Sunteți pe pagina 1din 9

LIMBAJUL MUZICAL = totalitatea elementelor de exprimare muzical-artistica LIMBAJUL MUZICAL = totalitatea elementelor de exprimare muzical-artistic Componente elementare: -melodica:

-sisteme de organizare sonora(motal, tonal, atonal, de sinteza) -tema muzicala(agogica, metrica) -ritmica -dinamica -timmbrul Componente complexe:-plurimelodia (heterofonia, polifonia, omofonia, monodia acompaniata, simfonismul, textura, cluster) -armonia -arhitecturile sonore/formele/structurile musicale -genurile musicale -estetica muzicala AGOGICA -Viteza interpretarii muzicale. Tempo-ul. Ex: andante, allegro etc. ARMONIA -Ansamblu de reguli si principii de organizare si nlantuire a acordurilor. Este dependenta, ca si melodia, de aceleasi sisteme de organizare sonora. Armonia este, prin urmare, tonala, modala, atonala, de sinteza. ANTIFONIC dialog ntre doua grupuri de cntareti ARTA limbajul prin care omul si comunica ideile, conceptiile despre sine, despre semenii sai si despre universul sau. ARS ANTIQUA reprezinta muzica Europei apusene din perioada Evului Mediu trziu, cuprinsa aprox. ntre mijlocul. sec. XII si ncep. sec. XIV (cca. 1170-1310), perioada n care centrul muzical cel mai cunoscut, care a adoptat, experimentat si dezvoltat primele forme de polifonie a fost Scoala de la Notre Dame din Paris. n mod conventional, Ars Antiqua se refera numai la muzica religioasa. ARIA principala component solistic a genurilor muzical-teatrale sau pies independent. Lucrare solistic, vocal-instrumental sau instrumental, de durat relativ restrns, cu form determinat, caracter liric. Cel mai adesea se exprim prin monodie acompaniat. ARIOSO component solistic a genurilor muzical-teatrale din Baroc, intermediar ntre recitativ i arie. Are caracter vocal-instrumental, durat i form nedeterminate, dependent de textul literar i preponderent melodic. Arioso-ul a fost principala form solistic de exprimare la nceputurile operei (sec. XVII, n opera seria), a disprut la mijlocul sec. al XVIII-lea i a revenit n structura operei n sec. XX, ncepnd cu opera verist. ARMONICELE NATURALE ALE SUNETULUI vibraii sinusoidale a cror frecven este un multiplu ntreg al unei frecvene fundamentale. Se constat c o coard vibreaz nu numai pe toat lungimea ei, ci i pe poriuni jumtate, sfert, optime etc. producnd sunete tot mai nalte cu ct segmentul de coard este mai scurt. Sunetele astfel produse sunt numite armonice naturale. Numrul lor este teoretic infinit. Practic ns, pot fi percepute primele 16 armonice naturale ale unui sunet fundamental. AUGUMENTARE dublarea duratelor BAROC stil artistic european predominant n sec. XVII-XVIII, care se caracterizeaz prin ornamentaie excesiv, neregularitatea liniilor i prin monumentalitatea construciilor (n arhitectur), contururi agitate (n sculptur), prin folosirea larg a tehnicii clarobscurului, compoziii n diagonal sau n vrtej (n pictur ), dramatism interior i o anumit biza-rerie i ndrzneal a metaforei (n muzic i poezie). Stil ncrcat, retoric, excesiv de ornamentat. [< it. barcco, fr. baroque, cf. port. barocco perl de form neregulat. BASILICA gr. basileus = rege. Cladire ce servea ca loc de judecata si de adunare a negustorilor n forumul roman. Crestinismul s-a folosit de aceste cladiri ca lacasuri de rugaciune sau a cladit altele n acest stil. CANTUS FIRMUS melodie data, (lb. latina). Melodie care si are originea n cntarea gregoriana. Deasupra ei si sub ea se adauga alte melodii, componente ale polifoniei liniare, conform unor reguli stricte melodice si armonice. CADENTA SOLISTICA moment solo, cu caracter i scop de virtuozitate tehnic. Din punct de vedere muz ical, cadena prelucreaz principalele teme, avnd ca moment de nceput i de ncheiere o pedal pe dominant de aici denumirea de caden. CANTATA cantare, it. a cnta. Lucrare muzical de proporii relativ reduse (sub 60 min.), cu caracter dramatic, pentru soliti, cor i orchestr, divizat n mai multe pri, prezentat exclusiv n cadrul concertului. Provine din madrigalul solistic italian. CONCERTANT (STIL) sau concertato, derivnd din concertare = a rivaliza, a-si disputa ceva. Tip de discurs muzical specific Barocului. Se ntlneste mai ales n muzica instrumentala si consta n dialogul dintre doua grupe de interpreti, avnd din ce n ce mai frecvent ca suport armonic basso continuo (sau pe scurt continuo).

