Tribunalul TELEORMAN Sentinţă civilă nr. 965 din data de 28.08.

2014
Asupra acțiunii de față, constată și reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 30.04.2014, reclamantul
IE a chemat în judecată pârâta SC C SA solicitând obligarea acesteia la restituirea
sumei de 5224,54 lei reprezentând garanție materială, cu dobânda legală stabilită de
unitatea bancară la care a fost consemnată garanția și actualizată cu indicele de inflație
de la data încetării contractului individual de muncă - 24.02.2014 și până la restituirea
integrală a garanției reținute și a dobânzii bancare.
Motivând în fapt acțiunea, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei SC C SRL
din anul 1980 până la data de 24.02.2014 când a fost concediat în temeiul art. 65 din
Codul muncii.
În cadrul unității pârâte, susține reclamantul, a ocupat mai multe funcții, respectiv:
gestionar, primitor - distribuitor, ultima fiind de agent vânzări.
Angajatorul a apreciat că atribuțiile postului pentru funcția de agent vânzări implică
calitatea de gestionar și implicit constituirea de garanție în numerar,astfel că garanția
materială constituită până la data încetării contractului individual de muncă era în
cuantum de 5224,54 lei din care suma de 4684,54 lei este consemnată la BRD A iar
diferența de 540 lei se află în casieria unității pârâte.
Susține reclamantul că la data concedierii pârâta avea obligația să-i restituie garanția,
astfel cum dispun dispoz. art. 16 alin. 1 din legea nr. 22/1969, însă pârâta refuză deși
nu a produs nici o pagubă societății.
În drept au fost invocate dispoz. art. 266 din Codul muncii și ale art. 15-16 din legea
nr. 22/1969.
Au fost depuse în susținerea acțiunii înscrisurile de la filele 5 - 19.
Prin întâmpinarea depusă la data de 30.05.2014 ,pârâta SC C SA a solicitat
respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată ,susținând în esență că acesta se face
vinovat de paguba produsă societății de către societatea SC DC SRL AI care nu a
achitat marfa livrată în cuantum de 4826,82 lei ,contribuția reclamantului la
producerea acestei pagube constând în aceea că a insistat să livreze marfă către
această societate.
A mai arătat pârâta că recunoaște că reclamantul are o garanție constituită, în
cuantumul menționat de reclamant ,însă acesta,inițial, a fost de acord să fie folosită
pentru acoperirea pierderii,după care s-a răzgândit și a promovat prezenta acțiune.
În apărare pârâta a depus înscrisurile de la filele 25 - 29.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 17.06.2014 (f 40), reclamantul
susține că suma de 4826,82 lei care o are de achitat SC DC SRL nu reprezintă o
pagubă în gestiune în înțelesul art. 23 din legea nr. 22/1969 ci o creanță pe care pârâta
o are de recuperat de la această societate.
De asemenea, nu a semnat contractul de vânzare cumpărare dintre cele două societăți
comerciale.
Printre atribuțiile postului deținut în cadrul societății pârâte, susține reclamantul că
avea obligația să facă deplasări în diverse locuri din țară, să identifice eventualii
cumpărători și să comunice societății numele acestora și cantitățile de produse pe care
doresc să le cumpere.
La data de 30.05.2014(f 30) pârâta reclamantă a formulat cerere reconvențională prin
care a solicitat obligarea reclamantului pârât la plata sumei de 4826,82 lei
reprezentând prejudiciul înregistrat de societate ca urmare a neplății de către SC DC
SRL a sumei de 4826,82 lei contravaloare marfă livrată și neachitată.
A susținut pârâta - reclamantă că între SC C SRL și reclamantul pârât a existat o
relație contractuală în baza căreia reclamantul reprezenta societatea în colaborările cu
societățile partenere în afaceri.
Întrucât reclamantul - pârât a insistat să livreze marfă către SC DC SRL AI, și așa
cum rezultă din declarația nr. 1773/19.04.2013 s-a angajat să răspundă pentru
pierderea înregistrată de societate, coroborat cu refuzul societății debitoare de a achita
marfa livrată, a determinat societatea să nu restituie garanția reclamantului - pârât și să
o folosească pentru acoperirea pierderii suferite de SC C SA prin neplata facturii de
SC DC SRL.
În susținerea cererii reconvenționale, pârâta reclamantă a depus înscrisurile de la filele
31-34.
Prin întâmpinarea formulată la data de 17.06.2014 (f 44), reclamantul - pârât a
solicitat respingerea cererii reconvenționale ca nefondată, susținând că suma de
4826,82 lei nu reprezintă o pagubă în gestiune, această sumă putând să fie recuperată
oricând de la societatea debitoare.
De asemenea, niciodată nu și-a dat acordul pentru plata acestei sume de bani cu atât
mai mult cu cât atribuțiile sale de serviciu au fost de a prospecta piața și de a face
propuneri societății cu privire la potențialii clienți.
Ulterior SC C SA verifica bonitatea firmelor cu care intenționau să intre în relații
comerciale, prin verificări la registrul comerțului și la bănci, după care comunicau
prin "mail"; contractul și după semnare era returnat furnizorului, în speță SC C SA.
Mai arată reclamantul pârât că relațiile comerciale dintre cele două societăți au durat
din anul 2013 și că SC C SA a livrat marfă către SC DC SRL în cuantum de 20.000
lei.
