1. Ce cuprinde cadrul de referinţă al auditului intern?

Cadrul de referinţă al auditului intern cuprinde:

• conceptul de audit intern, care precizează câteva elemente
indispensabile:
- auditul intern efectuează misiuni de asigurare şi consiliere;
- domeniile sale de responsabilitate sunt riscul, controlul intern şi
administrarea entităţii;
- finalitatea auditului intern este aceea de a adăuga valoare
organizaţiilor.
• codul deontologic, care furnizează auditorilor interni principiile şi
valorile ce le permit să-şi orienteze practica profesională în funcţie de
contextul specific;
• normele (standardele) profesionale pentru practica auditului
intern, care îi ghidează pe auditori în vederea îndeplinirii misiunilor şi în
gestionarea activităţilor;
• modalităţile practice de aplicare, care comentează şi explică
normele (standardele) şi recomandă cele mai bune practici;
• sprijinul pentru dezvoltarea profesională, constituit în principal din
lucrări şi articole de doctrină, din documente ale colocviilor, conferinţelor
şi seminariilor.

2. Care este relaţia între compartimentul de audit şi comitetul de

audit?

Activitatea compartimentului de audit intern se află într-o relaţie de

complementaritate cu comitetul de audit, astfel:
• auditul intern oferă comitetului de audit o analiză imparţială şi
profesionistă a riscurilor organizaţie şi contribuie la îmbunătăţirea
informării sale şi a consiliului de administraţie în ceea ce priveşte
securitatea acesteia;
• comitetul de audit garantează şi consacră independeţa auditului
intern.

3. Cum este organizată activitatea de audit extern în România?

Auditul extern în România a fost organizat şi restructurat în mai

multe rânduri, în prezent fiind realizat de următoarele structuri:
• expertize contabile, asigurate de Corpul Experţilor Contabili şi
Contabililor Autorizaţi din România - CECCAR;
• auditul financiar, oferit de Camera Auditorilor Financiari din România -
CAFR;

1
• auditul performanţei, realizat de Curtea de Conturi a României,
concomitent cu controalele efectuate în sectorul public;
• auditul financiar-fiscal, efectuat de firmele de consultanţă româneşti
şi internaţionale recunoscute în domeniu.

4. Funcţiile activităţii de audit intern. Caracterizaţi una dintre

acestea.

Din analiza evoluţiei funcţiei auditului intern până în prezent putem

aprecia următoarele elemente de implicare în viaţa entităţii auditate:
- consilierea acordată managerului;
- ajutorul acordat salariaţilor tară a-i judeca;
- independenţa şi obiectivitatea totală a auditorilor.

a) Consilierea acordată managerului

Auditul intern reprezintă o funcţie de asistenţă a managerului,
pentru a-i permite să-şi administreze mai bine activităţile. Componenta
de asistenţă, deconsiliere ataşată auditului intern îl distinge categoric de
orice acţiune de control sau inspecţie şi este unanim recunoscută ca
având tendinţe de evoluţie în continuare.
Auditul intern este aproape de fiecare responsabil, precum agentul
fiscal care consiliază şi rezolvă problemele legate de impozite şi taxe.
Responsabilul, managerul este consiliat de auditorul intern pentru a găsi
soluţii la problemele sale într-o cu totul altă manieră, în sensul că, prin
dispoziţiile luate, să asigure un control mai bun al activităţilor,
programelor şi acţiunilor sale.
Rolul auditorului intern este acela de a-l consilia pe manager
pentru abordările practice succesive deja elaborate prin analize şi
evaluări, de a da asigurări privind funcţionalitatea sistemului de control
intern.
În consecinţă se acceptă unanim că auditorul intern consiliază,
asistă, recomandă, dar nu decide,obligaţia lui fiind de a reprezenta un
mijloc care să contribuie la îmbunătăţirea controlului pe care fiecare
manager îl are asupra activităţilor sale şi asupra celor în coordonare, în
vederea atingerii obiectivelor controlului intern.
Pentru realizarea acestor atribuţii, auditorul intern dispune de o
serie de atuuri faţă de management, şi anume:
- standarde profesionale internaţionale;
- buna practică recunoscută în domeniu, care îi dă autoritate;
- tehnici şi instrumente care-i garantează eficacitatea;
- independenţa de spirit, care îi asigură autonomia în conceperea de
ipoteze şi formularea de recomandări;

2
- cercetarea şi gândirea lui sunt detaşate de constrângerile şi obligaţiile
unei activităţi permanente de gestionare zilnică a unui serviciu.

b) Ajutorul acordat salariaţilor fără a-i judeca

Într-o entitate în care auditul intern face parte din cultura
organizaţiei, acesta este acceptat cu interes, dar într-o entitate care se
confruntă cu riscuri potenţiale importante, cu absenţa conformităţii cu
reglementările de bază, cu o eficacitate scăzută şi o fragilitate externă a
acesteia, din cauza deturnărilor de fonduri, dispariţiei activelor sau
fraudei, este evident că managerul respectiv va fi judecat,
apreciat,considerat în funcţie de constatările auditorului intern.
Într-un caz standard, misiunea de audit intern poate să evidenţieze
ineficacitate, redundantă în sistem sau posibilităţi de îmbunătăţire a
activităţilor ori acţiunilor, dar există mai multe motive pentru care
managementul nu trebuie să fie pus direct în discuţie:
• Obiectivele auditului intern au în vedere un control asupra
activităţilor care să conducă la îmbunătăţirea performanţei existente, şi
nu la judecarea acestuia, aşa cum specialistul în fiscalitate ajută la o mai
bună aplicare a regimului fiscal.
• Realizările auditului intern nu trebuie puse în discuţie de cel
auditat, iar dacă totuşi acest lucru este făcut, să se efectueze într-o
manieră pozitivă.
• Responsabilităţile auditorului intern trebuie să aibă în vedere
faptul că, adesea, analiza cauzelor unei nereguli scoate la iveală
existenţa unor puncte slabe care îşi au originea în insuficienţe asupra
cărora responsabilul nu are un bun control.

c) Independenţa totală a auditorilor interni

Funcţia de audit intern nu trebuie să suporte influenţe şi presiuni
care ar putea fi contrare obiectivelor fixate. Standardele profesionale de
audit intern definesc principiul independenţei sub două aspecte:
- independenţa compartimentului în cadrul organizaţiei, de aceea el
trebuie să funcţioneze subordonat celui mai înalt nivel ierarhic;
- independenţa auditorilor interni, ceea ce le va asigura
obiectivitatea în activitatea pe care o vor desfăşura.
Respectarea standardului privind independenţa presupune unele
reguli:
• auditul intern nu trebuie să aibă în subordine vreun serviciu
operaţional;
• auditorul intern trebuie să poată avea acces în orice moment la
persoanele de la toate nivelurile ierarhice, la bunuri, la informaţii, la
sistemele electronice de calcul;

3
 • recomandările pe care le formulează trebuie să nu constituie în
nici un caz măsuri obligatorii pentru management.
Auditul intern este o activitate independentă şi obiectivă, care dă
unei organizaţii o asigurare în ceea ce priveşte gradul de control deţinut
asupra operaţiunilor, o îndrumă pentru a-i îmbunătăţi operaţiunile şi
contribuie la adăugarea unui plus de valoare.
Auditul intern ajută această organizaţie să-şi atingă obiectivele,
evaluând, printr-o abordare sistematică şi metodică, procesele sale de
management al riscurilor, de control şi de conducere a întreprinderii şi
făcând propuneri pentru a le consolida eficacitatea.

