Încheierea Penală Nr. 27/2015

ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ

SECŢIA PENALĂ ŞI DE MINORI
DOSAR NR.(...) /a9
Operator de date cu caracter personal 8428
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 27/2015

Şedinţa Camerei de Consiliu din 15 ianuarie 2015
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ - V. G.
GREFIER – A. BIA. H.
DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE, SERVICIUL TERITORIAL C.

reprezentat prin procuror - A. M.
S-au luat spre examinare contestaţiile formulate de inculpaţii U.

H. D. , B. I. , P. V. , D. G. R. şi P. I. împotriva
încheierii penale fără număr din 16 octombrie 2014 a judecătorului de
cameră preliminară de la Tribunalului C. , având ca obiect legalitatea
sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire
penală.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că inculpaţii P. I.
şi B. I. , au depus la dosar, prin apărători aleşi, concluzii scrise.
De asemenea, se constată că mersul dezbaterilor şi cuvântul părţilor
au fost consemnate în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 8 ianuarie
2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Prin
încheierea din data de 8 ianuarie 2015 s-a amânat pronunţarea hotărârii
pentru data de 15 ianuarie 2015.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Prin încheierea penală din 16 octombrie 2014 a judecătorului de

cameră preliminară de la Tribunalului C. , în baza art.346 alin.1 C.pr.pen.
au fost respinse cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii U. H. D. ,
B. I. , P. V. , D. G. R. şi P. I. prin avocaţii aleşi şi în
consecinţă, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul
nr.4/P/2014 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie DNA Serviciul Teritorial C. privind pe inculpaţii:
U. H. D. , fiul lui D. Vicenţiu şi R. A. , născut la (...) ,
în C. -N. , domiciliat în C. -N. , str. Dimitrie B. nr. 10, ap. 1, jud.
C. , CNP 1. , cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de :
- luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cod Penal raportat la art. 6
din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod Penal,
(10 acte materiale);
din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod Penal
(7 acte
materiale);
- fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal
anterior cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod Penal în forma
1
participaţiei improprii ca instigator potrivit art. 52 alin. 3 Cod Penal (2 acte
materiale);
- complicitate la spălare de bani prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea
656/2002 cu aplic. art. 5 Cod Penal şi art. 48 alin. 1 Cod penal;
- luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cod Penal raportat la art. 6 din
Legea nr. 78/2000 şi art. 5 Cod Penal, totul cu aplic art. 38 alin. 1 Cod
penal;
B. I. , fiul lui I. şi Florica, născut la (...) în Huedin, domiciliat în
C. -N. str. Fabricii nr. 17 ap. 47, jud. C. , CNP 1. , cercetat pentru
săvârşirea infracţiunilor de :
- dare de mită prev. de art. 255 Cod penal anterior (art. 290 Cod penal)
raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplic, art. 35 alin. 1 Cod penal şi
art. 5 Cod Penal (7 acte materiale);
anterior cu aplic, art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod Penal în forma
materiale)
- spălare de bani prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea 656/2002 cu
aplic, art. 5 din Noul Cod Penal; totul cu aplic art. 38 alin. 1 Cod penal;
P. V. , fiul lui V. şi M. , născut la 30 octombrie 1968, în
corn. I. , domiciliat în I. nr. 460 jud. C. , CNP 1. , cercetat pentru
săvârşirea infracţiunii de :
- dare de mită prev. de art. 255 alin. 1 din Codul penal anterior (art.
290 Cod penal) raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1
Cod penal, art. 5 Cod Penal (10 acte materiale);
P. I. , fiul lui I. şi Nastaca, născut la 27 iulie 1967 în Băile Borşa,
jud. Maramureş, domiciliat în C. N. str. B. nr. 9 A, jud. C. , CNP 1.
, pentru săvârşirea infracţiunii de :
din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 Cod Penal şi
D. G. R. , fiul lui R. Dan S. şi I. , născut la 4 iunie
1968 în Râmnicu Vâlcea, domiciliat în oraş V. str. V. Ţ. nr. 1, jud.
Ilfov, CNP 1. , cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de :
290
Cod penal) raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 5 Cod Penal
290
Cod penal) raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 5 Cod Penal;
totul cu aplic art. 38 alin. 1 Cod penal.
S-a constatat legalitatea administrării probelor, precum şi a actelor de
urmărire penală efectuate în cauză.
S-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpaţii U. H.
D. , B. I. , P. V. , D. G. R. şi P. I. , urmând a se fixa
primul termen de judecată după rămânerea definitivă a prezentei încheieri.
Pentru a pronunţa această soluţie judecătorul de cameră preliminară a
reţinut că prin rechizitoriul nr.4/P/2014 din 19 iunie 2014 al Parchetului de
pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA Serviciul Teritorial C. au
fost trimişi în judecată inculpaţii:
1. U. H. D. , fiul lui D. Vicenţiu şi R. A. , născut la (...)
, în C. -N. , domiciliat în C. -N. , str. Dimitrie B. nr. 10, ap. 1,
jud. C. , CNP 1. , cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de :
2
din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod Penal,
(10 acte materiale);
din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod Penal
(7 acte
materiale);
anterior cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod Penal în forma
materiale);
- complicitate la spălare de bani prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea
656/2002 cu aplic. art. 5 Cod Penal şi art. 48 alin. 1 Cod penal;
- luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 Cod Penal raportat la art. 6 din
Legea nr. 78/2000 şi art. 5 Cod Penal, totul cu aplic art. 38 alin. 1 Cod
penal.
2. B. I. , fiul lui I. şi Florica, născut la (...) în Huedin, domiciliat
în C. -N. str. Fabricii nr. 17 ap. 47, jud. C. , CNP 1. , cercetat
pentru săvârşirea infracţiunilor de :
- dare de mită prev. de art. 255 Cod penal anterior (art. 290 Cod penal)
raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplic, art. 35 alin. 1 Cod penal şi
art. 5 Cod Penal (7 acte materiale);
anterior cu aplic, art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod Penal în forma
materiale)
- spălare de bani prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea 656/2002 cu
aplic, art. 5 din Noul Cod Penal; totul cu aplic art. 38 alin. 1 Cod penal.
3. P. V. , fiul lui V. şi M. , născut la 30 octombrie 1968, în
corn. I. , domiciliat în I. nr. 460 jud. C. , CNP 1. , cercetat pentru
săvârşirea infracţiunii de :
290 Cod penal) raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1
Cod penal, art. 5 Cod Penal (10 acte materiale), toţi în stare de arest
preventiv şi
4. P. I. , fiul lui I. şi Nastaca, născut la 27 iulie 1967 în Băile
Borşa, jud. Maramureş, domiciliat în C. N. str. B. nr. 9 A, jud. C. ,
CNP 1. , pentru săvârşirea infracţiunii de :
din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 Cod Penal.
5. D. G. R. , director dezvoltare în cadrul SC Uti Grup SA
B. , fiul lui R. Dan S. şi I. , născut la 4 iunie 1968 în Râmnicu
Vâlcea, domiciliat în oraş V. str. V. Ţ. nr. 1, jud. Ilfov, CNP 1. ,
cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de :
290
Cod penal) raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 5 Cod Penal
290
Cod penal) raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplic. art. 5 Cod Penal;
totul cu aplic art. 38 alin. 1 Cod penal.
Sub aspectul stării de fapt s-a reţinut pe scurt, în privinţa
inculpatului U. H. D. aceea că, în calitate de preşedinte al
3
Consiliului Judeţean C. a pretins de la inculpatul P. V. suma totală
de 693.224 lei, din care în perioada aprilie 2013-mai 2014, în mod repetat şi
în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a primit în zece tranşe suma totală de
134.500 lei pentru ca, în exercitarea prerogativelor şi atribuţiilor funcţiei
sale elective cu referire la cele reglementate de art. 104 alin. 1 lit. c, alin. 3
lit. a şi alin. 4 lit. a şi b din Legea 215/2001 a administraţiei publice locale,
să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ C. nemijlocit sau prin
mecanismele de finanţare reglementate de OUG nr. 28/2013 către unităţi
administrativ teritorial din judeţul C. , în vederea finanţării contractelor pe
care respectivele entităţi le aveau cu societatea Sinai Compimpex SRL
deţinută de inculpatul P. V. . (10 acte materiale).
În acelaşi timp, s-a reţinut că inculpatul U. H. D. , în calitate
de preşedinte al Consiliului Judeţean C. a pretins de la inculpatul B. I.
suma totală de 300.000 lei, din care în perioada octombrie 2012-martie
2014, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a primit în
şapte tranşe suma totală de 278.000 lei pentru ca, în exercitarea
prerogativelor şi atribuţiilor funcţiei sale elective cu referire la cele
reglementate de art. 104 alin. 1 lit. c), alin. 3 lit. a şi alin. 4 lit. a şi b
din Legea 215/2001 a administraţiei publice locale, să direcţioneze
alocări bugetare din bugetul CJ C. nemijlocit în vederea plăţii contractelor
derulate de SCC N. SA deţinută de inculpatul B. I. (7 acte materiale).
S-a reţinut şi faptul că inculpatul U. H. D. la data de 13 mai
2014 a convenit cu inculpatul B. I. ca acesta să procedeze la încheierea în
fals a contractului nr. 18/(...) 9, precum şi a facturii fiscale nr. 34/(...)
între una din societăţile deţinute de omul de afaceri, respectiv SC N. min
SRL cu societatea Centrul de Cercetări şi Studii Calitative şi Cantitative SRL,
reprezentată de suspectul Foia Ardelean Flaviu S. , ce atestă în fals o
convenţie comercială între cele două societăţi, acte folosite pentru a crea
aparenţa unei plăţi licite asupra unui studiu de piaţă - sondaj de opinie de
care a beneficiat preşedintele Consiliului Judeţean C. , în valoare de 5.000
euro, încercând astfel să disimuleze adevărata înţelegere între părţi,
respectiv plata unei sume cu titlu de mită.
La data de 13 mai 2014 acelaşi inculpat a convenit cu inculpatul B.
I. ca acesta să procedeze la încheierea în fals a contractului nr. 18/(...) ,
precum şi a facturii fiscale nr. 34/(...) între una din societăţile deţinute
de omul de afaceri, respectiv SC N. min SRL cu societatea Centrul de
Cercetări şi Studii Calitative şi Cantitative SRL, reprezentată de suspectul
Foia Ardelean Flaviu S. , acte care au fost semnate din partea societăţii
N. min de martorul Fărcaş Mugurel, care a acţionat fără vinovăţie (2 acte
materiale).
În final s-a reţinut şi că inculpatul U. H. D. la data de 9
aprilie 2014 împreună cu inculpatul P. I. a pretins de la inculpatul D.
G. R. - director de dezvoltare al SC UTI Grup SA suma de 20.000 euro,
câte 10.000 euro pentru fiecare din cei doi reprezentanţi ai Consiliului
Judeţean C. , pentru ca în exercitarea atribuţiilor şi prerogativelor funcţiei
elective (cu referire la cele prev. de art. 104 alin. 1 lit. b, alin. 3 lit. a din
Legea 215/2001), să promoveze în cadrul CJ C. un proiect de hotărâre şi să
emită o Hotărâre de Consiliu Judeţean, prin care să se aprobe în favoarea
societăţii UTI Hotel & Parking SRL în cadrul contractului de concesiune
derulat cu CJ C. , realizarea unei parcări long term pentru 108 locuri în
incinta Aeroportului Internaţional Avram Iancu C. -N. , sumă din care la
data de (...) a primit efectiv 5.000 euro.
4
În privinţa inculpatului B. I. se arată în actul de sesizare al
instanţei că în perioada octombrie 2012-martie 2014, în mod repetat şi în
baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a remis inculpatului U. H. D.
suma de 278.000 lei din suma totală de 300.000 lei pretinsă, pentru ca
acesta în exercitarea prerogativelor şi atribuţiilor funcţiei sale elective cu
referire la cele reglementate de art. 104 alin. 1 lit. c, alin. 3 lit. a şi alin. 4 lit.
a şi b din Legea 215/2001 a administraţiei publice locale, să direcţioneze
alocări bugetare din bugetul CJ C. nemijlocit în vederea plăţii contractelor
derulate de SCC N. SA pe care o deţinea (7 acte materiale).
Totodată, se afirmă că la data de 13 mai 2014 acest inculpat a
convenit cu inculpatul U. H. D. să procedeze la încheierea în fals a
contractului nr. 18/(...) , precum şi a facturii fiscale nr. 34/(...) între
una din societăţile deţinute de omul de afaceri, respectiv SC N. min SRL cu
societatea Centrul de Cercetări şi Studii Calitative şi Cantitative SRL,
reprezentată de suspectul Foia Ardelean Flaviu S. , ce atestă în fals o
convenţie comercială între cele două societăţi, acte folosite pentru a crea
aparenţa unei plăţi licite asupra unui studiu de piaţă- sondaj de opinie de
care a beneficiat preşedintele Consiliului Judeţean C. , acte care au fost
semnate din partea societăţii N. min de martorul Fărcaş Mugurel, care a
acţionat fără vinovăţie.
