Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
I. Termenul de PUERICULTURĂ îşi are originea din contopirea a două cuvinte latine;
puer = copil + cultură = creştere.
Puericultura s-a diferenţiat ca specialitate medicală alături de pediatrie în mijlocul
secolului trecut. Ea este o specialitate largă de aplicare a Medicinii Generale la o perioadă de
creştere a omului.
Copilul nu este un adult în miniatură, el prezintă unele particularităţi, care nu se
întâlnesc la adulţi, dar numeroase boli ale adultului îşi au originea în copilărie.
Puericultura se ocupă de ansamblul mijloacelor prin care se asigură creşterea şi
dezvoltarea normală, somatică şi psihică a copilului, precum şi ocrotirea lui de la naştere până
la vârsta adultă.
Puericultura este o disciplină medicală care se adresează copilului, familiei, şcolii şi
condiţiilor de mediu socio-economice, pentru ameliorarea stării de sănătate şi mărirea
performanţelor fizice şi intelectuale ale individului. Puericultura reprezintă latura profilactică
a Pediatriei. Reactivitatea copilului permite medicului să-i amelioreze starea de sănătate, ceea
ce explică recuperabilitatea mare în bolile copilului.
Dezvoltarea Puericulturii se datorează progreselor cercetării în domeniul fiziologiei şi
particularităţilor metabolismului la diferite vârste, cunoaşterii mecanismului creşterii,
progreselor în domeniul nutriţiei şi alimentaţiei copilului, dezvoltării genetice umane şi
biotehnicii.
Ca latură profilactică, Puericultura vizează diferite etape ale vieţii umane, din care se
disting următoarele aspecte:
1. Puericultura preconcepţională cuprinde ansamblul de măsuri ce asigură dezvoltarea
armonioasă a genitorilor. În acest context atrage atenţia:
1.1. Profilaxia malformativă.
O serie de factori pot influenţa echilibrul stabilit între produsul de concepţie şi mediu,
determinând injurii prenatale, denumiţi factori teratogeni.
Întrucât perioada embrionară este perioada morfogenezei cuprinzând atât procese de
histogeneză cât şi de organogeneză, acţiunea teratogenă în această perioadă va determina o
patologie malformativă, mai mult sau mai puţin gravă.
Dintre factorii teratogeni, importanţă deosebită prezintă:
1.1.2. Factorii infecţioşi.
Dovezile prezente arată că virusul rubeolic, virusul incluziilor citomegalice şi
toxoplasma gondii cauzează anomalii congenitale în mod indubitabil.
Transmisia prenatală a diferiţilor agenţi infecţioşi ca: herpes simplex tip 2, Cosackie B,
Treponema pallidum, virusul varicelei şi agenţii infecţiilor căilor urinare, poate fi întâlnită,
uneori asociată cu prezenţa malformaţiilor, dar aceste asocieri sunt încă puţin documentate.
Profilaxia acestor boli şi cu precădere a rubeolei prin vaccinare, a redus simţitor
frecvenţa unor malformaţii. Totalizând frecvenţa rubeolei, citomegaliei şi toxoplasmozei, care
determină cert malformaţii, rezultă că ele determină 2% din totalul malformaţiilor congenitale
majore.
1.1.3. Factorii teratogeni dependenţi de boli materne neinfecţioase.
Diabetul zaharat manifest al mamei este relativ frecvent şi responsabil de un procent de
malformaţii congenitale. Un control metabolic bun al diabetului zaharat matern ante şi în
timpul sarcinii, scade numărul de malformaţii.
Fenilcetonuria maternă determină malformaţii de cord şi retard mintal la copil.
Sângerările vaginale în perioada precoce a sarcinii ca şi o serie de afecţiuni asociate cu
hipertermie, pot determina malformaţii.
1.1.4. Factori actinici: radiaţiile ionizante pot avea efect mutagen sau dacă acţionează
pe zigot determină aberaţii cromozomiale.
1.1.5. Factori chimici
„Cazul
Thisthalidomiei” a deschis
page was created câmp
using BCLlarg cercetărilor
ALLPDF privindtrial
Converter factorii chimici.
software.
a. Substanţele chimice din mediul extern.
To purchase, go to http://store.bcltechnologies.com/productcart/pc/instPrd.asp?idproduct=1
Deşi tabelul lor este numeros, majoritatea nu au fost confirmate ca fiind teratogene.
Doar pentru mercurul organic există dovezi evidente privind efectul teratogen (determină
leziuni neurologice).
b. Substanţe chimice de folosinţă obişnuită:
- Nicotina şi fumul de ţigară: în mod cert nu acţionează decât asupra taliei şi greutăţii
fătului.
- Alcoolul consumat 30 ml. ca alcool absolut determină embriopatie alcoolică:
malformaţii şi tulburări intelectuale.
c. Substanţe medicamentoase:
- Hormonii sexuali feminini: efect teratogen discutabil.
