
(143; 185-188).
41. Reese Dubin, Miracle Food Cures from the Bible, Prentice Hali Press, 1999.
42. Riccio Dolores, Supermâncăruri, Coloseum, Bucureşti, 1995.
43. Roehl Evelyn, Whole Food Facts, Healing Arts Press, Rochester, Vermont, 1996.
44. Sananes Roland, Les manifestations allergiques chez Venfant, Cahiers de biotherapie, Nr. 101-
supplement 1989.
139
45. Schultz-Friese W., Monnier Margot, Cum să prevenim şi să vindecăm boala canceroasă. Dietă
anticanceroasă, Casa de Cultură Angeli S.R.L., 1997.
46. Segal Rodica şi colaboratorii, Valoarea nutritivă a produselor agroalimentare, Ceres, 1983.
47. Seignalet Jean, L’alimentation ou la troisieme medecine, Franşois-Xavier de Guibert, Paris,
 1998.
48. Spiller Gene, Eat Your Way to Better Health, Prima Publishing, 1996.
49. Tănase Irina şi colab., Poluarea apei de băut cu nitraţi. Evaluarea incidenţei intoxicaţiei acute la populaţia 0-1
an în perioada 1991-1993, a XXIX-a Sesiune Ştiinţifică 3-4 martie 1994, Institutul de Igienă şi
Sănătate Publică.
50. Tumer Lisa, Meals that Heal, Healing Arts Press, Rochester Vermont, 1996.
51. Ursu Liliana, Iacob Ioana, Aspecte sanitare privind conţinutul în trihalometani (THM) al apei potabile
distribuită populaţiei prin sistem centralizat, Igiena, voi. XXXVI, nr. 3, 1987.
52. Vasilescu Mihaela, Fate of Pesticides in the Environment and the Quality of Drinking Water in Relation to
Human Health. Chemical Safety, International Reference Manual. Edited by Mervyn
Richardson. VCH Weinheim-New York-Basel-Cambridge-Tokyo, 1994.
53. Vasilescu Mihaela, Poluarea apei cu pesticide (1988-1996), A XXXII Sesiune Ştiinţifică
aniversară 70, 8-9 mai 1997, Institutul de Igienă şi Sănătate Publică, Servicii de
Sănătate şi Conducere, Bucureşti.
54. Vasilescu Mihaela şi colaboratorii, Poluarea cu insecticide organo- clorurate a Dunării, sursă de apă
potabilă, The Illth International Sympozion and Exhibition on Environmental
Contamination in Central and Eastem Europe, 10-13 september, 1996, Varşovia.
55. Vlădineanu Elena şi colab., Supravieţuirea germenului Campylobacter jejuni şi C. coli în cursul procesului de
prelucrare a puilor într-un abator de păsări, a XXIX-a Sesiune Ştiinţifică, 3-4 martie 1994,
Institutul de Igienă şi Sănătate Publică.
56. Weiss Auguste Moli, Sunteţi anemici? 150 de reţete pentru... un sânge proaspăt, Editura Venus,
Bucureşti, 1998.
57. Corneliu Zeană, Magneziul, biologie-clinică-tratament, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1994.
58. *** Bucătăria vegetariană, Colecţia Poftă mare, Editura Hiparion, 2002.
59. *** Clinică. Endocrinologie. Metabolism, 1973 (37; 901-909).
60. *** Drug Saf, 2000, Feb. (22; 89-95).
140
CUPRINS

Cap. I. Echilibrul acido-bazic / 5

Cap. II. Greşeli în alimentaţia modernă / 8

Folosirea exclusivă sau abuzivă a pâinii albe / 8 Zahărul / 10
Aditivii / 11
Folosirea sării albe extrafine / 17
Rafinarea uleiului / 18
Renunţarea la alimentele integrale / 18
Organisme modificate genetic / 19
Abuzul alimentar / 20
Abuzul de came şi grăsimi / 21
Folosirea apei de reţea şi a straturilor de suprafaţă / 22
Poluarea hranei / 23
Folosirea înlocuitorilor / 25
Consumarea băuturilor răcoritoare nenaturale / 28
Tratarea termică abuzivă / 28
Tehnologii şi produse care denaturează starea naturală a alimentelor / 29
Consumarea excesivă a alimentelor moi / 30 Poluarea cărnii şi a
produselor din came / 30 Consumul unor alimente sărace în
pigmenţi vegetali / 31 Alimentaţie exclusivă / 31
Lipsa alimentaţiei naturale a sugarului / 32 Vasele în care se
prepară mâncarea / 35 Efectul radiaţiilor asupra alimentelor /
36 Afumarea alimentelor / 37 Substanţe administrate
animalelor şi plantelor / 37 Poluarea solului / 38
Lipsa convingerilor şi a practicilor legate de postul alimentar
/ 38

Cap. III. Consecinţele alimentaţiei moderne / 40

Cap. IV. Principiile dietei naturiste / 46

Alimentul integral / 46 Cerealele / 47 Fructele / 52 Apa / 54
Legumele / 56 Zarzavaturile / 57 Ciupercile / 58 Mierea / 60
Peştele / 62 Ouăle / 64 Lactatele / 64 Problema fibrelor / 66
Problema vegetarianismului / 68 Problematica alcoolului,
cafelei, ceaiurilor şi condimentelor / 69 Grăsimile / 73
Carnea / 74 Postul / 75 Ritmul meselor / 76
142
Sfaturi practice / 76 Dieta şi cancerul / 79 Dieta şi ateroscleroza / 80
Dieta şi obezitatea / 81 Dieta şi alergiile / 81 Alimente ce trebuie
evitate / 82 Sarea / 83
Conţinutul în principii nutritive al unor alimente / 85

Cap. V. Reţete care respectă principiile alimentaţiei / 87

Micul dejun / 87 Prânzul / 88
Supe. Ciorbe / 88
Mâncăruri / 98 Cina / 120
Condimente / 126 Salate / 126
Deserturi / 129
Pâine de casă şi specialităţi / 132 Prepararea iaurtului de casă / 135
Prepararea borşului de casă / 135 Prepararea ceaiului şi a cafelei / 136
Băuturi naturale / 137

Bibliografie /138

143
Majoritatea specialiştilor sunt de părere că alimentaţia
modernă este principala cauză incriminată în apariţia şi
răspândirea largă a bolilor din vremea noastră.
Dezastrul ecologic a început în secolul al XlX-lea; odată
cu schimbarea alimentaţiei, s-a schimbat şi patologia;
anumite comunităţi care au rămas la alimentaţia ancestrală
nu cunosc bolile moderne.
Conceptul alimentaţiei ancestrale se afirmă tot mai mult
în lume.
Această carte vă oferă noţiunile fundamentale ale acestui
concept, precum şi reţete elaborate pe baza principiilor
alimentaţiei echilibrate a omului sănătos.

Beneficiile rezultate din vânzarea acestei cărţi sunt destinate

Centrului de îngrijiri Paliative „Sf. Irina“ din Bucureşti. Cumpărând
această carte contribuiţi la alinarea suferinţei bolnavilor de cancer.