Cuprins

1. Digestia .......................................................................................................................... 2
1.1 Rolurile sistemului digestiv .......................................................................................... 2
1.2 Digestia la nivelul cavității bucale ............................................................................... 3
1.3 Digestia gastrică ........................................................................................................... 5
1.4 Digestia la nivelul intestinului subțire ......................................................................... 8
1.4.1 Secrețiile pancreatice .......................................................................................9
1.4.2 Secreția biliară ................................................................................................10
2. Absorbția la nivelul intestinului subțire ……………………………………………..12
3. Absorbția și secreția la nivelul intestinului gros ........................................................14
3.1 Activitatea secretorie a intestinului gros …………………………………………14
4. Concluzii și recomandări …………………………………………………………….16
5. Bibliografie …………………………………………………………………..……….17

1
 1.Digestia

Digestia reprezintă funcţia de nutriţie prin care se asigură transferul substanţelor nutritive
conţinute în alimente, al apei, vitaminelor şi mineralelor din mediul extern spre mediul intern al
organismului.
Absorbţia reprezintă transferul activ/pasiv de substanţe din lumenul tubului digestiv în
lichidul extracelular.

Componența sistemului digestiv

Sistemul digestiv este alcătuit din tubul digestiv și glandele anexe la nivelul cărora se
realizează digestia alimentelor, transformarea lor în produși absorbabili și eliminarea resturilor
neabsorbite.

1. Tubul digestiv (organe componente):

➢ Cavitate bucală;
➢ Faringe (nazo-, oro, laringofaringe), segment comun sistemelor digestiv și
respirator;
➢ Esofag;
➢ Stomac;
➢ Intestin subțire (duoden, jejun și ileon);
➢ Intestinul gros (cec, colon și rect)

2. Glande anexe:
✓ Glande salivare;
✓ Ficat;
✓ Pancreas.

1.1 ROLURILE SISTEMULUI DIGESTIV

1. Digestia şi absorbţia alimentelor – organele sistemului digestiv prin procese mecanice

și secretorii transformă alimentele în molecule mici, digerabile sub acţiunea enzimelor din tubul
digestiv şi care pot traversa epiteliile digestive.

2
 2. Apărare antiinfecţionasă - Tubul digestiv prezintă o suprafaţă mare de contact cu
mediul extern ce poate fi supusă la agresiuni multiple (bacterii, virusuri, fungi), mecanismul de
apărare fiind reprezentat de secreția de mucus, enzyme și de ţesut limfoid existent (aprox. 80%
din limfocite se găsesc în intestinul subţire).

Digestia este un proces complex, care se desfășoară în 4 etape:

~ Digestia bucală;
~ Digestia gastrică;
~ Digestia și absorbția la nivelul intestinului subțire;
~ Digestia și absorbția la nivelul intestinului gros.

1.2 Digestia la nivelul cavității bucale

Masticația este un act reflex involuntar care poate fi controlat și voluntar.
Rolurile masticației:
o Fragmentarea alimentelor;
o Formarea, lubrifierea și înmuierea bolului alimentar;
o Asigură contactul cu receptorii gustativi și eliberarea substanțelor odorante care vor
stimula receptorii olfactivi, inițiind secreția gastrică.
Un rol foarte important în procesul de digestie bucală îl are secreția salivară. Aceasta este
un proces de secreție al celor trei perechi de glande salivare mari: glande parotide, glande
sublinguale și glande submandibulare și a altorglande salivare mici diseminate în cavitatea bucală.
Sliva este un lichid transparent, usor opalescent, incolor, filant, este secretat continuu.
Volumul de secreție salivară produs în 24 de ore este cuprins între: 1000-1500 ml.
Debitul secretor salivar variază în funcție de perioada digestivă, fiind influențat și de
cantitatea alimentelor ingerat. Alimentele dure, uscate, stimulează puternic secreția de salivă dar
si de mucus (esential pentru formarea bolului alimentar).
pH-ul salivei este 6-7 (6.8 – pH-ul optic al amilazei salivare) iar densitatea salivei :
1.003 – 1.008 g/cm3 (hipotona fata de plasma sangvină).

COMPOZITIA CHIMICA A SALIVEI:

- 99.4% apă;
- 0.6% reziduu uscat: 0.02 % subst anorganice 0.4 % substante organice (enzime,
proteine, substanțe azotate neproteice, subsatanțe neazotate).

