Principiile abordarii structural dinamice a psihicului.

Aceste principii apar atit din caracteristicile notiunilor de structura cit si din demersurile
pe care le implica un asemenea tip de abordare a psihicului.

1. Principiul structurarii (organizarii) etajarii, ierarhizarii elementelor component ale

vietii psihice fapt soldat cu aparitia unor totalitati.
2. Principiul interactiunii si interdependentei elementelor componente ale structurii
ceea ce arata ca unele actioneaza asupra altora producind modificari, atit intre
elementele ce intra in interactiune cit si in relatia dintre ele.
3. Principiul integrarii elementelor componente in cadrul structurilor sau a unor
substructuri in interiorul unor structuri mai complexe fara de acestea sa-si piarda
propria lor identitate.
4. Principiul trecerii de la o structura la alta ca urmare a modificarii echilibrului
fortelor din cimp, structurile raminind distinct necontrolate.
5. Principiul raporturilor de succesiune spatio- temporal de coexistenta exterioara
fara raporturile genetice si evolutive.
6. Principiul legilor de structura si al legilor de dinamica in stare de a asigura pe de-o
parte perpetuarea structurilor pe de alta parte dinamica a aceastora in virtutea
acestui principiu individual ramine unitar si constant cu sine insusi pe perioade
determinate de timp sau devine disociate si fluctuante in manifestarile lui
psihocomportamentale.

Abordarea structural dinamica antreneaza in psihologie o serie de dificultati

cauzalitatea dificultatilor este dubla pe de-o parte omul dispune de capacitati
simbolice carei permit reprezentarea sau anticiparea sfirsitului a mortii a dezintegrarii
structurii vii pe care el o prezinta cum strucutra nu poate fi identica cu sine insasi ci
dinamica evolutiva, acest fapt ii induce omului o stare de neliniste. Pe de alta parte
omul isi da seama ca numai starile de echilibru de armonie cu sine cu altii sunt benefice
in timp ce ruperea echilibrului a starilor de dizarmonie sau de criza conduc la efecte
negative in plan psihocomportamental, in acest fel omul traieste o adevarata drama si
puternice contradictii. Structura prin stabilitatea ei este un factor de progres, de succes
psihologic in timp ce prin dinamica ei mai ales prin dezintegrarea ei devine un esec
psihologic.
 Organizarea structurala si functionala a sistemului nervos
Sistemul nervos uman este format din sistem nervos somatic si sistem nervos
vegetativ.

Sistemul nervos somatic se imparte in:

 Sistem nervos periferic care este compus din 31 de perechi de nervi spinali si 12
perechi de nervi cranieni
 Sistemul nervos central are ca parte component creierul spinal si enecefalul

Sistemul nervos vegetativ include sistemul simpatic si parasimpatic.

Sistemul nervos central include creierul spinal si encefalul care e format din doua
emisfere ce contin urmatoarea structura:

1. Mielencefalonul- bulbul rahidian (albastru)

2. Metencefalul –puntea valolio si cerebelul (galben)
3. Mezencefalul – creierul mijlociu (bordo-cafeniu)
4. Telencefalonul – emeisferele cerebrale propriu zise

Sistemul nervos periferic avind ca parti componente sistemul nervos somatic si vegetativ
nervii spinali, nervii cranieni, nervi simpatico si parasimpatici independent de modul de
alcatuire de locul si organul in vecinatatea caruia se afla fiecare parte a sistemului nervos
poate sa intre in legatura cu orice alta parte a acestuia. Structura sistemului nervos
periferic cuprinde:

 Neuronii aferenti primari cu rol de a colecta informatiile din interiorul si extremitatile

organismului.
 Axonii distali ai capetelor neuronale motoare care-si iau punctul de plecare in sistemul
nervos central cu rol de a asigura evolutia impulsului la organele efectoare al corpului.
 Ganglionii simpatici si parasimpatici cu care sunt enervati diferite organe viscerale.

Nervii sistemului nervos somatic transmit informatia spre centru din partile periferice
ale pielii a tesuturilor sau a muschilor, ei dau actiuni unor agenti stimulatorr de presiune
de durere. Nervii motori a acestui sistem transmit la rindul lor impulsurile de la sistemul
nervos central spre muschii scheletici unde dau nastere miscarilor de diferite feluri.