5. Trăsăturile auditului intern.

Organizarea funcţiei de audit intern în cadrul entităţilor impune luarea în

consideraţie a următoarelor trăsături:
- universalitatea;
- independenţa;
- periodicitatea.

a) Universalitatea funcţiei de audit intern trebuie înţeleasă în raport cu

aria de aplicabilitate, scopul, rolul şi profesionismul persoanelor implicate
în realizarea acestei funcţii.
Auditul financiar are ca obiect activităţile din domeniul financiar şi
contabil, pe când auditul intern are o arie mai extinsă, cuprinde toate
activităţile desfăşurate în cadrul entităţii, de aici universalitatea funcţiei
de audit intern. Din practică a rezultat că activităţile financiar-contabile
reprezintă 20-25% din activităţile care fac obiectul auditului intern.

b) Independenţa auditorului intern semnifică faptul că acesta trebuie

să aibă o gândire neîncorsetată, fără idei preconcepute, ca de exemplu
„totul merge foarte bine sau totul merge foarte prost".
Auditorul intern nu poate fi controlor, inspector, respectiv manager
au o persoana care realizeaza procesul de achizitii.
Auditul intern este o activitate independentă, de asigurare a
îndeplinirii obiectivelor şi de consultanţă, concepută în scopul de a
adăuga valoare şi de a îmbunătăţi activităţile unei organizaţii.

c) Periodicitatea auditului intern este o funcţie stabilă în cadrul entităţii

şi este şi o funcţie ciclică pentru cei auditaţi. Frecvenţa auditurilor va fi
determinată de activitatea de evaluare a riscurilor. Astfel auditorii interni

4
pot audita o entitate 8-12 săptămâni şi apoi să revină după o perioadă de
2-3 ani, în funcţie de evoluţia riscurilor.
Auditul intern e o fct periodica pt k se realizeaza cf. Unui plan si pe
baza unor programe de activitate comunicate si aprobate anticipat.
Procesul de audit intern trebuie sa se efectueze periodic,pas cu pas si
sa aiba in vedere toate activitatile sau programele din cadrul entitatii, nu
numai cele mai agreabile.

6. Definiţi controlul intern.

Controlul intern este format din ansamblul formelor de control

exercitate la nivelul entităţii publice, inclusiv auditul intern, stabilite de
conducere în concordanţă cu obiectivele acesteia şi cu reglementările
legale, în vederea administrării fondurilor în mod economic, eficient şi
eficace, care include structurile organizatorice, metodele şi procedurile.

7. Obiectivele generale ale controlului intern. Sau pg18 ob

princip

Obiectivele generale ale controlului intern sunt:

- realizarea, la un nivel corespunzător de calitate, a atribuţiilor
instituţiilor publice, stabilite în
concordanţă cu propria lor misiune, în condiţii de regularitate, eficacitate,
economicitate şi eficienţă;
- protejarea fondurilor publice împotriva pierderilor datorate erorii,
risipei, abuzului sau fraudei;
- respectarea legii, a reglementărilor şi deciziilor conducerii;
- dezvoltarea şi întreţinerea unor sisteme de colectare, stocare,
prelucrare, actualizare şi difuzare
a datelor şi informaţiilor financiare şi de conducere, precum şi a unor
sisteme şi proceduri de informare publică adecvată prin rapoarte publice.

8. Forme ale controlului intern.

În mod concret, managerul stabileşte pentru fiecare domeniu,

compartiment, activitate sau program formele de control intern care nu

5
implică costuri suplimentare, menite să limiteze sau să elimine riscurile
asociate activităţilor sub forma:
- autocontrolului propriilor activităţi efectuate prin respectarea de către
fiecare salariat a procedurilor de lucru instituite;
- controlului mutual, realizat între fazele unui lanţ procedural, exercitat
de fiecare post de lucru asupra modului de efectuare a prelucrărilor în
cadrul postului de lucru anterior, pentru a putea adăuga propriile
prelucrări şi a pregăti controlul pe care îl va efectua postul de lucru
următor;
- controlului ierarhic, exercitat pe fiecare nivel de responsabilitate;
- controlului partenerial, care se realizează prin delegarea unor
competenţe între diferitele paliere de responsabilitate.
Alături de aceste forme de control intern, ataşate intrinsec
activităţilor curente ale fiecărui post de lucru, managerul poate stabili şi
alte forme de control intern care intră în lanţul operaţiilor, dar care
presupun costuri suplimentare, având reguli procedurale distincte, fiind
chiar structuri de sine stătătoare, spre exemplu:
- controale de calitate în diferite puncte-cheie ale lanţului operaţiunilor;
- controlul financiar preventiv;
- controlul financiar de gestiune (patrimonial);
- controlul financiar-contabil;
- controlul administrativ;
- inspecţii ş.a.

9. Trăsăturile controlului intern.

Din practică au rezultat o serie de caracteristici ale controlul intern, şi

anume:
• procesualitatea
• relativitatea
• universalitatea.
a) Procesualitatea controlului intern
Controlul intern este un proces, şi nu o funcţie. Toate funcţiile
conducerii, inclusiv funcţia de audit intern, includ activităţi de control care
contribuie la evaluarea procesului managerial. Mai mult chiar, fiecare
activitate trebuie să aibă componenta ei de control, care o ajută să
funcţioneze.
b) Relativitatea controlului intern
Oricât de bine ne-am organiza, nu putem pretinde că vom fi la
adăpost de toate neregulile, disfuncţionalităţile sau abaterile care pot să
apară de la un ecart stabilit. Dacă totuşi controlul nu există, şi se ştie
bine acest lucru, atunci este posibil să apară situaţii care nu pot fi
stăpânite.