În acelaşi timp, se arată în cuprinsul rechizitoriului că inculpatul P.
V. a promis inculpatului U. H. D. suma totală de 693.224 lei din
care în perioada aprilie 2013-mai 2014, în mod repetat şi în baza aceleiaşi
rezoluţii infracţionale a remis în zece tranşe suma totală de 134.500 lei
pentru ca preşedintele Consiliului Judeţean C. , în exercitarea
reglementate de art. 104 alin. 1 lit. c, alin. 3 lit. a) şi alin. 4 lit. a şi b din
Legea 215/2001 a administraţiei publice locale, să direcţioneze alocări
bugetare din bugetul CJ C. nemijlocit sau prin mecanismele de finanţare
reglementate de OUG nr. 28/2013 către unităţi administrativ teritorial din
judeţul C. , în vederea finanţării contractelor pe care respectivele entităţi le
aveau cu societatea Sinai Compimpex SRL deţinută de inculpatul P. V.
(10 acte materiale).
Despre inculpatul P. I. , consilier judeţean în cadrul Consiliului
Judeţean C. , se arată că la data de 9 aprilie 2014 împreună cu inculpatul
U. H. D. a pretins de la inculpatul D. G. R. - director de
dezvoltare al SC UTI Grup SA suma de 20.000 euro, câte 10.000 euro pentru
fiecare din cei doi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean C. , pentru ca în
exercitarea atribuţiilor şi prerogativelor funcţiei elective (cu referire la cele
reglementate de art. 91 alin. 4 lit. a) şi b) din Legea 215/2001) să promoveze
în cadrul CJ C. un proiect de hotărâre şi să voteze favorabil o Hotărâre de
Consiliu Judeţean, prin care să se aprobe în favoarea societăţii UTI Hotel &
Parking SRL în cadrul contractului de concesiune derulat cu CJ C. ,
realizarea unei parcări long term pentru 108 locuri în incinta Aeroportului
Internaţional Avram Iancu C. -N. , sumă din care la data de (...) a
primit efectiv 5.000 euro.
În fine, se arată că inculpatul D. G. R. în calitate de director de
dezvoltare al SC UTI Grup SA, la data de 9 aprilie 2014 a promis
inculpaţilor P. I. , consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean C. şi
U. H. D. , preşedinte al Consiliului Judeţean C. suma de 20.000
euro, câte 10.000 euro pentru fiecare din cei doi reprezentanţi ai Consiliului
Judeţean C. , pentru ca în exercitarea atribuţiilor şi prerogativelor funcţiei
elective aceştia să promoveze în cadrul CJ C. un proiect de hotărâre şi să
5
voteze favorabil o Hotărâre de Consiliu Judeţean, prin care să se aprobe în
favoarea societăţii UTI Hotel & Parking SRL în cadrul contractului de
concesiune derulat cu CJ C. , realizarea unei parcări long term pentru 108
locuri în incinta Aeroportului Internaţional Avram Iancu C. -N. , sumă din
care la data de (...) a remis efectiv câte 5.000 euro pentru fiecare.
Instanţa a constatat că în termenul acordat în acest scop, au fost
formulate cereri şi excepţii de către inculpaţi prin apărătorii lor după
cum urmează:
I.Inculpatul P. V. .
În primul rând, se susţine că rechizitoriul reţine elementul material al
"promisiunii" la infracţiunea de dare de mita in condiţiile în care actele de
urmărire penală (procesul verbal de începere a urmăririi penale şi ordonanţa
de punere in mişcare a acţiunii penale) se refera exclusiv la "remitere".
Concret se arată că în actul de începere a urmăririi penale, în
ordonanţa de punere in mişcare a acţiunii penale şi la data de 29 mai 2014
când a fost formulată propunerea de luare a măsurii arestării preventive,
procurorii anticoruptie au reţinut ca, "in perioada aprilie 2013 - mai 2014,
inculpatul P. V. ar fi remis cu titlu de mita către inculpatul U. H.
D. sume de bani reprezentând "un procent de 15% din sumele alocate
bugetar de Consiliul Judeţean C. pentru contractele aflate in derulare de
către firma S.C. Sinai Com Impex SRL aparţinând omului de afaceri) suma
fiind pretinsa tocmai pentru ca, in calitatea sa de conducător al instituţiei
judeţene, să aloce sumele vizate de omul de afaceri.
La fila 7 din rechizitoriu, procurorii reţin ca "in perioada aprilie 2013-
mai 2014, din totalul sumei pretinse, inculpatul U. H. a primit efectiv
de la inculpatul P. V. suma totala de 134.500 lei, pentru ca la fila 9
din rechizitoriu procurorii să afirme că "pentru anul 2013, ca urmare a
demersurilor efectuate asupra preşedintelui Consiliului Judeţean C. prin
mecanismul de alocare bugetara reglementat de OUG 28/2013, S. C. Sinai a
beneficiat de suma totala de 3.174.000 lei. Aferent acestei sume, inculpatul
P. V. urma sa remită preşedintelui Consiliului Judeţean C. , cu titlu
de mita suma de 476.100 lei (calculata la 15 %), potrivit celor promise".
La fila 10 din rechizitoriu, procurorii afirma ca, la data de 21 martie
2014, inculpatul P. V. l-a contactat pe martorul Pop Razvan M. şi i-
a cerut o întâlnire derulata la Fabrica de bere C. -N. (...) Acesta a promis
remiterea sumei de 10.000 lei către preşedintele Consiliului Judeţean C. şi
i-a ceruit consilierului acestuia sa-i transmită ca va menţine promisiunea de
plata in procent de 15% din sumele alocate dacă va beneficia de alocări
integrale şi nu de plaţi parţiale ale contractelor."
Este evident că rechizitoriul introduce, ca element de fapt şi element
constitutiv nou al laturii obiective reţinuta in sarcina inculpatului P. V.
şi teza "promisiunii", nu numai aceea a "remiterii de bani" - aşa cum
acuzarea a înţeles sa precizeze obiectul inculpării pe parcursul urmăririi
penale.
Niciodată pe parcursul urmăririi penale inculpatului nu i s-au adus la
cunoştinţa acuzaţiile ca ar fi promis iniţial şi, mai apoi, prin intermediul
consilierului Pop Razvan M. , darea de bani, ci, exclusiv a fost acuzat de
remiterea banilor cu titlu de mita.
Acest aspect, realizat fără o anterioara schimbare a încadrării juridice
de către procuror şi cu toate consecinţele decurgând de aici (aducerea la
cunoştinţa inculpatului noua teza in acuzare, audierea sa, propunerea de
probe în apărare pe acest aspect, etc.) a viciat grav dreptul la apărare in sens
6
fundamental, lipsindu-l pe inculpatul P. V. de instrumentele legale
corespunzătoare unui proces echitabil.
Rechizitoriul îndeplineşte o funcţie complexa ca act de sesizare a
instanţei cu privire la judecarea unor fapte şi persoane, valabilitatea
conţinutului acestuia fiind condiţionată de o serie de elemente prevăzute
expres in art. 328 Cod procedură penală, astfel încât omiterea sau
determinarea lor eronata atrage nulitatea sesizării.
Din perspectiva faptelor care formează obiectul sesizării se impune ca
acestea să fie precis determinate înţelegându-se prin aceasta nu doar simpla
referire la o anumită faptă menţionată in succesiunea activităţii
inculpatului, ci descrierea detaliata a acelei fapte şi a împrejurărilor in care
a fost săvârşită.
Descrierea faptei trebuie să se refere la toate împrejurările de loc, timp,
mijloace, mod şi scop in care a fost săvârşită fapta in măsura in care aceste
aspecte au avut consecinţe asupra încadrării faptei reţinute. Descrierea
faptei trebuie sa cuprindă acţiunea sau inacţiunea inculpatului astfel încât
sa rezulte in mod concret şi cu certitudine actele materiale reţinute în
sarcina sa.
Aceasta precizare este cu atât mai importanta în cazul infracţiunilor ce
presupun modalităţi alternative de săvârşire - cum sunt cele din speta- fiind
in mod absolut necesara indicarea în mod concret in ce a constat acţiunea
(sau inacţiunea) inculpatului din enumerarea alternativa arătată in textul
legal (precizarea clara a ceea ce constituie "verbum regens").
Urmează a fi avute in vedere şi garanţiile procesuale menite sa asigure
aflarea adevărului, dreptul la apărare al inculpaţilor şi dreptul la un proces
echitabil reglementate atât prin art. 24 din Constituţie cât şi in art. 10 Cod
procedură penală. Aceasta obligaţie este înscrisa intre drepturile speciale ale
acuzatului stipulate in art. 6 paragraf 3 lit. a din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale potrivit căruia orice acuzat
trebuie sa fie informat in mod amănunţit asupra naturii şi cauzei acuzaţiei
aduse împotriva sa.
Curtea Europeană a explicat ce se înţelege prin "cauza" şi "natura
acuzaţie” aduse împotriva unei persoane, prin hotărârea adusa in cauza De
Salvador Torres c. Spaniei, arătând ca acestea se refera la faptele materiale
imputate care stau la baza acuzaţiei şi calificarea juridica a acesteia.
In cadrul aceleiaşi cauze, precum şi in altele similare (exemplu:
Matoccia c. Italiei) Curtea a considerat ca o informare precisa şi completa cu
privire la faptele care se reproşează acuzatului reprezintă o condiţie esenţiala
pentru echitatea procedurilor judiciare. S-a mai arătat ca acest lucru trebuie
făcut prin intermediul actului de acuzare, care nu trebuie să fie caracterizat
prin imprecizie cu privire la detaliile esenţiale, sens in care s-a exemplificat
locul şi data comiterii infracţiunii imputate.
Un alt aspect ce urmează a fi avut in vedere tot pentru satisfacerea
aceloraşi exigente, presupune obligativitatea procurorului de a indica în
rechizitoriu probele pentru fiecare învinuire în parte pentru a oferi
acuzatului posibilitatea de a proba potrivit art. 99 alin 2 Cod procedură
penală lipsa de temeinicie a acestora.
Neregularităţile din actul de sesizare cu privire la faptele pentru care
sunt acuzaţi inculpaţii şi încadrările juridice ar conduce la imposibilitatea
pregătirii şi exercitării apărării cu privire la acuzaţiile aduse.
Unul dintre principiile procesului penal, care îşi găseşte fundamentarea in
art. 24 din Constituţie - prevăzut ca o garanţie – îşi găseşte concretizarea
dreptul la apărare al părţilor in tot cursul procesului penal.
7
În art. 10 C.p.p, se reglementează in mod concret conţinutul acestui
drept, prin evidenţierea mijloacelor de apărare, respectiv atât drepturile
procesuale acordate părţilor, cât şi garanţiile procesuale prin care pârtilor li
se da posibilitatea deplinei exercitări a drepturilor procesuale recunoscute.
Din categoria drepturilor procesuale pe care le au părţile în cadrul
procesului penal se înscriu dreptul suspectului sau inculpatului de a
cunoaşte faptele de care este suspectat ori inculpat, de a nu face nicio
declaraţie, de a avea un apărător, de a participa la efectuarea urmăririi
penale, de a i se prezenta probele şi dosarul, de a folosi limba materna in
fata organelor judiciare sau de a beneficia de un interpret.
În categoria garanţiilor procesuale ale pârtilor, se evidenţiază
obligaţiile pe care le au organele de urmărire penală de a aduce la cunoştinţa
părtilor drepturile pe care acestea le au, de a le ajuta in exercitarea lor,
întrucât, dacă părţile nu au cunoştinţa despre existenta lor, nu pot
beneficia de ele.
Asigurarea dreptului la apărare trebuie sa fie realizata in mod exclusiv,
nu formal, prin întocmirea actelor procedurale corespunzătoare.
Ori, in prezenta cauza, pe ambele laturi ale dreptului la apărare fata
de inculpatul P. V. , s-au nesocotit prevederile procesual penale
imperative, nefiind realizata o exercitare efectiva, deplina, completa a
dreptului la apărare a acestuia.
Astfel, in ceea ce priveşte aducerea la cunoştinţa a faptelor, deşi
procurorii au întocmit actele procedurale ce se impuneau, au încălcat, în
mod efectiv, asigurarea dreptului la apărare al inculpatului, prin neaducerea
la cunoştinţa a unui element de fapt in acuzare.