Neuronii sistemului nervos vegetativ asigura legatura cu organe interne la nivelul

acestui sistem se gestioneaza informatiile legate de respiratie de activitate cardiaca
activitate dogestiva.
Functional sistemul nervos periferic este compus din 2 tipuri principale de nervi:
aferenti si eferenti.

Fibrele aferente si eferente ale membrelor si trunchiului corpului se unesc in nervii

spinali cei din zona capului se unesc in nervi cranieni.

Nervii spinali se cupleaza cu cordonul spinal prin radacinile ventrale si dorsale distribuite
simetric pe de-o parte si alta a corpului in radacinile ventrale intra toate fibrele nervoase
motoare, ei sunt neuronii motori spinali care sinapseaza cu muschi scheletici ai
membrelor si cu trunchiul.

Nervii spinali sunt aranjati segmentar fibrele motoare ale fiecarui nerv aprovizioneaza
seoarat cite un niotom iar fibrele senzoriale cite un gdermatom al corpului.

Nervii cranieni sunt cuplati la creier intr-n mod neregulat,unii dintre acesti nervi atit au
componente senzoriale cit si motoare alti nervi cranieni au o componenta incluziv
moatoare sau senzoriala.

Sistemul nervos vegetativ la nivelul acestuia se disting ganglionii simpatici si cei

parasimpatici.

Ganglionii simpatici formeaza un trunchi nervos care se intinde de la baza craniului pina la
regiunea terminala a coloanei vertebrale.

Ganglionii sistemului parasimpatic nu sunt organizati intr-un trunchi dar de regula sunt
localizati aproape de organele de inervare. In iesiriele craniene se sinapseaza fibrele
preganglionare cu cele postganglionare unde eferentele parasimpatice niemielinizate
contacteaza diversele viscere.

Organele viscerale sunt dotate cu fibre simpatice si parasimpatice si lucreaza antagonist.

Sistemul nervos central sau nevraxul(encefal+maduva spinarii)

Nevraxul e invelit in 3 membrane de natura conjunctiva:

Duramaterul- membrana periferica, bine vascularizata si inervata.

Arahnaida- membrana cu aspect de pinza, starvezie si nu contine vase.

Piamaterul – cea mai fina membrana ce se muleaza(ia forma) pe intreg nevraxul, e bine
vascularizata si inervata.
Intre cutia craniana coloana vertebrala si duramater se amplaseaza spatiul epidural intre
duramater si arahnoida se amplaseaza spatiul subdural. Intre arahnaida si piamater se
amplaseaza spatiul subarahnoidal umplut cu lichid cefalo-rahidian.

Ventriculele cerebrale

In encefal pe linga tesutul nervos se amplaseaza 4 ventricule cerebrale. Doua lateral fiind
vorba de ventriculul 3 si 4 la nivelul ventriculelor cerebrale piamaterul formeaza dilateri
numite plexuri coroide, prin care se filtreaza plazma sangvina rezultind lichidul cefalo-
rahidian. Acest lichid se formeaza la nivelul ventriculelor cerebrale care apoi circula in
spatial subarahnoidal.

Ventriculul 3 e investigat in ultrasongrafie si determina diametrul acestuia care in mod

normal trebuie sa fie egal cu 7 mm si astfel tensiunea intracraniala se noteaza cu 7 puncte.
Daca este mai mult lichid cefalorahidian ventricolele se maresc si corespunzator creste
tensiunea.

Secretarea lichidului cefalorahidian se efectuiaza catre orele 4 dimineata de aceea bolnavii

au dureri de cap mai mare. In insulte sau hemarogie cerebrala cel mai veridic test este
testul lichidal cefalorahidian si se efectuiaza cu ajutorul functiei lombare sau cervicale.

Daca lichidul cefalorahidian contine electrocite e vorba de o hemoragie cerebrala. Lichidul

cefalorahidian este un lichid incolor care se afla intr-o cantitate de 140-150 mg in
ventricule se afla 30-40 mg cealalta cantitate in spatiul subarahnoidal.

Lichidul contine: apa, glucoza, proteine, saruri minerale, microelemente, vitamine,

hormone si linfocite.

Functiile lichidului cefalorahidian:

1. De nutritie
2. De protectie ca o perna hidraulica pentru tesutul nervos.
3. Regleaza presiunea posmotica din encefal
4. Elimina din encefal substantele catabolice.

Bariera hemato encefala se afla intre sistemul sangvin si lichidul cefalorahidian usor trece
bariera de asa substante ca alcoolul, drogurile si toxile.

