Sunteți pe pagina 1din 5

Admitere INM 2015 A.

inlatura aceeasi trasatura generala a infractiunii


51. Executarea pedepsei complementare a interzicerii B. au aceeasi sfera a cauzelor aflate la originea lor (actiunea
exercitării unor drepturi încetează la: umana, comportament al unui animal, fenomen natural etc.)
A. împlinirea termenului de supraveghere al suspendării C. ambele presupun o proportionalitate intre urmarea
executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă durata produsa si cea care s-ar fi produs in absenta interventiei
autorului faptei prevazute de legea penala
ei nu se împlinise la acel moment;
B. împlinirea termenului de prescripţie a executării Admitere Barou – 2015
pedepsei principale, chiar dacă durata ei nu se împlinise 61. Dispoziţiile art. 5 Cod penal privind aplicarea legii
la acel moment; penale mai favorabile:
C. momentul intervenirii reabilitării de drept, chiar dacă A. sunt aplicabile şi în cazul unui act normativ declarat
durata ei nu se împlinise la acel moment. neconstituţional, dacă în timpul când acesta s-a aflat în
vigoare a cuprins şi dispoziţii penale mai favorabile;
58. Infracţiunea comisivă prin omisiune: B. sunt constituţionale în măsura în care nu permit
A. nu permite niciodată reţinerea cauzei de nepedepsire combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea
a împiedicării producerii rezultatului; şi aplicarea legii penale mai favorabile;
B. poate îmbrăca forma infracţiunii complexe; C. sunt constituţionale în măsura în care permit
C. se comite cu intenţie depăşită (praeterintenţie) ori de combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea
câte ori acţiunea anterioară, ce a creat starea de pericol şi aplicarea legii penale mai favorabile.
care a înlesnit producerea rezultatului este intenţionată. D. Nu cunosc.
59. Vom fi în prezenţa unei legi de dezincriminare şi 62. Faptele se comit cu intenţie atunci când:
atunci când fapta se regăseşte, sub aceeaşi denumire, A. făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l
atât în legea veche, cât şi în legea nouă, dar legea nouă: urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui;
A. Consacră o cauză de nepedepsire neprevăzută în B. făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl
legea veche şi care este incidentă în speţă; acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;
B. coboară limita de vârstă a subiectului pasiv în raport C. făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi acceptă
de care fapta constituie infracţiune, iar victima posibilitatea producerii lui, dar, în realitate, se produce
depăşise, la momentul comiterii infracţiunii, respectiva un rezultat mai grav.
limită; D. Nu cunosc.
C. prevede că fapta, care anterior se urmărea din oficiu,
va fi urmărită doar la plângerea prealabilă, iar persoana 63. Poate fi în legitimă apărare persoana care comite
vătămată declară că nu doreşte să formuleze o astfel de fapta:
plângere. A. pentru a înlătura o ameninţare privind săvârşirea
unei infracţiuni contra unei alte persoane;
60. Consimţământul persoanei vătămate poate fi reţinut B. pentru a înlătura răspândirea unor zvonuri ce îi
ca şi cauză justificativă în cazul faptei de: afectează dreptul la propria imagine;
A. incest; C. pentru a înlătura violenţele ce sunt exercitate asupra
B. violare de domiciliu; unei alte persoane în vederea sustragerii unui bun care
C. distrugere în forma de bază. nu aparţine acesteia;
D. Nu cunosc.
Admitere INM 2014
53. In cazul legitimei aparari prezumate:
66. Publicarea hotărârii definitive de condamnare:
A. prezumtia opereaza doar in favoarea autorului faptei
comise in aparare, nu si in favoarea participantilor A. este o pedeapsă complementară ce poate fi aplicată
B. nu se poate lua fata de autorul faptei comise in aparare şi condamnatului persoană fizică;
masura de siguranta a obligarii la tratament medical, chiar B. se execută prin publicarea integrală a hotărârii prin
daca s-a constatat ca sufera de o boala care il face periculos intermediul presei scrise sau audivizuale;
pentru societate C. este o pedeapsă principală aplicabilă persoanei
C. atacul poate consta si in patrunderea, in timpul noptii, in juridice care poate răspunde din punct de vedere penal;
locuinta altei persoane, profitand de faptul ca aceasta a uitat D. Nu cunosc.
deschisa usa de acces in locuinta