CONDUCTUS conducere = a nsoti (lat.) gen polifonic, vocal, modal diatonic din Ars Antiqua, compus din 2 sau 3 linii melodice CONTRAPUNCT Ansamblul de reguli, principii si procedee aplicate n special n genurile polifonice religioase poarta denumirea de contrapunct. CORI SPEZZATI coruri despartite. Dispunere n spatiu (stereofonic) a grupurilor de voci. CORUL Zona din jurul altarului principal n catedrala catolica. CROMATICE (MODURI) moduri care au n componenta lor si secunde marite. CLASIC Care servete ca model de perfeciune, care poate fi luat drept model. Care concentreaz caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei aciuni, ale unei situaii etc.; tipic, caracteristic. CONCERTO GROSSO gen instrumental interpretat de 2 grupuri soliti (grupul concertino) i tutti (ripieni, ansamblul orchestral). Are structura de baz a sonatei baroce, la care se adaug stilul concertant (principiul dialogului). CLUSTER -(engl. ciorchine) Complex de sunete simultane, compus din secunde mari, mici, chiar microintervale, care nu pot fi distinse separat de auzul uman, ci sub forma unei aglomerari sonore, cu aspect de acord. DIMINUARE njumtirea duratelor DINAMICA -Intensitatea sonora. Ansamblul nuantelor. Ex. piano, forte etc. DIASTEMATICA (NOTATIA) (gr. diastematikos = intermitent, prin intervale). n aceasta notatie, configuratia melodiei, cu succesiunea ei de sunete mai joase si mai nalte, durate etc. este clara ochiului dintr-odata, gratie pozitiei relative a unor semne numite, n diferite subsisteme, neume (gr. pneuma = vnt, suflu), figuri sau note. Cele mai vechi notatii diastematice sunt cea neumatica a cntului gregorian si cea bizantina. DIATONIZARE eliminarea secundelor marite si a micro-intervalelor. Impunerea sistemului modal bazat pe tonuri si semitonuri. DRAMA LITURGICA adaptare teatrala a textelor sacre DITHYRAMB la vechii greci, oda nchinata zeului, interpretata de obicei de un grup de 50 de barbati travestiti n satiri, ce constituiau corul. ESTETICA MUZICALA Stiinta care studiaza frumosul muzical mai general, sensul/semnificatia muzicii si efectul acesteia asupra auditorului. ENARMONICE (MODURI) moduri care au n componenta lor si micro-intervale (intervale mai mici dect semitonul). FUGA gen i form. Ca gen, reprezint o pies instrumental constituit dintr-o singur micare (parte), cu caracter polifonic imitativ i form de fug (tripartit monotematic). Poate fi precedat de un gen improvizatoric: preludiu, toccata, fantezie. GENUL MUZICAL Clasa de fenomene muzicale reunite prin consensul datelor lor de structura si finalitate estetica. Clasificari: I. dupa mijlocele utilizate si . tipul de interpreti: vocal; coral; instrumental; simfonic; vocal-instrumental; vocal-simfonic . numarul de interpreti: de camera duo, trio, cvartet etc., simfonic II. dupa scopul comunicarii . religios; laic III. dupa finalitatea estetica . comic; tragic; dramatic; liric; funebru etc. IV. dupa structura muzicala sau tipul de limbaj muzical . monopartite motetul, madrigalul, liedul, uvertura, passacaglia etc. . pluripartite suita, simfonia, concertul etc. si clasificarile pot continua, n functie de criteriile alese. HETEROFONIE Forma speciala de plurivocalitate sau plurimelodie care consta n producerea simult ana a unei melodii si a variantelor ei. sau distributia simultana a aceluiasi material tematic la mai multe voci paralele si pendularea acestor voci ntre starea de unison si cea de multivocalitate sau plurimelodie. INVERSARE schimbarea sensului intervalelor ntr-o melodie (ascendent devine descendent i invers). IZORITMIE n muzica polifonica, adoptarea de catre toate vocile a unui model ritmic repetat. issos = egal, rythmos = ritm (gr.) Asemanare / identitate a duratelor la toate vocile, n cadrul unei compozitii. JONGLEUR jougleur = instrumentist-cntaret (franceza veche) LAIC lumesc, ne-religios LITURGHIA gr. leitos = obstesc, ergon = lucrare. Cel mai important serviciu divin al bisericii crestine, constituita pe fondul traditiilor locale din Ierusalim, Antiohia, Alexandria, Roma, Cartagina, Lyon, Ravenna si lund forma definitiva la Bizant, prin reformele lui Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur, n sec. IV. MADRIGAL gen polifonic, vocal cappella, cu text si caracter laic. Termenul provine din genul cantus materialis aflat n practica muzicala din Italia sec. al XIV-lea (Ars Nova sau Renasterea timpurie) , devenit