6
 Scopul organizăm controlului intern este acela de a oferi o
asigurare rezonabilă împotriva riscurilor, şi nu o asigurare absolută. O
asigurare rezonabilă este mai mult decât minimum şi se raportează
întotdeauna la obiectivele entităţii. Conducerea şi consiliul de
administraţie al entităţii aşteaptă de la controlul intern asigurări
rezonabile bazate pe evaluarea riscurilor, prin concentrarea pe principii
ale performanţei (economicitate, eficienţă şi eficacitate).
c) Universalitatea controlului intern
Sistemul de control intern reprezintă nu numai formulare, procedee
tehnici, programe, instrucţiuni, calculatoare şi manuale de politici, ci şi
oameni la fiecare nivel al organizaţiei.
Controlul intern este un proces realizat de către personalul de la toate
nivelurile, respectiv consiliul de administraţie, conducerea executivă,
întreg personalul. El este efectuat atât de managementul de la vârf şi
managementul de linie, adică responsabilii de compartimente, cât şi de
toţi ceilalţi oameni. Fiecare membru al entităţii este responsabil pentru
controlul său intern.

10. Modele de control intern.

Preocupări legate de slăbiciunile controlului intern şi asigurarea

rezonabilă pe care trebuie s-o ofere acesta managementului au fost în
atenţia permanentă a specialiştilor în domeniu, care au elaborat
următoarele modele:
• modelul COSO - SUA;
• modelul CoCo - Canada.

11. Enumeraţi elementele componente ale modelului de

control COSO.

Modelul COSO se reprezintă în mod simbolic printr-o piramidă care

conţine, în termeni filozofici, cele cinci elemente esenţiale, şi anume:
- mediul de control;
- evaluarea riscurilor;
- activităţile de control;
- informaţii şi comunicare;
- monitorizare.

7
 12. Care sunt sarcinile ce le revin persoanelor responsabile
pentru atingerea obiectivelor modelului de control CoCo?

Pentru executarea corectă a sarcinilor ce le revin, persoanele trebuie:

- să se angajeze;
- să-şi monitorizeze performanţele;
- să supravegheze mediul extern pentru a învăţa să-şi realizeze
sarcinile cât mai bine şi pentru a identifica schimbările ce se impun.

13. Care sunt elementele esenţiale ale controlului CoCo?

Modelul de control CoCo se aplică în egală măsură unei echipe şi

unui grup de lucru. Elementele esenţiale ale controlului în orice
organizaţie sunt:
- scopul,
- angajamentul,
- capacitatea,
- monitorizarea,
- învăţarea.

14. Daţi exemple de 5 deosebiri între auditul extern şi auditul

intern.

Nr.
Auditul extern Auditul intern
Crt.
1. Statutul - Oferă servicii şi este Statutul - face parte din funcţiile
independent din punct de întreprinderii
vedere juridic. în sectorul privat,
auditorii externi sunt numiţi de
acţionari, care le stabilesc şi
perioada pe care să o auditeze,
şi toi acestora le raportează.
2. Beneficiarii auditului - Toţi cei Beneficiarii auditului - Managerii
care doresc o certificare a de la toate nivelurile
conturilor: bănci, autorităţi,
acţionari, clienţi, furnizori ş.a.
3. Obiectivele auditului - Obiectivele auditului - Evaluarea
Certificarea exactităţii conturilor sistemului de control intern şi
şi a situaţiilor financiare, care asigurarea managementului că
constă în regularitatea, acesta funcţionează
sinceritatea şi imaginea fidelă a
declaraţiilor financiare finale.

8
4. Domeniul de aplicare a auditului Domeniul de aplicare a auditului -
- înglobează tot ceea ce este mult mai vast, deoarece
participă la determinarea include nu numai toate funcţiile
rezultatelor, la elaborarea întreprinderii, ci şi dimensiunile
situaţiilor financiare finale şi lor.
numai la
acestea, dar din toate funcţiile
întreprinderii.
5. Perspectiva auditului - Nu Perspectiva auditului - Nu
efectuează audit intern, încearcă să asigure că situaţiile
deoarece nu are norme financiare sunt rezonabile,
metodologice pentru acesta. deoarece aceasta este sarcina
auditului extern.

15. În studiul funcţiei contabile, ce examinează auditorul

intern?

Auditorul intern, în studiul funcţiei contabile, examinează:

- respectarea regulilor de funcţionare stabilite de întreprindere
(repartizarea sarcinilor, proceduri de lucru, planificări ş.a.), cauzele şi
eventualele consecinţe;
- ansamblul sistemului de control intern care guvernează funcţionarea
contabilităţii şi care-i permite responsabilului să aibă un control mai bun
asupra activităţii.

16. Daţi exemple de de 5 deosebiri dintre controlul intern şi

auditul intern.

Nr.
Controlul intern Auditul intern
Crt.
1. Integrat organizaţiei Structură independentă
2. Proces continuu Misiune planificată
3. Se regăseşte în structura Este o funcţie a conducerii
fiecărei funcţii a conducerii entităţii
4. Este organizat la fiecare nivel al Este organizat la cel mai înalt
managementului nivel
5. Elaborează politici şi proceduri Semnalează eventualele
pentru eliminarea riscurilor disfunctionalităţi
6. Constatările controlului sunt Recomandările auditorului sunt
obligatorii opţionale
7. Raportează şefului ierarhic Raportează celui mai înalt nivel al

9
 conducerii

17. Daţi exemple de de 5 deosebiri dintre inspecţie şi auditul

intern.

Inspecţia Auditul intern

1. Integrată în organizaţie sau
structură distinctă.
2. Proces ocazional, intervine
oricând apreciază.
3. Organizată de managment când
situaţia.
4. Poate fi realizată prin controale
succesive.
1. Structură independentă
2. Misiune planificată.
3. Organizat la cel mai înalt nivel.
4. Utilizează proceduri de testare
standard.

5. Obligată să informeze 5. Obligat să semnaleze neregulile

managementul şi structura de audit managmentului general, verbal sau
intern cu privire la înlocuirea prin reportul întocmit
procesului-verbal

18. Instituirea unei structuri de control intern în cadrul

entităţilor publice ce atribuţii presupune?

Având în vedere atât particularităţile sistemului anglo-saxon, cât şi

specificul sistemului de control intern românesc, considerăm necesară
instituirea unei structuri de control intern în cadrul entităţilor publice în
subordinea managerului general care să aibă ca principale atribuţii
următoarele:
- implicarea în crearea procedurilor acolo unde nu există;
- supravegherea actualizării sistematice a procedurilor în funcţie de
schimbările legislative şi de evoluţia riscurilor;
- coordonarea sistemului de control intern al entităţii şi realizarea
evaluării riscurilor;
- sprijinirea managementului pentru implementarea recomandărilor
auditorilor interni;
- asigurarea consultanţei solicitate de management.

19. Definiţi următoarele concepte: inspector/auditor intern.

Inspectorul verifică persoanele, nu funcţiile, el verifică toate activităţile

persoanei respective, pe când auditorul selectează obiectivele în funcţie
de riscuri.