61. Constrangerea fizica se aseamana cu starea de necesitate


prin aceea ca:
Admitere Barou – 2014 B. acţiunea ori inacţiunea interzise din conţinutul
61. Inculpatul a comis doua infractiuni inainte de intrarea in infracţiunii;
vigoare a noului Cod penal. Pentru una dintre ele a fost C. entitatea materială în care este exprimată valoarea
condamnat sub incidenta vechiului Cod Penal. Se constata ca socială ocrotită penal.
aceasta infractiune nu a mai fost prevazuta de legea noua. Cu
prilejul judecarii cauzei, dupa intrarea in vigoare a noului 59. Măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei
Cod penal, pentru cea de-a doua infractiune, se constata ca
funcţii sau exercitării unei profesii poate fi revocată:
cele doua acte normative prevad pedepse diferite. In acest
caz vor fi incidente dispozitiile privind: A. după trecerea a cel puţin un an;
A. concursul de infractiuni B. oricând dacă se constată că temeiurile care au impus
B. aplicarea legii penale de dezincriminare luarea ei au încetat;
C. aplicarea legii penale mai favorabile pana la judecarea C. după trecerea a cel puţin jumătate din durata
definitiva a cauzei acesteia.
D. nu cunosc
Grile examen licenta – 2014
62. Un cetatean strain comite pe teritoriul Romaniei, 51. In cazul carei forme si modalitati a vinovatiei, infractorul
impreuna cu un minor care nu indeplineste conditiile legale prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta socotind fara
pentru a raspunde penal, o infractiune pentru care pedeapsa temei ca acesta nu se va produce:
prevazuta de lege este inchisoarea mai mare de 10 ani. Se A. Intentie indirecta
constata ca cetateanul strain a actionat in conditii de legitima B. Intentie directa
aparare. In cauza vor fi incidente dispozitiile privind: C. Culpa cu prevedere
A. cauzele justificative
B. cauzele de neimputabilitate 52. Daca in continutul infractiunii, timpul in care se
C. personalitatea legii penale savarseste fapta, reprezinta o conditie esentiala, nerealizarea
D. nu cunosc acesteia:
A. face ca fapta sa nu se realizeze in varianta calificata
66. Pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii unor B.face ca fapta sa nu fie infractiune
drepturi consta in interzicerea exercitarii, pe o perioada de la C. nu influenteaza existenta infractiunii
1 la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre urmatoarele
drepturi: 53. Obiectul juridic al infractiunii il constituie:
A. dreptul strainului de a se afla pe teritoriul Romaniei A. o valoare sociala ocrotita penal
B. dreptul de a parasi o anumita localitate stabilita de B. o fapta materiala
instanta C. mijlocul prin care a fost vatamata valoarea sociala
C. dreptul de a parasi teritoriul Romaniei
D. nu cunosc 64. Bunurile dobandite prin savarsirea faptei prevazute de
legea penala sunt supuse confiscarii speciale:
Grile examen licenta – 2015 A. intotdeauna, fara nicio restrictie
51. Când o faptă constând într-o acţiune intenţionată B. chiar daca prin valorificare ar putea servi la despagubirea
produce un rezultat mai grav, care este cauzat de culpa persoanei vatamate
făptuitorului, forma de vinovăţie este: C. numai daca nu sunt restituite persoanei vatamate
A. intenţia indirectă;
B. intenţia depăşită; 65. Masura de siguranta a internarii medicale se poate lua:
A. indiferent daca faptuitorului i se aplica ori nu o pedeapsa
C. culpa cu prevedere.
B. numai insotind o pedeapsa cu inchisoarea de cel putin un
an
52. Fapta comisă din culpă constituie infracţiune: C. numai insotind o pedeapsa
A. în cazul în care se săvârşeşte printr-o inacţiune şi
legea nu cuprinde prevederi referitoare la forma de Grile - admitere master 2015– Cariera judiciara
vinovăţie; 31. In cazul stării de necesitate, faţă de acţiunea de
B. atât în cazul unei acţiuni, cât şi inacţiuni, dar legea salvare, pericolul este:
prevede în mod expres forma de vinovăţie a culpei; A. ulterior;
C. în cazul în care se săvârşeşte printr-o acţiune şi legea B. instantaneu;
nu cuprinde prevederi referitoare la forma de vinovăţie. C. imediat.