Nu trec bariera sarurile acidului salicitic, medicamentele si antibioticile o parte. In multe

maladii ca meningita encefalita, substantele medicamentoase se introduce in lichidul
cefalorahidian prin punctie, de obicei lombara si mai rar cervicala.
Maduva spinarii- partea cea mai veche si relativ cea mai simpla a sistemului nervos
central. Este o structura cilindrica, alungita situata in interiorul canalului vertebral, pe axa
corpului avind responsabilitatea de control a activitatii trunchiului si a membrelor

Pe dinafara maduva spinarii este acoperita de membranele de invelis numite duramater si

piamater. Functional cordonul spinal reprezinta o structura segmentara in rezultatul
organizarii anatomice a nervilor spinali(31 de nervi)

Toti acestea sunt conectati la sistemul nervos periferic pe partea superioara a cordonului
spinal material cenusie se imparte pe de-o parte si alta a acestuia in cornuri in care
patrund radacinile dorsale. Maduva spinarii reprezinta un manunchi de unitati de
conducere nervoasa, de grasimea degetului cel mic. Prin aceste circuite neuronale
informatia este gestionata in maniera reflexa constituind un veritabil mecanism de
reglare a activitatii reflexe in care sistemul nervos il va putea influenta si controla.

Structura maduvei spinarii incepe de la gaura C1 ajunge pina la vertebra C2 de la care

porneste fium terminale la care aditioneaza radacinile ultimelor perechi de nervi spinali,
formind ca o coada de cal.

Maduva spinarii are doua umflaturi intumiscente de unde pornesc nervii spinali care merg
la miini si picioare cu lungimea de 43-45 cm

In sectiunea transfersala maduva spinarii are urmatoarea structura:

o Substanta cenusie sub forma de fluture formata din corpurile neuronilor, contine
coarnele posterioare, anterioare, laterale.
o Comisura cenusie strabatuta de canalul ependimar si substanta alba strabatuta de
fisura mediana, posterioara, anterioara, santurile colaterale, cordoanele anterioare,
posterioare si anterioare.

Functiile maduvei spiunarii are la baza doua functii:

1) Functia reflexa
2) Functia de conducere

Functia reflexa la nivelul circuitelor neuronale ale maduvei spinarii se gasesc constiuiti
mai multi centri nervosa capabil sa sustina producerea a o serie sematice si vegetative.

Somatice se impart in monosinaptice deflexie si extindere si reflexe polisinaptice.

Vegetative se impart in mictiune(eliminarea urinei); de defecatie; de erectie si de
sudorificatie;
Totalitatea neuronilor medulari implicati intr-un reflex impreuna cu sinapsele lor
constiuie centrul in care are loc o activitate interogativa.

Functii de conducere trec prin toate caile ascendente si descendente ale sistemului
nervos central. Caile ascendente vin de la receptori, trecind prin maduva spinarii, subst.
cenusie iar apoi prin cordoanele de subst. alba informatia ajunge la encefal si la scoarta
cerebrala. Caile descendente piramidale si extrapiramidale sunt caile ce vin de la scoarta
cerebrala, trec prin diverse cordoane, prin subst. alba ajung la coarne, de aici pleaca la
muschi realizind contractia muschilor.

Trunchiul cerebral este format din 3 segmente nervoase foarte importante ca:
 Bulbul rahidian
 Puntea valorio propriu zis
 Mezencefalul sau creierul mic

Cele 3 segmente au evoluat in 3 vizicole cerebrale ca mielencefalul, mietencefalul,

miezencefalul.

Bulbul rahidian – o prelungire a maduvei spinarii, ea se compune dintr-o structura

segmentara de forma unui con de o greutate de 6-7 g. modificarile constante la acest nivel
se datoreaza legaturii prin care le au aceste structuri prin nervii cranieni cu instantele
superior specializate ale creierului. Bulbul reprezinta un etaj important ai traversarii
cailor ascendente si descendente spre si dinspre encefal si maduva spinarii.

La nivelul bulbului rahidian se gasesc mai multi centri reflexi grupati dupa complexitatea
functiilor indepliniti, centri reflexi simpli indeplinesc stranutul si tusa dar reactioneaza la
agenti stimulatori.

Centri reflexi automati raspund de respiratie, cardiac, vasomotori activabili de agenti

stimulatori interni cum sint cei de concentratie chimica a singelui. Orice afectiune sau
leziune a acestor centri ameninta viata individuala.

