Sunteți pe pagina 1din 114

 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

PARTEA 2a
NOU-NĂSCUTUL

http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 1/114


5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 2/114


 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Primele ore de viaţ


PRIMELE ORE DE VIAŢĂ Capul este mare, membrele scurte iar trun
chiul apare prea lung.
Pentru mamă, naşterea este un moment de
uşurare şi bucurie. Prima întrebare pe care o
pune când îşi priveşte copilul, este dacă acesta
este normal, ceea ce se şi adevereşte în imensa
majoritate
cutul, însă,aeste
cazurilor. Felul
diferit de cumcum arată
şi l-a nou-năs-
imaginat ea.
Aspectul nou-născutului
În primele momente de viaţă nu este chiar
fotogenic. Apare murdar, pătat de sânge, zbâr-
cit, cu capul mare şi neregulat, ochii umflaţi, cu
 braţele şi gambele scurte şi ghemuite, amintind
poziţia din uter. Este acoperit parţial cu un strat
albicios, cremos, numit vernix caseosa, care i-a  Aspectul nou-născutului
protejat pielea în timp ce era înconjurat de lichid
amniotic. Cu cât copilul se naşte mai târziu, cu Părul poate fi bogat sau rar şi subţire, sub
atât are mai puţin vernix. De cele mai multe ori văzându-se vasele de sânge. Zona moale di
copilul ţipă imediat după naştere – spre uşura- creştet numită fontanela, poate pulsa în mo
rea mamei. Rareori pot trece câteva minute până normal. Forma capului poate fi turtită sau ascu
cînd începe să respire bine, totuşi copilul se dez- ţită deoarece oasele moi şi-au modificat form
voltă bine ulterior. Primul ţipăt este mai întâr- spre a putea trece mai uşor prin pelvis.
ziat la nou-născuţii cu tulburări provocate Sub pielea capului se poate acumula lichi
 înainte sau în timpul naşterii sau cu malforma- formând o umflătură. Aceste deformări sun
ţii grave. temporare şi nu afectează creierul.
În tot acest timp, nou-născutul face eforturi La faţă poate semăna cu părinţii, ochii, r
imense să se adapteze în trecerea sa de la sacul reori deschişi, pot apare saşii şi umflaţi datori
protector din uter la mediul nou, unde trebuie presiunii travaliului şi a picăturilor de protecţ
să funcţioneze prin el însuşi. În uter, plămânii contra infecţiei. Pe „albul ochilor“ pot apar
fătului erau turtiţi (colabaţi) şi nu funcţionau, mici pete roşii numite medical hemoragii con
oxigenul venind de la placentă. Odată cu primul  junctivale; sunt produse prin ruperea vaselor d
ţipăt plămânii se destind iar aerul pătrunde în- sânge în timpul naşterii şi dispar în câteva săp
ăuntru furnizând oxigenul necesar vieţii. În ace- tămâni fără a leza ochiul.
laşi timp sângele care trecea prin placentă Nasul poate fi turtit şi bărbia asimetrică, d
pentru oxigenare merge de la inimă direct la cauza apăsării la trecerea prin pelvis. Sânii şi o
plămânii nou-născutului. Aceste două modifi- ganele genitale pot fi umflate, datorită creşter
cări esenţiale transformă copilul într-o fiinţă in- hormonilor placentei înainte de naştere.
dependentă. Odată cu primele respiraţii, copilul Aceste aspecte dispar treptat în câteva săp
tuşeşte lichidul din plămâni, strănută, mişcă tămâni.
mâinile şi picioarele şi uneori elimină urină sau
meconiu (conţinutul intestinal al fătului). Primele îngrijiri
Mulţi
vreme, copii,
sunt mai ales
acoperiţi cu uncei
părnăscuţi mai de-
pufos numit la- În sala de naştere medicul sau moaşa da
nugo (mai abundent pe umeri, spate, frunte şi nou-născutului următoarele îngrijiri:
obraji), care va dispărea în câteva săptămâni. - curăţă căile respiratorii prin aspiraţia lich
Pielea este subţire, de culoare albăstruie în dului din nas şi gură, îndată ce apare capul
primele minute, ca atunci când era în uter. Nu din nou după naştere. (Momentul naşterii es
este un semn ca i-ar fi frig. Culoarea se modifică socotit acela când se pot vedea simultan cap
odată cu reluarea respiraţiei. şi călcâiele). Nou-născuţii obosiţi sunt stimula

25
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 3/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

prin frecarea uşoară a spatelui sau chiar ajutaţi După evaluarea scorului Apgar, nou-născu
să respire cu o mască şi balon cu oxigen. tul va fi învelit într-o păturică şi îţi va fi dat di
- leagă sau pensează strâns şi taie cordonul nou să îl ţii la piept. Apoi va fi uscat pentru a
ombilical, apoi aplică un unguent cu antibiotic menţinut cald, iar medicul sau asistenta îl v
sau alcool iodat pe bontul rămas. examina rapid spre a se asigura că nu sunt pro
- măsoară frecvenţa bătăilor inimii cu un ste-  bleme sau anomalii evidente.
atoscop
buzelorşi observă
şi limbii,culoarea
pentru acopilului,
te asiguraîncăspecial
circu- Copiii cu
au nevoie derisc mare, de
asistenţa exempluaprematur
prelungită respiraţi
laţia este normală. fiind conectaţi la un aparat numit ventilator, î
- evaluează copilul după scorul Apgar, care salonul de terapie intensivă pentru nou-născu
este nota la naştere ce clasifică starea copilului la Scorul Apgar (Vezi cap. Sarcina şi naşterea) aju
un minut, la cinci minute şi uneori la 10 minute echipa care asistă naşterea să adapteze felul
după naştere. Scorul evaluează rapid starea să- amploarea îngrijirilor imediate acordate nou
nătăţii nou-născutului şi adaptarea sa la viaţa născutului. Nota are totuşi o valoare limitată. D
extrauterină. Se bazează pe observarea a cinci exemplu, nu se aşteaptă nici măcar un minu
criterii: coloraţia, respiraţia, bătăile inimii, tonu- dacă apar probleme respiratorii sau circulator
sul muscular şi reflexele. Cei mai mulţi copii cu un scor scăzut se dezvol
- administrează picături de nitrat de argint perfect sănătoşi. Scorul la cinci minute nu poa
soluţie 1% sub pleoape sau unguent cu antibio- preciza, aşa cum s-a crezut, evoluţia neurologic
tic (eritromicină) pentru a preveni infecţia go- ulterioară a copilului.
nococică sau chlamidiană. Soluţia de nitrat irită Evaluarea comportamentului nou-născutu
ochii, umflă pleoapele, accentuează tendinţa de lui prin metoda Brazelton oferă un indiciu m
a ţine ochii închişi şi îngreunează vederea în pri- amănunţit decât scorul Apgar, pentru dezvolt
mele zile ale vieţii. În plus nu este eficient în rea viitoare a nou-născutului. Medicul exam
cazul infecţiei cu chlamidia. La fetiţe se pot pune nează copilul cu ajutorul mamei, folosin
picături sau unguent şi la vulvă. diferiţi stimuli: culori, forme, sunete şi lumin
- notează dacă părţile şi trăsăturile vizibile pentru a testa felul în care nou-născutul ră
ale corpului sunt normale. punde şi se adaptează la mediu.
- cercetează lichidul amniotic dacă este colo-  Meconiul este o substanţă verde-închis acu
rat cu meconiu, pentru a-l curăţa din căile res- mulată în intestinul fătului, începând din săpt
piratorii ale copilului. mâna 16-a. Cei mai mulţi copii elimină meconi
- se notează eliminarea de urină doar după naştere, cei cu suferinţă fetală sau c
- se cântăreşte copilul (greutatea normală se care se nasc în prezentaţie pelvină însă pot ave
 încadrează între 2800-4000 g; în medie 3400 g). scaune înainte sau în timpul naşterii. Pentru c
Greutatea este mai mică la fetiţe decât la bă- mai mulţi copii, meconiul din lichidul amniot
ieţi cu aproximativ 200 g. Greutatea la naştere nu este periculos, chiar dacă îl înghit. Dacă îns
este punctul de pornire al creşterii copilului. copilul este în suferinţă în timpul travaliulu
- de obicei sexul copilului şi greutatea aces- prin comprimarea cordonului şi lipsa de oxige
tuia sunt primele lucruri care i se spun mamei. poate face mişcări de respiraţie şi poate aspi
Se măsoară lungimea; limitele normale variază meconiu în plămâni. Cei care aspiră puţin m
 între 48-54 cm, cu media de 51 cm. Se măsoară coniu diluat cu lichid amniotic vor evolua bin
circumferinţa capului care este între 32-37 cm, dar cei care aveau deja semne de suferinţă şi a
perimetrul toracic aproximativ 31 cm, iar cel ab- piră meconiu gros, se pot îmbolnăvi foarte gra
dominal aproximativ
- se pune o bandă 32de cm.
identitate la mâna sau Curăţirea
pediatru sau imediată a căilor
neonatalog, respiratorii
moaşă de cătd
sau asistenta
piciorul copilului, ca şi la mamă. De fiecare dată pediatrie (special instruită) sau anestezist am
asistenta ia copilul de lângă tine sau îl înapo- liorează situaţia, unii copii necesitând totu
iază, controlează aceste benzi să vadă dacă sunt asistarea respiraţiei.
identice. În unele ţări se iau amprentele picioa- Dacă nou-născutul este în afara oricărui p
relor pentru identificarea copilului, deşi nu sunt ricol, îi este dat mamei la piept să-l admire şi s
tot atât de exacte ca amprentele digitale. l alăpteze sau tatălui să-l mângâie.

258
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 4/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Primele ore de viaţ


care oxidează acizii graşi; frecvenţa este 1/1500
provoacă moarte subită; tratamentul este diet
tic;
- hiperplazia congenitală de suprarenală es
produsă de lipsa unor hormoni ai glandei su
prarenale; frecvenţa este 1/15000; fetiţele nou
născute virilizării
datorită sunt identificate incorect
organelor drept
genitale; băie
provoa
şoc şi deces la nou-născut; tratamentul se fa
cu steroizi şi substanţe minerale;
- fenilcetonuria rezultă din neputinţa de a m
taboliza aminoacidul fenilalanină, datorită lip
sei unei enzime hepatice; rezultă acumulare
acestui produs în sânge, care provoacă dificu
tăţi de alimentare şi vărsături (uneori interpr
 A.C. în familia iubitoare tate greşit drept stenoză pilorică), întârziere î
dezvoltare, leziuni ale creierului; frecven
1/12000; tratamentul se face printr-o dietă sc
Screening-ul nou-născutului zută în proteine şi formulă de lapte praf adapt
specială care nu conţine fenilalanina;
Pentru depistarea precoce a unor boli meta- - galactozemia este o boală produsă prin def
 bolice şi genetice, pruncul va fi supus imediat citul de a metaboliza galactoza; se manifes
după naştere sau înainte de a fi eliberat din ma- prin tulburări de nutriţie, lezarea organelor v
ternitate, la o serie de probe de laborator prin tale şi deces; frecvenţa este 1/50000; tratamentu
colectarea unei picături de sânge din călcâi. se face prin eliminare pe tot restul vieţii a gala
Un screening extins al nou-născutului poate tozei din alimentaţie şi substituţia cu soia;
detecta peste 30 de tulburări metabolice, dintre - deficitul de biotidinază produce convuls
care: scăderea auzului şi în cazuri grave deces; fre
- hipotiroidismul congenital , provocat de lipsa venţa 1/60000; tratamentul se face cu suplimen
hormonilor tiroidieni; frecvenţa este de 1/3500; tare de biotină (vit B8) zilnic;
netratat produce tulburări de alimentaţie, creş- - boala urinii cu miros de arţar rezultă din d
tere, respiratoii şi întârziere mintală; tratamen- ficultatea de a metaboliza unii aminoacizi; fre
tul se face cu suplimentare de hormoni venţa 1/200000; se manifestă prin vărsătur
tiroidieni; miros de zahăr ars şi culoare specifică ale urine
- fibroza chistică este o boală genetică, se pre-  întârziere mintală; tratament dietetic;
zintă cu un mucus gros, adeziv, care se acumu- - homocistinuria produsă de lipsa unor en
lează în plămâni, tubul digestiv, alte organe; zime care blochează metabolismul unui am
frecvenţa este 1 /4000; se manifestă prin infecţii noacid (metionina); frecvenţa 1/350000;
pulmonare repetate, tulburări digestive; trata- manifestă prin tulburări circulatorii, oculare, în
mentul are la baza fluidificarea secreţiilor, adao- târziere mintală; tratamentul dietetic şi medic
sul de enzime digestive; mentos;
- anemia în formă de seceră provoacă obstrua- Cu cât începe tratamentul mai devreme, c
rea dureroasă a vaselor de sânge; frecvenţa este atît este mai eficace şi mai ieftin, de unde nec
1/2500
dureri,înanemie,
ţările mediteraneene; se manifestă
oboseală, umflarea mâinilorprin
şi sitatea detectării
Medicul poateprecoce.
cere determinarea grupei d
picioarelor, dificultăţi de respiraţie, întârziere în sânge a copilului spre a vedea dacă există vre
dezvoltare; tratamentul se face în perioadele nepotrivire între sângele mamei şi al copilulu
acute cu antibiotice pentru protecţie împotriva fapt care poate duce la icter anormal (atun
infecţiilor la care este foarte receptiv; când sângele mamei este de grup 0 şi al tatălu
- deficitul de dehidrogenază cu lanţ mediu este A, B, sau AB-IV, sau când mama este Rh-
(MCADD) este produsă de lipsa unei enzime tatăl este Rh+).

25
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 5/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

Nou-născuţii primesc, preventiv, o injecţie de nală, intelectuală şi socială a copilului este dr


vitamina K, după naştere pentru prevenirea gostea părinţilor pentru el. Este bine ca tatăl s
 bolii hemoragice. Vitamina K este necesară pen- asiste la naştere şi să fie alături de mamă şi cop
tru coagularea normală a sângelui, deoarece în din primele momente după naştere.
primele săptămâni de viaţă, nou-născuţii au ni- De obicei în aceste momente se fac remar
veluri scăzute de vitamină K. În cazuri rare, mai despre asemănarea cu părinţii sau bunicii. Î
ales laseprematuri,
 încât pot produce rezerva este aşa
sângerari deînscăzută
grave creier ciuda
pul dubiilorîndeîngrijirea
o expertă la început, vei deveni
copilului său.cuLatim
în
sau în alte organe. ceput, informaţii precum cele din rândurile d
Este necesar screening auditiv al tuturor nou faţă te pot ajuta.
născuţilor, deoarece pierderea congenitală a au-
zului există la 3 din 1000 de nou-născuţi. Detec- NOU-NĂSCUTUL ÎN PRIMA ZI
tarea precoce, reprezintă un avantaj în
dezvoltarea ulterioară a limbajului copilului. Examinarea medicală a nou-născutului
Două metode de screening moderne sunt proba
potenţialelor auditive evocate şi răspunsul au- În următoarele 24 de ore, medicul va face
ditiv al trunchiului cerebral. Sunt electronice şi examinare completă, pentru a evalua starea g
neinvazive. nerală de sănătate, a discuta aspectul scaunelo
Vaccinările din primele zile. Schema noastră de şi urinei copilului, tehnica de alăptare şi a d
vaccinare aprobată de anul acesta este urmatoa- tecta o anomalie vizibilă. Va trebui să fii pr
rea: în primele 24 ore de la naştere până la 4-7 zentă; ai acum ocazia să pui întrebări.
zile de viaţă se administrează vaccin pentru He-
patita B şi tuberculoză (BCG). Greutatea
Acesta este schema intrată în vigoare din fe- Greutatea nou născuţilor variază mult, in
 bruarie 2006 şi care este încă actuală. fluenţată fiind de durata sarcinei, nutriţia şi s
nătatea mamei din timpul sarcinei, constituţ
Primul contact al mamei cu nou-născutul părinţilor, starea placentei şi a fătului. Dac
mama este înaltă şi grasă sau diabetică, copil
Se poate face imediat pe masa de naştere sau probabil va fi mai mare.
mai târziu, la pat. Îndată după naştere copilul Gravidele hipertensive, fumătoare, consu
pare că suferă: are grimasă, fruntea încreţită, matoare de alcool sau cu boli vasculare sau r
ochii umflaţi, extremităţile îndoite şi pumnii nale, preeclampsie sau cu o sarcină prematu
strânşi. După câteva minute se linişteşte; des- vor naşte probabil copii cu greutate mai mic
chide ochii mari şi îşi poate întrezări mama care Fetele şi gemenii cântăresc de obicei mai puţin
 îl strânge la piept. Oferindu-i-se o trecere blândă naştere.
din pântece la sânul mamei, copilul învaţă că su- Dintre copiii născuţi la termen, 80% cânt
ferinţa este urmată de confort. resc între 2,6 kg şi 3,8 kg. Aceasta este med
Prima imagine a copilului se ţi se va întipări normală. Copiii plasaţi peste 90 percentile sun
 în minte pentru totdeauna. Copleşită de emoţii, consideraţi mari, iar cei sub 10 percentile, mic
priveşti cu uimire minunea pe care ai creat-o şi Aceste măsurători iniţiale nu prezic dacă prun
simţi că lumea nu va mai fi niciodată la fel. Nu cul va creşte ulterior, mai mare sau mai m
te amăgi însă.Ai nevoie să te odihneşti, să dormi decât ceilalţi. Pentru moment însă, cei născu
şi să-ţi refaci puterile. Te aşteaptă cea mai im- mici pot avea dificultăţi cu hrănirea şi menţin
portantă
aceea de fi misiune
mamă ! pe care umanitatea a creat-o: rea temperaturii
glarea corporale,
glicemiei (nivelul iar ceidin
glucozei mari, cu r
sânge)
Nou-născutul este totuşi o fiinţă nouă, cu un necesită o atenţie deosebită din partea person
temperament, personalitate şi potenţial unice. lului medical în primele zile după naştere.
Această individualitate a copilului va influenţa Cea mai exactă metodă pentru a urmări cre
legătura dintre el şi părinţi, iar această legătura terea copilului constă în a nota greutatea şi înă
va influenţa dezvoltarea sa ulterioară. Cel mai ţimea de la naştere şi schimbările ulterioare p
important element pentru dezvoltarea emoţio- cubele de creştere.

260
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 6/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Nou-născutul în prima z
Aproape toţi nou-născuţii pierd 5-8%, ra- sunt necontrolate, reflexe; ele au loc automa
reori 10%, din greutatea de la naştere în primele inconştient. De abia cu timpul va învăţa să-
3-5 zile. La naştere corpul lor conţine un exces controleze mişcările.
de apă, care este eliminat în primele zile. Copiii
hrăniţi la sân, care iau la început doar câteva lin- Pielea
guriţe de colostru, pierd mai mult decât cei hră- Pielea este roz sau roşie, catifelată, elastic
niţi cu
câte oribiberonul.
cer şi suntNou-născuţii care sug
păstraţi în cameră ori de
împreună putând avea
substanţă încăşiurme
grasă de vernix
lipicioasă caseosa,
cu rol este
în nutriţia
cu mamele lor, tind să piardă cel mai puţin în protecţia ei.
greutate, întrucât laptele matur apare mai de- La prinderea între degete, pielea şi ţesutu
vreme în aceste condiţii. gras de dedesubt sunt elastice şi în tensiune, r
Cei mai mulţi copii încep să crească în greu- venindu-şi repede la starea iniţială; această sen
tate după a cincea zi, pentru ca în a 10-a-a14-a zi zaţie de elasticitate este numită de medi
să depăşească greutatea lor de la naştere. Acest turgor. El este scăzut sau lipseşte la prematuri
câştig în greutate, de 20-30 grame pe zi, rezultă nou-născuţi în stare gravă; la aceştia pielea es
din creştere, nu din reţinere de apă. Creşterea în moale, flască, iar pliul format prin prindere
greutate a copilului reflectă starea sa de sănă- pielii este persistent.
tate. Creşterea treptată în greutate arată că Pielea nou-născutului reacţionează uşor
hrana primită este suficientă şi absorbită nor- frecarea cu degetul, formând pete roşii, mari. Î
mal, pe când o creştere mică sau neregulată sau timpul somnului pielea - în special în jurul gur
chiar o scădere în greutate indică o alimentaţie - este mai palidă decât în starea de veghe. L
insuficientă sau o absorbţie anormală. unii copii palmele şi tălpile au pielea uscată
Relatările mamei privind sarcina şi naşterea descuamată (cojită); descuamarea pielii este f
ajută medicul să-şi formeze o primă opinie des- nomen normal şi nu necesită aplicarea de crem
pre starea de sănătate a nou-născutului. sau loţiuni. Când apar fisuri sângerânde s
poate aplica totuşi o cremă cu vitamina A şi
 Aspectul general pentru nutriţia pielii sau o cremă cu neomicin
Privindu-l, medicul pediatru îşi face o primă dar cu avizul medicului.
impresie despre starea de sănătate a copilului:
este prematur, postmatur sau normal? Medicul Urme de la naştere
notează aspectul Se întâlnesc aproape la fiecare nou-născu
pielii, faţa, modul Provocate pe când copilul era în uter sau în tim
cum respiră, po- pul travaliului. Cele mai evidente sunt cele pr
ziţia în care duse de forceps sau de extracţia cu vacuum
doarme şi vigoa- Aceste urme dispar treptat, de la câteva ore
rea ţipătului. câteva zile. O loţiune poate fi utilă uneor
Nou-născutul Anunţă medicul dacă se măresc sau nu disp
care stă flexat, cu după primele câteva zile, dacă sunt calde sa
mâinile şi picioa- dure la atingere.
rele strânse pe
lângă corp şi cu Capul şi faţa
pumnii strânşi, Circumferinţa
are un tonus normală a capului
muscular
El aratănormal.
treaz, este denormal
În mod 32-37 cm.cir-
Nou-născut în poziţie fe- activ, roz şi sănă- cumferinţa capu-
tală tos şi respiră nor- lui nu diferă de cea
mal. a toracelui cu mai
mult de 2 cm. Co-
 Mişcările pilul născut cu
Cele mai multe mişcări ale nou-născutului capul înainte (pre- Forma capului la naşter
26
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 7/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

zentaţie cefalică) are capul asimetric, modelat, dar se umflă când copilul plânge sau se screm
datorită supleţii suturilor care permit încăleca- Fontanelele sunt acoperite cu o membran
rea marginilor oaselor craniului. În mare majo- foarte rezistentă şi nu este nici un pericol de
ritate aceste încălecări sunt mici, nu lezează leza creierul prin manevrarea obişnuită a cop
creierul şi durează câteva zile. În prezentaţia ce- lului, cum ar fi spălarea părului. Umflarea pe
falică se observă o alungire a bolţii craniului. sistentă şi tensiunea fontanelei pot indica
dusăAsimetria nasuluipesau
prin apăsarea unaumăr
maxilarului esteşi pro-
a capului dis- creştere a anterioară
fontanela presiunii din interiorul
înfundată estecreierului.
de obicei u
pare după câteva săptămâni. Rareori însă o semn de deshidratare şi necesită îngrijire med
asemenea apăsare prelungită poate provoca o cală imediată.
paralizie a feţei. Părul de pe cap variază de la un copil la alt
Faţa este inexpresivă, putând prezenta con-  în ce priveşte culoarea, textura şi abundenţ
tracţii musculare (grimase sau „zâmbete“); Acest păr de copil cade în primele şase luni şi
aceste contracţii reflexe sunt produse de stimuli  înlocuit de părul matur, permanent., a cărui cu
interni (mişcări intestinale, foame) sau stimuli loare şi textură pot fi diferite de părul nou-nă
externi (atingere, frig, zgomot, mişcări bruşte). cutului.
Se notează eventualele deformări ale capului
datorate naşterii (cum sunt bosele craniene şi ce- Gura şi nasul
falohematomul). Bosa serosangvină este o um- Pe buza superioară poate fi observat un tu
flătură a pielii capului produsă prin edem,  bercul de supt (de alăptare) care îi întăreşte buz
congestia vaselor de sânge şi eventual hemora- şi permite să prindă mai uşor mamelonul sau b
gie sub piele.Apare în regiunea care se prezintă  beronul.
prima la naştere şi depăşeşte suturile craniului. Medicul controlează nările dacă sunt lar
Cele formate prin edem simplu dispar după o deschise pentru a permite trecerea aerului. Ce
zi -două. Când edemul se asociază cu sânge, re- cetează gura pentru a observa dacă limba n
sorbţia (dispariţia) se face mai lent. este ataşată prea strâns de planşeul gurii, lucr
Hematomul cefalic se formează prin acumu- care poate împiedica suptul corect.
larea de sânge sub periostul oaselor craniului, Frâul (aţa) limbii se poate taie printr-o op
mai ales a oaselor parietale. Apare ca o fluctu- raţie simplă, la indicaţia medicului, deşi se lun
enţă care se opreşte la suturile craniului. Revăr- geşte cu timpul în mod spontan. Se examineaz
satul sanguin creşte în prima zi şi dispare doar cerul gurii pentru a vedea dacă este întreg.
după 6-12 săptămâni, de obicei fără tratament.
Circumferinţa capului va continua să crească Urechile
după naştere reflectând creşterea creierului. O Au aspect variat: unele sunt apropiate d
circumferinţă a capului neobişnuit de mare sau cap, altele atârnă pe laturi. Pe măsură ce cartil
de mică la naştere poate fi o indicaţie de ano- giile se dezvoltă vor căpăta o formă mai atra
malie a creierului. tivă. Vânătăile la urechi sunt normale. Medic
La palpare se simt două zone moi, numite examinează canalele urechii cu o lampă, spre
fontanele, unde oasele capului nu s-au unit încă. se asigura că sunt normale.
Fontanela din spate (posterioară) este mai mică Gâtul
şi uneori poate lipsi; când este prezentă se în- Este scurt, cu muşchii slab dezvoltaţi. Med
chide în a doua lună de viaţă. Fontanela din faţă, cul va căuta eventuale umflături anormale şi v
anterioară (moalele capului) are formă rombică, palpa apoi clavicula, un os de la baza gâtulu
este
şi sede mărimea
poate vedeaunei monede
pulsând. mijlocii
Dacă (2,5/5mare
este mai cm) care se poate fractura în naşterile foarte dificil
de două laturi de deget, şi este prezentă şi fon- Bătăile inimii şi respiraţia
tanela posterioară, medicul pediatru poate sus- Sunt cercetate cu stetoscopul. Plămânii tr
pecta o deficienţă a glandei tiroide. Fontanela  buie să fie umpluţi cu aer şi să funcţioneze no
anterioară începe să se închidă la şase luni şi este mal. Respiraţiile nou-născutului sun
de obicei complet închisă la 18 luni. În mod nor- neregulate, cam 40/minut, cu pauze între el
mal fontanela apare întinsă, uneori pulsatilă, Sughiţul şi strănutul sunt normale, tusea, îns

262
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 8/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Nou-născutul în prima z
nu. Activitatea inimii creşte mult după naştere, (prepuţial) se formează încet, până la 3 ani.
când copilul preia propria sa circulaţie. Se pro-
duce un fel de murmur, care de regulă dispare Eliminarea de urină şi fecale
curând. Copilul va fi reexaminat ulterior pentru Nou-născutul va urina în primele 12-24 or
a vedea dacă murmurul persistă. O erecţie chiar înainte de urinat este normală
  băieţi. Nou-născutul urinează aproape con
Sânii
Sub influenţa homonilor de sarcină a mamei, nuu, pentru
imaturi. că muşchii
Medicul cautăşideschiderea
nervii veziciişisale su
poziţ
sânii copilului pot fi măriţi temporar şi pot chiar orificiului anal şi va întreba sora sau mama da
secreta câteva picături de lapte, la băieţi ca şi la nou-născutul a avut scaun. Primul scaun apa
fete. De obicei durează o săptămână, deşi uneori  în interval de 24-48 ore de la naştere, este gros
poate persista câteva săptămâni. Nu încerca să lipicios, de culoare neagră verzuie şi se numeş
manipulezi în nici un fel sânii, deoarece ar fi ine- meconiu. Absenţa meconiului poate însemna
ficace si poate provoca infecţia. În plus, umfla- există o obstrucţie pe intestin, care trebuie op
rea aceasta a sânilor se reduce de la sine. rată urgent. Eliminarea gazelor - pe gură sau p
anus - este normală.
 Abdomenul
Pare proeminent, cu spaţii între muşchi care  Mâinile şi picioarele
proemină când copilul plânge. Aceasta este nor- Sunt încă flexate (îndoite) aşa cum erau î
mal şi va dispare în interval de un an. La exa- uter. Degetele pot fi îngroşate cu formare d
minarea cu mâinile medicul determină mărimea calus, deoarece cei mai mulţi copii îşi sug deg
şi poziţia ficatului, splinei şi rinichilor şi caută tele de pe când erau în uter.
eventuale creşteri anormale în abdomen. Uneori picioarele, sau mai exact gambel
pot fi arcuite, dar se îndreaptă de obicei cu tim
Organele genitale externe pul. Alteori jumătatea din faţă a labei piciorul
La fetiţele nou-născute labiile sunt umflate. este curbată prea mult faţă de jumătatea d
La cele născute la termen labiile mari acoperă pe spate (picior strâmb) şi necesită corectarea
cele mici, spre deosebire de premature, la care gips încă din perioada de nou-născut.
labiile mari acoperă incomplet sau deloc labiile Braţele şi picioarele pot prezenta tremurătu
mici. O scurgere (secreţie) mucoasă uşoară, mai ales când copilul adoarme, datorită sist
poate chiar pătată cu sânge, este normală şi tre- mului nervos imatur şi sunt normale. Tremur
cătoare. La băieţi scrotul, o formaţiune ca un sac turile se opresc atunci când copilul este atins sa
de la baza penisului este, de asemenea, umflat la suge. Dacă nu se opresc, trebuie anunţat doct
naştere. Aceste modificări sunt trecătoare, pro- rul, acesta putând fi un semn de scădere a glu
vocate de hormonii materni, şi nu necesită tra- cozei sau a calciului din sânge sau de tulbură
tament. La cei mai mulţi băieţi născuţi la termen, neurologice.
testicolele sunt coborâte în scrot şi pot fi palpate
de medic şi mai târziu de mamă. La cei născuţi Şoldurile
prematur, unul sau ambele testicole rămân sus Sunt examinate pentru a depista o eventua
 în regiunea inghinală (la rădăcina coapsei) sau dislocaţie. Medicul examinează şoldurile pentr
chiar în abdomen. În aceste cazuri testicolele co- a vedea dacă femurul (osul coapsei) este instab
 boară în scrot de obicei în următoarele 6-12 luni. sau este aşezat în afara articulaţiei şoldului, su
Există o mare variaţie în dimensiunile penisu- gerând o dislocaţie (luxaţie) congenitală de şol
lui, careinvizibil.
aproape uneori este îngropat în grăsime, Dacă medicul
aşezarea găseşte
timpurie un şold luxat
a coapselor sau luxab(c
în abducţie
Se caută prezenţa unei umflături sub pielea genunchii în afară), corectează de obicei pr
rădăcinii coapsei (semn de hernie inghinală sau  blema; aceasta se poate face la început prin du
ganglioni măriţi). Pielea aderă de extremităţile  blarea scutecelor şi evitarea înfăşării strâns
penisului (glandului) şi nu poate fi retractată. Înfăşatul tradiţional cu picioarele întinse, lega
Aceasta se numeşte fimoza nou-născutului şi strâns, favorizează luxarea şoldurilor instabi
este normală, iar spaţiul dintre piele şi gland (cu risc de luxaţie) şi este contraindicat.

26
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 9/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

Cordonul ombilical auzul nou-născutului să fie testate încă înain


Tăiat este la început transparent sau colorat de a ieşi din maternitate.
de substanţa antiseptică. Poate avea câteva
cruste de sânge în jur. Nu este normal ca pielea Probe pentru vedere şi auz
din jur să fie roşie, după cum nu este normală Pentru vedere se fac două teste simple: refl
prezenţa puroiului. xul pupilar la lumină (normal pupila se micş
Simţurile nou-născutului rează la lumină)
examenul şi reflexul
oftalmoscopic roşu
retina al retinei;
apare roşie; î
Încă din primele ore nou-născutul poate caz de cataractă congenitală, retinoblastom, r
vedea, auzi, simte atingerile pielii şi gustul ali- tina apare de culoare albă.
mentelor. El era sensibil la sunete, lumină şi Testele moderne pentru auz sunt:
temperatură încă înainte de a se naşte. - răspunsul creierului la un stimul auditi
acest test măsoară activitatea electrică a traseu
Ochii lui nervului auditiv de la ureche la creier. O p
Pot avea o culoare verde-cenuşie, chiar la cei reche de căşti sunt plasate pe urechi
care mai târziu vor avea ochi albaştri. Nou-năs- nou-născutului, care produc un sunet ce stimu
cuţii se uită uneori cruciş - ceea ce este normal lează mecanismul de auz al urechii interne. Ră
până la 4 luni, mai rar până la 1 an; nu este nor- punsul creierului la stimularea urechii es
mal, însă, ca un ochi să privească fix într-o sin- captat de electrozii plasaţi pe scalp;
gură direcţie. Proiectând o lumină în ochii - proba potenţialelor auditive evocate; acest te
copilului, medicul determină dacă nou-născu- măsoară răspunsul cililor vibratili, din ureche
tul are cataractă sau alte tulburări la ochi. Dacă internă, la stimularea acustică; o probă/instru
pleoapele sunt umflate, acest examen poate fi ment, care conţine un microdifuzor şi microfo
amânat câteva zile. Dacă există câteva vase de se introduce în urechea externă; difuzorul emi
sânge rupte în albul ochilor, ele vor dispare în sunete scurte de diferite frecvenţe, care sun
câteva săptămâni. Văzul este prezent, dar copi- captate de microfon şi interpretate digital.
lul nu vede decât în apropiere, chiar la 20-30 cm Aceste teste sunt foarte sensibile şi perm
distanţă, vede neclar. Când priveşte ceva, de detectarea tulburărilor fine de auz. Copilu
exemplu faţa ta, se concentrează pe un anumit poate reacţiona la zgomote puternice (bătutu
detaliu, gura, în loc să te privească în întregime. din palme), dar nu şi la inflexiunile vocii mame
Poate distinge lumina de întuneric si preferă În lipsa aparaturii moderne, se încear
desene în alb şi negru. Dacă îndepărtezi un această probă: se bate din palme în spatele c
obiect de el, ochii i se pot incrucişa. Încă nu îşi pului nou-născutului şi se observă dacă tresar
poate coordona ambii ochi în acelaşi timp. ceea ce înseamnă că reacţioneză la zgomot. Dac
nu tresare, se încearcă mai târziu; nou-născuţii
 Auzul nou-născutului nu este complet dez- copiii în general au un mod eficient de a ignor
voltat. Părţi din urechi sunt imature aşa încât nu mediul din jur după voinţa lor şi poate este cee
aude întreaga gamă de sunete. Sunetele de joasă ce se întâmplă acum. Dacă după repetate înce
frecvenţă sunt auzite bine aşa încât îţi aude cări nu tresare la zgomot, poţi observa acasă al
vocea. Tresare la zgomote puternice. Multe su- moduri în care nou-născutul poate reacţiona
nete, precum cele de la radio sau de claxon, îi sunete: se calmează la şoaptele tale când nu
sunt cunoscute de când era în uter; cu unele pro- priveşti direct, reacţionează la un cântec sau tr
 babil chiar s-a obişnuit şi nu mai reacţionează sare la zgomote puternice. Dacă nou-născutu
acum la ele. Vocea
şi îl linişteşte. mamei vocea
Deosebeşte îi este mamei
bine cunoscută
de cea a nu
cul.reacţionează deloc la sunete, anunţă med
tatălui. Pentru a-i ajuta dezvoltarea auzului, vor- Copiii cu un risc mare de tulburări de au
 beşte-i des pe o voce înceată, exagerată. sunt: nou-născuţii cu greutate mică la naşte
În funcţie de condiţiile de naştere şi de ceea (prematuri şi dismaturi), cei cu complicaţ
ce găseşte la examinare medicul pediatru poate grave de naştere (asfixie, convulsii sau hemor
efectua examinări în plus şi poate cere anumite gie la creier), cei expuşi înainte de naştere la ru
probe de laborator. Se recomandă ca vederea şi  beolă, toxoplasmoză, sifilis şi alte infecţii, cei c

264
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 10/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Nou-născutul în prima z
cazuri de surditate în familie, cei cu anomalii ale inţă umană care se dezvoltă în fiecare momen
urechilor, cu paralizie cerebrală şi cei cu întâr- Nu te lăsa copleşită de griji şi treburi zilnice, i
ziere mintală, orbi, etc. Cu cât deficitul de auz norând schimbările fascinante care au loc la c
la copil este recunoscut şi tratat mai devreme, pilul în creştere. Este bine să te familiarizezi c
cu atât rezultatele pot fi mai bune. reacţiile sale la diferiţi stimuli şi cu trăsături
care îi vor marca personalitatea pe măsură ce
Gustul
Nou-născutul poate distinge între gustul dezvoltă.
amar şi acru. Are o plăcere înnăscută pentru Medicul pediatru şi surorile vor da mam
gustul dulce aşa cum este laptele de sân sau for- sfaturi despre modul de îngrijire al copilului, î
mula de lapte praf adaptat din biberon. special alimentaţia. Mama poate face o listă c
Gustul pentru sărat, amar şi acru se dezvoltă  întrebări la care medicul răspunde în cadrul di
mai târziu. cuţiei, la externarea din maternitate. Legătur
cu medicul pediatru prin examene periodice a
Simţul mirosului este dezvoltat încă de când copilului sănătos trebuie menţinută de-a lungu
era în uter. Unele mirosuri, ca cel de usturoi, trec  întregii copilării.
prin placentă la copil. Dacă ai consumat ali-
mente puternic mirositoare în timpul gravidită- Creierul nou-născutului
ţii, copilul va fi probabil deja obişnuit cu ele.
Continuă să le consumi în perioada alăptării, Creierul nou-născutului nu este încă compl
acestea trec în lapte. organizat şi funcţional. Este mic- 25% din măr
mea celui de adult- şi maturizat inegal. La na
Simţul pipăitului (tactil) este probabil cel mai tere creierul este în bună parte într-un stad
important simţ al nou-născutului. Pielea este cel subcortical. Sunt bine dezvoltate doar porţiuni
mai mare organ senzitiv iar noi născuţii sunt inferioare ale sistemului nervos central (SNC
foarte sensibili la atingere. Atingerea îl poate li- (măduva spinării şi trunchiul cerebral), ca
nişti sau stimula. Îi plac lucrurile moi şi căldura controlează reflexele, pe când zonele superioa
corpului tău. E bine să ştii cum să îţi atingi co- (scoarţa cerebrală şi sistemul limbic) sunt înc
pilul. Îi place o atingere fermă, care îl face să destul de imature. Scoarţa cerebrală va coo
simtă siguranţă. Îi place să fie strâns cu mâna şi dona gândirea conştientă, sentimentele, mem
masat. Foloseşte diferite tehnici de masaj. ria şi acţiunile voluntare, iar sistemul limbi
manifestările emotive.
Comportamentul la nou–născutul este dezor- La naştere creierul conţine deja toate ce
ganizat, constituit dintr-o serie de reacţii la ceea aproximativ 100 miliarde de celule nervoas
ce el percepe, ca stimuli întâmplători. Copilul dar aceşti neuroni trebuie organizaţi în sistem
are instincte, reflexe şi simţuri, dar nu are cu- de percepere, gândire, vorbire şi memorie. De
noştinţe, nici experienţă. El nu ştie că este el în- numărul de neuroni scade, greutatea creierul
suşi, că mâna pe care o vede mişcându-se în faţa se dublează în primul an de viaţă, datorită de
ochilor este a sa şi că ea rămâne o parte din el şi voltării prelungirilor lor (axoni şi dendrite) şi
după ce a dispărut din vedere. El este progra- celulelor de susţinere (nevroglii). Fiecare neuro
mat să acorde atenţie mamei, să-i privească faţa poate fi conectat cu până la 15.000 de alţi n
şi să-i asculte vocea, dar nu ştie că este o per- uroni, formând o reţea de circuite (sinapse) e
soană. Este programat să sugă, dar trebuie să i trem de complexă.
se ofere mamelonul.
supravieţui, dar nu ştieEste programat
cum, şi trebuiepentru
protejat.a La naştere ramificaţiile
şi nedezvoltate, ca ramuriledendritelor
unui copac sunt ra
tână
Nou-născutul simte nevoia să fie tot timpul Creierul pruncului are acum 500 trilioane de s
 în contact fizic cu adultul care îl îngrijeşte, să-l napse, care fac posibilă comunicarea între n
atingă cu picioruşele sau să fie ţinut de mânuţe uroni. Cele mai multe sinapse se formează î
şi apoi să-l privească. Aceasta este comunicarea primele şase luni, denumită „perioada exub
nonverbală a sugarului mic. rantă”. La 8 luni creierul sugarului are cca. 100
Copilul tău nu este un obiect preţios, ci o fi- trilioane de sinapse. Pe măsură ce neuronii ră

26
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 11/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

pund la stimuli văzuţi, auziţi, palpaţi, mirosiţi ierului, iar la adult doar 18%.
sau gustaţi, ei trimit mesaje care creează legături Dezvoltarea creierului este un proces de e
noi cu celulele din jur. Aceste noi legături ntre minare selectivă a sinapselor în exces. De-a lun
neuroni se observă prin progresele mintale ca gul vieţii creierul produce şi elimină sinaps
vederea în culori (perceperea culorilor), prinde- continuu. În primii trei ani, producţia depăşeş
rea cu degetele şi ataşamentul puternic de pă- eliminarea pentru că în adolescenţă eliminare
rinţi.
La aniversarea de un an creierul a atins deja să domine
rile care auprocesul. Creierul
fost stimulate păstrează
activ legătu
şi le pierde p
cele inactive.Aceste legături neuronale perm
sugarului să înveţe lucruri noi. Legăturile n
uronale sunt stimulate de fiecare dată când c
pilul reacţionează la ceva din jurul lui, cum ar
sunete, culori sau bucurii.
Creşterea acestor reţele şi în esenţă calitate
gândirii individului este influenţată de medi
Genele joacă un rol important, formând anumi
predispoziţii. Interesul activ şi efortul mintal f
cute de copil formează sinapsele şi reţelele din
tre neuroni. Fiecare stimul formează noi legătu
şi le dezvoltă pe cele vechi. Cu cât creierul cop
lului lucrează mai mult, cu atât devine capab
să facă mai mult. În timp ce creierul creşte rapi
unii neuroni care nu fac legături se atrofiază
mor, iar cei stimulaţi se dezvoltă. Dezvoltare
creierului copilului se supune principiului „o
ganul nefolosit se atrofiază“. Această plasticita
a creierului este mai mare la nou-născuţi, dar
extinde până la o vârstă înaintată.
Condiţii necesare pentru stimularea creierul
Reţeaua dintre nou-născutului:
neuroni la diferite - îngrijire bună în perioada prenatală;
vârste - atmosferă caldă, de dragoste şi atenţie în f
milie, în care să se simtă în siguranţă, iubit, im
un stadiu cortical avansat; are acum cca 1.000 portant şi îngrijit. Aceasta îl protejeaz
trilioane de sinapse. Această transformare din  împotriva stresului şi greutăţilor cu care se v
creier corespunde schimbărilor spectaculoase pe  întâlni în viaţă;
care părinţii le observă la copil în primul an de - preocupare pentru copil cât mai mare pos
viaţă.  bilă. Aceasta înseamă: timp împreună în care s
În timp ce numărul de neuroni rămâne oare- i vorbeşti, să vă jucaţi, pe când te concentere
cum stabil, numărul de sinapse (legături între pe preocupările şi gândurile lui;
neuroni) creşte mult în primii trei ani. La vârsta - îndrumări, reguli şi program compatibil
de doi ani numărul de sinapse atinge nivelul de Ambii părinţi să fie la unison. Regulile folosi
la adult; la trei ani creierul copilului se dublează de ei să fie transmise rudelor şi educatoarelo
ca număr
prima de sinapse.
decadă de viaţă.Acest
Cândnumăr seadolescent,
a ajuns menţine în care
gramîngrijesc copilul.
ajută copilul săAceastă
ştie la ceconsevenţă în pr
să se aşteapte;
 jumătate din sinapsele creierului au fost înlă- - ajutorul rudelor, prietenelor, educatoarelo
turate, numărul lor rămânând oarecum constant şi eventual a structurilor sociale competent
pentru restul vieţii. dacă există. De exemplu, secţiuni pentru suga
Creierul nou-născutului lucrează intens; el  în bibliotecile publice;
consumă 62% din aportul caloric. La copilul mic Sugestii cum să stimulezi dezvoltarea crei
30% din kcalorii sunt necesare funcţionării cre- rului copilului:

266
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 12/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Nou-născutul în prima z
- Îngrijeşte-ţi sarcina, hrăneşte-l bine, fereşte- voie.
l de pericole, arată-i dragoste, oferă-i condiţii
prielnice şi stimulează-l. Neglijarea dezvoltării timpurii a creierulu
- Hrăneşte-l cu lapte de sân sau formulă de Neglijarea înseamnă deprivarea copilului d
lapte praf adaptat cu substanţe nutritive esen- dragoste, stimulare intelectuală, emoţională, s
ţiale, inclusiv acid folic, pentru o bună dezvol- cială, hrană, adăpost, siguranţă.
tare a creierului.
formulei. Colostrul şi Alăptarea e sunt
laptele de sân superioară
bogate piiiDezvoltarea
carora nu li selimbajului
vorbeşte. este întârziată
Neprimind la c
dragos
 în triptofan, care lipseşte din laptele de vacă. este greu să ofere dragoste ca adult. Când plân
- Protejează-i capul şi creierul. Nu-i lăsa sul pentru a i se da atenţie este ignorat, nu poa
capul să cadă. Nu-l scutura în joacă sau supă- să se exprime în mod pozitiv cu alţii, mai târziu
rare, sau arunca în aer; pot apare vânătăi pe cre- Aceste calităţi nu se dezvoltă în deajuns, deo
ier dacă loveşte calota. rece legăturile neuronale necesare nu au fost a
- Dezvoltă încrederea nou-născutului în tine. tivate la timp, pentru a forma „amintiri” uti
Alină-l când plânge, hrăneşte-l când îi e foame şi  învăţării de mai târziu.
 învaţă-i nevoile pentru a i le satisface. Nu-ţi fie Când deprivarea include limbajul, mângâi
teamă că-l răsfeţi. Nu poţi răsfăţa un nou-năs- rea, interacţiunea umană, aşa cum s-a întâmpl
cut. Îl înveţi însă să se simtă bine. copiilor din orfelinate, atunci este considera
- Iubeşte-ţi copilul cu ardoare. Îngrijeşte-l şi globală.Această formă de neglijare totală are u
ataşează-te de el. Studii recente arată că dragos- mări grave. Creierul acestor copii au forma
tea părinţilor ajută dezvoltarea creierului copi- mai puţine legături între neuroni necesare pen
lului. tru învăţătură. Lipsa ataşării de o persoană iu
- Ocupă-te de el când este treaz, nu este agi-  bitoare în primul an, creează dificultăţi de
tat sau nu plânge; ţine-l la 20-30 cm distanţă, forma relaţii de prietenie sau dragoste cu alţii
cam cât de la sân la faţa ta. Copiii neglijaţi recuperează uşor când su
- Joacă-te cu el şi arată-i lucruri interesante adoptaţi şi îngrijiţi într-o familie iubitoare, în
prin sunet, vedere, miros şi pipăit din casă şi ainte de vârsta de 6 luni. După 6 luni recuper
afară. Nou-născutul învaţă prin simţuri. Se dez- rea este incompletă.
voltă astfel noi sinapse, care în anumite pe-
rioade ating o viteză de 15000 m/sec. Memoria Poziţia şi controlul capului
se formează prin neuroni ce comunică unii cu
alţii. În orice poziţie îl pui, nou-născutul îşi în
- Răspunde-i când plânge. Plânsul nou-năs- doaie corpul sau îşi ia o poziţie dependentă d
cutului este felul lui de a-şi comunica nevoile. poziţia capului, deoarece capul este mare şi gre
Fă-l confortabil. Ţine seama însă că nou-născu- acţionând ca o ancoră sau un pivot. Capul tr
tul are nevoie şi de repaus. Opreşte-te când  buie întors pe o parte pentru a uşura respiraţi
apare nemulţumit sau obosit. Prea multă stimu- Controlul volunt
lare nu-i ajută dezvoltarea creierului. al muşchilor no
- Vorbeşte-i copilului, este cea mai ieftină me- născutului încep
todă de a-i mări coeficientul de inteligenţă (IQ- de la cap şi progr
ul). Cântă-i şi vorbeşte-i despre ce vezi în timp sează gradat în jo
ce vă plimbaţi. Susţinut de trunch
- Citeşte-i nou-născutului; îi măreşti astfel  îşi ţine capul pentr
vocabulrul
mai târziu. şi-i lărgeşti bagajul de idei necesare câteva
având secunde. N
control com
- Organizeză-ţi viaţa, casa şi familia pentru a plet asup
satisface nevoile copilului; nu-l forţa să se adap- muşchilor gâtulu
teze el la stilul tău de viaţă. mişcările volunta
Evitaţi propria voastră epuizare. Îngrijirea ale capului său v
copilului poate fi stresantă pentru părinţi. Aveţi luminos vor fi pu
grijă de voi insăşi. Folosiţi ajutorul altora la ne- Sprijinul cefei în pozi- ţine. Dacă îl ţii c
ţia ridicată
26
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 13/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

capul pe umărul tău, în prima zi după naştere, să-i susţii capul suficient. Răspunsul Moro es
copilul îşi aşează capul pe tine. Dacă nu-l spri- un indiciu pentru părinţi să fie mai atenţi.
 jini, capul va cădea. Într-o săptămână îşi va forţa Reflexul de prindere a sânului (reflexul d
muşchii gâtului ca să-şi ridice capul pentru o orientare). Dacă-i atingi buzele sau îi freci o
clipă. După alte câteva zile începe să practice razul alăturat, va întoarce capul în direcţ
continuu controlul capului, aşa încât, dacă îl iei aceea, căutând să prindă mamelonul. Dureaz
acum în
capul debraţe, îl simţi
tine; are încăcum îşi loveşte
nevoie tot mereu
de suportul tău. până în luna patra. Reflexul de sup
Sprijină-i capul şi ceafa când îl ridici sau îl ţii ri- Acesta este cel m
dicat. primitiv instinc
care va ajuta cop
Reflexele nou-născutului lul să găseasc
sânul şi să sug
Sunt mişcări involuntare, necontrolate, care Dacă îi atingi uşo
pot fi stimulate din primele momente de viaţă obrazul, copilul v
la toţi copiii sănătoşi. Cea mai mare parte din ac-   întoarce capul
tivitatea nou-născutului este reflexă. Pe la trei direcţia degetulu
luni activitatea reflexă începe să fie înlocuită cu şi va deschid
mişcări voluntare. Reflexele vor fi cercetate de Reflexul de supt gura, gata să sug
medic pentru a evalua starea de sănătate a nou- Va deschide gur
născutului şi a vedea dacă sistemul său nervos şi dacă îi atingi mijlocul buzei de sus. Dureaz
central funcţionează normal. trei-patru luni, deşi poate persista în somn.
Dintre cele peste 70 de reflexe primare des- Reflexul de
crise la nou-născut, cele mai des căutate sunt : agăţare. Dacă
Reflexul Moro (de surpriză, de îmbrăţişare). pui un deget
Când nou-născutul simte că este gata să cadă  în palma copi-
sau aude un zgomot puternic, va întinde brusc lului, el îl va
 braţele, picioarele şi degetele şi îşi va trage capul strânge puter-
 înapoi, apoi îşi retrage braţele la piept, cu pum- nic cu degetele
nii încleştaţi, evident tulburat, uneori plângând.  încleştate.
Dacă îl aşezi Prinderea
  jos neatent, poate fi destul
  înainte ca el de puternică
să se simtă pentru a-i su- Reflexul de agăţare
complet în si- porta întreg
guranţă pe corpul, deşi nu trebuie niciodată să încer
saltea, îşi va aceasta. Acest reflex durează trei - şase lun
arunca în până ce copilul înva
afară mâinile să prindă intenţion
şi picioarele, obiectele. Prinderea c
apoi le va mâinile este ceva p
flecta în mod care nou-născutul nu
violent; capul uită, ca mai târziu să
   înapoi
îi va zvâcni
şi va  înveţe
 întâmplă dincunou, cum
mersul.
Reflexul Moro plânge de Reflexul de me
frică. automat. Dacă ţii copil
Această reacţie durează până la 3-4 luni. De ridicat de subsuori spr
fiecare dată când nou-născutul reacţionează cu  jinându-i capul, iar p
o asemenea tresărire violentă, trebuie să ştii că l- cioarele îi ating
ai mânuit prea violent, prea neaşteptat sau fără Reflexul de mers suprafaţă tare, va ridi

268
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 14/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Îngrijirea zilinică a nou-născutului

un picior apoi altul, ca şi cum ar păşi. Apare mai ÎNGRIJIREA ZILNICĂ A NOU-NĂSCU
clar după a patra zi şi durează de la o săptă- TULUI
mână la două luni. Prezenţa acestui reflex nu
prezice mersul precoce. Sănătatea nou-născutului începe cu igien
Reflexul plantar. Dacă se atinge uşor talpa pi- corporală a mamei, apoi a celorlalţi membri
ciorului de la călcâi spre degete, degetele se în- familiei şi a locuinţei. Duşuri zilnice cu ap
tind în sus
Durează întreşişase
piciorul
luni şise
doiîntoarce
ani, (dupăînăuntru.
care de- caldă şidupă
curată săpun, insistând
baie, la amănunţită
spălarea cutele pielii,alenjer
mâin
getele se îndoaie în jos, deci se flectează). lor timp de cel puţin 20 de secunde de fiecar
Târâtul (mersul de-a buşilea). Dacă aşezi dată înainte de mânuirea copilului, sunt măsu
nou-născutul pe burtă, va lua ceea ce apare ca o simple de precauţie care nu trebuie uitate.
poziţie de mers de-a buşilea, cu fundul sus şi ge- Este de neimaginat ca cineva să fumeze înt
nunchii îndoiţi sub abdomen. Când mişcă pi- o casă cu un nou-născut. Fumatul pasiv influ
cioarele se poate mişca puţin, dar acesta nu este enţează apariţia colicilor (datorită nicotine
cu adevărat mers de-a buşilea. Această poziţie, infecţiilor de ureche, pneumoniei şi morţii su
care se datorează poziţiei din uter, dispare în-  bite a nou-născutului.
dată ce poate sta întins. Sistemul de apărare al nou-născutului es
Reflexul tonic fragil; orice febră la un copil în primele 6-8 săp
al gâtului sau po- tămâni poate fi gravă şi necesită atenţie med
ziţia de scrimă. cală. De aceea nou-născutul nu trebuie vizitat d
Aşezat pe spate, persoane care prezintă semne de boală, mai ale
capul este întors copii. Copiii sub 5 ani, chiar dacă par sănătoş
pe o parte, braţul trebuie să evite vizitarea nou-născutului;
şi piciorul de această vârstă ei capătă multe boli virale car
aceiaşi parte sunt sunt contagioase chiar înainte de a se manifest
 întinse şi mem- În realitate un copil mic, aparent sănătos, poa
 brele opuse flec- să răspândească o mulţime de virusuri.
tate. Poate fi
prezent la naş- Ataşamentul mamei de nou-născut
Reflexul tonic al gâtului tere sau apare la
aproape două Ataşamentul dintre mamă şi copil este un
luni şi dispare la aproape şase luni. dintre cele mai puternice legături umane.
Reflexele ochilor. Copilul va clipi sau va mişca Ataşarea emoţională dintre părinţi şi copil s
ochii dintr-o parte în alta în funcţie de ce se în- poate dezvolta brusc de la naştere. Se realizeaz
tâmplă în jurul său. Clipeşte dacă o lumină îi prin legătura timpurie cu nou-născutul, recu
este îndreptată spre faţă sau i se suflă uşor peste noaşterea şi răspunsul la nevoile sale, alăpta
ochi. Dacă i se mută capul la dreapta sau stânga şi ţinutul frecvent în braţe. Aceasta este o p
ochii rămân în aceiaşi poziţie, ca ochii de pă- rioadă privilegiată, de aceea este de dorit men
puşă; acest reflex dispare după aproape 10 zile. ţinerea nou-născutului în aceeaşi cameră c
Reacţia la durerea vie, sau de triplă contrac- mama. Calitatea ataşamentului dintre părinţi
ţie: dacă i se ciupeşte talpa piciorului nou-năs- copil depinde de numeroşi factori ca: temper
cutul răspunde prin retragerea piciorului mentul lor, condiţiile economice, felul cum a
urmată de îndoirea gambei şi a coapsei, apoi de fost crescuţi şi educaţi de proprii lor părinţ
ţipăt
oprităşiprin
agitaţie. Această feţei
mângâierea reacţie normală poate fi
şi toracelui. modul de viaţă şimamei
Ataşamentul mărimea
faţăfamiliei.
de copil se bazeaz
Această colecţie de reflexe de baza formează pe instinctul matern la care se adaugă influen
activitatea copilului la naştere. Abilitatea nou sociale, culturale, emoţionale şi educaţional
născuţilor este limitată. La câteva zile după naş- Ataşamentul continuă legătura dintre mamă
tere copilul va fi probabil, capabil să-şi mişte si- copil din timpul sarcinii. După naştere mama
metric braţele şi picioarele şi să-şi fixeze privirea dă copilului întreaga sa fiinţă: lapte, privir
pe obiecte din faţa lui, la 20-30 cm distanţă. mângâiere, limbaj/cuvinte şi emoţii.

