Evaluare pe parcurs 1.

I. Jocul

 “Jocul – este o activitate recreațională în care sunt implicați unul sau mai mulți jucători, fiind definit printr-un
scop pe care jucătorii încearcă să-l atingă și un set de reguli care determină ce pot face jucătorii.”

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Joc)
 “Jocul -este o acţiune sau o activitate efectuată de bunăvoie înlăuntrul anumitor limite stabilite, de timp şi de
spaţiu, şi după reguli acceptate de bunăvoie, dar absolut obligatorii, având scopul în sine însăşi şi fiind însoţită
de un sentiment de încordare şi de bucurie, şi de ideea că "este altfel" decât "viaţa obişnuită".
(Johan Huizinga)

 ”Jocul este forma de activitate dominanta in copilarie, dar nu trebuie sa lipseasca de-a lungul intregii vieti. Este
necesara dezvoltarea laturii ludice a personalitatii pentru a pute privi solutiile cu fantezie si inventivitate.”

(http://www.scritub.com/gradinita/JOCUL-FORMA-DE-ACTIVITATE-
INST24918.php)
 “Jocul este o activitate complexa specifica copiilor. In toate timpurile, copiii s-au jucat si se vor juca. “
(http://www.qreferat.com/referate/pedagogie/SCURT-ISTORIC-DEFINITII-
TEORII334.php)
 Jocul este un impuls irezistibil, prin care copilul isi modelează propria-i statuie.

(Jean Chateau)

 Jocul reprezinta un ansamblu de actiuni si operatii care paralel cu destinderea, buna dispozitie si bucuria
urmareste obiectivele de pregatire intelectuala, tehnica, morala si fizica a copilului.
(http://www.rasfoiesc.com/educatie/didactica/gradinita/Conceptul-de-joc-didactic22.php)

 “Jocul ca desfasurare libera si ca placere a individului, constituie una din modalitatile esentiale de manifestare
a spiritului uman. Un fenomen antropologic complex, care in forme si continuturi specifice se afirma la toate
varstele, in toate civilizatiile.”

(Ursula Schiopu - „Psihologia copilului”)

 “Jocul este o asimilare a realuluila activitatea proprie, oferindu-i acesteiactivitati alimentatia necesara si
transformand realul in functie de multiplele trebuinteale eului.”
(J. Piaget)
 Jocul reprezinta modalitatea cea mai buna de dezvoltare a proceselor cognitive.

(PSIHOLOGIA COPILULUI ŞI A
ADOLESCENTULUI”-Prof.univ.dr. Margareta Dinca)

 Jocul este activitatea care se afirma prima in ontogeneza si devine dominanta la varsta copilariei.

(http://www.rasfoiesc.com/educatie/didactica/UNIVERSUL-
JOCULUI56.php)
 II. Invatarea

 Prin invatare se intelege, in limbaj comun, activitatea efectuata in scopul insusirii anumitor cunostinte, al
formarii anumitor deprinderi sau dezvoltarii unor capacitati.
(http://www.qreferat.com/referate/pedagogie/Invatarea-delimitari-
conceptua516.php)
 Dupa Dors si Mercier „invatarea consta in a dobandi sau a modifica o reprezentare a mediului”. Acest caracter
elimina latura afectiv-motivat a vietii psihice. Dupa Leontiev, invatarea e „procesul dobandirii experientei
individuale de comportare”. Adica, datorita invatarii nu se acumuleaza numai informatie, ci se formeaza
gandirea, sentimentele, vointa – personalitatea. Tot ceea ce nu este innascut este invatat, se formeaza in
experienta, prin contactul cu mediul social si cel natural.
(http://pshihopedagogie.blogspot.ro/2007/08/6-invatarea-scolara-
orientari.html)
 “Invatarea este procesul individual care presupune participarea persoanei la constructia si deconstructia,
destructurarea si restructurarea, integrarea si reintegrarea de structuri cognitive si operationale.”

(http://www.rasfoiesc.com/educatie/didactica/INVATAREA-SCOLARA48.php)

 In sens larg, invatarea reprezinta efectuarea unor activitati in scopul de a asimila cunostinte, priceperi,
deprinderi, capacitati.

 Un al doilea sens l invatarii este dat de psihologie, care considera invatarea ca pe un proces care are loc in
sistemul nervos si care duce la schimbari mai mult sau mai putin durabile ale comportamentului.