53. Obiectul infracţiunii îl poate constitui: 33. Interzicerea dreptului de a se afla în anumite
A. mijlocul prin care în mod nemijlocit a fost vătămată localităţi stabilite de instanţă este:
valoarea socială respectivă;
A. o pedeapsă accesorie; C. există o obligaţie legală de a nu acţiona;
B. o măsură de siguranţă;
C. o pedeapsă complementară. 18. Infracţiunea comisivă care presupune producerea
unui rezultat se consideră săvârşită şi prin omisiune,
35. Dintre pedepsele complementare aplicabile când:
persoanei juridice nu face parte: A. autorul omisiunii, printr-o acţiune ulterioară a creat
A. plasarea sub supraveghere judiciară; pentru valoarea protejată o stare de pericol care a
B. suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile înlesnit producerea rezultatului;
persoanei juridice; B. autorul omisiunii, printr-o acţiune sau inacţiune
C. închiderea unor puncte de lucru ale persoanei anterioară a creat pentru valoarea protejată o stare de
juridice care îşi defăşoară activitatea în domeniul pericol;
presei; C. autorul omisiunii, printr-o acţiune sau inacţiune
anterioară a creat pentru valoarea protejată o stare de
Grile - admitere master 2014– Cariera judiciara pericol care a înlesnit producerea rezultatului.
27. Legatura de cauzalitate intre actiune sau inactiune si
urmarea imediata: Grile - admitere master 2014– Stiinte penale
A. trebuie dovedita la orice infractiune 22. Pentru a elibera o adeverinta ce intra in atributiile sale de
B. in cazul infractiunilor de pericol rezulta “ex re” serviciu, B, functionar public, a pretins 500 de lei, dar a
C. nu trebuie stabilita la infractiunile asa-zise materiale sau primit 100 de lei si i s-a promis o sticla de vin. Va fi
de rezultat confiscata de la B:
A. suma de 100 lei si echivalentul sticlei de vin
B. suma de 500 lei
32. Culpa simpla exista cand infractorul: C. suma de 100 lei
A. prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind
fara temei ca el nu se va produce 24. Dupa o cearta intre victima si inculpat, injurii si
B. prevede rezultatul faptei sale si desi nu-l urmareste amenintari reciproce, decurgand din faptul ca victima
accespta posibilitatea producerii lui ocupase un loc de parcare in care dorea sa intre inculpatul,
C. nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l victima s-a intors cu spatele la inculpat si a plecat, moment
prevada in care a fost lovita cu o piatra in cap de catre acesta. La
solutionarea cauzei:
34. In doctrina penala, culpa cu prevedere se mai numeste: A. se va retine existenta legitimei aparari
A. usurinta B. nu se va retine existenta legitimei aparari
B. neglijenta C. se va retine starea de necesitate
C. culpa simpla
Hexagon – Selectie 1 – 2014-2015
36. Subiectul pasiv calificat al infractiunii trebuie sa 9) Subiectul activ al infracţiunii:
indeplineasca printre altele conditiile: a) poate fi şi o instituţie publică, în unele situaţii;
A. sa aiba calitatea ceruta de norma incriminatoare b) este întotdeauna circumstanţiat atunci când fapta se
B. sa aiba o calificare profesionala săvârşeşte cu intenţie directă calificată prin scop;
C. sa savarseasca o infractiune calificata c) săvârşeşte nemijlocit elementul material sau este
participat;
Grile - admitere master 2015– Stiinte penale d) nu poate fi niciodată un partid politic;
9. Obiectul material al infracţiunii este:
A. mijlocul prin care a fost vătămată în mod direct 15. Latura obiectivă a infracţiunii:
valoarea socială respectivă; a) cuprinde obiectul material, urmarea imediată, legătura de
B. actul de conduită interzis prin incriminearea cauzalitate;
respectivă; b) include cerinţa esenţială ataşată elementului material;
C. entitatea materială în care este exprimată valoarea c) poate lipsi la infracţiunile de pericol;
d) poate include un element material cu mai multe modalităţi
socială protejată. alternative.
