Admitere UNMB – Septembrie 2014

Georg Friedrich Handel

Muzicologie – FCMPM – eseu admitere

Candidat: Ivașcu Artemissa

Andreea Loredana

1
Georg Friedrich Handel

(1685-1759)

2
 Baroc (în italiană şi portugheză Barocco, în franceză şi engleză Baroque) desemnează
simultan o perioadă în istoria europeană dar şi un curent artistic care a fost generat
în Roma, Italia, în jurul anilor 1600, migrând şi fiind relativ rapid asimilat în celelalte ţări şi
culturi europene, de unde a migrat apoi şi în cele două Americi dar şi în alte părţi ale lumii.

Noţiunea de baroc include şi un anumit stil muzical, care a apărut puţin mai târziu decât
perioada considerată baroc pentru pictură, sculptură şi arhitectură. Johann Sebastian
Bach, Antonio Vivaldi şi Georg Friedrich Handel sunt compozitorii cei mai de seamă ai stilului
muzical baroc.

Unul din elementele specifice ale muzicii barocului, aidoma artelor vizuale baroc,
este ornamentaţia bogată, exhaustivă, uneori superfluă. Atunci când barocul a lăsat
loc clasicismului în artă, acest element a fost diminuat sensibil sau chiar s-a pierdut.

Sintetizarea scriiturii polifonice vocale a Renașterii (în scopul simplificării țesutului

melodic) conduce către apariția scriiturii omofone, pe de-o parte, și a tonalității funcționale-
gravitaționale, pe de altă parte. Astfel, muzica barocului a început prin a fi omofonică, dar a
devenit polifonică odată cu apariţia unor compozitori de talia lui Bach şi Handel, păstrându-și
caracteristicile tonal-funcționale. De fapt, cei doi au ridicat polifonia muzicii baroce la un nivel
de complexitate, armonie şi muzicalitate nemaiîntâlnite până atunci.

Muzica barocului permitea improvizaţii, întrucât adeseori notația se reducea doar la

prezenta basului cifrat, ca atare, interpreții realizau adevărate improvizații pornind de la
reperele sugerate de această scriitură. Dinamica muzicii era "terasată," în sensul că adesea
intensitatea sonoră se schimba neaşteptat. Muzica avea un tempo relativ constant, iar
tonalitatea sa era majoră (considerată a sugera veselie) sau minoră (considerată a sugera
tristeţe).

3
 În anul 1685, aducând bucurie familiei, și anume bărbierului-chirurg Georg Handel și
Dorotheei Taust, fiica unui preot, vede pentru prima dată lumina zilei micuțul Georg Friedrich
Handel. Familia Handel a mai avut două fetițe, dintre care una a murit tânără.

Prima informație muzicală cu privire la viitorul compozitor datează din anul 1694, când
într-o vizită la castelul ducal de la Weissenfels, însoțind pe tatăl său, Georg Friedrich în vârstă de
9 ani a improvizat cu un talent uimitor la orga capelei, la sfârșitul unei slujbe. Ducele,
ascultându-l pe copil, se apropie de bătrânul chirurg sfătuindu-l să se ocupe de educația
muzicală a copilului-minune. Cu toate acestea, micul Handel a crescut într-un mediu lipsit de
procupări muzicale, tatăl său fiind un dușman declarat al muzicii. În aceste condiții, Georg
Friedrich a fost nevoit să descopere singur lumea muzicii ascultând orga bisericii vecine unde
mama sa și sora acesteia, Anna, îl duceau în fiecare zi. De asemenea, pentru a îndeplini dorința
tânărului Handel de a studia un instrument, mătușa Anna a fost nevoită să strecoare în casă un
clavicord pe care l-a așezat în pod, unde, noaptea, micuțul Handel se furișa pentru a atinge
clapele mute.

O legendă handeliană – Tablou de Dicksee

4
 Aceste relatări au statut de legende însă, fiind contrazise de anumite realități ale vremii
sale, care atestă faptul că un copil de 9 ani care nu avea niciun fel de pregătire muzicală, nu ar fi
putut primi permisiunea de a se apropia de orgă în prezența ducelui când slujba nu era încă
terminată. Însă, chiar dacă acest lucru ar fi fost posibil, nu putea să îl impresioneze pe ducele
Johann Adolf, mare iubitor de muzică.

Faptul că bătrânul Handel a dorit ca fiul său să studieze dreptul, a făcut să se creadă că
acesta este un dușman convins al muzicii și al muzicienilor. Însă de timpuriu micul Handel este
încredințat organistului Fr. Zachow, cel mai de seamă muzician al orașului, pentru a fi inițiat în
tainele muzicii. ”În creaţia dascălului său, tânărul Händel a aflat gustul pentru solemn şi
triumfal, pentru eroic şi pastoral sau pentru cântul unit cu dansul, amintind de stilul elin.”

