Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale

al Republicii Moldova
Colegiul de Medicină din Orhei

Studiu indepedent la Genetică:

Consultul medicogenetic

A realizat: Busuioc Maria, gr.41

Profesor: Stăvilă Tamara

Orhei, 2019
 Cuprins:
- Definiție.
- Scopul și obiectivele consultării medicogenetice.
-Indicațiile pentru consultarea genetică.
-Organizare serviciului de asistență genetică medicală.
-Principiile de activitate și etapele consultului
medicogenetic.
-Riscul genetic și sfatul genetic.
-
reprezintă un tip de asistenţă medicală specializată şi este cea mai răspîndită metodă de
profilaxie a patologiei ereditare.

În strategia profilaxiei maladiilor genetice, congenitale şi ereditare o însemnătate practică

foarte mare se acordă consultului medico-genetic, care este considerat veriga principală,
pilonul ce uneşte strâns diferite aspecte din domeniile medicale, genetice, psihologice,
pedagogice şi sociale.

În cadrul consultului medico-genetic :

 se stabileşte diagnosticul patologiei genetice;
 se precizează natura genetică;
 se acordă un consiliere genetică bolnavului şi/sau familiei sale.

Scopul consultului medico-genetic constă în:

 determinarea riscului genetic;
 formarea grupelor de risc pentru apariţia patologiei genetice la urmaşi;
 elaborarea planului de profilaxie a patologiei ereditare în familie.
 Indicaţii pentru consultul medico-genetic:

1. Prezenţa în familie a unor copii cu anomalii de dezvoltare sau patologii ereditare;

2. Cupluri sănătoase la rudele cărora sau diagnosticat patologii genetice;
3. Naşterea copiilor cu malformaţii congenitale, defecte de tub neural, spina bifida etc.;
4. Unul din părinţi (mai rar ambii) sunt purtători de aberaţii cromozomiale structurale
echilibrate;
5. Copii cu deficienţe mentale, retard în dezvoltarea psiho-motorie, cognitiv-verbală şi
socială;
6. Reţinerea în dezvoltarea fizică şi sexuală a copilului;
7. Căsătoriile consangvine;
8. Avorturi spontane repetate, sarcini stagnate în evoluţie, deces perinatal, naşteri premature în
anamneză;
9. Sterlitatea primară a cuplului;
10. Evoluţie nesatisfăcătoare a sarcinii (oligo-, polihidroamnios, iminenţă de avort spontan);
11. Markeri ecografici caracteristici pentru aberaţii cromozomiale, malformaţii fetale
diagnosticate la gravide în timpul sarcinii;
12. Mame purtătoare de patologie X-lincată;
13. Naşterea copilului cu patologie recesivă gravă;
 ETAPELE CONSULTULUI MEDICO-GENETIC

I. Înregistrarea datelor personale şi a motivelor de consult

– în cadrul ecestei etape sunt analizate şi documentele
medicale existente;
II. Anamneza familială, materno-fetală, neonatală şi
postnatală;
III. Examen fizic – corelarea datelor anamnestice cu rezultatele
examenului fizic permit stabilirea unor ipoteze de
diagnostic;
IV. Examenele paraclinice, inclusiv cele genetice;
V. Analiza şi sinteza datelor clinice şi paraclinice pe baza
cărora este satbilit diagnosticul pozitiv şi cel diferenţial;
VI. Evaluarea prognosticului, a posibilităţilor de
recuperare şi a riscului genetic;
VII. Comunicarea verbală şi scrisă a rezultatelor –
comunicarea acestor date trebuie făcută individualizat,
verificînd dacă persoanele care sau adresat geneticianului au
înţeles interpretarea datelor medicale şi valoarea riscului de
recurenţă;
VIII. Urmărirea evoluţiei bolii la pacienţii diagnosticaţi.
 Particularităţile examenului clinic obiectiv în
cadrul consultului medico-genetic:
 precoce (chiar de la naştere, începând cu cele mai timpurii stadii ontogenetice)
 complet (în caz că se determină o anomalie unică izolată examenul este complet
pentru a se exclude altele deoarece anomaliile congenitale sunt deseori asociate)
 repetat (deseori în evoluţie pot să apară manifestări clinice noi, iar examenul
repetat permite stabilirea corectă diagnosticului )

Consultul și sfatul genetic:

Stabilește diagnosticul unei boli
Estimează implicarea factorilor genetici în patologia bolii
Asigură consilierea bolnavului și/sau a familiei sale
Este realizat de către un medic genetician cu pregătire medicală de bază și o
pregătire specifică în domeniul geneticii medicale
Reprezintă lucru în echipă, în care geneticianul reprezintă punctul de
convergență ce stabilește concluziile finale.
Consultul medico-genetic premarital
 Se acordă în următoarele situaţii:
 unul/ambii membrii ai cuplului sunt afectaţi de o boală cu determinism genetic,
 evidenţierea unei anomalii cromozomiale echilibrate la unul din membrii cuplului,
 consanguinitatea,
 în familia unuia dintre parteneri există cazuri de boli genetice,
 femeia > 35 de ani, bărbatul > 55 de ani,

 unul /ambii parteneri lucrează în mediu mutagen .