(http://www.creeaza.com/referate/psihologie-psihiatrie/INVATAREA-
SCOLARA193.php)
 Invatarea este procesul care determina o schimbare in cunoastere si comportament. Nu orice schimbare este
expresia invatarii. Numai schimbarile selective, permanente si orientate intr-o directie determinata pot fi
considerate schimbari ale invatarii.

(http://20pedagogielapsihologie.blogspot.ro/2013/05/normal-0-false-false-false-en-
us-x-none.html)

 Conform pedagogului I. Nicola (2003) învăţarea este un proces care determină o schimbare de durată a
comportamentului celui care învaţă, a modului de a gândi, simţi şi acţiona a acestuia.

 Invatarea este latura procesului de învăţământ intenţionată, programată şi organizată de dobândire şi

asimilare a cunoştinţelor teoretice şi practice de către elev pe baza predării şi a studiului individual.

(http://www12.tuiasi.ro/users/58/Curs%20Pedagogie%20II.pdf)

 Învăţarea desemnează procesul achiziţionării de către oameni a unor cunoştinţe, abilităţi, deprinderi,
atitudini, modele comportamentale etc., graţie activităţii şi efortului acestora depuse în acest sens şi care au
drept rezultat schimbarea (în sensul creşterii calitative, a eficienţei) sau îmbogăţirea modului de a gândi şi a
se comporta al acestora. Înţelesul termenului “învăţare” se focalizează pe persoana/ persoanele care
înregistrează schimbarea în sensul transformării evolutive al acestora
(http://cyd.ro/invatarea-umana/)
 Învăţarea este definită în dicţionarul Oxford de Engleză Curentă pentru Avansaţi ca „însuşirea de cunoştinţe
sau aptitudini studiind, practicând sau fiind învăţat”.
 III. Behaviorismul sau psihologia comportamentului

 John Broadus Watson - Conceptul central al psihologiei lui Watson este cel de obişnuinţă, deprindere
condiţionată. Însăşi personalitatea este privită ca un sistem complex de obişnuinţe care se aplică în variate
domenii ale vieţii. Obişnuinţele sunt condiţionate sub impactul mediului extern şi el a demonstrat modul în
care se poate condiţiona inclusiv comportamentul emoţional.
(“Istoria psihologiei” Universitatea Bucuresti -
Prof. univ. dr. MIHAI ANITEI)
 Burrhus Frederic Skinner - a împămîntenit termenul de "întărire" și a inventat un nou instrument de cercetare
denumit "cutia lui Skinner" folosită pentru testarea animalelor. Avînd la bază experimente realizate pe cobai și
porumbei, el a identificat alte principii de bază ale învățării. Skinner susținea că principiile învățării explică nu
doar comportamentul animalelor de laborator, ci și pe cel al oamenilor care asimilează sau își modică
comportamentul. O altă concluzie era că aproape toate comportamentele sunt modelate de patternuri
complexe de întăriri venite din partea mediului, un proces ce poartă numele de condiționare operantă.
Această perspectivă l-a făcut pe Skinner cel mai controversat psiholog al secolului XX, dar în același timp și cel
mai influent și mai marcant psiholog al secolului XX, conform anchetelor publicate în American Psychologist.

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Behaviorism)

 Ivan Petrovich Pavlov - El a constat că de fiecare dată la venirea îngrijitorului în cabina în care se afla câinele şi
aprinderea luminii era însoţită de o creştere spontană a salivaţiei. Această observaţie a dezvoltat întreaga
metodă experimentală a lui Pavlov cu privire la elaborarea reflexului condiţionat. Hrana ca stimul
necondiţionat este însoţită de reflexul necondiţionat al salivării. O dată cu prezentarea hranei se prezintă şi
stimulul condiţionat (lumină, sunet). Repetând această asociere se fixează relaţia dintre stimulul
necondiţionat (hrană) şi cel condiţionat (lumină, sunet) astfel încât, la un moment dat numai la apariţia
stimulului condiţionat (lumină, sunet) se produce reflexul condiţionat (salivare). După un timp acest reflex se
stinge ceea ce sugerează că trebuie să fie urmat de întăriri succesive

(Istoria psihologiei- Universitatea Bucuresti -

Prof. univ. dr. MIHAI ANITEI )

 Edward Chace Tolman - introduce de asemenea variabile intermediare in schema S-R, precum varsta,
impulsurile fiziologice, ereditatea, constiinta, capacitatea cognitiva, intentionalitatea etc., edulcorand
principiul de baza al behaviorismului clasic, practic umanizand behaviorismul, transformandu-l intr-o
psihologie propriu-zisa. Observam reintroducerea in discutie a constiintei. De asemenea, sunt luate in calcul
motivatiile in stabilirea comportamentului.