După terminarea gimnaziului s-a înscris la facultatea de drept, unde a studiat pentru
sccurt timp, pentru a împlini dorința tatălui său care murise cu cinci ani în urmă. În paralel însă,
nu a părăsit lumea muzicii, ocupând postul de organist al catedralei din Halle,până la
momentul plecării sale spre Hamburg. Acolo Handel s-a împrietenit cu doi muzicieni ale căror
nume au rămas în istoria muzicii germane: compozitorul R. Keiser și compozitorul, cântărețul,
teoreticianul și dirijorul Johann Mattheson.
Handel va cânta în orchestra teatrului din Hamburg, ca violinist și se va impune în
domeniul compoziției prin operele Almira și Nero, al căror succes va duce la răcirea relațiilor cu
ceilalți doi compozitori. La scurt timp după aceasta, teatrul a cunoscut o perioadă de declin, iar
pentru salvarea situației financiare s-a recurs la reprezentațiile unor piese de gust facil. Acest
lucru îl determină pe Handel să părăsească Hamburg-ul, fară a mai aștepta premiera noii sale
opere Florindo și Dafne. La invitația lui Gastone Medicis, al șaptelea și ultimul Mare Duce de
Toscana, va pleca în Italia în anul 1707, unde în cei patru ani pe care i-a petrecut acolo a vizitat
cele patru orașe importante în istoria operei: Florența, Roma, Veneția și Napoli. Deși la
Hamburg luptase împotriva influenței tot mai mari a operei italiene, ajuns în Italia, Handel își
însușește stilul vocal dramatic în care recitativul, ariso-ul și aria alternau succesiv, un prim rod al

5
contactului cu stilul italian fiind opera Rodrigo (prezentată în 1707 la Florența) și cantata
Lucrezzia, scrisă după modelul tradițional italian.
La Roma, activitatea de operă era sistată datorită dorinței Bisericii Catolice de a domina
viața culturală, a valului de pietism, dar și a unui edict dat de Papa Inocențiu al XII-lea. În
schimb, aici se dezvoltă cantata și oratoriul, șederea lui Handel în Roma fiind pentru el o
adevărată școală ce i-a prilejuit contactul cu arta oratoriului italian, dar și cu strălucita școală
violonistică italiană.
La reuniunile artistice organizate în reședința cardinalului Ottoboni, Handel a intrat în
contact cu numeroși muzicieni de elită ai vremii respective. În acest loc a avut loc un turnir între
Handel și Domenico Scarlatti, competiția constând în măsurarea cunoștințelor atât cu privire la
clavecin, cât și cu privire la orgă. La clavecin, Scarlatti a dat dovadă de mare virtuozitate, pe
când la orgă, Handel i-a fost superior rivalului său. La Roma se întâlnește cu Agostino Steffani,
muzician și compozitor cunoscut în Europa pentru creația de operă, care ulterior studiilor
făcute la Munchen, Roma și Paris, va ajunge maestru al capelei curții din Hanovra, unde il va
succede Handel. La Napoli, Handel cunoaște cântecele populare calabreze și arta popularilor
fluierași italieni ale căror cântece se regăsesc în Sinfonia Pastorala a oratoriului Messiah. După o
ședere roditoare în Italia, Handel se îndreaptă spre Hanovra în 1710 pentru a ocupa postul de
capelmaistru al curții unde va rămâne doar pentru doi ani, timp în care va face două călătorii în
Anglia, unde se va stabili în anul 1712, devenind muzicianul preferat al curții engleze.
În afara importului operei italiene, la Londra, ca și în celelalte centre culturale ale
Europei, s-a încercat dezvoltarea unei opere naționale, bazată pe tradiționalul mask (balet
cântat). Murind prematur, Purcell nu a reușit să finalizeze opera engleză, iar încercările de la
începutul secolului al XVIII-lea ale criticului Addison de a promova opera engleză nu a putut
stăvili extinderea rapidă a operei italiene. La sosirea sa pe pământ britanic, Handel a fost rugat
să compună opera Rinaldi (1711), scrisă în doar 14 zile, care a avut un mare succes, contribuind
la impunerea lui Handel drept unul dintre cei mai importanți artiști ai vieții muzicale britanice.
Stilul operelor sale în care se observa solida sa tehnică componistică însușită atât de la maeștrii
germani cât și de la cei italieni, păstra stilul dramatic al muzicii germane, dar purta de asemenea
amprenta stilului strălucitor al operei italiene. Succesele sale erau considerate ca fiind ale unui