Functiile bulbului rahidian

Depind de centri reglatori. In urma respiratiei ei trimit impulsuri in maduva spinarii.

Activitatea cardo-vasculare – regleaza activitatile cordiace ale inimii si ale vaselor

sangvine. Acesti doi centri sint legati intre ei si drept dovada este reflexul numit si aritmie
respiratorie.
Aritmie respiratorie - incetinirea pulsului a sfirsitului expiratiei inainte de urmatoarea
inspiratie.

o Regleaza activitatea sistemului digestiv, starea vaselor sangvine prin care reflexia
vasomotorie se poate micsora cavitatea vaselor, cauzind hipertensiunea arteriala.
o Functia de secretie

In bulbul rahidian se fafla centrul urmatoarelor reflexe:

 De sugere
 De mestecatie
 De glutitie
 De clipire
 Stranute, tusa si voma.

Structura acestor reflexe probeaza o bogata experienta comportamentala implicata in

asigurarea unor schimbari functionale primare si cu functii vitale. Tulburarile acestor
reflexe pot cauza moartea. Agent cauzator este in fapt spihologic iar efectul este organic.
Buna activitate este garantia edificarii eficiente a tuturor celorlalte activitati.

Punte valorio
Se afla deasupra bulbului rahidian cu o lungime de 3 cm care contine preponderent
substanta alba, in centrul puntii se afla corpul tratezoid care reprezinta prelungirea
fibrelor analizatorului auditiv.

Functiile puntei valorio

1. Functia reflexa a puntii

2. Functia de conducere.
1. La nivelul puntii se afla centrii urmatoarelor reflexe:
a) Reflexul lacrimal este reflex de aparare, evocarea lui este cauzata de iritarea sau
lezarea corneii a conjunctivei sau a mucoasei nazale. Impulsurile care i-au nastere
la acest nivel a receptorilor numiti sunt conduse la centrul nervos al lacrimarii de
catre fibrele senzitive ale nervului trigement.

b) Reflexul cornean de clipire- este un reflex de aparare care consta in inchiderea

pleoapelor atunci cind agentii stimulatori externi de natura tactile sau dureroasa
actioneaza asupra corneiei si conjunctivei. Calea eferenta a acestui arc reflex este
reprezentata de fibrele motorii ale nervului facial care enerveaza muschiul orbicular
al ochiului. Astfel cind un corp strain atinge sacul conjunctival acesta poate stoca
 producerea reflexului. La nivelul centrului vin si impulsuri contricopete fapt ce
explica mecanismul inchiderii voluntare a pleoapelor.

c) Reflexul auditiv-de clipire (clipirea la sunet) este un reflex de aparare consta in

inchiderea ochilor la auzul unui zgomot brusc. Calea aferenta a reflexului este
reprezentata de nervul acustic. De la acesti centri nervosi prin fibrele motorii ale
nervului facial impulsurile ajung la nivelul pleoapelor. Este un reflex utilizat
impotriva celor care stimuleaza surzenia.

d) Reflexul salivar – agenti stimulatori actioneaza asupra mucoasei bucofarengiene

(bucal) de unde impulsurile sunt aduse la centrul nervos si de nervul
geosofarengian.

e) Reflexul mimicii expresive ale fetei(bucurie, scirba etc.)

2. Functia de conducere.
Din ineriorul puntii pornesc fibre (axoni) longitudinale si transfersale intre care
sunt desemnate nucleele proprii de substanta cenusie fibrele alcatuiesc cai
conducatoare care leaga cortexul emisferelor creierului mare cu cortexul
emisferelor cerebelului. Cu cit mai dezvoltat e cortexul emisferelor cu atit mai
dezvoltate sunt puntea si cerebelul.

Cerebelul este parte componenta a metencefalonului, se dezvolta ontogenetic din

receptorii statici, are legatura directa cu coordonarea miscarilor si este organul de
adaptare a organismului la gravitatie si inertie. Este considerat unul din centrele
superioare ale sistemului nervos vegetativ simpatic.

Cerebelul se afla sub lobii occipitai a emisferelor creierului mare dorsal fata de puntea
valorio si bulbul rahidian este asezat in loja posterioara a cutiei craniene. Cerebelul este
format din doua emisfere cerebeloase unite intre ele prin o formatiune numita viermis.