Apărarea apreciază ca aceste încălcări nu pot fi sancţionate cu nulitate
relativa şi nu se poate susţine teoria ca acestea ar putea fi acoperite prin
administrarea probatoriului in mod direct, oral şi nemijlocit, in fata instanţei
de judecata. Şi aceasta întrucât, chiar dacă controlul probatoriului
administrat in cursul urmăririi penale revine instanţei de camera
preliminară şi de prima instanţa, acestea nu pot complini toate garanţiile
procesuale conferite de legiuitor fazei de urmărire penală. În plus, dacă o
asemenea teorie s-ar admite, ar însemnă că readministrarea probatoriului in
faza de judecată ar dobândi un caracter exclusiv, iar procesul de apreciere al
probelor ar fi afectat, in condiţiile in care probele nu au o valoare dinainte
stabilita, iar aprecierea probelor se face de organul de urmărire penală sau
de instanţa de judecata in urma examinării tuturor probelor administrate.
(in acest sens Decizia 768 /16 aprilie 2008 a Înaltei Curţi de C. şi
Justiţie, in dosar (...) ).
În al doilea rând, se apreciază că rechizitoriul nu explica elemente
esenţiale ale situaţiei de fapt şi nu face o descriere completa a faptelor
reţinute in sarcina inculpatului.
La filele 17 şi 18 din rechizitoriu, procurorii emit doua teze in acuzare:
- ca "inculpatul P. V. se folosea de preşedintele Consiliului
Judeţean C. pentru a obţine alocările bugetare necesare plaţilor pentru
contractele pe care firma sa le avea în derulare, in schimbul acestor alocări
fiind remise sumele de bani cu titlu de mită";
- ca "probele ar confirma că mita era calculată procentual prin
alocarea unei cote de 15% la sumele alocate bugetar, iar remiterea acesteia
avea loc in transe, ori de cate ori firma inculpatului P. V. beneficia de
resurse bugetare alocate".
Totodată procurorii afirma ca "este fără dubiu că banii proveniţi de la
inculpatul P. V. (şi primiţi de inculpatul U. H. -n.n.,) nu
8
reprezentau o sponsorizare pentru campania electorala, ci erau bani primiţi
cu titlu de mita" (fila 23 rechizitoriu).
Dincolo de afirmaţiile cu titlu generic din rechizitoriu, procurorii
anticorupţie nu precizează când şi in ce condiţii ar fi fost realizată presupusa
înţelegere dintre U. H. şi P. V. , anterior datei aprilie 2013.
Mai mult, nu se stabileşte in ce condiţii, când, unde şi care sunt
probele care indica faptul expus de acuzare conform căruia presupusa
înţelegere ar fi purtat asupra unui procent determinat (cota de 15%) din
sumele alocate bugetar.
Aceasta "scăpare" a rechizitoriului nu este lipsita de importanta
întrucât este contrazisa printr-un simplu calcul matematic: analiza sumelor
alocate bugetar firmelor deţinute de inculpatul P. V. şi raportarea
acestora la procentul de 15% conduc la sume de bani cu mult mai mari
decât cele remise efectiv de către inculpatul P. V. .
În speţa, formularea unor acuzaţii imprecise, ambigue, generale, de
maniera celor descrise mai sus, fără a se arata aspecte esenţiale care
dovedesc învinuirea ce i se aduce inculpatului P. V. , încalcă flagrant
dreptul de apărare ca element esenţial al dreptului la un proces echitabil,
singurul remediu fiind refacerea actului de sesizare in integralitatea sa.
În baza dispoziţiilor art. 29 alin. 4 din Legea nr. 47/1992 republicată,
precum şi pentru motivele ce se vor arata ulterior, s-a solicitat sesizarea,
prin încheiere, a Curţii Constituţionale in vederea soluţionării EXCEPŢIEI
DE NECONSTITUŢIONALITATE a dispoziţiilor art. 344 alin.4 Cod procedură
penală, care încalcă dispoziţiile Constituţiei României după cum vom
prezenta în cele ce urmează.
I. Cererea este admisibilă întrucât:
a) nu este contrară disp. art. 29 alin.1 din Legea nr. 47/1992. Ea
priveşte neconstituţionalitatea unor dispoziţii dintr-o lege în vigoare, iar
textul criticat pentru lipsa de concordanţă cu dispoziţiile constituţionale
condiţionează strict soluţionarea cauzei in faza camerei preliminarii;
b) este ridicată de către una dintre părţile din prezenta cauză;
c) În fine, prevederile dispoziţiilor art. 344 alin.4 Cod procedură penală
nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale, printr-o decizie anterioară a
Curţii Constituţionale.
II. Cererea este (şi) întemeiată.
II.1. În noul Cod de procedură penală, camera preliminară este
reglementată de art. 342 Cod procedură penală care stabileşte obiectul
instituţiei: verificarea, după trimiterea in judecata, a competentei şi a
legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării
probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Cu alte cuvinte ceea ce trebuie sa decidă judecătorul de camera
preliminară este dacă va investi sau nu va investi instanţa de judecata cu
judecarea fondului cauzei respective.
Art. 342 Cod procedură penală trebuie coroborat cu art. 3 alin. 6 Cod
procedură penală potrivit căruia "asupra legalităţii actului de trimitere in
judecata şi a probelor pe care se bazează acesta (...) se pronunţa judecătorul
de camera preliminară, in condiţiile legii".
În plus, potrivit unei opinii doctrinare expusă in prefaţa Noului Cod de
procedură penală, s-a afirmat ca acest nou Cod structurează procesul penal
in 4 faze procesuale - urmărirea penală, camera preliminară, judecata şi
executarea hotărârii penale definitive - iar in cadrul acestor faze procesuale
exista mai multe etape procesuale, dintre care camera preliminară are o
singura etapa, respectiv judecata in camera preliminară (in acest sens,
9
Mihail Udroiu "prefaţa la Codul de procedură penală", editura CH Beck, B.
, 2010).
Este, aşadar, evident ca faza camerei preliminare se caracterizează
printr-o etapa de judecata, printr-un proces de judecata a cererilor şi
excepţiilor formulate de către părţi.
Conform dispoziţiilor procedurale, procedură in camera preliminară
este una scrisa, lipsita de contradictorialitatea judecaţii in prima instanţa
sau în căile de atac, caracter scris potentat de obligaţia judecătorului de
camera preliminară de a comunica cele invocate de inculpat, sau chiar din
oficiu, exclusiv către Parchet, deci exclusiv către acuzare.
Având în vedere obiectul judecaţii in camera preliminară, procedură
scrisă instituită şi soluţiile pe care le poate pronunţa judecătorul de camera
preliminară, apărarea apreciază ca aceasta instituţie se poziţionează ca faza
distincta a procesului penal, de control de legalitate a posteriori asupra
actului de sesizare. Controlul jurisdicţional al camerei preliminare se înscrie
in sfera întregului proces penal ca o faza distincta, cu obiect propriu şi
particularizat, diferit de cele prescrise pentru fiecare faza procesuala in
parte.
Însă, nu este mai puţin important a se sublinia ca acest control
trebuie să fie unul legal ("in condiţiile legi?) şi obligatoriu, indiferent de
natura sau complexitatea cauzei cu care instanţa a fost investita şi trebuie
făcut ţinând cont de principiile egalităţii armelor, aflării adevărului şi
echităţii procesului penal.
11.2. Art. 344 Cod procedură penală statuează că: "După sesizarea
instanţei prin rechizitoriu instanţei, dosarul se repartizează aleatoriu
judecătorului de cameră preliminară.
În cazurile prevăzute de art.90, judecătorul de cameră preliminară ia
măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu şi stabileşte, în funcţie
de complexitatea şi particularităţile cauzei, termenul în care acesta poate
formula în scris cereri şi excepţii cu privire la nelegalitatea administrării
probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, care nu
poate fi mai scurt de 20 de zile.
La expirarea termenului prevăzut la alin. 2 şi 3, judecătorul de cameră
preliminară comunică cererile şi excepţiile formulate de către inculpat ori
excepţiile ridicate din oficiu parchetului, care poate răspunde, în scris, în
termen de 10 zile de la comunicare."
Acest text din Codul procedură penală, încalcă dispoziţiile art.16, 21,
24 din Constituţia României texte care statuează următoarele:
ARTICOLUL 16
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi
fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
ARTICOLUL 21
(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a
libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor
într-un termen rezonabil. ARTICOLUL 24 (1) Dreptul la apărare este garantat
Mai exact textul procedurii penale încalcă dreptul la un proces
echitabil şi dreptul la apărare, în sensul că în acesta fază prealabilă
tranzitorie a procesului penal, faza care este reglementată ca o fază
nepublică, scrisă şi contradictorie, de către legiuitor, inculpatul nu va lua la
cunoştinţă de excepţiile ridicate din oficiu de către judecătorul de cameră
10
preliminară care potrivit art.344 alin .4 teza 1 va comunica aceste excepţii
doar Parchetului, o astfel de obligaţie legală nefiind inclusă în textul analizat
în ceea ce îl priveşte pe inculpat.
De asemenea, inculpatul personal sau prin apărător ales în termenul
stabilit de judecătorul de cameră preliminară conform art. 344 alin 3 Cod
procedură penală, va depune în scris cererile şi excepţiile pe care le găseşte
întemeiate, referitor la sesizarea instanţei de judecată şi la legalitatea
probelor administrate în cursul urmăririi penale, aspecte scrise care se
comunică, conform art. 344 alin. 4 teza a II-a Cod procedură penală, doar
Parchetului care în termen de 10 zile poate să răspundă în scris.
Pentru respectarea dreptului la apărare astfel cum este reglementat în
art. 24 din Constituţia României era necesar ca punctul de vedere al
Parchetului -astfel cum este redactat şi comunicat judecătorului de cameră
preliminară, în această fază nepublică - să fie comunicat şi inculpatului,
astfel încât acesta să poată lua la cunoştinţă de conţinutul său şi să aibă
posibilitatea să formuleze apărări pertinente şi concludente, în cunoştinţă de
cauză.
Prin modalitatea în care este reglementată procedură de cameră
preliminară în textul art.344 alin. 4 din Cod procedură penală se încalcă, de
asemenea, dreptul la un proces echitabil şi liberul acces la justiţie, părţile şi
participanţii la procesul penal nefiind în măsură să exercite o egalitate de
arme,ş\ să existe o respectare a principiilor previzibilităţii şi
proporţionalităţii penale astfel cum au fost consacrate de către Curtea
Europeană a Drepturilor Omului prin deciziile pronunţate.
Dreptul la un proces echitabil nu are o dimensiune unică, ci reflectă
un drept complex, care presupune o serie de exigenţe, pe care legiuitorul
intern, dar şi cei care sunt chemaţi să aplice legea, inclusiv destinatarii
acesteia, trebuie să le respecte. Legea procesuală penală trebuie să dea
dovadă de claritate, acest aspect a reprezentat şi cauza încălcării dreptului
la un proces echitabil în speţa Coeme c.Belgia. În această situaţie, Curtea a
observat că scopul principal al dispoziţiilor procedurale este acela de a
proteja inculpatul împotriva abuzului autorităţilor, apărarea fiind puternic
influenţată de existenţa omisiunilor şi a lipsei de claritate a dispoziţiilor
procesual penale. În consecinţă, Curtea a considerat că "incertitudinea
cauzată de lipsa regulilor procedurale îl dezavantajează în mod considerabil
pe inculpat, în ce priveşte urmărirea penală, şi judecata acestuia, această
incertitudine privându-l astfel pe domnul Coeme de un proces echitabil,
încălcându-se art.6 din Convenţie".
Aceeaşi situaţie se constată şi în cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni
vs.România, fie a unei intrepretări neclare, neprevizibile şi deci eronate a
instanţelor cauza Pessino vs. Franţa, cauza Coeme vs. Belgia.
Deşi caracterizata prin forma scrisă şi, deci, necontradictorie, analiza
cererilor formulate in camera preliminară nu poate fi externa unui proces de
judecata definit ca atare, dintotdeauna, de lege. Or, "judecata" este modul in
care instanţa de judecata, inclusiv în faza camerei preliminare, îşi exercită
atribuţiile in mod activ, încearcă desluşirea pricinii, urmăreşte înţelegerea
scopului şi rolului cererilor şi excepţiilor formulate de părţi, in lumina
principiilor echităţii şi aflării adevărului.
Faţă de toate aceste considerente, se solicită în baza art. 346 C.p.pen.
şi ale Legii 47 /1992, restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi
penale şi a rechizitoriului şi după constatarea ca fiind îndeplinite condiţiile
legale prev. de art. 29 din Legea 47/1992, sesizarea Curţii
11
Constituţionale pentru a se pronunţa asupra excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. 4 Cod procedură penală.
II. Inculpatul B. I. a solicitat, in temeiul dispoziţiilor art. 345 alin. 2
NCPP, trimiterea dosarului la procuror, în vederea remedierii
neregularităţilor sesizate şi, in măsura in care acesta nu va proceda in
consecinţă, a solicitat, in acord cu dispoziţiile art. 346 alin. 3 lit. a C.p.pen.,
restituirea cauzei la parchet.
Totodată, au fost contestate toate probele administrate in faza de
urmărire penală, in acord cu dispoziţiile art. 374 al. 7 C.p.pen. solicitându-
se readministrarea lor.
