Descoperirea ADN-ului

Într-o zi din luna februarie a anului 1953, doi oameni de ştiinţă care lucrau la Universitatea
Cambridge - unul britanic, altul american - au intrat triumfători într-un local zis „Vulturul”, anunţând că
descoperiseră „secretul vieţii”. Părea o veste prea măreaţă pentru a fi anunţată la bodegă, dar aşa era viaţa
universitară la Cambridge în anii '50, iar cei aflaţi de faţă erau cu toţii oameni de ştiinţă care înţelegeau
importanţa unei asemenea noutăţi. Vestea era într-adevăr extraordinară: Francis Crick şi James Watson
descoperiseră structura moleculei de ADN - celebrul „dublu helix” -, înfăptuire considerată drept una
dintre cele mai de seamă izbânzi ştiinţifice ale tuturor timpurilor.

ADN-ul (acidul deoxiribonucleic) este suportul material al informaţiei ereditare: din ADN sunt alcătuite
genele. Molecula de ADN este o polinucleotidă, fiind alcătuită din unităţi de bază numite nucleotide, iar
fiecare nucleotidă este alcătuită din trei elemente:

 bază azotată, care poate fi adenină (A), citozină (C), timină (T) sau guanină (G).
 o moleculă dintr-un glucid (zahar) numit deoxiriboză
 una sau mai multe grupări fosfat

Secvenţa liniară de nucleotide - ordinea în care sunt înşirate acestea - constituie structura primară a
ADN-ului. Dar, ca orice moleculă complexă, ADN are mai multe niveluri ale structurii. Structura primară
nu descrie complet alcătuirea moleculei, ci trebuie descifrate şi celelalte niveluri ale structurii, pentru a o
putea caracteriza complet. În celula vie, ADN există predominant sub formă bicatenară (două catene, sau
lanţuri, de nucleotide), iar structura secundară este dată de modul în care cele două catene se conectează
între ele, şi anume prin legături de hidrogen între perechile de baze azotate de pe o catenă şi de pe
cealaltă. Bazele azotate nu se pot lega oricum, ci numai în anumite combinaţii: adenina se leagă
întotdeana de timină (A-T), iar citozina - de guanină (C-G). Sunt două aspecte care au fost lămurite de
Crick şi Watson în modelul lor: câte catene are ADN-ul şi cum se conectează acestea între ele.
Aspectul major la a cărui lămurire au contribuit savantii a fost structura terţiară a ADN-ului, adică forma
tridimensională specifică moleculei. Azi, ştim că ADN-ul se prezintă sub forma unui "dublu helix", cum
l-a numit Watson, cele două catene răsucindu-se una în jurul alteia la anumite unghiuri şi cu distanţe
precise între spirele structurii helicoidale. Pentru descoperirea acestei structuri terţiare au ajuns celebri
Crick şi Watson. AND-ul are şi o structură cuaternară, un grad mai înalt de organizare, care se referă la
interacţiunile ADN cu alte molecule, care îi permit să îşi desfăşoare funcţiile specifice. În celulă, ADN
este asociat cu molecule ale unor proteine numite histone, formând o structură mai compactă
numită cromatină. Sub această formă se găseşte ADN în nucleul celulelor. În ansamblu, molecula de
ADN arată ca o scară răsucită în spirală, în care părţile laterale sunt formate din grupări
deoxiriboză+fosfat, iar treptele - din perechi de baze azotate, A-T şi C-G.
Descoperirea ADN-ului