3
 SUBSTANŢE ANORGANICE: cloruri, bicarbonati, fosfati de Na, K, Ca. K+: - se
găsește în saliva în concentrație de 8 ori mai mare decat a plasmei - lipsa K+ din salivă sistează
secretia salivară.

- tiocianatul de potasiu (KSCN) este un produs de excreție salivară pentru că ajută la

eliminarea radicalilor ciani proveniți din metabolismul proteinelor. Are rol antiseptic și este
crescut la fumători.
- concentrația Na+ în salivă crește paralel cu debitul salivar
- sărurile de Ca din salivă sunt solubile în mediul acid.
SUBSTANŢE ORGANICE:
Amilaza salivara: hidrolizeaza la un pH optim de 6.8 legăturile glicozidice din molecula
de amidon fiert sau copt până la stadiul de maltoza, trecând prin stadii intermediare de dextrin;
Lipaza este prezentă în saliva nou-născutului - hidrolizează trigliceridele din lapte în
absența sărurilor biliare și a lipazelor pancreatice.
Lizozimul: - este substanța polipeptidică avand rol bactericid. Se găsește și în alte
secreții: lacrimală, gastrică.
Lactoferina → fixeaza Fe pe care-l scoate din circuitul de dezvoltare al microbilor → rol
bacteriostatic.
Proteine: Imunoglobuline: A, M si G. IgA
Mucina: este o mucoproteină cu următoarele roluri: dă aspectul filant, asigură
vascozitatea, se depune ca o peliculă fină la suprafața gingiei protejând împotriva traumelor
mecanice, lubrifiant și rol în menținerea pH-ului prin sistemele tampon.
Substanțe azotate neproteice: ureea acidul uric creatinină aminoacizi.
Substanțe organice neazotate: acidul lactic.

Rolurile salivei:
a. Protecția mucoasei bucale prin răcirea alimentelor firbinți, diluarea eventualului HCL
sau a secreției biliare care ar regurgita în cavitatea bucală, îndepărtarea unor bacterii;
b. Digestiv, începe digestia chimică amidonului până la stadiul de maltază.
c. Înlesnește masticația;
d. Excretă unele substanțe endogene și exogene;
În urma procesului de masticație și a formării bolului alimentar, acesta este împins către
următoarele compartimente ale tubului digestive prin deglutiție.

4
 Deglutiția cuprinde totalitatea activităților motorii care asigură transportul bolului
alimantar din cavitatea bucală în stomac. Este un act reflex care se desfășoară în trei timpi.
Timpl bucal (voluntar) – în momentul în care alimentele sunt gata pentru a fi înghițite,
sunt împinse în mod voluntar în faringe.
Timpul faringian ( involuntar) – bolul stimulează ariile receptive din jurul intrării în
faringe și generează o serie de contracții faringiene care au rolul de a împiedica pătrunderea
alimentelor în trahee.
Timpul esofagian – esofagul are în principal rolul de a transporta alimentele din faringe
în stomac.
3.3 Digestia gastrică
Digestia gastrică se realizează datorită mişcărilor muşchilor din peretele stomacului;
Aceste mișcări determină atât dilatarea stomacului în timpul depozitării bolurilor alimentare,
cât şi amestecarea lor cu sucul gastric şi înaintarea spre orificiul pilor.
În stomac, alimentele în urma activității secretorii și motorii ale acestuia, se
transformă din bol alimentar în chim gastric.
Stomacul are trei funcții majore: motorie, secretorie și endocrină.
Motilitatea gastrică sau activitatea motorie constă în amestecarea alimentelor solide
cu sucul gastric şi eliminarea intermitentă în duoden a chimului gastric format.
Funcția secretorie este realizată de mucoasa gastrică. Aceasta conţine celule
glandulare care sintetizează şi secretă substanţe organice (enzime, mucus, factor intrinsec
Castle) şi anorganice (acid clorhidric, apă, electroliţi). Sucul gastric este un amestec format din
produsul de secreţie al glandelor gastrice şi al celulelor epiteliale din mucoasa gastrică..
Cantitatea secretată zilnic este de aproximativ 2 – 2.5 litri, Ph între 1 și 2,5 la adulți, la sugar
fiind mai puţin acid (4,5).
Secreția gastrică, conține:
- apă - 99%, subs. anorganice – 0,6%, subs. organice- 0.4%.
A. Substanțele anorganice – HCl este necesar pentru digestia proteinelor;
B. Principalele substanțe organice sunt: enzimele și mucina.
Pepsina, forma activă a pepsinogenului, inițiază digestia proteinelor, pe care le
scindează până la stadiul de aminoacizi.
Labfermentul este secretat doar la sugar.