6
venetic german, asemenea regelui George I (fost principe de Hanovra), și deci primite cu oarece
rezerve, până în anul 1727 când a fost naturalizat ca englez și considerat muzician național și
susținător al artei engleze.
Viața sa la Londra a fost presărat de victorii și înfrângeri deopotrivă, ducând o luptă
crâncenă. Fiind înzestrat cu o energie neobișnuită, Handel a condus două Teatre de Operă:
„Academia Regală de Muzică” și „Covent Garden”, a călătorit în Europa cu scopul de a recruta
artiști valoroși (spre exemplu tenorul Senesino și sopranele Francesca Cuzzoni și Faustina
Bordoni) și a compus foarte multe lucrări într-un ritm uimitor. Referindu-se la țelul muzicii sale,
artistul declară: „Mi-ar părea rău ca muzica mea să amuze numai, eu aș dori să-i facă mai buni
pe oameni.”
Între anii 1717-1720, Handel s-a aflat în serviciul ducelui de Chandos, perioadă în care va
scrie cei 11 Chandos Anthems, mask-ul intitulat Esthera, opera pastorala Acis și Galathea și opt
suite pentru clavecin. Din 1720, Handel organizează activitatea Teatrului de Operă „Academia
Regală de Muzică”, pentru care scrie în genul operelor italiene, neadoptând însă întru totul
stilul lor. Nu a putut renunța la adâncimea expresivă a muzicii germane, iar pentru amatorii de
operă italiană reprezenta altceva față de muzica facilă de divertisment desfășurată pe un libret
convențional. Pentru a reînvia opera italiană, este adus la Londra compozitorul Giovanni
Bononcini (1670-1755) a cărui muzică era foarte apreciată, impregnând în operele napolitane,
cântecele populare italiene. Partizanii lui Bononcini grupați în jurul prinților de Galles și
Marlborough, voiau să îndepărteze muzica lui Handel, considerată inadecvată pentru genul
dramatic. Bononcini câștigă la început lupta, însă, prin opera Ottone (1723), Handel își recâștigă
locul privilegiat în lumea muzicală engleză.
În anul 1728, teatrul lui Handel, datorită unei dezastruoase situații financiare, s-a închis. La
acest lucru a contribuit și „Beggar’s Opera” (Opera Cerșetorilor), o parodie-pamflet a scriiorului
John Gay, cu muzica scrisă și adaptată de John Pepush. Alcătuită din melodii populare engleze,
scoțiene și irlandeze, Opera Cerșetorilor era o satiră socială, dar totodată parodia fragmente din
opera Rinaldo a lui Handel ca exemplu reprezentativ pentru opera italiană apreciată încă la
Londra. În anul 1729, Handel pleacă în Italia cu scopul de a gasi interpreți pentru a salva opera
italiană, și începe colaborarea cu regizorul Heidegger în conducerea Teatrului „Covent Garden”.

7
Dușmanii monarhului au dezlănțuit o nouă campanie împotriva compozitorului, la „King’s
Theatre”, concretizată între anii 1733-1734 prin aducerea altor doi creatori notorii: Nicola
Porpora, a cărui muzică prezenta un dramatism mai amplu, și Johann Adolf Hasse, propagator al
operei napolitane. De această dată Handel a fost înfrânt.
În anul 1737, ruinat financiar și epuizat fizic, Handel suferă un atac de apoplexie care îi
întrerupe temporar activitatea. La aniversarea fondării instituției, Universitatea Oxford îl invită
pe Handel în anul 1741 pentru a conduce festivitățile muzicale, unde i s-au cântat trei oratorii:
Esterah, Athalanta și Deborah, pastorala Acis și Galathea și concerte pentru orgă, toate
încununate de succes.
În ultimii ani ai vieții, în urma eșecului suferit în muzica dramatică, Handel se dedică
oratoriului cu care obține mari izbânzi, devenind un compozitor de referință pentru acest gen.
În 1742, la Dublin, la o stagiune de oratorii la care a fost invitat, Handel obține un mare succes
cu oratoriul Messiah. De asemenea oratoriul Judas Maccabaeus (scris în 1746 pentru
sărbătorirea victoriei ducelui Cumberland asupra ultimului predendent al Stuarților, Charles
Eduard) cunoaște triumf iar oratoriul Priviți eroii victorioși va entuziasma publicul englez.
Ostilitățile s-au stins, el fiind liber să compună în liniște, însă viața sa plină de luptă și
muncă asiduă s-a încheiat trist. În anul 1751, la vârsta de 66 de ani, Handel era aproape orb,
însă continua să dea concerte la orgă în spercial în beneficiul unor instituții filantropice. În anul
1759, în timpul reprezentării oratoriului Messiah la „Covent Garden”, Handel se simte rău, iar
câteva zile mai târziu își încheie pelerinajul pe acest pământ. Naturalizat englez, Handel este
considerat un muzician național al epocii. Corpul său a fost înmormântat la Westminster Abbey,
panteonul marilor personalităților engleze.