26
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 15/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

Copiii sunt programaţi să fie plăcuţi încă de lungat în instituţii aşteptând să fie adoptaţ
la naştere. Ei au trăsături care favorizează ata- Sunt de obicei hrăniţi artificial, iar ataşament
şamentul: ochii mari, obrajii rotunji, pielea faţă de adulţii care îi îngrijesc este sporadi
moale şi mirosul îmbietor. Câştigă astfel /uşor/ Dezvoltarea lor emoţională este deseori întâ
inima adulţilor şi-şi măresc şansele de supra- ziată, proporţional cu durata internării.
vieţuire. Îngrijirea zilnică a nou-născutului este at
Ataşamentul
momente, poatedupă
ci ulterior, să nuzile
apară
saudin primele
săptămâni. de epuizantă,
are încât părinţii
şi nevoi emoţionale. pottrebuie
Părinţii uşor uita
să-icăde
După naştere te poţi simţi obosiă, chiar epui-  însă copilului tot ce au ei sufleteşte mai bun.
zată, secătuită emoţional sau sedată, dorind
doar să te odihneşti, ceea ce e normal. După o Mânuirea nou-născutului
pauză cere să-ţi acucă pruncul. Ataşarea nu are
limite de timp. Dovadă este faptul că nou-năs- Nou- născuţii trebuiesc purtaţi astfel încât s
cuţii separaţi temporar de mame (prematuri nu le cadă capul pe-o parte sau pe spate cân
născuţi prin cezariană sau chiar adoptaţi), se sunt ţinuţi în braţe, deoarece nu şi-au dezvolt
ataşează totuşi de acestea după reunirea cu ele.  încă controlul capului. Sprijină-i capul şi cea
Legătura intimă cu nou-născutul este posi- cu o mână, fundul şi coapsele cu cealaltă, ţ
 bilă şi pentru tată prin participarea sa la îngri- nându-l aproape de corp. Eviţi astfel să-l răneş
 jirea copilului. Tatăl trebuie încurajat să ţină şi-l faci să se simtă în siguranţă.
copilul în braţe, să-l mângâie, să-i vorbească, să- Sugarii mici au o frică instinctivă să nu cad
i cânte şi să-i arate cât mai multă dragoste; poate Aceasta se observă când capul sau extremităţi
fi un stimulent şi pentru dezvoltarea sensibilită- le sunt lăsate să atârne brusc. Neputând să-
ţii tatălui. ţină capul nici să-şi controleze muşchii, se sim
Beneficiile ataşamentului: pentru moment lipsiţi de sprijin, când sunt rid
- copilul devine mai încrezător, mai organi- caţi sau lăsaţi jos din braţe.
zat, mai independent, creşte mai bine, devine Pentru a evita să tresară de frică, mişcă
mai inteligent, învaţă mai uşor vorbirea, intimi-  încet, metodic, sprijinându-i tot corpul. Înain
tatea şi arta de a oferi şi a primi dragoste; de a-l ridica, ţine-l câteva momente, sprijinit d
- părinţii devin mai sensibili şi încrezători, mâinile tale şi de saltea, vorbeşte-i şi mângâi
devin observatori mai buni, înţeleg mai uşor co- l. Apleacă-te ca să-l ridici, pentru a micşora di
pilul, răspund intuitiv la nevoile lui, îl discipli- tanţa când sugarul este suspendat în ae
nează mai uşor, cunosc preferinţele şi Poartă-l astfel încât nu numai să fie, dar să se
posibilităţile copilului, se adaptează la tempe- simtă, în siguranţă. Când îl pui jos, inverseaz
ramentul lui, ştiu ce sfaturi primite de la alţii li secvenţa: aşază-i capul şi spatele pe saltea, ţ
se potrivesc şi pe care să le ignore; nându-l încă în mâinile tale; de abia când sim
- atât copilul cât şi părinţii devin în mod re- siguranţa saltelei, retrage-ţi mâinile.
ciproc mai sensibili, darnici, încrezători, flexi-
 bili, mai ataşaţi între ei - ceea ce le modelează Zguduirea nou-născutului
comportarea şi îi face să-şi ofere tot ce au mai Este o formă gravă de abuz al copilului. I
 bun.  birea sau legănarea lui prea puternică, din joac
Ataşamentul părinţilor este bun pentru dez- sau supărare, poate avea urmări tragice. Vase
voltarea creierului copilului. Dezvoltarea inte- sale de sânge, mai ales cele din jurul creierulu
lectuală a copilului mic este influenţată de sunt foarte fragile. Un nou-născut zguduit poa
modul
garuluiînei.care mama răspunde
Ataşamentul la semnalele
şi dragostea su-
dezvoltă suferi
duvei leziuni (orbire,
spinării, leziuni
întârziere în cerebrale,
dezvoltareaale no
m
mai bine copiii decât jucăriile sau programele mală), de la uşoare la grave sau poate chiar mu
educative. datorită unei hemoragii în creier.
Cea mai dramatică formă de lipsă de ataşa- De cele mai multe ori, zguduirea dureaz
ment este probabil abandonarea nou-născutului mai puţin de 20 de secunde, timp în care es
de către mamă, de cele mai multe ori în mater- zguduit de 40-50 de ori. Sugarul zguduit poa
nitate. Asemenea copii pot rămâne timp înde- arăta palid şi marmorat, cu vânătăi şi orice a

270
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 16/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Îngrijirea zilinică a nou-născutului

semn de abuz, poate fi somnolent sau agitat, place să rămână descoperiţi, de aceea va fi de
poate prezenta tremurături, scăderea forţei de  brăcată mai întâi partea de sus a corpului, pă
menţinere a capului, pupile de mărime inegală, trând scutecul pe ei şi învelindu-i cu un proso
neputinţa de a urmări un obiect, dificultăţi de Spală-te pe mâini, curăţă-ţi unghiile
supt şi înghiţire, scăderea poftei de mâncare, scoate-ţi ceasul şi inelele.
vărsături, convulsii, tulburări respiratorii şi Se începe cu spălarea feţei, mai ales în sp
comă.
Multe semne şi simptome ale sugarului zgu- tele urechilor
este murdară,şitranspirată
la cutele gâtului; dacă pielea
sau uleioasă, n
este su
duit seamănă cu cele de colică, pe care medicul ficientă apa caldă; altfel, se poate folosi săpunu
trebuie să le diferenţieze. Capul se spală odată, de două ori pe săptămân
Diagnosticul unei eventuale hemoragii in- cu câteva picături de şampon şi puţină ap
tracraniene se face prin discuţia cu membrii fa- caldă, prin masaj uşor al scalpului (pielea ac
miliei, examinarea retinei (fundul de ochi), perită de păr) - inclusiv pe fontanele, care sun
puncţie lombară, tomografie sau eventual im- suficient de rezistente. Se limpezeşte cu ap
agini de rezonanţă magnetică. caldă ca să nu rămână urme de săpun şi s
Dacă îţi pierzi controlul când copilul plânge usucă imediat cu un prosop, ca să nu-i pice ap
necontrolabil, încearcă: pe faţă. În timp ce capul este acoperit cu un pr
- să respiri adânc şi să numeri până la 15, sop, se continuă spălarea mâinilor şi picioarelo
pentru a te calma, mai ales la cute, unde se colectează grăsime
- să găseşti cauza plânsului, scame de la hăinuţe.
- pune-l în leagăn şi ieşi din cameră, lăsându- Se ridică ambele picioare ale copilului în su
l să plângă pentru moment, sau se întoarce pe burtă şi i se curăţă cutele de
- vorbeşte cu o rudă sau prietenă de încre- fese şi funduleţul. Se curăţă regiunea genitală ţ
dere, nându-i picioarele depărtate; la fetiţe se depă
- sună medicul sau asistenta pentru un sfat. tează labiile şi se şterge uşor între ele cu u
tampon de vată umezit în apă, din faţă spre sp
Baia şi igiena te, deci către anus, pentru a evita infecţia vag
nului şi a vezicii urinare prin contaminare c
În unele maternităţi se face baia zilnică nou- microbi din intestin.
născutului sub jet de apă caldă în chiuvetă sau la O secreţie albicioasă dintre labiile interne
duş. Se spală copilul în totalitate, începând cu vagin este normală. La băieţei se curăţă su
capul şi terminând cu fundul. Academia Ame- scrot, cutele scrotului şi rădăcina penisului. N
ricană de Pediatrie nu recomandă aceasta. se trage înapoi pielea penisului până când nu
Acasă, până la căderea bontului ombilical va detaşa uşor singură (uneori la vârsta de u
(buricului), nou-născutul poate fi spălat cu un an). Pe măsură ce este spălată, fiecare parte
prosop mic, mănuşă de baie sau burete, fără a fi corpului va fi uscată cu prosopul prin tamp
  băgat în apă. Se face într-o cameră încălzită nare, nu prin frecare.
(25˚C) şi fără curenţi de aer. Se pregătesc di- Se curăţă doar părţile externe ale corpului;
nainte toate cele necesare: un prosop mic, unul şterge doar ce apare în afara orificiilor. Nasu
mare şi altul cu glugă ataşată (poate fi confec- cară singur murdăria afară, urechile împin
ţionat în casă), şampon pentru copii care nu irită ceara la suprafaţă unde poate fi ştearsă cu va
ochii, săpun de copii sau de glicerină, tampoane iar ochii sunt spălaţi continuu de lacrimi.
mici de vată, alcool medicinal, scutece şi hăinuţe
curate. Altefesier,
tru eritem necesităţi
pudrăla de
îndemână: cremă pară
talc, unghieră, pen- Baia generală sunt diferite: baie zilnică sa
Recomandările
de cauciuc pentru aspirat secreţiile din nas, ter- de 2-3 ori pe săptămână. Baia mai frecven
mometru, coş de scutece murdare şi altele pe usucă pielea. Consultă pediatra şi ţine seama d
care le consideri necesare. posibilităţi.
Apa trebuie să fie călduţă (30˚C), nu fierbinte În primele luni poţi să-i faci baie dimineaţ
şi se încearcă cu cotul sau cu faţa internă a în- când copilul este mai treaz iar camera mai cald
cheieturii mâinii. Celor mai mulţi sugari nu le Mai târziu, îl vei îmbăia seara, parte din pr

27
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 17/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

gramul rela- teşte restul corpului, terminând cu fundul. In


xant de pre- sistă pe cutele pielei şi regiunea genitală, m
gătire pentru ales la fetiţe. Aruncă apă pe corp ca să-i fie cal
somn la care Spală-i capul cu săpun dacă nu are încă păr sa
participă şi cu şampon dacă are, masându-l şi pe fontanel
soţul. Şamponează-l doar de 2-3 ori pe săptămână. C
de M ăsuri
precauţie mâna
cap dinfăcută căuşspate,
faţă spre sau cupână
o cană toarnă-i apă
ce şamponul a fop
(în cada de clătit. Dacă i-a intrat apă în ochi, şterge-i cu u
copil sau, prosop mic înmuiat în apă curată călduţă.
după 3-5 Dacă-i place apa, mai lasă-l acolo câteva m
luni, în cada nute, jucându-vă. Baia ar trebui să fie plăcută
mare): nu relaxantă. Nu e nevoie de jucării în cădiţă; cân
lăsa nicio- a promovat în baia mare însă, jucăriile devi
Băiţă confortabilă dată copilul preţioase. Se distrează cu cele plutitoare, col
singur chiar rate.
pentru un Fii atentă să nu-i fie rece.
moment; ţine tot timpul o mână pe copil; clă- Dacă plânge la baie, revino la baia cu bure
teşte de două ori prosopul de mână pentru a-l (mănuşa) timp de 1-2 săptămâni, apoi reîncep
curăţa de detergenţi; pregăteşte la îndemână tot treptat ba
ce ai nevoie; pune pe fundul cădiţei un prosop,  în cădiţă.
o foaie de cauciuc, ca să nu alunece; umple că- La sfârş
diţa sau chiuveta cu apă caldă, controlată cu  înveleşte
cotul, doar la 5 cm adâncime; toarnă întâi şi ter-   într-un pr
mină cu apa rece; sop cu glug
coboară termosta- şi tamp
tul rezervorului nează-l uşo
de apă caldă sub ca să-l usuc
49o C, ca să nu-l nu-l frec
opăreşti. Îmbracă-l r
Tehnica: Prima pede ca
 baie trebuie să fie nu-i fie frig
cât mai scurtă şi Folosire
mai blândă posi- În prosopul cu glugă după baie loţiunii d
 bil. Vorbeşte-i tot piele dup
timpul. O melodie   baie este u
  în surdină poate lux, masajul copilului nu trebuie însă evitat.
creea un obicei
plăcut. Poartă un Masajul
şorţ sau un prosp
pe umăr. Sprijină Masajul este bun pentru copil şi pentru tin
capul şi gâtul co- Copiii care sunt masaţi 10-15 minute înainte d
pilului cu o mână, culcare dorm mai bine şi sunt mai puţin iritabi
iar
selefundul şi coap-
cu cealaltă, în sunt mai liniştiţi.
siguranţă Masajul
şi confort, îi dă undragostea
îi transmite sentimenttad
timp ce-l cobori  întăreşte ataşamentul dintre voi. Mângâierile
uşor în apă. Cu masajul ajută creşterea şi dezvoltarea emoţi
un prosop ud de nală a copilului. Masajul terapeutic este eficac
mână spală-i faţa  în numeroase afecţiuni. Mângâie-ţi pruncul o
fără săpun, apoi de câte ori ai ocazia. Părinţii care-şi maseaz
Etapele băii în văniţă săpuneşte şi clă- pruncul tind să fie mai sensibili, mai afectuoşi

272
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 18/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Îngrijirea zilinică a nou-născutului

mai ataşaţi de copil. cealaltă în jos.


Masajul sau frecţia are numeroase beneficii Unghiile trebuie tăiate devreme pentru c
pentru sugar: intăreşte imunitatea, ajută dez- nou-născutul să nu se zgârie. Se taie cu unghier
voltarea musculară, stimulează creşterea, circu- când copilul doarme sau este foarte liniştit; pen
laţia şi respiraţia, ajută absorbţia alimentelor, tru a evita prinderea pielii, se apasă pe vârfu
 înbunătăţeşte somnul, scade colicile abdominale degetului depărtând unghia. Dacă sângereaz
şi hormonii
părinţi, iar îndeanii
stres, întăreşteîmpreună
următori, ataşamentul de
cu îm- se apasă
 biotic. locul
Dacă şi seteamă
îţi este aplicăsăuntaiunguent
unghiilecu ant
copilu
 brăţişările, scade tendinţele agresive la copii. lui pune-i mănuşi de bumbac.
Tehnica:
- Alege un moment când copilul este calm şi Îngrijirea cordonului ombilical
mulţumit, de obicei după baie.
- Alege o cameră liniştită, caldă (cel puţin 24o Bontul cordonului ombilical trebuie menţ
C) nut curat şi uscat. Cordonul ombilical nu se ac
- Scoate-ţi inelele, asigură-te că ai unghii peră cu scutece sau cu plastic pentru a evi
scurte, spală-te pe mâini cu apă caldă. Poţi să-ţi udarea cu urină şi iritarea lui. Cât timp nu s-
pui pe mâini puţin ulei vegetal ori ulei sau lo- detaşat nu se recomandă baie în cadă, mai ale
ţiune de copil. Nu folosi ulei la faţă sau cap. dacă sunt semne de infecţie ale cordonului, ci
- Vorbeşte-i drăgăstos şi cântă-i. Aşază-l pe spală copilul parţial. Pentru a curăţa secreţia
un prosop moale şi dezbracă-l până la scutec; se adună uneori la baza cordonului, a preve
masajul direct pe piele este mai blând decât prin infecţia şi a grăbi uscarea, se badijonează cu
 îmbrăcăminte. pielii de la baza cordonului ombilical cu un b
- Ţine tot timpul o mână pe copil. ţişor cu vată înmuiat în alcool şi apoi stors sa
- Cu vârful degetelor şi palmele atinge-l uşor alt antiseptic recomandat de medic, după fieca
la început, dar nu prea uşor pentru a-l gâdila, schimbare de scutec. Se continuă aceste măsu
apoi mai puternic, pe măsură ce se obişnuieşte. de igienă câteva zile după căderea cordonulu
- Menţine masajul scurt (sub 15 minute) şi În primele câteva zile cordonul poate fi umfla
plăcut. apoi începe să se usuce şi cade într-o săptămân
- Pe tot corpul: coboară măinile de pe laturile două. Cordonul care se usucă poate mirosi uşo
capului, fecându-i uşor faţa şi laturile corpului un miros putred poate fi semn de început de in
până la picioare. fecţie care se însoţeşte de roşeată, căldură, ede
- Capul: mişcă degetele în cercuri pe tot scal- şi sensibilitate la baza cordonului; trebuie con
pul sultat imediat medicul. Câteva picături de sâng
- Faţa: masează-l de-alungul frunţii şi pe apărute pe cicatrice se şterg cu vată, apoi s
tâmple, fă cercuri mici de-alungul fălcii, apoi atinge zona cu betadină sau nitrat de argint 5%
trage-l uşor de fiecare buză, ca şi cum ar zâmbi Anunţă medicul dacă observi:
- Urechi: cu două degete frecă de la lobul la - puroi sau roşeaţa pielii la baza cordonulu
vârful fiecărei urechi - ţipăt la atingerea cordonului sau a pielii d
- Piept: pune mănile pe piept cu degetele  jur; e normal să plângă doar când îl atingi c
mari apropiate şi mişcă-le uşor lateral, apoi adu- tamponul de alcool.
le înapoi la mijloc printr-o mişcare circulară ne- Dacă secreţia are aspect de puroi sau miroas
 întreruptă urât, medicul va trimite la laborator o picătur
- Abdomen: mişcării ciculare pe burtă, apoi pentru analiza bacteriologică şi va badijon
de-a- Braţele
lungul ei,şi cu laturile mâinilor
picioarele: Ridică-lepropiate
pe rând şi, zona
menţine cu ouscată.
soluţie Dacă
de nitrat de argint
buricul pentru as
sângerează,
după ce-i freci uşor subsoara, strânge-le şi ru- apasă 2 minute cu o compresă sterilă uscată. Î
lează-le între degete de la trunchi până la fiecare infecţii ale bontului chirurgical (omfalite), m
deget. dicul recomandă antibiotice.
- Spate: cu copilul pe burtă, plimbă-ţi mâinile Uneori după căderea cordonului, buricul r
de sus în jos, de la umeri la fund, şi de pe o parte mâne umed şi se umflă puţin; aceasta se nu
pe alta; sau în direcţii opuse: o mână în sus iar meşte granulom ombilical. Doctora pediatră î

27
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 19/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

va recomanda badijonare cu nitrat de argint ca - şterge-i fundul cu un prosp de mână ume


să-l usuce; dacă nu reuşeşte îl va lega şi secţiona (fetiţele din faţă spre spate); unii copii sunt sen
excesul print-o mică intervenţie chirurgicală. sibili la şeveţelele din comerţ; întrerupe-le dac
Copilul este gata pentru a fi spălat zilnic în apar iritaţii;
cadă sau lighean, îndată după detaşarea bontu- - foloseşte unguent doar dacă are eritem f
lui ombilical şi cicatrizarea plăgii ombilicale. sier, la recomandarea medicului.
(Vezi cap. Sugarul)
Garderoba nou-născutului
Practic, cei mai mulţi nou-născuţi nu au ne-
voie de multe hăinuţe. De primă necesitate sunt:
scutece, cămăşuţe, body-uri, saci de sugar ce se
deschid la fund, bonete şi pălărie, cu pantaloni
scurţi sau lungi, şosete sau botoşei, prosoape de
mână şi baie, unele cu glugă, pături mici.
Cum-
pără-i mă-
rimi mai
mari; va
creşte mult
 într-o lună.
Ţine seama
de sezon.
Alege pe
cele ce se
În săculeţul de noapte desfac uşor,
largi la gât,
mâini şi picioare, pot fi uşor spălate, nu necesită
călcat, fără funde sau cordoane.
Pruncul nu are nevoie de pantofi până după
ce a început să meargă. Purtaţi prea devreme,
pantofii pot împiedica formarea arcului picio-
rului. Acelaşi efect îl au purtatul îndelungat al
şosetelor sau pijamalelor cu picior prea mici,. Punerea scutecului dreptunghiular

Înfăşatul nou-născutului
Unui copil i se schimbă foarte des scutecele
până ce învaţă să stea pe oliţă. Scutecele din
 bumbac 100% pot fi dreptunghiulare sau triun-
ghiulare, croite în casă saucumpărate. Pentru
 băieţi se pot împături mai gros în faţă pentru că
 băieţii aumijloc.
 îl udă la tendinţa să ude scutecul în faţă; fetele
Înfăşatul care lasă picioarele libere:
- pregăteşte-ţi cele necesare;
- spală-ţi mâinele minuţios înainte şi după
schimbarea scutecelor;
- scoate scutecul murdar şi curăţă fecalele cu
partea din faţă a scutecului; Punerea scutecului triunghiular
274
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 20/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Îngrijirea zilinică a nou-născutului

Alt mod de înfăşare, mai strânsă, folosit în Distrează sugarul în timp ce îi schimbi scu
primele săptămâni pentru a calma copilul, a se tecul. Înfăşatul trebuie să fie o ocazie de apr
simţi mai în siguranţă şi a-l ajuta să doarmă bine piere şi comunicare între mamă şi copil. Copil
culcat pe spate, se face cu una sau ambele mâini te simte în preajmă, îţi aude vocea, îţi urmăreş
 băgate în scutec, lăsând expuse doar capul şi faţa şi răspunde la râsul tău, iar tu la al lui. În
gâtul. Asigură-te că nu e aşa de strâns încât să-i ainte de a schimba scutecul, fă legătura cu cop
afecteze respiraţia.
Înfăşatul strâns, „fedeleş“, pentru a fi pur- lul prindulci
vorbe anumite expresii
rezervate aleactivităţi.
acestei feţei, mângâieri
Îndrept
tat atară, nu este recomandat, căci limitează res- ţi atenţia asupra lui mai degrabă decât asupr
piraţia, mişcările şi favorizează luxaţia de şold schimbării scutecului. Nu arăta dezgust faţă d
la nou-născuţii cu şolduri distrofice. mirosul scaunului. Faţa ta reprezintă oglind
Scutecele de folosinţă unică au avantajul că copilului. El se vede prin ceea ce îţi citeşte p
se pot schimba uşor şi se aruncă, atunci când faţă. O jucărie mobilă sau cutie muzicală te p
sunt umede sau murdare. Fiind puternic absor- ajuta.
 bante, nu se simt uşor când se umezesc; trebuesc Greşeli la înfăşatul sugarului, care favor
cercetate sau mirosite. Pot provoca mai frecvent zează apariţia eritemului fesier:
iritaţia pielii. - schimbarea prea rară a scutecelor;
- folosirea de scutece insuficient spălate, îm
 bibate cu urină, săpun sau detergenţi:
- lenjerie spălată, dar nefiartă;
- scutece aspre, apretate, iritane;
- înfăşarea fără curăţirea regiunii fesiere d
urină sau fecale;
- păstrarea scutecelor murdare împreună c
Punerea scutecului de unică folosinţă lenjeria curată;
- material plastic sau muşamale aşezate înt
În prima lună schimbarea scutecelor se face scutece sau direct pe pielea sugarului.
foarte des, chiar de 10 ori pe zi. Schimbarea frec-
ventă a scutecelor, cel puţin înainte de fiecare Îmbrăcatul
supt şi ori de câte ori are scaun, este cel mai bun
mod de a evita eritemul fesier. Fetiţa se şterge Se recomandă folosirea costumaşelor d
 întotdeauna din faţă spre spate, către anus. Re-  bumbac. Acestea ajută la menţinerea copilulu
giunea umedă de urină se spală cu apă călduţă cald şi fără erupţii. Când vremea este rece sug
şi săpun, apoi se clăteşte şi se usucă minuţios rul se îmbracă în mai multe straturi: scutec, c
prin tamponare. Nu e nevoie s-o ştergi cu şer- măşuţă şi salopetă. Se acoperă apoi cu o pătur
veţele umede după fiecare urinat; aceasta ar irita uşoară. Cel mai bun mod de a evita pierdere
pielea, iar urina nu are microbi. Mai bine las-o de căldură la nou-născut mai ales prematur es
un timp fără scutec. La băieţi penisul se în- punerea unei căciuliţe. Nou-născutul sănătos, î
dreaptă în jos sub scutec. greutate de peste 3000 g nu are nevoie de căciu
În timpul nopţii, cu ocazia suptului, scutecul liţă într-o cameră cu temperatura de 20- 22˚C.
se schimbă doar dacă sugarul este foarte ud sau Îmbracă copilul cu tot atâtea straturi câte î
a avut scaun. Se pot folosi unguente cu vitamina asigură ţie confortul, plus unul mai mult. Dac
A şi F sau uleiuri de copil. Se poate pregăti şi în este foarte cald (24˚C), îmbracă-l cu un strat m
casă ulei de
apoi răcit, la floarea soareluicâte
care se adaugă fiertunînflacon
bain-marin
de vi- puţin
curenţisaudechiar un singur
aer. Îmbracă strat, dar fereşte-l
prematurul cu încă ud
tamina A şi F pentru 200 ml; se unge funduleţul strat în plus, până ce ajunge mărimea nou-nă
după spălare şi uscarea pielii, înainte de înfăşat. cutului la termen.
Nu se recomandă folosirea pudrei cu talc, deoa- Protejează nou-născutul de vânt, de curen
rece este iritantă, favorizează infecţia pielii prin de aer şi de lumina directă a soarelui la orele d
 închiderea porilor şi, în plus, conţine azbest, o prânz.
substanţă cancerigenă. Ţine-l în poală în timp ce-i schimbi cămăşu

27
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 21/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

şi aşează-l pe pat pentru partea inferioară a cor- Colţul sau camera nou-născutului
pului. Alege hăinuţe extensibile, cu deschidere
largă sau cu butoni la gât, cu butoni sau fermoar Deşi copilul mic doarme în general cu părin
la ambele picioare, în faţă. Pune-i cămăşuţa ţii, ar trebui să aibă un colţ al lui, o cameră s
după ce i-ai pus scutecul. Lărgeşte cât mai mult parată fiind în cazul multor familii, un vis gre
deschiderea gâtului cu degetele tale, pentru a de realizat. Este bine să aranjezi acest spaţiu d
nu-i Bagă
cap. atingemâna
nasulpesau urechile
mânecă, şi trage-l
prinde-i peste
mânuţa şi dormit
ale şi deAlege
sarcinii. schimbat scutecele
un loc în ultimele
luminos, lun
dar nu lâng
trage-o uşor. La fel pentru pantaloni. fereastră, bine aerisit şi uşor de curăţat; îl po
decora simplu cu culori vesele, deschise; evi
vopselele care conţin plumb. Camera separa
pentru sugar are avantajul micşorării riscului d
infecţie în condiţii de aglomeraţie, prin tus
sărut, contact cu pielea infectată a altora; ofer
linişte, comoditate şi posibilitatea aerisirii m
uşoare; permite scăderea riscului de contam
nare datorită unor vizitatori prea numeroşi, m
ales când aceştia îl scuipă, „să nu-l deoache“.

Îmbrăcarea cămăşuţei
 Jucaţi-vă, spune-i ce-i faci şi cântă-i în acest
timp.
Îmbrăcămintea nou-născutului trebuie adap-
tată temperaturii camerei. Camera lui A.C.
Tabelul 47. Îmbrăcămintea nou-născutului în Duşumeaua, ferestrele şi chiar jucăriile tr
 funcţie de temperatură  buie să poată fi spălate. Jucăriile pufoase pot
15o C Sac de dormit gros şi pătură uşoară păsrate afară, oricum nou-născutul nu se joac
18o C Sac de dormit gros acum cu ele.
Când copilul e răcit şi-i curge nasul sau î
21o C Sac de dormit subţire din bumbac timpul iernii, menţine umiditatea camerei în
24o C Scutec şi maieu călzite
umede.cu calorifer,
Dacă ai bani prin agăţarea
pentru câtorva rucu
un umidificator,
27o C Doar scutec
răţă-l des şi goleşte-l cănd nu-l foloseşti.
Îmbrăcămintea nou-născutului trebuie să fie Curăţirea camerei se va face zilnic cu aspir
uşoară, largă şi din bumbac. Pe vreme caldă su- torul sau cu o cârpă umedă, evitându-se mătu
garul trebuie lăsat în pielea goală, doar cu un care ridică praful. Podeaua camerei e de prefer
scutec, iar când este rece se acoperă cu un pled să fie impermeabilă, fără preşuri, pentru a
uşor. uşor de curăţit.

276
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 22/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Îngrijirea zilinică a nou-născutului

Camera sugarului trebuie aerisită des, dar Alege obiecte nepericuloase, cu vopsea făr
fără a ţine copilul în curent sau în frig. În casa plumb, cu părţi nedetaşabile, margini rotunjit
cu copii nu se fumează! Dacă ai copii, nu fuma! fără funde sau şnururi.
Poţi lăsa noptea o lampă mică pentru a-l con- Nou-născutul poate dormi aproape oriund
trola mai uşor când e mic şi a se simţi mai în si- un coş, lighean de plastic sau leagăn. Locul d
guranţă la trezire, când creşte mai măricel. dormit poate consta în primele săptămâni dint
Temperatura camerei unnu
să coşsederăstoarne.
nuiele, uşor de cărat şi bine fixat, c
Camera nu trebuie să fie prea caldă, este su- Va fi căptuşit cu pânză, nu cu muşama, ca
ficient ca temperatura să fie de 18 -20˚C, dacă  împiedică ventilaţia. În afara casei, coşul poate
nou-născutul doarme într-un sac gros sau este acoperit cu un tifon pentru a feri sugarul ado
acoperit cu o pătură. O cameră supraîncălzită mit de insecte. Leagănul e mai puţin mobil d
(25-27˚C), atât iarna cât şi vara sau înfăşarea co- permite legănatul care-l linişteşte, deşi mişcare
pilului cu prea multe pături sau scutece, favori- optimă de legănat, de la cap spre picioare, es
zează deshidratarea (agitaţie, buze uscate, sete), dată de scaun, nu de cea laterală a leagănulu
şocul caloric (stare generală alterată, deprima- Ligheanul de plastic permite copilului să-l aşe
rea fontanelei, febră mare, tulburări nervoase lângă tine când dormi. Va fi schimbat cu u
grave) şi riscul de moarte subită. (vezi cap. Sugarul) păţut după prima lună sau când sugarul cânt
Pentru copil este periculoasă încălzirea camerei reşte 4,5 Kg.
cu cărbune, lămpi de petrol sau sobe de fier, da- Pătuţul trebuie să aibă barele la cel mult 6 c
torită emanaţiei de oxid de carbon. Pe sobe sau distanţă, ca să nu-şi prindă capul între ele, înă
radiatoare se pun vase cu apă pentru umidifica- ţimea barei de sus la cel puţin 70 cm de la baz
rea aerului. O încălzire bună este cea care nu saltelei, barele de sus drepte, fără elemente d
usucă aerul şi poate fi reglată (sobe de teracotă corative, care ar putea prinde imbrăcăminte
sau calorifere autoreglabile). iar partea de jos să fie ajustabilă, spre a o cobo
atunci când copilul creşte şi riscă să cadă d
 Mobilierul pat. Leagănele vechi pot să nu satisfacă stan
Cele mai multe articole din marile magazine dardele actuale. Patul trebuie aşezat departe d
pentru copii nu sunt necesare. Decoraţia nu-l zidul exterior al camerei, de radiator sau de şnu
prea interesează pentru moment. Important este rul draperiilor.
să-i oferi un loc igienic şi lipsit de pericole în
care să se poată dezvolta. Vei avea nevoie de un
coşuleţ sau pătuţ de dormit căptuşit în jur,
dulap şi masă de schimbat scutecele şi hainele,
o lampă mică şi câteva jucării.

Pătuţul copilului

Precauţii:
- salteaua cu arcuri sau din poliester trebu
să fie fermă, plană, să acopere tot patul şi să n
Coşuleţul pruncului permită introducerea a mai mult de două dege

27
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 23/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

 între ea şi marginea patului. Cearceaful care La sugarii mici poţi folosi pături rulate pe latu
acoperă salteaua să fie bine întins şi îndoit cel pentru protecţie. Foloseşte căruciorul până c
puţin 5 cm sub saltea. Aruncă-l dacă intră mult sugarul poate sta singur în picioare. Leagă c
la apă. Există cearceafuri care acoperă toată sal- pilul în curele dacă este foarte activ sau îl folo
teaua, cu un fermoar în spate. Dacă se foloseşte seşti după aceea. Nu lăsa niciodată copilu
o muşama, aceasta va acoperi doar parţial sal- nesupravegheat în cărucior.
teaua - la funduleţul
cearşaful bine întins.copilului
Nu folosi- pungi
şi va fide
pusă sub
plastic Scăunelul
mobil de siguranţă
este obligatoriu pentru
în tările copil în aut
occidentale în
pentru gunoi ca să acoperi salteaua; de la ieşirea din maternitate. Cele cu cinci cu
- nu se foloseşte perna, datorită capului rele, câte două la umeri şi şolduri plus una înt
mare, flexarea lui poate astupa căile respiratorii picioare, sunt cotate drept cele mai sigure. C
şi provoca asfixie; ruciorul de siguranţă este fixat stârns de cur
- evită plapume sau pături pufoase; risc de lele de siguranţă ale vehicolului.
sufocare sau sindrom de moarte subită a suga-
rului;
- ţine ridicate marginile patului când copi-
lul este în pat; când una este coborâtă, trebuie să
rămână peste 10 cm deasupra saltelei;
- coboară salteaua când copilul începe să stea
 în şezut;
- mută-l în alt pat când a atins înăţimea de 90
cm sau bara de sus a pătuţului a ajuns la nivelul
mameloanelor copilului stând în picioare;
- protejează laturile patului contra lovituri-
lor cu capul la sugar; scoate-l când sugarul poate
sta în şezut; sforile de legat să nu depăşească 15
cm; Scăunelul de siguranţă auto
- fixează solid jucăria mobilă la distanţă ca să
nu o poată prinde şi scoate-o cănd are cinci luni Sugarul până la greutatea de 10 kg stă cu fa
sau poate sta în şezut; la geamul din spate pe bancheta din spate. To
- nu aşeza pătuţul lângă fereastră nici nu copiii până la vârsta de 13 ani ar trebui să căl
agăţa tablouri sau rafturi deasupra lui. torească pe bancheta din spate a automobilulu
 Jucăriile apreciate de nou-născuţi sunt jucă-  Articole de lux
ria mobilă şi cea muzicală. Leagănul de sugar bun pentru a linişti un
 Jucăria mobilă, în culori vii, poate avea su- sugari agitaţi (şi părinţii lor).
nete asociate; trebuie ţinută la distanţă spre a nu  Monitorul nou-născutului/sugarului permi
putea fi prinsă cu mâna. supravegherea de la distanţă a copilului ca
Cutiuţa muzicală; copilul învaţă surprinză- doarme. Îl auzi noaptea când se trezeşte în al
tor de repede să recunoască o melodie. cameră. Sunt modele audio şi audio-video c
cameră video TV sau infra-roşii ca să-l po
 Articole de călătorie vedea şi în întuneric. Pentru apartamente în bl
Marsupiul are multe avantaje: practic, uşor curi aglomerate poţi alege modele cu frecven
de manevrat,
permite confortabil
eliberarea şi plăcut
mâinilor pentru
părintelui iar copil,
copi- mare şi mai multe canale care oferă o mai bun
claritate.
lului explorarea lumii din jur.
Căruciorul de plimbare , în diverse modele, ac- ALIMENTAŢIA NOU-NĂSCUTULUI
cesorii şi preţuri. Încearcă-l înainte de a cum-
păra, unele de mâna a doua merită atenţie. Hrănirea nou-născutului şi a copilului, în g
Căruciorul ar trebui să aibă frâne, roţile depăr- neral, înseamnă mai mult decât nutriţie. Hrăn
tate ca să nu se răstoarne şi curele de siguranţă. rea creează o legătură intimă între mamă

278
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 24/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 Alimentaţia nou-născutulu
copil. Mamele care îşi hrănesc copilul ţinându- prenatale, dacă şi când există, sau din literatur
l în braţe, îi dau împreună cu hrana căldură, - discuţii cu prietene sau alte mame cu e
dragoste şi protecţie. Răspunsul prompt al perienţă şi competenţă, care vor să te susţin
mamei la plânsul de foame al copilului creează prin exemplul personal;
primele lui sentimente de dragoste, siguranţă, - pregăteşte-te mental şi emoţional.
 încredere şi confort.
tru Nutriţia corectă
copilul mic. are o importanţă
În această perioadă elvitală
creştepen-
mai Alăptarea
mult decât oricând în viaţă. Greutatea de la naş-  Alcătuirea sânilor 
tere se dublează la 4-5 luni şi se triplează la un Sânii sunt formaţi din ciorchini de gland
an. Nevoile nutritive ale nou-născutului în pro- producătoare de lapte, care se măresc în timpu
teine, grăsimi, glucide, vitamine şi substanţe mi- sarcinii. Laptele este produs de ţesutul glandu
nerale reflectă această creştere enormă. Nutriţia lar aşezat sub formă de ciorchine în lobi. De
copilului din primele luni îl va influenţa pentru celulele secretorii laptele traversează prin can
tot restul vieţii. Beneficiile alăptării se prelun- lele tot mai mari la rezervoarele de lapte numi
gesc în viaţa adultă. Aceşti copii au risc mai scă- sinusuri, situate sub areolă (partea mai pi
zut pentru boli coronariene, boala Crohn, colita mentată din jurul mamelonului) şi se deschi
ulcerativă, diabet zaharat de tip 1, limfoame. prin 15-20 de orificii în mamelon. Pe areolă s
Hrănirea trebuie să fie o activitate plăcută pen- observă mici ridicături, deschiderile glandel
tru părinţi şi copil. lui Montgomery, care secretă o substanţă gra
ce menţine supleţea mameloanelor şi previne i
Între sân şi biberon fecţia. Acest lubricant nu trebuie înlăturat pri
spălare cu apă şi săpun; mameloanele se spa
Una dintre cele mai importante decizii ale doar cu apă.
mamei, este dacă îşi hrăneşte copilul la sân sau Rareori, pot exista sâni accesorii situaţi d
cu biberonul. Această hotărâre ar trebui luată în aspra sau sub sânii normali. Sânii accesorii s
timpul sarcinii, deoarece primul supt trebuie să măresc în timpul sarcinii şi pot chiar secre
aibă loc imediat după naştere. Aproape toţi spe- lapte. Vor scade în volum dacă sunt lăsaţi î
cialiştii, în nutriţie, sunt de părere că alăptarea, pace. Pune comprese reci dacă te jenează.
este alternativa cea mai bună pentru mamă şi Ţesut
sugar. Decizia de a folosi biberonul, este una Muşchi
glandular
personală, care include mulţi factori. Preferinţa
personală joacă un rol major. Unele mame, con-
sideră alăptarea o dificultate de-a lungul întregii
zile, iar taţii nu îşi imaginează cu plăcere această
misiune a mamei. Discutaţi împreună aceste op-
ţiuni încă din timpul sarcinii.
Pregătirea pentru alăptare Ţesut Sinus
adipos lapte
Deşi alăptarea este modul natural de a hrăni
nou-născutul, multe mame au dificultăţi de a o Sânul înainte de sarcină şi în lactaţie
realiza. Este nevoie ca tu şi copilul să învăţaţi, să
practicaţi
Începeşidinsă timpul
aveţi răbdare pânâprin:
gravidităţii ce vei reuşi. Sânii,
forme areoleleMărimea
diferite. şi mameloanele
sânuluiau mărimid
depinde
- a învăţa cum să-ţi masezi sânii prin mulge- cantitatea de ţesut gras (adipos) din jurul acin
rea lor. Evită sutienul prea strâns care comprimă lor glandulari şi nu influenţează cantitatea d
mameloanele. Mameloanele retractate, ombili- lapte produsă. Cu mici excepţii, sânii de ori
cate sau mici se masează cu mişcări de rotaţie şi formă şi mărime pot produce suficient lapte.
tracţiune, împingându-le în afară;
- învăţarea tehnicilor de alăptare la cursurile

27
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 25/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

 Formarea laptelui Oxitocina serveşte masa de astăzi pe când pr


Sânii se pregătesc pentru lactaţie (produce- lactina o pregăteşte pe cea de mâine. Prolactin
rea şi secreţia de lapte) în timpul sarcinei sub in- acţionează ca un sedativ natural împotriva str
sului de imediat după naştere. În primele zile d
alăptare nivelul de prolactină din sânge creş
de 20 de ori. Femeile care nu alăptează pier
acestdouă
rele efectsăptămâni,
protector al
în prolactinei în următo
timp ce la acelea care î
alăptează copilul nivelul de prolactină rămân
ridicat până după ce copilul a fost înţărcat.
Compoziţia laptelui în prima lună
În prima lună compoziţia secreţiei lacta

Sâni de forme şi mărimi diferite

fluenţa hormonilor prolactină şi oxitocină şi a


creşterii circulaţiei locale de sânge, care favori-
zează creşterea lor.
Secreţia de lapte începe către sfârşitul sarci-
nii. Suptul stimulează în mod reflex producţia
de lapte. Nervii din areolă şi mamelon trimit sti-
muli la hipotalamus şi glanda hipofiză, care se-
cretă doi hormoni, care stimulează producerea
(prolactina) şi secreţia de lapte (oxitocina). Acest Efectul oxitocinei şi prolactinei asupra canalel
reflex de supt este declanşat şi de plânsul copi-  galactofore
lului sau chiar gândul mamei la el. Reflexul de
supt se poate produce de câteva ori în timpul trece prin trei faze: colostru, lapte de tranziţie
suptului, de aceea suptul nu trebuie grăbit. lapte matur.
Oxitocina contractă muşchii netezi din cana- Colostrul
lele de lapte şi îl împinge către mamelon de Este laptele de început, clar sau gălbui- oran
unde îl va suge copilul. Oxitocina contractă de pe care sânii tăi au început să îl producă încă di
asemenea ute- primele 4-5 luni de sarcină. Este bogat în pr
rul, de aceea teine, săruri, anticorpi şi alte substanţe prote
Cândcopilul
suge,creierul eli- poţi simţi unele toare, dar mai scăzut în grăsimi, glucide şi î
 bereazăoxito-
cina,care
crampe uterine kcalorii.
contractă uterul  în timp ce alăp- Colostrul seamănă oarecum cu sângele, î
şiproduce ejecţia
laptelui
tezi în primele sensul că are celule albe de sânge care pot atac
zile după naş-  bacterii dăunătoare. Colostrul este bogat în an
tere. ticorpi pe care îi transferă copilului de la mam
s t iProlactina
mulează şi protejează
până astfelsău
când propriul copilul
sistemîmpotriva bolilo
imun se matur
sânii să pro- zează. În plus, are un efect de astupare al por
ducă mai mult lor intestinului imatur al nou-născutulu
lapte. Ambii prevenind astfel invazia de microbi prin inte
hormoni lu- tin. Colostrul merită denumirea de “vaccin n
crează îm- tural pentru nou-născut”. Este uşor de digera
Influenţa hormonilor supra p r e u n ă . ideal pentru nou-născut în primele zile de viaţ
suptului
280
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 26/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 Alimentaţia nou-născutulu
fiind bogat în proteine şi scăzut în grăsimi şi distruge şi elimina bacteriile şi virusurile pato
glucide, stimulează mişcările intestinale şi eli- gene. Colostrul este, astfel, un ţesut viu, ca
minarea din corp şi micşorează frecvenţa şi in- sângele. În primele săptămâni sunt cam tot at
tensitatea icterului nou-născutului prin acest tea celule vii în lapte, cât sunt în sânge. De acee
efect laxativ. laptele a mai fost numit “sângele alb”. Aceste c
Acţiunea protectoare a colostrului rezultă lule vii din laptele de mamă supravieţuiesc î
din efecteleProtecţia
 biologice. complexe ale mai
imună multor substanţe
a colostrului vine de tubul digestiv
factori al copilului
de creştere şi secretă
şi alte substanţe carehormon
regleaz
la hormoni, enzime, factori de creştere, celule răspunsul imun al copilului. Principalele celu
vii, proteine, grăsimi, imunoglobuline şi alte vii din laptele uman sunt limfocitele (celule T
componente specializate. care dirijează răspunsul imun şi macrofagel
Principalul factor în lupta împotriva micro- care înghit microbii şi îi distrug cu ajutorul un
 bilor din laptele de sân este imunoglobulina A componente celulare numite lizozomi,proce
secretorie . Acestă proteină anticorp protejează numit fagocitoză.
mucoasele din organism: stomac, intestine şi Efectul acestor celule vii din lapte este înc
aparatul respirator, de microbi, proteine străine mai complex. Unele limfocite comandă sist
şi alţi factori invazivi. Neprotejate, aceste mem- mului imunitar al nou-născutului să atace m
 brane imature pemit microbilor, virusurilor şi crobii; altele, să se relaxeze şi să tolerez
alergenilor să treacă în sânge. Imunoglobulina substanţe ca proteinele din alimente, străine o
A secretorie (Igs A)protejează aceste membrane, ganismului, dar nepericuloase. Principala pr
captează microbii înainte de a deveni dăunători, teină din laptele uman lactoferina omoară une
ca o santinelă la graniţa tubului digestiv şi feluri de bacterii, virusuri, ciuperci microscopi
opreşte microbii sau proteinele străine să treacă şi celule tumorale, în afara proprietăţilor antii
prin membrane şi să producă inflamaţie, infec- flamatorii.
ţie sau reacţii alergice. Zahărurile (glucidele) simple din lapte
Colostrul conţine cantităţi mari de Ig s Acare uman împiedică microbii să se ataşeze pe s
scad pe măsură ce volumul de lapte creşte în prafaţa mucoasei aparatului respirator, prot
prima săptămână după naştere. Rămâne totuşi  jându-l de infecţii.
suficient pentru copil, chiar după vârsta de un Această protecţie oferită prin laptele d
an. mamă, explică de ce sugarii alăptaţi la sân p
Colostrul pregăteşte în plus sistemul digestiv supravieţui într-un mediu puternic infectat d
al copilului pentru nutriţie. Imunoglobulina A  jur, chiar înainte ca sistem lor imunitar propr
din laptele mamei stimulează producerea de să îi poată proteja. Asemenea celule vii lipses
această substanţă de către tubul digestiv al co- desigur, din formule de lapte praf adaptat pro
pilului. Din această cauză trebuie să insişti să venite din laptele de vacă sau de soia.
oferi copilului doar lapte matern în primele zile Copilul nu suge mult colostru:  ⁄  1
2-2 linguri
după naştere.
Colostrul formează anticorpii care luptă cu
microbii la care mama a fost expusă. Aceşti an-
ticorpi ajung la copil şi îl ajută să lupte cu viru-
surile şi bacteriile din jurul lui şi al mamei. Când
nou-născutul vine în contact cu microbi noi, el
transferă aceşti microbi mamei prin alăptarea la Nivel total
sân, iar prin
pilului mama face Anticorpii
lapte. anticorpii şidin
îi dă înapoi
lapte co-
pregă-
Contribuţia
maternă de Ig G

teşte copilul să lupte cu microbii, la care mama Contribuţia


a fost expusă în trecut, în special în primele luni Contribuţia nou-născutulu
de viaţă, până când va fi mai bine echipat ca să fetală
lupte el însuşi cu infecţiile.
Colostrul conţine în plus numeroase feluri
de celule vii. Aceste celule, aflate în sânge, pot Participarea mamei la imunitatea copilului
28
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 27/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

(2-10 ml). Această cantitate mică este proporţio- stimulează secreţia de lapte şi favorizeată fur
nală şi potrivită cu capacitatea mică a stomacu- laptelui din zilele următoare, deoarece în prim
lui nou-născutului si beneficiază de fiecare zi vei produce doar colostru, care e totuşi nec
picătură pe care o ingeră. sar şi potrivit pentru copil la această vârstă.
Laptele de tranziţie Copiii la termen se nasc cu reflexul de prin
După 2-5 zile până la 10-15 zile de la naştere, dere şi de sugere, aşa încât dacă îi atingi colţu
sânii încep
titate mare,săunproducă
lapte culapte
maide tranziţie
puţine în can-
imunoglo-  buzei
 în cu degetul
partea sau cu mamelonul,
aceea, deschide gura şi faceseîncercă
întoarc
 buline şi proteine decât în colostru, dar cu mai să sugă. Mama îi atinge buzele cu mamelonu
multă grăsime, lactoză şi kcalorii. Apare acum stimulându-l să sugă chiar dacă ia puţin şi c
furia laptelui. pauze la început. Chiar dacă copilul nu suge
Laptele matur această prima oră, nu trebuie să fii îngrijora
Laptele secretat mai târziu este mai scăzut în deoarece are suficiente rezerve nutritive. Pr
proteine şi mai bogat în grăsimi şi lactoză, prin- maturii, însă, nu au asemenea rezerve şi ei tr
cipalul zahăr din lapte. Laptele matur are de o  buiesc hrăniţi cu lapte stors sau din biberon
dată şi jumătate mai multă lactoză decât laptele primele 24-48 de ore, mai ales că reflexul de sup
de vacă. Lactoza din laptele de sân favorizează nu este complet dezvoltat până în săptămân
absorbţia intestinală de calciu şi alte substanţe 35-a de gestaţie.
nutritive. Copiii născuţi prin cezariană trebuiesc pu
la sân de îndată ce mama a început să se tr
Compoziţia laptelui în cursul alăptării zească din anestezie, la cel mult 2 ore de la na
La începutul alăptării laptele este mai diluat, tere. Ţine copilul lângă tine cât mai mult posib
lapte de sete; în a doua parte este mai gras, pen- şi alăptează-l la cerere. Cere unei asistente, să î
tru a satisface foamea. Secreţia de lapte mai gras supravegheze tehnica de alăptare şi să te core
se asociază cu o senzaţie de furnicături şi de sân teze, dacă e nevoie.
plin. Poate apare la un minut după începutul Nu trebuie dat nou-născutului formulă d
suptului şi se repetă de câteva ori în timpul aces- lapte praf adaptat, alte lichide, nici chiar apă în
tuia. La primul copil mamele îl simt după 2-3 dulcită, fără recomandarea expresă a medicul
săptămâni de la începutul alăptării. Oboseala, (în cazul nou-născuţilor foarte mici şi a celor d
tensiunea, durerea şi frica scad secreţia lactată. mame diabetice). Prin completarea cu apă în
În asemenea cazuri copilul primeşte mai ales dulcită nou-născutul îşi va satisface pofta d
lapte de început, mai puţin hrănitor. mâncare şi nevoia de a suge, adormind. El n
mai doreşte să se lupte cu mamelonul, care ce
 Alăptarea în maternitate eforturi mai mari, iar sânii mamei nu vor fi st
Alăptarea este facilitată când se respectă 3 re- mulaţi suficient pentru a produce mai mu
guli simple: lapte. Biberonul şi suzeta trebuie evitate.
- suptul precoce, pe masa de travaliu; Pentru a te asigura că nu i se vor da alte l
- supt frecvent şi exclusiv, fără separarea de chide, pune o notă ca aceasta la pătuţul nou-nă
mamă. Mama stă culcată pe o parte, în pat, cu cutului din maternitate:
nou-născutul la sân. Pruncul se opreşte uneori Către toate asistentele şi personalul ajutător:
din supt, lasă mamelonul din gură şi adoarme; Zilele acestea învăţ să sug. Vă rog să nu-mi daţi b
- tehnică corectă, cu atenţie deosebită la po- beron sau suzetă. Mămica mă va pune la sân ori d
ziţie şi prinderea sânului. câte ori cer. Vă mulţumesc.
Prima alăptare după naştere Copilaşul A.C.”
Trebuie făcută cât mai devreme, cel mult în Următoarele situaţii se doresc evitate:
prima oră după naştere, când nou-născutul este Mama nu este instruită în maternitate, cu
treaz şi liniştit. Stimularea mamelonului pro- să-i dea să sugă, să-i facă baie, să-i schimbe scu
duce secreţia a doi hormoni: oxitocină si prolac- tecele.
tină. Oxitocina provoacă contracţia uterului şi Nu se aduce copilul timp de 3 zile după op
ajută micşorarea lui după sarcină iar prolactina raţia cezariană.

282
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 28/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 Alimentaţia nou-născutulu
Copilul nu este lăsat să stea cu mama pentru - Laptele de sân este mai uşor digerabil. C
a nu o deranja, după cezariană. În schimb ea piii alăptaţi suferă mai puţin de colici, gaze şi r
este nevoită să urce şi să coboare un etaj pe scări, gurgitaţii.
pentru a-l alăpta la fiecare 3 ore.
Mama cere să fie chemată când plânge copi- Tabelul 48. Riscul de îmbolnăvire a unui cop
lul pentru a-l alăpta, ceea ce nu se întâmplă, în hrănit artificial faţă de cel hrănit la sân
schimb i se
seringa. dă sugarului
Mama lapte apoi,
este nevoită, praf şisă-şi
glucoză cu
mulgă Boli
Alergii, eczemă De
2-7 câte
ori ori
laptele, deoarece copilul refuză sânul preferând Infecţii la urechi 3 ori
 biberonul. Gastroenterită 3 ori
Personalul încurcă copiii aduşi la alăptat. Meningită 3,8 ori
Infecţii urinare 2,6-5,5 ori
Diabet zaharat de tip 1 2-4 ori
Uneori, vecinele de salon dau mamei expli- SMSS 2 ori
caţii eronate, îndemnând-o la trecerea la ali- Pneumonie 1,7-5 ori
mentaţie mixtă sau artificială. Alteori lăuzele cu Inflamaţii intestinale 1,5-1,9 ori
mai mult lapte „împrumută“ copilul alteia cu Leucemie , boala Hodgkin 1-6,7 ori
secreţie lactată scăzută, punându-l la sân. Ase- (după Amer. Family Physician, 200
menea practici sunt greşite şi periculoase deoa- Legenda: SMSS= SindromdeMoarteSubită a Sugarului.
rece lăuza poate fi infectată şi poate transmite
prin lapte, altui sugar, virusul hepatitei, citome- - Este mai ieftin, uşor de procurat şi gata d
galic sau HIV. folosire.
- Forţează mai puţin rinichiul imatur al nou
 Avantajele alăptării născutului, în comparaţie cu formulele de lap
- Laptele de mamă este alimentul ideal pen- praf adaptat.
tru nou-născut şi sugar în primele 4-6 luni de - Previne deficitul de minerale şi vitamin
viaţă. El este adaptat în mod natural, să satisfacă Fierul din laptele de sân este absorbit în pr
nevoile nutritive ale sugarului. Conţine propor- porţie de 50-75%, în timp ce din laptele de vac
ţia optimă de substanţe nutritive, de care suga- se absoarbe 10% şi doar 4% din fierul conţinu
rii au nevoie pentru a creşte şi se dezvolta.  în laptele praf suplimentat cu fier. Fierul din lap
Laptele de sân conţine grăsimi nesaturate, ca tele de sân este suficient pentru primele şas
acizi graşi omega 3, cu rol în dezvoltarea creie- luni. Adăugarea de alimente solide (alimentaţ
rului copilului. mixtă) scade însă absorbţia fierului, necesitân
- Laptele este individualizat pentru fiecare suplimentarea sa. Colostrul şi laptele de încep
copil. La începutul suptului laptele are un con- sunt bogate în zinc, într-o perioadă când nou
ţinut mai scăzut în grăsimi şi ajută la potolirea născutul are nevoie mare de acest mineral, pen
setei; cel de la sfârşitul suptului este mai bogat tru a-şi forma enzimele ce conţin zinc (d
 în grăsimi şi ajută la potolirea foamei. Conţi- exemplu anhidraza carbonică, ARN polim
nutul laptelui de sân se schimbă pe măsură ce raza).
copilul creşte. - Micşorează riscul de obezitate. Copilul a
- Copiii hrăniţi la sân sunt mai sănătoşi şi au mentat la sân controlează cât consumă; lapte
mai puţine alergii alimentare. Cu fiecare supt ei pe care copilul îl ia la sfârşitul suptului este m
primesc anticorpi care le cresc rezistenţa la boli. gras decât la început, ceea ce face copilul să s
Colostrul, în special, este bogat în anticorpi şi simtă sătul şi să oprească suptul, în timp ce
celule
rarea decuinfecţii
rol în imunitate,
în primelenecesare pentruCopiii
luni de viaţă. apă-  biberon poate
- Scade fi silit
riscul să golească
de alergii sticla. deşi n
alimentare,
alimentaţi natural suferă mai puţin de infecţii  în totalitate. Alăptarea produce o imunizare z
gastrointestinale, respiratorii, urinare şi ale ure- nică a copilului. Copiii sunt, extrem de rar, ale
chilor, se vindecă mai repede şi au mai puţine gici la laptele de mamă. În aceste situaţii, mam
complicaţii decât cei hrăniţi artificial. Copiii hră- trebuie să urmărească ceea ce mănâncă, pentr
niţi numai la sân nu fac diaree infecţioasă. Sup- a elimina alimentele, care provoacă reacţii
tul ajută în tratamentul diareei acute. sugar. Mama trebuie să aibă grijă, să înlocuiasc

28
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 29/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

alimentul eliminat, cu substanţe la fel de nutri- Dezavantajele alăptării


tive. Alergia la laptele de vacă este destul de - Alăptarea devine un impediment pentr
frecventă. Un preparat cu soia poate evita aler- mama, care lucrează şi nu are suficient conc
gia, dar seamănă foarte puţin cu laptele de diu de maternitate.
mamă şi este relativ greu de procurat. - Mama trebuie să fie atentă la ce mănâncă
- Nu produce constipaţie sau diaree şi se aso- ce alimente trebuie să evite.
ciază mai puţin cu
- Intensifică eritemulîntre
legătura fesier.
mamă şi copil, - Folosirea
casnic, cu prudenţă
vopselelor de păr, alacurilor
chimicalelor de u
de ungh
ajută la dezvoltarea emoţională şi cognitivă a medicamentelor care trec în lapte.
acestuia. Copiii alăptaţi la sân au un coeficient
de inteligenţă cu 2,5 puncte mai mare decât cei Tehnici de alăptare
hrăniţi cu formulă de lapte praf adaptat. La cei
prematuri această diferenţă este de 5 puncte. Mama şi nou-născutul trebuie să înveţe teh
Aceste date au fost ajustate pentru condiţiile nica alăptării. Este nevoie de răbdare şi practic
economice şi sociale ale familiei. Un mediu Primul supt poate fi dureros. Producerea d
 bogat şi stimulant pentru inteligenţă, corectează lapte urmează principiul cererii şi ofertei: cu c
cu timpul, deficitul intelectual creat de nutriţie. nou-născutul suge mai des, mai mult şi mai co
- Mai mare satisfacţie la supt; copilul poate rect, cu atât creşte producerea de lapte, până
continua să sugă şi după golirea sânului, doar stabilirea unui echilibru. Ceea ce influenţeaz
de plăcere. producerea de lapte este mai ales frecvenţa sup
- Dezvoltarea mai bună a gurii; gura copilu- tului, nu atât durata lui.
lui se potriveşte bine la mamelonul mamei, încât Fii cât mai ataşată de nou-născut, astfel înc
asigură o dezvoltare optimă a gurii, inclusiv a să-i cunoşti intuitiv semnalele de foame şi a
mandibulei şi a poziţiei dinţilor. ăptează-l imediat, ca răspuns la semnele lui.
- Alăptatul este bun şi pentru mamă. Permite
o mai bună legătură între ea şi copil şi o recupe- Cum arat
rare mai rapidă în lăuzie. Alăptarea ajută con- copilul care vre
tractarea uterului şi revenirea la dimensiunea sa să sugă
normală precum şi scăderea în greutate a Copilu
mamei. Femeile care alăptează au o frecvenţă flămând es
mai scăzută de cancer de sân, uterin, ovarian, treaz, devine m
prin scăderea nivelului de estrogeni din orga- activ, îşi suge bu
nism. Alăptarea creşte densitatea oaselor, scă- zele, îşi roteş
zând riscul de osteoporoză şi fracturi, mai târziu capul căutân
la mamă. sânul. Alăpteaz
- Alăptarea nu risipeşte resursele naturale şi copilul când ob
nu creează poluare. Nu necesită ambalare, re- servi aces
clamă, transport şi nu produce deşeuri. semne, n
- Laptele de mamă este inimitabil şi inegala- aştepta
 bil. Copilul căruia îi e foame plângă. Plâns
OMS-ul recomandă hrănirea sugarilor este un semn tâ
numai cu lapte de sân până la 4-6 luni; adică, în ziu de foame.
această perioadă să nu li dea nici un alt aliment
lichid sau solid
chiar apă, pentruîncăafară de lapte
aceasta de sân;sufi-
în cantităţi nici Poziţii de supt
ciente potoleşte şi setea şi foamea. După această Găseşte-ţi o poziţie cât mai confortabilă
perioadă iniţială, copiii pot fi alăptaţi până la mai liniştită, având copilul cu faţa spre tine, c
vârsta de 2 ani, în timp ce primesc suplimente nasul la nivelulul mamelonului.
nutritive. Încearcă mai multe poziţii şi schimbă-le p
parcurs, pentru a preveni lezarea mameloan
lor şi astuparea canalelor de lapte, fiindcă une

284
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 30/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 Alimentaţia nou-născutulu
poziţii drenează diferite părţi din sân mai bine cheietura cotului sau pe o pernă. Este o poziţ
decât altele. În timp, unii copii, preferă o anu-  bună, pentru copilul cu dificultăţi de a prind
mită poziţie de supt, pe care o poţi păstra dacă sânul.
el goleşte bine sânii. - Poziţia mingii de fotbal american. Copilul es
sprijinit cu spatele pe antebraţul, de aceea
Principalele parte cu sânul care va alăpta, iar capul şi cea
 poziţii
- dePoziţia
supt  pe mâna
tuat mamei.
în spatele uneiDegetul
urechi,mare al mamei
iar celelalte este sî
degete
madonei este cea spatele celeilalte urechi. Capul copilului este
tradiţională şi nivelul sânului, cu nasul în faţa mamelonulu
mai des folosită: Mâna liberă ţine sânul cu degetul mare, poz
stai dreaptă cu ţionat la ora 12, la cca. 4 cm deasupra areole
spatele bine iar degetul arătător sub mamelon, la ora 6,
sprjinit, aşează aceeaşi distanţă. Comprimă areola între poli
copilul pe ante- şi index, pentru a ajuta expresia laptelui şi pen
 braţ, de aceeaşi tru ca cel mic să prindă mai mult din sân. St
parte cu sânul mulează copilul să-şi deschidă gura larg, ca şi î
care va alăpta, celelalte poziţii şi adu-l la piept printr-o mişca
cu capul spriji- rapidă, dar blândă. Aceasta este o poziţie bun
nit pe cot şi fun-
duleţul pe
Poziţia madonei de supt palmă. Rotează
antebraţul astfel
 încât copilul să fie cu faţa spre tine. Bazinul lui
să fie situat pe abdomenul tău, pieptul lui pe
pieptul tău, iar gura la nivelul mamelonului.
Capul copilului trebuie aliniat cu restul corpu-
lui. Atinge-l sub nas cu mamelonul pentru a-l
 îndemna să prindă sânul şi aşteaptă până des-
chide larg gura. Această poziţie uşurează adu-
cerea copilului la sân, fără a-şi întoarce capul.
Poziţia
 fotbal mingii de
american;
detaliu privind poziţia
mâinii
după cezariană, când sânii sunt mari, cu mam
loane turtite- e nevoie de mai multă vizibilita
pentru a ajuta copilul să apuce sânul-, copilu
este mic sau prematur şi când ai gemeni.
- Poziţia culcată. Copilul şi mama stau culca
pe o parte unul în faţa celuilalt, confortul poz
Poziţia oblică de ţiei fiind asigurat de perne numeroase. Ţine c
supt; detaliu privind pilul
tău. Cu aproape
o mânăcuridică
gura sânul,
la nivelul
iar cumamelonulu
cealaltă adu
 poziţia mâinii
l la sân, când are gura larg deschisă. Nu
apleca înainte pentru a-i da copilului mamel
- Poziţia oblică este asemănătoare cu prece- nul în gură, ci pune o pernă la spate şi alta
denta, dar copilul se sprijină pe braţul opus sâ- poală, ca să sprijine braţul care ţine copilul, r
nului care va alăpta. Mâna mamei sprijină ceafa dicându-l astfel direct la piept. Mare atenţi
şi spatele, iar fundul copilului se sprijină pe în- mama să nu adoarmă şi să sufoce sugarul.