5
 Lipaza gastrică este o enzimă lipolitică ce hidrolizează doar lipidele ingerate sub
formă de emulsie. Cele mai importante substanţe care se găsesc în sucul gastric sunt prezentate
în tabelul 1.1.
Tabelul 1.1 – copmoziția sucului gastric
LOCUL UNDE SE
SUBSTANŢA ROLUL
SECRETĂ
solubilizează proteinele, formând
acidalbuminele, pregătindu-le pentru digestie celulele oxintice sau
Acidul - conferă pH-ul optim pentru acţiunea parietale, marginale
Clorhidric enzimelor gastrice; ale glandelor gastrice,
(HCl) - acţiune bactericidă situate mai ales în
- favorizează transformarea Fe3+ în Fe2+ stomacul acid.
absorbabil
enzimă proteolitică
-celulele peptice,
- hidrolizează proteinele, solubilizate în
principale, ale
prealabil de acidul clorhidric, transformându-
Pepsina glandelor gastrice, sub
le în peptide mai mici
formă inactivă, de
- la adult, în absenţa labfermentului, realizează
pepsinogen.
digestia proteinelor din lapte.
enzimă proteolitică
celulele peptice,
- prezentă numai în secretia gastrică a
Labfermentul principale (chief cells)
sugarului -în prezenţa ionilor de Ca transformă
ale glandelor gastric
cazeina în paracazeinat de Ca
- enzimă proteolitică
celulele principale ale
Gelatinaza - acţiune lichefiantă asupra câtorva
glandelor gastrice.
proteoglicani, în special asupra gelatinei.
enzimă lipolitică
-celulele principale ale
Lipaza - hidrolizează lipidele fin emulsionate din
glandelor gastrice
lapte, frişcă, maioneză
- amestecul unei glicoproteine numită mucină -celulele mucoase de
cu apa suprafaţă, mai ales de
Mucus
- protecţie mecanică şi chimică a mucoasei la nivelul glandelor
gastrice. pilorice.

6
 - formează un gel alcalin, care se dispune pe
suprafaţa epiteliului gastric, realizând protecţia
împotriva digestiei mucoasei de către pepsină şi
HCl.
- alături de HCO3- formează bariera alcalină,
protectoare a mucoasei gastrice
- lubrifiază alimentele.
- favorizează absorbţia vitaminei B12
(ciancobalamina) - în celulele oxintice,
- formează un complex cu această vitamină, care parietale ale mucoasei
Factor intrinsec
este absorbit în intestinul subţire gastrice, alături de
- când factorul intrinsec este absent sau în HCl
cantitate mică, apare deficitul de vit. B12.
-celulele G din:
-hormon, cu principală acţiune fiziologică de
✓ mucoasa
stimulare a secreţiei de HCl şi pepsinogen (faza
antropilorică
gastrică a secreţiei gastrice)
✓ mucoasa
-alte acţiuni:
duodenală
✓ rol trofic: stimulează creşterea mucoasei
✓ insulele
Gastrina gastrice şi a intestinului subţire
pancreatice (în viaţa
✓ stimulează motilitatea gastrică
fetală)
✓ stimulează secreţia de histamină din
✓ anumite
celulele enterocromafine-like
segmente ale
✓ stimulează secreţia de insulină, dar
sistemului nervos
numai după un prânz cu proteine.
(hipotalamus)
- hormon care inhibă eliberarea gastrinei
din celulele G, dar şi a altor hormoni implicaţi - hipotalamus;
în reglarea digestiei, ca secretina, - celulele endocrine
Somatostatinul
colecistochinina, VIP, GIP, enteroglucagonul - ale stomacului şi
inhibă direct celulele secretoare de enzime şi duodenului
HCl -deprimă motilitatea digestivă.
• ELECTROLIŢI:
• H+, Na+, K+, Mg2+, Ca2+ (cationi)

7
• Cl-, HPO4 2-, SO42- (anioni)
• anionul bicarbonic (HCO3-)
- este secretat de către celulele mucosae
- participă, alături de mucus, la formarea barierei protectoare gastrice
APA: 2 – 2,5 litri/24h
Activitatea endocrină este realizată de glandele din mucoasă.