8
 MUZICA HANDELIANĂ

Pe patul suferinței sale, când Beethoven a primit catalogul creației lui Handel, a privit
spre cele 40 de volume așezate pe pian și a spus: „Iată adevărul”. Apoi întorcându-se spre
doctorul Gerhard Wegler a adăugat: „Handel este cel mai mare, cel mai priceput compozitor, de
la el mai pot încă să învăț.”

De asemenea, alți compozitori au apreciat creația handeliană cu aceeași ardoare ca și

Beethoven. Haydn spunea: „El este maestrul nostru al tuturor”, Mozart a preluat câteva din
lucrările sale, Schumann considera oratoriul Israel ca fiind „idealul unei opere corale”, Liszt îl
numea „mare cât lumea”, iar Glinka, într-o scrisoare către Bulgakov recomanda pentru concerte
”Handel, Handel, Handel”.

Marele compozitor a scris îndreptându-și creația cu perseverență și constanță spre un

public din ce în ce mai larg, ajungând – la ultimele oratorii – să se adreseze cu adevărat
poporului și umanității. Pentru prima dată în istorie, o manifestare a artei reușește să atragă
atenția unei mase mari și vaste a populației, prin muzica handeliană. Handel, împreună cu
contemporanul său compatriot, Bach, au fost cei care au cristalizat în muzică tonalitatea,
înlocuind astfel muzica modală cu cea tonală.

În domeniul muzicii instrumentale, Handel prezintă aceleaşi calităţi ca în genul

oratoriului: melodicitate şi accesibilitate, strălucire şi grandoare. Piesele pentru clavecin, în
formă de Suite, sunt modele de echilibrare sonoră şi forţă expresivă, cu teme cantabile şi linii
polifonice transparente. În general, el menţine cele patru dansuri tipice suitei: allemanda,
couranta, sarabanda, giga, cărora le conferă structura bistrofică a suitei. Uneori, dansurile sunt
reluate în variaţiuni, aşa cum face în Sarabanda Suitei în re minor, Passacaglia Suitei în sol minor
sau în Aria din Suita în Mi major.
Cele 20 de Concerte pentru orgă, impresionante monumente sonore, sunt fructul
deselor improvizaţii între actele operelor şi ale oratoriilor, Handel fiind, alături de Bach, unul
dintre marii improvizatori ai timpului. Concertele au patru părţi: Introducere, Allegro, Adagio,

9
Allegro, vădind înrâurirea sonatelor religioase, a tehnicii organiştilor germani, dar şi a stilului
italian şi englez. El acordă importanţă oboiului, căruia îi dedică mai multe concerte solistice.
Pentru clavecin a scris numeroase Suite, încadrate în tiparul tradiţional monotematic şi
structură bistrofică. Scrie şi trio sonate, sonate de cameră (fără numele dansurilor, ci cu
termenul de mişcare) pentru instrumente de coarde (vioară, violoncel, viola da gamba) sau de
suflat (flaut, oboi) şi clavecin, în diferite combinaţii.
Sonatele sale, scrise pentru diferite insturmente, sunt o fericită sinteză între stilul
melodic italian şi expresivitatea armonică a stilului german. Cele şase Sonate pentru violină şi
clavecin sunt modele de vibraţie emoţională şi accesibilitate, cu construcţii solide şi forme clare,
ele prevestind stilul clasic prin îmbinarea echilibrată a polifoniei cu armonia. Sonatele și
concertele handeliene sunt puternic influențate atât de Domenico Scarlatti cât și de muzica
instrumentală italiană.
Pentru orchestră a scris un număr de 18 Concerti grossi, trei Uverturi şi două suite mai
ample, scrise pentru a fi cântate în aer liber: Muzica apelor, (1716), o serenadă scrisă în
onoarea regelui George I, şi Muzica focului de artificii, pentru sărbătorirea păcii de la Aix en
Chapelle din 1748. Ca şi concertele grossi, uverturile cuprind aceleaşi instrumente soliste. Ca
gen şi formă, concertele sale sunt o sinteză între tradiţie şi prezent, alternând mişcările rapide
cu cele lente, cu părţi mai numeroase (4-7) şi cu structură variată a fiecărei părţi. Grupul
concertino este format din instrumente de suflat: flaut, oboi, fagot, corn şi trompetă. Şi creaţia
sa orchestrală denotă aceeaşi limpezime a scriiturii polifonice şi cantabilitate a temelor, dar şi
profunzimea gândirii componistice.
În genul muzicii religioase, pe lângă unele motete, scrise în Italia şi Anglia, a compus
psalmi anglicani, cei mai importanţi fiind Chandos Anthems, Coronatus Anthems (pentru
încoronarea regelui George al III-lea) şi Oda festivă (1737). A scris şi cinci Te Deum-uri, cel mai
renumit fiind cel utrechtan, scris la încheierea păcii de la Utrecht, din 1713, şi două Pasiuni
după Brooks, alcătuite pe acelaşi text utilizat de Telemann, Keiser şi Mattheson. Muzica sa
religioasă denotă influenţă italiană (Bassani), franceză (Lully), engleză (Purcell), dar mai ales
prezenţa densei polifonii germane.