(http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/MARILE-CURENTE-ALE-
PSIHOLOGIEI19.php)

 Edward Lee Thorndike - a studiat inteligenta si invatarea la animale si oameni. Invatarea (prin relatia S-R) se
supune la doua legi: legea exercitiului, pe filiatie aristotelica (cu cat sunt mai dese asociatiile, cu atat
conexiunea este mai puternica), si legea efectului (relatia S-R se consolideaza, pe de o parte, daca duce la
satisfactie, si sa slabeasca, pe de alta parte, daca este nesatisfacatoare, ceea ce ne aminteste de conditionarea
operanta a lui Skinner).

(http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/MARILE -CURENTE-
ALE-PSIHOLOGIEI19.php)

 E. Guthrie – In experientele facute de el pe animale, dar si prin exemple extrase din comportamentul uman, a
aratat ca multe comportamente, chiar si dintre cele considerate foarte complicate, sunt de fapt achizitii
spontane, ce devin apoi, prin repetitive, obisnuinte, chiar ritualuri de care cu greu ne mai putem
 debarasa.Astfel, majoritatea actelor noastre nu au niciun suport logic, ci sunt rodul purei intamplari Chiar si
limbajul a fost inteles de Guthrie in cel mai pur mod behaviorist, ca un comportament” - (Psihologia scolara-
Stefan Boncu si Ciprian Ceobanu)

IV. Dezvoltarea inteligentei

 Piaget spune că schimbările în inteligenţă apar secvenţial, în stadii succesive. Fiecare stadiu
depinde de cel anterior. După Piaget, dezvoltarea mentală este un proces evolutiv. Stadiile se
succedă pentru că sunt tot mai adaptate, răspunzân d exigenţelor realităţii.

(Psihologia varstei – Emilia Albu)

 Cercetările în domeniul neurobiologiei au arătat că, la naştere, copiii au mult mai mulţi neuroni decât adultul.
Cu timpul creierul pierde o parte din neuroni prin intermediul unui mecanism numit apoptoză, care înseamnă
moartea programată a celulelor.

(http://www.scientia.ro/homo-humanus/psihologie/1831-
dezvoltarea-inteligentei.html)

 Oamenii de ştiinţă consideră că inteligenţa provine din două surse. Pe de-o parte e inteligenţa cristalizată,
termen ce desemnează totalitatea informaţiilor stocate şi cunoştinţele de tipul „cum să” (genul de informatii
de care are nevoie pentru a putea merge pe bicicleta) si inteligenta fluida. Inteligenta cristalizata creste pe
masura ce inaintam in varsta, pe cand inteligenta fluida atinge punctual maxim in tineretea timpurie , pentru
ca apoi sa inceapa sa scada treptat de-a lungul anilor.
(http://www.descopera.ro/stiinta/11533370-poti-mai-mult-de-atat-5-
moduri-prin-care-iti-dezvolti-inteligenta)
 Structurile inteligenţei se construiesc în prelungirea şi pe fundamentele reflex necondiţionate pe
care copilul le manifestă imediat după naştere. Contactul cu mediul exterior face ca împreună cu
structurile înnăscute să se formeze funcţii psihice elementare şi să se organizeze cond uitele de
relaţionare cu ambianţa. Aceste conduite constituie primul substadiu în dezvoltarea inteligenţei,
şi anume cel al reflexului

(Psihologia varstelor – Silvia Briceag)