Cerebelul are la exterior substanta cenusie iar in interior substanta alba. La om cerebelul
are o greutate aproximativ 140 g avind forma unui fluture, scoarta cerebeloasa e formata
din 3 straturi principalul fiind stratul mijlociu a caror nuroni au axoni lungi ce fac legatura
cu scoarta emisferelor mari.

Cerebelul se imparte din punct de vedere filogenetic in 3 formatiuni:

 Arhicerebelul- responsabil de echilibru

 Paleocerebelul – responsabil de miscarile bruste sau grosolane.
  Neocerebelul- raspunde de miscarile fine.

In dependent de formatiunile cerebelului el indeplineste urmatoarele functii:

 Reglarea activitatii muscular sau atonusului muscular. Pentru a se putea demonstra

functia reglatorie a tonusului activitatii musculare a cerebelului s-a recurs la doua
feluri de experiente: de stimulare si exterpare.

Cercetarile mai recente au demosntrat ca efectul cerebelului tonic este rezultatul functiilor
cerebelului cu influenta in reglarea dinamogena a cortexului motor.

 Functia de coordonare a miscarilor.

 Influenta asupra functiilor vegetative.

Viata este compatibila fara cerebel unica formatiune in care dupa 2 luni dereglarile de
miscari desi sunt foarte grave dupa aceea functiile le preia scoarta cerebrala si dereglarile
devin minime.

Dienecefalul se afla sub corpul calos si fornix concrescind lateral cu telencefalul, e

format din 4 parti:

1. Talamus
2. Metatalamus
3. Epitalamus
4. Hipotalamus

Talamusul – formatiune diencefalica alcatuita din substante cenusie si contine circa 40 de

nuclee, el este scoarta tuturor sensibilitatilor umane in afara de sensibilitatea olfactiva,
astfel dereglarile de la nivelul talamusului provoaca deficiente in senzatii si perceptii.

Metatalamusul – o portiune prin care trec caile sensibilitatii auditive si viziuale fiind parte
component a senzatiei respective alcatuieste centru sub iar fiind
fibrele nucleelor corbilor geniculati conexioneaza cu regiunile optice corticale.

Epitalamusul – are functie de glanda endocrina si contine glanda epifiza si nucleele ce

regleza diverse miscari.

Hipotalamusul – comform dezvoltarii embrionare hipotalamusul se imparte in 2 parti:

 Anterioara optica
 Posterioara olfactiva

Este formatiunea ce regleaza toate functiile vegetative din organism in special regleaza
glandele cu secretie interna. Prin hipotalamus trec informatiile de la scoarta cerebrala
privind comportamentul uman, totodata hipotalamusul este formatiunea ce regleaza
situatii la diversi factori stresologi inclusiv factorii psiho- emotionali.

Telencefalonul (emisferele cerebrale sunt partea de sus fiind despartite printr-o fisura
interemisferica. La baza emisferelor sunt legate cu formatiuni de substanta alba si anume
corpul calos, tribonul cerebral si comisurile albe, anterioare si posterioare. Emisferele
cerebrale au 3 fete: *externa; *mediana;* bazala;

Emisferele sunt brazdate de doua santuri adinci: Santul Rolando si santul Silvius, care
impart emisferele cerebrale in lobii: frontali, parietali, temporali si occipital.

Fiecare lob la rindul lui este impartit in circumvolutiuni de niste santuri mai putin adinci.
Acestea la rindul lor se impart in zone sau arii.

Scoarta cerebrala avind o grosime de 1,5 pina la 4 mm se imparte in 6 straturi de celule,

aceasta este scoarta noua sau neocortexul.

Straturile de celula sunt:

Molecular
Granular extern
Piramidal
Granular intern
Ganglionar
Fusifor

Pe linga neocortex, scoarta cerebrala mai contine alocortex- ce este format din arhicortex
si poliocortex.

Arhicortexul – cea mai veche scoarta si contine formatiuni ca hipocampul aici se realizeaza
procese ca memorarea primara.

Poleocortexul – format din girusuri si formatiune untus aici se realizeaza proiectia

analizatorului olfactiv ce se transforma in senzatii olfactive deoarece la unele animale
paleocortexul e mai bine dezvoltat de aceea olfactia e si ea mai bine dezvoltata.

In paleocortex se afla centrii care regleaza procesele comportamentului instinctiv.