28
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 31/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

Indicaţii:
oboseala
mamei, în
timpul no-
pţii, copil
somnoros,
pcel ocare
a tnue
prinde bine
mamelonul
sau în luna
doua când
  îşi poate
ţine bine
capul şi
după ceza-
riană. Etapele prinderii corecte a mamelonului
Poziţia culcată de supt Sugestii:
- La pri- lapte.
mele supturi e de preferat să stai culcată pe o - Sprijină-ţi
deasupra sânulsub,
şi celălalt în palmă, cu degetul
în formă de literamar
C
parte.
- Găseşte-ţi singură poziţia cea mai confor- nu în unghi ascuţit ca de foarfecă; ţine mâna în
tabilă, pentru alăptat. apoi, spre piept aşa încât degetele să nu ating
- Ţine copilul bine, dar nu-l strânge. areola pe care o va prinde copilul; dacă ai sân
- Îmbracă-l lejer sau dezbracă-l pentru a mari, sprijină-i cu un prosop rulat dedesub
uşura contactul cu pielea lui. Când este dez- pentru a nu trage
 brăcat în timpul suptului, copilul poate fi ţinut   în jos mandibula
treaz mai îndelungat, suge mai bine şi-i observi copilului obo- Aducerea copilului
mai uşor poziţia . sindu-l. Sprijinul la sân
- Adu copilul (capul şi corpul împreună) la sânului trebuie
sân, nu sânul la copil. menţinut tot tim-
- Este greşit ca sugarul să stea întors şi atâr- pul
tru suptului pen-
a nu obosi
nat, în loc să fie strâns spre abdomenul mamei.
Susţinerea capului oferă o poziţie bună în pri- nou-născutul; când
mele zile la nou-născut. sugarul va deveni
- Când stai pe scaun sprijină picioarele pe un mai puternic, acest
scăunel; acest lucru îţi permite să nu-ţi încordezi sprijin nu va mai fi
muşchii spatelui şi ai braţelor pentru a ţine co- necesar.
pilul. Un scaun balansor îţi permite să legeni co- - Ajută pruncul Prinderea corectă a sânului
pilul în timp ce-l alăptezi. să-şi deschidă larg văzută de mamă
gura, atingându-i
Prinderea corectă a sânului  buza de sus cu ma-
Copilul trebuie să prindă sânul cu gura larg melonul sau
deschisă, aşa încât gingia
(zona pigmentată), desub
cu mult jos să fie mamelo-
baza pe areolă plimbă-tede-a
melonul cu lun-
ma-
nului, cu buzele răsfrânte pe sân. Buzele se li- gul buzei de la un
pesc de sân ca o ventuză. El comprimă astfel colţ la altul. Apoi
sinusurile de sub areolă şi suge lapte.  îndepărtează-l
Sugestii: puţin şi repetă de
- Cu mâna liberă stoarce şi şterge primele câteva ori până ce
picături de lapte, apoi umezeşte mamelonul cu deschide gura larg Detalii din prinderea
cu limba împinsă corectă a sânului
286
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 32/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 Alimentaţia nou-născutulu
 înainte. nu-şi suge buza sau limba.
- Bărbia copilului trebuie să facă prima con- - Apasă-i buza de jos iar dacă-şi suge limb
tact cu sânul şi nu nasul. Când a deschis gura opreşte suptul cu degetul mic introdus la colţu
larg, aşează mamelonul către gingia de sus sau gurii; mamelonul va aluneca uşor, în loc să f
  buza superioară şi cu o mişcare rapidă, dar tras cu greu afară.
 blândă, trage-l foarte aproape de tine. Dacă îl - Urmăreşte mişcarea ritmică şi puternică
tragi prea lent
mamelonul, ceeacopilul nu va
ce nu este lua înDacă
corect. gurăeste
decât
ne- obrazului sugarului; dacă face gropiţe în obrac
este semn
voie, întrerupe suptul şi repetă secvenţa intro- nu suge d
ducându-i un deget între gingii, pentru a ajuns. Îl po
deschide gura, dar nu-l forţa. Chiar dacă trebuie auzi cum î
să repeţi de mai multe ori, aceasta va ajuta copi- ghite. Dac
lul să înveţe să prindă corect sânul. laptele pare
- Sub are- iasă atât de r
olă se găsesc pede încât s
rezervoarele  îneacă, opreş
de lapte (si- alăptatul
nusuri). Lap- stoarce puţ
tele este scos Supt incorect cu gropiţe în lapte cu mân
printr-o com- obraz pentru
  binaţie de scădea surplu
supt şi de ap- sul.
ăsare a limbii - Nu grăbi sugarul la supt, ca şi adultul
pe cerul gurii. preferă să mănânce relaxat. În prime
Dacă sugarul săptămâni copilul suge cu intensităţi diferit
nu comprimă neregulat şi uneori prelungit. Adesea
sinusurile, nu adoarme în timpul suptului şi după o jumăta
Poziţia mamelonului în gură va primi lapte de oră se trezeşte şi vrea să sugă din nou. Re
deajuns, în mintim că frecvenţa suptului stimulează prod
schimb îţi va provoca dureri. Buza de sus va fi cerea de lapte.
aproape de mamelon, iar areola se vede deasu- Greşeli frecvente sunt:
pra ei. Observă buza de jos a copilului, să fie cât - alinierea gurii copilului cu mamelonul,
mai departe de mamelon, astfel încât limba co- loc de a nasului;
pilului să tragă cât mai mult sân. Copiii trebuie - aducerea capului la sân înainte de a de
să sugă areolele cel puţin pe o rază de 2 cm, nu chide larg gura;
doar mamelonul (sfârcul). Mamelonul este supt - aducerea sânului către copil, urmărirea c
adânc către faringe. Buza copilului îi acoperă în pilului cu sânul;
 întregime gingia de jos sau eventual dinţii. - aducerea la sân prea lentă sau nedeajuns d
Limba suge mamelonul presându-l pe cerul strâns la sân;
gurii cu o mişcare - orientarea mamelonului către mijlocul gur
ondulatorie de la (corect este către gingia de sus);
 buze spre faringe. - împingerea bărbiei în jos pentru a deschid
- Dacă nasul pare gura;
să fie copilului
fundul blocat, trage
mai -- desprinderea
sânul este nesprijinit;
de la sân înainte de a-l prind
aproape de tine,  bine.
schimbă-i uşor pozi- După terminarea suptului, lasă sânii desc
ţia, sau apasă uşor cu periţi, pentru a usca mameloanele la aer, un
degetele pe sân pen- cu o picătură de lapte, pentru a le întări, evi
Poziţie incorectă de tru a-i elibera nasul. crăpăturile şi inflamţia lor. După câtev
supt; copilul îşi suge buza - Asigură-te că săptămâni vei observa că sugarul are două f
de jos
28
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 33/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

luri de supt: pentru confort (satisfacţie) şi pentru Semne de supt incorect 


nutriţie. Suptul de confort este mai slab. Predo- Capul copilului nu este aliniat cu corpul, es
mină când sugarului nu îi este foame şi vrea răsucit. Suge doar mamelonul, în loc să sug
doar să se liniştească; la acest supt el primeşte areola, unde se găsesc sinusurile lactifere. M
un lapte mai diluat. Suptul nutriţional este mai melonul nu este situat adânc în gura copilulu
viguros; muşchii feţei se contractă atât de pu- ca să-l poată comprima între limbă şi cerul gur
terniceste
supt încât poate
mai mişca
bogat şi din urechi, iar laptele
în kcalorii. Suge
adânc şi uşor, repede, superficial, în loc să sug
regulat.
Face gropiţe în obraz şi sunete de plescăit.
Frecvenţa suptului Nu i se aude suptul, după apariţia furiei la
telui şi stabilirea secreţiei lactate din prim
Până la stabilirea completă a secreţiei de săptămână.
lapte din primele săptămâni lasă copilul să sugă
cât de des şi de mult, ori de câte ori cere. Mulţi Tehnica de alternare a sânului
experţi, printre care şi maică-mea, care a alăptat
opt copii, recomandă să laşi copilul să sugă cât Nou-născutul e lăsat să sugă până când in
vrea, încă de la început.Alăptarea la ore fixe din tensitatea suptului la primul sân scade şi och
maternităţi se face pentru convenienţa persona-  încep să i se închidă (după 3-5 minute). Se ia c
lului medical, nu a sugarului. În maternitate, pilul de la piept şi este ţinut să eructeze (să r
dacă nu-l poţi ţine în cameră cu tine, cere asis- gâie) bine, apoi este mutat la celălalt sân pân
tentelor să-ţi aducă pruncul, când dă semne de ce suptul scade din nou. Este oprit, pus să eru
foame, înainte de a începe să plângă. teze a doua oară şi se repetă întreaga secven
Nou-născuţii liniştiţi au nevoie de mai mult punându-l înapoi la primul sân, apoi din nou
timp pentru un supt complet, pe când cei lacomi al doilea. Odată cu schimbarea sânului, este st
termină cu un sân în 10 minute. La început mulat reflexul de eliminare a laptelui, secr
poate cere 8 - 12 supturi în 24 de ore. După o tându-se un lapte mai hrănitor şi gras. Aceas
lună va suge mai rar, iar pe la două luni poate tehnică este bună în special pentru nou-născutu
suge la interval de 3-4 ore. care doarme mult. Schimbarea frecventă a sân
Dacă nou-născutul doarme şi nu a supt timp lor ţine copilul treaz, iar eructaţia face loc pentr
de trei ore de la începutul suptului precedent, mai mult lapte în micul său stomac.
desfaşă-l, mângâie-l pe spate şi şopteşte-i cu- La copiii care prind bine mamelonul şi
vinte dulci, astfel poate se trezeşte şi vrea să  bună parte din areolă, este de preferat să se go
sugă. lească bine un sân, pentru a suge laptele gras d
După luni de alăptare mama şi sugarul se ar- la sfârşitul suptului, şi apoi să fie pus la al do
monizează şi sugarul primeşte tot laptele nece- lea sân.
sar în 10 minute, deşi poate continua să mai stea Începe fiecare supt cu celălalt sân (ultimul d
la sân. Durerea de mameloane este produsă de la suptul precedent). Ca să-ţi aminteşti, pune u
prinderea incorectă a sânului, nu de durata sup- ac de siguranţă sau o batistă curată şi proasp
tului. călcată ori un şerveţel de hârtie la partea suti
După ce s-a stabilit secreţia de lapte şi copi- nului la care ai început ultimul alăptat. Batis
lul s-a obişnuit cu suptul, frecvenţa supturilor va absorbi şi laptele pierdut între alăptări.
va scădea, deoarece copilul îşi va mări cantitatea Se recomandă ca sugarii cu colici abdom
de lapte supt la o masă . nale prin intoleranţă parţială la lactoză, să sug
Semne de supt corect  de fiecare
laptele de ladată dintr-un
sfârşit conţinesingur sân, deoarec
mai puţină lactoză
Gura copilului este larg deschisă cu buzele După supt sugarii se aşează pe partea stâng
răsfrânte în afară. Bărbia şi nasul ating sânul pentru a elimina aerul şi după o oră pe parte
mamei, a prins areola cu gura. Se aud înghiţitu- dreaptă pentru a permite alimentelor să treac
rile ritmice ale copilului cu scurte pauze, iar lap-  în partea de jos a stomacului.
tele se vede în gura lui. Mamelonul nu este Nu se lasă sugarul culcat cu biberonul î
dureros după primele înghiţituri. gură: poate aspira lapte în plămâni în timpu

288
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 34/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 Alimentaţia nou-născutulu
somnului şi predispune copilul la infecţii ale sân. Alternarea sânilor este importantă cân
urechii mijlocii şi la carii dentare (după apariţia unul din copii suge mai activ decât celălalt. În
dinţilor); în plus îl lipseşte de contactul uman cu curajezi astfel copii să mânânce şi să doarm
mama. după un program comun. Dacă nu este dest
lapte pentru amândoi odată, se poate hrăni u
Alăptarea de către mama care lucrează copil la sân şi unul cu biberonul, alternând apo
Înapoierea la lucru nu ar trebui să însemne Mama are nevoie de ajutor dacă îi hrăneşte c
 biberonul.
sfârşitul alăptării. În condiţii civilizate de muncă Mama cu tripleţi alăptează doi simultan, i
se vor găsi un loc curat şi o pauză necesară, pen- după aceea pe al treilea îl pune la ambii sân
tru mulgerea sânilor, de 2 ori, şi un frigider pen- Sau un ajutor îl alăptează cu biberonul.
tru păstrarea laptelui. Discută în prealabil cu Este esenţial ca mama să se odihnească şi s
superiorii pentru asemenea facilităţi şi subli- se hrănească suficient. Mama trebuie să con
niază în dicuţii, că alimentarea copilului cu lapte sume cel puţin 3000 kcalorii/zi. Alimentaţia
de sân îţi poate micşora absenţele de la lucru, trebui să includă proteine de calitate superioar
deoarece copilul are mai mici şanse de îmbol- 1 litru de lapte pe zi, suplimentare cu calci
năvire decâ alimentaţia cu formulă de lapte praf multivitamine (să conţină fier!).
adaptat.
Reluarea alăptării
Alăptarea gemenilor
O mamă care a luat decizia de a folosi bib
Mamele bine hrănite, care au gemeni, au de ronul, se poate răzgândi şi încerca să realăptez
obicei suficient lapte pentru a hrăni complet Aceasta este posibil în primele câteva zile, m
ambii sugari în primele 4-6 luni, atâta timp cât îi ales. Dacă s-au scurs perioade mai lungi fără s
alăptează la cerere. Pentru gemenii la termen se mulgă sânii, restabilirea secreţiei de lapte es
 începe alăptarea frecventă imediat după naştere, nesigură. Pentru a alăpta din nou, este necesa
cu golirea completă a sânilor. Aproape jumătate stimularea şi golirea frecventă şi periodică a s
din gemeni se nasc prematur. Ei nu sunt destul nilor. Poţi face aceasta prin mulgere manua
de viguroşi pentru a suge şi stimula secreţia de sau mai eficient prin pompe electrice, după
lapte. Chiar atunci când gemenii sunt sănătoşi ai pus copilul la sân. Încearcă şi folosirea plan
şi prind bine sânii, se recomandă mulgerea tei Fenugreek sau a medicamentului domper
după fiecare alăptare pentru a goli sânii şi sti- don.
mula secreţia de lapte. Se face suplimentarea cu formulă de lap
Alăptează gemenii, la început de 8 ori pe zi. praf adaptat, până la restabilirea secreţiei la
Alăptarea simultană economiseşte timp şi tate, preferabil prin tubul de plastic ataşat la sâ
efort. Copiii pot fi ţinuţi pe fiecare mână spriji- Cântăreşte copilul la fiecare 2 zile, pe acela
nită de perne. Se alternează sânul pe care îl pri- cântar, pentru a urmări creşterea în greutat
meşte deşi fiecare geamăn va prefera un anumit Până la vârsta de 3-4 luni, el ar trebui să câştig
aproximativ 30 g/zi.
Alăptarea copilului adoptat
Este posibilă chiar pentru mamele mai î
vârstă, mai ales
tul copilului dacă se planifică
stimulează din timp.
producerea Sup
de lapt
declanşează instinctele materne, chiar şi
mama adoptivă. Rareori producţia de lapte d
sân este suficientă. Cele mai multe mame adop
tive suplimentează laptele de sân cu formula d
lapte praf adaptat, administrată prin tubul d
 Alăptarea gemenilor plastic ataşat la sân, descris în acest capitol. M

28
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 35/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

important decât cantitatea de lapte de sân oferit, tribui la oprirea secreţiei lactate. Gândeşte-te
este legătura intimă creată cu copilul adoptat, copil sau la alăptat sau priveşte-i fotografia.
care te ajută să-l priveşti ca pe propriul tău copil. - Aplică comprese calde cu 3-5 minute în
Nu se recomandă laptele donat de alte ainte.
mame. Există riscul transmiterii de boli infec- - Masează-ţi sânii circular şi prin mişcări d
ţioase inclusiv hepatita şi HIV. afară spre mamelon înainte de a începe.
Pregătirea
 începe cu câtevamamei
luni,adoptive
înainte depentru lactaţie,
adoptarea co- - În cazuri
Oxitocina dificile şi
pulverizată rare,las-ar
nazal, putea folo
prescrierea m
pilului. Sunt mai multe procedee denumite dicului.
 protocoale Newman Goldfarb. Ele constau în mul- - După mulgere, pune câteva picături d
gerea cu o pompă automată la ambii sâni şi în- lapte pe mameloane şi lasă-le să se usuce la ae
ghiţirea de pilule anticoncepţionale, care imită Laptele muls poate fi dat de tată cu biber
hormonii de sarcină, împreună cu un medica- nul.
ment, care stimulează producerea de lapte-
Domperidom. Efectele secundare pot fi: creştere  Mulgerea manuală
 în greutate, edeme ale picioarelor şi sânilor, obo- - Masează sânii pentru a stimula scurgere
seală, tristeţe şi depresie. Unele femei urmează laptelui. Începe masajul aşezând o mână sub sâ
protocolul fără însă a putea finaliza adopţia. şi alta deasupra. Asigură-te că mâinile îţi sun
Gradul de succes diferă de la o mamă la alta. curate. Apasă ferm spre coaste. Mişcă degete
cu o mişcare circulară pe fiecare zonă a pieli
Mulgerea sânilor După câteva secunde mişcă degetele pe zona v
cină. Continuă mişcarea de spirală în jurul are
Se face atunci când: lei masând sânul; mişcarea este asemănătoa
- sânii sunt umflaţi şi vine lapte prea mult celei din examinarea sânului. Mângâie-ţi ap
(furia laptelui); sânul cu mişcări uşoare, ca de gâdilat, de la pa
- creşte secreţia de lapte; tea inferioară către areolă, de jur împreju
- se colectează lapte pentru hrănirea copilu- Apleacă-te înainte şi scutură-ţi sânii folosin
lui când mama este plecată sau când nou-năs- gravitaţia care ajută la eliminarea laptelui.
cutul nu are forţă să sugă, este prematur sau are - Apasă uşor sânul cu palma, de sus cătr
o malformaţie a gurii (gura de lup); areolă. Roteşte mâinile în jurul sânului şi repe
- pentru a menţine secreţia de lapte, dacă această operaţie, pentru a ajunge la toate con
alăptarea este oprită temporar datorită bolii ductele de lapte. Mută-ţi mâinile aproape d
mamei sau a copilului. areolă, fără a o atinge, şi repetă masajul.
- Poziţionează degetul mare deasupra are
Tehnica de muls lei, iar celelalte sub areolă, cam la 4 cm de m
- Mulsul este mai uşor dimineaţa, când ai melon, unde sunt situate sinusurile de lapt
mai mult lapte şi după un supt când sugarul a Apasă degetele spre coaste. Strânge apoi sân
stimulat deja reflexul de secreţie. din jurul areolei uşor şi ritmic, cu o mişcare d
- Echipamentul folosit trebuie curăţat şi ste- răsucire. Repetă ritmic pentru a drena reze
rilizat. voarele: plasarea mâinii, apăsarea spre coaste
- Alege un loc liniştit, confortabil şi retras; rulajul degetelor. Dacă laptele nu curge imedia
prezenţa altor persoane poate scădea secreţia de continuă să mulgi. Nu lăsa degetele să alunec
lapte. spre mamelon. Evită să strângi sau să tragi d
- Spală-ţi
cu apă, şi nu mâinile cu apă
folosi creme peşimameloane.
săpun, sânii doar mameloane.
sân. Treci deFoloseşte
la un sânambele
la altulmâini
când la fiecas
fluxul
- Bea un pahar cu apă, ceai de plante, suc, micşorează. Repetă procedeul la celălalt sâ
lapte, supă sau cafea decafeinizată înainte de a masând între stoarceri (comprimări), dacă es
 începe. Alcoolul, inclusiv berea, micşorează se- nevoie.
creţia de lapte. - Pentru a colecta laptele muls foloseşte u
- Relaxează-te câteva minute înainte de a în- vas steril cu gura largă aşezat sub sânul la car
cepe. Starea de tensiune şi necazurile pot con- lucrezi. Laptele colectat trebuie turnat imedi

290
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 36/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 Alimentaţia nou-născutulu
 în biberoane sterilizate şi refrigerat. Opreşte-te Alege o pompă cu frecvenţă mare de mulger
când laptele curge doar în picături în loc de jet. care goleşte sânul mai repede. De preferat
Nu atinge interiorul vasului de colectare. Nu fo- pompă care permite ajustarea presiunii de asp
losi pungi de plastic, deoarece se mânuiesc cu rare. Cele puternice pot provoca dureri ale sân
greu şi se contaminează uşor, componente im- lor, iar cele cu presiune prea mică, nu sun
portante din lapte aderă de plasticul moale şi eficiente în obţinerea de suficient lapte.
unelepesubstanţe
data vas. Punedin plasticvas
într-un treccantitatea
în lapte. necesară
Notează
pentru un supt.

 Mulgerea manuală a sânului


 Mulgerea cu pompă
Pompele de lapte permit o mulgere mai Folosirea pompei electrice de muls
uşoară şi confortabilă; ele variază de la mode-
lele simple, manuale, ieftine, la cele electronice, Laptele colectat este alterabil, prin urma
complicate şi scumpe. trebuie păstrat la loc rece. Dacă se păstrează î
Dacă îţi vei alăpta copilul până la înţărcare, frigider sau congelator, va fi aşezat acolo und
atunci o pompă manuală este suficientă. temperatura este cât mai constantă posibil, d
Dacă te înapoiezi la lucru curând după naştere, parte de uşă sau ventilator. Durata păstrării d
o pompă electrică este mult mai eficientă. Pentru feră în funcţie de condiţii: la o temperatură d
scurt timp poţi închiria o pompă. Indiferent de peste 25˚C a camerei se păstrează o oră; sub tem
model, pompa trebuie sterilizată. peratura de 25˚C a camerei se păstrează până
Pompa de cauciuc tip pară aspiră laptele din 4 ore; în frigider, la temperatura de 4˚C se pă
sân cu fiecare strângere a parei. Este ieftină, dar trează până la 5 zile; în congelatorul cu o sin
ineficace, greu de curăţat, laptele se poate in- gură uşă se păstrează două săptămâni;
fecta şi este inconfortabilă, deoarece poate pro- congelator separat, cu două uşi şi temperatur
voca leziuni ale mamelonului. sub -14˚C, se păstrează 3 luni.
Pompa cu trăgaci aspiră prin apăsarea aces- Pentru dezgheţare ţine-l sub jet cu apă rec
tuia. Un dezavantaj îl constituie rezervorul de Spre sfârşitul dezgheţării poţi folosi jet de ap
sticlă, la care aderă globulele albe ce conferă re- caldă. Poţi să dezgheţi încet laptele, punându
zistenţă copilului la infecţii.  în frigider. Laptele de sân congelat şi apoi de
Pompa seringă este tipul cel mai popular, fiind gheţat trebuie folosit în următoarele 24 de or
uşor de mânuit şi de curăţat, portabilă, relativ Laptele încălzit şi nefolosit se aruncă. Dacă gr
ieftină,
Pompaputând fi folosită
manuală şi ca , poate
convertibilă biberon.
fi conectată simea se separă
vasul până ce se şiomogenizează.
laptele arată brânzit, se agi
eventual la o sursă de curent electric. Precauţii pentru păstrarea şi manipulare
Pompa cu baterii are putere slabă, iar bateriile laptelui de sân:
se consumă repede. - Păstrează laptele de sân în recipiente cura
Pompa electrică este puternică, rapidă, uşor de de sticlă sau plastic sau în pungi speciale pen
folosit, poate fi dublă, lăsând mamei o mână li- tru păstrarea laptelui. Proporţionează-l în can
 beră, dar este foarte scumpă; se poate închiria. tităţi mici, 50-100 ml.

29
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 37/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

- Nu umple sticla cu lapte, dacă îl pui în con- alăptezi.


gelator. Scrie pe sticlă data colectării. - Poartă copilul cât mai mult în braţe, even
- Nu încălzi laptele la microunde, deoarece tual într-o eşarfă sau sac pentru copil.
distrug anticorpii din lapte. - Cere medicului să-ţi prescrie un suplimen
Nu se va combina laptele de la diferite şe- de vitamine şi minerale (fier, fluor şi calciu).
dinţe de pompare în acelaşi biberon. După folo- - Pune comprese calde pe sâni cu 3-5 minu
sire se spală
limpezesc şi piesele pompei
se lasă să cu la
se usuce apă şi săpun,
aer. se
Există ta-  înainte de alăptare.
- Masează şi mulge sânii pentru a stimu
 blete dezinfectante pentru biberoane şi pompe. producerea de lapte.
- Foloseşte o tehnică corectă de alăptare.
Asigurarea unei alăptări suficiente - Perseverează şi ai răbdare, deoarece este n
voie de 4-7 zile pentru a creşte secreţia de lap
Cei mai importanţi factori pentru a avea după ce ai început alăptarea frecventă sau mu
lapte suficient sunt: dorinţa mamei de a alăpta, sul.
tehnica de alăptare corectă, suptul regulat la ce- - Evită persoanele care te descurajează.
rere, vigoarea şi temperamentul nou-născutu-
lui, starea sufletească a mamei, armonia vieţii de Semne că alăptarea este suficientă
familie, cât şi pregătirea profesională, conştiin- Copilul este sănătos, mulţumit şi creşte bin
ciozitatea şi perseverenţa personalului medical  în greutate. Media lunară a creşterii în greuta
 în educarea mamei. este de 750 g în primul trimestru, 500 g în tr
Dacă mama este sănătoasă, mănâncă bine, mestrul al doilea şi 250 g în trimestrul al treile
 bea suficiente lichide, este relaxată şi foloseşte o şi al patrulea. Copilul hrănit la sân poate creş
tehnică corectă de supt, va avea destul lapte 900–1400 g în primele 2-3 luni, după care ritm
pentru sugarul ei. de creştere scade. Creşterea medie în lungime
Sugestii: primul an este de 4-3-3-2 şi apoi câte 1 cm p
- Odihneşte-te şi dormi cât poţi de mult, în lună. Câştigul în greutate şi lungime depinde
special în primele săptămâni. Nu te preocupa de tipul lor constituţional. Sugarii hrăniţi la sâ
prea mult de treburile casnice; fă doar ceea ce au tendinţa să fie puţin mai slabi (mai puţ
este absolut necesar. Dormi când doarme şi nou- obezi) ca adulţi, decât cei alimentaţi artificial.
născutul. Sânii sunt tari şi plini înainte de supt, m
- Cel mai mult lapte îl produci dimineaţa moi şi goliţi după supt şi picură între supturi.
când eşti relaxată. Încearcă să te relaxezi în tim- Dacă sugarul suge prea mult:
pul alăptării. Foloseşte tehnicile de relaxare în- - scuipă mult sau varsă abundent imedi
văţate în timpul sarcinii. Aşează-te confortabil după masă,
pe perne, cere cuiva să-ţi facă masaj, ascultă mu- - are colici abdominale manifestate pri
zică odihnitoare şi imaginează-ţi ceva plăcut. plâns şi îndoirea picioarelor pe abdomenul în
- Dacă nou-născutul este prematur sau are cordat,
icter, trezeşte-l în timpul zilei dacă doarme peste - câştigă mult în greutate.
3 ore. Contactul copilului dezbrăcat cu pielea ta În asemenea cazuri hrăneşte-l mai des şi c
şi mângâierea lui în timpul alăptării va stimula mai puţin lapte; ţine-l să eructeze (să râgâie) d
secreţia de lapte. Nu obişnui însă copilul să sugă 1-2 ori în timpul suptului.
ori de câte ori îl iei în braţe.
- Mănâncă o dietă bine echilibrată, bogată în Semnele că sugarul primeşte prea puţin lap
proteine
prăjiturileşi vitamine. Evită dulciurile
şi bomboanele. rafinate,pi-
Evită alimentele ca -- Câştig
Copilulînurinează
greutatepuţin.
mai mic decât normal.
cante care pot trece în lapte şi îi pot schimba - Piele flască, zbârcită.
gustul (usturoi, ceapă). - Plâns persistent.
- Nu pierde în greutate mai mult de 1-2 kg
pe lună. Suptul de noapte
- Bea aproape 3 litri de lichide pe zi. Ţine un
pahar cu apă sau lapte lângă tine în timp ce Nou-născutul are nevoie de cel puţin un sup

292
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 38/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 Alimentaţia nou-născutulu
 în timpul nopţii. Suptul de noapte stimulează care este apărat în mod natural de uleiurile di
lactaţia. piele. Parfumurile pot face sugarul să refuz
Este prea devreme pentru a obişnui copilul sânul. Produsele comerciale, cât mai pure pos
 în prima lună cu un program de noapte. Nou-  bil, de exemplu lanolina purificată, nealergen
născutul abia începe să înveţe despre mediul se foloseşte doar atunci când apar crăpături s
din jur, pe care încă nu îl poate controla. El află vere, dureroase. Cu degetul curat aplică lapte d
că mama este
indiferent deacolo atunci când are
oră. Întreruperi ale nevoie de ea,
somnului te sân pe mamelonul fisurat şi lasă-l să se usuce
aer.
obosesc, de aceea este bine să te odihneşti în- - Foloseşte o tehnică adecvată şi schimbă p
deajuns şi să fii ajutată de soţ şi eventual de alte ziţiile de supt, astfel încât diferitele părţi ale m
rude. Cere ajutorul bunicilor. melonului să fie comprimate la fiecare sup
Pregăteşte-te pentru alăptare: odihneşte-te cu 1
Îngrijirea sânilor minute înainte - dormi, ascultă muzică, priveş
TV sau exersează - pentru a scădea tensiunea c
- Menţine sânii curaţi şi uscaţi; umezeala fa- ar putea inhiba reflexul de venire a laptelui.
vorizează infecţia. Fă baie dimineaţa şi poartă - Golirea completă a sânilor stimulează pr
lenjerie curată. ducerea de lapte şi oferă copilului un lapte m
- Spală-te cu grijă pe mâini înainte de supt. hrănitor, deoarece laptele de la sârşitul suptulu
Taie-ţi unghiile scurt şi strânge-ţi părul dacă este este mai bogat în grăsimi.
lung. Curăţă-ţi sânii cu apă călduţă şi usucă-i - Căpăcelele de sân sunt utile, dacă pier
prin tamponare. lapte între alăptări. Cupele de mamelon, purta
- Nu folosi săpun sau alcool care îndepăr- pentru a îmbunătăţi forma lui, pot accentu
tează grăsimea protectoare, usucă pielea şi fa- pierderea de lapte. În acest caz, poartă-le cu 3
vorizează apariţia crăpăturilor. Sugarul este de minute înainte de alăptare. Ele se spală c
protejat de microbi prin anticorpii de la tine, iar apă caldă şi săpun sau detergent şi limpezi
laptele este curat. după fiecare supt.
- Lasă mameloanele la aer 10-15 minute ori
de câte ori este posibil, mai ales după alăptare. Greşeli în tehnica alăptării
- Poartă sutien de
  bumbac; cele de - Copilul ţinut la sân stă prea lejer, în loc s
nylon încălzesc şi i fie strânsă burta pe abdomenul mamei.
irită pielea. Există - După stimularea reflexului de supt, mam
modele speciale pen- nu aşteaptă suficient pentru ca nou-născutul s
tru femeia care alăp- deschidă larg gura.
tează (ale căror cupe - Nou-născutul este lăsat să sugă mamelonu
se deschid separat şi  în loc de areolă.
susţin sânul fără a-l - Buzele sugarului sunt îndoite înăuntru, î
comprima, deoarece loc de a fi întoarse în afară.
compresia opreşte - Mama ezită să împingă rapid capul copilu
treptat lactaţia). lui la sân, de îndată ce acesta a deschis larg gur
- Ţine pe sân o ba- - Împrumutarea copilului de către o al
tistă sau tifon curat, mamă cu mai mult lapte de sân.
pentru a absorbi lap-
Sutien de alăptare tele ce picură
supturi şi pentruîntrea Concepţii greşite despre alăptare
uşura circulaţia aeru-  Alăptarea doar pentru scurt timp. Principale
lui; schimbă-le des. Cupele de plastic protec- scuze pentru care mamele întrerup alăptare
toare pentru mamelon pot ajuta menţinerea prea devreme sunt: secreţia insuficientă d
uscată a acestuia şi pot colecta laptele ce se lapte, copilul nu mai vrea să sugă, nevoia de a s
scurge din sân.  întoarce la serviciu, oboseala excesivă, diferi
- Nu folosi produse cosmetice pe mamelon, inconveniente, dar mai ales tehnica impropr

29
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 39/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

de alăptat şi lipsa încurajării. Cele mai multe din trebuie însă ignorată. Poate fi datorită prinder
aceste probleme pot fi prevenite. Marea majori- incorecte a sânului sau unei infecţii de mam
tate a mamelor îşi pot alăpta copiii în primele 6 lon.
luni. Limitarea activităţii. Îngrijirea unui copil v
Lapte insuficient. Deseori mamele nu au sufi- schimba în mod sigur stilul de viaţă al mame
cientă încredere şi cunoştinţe. Cel mai bun mod  însă alăptarea este cea mai puţin restrictivă;
de a frecventă
mai creşte producţia de lapte
a copilului, în loceste
de alimentarea
orar fix, fo- limite rezonabile,
merge mama. Purtatulcopilul poate într-o
copilului fi luateşarfă
oriundd
losind o tehnică de alăptare corectă. Chiar dacă umăr, rucsac, „port bebe“, măreşte mobilitate
mama are lapte în cantitate foarte scăzută nu se mamei care alăptează. Pompele de lapte, m
 întrerupe alăptatul. Cei câţiva ml de lapte de răspândite în viitor, vor mări mai mult libertate
mamă fiind mai buni decât doar alimentarea cu ei de mişcare.
lapte praf. Lapte de calitate necorespunzătoare  Jena de a alăpta în prezenţa altora scade p
 în realitate nu există; culoarea, vâscozitatea şi măsură ce mamele capătă mai multă experienţ
gustul pot fi diferite, dar laptele de sân este bun Îmbrăcămintea adecvată este utilă, de exemp
şi face bine sugarului. Laptele de femeie este  bluze care se deschid în faţă şi nu o incom
adaptat speciei umane. dează la alăptat, un pulover larg sau un trico
Imposibilitatea alăptării datorită serviciului. Ale- larg sub care poate fi ascuns copilul în timp
gerea între profesie şi îngrijirea sugarului este alăptării, sau un cearceaf care poate acoperi c
deseori dificilă. Deşi alăptarea exclusivă pentru pilul în timp ce este alăptat.
4-6 luni este optimă, o alăptare completă sau  Alăptarea trebuie limitată la un număr fix
parţială chiar numai în prima lună are beneficii minute per supt. Trebuie făcută o distincţie înt
faţă de lipsa totală a alăptării. Uneori laptele copiii care sug activ la sân şi cei care dorm sa
poate fi muls cu pompa la servici, păstrat la fri- se joacă. Important este cât suge copilul, nu c
gider şi administrat ulterior. Dacă mama nu timpul petrecut la sân. Pentru a-l stimula mam
poate să-şi mulgă sânii în condiţii igienice şi de- poate comprima sânul spre a menţine fluxul d
cente la locul de muncă, este bine să alăpteze în- lapte constant.
ainte de plecare şi imediat după întoarcerea de Oprirea alăptării în caz de infecţie a mamei. C
la lucru. Uneori există posibilitatea de a lucra foarte puţine excepţii, mama trebuie să continu
ore flexibile sau jumătate de normă. alăptarea. Când manifestările de boală a
 Alăptarea desfigurează. Unele femei, cărora le mamei sunt aparente, copilul a fost deja infect
cad sânii după naşterea unui copil, învinovăţesc şi el. Laptele de sân îi furnizează anticorpi şi
alăptarea, când de fapt cauza este efectul sarci- ajută să treacă mai uşor prin boală. Infecţia d
nii asupra corpului şi constituţia acestuia. Fe- sân a mamei se vindecă mai repede, în cazu
meile care alăptează pierd din greutate treptat, alăptării şi de la sânul afectat, iar copilul nefiin
fără să ţină regim. Un număr mic de femei câs- afectat.
tigă în greutate după naştere, fie că alaptează   Alăptarea trebuie oprită când copilul a
sau nu. vărsături, diaree. În realitate cel mai bun medic
Sâni prea mici pentru alăptare. Puterea de a ment pentru infecţiile intestinale este laptele d
alăpta nu este dată de mărimea sânilor. Mări- sân. Întrerupe celelalte alimente şi continu
mea sânilor este dată de ţesutul gras (adipos) doar alăptarea.
depozitat sub influenţa hormonilor. Ţesutul Alăptarea este naturală, este o deprinde
glandular este acelaşi, indiferent de mărimea sâ- care trebuie însă învăţată. Multe femei au oc
nilor; variază
care sân. doar cantitatea
Alăptatul de grăsime
precoce, nutriţia, din fie-
încrederea zia de a se
natural vedea alteastfel
învăţă femeipealăptând;
o perioadăceeaîndelun
ce pa
mamei în ea şi tehnica corectă determină succe- gată. Pentru unele mame noi însă, izolarea î
sul alăptării. care trăiesc le desparte de sursele de sprijin
 Alăptatul este dureros. O sensibilitate a sâni- informaţie atunci când au mai multă nevoie. E
lor, la începutul suptului sau chiar o jenă uşoară trebuie să înveţe astfel, din greşelile proprii.
 în primele zile sunt normale. Orice durere, de
mamelon, după ziua a 3-4 a sau prelungită, nu

294
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 40/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 Alimentaţia nou-născutulu
Alăptarea în funcţie de temperamentul su- peste mamă în poziţie semişezândă, pentru
garului eructa mai uşor.
Nou-născuţii vin pe lume cu temperamente
diferite. Dificultăţi ale mamei în cursul alăptării
Componentele temperamentului sunt:
- cât de activ este copilul în mod spontan, Întârzierea reflexului de secreţie lactată
fără- cât
stimulare;
de intens reacţionează la stimuli externi; Pentru
taţie, stabilirea
în prima optimăeste
săptămână, a reflexului de la
necesară alăpt
- cât de uşor se linişteşte singur sau de către rea, în poziţie corectă, la fiecare 2-3 ore, zi
altcineva. noapte. Copilul trebuie încurajat, la, să goleas
Temperamentul lor influenţează modul cum ambii sâni, fiecare supt. Mama simte declanş
se hrănesc. Unii mănâncă repede, eficace, golind rea secreţiei laptelui prin senzaţii diferite în sâ
sânii de fiecare dată. Unii preferă gustări mici şi exces de secreţie de lapte, sânii devin moi dup
dese, pe când alţii adorm la sân. În mare se pot alăptare, uşoare crampe uterine şi creşterea s
deosebi trei tipuri temperamentale la sugari: creţiei vaginale în timpul alăptării. Mama aud
obişnuit, liniştit şi activ. Fiecare tip este normal; cum copilul înghite după fiecare supt.
nici unul nu este mai bun decât altul şi nu este Cauzele cele mai frecvente sunt poziţionare
permanent. incorectă la sân şi secreţia insuficientă de lapt
Sugarul obişnuit se trezeşte pentru hrană şi de
obicei mănâncă bine. Suge de câteva ori, face Secreţia insuficientă sau hipogalactia (pre
pauză, apoi suge din nou. Mama foloseşte puţin lapte)
această pauză ca să-i vorbească sau să-i cânte. Se datoreşte: tehnicii greşite a alăptării, de
Sugarul poate adormi în timpul mesei şi se tre- hidratării, malnutriţiei, insuficienţei de prola
zeşte de foame mai devreme data următoare. tină.
Poate accepta modificări de program. În aceste cazuri se observă o creştere nesati
Sugarul liniştit poate adormi înainte de a lua făcătoare a nou-născutului şi el trebuie cântăr
destul lapte. În primele săptămâni poate să nu săptămânal:
se trezească pentru hrană în timpul zilei. În - revenirea la greutatea de la naştere se fac
acest caz are nevoie de cântăriri mai dese, ca să tardiv, după scăderea fiziologică;
fii sigură că ia în greutate. Asemenea copil are - nou-născutul nu se rotunjeşte la faţă, nu a
nevoie de o încurajare mai mare. Trezeşte-l pen- pielea catifelată, turgorul nu este elastic, ţesutu
tru masă la 3-4 ore în timpul zilei. Ţine-l ridicat. rile nu au consistenţa fermă şi pielea nu are cu
Scoate-i o parte din haine sau pături şi schimbă- loare roz;
i scutecele. Atinge-l cu degetul pe obraz sau nas - sugarul plânge de foame şi se trezeşte m
dacă adoarme la supt. Urmăreşte unele semne frecvent decât normal;
ca mişcări uşoare ale corpului din timpul som- - urinează mai rar şi mai puţin (udă m
nului superficial; acesta poate fi un moment bun puţin de 5-6 scutece pe zi).
de a-l alăpta. La 3-6 săptămâni sugarul va fi mai Cauza cea mai frecventă de hipogalactie es
previzibil şi mai uşor de hrănit. tehnica greşită a alăptărilor. Nou-născutul n
Sugarul activ plânge cât îl ţine gura când îi primeşte destul lapte, adoarme şi suge m
este foame. Pare înnebunit după mâncare şi puţin, stimulează mai puţin sânii aşa înc
suge lacom înghiţind lapte şi aer. Este deseori ajunge să nu găsească destul lapte, creându-s
iritabil, dar nu din cauza hranei. Sugarul are astfel un cerc vicios.
nevoi deosebite.
să-l calmezi înainteHrăneşte-l frecvent.
de a-l alăpta. Încearcă
Dacă este Tratamentul
alăptărilor, constăpoziţiei
corectarea în creşterea frecvenţ
copilului la sân
foarte agitat, îi va fi greu să prindă sânul. Sti- mulgerea sânilor. Sugarul trebuie alăptat de c
mulează-l să sugă punându-i pe buze câteva pi- puţin 8 - 10 ori în 24 de ore. Este bine să n
cături de colostru sau lapte. Îndepărtează-l uşor treacă mai mult de 3 ore în timpul zilei şi 5 o
de la sân dacă înghite prea lacom. După o scurtă  în timpul nopţii între alăptări. Suptul trebuie s
pauză, oferă-i din nou sânul. Ajută-l să eructeze golească cel puţin un sân la fiecare alăptar
des. Corectează poziţia ţinând copilul culcat Dacă nou-născutul nu suge destul, goleşte-

29
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 41/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

sânul prin mulgere pentru a creşte producerea ganizaţii de sprijin care îţi pot furniza inform
de lapte. ţii utile.
Când nou-născutul nu suge suficient pentru Fragmente de placentă reţinute în uter sca
că este bolnav, prematur, sau are malformaţii ale secreţia de prolactină. Este necesară eliminare
gurii, secreţia de lapte tinde să scadă. Este ne- acestor fragmente prin chiuretaj.
voie de golirea manuală a sânilor după fiecare
supt. Laptele
folosit muls poate fi colectat pentru a fi
mai târziu. Prea mult
Furia lapte
laptelui provoacă sâni sensibili, foar
Dacă nou-născutul oboseşte repede, medicul măriţi către axilă, pulsatili.
 îţi poate recomanda să-l alăptezi doar 5 minute Umflarea sânilor poate aplatiza mamelonu
la fiecare sân, urmat de un supliment de lapte făcând dificil suptul. Această dificultate scad
muls sau de formula de lapte praf adaptat, date după o zi două, dar poate continua dacă alăpt
cu biberonul sau un sistem de alăptare supli- tul este prea scurt, prea rar sau ineficient. Dac
mentar. Ambele metode necesită mai puţin efort  în asemenea cazuri, sânul nu este golit prin mu
din partea sugarului. Este de preferat alimenta- gere, secreţia laptelui scade progresiv.
rea cu linguriţa, decât cu biberonul pentru că nu Sugestii:
există riscul de a refuza sânul. - Alăptează frecvent, chiar dacă trebuie s
Suptul poate fi ineficace dacă sugarul nu a trezeşti copilul.
 învăţat să-şi coordoneze muşchii feţei pentru - Nu pune copilul la piept când areola es
supt. Până când va învăţa, poate avea nevoie de prea dură, fermă.
alimentaţie suplimentară. Înainte de orice reco- - Mulge sânul înainte până devine m
mandare pentru suplimentare, medicul sau moale.
moaşa vor controla dacă mama alăptează corect. - Poartă sutien de alăptare, nu prea strâns,
Oboseala şi stresul mamei pot scădea producţia şi noapte.
de lapte. Tratamentul impune repausul complet - Pentru a micşora durerea masează sânul î
al mamei şi alăptarea frecventă. Se va încearca timpul alăptării, foloseşte comprese reci înt
o zi de repaus complet la pat, urmată de 3-4 zile alăptări, ia un paracetamol.
relativ liniştite, urmărind satisfacţia copilului la - Alăptează copilul cel puţin 10 minute la fi
supt. Reluarea precoce a serviciului poate scă- care sân. Încurajează copilul să sugă la un sâ
dea producerea de lapte. Pentru a mări secreţia până când acesta se înmoaie, chiar dacă sug
de lapte se poate încerca, chiar la locul de mai puţin din celălalt. Când nu suge destu
muncă, mulgerea manuală sau cu pompa la fie- petru a goli sânul, foloseşte pompa.
care 4 ore. - Consultă de îndată medicul dacă toate ace
Deshidratarea este o cauză mai rară; mama tea nu sunt eficace.
care alăptează trebuie să bea destule lichide
pentru a urina la fiecare 3 ore, iar urina este de-   Mameloanele dureroase sau infecţii a
colorată. Excesul de lichide nu duce însă la o se- sânilor  (Vezi cap. Sarcina şi naşterea- Lăuzia- Problem
creţie mai mare de lapte. ale sânilor după naştere)
  Mamele malnutrite pot produce ceva mai Pot scădea frecvenţa alăptării şi producere
puţin lapte decât cele bine hrănite, dar calităţile de lapte. Alăptatul însă trebuie continuat iar teh
nutritive şi antiinfecţioase ale laptelui sunt la fel nica alăptării corectată. Este normal un uşo
de bune. Alimentarea suplimentară ajută aceste disconfort în primele zile de alăptare. Dacă du
mame să producă suficient lapte, îmbunătă- rerea este însă intensă şi persistentă, trebuie g
ţindu-le
Cauzaînhormonală
acelaşi timp sănătatea.
(secreţia de prolactină) este sită cauza, Mamelonul
vindecarea. pentru a dureros
îndepărta
poateşifi trau
aju
foarte rară. Există unele medicamente (de exem- matizat, iritat sau infectat. Se pot observa cr
plu, Metoclopramid şi Plegomazin), care ar pături, vezicule, cruste la nivelul lor.
putea stimula secreţia de lapte, având însă şi Mameloanele traumatizate se datorează p
efecte secundare, nu trebuie folosite decât cu ziţiei incorecte la supt, când gingiile copilului
avizul special al medicului. Cere ajutorul medi- poziţionează pe mamelon şi nu pe areolă. De
cului care supraveghează copilul sau unor or- eori copilul nu a deschis suficient gura sau gin

296
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 42/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 Alimentaţia nou-născutulu
giile au alunecat pe mamelon, mama nu şi-a strânge între degete.
strâns sânul între degete sau sânii sunt prea
plini.
Mameloanele iritate, înroşite, usturânde, pot
fi datorate unor ciuperci, dermatite, eczeme, im-
petigo. Consultă un dermatolog, în acest caz.
Copilul
de aceeapoate avea
trebuie săşifiţi
el otrataţi
infecţie la nivelul gurii,
concomitent. Corect Incorect
Prinde sânul deasupra
Indicaţii pentru îngrijirea mameloanelor du- areolei şi apasă către tine
reroase:
- Verifică prinderea sânului şi poziţia corectă Redresarea corectă şi incorectă a mamelonulu
la supt. Foloseşte poziţii de supt, în care poţi inversat
controla capul copilului, de exemplu poziţia
mingii de fotbal american. Întrerupe suptul dacă - Mamelonul plat se evidenţieză prin prin
nu are o poziţie corectă. derea între 2 degete.
- Ia o tabletă de paracetamol cu o jumătate - Poţi purta căpăcele de sân, cu o jumătate d
de oră înainte de alăptare. oră înainte de alăptare, pentru mameloane în
- Începe alăptarea cu sânul mai puţin dure- fundate sau inversate. Ele ar putea fi confecţio
ros, masează-ţi sânii în timpul alăptării, limi- nate din capace de plastic, cu o bandă d
tează suptul la 10-15 minute de fiecare parte şi leucoplast pusă în jurul marginii libere pentru
alăptează-l mai des. nu răni. Ele se pun în sutien.
- Nu încerca să rupi crustele formate, ele se - Pentru a uşura prinderea sânului pompa d
pot reinfecta. Dacă ai posibilitatea, foloseşte muls este foarte eficientă înainte de alăptare sa
pansamente de Hidrogel sau glicerină, care se poate unge mamelonului cu lapte, colostr
ajută vindecarea. apă îndulciă cu zahăr.
- Menţine lactaţia prin mulgere frecventă, cel - Cere ajutorul unei asistente cu experien
puţin de 8 ori pe zi, dacă nu poţi avea o pompă  în lactaţie.
electrică de muls. Înţărcarea precoce nu este avantajoasă. Se r
- Dacă nu deschide suficient gura, oferă-i de- comandă alăptarea pentru un an, timp în ca
getul să-l sugă pentru a o deschide mai larg. scade riscul de alergii alimentare, iar sugarii
- Dacă leziunea este infectată ai nevoie de un dezvoltă bine cu o alimentaţie diversificată. Su
unguent cu antibiotice sau tratament cu anti- garii înţărcaţi prematur prezintă ulterior m
 biotice pe gură (dacă vindecarea întârzie), de- frecvent crize de plâns, agresivitate, dificultă
oarece există riscul de mastită.  în ataşarea de cei care îi îngrijesc şi în formare
de legături intime mai târziu. Înţărcarea es
 Mameloane deformate plate, înfundate, cu-  însă o decizie personală, ea trebuie făcută gr
tate sau inversate dat.
Pot crea dificultăţi în alăptare, mai ales când
sânii sunt plini cu lapte. Deseori mameloanele Durerile de sân
sunt dureroase. Mama dă atenţie la prinderea Apar în cursul furiei laptelui, la 2-4 zile dup
sânului de către copil, în detrimetntul poziţiei naştere. O durere profundă, ascuţită, simţită
de supt.  începutul alăptării, poate fi datorată umpler
Sugestii pentru îngrijire: rapide a sinusurilor lactifere şi dispare după pr
- Pune
naştere. copilul
Evită la sân
suzeta sau în primele 2 ore după
biberonul. mele săptămâni.
mastite Mai rar durerea este cauza un
(Vezi cap. Sarcina şi naşterea- Lăuzia- Problem
- Stimulează mamelonul înainte de alăptare, ale sânilor după naştere).
prin masaj uşor, gheaţă aplicată local.
- Pentru a redresa mamelonul inversat,  Mama bolnavă
prinde sânul, între degetul mare şi restul dege- Dacă ai o răceală sau gripă nu e nevoie să î
telor, la 3-5 cm distanţă de areolă şi aplică o pre- trerupi alăptarea. Copilul a fost deja expus
siune pe sân, către peretele toracic, fără a-l virus, iar anticorpii din lapte îl apără împotriv

29
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 43/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

 bolii. Bea suficiente lichide pentru a evita des- tele mamelor prematurilor este foarte bogat î
hidratarea, chiar dacă nu ai poftă de mâncare. proteine, fiind cel mai bun lapte pentru nou
Dacă eşti internată în spital, mulge-ţi sânii născutul prematur;
frecvent, pentru a nu pierde secreţia de lapte şi - sânii măriţi, mameloane anormale;
păstrează laptele corespunzător pentru a fi dat - poziţia incorectă la supt;
copilului acasă - copilul somnoros;
Dificultăţi ale copilului la sân - copii agitaţi,
perioadele datorită
de creştere foamei
rapidă (între- mai
2 şi 3ales
săpî
la 6 săpt şi la 3 luni)- , colicilor, nevoilor crescut
Refuzul suptului sensibilităţii alimentare, alergii, refluxului ga
Cauze: troesofagian sau alte boli mai grave.
- protruzia limbii (limba mare), opreşte in- Sugestii:
trarea mamelonului în adâncimea gurii. Copilul - Fii sigură că poziţia şi tehnica de supt es
suge foarte puţin astfel şi nu se dezvoltă cores- corectă. Observă poziţia limbii când copilul a
punzător. El trebuie încurajat să deschidă gura gura deschisă. Dacă este curbată către ceru
mare prin stimularea reflexului de supt, pozi- gurii, coboară-o cu degetul, apasă buza de jo
ţionare corectă; sau bărbia copilului.
- scoaterea limbii în timpul suptului. Copilul - Calmarea copilului agitat, prin aplicarea c
 împinge mamelonul afară, uneori după ce a torva picături de apă îndulcită sau lapte pe buz
supt biberonul; sau înfăşarea lui într-o pătură subţire.
- „limba legată” (aţa limbii este scurtă, ata- - Înmuirea areolei în tensiune prin freca
şată de vârful limbii) nu permite presarea ma-  între degete sau mulgere, înainte de supt.
melonului pe cerul gurii pentru a suge - Oferă-i degetul sau aplică gheaţă pe m
 îndeajuns. El poate suge, însă un deget sau un melon înainte de a-l pune la sân.
 biberon. În asemenea cazuri frenul se taie. Ope- - Încearcă alăptări scurte de câteva ori pe z
raţia durează câteva secunde; - Ai răbdare şi persistă. Cele mai multe dif
- bărbia mică, retrasă înapoi îngreunează cultăţi dispar după 7-10 zile, deşi uneori du
suptul, deoarece copilul are nevoie să atingă cu rează o lună întreagă.
 bărbia sânul, înaintea contactului buzei supe-
rioare cu acesta. Asigură-te că sânul nu este prea Intoleranţa la lapte (Vezi cap. despre deficitul
plin şi apleacă uşor spre spate capul copilului, lactază, fenilcetonurie, galactozemie şi alergia la laptele
 înainte de a-l pune la sân. Mulge-te şi oferă-i cu vacă)
 biberonul laptele. După vârsta de 6 săptămâni
situaţia se remediază şi copilul va putea să sugă Supt insuficient cu scădere în greutate sa
mai bine; creştere întârziată
- copii cu defecte de naştere, gură de lup, Scăderea în greutate după naştere este fizi
 buză de iepure; logică şi va fi recuperată curând, fără a fi nec
- cerul gurii înalt nu permite comprimarea sară suplimentarea cu formulă de lapte pr
mamelonului, pentru a stoarce laptele în gura adaptat. Când secreţia de lapte nu se stabileş
sa. Poţi verifica aceasta prin inspecţia amănun-  în a 3-4 a zi, când alăptarea se face rar, copilu
ţită a gurii sau cu degetul mic plasat pe cerul nu suge corect sau este bolnav, pierderea sa î
gurii copilului. Dacă nu-i vezi cerul gurii sau greutate poate fi excesivă. Dacă pierde pes
acesta este mai arcuit decât o lingură de supă, şi 10% din greutatea sa de la naştere sau creşte m
dacă nu îl Ca
prea înalt. poţiremediu
atinge se
curecomandă
degetul, atunci este
mulgerea puţin
Undesugar
30 g/ziare
după a 5-a ziînatunci
nevoie medieia măsuri
de 18
după fiecare supt şi oferirea laptelui cu bibero- ml/kg/zi. Pentru un nou-născut de 3,2 kg, nec
nul la sfârşitul suptului. Mulsul se continuă sarul pe 24 de ore va fi 180 x 3,2=576 ml/zi, cee
timp de câteva săptămâni până ce copilul se ce înseamnă 75 ml pentru o masă, el având n
dezvoltă mai bine şi suge mai puternic. voie de 8 mese pe zi. Alăptează copilul 10-
- prematurii pot avea reflexul de supt şi cel minute la fiecare sân, de 8 ori pe zi. Producţ
de deglutiţie (înghiţire) slabe sau absente. Lap- de lapte creşte mai mult, dacă îl alăptezi fre