10
 Handel a valorificat ansamblul folosindu-l în opere, dar mai ales în oratorii, unde acest
procedeu muzical dramatic este suveran, cu toate că opera napolitană redusese la minim
această valoroasă modalitate de exprimare muzicală.

Datorită faptului că se simțea deranjat de convenționalismul libretelor de operă, Handel

a găsit în oratorii un câmp larg de creație unde si-a putut exprima din plin forța sa
dramaturgică. Oratoriile îi dau libertatea de a ieși din tiparele operelor italiene, de a trece
dincolo de barierele unui libret absurd și de diviziunea schematică a actelor și scenelor. Datorită
absenței mișcării scenice, Handel poate introduce în oratorii dese evocări muzicale descriptive
specifice muzicii germane și franceze, greu de acceptat însă de către publicul obișnuit cu
desfășurările facile ale operei italiene. Având la baza formării artistice preceptele muzicii
germane, Handel le unește cu arta vocală italiană în muzica vocală. Oratoriile scrise la Roma,
Învierea și Triumful timpului și al clarviziunii, sunt lipsite de forța dramatică a oratoriilor scrise la
sfârșitul vieții datorită lipsei părților corale.

Temele mitologice ajunseseră un procedeu convențional în opera seria, adresată unui

public care nu căuta decât distracție și încântare sonoră. Renascentiștii au făcut din mitologia
elină o armă împotriva tematicii religioase a Evului Mediu, astfel încât, cu un secol înaintea lui
Handel, tematica mitologică era un mijloc de a zugrăvi viața omului. Cu toate acestea, istoria
poporului evreu, prezentată în Vechiul Testament era bine-cunoscută poporului englez. De
aceea Handel a apelat la tematică religioasă, scriind o muzică de un profund dramtism și cu o
puternică rezonanță în public. În aceste oratorii, Handel sintetizează împlinirile muzicii
germane, franceze, engelze și italiene. Datorită faptului că temele erau de natură religioasă, din
istoria dramatică a poporului evreu, Handel își valorifică capacitatea de a scrie muzică corală,
desemnând în unele oratorii poporul evreu ca personaj principal.

„În corurile sale, face uz atât de stilul armonic, cât şi de cel polifonic. Alături de aria
corală, un coral de mari proporţii cu bogat acompaniament orchestral, el apelează la vechea
formă a motetului polifonic, la madrigal şi la dublul cor polifonic. În corurile mai ample,
abordează fuga sau fugato-ul, passacaglia şi ciaccona. Deşi lipsite de desfăşurarea scenică,
oratoriile sale sunt cu adevărat muzică dramatică, ceea ce explică succesul obţinut în timpul

11
vieţii autorului şi menţinut în decursul timpurilor. Haydn, Mozart, Beethoven, Schumann,
Chopin, Berlioz, Liszt, S. Saëns au recunoscut măiestria sa în acest gen şi l-au luat drept model,
Händel rămânând în privinţa oratoriului inegalabil până în prezent.”[1]

Dintre dele 22 de oratorii handeliene, cele mai reprezentative sunt : Esthera (1732),
Athalia (1733), Deborah (1735), Saul (1739), Israel în Egipt (1739), Mesia (1742), Samson (1743),
Iuda Maccabeul (1746), Joshua (1748), Solomon (1749), Suzanna (1750), Theodora(1750),
Iephta (1751).

Fiind un muzician multilateral, Handel si-a petrecut o mare parte din viață compunând și
impunând opere. Deși patru decenii din viața sa a scris opere, niciuna nu a rezistat integral,
timpului. Debutând cu Almira (1704), și terminând cu Deidamia (1741), Handel a compus 46 de
opere (Teseo, Il Pastor Fido, Silla, Muzio Scaevola, Giulio Cesare, Orlando, Xerxes, etc.) și trei
pasticcio-uri (adaptarea unei muzici, anterior scrise, la un text nou). La data respectivă, opera se
adresa unui grup restrâns de spectatori, în concluzie, o operă nu putea fi pusă în scenă pentru o
perioadă lungă de timp. De aceea era necesară schimbarea repertoriului foarte des, ceea ce
ducea la necesitatea compunerii într-un timp scurt a unor noi lucrări. Deseori compozitorii
recurgeau la întrebuințarea melodiilor cunoscute ale altor compozitori sau chiar a propriilor
melodii, pentru a putea face față cerințelor impresarilor.