10. Infracţiunea comisivă care presupune producerea 16) Fapta constând într-o acţiune:
unui rezultat se consideră săvârşită şi prin omisiune, a) poate constitui infracţiune şi când este săvârşită din culpă,
când: dacă legea prevede astfel;
A. există o obligaţie contractuală de a nu acţiona;
B. există o obligaţie contractuală de a acţiona;
b) se pedepseşte mai grav, potrivit legii, atunci când este d) dacă necunoaşterea stării, situaţiei ori împrejurării vizează
comisă cu intenţie directă, faţă de săvârşirea aceleiaşi fapte doar elementul circumstanţial agravant al unei infracţiuni, se
cu intenţie indirectă; va reţine infracţiunea respectivă în varianta tip.
c) poate determina un rezultat mai grav, datorat culpei fără
prevedere a făptuitorului; 23. În ceea ce priveşte cazul fortuit:
d) nu poate da naştere unei infracţiuni de pericol. a) rezultatul faptei este consecinţa unei împrejurări care nu
putea fi prevăzută;
17) Infracţiunea: b) efectele se extind asupra participantilor;
a) este singurul temei al aplicării unei pedepse prevăzute de c) acesta este incident doar în cazul faptelor intenţionate;
Codul penal; d) caracterul justificat al faptei este înlăturat.
b) comisivă de pericol, săvârşită prin omisiune, se
pedepseşte, potrivit Codului penal, dacă există o obligaţie
legală sau contractuală de a acţiona; Hexagon – Selectie 1 – 2013-2014
c) este justificată dacă există un caz fortuit; 1. Infracţiunile:
d) poate exista şi în absenţa urmării imediate principale. a.nu pot avea subiect activ circumstanţiat dacă subiectul
pasiv nu este la rândul lui circumstanţiat;
18) În materia legitimei apărări: b.toate prezinta element material şi urmare imediată;
a) apărarea nu poate proveni de la două persoane; c. sunt înscrise şi clasificate în Codul penal în funcţie de
b) atacul poate viza şi persoana altuia; gravitatea lor;
c) legitima apărare prezumată este o cauză de d.reprezintă singurul temei al răspunderii penale.
neimputabilitate;
d) depăşirea limitelor unei apărări proporţionale cu 2. Infracţiunile:
gravitatea atacului poate avea loc din cauza temerii. a. prezintă întotdeauna obiect juridic;
b. nu au întotdeauna obiect material;
19) În materia stării de necesitate: c. pot avea ca subiect activ o autoritate publică sau o
a) efectele se extind asupra participantilor; instituţie publică, în unele situaţii;
b) pericolul nu poate proveni niciodată de la o persoană; d. nu pot avea ca subiect pasiv un animal;
c) cauza justificativă vizează doar persoana care, în
momentul comiterii faptei, nu şi-a dat seama că pricinuieşte 3. În ceea ce priveşte răspunderea penală a persoanei
urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce juridice:
dacă pericolul nu era înlăturat, iar nu şi participanţii; a. instituţiile publice răspund penal dacă infracţiunea a fost
d) spre deosebire de legitima apărare, pericolul poate viza şi săvârşită în exercitatarea unei activităţi ce nu poate face
un bun al altei persoane. obiectul domenului privat;
b. nu răspund penal societăţile aflate în procedura de
20. Nu există infracţiune dacă: lichidare;
a) se săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală constând în c. persoana juridică nu poate săvârşi o infracţiune
îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu nerespectarea praeterintenţionată;
condiţiilor acesteia; d. forma de vinovăţie nu poate fi intenţia, dacă persoana
b) o persoană o roagă pe alta să îi dea un pumn; fizică agent al infracţiunii a săvârşit infracţiunea din culpă.
c) autorul avea 13 ani la data comiterii elementului material
şi 15 la data producerii urmării imediate;
d) făptuitorul nu putea să-şi dea seama de acţiunile sale ca 4. În cazul praeterintenţiei:
urmare a faptului că s-a drogat. a. rezultatul mai grav nu este întotdeauna prevăzut;
b. rezultatul mai grav nu este niciodată acceptat;
21. În materia erorii: c. elementul material se săvârseşte întotdeauna cu intenţie