1.4. Digestia la nivelul intestinului subțire

La acest nivel digestia este realizată cu ajutorul sucului pancreatic și a secreției biliare.

Funcţia digestivă a intestinului subţire

Prezenţa vilozităţilor intestinale creşte suprafaţă intestinală. Fiecare vilozitate conţine în axul
central o arteră, o venă, un vas limfatic şi filete nervoase.
Fiecare microvil de la polul apical al celulei conţine enzime ce continuă digestia
începută de salivă, stomac şi pancreas, în acelaşi timp introducând în interior compuşi ce pot fi
absorbiţi de sânge (nutrienţi).
În 24 de ore se secretă până la 3 litri de suc intestinal. Acesta fiind un lichid incolor
(exceptând ultima porţiune a intestinului, unde devine tulbure datorită bacteriilor şi celulelor),
cu un pH cuprins între 7 şi 8,3.
Sucul intestinal conţine peste 90 % apă. Pe lângă apă, acesta mai conţine substanţe
organice şi anorganice.
Substanţele anorganice sunt reprezentate de NaCl şi bicarbonaţi ce asigură
alcalinitatea sucului intestinal.
Substanţele organice sunt reprezentate de enzime. Cea mai importantă enzimă din suc
este pepsina. Această enzimă acţionează asupra proteinelor, denaturându-le. Pe lângă pepsină,
sucul intestinal mai conţine şi enterokinază, o enzimă proteolitică ce activează tripsinogenul
(enzimă secretată sub formă inactivă de către pancreas).
O altă enzimă prezentă în sucul intestinal este lipaza intestinală. Aceasă acţionează
asupra lipidelor.
Activitatea motorie a intestinului subțire este data de contracțiile de amestec și cele
de propulsie sau în masa.
Contracțiile de amestec fragmentează chimul de 8-12 ori pe minut.

8
 Mișcările de propulsie apar în orice parte a intestinului subțire, și se deplasează în
direcție anală cu o viteză de 0,5 – 2 cm/secundă. Timpul necesar chimului de a trece de la pilor
până la valva ileocecală este de 3-5 ore.
1.4.1 Secrețiile pancreatice
Pancreasul este o glandă anexă a tractului digestiv. La mamifere, pancreasul are o
dublă secreţie: exocrină şi endocrină. Sucul pancreatic este produsul de secreţie al pancreasului
exocrin. Sucul pancreatic îndeplineşte funcţii importante în digestia alimentelor. Prin
conţinutul bogat în bicarbonat contribuie la neutralizarea acidităţii chimului gastric şi creează
condiţii optime pentru activarea şi acţiunea enzimelor digestive. Conţine şi enzime care au
activitate intens proteolitică, lipolitică şi glicolitică, putând hidroliza parţial sau total
majoritatea alimentelor ingerate.
Celulele ductale secretă zilnic 1200-1500 ml suc pancreatic care conține o cantitate
mare de HCO3 acesta neutralizează aciditatea gastrică și regleză pH-ul în intestinul superior
Cantitatea de suc secretată la adult este în medie 700 – 1500 ml/24 de ore; cantitate
maximă 4000 ml/24 de ore. Secreţia este discontinuă, debitul secretor fiind mai abundent
postprandial, cu durată de aproximativ 3 ore.
Compoziţia sucului pancreatic: este variabilă, în funcţie de tipul alimentului sau al
excitantului care a determinat secreţia:
❖ apă 98,5 %
❖ reziduu uscat 1,5%, din care 50–60% sunt substanţe anorganice, iar 40–50%
substanţe organice.
Substanţe anorganice:
❖ bicarbonat de sodiu;
❖ cloruri;
❖ fosfaţi, potasiu, sodiu, calciu, magneziu, sulf, cupru, zinc.
Enzime proteolitice:
Endopeptidaze: tripsina, chimotripsina, elastaza, colagenaza. Hidrolizează legăturile
peptidice din interiorul lanţurilor peptidice.
Exopeptidaze: carboxipeptidazele. Acţionează la capetele lanţurilor polipeptidice.
Nucleaze: ribonucleaze şi dezoxiribonucleaze. Desfac legăturile interne ale nucleoproteinelor,
eliberând oligonucleotide. Enzimele proteolitice sunt sintetizate sub formă de proenzime,
activarea acestora efectuându-se în lumenul duodenal. Tripsinogenul este activat de
enterokinază, enzimă secretată de mucoasa duodenală, rezultând tripsină activă, care