 Dezvoltarea intelectuală este generată prin intermediul învăţării - fie spontană, fie organizată. Acţiunea
formativă a mediului social este determinantă pentru dezvoltarea neuropsihică. Tocmai de aceea felul în care
se realizează învăţarea este în strânsă relaţie cu ritmul de dezvoltare intelectuală.
(http://www.scientia.ro/homo-humanus/psihologie/1831-
dezvoltarea-inteligentei.html)
 Anumiţi factori cum sunt stresul, oboseala şi insuficienta oxigenare a creierului ne pot scădea capacitatea
intelectuală şi ne împiedică să ne folosim inteligenţa la adevăratul ei potenţial. Cu cât vom reduce mai mult
aceşti factori, cu atât vom funcţiona la o capacitate intelectuală mai mare.
(https://psihologpentrucopii.ro/2012/12/cum -sa-dezvolti-
inteligenta-copilului-1/)
 Creierul se dezvoltă doar prin solicitare şi antrenament. Copilul nu se naşte deştept sau prost, ci cu capacitatea
de a ajunge deştept. Exemplele cele mai bune în acest sens sunt date de cazurile copiilor pierduţi în natură şi
crescuţi de animale (cazuri de copii-lup); ei nu reuşesc decât o adaptare de tip animal, nu ajung să îşi formeze
trăsături specifice unei persoane crescute într-un mediu social obişnuit. Aceşti copii, găsiţi ulterior, nu au mai
putut fi recuperaţi.
(http://www.scientia.ro/homo-humanus/psihologie/1831-
dezvoltarea-inteligentei.html)
 Dezvoltarea intelectuala a copilului se petrece gradual, abilitatile de cunoastere si intelegere variind in functie
de varsta. Intre 3 si 5 ani, intelectul celor mici cunoaste o expansiune impresionanta, transformand copiii din
prescolari cu discernamant simplist in ganditori independenti, capabili sa inteleaga probleme complexe.
Invatarea si dezvoltarea intelectuala sunt doua procese care continua sa se imbunatateasca pe tot parcusul
vietii.

(https://www.copilul.ro/comunicare-copii/inteligenta-
copii/Dezvoltarea-intelectuala-a-copilului-in-functie-de-varsta-
a10335.html)

 Dezvoltarea cognitiva in adolescentase remarca prin progresele in aptitudinile de rationament -

evaluarea optiunilor si rationament ipotetic, gandire abstracta, precum si capacitatea de analiza
propria gandire.
(http://www.romedic.ro/dezvoltarea-cognitiva-a-adolescentului-
0P17062)

V. Adolescenta

 Adolescența este perioada de tranziție biologică, psihologică și socială de la pubertate la maturitate. Intervalul
de vârstă la care are loc această tranziție este ușor diferit de la un individ la altul și depinde de mai mulți
factori: sex (în general fetele intră în adolescență înainte băieților), cadrul socio-cultural etc. ul vârstei de 19-
21 de ani la ambele sexe.

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Adolescență)

 Psihologic, adolescentul se caracterizează printr-o bogată imaginaţie, el „visează cu ochii deschişi“, dar şi prin
creşterea puterii de judecată. În schimb, memoria este deficitară. În acest interval de timp individul dezvoltă
interese şi abilităţi speciale fără însă a avea tenacitatea şi capacitatea de a finaliza o acţiune.

 Emoţional, adolescenţii sunt foarte sensibili şi de aceea se pot simţi foarte uşor lezaţi, când se manifestă
atitudini ostile faţă de ei. De asemenea, ei dovedesc interes pentru competitivitate şi sunt dispuşi să participe
la orice acţiune care le-ar permite să-şi etaleze cunoştinţele şi abilităţile.

 Adolescenţa este vârsta marilor experienţe şi experimente cruciale, iniţiate şi trăite de adolescent pentru
prima oară în viaţă. Adolescenţii trec prin reale crize existenţiale şi de identitate. Traversarea acestor
experienţe cruciale este o condiţie obligatorie în pregătirea adolescentului de asumarea de roluri şi statusuri
ca viitor adult. În acest sens, el stabileşte despre mediul său de viaţă, decide cum acţionează cu cine se
întâlneşte şi în ce locuri, fără însă a ţine seama de consecinţele şi şi riscurile unora dintre experienţele sale.
(http://adevarul.ro/news/societate/adolescenta -varsta-schimbarilor-
profunde-riscurilorinevitabile-
1_53007c82c7b855ff56620989/index.html)

 Adolescenţa reprezintă cea mai complexă etapă de dezvoltare a tânărului în drumul său spre maturitate.
“Etapă de tranziţie în dezvoltarea individului care a depăţit puseul puberal, caracterizată prin transformări
biologice şi psihologice majore. Este perioada de trecere de la universul dependent infantil, la poziţia de
egalitate şi independenţă a universului adultului, o perioadă de intense transformări endocrinofiziologice de
descoperire a Eului, de revltă şi exaltare, de descoperire a sensului valorilor umane, de cristalizare a
sentimentelor profunde”.