În primul rând, s-a invocat constatarea încălcării dispoziţiilor legale în
ceea ce priveşte efectuarea unor acte de urmărire penală, cu consecinţa:
a) excluderii probelor obţinute în etapa actelor premergătoare, ele
nefiind consemnate în proces-verbal, potrivit dispoziţiilor art. 224 alin. 3 din
vechiul C.p.pen.
b) excluderii probelor obţinute între data de 01 februarie 2014
(intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură penală) şi 11 februarie 2014
(momentul începerii urmăririi penale in rem), întrucât au fost obţinute în
afara oricărui cadru procesual legal.
Aşa cum rezultă din actele dosarului de urmărire penală, la data de 10
ianuarie 2014, DNA s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea, de către
inculpatul B. I. a infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 255 Cod penal,
rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Sesizarea din oficiu a vizat mai multe
persoane şi mai multe fapte imputate acestora. în perioada imediat
următoare, s-au efectuat în cauză, după cum şi DNA menţionează, acte
premergătoare. S-a solicitat astfel, la data de 20 ianuarie 2014, Curţii de
Apel C. , autorizarea interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice şi a
celor purtate în mediu ambiental. Cererea DNA a fost admisă prin încheierea
Curţii de Apel C. emisă in dosar nr. (...) , emiţându-se, între altele, şi
autorizaţia nr. 13/(...) (vol. V fila 40), de interceptare şi înregistrare a
convorbirilor telefonice şi in mod ambiental, precum şi de luare de imagini în
privinţa subsemnatului.
La data de 11 februarie 2014, s-a dispus începerea urmăririi penale
in rem şi s-au efectuat mai multe acte de urmărire penală, constând în
esenţă în interceptări de convorbiri telefonice sau ambientale şi în
supravegheri ale persoanelor vizate. La data de (...) s-a dispus extinderea
urmăririi penale şi pentru alte fapte, iar la data de (...) , s-a dispus
continuarea urmăririi penale şi faţă de inculpatul B. I. , care a dobândit
calitatea de suspect.
Văzând momentele mai sus evocate, in care s-a desfăşurat urmărirea
penală, dar şi actele efectuate în dosar, se impun următoarele precizări:
1. Având în vedere faptul că sesizarea organelor de urmărire penală s-
a făcut sub imperiul Vechiului Cod de procedură penală, respectiv la data de
10 ianuarie 2014, iar urmărirea penală a fost începută in rem la data de 11
februarie 2014, dar şi faptul că Noul Cod de procedură penală, care este de
imediată aplicare, a intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014, trebuie
constatate următoarele aspecte:
- între momentul sesizării organului de urmărire penală şi data intrării
in vigoare a Noului CPP, respectiv 10 ianuarie 2014- 1 februarie 2014, toate
actele care s-au efectuat în cauză sunt circumscrise actelor premergătoare,
care pot fi valorificate ca probe în procesul penal doar dacă se regăsesc
consemnate în procesul verbal de care fac menţiune dispoziţiile art. 224 alin.
3 din Codul de procedură penală anterior.
12
- între momentul 01 februarie 2014-11 februarie 2014, având în
vedere faptul că Noul Cod de procedură penală, care este de imediată
aplicare, nu mai prevede procedura actelor premergătoare, ci, pentru a fi
într-un cadru procesual penal, este necesară începerea urmăririi penale in
rem, potrivit art. 305 NCPP; având în vedere şi faptul că urmărirea penală in
rem a fost începută doar in data de 11 februarie 2014, concluzia care se
impune este aceea că orice act a fost efectuat în dosarul cauzei între data de
01 februarie 2014 şi 11 februarie 2014, a fost efectuat în afara vreunui
cadru procesual legal (nefiind nici sub incidenţa prevederilor Vechiului CPP,
dar nici sub incidenţa prevederilor NCPP, atâta vreme cât nu a fost începută
urmărirea penală).
2. O a doua precizare care trebuie făcută este aceea că, potrivit
dispoziţiilor legale din Noul Cod de procedură penală, respectiv art. 102 alin.
2, probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal, iar
potrivit aceluiaşi articol, alineatul 4 prevede că probele derivate din cele
obţinute în mod nelegal, se exclud. Prin urmare, există o sancţiune expres
prevăzută de Codul de procedură penală în privinţa probelor obţinute în mod
nelegal, respectiv excluderea lor, neutilizarea lor in procesul penal.
Raportat la toate cele de mai sus, în legătură cu dosarul de urmărire
penală din prezenta cauză, facem menţiunea că există încălcări ale
dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte obţinerea unor probe şi efectuarea
unor acte de urmărire penală, după cum urmează:
În primul rând, la dosarul cauzei nu se regăseşte niciun proces verbal
de consemnare a actelor premergătoare efectuate în cauză, deşi din dosarul
cauzei rezultă că s-au efectuat astfel de acte premergătoare, constând în
strângerea unor date/administrarea unor probe, un exemplu in acest sens
fiind cele menţionate de procurorul DNA în solicitarea de prelungire a
duratelor măsurilor de supraveghere, din data de 18 februarie 2014 (vol V,
filele 50-65), de la filele 14-15, unde se indică întâlnirile subsemnatului cu
alte persoane, relevantă fiind de pildă cea din data de 29 ianuarie 2014, in
care se arată că m-am întâlnit cu U. H. D. . De aici rezultă că se face
trimitere la probe obţinute în acest sens (probabil fotografii rezultate în urma
filajului), în etapa actelor premergătoare, probe care sunt menţionate pentru
a justifica în continuare prelungirea măsurilor de supraveghere.
Doar că niciuna dintre aceste probe, care de altfel par să aibă o
importanţă ridicată în economia dosarului, după cum se poate deduce din
cuprinsul referatului prin care se solicită prelungirea măsurilor de
supraveghere (p.14-15), şi care stau la baza obţinerii şi a altor probe în
dosar, nu se regăseşte consemnată într-un proces verbal de consemnare a
actelor premergătoare, aşa cum cer dispoziţiile art. 224 alin. 3 din Vechiul
CPP.
Drept urmare, rezultă din aceste împrejurări faptul că s-au nesocotit
dispoziţiile legale privind efectuarea actelor de urmărire penală şi obţinerea
de probe în etapa actelor premergătoare, în sensul că dispoziţiile art. 224
alin. 3 din vechiul cod sunt suficient de clare: dacă nu există procesul-verbal
de consemnare a actelor premergătoare, acestea nu pot fi valorificate sub
nicio formă în procesul penal, atâta vreme cât doar acel proces verbal poate
constitui mijloc de probă.
Acest lucru este confirmat chiar prin Decizia Curţii Constituţionale nr.
126/(...) , care statuează că „procesul-verbal prin care se constată
efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă. Rezultă,
prin urmare, că în această fază, cu excepţia procesului-verbal menţionat, nu
pot fi efectuate acte de procedură care să constituie mijloace de probă în
13
sensul prevederilor art. 64 Cp.pen. şi care să vizeze o anumită persoană
bănuită ca fiind autorul infracţiunii. "
Pe lângă acestea, în practica judiciară şi în doctrina de specialitate s-a
statuat că actele de urmărire efectuate în etapa actelor premergătoare nu au
nicio valoare probatorie în lipsa procesului verbal prin care se constată
efectuarea lor şi care poate constitui mijloc de probă. (Curtea de Apel
Braşov, decizia penală nr. 309/R/2004).
În doctrină (G. Gr. Theodoru, Tratat de drept procesual penal, ediţia a
III-a, Editura Hamangiu, B. 2013, p. 491) s-a arătat că „actele
premergătoare sunt acte procedurale sui generis, deci au o natură juridică
proprie; sunt efectuate înainte ca înainte ca procesul penal să fie început (...)
chiar şi actele premergătoare care nu au o reglementare procedurală, pentru
a-şi atinge scopul, trebuie consemnate într-un proces verbal, cu valoare de
mijloc de probă, care este un act procedural penal."
Pe cale de consecinţă, în cazul de faţă, lipsind procesul verbal de
consemnare a actelor premergătoare prev de art. 224 al. 3 din vechiul cod,
sancţiunea care intervine în acest caz nu poate fi alta decât cea prevăzută de
art. 102 al. 2 Noul C.p.pen., respectiv imposibilitatea folosirii (şi, pe cale de
consecinţă, excluderea) acestor probe care sunt obţinute în mod nelegal.
De o manieră asemănătoare s-a opinat şi în practica judiciară,
relevantă în acest sens fiind încheierea penală nr. 4/HI/2014, pronunţată de
Curtea de Apel C. , la data de 04 iunie 2014, prilej cu care judecătorul de
cameră preliminară a statuat că în privinţa acelor probe obţinute în etapa
actelor premergătoare, fără a fi consemnate într-un proces verbal,
sancţiunea care trebuie să intervină este cea a excluderii lor, subsecvent
constatării nulităţii relative a acestora. Astfel, s-a apreciat că probele
neconsemnate în procesul verbal de acte premergătoare vor fi excluse în
considerarea dispoziţiilor art. 102 alin. 3 C.p.pen., întrucât este incident un
caz de nulitate relativă, prevăzută de art. 282 alin. 1 C.p.pen. şi invocată în
condiţiile alin. 4 lit. a ale aceluiaşi articol.
În mod cert prin administrarea de probe în afara cadrului procesual
legal se aduce o vătămare esenţială intereselor subsemnatului, fiind încălcat
dreptul la un proces echitabil, întrucât în procedura premergătoare începerii
urmăririi penale nu sunt asigurate niciun fel de garanţii procesuale în
sarcina celor bănuiţi de comiterea unei fapte penale, dar totuşi sunt în
discuţie probe care mai apoi sunt invocate în acuzarea mea. Aşadar, este
extrem de prejudiciabil pentru subsemnatul ca aceste probe, obţinute într-
un cadru nelegal, să poată fi validate şi să servească în acuzare. în plus, este
vorba despre dreptul la apărare, care în etapa actelor premergătoare, în
accepţiunea reglementării anterioare, este inexistent.
Ca atare, cu atât mai importantă este respectarea de către organele de
urmărire penală a rigorilor ce se impun în această materie, ori în prezenta
cauză se impune a fi făcută constatarea că toate probele obţinute înainte de
momentul începerii urmăririi penale, întrucât nu se regăsesc consemnate
într-un proces verbal, contrar dispoziţiilor art. 224 alin. 3 din C.p.pen. din
1969, au fost obţinute cu încălcarea legii şi trebuie excluse, fiind lovite de
nulitate în condiţiile art. 282 alin. 1 NC.p.pen. Aşa fiind, se solicită ca, în
considerarea art. 345 alin. 2 NC.p.pen., prin raportare la art. 102 alin. 2, 3
şi 4 NC.p.pen. şi cu aplicarea tuturor dispoziţiilor mai sus invocate,
excluderea din ansamblul probelor de la dosarul cauzei, a probelor obţinute
în faza actelor premergătoare.
În privinţa actelor de urmărire penală efectuate în perioada 01
februarie 2014-11 februarie 2014. Aşa cum am precizat la început, în cauză
14
s-a început urmărirea penală in rem în data de 11 februarie 2014, Codul de
procedură penală intrând în vigoare la data de 01 februarie 2014 şi fiind de
imediată aplicare. Prin urmare, tot ce s-a efectuat şi obţinut în dosar între
momentul intrării in vigoare a Noului Cod penal şi momentul începerii
urmăririi penale, este în afara oricărui cadru procesual şi trebuie în mod
necesar infirmat de judecătorul de cameră preliminară. Nerespectarea
dispoziţiilor legale într-o atare situaţie este mai mult decât evidentă, pentru
că textul de lege al noului cod nu lasă loc de interpretări, nemaifiind
prevăzute actele premergătoare, iar pentru a putea fi vorba de un act făcut
în interiorul unui cadru procesual penal, trebuie să existe momentul de
debut al acestui cadru, respectiv începerea urmăririi penale in rem, astfel
cum prevăd dispoziţiile art. 305 alin. 1 NCPP. Ca atare, pentru a putea vorbi
de un cadru procesual legal, atâta vreme cât exista un act de sesizare deja
emis şi care întrunea toate condiţiile cerute de lege, urmărirea penală
trebuia începută la data de 01 februarie 2014, când s-au modificat
substanţial normele de procedură penală.
Nefiind însă într-o atare situaţie, este evident că tot ce s-a efectuat şi
administrat în cele 11 zile până la începerea urmăririi penale pe Noul Cod de
procedură penală, nu are nicio valoare, întrucât nu se circumscrie vreunui
cadru procesual, actele efectuate pe Vechiul CPP circumscriindu-se art. 4
alin. 1 din Legea de punere în aplicare a Noului CPP, doar până la data de
01 februarie 2014 şi numai dacă au fost efectuate în condiţii de legalitate
potrivit vechii reglementări.