9
acţionează atât autocatalitic, cât şi asupra celorlalte proenzime proteolitice, activându-le.
Enzime lipolitice:
➢ Lipaza: Acţionează asupra lipidelor emulsionate, în prezenţa sărurilor biliare şi Ca2+;
➢ Fosfolipaze;
➢ Colesterolesteraza. Sunt secretate sub formă activă în sucul pancreatic.
Enzime glicolitice:
• Amilaza pancreatică: este secretată sub formă activă în sucul pancreatic şi acţionează
asupra amidonului, producând hidroliza acestuia în dextrine şi maltoză.
1.4.2 Secreția biliară
Bila reprezintă produsul de secreţie exocrină, continua a ficatului, elaborată de
celulele parenchimatoase hepatice, având rol în digestia şi absorbţia intestinală. Secreţia biliară
(aproximativ 200-1100 ml/zi) drenată în canaliculele biliare intrahepatice, este colectată în
final în canalul hepatic şi apoi în canalul coledoc, prin care se varsă în duoden. Prin canalul
cistic, bila este transportată şi depozitată în vezicula biliară, unde se concentrează, prin
absorbţia apei; apoi se elimină intermitent în duoden, în perioadele digestive, prin contracţia
veziculei biliare şi relaxarea sfincterului Oddi.
Compoziția secreției biliare
1. Acizi biliari: sintetizați în hepatocite din colesterol prin combinație cu anumiți
aminoacizi și cu sodiu;
2. Pigmenții biliari: bilirubina si biliverdina sunt metaboliți ai hemoglobinei care,
ajunși în hepatocite, sunt excretați biliar și conferă bilei culoarea galbenă;
3. Lecitină;
4. Colesterol;
5. Eletroliți.
Rolurile sărurilor biliare:
Sărurile biliare au importante roluri în digestia şi absorbţia lipidelor.
1. Prin acţiunea tensioactivă emulsionează lipidele (trigliceridele), oferind o suprafaţă
mai mare pentru acţiunea lipazei pancreatice şi intestinale.
2. Rolul cel mai important al sărurilor biliare se exercită în absorbţia lipidelor şi a
vitaminelor liposolubile. Lipsa bilei şi a sărurilor biliare duce la pierderea prin fecale a 2/3 din
lipidele ingerate şi a vitaminelor liposolubile (A, D, E, K), precum şi instalarea unor
hipovitaminoze complexe;
3. Au o acţiune laxative;

10
4. Rol antiputrid - în lipsa sărurilor biliare nu se realizează digestia proteică, deoarece
grăsimile nedigerate se dispun la suprafaţa proteinelor, impiedicându-le digestia. Datorită
acestor fenomene, ar putea intensifica putrefacţia la nivelul colonului distal

Constituienţi Bila veziculară

Apă 84%
Reziduu uscat din care: 16%
Acizi biliari (mM) 290-340
Bilirubină (g/l) 0,5-1
Colesterol (g/l 1-9
Lecitine 3,5
Proteine 4,5
Na+ 140
K+ 12
Ca2+ 23
Cl- 25
HCO3- 10

11
 2. Absorbția la nivelul intestinului subțire

Absorbţia intestinală finalizează efortul digestiv prin trecerea produşilor finali în