(C. Gargoş – “Dicţionar de psihiatrie”)

 Adolescenta reprezinta o etapa de tranzitie ce face legatura intre stadiul de copil si cel de adult. Iesirea din
copilarie si transformarea intr-o persoana matura inseamna de multe ori presiuni suportate cu greu, ce pot
atrage dupa ele adevarate furtuni intrafamiliale.
(http://psihiatrie-psihologie.ro/2016/05/03/despre-
adolescenta/)
 Conform teoriei piagetiene a dezvoltarii cognitive, adolescenta reprezinta etapa de tranzitie de la operarea
asupra concretului la aplicarea operatiilor de baza ale gandirii. Adolescentii incep sa realizeze limitele gandirii
lor.

(http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/Teoria -
dezvoltarii-cognitive-a98.php)

 Adolescentul este un nonconformist şi un luptător activ pentru îndeplinirea dorinţelor sale, un

original în adaptarea la lumea înconjurătoare.
(Psihologia copilului – Mihaela Gaisteanu)

 Adolescenţa este acea perioadă din viaţa unui om care se întinde de la vârsta de 11 ani până la 18 ani.
Începutul sau sfârşitul adolescenţei se pot instala mai devreme sau mai târziu de vârstele menţionate, în
funcţie de fiecare individ în parte. Adolescenţa se împarte la rândul ei în două subetape importante: prima
este preadolescenţa sau pubertatea, iar cea de-a doua este adolescenţa propriu-zisă. Adolescentul este
persoana care nu mai este copil, dar nici adult nu este, sau mai exact este un amestec între copil şi adult.
(https://psihedelica.wordpress.com/adolescent/)
 Adolescenta este una din cele mai delicate perioade ale copilariei, presarata cu o multime de schimbari si
experiente noi pentru copil. Este varsta marilor schimbari corporale, a primilor fluturi in stomac si a
experientelor sexuale, dar si a marilor decizii legate de directia si scopul propriei vieti. Incepand cu varsta de
11 sau 12 ani, copilul intra in etapa adolescentei timpurii. Exista trei stadii ale adolescentei, fiecare din ele cu
particularitati si caracteristici proprii.
(https://www.copilul.ro/copii-adolescenti/adolescenta/Cele-trei-
stadii-ale-adolescentei-a130.html)

VI. Afectivitatea

 Afectivitatea este adesea definita ca fiind un proces psihic complex, caracterizat prin modificari fiziologice,
printr-o conduita marcata de expresii emotionale si printr-o traire subiectiva. Termenul de afectivitatea este
sinonim cu cel de procese emotionale sau uneori ca si concept umbrela pentru un numar de experiente
subiective cum ar fi afecte, emotii, dispozitie afectiva, sentimente, acestea fiind considerate forme ale
proceselor emotionale. Este insa considerata ca fiind una dintre cele trei componente majore ale psihicului
uman alaturi de cognitie si comportament. Termenul de "emotie" deriva din latinescul emovere care inseamna
miscare, excitatie, agitatie.
http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/Dezvoltarea-afectiva73276.php

 Afectivitatea este o componentă fundamentală a psihicului uman, la fel de prezentă în comportamentul și

activitatea noastră cotidiană ca și cogniția. Nu întâmplător, analiza psihologică s-a învârtit întotdeauna în jurul
relației rațiune-emoție, cu exagerările cunoscute – în direcția supraestimării rațiunii și subestimării
afectivității sau în direcția supraestimării rolului trăirilor emoționale și subestimării rolului rațiunii.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Afectivitate

 Afectivitatea este o componenta esentiala si indispensabila a sistemului psihic uman, la fel de necesara si legic
determinata ca si oricare alta componenta: cognitiva, motivationala, volitiva etc. In aceasta calitate ea trebuie
sa posede atributele generale ale psihicului – de a fi o modalitate specifica de relationare cu lumea si cu
 propriul Eu, de a avea o valoare informational – reflectorie, respectiv de a semnaliza si semnifica ceva, de a
indeplini un rol reglator specific, mai mult sau mai putin evident.
Afectivitatea este acea componenta a vietii psihice care reflecta in forma unei trairi subiective de un anumit
semn, de o anumita intensitate si de o anumita durata, raportul dintre dinamica evenimentelor motivationale
sau a starilor proprii de necesitate si dinamica evenimentelor din plan obiectiv extern.