În concret, din cele ce rezultă de la dosarul cauzei, în perioada mai sus
amintită au fost chiar obţinute probe în procesul penal, una dintre acestea
fiind chiar interceptarea convorbirilor telefonice ale subsemnatului, din data
de (...) , care este de altfel invocată în acuzarea mea şi care se regăseşte
(parţial) redată în rechizitoriu la filele 27-28. Este evident că această probă,
constând în respectiva convorbire telefonică, nu poate fi în niciun fel
valorificată în procesul penal, fiind obţinută în afara vreunui cadru
procesual legal. Nu credem că mai este necesar a aminti în acest caz
sancţiunea, care este evidentă, în sensul dispoziţiilor art. 102 alin. 2 NCPP.
Mai apoi, în susţinerea solicitării de prelungire a duratei măsurilor de
supraveghere tehnică dispuse prin încheierea iniţială din 21 ianuarie 2014,
solicitare care s-a făcut la 18 februarie 2014 (vol. V, filele 50-65), procurorul
DNA evocă o serie de probe ce au fost obţinute în baza autorizaţiei iniţiale şi
care constau in esenţă în diverse întâlniri ce se susţine că le-aş fi avut cu
anumite persoane (spre exemplu cea din 10 februarie 2014, care e doar
menţionată) sau în alte date rezultate din activităţile tehnice desfăşurate
(fără a se preciza în concret care şi în ce date au fost obţinute respectivele
informaţii). Toate aceste acte efectuate şi probe obţinute în intervalul 1-11
februarie 2014 sunt la fel, efectuate şi obţinute în afara vreunui cadru
procesual, motiv pentru care nu pot fi luate în considerare şi nu pot
nicidecum să justifice şi să stea la baza obţinerii unor alte probe în dosarul
cauzei. Cu toate acestea, din lecturarea solicitării de prelungire a măsurilor
de supraveghere mai sus amintită (relevante fiind filele 14-15, în ceea ce mă
priveşte), se desprinde în mod cert concluzia că la baza acestei solicitări stau
date şi probe obţinute fie în etapa actelor premergătoare şi neconsemnate în
proces verbal, fie în perioada în care dosarul nu se afla sub incidenţa
vreunei legi procesual penale.
Pe cale de consecinţă, probele astfel obţinute şi autorizaţiile date în
considerarea unor probe care sunt nelegale, nu pot fi la rându-le decât
nelegale, pentru că au avut la bază şi drept temei datele obţinute iniţial, in
15
afara cadrului procesual. Art. 102 alin. 4 din Noul Cod de Procedură penală
prevede expres că probele derivate, obţinute în mod direct din probele
obţinute în nelegal, se exclud. Ori, situaţia în dosar este clară sub acest
aspect, respectiv că, având în vedere faptul că probele iniţiale, obţinute în
mod nelegal, au stat la baza şi au folosit drept argument şi temei pentru
obţinerea unor probe viitoare (interceptări, înregistrări, filaje ulterioare,
făcute ca urmare a prelungirii măsurilor de supraveghere bazată pe
informaţiile prezentate de procuror, care se susţine că au rezultat din
activităţile tehnice iniţiale), toate probele ulterioare derivate şi obţinute ca
urmare a celor nelegale, sunt şi devin nelegale şi trebuie excluse. Este vorba
în concret de toate interceptările, înregistrările şi filajele ce au fost obţinute
în dosar, pe baza unor prelungiri repetate a activităţilor de supraveghere
tehnică, în baza prezentării probelor nelegal obţinute.
Pentru aceste considerente, s-a solicitat să se constate în cauză
incidenţa dispoziţiilor art. 102 alin. 2 şi 4 NC.p.pen, excluderea tuturor
probelor obţinute în mod nelegal şi in afara vreunui cadru procesual,
precum şi a celor derivate din acestea şi sa se constate nulitatea actele de
urmărire penală efectuate cu nerespectarea dispoziţiilor de procedură
penală. Astfel, în acord cu dispoziţiile art. 345 alin. 2 NC.p.pen., se solicită
trimiterea dosarului la procuror, în vederea remedierii neregularităţilor
sesizate, iar în măsura in care acesta nu va proceda in consecinţă, solicită in
acord cu dispoziţiile art. 346 alin. 3 lit. a NC.p.pen., restituirea cauzei la
parchet.
În al doilea rând, s-a solicitat constatarea neregularităţii actului de
sesizare a instanţei acesta necuprinzând descrierea şi arătarea concretă a
faptelor şi conduitelor imputate subsemnatului, cu încălcarea art. 328 alin. 1
C.p.pen. Ca atare, este imposibilă stabilirea în cauză a obiectului şi limitelor
judecaţii. Conex acestui fapt, apar nelegale şi soluţiile de disjungere a cauzei
în etapa de urmărire penală, precum şi dispoziţiile de clasare din cuprinsul
rechizitoriului.
In prezenta cauză, instanţa a fost sesizata prin rechizitoriul
Parchetului de pe lângă Î. Curte de C. şi justiţie - DNA - Serviciul
teritorial C. , din dosarul 4/P/2014 din data de (...) , rechizitoriu care a
fost întocmit fără observarea dispoziţiilor art. 328 C.p.pen., existând o serie
de neregularităţi majore in cuprinsul acestuia.
Potrivit art. 328 al. 1 C.p.pen., rechizitoriul ar fi trebuit sa indice
fapta/faptele reţinute in sarcina inculpatului, in sensul indicării cu
exactitate a faptelor in materialitatea lor pentru care am fost trimis in
judecata, mai exact actele materiale deduse judecaţii.
Totodată, potrivit art. 371 C.p.pen., judecata se limitează la
fapta/faptele arătate in actul se sesizare, ceea ce presupune determinarea cu
precizie a faptelor, in materialitatea lor, actele materiale ale infracţiunii de
dare de mita, pentru care a fost trimis in judecata deoarece în lipsa unei
descrieri complete, posibilitatea acestuia de a se apăra este practic
inexistenta.
În opinia inculpatului, rechizitoriul ar fi trebuit să indice cu precizie,
PENTRU FIECARE ACT MATERIAL IN PARTE, care era scopul remiterii
sumelor de bani - îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea
îndeplinirii unui act, indicându-se exact care era actul funcţionarului public
presupus vizat, pentru a se putea verifica in ce măsura acesta intra în
atribuţiile de serviciu ale respectivului funcţionar, in speţa Preşedintele
Consiliului Judeţean.
16
În concret, sub aspectul infracţiunii de dare de mită, se reţine în
rechizitoriu că „Fapta inculpatului B. I. care in perioada octombrie 2012 -
mai 2014, în mod repetat şi in baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a remis
inculpatului U. H. D. suma de 278,000 lei din suma totala de
300.000 lei pretinsa, pentru ca acesta in exercitarea prerogativelor şi
atribuţiilor funcţiei sale elective cu referire la cele reglementate de art. 104
alin. 1 lit. c), alin. 3 lit. a) şi alin. 4 lit. a) şi b) din Legea 215/2001 a
administraţiei publice locale, să direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ
C. nemijlocit in vederea plaţii contractelor derulate de SCC N. SA
deţinuta de inculpatul B. I. , întruneşte elementele constitutive ale
infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 Cod penal anterior (art. 290
Cod penal) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea a 35 alin. 1
Cod penal şi art. 5 Cod penal (7 acte materiale)."
Deşi se observa ca procurorul face referire la oferirea unor sume de
bani inculpatului U. H. pentru ca acesta „sa direcţioneze alocări
bugetare din bugetul CJ C. nemijlocit in vederea plaţii contractelor derulate
de SCC N. SA", în realitate, la pct. II din rechizitoriu privind faptele
săvârşite pe relaţia U. H. - B. I. , nu este descris decât contractul
privind realizarea investiţiei "Pista de decolare - aterizare de 3,500 m şi
suprafeţe de mişcare aferente" (denumit in continuare „Proiectul"), care viza
dezvoltarea infrastructurii aeroportuare din zona de Nord - Vest a României.
Astfel, organul de urmărire penală arata ca acest contract a fost
demarat la data de (...) şi, datorita complexităţii sale, a fost divizat in 3
etape: Etapa 1 - construirea unei piste de decolare de 2100 m, Etapa 2 -
extinderea pistei de decolare şi construcţia unor suprafeţe de mişcare
adiacente - APRON 4 şi Etapa 3 - construirea unor suprafeţe de mişcare
aeroportuare.
Este important de precizat faptul ca, potrivit celor reţinute de
procuror, in cursul lunii octombrie 2013 lucrările ce presupuneau Etapa 1 a
Proiectului au fost finalizate, ele fiind chiar inaugurate la data de (...) .
Cât priveşte cea de-a doua etapa a proiectului, „APRON 4", procurorul
arata ca, pe fondul cointeresării materiale a preşedintelui CJ C. , inculpatul
U. H. D. , inculpatul B. I. , acţionarul majoritar al societăţii de
construcţii SCC N. SA, a convenit cu acesta sa realizeze in continuare
lucrări din Etapa II a proiectului, lucrări ce nu fuseseră licitate şi
contractate, in sensul de a realiza prelungirea pistei, a caii de rulare Golf
precum şi a platformei de parcare aeronave Apron 4, în lipsa oricăror forme
legale şi transparente de evaluare şi acordare a unor astfel de lucrări
finanţate din bani publici, prin ignorarea principiilor concurentei şi
transparentei stabilite de legiuitor prin OUG 34/2006 (în lipsa oricărei
documentaţii, licitaţii, contractări). Folosul urmărit de preşedintele CJ C. şi
primit de acesta a constat în sume de bani obţinute sistematic de la
inculpatul B. I. , pe parcursul perioadei octombrie 2012 -mai 2014 suma
totală primită fiind de 278.000 lei. (filele 25-26)"
Urmând firul logic al construcţiei juridice prezentate de organul de
urmărire penală, rezultă că pentru a putea continua lucrările de construcţie
APRON 4 presupuse de Etapa 2 a Proiectului (imediat după încheierea
lucrărilor din Etapa 1 şi chiar dacă nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute
de lege), subsemnatul am oferit in mod sistematic sume de bani (in cuantum
total de 278.000 lei) şi am obţinut „bunăvoinţa" inculpatului U. H. ,
care, încălcându-şi atribuţiile ce ii reveneau in virtutea funcţiei de preşedinte
al CJ C. , a îngăduit executarea acestor lucrări cu ignorarea dispoziţiilor
legale.
17
Pentru a explicita activitatea infracţională desfăşurată atât de către
inculpatul U. H. cât şi de către subsemnatul, procurorul a descris pe
larg modalitatea in care s-a derulat Etapa 2 a Proiectului, relevând diferite
activităţi ce ar constitui încălcări ale dispoziţiilor legale in materie de licitaţii
şi contracte publice, de executare a unor lucrări de construcţie s.a.m.d.
Ce a omis însă organul de urmărire penală să precizeze în mod expres
este faptul că lucrările aferente Etapei a 2-a APRON 4 au început cel mai
devreme la data de (...) , după inaugurarea lucrărilor efectuate in prima
etapa a proiectului.
În aceste condiţii, judecătorul de camera preliminară este rugat să
constate o contradicţie majora cu privire la situaţia de fapt descrisa in
rechizitoriu, constând in aceea ca procurorul susţine ca inculpatul U. H.
a primit în perioada octombrie 2012 - mai 2014 suma totala de 278.000 lei
pentru a „tolera" efectuarea cu încălcarea dispoziţiilor legale a lucrărilor
aferente Etapei 2 -APRON 4, deşi in realitate decizia de a continua aceste
lucrări a intervenit imediat după încheierea Etapei 1 a proiectului, respectiv
după data de (...) .
Aşadar, cointeresarea materială a inculpatului U. H. cu
subsemnatul, sub aspectul proiectului APRON 4, a intervenit cel mai
devreme la data de (...) , situaţie in care 5 din cele 7 acte materiale ale
infracţiunii de dare de mita nu pot fi in mod justificat reţinute ca având vreo
legătura cu scopul identificat de organele de urmărire penală, ele fiind in
fapt indisolubil legate de actele şi faptele disjunse (ca necesitând efectuarea
unor acte de urmărire penală pentru clarificare).
Astfel, in sprijinirea acuzaţiei din rechizitoriu (in legătura cu lucrările
şi plăţile aferente APRON 4) sunt relevante numai sumele de bani oferite
inculpatului U. H. in perioada efectivă in care s-au derulat lucrările in
Etapa 2 a Proiectului, dat fiind faptul ca rezoluţia efectuării in mod anticipat
a lucrărilor din Etapa 2 a intervenit exclusiv după finalizarea lucrărilor din
Etapa 1.
Acest lucru rezultă fără putinţă de tăgadă din prezentarea situaţiei de
fapt de către organul de urmărire penală, care arata ca „pe fondul
cointeresării materiale [...] inculpatul B. I. [...] a convenit cu acesta sa
realizeze in continuare lucrări din Etapa II a proiectului."