treptat matrialis, matriale, madriale, madrigal. Madrigalul provine, se pare, din rondelul francez si din frotolla italiana. METRIC CLASIC (SISTEM) sitem de masurare a ritmului si de organizare a duratelor musicale bazat pe o durata maxima(nota intreaga)divizibila pe principiul binari. De aici si denumirea de sistem metric divizionar MELODIA Sir de sunete si intervale, organizate dupa anumite reguli, cu un sens expresiv. sau distributie orizontala de evenimente sonore6 elementare METRICA Sistem de principii si reguli pentru masurarea ritmului muzical. Este . divizionara = avnd ca unitate durata maxima, divizata binar . cumulativa = avnd ca unitate durata minima, cumulate MENESTREL minister = servitor (limba latina) MEISTERSINGER meister = mester, maestru, singer = cntaret MINNESNGER minne = iubire ideala, snger = cntaret (limba germana) MISSA principala slujba crestina a zilei, n biserica apuseana, ncepnd din s. IV. Missio sau dimissio (lat.) = trimitere, ncheiere. Cnd slujba se ncheia, preotul pronunta sintagma Ite missa est (Plecati, slujba s-a ncheiat!) celor de alta credinta, cerndu-le astfel sa paraseasca biserica. Principalele pri ale missei (similare cu liturghia ortodox) sunt: Kyrie eleison (Doamne miluiete), Gloria (Slav), Credo (Crezul), Sanctus -Benedictus (SfntBinecuvntat), Agnus Dei (Mielul Domnului). MISTERELE drame cu caracter religios, avnd ca subiect ntmplari miraculoase cu sfinti crestini sau cu Fecioara Maria. MONODIA ACOMPANIATA Suprapunerea unei melodii (vocale sau instrumentale) pe un acompaniament acordic (n acorduri). Apare la sfrsitul sec. al XVI-lea. MOTETUL apare n sec. XIII, n Scoala de la Notre Dame (Ars Antiqua). Gen polifonic religios, compus dintrun cantus firmus (la nceput cntare gregoriana, apoi diverse alte cntari religioase sau laice) numit tenor, creat pe baza unor formule (moduri) ritmice. O a 2-a voce numita motet. Initial, textul motetului cuprindea 1-2 cuvinte n limba latina, care erau tinute de voci (de aici si denumirea genului: de la francezul mot = cuvnt). Tenor -ul putea fi intonat de instrumente. Vocea a 3-a triplum avea text diferit. MUSICA MENSURABILIS muzica masurata (lat.). Duratele cantus planus-ului (cntarii gregoriene) erau la nceput neprecizate, fiind lungite sau scurtate n functie de ritmul si accentele textului. Aparitia cntarii pe mai multe voci a necesitat un sistem de notatie care sa exprime durata relativa si naltimea fiecarei note, sincroniznd astfel vocile. MUSICA RESERVATA limbaj muzical bazat, n principal, pe o profunda expresivitate, cromatisme frecvente, un grad mai mare de rafinament si de subtilitate, ce se adreseaza mai mult auditorilor initiati. n acest sens, un exemplu ilustrativ l constituie creatia principelui Gesualdo da Venosa. OMOFONIE Simultaneitatea obiectelor sonore si schimbarea simultana a acestora sir de acorduri de ex. OPERA . Gen sincretic (muzica, teatru, poezie, dans) destinat reprezentarii scenice, avnd la baza un libret, cuprinznd numere muzicale, grupate n acte, tablouri, scene. Apare n jurul anului 1600, din dorinta artistilor Renasterii de a renvia teatrul antic grecesc. Apare ca urmare a impunerii monodiei acompaniate si a stilului concertant din perioada Barocului timpuriu si a Renasterii trzii. Apare n Italia ca urmare a preferintei italienilor pentru cntul vocal acompaniat canzoneta. . Componente muzicale ale operei: . Solistice aria, recitativul, arioso, cavatina . Vocal-colective duet, tertet, cvartet cor, scene . Instrumentale uvertura, intermezzo . Alte componente balet ORGANUM gen polifonic, vocal, modal diatonic din Ars Antiqua, compus din 2 linii melodice: un cantus firmus (cntare gregoriana) si repetarea acestui la 4ta sau 5ta perfecta superioara. n asemenea cazuri, nceputul si finalul se faceau pe unison. Se nota numai vocea inferioara (vox principalis), iar cea superioara era improvizata (dupa ureche) de cntareti (vox organalis). Cu timpul, au fost notate ambele voci, acestea constituind primele partituri polifonice. Era, se pare, acceptata si dublarea unei voci cu instrumente. ORATORIU lucrare muzical de mari proporii (depind 60 min.), cu caracter dramatic, pentru soliti, cor i orchestr, divizat n mai multe pri, prezentat exclusiv n cadrul concertului.Aici, termenul de concert desemneaz un tip de spectacol muzical fr micare scenic.) PARTITA gen instrumental rspndit n special n muzica german, ale crui pri poart denumiri de termeni agogici (Allegro, Grave, Presto etc.) dar i de dansuri (allemande, sarabande etc.). POLIFONIE Suprapunerea a doua sau mai multe melodii aflate ntr-o dependenta relativa.