Societatea debitoare a acceptat întotdeauna facturile emise de furnizor la plată, le-a
semnat și le-a ștampilat și a emis bilete la ordin, conform acordului părților.
Faptul că din factura nr. 43022/12.08.2013 în valoare de 8920,93 lei s-a achitat numai
suma de 4094,11 lei rămânând un rest de plată de 4826,82 lei, nu-i este imputabil
,neavând legătură cu bunurile aflate în gestiunea sa și nici cu sarcinile de serviciu
aferente funcției de agent vânzări.
În consecință, susține reclamantul pârât, nu sunt îndeplinite condițiile art. 1350 cod
civil pentru angajarea răspunderii sale contractuale.
A depus reclamantul pârât în apărare înscrisurile de la filele 47 - 49.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat la data de 03.07.2014 (f 54), pârâta reclamantă
SC C SA a susținut că reclamantul IE din dorința de a livra marfa și încasa comisionul
corespunzător cantităților livrate ,a insistat să încheie contract și să livreze marfă către
SC DC SRL ,iar societatea a fost de acord să intre în relații comerciale cu societatea
debitoare numai ca urmare a garanției scrise date de reclamantul pârât.
Analizând actele și lucrările din dosar instanța reține:
Reclamantul pârât IE a fost angajatul pârâtei reclamante SC C SA în funcția de agent
vânzări conform contractului individual de muncă nr. 6250/20.09.2012 (f 9).
Raporturile de muncă ale reclamantului pârât cu pârâta reclamantă au încetat la data
de 24.02.2014, în temeiul art. 65 din Codul muncii, ca urmare a desființării postului
ocupat de reclamant, determinat de dificultățile economice prin care trece societatea.
Reclamantul s-a adresat cu cerere instanței de judecată întrucât la data încetării
contractului său individual de muncă, pârâta a refuzat să-i restituie garanția în
numerar în cuantum de 5224,54 lei plus dobânda bancară aferentă calculată de BRD
A.
Pretențiile reclamantului sunt întemeiate.
Conform art. 16 din Legea nr. 22/1969, cu modificările și completările ulterioare,
garanția în numerar și dobânda aferentă pot fi ridicate de către gestionarul titular al
carnetului de consemnare la încetarea contractului său de muncă sau la trecerea într-o
funcție pentru care nu se cere garanție, în situația în care nu a cauzat o pagubă sau
când paguba a fost acoperită în întregime.
Unitatea economică este obligată, în aceste cazuri, sa elibereze gestionarului, în
termen de cel mult 10 zile, carnetul de consemnare împreună cu o comunicare către
Casa de Economii și Consemnațiuni în care să se arate ca titularul are dreptul sa ridice
garanția. Conform alin 3 al art. 16 din lege, când gestionarul a cauzat o pagubă în
gestiune la locul sau de munca și aceasta nu se acoperă integral în termen de o lună de
la obținerea titlului executoriu definitiv, unitatea se va despăgubi din garanția în
numerar constituită în favoarea sa.
Din aceste prevederi legale rezultă că suma constituită cu titlu de garanție se va
elibera titularului in situația în care i-a încetat contractul de muncă și implicit calitatea
de gestionar.
Referitor la cererea reconvențională, pârâta reclamantă susține că nu poate restitui
garanția materială reclamantului pârât întrucât acesta a cauzat o pagubă societății C în
cuantum de 4826,82 lei reprezentând prejudicial suferit de societate ca urmare a
neachitării de către SC DC SRL, a mărfii livrate,și solicită obligarea reclamantului -
pârât la acoperirea acestui prejudiciu.
Potrivit art. 254 din Codul muncii, aprobat prin Legea nr. 53/2003, republ. salariații
răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile
contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură
cu munca lor.
Din analiza acestui text rezultă că pentru stabilirea răspunderii patrimoniale sunt
necesare întrunirea următoarelor condiții: calitatea de salariat la angajatorul păgubit,
fapta ilicită și personală, aflată în legătură cu munca, prejudiciul, raportul de
cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția salariatului.
În cauză, unitatea reclamantă nu a făcut dovada existenței acestor condiții, pârâtul
fiind salariat în funcția de agent vânzări , iar potrivit fișei postului nu era direct
răspunzător pentru neachitarea de către clienți a mărfurilor cumpărate.
Prin urmare se constată că unitatea reclamantă a făcut doar dovada calității de salariat
a pârâtului la data încheierii relațiilor comerciale cu unitatea păgubitoare, fără însă a
dovedi paguba produsă de reclamantul pârât.
Cum potrivit art. 272 din Codul muncii, sarcina probei revine angajatorului și, nefiind
dovedite cerințele răspunderii patrimoniale, va fi respinsă ca nefondată cererea
reconvențională.
În aceste condiții, reținerea de către pârâta reclamantă a garanției în sumă de 5224,54
lei, în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care să constate datoria
reclamantului pârât, această reținere este nelegală după cum stipulează art. 169 alin.
(2) din Codul muncii și art.16 alin.(3) din Legea nr. 22/1969, astfel că cererea de
restituire a garanției este întemeiată și atrage obligația corelativă a societății pârâte de
restituire a acelei sume.
În temeiul art. 447 NCPC , pârâta-reclamantă SC C SA urmează să plătească
reclamantului - pârât IE suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată,
reprezentând onorariu de avocat, întrucât s-a aflat în culpă procesuală

Detalii: http://legeaz.net/spete-civil-2/4actiune-in-restituire-garantie-materiala-965-
2014