 cuplul consultant are un copil afectat de o boală genetică,

 există tulburări reproductive manifestate fie prin:

• sterilitate (masculină, feminină sau de cuplu)
• infertilitate (avorturi spontane repetate, nou-născuţi morţi malformaţi),

 există o afecţiune de bază a femeii ce solicită sfat genetic şi tratamentul acestei afecţiuni
poate influenţa dezvoltarea fătului.
Consultul medico-genetic
 Concepţii false referitoare la afecţiunile ereditare:
o Absenţa cazurilor de boală în familie înseamnă că boala nu este ereditară şi viceversa.

o Orice condiţie prezentă la naştere este ereditară.

o Traume psihice sau mentale din cursul sarcinii produc malformaţii.

o Dacă în familie există doar femei sau bărbaţi afectaţi, boala se transmite legat de unul
dintre comozomii sexuali.

o Bolile genetice sunt netratabile.

o Toate bolile genetice pot fi detectate prin analizele citogenetice.

o Un risc de 1:2 ar însemna că tot al doilea copil va fi afectat.

o În cazul unui cuplu consultant cu un copil afectat de o boală autozomal recesivă, cu

risc de 1:4, ar înseamna că următorii trei copii vor fi sănătoşi.
 Diagnosticul prenatal reprezintă o preocupare importantă,
permanentă pentru medicina contemporană şi una dintre
problemele prioritare din domeniul Geneticii Medicale.
Diagnosticul prenatal (DP) cuprinde un complex de măsuri şi metode,
îndreptate spre diagnosticarea dereglărilor morfologice,
structurale, funcţionale şi biologice de dezvoltare intrauterină a
organismului fătului.

DP a devenit un instrument important de cercetare în

MEDICINĂ, ce contribuie la reducerea semnificativă a
mortalităţii infantile şi micşorarea numărului copiilor
nou-născuţi cu anomalii cromozomiale şi malformaţii
congenitale.
Se dezvoltă din 1966 când Steel si Berg analizează structura cromozomilor din lichidul
amniotic. În 1967 Jacobson si Barter efectuează primul diagnostic prenatal al
anomaliilor cromozomiale.
Esenţa şi valoarea diagnosticului prenatal este determinată, în special, de informaţia cu
privire la genotipul şi manifestările fenotipice la feţi şi evitarea naşterii copiilor cu
patologii genetice grave incompatibile cu viaţa şi/sau cu impact major asupra sănătăţii
mentale, fizice, sociale a individului.

sunt considerate nişte teste sigure, aplicate pe scară largă,

iar specialistul, medicul genetician în cadrul consultului
medico-genetic informează corect şi complet, pe înţelesul
gravidei (probandului), rolul, avantajele, gradul de risc,
indicaţiile şi contraindicaţiile acestor investigaţii.
 Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) circa 2,5 – 3% din toţi nou-
născuţii prezintă la naştere diverse anomalii de dezvoltare şi malformaţii congenitale.
Totodată circa 1% sunt determinate de boli monogenice, aproximativ 0,5% - reprezintă
anomalii cromozomiale şi în jur de 1,5 – 2% revine malformaţiilor congenitale multiple
(MCM), cauzate de acţiunea teratogenă a factorilor exogeni şi endogeni.

În Republica Moldova DP se realizează la nivel populaţional prin intermediul metodelor de DP

invazive (biotehnologii de diagnostic citogenetic şi molecular-genetic) şi neinvazive
(testele screening – ului biochimic şi ecografic).

Dintre metodele de diagnostic prenatal neinvaziv al bolilor genetice, inclusiv al malformaţiilor

congenitale, menţionăm
screening-ul biochimic (triplu test), care
presupune examinarea nivelului alfa-fetoproteinei, gonadotropinei corionice şi estriolului
neconjugat, cel mai frecvent în săptămâna a 15 – 16 de sarcină.
Screeningul prenatal
 Se efectuează prin :
 determinarea concentraţiei unor markeri biochimici fetali din serul matern
 ecografie fetală
 Markerii fetali:
 proteine produse de făt
 hormoni produşi de unitatea feto-placentară.

Triplu test şi dozarea alfa-fetoproteinei

 Triplu test constă în determinarea:
 alfa-fetoproteinei (AFP),
 gonadotropinei corionice umane (hCG- fracţiunea beta),
 estriolului neconjugat (E3),
 între săptămâna 15-17 de sarcină, preferabil în săptămâna 15-16.
Triplu test
 Nivelul ↓ AFP în serul matern se corelează cu
prezenţa unei boli cromozomiale la făt.