POLIFONIE LATENTA linie melodic aparent unic, ns care, prin ambitus, procedee de prelucrare melodicoritmice (precum repetarea, secvenarea, fragmentarea, arpegii, figuraii etc.), diferenieri dinamice, prezint planuri melodice distincte, ce sugereaz voci simultane. POLICORALA (TEHNICA) adoptata de compozitorii renascentisti de la Venetia, n frunte cu Andrea Gabrieli si nepotul sau Giovanni, precum si de Claudio Monteverdi, consta n prezenta a 2 sau mai multor grupuri de interpreti (voci, instrumente sau combinate), asezate n locuri diferite ale catedralei, de obicei n . Catedrala San Marco din Venetia, prin arhitectura si configuratia sa interioara, oferea conditii ideale, n special acustice, pentru acest tip de interpretare. Aici existau de asemenea doua orgi dispuse de o parte si de cealalta a altarului principal. Tehnica de interpretare policorala (cunoscuta si sub numele de cori spezzati) reprezinta o prima forma de stereofonie. PRIMA PRATTICA stilul polifonic sever, traditional, de tip palestrinian PLURIMELODIA Tipuri de organizare sonora simultana verticala. Identificata n diverse tratate cu sintaxa sonora/muzicala. RECURENTAschimbarea ordinii sunetelor, intervalelor sau duratelor ntr-un ir dat (de la sfrit spre nceput). RESPONSORIAL dialog ntre un solist si un grup de cntareti RECITATIV Ca i n oper, recitativul oratoriului n Baroc era fie secco = solistul declama pe o melodie extrem de simpl, textul literar, iar grupul concertino sau doar clavecinul marca momentele de respiraie ori ncheierile de fraze / versete prin cadene; fie accompagnato = declamaia solistului era nsoit permanent de grupul instrumental. RICERCAR gen instrumental polifonic imitativ, aprut n sec. XVI. Provine din motetul vocal i reprezint etapa intermediar ctre fuga. Dispare n sec. XVIII. RIPIENI ripieno (it.) = mixtur, amestec. Vezi concerto grosso. RITMICA (din grecescul rhein = a curge) Ordinea duratelor muzicale sunete si pauze. Sau ordinea care reglementeaza durata sau acea proprietate a unui sir de evenimente n timp care produce asupra observatorului impresia unei proportii ntre duratele diferitelor evenimente sau grupuri de evenimente din care este compus sirul sau Un sir de numere ntregi n care descoperim o lege simpla. RITM INTERIOR: formule ritmice sau melodic-ritmice care ies de sub rigoarea accentelor metrice, creand poliritmii, fara insa ca masura sa se modifice ROCOCO Termenul rococo pare s fi fost creat prin asociere cu barocco, cuvnt italian nsemnnd baroc, i cu racailles i coquilles, cuvinte franuzeti, nsemnnd pietricele i respectiv scoici, cochilii elemente larg folosite ca motive decorative n stilul rococo. Prin urmare, rococo-ul trebuie privit ca o modificare sau variaie a barocului, nu ca un stil opus acestuia. Efectul su este de baroc domesticit, mai bine adaptat caselor oreneti dect palatelor, cu toate c era folosit n ambele tipuri de cldiri. SECONDA PRATTICA scriitura polifonica mai libera, cu tratarea vocilor extreme ca linii principale procedeu care va face trecerea catre monodia acompaniata specifica operei SECTIUNEA DE AUR proportie matematica constand in relatia AB/AC=AC/CB, din care rezulta nr 1,618 SECVENTA (progresie) reluarea unei formule melodico-ritmice pe o treapt superioar sau inferioar. SERIA (OPERA) = solemna, it. Primul tip de opera din istoria genului. Apare n Italia, la nceputul sec. XVII. Dispare la mijl. Sec. XVIII. Subiecte inspirate din mitologia greaca si latina si din istoria antica. Forma principala de exprimare solistica arioso Reprezentanti: Claudio Monteverdi, Francesco Cavalli, Alessandro Scarlatti ,Georg Friedrich Hndel SINGSPIEL Teatru muzical german de origine populara. Componenta principala este teatrul, n care apar momente muzicale. Reprezinta una din sursele operetei. Subiecte comice, cu elemente de basm. Text n limba germana. Compozitor reprezentativ: Mozart (Flautul fermecat) Termenul a aparut n sec. XVI, dar astazi se identifica mai ales tipul de opera germana din sec. XVIII-XIX, cu subiect comic si dialoguri vorbite. SINCRETISM contopirea ntr-un tot indivizibil a unor elemente provenite din domenii artistice diferite. Arta sincretica poate reuni teatrul, cu muzica, cu dansul, cu artele plastice etc. SIMFONISMUL Modalitate de organizare sonora simultana si succesiva a doua sau mai multe planuri sonore, care creeaza impresia de spatiu populat cu personaje sonore complexe. Sau Conceptie l egata de ideea transformarii genurilor muzicale ntr-un loc de actiune si nu numai ntr-un domeniu de pura expresie sau virtuozitate. Simfonismul propune o dinamica structurala specifica, bazata pe dezvoltarea si confruntarea unor fizionomii tematice bine conturate, contrastante, n cadrul formelor ample de tipul sonatei sau simfoniei. Prin esenta lui de actiune muzicala orientata, simfonismul devine un echivalent al dramaturgiei n cmpul muzicii instrumentale.