- Medicaţie anticonvulsivantă: frecvenţa cu care se nasc copii malformaţi din mame
epileptice tratate cu anticonvulsivante în primul trimestru este de 2-3 ori mai mare
faţă de cel din populaţia generală.
- Anticoagulantele administrate în primul trimestru de sarcină determină anomalii
osoase, oculare.
- Heparina prezintă risc crescut de moarte în uter.
- Medicaţia citostatică este sigur incriminată în naşterea de copii malformaţi.
1.1.6. Alţi factori teratogeni
Nutriţia: numeroşi factori nutriţionali au fost suspectaţi a cauza malformaţii: deficitul de
vitamina E, A, acid folie, Zn, Iod, aminoacizi, creşterea cantităţii ingerate de vitamine A şi D,
suplimentarea cu iod.
Vârsta parentală: s-a observat că incidenţa bolii Langdon-Down creşte paralel cu vârsta
mamei: la mama de 20 ani - 0,5%, la 30 ani - 1,2%, la peste 40 ani - 20%.
Sfatul genetic.
Este un act de cunoaştere medicală cu implicaţii multiple. El implică o modulare,
personalizare în funcţie de gravitatea handicapului, de posibilităţile terapeutice, de echilibrul
psihologic al copilului.
Sfatul genetic constituie, deocamdată, singura metodă cu şanse mari de reuşită în
profilaxia bolilor genetice, întrucât evoluţia naturală a acestora este de obicei gravă, fie spre
deces, fie spre un handicap biologic şi psihomotor.
Sfatul genetic corect, trebuie să includă:
- încadrarea corectă şi exactă a afecţiunii ereditare pentru care s-a cerut sfatul genetic;
- studiul amănunţit şi cât mai complet al genealogiei, detalierea informaţiilor legate de
colateral, descendenţi, ascendenţi;
- judecarea datelor va fi făcută în contextul celor mai noi achiziţii de specialitate;
- informarea familiei va fi cât se poate de obiectivă, ţinându-se seama de indicaţiile
O.M.S.: „Consultaţia genetică ca orice prestaţie medicală, trebuie să aibă drept scop
binele individului sau al familiei care cere sfatul”.
În acest sens, se vorbeşte de un risc crescut sau scăzut: limita fiind de 10%. La valori
peste 50% cuplul trebuie sfătuit să se abţină să procreeze; între 10-50% în practică nu sunt
totdeauna urmate sfaturile de a nu avea copii.
Sub 10% riscul e neglijabil. În ambele situaţii este necesar să se facă apel în caz de
sarcină, la mijloacele moderne de depistare a afectării fătului. În cazul unor anomalii
cromozomiale se va recurge la serviciul de citogenetică, care va preciza dacă există anomalii
ale cariotipului la copil şi părinte.
Scopul final al sfatului genetic este doar de a informa cât mai corect genitorii asupra
riscului recurenţei unei afecţiuni genetice. Cei care hotărăsc sunt întotdeauna părinţii.
Rezultă că starea de sănătate a genitorilor are o influenţă certă asupra produsului de
concepţie. Pe lângă aceasta, importanţă prezintă şi vârsta cea mai optimă pentru procreere, cel
puţin la femei este între 20-35 ani.
Politica demografică
Demografia se ocupă cu studiul mărimii, structurii, evoluţiei şi caracteristicile generale
ale populaţiei umane.
Evenimentele demografice: nupţialitatea, fertilitatea, natalitatea, divorţialitatea şi
mortalitatea se află într-o strânsă relaţie.
Un principiu fundamental în demografie îl constituie succesiunea evenimentelor.
Sporul natural al populaţiei este: urmarea excesului naşterilor asupra decesurilor.
Stimularea natalităţii are în vedere protejarea familiei, ocrotirea mamei şi a copilului
prin măsuri economice şi juridice.
Un alt obiectiv al politicii demografice este scăderea morbidităţii şi mortalităţii.
Scăderea morbidităţii prin măsurile profilactice generale de creştere a adaptabilităţii şi a
rezistenţei la factorii patogeni conduce la reducerea mortalităţii.
Mortalitatea exprimă într-o formă sintetizată condiţiile sociale, economice, culturale şi
sanitare ale unei populaţii. Ea este un indice al eficienţei reţelei sanitare.
Mortalitatea infantilă + numărul de decese sub 1 an raportat la 1000 de nou născuţi vii
în perioada respectivă deţine o pondere importantă din mortalitate. Ea este într-o continuă
reducere, influenţând direct sporul natural al populaţiei şi durata medie a vieţii.
Exista 2 motive importante ca ocrotirea mamei şi copilului să fie obiectiv prioritar.