10
 Auditorii interni trebuie să fie conştienţi că este posibil ca anumite
aspecte să nu le fi putut depista, dar în acelaşi timp, pentru ceea ce au
descoperit, să fie convinşi că va influenţa în mod pozitiv organizaţia, care
va funcţiona mai bine ca înainte.
Auditorii interni pot să depisteze frauda, dar nu este obligatoriu
sarcina acestora. Activitatea lor de bază este să evalueze şi să
îmbunătăţească sistemul de control intern,
Inspectorul poate veni oricând să aprecieze, pe când auditorul intern
vine pe baza unui plan de audit comunicat şi aprobat anticipat.
Inspectorul are o mai mare autoritate, in timp ce auditorul are o mai
mare calitate pe baza aptitudinilor sale de comunicare.

20. Care sunt „actorii” din cadrul unei entităţi care asigură
funcţionarea acesteia şi atingerea obiectivelor propuse?

În România, în cazul unei entităţi publice, „actorii" care coexistă pentru a

asigura funcţionarea acesteia şi atingerea obiectivelor propuse sunt:
- administratorul-manager - responsabil de gestionarea resurselor;
- controlul financiar ex-ante - controlul financiar preventiv;
- controlul intern - sistemul de control intern din cadrul entităţilor;
- inspectorul - care se asigură de respectarea legii, sancţionează
neregulile în ideea eliminării eventualelor fraude care ar putea să apară;
- auditorul - consilier al managerului, care îl ajută să stăpânească
riscurile care planează asupra entităţii.

21. Enumeraţi 10 principii de funcţionare a controlului intern.

Există zece principii de funcţionare a controlului intern, intitulate „Biblia

controlului intern”, după cum urmează:
1) Un management conştient de necesitatea controlului intern.
2) Fiecare este responsabil pentru propriul său control intern.

11
 3) Un mediu de control adecvat este necesar pentru a exista un
control intern bun.
4) Relativitatea controlului intern, care nu dă decât o asigurare
rezonabilă, nu este o soluţie magică.
5) Definirea misiunii guvernează întregul, pentru că , dacă nu
cunosc misiunea cu precizie, nu pot detecta riscurile, nu ştiu să le
evaluez.
6) Nu facem control intern de dragul de a face control intern, cum
spune francezul: „Pas de control pour le controle!”
7) Coerenţa sistemului de control intern implică:
- definirea misiunii;
- fixarea obiectivelor;
- stabilirea mijloacelor de realizare;
- resursele de informaţii;
- procedurile de control intern.
8) Procedurile de control intern trebuie actualizate periodic.
9) Identificarea activităţilor de control necesare, pe baza analizei
riscurilor, care este realizată de fiecare responsabil.
10) Auditul intern apreciază şi evaluează calitatea controlului intern
şi permite îmbunătăţirea acestuia.

22. Care sunt obiectivele auditului public intern?

Obiectivele auditului public intern, conform art. 3 din lege, sunt:

a) asigurarea obiectivă şi consilierea, destinate să îmbunătăţească
sistemele şi activităţile entităţii publice;
b) sprijinirea îndeplinirii obiectivelor entităţii publice printr-o abordare
sistematică şi metodică, prin care se evaluează şi se îmbunătăţeşte
eficacitatea sistemului de conducere bazat pe gestiunea riscului, a
controlului şi a proceselor administrării.

23. Sfera de cuprindere a activităţilor de audit public intern.

Sfera auditului public intern cuprinde:

a) activităţile financiare sau cu implicaţii financiare desfăşurate de
entitatea publică din momentul constituirii angajamentelor până la
utilizarea fondurilor de către beneficiarii finali, inclusiv a fondurilor
provenite din asistenţă externă;
b) constituirea veniturilor publice, respectiv autorizarea şi stabilirea
titlurilor de creanţă, precum şi a facilităţilor acordate la încasarea
acestora;

12
 c) administrarea patrimoniului public, precum şi vânzarea, gajarea,
concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat sau public al
statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale;
d) sistemele de management financiar şi control, inclusiv
contabilitatea şi sistemele informatice aferente.

24. Din punct de vedere structural, cum este organizată

activitatea de audit intern în România?

Din punct de vedere structural, auditul intern este organizat astfel:

a) Comitetul pentru Audit Public Intern (CAPI);
b) Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern
(UCAAPI);
c) compartimentele de audit public intern din entităţile publice.

25. Prezentaţi atribuţii speciale ale UCAAPI de armonizare

pentru auditul public intern.
Atribuţiile principale ale UCAAPI sunt următoarele:
- elaborează, conduce şi aplică o strategie unitară în domeniul
auditului public intern şi monitorizează la nivel naţional această activitate;
- dezvoltă cadrul normativ în domeniul auditului public intern;
- dezvoltă şi implementează proceduri şi metodologii uniforme,
bazate pe standardele internaţionale, inclusiv manualele de audit intern;
- dezvoltă metodologiile în domeniul riscului managerial;
- elaborează Codul privind conduita etică a auditorului intern;
- avizează normele metodologice specifice diferitelor sectoare de
activitate în domeniul auditului public intern;
- dezvoltă sistemul de raportare a rezultatelor activităţii de audit
public intern şi elaborează raportul anual, precum şi sinteze pe baza
rapoartelor primite;
- efectuează misiuni de audit public intern de interes naţional cu
implicaţii multisectoriale;
- verifică respectarea normelor, instrucţiunilor, precum şi a Codului
privind conduita etică a auditorului intern de către compartimentele de

13
audit public intern şi poate iniţia măsurile corective necesare, în
cooperare cu conducătorul entităţii publice în cauză;
- coordonează sistemul de recrutare şi de pregătire profesională în
domeniul auditului public intern;
- avizează numirea sau destituirea şefilor compartimentelor de
audit public intern din entităţile publice;
- cooperează cu Curtea de Conturi şi cu alte instituţii şi autorităţi
publice din România;
- cooperează cu autorităţile şi organizaţiile de control financiar
public din alte state, inclusiv din Comisia Europeană.

26. Cum este organizat compartimentul de audit intern?

Compartimentul de audit public intern se organizează astfel:

• conducătorul instituţiei publice sau, în cazul altor entităţi publice,
organul de conducere colectivă are obligaţia instituirii cadrului
organizatoric şi funcţional necesar desfăşurării activităţii de audit public
intern;
• la instuţiile publice mici care nu sunt subordonate altor entităţi
publice, auditul public intern se limitează la auditul de regularitate şi se
efectuează de către compartimentele de audit intern ale MFP;
• conducătorul entităţii publice subordonate, respectiv aflate în
coordonarea sau sub autoritatea altei entităţi publice, stabileşte şi
menţine un compartiment funcţional de audit public intern, cu acordul
entităţii publice superioare; dacă acest acord nu se dă, auditul entităţii
respective se efectuează de către compartimentul de audit public intern
al entităţii publice care a decis aceasta.

27. Care sunt atribuţiile compartimentului de audit public

intern?