SINTAXA MUZICALA syn = mpreuna, taxis = ordine (gr.) Sintaxa = Ramura a lingvisticii care se ocupa cu studiul mbinarii cuvintelor n procesul vorbirii. Prin extensie, ramura a limbajului muzical care se ocupa cu studiul mbinarii simultane si succesive a componentelor elementare ale muzicii, n cadrul compozitiei muzicale. Relatiile ce se stabilesc ntre obiectele sonore. SISTEM DE ORGANIZARE SONORA Ansamblu de sunete si intervale, aflate n interdependenta si interactiune, care functioneaza ca un ntreg organizat, dupa principii si reguli proprii. STRETTO (=precipitat, it) procedeu polifonic constand in imitatie a vocilor inainte de prezentarea integrala a termei.Apare de obicei in momentele de prelucrare tematica (Divertisment de Fuga) si de final sau de coda SUITA BAROCA - gen ciclu de piese (n numr variabil) cu caracter diferit (dansant, liric sau polifonic), diverse ca melodic, ritmic, agogic, dar unitare prin tonalitate. STRUCTURILE MUZICALE Planuri aplicate constructiei/conceptiei sonore. n functie de amploarea, durata elementului muzical construit, exista macro-structuri si micro-structuri. Sonata, Suita, Rondo-ul, Fuga, etc. sunt exemple de macrostructuri muzicale. TEMA Tip de melodie cu structura determinata, dimensiuni restrnse, cu potential de prelucrare si sens expresiv muzical propriu-zis sau/si extra-muzical (leit-motiv). TEMA MUZICALA melodie de dimensiuni relativ reduse, cu structur proprie, suport armonic tonal inclus, semnificaie estetic, potenial de prelucrare / dezvoltare. Tema devine baza construci ei melodice, ritmice, arhitectonice a lucrrii muzicale. TEATRU (AMFITEATRU) Cuvintele teatru si amfiteatru deriva din grecescul theatron, care desemna stlpii de lemn ce marcau pantele din jurul zonei n care aveau loc tragediile si comediile Greciei antice. Ulterior, pantele naturale au fost amenajate n constructii fascinante, numite amfiteatre. TEMPERANTA SONORA sIstem de intonatie in care 2M(tonul)=9come, iar ST diatonic(ex mi-fa)=ST chromatic(ex mi-mi#)=4,5 come. Acest sistem a fost aplicat instrumentelor cu claviatura, incepand din sec al XVIII-lea. Datorita temperantei s-a simplificat folosirea sistemului tonal, a alteratiilor, iar termenul de enarmonie a capatat o alta semnificatie decat cea originara, si anume de identitate Sonora a doua sunete/interval/acorduri cu denumiri diferite (ex sol#=lab; si-fa=si-mi#; acordul de septima de dominant=acordul de sexta marita). In antichitatea greaca,, in Evul mediu si in muzica bizantina(pana astazi) , enarmonie= prezenta microintervalelor/sferturi de ton. TEXTURA Fenomen sintactic ce necesita o percepere globala, plasat fiind n zona de audibilitate a aglomerarii obiectelor sonore. Distribuirea pe orizontala si pe verticala a obiectelor ntr-un spatiu-timp dens impune n constiinta auditiva imaginea sonora a unui tot n care detaliul si pierde semnificatiile. TIMBRU SONOR Efect al spectrului sonor = ansamblul frecventelor18 comple-mentare, subordonate unei frecvente principale. Spectrul sonor corespunde n sfera senzorial-psihologica timbrului. Att spectrul ct si timbrul constituie teme de cercetare nca neepuizate. S-a constatat de pilda, ca spectrul sonor al unui sunet natural si modifica structura armonicelor n momentul patrunderii undei n organul auditiv (ureche), dnd nastere astfel asa-numitelor tonuri de combinatie TONALITATEA sistem de reguli i principii cu privire la organizarea sunetelor i intervalelor, bazat pe: (sistemul tonal) - gravitaia n jurul unui sunet fundamental (tonica), - funcionalitatea unor sunete n raport cu tonica, - cvinta perfect reprezint intervalul de baz n stabilirea rolului unui sunet n raport cu tonica. De aici concepia conform creia tonalitatea are justificri acustice n rezonana natural a sunetului. TRUBADUR trobar = a gasi (limba provensala). Cntareti nobili ratacitori din Evul Mediu TRUVER trover = a gasi (langue doil, nordul Frantei). Cntareti nobili ratacitori din Evul Mediu

(OPERA-) BALET Varianta franceza a operei seria italiene. Apare la sfrsitul sec. XVII. Subiecte pastorale,eroice, lirice inspirate din mitologie, antichitate. Cuprinde momente lungi de balet, intercalate n ca-drul operei de tip seria. Reprezentanti: Jean Baptiste Lully, Jean Philippe Rameau Baletul propriu-zis gen sincretic (muzica, dans, literatura) destinat reprezentarii scenice, avnd la baza un libret, cuprin-znd numere muzicale,grupate n acte, tablouri, scene. Mijlocul principal de exprimare a actiunii este muzica si gestul. Apare n sec. XIX, n Franta. Cunoaste o ascensiune spectaculoasa odata cu Scoala rusa (Ceaikovski), n a doua jum. a sec. XIX. BEGGARS OPERA = opera cersetorilor, engl. Tip de opera realista, aparuta n Anglia, n prima jum. a sec. XVIII. Parodiaza opera seria. Cu-prinde elemente comice, grotesti, subiecte cotidiene, cntece simple din repertoriul orasenesc. Reprezentanti: John Gay, John Cristopher Pepusch