mediul intern.
Funcția de absorbție a sistemlui digestiv este îndeplinită de intestinal subțire în cea
mai mare parte.
Prezenţa vilozităţilor intestinale creşte suprafaţă intestinală, foarte importantă această
suprafaţa deoarece serveşte la procesele de digestie şi absorbţie a alimentelor. Fiecare vilozitate
conţine în axul central o arteră, o venă, un vas limfatic şi filete nervoase. Absorbţia nutrienţilor
se realizează cu ajutorul enterocitelor ce prezintă microvili la un polul apical al celulei. Fiecare
microvil conţine enzime ce continuă digestia începută de salivă, stomac şi pancreas, în acelaşi
timp introducând în interior compuşi ce pot fi absorbiţi de sânge (nutrienţi). Celulele endocrine
întâlnite de-a lungul intestinului subţire formează sistemul APUD, ce va fi prezentat ulterior
(prezente în glandele Lieberkuhn).
Secrețiile intestinului subțire conțin mucus cu rol de protecție împotriva acțiunii
HCl, enzime (dizaharidaze, peptidaze, lipază gastrică) apă și electroliți.
a. Glucidele – Aportul zilnic de glucide este de 250-800g/zi, reprezentând 50-60%
din dietă.
Produșii finali ai digestiei glucidelor sunt glucoza și galactoza, care se absorb printr-
un mecanism de transport activ Na-dependent, precum și fructoza, care se absoarbe prin difuzie
facilitată.
b. Proteinele – dieta zilnică necesară unui adult este de 0,5 – 0,7g/kg corp. Pentru
a fi absorbite, proteinele sunt transformate în oligoelemente și aminoacizi.
Toată cantitatea de proteine este absorbită în intestin. Orice proteină care apare în
scaun provine din deritusuri celulare sau din bacteriile din colon.
c. Lipidele – aportul zilnic de lipide variază între 25 și 160g. Pentru a putea fi
absorbite trebuie să fie hidrosolubile, fapt ce se realizează în prezența sărurilor biliare.
Trigliceridele, fosfolipidele și colesterolul se combină cu proteine din epiteliul
celulelor intestinale și formează chilomicronii.
Lipidele trec în circulația limfatică.
d. Apa și electroliții
Apa – se absoarbe pasiv, izoosmotic, ca urmare a gradientului osmotic creat prin
absorbția electroliților și a subsatanțelor nutritive
12
 NaCl – absorbția se realizează prin proces pasiv
e. Viaminele și mineralele
1. Vitaminele liposolubile (A, E, D, K) se absorb
împreună cu celelalte lipide în intestinul proximal;
2. Vitaminele hidrosolubile se absorb prin transport facilitat sau prin transport activ
Na-dependent, în intestinul proximal;
3. Calciul se absoarbe cu ajutorul unui transportor legat de membrana celualară și
activat de vitamina D;
4. Fierul se absoarbe în jejun și ileon. Vitamina C stimulează absorbția sa.

13
 3.Absorbția și secreția la nivelul intestinului gros

3.1 Activitatea secretorie a intestinului gros

Procesul de fermentație la nivelul cecului, a colonului ascendent și în prima jumătate
a colonului transvers se află o floră microbiană nepatogenă, aerobă (bacilul coli si bacilul lactic)
care acționează asupra glucidelor nedigerate sau neabsorbite. Astfel, celuloza este scindată în
glucoză iar glucoza prin fermentație da naștere la acizi organici (lactic, butiric) și gaze (CO2,
CH4), produși ce vor fi eliminați.
Importanța florei de fermentație pentru carnivore și om consta în sinteza vitaminei K
și a vitaminei B12. Distrugerea acestei flore, prin administrarea nerațională a antibioticelor
poate avea consecințe grave asupra organismului.
Procesul de putrefacție are loc în ultima parte a colonului transvers și a colonului
descendent și se datorează prezenței la acest nivel a unei flore anaerobe de putrefacție. Acest
tip de bacterie atacă proteinele nedigerate și aminoacizii neabsorbiți, determinând reacții de
decarboxilare și dezaminare a acestora. În urma dezaminării rezulta NH3, substanța toxică ce
se absoarbe în sange si ajunge la ficat unde este neutralizată sub forma de uree;
prin decarboxilarea aminoacizilor aromatici rezultă substanțe toxice ca indol, fenol, scatol ce
dau materiilor fecale mirosul caracteristic. Prin decarboxilari rezulta CO2, SH2 si amine
(putrescina, cadaverina).
În urma proceselor amintite, chilul intestinal este treptat transformat în materii fecale,
din care 90% conțin resturi alimentare (celuloza, țesuturi elastice, elemente minerale insolubile,
fibre musculare și vegetale) iar 10% conțin mucus, epitelii descuamate, leucocite, bacterii. Din
500 ml chil intestinal se formează zilnic 150 g materii fecale. Bolul fecal, învelit în mucus este
propulsat spre colonul sigmoid unde se depozitează.
Intestinul gros prezintă un tip particular de motilitate, la nivelul acestuia lipsind
mișcările pendulare, iar mișcările peristaltice sunt puțin pronunțate.

Mișcările specifice colonului sunt lente și sunt de două feluri:

Mișcări de amestec- prin care conținutul colic este progresiv împins spre colonul
sigmoid.