Atribuţiile compartimentelor de audit public intern sunt următoarele:

- elaborează norme metodologice specifice entităţii publice în care
îşi desfăşoară activitatea, cu avizul UCAAPI, iar în cazul entităţilor
publice subordonate, respectiv aflate în coordonarea sau sub autoritatea
altei entităţi publice, cu avizul acesteia;
- elaborează proiectul planului anual de audit public intern;
- efectuează activităţi de audit public intern pentru a evalua dacă
sistemele de management financiar şi control ale entităţii publice sunt
transparente şi sunt conforme cu normele de legalitate, regularitate,
economicitate, eficienţă şi eficacitate;

14
 - informează UCAAPI despre recomandările neînsuşite de către
conducătorul entităţii publice auditate, precum şi despre consecinţele
acestora;
- raportează periodic asupra constatărilor, concluziilor şi
recomandărilor rezultate din activităţile sale de audit;
- elaborează raportul anual al activităţii de audit public intern;
- în cazul identificării unor iregularităţi sau posibile prejudicii,
- verifică respectarea normelor, instrucţiunilor, precum şi a Codului
privind conduita etică în cadrul compartimentelor de audit intern din
entităţile publice subordonate, aflate în coordonare sau sub autoritate, şi
poate iniţia măsurile corective necesare, în cooperare cu conducătorul
entităţii publice în cauză.

28. Tipurile de audit intern.

În ţara noastră legea prevede următoarele tipuri de audit: audit de

sistem, audit de performanţă, audit de regularitate. Tipurile de audit sunt
prezentate astfel:
a.auditul de sistem, care reprezintă o evaluare de profunzime a
sistemelor de conducere şi control intern, cu scopul de a stabili dacă
acestea funcţionează economic, eficace şi eficient, pentru identificarea
deficienţelor şi formularea de recomandări pentru corectarea acestora;

b. auditul performanţei, care examinează dacă criteriile stabilite

pentru implementarea obiectivelor şi sarcinilor entităţii publice sunt
corecte pentru evaluarea rezultatelor şi apreciază dacă rezultatele sunt
conforme cu obiectivele;

15
 c. auditul de regularitate, care reprezintă examinarea acţiunilor
asupra efectelor financiare pe
seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, sub aspectul
respectării ansamblului principiilor, regulilor procedurale şi metodologice
care le sunt aplicabile.

29.Ce auditează compartimentul de audit public intern?

Compartimentul de audit public intern auditează, cel puţin o dată la trei

ani, fără a se limita la acestea, următoarele:
a) angajamentele bugetare şi legale din care derivă direct sau
indirect obligaţii de plata, inclusiv din fondurile comunitare;
b) plăţile asumate prin angajamente bugetare şi legale, inclusiv din
fondurile comunitare;
c) vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din
domeniul privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale;
d) concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al
statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale;
e) constituirea veniturilor publice, respectiv modul de autorizare şi
stabilire a titlurilor de creanţă, precum şi a facilităţilor acordate la
încasarea acestora;
f) alocarea creditelor bugetare;
g) sistemul contabil şi fiabilitatea acestuia;
h) sistemul de luare a deciziilor;
i) sistemele de conducere şi control, precum şi riscurile asociate
unor astfel de sisteme;
j) sistemele informatice.

30 Care sunt obiectivele unei misiuni de audit intern?

Misiunile de audit public intern pot avea ca obiective principale:

• asigurarea conformităţii procedurilor şi a operaţiunilor cu normele,
regulamentele şi legile - auditul de regularitate;
• evaluarea de profunzime a sistemelor de conducere şi de control intern
în scopul înlăturării eventualelor nereguli şi deficienţe din cadrul
entităţilor publice – auditul de sistem;
• examinarea impactului efectiv al atingerii obiectivelor şi calităţii dorite
stabilite de entitatea publică în condiţiile utilizării criteriilor de
economicitate, eficienţă şi eficacitate – auditul performanţei.

16
 31. Ce cunoştinţe sunt necesare pentru activitatea de audit
public intern?

Auditorii interni au obligaţia perfecţionării cunoştinţelor

profesionale, în acest sens, şeful compartimentului de audit public intern,
respectiv conducerea entităţii publice, va asigura condiţiile necesare
pregătirii profesionale, perioada destinată în acest scop fiind de minimum
15 zile pe an.

32.Cum poate fi definit riscul?

Riscul este ameninţarea ca un eveniment sau o acţiune să afecteze

capacitatea unei organizaţii de a-şi atinge obiectivele stabilite.
Riscul de audit reprezintă posibilitatea de a fi formulate recomandări şi
concluzii eronate, în mod material, sau neconforme cu realitatea asupra
entităţii auditate.

33. Tipuri de riscuri.

În practică există mai multe tipuri de riscuri, clasificate după anumite

criterii.
• După probabilitatea apariţiei, riscurile sunt:
- riscuri potenţiale, susceptibile să se producă dacă nu se institutie un
cotrol eficient care să le prevină sau să le corecteze;
- După natura lor, riscurile sunt:
- riscuri strategice, referitoare la realizarea unor acţiuni greşite, legate de
organizare, de resurse, de mediu, de dotarea IT ş.a.;
- riscuri informaţionale, referitoare la adoptarea unor sisteme nesigure
sau neperformante pentru prelucrarea informaţiilor şi pentru raportare,
- riscuri financiare, legate de pierderea unor resurse financiare sau
acumularea de pasive inacceptabile.
• După natura activităţilor (operaţilor) desfăşurate în cadrul
entităţilor, riscurile sunt:
- riscuri legislative;
- riscuri financiare;
- riscuri de funcţionare;
- riscuri comerciale;
- riscuri juridice;
- riscuri sociale;
- riscuri de imagine;
- riscuri legate de mediu;

17
- riscuri ce privesc securitatea informaţiilor ş.a.
După specificul entităţilor, riscurile sunt:
- riscuri generale, privind situaţia economică, organizarea şi atitudinea
conducerii ş.a:;
- riscuri legate de natura activităţilor (proceselor, operaţiilor) specifice;
- riscuri privind conceperea şi funcţionarea sistemelor;
- riscuri referitoare la conceperea şi actualizarea procedurilor.
• Conform Normelor generale privind exercitarea activităţii de audit
public intern, riscurile se clasifică astfel:
- riscuri de organizare, cum ar fi: neformalizarea procedurilor, lipsa unor
responsabilităţi precise; insuficienta organizare a resurselor umane;
documentaţia insuficientă, neactualizată;
- riscuri operaţionale, cum ar fi: neînregistrarea în evidenţele contabile;
arhivarea necorespunzătoare a documentelor justificative; lipsa unui
control asupra operaţiilor cu risc ridicat;
- riscuri financiare, cum ar fi cele generate de schimbările legislative,
structurale, manageriale.

34. Care sunt cele 3 componente pe care să le aibă în

vedere un auditor în abordarea riscurilor?