(OPERA) BUFFA Tipul reprezentativ de opera comica italiana de la nceputul sec. al XVIII-lea s-a numit la nceput intermezzo si a aparut la Napoli, n jurul anului 1710. De obicei, o opera seria avea trei acte, ntre care erau prezentate intermezzi comice. La nceput, cele doua intermezzi nu aveau nici o legatura ntre ele. Mai trziu nsa ele aveau o actiune unica, prezentata n doua parti. Se folosea dialectul napolitan, iar personajele proveneau din teatrul popular italian numit commedia dellarte: capitanul ngmfat, batrna doica, doctorul sarlatan, valetul pus pe sotii, batrnul bogatan zgrcit, ncrezutul, amorezul nselator etc. Noul gen a trecut un timp neobservat datorita unor compozitori obscuri. Cel ce a atras atentia supra operei buffa si a impus-o definitiv a fost tnarul Giovanni Battista Pergolesi (La serva padrona, 1733). Alti reprezentanti: Domenico Cimarosa (Casatoria secreta), Wolfgang Amadeus Mozart (Nunta lui Figaro s.a.), Gioacchino Rossini (Barbierul din Sevilla s.a.), Gaetano Donizetti (Elixirul dragostei s.a.), Andr Ernest Modest Grtry CAVATINA Arie scurta ca urmeaza dupa un recitativ mai lung. Are continut de virtuozitate, caracteriznd totodata personajul. COMMEDIA DELLARTE n limba italiana, cuvntul arte avea sensul de mici smecherii, tru-curi, secrete ale negustorilor si meseriasilor. Termenul commedia dellarte desemneaza un gen teatral aparut n Italia, n sec. XVI, care a influentat direct aparitia genului de opera; cuprindea personaje fruste (populare, simple, naturale, nerafinate), denumite zanni, cele mai cunoscute fiind Arlecchino, Brighella, Scapino,Scaramuccia si Pulcinella. Atmosfera acestui tip de teatru popular italian i-a influentat pe cei mai mari dramaturgi ai vremii, Shakespeare, Molire si Beaumarchais si a avut consecinte asupra unor opere celebre precum Figaro de Mozart si Barbierul din Sevilla de Rossini. (OPERA) EXPRESIONISTA Expresionism = Curent artistic cu un puternic caracter contestatar si nonconformist, aparut n Germania si Austria, la nceputul sec. XX, mai nti n artele plastice si n literatura (Bertold Brecht, August Strindberg), apoi n muzica.88 Expresionismul cultiva contrastele violente, disonantele, stridentele, tragicul, grotescul, urtul, tensiunea, evadarea din real. Reprezinta un efect al stresului social provocat de primul razboi mondial. Opera expresionista ilustreaza trasaturile esteticii curentului muzical. Reprezentanti: A. Schnberg (Moise si Aaron), A. Berg (Wozzeck), Bela Barok (Castelul Printului Barba-Albastra, Mandarinul miraculos - balet), Stravinski (baletul Petruska) GRAND OPRA Apare n Franta, n prima jum. a sec. XIX. Limbaj romantic, subiecte eroice, fast exagerat, montare grandioasa. Nu lipsesc momentele de balet si ariile de virtuozitate vocala superficiale, artificiale. Reprezentanti: Giacomo Meyerbeer, Franois Auber (OPERA) IMPRESIONISTA Impresionism = curent artistic aparut n arta plastica franceza la sfrsitul sec. XIX si ilustrat de pictori ca Monet, Degas, Renoir, Pissaro, Sisley, Czanne etc. impresionismului este Claude Debussy, iar lucrarea ilustrativa este Opera Pellas si Mlisande. Opera impresionista ntruneste trasaturile de limbaj muzical specifice: . Sistem modal pentatonic . Melodica de tip arioso . Ritmica subordonata melodicii si textului literar. Caracter rubato . Dinamica fara treceri bruste . Mare bogatie timbrala; timbre rezultante (suprapuneri de 2 sau mai multe timbre interpretnd aceeasi melodie); folosirea vocilor cu vocalize, ca culoare timbrala n cadrul orchestrei . Polifonie liniara; heterofonie . Forme libere . Genuri improvizatorice MASQUE Forma aristocratica de teatru englez din sec. XVI-XVII, n care se mpleteau poezia, dansul si muzica ntr-un discurs rafinat; masque si are originea n spectacolul francez ballet de cour (balet de curte) si n diferite forme de divertisment practicate de nobilii italieni; dupa Razboiul Civil a fost nlocuit treptat cu opera. MELODRAMA Tip de teatru muzical aparut la nceputul sec. XIX n Italia (V. Bellini) si la sfrsitul sec. XIX n Franta (J. Massenet). Se caracterizeaza prin melodica declamatorie, cu caracter rubato (desfasurare libera), dependenta de text. Spectacolul are o nuanta facila, lacrimogena, exagerat sentimental. Genul revine n creatia de opera a sec. XX (Stravinski, Milhaud, Schnberg s.a.). MULTIMEDIA n ultimele decenii ale sec. XX a aparut o noua forma de transmitere a informatiei multimedia - care a generat la rndul ei noi forme de arta sincretica ce include muzica. Multimedia este un atribut, transformat rapid n substantiv datorita frecventei sale utilizari din ultimul timp. Multimedia (multi = mai multe; media = medii, mijloace) nseamna exact ce i spune numele: capacitatea unui sistem de a comunica informatia prin intermediul mai multor medii de prezentare simultan, cum ar fi: text, grafica, fotografii, animatie, sunet, clipuri