In acest sens, se impune a fi observat ca in actul de sesizare a
instanţei, pe de o parte, procurorul nu descrie decât Etapa 2 a proiectului
APRON 4 ca faza in care s-ar fi derulat o serie de activităţi infracţionale, iar
pe de cealaltă nu face nicio precizare cu privire la potenţiale încălcări ale
dispoziţiilor legale privind efectuarea lucrărilor din Etapa 1 a Proiectului,
derulate in perioada septembrie 2011 - octombrie 2013.
Mai mult decât atât, analizând trimiterile din Rechizitoriu la
dispoziţiile Legii 215/2001 şi anume art. 104 al. 1 lit. c, al. 3 lit. a şi al. 4 lit.
a şi b , se constata cu uşurinţa ca niciuna dintre atribuţiile elective la care
se face trimitere nu reglementează „direcţionarea de alocări bugetare".
Afirmaţia "sa direcţioneze alocări bugetare din bugetul CJ C. nemijlocit in
vederea plaţii contractelor derulate de SC Construcţii N. SA" este una
extrem de vaga şi de generica, nefiind in măsura sa permită identificarea
exactă a actului pe care se presupune ca Preşedintele Consiliului Judeţean
trebuia să îi îndeplinească sau să îi urgenteze, rămânând astfel deschisă
întrebarea "În concret, ce anume urma să facă Preşedintele Consiliului
Judeţean C. in contrapartida banilor primiţi?"
Nu în ultimul rând, trebuie subliniat ca, s-a încercat lămurirea stării
de fapt pe parcursul urmăririi penale prezentându-se procurorului scopul
18
remiterii sumelor de bani şi anume presiunile exercitate de Preşedintele
Consiliului Judeţean şi piedicile concrete ridicate de acesta, însă starea de
fapt a rămas practic neanalizata, pronunţându-se o soluţie de clasare.
Practica CEDO a reţinut în mod constant ca respectarea art. 6 din
Convenţia Europeana a Drepturilor Omului presupune realizarea in modul
cel mai strict a informării inculpatului cu privire la acuzaţia care i se aduce
in toate fazele procesului, de la începerea urmăririi penale ia trimiterea in
judecata şi chiar cu prilejul executării pedepsei (Deweer contra Belgiei; Adolf
contra Austriei; Serves contra Franţei), Astfel, informarea are ca dimensiune
principala aducerea la cunoştinţa a suspectului/inculpatului a faptei in
materialitatea sa şi doar in subsidiar, încadrarea juridica a acelei fapte. In
speţa însă, datorita viciilor mai sus expuse lipseşte încunoştiinţarea
referitoare la un element constitutiv esenţial al infracţiunii de dare de mita şi
anume scopul remiterii sumelor de bani, aceasta lipsa neputând fi suplinită
printr-o simpla prezentare a încadrării juridice.
S-a invocat şi nelegalitatea urmăririi penale şi a actului de sesizare a
instanţei, prin prisma soluţiilor de disjungere şi clasare a cauzei. Nesusţinerea
acuzaţiilor din rechizitoriu sub aceste aspecte. Nelegalitatea dispoziţiei de
trimitere în judecată.
Rechizitoriul este criticabil sub aspectul prezentării faptelor deduse
judecaţii, acuzarea omiţând sa prezinte in mod complet şi detaliat elementele
constitutive ale fiecărui act material care intra in componenta infracţiunii de
dare de mita, acesta cuprinzând şi o dispoziţie de disjungere a cauzei cu
privire la presupusa comitere a infracţiunii de abuz in serviciu şi o dispoziţie
de clasare cu privire la comiterea de către coinculpatul U. a infracţiunii
de abuz in serviciu.
Art. 46 C.p.pen. permite realizarea disjungerii in situaţiile in care
motive temeinice privind mai buna desfăşurarea a procesului penal ar
reclama o astfel de necesitate, ceea ce nu este cazul in prezenta cauză.
Astfel, la punctul II din actul de sesizare a instanţei sunt descrise
faptele inculpatului B. I. constând in remiterea unor sume de bani
inculpatului U. H. in legătura cu facilitarea derulării lucrărilor de
construcţie in Etapa 2 a Proiectului - APRON 4 - fapte pentru care s-a şi
dispus trimiterea in judecata a subsemnatului, in timp ce pentru alte fapte
de corupţie şi complicitate la abuz in serviciu reţinute in sarcina acestuia s-
a dispus disjungerea cercetărilor.
În acest sens trebuie avut in vedere ca la fila 53 din rechizitoriu s-a
reţinut ca „Din probele de la dosar rezulta că, in perioada octombrie 2012 -
martie 2014, prin intermediul consilierului Pop Razvan M. , suspectul B.
I. a remis cu titlu de mita suspectului U. H. D. suma totală de
278.000 lei, după cum urmează: (1) in luna octombrie 2012 suma de
100.000 lei, (2) in martie 2013 suma de 40.000 lei, (3) in aprilie 2013 suma
de 20.000 euro (echivalent a cea. 86.000 lei), (4) la data de 8 septembrie
2013 suma de 5.000 euro (echivalent a cca. 22.000 lei), (5) la data de 5
octombrie 2013 suma de 20.000 lei (...).".
Aşadar, rezulta ca cele 5 acte materiale ale infracţiunii de dare de mită
(din aceasta enumerare) preced lucrările de construcţie aferente Etapei 2
APRON 4 precum şi, in mod implicit, obţinerea folosului infracţional de către
inculpatul U. H. , folos a cărui existenta a fost generata chiar de
iniţierea acestor lucrări.
Fără a se tăgădui la acest moment procesual remiterea sumelor de
bani ce constituie obiect al celor 5 acte materiale ale infracţiunii de dare de
mita reţinuta in sarcina subsemnatului (octombrie 2012 - 100.000 lei,
19
martie 2013 - 40.000 lei, aprilie 2013 - 20,000 euro, 8 septembrie 2013 -
5.000 euro şi 5 octombrie 2013 -20.000 lei), se solicită judecătorului de
cameră preliminară să constate că aceste acte materiale nu corespund
situaţiei de fapt prezentate drept activitate infracţionala săvârşită de către
subsemnatul, putând fi asociate Etapei 1 a Proiectului, in legătura cu care
însă nu a fost evidenţiata nicio activitate ilicită.
Pe cale de consecinţă, dispoziţia de trimitere in judecată a
subsemnatului pentru săvârşirea in forma continuată a infracţiunii de dare
de mită, cu reţinerea a 7 acte materiale, este nelegala in raport de expozitivul
rechizitoriului şi de ansamblul probator administrat in cauză, din care se
desprind doua direcţii de cercetare:
1. Cea urmata de inculpatul U. H. , care, încălcându-şi atribuţiile
de serviciu, ar fi facilitat executarea lucrărilor de construcţie aferente Etapei
2 APRON 4, in schimbul primirii unor sume de bani şi
2. Cea urmată de subsemnatul, care, pentru a-mi asigura
„bunăvoinţa" preşedintelui CJ C. necesara derulării anticipate a lucrărilor
aferente Etapei 2 a proiectului, i-as fi remis acestuia unele sume de bani.
Având însă în vedere împrejurarea că ambele direcţii vizează exclusiv
perioada in care au fost desfăşurate lucrările in Etapa 2 APRON 4, in mod
evident momentul iniţial al oricărei activităţi infracţionale trebuie raportat la
debutul acestor lucrări, care a avut loc cel mai devreme la data de (...) .
În consecinţă, perioadei infracţionale iniţiate la data de (...) ii
corespund in mod legal numai actele materiale pretins săvârşite după
aceasta data, respectiv cele din (...) şi din (...) , toate celelalte acte
materiale săvârşite anterior datei de (...) putând fi circumscrise eventual
activităţii infracţionale faţă de care s-a dispus disjungerea cercetărilor.
Analiza considerentelor expuse anterior decelează neregularitatea
rechizitoriului, sens in care, deşi procurorul a afirmat in cuprinsul acestuia
ca in perioada octombrie 2012 - mai 2014 subsemnatul am săvârşit 7 acte
materiale ale infracţiunii de dare de mită, descrierea pe care acesta a dat-o
faptelor releva doar existenta a 2 acte materiale ale infracţiunii ((...) şi (...)
) săvârşite în perioada octombrie 2013 - mai 2014 in legătura cu proiectul
APRON 4, celelalte 5 acte materiale făcând practic obiectul cercetărilor
disjunse fata de celelalte infracţiuni pentru care s-a început urmărire penală
in rem.
În consecinţă, neregularitatea actului de sesizare a instanţei este de
domeniul evidentei, întrucât cadrul procesual afirmat de procuror faţa de
subsemnatul se refera la săvârşirea infracţiunii de dare de mită in forma
continuată (7 acte materiale), în timp ce cadrul procesual judicios
determinat in baza motivelor expuse in cuprinsul rechizitoriului care se
coroborează cu probele administrate in cauza, pe care de altfel se întemeiază
dispoziţia de trimitere in judecată, cuprinde infracţiunea de dare de mită in
forma continuata (2 acte materiale) in legătura cu proiectul APRON 4.
În altă ordine de idei, se afirmă că încă de la începutul cercetărilor
inculpatul a acceptat sa remită respectivele sume de bani fiind constrâns de
U. H. D. şi ca sumele de bani remise lui U. H. nu au avut vreo
legătura cu executarea Apron 4. In acest sens, fiind formulată o plângere
penală împotriva coinculaptului pentru comiterea infracţiunilor de şantaj şi
abuz in serviciu, faţă de care s-a pronunţat soluţie de clasare pe care am
atacat-o conform dispoziţiilor art. 339 C.p.pen.
Aşadar, era şi este in continuare esenţial a se determina care a fost
scopul respectivelor plaţi, dacă acestea au sau nu vreo legătura cu realizarea
lucrărilor la Apron 4. Apreciază ca tocmai pentru lămurirea acestor aspecte
20
ar fi fost absolut necesar a se finaliza şi cercetările legate de presupusa
comitere a infracţiunii de abuz in serviciu, care vor lamuri in ce măsura
lucrările la Apron 4, precum dacă şi formele legale de atribuire a acestor
lucrări - procedură de atribuire a acestora şi eliberarea autorizaţiei de
construire - au fost sau nu realizate in condiţii de legalitate. Dacă s-ar
concluziona ca sumele au fost remise in scopul ocolirii formelor legale legate
de realizarea Apron 4, atunci acesta concluzie ar trebui sa îmbrace forma
unei trimiteri in judecată şi pentru complicitate la abuz in serviciu; dacă
însă s-ar constata ca altul a fost scopul remiterii sumelor de bani, acesta ar
avea consecinţe indiscutabile asupra modului de soluţionare a celorlalte
infracţiuni care fac obiectul prezentei cauze. Cert este că este absolut
necesar a se lamuri scopul remiterii sumelor de bani către coinculpatul
Uiorcanu.
Astfel, determinarea existentei sau inexistentei infracţiunii de abuz in
serviciu referitoare la realizarea lucrărilor la Apron 4, are consecinţe directe
asupra modului de soluţionare a acuzaţiei vizând darea de mită pentru care
am fost trimis in judecata, dar şi asupra soluţionării plângerii formulate de
subsemnatul împotriva numitului U. H. D. .
Apreciem că buna desfăşurare a procesului penal reclama tocmai
continuarea unitara a cercetărilor şi nicidecum fracţionarea acestora,
lămurirea stării de fapt in ansamblul ei fiind o condiţie sine qua non pentru
o justa soluţionare a cauzei şi pentru a se lamuri neconcordantele şi
omisiunile din Rechizitoriu.
În raport de aceste aspecte, apreciază că neregularitatea rechizitoriului
consta in extinderea in mod artificial a cadrului procesual de către procuror
prin formularea in mod greşit a dispoziţiei de trimitere in judecata a
subsemnatului pentru săvârşirea a 7 acte materiale ale infracţiunii de dare
de mita, împrejurare de natura a afecta fundamental dreptul la apărare al
inculpatului.
Or, în această situaţie, se impune a se constata ca trimiterea in
judecată a subsemnatului nu s-a realizat in conformitate cu dispoziţiile
legale şi cu garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil, rechizitoriul
fiind nelegal întocmit, cată vreme in sarcina subsemnatului au fost reţinute,
la nivel enunţiativ, mai multe acuzaţii decât cele care sunt enunţate şi
descrise in cuprinsul rechizitoriului şi care corespund bazei factuale stabilite
in dosarul principal, precum şi probelor legal administrate.
Faţă de vătămarea produsa ca urmare a extinderii in mod artificial a
cadrului procesual cu privire la infracţiunea de dare de mita pretins
săvârşită de către subsemnatul, prin reţinerea a 7 acte materiale in loc de 2
acte materiale, remediul procesual îl constituie trimiterea actului de sesizare
la procuror in vederea remedierii neregularităţii intervenite cu ocazia
întocmirii acestuia.
O soluţie criticabilă, despre care inculpatul a precizat că a atacat-o şi
pe calea plângerii conform art. 339 C.p.pen., o reprezintă şi aceea de clasare
dispusă prin rechizitoriu, cu privire la plângerea penală şi denunţul penal
formulat împotriva lui U. H. D. , în opinia apărării soluţia astfel
pronunţata fiind extrem de superficiala şi absolut netemeinica, impunându-
se realizarea unui minim de cercetări cu privire la modul in care U. H.