( Bazele Psihologiei Generale - Mihai Golu – pg.640)

 Afectivitatea este o componentă esenţială şi indispensabilă a sistemului psihic uman, la fel de necesară şi logic
determinată ca oricare altă component - cognitivă, motivaţională, volitivă, etc. În acest caz, ea trebuie să fie o
modalitate specifică de relaţionare cu lumea și cu propriul Eu, de a avea o valoare informațional – reflectorie,
respective, de a semnaliza şi semnifica ceva, de a îndeplini un rol reglator specific. Așadar, afectivitatea este
acea component a vieții psihice care reflectă, î n f o r m a u n e i trăiri subiective de un anumit semn, de o
anumită intensitate şi de o anumită durată,raportul dintre dinamica evenimentelor motivaţionale sau a
stărilor proprii de necesitate şi dinamica evenimentelor în plan obiectiv extern.
(http://20pedagogielapsihologie.blogspot.ro/2013/12/afectivitatea.html)

 Afectivitatea este acea componentă a vieţii psihice, care reflectă, în forma unei trăiri subiective de un anumit
semn, de o anumită intensitate şi de o anumită durată, raportul dintre dinamica evenimentelor motivaţionale
sau a stărilor proprii de necesitate şi dinamica evenimentelor din plan obiectiv extern.

(Psihologia generala- suport curs Universitatea de stat de Medicina si Farmacie

Nicolae Testemiteanu)

 Afectivitatea este o vibraţie concomitent organ/că, psihică şi comportamentală, ea este tensiunea întregului
organism cu efecte de atracţie sau respingere, căutare sau evitare.
(Fundamentele psihologiei – Mielu Zlate – pg 171)

 Este procesul psihic reglator ce reflecta relatiile omului cu lumea sub forma unor trairi subiective (interne) ce
rezulta din satisfacerea sau nesatisfacerea trebuintelor.
(https://anatolbasarab.ro/afectivitatea-2)

 Afectivitatea - Totalitatea stărilor și fenomenelor afective

( https://dexonline.net/definitie-afectivitate)

 Afectivitatea constituie ansamblul de reacţii psihice ale individului în faţa unor situaţii ocazionale ale vieţii, fie
datorită unor contacte cu lumea externă, fie datorită unor modificări interne ale persoanei. Ele sunt adesea
asociate cu viaţa instinctivă, gândirea şi activitatea, motiv pentru care acestea mai sunt denumite şi procese
“instinctivo-afective” sau “ideo-afective”
.( Tratat de psihoterapie - n C. Enăchescu, pag 141)

 Afectivitatea este fenomenul de rezonanţă al lumii în subiect şi care se produce în măsura şi pe măsura
dispozitivlor rezonante ale subiectului şi este dublată de vibraţia expresivă a subiectului în lumea sa, o
lăuntrică melodie existenţială ce erupe în acţiune şi reorganizează lumea. Emoţia nu este numai trăire
subiectivă, vectorială, dar este şi o conduită afectivă.
(Curs de psihologie -Paul Popescu Neveanu, pag.468)
 VII. Perceptia

 Percepția este un proces psihic senzorial cu ajutorul căruia recunoaștem un obiect sau fenomen . Comparativ
cu senzația, percepția constituie un nivel superior de prelucrare și integrare a informației despre lumea
externă și despre propriul nostru "eu".

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Percepție)

 Perceptia este un proces psihic cognitiv senzorial elementar prin intermediul caruia se reflecta unitar si integral
însusirile obiectelor si fenomenelor când acestea influenteaza nemijlocit (direct) asupra organelor de simt.
(http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/Senzatiile-perceptiile-
memoria1751111510.php)
 Perceptia consta intr-o cunoastere a obiectelor si fenomenelor in integritatea lor si in momentul cand ele
actioneaza asupra organelor senzoriale.