video, etc. De asemenea, multimedia implica notiunea de interactivitate: utilizatorul nu este un simplu spectator ci poate sa modifice dupa dorinta si posibilitati cursul evenimentului (aplicatiei). MUSICAL Tip de comedie muzicala de origine nord-americana raspndita n ntreaga lume aparuta n sec. XIX, similar operetei : actiune dramatica unitara, alternanta de scene vorbite (teatrale), numere muzicale si momente coregrafice (dansante). Cei mai cunoscuti autori americani din anii 1920-1930, sunt: Jerome Kern, George Gershwin, Cole Porter si Irving Berlin. (OPERA) NATIONALA Tip de teatru muzical aparut la ncep. sec. XIX n Germania. Limba-jul muzical poarta evidente trasaturi de inspiratie populara (cntece, dansuri, combinatii timbrale). Subiectul este de asemenea inspirat din basmele, istoria ori specificul national, cu personaje, text n limba nationala, costume, decoruri specifice. Opera nationala este reprezentata prin: . Opera-basm Weber Freischtz, Glinka Ruslan si Ludmila . Opera istorica Glinka Viata pentru Tar (sau Ivan Susanin) (OPERA) NEOCLASICA Neoclasicism = curent artistic, aparut n muzica la mijlocul sec. XIX. Trasatura de baza este reconsiderarea modelelor . clasice si pre-clasice (n neoclasicismul sec. XIX), . precum si ale altor epoci, curente si tendinte ale trecutului: Renastere, Ev Mediu, chiar Antichitate; ori rococo-ul francez, muzica elisabethana din sec. XVII modele prezente n neoclasicismul sec. XX Opera neoclasica apare n sec. XX, elementele neoclasice constnd n: . subiecte Richard Strauss - Cavalerul rozelor (1911): comedie muzicala; actiunea se petrece la Viena, a doua jum. a sec. XVIII. Intermezzo : comedie burgheza n 2 acte. Stravinski Oedipus Rex (1927): opera-oratoriu dupa Sofocle, text n limba latina. Pulcinella (1919-1920): balet cu cntece pe teme de Pergolesi etc. . reprezentare scenica ilustrnd ambianta epocii evocate de subiect . limbaj muzical partial neoclasic (sistem modal, teme citate, ritmica dansanta, timbre, polifonie, elemente armonice), partial modern. OPERA-ORATORIU Gen artistic de sinteza ntre oratoriu si opera, cu subiect laic, personaje, libret, structura teatrala, dar fara desfasurare scenica, fara costume, fara dialoguri. Compozitor reprezentativ pentru sec. XIX: Hector Berlioz Simfonia dramatica Romeo si Julieta OPERA-ROCK Gen artistic de sinteza ntre opera si muzica rock, aparut n a doua jum. a sec. XX. Cadrul este preluat din opera, limbajul muzical si efectele scenice din rock. OPERETA Tip de comedie muzicala de origine diversa, aparuta n sec. XIX. Opereta si are originea n teatrul popular medieval: commedia dellarte (Italia), vaudeville (Franta), singspiel (Germania) si se caracterizeaza prin: actiune dramatica unitara, alternanta de scene vorbite (teatrale), numere muzicale si momente coregrafice (dansante). Reprezentanti: Jacques Offenbach Orfeu n Infern (1858), Frumoasa Elena (1864) Johann StraussFiul Liliacul (1874), Snge vienez (1899) RECITATIV Declamare cntata a unui text literar-poetic. Provine din psalmodie si balada populara. Este dependent melodic si ritmic de text. Ambitus restrns, intervale mici. Tipuri: . secco = solistul declama pe o melodie extrem de simpla, tex-tul literar, iar grupul concertino sau doar clavecinul marca momentele de respiratie ori ncheierile de fraze / versete prin cadente; . accompagnato = declamatia solistului era nsotita permanent de grupul instrumental. . Sprechgesang = cntare vorbita germ. Tip de recitativ impus de Arnold Schnberg si adeptii sai, n sec. XX. . parlando preluat de Brtok din folclor (sec. XX) . melodramatic la Mussorgski (Boris Godunov), Enescu (Oedip) (OPERA SAU DRAMA) ROMANTICA Gen sincretic aparut la nceputul sec. XIX, avnd limbaj muzical romantic. La nceput structura operei romantice a fost cea clasica (acte, tablouri, scene), n care s-a ncadrat limbajul muzical romantic. n a doua jumatate a sec. XIX, structura operei romantice ncepe sa se modifice, n conformitate cu transformarea treptata a limbajului muzical romantic, evolund catre drama romantica: . teatrul devine componenta principala . compozitorul urmareste analiza psihologica a personajelor . scenele, tablourile, chiar actele se topesc treptat ntr-o desfasurare muzical-teatrala continua, cu numeroase momente de culminatie a actiunii, cu trairi profunde, drame umane extreme si, n general, final tragic. . structura muzicala clasica (arii, recitative, momente colective etc.) se contopesc de asemenea n discursuri sonore continue solistice sau de grup, vocal-instrumentale sau orchestrale numite la Wagner melodia infinita. . ansamblul orchestral se amplifica considerabil si capata importanta de personaj comentator . virtuozitatea vocala nu mai este un scop n sine, fiind nlocuita cu interpretarea teatral-muzicala a fiecarui participant cu nimic mai prejos ca dificultate tehnica dect pasajele vocale ale operei clasice.