D. şi-a exercitat atribuţiile de preşedinte al C.J. C. , in vederea
determinării existentei elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz in
serviciu.
Aspectele ce ţin de comiterea de către U. H. D. a infracţiunii de
şantaj şi abuz in serviciu se remarca a fi in strânsă legătură cu infracţiunile
21
pentru care inculpatul B. I. a fost trimis in judecata, sens in care se
impunea realizarea unei anchete complete şi minuţioase, ale cărei rezultate
ar fi fost in măsura sa genereze răspunsuri referitoare la carenţele sesizate
in Rechizitoriu.
În al treilea rând, s-a invocat administrarea nelegală a unor
probe în cursul urmăririi penale, cu consecinţa excluderii acestora (audierea
martorilor Pop Răzvan M. şi Salanţă Claudiu D. ).
În prezenta cauza s-a dispus continuarea urmăririi penale in
personam faţă de inculpatul B. I. prin ordonanţa din data de (...) ,
subsemnatul dobândind astfel calitatea procesuala de suspect. La data de
(...) mi s-a adus la cunoştinţa faptul ca am calitatea de suspect,
drepturile pe care le aveam in acesta calitate, precum şi acuzaţia formulata
împotriva mea.
Cu toate acestea, la data de (...) s-a procedat la audierea martorului
Pop Razvan M. (vol. II DUP, f. 147), proba pe care o consider nelegala, fiind
lovita de nulitate relativa, fiind administrata anterior aducerii la cunoştinţa
subsemnatului a calităţii de suspect şi anterior posibilităţii de a îmi
exercita drepturile procesuale.
Astfel, potrivit art. 10 C.p.pen., în calitate de suspect aveam dreptul
de a fi informat de îndată despre dobândirea calităţii de suspect, având
dreptul de a fi asistat de un avocat şi de a beneficia de toate înlesnirile
exercitării apărării. Totodată, potrivit art. 92 C.p.pen., apărătorul
suspectului are dreptul de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire
penală, printre care şi audierea martorilor.
Prevederi similare se regăsesc şi în Convenţia Europeana a
Drepturilor Omului, art. 6 par. 3 lit.a, potrivit cărora "orice acuzat are
dreptul sa fie informat, in termenul cel mai scurt, într-o limba pe care o
înţelege şi in mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse
împotriva sa". Omisiunea de a informa subsemnatul, suspect la acel
moment, în legătura cu aceste aspecte, reprezintă o grava încălcare a
dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare, sancţionată cu
nulitatea actelor de procedură efectuate in aceste condiţii.
Datorită faptului că martorul Pop Razvan M. a fost audiat anterior
aducerii la cunoştinţa subsemnatului a calităţii de suspect, am fost pus in
imposibilitatea de a îmi desemna un apărător care sa asiste la audierea
acestuia, fiindu-mi astfel sever limitat dreptul la apărare; de fapt in
perioada 26 - 28 mai 2012 dreptul la apărare al subsemnatului a fost practic
inexistent.
În atare situaţie, apreciez ca declaraţia data de Pop Razvan Mariu in
(...) este lovita de nulitate relativa in sensul art. 282 C.p.pen.,
vătămarea constând in privarea subsemnatului de posibilitatea de a îmi
desemna un apărător ales care sa participe la audierea martorului.
Pe de altă parte, in cauza au fost audiaţi martorii Pop Razvan M. la
data de (...) (vol.II DUP, f. 132) şi Salanţa Claudiu D. la data de (...)
(vol.II DUP, f.66), declaraţii care au fost luate cu încălcarea dispoziţiilor
referitoare la depunerea jurământului, reglementate de art. 121 C.p.pen..
Potrivit textului legal menţionat, anterior audierii efective martorului i se
solicita sa depună jurământul sau o declaraţie solemna, tocmai ca şi o
garanţie a sincerităţii şi bunei credinţe a martorului, acestuia solicitându-i-
se sa semneze la rubricatura specifica din cuprinsul declaraţiei.
Se poate cu uşurinţa observa faptul ca martorului Pop Răzvan nu i s-
au adresat întrebările prevăzute de art. 119 C.p.pen., nici nu i s-au
adus la cunoştinţa drepturile şi obligaţiile prevăzute de art. 120 C.p.pen.,
22
dar mai ales nu i s-a solicitat sa depună jurământul prevăzut de art. 121
C.p.pen. Chiar dacă in cursul declaraţiei se consemnează de către procuror
depunerea jurământului, acesta este lipsită de relevantă procesuală, in
condiţiile in care martorul nu a certificat prin semnare realizarea acestei
solemnităţi, declaraţia neconţinând măcar o rubrica in acest sens.
În ceea ce priveşte declaraţia martorului Salanta Claudiu D. ,
aceasta conţine rubricatura necesara, însă martorul nu a aplicat
semnătura care sa ateste prestarea jurământului sau a declaraţiei solemne.
În atare situaţie, apreciez ca declaraţiile mai sus menţionate sunt
lovite de nulitate relativa in sensul art. 282 C.p.pen., vătămarea constând in
privarea inculaptului de garanţiile oferite de prestare jurământului de către
martor care ţin de garantarea in acest mod a sincerităţii şi bunei credinţe a
celui audiat.
Pentru toate cele mai sus expuse, solicitam a se constata nulitatea
relativa a probelor mai sus indicate, cu consecinţa excluderii acestora.
Excluderea se justifică şi prin prisma prevederilor art. 102 alin. 2 C.p.pen.,
dat fiind faptul că declaraţiile de martori au fost luate cu încălcarea
dispoziţiilor legale care guvernează şi stabilesc cadrul şi condiţiile
administrării lor, motiv pentru care se impune constatarea suplimentară că
suntem in prezenţa unor probe obţinute în mod nelegal, care nu pot fi
folosite în procesul penal.
În al patrulea rând, s-a solicitat a se constata încălcarea competenţei
organului de urmărire penală în efectuarea urmăririi penale, în privinţa
actelor de urmărire penală efectuate de ofiţerii de poliţie judiciară, ca efect
al unor ordonanţe de delegare ce sunt lovite de nulitate, fiind date cu
încălcarea dispoziţiilor legale privind delegarea. Constatarea nulităţii relative
a tuturor actelor de urmărire penală efectuate, emise, întocmite în baza
ordonanţelor de delegare nelegale şi desfiinţarea lor.
Potrivit dispoziţiilor art. 56 lit. a, b şi d C.p.pen., incidente în
prezenta cauză (întrucât este vorba de infracţiuni pentru care, până la
momentul întocmirii prezentului rechizitoriu şi disjungerii cauzei,
competenţa de soluţionare a aparţinut Curţii de Apel C. - lit. a); întrucât
este vorba de infracţiunea de luare de mită-art. 289 C.pen., reţinută în
sarcina inculpatului U. H. - - lit. b); şi întrucât este vorba despre
infracţiuni pentru care competenţa de soluţionare aparţine DNA - lit. d)),
competenţa de efectuare a urmăririi penale aparţine în mod obligatoriu
procurorului.
Cu toate acestea, în prezenta cauză, nu toate actele de urmărire
penală au fost efectuate de procurorul competent din cadrul DNA Cluj, unele
dintre acestea fiind efectuate de ofiţeri de poliţie judiciară, în baza unor
ordonanţe de delegare emise de procuror. Problema care este incidenţă în
speţă vizează legalitatea ordonanţelor de delegare emise de procurorul DNA,
prin care a dispus ca acte de urmărire penală precum „redarea convorbirilor
telefonice şi a celor purtate în mediul ambiental, întocmirea de procese
verbale în vederea certificării" (ordonanţa de delegare din 11 februarie
2014), „efectuare de planşe foto după activităţile de supraveghere
operativă prin filaj" (ordonanţa de delegare din 21 martie 2014), „efectuarea
de investigaţii şi întocmirea de procese verbale cu împrejurările constatate"
(ordonanţa de delegare din 02 aprilie 2014), „audieri de martori, suspecţi.
Aducerea la îndeplinire a mandatelor de aducere emise în cauză. Ridicări de
documente potrivit ordonanţelor de ridicare acte dispuse de procuror"
(ordonanţa din 27 mai 2014)", „efectuarea percheziţiilor autorizate de
Curtea de Apel C. în cauza penală (...) , precum şi punerea în
23
executare a mandatelor de aducere emise pe numele suspecţilor (...)
(ordonanţa din 27 mai 2014 emisă pentru ofiţeri din cadrul DNA -ST C. ,
DNA-ST Oradea, Alba, Târgu Mureş, Timişoara)", să fie efectuate de ofiţeri
de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Un prim aspect care evidenţiază nelegalitatea acestor ordonanţe de
delegare, din perspectiva dispoziţiilor art. 201, raportat la art. 200 din Codul
de procedură penală, este cel privind faptul că toate aceste ordonanţe de
delegare (cu excepţia uneia dintre cele trei emise in 27 mai 2014, care
precizează numele ofiţerilor delegaţi şi activităţile concrete pentru care se dă
delegarea) sunt date la modul general, nefiind indicate numele ofiţerilor de
poliţie judiciară către care se dispune delegarea. Astfel, suntem în prezenţa
unor ordonanţe de delegare care sunt adresate, în general ofiţerilor din
cadrul DNA, cu toate că textul de lege care impune competenţa obligatorie a
procurorului este unul imperativ, trebuind înţeles faptul că orice derogare
de la această normă de competenţă trebuie precizată în mod expres. Ori, o
menţiune generală de tipul „delegarea ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul
DNA-Serviciul Teritorial C. ", nu este în măsură să lămurească cu privire
la organul de urmărire penală, în concret, cu arătarea numelui, a calităţii
acestuia, căruia procurorul îi încredinţează efectuarea unui act ce ţine de
competenţa sa exclusivă. Considerăm că, fiind emise de o asemenea
manieră, prin nearătarea în concret a organului/organelor de urmărire
penală inferioare cărora li se deleagă atribuţii ce ţin strict de procuror,
ordonanţele de delegare sunt nelegale şi nu sunt în măsură să justifice
necesitatea derogării de către procuror de la a efectua unele acte de urmărire
penală.
Un motiv şi mai evident de nelegalitate a acestor ordonanţe de
delegare îl constituie obiectul acestora, care, potrivit disp art. 201 alin. 2,
raportat la art. 200 alin. 4 C.p.pen., trebuie să cuprindă toate lămuririle
referitoare la îndeplinirea actului care face obiectul acesteia, iar în cazul în
care sunt audiate persoane, se vor arăta şi întrebările ce urmează a fi puse.
În niciuna dintre ordonanţele de delegare mai sus amintite, după cum am
ilustrat prin exemple, activităţile pentru care se dispune delegarea nu sunt
concret determinate. Se fac astfel menţiuni şi trimiteri generale cu privire la
transcrierea unor înregistrări, efectuarea unor procese verbale, audierea
unor martori, suspecţi, efectuarea de planşe foto, efectuarea de investigaţii
şi întocmirea de procese verbale cu cele constatate. în mod evident, în
raport de textele de lege arătate mai sus, asemenea activităţi sunt mult prea
general menţionate pentru a putea face în condiţii legale obiectul unei
ordonanţe de delegare. Spre exemplu, se deleagă pentru audieri de martori,
suspecţi, fără a se indica măcar identitatea acestora, cu atât mai puţin, aşa
cum spune textul de lege, întrebările ce urmează să li se pună. Mai apoi se
deleagă pentru efectuarea de investigaţii, planşe foto, transcrieri de
convorbiri, efectuarea de percheziţii, fără a se descrie şi detalia în concret
despre ce activităţi este vorba.
Aşa fiind, este evidentă încălcarea de către procuror a dispoziţiilor art.
201 alin. 2, prin raportare la art. 200 alin. 4, activităţile specifice pentru
care se poate emite ordonanţă de delegare nefiind în concret determinate,
astfel încât să se poată şti cu exactitate care sunt actele expres date de
către procuror, din competenţa sa exclusivă, în competenţa organului de
urmărire penală. Vătămarea este în acest caz evidentă, întrucât se ajunge,
din lipsă de determinare şi delimitare concretă a activităţilor ce se pot
efectua de alte organe de urmărire/cercetare penală decât procurorul, ca,
în cauză, să se ajungă la efectuarea practic a oricărei audieri sau
24
investigaţii, motivată de faptul că există ordonanţă de delegare. în mod
evident, în atare situaţii se poate uşor ajunge la o situaţie în care textul art.
56 alin. 3 şi a art. 200 alin. 4 să fie golite de sens, dându-se posibilitatea
extrem de largă unui organ de urmărire penală să efectueze acte de
competenţa exclusivă a procurorului. Or, normele din Codul de procedură
penală cu privire la competenţă şi delegare sunt suficient de clare,
imperative şi de strictă interpretare, orice abatere de la acestea
impunându-se a fi sancţionată.