a) este imputabilă fapta săvârşită ca urmare a necunoaşterii directă;
caracterului ilicit al faptei din cauza unei împrejurări care d. nu poate exista la infracţiunile omisive.
putea fi evitată;
b) în ceea ce priveşte faptele săvârşite din culpă, se poate 16. Reprezintă cauză/cauze de neimputabilitate:
reţine o infracţiune dacă necunoaşterea stării, situaţiei ori a. Starea de beţie involuntară incompletă produsă de
împrejurării respectivei fapte este ea însăşi rezultatul culpei alcool sau de alte substanţe;
făptuitorului; b. Starea de beţie voluntară completă, atunci când beţia
c) eroarea de drept extrapenal poate viza şi necunoaşterea este urmare a unei afecţiuni psihice care diminuează
împrejurării că o anumită faptă este prevăzută ca infracţiune capacitatea făptuitorului de a-şi da seama de acţiunile sau
de o lege specială; inacţiunile sale;
c. Starea de beţie voluntară incompletă, atunci când 19. Este înlăturat caracterul penal al faptei:
făptuitorul este provocat la o asemenea conduită de viitoarea a. Dacă făptuitorul suferă de o boală neuropsihică ce îi
persoană vătămată; provoacă la anumite intervale de timp o lipsă completă a
d. Starea de beţie involuntară incompletă, însă numai capacităţii psihice, chiar dacă, în momentul săvârşirii faptei,
atunci când este provocată fie de alcool, fie de medicamente. acesta era într-o stare în care capacitatea sa era numai
diminuată;
17. În cazul legitimei apărări, atacul: b. Dacă făpuitorul a acţionat împotriva unui pericol
a. Poate să constea doar într-o infracţiune contra specific stării de necesitate, pentru a salva o persoană care
persoanei; avea obligaţia de a înfrunta pericolul, în condiţiile în care
b. Poate să îmbrace forma tentativei la o infracţiune; făptuitorul nu cunoştea împrejurarea că această din urmă
c. Ca regula, nu poate să constea într-o infracţiune persoană avea o asemenea calitate;
consumată, deoarece după consumarea infracţiunii respective c. Dacă făptuitorul se afla într-o eroare de drept
atacul nu ar mai fi imediat; extrapenal;
d. Trebuie să fie îndreptat împotriva persoanei care se d. În cazul unei infracţiuni progresive, dacă fapta a fost
apără sau împotriva unei persoane apropiate acestuia (rudă săvârşită în momentul în care făptuitorul avea 13 ani, iar
apropiată, prieten etc.). ultimul rezultat s-a produs în momentul în care făptuitorul
împlinise 14 ani, dovedindu-se, totodată, existenţa
18. Starea de necesitate: discernământului său.
a. Nu există niciodată atunci când pericolul nu ameninţă şi
viaţa sau integritatea corporală a făptuitorului sau a unei alte 20. Constrângerea morală:
persoane; a. Nu există dacă ameninţarea priveşte pericolul la adresa
b. Există şi atunci când pericolul ameninţă orice bun al unei alte persoane;
făptuitorului sau al unei alte persoane; b. Presupune o ameninţare cu un pericol grav si care putea
c. Presupune ca acţiunea de salvare să fie singurul mijloc fi inlaturat in alt mod
de înlăturare a pericolului; c. Presupune imposibilitatea făptuitorului de a înlătura
d. Există chiar dacă urmările produse de acţiunea de pericolul altfel decât prin săvârşirea faptei prevăzute de legea
salvare a făptuitorului sunt mai grave decât acelea care s-ar fi penală;
produs dacă pericolul nu era înlăturat prin săvârşirea faptei d. Există independent de forma prin care s-a transmis
prevăzute de legea penală, inclusiv în situaţia în care ameninţarea, respectiv oral sau în scris.
făptuitorul şi-a dat seama că acest lucru se va întâmpla.

Admitere INM - 1 sau 2 variante corecte/ 3


Admitere Barou– 1 sau 2 variante corecte/ 3
Grile examen licenta – 1 varianta corecta/ 3
Grile - admitere master – Cariera judiciara – 1 varianta corecta/ 3
Grile - admitere master – Stiinte penale – 1 varianta corecta/ 3
Hexagon – Selectie 1 – 2014-2015 – 0-4 variante corecte/ 4
Hexagon – Selectie 1 – 2013-2014 – 0-4 variante corecte/ 4

S-ar putea să vă placă și