Handel debutează în operă la Hamburg cu Almira și Nero, amândouă fiind scrise în stilul
operelor predecesorilor săi germani, apropiindu-se de cântecul popular german și de
adâncimea expresivă a muzicii. Acestor două elemente se adaugă însă și dramatismul operelor
italiene, dominant în Europa, conferind astfel un caracter eterogen operelor de debut ale
marelui Handel.

La Londra, compozitorul debutează cu opera Rinaldi (1711), în care a scris atât arii în
stilul bogat ornamentat al napolitanilor, cât și arii simple, specifice operei buffa. De asemenea,
Handel utilizează linii melodice ale căror ritmuri își au originea în muzica de dans, precum
Siciliana ce se găsește atât de frecvent în operele napoletane dar și în cantatele lui Bach sau
Sarabanda, prin ritmul ei grav, care imprimă o notă tragică bine-cunoscutei arii „Lascia ch’io
piango” („Lăsați-mă să plâng”) din opera Rinaldo.
12
 Pentru scrierea operelor-balet Ariodante (1735), Alcina (1735) și Athalanta (1736) se va
inspira din muzica franceză, utilizând adesea dansuri rustice, ca musette, tambourine, și coruri.
Operele sale erau greu de suportat de către publicul contemporan deoarece acestea, cu o
adâncime expresivă și dramaturgică, apăreau în antiteză cu operele italiene care puneau în
scenă desfășurări muzicale somptuoase și strălucitoare însoțite de librete convenționale. În
schimb, limbajul componistic al lui Handel are la bază tradiția germană pe care transpune toate
stilurile timpului, muzica sa profilându-se ca o sinteză a stilurilor europene. În compunerea
operelor nu s-a conformat unei „rețete prestabilite”, și nu a contopit stilurile însușite de el în
formele convenționale ale operei italiene. Datorită germenului simfonic provenit din arta
organiștilor germani, Handel a redat stările sufletești într-un mod generalizat, neajungând să
picteze caractere complexe personajelor din operele sale.

”Sintetizând ca şi Bach stilurile contemporane, Handel este un muzician de primă

mărime a Barocului european, opunând arta sa sinceră şi monumentală celei încorsetate în
formele rigide ale timpului. Prin forţa expresivă şi echilibrată a mijloacelor de exprimare,
oratoriile şi lucrările sale instrumentale au dat “asaltul romantic” asupra artei conservatoare,
promovată de nobilimea şi burghezia engleză, care se uniseră după restauraţia Stuarţilor,
deschizând drumul clasicismului, aşa cum, la începutul veacului următor, Beethoven va
deschide căile romantismului. Făurită cu vigoarea geniului său, muzica sa a sedus ascultătorul,
dar şi pe marii compozitori care au apelat la tehnica sa pentru a produce anumite efecte
grandioase cu mijloace simple şi mânuite cu aplomb de acest muzician, care a dominat, ca un
pisc, istoria muzicii engleze şi universale.”[2]

1. Carte de istorie a muzicii vol. I – George Pascu, Melania Boțocan – Editura Vasiliană –
Iași 2003, pag. 176

2. Carte de istorie a muzicii vol. I – George Pascu, Melania Boțocan – Editura Vasiliană –
Iași 2003, pag. 177-178

13
 CATALOGUL CREAȚIEI LUI GEORG FRIEDRICH HANDEL

A. MUZICĂ DE OPERĂ
I. Opere propriu-zise, muzică originală
1. Almira
2. Nero
3. Florindo und Daphne
4. Rodrigo
5. Agrippina
6. Rinaldo
7. Il pastor fido
8. Tesseo
9. Silla
10. Amadigi
11. Radamisto
12. Muzio Scevola
13. Floridante
14. Ottone
15. Flavio
16. Giulio Cesare
17. Tamerlano
18. Rodelina
19. Scipione
20. Alessandro
21. Admeto
22. Riccardo Primo
23. Siroe
24. Tolomeo

14
25. Lotario
26. Partenope
27. Poro
28. Ezio
29. Sosarme
30. Orlando
31. Arianna
32. Ariodante
33. Alcina
34. Atalanta
35. Arminio
36. Giustino
37. Berenice
38. Faramondo
39. Serse
40. Jupiter in Argos
41. Imeneo
42. Deidamia

II. Pasticcio din lucrări proprii

1. Oreste
2. Alessandro Severo
3. Lucio Vero

III. Acompaniamente și intervenții la lucrări de alți autori

1. Ermelinda
2. Ormisada
3. Venceslao
4. Lucio Papirio

15
5. Catone
6. Semiramide
7. Cajo Fabricio
8. Arbace
9. Didone

IV. Opere neterminate

1. Flavio Olibrio
2. Tito

V. Muzică de scenă
1. The Alchemist
2. Alceste

B. Oratorii

1. La Resurezzione
2. Il Trionfo del Tempo e del Dissinganno
3. Haman and Mordocai
4. Esther
5. Deborah
6. Athalia
7. Saul
8. Israel în Egipt
9. Messiah
10. Samson
11. Semele