14
 Mișcări de propulsie - „mișcările în masă”. Acestea apar de obicei de câteva ori pe zi;
cele mai numeroase durează 15 minute, în prima oră de la micul dejun. Din cei 1500ml de chim,
doar 80-200 ml se pierd prin fecale restul fiind absorbit.

Rolul principal al colonului este absorbția apei și electroliților (în jumătatea proximală)
și depozitarea materiilor fecale până la eliminarea lor (jumătatea distală). Colonul nu poate
absorbi mai mult de 2 -3 litri de apă/zi. Colonul absoarbe cea mai mare parte a sodiului și
clorului care nu au fost absorbite în intestinul subțire. Potasiul este secretat de către colon.

TIPARE DE CONTRACŢIE - se descriu trei tipuri de contracţii la nivelul tubului

digestiv
A. ÎNTRE MESE – tub digestiv aproape gol – contracţii care încep în stomac şi trec
lent de la un segment la altul, ajungând în intestinul subţire după aprocimativ 90 minute
1. complexe motorii migratoare - au rol de a îndepărta resturile alimentare şi
bacteriile din tubul digestiv superior spre intestinul gros;
B. În timpul meselor şi după mese:
2. mișcări peristaltice – sunt unde progresive de contracţie care trec rapid de la un
segment la altul. Fibrele musculare circulare se contractă înapoia alimentelor şi împinge
alimentele într-un segment receptiv, relaxat.
Viteza deplasării contracțiilor 2-25 cm/sec.
3. contracții segmentare - segmente scurte (1-5 cm) de intestin se contractă şi se
relaxează alternativ.
Zonele contractile – se contractă fibrele circulare şi se relaxează cele longitudinale
- Contracţii aleatoare, la intervale de timp variabile, asigură contactul
conținutului intestinal cu epiteliul absorbtiv.

- Contracții tonice – menţinute minute sau ore. Acestea apar la nivelul sfinceterelor, în
porţiunea anterioară a stomacului;
- Contacții fazice -sunt cicluri contracţie - relaxare alternante la câteva secunde – apar în
regiunea posterioară a stomacului și intestinul subţire.

15
 4. Concluzii și recomandări

După descrierea întregul proces putem desprinde următoarele concluzii:

1. digestia alimentelor începe în cavitatea bucală prin prelucrare mecanică
(mestecat) şi enzimatică, continuă în stomac prin acţiunea sucului gastric ce transformă bolul
alimentar într-o pastă continuă, dar acidă, ce trece în intestinul subţire.
2. Pentru a evita distrugerea celulelor de către acidul clorhidric, sucul pancreatic
este puternic alcalin şi neutralizează aciditatea.
3. Digestia continuă prin acţiunea celor trei substanţe din intestinul subţire – bilă,
secreţia pancreatică şi intestinală. Astfel compuşii din alimente sunt degradaţi în nutrienţi ce
pot fi absorbiţi în enterocit.
4. Digestia continuă în interiorul enterocitelor, iar alimentele ce nu au fost
absorbite ajung în intestinul gros, unde suferă procese de fermentaţie sau putrefacţie.
5. În final, alimentele nedigerate (sau neabsorbite, deoarece dacă aveau
dimensiunea potrivită pătrundeau în interiorul enterocitului) sunt eliminate împreună cu alte
celule moarte şi bacterii – materii fecale.
Așadar, digestia nu reprezintă doar un proces de degradare a alimentelor ingerate, ci
face posibilă hrănirea organismului cu substanțele necesare.
Pentru ca acest proces complex să se poată desfășura în condiții normale și organelle
să implicate să poată „funcționa” normal, recomand să se consume alimente sănătoase iar
mesele să fie servite regulat.

16
Bibliografie

1. Daniela Badea ,Tudor-Adrian Bălşeanu, Ionela Iancu, Maria Iancău, , 2009. Fiziologia
aparatului digestive. Lucrări practice. Unversitatea de medicină și farmacie din Craiova
2. Mircea Nedea, Niță Nedea, 2010. Anatomia și fiziologia omului, Editura
„UNIVERSITAS XX1”, Iași.
* http://www.ymed.ro/absorbtia-intestinala/
* https://anatomie.romedic.ro/absorbtia-la-nivelul-intestinului-subtire
* http://www.scientia.ro/biologie/corpul-omenesc/93-sistemul-digestiv.html

17