Abordarea riscurilor trebuie să aibă în vedere faptul că acestea

comportă trei componente, şi anume:
• riscul inerent, care este riscul ca o eroare materială să se producă;
• riscul de control, care este riscul ca sistemul de control intern al entităţii
să nu împiedice sau să nu corecteze respectivele erori;
• riscul de nedetectare, care este riscul ca o eroare materială rămasă să
nu fie depistată nici de auditori, motiv pentru care se mai numeşte şi risc
de audit.

35. Care este scopul pentru care se efecuează analiza

şi evaluarea riscurilor?

Analiza sau evaluarea riscurilor este o etapă importantă în

activitatea, jurată de auditori şi se efectuează pentru:
- elaborarea planului de audit;
- elaborarea programului de audit.

18
 36. Care sunt fazele activităţii de evaluare a riscurilor?

Activitatea de evaluare a riscurilor este o componentă esenţială a

managementului şi trebuie realizată constant, cel puţin o dată pe an,
pentru identificarea tuturor riscurilor. Ea cuprinde următoarele faze:
a) identificarea obiectelor (elementelor) auditabile, care
presupune un demers structurat plecând de la general la detaliu.
b) stabilirea riscurilor pentru fiecare obiect auditabil pe baza
analizei operaţiilor în funcţie de anumite criterii concepute anticipat şi
efectuarea unor calcule de ierarhizare şi clasare a acestora;
c) măsurarea riscurilor, care se va face în funcţie de
probabilitatea apariţiei riscurilor şi de impactul şi durata consecinţelor
evenimentului.
Masurarea riscurilor se face prin 3 metode:
-metoda probabilitatii
-metoda factorilor de risc
-impactul financiar.
d) Clasificarea riscurilor, care se realizează în practică de
asemenea prin trei metode, şi anume:
• metoda de clasificare absolută, în ordinea importanţei scorului
total stabilit
• metoda clasificării relative, utilizând o scară de valori determinată
în prealabil, spre exemplu: scăzut, mediu, ridicat;
• metoda clasificării matriciale, în funcţie de diverse combinaţii
posibile. În acest sens se aleg criterii diverse aplicabile domeniilor care
vor fi evaluate, tot pe o scară cu trei niveluri: slab, moderat şi grav.
e) Stabilirea controlului intern, care se realizează prin
completarea tabelului din exemplul de mai sus cu activităţile de control şi
constatarea implementării sau neimplementării acestora.
f) Ierarhizarea riscurilor, ce se materializează într-un tabel cu
riscurile din situaţia de mai sus, care, nevând implementate activităţile de
control potrivite, vor fi catalogate cu risc mare şi mediu.
g) clasarea riscurilor. Fazele parcurse în etapa de evaluare a
riscurilor prezentate mai sus, ne ajută să clasăm riscurile în funcţie de
gravitatea lor, şi aceasta, la rândul ei, ne va permite să realizăm o
prioritizare a riscurilor pentru planul anual al activităţii de audit intern sau
pentru programul de desfăşurare a misiunii de audit intern, în sensul de a
avea în vedere activităţile cu riscurile cele mai ridicate.

37. Daţi 10 exemple de factori de risc consacraţi în

practică.

19
Practica internaţională recunoscută în domeniu enumeră o serie de factri
de risc deja consacraţi, şi anume:
- lipsa de coeiune a echipei de conducere;
- neînţelegerea sau necunoaşterea strategiei de către salariaţi;
- nedelimitarea clară a atribuţiilor în cadrul întreprinderii;
- lipsa de fluiditate a circuitului informaţional (informatic );
- nerespectarea reglementărilor;
- întreruperea exerciţiului (exploatării) din cauza plecării unei persoane-
cheie, pierderea unor acte (dosare) importante, dezastre naturale, greve
prelungite ş.a.;
- lipsa încrederii în activitatea privind achiziţiile, care îi va pune într-o
situaţie delicată pe cei ce vor lua decizii;
- necompetitivitatea personalului, produselor sau serviciilor;
- lipsa controlului posturilor
- probleme de imagine;
- nerespecatarea angajamentelor;
- conflicete de interese
- fraude ş.a.

38. Care sunt etapele pe care trebuie să le parcurgem

în procesul gestionării riscurilor?

Procesul gestionării riscurilor presupune parcurgerea mai multor etape,

şi anume:
- identificarea activităţilor, operaţiilor;
- identificarea riscurilor asociate acestora;
- stabilirea factorilor sau criteriilor de risc;
- evaluarea riscurilor;
- ierarhizarea riscurilor sau stabilirea priorităţilor;
- stabilirea unui proprietar, a persoanei însărcinate cu gestionarea
riscului;
- definirea unui plan de acţiune şi urmărirea aplicării acestuia;
- raportarea sistematică a implementării recomandărilor.

39. Care sunt priorităţile ce trebuie să le luăm în

considerare în managementul riscurilor?

În practică se impune şi o politică de management al riscurilor, care

printre priorităţi trebuie să cuprindă:
- existenţa unei politici formalizate, care include identificarea
riscurilor, determinarea celor majore, stabilirea proprietarilor de riscuri, o
analiză la o anumită perioadă, evaluarea celorlalte riscuri;

20
 - sisteme de identificare şi măsurare a riscurilor;
- strategii adaptate de gestiune şi control asupra riscurilor;
- sistem de auditare a riscurilor;
- sistem de raportare a riscurilor;
- tablou de bord realizat în coordonare cu obiectivele organizaţiei.

40. Care sunt caracteristicile activităţii de planificare a

auditului intern?

Activitatea de planificare a auditului comportă următoarele caracteristici:

• raţionalitatea. Procesul de planificare şi rezultatele acestuia
permit auditorului evaluarea logică a îndeplinirii sarcinilor, precum şi
stabilirea de obiective clare;
• anticiparea. Procesul de planificare permite dimensionarea
sarcinilor în timp, astfel încât priorităţile să fie mai clar scoase în
evidenţă;
• coordonarea. Planificicarea permite coordonarea, de către
instituţiile de audit, atât a politicilor de audit, cu auditurile realizate efectiv,
cât şi a activităţilor desfăşurate de alţi auditori sau experţi.

41. Prezentaţi etapele de realizare a activităţii de

planificare a auditului intern.

Planificarea activităţii de audit intern se realizează pe trei niveluri:

- planificarea strategică pe termen lung – are în vedere activitatea
de evaluare a funcţiei auditului intern a structurilor din subordine care şi-
au organizat compartimente de audit intern, o dată la 5 ani, conform
cadrului normativ al auditului intern;
- planificarea strategică pe termen mediu – are în vedere faptul că,
conform legii, toate activităţile auditabile trebuie să fie auditate cel puţin
odată la trei ani. În funcţie de importanţa unei activităţi în cadrul entităţii,
de pericolul producerii unor evenimente sau chiar pagube, ca şi de
gradul de apariţie şi importanţă a riscului, aceasta poate fi cuprinsă în
auditate;
- planificarea anuală – cuprinde misiunile ce vor realiza pe
parcursul anului viitor ţinând cont de bugetul de timp disponibil în cadrul
planului şi de resursele alocate anual. Fiecare misiune de audit va
cuprinde obiectivele, identificare activităţilor adiacente, orele lucrate,
personalul şi planificarea orară pentru activităţile şi departamentele
entităţii publice supuse examinării.