Paleocortexul e legat direct cu hipotalamusul realizind reactii de comportament.
 Blocurile functionale ale creierului.
Este cunoscut faptul ca procesele psihice reale ale creierului constiutie sisteme functionale
complexe si nu sunt in gustul localizate si se realizeaza prin participarea sistemelor
complexe cerebrale.

Teoretic se evidentiaza 3 blocuri functionale, cerebrale participante in activitatea psihica.

Blocul 1 -asigura tonusul si starea de vigelenta sau de activare organsimului numit blocul
activismului.

Blocul 2 – blocul de acceptare, prelucrare si tocarea informatiei numit blocul

informational, blocul zonelor de sinteza aferente de cunoastere.

Blocul 3- blocul de programare, reglare si control a activitatii.

Fiecare bloc functional are o structura citoahitectonica individuala iar blocurile 2 si 3

constau din cite 3 tipuri de zone suprapuse unei alteia.

Zonele/ariile cerebrale
La inceput scoarta cerebrala a fost impartita in circa 10 arii apoi 20, in prezent se
utilizeaza harta citoarhitectonica a lui Brotmann ce contine 52 arii cerebrale. Aceasta este
o harta unanim acceptata la nivel international.

Zonele se impart in citeva categorii:

 Motorii
 Sensitive
 Senzoriale
 Vegetative
 Asociative

Zonele motorii in scoarta cerebrala se proiecteaza toate miscarile, proiectia partii drepte
a organismului se face in emisfera stinga si invers. Penfild a descoperit renumitele scheme
cu astfel de proiectii a miscarilor ce se face in girusul precentral si se numesete
homunculus motor. In acest girus situat perpendicular contine proiectia diverselor parti
ale organismului (picior, trunchi, mina, cap). Proiectia nu se face in dependenta de
dimensiunile partii organismului ci in dependenta de functionalitatea acestora.

Girusul precentral reprezinta aria motorie patru, la fel in lobul frontal se amplaseaza ariile
motorii 6 si 8 tot in lobul frontal a emisferei dominante se amplaseaza aria 44 Droca, fiind
numita aria motorie si a vorbirii.
Ariile sensitive. Proiectia sensibilitatii se face in cea de a II schema a lui Penfild numita
homusculus senzitiv, astfel sensibilitatea se afla in girusul post central din lobul parietal.
Diverse parti ale organismului au o suprafata diferita de proiectie, mai mari suprafete le
are miinile, buzele si limba. Acest girus contine ariile 1, 2 si 3 pe linga ariile senzitive
principale in lobul parietal se mai localizeaza ariile senzitive 5 si 7 care formeaza veriga
intregativa a analizatorului tactil si chinestezic.

Ariile senzoriale sint niste arii senzitive dar difera de acestea ca primesc informatia de la
analizatorii respectivi.

Ariile vizuale sunt informatiile de la analizatorul vizual de care raspund ariile 17, 18 si 19.
Aria 17 este aria primara si distrugerea ei provoaca agnozie optica (incapacitatea de a
vedea imaginea) ariile 18 si 19 sunt arii asociative distrugerea lor provoaca dereglari
mixte sau asociative.

Proiectia analizatorului auditiv se face in zonele 41-42 numite zone auditive primare si
situate in lobul temporal, adistrugerea acestor arii provoaca agnozie auditiva, zonele
asociative auditive sunt 21, 22a, 22b;

Zonele gustative –informatia se proiecteaza in zona 43, zonele olfactive se localizeaza in

scoarta veche fiind ariile 24, 28.

Aria vegetativa reprezinta proiectia contractarii muschilor organelor interne si

homusculus senzitiv, vegetativ ce reprezinta proectia sensibilitatii organelor interne.

Zone de asociatie. Sunt regiunile ale scoartei cerebrale ce indeplinesc functii psihice.
Exercitarea lor nu este urmata nici de manifestari motoare nici senzitive.

Teoria localizatoare sustine existenta pe scoarta cerebrala a unor centri in care sunt
localizati diverse functii.

Activitatea acestor centre ar fi coordonata de un centru suprem situata in lobul frontal,

astfel conform acestei teorii memoria vizuala a cuvintelor scrise este localizata in ariile 18
si 19, 39 ale emisferei stingi.

Memoria auditiva a cuvintului auzit e localizata in cimpul 22a si 22b din girusul temporal
–superior al emisferei cerebrale dominante. Lezarea acestei regiuni provoaca suriditate
verbala caracterizat prin aceea ca bolnavul nu mai poate intelege cuvintele auzite ci i se
par niste zgomote fara semnificatie.