(Psihologia genelara- Andrei Cosmovici , pg. 110)

 Percepţia este definită ca reflectare subiectivă nemijlocită, în formă de imagine, a obiectelor şi fenomenelor
externe ce acţionează în momentul dat asupra noastră prin ansamblul însuşirilor şi componentelor lor.
(Fundamentele psihologiei – Mihai Golu, pg. 317)

 Percepţia este o formă superioară a cunoaşterii senzoriale. Spre deosebire de senzaţie, care reproduce în
subiectivitatea individului însuşirile simple ale obiectelor şi fenomenelor, perceplia asigură conştiinţa unităţii
şi integralităţii obiectului.
(Psihologia mecanismelor cognitive- Mielu Zlate, pg 85)
 Perceptia constituie modalitatea in care integram senzatiile in percepte ale obiectelor, precum si modalitatea
in care folosim apoi aceste percepte pentru a simti lumea.
(Introducere in psihologie – Atkinson, pg. 192)

 Perceptiile sunt procese psihice cognitive senzoriale de reflectare a unui obiect in integralitatea insusirilor
concret senzoriale ale acestuia in momentul actiunii directe a unui stimulul asupra analizatorilor.
(
 Perceptia este proces psihic prin care obiectele si fenomenele din lumea obiectiva care actioneaza nemijlocit
asupra organelor de simt sunt reflectate in totalitatea insusirilor lor, ca un intreg unitar; imagine rezultata in
urma acestei reflectari. Anomalitatile perceptiei includ halucinatiile, iluziile si agnozia.

(http://www.sfatulmedicului.ro/dictionar-medical/perceptie_6483)

 Perceptia este procesul psihic senzorial care semnalizeaza obiectele si fenomenele in totalitatea insusirilor lor,
in momentul actiunii directe a acestora asupra analizatorilor
(Popescu-Neveanu, pg. 34)
 Perceptie - Proces psihic prin care obiectele și fenomenele din lumea obiectivă care acționează nemijlocit
asupra organelor de simț sunt reflectate în totalitatea însușirilor lor, ca un întreg unitar; imagine rezultară în
urma acestei reflectări;
(http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=PERCEP%C5
%A2IE)
 VIII . Limbajul

 Limbajul – un proces psihic comunicaţional, un ansamblu de semne, prin care se realizează comunicarea
interumană. Este un proces psihic complex care se realizează prin intermediul limbii, şi presupune o legătură
strânsă cu funcţiile intelectuale şi motorii.

(http://www.cursuri-online.info/notite/01/limbajul-
psihologie.html)

 Limbaj – Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă
gândurile, sentimentele și dorințele
(https://dexonline.ro/definitie/limbaj)
 Limbajul este o activitate psihica prin care, cu ajutorul limbii,se realizeaza comunicarea interumana si
gandirea verbal – notionala.
(http://socioumane.ro/blog/mariuscioara/files/2011/05/Lim
bajul.pdf)
 Limbajul poate fi definit ca un sistem de sunete, gesturi, sau semne scrise care alcatuiesc unitati cu sens (ex.
cuvinte), sunt aranjate in functie de anumite reguli (ex. reguli gramaticale) si care au rolul principal de a
asigura comunicarea

(Seamon, Kenrick, 1992, pg. 271)

 Limbajul este un instrument activ de comunicare întruchipat individual.

(Fundamentele psihologiei- Mihai Golu, pg. 583
 Limbajul este activitatea de comunicare interumana prin intermediul limbii iar aspectul psihologic al
limbajului este vorbirea. Procesul vorbirii este coordonat de regulile gramaticale care se asimileazaa o data cu
insusirea limbii. Limbajul este forma ce a mai evoluata mai rafinata si mai bogata de comunicare.
(https://wondereducation.wordpress.com/2011/11/21/limba-
si-limbaj/)
 Limbajul este definit cel mai adesea ca fiind activitatea psihica de comunicare intre oameni prin intermediul
limbii.
(https://psyexcelsior.files.wordpress.com/2015/03/ruxandra-
rascanu-psihologie-si-comunicare.pdf)

 Limbajul este un fenomen individual, individualizarea realizandu-se atat in plan fiziologic (datorata unor
particularitati ale aparatului fonator, cat si in plan psihologic, el avand o manifestare personala si diferita de
la individ la individ.
(http://www.referatele.com/referate/psihologie/online5/LIMBAJUL-
DEFINITII-ETIOLOGIA-TULBURARI-DE-LIMBAJ-referatele-com.php)

 Limbajul este o modalitate de interactiune intre oameni, este un mod al interactiunii practice, care are drept
finalitate ultima influentarea oamenilor (la fel ca si alergatul sau gestica).
(http://www.creeaza.com/referate/literatura-romana/ZECE-
DEFINITII-ALE-LIMBAJULUI336.php)

 Limbajul este o activitate cognitiva simbolica (semnificativa, semiotica).