Etapa de planificare consta în realizarea urmatoarelor actiuni:

-elaborarea planului de audit;

21
-stabilirea legaturii cu entitatea auditata;
-intocmirea programelor de audit ca parti componente ale planului de
audit;
-aprobarea planului de audit.
SAU
Elementele semnificative ale procesului de planificare al activităţii
de audit intern :
- Solicitarea managementului de a co-semna planul de audit.
În acest mod se încurajează managementul pentru a înţelege raţiunea
de a fi a auditului intern, precum şi alocarea timpului de audit.
- Concentrarea pe obiectivele managementului. Obiectivele
auditorului intern trebuie să se potrivească în contextul general al
obiectivelor de management.
- Explorarea posibilităţii de a facilita constituirea unor ateliere
de lucru în timpul procesului de planificare al auditului, pentru a
colecta informaţii şi pentru a identifica riscurile.
- Înţelegerea procesului de evaluare şi analiză a riscurilor la
nivel macro, pentru a înţelege necesitatea realizării activităţilor
auditabile incluse în planul de audit;
- Evitarea consumării întregului buget de audit pe activitatea
de planificare a auditului intern. Cele mai multe departamente de audit
intern consumă între 10-30% din timpul total, pentru procesul de
planificare, care, de cele mai multe ori, se finalizează cu programele de
audit.

42. Prezentaţi criteriile de ierarhizare a riscurilor.

Modelul de evaluare a riscurilor recomandă liniile directoare de stabilire

a criteriilor de ierarhizare a riscurilor, care sunt:
1) constatările anterioare ale auditului – sunt un indicator al
disciplinei de control intern. Problemele apar deseori datorită
deficienţelor semnificative le controlului, modificărilor (ajustărilor)
importante, unui număr de constatări mai mare decât normal, iar
constatările repetitive nu sunt fixe. Dimpotrivă, lipsa de constatări şi
cirectarea periodică a constatărilor anterioare indică o disciplină a
controlului;
2) sensibilitatea – reprezintă evaluarea riscurilor inerente, asociate
cu entităţile evaluate. Aceasta este o evaluare a ceea ce ar putea
produce nereguli în viitor şi a reacţiei asociate, care poate fi conectată,
din punctul de vedere al riscului, cu pierderea sau descompletarea
activelor, cu erorile nedetectate, cu datoriile nerecunoscute sau

22
necuantificate exact sau cu riscul de publicitate adversă, obligaţii legale
etc. Cuantificarea sensibilităţii va trebui să ţină seama şi mărimea entităţii
analiazte, de expunerea potenţială şi de probabilitate;
3) mediul de control – reprezintă politicile colective, procedurile,
regulile obişnuite, măsurile de protecţie fizică a patrimoniului şi persnalul
folosit în acest scop. Esenţiale pentru un mediu favorabil de control sunt
tonul de vârf, aderenţa la politicile şi procedurile cuprinse în documente,
sisteme sigure, promta detectare şi corectare a erorilor, dotarea
adecvată cu personal şi asigurarea unui număr (de personal) ţinut sub
control.
4) relaţii bune, atmosferă destinsă cu managmentul executiv –
reflectă încrederea conducătorilor auditului în managementul direct
responsabil de unitatea auditată şi implicarea managmentului în controlul
intern. Atmosfera deshisă are la bază factori cum ar fi colaborarea în
auditurile anterioare, experienţa managementului în domeniu şi
percepţiile privind calitatea şi nivelul de dotare cu personal;
5)schimbări ale oamenilor sau sistemelor. Practica indică faptul că
schimbările au impact asupra controalelor interne şi raportărilor
financiare. Schimbări apar de obicei pentru a avea efect pe termen lung,
dar adeseori schimbările pe scurt necesită o mai mare atenţie din partea
auditului. Schimbările cuprind reorganizări, modificări ale ciclurilor de
afaceri, creşteri rapide, noi linii de produse, noi sisteme, achiziţii şi
vânzări ale unor părţi din firmă (capital), noi reglementări sau legi şi
fluctuaţia personalului. Unităţile de audit mai puţin afectate de schimbări
vor fi mai puţin audiate.
6)complexitatea. Acest factor de risc reprezintă potenţialul pentru a
comite erori sau inadecvări care ar putea trece neobservate
(nedetectate) din cauza complexităţii mediului. Cuantificarea şi nivelul
complexităţii vor depinde de mai mulţi factori. Extinderea automatizării,
calculaţii complexe, activităţi interdependente, număr mare de produse
sau servicii, orizontul de timp al estimărilor, dependenţa de un terţ,
cererile clienţilor, timpii de procesare, legile şi reglementările aplicabile şi
mulţi alţi factori, unii dintre ei necunoscuţi, influenţează judecăţile despre
complexistatea unui anumit audit.

43. Care sunt etapele ce trebuie parcurse în vederea

elaborării programului de audit?
Riscuri?
Normele generale de aplicare a auditului public intern conţin o
metodologie comună pentru evaluarea riscurilor, atât pentru procedura
de întocmire a planului de audit intern, cât şi pentru derularea unei
misiuni de audit în faza de elaborare a programului de audit, şi presupun
parcurgerea următoarelor etape:

23
a. identificarea activităţilor auditabile;
b. identificarea riscurilor inerente asocitate activităţilor;
c. stabilirea factorilor de analiză a riscurilor şi a nivelurilor de apreciere a
acestora;
d. stabilirea nivelului riscului pe criteriile de apreciere;
e. determinarea punctajul total al riscului;
f. clasarea activităţilor pe baza analizei riscurilor;
g. ierarhizarea activităţilor care urmează a fi auditate;
h. elaborarea tematicii în detaliu a activităţilor auditabile;
i. elaborarea planului de audit intern anual.

• Pregatirea misiunii de audit intern:

- Initierea auditului public intern.
- Colectarea si prelucrarea informatiilor.
- Analiza riscurilor.
- Elaborarea programului de audit intern.
• Interventia la fata locului.
- Colectarea dovezilor.
- Constatarea si raportarea iregularitatilor.
- Revizuirea documentelor de lucru.
- Sedinta de inchidere a interventiei la fata locului.
• Raportul de audit intern
- Elaborarea proiectului de audit intern.
- Transmiterea proiectului de audit public intern.
- Reuniunea de conciliere
- Raportul de audit public intern (raportul final)
 Urmarirea recomandarilor
 Supervizarea misiunii
SAU?
1. Obiectivele auditului
2. Activitatile de desfasurat pentru realizarea fiecarui obiectiv programat
3. Numarul de ore planificate pentru fiecarea ctivitate
4. Repartizarea activitatilor pe auditori
5. Locul desfasurarii activitatilor

44. Care sunt etapele ce trebuie parcurse în estimarea

riscurilor?