298
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 44/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 Alimentaţia nou-născutulu
Tabelul 49. Cantităţile de lapte necesare în ptomelor la mamele astmatice, care se opre
 primele 5 zile după întreruperea tratamentului. Transpiraţi
Vârsta copilului Lapte necesar urina şi laptele pot avea un miros de sirop d
pentru un supt (ml) arţar. Trebuie folosit cu grijă dacă mama are tr
24-48 ore sau a 2-a zi 15 cut de diabet, astm, migrene, boli de inimă, h
pertensiune, alergii la arahide. Es
a 3-a zi 20
a 4-a zi 30 contraindicat
asupra în ultima
sugarului parte a sarcinii.
sunt minore: mirosul Efecte
specif
a 5-a zi 45 de arţar este temporar, scaune apoase, verzu
gaze şi nelinişte.
Când efectul terapeutic scade se poate as
vent şi scurt decât rar şi perioade lungi. Pentru cia cu schinelul sau cu medicamente care st
a stimula, în plus, producţia de lapte, te poţi mulează secreţia de lapte.
mulge cu pompa după fiecare alăptare. Oferă-i Schinelul (scaietul pătat, Cnicus Benedictu
copilul cu biberonul laptele muls sau suplimen- Carbenia Benedicta, ciulinul Sf. Benedict, ciu
tează cu formulă de lapte praf adaptat, dacă nu nul amar) a fost folosit tradiţional cu numeroa
ai lapte suficient. Cântăreşte copilul periodic la indicaţii: stimulent al poftei de mâncare, secr
câteva zile, pentru a evalua creşterea lui în greu- ţiei de lapte, diuretic, expectorant, inflamaţ
tate. Pe măsură ce copilul creşte nevoile lui de tulburări menstruale. Se foloseşte sub formă d
lapte cresc de asemenea. capsule, 3 capsule de 3 ori pe zi. Planta stimu
lează menstuaţia şi avortul şi trebuie evitată î
Stimularea secreţiei de lapte timpul sarcinii. Nefiind studiat la femeia car
Când producţia de lapte este insuficientă, în alăptează, unele publicaţii medicale nu reco
ciuda folosirii unei tehnici corecte de alăptare, mandă, din prudenţă, folosirea acestui produ
se poate încerca stimularea ei cu plante medici- pentru creşterea secreţiei de lapte.
nale şi medicamente. Plantele medicinale mai Medicamente care stimuleză producerea d
eficace în creşterea secreţiei de lapte sunt Fenu- lapte sunt Domperidonul şi Metoclopramidu
greek (schinduful sau trigonella foenum grae- Domperidonul este preferat, deoarece are m
cum) şi Schinelul. puţine efecte secundare. Produce rareori cramp
Fenugree- abdominale, gură uscată, dureri de cap. Acţio
kul a fost folo- nează prin stimularea glandei hipofize, ca
 sit
în demedicina
secole creşte secreţia de prolactină. Cu metoclopram
mama poate prezenta somnolenţă, foarte ra
tradiţională a agitaţie, caz în care se întrerupe tratamentu
multor po- Acest medicament nu trebuie folosit mai mu
poare, pentru de o lună, deoarece poate favoriza apariţia d
a creşte secre- presiei.
ţia de lapte, a Soluţiile menţionate anterior pot fi uneo
Fenugreekul şi schinelul stimula con- ineficace dacă scăderea producerii de lapte
tracţiile ute- datoreşte:
rine, ca şi - intervenţiei chirurgicale pe sân, care cu
expectorant, laxativ etc. Se foloseşte sub formă prinde areola şi mamelonul,
de capsule, a câte 580-610 mg , câte 2-4 capsule - sânilor hipoplastici cu insuficient ţesu
de 3 echivalentul
este ori pe zi. O linguriţă de pulbere
a 4 capsule. sau seminţe
Preparatele de ceai glandular,
- furiei laptelui intensă, dar neîngrijită corec
din seminţe sunt prea diluate pentru a produce - golirea frecventă a sânilor prin mulgere. Î
un efect favorabil. Secreţia de lapte începe să asemenea cazuri este necesară suplimentarea c
crească, după 24-72 ore, deşi la unele femei efec- formulă de lapte praf adaptat prin biberon sa
tul apare mai târziu. Este un produs destul de pungă cu tub de plastic ataşat la sân.
sigur, fiind bine tolerat de mamă şi sugar. Se Copilul preferă alăptarea cu biberonul, d
poate folosi pe parcursul a câteva luni. Efectele oarece depune un efort mai mic la supt, da
secundare sunt rare: diaree, accentuarea sim-
29
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 45/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

aceasta nu - Ajută-l să eructeze după ce suge la un sâ


este avanta- ţine-l pe genunchi, ridicat şi uşor apleca
  joasă pen- Schimbă-i scutecele.
tru mamă, - Ai răbare şi persistă. Dacă nu suge timp d
pentru că 10-15 minute, lasă-l să doarmă şi încearcă d
scade secre- nou după o jumătate de oră sau când îl vezi c
ţia lactată
mai şi
mult.  începe să se
- Cere trezească.
ajutorul unei specialiste în lactaţie.
De aceea - Dacă pruncul este letargic şi nu se trezeş
unii pe- după 5-6 ore cu metodele enunţate, consultă d
diatri reco- urgenţă medicul.
mandă,
mamelor cu Copilul bolnav
secreţie de Suge mai puţin sau deloc. Totuşi se încear
lapte insufi- alăptarea în continuare, deoarece laptele d
Sistem suplimentar de alăptare centă, un mamă îl hrăneşte şi hidratează cel mai bine pen
sistem su- tru a se vindeca, iar în plus îl linişteşte. Mulg
plimentar rea este indicată pentru a menţine secreţia d
de alăptare. Acesta este compus dintr-o lapte atunci când copilul nu suge suficient.
„pungă” de plastic cu formulă de lapte praf Copilul febril se alăptează mai des pentru
adaptat, ataşată la gât, prelungită cu un tub sub- preveni deshidratarea. Consultă medicul. În ca
ţire de plastic, care se termină la nivelul mame- de diaree puternică cu deshidratare, medicul r
lonului. Copilul va suge astfel de la sân şi din comandă suplimentarea alăptării cu o soluţie d
tub în acelaşi timp. săruri minerale.
Dacă ai destul lapte, dar el nu creşte în greu-
tate atunci nu suge suficient. De exemplu, e pre- Contraindicaţiile alăptării
matur, adoarme nu poate să sugă.
Laptele de mamă poate hrăni complet u
Copilul somnoros la sân sugar. Alăptarea este recomandată pentru to
Dacă nou-născutul nu se trezeşte în ziua sugarii cel puţin în primele 4-6 luni de viaţă.
doua pentru a suge, încearcă să-l trezeşti când Extrem de rar, alăptarea este contraindica
doarme superficial.  în cazuri de:
Sugestii: - boli grave debilitante ale mamei: suferin
- Desfaşă-l şi lasă-l doar în scutec sau îmbră- cardiace decompensate, renale, tuberculoză a
cat lejer. tivă şi caşexie;
- Freacă-i fruntea cu o batistă udată în apă de - hepatita A, B şi C, în condiţiile în car
robinet, nu de la gheaţă. mama este infectată, iar copilul nu este vaccin
- Luminează camera slab pentru a putea ţine la naştere;
ochii deschişi. - folosire de medicamente anticanceroase sa
- Vorbeşte-i. droguri ilegale (cocaină, heroină);
- Pune-l la sân doar după ce s-a trezit. - radioterapia ambilor sâni. Radioterapia
- Ţine-l în poziţie ridicată sau, dacă adoarme un sân nu împiedică alăptarea la celălalt sân;
repede, culcat pe o parte. - infecţia cu HIV, deşi concluziile nu sun
- Pune-i
stimula pe buze
reflexul clostru sau
de prindere lapte pentru a-i
a sânului. unanime.
tării; OMS-ul recomandă continuarea alăp
- Masează-ţi sânul pentru a creşte fluxul de - consumul excesiv de alcool, peste de 2 p
lapte şi a-l incita să sugă mai puternic. hare de vin sau echivalentul lor, pe zi;
- Masează-l uşor în timp ce-l alăptezi pentru - fumatul;
a-l ţine treaz. - în cazuri de concentraţii crescute de DDT
- Schimbă poziţia de alăptare sau mută-l la mercur (Hg) în laptele şi sângele mamei; dec
celălalt sân. zia o ia medicul pentru fiecare caz în parte;

300
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 46/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 Alimentaţia nou-născutulu
- intoleranţa la lactoză (galactozemie) sau fe- sată la rece, carnea şi ouăle animalelor/păsăril
nilcetonuria la copil; hrănite cu seminţe de in şi de rapiţă, peşte d
- cauze ce ţin de copil: malformaţii ale gurii apă rece (păstrăv, scrumbie), pâine integral
ca buza de iepure şi gura de lup - contraindica- soia.
ţii relative. Trebuie avut mare grijă pentru că În timpul alăptării mama nu va face cură d
există riscul de aspira laptele matern. (Vezi cap. slabire. O femeie, de greutate medie, care alăp
Malformaţii ale tubului
În situaţii severe,digestiv).
medicul poate
indica ali- tează, trebuie
kcal/zi. să consume
Ai nevoie un minum
de mai multe de 180
proteine, gr
mentarea prematurilor cu un reflex de supt slab simi sănătoase, vitamine şi minerale decât î
sau absent sau a nou născuţilor bolnavi, cu lapte timpul sarcinii: vit A, C, E, B2, B6, B12, acid foli
de sân introdus direct cu sonda în stomac. acid pantotenic, biotină, colină, calciu, cupr
crom, iod, mangan, magneziu, seleniu, zinc.
Alimentaţia mamei care alăptează Dacă mama nu consumă suficiente calorii
proteine necesare pentru a produce lapte, co
Laptele mamei furnizează toate substanţele pul său le va furniza din propriile rezerve pân
necesare şi energia de care are nevoie nou-năs- când aceste depozite vor fi epuizate. Ea devin
cutul pentru a-şi dubla greuatatea în primele 4- obosită, agitată şi pierde rapid în greutate.
6 luni. Mamele cu o dietă sănătoasă, au un lapte Lichidele sunt foarte necesare. Cantitatea m
de calitate superioară, deşi şi cele malnutrite îşi nimă este de cel puţin 8 pahare de apă pe zi, m
pot alăpta copilul. ales înainte şi în timpul alăptării. Fructele şi za
Urmează principiile alimentaţiei echilibrate zavaturile conţin multă apă, care contribuie
din timpul sarcinii. Sunt necesare 500 de kcalo- hidratarea mamei. Trebuie evitate băuturile ca
rii pe zi în plus, faţă de când erai gravidă, ceea conţin cofeină (cafea, cola şi ceai rusesc) precu
ce presupune că consumi aproximativ 170 kca- şi cele alcoolice. Cafeina din cafea şi teobromin
lorii pe zi din rezervele de grăsime depozitate din ciocolată eliminate prin laptele de sân po
 în timpul sarcinii. Caloriile se iau din alimente irita nou-născuţii, provocând chiar tremurătu
nutritive, nu din dulciuri. Alimentele bogate în şi diaree. Alcoolul intră rapid în laptele de sâ
substanţe nutritive provin din 5 grupuri: atingând o concentraţie aproape egală cu ce
- pâine, cereale şi paste făinoase (6-11 porţii din sângele mamei. Organismul nou-născutul
pe zi); nu are capacitatea necesară eliminării alcoolu
- zarzavaturi (3-5 porţii pe zi); lui. Chiar un pahar de vin pe zi consumat d
- fructe (2-4 porţii pe zi); mama, care alăptează poate încetini dezvoltare
- carne, peşte, ouă, fasole şi nuci (2-3 porţii motorie a nou-născutului. În plus, alcoolul de
pe zi); hidratează, face copilul mai somnolent şi
- lapte, iaurt şi brânză (2-3 porţii pe zi). scade glucoza din sânge. La mamă efectele a
Alimentaţia zilnică ar trebui să includă 3 por- coolului sunt: oboseală crescândă, depresie, sl
ţii de proteine adică 15-20% din caloriile zilnice,   birea reflexului de secreţie a laptelui
iar grăsimile nutritive să formeze cam 30%. Res- adăugarea de calorii fără valoare nutritivă.
tul caloriilor va fi furnizat de glucide. Cantita- Mama are nevoie de 2000 mg de calciu pe
tea de proteine trebuie să fie mai mare decât în spre a-l înlocui pe cel eliminat prin lapte. Da
timpul sarcinii, cca 70 g/zi. Este nevoie de acest nu-l primeşte, copilul nu suferă, deoarece ca
echilibru în alimentaţie pentru ca laptele de sân ciul depozitat în oasele mamei va trece în lapt
să conţină toate substanţele nutritive necesare Este nevoie de 1,5 litri de lapte smântânit (d
creşterii
perioară,copilului.Alege
deoarece o partealimente de calitate
din ele trec su-
în laptele gresat) pentru acare
cesare mamei furniza calciul În
alăptează. şi proteinele n
lipsa acesto
copilului. Nu uita că grăsimile au valoare nu- cantităţi mari se poate folosi iaurt şi brânză (d
tritivă diferită. Când consumi grăsimi nesatu- păcate, pe ambalajul acestora nu figurează con
rate, care conţin acizi graşi esenţiali (omega 3), ţinutul în calciu). Alimentele nelactate nu co
aceştia apar în lapte şi contribuie la dezvoltarea ţin, în general, suficient calciu pentru mamă, d
creierului copilului şi a organelor de simţ. Se re- aceea este necesară o suplimentare atât a calciu
comandă să consumi ulei de in, de rapiţă pre- lui cât şi a vitaminelor; este indicat a se continu

30
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 47/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

cura cu vitaminele luate în timpul sarcinii. dacă medicamentul va face rău copilului, dacă va sc
Consumul de fier este important pentru dea secreţia de lapte, dacă sunt şi alte modalităţi m
mama care alăptează. Alimente bogate în fier sigure sau mai bune de tratament.
sunt organele (ficat, rinichi şi inimă), carnea, Companiile de medicamente care încearcă să
peştele şi cerealele suplimentate cu fier. apere de posibilele complicaţii legale pot recomand
 în prospectul medicamentului să nu fie folosit în tim
 Alimente care produc
Cele mai multe mametulburări
pot servi la sugar 
fără dificul- pul alăptării.
necesar. Într-oUneori
răcealămedicamentul
se poate obţinepoate
acelaşisăbene
nu f
tăţi alimente ca varză, ardei, usturoi sau ceapă în ciu prin inhalaţii, lichide suplimentare şi trecerea tim
timpul alăptării. Unii sugari însă pot fi agitaţi în pului; alteori tratamentul poate fi amânat până
primele 24 de ore, dacă mama a consumat: copilul creşte şi alimentaţia i se diversifică (de exem
- alimente picante şi care produc gaze: condi- plu examene radiologice cu substanţe radioactive
mente, usturoi, ceapă, varză, brocoli, conopidă, Alteori se poate alege medicamentul care trece c
linte; mai puţin în lapte (de exemplu, antiasmaticele inh
- sucuri sau fructe de citrice; latorii în loc de tablete).
- scorţişoară; Înainte de a lua un medicament ar trebui să ţ
- alimente ce conţin cofeină (unii sugari sunt seama de:
sensibili la ea); - Vârsta şi maturitatea nou-născutului. Abilitatea d
- produse lactate care pot provoca alergii şi de a metaboliza medicamente este mai scăzută
colici. copii prematuri.
Uneori nou-născutul prezintă simptome re- - Nevoia ta de tratament. Dacă ai o boală care
petate, erupţii cutanate, secreţii nazale, vărsă- ameninţă sănătatea şi capacitatea de a îngriji copilu
turi, diaree, scaune verzi, roşeaţă în jurul atunci trebuie să iei medicamente. Beneficiile su
anusului, balonare abdominală, colici, refuzul mai mari decât riscurile.
de a suge, agitaţie în timpul suptului, respiraţie - Durata tratamentului. O boală cronică necesi
grea şuierătoare. Acestea pot fi semne de alergii tratament îndelungat, dar în cazul în care foloseş
la alimentele consumate de mamă. Dacă în fa- medicamente doar câteva zile, poţi întrerupe eve
milie există un istoric de boli alergice sau alergii tual orarul de alăptare.
alimetare, se recomandă ca mama să evite ali- - Istoria şi persistenţa medicamentului în organism
mente ca ouă, lapte de vacă, peşte, nuci, arahide, Medicamentele foarte bine cunoscute de ani de zil
migdale amare. au riscuri predictibile. Unele medicamente se elimin
Gazele în exces, agitaţia sunt produse de ali- din organism după câteva ore, altele în schimb rămâ
mente care îţi produc gaze şi te balonează pe timp îndelungat în corp şi s e acumulează.
tine însuţi. Încearcă să le reduci. Unele cazuri de - Calea de administrare. Felul în care trebuie să i
colică manifestate prin plâns şi iritabilitate pre- medicamentul determină concentraţia de substan
lungită, pot fi ameliorate prin eliminarea lapte- activă care ajunge în sângele tău şi apoi la copil. d
lui de vacă din alimentaţia mamei. exemplu cele intravenoase, ajung direct în sânge
Se recomandă evitarea cantităţilor excesive apoi rapid în concentraţie mare la copil.
de chimicale din alimentaţie, cum ar fi zaharina. Unele medicamente pot influenţa secreţia ta d
Aspartamul este bine tolerat, cu excepţia copii- lapte, prin inhibare sau stimulare, deşi ele pot fi ind
lor cu fenilcetonurie. Conservanţii, culorile şi cate pentru tratamentul altor afecţiuni (furosemid
aromele artificiale precum şi stabilizatorii sunt, indicat în boli cardiace, scade secreţia lactată).
de asemenea, suspectate că dau tulburări diges- Efectele secundare ale unor medicamente, cu p
tive
mului sugarului şi se recomandă
lor în timpul alăptării. evitarea consu-
tenţial toxic,
men scurt.
pot şi
Chiar
necesita oprireacare,
medicamente
alăptatului, pesu
de obicei,
te
sigure pentru sugari, pot produce reacţii alergice n
Medicamente care trec în lapte (*) predictibile, ca erupţii cutanate. Iritabilitatea, diaree
somnolenţa sunt efecte adverse minore, care nu n
Cele mai multe medicamente luate de mamă intră cesită consult pediatric.
 în lapte, în proporţii variabile. Înainte de a lua un me-
dicament în timpul alăptării, mama trebuie să întrebe
* A contribuit Dr. Cosmina Popa
302
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 48/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 Alimentaţia nou-născutulu
 Medicamentele comune şi precauţii în folosirea este de evitat deoarece poate scade producţia laptelu
lor   Antireumatice, antialgice, antimigrenoase. Fără ri
 Antiacneice. Tretinoin-ul nu prezintă risc dacă este curi sunt : acetaminofenul, ibuprofenul, diclofenac
aplicat numai pe faţă. Ai grijă să nu atingi pielea co- Cu prudenţă se foloseşte aspirina – dacă iei o pasti
pilului cu zonele de piele tratate. Alte produse topice, nu alăpta cel puţin o oră după, codeina – 1 tabletă d
ca eritromicina, clindamicina, benzoil peroxid sunt de 30mg la 4 ore. Contraindicate sunt: antireumatice
asemenea
zată peste sigure. Isotretinoinul
2 săptămâni), şi tetraciclina
nu se recomandă (utili-
când al- etanercept
min), şi infliximab,
analgezicele antimigrenoasele
narcotice (ergot
ca meperidin, morfin
ăptezi. fentanil.
 Anestezice. Locale sau generale, anestezicele se  Anticanceroase. Sunt printre cele mai toxice med
pare că nu sunt contraindicate în timpul alăptării. camente utilizate în medicină. În general alăptare
 Antibiotice. Aceste medicamente pot întrerupe trebuie întreruptă pe timpul utilizării lor.
echilibrul microorganismelor normal prezente în  Medicamente pentru afecţiuni respiratorii
gura şi intestinele copilului, provocând uneori, dia-  Antiastmatice. Acestea conţin bronhodilatatori sa
ree, erupţii fesiere. Dacă sângele apare în scaunul co- corticosteroizi sub formă de sprayuri inhalatorii sa
pilului, anunţă medicul imediat. Aminoglicozidele, tablete. Sprayurile nu prezintă riscuri în timpul ală
eritromicina, azitromicina, furazolidonul, vancomi- tării, deoarece ating concentraţii foarte mici în cor
cina nu prezintă riscuri pentru nou-născutul. Reacţii Teofilina, aminofilina, ocazional pot produce mi
alergice pot surveni, cu utilizarea cefalosporinelor tresăriri musculare, iritabilitate.
(cefalexin, cefuroxim), penicilinelor.  Antitusive, expectorante. Cele mai utilizate su
Atenţie cu: clindamicina – poate produce diaree guaiafenazina şi dextrometorfanul, care sunt sigu
cu sânge şi candidoză bucală; claritromicina – dă  în timpul alăptării.
icter, izoniazida – utilizată pentru tratamentul TBC, Decongestionante. Sprayurile nazale sunt prefera
poate afecta ficatul copilului şi dă icter; metronida- tabletelor. Decongestionantele orale produc agitaţi
zolul – alăptarea necesită întrerupere şi se reia după iritabilitate, scad secreţia lactată. Dacă intenţionezi
24 de ore de la terminarea tratamentului; tetraciclina foloseşti asemenea medicamente, alege unul care co
– produce o colorare în galben a dinţilor copilului. ţine mai puţin de 30 mg de pseudoefedrină.
 Anticoagulante. Fără risc în timpul lactaţiei sunt:  Antihistaminice. Sunt folosite în tratamentul ale
heparina, enoxaparina, warfarina. De evitat: ticlopi- giilor, tusei, răului de mişcare, ca şi sedative. E
dina şi clopidogrelul deoarece pot scădea funcţia ajung în laptele mamei şi pot induce somnolenţă, i
plăcuţelor sangvine. tabilitate nou-născutului. Loratadina şi fexofenadin
 Anticonvulsivante. Sunt indicate în tratamentul sunt bine tolerate. Meclizina, luată în răul de mişcar
epilepsiei, tulburări de dispoziţie. Ele trebuie luate cu este preferată plasturelui cu scopolamină, care poa
prudenţă, deoarece pot induce modificări de com- scade producţia de lapte.
portament copilului.  Medicamente pentru afecţiuni digestive
Atenţie la: carbamazepină – trulburări hepatice,  Antagonişti H2 ai histaminei. Famotidina, niza
icter, clonazepam, lamotrigen – dă erupţii cutanate, dina sunt cele mai sigure din această clasă, utiliza
somnolenţă, fenobarbital – este destul de sigur, dar pentru scăderea secreţiei acide gastrice. Cimetidin
poate da somnolenţă, dezinteresul copilului pentru de utilizat cu precauţie.
supt, acidul valproic – afectează ficatul, fenitoina – Inhibitori ai pompei de protoni. Omeprazol, esom
este destul de sigură. prezole, lansoprazole nu prezintă riscuri pentr
 Antifungice. Clotrimazolul, miconazolul, flucona- sugar.
zolul, amfotericina, nistatinul utilizate în tratamentul  Antiacide. Aceste medicamente se pot utiliza
infecţiilor fungice vaginale,
sugar. candidozei
bucale nucand
pre- timpul alăptării,Metoclopramid.
deoarece nu prezintă riscuri. pent
zintă riscuri pentru Nu lua ketoconazol Domperidon, Sunt utilizate
alăptezi pentru că este toxic. a stimula motilitatea intestinală, dar sunt de asem
 Antiparazitare. Se pot folosi fără riscuri permetrin- nea folosite pentru creşterea producţiei de lapte. Tr
pentru păduchi, mebendazol – pentru viermi. Se evită  buie folosite cu precauţie, numai cu recomandare
lindane, care rămâne în sânge mult timp. medicului. Metoclopramidul nu se recomandă m
 Antivirale. Aciclovirul şi valaciclovirul, indicate în melor cu istoric de depresie.
infecţia cu herpes, nu prezintă riscuri. Amantadina Laxative. Cele care nu se absorb în sânge sunt fă

30
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 49/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

nici un risc pentru sugar: metamucil, docusat sodic, lui, scad secreţia lactată şi prin urmare sunt de evit
supozitoare cu glicerină, laptele de magneziu. Laxa-  în timpul alăptării. Celelalte, doar monohormona
tivele mai puternice sunt absorbite în sânge şi pot se pot folosi fără risc. Pilula de dimineaţă se foloseş
produce diaree la sugar, dar pot fi folosite cu pru- cu prudenţă, datorită dozei mari de hormon, dar n
denţă de către mamă , ocazional, în doze mici. Aces- ar trebui să producă modificări ale secreţei lacta
tea sunt senna, bisacodil, lactuloza. fiind o singură doză.
 Antidiareice
difenoxilat . Unele
nu au medicamente
fost studiate ca loperamid
şi se recomandă şi
evita- suntCorticosteroizi.
prednisonul,Medicamente din această categor
cortizonul, metilprednisolone, tr
rea lor, pe cât posibil. Salicilatul de bismut este toxic amcinolone. Cure scurte (4-5 zile) şi doze mici nu pr
pentru copil şi nu este indicat. zintă nici un risc pentru sugar. Curele lun
 Medicamente pentru afecţiuni cardiovasculare (săptămâni, luni) cu doze moderate, mari sunt fol
Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei: cap- site cu prudenţă deoarece nu se ştie ce modificări pr
topril, enalapril, quinapril, benazepril se pot utiliza duc acestea asupra sugarului în creştere.
 în timpul alăptării, fără risc. Hormoni tiroidieni. În doze moderate aceştia su
Beta blocante. Propranolol, metoprolol, labetalol fără riscuri pentru sugar. Totuşi, doze mari, peste 1
ajung în lapte în cantităţi extrem de mici şi sunt fără microg de levotiroxină, pot afecta copilul.
risc pentru copil. Medicamentele cu durată mai lungă  Antilipemiante. Medicamentele indicate pent
de acţiune, acebutolol, atenolol, nadolol, sotalol, ti- scăderea nivelelor ridicate de grăsimi rele din sâng
molol, trec în lapte în cantităţi mai mari şi ar trebui nu au fost studiate în timpul alăptării. Colesterol
evitate în timpul alăptării. este esenţial pentru o bună dezvoltare a creierul
Blocante ale canalelor de calciu. Nifedipinul este cel nou-născutului, de aceea trebuie evitate medicame
mai mult studiat şi este sigur. Verapamilul, şi diltia- tele care scad colesterolul: „statine” - atorvastati
zemul se folosesc cu precauţie, la recomandarea car- simvastatin, lovastatin, pravastatin - şi „fibraţi”
diologului. gemfibrozil, fenofibrat. „Rezinele”- colestiramina, c
Digoxinul, hidralazina, metildopa, procainamida lestipol - ,nu se absorb în sânge şi deci pot fi folosi
sunt utilizate de mulţi ani în timpul alăptării şi nu cu siguranţă în timpul alăptării.
prezintă riscuri pentru sugar.  Antidepresive. Depresia postpartum poate avea s
Diuretice. Dozele mari de diuretice pot duce la rioase efecte pe termen lung, de aceea se recomand
scăderea secreţei lactate. Hidroclorotiazida o tabletă tratarea ei. Doze mici de sertralin, paroxetină, am
pe zi , în doze uzuale, nu prezintă riscuri. Spirono- triptilină, imipramină, nortriptilină, desipramină n
lactona apare în doze foarte mici în lapte şi prin ur- par să afecteze creşterea şi dezvoltarea sugarulu
mare este fără risc. Furosemidul, se utilizează cu Unele cu efecte sedative şi care trec în lapte în can
precauţie în doze mici, deoarece scade secreţia lac- tate mare ar trebui evitate: doxepină, fluoxetină, cit
tată. Total contraindicate sunt clortalidona şi alte diu- lopram, trazodon, litiu.
retice, al căror efecte asupra sugarului nu au fost Sedative
studiate. Barbiturice. Medicamente în acestă clasă includ: f
De evitat: Clonidina, reserpina, amiodarona, lo- nobarbital, amobarbital, secobarbital şi pot produ
sartanul, datorită frecventelor reacţii adverse şi toxi- somnolenţă nou-născutului. Pe cât posibil de evit
cităţii. sau folosit cu prudenţă.
Hormoni Benzodiazepine. Dintre toate sedativele, bezodi
 Antidiabetice. Insulina, acarboza, metforminul pot zepinele sunt cele mai frecvent utilizate. Ele inclu
fi utilizate fără risc în alăptare. Cu prudenţă se utili- diazepamul, lorazepamul, oxazepamul, etc. De
zează glibenclamida, tolbutamida, glipizid deoarece aceste medicamente sunt sigure la adulţi, ele su
nu
praexistă
prea multe informaţii despre efectul lor asu- greu metabolizate decele
nou-născuţi şi se acumulează
sugarului. organism, în special cu efect prelungit. De ace
 Antitiroidiene. Propiltiouracilul este fără risc, iar sunt preferate cele cu acţiune de scurtă durată, ca
metimazolul în doze zilnice de 20mg sau mai puţin, nu trec în lapte în cantităţi mari: oxazepamul, loraz
este de asemenea fără risc. pamul. Asemănător benzodiazepinelor este zolpid
Contraceptive. Există 2 tipuri de contraceptive: mul, care este fără riscuri pentru copil.
combinate (conţin progesteron şi estrogen) şi numai Droguri legale şi ilegale.
progesteronice. Cele combinate, datorită estrogenu-  Alcoolul. Trece foarte repede în laptele mame

304
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 50/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 Alimentaţia nou-născutulu
Cantităţi mari de alcool, consumate într-un timp tată mai orizontal la nou-născut; scade dezvo
scurt, pot îmbăta sugarul şi opri secreţia laptelui. O tarea optimă a mandibulei şi dinţilor compar
 băutură alcoolică ocazională (o bere, un pahar de tiv cu sugarii alăptaţi la sân mai mult de 6 lun
vin), probabil nu este un pericol pentru sugar, dar Nici un preparat comercial nu poate fi consid
este prudent să aştepţi cel puţin 2 ore până ce îl al- rat un înlocuitor complet al laptelui de mam
ăptezi. Consumarea zilnică de alcool, duce la tul- deşi poate fi un înlocuitor eficace. Formulele c
 vitaminei
burări hormonale (hipoglicemie,
D) la nou-născut, întârziereamalabsorbţia
dezvoltării merciale
tele suntnemodificat.
de vacă mai bune însă, comparativ cu lap
musculaturii şi a coordonării mişcărilor. Severitatea Laptele adaptat pentru sugar este o bună im
tulburărilor la nou-născut depinde de cantitatea de itaţie a celui de sân. Formula de lapte praf adap
alcool consumată zilnic. tat reprezintă un aliment complet şi nu necesi
 Amfetamine. Acestea sunt puternici stimulanţi ai suplimentare. Alimentaţia din biberon oferă
creierului şi produc agitaţie, irascibilitate, plâns pre-  bertate mamei, care lucrează în afara casei.
lungit nou-născutului. De evitat în timpul alăptării. Alimentaţia artificială poate fi avantajoasă
Cofeina. Se găseşte în cantităţi moderate şi în unele cazul când copilul este cu boli alergice seve
 băuturi răcoritoare. Ea nu produce probleme la sugar, sau mama urmează un tratament cu medic
dar în cantităţi mari, peste 10 ceşti de cafea pe zi, pot mente, care sunt nocive pentru copil. Să n
agita copilul şi face să tremure. uităm dorinţa mamei care este un factor impo
Cocaina. Este extrem de toxică pentru sugar. tant în alegerea alimentaţiei artificiale.
Acesta este agitat intens, plânge continuu şi poate
avea convulsii. O mamă care a consumat cocaină nu Dezavantajele laptelui de vacă
ar trebui să alăpteze următoarele 24-48 de ore. Laptele de vacă este un aliment foarte bu
Fumatul. Nicotina apare în lapte. Copilul are risc pentru copiii după vârsta de un an, dar nu în
crescut pentru colici abdominale, infecţii respiratorii, ainte. Sugarii hrăniţi cu lapte de vacă modific
sindrom de moarte subită. Ideal este să te laşi de pentru copii (formula de lapte praf adaptat) pr
fumat. Dacă nu o poţi face încercă cel puţin să reduci mesc mai puţine enzime, hormoni, factori d
fumatul, să nu fumezi înainte de a alăpta, să nu fu- creştere, anticorpi, proteine specifice, zahăr
mezi în aceeaşi cameră cu copilul. alte substanţe folositoare din laptele de mamă
Narcotice. Doze mari de narcotice (morfină), pro- Laptele de vacă este periculos pentru sug
duc depenenţa şi la nou-născut. Mamele dependente pentru că este expus la murdărire şi infectare în
de narcotice nu ar trebui să alăpteze. Totuşi mamele ainte de a fi consumat; poate infecta grav nou
care trec printr-un program de dezintoxicare şi sunt născutul. Conţine un număr mare de microb
sub tratament cu metadonă pot alăpta. Încă din timpul mulsului laptele se contam
nează cu microbi, care se înmulţesc apoi foar
Alimentaţia artificială a nou-născutului repede, mai ales la căldură. Cei mai frecven
sunt germenii fermentaţiei lactice care acre
În ciuda beneficiilor alăptării unele mame laptele, de aceea laptele trebuie fiert imedi
aleg sau sunt constrânse să-şi alimenteze artifi- după muls, păstrat la rece şi consumat cât m
cial copiii. Milioane de copii alimentaţi cu bibe- repede. Laptele de vacă nu trebuie folosit nici
ronul, se dezvoltă bine. Biberonul va fi folosit în dată nefiert, în special de către sugar. Alţi m
alimentaţia sugarilor în cazul suplimentării crobi din lapte pot provoca diaree: bacili Co
alăptării la sân, după înţărcare şi, foarte rar, ime- dizenterici, tifici, paratifici; sau afte bucale
diat după naştere. Suptul din sticlă este diferit chiar tuberculoză.
de cel deo la
creând sân; la sân
presiune copilulcu
de sugere se obrajii
lipeşte cu gura
şi trage Laptele
hrăniţi de vacă
exclusiv nu aredesuficient
cu lapte fier. Sugar
vacă necesită supl
 în jos laptele; buzele şi limba nu lucrează. La ment de fier, pentru a preveni anemia. Un cop
sticlă, copilul foloseşte buzele şi limba. poate avea deficit de fier chiar înainte de a
Dezavantajele suptului din biberon: favori- palid sau a arăta semne de anemie la probele d
zează infecţiile urechii mijlocii forţând lichidele laborator (scăderea hemoglobinei şi hematocr
şi secreţiile proprii din spatele gurii (faringe) în tului). Un avantaj al formulelor preparate (lap
urechea medie prin trompa lui Eustachio, orien- tele praf umanizat pentru sugar) faţă de lapte

30
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 51/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

simplu este suplimentarea cu fier. Formulele sunt însă superioare laptelui d


Proteinele din laptele de vacă sunt mai greu vacă integral, deoarece valoarea calorică şi con
de digerat şi pot provoca mici hemoragii în in- ţinutul în proteine sunt adaptate pe cât posib
testin care contribuie la anemie, încarcă funcţia vârstei sugarului; uneori sunt îmbunătăţite c
rinichiului şi creşte riscul de deshidratare (pier- aminoacizi cu valoare nutritivă mare şi sunt r
dere de lichide). duse unele săruri minerale (de sodiu şi potasiu
Laptele
laptele de vacăelare
de mamă: esteo cel
compoziţie
mai bun diferită de
lapte pen- protejând funcţia redusă a rinichiului la sugar
mic.
tru viţel dar nu şi pentru copilul nou-născut. Grăsimile din lapte sunt înlocuite parţial c
Raportul dintre calciu şi fosfor, important grăsimi vegetale (porumb, floarea soarelui, soi
pentru creşterea normală, nu este optim pentru  bogate în acizi graşi nesaturaţi, inclusiv acid
nou-născut, are insuficiente rezerve de vitamina noleic necesar pentru creştere, dar care nu poa
A şi acid linoleic (un acid gras folosit în dezvol- fi sintetizat de organism. Unele companii pro
tarea sistemului nervos) şi un exces de sodiu, ducătoare, adaugă DHA (acid docosahexaenoi
potasiu şi proteine. şi ARA (acid arahidonic), care intră în compoz
Nu are suficiente grăsimi nesaturate. Ele ţia acizilor graşi esenţiali. Sunt suplimentate c
sunt o sursă importantă de kcalorii şi sunt nece- vitamine, în special vitamina D, minerale, î
sare în special, pentru dezvoltarea creierului. special fier, necesare zilnic sugarului.
După vârsta de 1 an, laptele de vacă introdus în Pentru folosirea oricărei formule consul
alimentaţie trebuie să fie integral (nesmântânit), medicul pediatru.
până la vârsta de 2 ani; nu se recomandă folosi- Există mai multe feluri de formule:
rea laptelui degresat în această perioadă de cre- - Formule bazate pe lapte de vacă: Aptamil, En
ştere a copilului. famil, Nan-Beba, Similac, Milumil. Proteine
Nu conţine imunoglobulinele pe care le con- din lapte sunt modificate, pentru a fi mai dig
ţine laptele matern şi care protejează sugarul de rabile. Se adaugă mai multă lactoză, pentru
diaree şi infecţii respiratorii. Lipsa imuno- echivala laptele de sân. Grăsimea (untul) es
globulinelor face ca sugarii alimentaţi cu lapte  înlocuită cu uleiuri vegetale mai uşor digerabi
de vacă să fie mult mai sensibili la infecţii decât de copil. Sunt recomandate pentru sugarii la te
cei alimentaţi la sân. meni şi cei prematuri fără nevoi nutriţiona
Poate provoca alergie. Alergia la laptele de speciale.
vacă este cea mai frecventă formă de alergie ali- - Formule speciale pentru prematuri: PreApt
mentară la sugari. Semnele de alergie la laptele mil, PreMilumil, PreNidal, PreEnfamil, Nutr
de vacă sunt: crize de plâns şi vărsături după ali- lon premium, Similac Special Care. Ele sun
mentaţie, diaree sau constipaţie (scaune moi, astfel alcătuite pentru a facilita o creştere şi de
apoase, uneori cu sânge), colici cu abdomen des- voltare rapide. Conţinutul proteic este crescu
tins şi dureros după alimentaţie şi erupţii, mai faţă de preparatele pentru sugarii la termen; a
ales la faţă şi în jurul anusului. o îndulcire mixtă (cu lactoză şi dextrină); sun
 îmbunătăţite cu trigliceride cu lanţ mediu.
 Formule de lapte praf adaptate pentru nou- - Formule pentru primele 4-6 luni: Aptamil
născuţi şi sugari Enfamil 1, Nidal 1, Nan, Beba 1, Morinaga beb
Deşi laptele de mamă constituie alimentul fit, Similac, Nutricare;
optim penru copii, alăptarea la sân nu este po- - Formule adaptate şi parţial adaptate : folosi
sibilă pentru fiecare nou-născut. Preparatele in- după vârsta de 3 luni, sau chiar de la începu
dustriale
„formule“de lapte
sunt praf pentru
produse din laptesugari numite
praf, mai ales dacă
adaptatesugarul are intoleranţă
exemple: Humana 1, la Humana
lactoză. Formu
2, Sim
de vacă, adaptate (umanizate) pentru a cores- lac, Nan, Nutricare Sp, Morinaga GF1; formu
punde necesităţilor copilului. Ele se apropie parţial adaptate exemple: Human beby fit, Beb
mult, dar nu complet de compoziţia laptelui de 1, Milumil 1, Aptamil 1, Enfamil 1.
sân. Nici una din formulele de lapte praf nu este - Formule de continuare pentru sugarii m
făcut din lapte de femeie, care este specific spe- mari de 4-6 luni în asociaţie cu diversificare
ciei umane. Sunt utilizate până la vârsta de un an, pentru

306
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 52/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 Alimentaţia nou-născutulu
acoperi mai bine nevoile sugarului, decât lap- tul alergiei la laptele de vacă. Formulele extens
tele de vacă. Comparativ cu formulele utilizate hidrolizate sunt recomanate pentru sugarii ale
până la această vârstă au un conţinut proteic gici la laptele de vacă, când alăptarea nu este po
mai ridicat, o îndulcire mixtă (cu lactoză şi dex- sibilă, iar formula din laptele de soia nu es
trin-maltoză) şi nivelul de grăsimi este mai cres- tolerată. Exemple: Milumil HA1, Milumil HA
cut, dar întotdeauna cu îmbogăţire de acid Pregomin AS, Peptijunior, Alfare.
linoleic prin
Aptamil aport de2,uleiuri
2, Milumil vegetale.
Morinaga BF2,Exemple:
Nutrilon nice- şi
Formulele de din
nu derivă aminoacizi
laptele sunt totalPot
de vacă. nealerg
fi uti
+, Nan, Beba 2, Gluvilact 2, etc. pentru 10% din sugarii care continuă să fie ale
- Formule de creştere pentru copiii de 1-3 ani. Au gici la laptele de vacă chiar când sunt alimenta
ca obiectiv obţinerea unui lapte de vacă îmbo- exclusiv o formulă extensiv hidrolizată.
găţit cu fier, vitamine, acid linoleic. Este un lapte - Preparate din lapte de capră. Proteinele
de vacă superior, dar este scump. Exemple: Nac- grăsimile din laptele de capră sunt mai uşor d
talia, Milupa Eveil, Nutricia croissance. digerat decât cele din laptele de vacă. Aceas
- Formule speciale pentru copii cu alergie sau reprezintă un avantaj pentru copiii care regu
intoleranţă la proteinele laptelui de vacă sau lactoză: gitează laptele de vacă. Majoritatea copiilor ale
Lactofree (fără lactoză), Similac PM 60/40, AL gici la laptele de vacă, nu îl tolerează nici pe c
110, HNRL, OLAC. de capră. Totuşi unele mame sunt convinse c
- Preparatele de soia (Soylac) sunt recomandate sugarii lor, alergici la formulele bazate pe lap
pentru copii cu intoleranţă la lactoză, deşi se tele de vacă, tolerează mai bine formulele c
găsesc pe piaţă formule fără lactoză, pe bază de lapte de capră. Atenţie deoarece laptele de cap
lapte de vacă. Medicul poate prescrie o formulă este sărac în fier, acid folic, vitamina B12 şi pr
de lapte praf adaptat fără lactoză, în cazuri de dispune copilul la anemie (prin lipsă de fier, m
diaree la copil. Alergia la lapte produce colici, galoblasatică). În plus, laptele de cap
deficit de creştere şi uneori diaree cu sânge. Si- nepasteurizat sau nefiert poate provoca bruc
tuaţia se complică deoarece jumătate din nou- loza, o infecţie la animale care se transmite
născuţii cu alergie la lapte, sunt sensibili şi la sugar. El trebuie păstrat în condiţii igienice
proteinele de soia. Ei vor necesita lapte de sân fiert corespunzător. Formulele bazate pe lap
şi/sau o formulă de lapte praf adaptat hipoaler- de capră nu sunt indicate nici pentru copiii c
gică. Galactozemia este o altă indicaţie pentru intoleranţă la lactoză. Departamentul europea
preparatele de soia. În acest caz, sugarii nu tole- pentru igiena alimentaţiei nu recomandă (ma
rează galactoza, unul din cele două zaharuri tie 2007) folosirea preparatelor din lapte d
care formează lactoza. Proteinele din laptele de capră ca formule pentru sugari. Opţiunea lo
soia au o calitate inferioară celor din laptele de este pentru folosirea formulelor bazate pe lap
vacă, iar acestea la rânul lor sunt inferioare celor de vacă, hirdolizate proteice sau soia. În ciud
din laptele matern. De aceea sugarii sănătoşi, la acestor rezerve, laptele de capră sau formule
termen, se alimentează cu această formulă de  bazate pe lapte de capră poate fi dat copiilo
lapte praf adaptat de soia, doar când există in- peste un an, dacă se suplimentează cu fier, ac
dicaţii medicale. Exemple: Humana SL folic şi vitamina B12, în special printr-o alimen
- Hidrolizatele proteice (substiuenţii de lapte) taţie diversificată.
sunt de 2 feluri: parţial hidrolizate, extensiv hi- - Formulele speciale pentru sugarii cu reflu
drolizate. Proteinele din aceste formule sunt  gastroesofagian sunt îngroşate cu amidon .
scindate în părţi mai mici, care sunt mai puţin Cele mai folosite preparate de lapte pentr
alergizante.
mente reziduale Aceste formule mai
din proteinele conţin
laptelui de frag-
vacă, sugari
mai uşor sunt
desub formă
păstrat. de praf;
Există sunt mai
şi formule ieftine
gata pre
motiv pentru care unii sugari râmân alergici la ătite, uneori ambalate în biberoane, de folosit
ele. Sunt indicate în intoleranţa la lactoză, dia- singură dată. Formulele sunt îmbunătăţite cu v
rea gravă, fibroza chistică (mucoviscidoza). For- tamine în proporţia necesară sugarului, cu fier
mulele parţial hidrolizate sunt indicate acid linoleic.
preventiv pentru copiii cu risc de alergie (mem- Consultă medicul înainte de a folosi orice f
 brii familiei au alergii), dar nu pentru tratamen- de formulă de lapte praf adaptat.

30
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 53/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

Nu folosi lapte praf integral pentru adulţi, mamei, alte obiecte). Dacă a căzut pe jos, va
neadaptat pentru sugari, care nu seamănă nici resterilizată. Obiectele folosite pentru aliment
cu laptele de mamă nici cu formulele comer- ţia sugarului se păstrează într-un alt vas fier
ciale; nu este potrivit pentru hrana nou-născu- acoperit cu un capac sau cu un tifon fiert şi că
tului şi forţează funcţia rinichiului imatur.

Măsuri de igienă în alimentaţia artificială


Nou-născutul hrănit artificial are mai puţine
mecanisme de apărare împotriva germenilor,
decât cel hrănit la sân. El are nevoie de timp să-
şi formeze imunitatea împotriva lor. Într-o casă
curată el va face faţă germenilor pe care îi suge
de pe degete sau îi inspiră, cu hrana fiind, însă,
altceva. Laptele pus în biberon şi păstrat la tem-
peratura camerei, este un mediu ideal pentru în-
mulţirea germenilor care vor fi înghiţiţi de copil
 în număr mare. Infecţia intestinală care rezultă,
gastroenterita, este o boală gravă, chiar mortală
la nou-născutul.
Sunt necesare:
- Un sistem imunitar sănătos; acest sistem nu
se maturizează, însă, complet până la vârsta de
doi ani.
- Curăţenia corporală amănunţită a mamei: Instrumente folosite în prepararea formulei
tăierea scurtă a unghiilor, baie zilnică, spălarea
mâinilor cu grijă înainte de a mânui laptele sau
obiectele în care este păstrat; de asemenea spăla- cat cu fierul încins.
rea mâinilor la sosirea acasă, după folosirea toa- Apa folosită în pregătirea laptelui praf um
letei (WC-ul) sau atingerea animalelor şi a nizat trebuie aleasă cu grijă, trebuie totdeaun
hranei lor. fiartă şi apoi răcită la 50˚C.
- Cutia de lapte: se controlează data de expi- Apa de fântână poate conţine nitraţi, micro
rare. sau plumb în cantităţi primejdioase pentru su
- Se păstrează cutia închisă ermetic în frigi- gari, deşi tolerabile pentru adulţi. Dacă este f
der. losită la sate pentru pregătirea formulei poa
- Trebuie spălat tot ce se foloseşte în alimen- duce la o boală numită methemoglobinemi
taţia copilului într-un vas separat, curat. Se vor mai frecventă la sugarii între 3-12 luni. Intoxic
clăti biberoanele şi tetinele imediat după folo- ţia cu nitraţi se recunoaşte când copilul se înv
sire cu apă fiartă, mai ales dacă apa de robinet neţeşte (cianoză), este agitat şi respiră greu
este clorinată. Biberoanele şi tetinele se freacă cu Trebuie dus de urgenţă la spital unde medicii
periuţa şi se lasă să se usuce la aer. tratează cu vitamina C şi albastru de metilen in
- Toate obiectele folosite la prepararea for- travenos, de regulă cu rezultate excelente.
mulei pentru sugar se sterilizează prin fierbere Apa de robinet trebuie lăsată să curgă dou
timp de 25 de
clocotească. minute,
Tetinele după cetimp
sterilizate apa adeînceput să
25 de mi- minute înainte
purităţile, de a plumbul,
inclusiv fi folosită,acumulate
pentru a spăla im
pe con
nute prin abur fierbinte vor dura mai mult timp. ducte.
Se pun tetinele într-un suport perforat (strecur- Nu se foloseşte apă distilată pentru a pregă
ătoare), apoi suportul se pune într-un vas mai formula de lapte praf adaptat, deoarece este lip
mare, în care apa clocoteşte la partea inferioară sită de substanţe minerale preţioase, pentru
şi se acoperă. Partea tetinei care se introduce în pregăti formula de lapte praf adaptat.
gura copilului nu se atinge cu nimic (mână, gura Formula de lapte praf adaptat trebuie răci

308
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 54/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 Alimentaţia nou-născutulu
imediat şi păstrată în frigider. deshidratare. Dacă se adaugă prea multă ap
Odată încălzită, formula de lapte praf adap- copilul nu primeşte substanţele nutritive şi c
tat se foloseşte imediat, deoarece microbii se în- loriile de care are nevoie, pentru o creştere ade
mulţesc rapid la temperaturi moderate. Laptele vată.
rămas nefolosit se aruncă dacă a fost încălzit; nu Pentru uşurinta mamei, se pot prepara m
trebuie păstrat în frigider; nici nu se păstrează multe biberoane odată; se păstrează la frigider
cald, în termos. se folosesc în următoarele 24 de ore.
Prepararea formulei Hrănirea cu biberonul
Se adaugă apă, în cantitatea scrisă în in- Nu hrăni nou-născutul după ceas. Observ
strucţiuni, şi se amestecă atent pentru a nu face semenele când îi este foame: plescăie buzele, în
cocoloaşe. Formula de lapte praf adaptat trebuie toarce capul în căutarea sursei de mâncare, în
amestecată corect, pentu a avea caloriile, sub- cearcă să-şi bage degetul sau pumnul în gur
stanţele nutritive şi consistenţa necesare. Este Plânsul este un semn târziu de foame. Dup
important să se urmeze exact instrucţiunile de prima lună îşi reglează singur numărul de mes
pe cutie. Trebuie folosită numai apă fiartă şi ră- la 6-7 pe zi în medie şi cu o pauză de noapte d
cită la 50˚C. Se foloseşte numai măsura din cutia 6-8 ore.
originală şi se nivelează cu un cuţit sterilizat. Nu Pofta de mâncare a sugarului este variabil
se va măsura din ochi. Se ţine biberonul la înăl- aşa că, dacă pare mulţumit, dă-i voie să m
ţimea ochilor. Trebuie respectată concentraţia re- nânce cât vrea. Un sugar sănătos ştie când să
comandată a fiecărui preparat. Dacă se adaugă oprească. Nu trebuie să golească biberonul d
prea puţină apă, formula de lapte praf adaptat fiecare dată şi nu trebuie forţat.
devine prea concentrată pentru intestinul şi ri-
nichii imaturi ai nou-născutului, producând Cantităţileşi programuldehrănire artificială
Sunt două metode de alimentare cu biber
nul: la cerere - de câte ori stomacul copilului
vrea, şi cu orar fix - de obicei la fiecare 3 ore î
timpul zilei şi când este trezit noaptea. Alimen
taţia la cerere este pentru satisfacerea sugarulu
cea cu orar fix este pentru confortul mamei. S
recomandă să i se dea nou-născutului să sug
Spală-te pe mâini Măsoară apa fiartă când cere. Cu timpul va înţelege că atunci cân
 îi este foame, va fi hrănit şi nu va trebui să s
agite sau să plângă mult. Cei mai mulţi părin
ajung la un compromis sau la un program d
genul „semicerere“ - dând nou-născutului un
sau două mese la anumite ore în fiecare zi, in
tercalate cu supturi la cerere. Pe la două săpt
mâni programul de supt al nou-născutulu
Adaugă formula Amestecă bine devine mai regulat.
de lapte praf Nou-născuţii au stomacul mic, cât o nucă,
au nevoie să sugă puţin dar des. Copilul va lu
atâta
titatealapte, cât îisupt
de lapte trebuie şi nimic
depinde mai mult. cop
de greutatea Can
lului, viteza sa de creştere, metabolism, tipu
constituţional, temperamentul şi pofta sa d
mâncare. Nevoile alimentare de bază ale cop
lului în primele 6 luni pot fi satisfăcute cu 12
Umple sticlele curate şi păstrază-le în frigider 150 ml/kg corp/zi.
În prima săptămână după naştere unii nou
Prepararea formulei
30
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 55/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

născuţi iau doar 30-60 ml la fiecare supt (de zilei şi câte un biberon la ora 19 şi la ora 2
exemplu în ziua a 3-a suge câte 40-50 ml la o crează un program acceptabil pentru mulţi p
masă, în ziua a 4-a câte 50-60 ml, în ziua a 5-a rinţi. Un biberon înainte de culcarea părinţilo
câte 60-70 ml, în ziua a 6-a câte 70-80 ml, iar în va satisface deseori nou-născutul până la ora
ziua a 7-a câte 80-100 ml de câte 6-8 ori pe zi). 4 dimineaţa, necesitând doar o trezire pentr
La sfârşitul primei luni cei mai mulţi sugari unul din părinţi.
vororar
un lua până
destullaprevizibil,
90-130 ml la cca.
fiecare supt,
4 ore. după
Această Unii copii
frecvent. au nevoie
Un copil să fie hrăniţi
cu o greutate de submult
3 kgm
cantitate va creşte cu cca. 30 ml/lună până când naştere poate avea nevoie să sugă la fiecare 2
atinge 240 ml/supt. Copilul nu ar trebui să sugă ore pentru a creşte rapid, deoarece are stomac
mai mult de 960 ml/24 de ore. Pentru că formula mic.
de lapte praf adaptat este digerată mai încet Uneori copilul suge la fiecare 2 ore pe tim
decât laptele de sân, intervalul dintre mese va fi pul zilei, dar doarme 6-7 ore noaptea, ceea c
mai lung decât în cazul alăptării la sân. Dacă este apreciat de părinţi.
pruncul doarme mai mult de 4-5 ore, trezeşte-l
şi oferă-i biberonul.  Apa şi sucurile de fructe
Mama se poate aştepta să-şi hrănească prun- Copiii hrăniţi la sân primesc apa necesa
cul de cel puţin 6-8 ori pe zi. Există mari dife- din lapte. In primele 6 luni nu este, în genera
renţe între sugari, în felul cum mănânca, cât de necesară suplimentarea cu apă şi sucuri. C
mult şi cât de des. Pofta de mâncare se poate hrăniţi cu biberonul au nevoie de apă în plu
schimba de la o zi la alta sau chiar de la un supt când mediul din jur este cald sau uscat. Dac
la altul. Copilul îşi va regla cantitatea de lapte  însă, fiind afară cu copilul, mamei îi este cald
pe care o mănâncă, pentru nevoile proprii. sete, poate presupune că şi sugarul simte la fe
Există totuşi limite. Cand copilul suge mai mult mama poate bea un pahar două cu apă, iar c
sau mai puţin decât în datele de mai sus, atunci pilului îi oferă un supt în plus. Cum nu tran
consultă medicul. piră mult la această vârstă, se vor observa al
Atâta timp cât sugarul udă 6-8 scutece pe zi, semne de încălzire ca respiraţie rapidă, iritabil
continuă să crească, să se dezvolte şi este mul- tate sau oboseală.
ţumit după masă, înseamnă că primeşte destulă Sugestii de hrănire cu biberonul :
hrană. - Aşează-te confortabil. Ţine nou-născutul c
Se poate începe cu 50-80 ml la un supt. Un capul la unghiul cotului şi spatele pe antebra
 biberon mai mic la început micşorează tentaţia Ţine faţa aproape de el şi vorbeşte-i des şi dulc
de a-l supraalimenta. Pe măsură ce copilul Când este posibil poartă o bluză cu mâne
creşte, va suge mai rar dar mai mult. Nu trebuie scurte, desfă-o şi aşează nou-născutul dezbrăc
forţat sugarul să termine biberonul pentru că pe piept, în timp ce-i dai biberonul. În afară d
pot începe probleme de alimentaţie. Copilul ştie   biberon, oferă-i sugarului zâmbetul, vocea
cel mai bine când s-a săturat şi semnalizează mângâierile tale. Poziţia culcată este ideală pen
prin întoarcerea capului într-o parte, arcuirea tru suptul de noapte; te poate chiar adormi!
spatelui sau împingerea tetinei din gură cu - Controlează temperatura formulei din b
limba. Dacă goleşte biberonul şi continuă să  beron turnând câteva picături de lapte pe în
sugă probabil că îi este încă foame. cheietura mâinii; laptele trebuie să fie doar cal
Trebuie rezistat tentaţiei de a i se da bibero- (36˚C) şi să picure din biberon câteva picături p
nul ori de câte ori plânge; şi aceasta poate duce secundă. Dacă biberonul a fost păstrat în frig
la supraalimentare.
Mama învaţă şi alte moduri de a-l linişti: ţi- der,
câtevapune-l într-un
minute. Dacăvas cu apă
formula defierbinte
lapte prafpentr
adap
nerea pentru scurt timp în braţe, o repriză de tat este proaspăt pregătită, răceşte-o şi contr
 joacă, schimbarea scutecului sau doar o schim- leaz-o înainte de a-i da copilului biberonul!
 bare de activitate. - Ţine sugarul ridicat în braţe. Nu-l lăsa sin
În primele săptămâni sugarul trebuie trezit gur culcat cu biberonul în gură; este greu să în
şi hrănit dacă doarme mai mult de 4 ore conse- ghită când stă culcat sau poate vomita şi s
cutiv în timpul zilei. Supturi mai dese în timpul sufoca – o problemă foarte gravă dacă mama n

310
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 56/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 Alimentaţia nou-născutulu
este alături să-l ajute. Sugarii hrăniţi în poziţie Observă cum suge copilul: dacă trage cu gre
culcată fac mai uşor infecţii la ureche şi carii din biberon sugându-şi obrajii, apoi lasă tetin
dentare după apariţia dinţilor datorită contac- plângând, curgerea este prea înceată. Dacă în
tului prelungit cu laptele îndulcit când adorm ghite cu zgomot, se îneacă şi laptele curge pe
cu biberonul în gură. Aceste complicaţii sunt colţurile gurii, fluxul tetinei este prea mare.
mai rare la sugarul alăptat la sân. - Nu schimba niciodată formula de lapte pr
- Anunţă
gâindu-l sugarul
pe obraz cucând îi dai
degetul saubiberonul
cu tetina.mân-
Co- adaptat fără a consulta
- Antrenează tatăl înmedicul
hrănireapediatru.
nou-născutu
pilul va întoarce capul în direcţia aceea; atunci lui. Ai nevoie şi meriţi tot ajutorul pe care soţu
pune-i uşor tetina între buze iar el va începe să tău ţi-l poate da. Alege un moment liniştit şi e
sugă. plică-i calm şi raţional nevoile tale. Învaţă-l pr
- Apleacă biberonul aşa încât laptele să gătirea formulei şi poziţia copilului în timpu
umple totdeauna complet tetina. Dacă tetina suptului. Arată-i întâi şi apoi vorbeşte-i. Lasă
conţine aer, sugarul îl va înghiţi umflându-şi uneori singur cu sugarul pentru scurt timp pen
stomacul cu gaze – ceea ce trebuie evitat. Ţine tru a-i creşte încrederea în el şi a-i da ocazia
 biberonul de-a lungul sânului, ca şi cum ar fi cunoască mai bine copilul. Împărţiţi-vă suptu
parte din corpul tău şi priveşte-ţi copilul în ochi. rile de noapte sau alternaţi nopţile. Nu aştep
Cei mai mulţi nou-născuţi alimentaţi la sân sau să se schimbe peste noapte; în realitate, cu toa
cu biberonul se hrănesc mai bine dacă mama intenţiile bune, tot mama va avea partea cea m
este liniştită în timp ce ei sug, plăcându-le să se grea. În loc de a provoca certuri şi tensiune în
 joace în timpul alăptării; cu timpul vei cunoaşte cearcă să-ţi educi soţul, să-i explici şi să-l atra
intuitiv ritmul său de supt. Copilul trebuie să  în îngrijirea copilului şi astfel te va ajuta deseor
simtă că îl alimentează o persoană care îl iu-
 beşte, nu doar un biberon; fă alăptatul cât mai   Hrănirea cu biberonul când laptele pr
plăcut posibil. adaptat lipseşte
- Nu fi îngrijorată dacă sugarul ia foarte În condiţii economice şi sociale dezavat
puţin lapte în primele zile; la început nevoile  joase, în care nivelul de igienă este scăzut, p
sale nutritive sunt minime. Atâta timp cât copi- rinţii nu pot cumpăra lapte praf special (formu
lul creşte în greutate diferenţele de la un supt la de lapte praf adaptat) pentru sugar, nu au suf
altul nu sunt alarmante. Un sugar care doarme cient combustibil pentru sterilizarea biberoan
după ce a supt o lingură de lapte îşi spune pro- lor şi nici condiţii de refrigerare, iar apa poate
 babil că a luat destul; un altul însă care, după ce contaminată, atunci se poate folosi ca ultimă r
a luat puţin, se agită, întoarce capul sau lasă te- sursă lapte de vacă diluat. De evitat folosire
tina din gură şi refuză s-o ia înapoi, poate avea laptelui de vacă integral în primul an de viaţă
nevoie de o eructaţie. În asemenea condiţii grele, trebuie încuraja
Uneori copilul adoarme când termină bibe- cu perseverenţă alăptarea la sân. În cazuri rar
ronul, dar continuă să sugă uşor pentru confort. când alăptarea nu este posibilă sau contraind
Scoate încet biberonul gol pentru a nu lăsa co- cată, se foloseşte pentru nou-născutul lapte d
pilul să înghită aer. vacă diluat pe jumătate cu 5% zahăr.
- Lasă-l să facă pauze dacă vrea. În acest timp Între 1-4 luni: 2/3 lapte + 1/3 apă fiartă şi răci
vorbeşte-i, ajută-l să eructeze şi schimbă-l pe + 1 linguriţă rasă de zahăr/100 ml lapte, fier
cealaltă parte, ca să-i oferi o altă vedere şi să-ţi  împreună + ¼ linguriţă de ulei de floarea so
odihneşti braţul. relui rafinat.
- Linişteşte
leagănă-l copilul
înainte de a-idacă plânge; cântă-i
da biberonul. sau
Un nou- Între
răcită + 15-8linguriţă
luni: ¾ lapte
rasă de
de vacă+ ¼ apămlfiartă
zahăr/100 lapt
născut agitat va suge mai greu. fierte împreună, + 1 linguriţă de ulei de floare
- Controlează viteza corectă de curgere din soarelui rafinat, rapiţă sau in.
 biberon: răsturnat, fără a fi agitat, va curge puţin Între 9-12 luni: ¾ lapte de vacă + ¼ apă fiar
continuu, apoi în picături (cel puţin o picătură şi răcită + 1 linguriţă rasă de zahăr/100 ml lapt
pe secundă); dacă laptele curge continuu atunci fierte împreună, + 1 linguriţă de ulei de floare
tetina are gaura prea largă şi trebuie schimbată. soarelui rafinat, rapiţă sau in + fulgi de ovăz