16
 12. Joseph and his Brethern
13. Belshazzar
14. Occasional oratorio
15. Judas Maccabaeus
16. Alexander Balus
17. Joshua
18. Susanna
19. Salomo
20. Theodora
21. Jephta
22. The Triumph of Time and Truth

C. CANTATE, SERENADE, ODE, „MĂȘTI” etc.

1. Cantate italienești pentru voce și continuo

2. Cantate italienești pentru diverse voci și instrumente
3. Aci, Galatea și Polifemo
4. Venus and Adonis cantată pentru voce și continuo
5. Ode for the Birthday of Queen Ann
6. Acis and Galatea serenadă sau „mască”
7. Cantata englezești pentru sopran, violin, violoncel și continuo
8. Il Parnasso in Festa serenadă
9. Alexander’s Feast odă
10. Ode for St. Cecilia’s Day
11. L’allegro il Pensieroso ed il Moderato
12. Hymen serenadă provenind din prelucrarea pentru concert a operei Imeneo
13. Hercules „dramă muzicală”

17
14. The Choice of Hercules „intermezzo muzical” executat în completarea lucrării
Alexander’s Feast
15. Pastorella Vagha Bella cantată pentru sopran sau tenor, violoncel și cembalo
16. Diana Cacciatrice cantată rămasă nepublicată.

D. LUCRĂRI DE DIMENSIUNI MICI, DE MUZICĂ VOCALĂ LAICĂ

1. 22 de duete italienești cu continuo

2. 2 triouri itlienești cu continuo
3. La bella pastorella
4. Drei deutsche lieder
5. A collection of choice English songs
6. Not Cloe that I better am
7. Airs français de G. F. Handel
8. I like the amorous youth thar’s free
9. The death of the Stag – cântece pentru vânătoare pentru 2 voci
10. Love’s but the frailty of the mind
11. Yes, I’m in love
12. Stand round my brave boys – cântec patriotic
13. From scourging Rebellion – cântec patriotic
14. The morning is charming – cântec de vânătoare
15. Four songs for Soprana and Continuo

E. ANTHEMS, IMNURI, TE DEUM, PATIMI

1. Ah, Herr, mich armen Sünder
2. Laudate Pueri
3. Passion nach dem Evangelist Johannes
4. Se viat tellus inter vigorea – motet

18
5. Silete venti – motet
6. Dixit Dominus
7. Nisi Dominus și Gloria Patri
8. Te decus virginum – antifon
9. Hec est Regina virginum
10. Salve Regina – pentru sopran și orchestră de coarde
11. Passion nach Brokes
12. Utrecht Te Deum și Jubilate
13. Te Deum – în re major
14. Chandos Anthems
15. Lobe den Herrn mein Seele – cantată pentru 4 voci și instrumente
16. Te Deum – în si bemol major
17. O Praise the Lord
18. Coronation Anthems
19. 9 arii pentru sopran, violin, flaut sau oboi și continuo
20. Wedding Anthem
21. Alleluja Anthem
22. Wedding Anthem
23. Funeral Anthem
24. Dettingen Te Deum
25. Dettingen Anthem
26. Foundling Hospital Anthem
27. Three Hymns

F. MUZICĂ INSTRUMENTALĂ
I. Concerti grossi și uverturi
1. Concert în sol minor – pentru oboi, orchestră de coarde și continuo
2. Sonate a cinque în si bemol major – pentru violină solo, oboaie, orchestră de cameră și
continuo

19
3. Concert în re major – pentru corni, orchestră de coarde și două cembale
4. Concert în fa major – pentru două oboaie, fagot, doi corni, orchestră de coarde și
continuo
5. 6 Concerti grossi – pentru flaute, oboaie, fagoturi, orchestră de coarde și continuo
6. Concerto grosso în do major – pentru oboaie, orchestră de coarde și continuo
7. 12 Concerti grossi – pentru orchestră de coarde și continuo
8. Concert în si bemol major – pentru oboaie, orchestră de cameră și continuo
9. Concert în fa major – pentru doi corni, două oboaie, orchestră de cameră și continuo
10. Uvertură în re major – pentru două clarinete și corn de vânătoare
11. Dublu concert în si bemol major – pentru oboaie, fagoturi, orchestră de cameră și
continuo
12. Dublu concert în fa major – pentru corni, oboaie, fagoturi, orchestră de coarde și
continuo
13. Concert în re major – pentru două oboaie, fagot, patru corni, două trompete, timpane,
orchestră de coarde și continuo
14. Concert în la major – pentru două oboaie, fagot, patru corni, orchestră de coarde și
continuo
15. Uvertură în si bemol major – pentru oboaie, orchestră de coarde, și continuo
16. Uvertură în re major – pentru flaut, oboaie, fagoturi, bas, lăută, orchestră de coarde și
continuo
17. Opt „simfonii” diverse