Estimarea riscurilor implică parcurgerea următoarelor etape:

- identificarea activităţilor auditabile;
- identificarea riscurilor inerente asociate operaţiilor;
- identificarea riscurilor inerente asociate operaţiilor;

24
- stabilirea criteriilor de analiză a riscurilor şi a nivelurilor de apreciere a
acestora;
- stabilirea nivelului riscului pe citeriile de apreciere;
- determinarea punctajului total al riscului;
- clasarea operaţiilor pe baza analizei riscurilor;
- ierarhizarea operaţiilor în funcţie de analiza riscurilor;
- elaborarea tematicii în detaliu a obiectelor auditabile selectate pentru
misiunea de audit intern.

A. Identificarea obiectelor (elementelor) auditabile, care presupune

un demers structurat plecand de la general la detaliu.
B. Stabilirea riscurilor pt fiecare obiect auditabil pe baza analizei
operatiilor in functie de anumite criterii concepute anticipat di efectuarea
unor calcule de ierarhizare so clasare a acestora.
C Masurarea riscurilor se va face in functi de probabilitatea aparitiei
riscurilor si de impactul si durata consecintelor evenimentului.
Masurarea riscurilor se realizeaza prin 3 metode:
- metoda probabilitatilor
- metoda factorilor de risc
- impactul financiar.
D. Clasificarea riscurilor se realizeaza in practica, de asemena, prin 3
metode:
- metoda de clasificare absoluta (in ordinea importantei scorului
total stabilit anterior; cu valori ale riscului exprimate in procente sau
printr-o medie)
- metoda clasificarii relative, utilizand o scara de valori determinata
in prealabil (ex scazut, mediu, ridicat)
- metoda clasificarii matriceale, in functie de diverse combinatii
posibile (se aleg criterii diverse aplicabile domeniilor care vor fi evaluate,
pe o scara cu 3 niveluri : slab, moderat si grav)
E. Stabilirea controlului intern se realizeaza prin completarea unui
tabel cu activitatile de control si constatarea implementarii sau
neimplementarii.
F. Ierarhizarea riscurilor se materializeaza intr-un tabel cu riscurile din
tabelul de la etapa E, care, neavand implementate activitatile de control
potrivite, vor fi catalogate cu risc mare si mediu.
G. Clasarea riscurilor

45. La ce se face referire în „Declaraţia de

independenţă”?

25
 Scopul „Declaratiei de independenta” este de a demonstra
independenţa auditorilor fata de entitatea/structura auditat. Astfel, in
vederea desemnarii auditorilor interni pentru efectuarea unei misiuni de
audit public intern vor fi verificate incompatibilităţile personale ale
acestora. Astfel, un auditor nu va fi desemnat acolo unde există
incompatibilităţi personale, doar dacă repartizarea lui este imperios
necesara, fiind furnizata in acest sens o justificare din partea
conducatorului Compartimentului de audit public intern. Dacă în timpul
efectuării misiunii de audit apare o incompatibilitate, reală sau
presupusa, auditorii sunt obligati sa informeze de urgenta conducerea.
Independenţa auditorului intern selectat pentru realizarea unei misiuni
de audit public intern trebuie declarată, în acest sens auditorul intern
trebuie să întocmească o declaraţie de independenţă.
Dacă în timpul misiunii de audit apare orice incompatibilitate
personală, externă sau organizaţională care ar putea să vă afecteze
abilitatea dvs. de a lucra şi a face rapoarte de audit imparţiale notificaţi
de urgenţă şeful Compartimentului de audit public intern.

46. Daţi exemple de instrumente utilizate în activitatea

de audit intern?

Principalele instrumente de audit intern sunt:

a) Chestionarul - care cuprinde întrebările pe care le formulează
auditorii interni.
Tipurile de chestionare sunt:
- Chestionarul de luare la cunoştinţă (CLC) - conţine întrebări referitoare
la locul pe care îl ocupă Primăria .............. în sistemul din care face
parte, organizarea internă, funcţionarea acesteia;
- Chestionarul de control intern (CCI) - ghidează auditorii interni în
activitatea de identificare obiectivă a disfuncţiilor şi cauzelor reale ale
acestor disfuncţii;
- Chestionarul - listă de verificare (CLV) - este utilizat pentru stabilirea
condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească fiecare domeniu auditabil.
Cuprinde un set de întrebări standard privind obiectivele definite,
responsabilităţile, metodele şi mijloacele financiare, tehnice şi de
informare, precum şi resursele umane existente.

26
 b) Tabloul de prezentare a circuitului auditului (pista de audit) -
care permite: stabilirea fluxurilor informaţiilor, atribuţiilor şi
responsabilităţilor referitoare la acestea; stabilirea documentaţiei
justificative complete; reconstituirea operaţiunilor de la suma totală până
la detalii individuale şi invers.
c) Formularele constatărilor de audit public intern care se
utilizează pentru prezentarea fundamentată a constatărilor auditului
public intern sunt:
-Fişa de identificare şi analiza problemelor (FIAP) - se întocmeşte
pentru fiecare disfuncţionalitate (problemă) constatată. Prezintă
rezumatul acesteia, cauzele şi consecinţele, precum şi recomandările
pentru înlăturarea disfuncţionalităţii constatate.
FIAP trebuie să fie vizată de către şeful echipei de audit public
intern, supervizată de către şeful compartimentului de audit public intern,
înlocuitorul său legal, respectiv auditori interni anume desemnaţi care nu
participă la misiune, după caz, şi confirmată de reprezentanţii
Primăria ....................
-Formularul de constatare si raportare ale iregularităţilor (FCRI) -
se întocmeşte în cazul în care auditorii interni constată existenţa sau
posibilitatea producerii unor iregularităţi sau prejudicii.Se transmite
înainte de elaborarea proiectului raportului de audit public intern, şefului
compartimentului de audit public intern care solicită totodată în scris
directorului instituţiei sau unităţii ierarhic superioare acesteia, după caz,
continuarea verificărilor.

47. Ce cuprinde metodologia utilizată de auditori?

Pentru îndeplinirea obiectivelor auditului, metodologia utilizată de către

auditori cuprinde următoarele:

a) Tehnici de audit intern:

1. Verificarea (comparaţia, examinarea, confirmarea, punerea de acord,
garantarea şi urmărirea);
2. Observarea fizică;
3. Interviul;
4. Analiza.

b) Instrumente de audit intern

27
1. Chestionarele (CLC - chestionar de luare la cunoştinţă şi CLV -
chestionar - listă de verificare);
2. Pista de audit intern, care a fost elaborată prin intervievarea
persoanelor implicate în exercitarea controalelor interne;
3. Fişa de identificare şi analiză a problemelor (FIAP).

28