Ca entitate, copilul este o fiinţa dependentă, fragilă, biologic şi psihoafectiv cu
posibilităţi incomplet elaborate pentru a rezista eventualilor factori nocivi. Dar copilul nu este
numai o entitate. El este suportul devenirii, al progresului societăţii. De fundamentarea la
această unică vârstă total receptivă a parametrilor biologici, a funcţiei intelectuale şi a
valorilor etice ţine succesul unei generaţii.
2.1.1. Perioada de nou născut cuprinde primele 28 de zile de viaţă şi reprezintă o etapă
de adaptare la viaţa postnatală, cu modificări funcţionale ale tuturor organelor şi sistemelor.
Primele 7 zile reprezintă perioada perinatală.
Principalele particularităţi ale nou născutului vor fi descrise in capitolul „nou născutul la
termen”.
Nou născutul manifestă nişte fenomene caracteristice rezultate din procesul de adaptare
la viaţa extrauterină ca: scăderea iniţială în greutate, icterul fiziologic şi criza genitală.
Nevoile de ocrotire şi de asistenţă medicală sunt mari, ceea ce impune vizite la
domiciliu de către asistenta de ocrotire.
2.2. Copilăria a II-a sau perioada preşcolară este cuprinsă între vârsta de 3 şi 6 ani. În
această etapă se delimitează dentiţia temporară şi erupţia primilor dinţi din dentiţia definitivă.
Această perioadă prezintă următoarele particularităţi:
- creşterea staturală şi ponderală este mai lentă;
- nevoile nutriţionale sunt mai reduse, iar metabolismul mai scăzut;
- alimentaţia apropiată de cea a adultului;
- dezvoltarea complexă a sistemului nervos, creşterea posibilităţilor de cunoaştere, a
capacităţii de înţelegere, a memoriei şi a puterii de discernământ;
- creierul are dimensiunile apropiate de ale adultului, limbajul devine gramatical,
raţionamentul apare la 5 ani, prezintă sensibilitate vie, necesită afecţiune (severitatea
This page was created using BCL ALLPDF Converter trial software.
excesivă este dăunătoare, supraprotejarea induce infantilism afectiv şi tulburări de
To purchase, go to http://store.bcltechnologies.com/productcart/pc/instPrd.asp?idproduct=1
comportament);
- jocul are rol educativ, dezvoltă gândirea şi disciplina în colectivitate;
- independenţa mai mare faţă de familie;
- creşte capacitatea de apărare antiinfecţioasă, întărită şi prin imunizările (vaccinările
efectuate);
- patologia este dominată de: boli transmisibile, apariţia bolilor cu caracter imunologic;
- mortalitatea este scăzută.
Sfârşitul perioadei de preşcolar angajează părinţii, educatoarea şi medicul în pregătirea
psihologică a copilului pentru începerea procesului de învăţământ.
2.3.1. Perioada de şcolar mic începe de la vârsta de 6 ani şi durează până la vârsta de
10-11 ani la fete şi 12-13 ani la băieţi.
2.3.2. Perioada de şcolar mare sau pubertatea are o durată variabilă în raport cu sexul
şi condiţiile socio-economice, factori geografici şi factori psihologici.
În condiţiile ţării noastre, ea durează între 11-14 ani la fete şi 13-16 ani la băieţi şi se
caracterizează, în general prin:
- creşterea staturală în general mare, apoi lentă;
- modificări ale dimensiunilor şi a raportului dintre segmentele corpului;
- apariţia caracterelor sexuale secundare;
- apariţia menstrelor şi a ovulaţiei (la fete) şi a spermatozoizilor (la băieţi);
- dezvoltarea intelectuală, dar cu o mare labilitate psihică şi vegetativă;
- sensibilitatea şi rezistenţa mai scăzută la infecţii;
- mortalitatea scăzută.
II. Greutatea
Greutatea poate fi considerată cel mai bun indicator al creşterii şi nutriţiei. De aceea,
cântărirea periodică trebuie efectuată de 2-3 ori pe săptămână primele 6 luni de viaţă, odată pe
săptămână în semestrul al 2-lea, de 4 ori pe an în următorii 3 ani şi anual după 3 ani.
Cântărirea corectă impune folosirea aceluiaşi cântar (verificat şi etalonat periodic), copilul să
fie complet dezbrăcat şi înainte de alimentaţie. Valorile obţinute vor fi înregistrate pentru
evaluarea tendinţei de creştere (normală, deficitară, excesivă).
La naştere, greutatea cuprinsă între percentilele 10 şi 90 este de 2850-4050 g. Aceasta se
dublează la 4 luni (printr-o creştere ponderală cu 750 g pe lună în primele 4 luni) şi se
triplează la 12 luni (printr-o creştere ponderală cu 500 g pe lună în trimestrul al 2-lea de viaţă
şi câte 250 g pe lună în trimestrul al 3-lea).