AFP E3 hCG
Sdr. Down ↓ ↓ ↑
Sdr. Turner ↓ ↓ ↑
Trisomia 18 ↓ ↓ ↓
Triplu test
 Dozarea inhibinei A:
 Recent adăugată=> cvadruplu test
 Valorile ↑ în cazul unui triplu test pozitiv permit identificarea a 79% din feţii cu trisomie 21
 Triplu test pozitiv:
 Valoare orientativă
 Diagnosticul de certitudine:
 Ex. citogenetică a celulelor fetale !!!!!

 Nivel ↑ AFP în serul matern sau în lichidul amniotic:

 apar ca urmare a unui defect fetal

 permite diagnosticul unor defecte fetale:

 Defecte deschise de tub neural (spina bifida, anencefalia)
 Omphalocel, gastroschizis,
 Atrezia esofagiană şi intestinală,
 Sindromul nefrotic congenital,
 Hipoplazia dermică sau alte leziuni cutanate.
are anumite limite şi specific de utilizare:
 nu poate stabili un diagnostic cert;
 nu poate determina toate cazurile de anomalii
cromozomiale;
 evidenţiază un grup de gravide, la care riscul de
dezvoltare a anomaliilor cromozomiale şi
malformaţii congenitale este mai mare,
comparativ cu riscul complicaţiilor diagnosticului
prenatal invaziv.
 reprezintă, practic, cea mai utilizată metodă de diagnostic prenatal neinvaziv şi
profilaxie secundară a bolilor genetice, la care se recurge în scopul:
• determinării exacte a termenului sarcinii,
• evaluării stării fătului,
(corelând datele obţinute în mai
multe etape de examinare).

• diagnosticării anomaliilor de dezvoltare,

• depistării unor markeri ecografici specifici pentru
malformaţii şi aberaţii cromozomiale
(îngroşarea pliului nucal, hipoplazia osului
nasal, defectele de tub neural, spina bifida,
anencefalia - sunt doar unele semne ecografice
care pot suspecta patologii fetale grave).
Ecografia fetală de rutină
 Ecografia fetală:
• metodă neinvazivă,
• screening-ul ecografic 11-
13s+6z. săptămâni gestaţie
• Apoi: la 20-21 de s. g.
o echipament performant,
o multă experienţă.
Trăsături fetale asociate cu risc crescut de
anomalii cromozomiale
 îngroşarea pliului nucal este sugestivă pentru:
• sdr. Down (se evidenţiază în trimestrul I de sarcină)

 excesul de piele pe ceafă apare în:

• sdr. Down
• sdr. Turner

 întârzierea precoce a creşterii este semnalată în:

• trisomii,
• triploidii,
 placenta mare apare în:
• triploidii
• poate fi prezentă şi în talasemii sau în hidrops fetal

 despicăturile labio-palatine sunt observate la:

• fetuşii cu trisomii sau triploidii,
• în trisomia 13 se însoţesc de hipoplazie facială etc.
Diagnosticul prenatal (DP)
 act medical complex,
 înalt informativ,
 permite depistarea a numeroase anomalii congenitale şi boli genetice în perioada vieţii fetale,
 se realizează prin colaborare multidisciplinară din care fac parte:
• obstetricieni,
• ultrasonografişti,
• biochimişti
• geneticieni.
• Indicaţiile majore ale DP
 vârstă reproductivă avansată a părinţilor:
• femei > 35 de ani
• bărbaţi > 55 de ani

 screening-ul serului matern pozitiv /anomalii suspecte la ecografia de nivel I,

 prezenţa unei anomalii cromozomiale structurale la unul din părinţi,

 naşterea în familie a unui copil cu o anomalie cromozomială de novo,

 istoric familial de boală monogenică care poate fi diagnosticată la făt prin analize biochimice sau ale
ADN-ului,
 determinarea sexului fetal în cazul unui istoric familial pentru o boală legată de X dar care nu
beneficiază de un test specific,
rudele de gradul I ale pacienţilor cu:
• defecte de tub neural,
• malformaţie unică (în special de cord)
• sindrom plurimalformativ,
agresiuni teratogene în cursul sarcinii,
avorturi spontane recurente şi/sau nou-născuţi morţi,
alţi factori de risc:
• consangvinitatea,
• DZ I matern prost echilibrat,
• epilepsie la mamă tratată cu anticonvulsionante cu acţiune anti-folică.