(http://www.creeaza.com/referate/literatura-romana/ZECE-
DEFINITII-ALE-LIMBAJULUI336.php)
 IX. Sincretism

 Sincretismul este o doctrină filosofică sau religioasă în care se îmbină elemente din sisteme felurite de gândire
sau de credințe, uneori depărtate între ele. Într-o accepție mai îngustă, tendință manifestată mai ales în
secolele al II-lea – al IV-lea d.Hr. de a se contopi într-o figură divină atribute și caracteristici aparținând mai
multor divinități întrucâtva înrudite, cum ar fi Sarapis–Zeus–Helios, Attis–Dionisos, Isis „cea cu zece mii de
nume” etc.

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Sincretism)

 Sincretism - Îmbinare de elemente eterogene aparținând unor arte diferite (literatură, muzică, dans etc.),
caracteristică folclorului și mai ales fazelor primitive de dezvoltare a culturii, când diferitele arte nu erau încă
diferențiate

(http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=SINCRETISM)

 Sincretism - Conceptul de sincretism ex-primă faptul că gândirea copilului nu poate coordona detaliile ca părţi
ale ansamblului în formula logicii adulte (analiză şi sinteză), ci conferă realităţii explicaţii confuze, este o
formă de sinteză subiectivă deformată a realităţii.

(https://psihoconsultanta.wordpress.com/discipline/psihologia-
varstelor/)

X. Familia

 Familia este o formă de comunitate umană întemeiată prin căsătorie, care este formată din soţi şi din copiii
acestora.

(Pedagogia si psihologia familiei- Larisa Cuznetov, pg.6)

 Familia este institutia fundamentala in toate societatile. Din perspectiva sociologica este “o forma de
comunitate umana alcatuita din doi sau mai multi indivizi, uniti prin legaturi de casatorie si/sau paterne,
realizand, mai mult sau mai putin, latura biologica si/sau latura psiho-sociala”

(Introducere in psihosociologia si psihosexologia familiei- I.

Mitofan, C.Ciuperca, pg. 17

 Psihologii consideră că familia este mediul natural firesc, cel mai apropiat şi necesar pentru dezvoltarea şi
formarea personalităţii copilului.

((Pedagogia si psihologia familiei- Larisa Cuznetov, pg.6)

 Familia este o formă socială de bază, realizată prin căsătorie sau concubinaj neformal, care unește pe soți
(părinți) și pe descendenții acestora (copiii necăsătoriți).

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Familie)

 Familia este o unitate de interactiuni si intercomunicari personale, cuprinzand rolurile sociale de sot si sotie,
mama si tata, fiica si fiu, frate si sora.

(H. Locke)

 Don Jackson defineşte familia ca sistem cu homeostazie proprie care îi permite să reziste schimbărilor (1967)
(http://www.creeaza.com/familie/etica-deontologie/Familia-ca-
definitie-generala-141.php)
 Murray Bowen defineşte familia din perspectivă psihodnamică. Familia este un sistem de relaţii emoţionale.
Frecvent, în abordarea sa, Bowen se concentra asupra unui membru al familiei şi a felului cum se relaţionează
acesta cu restul familiei.
(http://www.creeaza.com/familie/etica-deontologie/Familia-ca-
definitie-generala-141.php)
 Din perspectiva sociologică, familia este instituţia fundamentală în toate societăţile. Familia este un "grup social relativ
permanent de indivizi legaţi între ei prin origine, căsătorie sau adopţiune".

 Familia este elementul natural i fundamental al societăţii, generat de actul juridic al căsătoriei încheiat, în condiţiile
legii, între un bărbat i o femeie, alcătuită din soţi, din copiii fără capacitate deplină de exerciţiu ai acestora, precum i
din alte persoane expres prevăzute de lege, în care raporturile dintre membrii ei sunt reglementate juridic i guvernate
de principiul solidarităţii.
(http://www.hamangiu.ro/upload/cuprins_extras/dreptul-familiei--conform-
noului-cod-civil_extras.pdf)

 Familia este considerata ca fiind forma primara de organizare a indivizilor umani. Aceasta este considerata
elementul natural si fundamental al societatii.
(http://www.creeaza.com/familie/etica-deontologie/Familia-ca-definitie-
generala-141.php)