II. Muzică de aer liber

1. Water music
2. Hornpipe – scrisă pentru concertele din grădina Vauxhall
3. Firework Music

20
 III. Concerte pentru orgă
1. 6 concerte pentru orgă – cu oboaie și orchestră de coarde. Opus 4 (nr. 1 în sol minor; nr.
2 în si bemol major; nr. 3 în sol minor; nr. 4 în fa major; nr. 5 în fa major; nr. 6 în si
bemol major).
2. 6 concerte pentru orgă – cu oboaie și orchestră de coarde, seria a II-a (nr. 1 în fa major;
nr. 2 în la major; nr. 3 în re minor; nr. 4 în sol major; nr. 5 în re major; nr. 6 în si bemol
minor).
3. 6 concerte pentru orgă – cu oboaie și orchestră de coarde, seria a III-a, opus 7 (nr. 1 în si
bemol major; nr. 2 în la major; nr. 3 în si bemol major; nr. 4 în re minor; nr. 5 în sol
minor; nr. 6 în si bemol major).
4. Concert în re minor – pentru două orgi, fagoturi și orchestră de coarde
5. Concert în re monor – pentru orgă și orchestră de coarde

IV. Muzică de cameră

1. 6 sonate pentru oboaie și bas
2. Sonatină în do major pentru oboi, fagot, bas și cembalo
3. Trio în fa major pentru oboi, fagot, bas și cembalo
4. 15 solo-sonate pentru flaut (oboi sau violină) și continuo
5. 6 sonate pentru două violine (oboaie sau flaute) și continuo
6. Concert în re major pentru două violin, cembalo și violoncel obligat
7. Concert în re minor pentru flaut, violin, cembalo și violoncel obligat
8. Menuete și marșuri pentru violină, oboi sau flaut; violină și bas, cembalo, violină sau
flaut.
9. 3 solo pentru flaut și bas
10. 7 sonate sau triouri pentru două violine (sau flaute) și bas central (cembalo sau
violoncel)
11. Muzică pentru Glockenspiel
12. Wald-Music – scrisă pentru doamna Vernon
13. 3 sonate pentru două violine (oboaie sau flaute) și continuo

21
14. Sonată în si bemol major pentru oboi și continuo
15. Sonată în re major pentru flaut violoncel și cembalo
16. Sonată în re major pentru flaut și continuo
17. Sonată în re major pentru violoncel și continuo
18. Sonată în mi minor pentru două flaute și bas
19. Sonată în sol major pentru violină și cembalo
20. 3 sonate pentru două voci (două violine) și continuo
21. The Fitzwilliam Sonatas for Treble Recorder and Piano or Harpsichord
22. Trio în sol minor

V. Muzică pentru cembalo

1. Suită în do major
2. Suită în sol major
3. Suită în sol minor
4. Sonatină în re minor
5. Suită în re minor
6. Suite à deux clavecins, în do minor
7. Suită în sol major
8. Suită în re minor
9. Suites de Pièces
10. Partită în la major
11. Sonată în sol major pentru cembalo cu două manuale
12. Hornpipe în sol major
13. Sonatina în sol major
14. Capriccio în fa major
15. Fantezie în do major
16. Preludiu în și Allegro în sol minor
17. Suites de Pièces volumul II
18. 6 fugi

22
19. Capriccio în sol minor
20. Pieces for Harpsichord
21. Suită în re minor
22. Suită în sol minor
23. Sonată în do major
24. 6 fugi ușoare
25. Ciacona în fa major
26. 12 fantezii
27. 2 fugi (în si minor și do minor)
28. 2 fugi pentru „două persoane la un clavir”
29. Lessons în la minor
30. Lessons în re minor
31. Marș în re major
32. Some golden Rules for the Attaining to play Through-Bass
33. Sonata în do major
34. Sonatina în si bemol major

VI. Muzică pentru harpă

1. Pastorale et Thème avec variations pour Harpe ou Pianoforte
2. Concerto per la Arpa în sol minor
3. Concerto per la Arpa în si bemol major

23
 Bibliografie:
 Burrows, Donald – Handel – Oxford University Press, 1994

 Deutsch, Otto Erich – Handel: A Documentary Biography – 1955

 Keats, Johnathan – Handel: The man and his music – St Martin’s

Press – New York 1985

 Nicolescu, Mircea – Handel – Editura Muzicală a Uniunii

Compozitorilor – București 1963

 Pascu, George; Boțocan, Melania – Carte de istorie a muzicii vol.I –

Editura Vasiliana – Iași 2003

 Zweig, Ștefan – Orele Astrale ale Omenirii – Editura Muzicală –

București 1976

24