Tehnici de diagnostic prenatal

 investigaţii, de regulă invazive,

 trebuie efectuate cât mai precoce

 prin metode neinvazive (ecografia de nivel II) :

 identificate malformaţiile şi anomaliile structurale caracteristice unor boli genetice

 metode invazive (biopsia de vilozităţi corionice, amniocenteza sau cordocenteza) se

folosesc în bolile al căror diagnostic necesită analize:
 citogenetice (bolile cromozomiale),
 biochimice (bolile metabolice)
 moleculare
Diagnosticul prenatal invaziv are o însemnătate
excepţională pentru consultul medico-genetic,
deoarece permite trecerea de la probabilitate la
prognosticul concret al sănătăţii copilului în
grupele cu risc genetic înalt pentru boli genetice -
anomalii cromozomiale şi boli monogenice.
Amniocenteza cu studiul cariotipului
fetal efectuată la a 16 – 18 s. a.
permite diagnosticarea celor mai
frecvente anomalii cromozomiale
numerice şi structurale.
Amniocenteza este procedura de obţinere a unei
probe de lichid amniotic prin puncţie
transabdominală, ghidată ecografic în scopul
examinării genomului fetal.
LA conţine celule de origine fetală, care pot fi supuse
investigaţiilor citogenetice şi moleculargenetice,
testelor ADN pentru depistarea mutaţiilor sau
cultivate pentru a efectua analiza cromozomilor.
* la 16-18 săpt. de gestaţie
• complicaţia majoră a amniocentezei
comportă un risc de 0, 5 – 0,7 %
de avort spontan.
• alte complicaţii rare sunt: infecţiile,
scurgerile de LA – în cca 0,3 % de cazuri.
Selecţia gravidelor pentru diagnosticul prenatal
citogenetic este efectuată de medicii geneticieni
conform indicaţiilor clinice:
 vârsta avansată a genitorilor,
 sarcini cu anamneza obstetricală agravată (avorturi
spontane, sarcini stopate în evoluţie, anembrionie,
infertilitate etc.
 părinţi purtători de aberaţii cromozomiale
echilibrate sau mozaici,
 markeri ecografici pentru patologie cromozomială,
 naşterea anterioară a copiilor cu malformaţii
congenitale unice sau multiple, nou născuţi morţi,
boli cromozomiale.
 acţiunea factorilor mutageni şi teratogeni în perioada
precoce a sarcinii, periconcepţional, per.
organogeneză etc.
Amniocenteza
 Implică aspirarea a 10-20
ml de lichid amniotic prin
puncţie transabdominală,
ghidată ecografic,

 Efectuată între
săptămînile 16-18 de
sarcină,

 Amniocenteza precoce, la
12-14 săptămîni de
sarcină.
Amniocenteza
 Lichidul amniotic obţinut:
 conţine celule fetale
 din descuamaţiile pielii/mucoaselor tractului urinar sau digestiv

 poate fi supus următoarelor analize:

 dozări enzimatice:
• AFP, şi acetilcolinesteraza (DTN)
• fosfataza alcalină intestinală (fibroza chistică)
 teste ADN pentru detectarea mutaţiilor,
 analiza cromozomială după cultivarea celulelor.

 Complicaţiile:

 sunt rare

 constau în principal în:

 inducerea avortului (risc de 0,5-1%)
 eşecul aspirării prin contracţia reflexă a uterului
 scurgeri mici de lichid amniotic
 infecţii
 lezarea fătului.
 Biopsia vilozităţilor coriale
 Se obţin fragmente de vilozităţi
coriale:
 recoltare sub ghidaj ecografic pe cale
:
o transcervicală (cu ajutorul unui cateter
flexibil)
o transabdominală
Cordonocenteza
Se efectuează de obicei la
saptamana 18-21 de gestație
Indicații:
 boli cromozomiale,
hemoglobinopatii, hemofilie
 rubeola, virus citomegalic
 incompatibilitate de grup
sangvin
 deficite imunologice
Riscul -5-15%. Se folosește
rar.
Diagnosticul molecular-genetic prenatal
 FISH - precizie de 99% cu
5.7% probe fals-pozitive si
fals-negative
 QF-PCR
- mai puțin material
- elimină contaminarea cu
materialul mamei
- mai ieftină
- aproape complet
automatizată.
1. Covic M., Ştefănescu D., Sandovici I. Genetica Medicală,
2011
2. Gorduza E. V. Compendiu de genetică umană şi medicală.
Iaşi, 2007
3. Bănescu C. Noţiuni de genetică în asistenţă medicală,
Tîrgu-Mureş, 2013
4. Sprincean M. Bolile genetice. Elaborare metodică. Chişinău,
2013
5. Бочков, Н.П. Клиническая генетика / Н.П. Бочков.
Мocквa, 2006
6. Джонс К. Наследственные синдромы по Дэвиду Смиту.
Атлас-справочник. Пер с англ. Москва, 2011
7. Козлова C., Демикова Н. Наследственные синдромы и
медико-генетическое консультирование. Атлас-
справочник. Изд. 3-е дополн. Москва, 2007