Aprecierea aproximativă a greutăţii medii normale la diferite vârste se face cu ajutorul
formulelor:
la 3-12 luni: g (kg) = vârsta(luni) + 9
2
la 1-6 ani: g (kg) = vârsta(ani)x2 + 8
vârsta(ani)x7 – 5
la 6-12 ani: g (kg) =
2
Factorii care influenţează greutatea la naştere sunt: durata gestaţiei, malnutriţia maternă,
fumatul, alcoolismul, toxicomaniile, altitudinea mare, infecţiile intrauterine, toxemia
gravidică, insuficienţa placentară, sarcinile multiple. Toţi factorii enumeraţi se asociază cu
greutatea mică la naştere.
Nou-născuţii cu greutate la naştere cuprinsă între 2500-2800 g se numesc subponderali,
iar cei peste 4500 g se numesc supraponderali sau macrosomi.
În primele zile după naştere, apare scăderea fiziologică în greutate, care reprezintă 8-
10% din greutate la naştere şi se datorează eliminărilor de meconiu şi urină, aportului
inadecvat de lapte matern. Greutatea de la naştere este atinsă iar la vârsta de 10 zile.
Greutatea la naştere influenţează creşterea ulterioară. Astfel, copii cu greutate mică la
naştere au viteza mai mare de creştere în primii 2 ani de viaţă. Copiii cu întârziere la creşterea
uterină au o greutate absolut inferioară celor născuţi prematuri cu aceeaşi greutate iniţială.
Greutatea mare la naştere este risc pentru obezitate. Înaintea pubertăţii creşterea ponderală şi
staturală prezintă o nouă accelerare.
V. Circumferinţa braţului
Circumferinţa braţului sau perimetrul mediu al braţului măsurat la jumătatea distanţei
dintre acromion şi olecran, cu o bandă centimetrică este un bun indicator al stării de nutriţie,
reflectând atât dezvoltarea ţesutului adipos cât şi a masei musculare.
La naştere este cuprins între 9 - 10,5 cm (corespunzând percentilelor 10 - 90) la 1 an are
16 cm, la 2 ani are 16,2 cm la 3 ani - 16,5 cm (valori medii).
f. dezvoltarea psihomotorie
Dezvoltarea psihomotorie este un proces continuu de la naştere până la maturitate. La
baza acestui proces stă maturitatea progresivă a sistemului nervos central. Dezvoltarea se face
în sens cranio-caudal cu secvenţe identice pentru toţi copiii, dar vârsta la care apar este
variabilă, în funcţie de individ.
Evaluarea dezvoltării psihomotorii şi intelectuale se face prin analiza parametrilor
motorii, de dezvoltarea senzorială, a limbajului şi a relaţiilor sociale.
DEZVOLTAREA NORMALA
Dezvoltarea copilului de la nastere pana la varsta de 6 ani
Diagnosticul trisomiei 21
Cea mai fregventa anomalie cromozomiala si prima cauza de retanrd mintal 1/700 NN
pedominanta masculina
Incidenta creste cu varsta mamei
DIAGNOSITC PRENATAL – dupa acordare consintamantului informat
- echografie prenatatla in primul trimstru de sarcina : translucenta nucala >
percentila 95
- echografie prenatala din trimestrul al doilea : malformatii cardiace sau digestive,
femur scurt, hipoplazia oaselor nazale
- markerii serici: determinare sistematica intre sapt 14 si 17 de amenoree si HCG
si alfafetoproteinei acestia vor fi inlocuiti apoi cu cel din primul trimestru
- amniocenteza produsa in sap. 15 de amenoree pentru realizarea cariotipului fetal
daca :4
risc integrat > 1/250
exista semne echografice
antecedente in familie
permite depistarea in 80 pana l;a 85% din cazurile de trisomie 21
risc de avort spontan = 1%
DIAGNOSTIC CLINIC
RISC DE RECURENTA
TIP CITOGENETIC
Risc 1%
Trisomie 21 libera si omogena 95%
Risc <1%
Trisomie 21 in mozaic
Risc variabil intre 0 si 100%
Trisomie 21 prin translocatie
diagnostic clinic
BARBATI
FEMEI
b. SFAT GENETIC
Arbore genealogic
Situatie
Risc de transmitere
Femei purtatoiare de mutatie completa 50% risc de a avea un copil afectat
Risc de transmitele prin instabilitate :
- aproape 0 < 60 de copii
Femei purtatoare de premutatie
- 100% daca > 100 copii sau daca
exista deja un copil afectat
Barbati afectati TRANSMITEREA MUTATIEI LA FIICE
This page was created using BCL ALLPDF Converter trial software.
To purchase, go to http://store.bcltechnologies.com/productcart/pc/instPrd.asp?idproduct=1