31
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 57/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

4%. Uneori un sugar mănâncă des fără să aib


nevoie. El mănâncă pe saturate apoi după 2 o
Subnutriţia plânge din nou ca şi cum i-ar fi foame. Spre d
osebire de copilul înfometat, un asemenea sug
Dacă sugarul este agitat de fiecare dată după este însă gras; are trei guşi şi cute adânci
ce goleşte biberonul, este posibil să nu se fi să- pulpe şi braţe; Asemenea sugar interpreteaz
turat; ide
mula se poate
lapte da un supliment
praf de 60mănâncă,
adaptat; dacă ml de for- senzaţiaşi,
plăcută intestinală de „plin elşi intră
deci, „flămând“; digerând“
într-uncacen
atunci acesta este motivul. Dacă copilul suge vicios, încearcă să-şi aline senzaţia neplăcută su
des, dar nu ia mult, trebuie verificat orificiul te- gând mai mult. Greutatea este să-l înveţi p
tinei; acesta poate fi prea mic; copilul suge cu di- copil ce simte. Pentru aceasta, atunci cân
ficultate şi oboseşte înainte de a primi deajuns. plânge mai devreme de 3 ore după ultima mas
Rareori lipsa de creştere se datorează neputin- dă-i o suzetă, un biberon cu apă fiartă şi răci
ţei de a absorbi unele substanţe nutritive, unei sau ia-l în braţe; orice pentru a-l păcăli lăsând s
stări febrile sau altor boli. treacă până la 3  ⁄ 
1
2 - 4 ore de la începutul ultimu
Nou-născutul subnutrit nu creşte, sau creşte lui supt. Sunt suficiente 3-4 asemenea amână
foarte încet sau chiar scade în greutate şi are pentru ca el să simtă diferenţa dintre senzaţia d
semne de întârziere în dezvoltare. Poate evita să foame şi cea de sătul. Sugarul intră apoi într-u
ia contact cu privirea mamei, apare retras şi evi- program de supt la 3-4 ore. Pe măsură ce creşt
dent inactiv, fără nici un motiv aparent. el devine mai puţin dolofan fără să piardă di
Intervenţia precoce este vitală pentru a per- greutate.
mite dezvoltarea în condiţii optime a creierului
şi a corpului nou-născutului, ca şi dezvoltarea Eructaţia (râgâiala)
sa emoţională.
Subnutriţia la nou-născut creşte riscul de îm- Este eliminarea aerului înghiţit în stoma
 bolnăviri; scade puterea de apărare contra in- Când copiii sug de la sân sau din biberon, îngh
fecţiilor; bolile devin mai grave şi accentuează şi o cantitate de aer, care se adună în stomac
subnutriţia, copilul rămâne în urmă cu creşterea exercită presiune tulburându-i chiar înainte de
şi dezvoltarea, situaţie în care poate apare mal- termina suptul. Dacă sugarul nu eructeaz
nutriţia şi chiar decesul. Infecţiile sunt princi- aerul înghiţit în timpul suptului poate produc
pala cauză de boală şi deces la copilul malnutrit. distensia stomacului urmată de colici sau vărs
Acidul folic şi calciul din lapte este menţinut turi. De aceea, ajutarea sugarului să elimine e
pe seama rezervelor materne. Dacă mama nu cesul de aer acumulat este o parte importan
este expusă suficient la razele ultraviolete (ale din tehnica alimentaţiei sale.
soarelui) sau dacă are o alimentaţie săracă în vi- Pentru a fi eficace eructaţia necesită dou
tamina D, atunci sugarii (alăptaţi) necesită su- manevre în afara mângâierii pe spate a copilu
plimentare cu vitamina D. Dacă gravida este lui: ţinerea sugarului în poziţie ridicată şi ap
strict vegetariană, noul ei născut va fi deficitar carea de presiune pe burta sa.
 în vitamina B12, chiar dacă mama nu are nici un Sunt 3 poziţii folosite pentru eructaţie. G
semn de deficit alimentar. seşte-o pe cea care se potriveşte cel mai bin
pruncului tău.
Supraalimentarea - Copilul stă cu capul pe umărul tău, sprij
nindu-i capul şi spatele, iar cu cealaltă mână
Uncunou-născut
exces biberonul,este
decâtmai uşorRezistă
la sân. de hrănit în
tenta- loveşti uşor pesugarul
- Aşează spate. în funduleţ în poala t
ţiei de a adăuga formula de lapte praf adaptat apleacă-l uşor înainte sprijinindu-i cu o mân
 în plus, de a forţa copilul să termine ultima pi-  bărbia şi pieptul, în timp ce îl baţi uşor pe spat
cătură din biberon, de a-i da băuturi dulci (siro- cu cealaltă mână.
poase), sau de a introduce alimente solide prea - Aşează sugarul pe burtă îm poala t
devreme. Există riscul ca nou-născutul dolofan Sprjină-i capul astfel încât să fie mai sus dec
să devină un copil gras mai târziu. pieptul şi bate-l uşor pe spate. Dacă nu râgâi

312
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 58/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 Alimentaţia nou-născutulu
cepe să stea în şezut, deşi la unii continuă pân
când încep să meargă.
Va trebui să faci diferenţa între regurgitare
vărsătură. Vărsătura este puternică, volum
noasă, iar copilul dă semne de suferinţă.
Deşi regurgitarea nu poate fi oprită, poţi în
cerca unele metode
- hrăneşte-l de ameliorare:
într-o atmosferă calmă, rel
xantă, plăcută, fără zgomote sau lumini pute
nice;
- controlează orificiul tetinei să nu fie pre
mare (intră prea mult lapte în stomac) sau pre
mic (intră prea mult aer). Poţi verifica aceasta l
sând să curgă câteva picături, care se vor op
dacă orificiul este bine făcut;
- nu îl alimenta în poziţie culcată şi dă-i s
sugă înainte de a plânge de foame;
- eructează-l la fiecare 4-5 minute în timp
alăptării cu biberonul;
- ţine copilul în poziţie ridicată după supt
evită jocuri viguroase cu el.
Poziţii pentru eructaţie Pe măsură ce se maturizează, pe la două lun
regurgitarea scade. De cele mai multe ori n
scuipă mult, cam o linguriţă de lapte. Sugarii l
repetă după câteva momente. comi şi cei care sorb când sug, înghit mult aer
Nu-ţi face griji nu toţi copiii eructează de fie- regurgitează mai des.
care dată. Dacă însă sugarul se agită, se strâmbă La culcare ridică patul copilului la cap, p
şi geme, când îl laşi jos sau refuză suptul com- nişte cărămizi, şi nu folosi perne pentru că exis
plet, înseamnă că are nevoie să eructeze. riscul de sufocare în timpul somnului.
Nou-născuţii hrăniţi cu biberonul au nevoie
să eructeze mai frecvent decât cei alimentaţi la Vărsătura
sân.
pilulÎncearcă dupădefiecare
arată o lipsă interes50-60
prinml sau când co-
întoarcerea ca- Este eliminarea cu forţă a lichidului parţi
pului, refuzul de a deschide gura sau arcuirea digerat din stomac (lapte coagulat sau brânzit
spatelui. După o eructaţie mare, sugarului poate Dacă sugarul vomită repetat, este neliniştit, a
să-i fie foame din nou. Dă-i din nou puţin să dureri şi nu se alimentează bine, sau dacă vă
sugă. Nevoia de a eructa scade pe măsură ce su- sătura este galbenă sau verde, trebuie consult
garul creşte. imediat pediatrul.
La sfârşitul suptului ţine-l ridicat 10-15 mi- Vărsăturile proiectate la distanţă, după
nute pentru a evita regurgitarea. doua săptămână de viaţă, pot fi un simptom d
stenoză a pilorului (inelul muscular - sfincteru
Regurgitarea („scuipatul“ hranei) - dintre stomac şi duoden) şi trebuie anunţ
medicul, pentru diagnostic şi eventual corecta
Este normală
născuţi. la sugari
Se datorează şi frecventă
lipsei la nou-a
de maturitate chirurgicală.
sfincterului muscular dintre esofag şi stomac. Sughiţul
Dacă sugarul „scuipă“ puţin lapte - chiar după
fiecare supt - , dar arată clar că este mulţumit, Dacă pruncul sughită în timpul suptulu
câştigă în greutate şi mănâncă cu poftă, mama schimbă-i poziţia, ajută-l să eructeze, să se lini
nu trebuie să-şi facă griji. Nu se asociază cu tuse, tească. Continuă alăptarea după ce s-a linişt
sufocare sau alt pericol pentru copil chiar dacă Dacă sughiţul nu dispare spontan în 10 minut
se întâmplă în somn. Dispare când copilul, în-
31
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 59/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

dă-i din nou să sugă, astfel se poate opri sughi- penisului sau urinatul pare dureros, anunţă m
ţul. Când ai un prunc care sughite des, încearcă dicul.
să-l hrăneşti în perioadele de linişte şi când nu Pătarea scutecului cu sânge sau prezen
devine prea înfometat. sângelui în urină nu este normală si trebu
anunţat medicul, deşi pot fi provocate doar d
Scaunele un eritem fesier. Dacă sângerarea este asocia
Scaunele nou-născutului hrănit cu biberonul de dureri
parte, abdominale
cheamă medicul desau sângerare în al
urgenţă.
sunt diferite de cele ale copilului alăptat. După
o săptămână-două, pe măsură ce lactaţia se sta- DEZVOLTAREA NOU-NĂSCUTULUI
 bilizează, scaunele nou-născutului alăptat devin
galbene ca jumările de ouă sau muştarul. Deoa- Dezvoltarea nou-născutului poate fi privi
rece laptele de sân are un efect laxativ, scaunele sub mai multe aspecte: motorie- a muşchilo
acestor copii sunt mai frecvente (uneori în tim- mari ai corpului; a muşchilor fini; a vorbir
pul sau după fiecare supt), moi, uneori apoase, dezvoltarea socială, a jocului şi cunoaşterii.
galbene şi au un miros plăcut de lapte bătut.
Aceşti copii au de obicei 2-5 scaune pe zi, dar Dezvoltarea săptămânală
este normal să aibă şi mai puţine.
Scaunele nou născuţilor alimentaţi cu bibe- Toţi copiii urmează aceleaşi etape de dezvo
ronul tind să fie mai rare, mai tari, uşor verzui şi tare, de exemplu, înţeleg cuvintele înainte de
au un miros neplăcut. le pronunţa, dar viteza cu care progresează d
Scaunele rare la sugarul sub două luni ali- la o etapă la alta e diferită pentru fiecare. Un
mentat fie la sân, fie cu biberonul, înseamnă că copii avansează mai repede sau mai încet dec
el nu primeşte suficient lapte sau că pierde prea alţii. A-i compara pe unii cu alţii nu are to
mult lichid, datorită căldurii, febrei, unele boli. deauna sens.
Un scaun tare, cu câteva picături de sânge Descrierile următoare sunt doar pentr
proaspăt poate fi urmarea unei rupturi fine (fi- orientare.
sură) rectale. Se vindecă uşor prin aplicarea lo-
cală de glicerină sau supozitoare de glicerină La sfâşitul primei săptămâni
pentru copii, tăiate de-a lungul, în jumătăţi. Dezvoltarea fizică
Un singur scaun apos nu trebuie confundat - Răspunde cu tot corpul când e stimulat: î
cu diareea.  îndoaie spatele, dă din picoare şi mişcă braţel
- Mişcă capul de pe o parte pe alta şi îl poa
Urina nou-născutului ridica uşor.
- Când îi apeşi palmele deschide gura şi î
In prima săptămână este neconcentrată, ca ridică puţin capul.
apa. Nou-născutul udă 4- 12 scutece pe zi. Când - Doarme 19-20 de ore pe zi şi e treaz la in
e cald în cameră sau are febră, frecvenţa urina- tervale relativ regulate.
tului scade. Pot apare pe scutece câteva pete - Îi cade capul, în faţă sau pe spate, când es
portocalii-roşcate produse de uraţii din urină - ţinut în poziţie ridicată.
acestea sunt normale; apar când urina este mai - Suge de 7- 10 ori pe zi şi are scaune dese.
concentrată deoarece copilul nu a supt destul. - Ţine pumnii închişi cea mai mare parte d
Cât timp nou-născutul udă cel puţin patru scu- timp.
tece
teva pe zi, nu e motiv
săptămâni de îngrijorare.
nou-născutul Dupămai
are o urină câ- - Apucă cu mâna obiecte care îi ating palm
concentrată, galbenă şi udă cel puţin 6-8 scutece Dezvoltarea reflexelor
pe zi. - Priveşte obiecte situate la 20- 30 de cent
Observă cum urinează băiatul, anume dacă metri distanţă.
este o gaură desul de mare la capul penisului - Îşi îndoaie şi depărtează degetele picior
(prepuţului) pentru a permite un jet normal. lui dacă-i apeşi talpa de la călcâi spre degete.
Dacă doar picură, urina iese pe partea de jos a - Are reflexe de prindere a sânului şi de su

314
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 60/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Dezvoltarea nou-născutulu
- Se opreşte din supt ca să privească ceva.
- Se linişteşte când e luat în braţe sau e ţinu
strâns.
- Ignoră stimulii din afară când e gata s
adoarmă.
- Scoate sunete asemănătoare unor animal
vaţă- Priveşte persoanele
să aştepte pentru interval.
hrana la anumit scurt timp şi în
Dezvoltarea socială
- Dă semne de bucurie şi de neplăcere.
- Îi place să audă voci umane blânde.
- Încearcă să fie atent la feţele şi voci
umane.
Nou-născutul urmăreşte obiectele situate la 20-  Jocuri şi jucării
30 cm distanţă - Copiii învaţă jucându-se. Cu cât se joac
mai mult, cu atât învaţă mai repede şi se amuz
mai mult.
- Nou-născuţii se joacă privind şi ascultân
făcând mişcări mici şi învăţând legătura dint
plâns şi alăptare.
- Jucăriile trebuie să fie potrivite vârstei şi n
periculoase. Multe din ele pot fi simple şi im
provizate.
- Joacă-te cu el/ea de-a lungul întregii copil
rii pentru a-l distra şi a-l educa.
- Nu-ţi amărî viaţa muncind din greu cât
ziua de mare pentru a-i cumpăra copilului nu
meroase bunuri, inclusiv jucării; mai bine joac
te mai mult cu el.
Săptămâna 2-a
Dezvoltarea fizică
- Predomină mişcările reflexe ale braţelo
Exemple de desene pe care nou-născutul le mâinilor şi piciorelor.
urmăreşte atent - Tresare spontan (reflexul Moro).
- Ţine pumnii închişi sau îi deschide puţin
gere.
- Clipeşte la lumină puternică. Dezvoltarea reflexelor
- Priveşte pieziş în afară. - Creierul se dezvolă cu o viteză enormă, m
- Simte direcţia sunetului. ales dacă stimulezi pruncul în diferite felur
- Deosebeşte înălţimea şi densitatea sunete- fără a-l obosi-
lor. - Vede clar obiecte situate la 20-30 cm di
tanţă.
- Preferă vocile mai ascuţite, ca aceea a
mamei. - Prinde sânul cu vigoare şi se linişteşte m
- Ridică uşor capul când e ţinut pe burtă sau uşor când aude vocea şoptită a mamei decât ce
pe umărul cuiva. a tatălui.
- Simte gusturi. Îi place deja dulcele.
Dezvoltarea mintală
Dezvoltarea mintală - Este treaz cam o oră din zece şi tot m

31
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 61/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

atent. - Se calmează când îi vorbeşti blând sau îl ţ


- Priveşte feţele din apropierea lui. la umăr.
- Răspunde la vocea umană. - Îţi recunoaşte mirosul corpului, cu efect ca
- Spune-i numele deseori; îl va recunoaşte mant.
curând. - Apar primele manifestări de personalitat
poate fi activ şi plângăcios sau liniştit şi mulţu
-Dezvoltarea
Îţi priveştesocială
faţa când îi zâmbeşti. mit.
- Reacţionează la vocea umană. Dezvoltarea socială
- Face prima vizită medicală la pediatru. - Te priveşte în ochi.
- Îşi potriveşte postura după cel care-l ţine î
 Jocuri şi jucării  braţe.
- Stimulează-i reflexul de prindere: atinge-i - Semne de oboseală: priveşte în altă parte,
palma cu degetul pentru a o prinde; îşi întăreşte agitat, dă din picoare, cască sau pare nemulţu
astfel muşchii degetelor. Cântă-i şi vorbeşte-i în mit.
acest timp.
- Stimulează-i muşchii ochilor: ţine-l aproape  Jocuri şi jucării
şi priveşte-l în ochi; te va privi puţin apoi în- - Te poţi juca mai mult cu el, fiind treaz tim
toarce privirea şi va reveni daca vei continua să- mai îndelungat.
l priveşti. Continuă până observi că oboseşte. - Schimbă-ţi vocea când te joci cu el; vo
- Masează-l blând pentru a-ţi exprima dra-  beşte-i pe un ton „mămos”: melodios, varia
gostea şi a-i întări muşchii mai ascuţit; aceasta îi ajută dezvoltarea creieru
- Jucăriile cele mai bune sunt acum părinţii lui.
şi alte persoane care se joacă cu el; aceasta îi - Ţine-l mai mult în braţe, stai cu el pe pode
oferă cea mai stimulantă experienţă. priveşte-l în ochi şi spune-i pe nume, fă-i poez
- Jucărie mobilă (vizuală sau şi cu sunet) de- şi cântece cu numele lui.
asupra leagănului, o cutie muzicală, cântece de
leagăn ale tale sau de pe casete.
- Nu aduce câinele sau pisica în cameră; pot
aduce alergii sau infecţii.

Săptămâna a 3-a
Dezvoltarea fizică
- Se joacă întinzând mâinile şi picioarele.
- Îşi poate ridica puţin capul când e culcat pe
 burtă.
Dezvoltarea reflexelor
- Priveşte lateral cu amândoi ochii (îşi coor-
donează privirea).
- Îi place să sugă; fiindcă nu-şi poate găsi încă  Jocul de-a bicicleta
degetele, îi poţi da o suzetă.
- Pot apare primele colici abdominale.
Dezvoltarea mintală - Prinde-i
şi mişcă-le picioarele
uşor circular,când
ca la ebicicletă,
culcat petimp
spatd
- Are o expresie vagă, nepăsătoare, când e câteva minute, pentru a-i întări muşchii şi a
treaz. obişnui cu ritmul.
- Îşi concentrează atenţia pe o activitate li- - Taie din reviste poze colorate ca feţe d
niştită şi ignoră alţi stimuli. copii şi adulţi, copaci, soare etc; mişcă-le de la
- Îi place să privească desene, de exemplu parte la alta a leagănului şi observă dacă le u
faţă de om. măreşte cu privirea.

316
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 62/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Dezvoltarea nou-născutulu
- Ataşează o oglindă incasabilă pe o latură a primită cadou, de-a lungul unei copilării fericit
leagănului spre a se privi în ea. - Joacă-te cu el ţinându-l la distanţa de 35 c
- Plimbă-l prin casă şi arată-i membrii fami- şi schimbând diferite expresii ale feţei. Scoa
liei. limba afară, ceea ce îi va face plăcere. Apropi
ţi faţa de copil si mişc-o de pe o parte pe alta î
Săptămâna a 4-a timp ce îi vorbeşti. Deschide larg ochii şi în
Dezvoltarea fizicăse întoarce pe spate.
- De pe o parte chide-i.
faţa, spreAdu-i mâna mişcarea.
a remarca la faţa ta înFiitimp ce îţi
atentă, miş
însă,
- Îşi poate ţine capul puţin când e tras în po- gâtul său fragil. Aceste jocuri îl ajută să îşi con
ziţia şezândă. centreze atenţia asupra cuiva sau ceva.
- Continuă să vorbeşti cu copilul expr
Dezvoltarea reflexelor mându-ţi emoţiile.
- Prinde un obiect când are degetele întinse, - Citeşte-i tare, indiferent ce.
dar îl lasă repede jos. - Vorbeşte-i din apropiere stând în spate
- Vede clar acum obiecte situate la distanţa lui, fără să te vadă. Apoi vino în faţa lui spre a
de 45 cm. vedea şi a face legătura între vocea şi prezen
- Doarme câte 6 ore în continuu. ta.
- Cântă-i cântece de leagăn lovindu-i uşo
Dezvoltarea mintală mânuţele în ritm.
- Îşi reaminteşte de obiectele văzute cu câ-
teva secunde înainte. Supravegherea medicală a creşterii nou
- Scoate sunete ca “a” când îşi vede părinţii născutului
sau le aude vocile.
Creşterea şi dezvoltarea nou-născutului
apoi a sugarului sunt urmărite de medic şi asi
tenta de pediatrie prin notarea greutăţii, înălţ
mii şi circumferinţei capului pe o fişă de creşte
şi diferiţi indici de dezvoltare. În fişele cu grafic
creştere fiecare linie reprezintă o percentilă
arată locul unde se află copilul, prin comparaţ
cu alţi 100 de copii de vârsta lui. De exempl
dacă copilul este plasat la percentila 75, el es
mai mare decât media, având 25 de copii plasa
deasupra şi 75 dintr-o sută sub el. Aceste tabe
sunt media măsurătorii a mii de copii şi sun
doar mijloace de a atrage atenţia medicului
tendinţele anormale de creştere. Fiecare cop
Nou-născutul imită expresia mamei are creşterea sa proprie.
Curbele de creştere sunt modul cel mai core
de a evalua dacă pruncul creşte normal şi-
arată poziţia lui pe graficul de creştere în com
Dezvoltarea socială paraţie cu alţi copii de vârsta lui.
- Se lipeşte de cel care îl ţine în braţe. Fişele de dezvoltare arată vârsta medie
-- ÎiScoate
placesunete din gât.
să privească feţe care exprimă emo- care sugarii şi copiii
de identificat, cum armici ating performanţe
fi şezutul sau mersul,uşo nu
ţii. mite repere de dezvoltare. Ele pot arăta că 50
 Jocuri şi jucării dintre copii merg la vârsta de 1 an, dar că lim
- Alege jucării pe care le poate folosi în dife- tele normale pentru începerea mersului sun
rite feluri pe măsură ce creşte. Nu-ţi lua de la  între 10 şi 15 luni. Sugarul prezintă de obic
gură pentru a-i cumpara o mulţime de jucării. dezvoltări inegale ale diferitelor repere: poate
Acest autor a avut o singură jucărie cumpărată, mai „avansat“ la mers şi mai „întârziat“ la vo

31
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 63/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

Graficele de creştere la băieţei şi fetiţe


 bire. seama de moştenirea genetică.
Progresul este mai important decât vârsta la Perioadele de creştere rapidă
care apare o nouă deprindere. Este important Sugarii nu cresc uniform, ci au perioade d
cum progresează copilul însuşi. Nu trebuie creştere rapidă cu pauze între ele.Aceste saltu
comparat cu alţii ci cu el însuşi, cu felul în care  în creştere se produc mai frecvent la vârsta de
se dezvoltă de la o lună la alta. săptămâni, apoi la 6 săptămâni şi la circa 3 lun
Ele sunt normale şi durează 4-5 zile. În ace
Tipul constituţional timp sugarul care dormea înainte se trezeşte î
mijlocul nopţii, cerând să sugă. Trebuie evita
Sugarii cresc diferit unul de altul, în afara suplimentarea cu biberonul, care ar duce la sc
faptului că arată şi se comportă diferit. Copilul derea producţiei de lapte şi la înţărcare prem
moşteneşte gene pentru a fi înalt şi slab (ecto- tură. Continuă să-l alăpezi foarte des, fără a
morf) sau scurt şi îndesat (endomorf). Copiii în- suplimenta cu alte lichide. Dacă această p
alţi şi slabi consumă mai multe calorii pentru rioadă durează mai mult de cinci zile, cheam
 înălţime decât pentru greutate, astfel încât figu- medicul, care te poate îndruma la o dietetician
rează pe fişele de creştere deasupra liniei pen- specializată în lactaţie.
tru înălţime şi sub linia pentru greutate. Cei cu Variaţii în creştere
tip de corp intermediar (mezomorf) se situează, Creşterea este influenţată de starea de săn
de obicei, la nivelul valorilor medii pentru înăl- tate şi de nutriţia copilului. Sugarii bolnavi î
ţime şi greutate. Copiii scunzi şi rotunjiţi se pla- consumă energia mai degrabă pentru vindeca
sează în percentile mai mari pentru greutate decât pentru creştere. În perioadele cu răce
decât pentru înălţime. Aceste variaţii sunt nor- prelungite sau cu diaree, sugarul stagnează sa
male şi arată că la analiza fişei de creştere tre- chiar pierde în greutate. După terminarea bo
 buie privit atât sugarul cât şi părinţii săi, ţinând urmează o perioadă de creştere rapidă.

318
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 64/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Dezvoltarea nou-născutulu
Sugarii consideraţi graşi în primele 6 luni, răcit: nu se folosesc unguente cu antibiotice ca
 încep să slăbească în a doua jumătate a primului selecţionează microbi rezistenţi la antibiotice
an, pe măsură ce dezvoltarea motorie îi ajută să predispun la micoze. Nu se spală pielea c
consume grăsimea acumulată. săpun, fiind iritant. Descuamarea nu este dur
Nou-născutul va începe să crească în greu- roasă şi pielea trebuie lăsată să cadă singură. Î
tate după a patra-a cincea zi şi ajunge la greuta- primele săptămâni pielea poate să fie uscată
atea de laîşinaştere
patra după
va dubla 8-10 zile.
greutatea deLa
la sfârşitul lunii
naştere, iar la cojită, mai
nevoie alesun
de nici peunguent
mâini şipentru
pe picioare. NuCân
aceasta. es
un an şi-o triplează. prezintă fisuri sângerânde se poate folosi un un
Vei fi surprinsă de felul cum nou-născutul îşi guent cu vitamina A şi F.
arată personalitatea sa. Încearcă să înţelegi tem- Are culori diferite, cu unele zone roze, alte
peramentul sugarului, penru a uşura stabilirea mai palide, datorită circulaţiei imature. Di
programului de supt. aceeaşi cauză picioarele şi mâinile pot fi reci
albăstrui în primele zile. În timpul plânsulu
Schimbarea aspectului nou-născutului pielea se înroşeşte, în special, în mijlocul frun
ţii.
Încă din primele zile petrecute acasă se pot
observa o serie de transformări:  Modificări ale pielii
- scăderea umflării pleoapelor, apa din ţesu- Nou-născuţii la termen şi mari au pielea n
turi care forma edemul de la naştere, intră în cir- tedă, întinsă, mai groasă, catifelată, roză şi ela
culaţie şi este folosită de copil până când tică. La prinderea între degete dă senzaţia d
alăptarea se stabileşte pe deplin; piele elastică (turgor normal). Prematurii, po
- mici secreţii ale sânilor. Sânii nu trebuie tmaturii şi nou-născuţii mici pentru vârsta lo
storşi! Totul regresează spontan; au pielea zbârcită şi neelastică, „largă“; la prin
- bontul ombilical (buricul) se usucă şi cade, derea între degete cuta persistă îndelungat (tu
rămânând o mică plagă care trebuie păstrată us- gor flasc). În scurt timp însă pielea va căpăta u
cată, fiind doar tamponată cu spirt sau soluţie aspect normal.
de nitrat de argint; Pierderile de căldură prin piele sunt mai ma
- picioarele îndoite încep să se îndrepte, la nou-născut decât la alte vârste. Pielea nou
foarte rar este necesară corectarea lor; născutului este foarte subţire, are doar trei str
- părul pufos (lanugo) dispare treptat în câ- turi în timp ce adultul are aproape 7
teva luni; Nou-născutul are tendinţa de a se răci sau în
- culoarea uşor albăstruie a mâinilor şi pi- călzi uşor. Îmbrăcămintea lui trebuie să ţin
cioarelor este normală şi poate dura câteva săp- seama de aceasta.
tămâni. Folosirea de mănuşi sau botoşei nu Echimoze. După o naştere dificilă (prelungit
influenţează această coloraţie; aplicare de forceps) se pot observa leziuni su
- culoarea albastră a buzelor şi a limbii nu perficiale ale pielii ca roşeaţă şi vânătăi pe ca
este însă normală şi poate arăta o boală de inimă faţă sau fese, care dispar după câteva zile.
sau plămâni, trebuie raportată medicului. Cei mai mulţi nou-născuţi au erupţii p
piele în primele săptămâni. Deşi asemene
Pielea nou-născutului erupţii pot fi tratate acasă de cele mai multe or
nou-născutul trebuie să fie examinat întâi d
Descuamarea fiziologică a pielii nou- medic, mai ales dacă eritemul este vineţiu, c
născutului
Poate fi uşoară, cu scuame mici ca tărâţa sau cruste,
pielii cuumed sau are
stafilococi, băşici. Piodermita,
necesită, infecţ
de obicei, tratamen
 în fâşii mari (descuamare lamelară) mai ales pe local sau general.
palme, tălpi şi trunchi. Regiunea descuamată Eritemul zis „toxic“ este o erupţie de pe
poate fi poartă de intrare pentru microbi, de roşii cu centrul alb-gălbui. Este normal, apare
aceea măsurile de igienă trebuie întărite. Dacă cei mai mulţi nou-născuţi pe faţă şi corp şi di
descuamarea este foarte puternică se va tam- pare fără tratament pe la două săptămâni.
pona zona cu ulei de floarea soarelui fiert şi Sudamina (roşeata de căldură) se manifes

31
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 65/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

prin ridicături mici cu vârful albicios. Apare, pielea apare roşie, iritată, chiar zemuindă.
mai ales, pe zonele umede de la faţă, după ure- Tratamentul formelor uşoare se face pr
che, umeri şi piept şi în zonele în care scutecele spălarea capului cu şampon pentru copii o da
sunt prea strânse. La atingere pielea apare aspră pe săptămână şi menţinerea umidităţii piel
ca glas-papirul. Cauza este deseori înfăşatul Spălarea prea frecventă sau viguroasă a părul
prea gros. Se tamponează pielea cu apă călduţă usucă scalpul (pielea capului acoperită de păr)
sau culao osoluţie
guriţă cană cudeapă).
bicarbonat de sodiu
Alte remedii: baie(o
în lin-
apă agravează formarea
Tratamentul cojilor.severe, persistente
formelor
cu tărâţe de grâu (un pumn de tărâţe la o cădiţă recidivante: se masează regiunea cu un ulei v
cu apă), amidon (o lingură la o cădiţă) sau găl- getal fiert şi răcit pentru a înmuia cojile. Nu tr
 benuş de ou crud dizolvat în apă. În comerţ se  buie evitată zona fontanelei, care, deşi moal
găsesc amestecuri de plante medicinale (muşe- este rezistentă. După 15 minute se înlătură uşo
ţel-Romazulan) pentru baia copilului. Medicul crustele cu un pieptene cu dinţi fini sau cu o p
trebuie întrebat înainte de a le folosi. riuţă moale, apoi se spală excesul de ulei c
 Milia (Milium sebaceum) sunt puncte albe- şampon. În cazuri mai severe, cu prurit (mânc
gălbui foarte mici pe nas şi obraji. Sunt produse rimi) medicul poate prescrie şampon gudron
de secreţii sebacee care astupă porii pielii. Sunt şi, dacă nu răspunde la acest tratament, o crem
normale şi dispar fără tratament în câteva săp- cu hidrocortizon (0,5-1%) de 2-3 ori pe zi. Cru
tămâni. tele uleioase din spatele urechilor sau din cute
 Acneea (coşurile) nou-născutului este o erup- pielii gâtului se curăţă prin spălarea uşoară c
ţie de bubiţe roşii pe pielea capului, faţă şi apă caldă şi uscare prin tamponare. Se adaug
umeri. Se datorează secreţiei crescute de sebum uneori, o cremă prescrisă de medic.
care astupă glandele pielii, sub influenţa hor- Tampoanele şi cremele medicinale cum sun
monilor crescuţi de la naştere. Atinge maximul şamponul cu sulfit de selenium sau cu piriti
pe la 3 săptămâni şi dispare după 4-6 săptămâni. nat de zinc, încetinesc refacerea pielii scalpul
Este nepericuloasă şi deranjează mai mult pă- reducând formarea de cruste. Săpunul cu gu
rinţii decât copilul, care este sănătos şi mulţu- dron, deşi folosit în seboree poate irita pielea
mit. Trebuie prevenit totuşi scărpinatul care  îi creşte sensibilitatea la soare. Nu se recomand
favorizează suprainfectarea. Dacă nou-născutul la copiii sub 2 ani. Combinaţiile de sulf şi aci
devine irascibil şi febril, trebuie consultat medi- salicilic (Sebulex), gudron şi acid salicilic (N
cul. Tratamentul urmăreşte înlăturarea grăsimii utrogena T) sau gudron, sulf coloidal şi acid s
 în special de pe pielea capului. licilic (Sebex T) pot avea un miros dezagreab
Cojile de pe cap (crustele seboreice sau sebo- Trebuie evitat contactul cu ochii copilului. Dac
reea capului) sunt forma cea mai frecventă a irită pielea scalpului, se recomandă întrerup
dermatitei seboreice la nou-născut. Sunt situate rea lor şi consultarea medicului. Pentru ciu
mai ales în regiunea fontanelei anterioare şi a percă, unii medici recomandă medicamen
oaselor parietale şi mai rar pe sprâncene şi în antimicotice ca şampon sau cremă cu ketocon
spatele urechilor. Se poate întinde la subsuori şi zol (Nizoral).
 în regiunea inghinală. Nu produc mâncârime Sugestii:
sau dureri. Aceste cruste pot apare începând de - Tamponarea zilnică a pielii capului cu şam
la vârsta 2 săptămâni şi pot continua până la pon pentru copii (nu cu săpun).
vârsta de 3 ani. Seboreea este produsă de activi- - Aplicarea de şampon pentru 3-4 minute
tatea crescută a glandelor sebacee din piele sau apoi curăţirea lui cu apă.
uneori
proastede o ciupercă.
sau deficituluiNudesevitamine.
datoreazăSpălarea
igienei - Trebuie
comande consultat
o cremă cu medicul
cortizoncare poate să r
(hidrocortizo
mai frecventă sau cu săpunuri iritante agra- 1%) care se aplică pe piele în strat subţire şi un
vează seboreea capului. În formele uşoare pie- form, timp de 10-15 minute, apoi se curăţă c
lea de pe cap este uscată şi se cojeşte ca şampon.
mătreaţa. Alteori, depozitele sebacee formează
cruste albe sau galbene, compacte, aderente şi Învineţirea pielii (cianoza). Este normală cân
mirositoare. După desprinderea forţată a cojilor apare la mâini şi la picioare, din cauza frigulu

320
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 66/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Dezvoltarea nou-născutulu
La nou-născutul deshidratat poate apare şi la cruste după uscare. Erupţia poate fi uneori în
temperatura potrivită a camerei. tinsă şi asociată cu umflarea pleoapelor. Pr
În cianoza periferică, pielea este vânătă, dar duce mâncărimi dar nu modifică stare
 buzele şi limba sunt roze, (datorită methemo- generală. Apare întâi pe alte părţi ale corpul
globinei), iar în cea centrală pielea şi mucoasele şi se întinde la zona fesieră între 6-12 luni. Di
sunt vinete. Consultă medicul în acest caz. pare spontan în câteva ore sau zile şi nu nec
Eritemul fesier  sităDermatita
de obicei seboreică
tratamenteste
special.
varianta fesieră a a
Eritemul fesier (opăreala sau iritaţia) este cea neii la copil. Arată ca nişte pete roşii, mari, pro
mai frecventă erupţie cutanată la sugar. minente şi lucioase în regiunea inghinală, p
Se datorează expunerii pielii sensibile la organele genitale şi abdomenul inferior. Se tr
umiditate crescută, aerisirii scăzute, compuşilor tează ca şi cea produsă prin iritaţie. Dacă med
chimici iritanţi din urină şi fecale, precum şi de- cul prescrie un tratament local cu unguent c
tergenţilor, săpunurilor parfumate, frecării de cortizon, trebuie evitată înfăşarea după aplic
scutece şi suprainfectării cu microbi şi ciuperci. rea unguentului; eritemul se poate înrăutăţi î
Umezeala îndelungată înlătură grăsimea natu- acest fel, iar absorbţia crescută de cortizon poa
rală a pielii şi favorizează lezarea ei prin frecare. deveni periculoasă pentru copil.
Pielea iritată şi umedă nu mai este o bună ba- Dermatita cu Candida albicans (o ciupercă m
rieră naturală pentru microorganisme. Microbii croscopică ce se dezvoltă în mediu cald şi umed
şi ciupercile atacă pielea slăbită agravînd erite- apare în regiunea genitală şi în cutele sau pliu
mul fesier. Eritemul sever se poate ulcera. rile inghinale (între abdomen şi coapsă), nu p
Poate apare din perioada de nou-născut, se fese. Erupţia este roşu-aprins, proeminentă, c
intensifică la sugarul între 7 şi 9 luni (când dieta marginile delimitate şi băşicuţe albe cu pur
mai variată produce scaune mai iritante) şi (pustule) în jur. Eritemul fesier care dureaz
scade pe măsură ce pielea copilului se întăreşte. peste trei zile se infectează deseori cu candid
Este favorizat de: alimentaţia artificială, dia- Sub tratament, simptomele scad după două-tr
ree, tratamentul prelungit cu antibiotice şi scu- zile, dar pentru vindecare este nevoie de c
tece de pânză acoperite cu plastic sau prea puţin două săptămâni de tratament. Candid
strânse, igienă locală necorespunzătoare, inclu- poate produce şi o infecţie a gurii numita can
siv spălarea agresivă şi frecventă cu săpun. Are didioza bucală sau mărgăritărel precum şi in
tendinţa să reapară. fecţii vaginale la adolescente şi femei. La cop
Termenul descrie, de fapt, numeroase afec- cu stare gravă sau sub tratament prelungit c
ţiuni ale pielii (dermatite) din regiunea scutece- antibiotice, se poate întinde la tubul digestiv
lor. aparatul respirator sau, extrem de rar, se poa
Dermatita de iritaţie (de contact) este cea mai localiza profund printr-o diseminare septic
frecventă formă de eritem fesier. Roşeata ridi- mică a ciupercii.
cată, cu marginile clare este mai frecventă în Impetigo, produs de bacterii (streptococi sa
zona de frecare, dar nu în cutele pielii. Este fa- stafilococi) apare sub formă veziculară (cu b
vorizată de scutecele ude şi murdare, urina şi şici) care lasă o crustă galben-cenuşie sau su
scaunele acide, săpunul din scutecele nelimpe- formă de cruste (coji) groase, galbene, pe o zon
zite, produse cosmetice. Bacteriile din scaun roşiatică. Acoperă fesele, coapsele şi abdomen
desfac substanţele chimice din urină formând inferior, putându-se răspândi şi pe alte părţi a
amoniac – un iritant al pielii. Se poate complica corpului. Este foarte contagios. Tratamentul n
cu oDermatita
infecţie secundară.
perianală este produsă de scaunele cesită
aplică antibiotice sub antibiotice
local, sau chiar formă de cremă,
pe gură.care s
alcaline şi diareice ale sugarului alimentat cu bi- Intertrigo apare prin frecarea cutelor pielii, c
 beronul, nu apare la sugarul alimentat la sân, o zonă roşiatică fără margini precise, la nivelu
până la introducerea alimentelor solide. cutelor dintre coapsă şi abdomen.
Dermatita alergică (atopică) se manifestă prin Tratamentul eritemului fesier:
erupţii variate ca: pete roşii, proeminente (pa- - menţinerea curată şi uscată a regiunii f
pule) sau băşici mici (vezicule) care formează siere;

32
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 67/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

- schimbarea imediată a scutecelor ude sau dar poate fi inhalat de sugar şi poate produ
murdare, cel puţin de 8 ori pe zi la nou-născut. pneumonie, în plus, conţine azbest şi este can
În timpul nopţii nou-născutul care, deseori, are cerigen. Nu folosi medicamente care au fo
un scaun după alăptare şi doarme profund, prescrise altor membri ai familiei sau prieten
poate fi schimbat fără a fi trezit; lor. Unele creme combinate (steroizi şi antim
- spălarea funduleţului copilului cu apă cotice) pot sesibiliza sugarul şi provoca reacţ
caldă fiecare
după şi puţin săpun
scaun. pentru
Uscarea se copii (neiritant)
face prin tampo- alergice
trucât ale pielii.
poate produce Nualergii
se aplică albuş
grave. Se de ou fîn
poate
nare, nu prin frecare. Nu spăla excesiv pielea, losi amidonul de porumb (Zeamil) care es
mai ales cu săpunuri parfumate sau tampoane eficace şi netoxic;
din comerţ; - eritemul dat de Candida se tratează cu un
- se lasă fundul copilului descoperit o parte guent cu Nidoflor, Pimafucin, Nystatin (Myco
din timp, aşezându-l pe scutece de bumbac. tatin), aplicate de 4 ori/zi timp de 7-10 zile, sa
Poate să doarmă astfel dacă este destul de cald Stamicin pulbere în suspensie. Comprimatele c
 în cameră. Se pune copilul, pentru 10 minute, în Nizoral sau Stamicin (Nystatin) se pot da şi p
dreptul ferestrei închise prin care intră soarele. cale bucală pentru mărgăritărel, pentru cand
Pe vreme caldă se lasă copilul afară cu fundule- doză intestinală şi pentru a preveni repetare
ţul gol, la aer proaspăt; eritemului fesier. Alte unguente ca Myconazo
- scutecele superabsorbante, de tip Pampers, şi Clotrimazol (Lotrimin) sunt eficace, dar po
sunt mai eficace în menţinerea uscată a copilu- produce reacţii alergice şi iritaţii. Violetul d
lui, mai ales noaptea, şi scad apariţia eritemului genţiană este eficient pentru eritemul fesier c
fesier. Schimbarea frecventă şi menţinerea us- ciupercă şi pentru mărgăritărel, dar pătează ru
cată a pielii copilului este mai importantă însă fele şi ustură. La sugarul cu alimentaţie divers
decât felul scutecelor; ficată s-a recomandat adaosul de iaurt
- spală şi fierbe scutecele pentru a le steriliza alimentaţie pentru modificarea florei intestinal
sau foloseşte clor şi apoi limpezeşte-le de două Consultă medicul pentru a şti ce fel de er
ori, pentru a înlătura substanţele iritante; usucă- tem are copilul şi ce tratament necesită.
le şi calcă-le.Adăugând  ⁄  1
4 de cană de oţet în apa Consultă medicul dacă: eritemul apare in
de la ultima limpezire, schimbi pH-ul scutece- fectat (dacă se prezintă cu băşici, pustule sa
lor, devenind astfel mai acide şi previi creşterea răni), erupţia se întinde dincolo de zona scut
ciupercilor. Oţetul, însă, nu dezinfectează la fel cului, copilul are febră, lipsă de poftă de mân
de bine ca şi clorul; care, erupţia nu se ameliorează după două zi
- în cazul eritemului iritant aplică un strat de sau se agravează sub tratament.
unguent protector lanolină sau cremă cu vita-
mina A şi D. Dacă scutecele sunt schimbate re- Semnele de naştere
gulat, un unguent cu vaselină poate fi suficient Pielea nou-născutului nu este perfect un
pentru prevenirea eritemului. Substanţele des- formă. Se pot observa pete, echimoze (vânătă
icante (care usucă), cum este oxidul de zinc (Cu- şi alte semne de diferite forme şi mărimi; ce
taden) menţin uscată pielea zemuindă. Alifia de mai multe vor dispare cu timpul:
zinc se înlătură cu ulei mineral şi nu prin spă- Pete vasculare: „ciupitura de barză“, roşietic
lare riguroasă. Nu folosi alifia când îi expui fun- mici, netede - ca pistruii - pe frunte, pleoape
dul copilului la aer. OMS contraindică folosirea ceafă. Nu sunt erupţii ci aglomerări de vase d
de Vioform (clioquinol) sau Viton (iodoquinol) sânge capilare dilatate; apar de la naştere şi di
deoarece au efecte
- nu folosi toxice
talc sau acidasupra
boric creierului;
în tratamentul par pe pracurs.
plânge Devin mai vizibile când copilu
sau se screme.
eritemului. Acidul boric poate vindeca o erupţie Nevi vasculari (hemangioame) apar la 1-
fesieră simplă, dar este foarte toxic când este în- săptămâni după naştere şi au aspect de frag
ghiţit şi nu se recomandă să fie folosit în jurul Au mărimi diferite. Sunt formate din vase cap
sugarilor, copiilor sau să-l ţii în casă. Glicerina lare imature care se desprind de sistemul circu
 boraxată este contraindicată. Talcul este, de ase- lator în timpul dezvoltării fetale. De cele m
menea, contraindicat. El poate scădea umezeala multe ori este bine să fie lăsate în pace. Cele m

322
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 68/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Dezvoltarea nou-născutulu
multe dispar pe la vârsta de 7 ani. Sângerarea lui imatur al nou-născutului de a transform
 întâmplătoare se opreşte prin aplicarea de pre- destul de rapid excesul de pigment rezultat d
siune blândă, neîntreruptă timp de 10 minute, globulele roşii mai numeroase de care avea n
cu ochii pe ceas. Rareori, când produc tulburări voie în uter. Se acumulează un exces de pigme
(cam în 1/1000 din cazuri), se recurge la un tra- galben (bilirubina), care colorează pielea şi och
tament mai agresiv care include administrarea (sclerele). La sugar icterul devine vizibil la u
de cortizon,
sau operaţie, tratament
zăpadă carbonică cu de
şi injectarea raze X, laser
substanţe nivelapoi
faţă, de bilirubină
pe piept şidepe
5- abdomen
7 mg/dl. Apare întâi
şi coboară
sclerozante ca pentru vene varicoase.  braţe şi picioare. Cu cât este mai întins, cu at
Hemangioamele cavernoase sunt proeminenţe nivelul bilirubinei din sânge este mai ridicat.
roşii sau roşii-vineţii, la început netede. Sunt for- Icterul nu este o boală ci doar un semn că b
mate din vase de sânge în straturile mai pro- lirubina este crescută. Poate fi normal (fiziol
funde ale pielii, oriunde pe corp. Cresc repede gic) sau anormal, în funcţie de creştere
 în primele 6 luni şi mai încet în următoarele 6,  bilirubinei şi cauza care l-a produs.
apoi încep să se retragă. Cele mai multe dispar Icterul fiziologic apare între a 2-a şi a 4-a zi d
la 10-12 ani. Tratamentul este asemănător cu cel viaţă, atinge maximul în a 5-a zi apoi scade tre
al nevilor vasculari. tat, fără tratament, pe măsură ce funcţia hep
 Angiomul plan sau „pata de vin“ (nevus flam- tică se maturizează. Poate dura 2-3 săptămân
meus) este o pată roşie-violacee, netedă, ce În marea majoritate a cazurilor icterul nu l
poate apare oriunde pe corp,dar mai ales pe zează copilul. Apare la peste jumătate din no
faţă. Este formată din capilare mature, dilatate. născuţi. Este mai frecvent la cei care au pierdu
Rareori se poate asocia cu creşterea ţesuturilor mult din greutatea de la naştere, cei alăptaţi
de dedesubt, sau cele de la faţă cu anomalii ale sân, cu vânătăi mari după forceps şi la cei c
creierului. Sunt permanente. Se pot acoperi cu mama diabetică.
creme cosmetice iar după vârsta de 12 ani se pot Icterul anormal apare în prima zi după na
 înlătura prin tratament cu laser. tere, este mult mai intens, progresiv şi mai în
 Aluniţele (nevi pigmentari) sunt puncte ma- delungat (peste 3 săptămâni). Este produs pr
ronii spre negru, de mărimea unui pistrui până distrugerea rapidă şi în număr prea mare a gl
la pete mai mari şi cu păr pe ele. De obicei  bulelor roşii, rezultă o creştere mare de biliru
rămân de aceeaşi mărime, astfel că apar relativ  bină în sânge, exces care poate produce leziu
mai mici pe măsură ce copilul creşte. Aproape ale creierului. Cu prevenirea şi tratamentul m
totdeauna sunt permanente şi nepericuloase. dern, icterul anormal se produce rareori, m
Dacă sunt mari, pigmentate şi cu păr, sau mici, ales la copiii născuţi la termen. Este mai grav
dar atipice pentru medicul pediatru, trebuie nou-născuţii prematuri, cei cu greutate mică
scoase sau urmărite de medicul dermatolog, da- naştere sau bolnavi de meningită, hipotiro
torită potenţialului lor canceros (evoluţie spre dism, deoarece au ficatul nedezvoltat sau afect
melanom). de boala respectivă. Acest fel de icter se produ
Petele mongoliene sunt de culoare negru-  în cazurile de nepotrivire a grupei de sânge
albăstrui ca vânâtăile - localizate pe fese şi spate mamei şi copilului (Rh şi mai rar ABO, boala h
şi uneori pe umeri, se şterg cu timpul dar pot să molitică a nou-născutului). Unele boli geneti
nu dispară complet. fac globulele roşii mai fragile şi mai uşor de di
Petele „de cafea cu lapte“ sunt netede, cele mai trus.
multe rămân de aceeaşi mărime, devenind rela- Prevenirea icterului se face prin alimenta
tiv mai mici
măresc peînmulţesc
sau se măsură cetrebuie
copilul anunţat
creşte, dacă se
medi- la
orisân precoce
pe zi în prima şi săptămână
frecventă (cel puţin de
de viaţă), 8–
expun
cul. rea zilnică a nou-născutului la soare şi plasare
patului în camere luminoase. Nu ţine nou-nă
Icterul la nou-născut cutul în camere întunecoase, cu perdelele tras
Intensitatea icterului se urmăreşte prin ex
Icterul este colorarea în galben a pielii şi a al- menul clinic şi prin măsurarea nivelului de bil
 bului ochilor. Este produs prin neputinţa ficatu- rubină din sânge sau mai nou, cu un apara

32
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 69/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

care măsoară transcutanat bilirubina din ţesu- 20%, acest diagnostic este corect şi mamele p
turi, fără a fi nevoie să se înţepe copilul. relua alăptarea, fără agravarea în continuare
Icterul tinde sa facă sugarul somnolent şi mai icterului. Acest tip de icter prin lapte matern n
puţin dornic să sugă cu putere, ceea ce agra- este patologic (nu este o boală); copilul creş
vează icterul, deoarece lichidele grăbesc elimi- foarte bine, doar că este icteric şi acest lucr
narea bilei din intestin.Acestea sunt şi semne de poate dura 1-2 luni.
alarmă
rea pentru
icterului şi pediatru, celelalte
scăderea în fiinddeextinde-
greutatea la naş- Tratamentul
tinuarea icterului
alăptării când anormal
e posibil,constă în con
fototerapi
tere peste 10%. medicamente şi exangvino-transfuzie. Alegere
Nou-născutul icteric necesită supraveghere tratamentului depinde de vârsta de gestaţie
medicală dacă: cea după naştere, greutate, nivelul bilirubine
- mama este Rh negativă sau are grup de starea sugarului şi experinţa echipei pediatric
sânge 0; Academia Americană de Pediatrie recomand
- în familie au existat nou-născuţi cu icter  în 1995 pentru sugarii în vârstă de 24-48 de or
grav sau cu anemii hemolitice; cu stare generală bună, să se înceapă fototerap
- icterul apare în primele 24 de ore de viaţă; la o concentraţie de bilirubină de 12 mg/dL.
- icterul se intensifică progresiv în zilele ur-
mătoare, coborând până la ombilic;
- durează mai mult de 10 zile;
- nou-născutul este prematur, cu vârsta de
sarcină sub 37 de săptămâni; cu cât nou-născu-
tul este mai mic, cu atât icterul este mai intens
deoarece ficatul este mai imatur;
- urina copilului este închisă la culoare şi
scaunele decolorate;
- copilul arată bolnav, este foarte somnoros,
nu suge, are dificultăţi în respiraţie sau respiră
foarte repede, vomită frecvent.
Concentraţia bilirubinei din sânge permite
evaluarea intensităţii şi a evoluţiei icterului şi
alegerea tratamentului. Tratamentul icteruui în funcţie de nivelul
Tratamentul icterului bilirubinei la nou-născuţi
Nu sunt indicate medicamentele, vitaminele,
mineralele sau plantele medicinale pentru tra- Fototerapia (tratamentul cu lumină) este î
tarea icterului fiziologic la nou-născut. prezent principala formă de tratament a icteru
Alimentaţia frecventă, în special la copiii lui. S-a observat că icterul este mai puţin inten
alăptaţi, scade nivelul de bilirubină şi icterul. la nou-născuţii al căror păţut este situat lâng
Nou-născutul icteric trebuie alăptat la sân de cel fereastră şi mai frecvent în lunile de iarnă, cân
puţin 8-10 ori pe zi, la fiecare 2-3 ore, deşi poate copiii sunt mai puţin expuşi la soare. Indicaţ
fi somnoros. Alăptarea frecventă stimulează fototerapiei depinde de nivelul bilirubinei, d
mişcările intestinului şi grăbeşte eliminarea bi- vârsta de sarcină şi de greutatea nou-născutu
lirubinei. lui:
Extrem de rar este nevoie să se întrerupă Fototerapia se face în spital cu lămpi de lu
alăptarea
foarte rar,lanumit
nou-născutul icteric.deUn
icter de lapte tippoate
sân, de icter
fi mină sau cu „bili“);
tice (paturi paturi speciale
se poateceface
conţin fibre op
şi acasă c
agravat sau prelungit prin alăptare. Când me- lămpi fluorescente obişnuite sau lămpi cu hal
dicul suspectează acest lucru va cere mamei să gen. Expunerea copilului la soare nu este suf
oprească alăptarea pentru 12-24 de ore. Între cient de intensă pentru a fi eficace şi trebu
timp mama îşi mulge sânii pentru a menţine se- evitată datorită riscului de arsuri ale pielii. Ce
creţia de lapte, iar copilul primeşte lapte adap- mai eficientă este fototerapia dublă prin aşez
tat. Dacă nivelul de bilirubină scade repede cu rea nou-născutului pe o „pătură bili“ cu lamp

324
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 70/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Dezvoltarea nou-născutulu
fluorescentă deasupra sa. Fototerapia are şi pentru un litru de apă fiartă şi răcită) cu o com
efecte secundare: lezarea ochilor şi a organelor presă sterilă pe degetul mamei, după spălare
genitale externe, ceea ce face necesară proteja- minuţioasă a mâinilor. Se badijonează apoi c
rea lor în timpul tratamentului şi deshidratare un alt tampon steril, înmuiat într-o soluţie f
prin evaporarea crescută de apă prin piele, fiind cută pe loc, dintr-un sfert de drajeu de stamicin
necesară alăptare suplimentară. Fototerapia în- (500.000 UI/drajeu) pisat, amestecat cu o lingu
delungată
alte boli denu creşte
piele. riscul de cancer
Fototerapia poate fideîntreruptă
piele sau riţă de cu
cerină apănistatin
fiartă şisau
răcită. Se mai4%
stamicină poate
orifolosi
cu violg
când nivelul bilirubinei a scăzut cu 2 mg/mL sub de genţiană 1%. Procedura se aplică după sup
nivelul la care s-a început tratamentul. la interval de 6 ore. Vindecarea apare de obic
Medicamentele folosite sunt fenobarbitalul  în două zile dar tratamentul antifungal trebu
şi metaloporfirine cu zinc. continuat după indicaţia medicului.
Dacă nou-născutul are, în ciuda tratamen- Mama poate avea nevoie şi ea de crema an
tului, nivele foarte mari de bilirubină, care riscă timicotică (nidoflor, nizoral sau pimafucin
să lezeze creierul, poate fi necesară exanghino- Mărgăritărelul este rezistent la tratament, d
transfuzia (schimbarea sângelui şi eliminarea aceea trebuie repetat de mai multe ori. Se reco
eventualilor anticorpi care distrug globulele co- mandă respectarea riguroasă a igienei şi dup
pilului). fiecare supt se dă sugarului puţină apă fiartă
răcită pentru a curăţa gura de resturile de lap
Gura nou-născutului care pot favoriza creşterea ciupercii.
Nou-născutul cu mărgăritărel poate fi izol
Pe buza de sus a nou-născutului se pot vedea  în maternitate. Pentru a preveni recidivele se re
  băşicuţe sau îngroşări, numite „perniţe de comandă spălarea mâinilor şi a sânilor mam
supt“. Se formează prin suptul viguros şi dispar  înaintea alimentaţiei şi fierberea atentă a bib
la sfârşitul primului an. Sunt normale şi nu ne- roanelor, tetinelor şi a lenjeriei.
cesită tratament.
Petele albe de pe gingii sau cerul gurii sunt Mişcările nou-născutului
chisturi mici, normale, care dispar fără trata-
ment. Când e liniştit sau doarme, nou-născutul
 Mărgăritărelul (stomatita candidozică) este o poziţia fetală cu care este obişnuit. Culcat p
infecţie a gurii nou-născutului produsă de o ciu- spate, are membrele flectate şi le mişcă aproap
percă (Candida albicans). Se prezintă ca pete al- simetric. În primele zile nou-născutul îşi ţin
  bicioase, confluente, aderente, pe mucoasa capul mare şi greu pe o parte, spre a evita suf
roşietică a gurii, la nivelul obrajilor, cerului carea. Această poziţie îl opreşte să vadă lucru
gurii, limbii şi gingiilor. Se poate propaga la rile care sunt direct deasupra lui.
 buze, gât, plămâni, intestin sau la sânii mamei. Controlul muşchilor sugarului începe de
Mameloanele devin dureroase şi înroşite, cu ar- cap şi coboară gradat. La naştere nu-şi poate ţin
suri şi mâncărimi, iar pielea din jur este uscată şi capul sus mai mult de câteva secunde. După
cojită. Aceeaşi ciupercă poate provoca infecţii săptămână practică din ce în ce mai des contr
vaginale. Nou-născutul se poate infecta la naş- lul capului. Pe la 3-4 săptămâni îşi poate balan
tere sau în maternitate. El este mai vulnerabil capul ceva mai bine. Va continua totuşi să aib
deoarece sistemul lui imun nu s-a dezvoltat încă nevoie de sprijinul mâinii mamei când îl poart
suficient.  în special când îl ridică şi îl lasă jos.
miciInfecţia
şi cei cuapare mai frecvent
imunitate scăzută.la sugari, copii Poziţia
mâni; fetalădevin
mâinile se schimbă
strânseînlângă
câteva săptia
corp,
Tratamentul constă în aplicarea cu vârful de- pumnii strânşi (în flexie); este anormal când s
getului curat sau un beţişor de vată, de 4 ori/zi  întins şi încordat (în extensie) sau dacă este com
timp de 7 zile, a medicamentului antimicotic plet moale (flasc).
(Stamicin în glicerină sau Nistatin în suspensie). Nou-născuţii ca şi adulţii au două feluri d
În prealabil se recomandă instilaţii bucale cu o acţiuni: conştiente - în care gândesc înainte de
soluţie de bicarbonat de sodiu (o linguriţă rasă acţiona şi reflexe - în care reacţia este automat

32
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 71/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