. desfasurarea scenica regie, scenografie, costume, efecte scenice etc. devine parte egala ca importanta n ansamblul spectacolului. Reprezentanti: Giuseppe Verdi (1813-1901), Richard Wagner (1813-1883). (OPERA) SERIALA Tip de opera aparuta n deceniul al treilea al sec. XX, al carei discurs muzical este organizat dupa sistemul sonor serial. Reprezentanti: Arnold Schnberg Moise si Aaron (1933) Alban Berg Wozzeck (1925), Lulu (1935) Stravinski oratoriile religioase Canticum sacrum (1955), Threni (1958) (OPERA) SIMFONICA Tip de opera romantica, aparut n sec. XIX, a carei principala caracteristica o reprezinta simfonismul aplicat n scriitura orchestrala si vocal-instrumentala. Orchestra este egala ca importanta cu ansamblul vocilor, fiind mult amplificata fata de traditia clasica a operei. Reprezentant: Berlioz Troienii UVERTURA ouvert = deschis, fr. Introducere instrumentala la suitele preclasice, cu rol de fixare a tonalitatii. Piesa orchestrala de introducere la opera, cu functie tonala, de atmosfera (prefigureaza tipul operei comic sau tragic), tematica (cuprinde teme muzicale din cuprinsul operei). Se mai numeste si sinfonia (cu n). . Sec. XVII uverturile italiene aveau forma repede-lent-repede; cele franceze invers (lente-repede-lent). Fara legatura tema-tica cu continutul operei. . Sec. XVIII forma sonata clasica. Gluck creeaza legatura tematica ntre uvertura si continutul operei. . Sec. XIX apar si alte tipuri de introduceri la opere: preludiu, prolog. Tot n s. XIX apare si uvertura de concert piesa simfonica independenta, de mici dimensiuni (10-15 min.), romantica sau proramatica. (OPERA) VERISTA Verismul (vero = adevarat, it.) curent muzical aparut n opera italiana de la sfrsitul sec. XIX si prima jumatate a sec. XX. Caracteristici: . Sistem modal pentatonic . Melodica de tip arioso, cu evidente influente din partea cantonetei populare italiene. . Ritmica subordonata melodicii si textului literar. Agogica variata . Dinamica extrem de bogata si diversa . Mare bogatie timbrala . Polifonie liniara . Forme libere . Subiecte inspirate din cotidian (realiste). Pasiuni si trairi puternice. Profunde analize psihologice. Final tragic Reprezentanti: Giacomo Puccini, Ruggiero Leoncavallo, Pietro Mascagni, Umberto Giordano VODEVIL La origine vaudeville = cntec francez comic sau satiric din Renastere. La sfrsitul sec. XVI spectacol satiric cu caracteristicile commediei dellarte italiene: actiune dramatica unitara, alternanta de scene vorbite (teatrale), numere muzicale si momente coregrafice (dansante). Reprezinta unul din izvoarele operetei din sec. XIX. A patruns si n tarile romne n prima jumatate a sec. XIX, odata cu trupele straine de teatru si muzica si cu profesorii straini de muzica, din familiile boieresti. Curnd au aparut si compozitori autohtoni de vodeviluri: Matei Millo & Flechtenmacher Baba Hrca Alecsandri & Flechtenmacher - Chiritele Cuvnt de origine franceza, probabil din voix de ville = vocea orasului, cntec de strada. La origine, cntece satirice ale locuitorilor din Paris, care, n timpul domniei regelui Ludovic al XIV-lea (1638-1715) au fost incluse n mici comedii prezentate la blciurile din capitala. ZARZUELA (zarza = rug de mure, sp.) Termenul provine din La Zarzuela castel de vnatoare al familiei regale spaniole, situat lnga Madrid, nconjurat de rugi de mure, unde, n sec. XVII, aveau loc fiestas de zarzuela (serbarile de la Zarzuela). Ulterior, a devenit gen de teatru muzical popular comic, cuprinznd dialoguri vorbite, cntece si momente corale.

PERIODIZAREA ISTORIEI MUZICII I. Epoca preistorica: de la aparitia constiintei pna la aparitia organizarii statale. Zonele cele mai avansate Asia Occidentala, Orientul Apropiat, Africa de Nord (Egiptul). II. Antichitatea: de la aparitia statului pna la mpartirea Im-periului roman (395 d.H.) . 4000 .H. statul sumerian, regatul egiptean, India . 2000 .H. China . 1500 .H. Creta, Iudeea . s. XII .H. s. I d.H. Grecia . s. VIII .H. s. IV d.H. Roma III. Evul Mediu: de la mpartirea Imperiului roman (sec. IV d.H.) pna: 1. Europa de Vest / Imperiul Roman de Apus sec. IVXIII a. Perioada pre-gregoriana sec. IV-VIII

b. Perioada gregoriana sec. VIII-XII (si mai departe) c. Ars Antiqua aparitia polifoniei sec. XII-XIII 2. Europa de Est / Imperiul Roman de Rasarit (Bizatin) sec. IVXVIII a. Perioada bizantina sec. IV-XV b. Perioada post-bizantina sec. XV-XVIII IV. Renasterea sec. XIV-XVI a. Renasterea timpurie / Ars Nova sec. XIV b. Scoala franco-flamanda sec. XV c. Renasterea trzie sec. XVI V. Barocul 1600-1750 a. Barocul timpuriu 1600-1650 b. Consolidarea stilului baroc 1650-1700 c. Barocul trziu / Preclasicismul 1700-1750 VI. Clasicismul vienez 1750-1800 VII. Secolul al XIX-lea a. Romantismul timpuriu 1800-1850 b. Apogeul Romantismului 1850-1900 c. Neoclasicismul 1850-1900 d. Scolile nationale 1850-1900 VIII. Secolul XX a. 1900-1920 b. Perioada interbelica 1920-1950 c. Perioada post-belica - 1950-1990 d. Dupa 1990