Centrul vorbirii articulate e localizat in aria 44. Centrul scrisului e localizat in girusul
frontal mijlociu al emisferei dominante, lezarea acestui centru determina starea
patologica numita agrafie caracterizat prin faptul ca bolnavul nu mai poate sa-si exprime
sentimentele in scris. Alte cercetari au conclus ca in scoarta cerebrala exista 3 zone de
asociatie: frontala, temporala si parieto-occipitala.

Zona frontala cuprinde ariile 9, 10, 11, 46 se considera ca aceasta zona este responsabila
de functiile psihice si intelectuale cele mai inalte, distrugerea ei determina modificarile de
comportament. Incapacitatea de concentrare si alterarea inetelectuala.

Zona de asociatie temporal este situate in partea anterioara a lobului temporal, ea detine
un rol important in memoria auditiva in reactiile emotionale si-n activitatea sexuala

Zona de asociatie parieto-occipitala este situata in zona somato-senzitiva si cea vizuala.

Aceasta zona realizeaza integrarea superioara a sensibilitatii somatice.

Asimetrie cerebrala
Primii care au pus in discutii inegalitatea functionala a emisferelor cerebrale au fost Broca
apoi Dax. Ambii in legatura cu localizarea unilaterala la nivelul cortexului cerebral a
limbajului oral si manifestarile expresiv inrudite cu acestea ca scrisul, cititul, calcul
matematic. De la aceste observatii toate studiile ulterioare au scos in evident aceasta
asimetrie functionala intermisferica.

Studiile efectuate fie in urma observatiilor clinice, a bolnavilor cu leziuni cerebrale in

focar, fie pe animale de laborator sau in cursul experimentului clinic a interventiei
neurochirurgicale, au scos in evidenta faptul ca cele doua emisfere cerebrale nu sunt egale
ca structura si nu sunt echivalente functional. In esenta simetria functionala reprezinta
una din legitatile fundamentale ale functionarii creierului.

Sa constat ca dimensiunile si suprafata ariilor neucortexului la dreptaci are dimensiuni

mai mari in stinga decit in dreapta. Ariile 39 si 40 sunt mai mari in stinga si santurile
dintre aceste arii sunt mai adinci.

Zona wernicke interpretativa a vorbirii in emisfera stinga ocupa o suprafata cu 50% mai
mare decit in emisfera dreapta.

Neuronii straturilor 3 si 5 ale ariilor 44, 45 in emisfera stinga sunt mai mari. Investigatiile
clinice au aratat ca centrul motor al cuvintelor se afla in lobul frontal al emisferei stingi in
urma lezarii acestor zone din emisfera stinga sau depistat numeroase afazii, a gnoziei de
sensibilitate si apraxii de miscare.
Aceste date demonstreaza rolul de baza a emisferei stingi in vorbire. Pentru vorbire e
valabil ca la dreptaci dominanta e in emisfera stinga. La stingaci aceasta legitatie nu e
valabila.

Actualmente exista un sir de teste privind asimetrie emisferelor, de asemenea fiecare

forma functionala de asimetrie se caracterizeaza printr-un anumit grad sau coeficient de
asimetrie.

Asimetria functionala este inascuta dar pe parcursul vietii ea se complica, se

perfectioneaza de aceea poate fi influentata psihosocial. Asimetria functionala
intermisferica trebuie considerata intr-o maniera dinamica si nu statica tinind cont de
conditiile care o pot modifica –natura sarcinii de indeplinit tipul de atentie pe care-l creaza
experienta anterioara a subiectului strategiile de realizare adoptate.

Asimetria functionala isi incepe activitatea la nivelul zonelor motorii si sensitive ale
scoartei cerebrale si-apoi trece la zonele asociative astfel exista particularitatile de virsta
ce determina asimetria functionala.

Mai exista si problema interdependentei functionale dintre cele doua emisfere in

experiente speciale la pacienti cu lezarea comisurilor cerebrale se depisteaza un sir de
dereglari. Acest model de functionare a emisferelor separate produc dereglari la nivelul
preceptiei si altor procese psihice asa apare un process numit Anomie ce reprezinta
incapacitatea de a percepe tot ce se afla in cimp de vedere din partea stinga la mina. Astfel
de dereglari apar si la lezarea corpului calos. Evolutia formarii imaginii de sine este legata
de capacitatea de percepere si reprezentare a realitatii.