Reflexele de la naştere, cum este cel de prindere trebuie să se meargă în vârful picioarelor î
cu mâna, dispar în scurt timp şi sunt înlocuite preajma unui copil care doarme.
după câteva luni cu mişcări învăţate, voluntare. Semnele care ne înştiinţează că aude sunt u
Reflexele vechi (arhaice) de la naştere (de exem- mătoarele: copilul se poate opri din supt, m
plu, reflexul Moro) şi tonusul anormal vor per- reşte ochii sau face o pauză din plân
sista mai mult la cei prematuri şi cei cu suferinţă Nou-născuţii par să recunoască sunete pe ca
fetală la naştere. le-au cum
uter, auzitarînfi mod
glasulrepetat
mameiînsau
timp ce erauaî
o melodie
Folosirea simţurilor cultată des în timpul sarcinii. Sunetele ritmic
repetitive (cum este cel al maşinii de spălat) îl
Cele cinci simţuri ale copilului lucrează deja niştesc. Copilul se calmează cel mai bine la u
 în momentul naşterii. Ceea ce îi lipseşte lui este ritm crescând şi coborând lent, cum ar fi cânte
experienţa. Stimulându-i simţurile părinţii îl de leagăn sau muzică simfonică de intensita
ajută să înveţe şi să se dezvolte. scăzută. Muzica puternică, tip rock, îi poate lez
auzul, sunetele puternice, bruşte îl fac să tresar
Simţul tactil. Mângâiatul este deosebit de im- Nou-născutul se poate orienta asociind su
portant pentru toţi copiii (ca şi pentru adulţi). netul cu direcţia de unde vine. Chemându
Nou-născutul are nevoie de contacte directe cu dinspre partea dreaptă, el poate întoarce capu
mama şi tata pentru a învăţa că este protejat şi spre dreapta, la fel pentru partea stângă.
iubit. Aceştia îşi exprimă dragostea prin mân- Deşi nou-născutul aude sunetele din jur, ac
gâiere, îmbrăţişat şi sărut. Este perioada în care lea pe care le ascultă concentrându-se, sunt vo
copilul trebuie ţinut mai mult timp în braţe pen- cile. Are un interes înnăscut pentru voci, pentr
tru a simţi dragostea. Jucăriile sunt pentru mai că ele vin de la persoanele care-l îngrijesc, făr
târziu. de care nu poate supravieţui. El este program
să le dea atenţie. Nou-născutul poate deoseb
Gustul şi mirosul. Nou-născutul poate dife- vocea mamei de aceea a străinilor. Când mam
renţia între apa simplă, cea îndulcită sau cu gust nu-i poate atrage atenţia prin voce, poate încerc
neplăcut. Lichidele dulci declanşează reflexul de să-şi modifice tonul şi să se uite în ochii lui, î
supt şi de înghiţit. El va suge cu atât mai puter- timp ce-i vorbeşte. Copilului îi place să-l pr
nic, cu cât conţinutul biberonului este mai dulce. vească pe cel care-i vorbeşte şi devine confu
Mai târziu însă va fi greu de controlat pofta sa dacă nu poate să-l vadă.
de zahăr. La un gust sărat, amar sau acru nou- Dacă nu eşti atentă, s-ar putea să nu obser
născutul îşi strâmbă faţa, salivează abundent, cât de mult se bucură acum copilul de vocea t
 întoarce capul şi plânge. În primele săptămâni simţurile privirii şi auzu
De la vârsta de 6 zile nou-născutul îşi poate lui sunt încă separate. El ascultă fără să pr
recunoaşte mama după miros, iar mama îşi vească la sursa sunetului pe care îl aude, aşa c
poate identifica copilul chiar legată la ochi, tot adesea ascultă vocea ta fără să te privească. D
după miros. Nou-născutul îşi manifestă intere- dacă îl urmăreşti cu atenţie, îi vei vedea reacţii
sul pentru mirosuri noi şi diferite prin mişcări la ciripitul tău drăgăstos. Dacă plânge, se va op
şi schimbări de activitate. Ca şi în cazul auzului,  în timp ce te apropii vorbind de pătuţ.
 însă, se familiarizează repede cu un nou miros şi Nou-născutul începe să emită primele sune
nu mai reacţionează la el. Copilul poate refuza  în afara plânsului la sfârşitul primei luni d
sânul dacă mama a folosit un deodorant sau viaţă. Va scoate mici bolboroseli când este rel
săpun parfumat care nu-i place. xat, după
 începe să supt,
plângă şi scâncete încordate
de foame. înainteastf
Se îndreaptă de
 Auzul. Sunetele noi atrag atenţia nou- către un nivel de comunicare superior - gângu
născutului. Pentru că se adaptează foarte bine şi ritul.
se izolează de zgomotele din jur, nou-născutul
poate reacţiona la un sunet doar o dată sau de Văzul. Curând după naştere cei mai mul
două ori. Această barieră la stimuli sonori func- nou-născuţi privesc interesaţi cu ochii deschi
ţionează chiar atunci când copilul este treaz. Nu la lumea din jur. În primele zile ţin ochii închi

326
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 72/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Dezvoltarea nou-născutulu
mai tot timpul. Pentru a-l face să deschidă ochii,  îndreptaţi în afară sau spre nas şi acest lucr
mama îl leagănă lateral sau îl ridică din poziţia este normal la această vârstă.
culcat în poziţia şezând, în timp ce îi sprijină cu Când nou-născutul este treaz, liniştit, relax
o mână capul şi cu cealaltă funduleţul. şi interesat poate să-şi fixeze atenţia pe o fa
Nou-născutul vede, dar nu la distanţă. Cel sau un obiect. În asemenea momente trebu
mai bine el vede obiectele aflate la o distanţă de luat în braţe şi alintat; în poziţia ridicată este m
20-30 de
mamei şi acm. Aceasta
copilului esteîl distanţa
când alăptează.dintre faţa
Nou-năs- interesat să privească decât atunci când este cu
cat.
cutul vede lumea doar în umbre, deoarece celu- Deşi vederea nu-i este perfectă, nou-născ
lele din ochi, sensibile la culori nu sunt complet tului îi place să privească, şi acest joc este pentr
dezvoltate. El nu va putea aprecia bine distanţa el unul dintre cele mai importante moduri de
până pe la nouă luni. Din apropiere însă, o vede  învăţa. Dezvoltarea normală a vederii necesi
pe mamă şi îşi mişcă ochii şi faţa în semn de re- funcţionarea corectă a celor doi ochi şi multă st
cunoaştere. Dacă mişti copilul mai departe sau mulare vizuală.
mai aproape de această zonă de intimitate (20- Sugestii:
30cm), el pierde legătura vizuală şi nu mai arată - Priveşte copilul în faţă de la distanţa de 2
interes, deoarece imaginea devine neclară. Dacă 25 cm; vorbeşte-i mişcându-ţi faţa, uşor şi lat
mama îl ţine în faţa ei la această distanţă, îl pri- ral; repetă-i mereu numele.
veşte în ochi şi îi vorbeşte cu aprindere mişcând - Oferă-i stimuli vizuali, unul sau dou
ochii, închizând şi deschizând gura, copilul îi obiecte odată sunt de ajuns; schimbă-le de
poate răspunde, chiar la câteva minute după pentru că durata atenţiei lui este scurtă; nu-l su
naştere; el deschide gura şi scoate limba. La câ- praîncărca.
teva ore de la naştere copilul se poate uita la un - Pune fotografia unei feţe omeneşti de
obiect în mişcare şi îl poate urmări. Nou-născu- parte a leagănului.
tului îi place să privească feţele, mai ales pe cele - Ţine un obiect simplu în unghiul lui de v
familiare. În afara feţei omeneşti el este intere- dere când este treaz şi mişcă-l uşor prin faţa lu
sat de obiectele simple cu contrast clar şi de des- dintr-o parte în alta.
ene viu colorate. - Lasă-l să privească la lumină: o lampă, f
La trei săptămâni va tresări din tot corpul reastră (mai ales cu jaluzele); ţine-l într-o camer
când va vedea faţa mamei. Şi într-o bună zi, pri- luminoasă, când este treaz.
vind-o, va face primul său gest de adevărată le- - Dacă bănuiesti că nou-născutul nu se ui
gătură cu lumea din jur, îi va dărui primul său la obiecte sau feţe sau nu întoarce capul spre lu
zâmbet. mină, spune acest lucru medicului.
Nou-născutul începe să depoziteze imagini
familiare în memoria sa vizuală. Dacă mama sa, Comportamentul nou-născutului
care poartă ochelari apare deodată fără ei, copi-
lul se arată mirat şi întoarce capul ca şi cum nu Încă din prima săptămână vei observa une
ar recunoaşte-o. Uneori ţine ochii încrucişaţi dar feluri de a se comporta la copilul tău. Trăsăt
pentru scurt timp, aceasta durează până la vâr- rile pe care le vei recunoaste mai uşor sunt can
sta de 6 luni. Nou-născuţii nu folosesc ambii titatea de energie pe care o are copilul, dacă î
ochi deodată, astfel că nu apreciază corect dis- poate controla corpul uşor, reacţia la alte pe
tanţa. Pe măsură ce copilul îşi controlează capul soane, independenţa, ataşamentul de părin
şi ochii, imaginea devine mai clară şi percepe- uşurinţa de comunicare, adaptarea la diferite s
rea
ochidistanţei se îmbunătăţeşte.
(binoculară) începe să seVederea
dezvoltecupeambii
la 6 tuaţii, explorarea
emoţiilor, reacţia lamediului
restricţiedin jur, exprimare
şi libertate şi uşu
săptămâni şi se stabilizează în jurul vârstei de 4 rinţa de a plânge şi a zâmbi. Învaţă să recunoş
luni când începe să-şi fixeze privirea pe un limbajul corpului la sugar, înainte de a se e
obiect. prima prin cuvinte.
Copilul nu-şi coordonează încă privirea, Capul:
unul sau ambii ochi pot fi orientaţi în altă direc- - mişcat de o pe o parte pe alta exprimă ob
ţie decât obiectul privit. Ochii încrucişaţi pot fi seală;

32
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 73/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

- îl întoarce de la un obiect – vrea altceva; printr-o foială uşoară sau sugându-şi linişti
- îl întoarce şi extinde gâtul – îi e foame; pumnul sau degetele. Un mediu nou nu îl d
- din poziţie sezândă îi „cade” capul - e obo- ranjează sau sperie. Suge, se joacă şi adoarm
sit; uşor, iar la trezire de obicei nu plânge,. Se tr
Nou-născutul trece prin diverse moduri de zesc cu greu pentru supt şi adorm frecvent
comportare: sân. Aceşti copii au nevoie să fie treziţi pentru
- plâns însoţit
tremităţilor. de mişcări
În această starenecoordonate ale ex-
este, foarte atent şi fi alăptaţi,
nea cel multnulatrebuie
temperament 4 ore; sugarul cu asemd
lăsat să doarmă
ochii sunt deschişi; la început 12 ore noaptea, ci trezit când se tr
- treaz şi vioi: mişcă extremităţile şi capul, este zeşte mama şi dimineaţa la prima oră. Copil
puţin atent şi pare că îşi urmăreşte propriile are nevoie să fie stimulat când este treaz; nu tr
mişcări;  buie lăsat să se izoleze dormind. Părinţii trebu
- treaz şi liniştit: are ochii deschişi, străluci- să-l ţină în braţe des şi să-i vorbească. Trebu
tori, atenţi; extremităţile sunt liniştite; nou-năs-  încurajat să privească lucrurile din jur. Cân
cutul pare să contemple mediul din jur. Acum adoarme în braţe trebuie pus în leagăn, dar
trebuie ridicat, nu lăsat în leagăn. Această stare următoarea alăptare mama va încerca să se joac
este optimă pentru a interacţiona cu el şi a-l în- cu el.
văţa; Copiii activi dorm doar 12 din 24 de ore, ia
- somnolent: ochii deschişi flutură sau încep perioadele de agitaţie şi plâns durează în tot
să se închidă; copilul este puţin atent, îşi mişcă 4-6 ore. La 1-2 ore după masă se trezesc din no
corpul tresare, zâmbeşte. Este posibil să nu pentru că le este foame, ci pentru că nu
adoarmă dar tot atât de posibil să se trezească. este somn. Ştiu ce vor şi învaţă să-şi exprime d
Nou-născutul are nevoie să fie stimulat pentru rinţele. Sunt foarte atenţi şi participă la cele c
a-şi dezvolta creierul; se petrec în jurul lor, dar sunt şi foarte sensibi
- somn superficial: tresare uşor, poate plânge dacă este prea multă agitaţie sau zgomot. De
puţin, are grimase, mişcări ale feţei şi extremi- mănâncă şi cresc bine, suferă de indigestie. N
tăţilor, respiraţie neregulată, extremităţile sunt suportă să fie uzi, plâng până ce sunt schimba
 îndoite pe corp. Trebuie lăsat să doarmă. Adorm mai uşor când sunt înfăşaţi. Fiind tre
- somn adânc: copilul are mişcări minime, faţa mai mult decât alţi copii, dezvoltarea lor es
neexpresivă, respiraţia regulată, extremităţile mai rapidă deoarece îşi petrec mai mult tim
sunt moi. privind, ascultând şi învăţând. Pe la 3 luni în
Clasificarea comportamentului vaţă treptat să se liniştească şi să doarmă m
După felul cum se comportă au fost deose- mult. Sunt incitaţi de jucării şi le apucă cu n
 bite încă de la această vârstă mai multe feluri de răbdare, mai devreme decât alţi copii.. Sun
copii: foarte obositori pentru mamă. Nou-născuţii a
Copiii obişnuiţi plâng, sug, dorm, îşi udă scu- tivi au nevoie să fie purtaţi mult în braţe sau c
tecele şi uneori deschid ochii. Ei au un compor- raţi într-un sac de copil. Au nevoie de mul
tament previzibil şi sunt uşor de îngrijit. Dorm schimbări de decor; pot fi aşezaţi pe podea în d
cel puţin 15 din 24 ore şi se agită 2-3 ore pe zi. ferite locuri din casă; este bine să li se ofere lu
Sunt destul de atenţi la ce se întâmplă în jurul cruri interesante, care sunt schimbate de
lor şi la ce-i tulbură. Se agită puţin apoi se liniş- Copilul cu acest temperament trebuie tratat c
tesc. Dacă sunt tulburaţi de un zgomot sau o un copil mai mare decât vârsta lui, deoarece în
mişcare bruscă se pot calma ei înşuşi, încă din vaţă repede.
prima săptămână,Lesugând,
sau mişcându-se. place săprivind, ascultând
fie protejaţi de tul- Copiii
foarte cu nevoipar
sensibili; crescute sunt deseori
să se sperie de oriceagitaţi
şi rea
 burările din jur, mai ales când sunt foarte obosiţi ţionează intens. Îşi dau seama perfect de ce s
sau li s-a schimbat programul zilnic.  întâmplă în jurul lor; o schimbare cât de mic
Copiii liniştiţi dorm cel puţin 18 ore din 24 şi din jur le atrage atenţia şi îi alarmează; tres
se agită mai puţin de o oră pe zi. La început nu uşor ziua şi se liniştesc cu greu noaptea. A
par interesaţi de cele din jur. Nu plâng mult, mereu nevoie de cineva şi nu se pot linişti sin
zâmbesc tot timpul. Îşi comunică nevoile doar guri. Încep să zâmbească şi să gângurească r

328
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 74/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Dezvoltarea nou-născutulu
lativ devreme. Pun multă energie în tot ce fac: pundă. Aceşti copii trebuie alăptaţi ori de câ
plâng tare, râd cu poftă şi protestează repede ori cer, ţinuţi în casă într-o cameră călduroasă
dacă suptul nu e servit la timp. Nu acceptă uşor aerisită care îi relaxează. Pentru a mări contact
străinii, au gusturi selective şi preferinţe clare. intim copiii plângăcioşi trebuie ţinuţi mult î
Sunt pretenţioşi şi îşi manifestă puternic ne-  braţe sau într-un sac special, cu faţa spre mam
voile, de exemplu urlă prelungit dacă nu sunt Dacă adorm mai uşor înfăşaţi, trebuie menţinu
luaţi
ţia în braţe.
îi face Nudau
furioşi: le place să fie înfăşaţi;
din picioare restric-
şi încearcă să astfel pânădintre
Fiecare încep ei,
să deşi
lovească cu este
diferit, picioarele.
normal. P
scape. Le place să stea mult la sân pentru a se li- rinţii trebuie să-şi înţeleagă pruncul, pentru a
nişti şi sunt greu de înţărcat. Se zvârcolesc mult, oferi o îngrijire cât mai adecvată şi a se bucur
se trezesc frecvent şi sunt deseori nemulţumiţi. de el.
Când sunt luaţi în braţe se încordează şi îşi ar-
cuiesc spatele. În general, nevoile acestor nou- Somnul
născuţi nu scad ci doar se schimbă. Deoarece
sunt interesaţi mai profund de ce se întâmplă în Somnul în prima săptămână de viaţă
 jurul lor, au mai multe şanse să devină persoane Când vii acasă de la materitate, lasă copilu
entuziaste. Sensibilitatea lor crescută le permite să doarmă cât poate; trebuie să-l hrăneşti îns
să formeze ataşamente profunde faţă de părinţi când dă semne de foame şi să-l schimbi. Nou
sau de cei care îi îngrijesc. Sunt epuizanţi pentru născuţii dorm între 16 şi 20 de ore din 24; rest
părinţi, în schimb, mai târziu sunt capabili de le- timpului mănâncă, plâng sau privesc. Ei obose
gături mai profunde şi mai intime. după o oră de veghe. Răspunde la semnele l
Copiii sensibili care se manifestă intens pot de somnolenţă, linişteşte-l şi nu-l lăsa să se ob
deveni copii creativi şi miloşi. Dacă nevoile lor sească, deoarece devine iritabil şi plânge necon
crescute sunt recunoscute şi îndeplinite, aseme- solabil. Semnele de somnolenţă sunt mascate
nea copii vor deveni interesanţi, stimulanţi şi copiii cu colici. Si aceşti copii obosesc la fel d
strălucitori. Asemenea copii sunt bucuroşi când repede, dar durea îi împiedică să adoarmă
părinţii se joacă cu ei mişcându-le degetele sau devin astfel şi mai iritabili. Nou-născuţii nu cu
picioarele, sau suflându-le pe burtică. Stimula- nosc diferenţa dintre ziuă şi noapte. Unii con
rea trebuie ţinută însă sub nivelul lor de tole- fundă ziua cu noaptea, dormind mult ziua
ranţă; un râs zgomotos îi poate speria. Trebuie stând treji toată noaptea. Ei nu au încă un cea
purtaţi cât mai mult în braţe şi înţărcaţi târziu.  bilogic intern.
Copiii plângăcioşi sunt obosiţi şi agitaţi şi se li- După 2 săptămâni cei mai mulţi îşi fac singu
niştesc cu greu pentru a adormi; se obişnuiesc un program mai rezonabil; restul pot fi învăţa
cu dificultate să doarmă adânc. Sug încet şi cu să şi-l facă.
greutate rămânând flămânzi şi iritaţi. Nu sunt Somnul de zi
prea prietenoşi, se satură repede să fie ţinuţi în Înainte de a adormi dimineaţa sau dup
 braţe, dar nici nu le place să fie lăsaţi singuri în amiaza scoate copilul afară şi stimulează-l in
leagăn. Nu le place să fie îmbăiaţi, să fie schim- tens pe o perioadă scurtă. Expune-l la lumină,
 baţi. Sunt greu de alăptat, se trezesc deseori vânt, zgomote de circulaţie, voci, apoi merge
noaptea şi cresc încet în greutate. Par nemulţu-  înapoi acasă, liniştindu-l pentru somn.
miţi, sunt rareori veseli, zâmbesc şi se joacă cu Cum să-l linişteşti: cântă-i, pune-i muzică ca
mâinile mai târziu decât ceilalţi. Pe măsură ce mantă, alăptează-l, masează-l.
cresc, plânsul scade şi învaţă şi alte moduri de Cum să îţi trezeşti copilul în timpul zilei, cân
exprimare.
 început potPlânsul
anunţa mult şi nemulţumirea
un caracter de la
sobru şi interio- e timpul să-l hrăneşti:
- încearcă să-l trezeşti când doarme superf
rizat de mai târziu. Felul de a fi al acestor copii cial: el prezintă mişcări ale feţei, mâinilor şi p
nu trebuie considerat o critică la adresa părinţi- cioarelor ca şi cum ar visa;
lor. Ei trebuie iubiţi fie că zâmbesc fie că nu. Tre- - schimbă-i scutecul şi lasă-l doar cu bluzi
  buie stimulaţi să-şi privească părinţii, să-i dacă e cald în cameră;
asculte şi să le zâmbească. Un semn de succes - ia-l în braţe, ridică-l în sus, cântă-i, joacă-
este aducerea lor în faza în care încep să răs- cu el.

32
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 75/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

Cum dorm nou-născuţii? Când doarme, el nu are nevoie de linişte pe


Ca şi adulţii, nou-născuţii au două feluri de fectă în jur. Sunetele obişnuite din casă nu-l d
somn: profund (NREM) sau liniştit (atunci când ranjează la această vârstă şi este bine să f
ochii sunt liniştiti) şi superficial (REM) sau activ obişnuit astfel. Schimbările bruşte de sunet d
(când ochii se mişcă rapid sub pleoapele în- exemplu, închiderea TV îl pot trezi însă.
chise). În timpul somnului activ omul visează, În prima lună somnul copilului va fi tulbu
se întoarce,
trezi şi adormiîşi aranjează învelitoarea,
din nou. Acest se poate
ciclu de somn su- rat mai ales
durerea, de stimuli
scaunul, interni:
eructaţia, sau foamea, frigu
chiar proprii
perficial şi profund continuă la fiecare câteva lui tresăriri atunci când trece în somn adânc.
ore în cursul nopţii. Sugestii pentru adormirea mai uşoară a nou
Somnul NREM este împărţit în 4 stadii: som- născutului:
nolenţă, somn superficial, profund şi foarte pro- - Ţine-l în braţe atunci când plânge în pr
fund. În trecerea de la somnolenţă la somnul cel mele 3 luni (cel puţin 3 ore pe zi când n
mai profund, copilul devine tot mai puţin activ, plânge).
respiraţia încetineşte, e foarte liniştit şi aproape - Menţine scurte (1-2 ore), perioadele cân
nemişcat. nou-născutul este treaz, pentru a evita suprast
Nou-născuţii dorm diferit de adulţi. În timp mularea.
ce adulţii trec relativ repede de la starea de - Stabileşte un obicei şi un orar anume pentr
veghe la cea de somn profund, sugarii trec culcare: pune-l seara să doarmă în locul unde v
printr-o perioadă de somn superficial înainte de sta tot restul nopţii; ajută-l să-şi sugă degetul sa
a adormi profund. Fiecare perioadă de somn a eventual dă-i o suzetă; mângâie-l în timp ce
nou-născutului, cuprinde durate aproape egale vorbeşti blând sau îi îngâni un cântec, acelea
de somn REM şi NREM în următorea ordine: de fiecare dată; pentru dormit foloseşte alte hă
somnolenţă, REM, somn superficial şi somn nuţe decât cele de zi.
foarte profund. La vârsta de 2-3 luni această sec- - Crează o ambianţă pentru somn, micşorân
venţă se schimbă, astfel încât trece prin tot ciclul luminile, zgomotul, jocul sau alte activităţi.
de faze NREM înainte de a intra în REM, ca şi la - Spală-l, masează-l şi schimbă-l sau înf
adult. Pe măsură ce copilul creşte, durata REM şează-l înainte de culcare pentru a-l linişti.
scade, iar somnul devine mai calm. - Plimbă-l în braţe prin casă, în special dac
Când copilul este gata să adoarmă îi cad este un nou-născut activ; acest lucru îl poate fac
pleoapele şi începe să moţăie în braţele mamei; foarte bine şi tatăl; îl poţi lăsa jos cînd este foar
ochii sunt închişi, pleoapele îi flutură, respiraţia somnolent, dar nu adormit complet.
este neregulată, mâinile sunt îndoite şi pot tre- - Leagănă-l înainte de a adormi.
sări, face mişcări de supt sau zâmbeşte. Acum - Asigură-i confortul, ajutându-l să eructez
este momentul să fie pus în pat şi lăsat singur. - Încălzeşte şi aeriseşte camera.
Ultima lui amintire înainte de a adormi profund - Menţine suptul de noapte cât mai scurt.
trebuie să fie leagănul, nu mama sau sânul. nou- - Nu reveni în cameră la primele sunete.
născutul trebuie să înveţe să adoarmă fără - Încearcă diferite moduri de a acoperi cop
mamă. El se foieşte o vreme, cam 20 de minute lul la culcare, în funcţie de temperatura din c
de somn superficial, apoi adoarme profund: tre- meră. Sacul de dormit şi pijamaua rucsac
săririle şi grimasele se opresc, respiraţia devine permit să se mişte cu uşurinţă. Uneori nou nă
mai regulată şi superficială, muşchii se rela- cuţilor le place să doarmă înfăşaţi, dar nu strân
xează aşa încât pumnii se deschid, iar braţele îi fedeleş.
atârnă moi. Pe
se pot freca măsură
la ochi, ce cresc,
se trag copiii pierd
de urechi, somnoroşi
inte- Mama trebuie
Întreruperea să doarmă
somnului este îndeajuns ea obos
deosebit de însăş
resul faţă de jucării, se retrag într-un colţ al pă- toare.
tuţului, se împiedică din mers şi cad, se agaţă de Dacă nou-născutul doarme în aceeaşi came
părinţi, toate acestea fiind semne că trebuie pus sau chiar în acelaşi pat cu părinţii (recomand
la culcare. Evită să laşi copilul să ajungă în faza de OMS-1996), el va adormi mai repede când
de oboseală intensă. trezeşte noaptea. După câteva luni însă va
Nou-născutul doarme atât cât îi cere corpul. greu să fie convins să doarmă singur. Dormitu

330
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 76/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Dezvoltarea nou-născutulu
nou-născutului în acelaşi pat cu părinţii nu este cios.
acceptat de cei mai mulţi pediatri, datorită ris- - Foamea este cea mai frecventă cauză. Do
cului de a cădea din pat sau de a se sufoca. În laptele îi poate opri plânsul. Semnele de dinain
primele 2-3 luni coşul sau leagănul poate fi păs- tea plânsului sunt trezirea nou-născutului, mi
trat alături de patul mamei. grimase, foiala, îşi suge buzele, întoarce capu
Poziţia de dormit a nou-născutului este pe  într-o parte, duce pumnul la gură. Mama ca
spate, fără
Această pernă,
poziţie cu osepătură
scade, rulată lasindro-
pare, frecvenţa spate. recunoaşte aceste
nou-născutul semnesăintervine
să înceapă înainteco
plângă. Plânsul c
mului de moarte subită a sugarului. Leagănul pilului flămând are două faze: primele sune
sau coşul de dormit nu se va aşeza lângă sobă; ale plânsului au rolul de a atrage atenţia mame
supraîncălzirea este periculoasă putând provoca este ca un sunet de tuse, apoi scoate primu
şocul caloric. Pentru învelit se poate folosi o pă- ţipăt, după care urmează un plâns cât îl ţin
tură uşoară, iar iarna o plapumă mică fixată sub gura.
 braţele copilului, pentru a nu şi-o trage peste - Scutec ud sau murdar. Când nu se simt con
faţă. Vesta mai groasă de iarnă trebuie închisă fortabil copiii mici caută să sugă ceva. Suptu
lateral, căci nasturii din spate pot deranja copi- este deseori frenetic, neregulat şi mestecat.
lul când doarme. - Durerea: colica în primele luni provoacă du
rere, deci plâns. Corpul este tensionat, deoarec
Plânsul nu poate elimina gazele. Pruncul aduce genun
chii la piept, iar pe faţă i se citeşte durea. Ţip
Este primul mod al nou-născutului de a-şi tul de plâns este ascuţit, fără avertizare. Într
comunica nevoile şi dorinţele şi de a scăpa de ţipete îşi poate ţine respiraţia. Se poate opri di
tensiune. Plânsul ţine între 1-5 ore din 24, cel plâns dacă este ridicat în braţe şi ajutat să el
mai mult până la vârsta de 6 săptămâni, după mine gaze. Ţine copilul strâns în braţe şi vo
care scade treptat. Unii plâng timp de 6 ore pe zi  beşte-i blând. Dacă găseşti sursa durerii încearc
timp de câteva săptămâni. să o înlături. Dacă copilul pare bolnav, consul
Există diferite feluri de plâns, exprimând di- imediat medicul!
ferite stări ale copilului. Analiza lor grafică arată - Prea cald sau prea frig. Copiii mici plâng da
diferenţe de ton, durată şi ritm. Plânsul de du- le este prea cald sau prea frig. Dacă se încălzeş
rere are o intensitate şi un ritm particular; cel de scoate-i din îmbrăcăminte, iar dacă-i este fri
foame este diferit de acesta dar e la fel pentru acoperă-i capul şi înveleşte-l. Dacă este prea cal
toţi copiii; plânsul de frică are o notă de dezo- ei se smiorcăie, au gura deschisă, limba scoas
lare şi este molipsitor. respiră repede, pielea este caldă şi umedă, p
Plânsul este normal pentru copil; poate fi tată. Menţine temperatura camerei la 20-22˚C
chiar sănătos - un mod de a elibera tensiunea ţine copilul acoperit. Dacă este frig, plânsul es
acumulată. El plânge dintr-un motiv, vrea ceva. puternic, cu buza de jos tremurând. Pielea apa
Motivele cele mai frecvente de plâns sunt foa- ca de găină, marmorată, vineţie, cu extremită
mea, setea, oboseala, lipsa de confort (cald, frig, reci. La nou-născut poate apare după baie sa
 înfăşat prea strâns, scutece ude sau murdare, ca- la îmbrăcat.
meră cu aer viciat, zgomot, agitaţie în jur, pozi- - Poziţie inconfortabilă. Schimbarea într-o p
ţie incomodă, lumină prea puternică), durere ziţie mai confortabilă poate opri plânsul. Înf
(ieşirea dinţilor, colici abdominale, eritem fesier, şatul în stil vechi, dar lejer, fără intenţia de „a
reflux gastro-esofagian), febră, infecţii, singu- ţine spatele drept“ şi cu o singură mână lăsa
rătate,
căutatălipsă de stimulare şi frică. Cauza trebuie
şi înlăturată. afară,
căldură îi oferă nou-născutului
şi sprijin un confort
care împiedică trezireatact
pr
Sugestii pentru a găsi cauza plânsului: propriile lui tresăriri.
- Controlează copilul curând după ce l-ai auzit - Oboseala. Începe ca o foială, iritabilitate, i
plângând. Nu este bine să-l laşi să plângă sin- dacă nu este oprit începe să plângă. Plânsu
gur la această vârstă. Dacă nu i se arată atenţie poate fi confundat cu cel de foame, de aceea es
şi dragoste în primele săptămâni şi luni, copilul important să observi când apare. Plânsul d
poate deveni introvertit, timid, retras şi plângă- oboseală este sub forma unor gemete scurte u

33
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 77/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

mate de un ţipăt puternic, respiră apoi de 2 ori Colicile abdominale


şi scoate un ţipăt şi mai puternic şi mai prelun-
git. De obicei plânge continuu şi dacă e lăsat sin- Sunt semnalate de un plâns viguros, inexpl
gur va adormi. Aşează nou-născutul într-un loc cabil la copilul sănătos şi sătul. Plânsul dureaz
liniştit şi cald. Învelitul sau înfăşatul pot ajuta. de obicei 1-2 ore, o dată sau de două ori pe zi, în
- Tresărirea. O mişcare bruscă, un zgomot pu- cepe în primele trei săptămâni de viaţă, cont
ternic
lul. sau o lumină
Linişteşte-l puternică
luându-l pot tulbura
în braţe, copi-
legănându-l nuă
la cel puţin trei
6 săptămâni săptămâni,
şi dispare, atingepe
de obicei, maximu
la vârs
sau cântându-i. de trei- patru luni.
- Dezbrăcatul. Unor nou-născuţi nu le place Medicii stabilesc diagnosticul de colică el
să fie dezbrăcaţi, nefiind obişnuiţi cu contactul minând alte cauze posibile de durere abdom
aerului pe pielea lor. Continuă să-i vorbeşti în nală acută (paroxistică) cu plâns. Dac
timp ce-l dezbraci pentru baie. nou-născutul are un suflu la inimă, transpi
- Singurătate, lipsa de contact, de stimulare. Co- când suge, are un icter prelungit de peste tr
pilul are nevoie să te vadă, să-ţi audă vocea, să- săptămâni, stă deseori în poziţie arcuită, ar
ţi simtă mângâierea, să fie strâns în braţe sau să-i scaune verzi sau apoase, plânge peste 3 ore î
dai să sugă. Copilul este neliniştit şi scoate su- şir, pare să plângă de durere sau pare anorm
nete neclare, mai degrabă decât plâns. Se joacă  în orice fel, trebuie examinat medical înainte d
cu degetele şi ignoră obiectele plasate în faţa lui. a cataloga plânsul ca fiind o colică.
Copilul care plânge până ce-l ridici, stă bucuros Copilul cu colică are crize bruşte de plân
 în braţele tale, dar începe să plângă din nou puternic, la aproape aceeaşi oră, de obicei sear
când îl pui jos, o face de obicei pentru că este ne- şi durează de la câteva minute la câteva ore. C
liniştit, atunci când nu are contact fizic. Copilul lica începe brusc, când copilul este treaz şi se te
nu „cere să fie luat în braţe“ ci plânge pentru că mină când adoarme. Copilul pare inconsolab
l-ai pus jos şi-l lipseşti de confortul contactului
tău. Pentru un copil mic este natural şi instinctiv
să fie mulţumit când este ţinut în braţe de ci-
neva. Ridică-ţi copilul îndată ce plânge; poartă-
l cu tine în braţe sau la piept, într-un şal legat de
gât sau un sac special. Aşează copilul pe ge-
nunchi şi mângâie-l uşor pe spate.
Pentru nou-născutul care plânge este impor-
tant ca mama să meargă la el, să-l ridice, să-l ţină
 în braţe, să-l poarte cu faţa în jos, prins de ab-
domen, pentru a-l ajuta să eructeze, să încerce
diferite metode de a-l linişti: legănat, mers sau
dans ritmat, muzică ritmică, cântecul de leagăn,
suptul degetului sau al suzetei. Nu este totuşi
important ca el să se oprească imediat din plâns.
Mama îi spune că semnele sale de nemulţumire Plâns neconsolabil în colică
sunt ascultate şi înţelese cu dragoste; în acest fel
nou-născutul este introdus printre oameni şi în-
cepe primii 7 ani de-acasă. Nelăsându-l să se nemulţumit şi agitat, chiar atunci când este ţinu
agite
purta prea
ca untare,
prunci sedar
dă că
sămama
înţeleagă
îl vacăocroti.
se poate
Ţi-  în braţe.laÎnpiept,
cioarele timpulîşiplânsului copiiisau
freacă călcâile îşi le
aduc
întinp
nutul în braţe şi mângâierea nu este răsfăţ la  în afară şi se înroşesc la faţă ca şi cum ar sim
nou-născut ci o necesitate; părinţii însă se pot dureri; se aud zgomote în abdomen şi elimin
simţi epuizaţi încercând să-l facă să nu plângă gaze. Plânsul este ascuţit ca un ţipăt intens
de loc. este foarte greu, dacă nu imposibil, de liniştit.
Între crizele de colică, copilul arată sănăto
 bucuros şi mulţumit.

332
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 78/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Dezvoltarea nou-născutulu
Cauza colicilor nu se cunoaşte exact. Au fost opreşti alăptarea. Nu există o metodă sigură
incriminate: acumularea de gaze prin tehnica in- eficientă pentru a calma colicile. Mămicile tr
corectă de alăptare, imaturitatea aparatului di-  buie să încerce diferite metode, penrtu a o gă
gestiv, supraalimentare, separarea de mamă, pe cea mai bună copilului lor.
copil cu nevoi crescute, alergie la laptele de vacă Sugestii pentru a calma, fie şi temporar, co
sau la alimentele consumate de mama care alăp- pilul cu colică:
tează cafea,
cola, (fasole,cacao)
varză,tutunul,
ape minerale carbo-gazoase,
regurgitarea secre- Răspunde
- Ia-l în braţe,prompt la plânsul
mângâie-l, lui. şi plimb
leagănă-l
ţiilor acide din stomac în esofag (refluxul gas- l ţinându-l la piept.
troesofagian), infecţii urinare, ale urechii, - Alăptează-l frecvent la cerere şi ţine-l ridic
constipaţia, eritem fesier, modul particular de a după masă pentru a-l eructa.
- Dacă îl hrăneşti cu biberonul oferă-i me
mici şi dese, încearcă cu avizul medicului, dif
rite formule şi diferite biberoane, pentru a pr
veni înghiţirea de prea mult aer, când suge.
- Aşează-l cu burta pe genunchi sau pe bra
şi leagănă-l încet.
- Poartă-l gol prin casă ţinându-l la piept, c
 burta pe pielea ta sau într-un port bebe.
- Masează-i uşor burtica şi spatele, pentru
elimina gazele intestinale.
- Fă-l să se privească în oglindă.
- Aşează-l cu burta pe o sticlă cu apă sa
pungă cu sare caldă, învelită în pânză sau pr
sop; fii atentă să nu opăreşti copilul.
- Cântă-i în timp ce-l plimbi sau îl legeni; e
pune-l la un sunet continuu prelungit (ca de
aspirator), sau muzică blândă.
- Orice altceva crezi că l-ar putea ajuta (o ba
caldă, o suzetă sau înfăşat).
Dacă acestea nu au efect, încearcă să schim
metoda şi să găseşti modalităţi de a supravieţ
acestei perioade:
- scoate copilul la plimbare;
- lasă copilul cu altcineva pentru scurt tim
- lasă copilul jos lângă tine şi vezi-ţi d
Somnul liniştit după colici treabă;
- spune o rugăciune;
- fă-i ceaiuri pentru colici;
fi al unui copil normal. Colica apare mai ales la - dacă ţi-e teamă că sugarul este bolnav, con
copiii cu un temperament sensibil. Aceşti copii sultă medicul: când colicile apar la vârste m
par că vor să fie ţinuţi în braţe ca să adoarmă. mari de 4 luni, copilul vomită, nu câştigă î
Este o etapă de viaţă şi nu o problemă medicală. greutate, are dureri foarte mari şi nu mai vre
Nu
lor. este rezultatul îngrijirii incorecte a părinţi- să fie ţinut însă
- încearcă braţe;
te calmezi; colicile nu lasă urm
Colica, în general, se opreşte prin ea însăşi, Sub nici un motiv nu zgâlţâi şi nu brutaliza c
nu este gravă, nu întrerupe creşterea sau dez- pilul din supărare. Există riscul de a leza crei
voltarea copilului; nu necesită nici un tratament, rul său fragil, uneori în mod fatal.
deşi pune la încercare răbdarea părinţilor. Nou-născuţii se dezvoltă mai bine când li
Evită să foloseşti orice fel de medicamente oferă atenţie deosebită; ei au o capacitate nel
pentru a trata colica şi, de asemenea, evită să mitată de a absorbi dragostea părinţilor. Cop

33
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 79/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

a căror mame răspund repede la plânsul lor co- dotat cu unele însuşiri, care se dezvoltă cu at
munică mai uşor, îşi dezvoltă mai repede vorbi- mai mult, cu cât stimularea de către cei care
rea şi au un temperament mai deschis. Când  îngrijesc este mai bună. Dezvoltarea acestui po
părinţii nu răspund la plânsul nou-născutului, tenţial depinde în mare măsură de îngrijire
acesta va plânge mai mult, iar situaţia se va răspunderea celor din jurul lui. Aceasta este sa
agrava progresiv. Dacă însă sugarul nu se liniş- cina primordială a părinţilor. Se dezvoltă îm
teştededupă
tat 30 minute
curând, de încercări
probabil că vrea şisăa adoarmă.
fost alăp- preună: nou-născutul
Pe măsură ce copilulşi creşte,
părinţii.
în familie se de
Mama îl va înfăşa şi aşeza pe o parte şi va ieşi voltă o comportare şi o competenţă reciproc
din cameră. El va fi probabil neliniştit până va părinţii şi copilul devin mai sensibili unii faţă d
adormi. E bine ca mama să-şi păstreze energia alţii, din această cauză ei îşi modifică comport
pentru mai târziu. Dacă însă sugarul continuă rea (de exemplu limbajul). Părinţii încep să vo
să plângă peste 15 minute, îl va lua în braţe şi-l  bească, să acţioneze şi să gândească la nivelu
va linişti din nou. Se poate administra ceai cu copilului lor, încep să semene cu copilul, pentr
anason sau chimen. ca acesta să li se asemene lor cât mai mult. To
Mamele sugarului cu colici, obosite şi nepu- evoluează împreună ca o familie. Această ada
tincioase, pot fi supărate, chiar disperate şi tare reciprocă este unul din modurile cele m
transmit copilului această anxietate, crescându- importante prin care părinţii şi sugarul înva
i şi mai mult tensiunea şi ţipetele. să trăiască împreună.
Trebuie prevenite dificultăţile de somn de Nou-născutul nu este un factor pasiv în în
mai târziu. Copiii nu trebuie să fie ţinuţi în braţe grijirea primită de la părinţi. Dacă i se dă oc
tot timpul. Dacă este legănat ori de câte ori zia, el va juca un rol activ în modul d
adoarme, mama va deveni indispensabilă pen- comportare şi dezvoltare a competenţei ace
tru somnul copilului. În fiecare seară când va fi tora. Părinţii observă, ascultă, învaţă şi răspun
pus în pat va începe să ţipe. Colica sugarului nu la semnalele sugarului. Deoarece răspund r
va dispare la vârsta de trei luni. Pentru a preveni pede, sugarul continuă să le dea semnale. Înc
aceasta, trebuie aşezat în leagăn când este som- din primele ore de viaţă nou-născutul plâng
noros dar nu plânge şi lăsat să se liniştească sin- pentru a fi hrănit şi alintat; părinţii răspund
gur şi să adoarmă. În această perioadă nu va fi acest semnal. Cu timpul nou-născutul îşi amp
legănat sau alăptat până adoarme. Nu este po- fică semnele de luat în braţe prin gesturi, expr
sibil să se prevină colica, dar tulburările secun- sii ale feţei şi ale întregului corp; părinţii observ
dare de somn, da. acest limbaj nou şi îi răspund, iar copilul înva
Mama trebuie să se odihnească suficient şi să tot mai multe moduri noi de exprimare. Este în
evite epuizarea fizică şi psihică. Răspunzând ceputul dezvoltării sale sociale.
acum nevoilor nou-născutului cu colici, există Copilul tău nou-născut cheltuie acum o mu
riscul ca mama să devină sclava lui mai târziu. ţime de energie pentru a se adapta de la via
După ce l-a purtat în braţe noapte de noapte, su- din interiorul uterului la o lume nouă, stimu
garul pare să fi trecut perioada de colică, pe la lantă. Refacerea acestei energii necesită somn
vârsta de trei luni. Abdomenul nu mai este des- multă hrană.
tins sau dureros. Sugarul de trei luni care a avut Foloseşte alăptarea ca să-l strângi la piept, s
colici va învăţa cât de bine este să fie purtat în i vorbeşti şi să-i zâmbeşti. Sunt momente, (ca
 braţe. Trebuie să i se arate din timp că nu poate 10% din timp), când nou-născutul este calm
fi satisfăcut totdeauna; de exemplu, mama nu atent, cu ochii deschişi. Stimulează-l în ace
aleargă
tea. imediat când el începe să plângă noap- timp;
mentenu-l lăsa să se învaţă
nou-născutul plictisească. În aceste
să cunoască maimîn
deaproape mama şi ceilalţi membrii ai familie
Nou-născutul şi familia sa Sugestii:
- Mişcă-te în zona lui de vedere (30 cm)
Fiecare nou-născut vine pe lume cu poten- lasă-l să îţi observe faţa. Nou-născuţii sunt pr
ţialul său propriu, la unii mai mare decât la alţii. gramaţi să privească feţe, în special a mamei.
La fiecare nivel al evoluţiei sale, copilul este - Dă-i ocazia să te imite. Deschide gur

334
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 80/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Dezvoltarea nou-născutulu
scoate limba, zâmbeşte. această apropiere dintre mamă şi copil. El poa
- Cântă, fredonează şi vorbeşte-i blând. Ur- ajuta preluând o bună parte din treburile case
măreşte reacţia copilului. Încearcă să-i găseşti
preferinţele.
- Ţine-l în braţe şi mângâie-l. Copiilor (ca şi
adulţilor) le place să fie ţinuţi şi strânşi în braţe,
legănaţi,
saţi atinşi, mângâiaţi,
şi plimbaţi. Practică-le alintaţi,
pe toatesărutaţi, ma-
din belşug!
Aceste perioade de atenţie durează însă doar
câteva minute la nou-născut. Când a primit prea
mulţi stimuli el se va retrage. Copilul îţi arată că
timpul de joacă s-a terminat, este obosit şi are
nevoie de linişte când închide ochii, se întoarce
şi-şi îndepărtează braţele şi umerii de tine, se în-
cordează arcuindu-şi spatele sau încleştează
pumnii, devine iritabil, începe să respire adânc
şi ritmic, îţi evită privirea.  Ataşarea tatălui de copil
Neliniştea şi supărarea ta par să fie înţelese
uşor de nou-născut, devenind şi el neliniştit; se
formează astfel un cerc vicios. În asemenea ca- inclusiv curăţenia, alăptatul cu biberonu
zuri e nevoie să faci o pauză, să obţii ajutor di- schimbarea scutecelor, plimbarea prin casă a su
nafară şi să reîncepi după ce te simţi mai bine. garului cu colici, devenind mai sensibil la n
Odihna şi îngrijirea ta trebuie să predomine, voile soţiei epuizate, care adesea ezită să cear
pentru asigurarea sănătăţii copiilor, inclusiv a ajutor, având grijă de ceilalţi copii şi ataşându
nou-născutului. Ai nevoie şi trebuie să ceri aju- se de nou-născutul.
torul celorlalţi, începând cu soţul, apoi cu rudele Contribuţia sa la creşterea şi dezvoltare
şi prietenii, sau, când este posibil, unei persoane nou-născutului este diferită de cea a mame
angajate. Organizează-ţi activitatea zilnică în Tatăl care se joacă cu copilul creează o legătu
funcţie de priorităţi şi fă-ţi o oarecare rutină. emoţională mai intensă cu el. Joaca lor este m
Cu fiecare zi vei observa tot mai multe trăsă- zgomotoasă, mai viguroasă, copilul râde c
turi distincte la copilul tău. Obişnuieşte-te cu poftă şi este fericit. Mama îi o oferă jocuri m
această mică minune, bucură-te de el şi ajută-l liniştite prin legănat, cântece şi alintări. Copil
să crească şi să se dezvolte. apreciază ambele feluri de joacă şi se dezvol
Aducerea nou-născutului acasă înseamnă mai bine prin această diferenţă.
schimbarea programului zilnic pentru fiecare:
părinţi, copii şi bunici. Tatăl are de acum două  Fraţii si surorile
sarcini în plus: să participe la îngrijirea nou-năs- Fraţii nou-născutului în vârstă de peste tr
cutului şi să aibă grijă de mamă. ani se bucură, în general, de naşterea unui no
copil, dar cei mai mici nu doresc de regulă s
Rolul tatălui  împartă timpul şi dragostea părinţilor. Prim
Tatăl este de asemenea profund influenţat de gând al copilului mic va fi cum îi va influen
naşterea copilului. Mulţi taţi se simt stingheri viaţa venirea nou-născutului. Copilul gelo
manipulând copilul mic. crede că nou-născutul va primi toată atenţia
turiTatăl trebuiepentru
deosebite să înţeleagă că mama
a se ataşa faceei efor-
de noul năs- locul
 în său.şiElplimbat,
braţe se simteînneglijat
specialşicând
vrea mama
să fie ţinu
es
cut. Nou-născuţii au nevoie de o figură ocupată cu nou-născutul.
principală de care să se ataşeze pentru a-şi or- Pentru cei sub trei ani ataşarea de nou-născu
ganiza comportamentul; această persoană este poate fi uşurată prin introducerea noului frăţio
de obicei mama. Fără această influenţă nou-năs-  înainte de a se naşte. Mama îi arată abdomen
cutul rămâne dezorganizat şi agitat. pe măsură ce creşte, îl lasă să simtă mişcările c
Tatăl nu trebuie să se simtă ameninţat de pilului, îi vorbeşte despre copilul nenăscut şi

33
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 81/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

include în conversaţiile despre el, îi arată cărţi asume controlul în creşterea nepoţilor. În lips
cu poze cu femei gravide explicându-i creşterea unui pericol real, să nu corecteze sau să comen
noului copil. Dacă regulile o permit, fraţii şi su- teze felul în care părinţii îngrijesc nou-născutu
rorile nou-născutului vor fi lăsaţi să viziteze E bine să-şi controleze dinainte nemulţumiril
lăuza şi copilul în maternitate. Părinţii pot mic- sau să facă altceva (de exemplu, curăţenie î
şora această îngrijorare cerându-i ajutorul în în- casă, cumpărături), să facă numai remarci poz
grijirea nou-născutului
găsească suzeta, să-i dea (de jucării),
exemplu,arătându-i
la baie, să tiveadespre
cât fost denou-născut, să nu-şi
curajoasă, să laudeexprime
mama pentr
dez
multă afecţiune de-a lungul zilei şi acordându- măgirea despre sexul copilului sau să menţi
i cel puţin  ⁄ 
1
2 oră pe zi timp exclusiv. În timp ce neze greutăţil, care vor urma. Primul cadou
mama alăptează, schimbă sau îngrijeşte nou-  bunicilor pentru nepoţelul lor ar trebui să f
născutul, povesteşte ce face şi cum a făcut cu el. eventuala renunţare la fumat.
Copilul mai mare trebuie încurajat să atingă şi
să se joace cu nou-născutul, dar numai în pre- Sfaturile prieteneşti
zenţa mamei, să-l ţină în braţe în timp ce stă pe
pat. Trebuie evitat să i se spună „nu atinge co- Părerile celor care ajută la îngrijirea nou-nă
pilul“, dar nu i se va permite, totuşi, să îl poarte cutului variază mult, de la nepotrivite la per
 în braţe până nu este suficient de matur, even- culoase. Se cuvine să facem câteva precizăr
tual la vârsta şcolară. trebuie evitată zgâlţâirea nou-născutului
Este normal pentru fraţi şi surori să regre-  joacă sau pentru a-l linişti. Acest lucru îi face p
seze temporar în obiceiurile lor zilnice de mân- copii mai agitaţi, iar scuturarea capului la nou
cat, somn, toaletă. Alte semne de regresie sunt născutul cu muşchi slabi la gât şi circulaţie fr
reluarea biberonului, suptul degetelor, tulburări gilă a creierului poate provoca sângerare î
de somn, pierderea temporară a controlului creier. Din acelaşi motiv, muşchii slabi ai gâtu
sfincterelor sau comportarea agresivă cu nou- lui, trebuie evitată prinderea copilului de ca
născutul. Aceste aspecte nu trebuie criticate dar pentru a-l ridica.
trebuie intervenit prompt, cu înţelegere la orice Nu există termenul de răsfăţare a nou-nă
tip de agresiune. Trebuie să i se dea copilului al- cutului. El are nevoie de toată atenţia posibil
ternative: când este supărat pe frăţiorul mai mic, are nevoie să înveţe, să aibă încredere că cinev
să vină la părinţi pentru a fi îmbrăţişat. Aici tatăl răspunde prompt la plânsul său. Sugarii m
poate fi de mare ajutor, oferind ceva special fie- mici de 3 luni care sunt luaţi în braţe în prime
căruia dintre ceilalţi copii. În perioada aceasta 30 de secunde după ce încep să plângă vo
trebuie evitate schimbările dramatice în viaţa plânge mai puţin în lunile următoare. Aceas
lor, de exemplu trimiterea la creşă. este adevărat chiar dacă sugarul nu se opreş
Fraţii la care diferenţa de vârstă este mai din plâns după ce a fost luat în braţe.
mică de 2 ani, reacţionează mai negativ. Dife-
renţa ideală de vârstă este de 2-3 ani sau mai Plimbarea nou-născutului
mare. Acest interval permite recuperarea
mamei, dezvoltarea copilului mic şi creşterea Nou-născutul sănătos trebuie scos ziln
abilităţii părinţilor în îngrijirea copilului. afară după 10-14 zile de la naştere, indiferent d
anotimp, chiar înainte de a fi botezat; nu exis
Bunicii riscul de a fi deochiat. El a fost deja scos afară
Copiii ai căror bunici participă în viaţa lor, se externarea din spital. Trebuie însă îmbrăc
dezvoltă mai binemult
viaţă. Petrecând în copilărie
timp cu şi mai târziu
nepoţii, aceştiaîn după cumun
ar purta esteadult
vremea, cu tot atâtea straturi
la temperatura câ
respectiv
vor aprecia la vârste mai mari şi vor găsi în bu- Greşeli frecvente sunt: îmbrăcatul excesiv p
nici o sursă de dragoste şi de îndrumare. Buni- vreme caldă, înfăşarea strânsă pentru plimbar
cii pot fi de un ajutor nepreţuit. acoperirea capului cu numeroase căciuliţe, d
Ei trebuie însă să respecte modul de a îngriji puri de vată în urechi şi altele.
nou-născuţii copiilor lor, care poate fi diferit de Nu este adevărat că aerul rece sau vântu
ceea ce erau ei obişnuiţi. Trebuie să evite să-şi produc infecţii de urechi sau pneumonie. Tr

336
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 82/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Dezvoltarea nou-născutulu
 buiesc evitate însă aglomeraţiile din spaţii în- - medicul sau asistenta evaluează gradul d
chise şi contactul cu persoanele bolnave sau cu ataşare al părinţilor de copil: îl cheamă pe num
copiii mici, chiar sănătoşi, din afara familiei. spun cu cine seamănă; îl mânuiesc cu uşurinţ
arată mamei cum să-l stimuleze când e treaz
Alegerea medicului pediatru privesc în ochi, îi vorbesc şi îi zâmbesc); cum
procedeze ca nou-născutul să se simtă lejer, cum
Medicul
copiii pediatrupână
de la naştere şi asistentele sale urmăresc
la adolescenţă, îi exa- să-l îngrijească;
(prin cum să-şi
zâmbet, legănare, manifeste
sărut etc.) şi dragoste
ce tehni
minează periodic, de rutină, când sunt sănătoşi să folosească pentru a-l linişti (vorbit, legăna
şi îi tratează când sunt bolnavi, accidentaţi sau luat în braţe etc);
 în urgenţe care le ameninţă viaţa. Pediatrul pres- La sfârşitul primei luni de viaţă se va urmăr
crie medicamente, dă sfaturi despre modul de - măsurarea greutăţii, lungimii şi circum
creştere a copilului, dezvoltarea, nutriţia şi com- ferinţei capului cu înregistrarea rezultatelor p
portamentul copilului, despre prevenirea acci- un grafic;
dentelor şi poate face mici intervenţii - examinarea fizică completă şi reacţia cop
chirurgicale. lului la aceasta;
E bine să te informezi direct sau indirect des- - reflexele specifice vârstei copilului.;
pre medicul pediatru, privind: - pielea va fi examinată pentru icter, erup
- durata practicii, subspecializare; sau pete de naştere;
- disponibilitatea lui în afara orarului; - palparea fontanelelor;
- adresarea întrebărilor de rutină, neurgente; - observarea braţelor şi picioarelor pentru a
- opinia personală a acestuia despre alăpta- pect, simetrie şi mişcări;
rea la sân sau cu biberonul, programul de somn, - examinarea şoldurilor pentru mobilitate
folosirea antibioticelor, a medicinei alternative. poziţie şi observarea pliurilor fesiere;
Părinţii sunt datori să pună întrebări. Este - observarea toracelui pentru semne de re
important ca părinţii să aibă încredere în perso- piraţie dificilă;
nalul medical şi să le urmeze sfaturile. - palparea abdomenului pentru sensibilitat
organe mărite sau tumori;
Consultaţia medicală la sfârşitul primei - examinarea organelor genitale pentru an
luni malii ca testicul necoborât sau hernie, secreţ
vaginală, a anusului pentru crăpături şi a pu
Medicul sau sora vor avea un mod personal sului femural pentru bătăi ritmice, puternice
de examinare, dar în general părinţii se pot aş- simetrice;
tepta la următoarele: - observarea cicatricii ombilicale.
- întrebări despre mamă, copil şi restul fami- Medicul va cerceta:
liei, despre cum a decurs naşterea, despre ali- - ochii, cu o lanternă mică sau oftalmosco
mentaţie, somn şi starea generală. Răspunde pentru reflexe pupilare, examen de fund d
sincer şi exact la aceste întrebări. Pregăteşte, în ochi; mişcările normale ale ochilor, funcţia apa
prealabil, o listă cu datele importante. Din con- tului lacrimal;
versaţia dinaintea examinării propriu zise sau - urechile pentru culoare, secreţie, mobilita
prin vizitele anterioare la domiciliu medicul şi auz. Proba electronică, în care nou-născutu
evaluează starea emoţională a mamei, armonia poartă căşti şi se măsoară activitatea electrică
şi înţelegerea în familie, confortul locuinţei, ni- creierului la un anumit sunet, este de dorit să
velul de igienă
educaţie, şi civilizaţie
sănătatea, al familiei,
îngrijirea copiluluigradul de
şi condi- fost- făcută la maternitate
nasul cu în primele
un otoscop pentru zile; (con
mucoase
ţiile materiale oferite sugarului; gestie nazală) şi anomalii (atrezia coanală);
- medicul observă nou-născutul înainte de - gura şi faringele (gâtul) pentru culoare, in
examinare: poziţia, somnul, agitaţia sau mani- flamaţie, umflături, malformaţii (buză de i
festări anormale. Înainte de a dezbrăca nou-năs- pure, gură de lup); limba şi frenulum pentr
cutul medicul şi mama îşi spală, usucă şi mobilitate; gâtul pentru mişcare, mărimea glan
 încălzesc mâinile; dei tiroide şi a ganglionilor limfatici;

33
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 83/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

- subsioara pentru ganglioni limfatici măriţi; de ori pe minut chiar în repaus), geme, tuşeşte
- respiraţia prin ascultarea plămânilor cu ste- are o respiraţie şuierată, aripile nasului se mişc
toscopul; la fiecare respiraţie şi spaţiile dintre coaste se r
- bătăile inimii şi ascultarea lor cu stetosco- trag la fiecare inspiraţie;
pul (de dorit ca nou-născutul să nu plângă în - ori de câte ori ţi se pare că sugarul nu s
acest moment) pentru a căuta dacă există vreun simte bine.
murmur anormal;
- rezultatul eventualelor probe de laborator. Când suni sau te prezinţi de urgenţă
Vei primi indicaţii despre alimentaţia, som- medic sau soră, fii pregătită să răspunzi la în
nul, dezvoltarea şi prevenirea accidentelor la trebări ca:
copil. Tot acum se pot face recomandări privind - De ce ai venit (telefonat)?
adaosul de vitamina D, fluor şi despre vaccinări. - Ce modificări te îngrijorează?
La sfârşitul vizitei pune întrebări în legătura - Ai luat temperatura sugarului, are febră?
cu copilul. Scrie rezultatul examinării şi indica- - A supt copilul? Ce şi cât?
ţiile medicului şi păstrează-le în fişa de sănătate - I-ai dat vreun medicament? Ce anume şi
a copilului, de acasă. Cere informaţii despre ce doză?
cum să procedezi când copilul este bolnav. Nou- - A fost sugarul expus la vreo boală? E cinev
născutul are rezerve funcţionale mici iar bolile din casă bolnav?
sale se pot agrava rapid, până la faza în care nu - Ai încercat să linişteşti copilul?
mai pot fi salvaţi.
Prematurul şi dismaturul
Semne de boală la nou-născut
Prematurii sunt născuţi înainte de 37 de săp
Prezintă-te de urgenţă la medic dacă nou- tămâni de sarcină, indiferent de greutate, c
născutul are următoarele semne: proveniţi din sarcini mai mari de 42 săptămân
- are febră, este iritabil şi neliniştit în mod sunt numiţi postmaturi. Dismaturul este u
persistent, dacă plânge prelungit (mai mult de o nou-născut malnutrit cu o greutate mai mic
 jumătate de oră) şi nu poate fi liniştit deşi a fost decât cea corespunzătoare vârstei. Nou-născu
hrănit şi schimbat; ţii la termen sau aproape de termen, cu o greu
- nu arată nici un interes pentru hrană sau nu tate mai mică de 10% sub cea corespunzătoa
mănâncă bine; vârstei gestaţiei, se numesc „mici pentru vârstă
- vomită puternic; sau „subponderali“.
- este foarte somnoros - foarte greu de trezit;
- are mişcări de tresărire care nu se liniştesc Dismaturul
când îi pui mâna pe braţe sau pe picioare, sau Nou-născut cu greutate mică, sub 2500
care durează mai mult de un minut; provine fie dintr-o sarcină cu durată normală f
- este deosebit de liniştit şi moale când îl ţii în dintr-una cu durată mai scurtă.
 braţe; nu-şi mişcă braţele şi picioarele ca de obi- Un nou-născut poate fi mic la naştere di
cei; cauze ereditare (părinţi mici sau boală genetică
- are scaune diareice; infecţii congenitale sau datorită tulburărilor pl
- are scaune decolorate, aproape albe; centei. Placenta funcţionează insuficient dac
- nu are scaune de peste 24 de ore; mama are boli cronice netratate în timpul sarc
- este deshidratat; nii (hipertensiune, diabet, boli de rinichi), abu
 ben,- pielea
erupţiişipe
ochii se parte
orice colorează progresiv în gal-
a corpului; zează
infecţiideînalcool,
timpultutun, droguri
sarcinii. Spresaudeosebire
dacă a avu
d
- secreţii ale ochilor, nasului şi urechilor pot nou-născutul prematur, un copil mic pentru vâ
 însemna infecţie; sta sa are organele interne mai bine dezvoltat
- buzele şi limba au o culoare vineţie; Nutriţia sa insuficientă pe când era în uter s
- transpiră mult când mănâncă sau când poate ameliora rapid după naştere dacă este în
plânge; grijit corect. Dacă placenta funcţionează la limi
- respiră cu greutate sau foarte repede (de 60  în timpul sarcinii, scăderea circulaţiei din tim

338
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 84/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Dezvoltarea nou-născutulu
pul naşterii poate diminua oxigenul la făt pro- a supravieţui uşor în afara uterului (imedi
ducându-i semne de suferinţă. În sala de trava- după naştere). Au deficit de calciu, de fier şi u
liu acest lucru se observă printr-o frecvenţă nivel scăzut de glucoză în sânge. Prematurii a
scăzută a bătăilor inimii produsă de contracţiile doar 30% din calciu comparativ cu un nou-nă
uterine, cu revenire înceată la normal, sau care cut la termen. Oasele lor sunt moi.
nu variază în timp ce fătul se mişcă. Aceste Funcţiile creierului sunt incomplet dezvo
semne deuneori
naşterii, suferinţă
prinfetală pot necesita
cezariană. grăbirea
Copiii cu greu- tate, lipsind
Somnul unele
diferă de alreflexe cum
copilului ar fi cel Cei
la termen. de tus

tate mică la naştere au un risc crescut de a as- cuţi între 27-37 de săptămâni pot fi treji doa
pira meconiu în plămâni şi de scădere a glucozei pentru perioade scurte, arătând somnoroşi, c
din sânge (hipoglicemie) în primele ore după născuţi înainte de 27 de săptămâni par adormi
naştere. Dacă suferinţa în uter a fost prelungită, tot timpul. Rezistenţa la infecţii este mult sc
copiii pot avea întârzieri în dezvoltarea siste- zută, mortalitatea prin infecţii virale sau bact
mului nervos cu tulburări de vorbit, intelect, riene este de 3 ori mai mare decât
mers s.a. nou-născuţii normali.
Aceşti copii au rezerve scăzute de grăsime
Prematurul glicogen (o sursă de energie - un glucid care es
Copiii prematuri, în special cei născuţi cu o transformat în glucoză), de aceea nu-şi pot me
greutate mai mică de 2500 g au un risc deosebit ţine constantă temperatura şi tolerează gre
de mare şi necesită îngrijiri speciale. stresul travaliului.
Cauzele prematurităţii sunt foarte numeroase, Cu o îngrijire specială mulţi prematuri s
de exemplu: sarcini prea apropiate între ele, tul- dezvoltă normal din punct de vedere fizic şi in
 burări obstetricale (rupere prematură de mem- telectual, dacă nu au defecte majore de naşter
  brane, placentă previa, hidramnios, Când prematurul atinge 40 de săptămâni d
preeclampsie şi eclampsie), boli cronice ale gestaţie, el seamănă cu un nou-născut la terme
mamei (malnutriţie, tuberculoză, alcoolism, boli  în mărime şi dezvoltare. La 18-24 de luni
cardiace, pulmonare sau renale), fumatul exce- ajunge din punctul de vedere al dezvoltării,
siv, diabetul netratat, hipertensiunea, infecţii ale nivelul nou-născutului cu greutate normală.
mamei transmise prin placentă, boli cromozo-
miale, alte boli cronice ale gravidei. Îngrijirea specială a prematurului
Copiii prematuri sunt îngrijiţi în mod deos
 Aspectul nou-născutului prematur  bit în unităţi cu dotare şi personal special, nu
Copiii prematuri apar foarte mici şi uşori. mite saloane de terapie intensivă pentru nou
Pielea este roşie, subţire şi fragilă, cu multe în- născuţi.
creţituri, acoperită de păr fin (lanugo). Venele Personalul medical din saloanele de terap
sunt vizibile sub piele deoarece lipseşte stratul intensivă a nou-născutului trebuie să cuprind
de grăsime. Icterul fiziologic este mai frecvent surori pediatre de terapie intensivă, neonatolog
decât la cei născuţi la termen. Urechile sunt mici medici pediatri specializaţi în tratamentul nou
şi moi, lipsite de cartilagii. Prematurii se mişcă născuţilor, sau pediatri , medici specializaţi în tr
puţin având un tonus muscular scăzut, plâng tamentul copiilor, tehnicieni de terapie respirator
puţin sau deloc. Au reflexe slabe de supt şi de cei care tratează problemele respiratorii şi su
 înghiţit, respiraţie neregulată. La băieţi testicu- praveghează ventilatoarele (aparate de respir
lele nu sunt coborâte, scrotul este mic, puţin ţie artificială pentru copii), şi chirurgi pediatr
cutat, iar şilalipseşte
cele mici fete buzele
areolamari
din nu le mamelonu-
jurul acoperă pe specializaţi în diagnosticul şi tratamentul ch
rurgical al nou-născutului.
lui. Capul este foarte mare în comparaţie cu res- Când părinţii intră într-un asemenea salo
tul corpului, iar oasele capului sunt moi. Faţa trebuie să se aştepte să vadă copii de diferi
are aspect îmbătrânit. Cei foarte mici nu au încă mărimi (uneori atât de mici că pot fi ţinuţi î
ochii deschişi. palmă), dezbrăcaţi sau înveliţi în scutec, uneo
Copiii născuţi sub 2,5 kg au nevoie de îngri- cu o căciuliţă pe cap, unii sunt aşezaţi sub lu
 jire specială, nefiind suficient de maturi pentru mini care îi încălzesc, alţii izolaţi în incubatoar

33
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 85/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

Copiii sunt conectaţi la tuburi de plastic pentru complicaţii respiratorii pot primi oxigenul ad
perfuzie, sau prin fire, la aparatura care le ur- ministrat printr-o mască fixată pe faţă, sau pr
măreşte temperatura, bătăile inimii, respiraţia şi tuburi subţiri de plastic ataşate la nas ori print
oxigenul din corp. Aparatele care urmăresc un tub mic de plastic introdus în trahee şi ataş
funcţiile vitale au sisteme de alarmă, care se ac- la un ventilator.
tivează când se produc modificări anormale. Prematurii care au fost trataţi cu ventilaţ
Nou-născuţilor
nistrează oxigencare
prinrespiră
pâlnii desinguri
plastic,licelor
se admi-
care mecanică
mari, prelungită
pot avea şi oxigen
dificultăţi în concentraţ
respiratorii şi după e
au dificultăţi de respiraţie li se asigură respira- ternarea din spital. Ei fac diferite complicaţ
ţia artificială, prin conectarea lor la aparate spe- mai frecvent decât copiii născuţi la termen.
ciale, numite ventilatoare. Pentru copiii cu icter Reglarea temperaturii la prematuri este probl
se folosesc lămpile cu lumină pentru fototera- matică. Copilul are tendinţa să devină fie pre
pie. rece, fie prea cald. Prematurul are mai puţin
Emoţiile părinţilor sunt intense şi uneori grăsime sub piele care să formeze un strat izo
contradictorii. Este bine ca ei să se exprime, să lator. Este foarte sensibil la temperatura mediu
creeze o legătură puternică unul cu celălalt. Gri- lui, de aceea este îngrijit în incubator. Î
 jile şi nesiguranţa abundă. saloanele de terapie intensivă copiii sunt ţinu
Prematurii se adaptează cu greu la viaţa di- deseori dezbrăcaţi pentru ca personalul medic
nafara uterului, având greutăţi cu respiraţia, să le poată observa îndeaproape respiraţia şi a
menţinerea temperaturii corpului, nutriţia, hi- pectul general.
dratarea, lupta împotriva infecţiilor şi maturi- Nutriţia. Aparatul digestiv al prematurul
zarea nervoasă. este, de asemenea, insuficient dezvoltat. Stom
Respiraţia: datorită imaturităţii plămânilor, cul este mic şi sensibil, de aceea reţine mai pu
mulţi prematuri au dificultăţi în respiraţie. ţină hrană şi vomită mai uşor. Intestinul poa
Acestea variază de la forme uşoare până la sin- fi prea slab pentru a absorbi alimentele. Nevoi
dromul grav de detresă respiratorie. Respiraţia nutritive ale unui prematur sunt asemănătoa
poate fi periodică, cu pauze (apnee) şi încetini- cu acelea pe care le-ar fi avut dacă s-ar fi afl
rea bătăilor inimii (bradicardie). Ritmul respira-  încă în uter, incluzând mai multe proteine, ca
tor este neregulat, imatur: respiră adânc 10-15 ciu, fosfor, zinc, sodiu şi posibil, altele. Nevoi
secunde apoi fac o pauză de alte 5-10 secunde. lui de calciu şi fosfor sunt crescute. Preparate
Dacă pauza în respiraţie este mai mare de 15 se- de lapte praf adaptate pentru prematuri conţ
cunde se zice că are perioade de apnee şi se aso- mai mult calciu şi fosfor decât cele pentru nou
ciază cu rărirea bătăilor inimii. Acestea revin de născuţii la termen. Laptele de sân poate fi supl
obicei la normal în mod spontan; dacă nu res- mentat cu preparat de lapte praf pentr
piră imediat, o asistentă îl va stimula cu blân- prematuri.
deţe, frecându-i spatele sau legănându-l să-l Sistemul imunologic este subdezvoltat, pr
trezească. Medicul îi poate prescrie medica- maturul nu a primit îndeajuns anticorpi pri
mente ca teofilina, cafeina şi aminofilina. Ase- placentă de la mamă şi este prea slab pentru
menea tulburări de respiraţie pot persista câteva se apăra. Riscul de infecţii, în special în sânge
luni. septicemie - este mai mare decât la cei născuţi
Sindromul de detresă (insuficienţă) respiratorie , termen.
numit în trecut boala membranelor hialine se Prematurul este adeseori anemic. Anem
datorează lipsei de surfactant (o substanţă pro- precoce necesită administrarea de fier începân
dusă de plămânii
alveolelor). maturi, surfactant
Fără suficient care previne colapsul
destinderea din
aparesăptămâna a 2-a,vârsta
frecvent după anemiade prin lipsa de fie
4 luni.
plămânilor este foarte grea, sacii mici cu aer nu- Aspectul copilului poate da indicaţii desp
miţi alveole se lipesc (colabează), iar copilul res- deficienţele sale nutritive: şuviţe de păr alb
piră tot mai greu. semn de malnutriţie proteică; buze şi piele cr
Se poate administra prematurului surfactan- pate - semne de deficit de zinc; pierderea pig
tul ca medicament pentru a-i ajuta plămânii să mentării şi anemie cronică - semne de lipsă d
lucreze mai eficient. Prematurii care au aceste cupru.

340
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 86/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Dezvoltarea nou-născutulu
Prematurii foarte mici nu au destulă forţă să Mama trebuie să fie zilnic şi cât mai mu
timp lângă copil, atât cât permit regulile spital
ceşti: îl priveşte de aproape, îl atinge (după în
grijirea minuţioasă a mâinilor) şi vorbeşte cu e
deşi prematurul pare că nu ascultă, el va recu
noaşte vocile mamei şi tatălui său. După ce c
pilul aasistentele
ajuta trecut de pericolul imediat,să-l
să-l alimenteze, mama poa
spele, să
schimbe scutecele - preluându-şi rolul său d
mamă. Când este permis se pot ataşa la pătuţ
fotografie, jucărie sau cutie muzicală, după
sterilizare prealabilă. Nimic nu trebuie însă s
se interfereze cu aparatura de supraveghere
tratament. Atunci când este posibil, mama v
purta copilul în braţe sau într-un sac la piept (
 într-o pungă de cangur). Dragostea de mam
trebuie exprimată din plin şi nicidecum inhiba
de teama pierderii copilului şi spitalizarea pr
 Alăptarea cu seringa a unui prematur lungită.
Prematurul trebuie pus la sân îndată ce m
sugă lapte (de la sân sau biberon) de aceea sunt dicul recomandă acest lucru, până atunci mam
hrăniţi cu o sondă nazogastrică, cu seringa sau se va mulge des, manual sau cu pompa, pentr
intravenos. Prematurii mai mari (după 32-34 a-şi forma şi păstra secreţia de lapte. Lapte
săptămâni de sarcina) pot fi puşi direct la sân. muls trebuie păstrat la frigider sau congelator
Laptele de mamă este cel mai bun aliment şi Deseori prematurii sunt capabili să sugă. Î
este cu atât mai important cu cât copilul este mai asemenea caz, mama trebuie să fie relaxată, aş
prematur. zată confortabil într-un scaun cu braţe, iar su
La prematurii foarte mici, laptele de sân sau garul, treaz şi alert, dar fără să plângă de foam
formula de lapte praf adaptat se administrează Prematurul poate să nu aibă încă reflexul d
printr-un tub în stomac şi se adaugă după nevoi, apucare a sânului, aşa încât el trebuie ajutat pl
mai multe proteine, calciu, fosfor şi uneori zinc, sându-i-se lent sfârcul şi areola în gură. Man
magneziu, cupru şi vitamina B6. Nu este indi- vra trebuie repetată de multe ori până cân
cat să se dea copilului prematur formula de reuşeşte. Se presează sânul cu degetele, elib
lapte praf adaptat adaptată pentru nou-născu- rând nasul pentr
tul la termen. Este, de asemenea, contraindicat a permite copilu
laptele de vacă nemodificat. Hrănirea prematu- lui să respire. Î
rilor se face cu cea mai mare atenţie, cu formule primele minu
speciale, uneori chiar formule computerizate, suptul copilul
adaptate fiecărui prematur. Câteva formule pen- este rapid, puţ
tru prematuri: Similac special care, Nutrilon nutritiv, stimu
premium. lând reflexul d
Uneori laptele praf folosit în exces poate fi secreţie a laptelu
dificil de folosit de către copilul prematur; o can- Dacă sân
titate
maturul insuficientă
trebuie să însă întârzie
fie hrănit maicreşterea. Pre-
des, deoarece mamei
nuiţi cu erau obi
muls
consumă kcalorii mai multe decât nou-născutul manual sau c
la termen. În afara alimentaţiei, prematurul îşi pompa, va trec
petrece cea mai mare parte a timpului dormind. puţin timp pân
În ciuda tratamentului intensiv şi a aparatu- se vor adapta
rii complicate, impresionante pentru părinţi, Poziţia mingii de fotbal mişcările diferi
prezenţa mamei lângă copil este indispensabilă. american pentru alăptarea ale gurii copilu
 prematurului
34
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 87/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

lui. Curând mama va observa că prematurul ascultă discuţiile personalului medical şi pun în
suge mai rar şi începe să înghită. Acest lucru îi trebări pentru clarificare când nu au înţele
arată că secreţia de lapte a început. Aceasta îi ajută în îngrijirea prematurului acas
Dacă prematurul nu suge, mama va încerca după externare. Îngrijirea la domiciliu a fost
să-i stoarcă câteva picături de lapte în gură pen- lui prematur trebuie adaptată la vârsta corecta
tru a-l stimula. Dacă asistentele din salon per- a acestuia. Spre exemplu diversificarea alimen
mit, prematurul
mult poatecopii
doreşte. Aceşti fi lăsat să sugăsăcât
au nevoie de
sugă taţiei trebuie făcută după 6 luni de vârstă cr
nologică.
uneori aproape o oră pentru a se sătura. Când Temperatura camerei trebuie să fie în jur d
suptul devine slab şi copilul adoarme poate fi 22 de grade în primele câteva săptămâni, dac
semn că a supt destul. Mama nu trebuie să se nou-născutul apare neliniştit atinge-i braţele, p
descurajeze dacă la primele alăptări nu are suc- cioarele sau ceafa, pentru a te asigura că nu
ces; perseverenţa dă rezultate! Când mama nu- este prea rece; evită însă supraîncălzirea cam
l poate pune la sân prematurul poate fi hrănit rei.
mai degrabă pe sondă cu laptele ei, decât din bi- Sterilizează cu minuţiozitate biberoanel
 beron. În perioada când copilul învaţă să sugă, prematurul fiind mai susceptibil la infecţie. A
hrănirea cu biberonul creează confuzie între ma- mentează-l frecvent, la fiecare 2-3 ore, deoarec
melon şi tetină îngreunând stabilirea alăptării are stomacul mic. Nu-l grăbi la alăptat. Dă-i u
eficiente. supliment cu multivitamine prescris de medi
Prematurii obosesc uşor; manipularea lor ex- dacă formula de lapte praf adaptat nu conţin
cesivă îi face să cheltuie mai multă energie decât toate substanţele nutritive necesare prematuru
primesc prin supt, îngreunându-le astfel creşte- lui.
rea. Suptul trebuie oprit când copilul a adormit, Fostul prematur poate să nu mai fie deoseb
dar trebuie reluat după 2-3 ore. Copiii prema- de fragil. Unii recuperează rămânerea în urm
turi au un ciclu de somn şi trezire bizar, aşa încât până la un an. Pe la 2-3 ani majoritatea foştilo
fiecare cuplu mamă-copil trebuie să găsească un prematuri îi ajung din urmă pe cei născuţi la te
program de alăptare, care oferă copilului cel mai men.
mult lapte, fără a-l obosi. Părinţii prematurului sunt deseori îngrijora
Vârsta prematurului nu se calculează din că el nu a mâncat sau nu a dormit destul; pot
ziua în care a fost născut, ci este o vârstă corec- prea indulgenţi (sugarul primeşte tot ce cere)
tată: din vârsta pe care o are în ziua respectivă prea ataşaţi, mamele separându-se cu greu d
(de exemplu 10 săptămâni) se scade perioada pe copiii foşti prematuri. Fără anumite limite î
care o mai avea de petrecut în uter (de exemplu comportament, copilul va fi cel care îi contro
6 săptămâni), deci copilul are de fapt 4 săptă- lează pe părinţi. O astfel de atitudine împiedic
mâni, nu 10. dezvoltarea normală şi produce un copil d
Dezvoltarea prematurului este înceată şi ex- pendent, pretenţios şi nefericit.
pusă la complicaţii. Cu cât copilul este mai pre-
matur, cu atât pot apare probleme mai grave Traumatismele la naştere
legate de imaturitatea organelor interne: plă-
mâni, inimă, intestin, creier, ficat şi vase de Se produc la nou-născut în timpul travaliul
sânge, crescând riscul de hemoragie, infecţii, şi expulziei, de cele mai multe ori în ciuda un
icter, tulburări de vedere şi de auz.  îngrijiri obstetricale excelente.
Prematurii necesită supraveghere şi îngrijire Condiţiile care predispun nou-născuţii la as
specială în secţii dotate
mari, regionale, de maternitate
special cualepersonal
spitalelor
şi fel de traumatisme
zentaţii sunt: prematuritatea,
anormale, sarcină pr
prelungită, făt foar
echipament medical. Ei sunt de regulă externaţi mare, pelvis matern mic şi folosirea forcepsul
din spital când sunt echilibraţi cresc în greutate sau a extractorului cu vacuum. Aceste ultim
şi pot fi alimentaţi şi îngrijiţi de către mamă. două instrumente sunt folosite în unele naşte
Petrecând cât mai mult timp împreună cu vaginale dificile. Leziunile sunt minore. Uneo
prematurul părinţii învaţă se obişnuiesc cu pro- naşterea cu forceps este modul cel mai puţin ri
 blemele lui medicale şi încep să-l cunoască. Ei cant de a termina un travaliu care amenin

342
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 88/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Dezvoltarea nou-născutulu
viaţa mamei şi a copilului. protecţia copilului, că locuinţele în care ar urm
Cele mai frecvente traumatisme de naştere să crească acesta, nu au nici măcar surse de în
sunt: călzire. Aceşti copii sunt îngrijiţi un timp de pe
- Fractura de claviculă. Se produce când există sonalul asistenţei sociale şi protecţia copilulu
dificultăţi în eliberarea umărului. Nou-născutul după care se încearcă integrarea lor în famil
 îşi mişcă greu braţul de pe partea afectată, iar naturală sau eventual în orfelinate, pentru adop
reflexul
decă Morolaeste
repede asimetric.singurul
nou-născut, Clavicula se vin-
tratament ţie.
necesar, fiind imobilizarea braţului lezat de Moartea nou-născutului
corp, cu antebraţul îndoit în unghi drept la cot şi
lipit de abdomen cu ajutorul cămăşuţei (mâna Probabil că nu există o durere mai mar
nu se bagă pe mânecă), sau a unei feşe de tifon. decât aceea produsă de moartea unui copil. Ce
Bandajul se ţine aproximativ 10-14 zile. mai multe decese în primele 28 de zile după na
- Dislocarea septului (cartilajului) nazal. Nou- tere au patru cauze mai importante: greutate
născutul respiră cu greutate, mai ales când este mică la naştere, asfixia, infecţiile şi defectele d
pus la sân. Nasul apare asimetric şi turtit. Cele naştere.
mai multe se rezolvă spontan. Turtirile mai ac- Deşi nimic nu poate înlătura suferinţa, sun
centuate pot necesita intervenţii minore pentru unele măsuri pe care le poţi lua pentru a supor
a corecta septul dislocat. realitatea şi a micşora depresia inevitabilă ce u
- Paralizia de nerv facial. Rezultă din presiu- mează acestei tragedii.
nea pe nervul facial exercitată în timpul sarcinii Un număr de decizii trebuie luate dup
sau naşterii. Mişcările muşchilor feţei sunt slabe moartea copilului:
sau absente. Când nou-născutul plânge, partea - botezarea copilului;
lezată a feţei nu se mişcă, gura este trasă în jos - copilul decedat poate fi ţinut în braţe şi jel
de o parte, iar ochiul de pe partea lezată nu se dacă mama simte nevoia. Jalea este o etapă v
poate închide. De cele mai multe ori ameliora- tală a recuperării în urma acestei pierderi;
rea este rapidă şi completă. - discută cu medicul rezultatul autopsie
- Paralizia de plex brahial. Afectează nervii aceasta poate ajuta înţelegerea cauzelor morţi
membrului superior. Copilul are braţul moale - donarea de organe sau ţesuturi. Când es
 într-o poziţie caracteristică de „gât de lebădă“, posibil, moartea unui copil poate da viaţă sa
iar reflexul Moro este asimetric. Leziunea este  îmbunătăţi calitatea vieţii altui copil;
de obicei temporară. Medicul va indica poziţia - păstrează un obiect sau o fotografie a cop
optimă de alăptat şi de purtat copilul pentru a lului
grăbi vindecarea. Doliul este răspunsul emoţional şi fizic la
- Fracturile de oase lungi necesită tratament or- pierdere importantă. Acceptarea acestei realită
topedic. este grea şi îndelungată. Se manifestă prin: tu
Alte traumatisme obstetricale: echimoze, eri-  burări de somn (insomnie, coşmaruri), pierde
tem sau eroziuni la nivelul prezentaţiei (partea sau câştig în greutate, incapacitate de concen
care apare prima la naştere), bosa sero-sangvină, trare, dezorientare, iritabilitate, supărare, certu
cefalhematom, leziuni oculare (hemoragii sub-  între soţi, dureri de cap, spasme, dureri în piep
conjunctivale).  în gât, lipsa de interes în treburile zilnice, d
zinteres sexual, neglijarea celorlalţi copii şi iz
Abandonarea nou-născutului lare. Toate acestea sunt normale. Aceas
Un aspect tragic al condiţiilor grele de viaţă perioadă de doliu
stadii: negare trece deseori
şi protest, prinfurie,
disperare, mai depr
mul
din ţară, îl constitue abandonarea noilor născuţi. mare şi în final, acceptarea faptului că vei tr
După ştirile din presă (Meridianul, 25.11.2006), restul vieţii fără acest copil.
zeci de mame din judeţul Vaslui, îşi abando- Sugestii:
nează nou-născuţii în maternitate, din cauză că - Nu te izola, acceptă sprijinul celor din ju
nu le pot asigura căldură la domiciliu pe timpul  îndreaptă-te spre biserică dacă aceasta te ajută
iernii. Aceste mame declară autorităţilor pentru - Durerea se va micşora în timp, dar nu v

34
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 89/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

dispare niciodată. Dacă după 6-9 luni durerea gresele imense din ultimele decenii în înţeleg
rămâne în centrul preocupărilor tale, pierzi in- rea, prevenirea şi tratarea bolilor moştenite, fa
teresul în orice altceva şi nu pari să funcţionezi necesare unele cunoştinte simple de către p
normal, cere ajutor medical. rinţi.
- Învinovăţirea măreşte durerea. Dacă simţi Oamenii au în fiecare celulă din corpul lor 2
că moartea copilului este o pedeapsă pentru perechi de cromozomi, în total 46 de crom
tine, căbună
mamă nu l-ai
în îngrijit suficient
viitor, cere ajutorsau că nu pentru
medical vei fi o zomi. de
reche Bărbaţii şi femeile
cromozomi, diferă
numiţi doar printr-o
cromozomi sexuap
a înţelege, că nu eşti responsabilă pentru pier- Femeile au o pereche XX, iar bărbaţii o perech
derea copilului. XY. Jumătate din cromozomii fiecărui părin
- Asigură-i pe ceilalţi copii mai mari, că sunt trecuţi la urmaşi prin ovulul şi spermat
moartea nou-născutului nu a fost vina lor. Lasă- zoidul, care se unesc în timpul fertilizării. R
i să participe la înmormântare dacă acceptă. Ex- reori, când cromozomii se împart greşit la ov
plică-le totul înainte şi exprimă-ţi dragostea sau spermatozoid, rezultă cromozomi pre
pentru ei. mulţi sau prea puţini la urmaşi. Anomaliile cr
- Având un alt copil, acesta îţi poate micşora mozomilor provoacă diferite boli ereditare (ve
tristeţea. tabelul de mai jos).
Când această dramă i se întâmplă unui prie- Feţii cu cromozomi extranumerari nu supr
ten nu-i spune: „cel puţin s-a dus de mic şi nu ai vieţuiesc în general şi mor înainte de naşter
avut timp să te ataşezi de el“, „sunteţi tineri, pu- Cei cu anomalii ale cromozomilor X, Y sau 2
teţi să faceţi altul“, „bine că mai ai unul acasă“, pot supravieţui, dar cu anomalii fizice şi min
„mai bine aşa decât să se chinuie toată viaţa“. În tale grave.
schimb este util dacă spui: „îmi pare foarte rău“, Cromozomii aflaţi în nucleul celulei sunt fo
„pot să te ajut cu ceva?“, „este foarte trist“, „vrei maţi din câteva sute sau mii de subunităţi nu
să-mi povesteşti despre naşterea copilului?“ (re- mite gene. Cei 46 cromozomi umani conţin ca
feră-te la numele său). 25.000 de gene. Genele sunt formate dintr-o sub
Moartea copilului te va schimba, dar nu toate stanţă chimică numită ADN (acid dezoxirib
schimbările vor fi negative. Reflecţia din pe- nucleic).
rioada de tristeţe îţi va întări puterea, vei deveni Genele determină unicitatea fiinţei uman
o persoană mai miloasă şi grijulie. Deoarece cromozomii sunt în perechi, fieca
om are două copii identice sau uşor diferite a
BOLI CONGENITALE aceleiaşi gene. Când structura chimică a un
gene este anormală, poate apare o boală gen
Cei mai mulţi copii se nasc sănătoşi. Cam 2- tică.
3% dintre nou- născuţi prezintă însă o anomalie O genă anormală, din cromozomii unuia sa
majoră, întârziere mintală sau boală genetică. ambilor părinţi, este moştenită (trecută)
Alte cazuri, mai numeroase, vor prezenta tul- spermă, ovul sau în ambele. Datorită genei sa
 burări genetice la o vârstă mai târzie. genelor moştenite în unele ţesuturi sau organ
Defectele de naştere pot fi produse în dife- poate lipsi sau se poate produce anormal o pr
rite faze ale dezvoltării din uter. Cauzele pot fi teină. De exemplu, dacă o proteină din muşc
ereditare, de mediu, ca unele substanţe chimice lipseşte sau este deficitară, muşchii se dezvol
(teratogene), care tulbură dezvoltarea normală anormal, ca în diferite forme de distrofii mu
a fătului. Cele mai multe cauze rămân necunos- culare. Dacă lipseşte o proteină necesară creşt
cute.
Bolile genetice (ereditare) sunt datorate ge- rii oaselor,funcţionează
anormală copilul rămâne
ca pitic. Alteori
o enzimă protein
şi va afec
nelor sau cromozomilor anormali, care schimbă anumite reacţii chimice din corp. De exempl
structura şi funcţia unei părţi din organism. lipsa enzimei numită factorul VIII, necesară co
Pe măsura descoperirilor ştiinţifice, viitorii gulării sângelui, se datorează unei gene ano
părinţi vor putea afla, dacă ei sau feţii lor sunt male din cromozomul X şi produce hemofilia
purtătorii unor gene anormale. Tratamentul ge-
nelor anormale este de asemenea posibil. Pro- Termeni genetici

344
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 90/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Boli congenital
Tabelul 50. Boli genetice mai cunoscute
Boala Categoria Patogeneza/ Ereditatea Simptome majore
 / Frecvenţa
Fibrozachisticăsau A-R Mutaţiiale geneiCFTRdepecrom. 7; Ileus meconial, bronşiectazie,pneumonii cu
mucoviscidoza 1/3300 transportulclorului esteblocatcu Pseudomonas,insuficienţăpancreatică,
perturbărialesecreţieiglandelorexocrine, transpiraţiesărată.
rezultând un mucusvâscos SPV31deani
Hiperplazia suprarenală A-R Deficitde enzimedinmetabolismul Vărsături, deshidratare la nou-născut,
congenitală 1/5000 hormonilor steroizi grade diferitede virilizarea fetiţelor,
hipertensiune,pubertateprecoce
AnemiaFanconi A-R Pancitopenie congenitală Anemienormocromăcuneutropenie,
(numărulglobulelor roşii, albeşi plăcuţe staturămică,capşi ochimici,hipogonadism,
lorsangvineeste foartescăzut) strabism, anomaliialedegetului mare,
osuluiradial,rinichilor, retardare mintală
BoalaHartnup A-R Deficitdeniacinăprinmalabsorbţia Simptome de pelagră(diaree, dermatită,
triptofanului,un aminoacid precursor demenţă),fotosensibilitate,erupţiecutanată,
alniacinei(vitaminaPPsau B3) ataxiecerebelarătemporară
Sindrom Kartagener A-R Defect al unei proteine din compoziţia Infecţiirecurentesino-pulmonare,
cililor; rezultăimobilitateciliară situsinversus(viscerelesuntpeparteaopusă
 încorp),posibilădextrocardie,bărbatulestesteril
Deficitul de piruvat A-R Deficit enzimei PD din metabolismului Tulburărineurologice:ataxie,hipotonie;
dehidrogenază glucidelor, cucreşterea lactatuluişi  întârziereadezvoltării,mişcărianormale
piruvatului,care ducla acidozălactică aleochilor, convulsii
Xeroderma A-R DefectînreparareaADN-uluiprodusăde Piele uscată,melanoame,leziuniprecanceroase
pigmentosum radiaţiaUV, culeziunicutanateexcesive, şi altecancerede piele,leziunioftalmologice,
cancerdepiele neurologice
Hipercolesterolemia A-D Grupdeboli moştenite asociate cu Heterozigoţi: aterosclerozăaccelerată;
familială hipercolesterolemie Homozigoţi: ateroscleroză accelerată şi
infarctmiocardic înaintede 35 ani, xantoame
Distrofia
Duchennemusculară X-R
1/3000 DefectgeneticpecromozomulX;
 boalaeste prezentănumai labăieţi Atrofiemuscularăa coapselor,şoldului,
pelvisulluişiumerilolor, gambe mărite;ulterior
progresează latoţi muşchii; SPV 20-25 deani
Distrofia miotonică A-D Anomalie geneticăpecromozomul 19 Hipotonie musculară, tulburări deritmcardiac,
1/8000 testicule mici, diabet,retardare mintală;
SPV50deani
Teleangectazia A-D Malformaţii arterio-venoase în multiple Teleangiectazii,alemucoaselorşi pielii,
hemoragică organecurisc de hemoragie,anevrisme, epistaxis repetat
ereditară teleangectazii(dilataţii vasculare)
(Sindromul Osler-
Weber-Rendu)
Sferocitozaereditară A-D Defect structural al globulelorroşii sau Sechestrareasferocitelor în splină;
lipsa unei enzime dinstructura lor rezultăanemiehemolitică
Boala Huntington A-D Defect genentic pe cromozomul 4 Mişcări involuntare anormale ale membrelor,
demenţăprogresivă; SPVforma juvenilă 28 ani,
forma adultă 40-60 deani
SindromulMarfan A-D Deficitde fibrilină,o proteină a ţesutului Staturaînaltăşisubţire,arahnodactilie
1/60.000 conjunctiv, defect geneticpecrom. 15 (degetedepăianjen,lungi),subluxaţiacristalinului
prolapsdevalvămitrală,anevrismşi
rupturădeaortă,SPVpeste70ani

34

http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 91/114


 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

Boala Categoria Patogeneza/ Ereditatea Simptome majore


 / Frecvenţa
Neurofibromatoza A-D Defect al genei NF1, NF2 Neurofibroamemultiple(petecafeaculapte),
(vonRecklinghausen) caresepotmaligniza,noduliLish
(tumoribenignepeiris),risccrescutpentru:
feocromocitom,tumorilarinichi,muşchi,leucemii
Scleroza tuberoasă A-D Mutaţii ale genelor TSC1, TSC2 Tumori
plămâni,benigne în creier, rinichi,cu
piele, ochi.Seasociază inimă,
convulsii infantile, retardal creşterii
Sindromul A-D Defect genetic pe cromozomul 3 Hemangioame (în cerebel, bulb, retină),
Von Hippel-Lindau adenoame, chisturiîn multipleorgane.
Seasociază cucancer derinichi
Intoleranţa Defectal Deficit dealdolaza B producenivel Hipoglicemie severă
congenitalăla fructoză metabolism. crescutdefructoză înţesuturi,
glucidic inhibareaformării glucozei
A-R
Galactozemia Defectal Acumulareagalactozei (monozaharid Întârzierea creşterii,mintală, cataractă,
metabolism. dincompoziţialaptelui) înţesuturi. insuficienţă hepaticăprogresivă,ciroză
glucidic Decelabilă prinscreeningulnou-născutului hepatică, infecţie E. Coli,deces.
A-R Evoluţie normalăprin alimentaţiafără lapte
sauproduselactate
Sindromul Defect Pierderea uneipărţi dinbraţul Retardare mintală,ataxia,convulsii,
Angelman cromozomial scurtal cromozomului 15 râs nepotrivit
Sindromul Defect Deleţie a braţuluilung al Retardare mintalăseveră, plânsde pisică,
Cri duChat cromozomial cromozomului5 microcefalie,ochi îndepărtaţi,
urechi jos inserate, pliurilaochi
Sindromul Defect Trisomia 21(90%dincazuri), Tonusmuscular scăzut(hipotonie), laxitate
Down cromozomial vârstaavansată a mamei reprezintă un ligamentară, faţamailată, rădăcinanasului
1/1667,mama risccrescut; ceamai comunăcauză evazată, fisurilepalpebraleorientate oblic
20deani deîntârzieremintală. superior,gura mică, urechi mici,mânamică,

1/106,mama
40deani degete scurte,o singuracreastă
orizontală,dezvoltare întârziată,palmară
malformaţii
congenitale frecvente: cardiace,digestive
Sindromul Defect Trisomia 18 Întârzieremintalăseveră,capşibărbiemici,
Edward cromozomial surditate,convulsii,scolioză,boală congenitală
1/3000 de inimă,deformităţialemembrelor.
Decespânăla1an
Sindromul Defect Trisomia 13 Întârzieremintalăseveră,capşibărbiemici,
Patau cromozomial  buză deiepure,gurădelup,degete
1/5000 supranumerare,boală congenitalăde inimă.
Decespânăla1an
Sindromul Defect Pierderea unei părţi de pe braţul Întârzieremintală,staturămică, hipotonie,
PraderWilli cromozomial scurt al cromozomului 15 obezitate, apetitexagerat, mâini şipicioaremici,
Sindromul Defect Repetiţiiale unorgene pebraţul hipogonadism
Adouacauzăcomună deretardare mintală,
Cromozomului X fragil cromozomial lungal cromozomuluiX; dupăsindromulDown, întârziereadezvoltării,
1/4000bărbaţi cucât mai multerepetiţiicu atât mai grav tulburări devorbire, faţă îngustăcuurechi mari,
1/8000femei degeteflexibile,testicule mari, SPV peste70ani
Sindromul Defect Trisomia 47,XXYprin nesepararea Staturăînaltă,ginecomastie, retardare mintală
Klinefelter cromozomial cromozomilor întimpuldiviziunii uşoară,lipsa părului pefaţăşicorp,testicule
1/1000 celulare; seîntâlneşte doarla băieţi mici; sediagnosticheazădupă pubertate.
SPVpeste70deani

346
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 92/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Boli congenital
Boala Categoria Patogeneza/ Ereditatea Simptome majore
 / Frecvenţa
Sindromul Defect Nondijuncţia cromozomilorîn Staturămică,gâtscurt,organegenitaleinfantile,
Turner cromozomial timpuldiviziunii celulare, amenoree, scolioză,coarctaţiede aortă.
1/2500 rezultă45, X0; seîntâlneştedoar lafetiţe SPVpeste70deani
SindromulXXX Defect Trisomia 47, XXX Menstruaţie neregulată, întârziere mintală
cromozomial uşoară înunelecazuri
Sindromul Boalădeţesut Defecte însinteza colagenului Laxitateligamentară,piele hiperextensibilă,
Ehlers-Danlos conjunctiv vindecare întârziatăa rănilor, anevrisme,
hernie diafragmatică,dezlipirede retină,
rupturacorneei
Osteogeneza Boalădeţesut Defectînformareacolagenului tip 1 Fracturimultipledupănaştere,sclere
imperfectă conjunctiv albastre, piele subţire, surditate progresivă
Boala Cori Boală cu Deficitdeenzimădederamificare Întârziereacreşterii,hepatomegalie,
depunerede hipoglicemie
glicogen
(tipul 3)
A-R
BoalaMcArdle Boalăcu Deficitde fosforilaza muşchiului, Crampemusculare, obosealămusculară,
depunerede
glicogen oglucozei
enzimăcarepermitefolosirea
decătre muşchi; sângeînurinădupăefortintens
(tipul5) rezultăacumularedeglicogenînmuşchi
A-R
Boala Pompe Boală cu Deficitde alfa 1,2glucozidază, Cardiomegalie,hepatomegalie,
depunerede enzimăcaredescompuneglicogenul; careduc lamoartetimpurie
glicogen rezultăacumularede glicogen înmuşchi,
(tipul2) ficat,inimă
A-R
BoalavonGierke Boalăcu Deficitde glucozo-6-fosfatază; Hipoglicemieseverădimineaţa,
depunerede acumularede glicogen în ficat,rinichi hepatomegalie
glicogen
(tipul1)
A-R
Talasemiabeta A-R Defectgenetic pecromozomul11 Paloare, agitaţie, creştereîntârziată, icter,
(anemiaCooley) 1/4000 faţădeformată,oasefragile, inimă,ficat şi
splinămărite,insuficienţă cardiacă.
SPV40deani
Anemiacuhematii A-R Defectgenetic pecromozomul11 Febră,dureriabdominale, splinămărită, infecţii
 înformădeseceră 1/1000 SPV45deani
HemofiliaA X-R DeficitdefactorVIIIdecoagulare; Hemoragie,hematurie, sângerare în muşchişi
 boalaeste prezentănumailabăieţi articulaţiila traumatisme minore
Hemofilia B X-R DeficitdefactorIXdecoagulare; Hemoragie,hematurie, sângerare înmuşchi
 boalaeste prezentănumailabăieţi la traumatisme minore;maipuţin severă
comparativcuhemofiliaA
Boala A-D Deficit de factor von Willebrand de Hemoragie, hematurie, hemartroză
vonWillebrand coagulare;defectîn agregarea (sângeînarticulaţii) la traumatisme minore;
trombocitelor,viaţă maiscurtăîn există forme uşoare,intermediare şi severe
sânge a factoruluiVIII de coagulare
Ataxia Deficitimun Numeroase rupturicromozomiale Ataxie cerebelară,dilatarea capilarelor feţei
teleangectazia combinat şipielii,deficitdeIgA,limfociteB,T
A-R

34
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 93/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

Boala Categoria Patogeneza/ Ereditatea Simptome majore


 / Frecvenţa
Sindromul Deficitimun Defectîn polimerizarea Infecţiipurulente repetate custafilococul
Chediak-Higashi al fagocitelor microtubulilordin neutrofile; aureu,streptococ
rezultăneutrofile imobile;
defecteîn funcţializozomală
a neutrofilelor
Boala Deficitimun Deficit de oxidază în fagocite Infecţiipurulente repetate custafilococul
granulomatoasă al fagocitelor aureu şiaspergilus
cronică X-R
Candidoza Deficitimun Deficital limfocitelor T specific Infecţiirepetateselective cucandida
mucocutanată allimfocitelor T pentruCandida
cronică
Sindromul Job Deficitimun LimfociteleT ajutătoarenusecretă Abceserecicustafilococ,eczemă
al fagocitelor gama-interferon;rezultănivelcrescut
de IgE,eozinofilie,histamină în
cantităţicrescute
Deficit selectiv Deficitimun Defectîn permutareageneticăa Ceamaicomună deficienţă imunologică

de IgA allimfocitelor B lanţurilorgrele de IgA congenitală. Diareecronică,


infecţiirespiratoriirecurente
Deficitul imun Deficitimun Deficitde adenozin dezaminază; Infecţiirepetatesevereca:pneumonii,
combinat sever combinat rezultădeficitîn precurosoriiADN menigită, septicemie; necesartransplant
A-R de măduvă
Aplazia timică Deficitimun Absenţatimusului şi Crize de hipocalcemie (tetanie),infecţii
(SindromulDiGeorge) allimfocitelor T glandelorparatiroide recurente,defectede inimă
Sindromul Deficitimun Lipsaderăspunsa IgM lainfecţiacu Infecţiipurulenterepetate,trombocitopenie,
Wiskott-Aldrich combinat  bacterii încapsulatecare producpuroi eczemă
Boala Bruton Deficitimun Mutaţiialegenei tirozinkinazei, Infecţiipurulente repetate după 6 luni, când
(Agamaglobulinemia) allimfocitelor B culipsa formării limfocitelor B mature anticorpii(IgG)transmişidemamălacopildispa
X-R
Boala Fabri Boală de (Lizozomii suntformaţiunicelulare Angiokeratoame(leziuni alepielii),senzaţiede
depozitare curol îndigestiaparticulelorstrăinesau arsurăînextremităţi,afectarecardicăşi
lizozomală propriiîmbătrânite). neurologică variată
X-R Deficitde alfa-galactozidază
BoalaGaucher Boalăde Deficit deglucocerebrozidază Hepatosplenomegalie,întârzieremintală;
depozitare există variateforme (tip infantil,juvenil, adult)
lizozomală
A-R
Boala Nieman-Pick Boalăde Deficitde sfingomielinazăcu Hepatosplenomegalie,anemie,febră,afectarea
depozitare acumulare de sfingomieline sistemului nervos,decespânălavârstade3 ani
lizozomală
A-R
Sindromul Hunter Boală de Boală de depozitarelizozomalăcu Hepatosplenomegalie,bărbiemică,
depozitare acumulare de mucopolizaharide degenerarearetinei,rigiditate articulară,
lizozomală  întârziere mintală,anomaliicardiace
X-R
Sindromul Hurler Boală de Boală de depozitarelizozomalăcu Faţăde monstru, întârzieremintalăprogresivă,
depozitare acumulare de mucopolizaharide decespânăla10ani
lizozomală
A-R

348
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 94/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Boli congenital
Boala Categoria Patogeneza/ Ereditatea Simptome majore
 / Frecvenţa
Boala Tay-Sachs Boalăde Deficitde hexozaminidazaA; Degenerareasistemuluinervos centralcu
depozitare defect pecromozomul15 dezvoltarelentă,scădereafuncţiilormotoriişi
lizozomală,A-R mintale,orbire,surditate;SPV4-5ani
1/3500evreiiest
europeni
Albinismul Boalăcudefectîn Deficitde tirozinază, enzimăimplicată Depigmentare, ochiroz, risc crescutde
metabolismul  în sintezamelaninei (pigmentulpielii) cancerdepiele
aminiacizilor
A-R
Alkaptonuria Boalăcudefect Deficitdehomogentizicoxidază, cu Urina închisăla culoare, neagră,
 în metabolism. creşterea acidului homogentizic înurină hiperpigmentareacartilajelor,afectareavalvelor
azotului inimii;esteo afecţiune beningnă
A-R
Homocistinuria Boală cu defect Deficitdecistation sintetază,in Retardaremintală,creştereîntârziată,
 în metabolism. metabolismul vitB6 (piridoxină) trombembolism,ectopiede cristalin,
azotului părblond

Sindromul A-R
Boalăcudefect Deficitenzimatic înmetabolizarea Hiperuricemie(gută), retardare mintală,
Lesch-Nyhan  în metabolism. purinelor automutilare,spasticitate,coreoatetoză
azotului (mişcări bizarealebraţelor)
X-R
Boala urinii cu Boalăcudefect Deficit deenzimă de Defecteseverealesistemuluinervoscentral,
miros dearţar  în metabolism. ramificarea aminoacizilor surditate, urina areunmiros specific
azotului cadezahărars
A-R
Fenilcetonuria Boalăcudefect Deficitdefenilalanilhidroxilază Retardare mintală,copii cupăr blondşi
 în metabolism. cuacumularedefenilalanină ochialbaştri, transpiraţie urâtmirositoare
azotului
A-R
Deficitul de Boalăa Anemiehemolitică
glucozo-6-fosfat globulelor
dehidrogenază roşii
X-R
Rinichipolichistic Boală FormaA-Rcudebutimediatdupă Chisturimultiple înrinichi.Sepoate asocia cu
renală naştere,fiind maiseveră,formaA-D chisturi înficat,anevrisme
A-R are debuttardiv, înviaţadeadult
A-D
Sindromul Boală Hiperplaziacelulelorjuxtaglomerulare, Întârziereîncreştere, crampeşi
Bartter renală cucreşterea renineişi obosealămusculară,urinarefrecventă
secundara aldosteronului
Sindromul Boală Deficit dereabsorbţieîntubulii proximali Tipul1 este cudebutîncopilărie,rahitism,
Fanconi renală  întârziereacreşterii, deshidratare datorită
A-R urinăriiexcesive;tipul2 este cudebuttardiv
(după Scott Godamn, Tamer Fouad, Potter şi alţii)

Legenda: (A-D)= autozomal dominant;


(A-R)= autozomal recesiv;
(X-R)= X recesiv;
SPV= speranţa de viaţă.
34
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 95/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

 Moştenirea autozomal dominantă, înseamnă că - anomalii în dezvoltarea organelor sexua


o genă anormală de la unul din părinţi este ca- (organe genitale ambigui, penis mic, testicu
pabilă să producă boala la copil, chiar dacă ge- mari);
nele celuilat părinte sunt normale. Riscul de a - anomalii ale pielii (pigmentare neobişnuit
face boala este de 50%. piele uscată şi cu coji, piele solzoasă, tumori);
Bolile autozomal recesive pot apărea când - anomalii ale secreţiei sau excreţiei: lipsa ur
ambiimodificate,
gene parteneri sunt
care purtătorii unei singure
exprimă aceeaşi boală. nei,- meconiului, edeme; insuficienţă respirat
simptome: convulsii,
Dacă ambii părinţi transmit gena modificată co- rie neexplicate, infecţii repetate ale urechii
pilului, acesta va face boala respectivă. Dacă plămânilor;
gena este transmisă doar de unul din părinţi, Defectele de la naştere diferă în gravitate, d
atunci copilul va deveni purtător al genei, fără la forme uşoară, ca lipsa de coordonare muscu
să facă boala. Riscul de a face boala este de 25%. lară, la forme severe, în care copilul nu poa
 Moştenirea legată de cromozomul X înseamnă merge sau nu se poate hrăni. Ele vor influen
că boala apare datorită unei gene anormale de modul cum arată, se dezvoltă şi trăiesc aceş
pe cromozomul X. O femeie care are 2 cromo- copii şi familiile lor, uneori pentru toată viaţa
zomi X poate fi purtătoare a bolii, fără să facă Dacă nou-născutul tău are un defect de na
 boala. Riscul de a transmite mai departe gena tere, îţi va fi foarte greu în primele ore şi zile. P
modificată este de 50%. Dacă ea transmite gena măsură ce înveţi despre boala lui, vei regreta c
anormală la fetiţa ei aceasta devine şi ea purtă- pilul perfect, pe care ţi l-ai imaginat. Încearcă s
toare, fără să facă boala, deoarece mai are un nu te învinuieşti pe tine însuţi. Dacă nu ai fuma
cromozom X care este normal. Dacă mama consumat alcool în timpul sarcinii, nu pute
transmite gena băieţelului ei, acesta nemaiavând face nimic altceva spre a evita o asemenea ano
un alt cromozom X, va face boala. malie. Simţindu-te vinovată, înfricoşată şi dez
Heterozigot înseamnă 2 forme diferite ale ace- măgită, vei putea arăta mai greu copilului toa
leiaşi gene, moştenite de la ambii părinţi. dragostea şi afecţiunea de care are mare nevoi
Homozigot înseamnă 2 copii identice ale ace- Un copil cu defecte de naştere are nevoie de cee
leiaşi gene, fiecare genă moştenită de la un pă- ce au nevoie toţi copiii: dragoste, atenţie şi di
rinte. ciplină.
Semne şi simptome  care pot indica prezenţa unor Sindroame congenitale cu anomal
anomalii congenitale multiple
Înainte de naştere
Oligoamnios, polihidramnios, scăderea sau Sindromul Potter (oligohidramnios) are o fre
anomali activităţii fetale, poziţie fetală anormală venţă de 1/4000 nou-născuţi.Aceştia prezintă i
După naştere medicul va suspecta un defect suficienţă respiratorie şi lipsa urinei datori
de naştere dacă nou-născutul prezintă două sau nedezvoltării plămânilor şi rinichilor.
mai multe tulburări ca: Sindromul de benzi amniotice se caracterizeaz
- anomalii ale unor organe (inimă, ochi, prin amputaţii ale extremităţilor, malforma
urechi sau faţă); craniale şi ale feţei, omfalocel (hernie ombilica
- anomalii de creştere (cap mare sau prea mare) şi gastroschizis (defect al peretelui abd
mic, statură mică, creştere excesivă, asimetrică, minal cu cu ieşirea viscerelor abdominale la e
 întârziere de creştere intrauterină); terior). Pot fi corectate chirurgical.
- anomalii
trice, scolioză,alearticulaţii
scheletuluifoarte
(extremităţi asime-
laxe, muşchi lor) Artrogripoza (anchiloza
are o frecvenţă 1/3000 fibroasă a articulaţi
nou- născuţi. Ei pr
hiper- sau hipotonici, degete anormale) zintă contracturi, extensii sau disloca
- tulburări de vedere sau auz; articulare. Se pot asocia tulburări ale sistemulu
- tulburări metabolice: miros neobişnuit al nervos central.
respiraţiei, urinei sau scaunelor, hipoglicemie Sindromul Pierre Robin are o frecvenţă d
persistentă, tulburări ale calciului, sodiului, 1/8000 nou-născuţi. Copiii au o mandibulă mic
creşterea globuleor roşii; nedezvoltată, gură de lup, iar limba obstrueaz

350
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 96/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Boli congenital
căile respiratorii superioare. Tulburările înnăscute de metabolism
Sindromul VATER are o frecvenţă de 1/5000.
Prezintă malformaţii multiple ale vertebrelor, Evoluţia multora, din aceste tulburări, es
inimii, anus imperforat, fistulă traheoesofa- mult îmbunătăţită prin screening, diagnostic
giană, malformaţii ale osului radius şi rinichi. tratament în primele luni după naştere.
Sindromul CHARGE apare cu o frecvenţă de
1/10000. Malformaţiile
coanelor multiple
nazale, malformaţii includ buză
ale inimii, absenţa
de  Hipotiroidismul congenital
Este datorat scăderii sau absenţei funcţi
iepure şi gură de lup, întârzierea creşterii şi dez- glandei tiroide, de la naştere. Frecvenţa bol
voltării, anomalii genitale, urechi mici, surdi- este de 1/4000. Simptomele sunt de obicei ab
tate, dificultăţi de înghiţire. sente la naştere. Copilul este mare pentru vâ
Nanism dizarmonic asociat cu torace mic, ano- sta gestaţională, are fontanele largi
malii ale oasleor lungi şi multiple alte malfor- insuficienţă respiratorie. La 2 săptămâni pr
maţii. Evoluţia este severă. Frecvenţa 1/5000. zintă scăderea tonusului muscular, a temper
turii corpului, dificultăţi de supt, icter prelung
Malformaţii teratogene somnolenţă accentuată. După 6 săptămâ
pleoaplele apar umflate, limba mare, mixedem
Sindromul de alcoolism fetal se distinge prin: plâns răguşit, surditate şi întârzierea vorbir
nas turtit, buza superioară subţire, fante plape- Netratată boala duce la întârziere mintală şi d
 brale oblice, cap mic, întîrzierea creşterii, mal- creştere.
formaţii cardiace. Un sindrom cu simptome
asemănătoare este dat de tratamentul cronic cu  Fenilcetonuria
hidantoin (antiepileptic) al mamelor cu epilep- În această tulburare copilul nu poate met
sie.  boliza fenilalanina, care e prezentă în aproap
Sindromul fetal datorat consumului cronic de toate alimentele. Frecvenţa bolii este 1/1200
acid valproic (antiepileptic) se caracterizează prin Netratată, fenilalanina crescută din sânge poa
malformaţii ca: spina bifida, gură de lup, mal- provoca leziuni ale creierului şi întârziere min
formaţii cardiace, întârziere psihomotorie şi al- tală, convulsii. Dacă e tratată precoce, tulbur
tele. rea poate fi prevenită alimentând copilul cu
Sindromul fetal datorat consumului cronic de iso- formulă de lapte praf adaptat specială care va
tretionin (antiacneic). Copiii prezintă cap mic sau necesară şi mai tîrziu, poate în restul vieţii.
hidrocefalie, malformaţii ale feţei, inimii. Doze
masive de vitamina A pot produce leziuni ase- Galactozemia
mănătoare. Se manifestă când copilul primeşte lapte d
Copiii mamelor diabetice au un risc de 3 ori mai sân sau formulă de lapte praf adaptat care con
mare de malformaţii osoase, cardiace, gură de ţin lactoză (glucoză + galactoză), datorită nepu
lup. Malformaţii mai rare sunt spina bifida, tinţei de a metaboliza galactoza din lapt
 buza de iepure. Formula de lapte praf adaptat de soia nu con
Copiii mamelor cu distrofie miotonică prezintă ţine galactoză. Frecvenţa este la 1/50000. Sim
contracturi musculare multiple, hipotonia muş- ptomele prezente sunt: icter, suferinţă hepatic
chilor respiratori cu insuficienţă repiratorie cu ficat mărit, hipoglicemie, edeme, cataract
gravă. Dacă nu se diagnostichează la timp copilu
Sindromul fetal datorat consumului de cocaină. poate prezenta infecţii cu E. Coli, tulburări ne
Nou-născuţii
nală, irascibilisunt mici
sau cu pentru de
simptome vârsta gestaţio-
abstinenţă la voase grave cuSeedem
şi a creşterii. cerebral,dieta
recomandă întârziere
strictă,minta
cu el
drog. Malformaţiile includ: anomalii genitouri- minarea galactozei.
nare, cardiace şi de sistem nervos central.
 Malformaţii prin infecţii prenatale (Vezi cap. Sar- Malformaţii ale mâinilor
cina şi naşterea)
Uneori poate lipsi un singur deget. Extre
de rar copilul se poate naşte cu absenţa tota

35
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 97/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

sau parţială a extremităţii superioare (mâna, an- ciorul este răsucit, în jos şi înăuntru, arcul es
tebraţul şi braţul). În astfel de cazuri nou-năs- crescut, iar călcâiul este întors înăuntru. Este im
cutul trebuie investigat şi pentru ale malformaţii portant să se înceapă tratamentul cât mai cu
posibil asociate. Se indică apoi un consult orto- rând după naştere. Piciorul se aşează în poziţ
pedic de specialitate. Îndată ce poate sta în normală şi este imobilizat prin gips sau ben
şezut, i se ataşează o proteză ca o lopăţică, spre adezive, care se schimbă la câteva zile în prime
a acţiona
două mâinica şişi a-şi
cumdezvolta
ar avea 2 săptămâni,
treptat piciorulapoi săptămânal,
în poziţia forţând
normală, ca să seuşor
poa
partea din creier care co- mişca în sus şi în jos. Se folosesc apoi ghete co
mandă mişcările. Altfel se rectoare, cu bare, în timpul nopţii. Dacă metod
va dezvolta ca un ciung, im- nu reuşeşte, se operează între 4 şi 18 luni. Es
posibil de corectat ulterior. necesară îngrijire ortopedică de-a lungul copil
Degete supranumerare riei. Cu tratament corect şi timpuriu, cei m
(polidactilie): mai frecvent mulţi reuşesc să poarte încălţăminte obişnuită
degetul mare sau al cincilea. să facă sport.
Degetul în plus constă des-
eori din piele şi ţesuturi moi Luxaţia congenitală de şold
şi poate fi înlăturat uşor. Capul femurului nu este aşezat în poziţie c
Dacă are os sau cartilagiu, rectă în şold. Este mai frecventă la fete decât
este nevoie de o operaţie  băieţi, la şoldul stâng, la copiii născuţi în pr
complexă, după câteva luni. zentaţie pelvină şi la cei înfăşaţi ca o mumie. L
Degete lipite (sindactilie): popoarele orientale, în care mamele îşi poar
trebuie intervenit chirur- nou-născuţii pe şold sau în spate cu coapsele d
Degete supranumerare şi gical. Oasele dege- părtate, luxaţia de şold este practic necunoscut
lipite telor având Malformaţia de şold are trei grade:
lungime diferită, - preluxaţia, forma cea mai uşoară, cons
 încheieturile degetelor lipite nu se aliniază şi dintr-o încetinire în dezvoltarea acetabululu
sunt greu de folosit. (partea concavă din osul şoldului care se articu
 Mâna strâmbă se datorează absenţei unuia lează cu femurul). Capul femurului rămâne p
din oasele antebraţului (ulna sau radius). Trata- loc;
mentul constă din întinderea ţesuturilor moi în - subluxaţia este dislocarea (luxaţia) incom
primul an şi operaţii multiple ulterior. Această pletă a şoldului. Capul femural rămâne în con
malformaţie se asociază cu alte malformaţii. tact cu acetabulul, dar este deplasat parţial, ia
capsula şi ligamentul articular sunt întinse. Pr
Malformaţii ale picioarelor siunea pe acoperişul cartilaginos opreşte osif
carea şi o aplatizează;
Piciorul strâmb - dislocarea (luxaţia completă) în care capul f
Picioarele nou-născutului pot părea că sunt mural pierde contactul cu acetabulul şi este d
  în poziţii anor- plasat posterior, superior şi în afară;
male, dar de cele Aceasta poate duce la modificarea formei o
mai multe ori selor articulaţiei, mers şchiopătat, necesitân
acest aspect se operaţie majoră mai târziu în viaţă. Poate fi r
rezolvă de la cunoscută în primele zile după naştere sau
sine.
de la Anomaliile
naştere, examinarea
şoldului. medicală periodică a încheieturilo
 însă, în care pi- Semnele de luxaţie a şoldului pot fi obse
ciorul este răsu- vate şi de mamă: cutele de pe o coapsă sunt d
cit ca formă şi ferite de coapsa cealaltă (asimetrice), un picio
poziţie, necesită apare mai lung decât celălalt, şantul dintre fes
atenţie. De cele nu este drept, coapsele nu se depărtează suf
Picioarele strâmbe mai multe ori pi- cient (normal 60-90 de grade), la fetiţe şantu

352
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 98/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Boli congenital
gips.
La copilul mai mare operaţia este mai com
plicată şi recuperarea mai prelungită. După vâ
sta de 6 ani operaţia de corectare este, de obice
imposibilă şi nu se recomandă datorită scurtăr
membrului bolnav, a contracturilor muscula
şi a deformărilor şoldului.
Nanismul (copilul pitic)
Cuprinde multe deformaţii ale scheletulu
cu lungimi disproporţionate ale membrelor
trunchiului, evidente după perioada de nou
născut. La început membrele, apoi trunchiu
Luxaţia congenitală de şold apar mai scurte. Se pot asocia tulburări de au
de rinichi şi de imunitate. Nu se poate vindec
vulvar nu este drept ci oblic, şoldul „clicăie“ dar tratamentul ortopedic poate să măreasc
când i se schimbă scutecul (semnul Ortolani) , iar mobilitatea şi să corecteze deformaţiile, iar tr
mai târziu copilul şchioapătă, cu mersul legănat. tamentul psihologic poate să ofere sprijin em
Diagnosticul trebuie pus cât mai devreme în ţional.
perioada de nou-născut, deoarece tratamentul
 început imediat după naştere este cel mai efi- Pieptul înfundat
cient. La nou-născut dislocaţia apare mai de-
grabă ca o laxitate a şoldului decât ca o luxaţie. Sternul este împins către coloana vertebral
Uneori subluxaţia nu este evidentă la naştere, Respiraţia este de obicei normală; foarte r
de aceea se recomandă examinarea repetată a inima este afectată. Cauza este, în general, con
şoldurilor sugarului până începe să meargă şi genitală, deşi uneori poate fi produs de ob
mersul este normal. De cele mai multe ori însă trucţia cronică a căilor respiratorii, iar mai târz
diagnosticul este pus în prima zi de viaţă de de rahitism. Nu este nevoie de operaţie, dar în
către medicul neonatalog care efectuează mane- lăturarea timpurie a obstrucţiei respirator
vra Ortolani de la primul consult, iar diagnosti- poate corecta înfundarea sternului.
cul de certitudine se face prin examen radiologic
ulterior. Malformaţii ale peretelui abdominal
Cu cât este întârziat tratamentul mai mult cu
atât devine mai dificil şi evoluţia mai nefavora-  Hernia ombilicală
 bilă. Până când copilul este văzut de medic, Copilul are o umflătura moale în jurul omb
mama poate pune între picioarele copilului 2-3 licului (buricului) care iese în afară când plâng
scutece. Nou-născuţii şi sugarii până la 6 luni tuşeşte sau se screme.
sunt aşezaţi într-un ham care le menţin coapsele Nu trebuie confundată cu un buric norma
 îndoite şi îndepărtate, cu capul femurului în ca- proeminent, dar care se măreşte la plâns. Cauz
vitatea şoldului. Curelele se vor purta continuu
până ce şoldul este stabil, de obicei în 3-6 luni.
Între 6-18 luni copilul poate rămâne nediag-
nosticat, până ceseîncepe
meargă. Atunci observăsă că
stea
areînmembrul
picioare infe-
şi să
rior bolnav, scurtat şi muşchii şoldului sunt con-
tractaţi. În acest caz copilul este pus în tracţiune
continuă în pat urmată de imobilizare în gips
care este menţinută până când examenul radio-
grafic arată stabilizarea articulaţiei. Uneori este
necesară operaţia urmată de imobilizarea în

35
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 99/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

este lipsa închiderii la naştere a inelului muscu- cesită tratament de urgenţă. Chiar dacă nu es
lar din jurul ombilicului. La efort o porţiune din  încarcerată, hernia trebuie operată, dar nu este
intestin iese prin deschidere, umflând ombilicul urgenţă medico-chirurgicală. Dacă hernia es
de la mărimea unui vârf de deget până la aceea  încarcerată, medicul poate încerca să împing
a unui măr. Este mai frecventă la cei născuţi cu  înapoi în abdomen bucata de intestin din sacu
greutate mică. Rareori, când copilul nu se dez- herniei şi chiar dacă reuşeşte, hernia trebu
voltă bine,
roidiană pepoate fi un semn
care medicul decerceta.
o va insuficienţă ti-
Hernia operată
nia curând
rămâne după aceea.
ştrangulată, se Înconsideră
cazul în care he
urgen
ombilicală este puţin periculoasă, spre deosebire medico-chirurgicală şi este necesară operaţia d
de alte hernii, intestinul rareori se strangulează. urgenţă pentru a preveni necrozarea intestinu
Nu este nevoie de nici un tratament, de cele mai lui.
multe ori dispar singură (cele mici, cu diametrul
de 0,5 cm până la vârsta de 18 luni). Cele cu un Malformaţii ale organelor sexuale
diametru între 0,5-1,5 cm se vindecă de obicei
complet până la vârsta de 4 ani. Benzile de leu- În primele 40 zile de dezvoltare intrauterin
coplast, feşile abdominale, aşezarea unei monezi nu se poate deosebi sexul. După aceea se de
peste hernie etc. sunt ineficace, pot chiar să irite voltă testiculele, dacă fătul are un cromozom Y
pielea. Deseori pediatrul va recomanda să nu se sau ovare când cromozomul Y lipseşte, fiin
opereze copilul până la vârsta de 5-6 ani, doar prezenţi 2 cromozomi X. Aceste organe secre
dacă umflătura este foarte mare şi continuă să hormoni masculini sau feminini sub influen
crească şi să deranjeze copilul sau produce o cărora fătul îşi dezvoltă un tract genital mascu
ocluzie. Aproape toate herniile ombilicale se în- lin respectiv feminin.
chid până atunci. Dacă ceva intervine în acest proces la fătu
feminin copilul se poate naşte fără vagin, c
 Hernia inghinală unul foarte scurt sau chiar fără uter. Medicii n
Este mai frecventă la băieţi, la care uneori se mesc acest defect „agenezie mulleriană“. D
asociază cu testicul necoborât, de aceeaşi parte. multe ori defectele acestea nu se descoper
Se manifestă printr-o umflătură la rădăcina decât la pubertate, când lipseşte menstruaţia.
coapsei, sau prin lărgirea scrotului, umflătură Copilul poate părea normal deoarece an
care se măreşte când copilul plânge şi care maliile sunt interne.
uneori dispare când copilul stă culcat. Hernia se
datorează unei deschideri din peretele abdo- Organe genitale ambigue
minal, care în mod normal trebuie să se închidă Hermafroditismul apare când un copil se naş
la naştere. Apare mai frecvent în primul an de cu organe genitale externe, care nu sunt în mo
viaţă. clar de un anumit sex. Ei pot avea în acelaşi tim
De cele mai multe ori hernia nu produce du- ovare şi testicule asociate cu organe genitale e
reri, totuşi trebuie anunţat medicul despre pre- terne ambigue. Cauzele pot fi tumori, anoma
zenţa ei. Rareori, o parte din intestin rămâne ale cromozomilor şi exces sau deficit de ho
strânsă în moni.
hernie, pro- Cei mai mulţi copii cu organe genitale amb
ducând gue au ovare sau testicule (nu ambele) şi se nu
edem şi du- mesc pseudohermafrodiţi. O feti
rere, copilul pseudohermafrodită are doi cromozomi X (es
plânge şi
zona respec- genetic femeie),
nine (uter organe
şi ovare), genitale
organe genitaleinterne
externefem
am
tivă este du-  bigue. Clitorisul este foarte mare, cât un peni
reroasă. iar labiile mari sunt unite, arătând ca un scro
Aceasta se Cauza cea mai frecventă este hiperplazia con
numeşte genitală suprarenală.
hernie încar- Pseudohermafroditul masculin este un băiat d
cerată şi ne- punct de vedere genetic (XY), dar se naşte cu o
Hernia inghinală
354
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 100/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Boli congenital
gane genitale externe feminine (labii mari şi mare parte a timpului
mici). Acest copil nu are însă vagin, îi pot lipsi canalul inghinal, m
uterul sau ovarele, având, în schimb, testicule ales când copilului
situate abdominal (sindrom de feminizare este frig sau este excit
testiculară sau de rezistenţă la androgeni). Hormo- (testicul retractil). U
nii masculini nu au fost capabili, în perioada testicul necoborât n
uterină,asăproduce
pentru influenţeze ţesuturile
organe genitaleînmasculine.
mod normal,La produce la dureri
greutate urinat şi sa
c
pubertate acest copil dezvoltă sâni, dar nu şi păr   boară singur. Dacă a
pubian sau axilar. Atitudinea şi identitatea sunt coborât, testiculele pot
complet feminine. simţite la palpare, e
Când sexul copilului este nesigur, se reco- sunt mici, de mărime
mandă identificarea corectă a sexului cât mai unui bob de mazăre.
devreme posibil. Copilului i se va da un sex în Testicul necoborât Uneori medic
funcţie de cromozomi şi de organele genitale. poate recomanda ho
Fără aceasta se creează greutăţi în ataşamentul moni pentru a uşura coborârea testiculului. C
părinţilor de copil, iar copilul va prezenta mai cât testiculul este mai jos, cu atât sunt mai mul
târziu adânci tulburări emoţionale legate de şanse ca injecţiile cu hormoni să aibă succe
identitatea sa sexuală. Tratamentul cu testoste- Dacă nu a coborât până la 16 luni, se recomand
ron se face mai târziu pentru a mări penisul. tratamentul chirurgical, care, în general reu
Pentru hiperplazie congenitală de suprarenală şeşte. Operaţia este importantă deoarece dup
medicul prescrie glucocorticoizi pentru a per- vârsta de un an testiculul nu mai coboară sin
mite dezvoltarea sânilor şi apariţia menstruaţiei. gur. Se asociază des cu hernia inghinală. Test
Asemenea copii pot prezenta o formă de şoc culul necoborât la timp se atrofiază şi există u
fetal (criza Adissoniană) dacă nu fac tratament risc mai mare de torsiune (răsucirea testiculul
cu corticosteroizi pentru prevenirea ei. pe cordonul spermatic) şi, de asemenea, cance
Tratamentul chirurgical urmăreşte corecta- (la 20-30 de ani). Dacă ambele testicule sunt n
rea organelor genitale ambigue. La fete născute coborâte şi netratate la timp, acest lucru poa
fără vagin chirurgul poate creea unul artificial duce la infertilitate la adult. Se recomandă co
ce va permite activitatea sexuală. Asemenea fete rectarea chirurgicală la vârsta de 5-6 ani.
au şanse de a naşte copii. Feminizarea testicu-
lară necesită extirparea testiculelor datorită ris-  Hidrocelul
cului de malignizare; la pubertate se dau Este acumularea de lichid în sacul scrotal,
estrogeni pentru a creea şi menţine caracterele parte a scrotului arată mai mare decât cealaltă
sexuale secundare ca sânii şi dispoziţia părului. Testiculele coboară din cavitatea abd
minală, trăgând cu ele căptuşeala peretelui ab
Testiculul necoborât  dominal numită peritoneu. Când aceas
Este absenţa din scrot a unuia sau ambelor deschidere nu se închide, lichidul din abdome
testicule, chiar atunci când nou-născutul stă comunică cu scrotul, formând un hidrocel c
 într-o baie caldă. Este un defect întâlnit adesea la municant. Se întâ
prematuri. neşte cam
În mod normal testiculele coboară din zona  jumătate din băie
rinichilor printr-o deschidere în muşchii abdo- nou-născuţi. Nu es
minali, numită
cam cu două canalul
luni înainteinghinal şi ajung
de naştere. în scrot
În mod nor- dureros
de obiceişiîn dispa
primu
mal, testiculele se ridică spre abdomen când cor- an de viaţă fără tr
pul este rece, protejând astfel mecanismul de tament. Dacă umfl
producere a spermei de temperaturile prea tura este persisten
 joase, în schimb ele coboară când există riscul şi dureroasă, iar c
unei temperaturi prea ridicate. La unii băieţi tes- pilul prezintă tulbu
ticulele sunt deosebit de sensibile şi stau cea mai rări inexplicabile
Hidrocel
35
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 101/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

vărsături, consultă imediat medicul. Sunt semne lele blocate se deschid ele singure în primul a
că o parte din intestin a intrat în sacul scrotal şi de viaţă în 50% din cazuri. Medicul îţi poate r
este încarcerat, necesitând operaţie de urgenţă. comanda să masezi blând zona colţului inter
al pleoapei, după ce te-ai spălat pe mâini, de
 Hipospadiasul 3 ori pe zi. Sacul lacrimal este aşezat în parte
Este o anomalie în care uretra (tubul prin de jos şi dinăuntru a ochiului. Acest sac trebu
care trece
chide urina şidemai
pe partea jos târziu sperma)
a penisului sausechiar
des- masatopentru
serva infecţie.a-l goli de lichid şi pentru a ob
lângă scrot. Masajul sacului lacrimal se începe la colţu
Cu cât este mai pronunţat, cu atât penisul intern şi se apasă în sus, masarea în jos nu aju
este mai îndoit şi şi poate duce la infecţie. Uneori apar secreţii a
urinatul este mai  bicioase sau galbene la colţul ochiului şi crus
dificil. Copilul nu care lipesc ochii în somn. Secreţiile şi cruste
poate urina stând în pot fi curăţate cu vată sterilă, înmuiată în ap
picioare. Mai târziu fiartă şi răcită.
funcţia sexuală Cheamă medicul dacă: pleoapele se înroşe
poate fi afectată. sau se umflă, apare o ridicătură roşie la parte
Este preferabil tra- internă a pleoapei de jos, apare o secreţie ga
tamentul chirurgi-   benă abundentă, sau înroşirea şi umflar
cal înainte de a sta ochiului. Acestea sunt semne de infecţie. Med
pe oliţă. Aceasta aduce deschiderea aproape de cul poate recomanda picături sau unguent c
vârful penisului, îndreptându-l în acelaşi timp antibiotice. Dacă infecţia devine cronică poate
şi previne tulburările emoţionale de mai târziu. consultat un medic de ochi (oftalmolog), ca
Uneori şi fetele se pot naşte cu hipospadias, ure- uneori dilată canalul cu o sondă subţire. Rareo
tra deschizându-se în vagin. Şi aici corectarea se se introduc două tuburi fine de material plast
face prin operaţie.  în canalele lacrimare pentru câtva timp.
Malformaţii oculare Cataracta congenitală
Cataracta este opacifierea cristalinului (a len
Blocarea canalului lacrimal tilei din interiorul ochiului care ajută concentr
În primele săptămâni copiii plâng fără la- rea razelor de lumină pe retină). Apare ca
crimi. Pe la sfârşitul primei luni începe secreţia reflectare albă în centrul pupilei. Când catarac
de lacrimi. Ele se scurg prin canalele lacrimale  blochează lumina ce intră în ochi, cristalin
de la colţul intern al fiecărui ochi în nas, de opacifiat trebuie scos în prima lună de via
aceea plânsul poate face să-i curgă nasul. pentru a permite dezvoltarea normală a veder
Rareori unul sau ambele canale sunt blocate După operaţie i se pun copilului ochelari core
la naştere. În acest caz ochii sunt mereu umezi, tori sau lentile de contact şi i se începe reabilit
lacrimile se scurg pe obraji, chiar când copilul rea vizuală prin acoperirea ochiului afectat pân
nu plânge. când ochii se maturizează, la 9 ani sau mai tâ
În timpul ziu. Copiii născuţi cu cataractă la amândoi och
plânsului dezvoltă o vedere aproape normală dacă ace
nara blo- tea sunt înlăturate înainte de vârsta de 6 luni, î
cată ră- caz contrar pot rămâne orbi.
m
u s câ a nt ă e. O cataractă
impune mică nupentru
supravegherea necesită operaţie,
a urmări dacădn
Ochii nu influenţează vederea normală.
sunt roşii
sau umflaţi Glaucomul congenital
(dacă nu Este un defect foarte rar, de creştere a pr
sunt infec- siunii în interiorul globilor oculari. Netrat
taţi). Cana- duce la mărirea şi întărirea globilor oculari, ca
 Aparatul lacrimal
356
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 102/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Boli congenital
apasă pe retină şi produc orbirea. Operaţia fă- presiune scăzută, prin valva pulmonară, în a
cută curând după naştere, oferă nou-născutului tera pulmonară. Sângele merge la plămâni und
cea mai bună şansă de a micşora presiunea în se îmbogăţeşte în oxigen, apoi se întoarce pr
interiorul ochiului şi de a-şi păstra vederea. venele pulmonare la atriul stâng. De aici trec
prin valva mitrală în ventriculul stâng. Aces
Boli congenitale de inimă pompează sângele bogat în oxigen, prin valv
Sunt prezente de la naştere, chiar dacă vor fi aortică înaaortă,
generală careşiduce
corpului ciclulsângele
se reia. în circulaţ
diagnosticate mai târziu. Cam unul din 120 de Sângele îmbogăţit cu oxigen este neces
copii se naşte cu un defect la inimă, din care pentru creştere, dezvoltare şi activitate normal
multe cazuri nu sunt grave. De cele mai multe Medicul va evalua toleranţa la efort a cop
ori nu se cunosc cauzele acestor defecte. Unele lului, va face electrocardiogramă, radiografie t
tulburări în circulaţia placentei, deficienţe nu- racică şi ecocardiografie (examinarea cu u
tritive, infecţii (ca pojarul), substanţe chimice aparat cu ultrasunete, pentru a trasa structuri
(alcoolul, tutunul, talidomida şi amfetaminele) inimii în mişcare). Mai rar, dacă datele nu su
pot produce anomalii ale inimii. Alteori ele sunt concludente, se recurge la cateterismul inimii
rezultatul unor erori genetice ca în sindromul angiografie (examen radiologic al inimii cu sub
Down. stanţă de contrast), înaintea operaţiei.
Defectele de naştere ale inimii pot influenţa Vârsta la care se face operaţia depinde d
formarea pereţilor inimii şi a valvelor sale sau felul defectului, precum şi de simptome şi d
vasele de sânge care intră sau ies din ea. Un de- gravitatea lor.
fect de inimă provoacă, de obicei, scurgerea sân- Pot fi afectate una sau mai multe funcţii a
gelui pe o direcţie anormală, uneori ocolind inimii în funcţie de felul leziunii: obstrucţia flu
plămânii unde are loc îmbogăţirea sângelui cu xului de sânge, curgerea anormală a sângelu
oxigen. prin camerele inimii sau ritm neregulat.
Inima normală este o pompă puternică ce lu- Simptomele pot fi prezente la naştere, p
crează din greu, apare mai târziu în copilărie, la maturitate sa
este formată din niciodată. Când sângele nu circulă pe calea no
ţesut muscular mală, se produce un suflu, care poate fi auzit c
şi are mărimea stetoscopul. Medicul va diferenţia suflul produ
pumnului per- printr-un defect al inimii, de alte sufluri obse
soanei respec- vate frecvent la inima normală a copiilor (aşa z
tive. Are 4 sele sufluri fiziologice, dar pe care medicu
camere: cele pediatru şi cardiologul le vor urmări în timp)
două de sus se Semnele afecţiunii cardiace sunt: culoare
numesc atrii, iar vânătă a pielii (cianoza), mai ales la degete
cele de jos, ven-  buze, datorită insuficientei oxigenări a sângelu
tricule. Sângele respiraţie rapidă şi superficială (tahipnee), băt
este pompat rapide ale inimii (tahicardie). Uneori sugarul a
  într-un singur greutăţi la supt, datorită inimii slăbite, oboseal
sens prin aceste slăbiciune, creştere mică în greutate, infecţii re
camere cu ajuto- piratorii repetate şi insuficienţa funcţiei inim
Direcţia fluxului de sânge în rul a 4 valve: numită insuficienţă cardiacă congestivă. Î
inima normală pulmonară, aor-
tică, iar între această
de binestare inima
în corp nu pompează
pentru a acoperi sângele
nevoile dest
org
atrii şi ventricule valva tricuspidă la dreapta şi nismului. Inima nu se opreşte din lucru. Cân
mitrală la stânga. Sângele cu un conţinut scăzut nu lucrează suficient de puternic, se adună l
de oxigen se înapoiază la inimă în atriul drept, chid în plămâni, îngreunând respiraţia, iar î
după ce a circulat prin corp. Acest atriu îşi go- restul corpului producând edeme. Copiii cu in
leşte sângele prin valva tricuspidă în ventricu- suficienţă cardiacă obosesc foarte uşor, respir
lul drept, de unde sângele este pompat sub greu, se umflă cu lichid şi au extremităţile v

35
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 103/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

nete. maturi, Indometacin, mai ales la cei cu suferin


Defectele congenitale ale inimii au fost îm- respiratorie. Ocluzia canalului arterial persisten
părţite în cianogene şi necianogene după cum cia- se poate face printr-o sondă introdusă prin pie
noza copilului bolnav se produce sau nu de la sau prin intervenţie chirurgicală la vârsta de
naştere. 2 ani.
Defectele aşa zise necianogene se datorează
unordreaptă
cea comunicări anormale
a inimii între partea
sau îngreunării stângăde
fluxului şi Defectul
Mulţi de cu
copii septacest
atrial
defect au simptome pu
sânge. ţine, sau de loc; toleranţa la efort este excelen
iar dezvo
Persistenţa canalului arterial tarea fizic
În perioada uterină, fătul nu are nevoie să nu este i
transporte mult sânge prin plămâni, care nu fluenţat
funcţionează, nefiind umpluţi cu aer. La făt, ca- Tratament
nalul arterial deviază sângele de la plămân spre chirurgic
circulaţia generală. se face pr
La naştere plămânii se umplu cu aer, circu- deschidere
laţia sângelui inimii şi în
prin ei creşte, chiderea or
iar canalul ar- ficiului c
terial se în- un petec d
chide treptat. Dacron, T
Uneori această flon sa
legătură dintre Gortex. U
aortă şi artera tratament modern închide mecanic defectu
pulmonară ajungând la inimă prin artere (fără a o de
care există la chide); se foloseşte un ocluzor format din dou
inima fătului umbrele care se plasează de o parte şi de alta
nu se închide defectului septal.Aceste umbrele sunt acoperi
după naştere, după o lună cu ţesuturi din inimă.
cum ar fi nor-
mal. Deficienţa Defectul de sept ventricular 
apare mai frecvent la prematuri. Fătul produce Simptomele pot să apară după câteva săpt
 în mod normal o substanţă chimică numită mâni de la naştere. Sângele care se întoarce
prostglandina E (PgE), care ţine deschis canalul inimă de la plămâni este deviat (scurtcircuitat
atrial. La naştere concentraţia prostglandinei fiind trimis înapoi la plămâni, în loc să fie pom
scade brusc, provocând închiderea ductului la pat în restul co
1-2 zile după naştere. Uneori PgE continuă să pului. C
circule la acelaşi nivel, menţinând canalul des- rezultat creş
chis. Acest lucru produce greutăţi în respiraţie. cantitatea d
Când canalul arterial este larg, copilul oboseşte sânge din vase
repede, creşte încet, respiră repede şi se îmbol- pulmonare du
năveşte des de pneumonie. Simptomele pot când la respir
apare în primele
Nou-născuţii cu unsăptămâni sau mic
canal arterial luniapar
de viaţă.
nor- ţie
dificultăţi îngre
a
mali. La prematuri canalul se închide în mod mentare, tran
spontan la circa 4 săptămâni. La nou-născuţii la piraţii excesiv
termen cu acest defect (canalul nu dispare la câ- şi lipsa creşter
teva zile), închiderea ulterioară, spontană este normale
rară. greutate. Măr
Tratamentul medicamentos se face la pre- rea în volum

358
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 104/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Boli congenital
ficatului arată instalarea insuficienţei cardiace. Stenoza aortică
Aceste simptome sunt mai frecvente la copiii cu Este o îngustare a valvei aortice, valva ce s
defect septal ventricular. deschide pentru a lăsa sângele să treacă din ven
Presiunea din vasele de sânge din plămâni triculul stâng în aortă şi apoi în corp. Drept u
creşte, producând leziuni permanente în pereţii mare ventriculul pompează mai puternic.
vaselor. Operaţia la copilul mic previne aceste Cei m
complicaţii.
este Dacănudeschiderea
mică inima dintremanifestare
suferă, singura ventricule mulţistenoz
cu cop
fiind un suflu puternic. Aceste defecte au de cele aortică nu a
mai multe ori tendinţa de a se închide spontan. nici un sim
Tratamentul cu medicamente încearcă să pre- ptom. Cân
vină insuficienţa cardiacă. Se folosesc diuretice, stenoza es
digitale şi vasodilatatoare. Tratamentul chirur- severă ap
gical se face prin cateterism venos şi plasarea dureri d
unei umbrele duble ocluzante. Repararea chi- piept, ob
rurgicală a defectului necesită circulaţie extra- seală neob
corporală. şnuită
ameţeli
Obstrucţii ale fluxului sanguin: leşin. Sug
Stenoza (îngustarea) valvelor, este provocată rul care su
mai des prin lipirea valvelor, care nu se mai des- pravieţuieş
chid complet. Inima trebuie să pompeze mai cu acest d
tare, se îngroaşă şi oboseşte, ducând la insufi- fect, va pr
cienţă. zenta dup
vârsta de 10 ani tulburări de efort, iar în al tre
Stenoza lea deceniu de viaţă, degradarea progresivă
 pulmonară funcţiei inimii. Tratamentul medical se adr
Este o în- sează insuficienţei cardiace. Cateterul cu bal
gustare a val- naş pentru valvulotomie este asemănător cu c
vei, care se folosit în tratamentul chirurgical al stenozei pu
deschide pen- monare, dar se introduce în inimă prin arter
tru a lăsa sân- Tratamentul chirurgical la copilul sub 10 ani u
gele să treacă măreşte păstrarea valvelor aortice. După 16 an
din ventricu- asemenea operaţii conservatoare nu mai dau r
lul drept în zultate bune, iar valvele aortice sunt înlocuite c
plămâni. La proteze valvulare (pionierul metodei de folosi
nou-născuţi a valvelor de porc a fost Dr. B. Ionescu de la Sp
poate varia de talul Fundeni).
la forma
uşoară care Coarctaţia aortei (stenoza istmului aortic)
nu necesită Este o îngustare a aortei la punctul unde
nici un trata-  îndoaie coborând în torace (zona dintre cro
ment, la forma gravă care pune viaţa copilului aortei şi aorta descendentă). Coarctaţia redu
 în pericol. Tratamentul
pulmonare constă
cu un balonaş careînselărgirea valvei
poate umfla, sângele în jumătatea
aceea pulsul inferioară
şi tensiunea a corpului,
arterială sunt md
situat la vârful unui cateter, introdus prin vena scăzute, decât normal, la picioare şi mai mar
cavă în inimă. Medicii numesc această operaţie decât normal, la braţe. Cei mai mulţi sugari n
valvuloplastie pulmonară percutantă cu balonaş au simptome. Unii copii au dureri de cap şi
gonflabil. Se practică sub control radioscopic. curge sânge din nas datorită presiunii crescu
 în partea de sus a corpului, precum şi dureri d
picioare în timpul jocului, datorită tensiun

35
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 105/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

scăzute. Este diagnosticată la examenul medical


prin diferenţele de puls, tensiune arterială şi
confirmată prin EKG, radiografie şi ecocardio-
gramă. Necesită operaţie la copilul de vârstă
preşcolară. Leziunea poate fi bine tolerată până
la adolescenţă, dar dacă nu se intervine chirur-
gical,
de unani
20 de sfert din bolnavi
şi jumătate mordeînaintea
înainte vârstei
32 de ani, prin
insuficienţă cardiacă, endocardită bacteriană, in-
suficienţa aortică sau, mai rar, hemoragie la cre-
ier. În absenţa pulsului la artera femurală, vârsta
optimă pentru operaţie este între 2 şi 4 ani. La
sugari şi copii se face angioplastie cu balon gon-
flabil introdus prin arteră. Intervenţia chirurgi-
c a l ă
Coarctaţia de
presu-
aortă pune re-
zecţia - stenoza arterei pulmonare ,
zonei ste-
nozate şi - defect de sept vetricular (comunicare inte
ventriculară),
anasto- - dextropoziţia aortei (aorta se află călare p
moza cap septul interventricular),
la cap a - hipertrofia ventriculului drept.
segmente- Defectul produce cianoză, care se instaleaz
lor. Inter- progresiv curând după naştere, în primul an d
venţia viaţă sau mai târziu în copilărie, deoarece sân
este com- gele care circulă prin corp nu este suficient d
plexă şi oxigenat. Apare întâi la buze şi la unghii şi d
necesită vine apoi permanentă. Copilul mare prezin
circulaţie frecvent vârfurile degetelor îngroşate (degete h
extracor- pocratice).
porală. Unii sugari rămân stabili, cu un grad mod
Foarte rar unii nou-născuţi cu coarctaţie de rat de cianoză, permiţând operaţia în jurul vâ
aortă prezintă semne grave de insuficienţă car- stei de 2 ani, deşi în unele centre se opereaz
diacă în primele 2 săptămâni de viaţă, după în- mult mai devreme.Alţi copii prezintă simptom
chiderea canalului arterial. Ei prezintă tulburări mai grave, care influenţează creşterea şi dezvo
respiratorii grave, sunt foarte palizi, iar sângele tarea lor normală. Ei pot avea crize în care ci
devine mai acid. Salvarea vieţii lor depinde de noza se accentuează brusc, după eforturi c
diagnosticul corect şi tratamentul imediat. Tra- plâns sau scaun. Sugarul devine foarte vână
tamentul constă în administrarea de PgE, pentru respiră foarte greu, poate face convulsii şi î
a redeschide canalul arterial şi alte medicamente poate pierde conştienţa. În asemenea crize m
pentru a întări inima, precum şi operaţia de ur- dicul poate recomanda administrarea de oxige
genţă pentru repararea aortei. Uneori operaţia şi propranolol pentru a preveni alte atacuri. As
trebuie repetată la copilul mai mare. menea copil necesită operaţie, care se face p
cord deschis cu circulaţie extracorporală. Făr
Bolile de inimă cianogene: în aceste cazuri co- operaţie evoluţia este gravă, complicaţiile pot
piii sunt vineţi, cianotici. neurologice (tromboza vaselor din creier, abc
la creier), endocardită bacteriană sau moarte su
Tetralogia Fallot   bită în timpul crizelor.
Este o malformaţie care cuprinde patru ano-
malii:

360
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 106/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Boli congenital
Transpoziţia vaselor mari
Se produce atunci când aorta şi artera pul-
monară pornesc greşit din inimă fiind inversate.
Aorta porneşte din ventriculul drept, aşa încât
sângele venos din corp este transportat din nou
 în corp ocolind plămânii. Artera pulmonară
porneştesângele
plămâni din ventriculul stâng înapoind la
bogat în oxigen.
Copilul are suficient sânge oxigenat, dar
acesta este recirculat în plămâni, în loc să fie
transportat în restul corpului. Nou-născuţii nu
ar supravieţui dacă nu ar exista una sau mai
multe legături, care să permită sângelui bogat în
oxigen să ajungă în restul corpului. Aceste leg-
ături pot fi comunicările dintre atrii, ventricule
sau canalul arterial.
transplantul de inimă.
Prevenirea majorităţii bolilor congenitale, in
clusiv cele cardiace, nu este posibilă în prezen
deşi îngrijirea prenatală corectă şi abstinenţa d
la alcool, fumat, droguri şi alte substanţe ca
pot vătăma fătul în creştere (substanţe terato
gene), poate preveni unele din ele. Examenu
genetic prenatal va putea prezice doar unele d
fecte posibile. Examinarea inimii copilului î
uter prin ecografie (ecocardiografie fetală) pe
mite diagnosticul unor malformaţii înainte d
naştere.
Prevenirea complicaţiilor este mult ajuta
când se urmează sfaturile cardiologului pedi
tru.
Cei mai mulţi copii cu defect congenital d
inimă pot duce o viaţă activă, ei nu necesită re
Necesită tratament chirurgical în primele zile tricţii. De fapt pediatrii încurajează copiii să aib
de viaţă, constând în ataşarea corectă a aortei şi activitate fizică, care îi ajută să-şi menţină inim
arterei pulmonare în ventriculi şi reimplantarea puternică şi să se bucure de viaţă. Asemenea a
 în aortă a arterelor coronare care irigă inima. În- tivităţi sănătoase includ alergarea, săritul corz
aintea operaţiei nou-născutul primeşte PgE, mersul pe bicicletă, înotul, tenisul. Trebuie ev
pentru a menţine deschis canalul arterial. Alţii tate activităţile fizice obositoare cum ar fi spo
au nevoie de lărgirea orificiului dintre atrii cu turile de competiţie.
un cateter prevăzut la vârf cu un balon pentru a Multe femei cu boli congenitale de inimă p
permite trecerea unei mai mari cantităţi de naşte copii sănătoşi. Şansa lor de a avea un cop
sânge oxigenat în aortă. cu defect de inimă este uşor mai mare decât
Cordul stâng hipoplazic general. În acest
lului seamănă cu caz
cel aldefectul
mamei de inimă
în 1/2 dinalcazur
cop
Reprezintă lipsa dezvoltării uneia sau a am- Când femeia are un defect grav sau cianoză, sa
 belor camere stângi ale inimii. După naştere, cina este periculoasă şi ar trebui evitată. Aceas
când plămânii încep să funcţioneze, partea stân- este însă o decizie personală pentru care trebu
gă a inimii nu poate primi sânge de la plămâni consultat şi cardiologul, excepţii fiind posibile
pentru a-l trimite în restul corpului. Viitorul Copiii cu defecte de inimă se pot îmbolnă
acestor copii este sumbru. A fost recomandat mai uşor de endocardită bacteriană, o infecţ

36
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 107/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

produsă de microbi, care intră în sânge şi se Sistemul nervos central


aşează în căptuşeala inimii, pe valve sau pe va-
sele de sânge. Pentru prevenirea endocarditei Sindromul Down (trisomia 21)
este necesar să i se dea copilului antibiotice în- Este o tulburare cromozomială, în majorit
ainte de orice tratament dentar, care produce tea cazurilor, prin adăugarea unei părţi sau în
sângerare a gingiilor sau a gurii, şi înainte de tregului cromozom 21. Riscul unei femei de
orice tip dePărinţii
polipilor). operaţiinu(scoaterea
trebuie săamigdalelor,
iniţieze trata-a naşte
sta; deun copil cula sindrom
exemplu 25 de ani Down creşte
şansa este de cu vâ
1/125
mentul medicamentos, trebuie consultat medi- la 35 de ani este de 1/385, iar la vârsta de 45 an
cul pediatru pentru aceasta. de 1/30. Majoritatea copiilor cu sindrom Dow
Tratamentul nu este necesar pentru toate bo- se nasc din femei peste 35 de ani. Într-un num
lile cardiace congenitale, unele defecte minore de cazuri boala se datorează unui cromozom î
sunt foarte bine tolerate. Pe de altă parte unele plus care provine de la tată.
trebuie urmărite de cardiolog, deoarece se pot Nou-născuţii cu sindrom Down sunt mai l
agrava în timp (de exemplu stenoza aortică mo- niştiti, plâng rar, sunt moi.Aspectul capului es
derată). Multe anomalii cardiace congenitale pot caracteristic: mic, rotund, faţa este lată şi turtit
fi corectate la o vârsta tânără, chiar la nou- ochii oblici în sus, nasul este scurt şi lat, limb
născut, mărind şansele copiilor de a duce o viaţă mare, uneori proeminentă, urechi mici şi im
normală. Progresele tehnologiei medicale per- plantate jos. Mâinile sunt scurte şi late, degete
mit diagnosticarea precoce a multor defecte con- scurte şi au un singur şanţ în palmă. La picio
genitale grave de inimă. Intervenţiile pe inimă se observă un spaţiu mai larg între primul şi
cu ajutorul sondelor introduse prin vase (vene doilea deget.
sau artere) permit corectarea unor defecte con- Copiii cu sindrom Down au un risc crescu
genitale la copiii foarte mici şi evitarea inter- de tulburări respiratorii, cardiace, digestiv
venţiilor chirurgicale cu circulaţie dentare, ale glandei tiroide, leucemie, tulbură
extracorporală. Îngrijirea acestor copii necesită de auz şi tulburări de vedere. Deoarece au lig
efort, competenţă, echipament medical şi re- mente laxe şi muşchi cu tonus scăzut, se pot pr
surse materiale pentru care societatea are limite. duce leziuni grave ale măduvei spinării, dac
Intervenţii chirurgicale se fac pentru: gâtul este îndoit pe spate în timpul exerciţiil
- Defecte septale: sutura defectului sau su- fizice.
tura unui petec din dacron, teflon, gortex sau Dezvoltarea fizică şi mintală a acestor cop
ţesuturile proprii ale micului pacient peste ori- este întârziată. Coeficientul de inteligenţă (IQ)
ficiu. copilului cu sindrom Down este în jur de 5
- Stenozele vasculare: valva poate fi lărgită, comparativ cu media normală care este de 10
folosind un cateter cu un balon la capăt. Unii copii cu sindrom Down au însă IQ peste 5
- Vasele îngustate: se scoate segmenul strâm- Îmbătrânesc precoce, la 30 de ani unii prezin
torat. semne de demenţă cu pierderea memorie
- Transpoziţia vaselor mari: aorta şi artera scăderea în continuare a intelectului şi mod
pulmonară sunt reconectate la locul lor corect. ficări de personalitate.
- Persistenţa canalului arterial: defectul este Diagnosticul de sindrom Down se poate fa
 închis prin legare sau secţionare.  încă din timpul sarcinii, ceea ce este recoman
Intervenţii prin cateter introdus în inima dat pentru gravidele cu vârsta de peste 35 d
copilului pentru : ani. Un nivel scăzut de alfa-fetoproteină î
prin- Persistenţa canalului
cateter o piesă mică înarterial:
formă sedeintroduce
umbrelă, sânge, ridicălua
făt. Se poate suspiciunea
o probă dede sindrom
lichid Down
amniotic, pr
acoperită de o plasă din dacron, care se elibe- amniocenteză, pentru a confirma diagnosticu
rează la nivelul orificiului, astupând-ul. (Vezi cap. Sarcina şi naşterea). Ecografia poa
- Defect septal atrial : se plasează la nivelul identifica deseori anomaliile fizice ale fătului. L
orificiului o piesă ca o umbrelă dublă. nou-născut diagnosticul după aspectul fiz
Transplantul de inimă este o intervenţie ex- poate fi confirmat cu proba de sânge pentru stu
perimentală chiar în centrele medicale mari. diul cromozomilor. Evaluarea genetică com

362
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 108/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Boli congenital
pletă a părinţilor şi copilului este necesară pen- luntari superiori din creier nu funcţionează di
tru a afla originea cromozomului în plus şi a ris- primele luni de viaţă. După 9 luni se poate ev
cului de a avea un alt copil cu sindrom Down. denţia, dacă sugarul se ridică cu greu, este in
Nu există tratament pentru sindromul stabil sau nu poate să prindă şi să ţină un obiec
Down. Efortul principal constă în programe Copilul suge cu greutate, îi curge saliva co
educative speciale, timpurii, pentru a ameliora tinuu, mişcă rareori în mod voluntar, mâini
inteligenţa la
moderată. cei cu
Dacă seîntârziere
intervinemitală uşoară
precoce sau
cu pro- sau picioarele
luntare, îi tremură
dezvoltarea odată
motorie cu întârziată,
este mişcările vf
grame educative doar 10% din copii rămân cu loseşte doar o mână (sau mâinile, dar nu
 întârziere mintală gravă. picioarele), merge de-a buşilea într-un mod ciu
Chirurgia de corectare a numeroaselor mal- dat sau merge pe vârfurile picioarelor. Dup
formaţii are o valoare nesigură. Mortalitatea este vârsta de trei luni sugarul apare fie ţeapăn, f
mare în primul an. Dacă ating vârsta de zece ani, foarte moale. Extremităţile afectate sunt sla
pot să trăiasca în medie 55 de ani în condiţii de dezvoltate şi rigide. Se pot asocia tulburări d
 îngrijire optimă (dublu decât în trecut). Mulţi vorbire, auz şi vedere, dentare, întârziere min
trăiesc în familii iubitoare, merg la şcoală, chiar tală sau convulsii. Vorbirea este dificilă, deo
la liceu şi la vârsta adultă au o slujbă care nece- rece copilul nu-şi poate controla muşch
sită grade de pregătire diferite. Cei mai mulţi vorbirii. Cei mai mulţi au inteligenţa subno
trăiesc sub o minimă supraveghere dar unii pot mală, iar unii au întârziere mintală gravă. U
trăi independenţi. Nu se recomandă tratamente sfert din ei au convulsii. Totuşi, 40% din copi
neverificate: aportul de multivitamine şi educa- cu paralizie cerebrală au inteligenţă şi capacită
rea axată pe comportamentul copilului dau re- sociale normale sau aproape normale.
zultate destul de bune. Cere părerea medicului Paralizia cerebrală poate afecta o parte a co
pediatru. pului (braţul şi piciorul), ambele picioare, br
ţele fiind aproape normale, sau toate cele patr
Paralizia cerebrală extremităţi şi trunchiul, putându-se prezen
Este o anomalie caracterizată prin lipsa de sub patru forme:
control a mişcărilor, spasticitate, paralizie şi alte - paralizia spastică , este cea mai frecvent
tulburări neurologice produse prin lezarea cre- nou-născutul continuă să ţină pumnul strân
ierului înainte, în timpul sau după naştere. Frec- membrele sunt spastice şi rigide. Când îl ţii î
venţa este de 1-2 la 1000 de copii, dar este de 10  braţe îşi întinde corpul şi ceafa, ca şi cum s-ar în
ori mai mare la prematuri. depărta de tine, iar la trei luni picioarele spa
Cauzele sunt numeroase şi cele mai multe nu tice se încrucişează ca o foarfecă. Întârziere
sunt cunoscute. Acestea pot fi: mintală şi convulsiile sunt frecvente. O form
- prenatale: infecţie (rubeola), malnutriţie, ra- mai uşoară în care inteligenţa este aproape no
diaţie, lipsa de oxigen (anoxia) creierului în tim- mală şi copilul îşi poate folosi mâinile se nu
pul sarcinii sau naşterii, prematuritatea, meşte diplegie. Dacă la şase luni sugarul prind
incompatibilitate Rh; doar cu o mână, în timp ce pe cealaltă o ţine în
- legate de naştere: travaliu prelungit sau chisă (în pumn), are paralizia unei jumătăţi
foarte accelerat, prolapsul colului uterin, sufe- corpului (hemiplegie spastică). Inteligenţa es
rinţă maternă; uşor subnormală, deşi uneori poate fi chiar su
- după naştere: icter grav, prelungit, infecţie perioară.
sau traumatism al creierului; - paralizia extrapiramidală: după vârsta de şa
Formele
nosticat uşoareansunt
în primul uneoriTulburarea
de viaţă. greu de diag-
mo- luni
donatmuşchii slăbiţi şiemoţiile
şi necontrolat, moi se mişcă încet, dezo
agravează mişc
torie variază de la forme uşoare manifestate rile, iar somnul le face să dispară.
printr-o neîndemânare de abia observabilă, - paralizia atonică: în care coordonarea mu
până la cele grave cu spasticitate severă a braţe- culară este slabă, iar mişcările sunt tremurat
lor şi picioarelor care imobilizează copilul în mersul este instabil, cu picioarele depărtate lar
scaunul cu rotile. Paralizia cerebrală poate să nu se asociază cu întârziere mintală.
fie evidentă de la naştere pentru că centrii vo- - forma mixtă.

36
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 109/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

Paralizia cerebrală nu se vindecă, dar nici nu   burări neu


se agravează cu timpul. Tratamentul precoce logice.
ajută copilul să atingă potenţialul său optim. Re- Dacă desch
zultatul depinde în mare parte de eventualele derea este m
tulburări intelectuale. Tratamentul cuprinde: mare, prin ea i
exerciţii timpurii de întindere, pentru a ajuta   învelişurile m
muşchii săfizioterapie,
tracturile; rămână relaxaţi şi să aparatului
ca folosirea prevină con-
de duvei spinărc
(meningele),
mers, a căruciorului, a cârjelor, protezelor şi altă un chist roşu
aparatură ortopedică, obiecte şi mobilă specială; violaceu num
intervenţii chirurgicale sau medicamente pen- meningo ce
tru convulsii sau relaxare musculară, dacă este Când este situ
nevoie.  în partea de jos
Echipa terapeutică ar trebui să cuprindă fi- coloanei vert
zioterapeuţi, educatori specializaţi în vorbire şi   brale, men
 în ocupaţii, surori şi asistente sociale, psihologi gocelul poa
care ajută părinţii să facă faţă stresului îngrijirii provoca slăb
unui astfel de copil, medici şi profesori speciali- ciunea picioar
zaţi. Educarea vorbirii (logopedia) face vorbirea lor. În forme
mai clară şi îmbunătăţeşte hrănirea. Mulţi copii cele mai grav
cu paralizie cerebrală cresc normal şi urmează   însăşi mădu
şcoli obişnuite, dacă nu au deficienţe fizice şi in- spinării iese pr
telectuale severe. Chiar copiii handicapaţi grav deschizătur
pot beneficia de educaţie şi instrucţie specială. (mielomening
Părinţii au nevoie de informaţie şi îndru- cel).
mare. Părinţii învaţă să devină profesorii şi te- Picioare l
rapeuţii propriului copil. Ei învaţă ce exerciţii să sunt paralizate
facă sugarului, ce poziţii îl ajută mai bine şi cum mai târziu lip
să-l hrănească mai uşor. Scopul este să-l ajute să seşte control
se adapteze pentru a reuşi în viaţă şi să se simtă vezicii şi intest
 bine ajungând la potenţialul său optim. Reacţia nului. Se asociaz
familiei este foarte importantă: părinţii nu tre- frecvent cu h
 buie să-şi exprime mila faţă de copil, el trebuie drocefalie. Întâ
tratat, pe cât posibil, la fel cu ceilalţi. Accentul zierea mintală şi tulburările la învăţătură sun
trebuie pus pe ceea ce poate face copilul mai de- de asemenea, posibile. Ţesutul nervos expus
grabă decât pe ceea ce nu poate. Părinţii nu tre- poate infecta şi necesită operaţie urgentă.
 buie să piardă timpul şi banii cu tratamente Principala cauză de spina bifida, care poate
minune sau controversate ci să consulte medi- prevenită, este deficitul de folat (acid folic) d
cul pediatru. alimentaţie, mai ales la începutul sarcinii.
Deoarece femeile nu ştiu când devin gravid
Spina bifida se recomandă suplimentarea cu acid folic de
Este un defect al uneia sau mai multor verte- lungul întregii perioade fertile. Mielomening
 bre care nu se dezvoltă complet, lăsând nepro- celul poate fi diagnosticat în timpul sarcinii pr
tejată o porţiune
Deschiderea, a măduvei
mai frecventă în parteaspinării.
de jos, ecografie
proteină înşisângele
măsurarea nivelului
mamei. de alfa-fet
Amniocenteza poa
poate fi mică şi să treacă neobservată (spina bi- fi necesară pentru precizarea diagnosticulu
fidă ocultă). Uneori apare o pată de naştere, un Dacă diagnosticul este pozitiv i se poate d
smoc de fire de păr sau o gropiţă se pot observa mamei opţiunea să renunţe la sarcină. Când sa
deasupra defectului. Poate fi descoperită mai cina este dusă la termen este necesară operaţ
târziu printr-o radiografie luată pentru alte mo- cezariană.
tive. Cei mai mulţi dintre aceşti copii nu au tul- Îngrijirea medicală a unui copil cu spina b

364
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 110/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Boli congenital
fida gravă, necesită activitatea unei echipe de În general medicamentele nu sunt eficace
neurochirurgi, ortopezi, chirurgi, urologi, pe- se recurge la operaţie. Tratamentul creează
diatri, specialişti în recuperare (fizioterapeuţi), cale alternativă de drenaj pentru a menţine no
psihologi şi asistenţi sociali. Concentrarea şi co- mală presiunea în creier. Medicamentele (acet
ordonarea acestui personal se face în unele ţări zolamida şi glicerol) sau puncţiile lombar
 în centre medicale speciale. repetate, pot scădea temporar presiunea în cr
Operaţia
fectul poate
de piele şi afipreveni
făcută pentru a corecta
infecţia, dar nude-
va ier, până se introduce un drenaj permanen
(şunt).
restabili funcţia măduvei spinării. Pentru a con- Şuntul cons
trola hidrocefalia se face o operaţie de drenaj cu   într-un tub cu
valvă. valvă (cu un sin
gur sens) care pe
 Hidrocefalia mite lichidului s
Rezultă dintr-un dezechilibru între produce- iasă din crei
rea şi absorbţia lichidului cefalorahidian. Pre- dacă presiunea d
siunea lichidului creşte şi îndepărtează oasele vine prea ridicat
moi ale capului care se măreşte anormal de Lichidul este dr
mult. Uneori capul este mărit încă din uter, fă- nat prin şunt în c
când imposibilă naşterea vaginală. În cazuri mai v i t a t e
puţin grave capul creşte după naştere mai mare abdominală (per
şi mai repede decât normal. toneu), cavitate
Şuntul ventriculo-peritonal pleurală (pleu
 înconjoară plăm
nii) sau într-o venă mare. Şuntul este perm
nent, se înlocuieşte doar dacă se infectează sa
nu mai funcţionează.
Fără tratament, peste jumătate din sugarii c
hidrocefalie decedează. Cu o îngrijire medica
corespunzătoare 70% din ei supravieţuiesc, i
dintre aceştia 40% vor avea o inteligenţă no
mală.
Boli congenitale ale aparatului digestiv
Buza de iepure şi gura de lup
Sunt defecte de naştere separate, dar în 40
 Aspectul creierului la copilul normal şi copil din cazuri apar împreună. Defectul la buza d
cu hidrocefalie iepure variaz
de la un mugu
Pielea capului este subţire, fontanela este mic pe buza d
 bombată, venele capului sunt dilatate, muşchii sus, la o desp
gâtului slab devoltaţi, privirea este ciudată. Co- care completă
piii sunt iritabili ori somnolenţi, ţipă ascuţit, vo-   buzei până
mită şi nuîntârzierea
asociază au poftă de mâncare.
mintală. Frecvent
În cazuri gravese nas,
deseoricare
lărgit.es
apar tulburări de supt şi alimentaţie precum şi La copil
tulburări cardiopulmonare. născut cu gur
La copilul mai mare apar dureri de cap la tre- de lup, cer
zire ce se ameliorează după vărsături sau pozi- gurii nu s-a în
ţia ridicată, privirea in apus de soare, mersul chis, rămănân
nesigur, apatie, somnolenţă şi confuzie. despicat. La as
Buza de iepure
36
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 111/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

menea nou-născuţi cea mai importantă pro- rea chirurgicală a buzei de iepure strânge buz
 blemă este dificultatea de a suge şi ulterior vor- de sus şi ajută îngustarea nasului. Operaţia d
 birea. Copiii nu pot să strângă buzele şi să finitivă la nas se face doar când copilul a ajun
comprime bine areola, laptele se scurge prin cră- adolescent. Rezultatul cosmetic depinde de s
pătura palatului pe nas, îngreunând înghiţirea. veritatea malformaţiei, absenţa infecţiei şi com
Pentru a uşura petenţa chirurgului. Despicătura cerului gur
hrănirea sunt ne-
cesare: este închisă,
lătura de obicei,peînnas
regurgitarea primul an, pentru aşiîn
a alimentelor
- poziţia ridi- ajuta dezvoltarea normală a vorbirii.
cată a capului, - terapia vorbirii: dacă operaţia nu a fost f
cantităţi mici de cută până la vârsta de 3 ani, se poate folosi
lapte, tetină cu proteză pe cerul gurii pentru a ajuta copilul s
găuri mari sau o şi dezvolte o vorbire inteligibilă. Unii copii con
seringă specială şi, tinuă să aibă defecte de vorbire şi după operaţ
eventual, o pro- datorită deficitului muscular din cerul gurii
teză obturatoare necesită tratament al vorbirii (logopedic).
Gura de lup aplicată pe cerul - tratament dentar: îngrijirea gurii, tratare
gurii, schimbată la cariilor, iar mai târziu sârme fixatoare pentru în
câteva săptămâni, pe măsură ce sugarul creşte. dreptarea dinţilor.
Complicaţiile cuprind infecţii ale urechii, pier- - îndrumare psihologică.
derea auzului, multiple carii dentare şi deplasa-
rea dinţilor.  Hernia diafragmatică
Tratamentul are de obicei rezultate excelente. Se produce când o deschidere anormală î
Constă din educarea alăptării: mama trebuie în- diafragm (muşchiul care separă toracele de ab
văţată imediat după naştere cum să-şi hrănească domen) permite unei părţi din conţinutul abd
copilul, cum să formeze o prindere corectă a ma- minal (stomac şi intestin) să fie împins în piep
melonului pentru supt. Mamelonul trebuie in- Copilul se naşte cu suferinţă respiratorie grav
trodus adânc în gura copilului. şi trebuie operat de urgenţă în primele trei zil
La început, când suptul este slab, poate fi ne- deşi mortalitatea postoperatorie este 50%, chi
cesară mulgerea pentru stimularea secreţiei de  în condiţii optime.
lapte. Pe măsură ce copilul învaţă să sugă corect Dacă hernia diafragmatică este mai mic
la sân, i se adaugă lapte de mamă cu o seringă poate să nu prezinte nici un simptom sau să f
sau pe tub dintr-un rezervor, pe lângă mamelon descoperită după câteva luni, când apar vărs
deoarece, iniţial nou-născuţii nu pot să creeze turi, colici abdominale severe, dureri după ma
destulă presiune pentru a trage laptele din sân. şi constipaţie.
Când copilul nu poate suge la sân se folosesc
mameloane artificiale pentru copiii cu gura de Stenoza pilorică
lup. La cei alimentaţi cu biberonul se foloseşte Este produsă de îngroşarea sau creştere
o tetină al cărei orificiu este prelungit printr-o exagerată a pilorului, partea din stomac ce s
crestătură verticală, aceasta permiţând copilu- deschide
lui să înghită formula de lapte praf adaptat uşor. intestin.
Se apasă uşor şi continuu la baza biberonului, Este m
care nu trebuie scos dintre buze nici atunci când frecventă
copilul,
copilul nufăcând
poatezgomot,
suge se pare că seoîneacă.
foloseşte seringăCând
pre-  mele
băieţi. simP
lungită cu un tub de cauciuc suficient de lung ptome apar
pentru a ajunge la rădăcina limbii şi a scădea a doua sau
astfel riscul de regurgitare pe nas. La unii sugari treia săpt
hrănirea cu linguriţa este mai bine tolerată. mână de via
Se recomandă: sub formă d
- operaţie în primele luni de viaţă. Închide- regurgitaţii

366
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 112/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

Boli congenital
vărsături, nu totdeauna forţate. După o altă săp- mare, mai târziu splina mărită, creşterea î
tămână vărsăturile devin mai violente (vărsături greutate este întârziată, copilul este iritabil. A
proiectate la 20-40 cm), în timpul sau după supt, mentarea se face cu lapte praf adaptat, conţ
rareori după câteva ore. După ce vomită suga- nând grăsimi ce pot fi digerate fără bilă
rului îi este foame şi vrea să sugă. vitamine solubile în apă.
Sugarul se deshidratează, scade în greutate
şi este
reri. constipat.
Medicul poatePoate
simţifiumflătura
agitat, darprin
nu peretele
are du- Boala
Se maiHirschsprung 
numeşte şi colon mare congenit
abdomenului. Diagnosticul este confirmat prin (megacolon).
ecografie sau în lipsa acesteia, prin radiografie. Se dat
Operaţia, făcută cât mai curând, după ce li- reşte lips
chidele şi sărurile minerale (sodiul şi potasiul) dezvoltăr
au fost normalizate, are un risc mic şi un succes terminaţiilo
mare. Copilul poate fi alimentat după şase ore şi nervoase de
merge acasă după două zile. nivelul col
nului term
Atreziile de esofag, canal biliar şi intestin nal. Es
sunt malformaţii grave, prin oprirea dezvoltării mărirea şi d
tubului digestiv la diferite niveluri. latarea trep
tată
 Atrezia de esofag  colonului
Partea de sus a esofagului atrezic se termină nou-născu
 brusc, înainte de a ajunge la stomac. Partea in- Materiile f
ferioară a esofagului poate comunica cu traheea, cale stagneaz
de aici numele de fistulă traheo-esofagiană.  în colon, producând astuparea (obstrucţia) lu
Primele simptome pot apare în sala de naş- Nou-născutul are vărsături, uneori cu materii f
tere: secreţii mari de salivă se scurg din gură, co- cale, abdomen destins, poate să nu elimine m
pilul se îneacă, şi se învineteşte când mama coniu, dar are un scaun abundent după
 încearcă să-l alăpteze. Medicul confirmă diag- examinare rectală. Deshidratarea şi pierderea
nosticul dacă nu poate trece o sondă prin gură greutate sunt frecvente. Tratamentul este ch
 în stomac. Este nevoie de operaţie de urgenţă, rurgical, în două etape.
chirurgul poate hotârî să aştepte dezvoltarea
esofagu-  Anus neperforat 
lui înainte Deschiderea anală este astupată. Este cea m
de a în- frecventă dintre anomaliile regiunii anale. S
cerca să-l pot asocia alte malformaţii, mai ales ale căilo
repare. În urinare. Nou-născutul nu elimină meconiu. Tr
acest caz tamentul depinde de nivelul obstrucţiei. Dac
va plasa deschiderea este doar strâmtată, se dilată cu u
Fistula un tub instrument. Cu cât obstrucţia este situată m
traheoesofagiană prin pere- sus, cu atât operaţia este mai mare şi poate fi u
tele abdo- mată de incontinenţă.
minal în
sp teonmt ra uc  Hidronefroza
Pate fi uni saucongenitală
bilaterală la orice nivel al tra
 Atrezie de esofag cu fistulă tra- a l i m e n - tului urinar. Băieţii sunt afectaţi mai frecven
heoesofagiană joasă tare. decât fetele şi se pot asocia cu alte defecte di
naştere şi infecţii urinare repetate. Semnele ob
 Atrezia biliară trucţiei parţiale apar după mulţi ani, deseo
Se manifestă prin icter care apare de obicei după dilatarea şi lezarea rinichiului.
la 2-3 săptămâni după naştere, ficat şi abdomen

36
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 113/114
 

5/11/2018 Nou - Na sc utul - slide pdf.c om

 MAMA ŞI PRUNCUL

Torticolisul congenital
Este gâtul strâmb prin scurtarea muşchiului
sternocleidomastoidian. Cauzele sunt: poziţia în
uter, lezarea muşchilor gâtului sau a vertebrelor
 în naşterile dificile (prezentaţie pelvină); eredi-
tatea a fost, de asemenea, implicată.
zeleÎnmai
torticolisul
frecventeapărut
sunt:mai târziualelasistemului
tumori copii, cau-
nervos central, inflamarea muşchilor gâtului,
anomalii ale măduvei spinării, stressul, mai ales
 în adolescenţă.
Fără tratament, forma congenitală devine
permanentă, producând un aspect anormal şi
neatractiv al capului şi gâtului copilului.
Tratamentul torticolisului congenital constă
 în exerciţii de întărire a muşchilor şi, eventual,
corectarea chirurgicală.
Fizioterapistul sau medicul pot arăta părin-
ţilor exerciţiile de mişcare a capului şi gâtului şi
cum să întindă muşchii retractaţi de mai multe
ori pe zi. Se aşează jucării care atrag atenţia co-
pilului deasupra pătuţului şi în partea opusă
celei în care este întors capul.
Pentru formele necongenitale medicul poate
recomanda purtarea unui colier şi căldura locală
(comprese, unguente revulsive, lampa termică)
pentru a scădea durerea produsă de spasmul
muscular. Nu se recomandă folosirea medica-
mentelor antispastice fără avizul medicului,
acestea sunt în general foarte puţin folosite la
nou-născut şi sugar. Tratamentul chirurgical
constă în înlăturarea porţiunii fibrozate din
muşchi şi fizioterapie la două săptămâni după
operaţie pentru a preveni reapariţia contractu-
rii.
Cei mai mulţi copii se dezvoltă sănătoşi încă
de la început. La sfârşitul primei luni nou-năs-
cutul a devenit mai organizat, descoperind cui
aparţine şi s-a obişnuit cu noua sa familie. Pă-
rinţii şi-au revenit după eforturile naşterii, au
supravieţuit cu mai puţin somn şi s-au adaptat
la viaţă cu un nou copil. nou-născutul este avan-
sat la gradul de sugar !

368
http://slide pdf.c om/re a de r/full/nou-na sc utul 114/114

S-ar putea să vă placă și