Opinează că toate actele de urmărire penală efectuate de organele
de politie judiciară, in baza acestor ordonanţe de delagare sunt nelegale şi
lovite de nulitate relativă, date fiind cu încălcarea dispoziţiilor privind
competenţa materială a organului de urmărire penală. Această nulitate o
invocăm de asemenea în condiţiile art. 282 alin. 1 şi alin. 4 lit. a C.p.pen.,
motiv pentru care se solicită, subsecvent constatării ei, desfiinţarea tuturor
actelor de urmărire penală emise cu încălcarea dispoziţiilor legale privind
competenţa şi delegarea.
III. Inculpatul U. H. D. a solicitat conform art. 346 alin. 3 lit.
a C.p.pen. restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii actului de
sesizare a primei instanţe, datorită neregularităţii rechizitoriului din
(...) întocmit de DNA-ST C. în Dosar nr. 4/P/2014 şi a nelegalităţii unor
acte de urmărire penală efectuate în cauză, cu nesocotirea sau încălcarea
normelor imperative de procedură penală prevăzute de C.p.pen. aflat în
vigoare la momentul efectuării urmăririi penale.
Cu privire la normele procesual penale ce trebuie avute în vedere la
momentul verificării regularităţii actului de sesizare al instanţei şi a
legalităţii actelor de urmărire penală, inclusiv a probelor administrate în
această fază a procesului penal se arată că prezenta cauză prezintă o
anumită particularitate determinată de faptul că sesizarea din oficiu şi o
parte din actele premergătoare s-au derulat sub imperiul vechiului C.p.pen.,
iar după data de (...) activitatea de urmărire penală s-a efectuat în acord
cu dispoziţiile noului C.p.pen., inclusiv sesizarea instanţei prin Rechizitoriu.
Din acest considerent, pentru acea parte de acte procesuale şi
procedurale întocmite anterior intrării în vigoare a actualului C.p.pen.,
controlul de legalitate prevăzut de art. 342 C.p.pen. se va raporta la
prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare
a actualului C.p.p., potrivit căruia „actele de procedură îndeplinite înainte
de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu respectarea
dispoziţiilor legale în vigoare ta data îndeplinirii lor, rămân valabile", cu
excepţiile prevăzute de Legea nr. 255/2013, care reglementează situaţiile
tranzitorii, cu respectarea principiului constituţional general valabil al
activităţii legii procesual penale (tempus regit actum) conform căruia legea
procesual penală este de imediată aplicare, dar trebuie respectată atâta
timp cât este în vigoare.
Urmare a acestei situaţii tranzitorii, DNA-ST C. , căruia îi revenea în
mod exclusiv competenţa efectuării urmăririi penale avea obligaţia de a
respecta integral normele procesual penale care reglementau la data
respectivă modul în care trebuia efectuată întreaga activitate de urmărire
penală şi de sesizare a instanţei.
Vă asigurăm onorat judecător de cameră preliminară că am avut în
vedere şi prevederile art. 4 alin. 2 din Legea de aplicare a noului C.p.p.,
potrivit cărora nulitatea oricărui act sau lucrări efectuate înainte de intrarea
în vigoare a legii noi (actualul C.p.p. titlul II şi III potrivit art. 2 lit. d din
Legea nr. 255/2013) poate fi invocată numai în condiţiile actualului
25
C.p.pen., respectiv numai pe durata procedurii de cameră preliminară,
întrucât după începerea judecăţii în primă instanţă nu mai poate fi invocată
nicio excepţie privind nelegalitatea actelor de urmărire penală (cu excepţia
celor două cazuri prevăzute de art. 4 alin. 3 din Legea nr. 255/2013).
I. Referitor la nerespectarea dispoziţiilor procesual penale privind
corecta sesizare a organului de urmărire penală, respectiv nelegalitatea unor
acte de urmărire penală efectuate anterior intrării în vigoare a noului C.p.pen.
1. În primul rând, se susţine că organul de urmărire penală nu a fost
sesizat în mod legal, întrucât nu au fost respectate dispoziţiile legale
incidente în ce priveşte corecta investire a DNA-Serviciul Teritorial C. în
dosarul penal nr. 4/P/2014.
În limitele obiectului camerei preliminare se circumscrie în primul
rând verificarea legalei sesizări a organului de urmărire penală, întrucât
orice nerespectare a dispoziţiilor legate de corecta sesizare a acestor organe
de urmărire penală, prin efectele şi consecinţele pe care le produc ulterior
sunt de natură să afecteze legalitatea tuturor actelor procesuale prin care se
pune în mişcare şi s-a exercitat acţiunea penală faţă de inculpatul U. H.
D. şi implicit să altereze regularitatea actului de sesizare al primei
instanţe, respectiv a rechizitoriului din (...) întocmit de DNA-ST C. .
În conformitate cu dispoziţiile art. 221 alin. 1 din C.p.pen. anterior, în
vigoare la data întocmirii acestui proces verbal, referitor la modurile de
sesizare, respectiv de încunoştinţare a organului de urmărire penală, există
posibilitatea sesizării din oficiu "când află pe orice cale că s-a săvârşit o
infracţiune. În cazul în care organul de urmărire penală se sesizează din
oficiu, încheie un proces verbal în acest sens".
Un asemenea mod intern de sesizare este prevăzut şi de art. 292 din
actualul C.p.p., astfel că se observă o continuitate şi o coerenţă a
legiuitorului în ce priveşte atenţia acordată modalităţii legale de sesizare a
organului de urmărire penală.
În concret, examinând prevederile procesual penale în vigoare la data
întocmirii actului de sesizare, respectiv conţinutul Procesului verbal de
sesizare din oficiu întocmit de DNA-ST C. la data de (...) (f. 1-10 vol. I
dosar urmărire penală) constatăm că acesta nu îndeplineşte din punct de
vedere al conţinutului condiţiile necesare pentru a putea fi considerat ca un
act de sesizare valabil încheiat şi nu poate sta la baza legalei investiri a
parchetului cu consecinţe în ce priveşte începerea urmăririi penale şi
declanşarea procesului penal faţă de inculpatul U. H. D. , întrucât
nu cuprinde menţiunile minimale obligatorii impuse de dispoziţiile art. 91
din C.p.p. anterior.
a) Constatăm în primul rând faptul că în cuprinsul acestui proces
verbal nu regăsim o "descriere amănunţită a celor constatate" personal
de procurorul de caz, care a întocmit acest proces verbal, aşa cum impun în
mod expres şi obligatoriu prevederile art. 91 alin. 1 lit. d din C.p.p. anterior.
Practic, acest act de sesizare din oficiu se rezumă la o detaliată şi
documentată expunere structurată în trei părţi principale (I-III) a unor
presupuse fapte penale în care a fost implicat inculpatul U. H. D. şi
mai multe alte persoane expres menţionate în acest Proces verbal.
În mod declarat şi fără echivoc, încă de la început, organul de
urmărire penală recunoaşte că această sesizare din oficiu nu porneşte şi
nici un are la bază o constatare personală a procurorului de caz şi nu se
precizează în ce împrejurări şi "pe ce altă cale" parchetul a aflat că s-au
săvârşit toate aceste infracţiuni concurente, expuse distinct în acest Proces
verbal şi imputate inc. U. H. D. şi celorlalţi 16 făptuitori expres
26
precizaţi şi identificaţi cu datele de stare civilă complete (f. 8-10 vol. I dosar
urmărire penală).
b) Din moment ce în conţinutul acestui act de sesizare din oficiu se
face trimitere la dispoziţiile art. 221 alin. 1 C.p.pen. anterior considerăm că
s-ar fi impus măcar a fi menţionate, fie chiar succint, care sunt "datele şi
informaţiile" de care a dispus parchetul şi pe baza cărora s-a sesizat din
oficiu.
Procedând în acest mod, parchetul se sustrage oricărei verificări de
legalitate asupra modului în care au fost obţinute aceste "date şi informaţii",
întrucât la dosar nu există nicio ordonanţă de interceptare cu titlu
provizoriu a convorbirilor telefonice, sau comunicărilor dintre făptuitori, în
condiţiile art. 91/2 alin. 2 C.p.pen. anterior şi dacă există această
ordonanţă nu se ştie dacă s-au respectat prevederile art. 91/2 alin. 3
C.p.pen. anterior.
Ceea ce putem totuşi observa este că intervalul de timp la care se face
referire şi în care s-ar fi derulat aceste activităţi infracţionale se situează în
perioada 2012-aprile 2014.
Având în vedere prevederile art. 68 din C.p.pen. anterior privind
loialitatea probei (prevederi preluate de art. 101 din actualul C.p.p.),
apărarea nu are nicio posibilitate de a constata dacă aceste date şi
informaţii nu sunt "fructele pomului otrăvit", aşa cum defineşte literatura de
specialitate nord-americană proba obţinută ilegal.
Departe de a suspecta faptul că s-a recurs la mijloace nelegale în
cauza de faţă, nu putem totuşi să nu observăm că modul echivoc şi lipsit de
transparenţă în care s-a sesizat parchetul poate genera în mod firesc
suspiciune şi semne de întrebare.
În concluzie şi evidenţiind aceste aspecte de nelegalitate a Procesului
verbal de sesizare din oficiu depus în vol. I al dosarului de urmărire penală,
se solicită a se constata că, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul U. H. D.
nu există niciun act de sesizare valabil potrivit legii procesual penale.
Articolul 228, alin.l din C.p.pen. anterior a avut în vedere "nu numai
existenţa unuia din modurile prevăzute în art. 221", dar şi cerinţa ca acesta
să respecte dispoziţiile legale care reglementează condiţiile de fond şi de
formă în care poate avea loc atât sesizarea, cât şi investirea organului de
urmărire penală, în speţă a DNA-ST C. .
În ce priveşte sancţiunea procesuală care intervine în această situaţie
se face referire la decizia Completului de 9 judecători ai Înaltei Curţi de C.
şi Justiţie nr. 219/(...) , pronunţată în dosarul penal nr. (...) , prin
care s-a statuat că dacă rezoluţia de începere a urmăririi penale a fost dată
cu încălcarea prev. art. 228 alin.l raportat la art. 221 alin. 1 vechiul C.p.p.,
neexistând un act legal de sesizare formulat în condiţiile art. 22 sunt
incidente dispoziţiile art. 332 alin. 2 vechiul C.p.pen. privind restituirea
dosarului la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
În considerarea acestor critici legate de nelegalitatea actului de
sesizare în Dosar nr. 4/P/2014 al DNA-ST C. se poate constata că a lipsit
actul de sesizare prevăzut de lege, întrucât Procesul verbal de sesizare din
(...) încheiat în conformitate cu dispoziţiile art. 221 alin. 1 vechiul
C.p.pen. nu îndeplineşte cerinţele de valabilitate impuse în mod obligatoriu
unui act de sesizare aşa cum s-ar fi impus în prezenta cauză penală.
Potrivit dispoziţiilor art. 282 alin. 1 şi 2 C.p.pen. anterior, prin
încălcarea procedurii legale de sesizare prevăzută de vechiul C.p.pen.,
efectele s-au concretizat în vătămarea drepturilor procesuale ale
27
inculpatului U. H. D. şi a celorlalţi inculpaţi faţă de care s-a
declanşat în mod nelegal faza de urmărire penală.
2) În al doilea rând, o altă critică pe care o aducem modului de
desfăşurare a urmăririi penale, sub imperiul vechiului C.p.pen. se referă la
faptul că în dosarul nr. 4/P/2014 lipseşte procesul verbal de consemnare a
actelor premergătoare efectuate înainte de (...) , nerespectându-se
prevederile art. 228 alin. ultim din C.p.pen. anterior.
Aşa cum rezultă din Procesul verbal de sesizare din oficiu din (...)
este mai mult decât evident faptul că în această cauză penală s-au efectuat
acte premergătoare, în sensul prevăzut de art. 224 alin. 1 din C.p.pen.
anterior.
Deşi această dispoziţie legală nu mai are corespondent în actualul
C.p.pen., la data respectivă şi în vederea începerii urmăririi penale se
puteau efectua acte premergătoare, respectiv activităţi de investigaţie în
materie penală pentru obţinerea de indicii şi date necesare pentru ca
organul de urmărire penală să aprecieze dacă sunt sau nu îndeplinite
cerinţele art. 228 alin. 1 din C.p.pen. anterior, pentru declanşarea fazei de
urmărire penală, respectiv pentru începerea urmăririi penale conform
procedurii în vigoare anterior datei de (...) .
Confirmând existenţa acestor activităţi de natură extraprocesuală, dar
de o reală importanţă în ce priveşte actul procesual prin care s-a început nu
numai urmărirea penală, dar şi întreg procesul penal, în procesul verbal de
sesizare din oficiu din (...) se precizează clar şi fără echivoc existenţa
unor acte premergătoare care au oferit parchetului date şi informaţii
concrete vizând comiterea unor fapte penale.
În aceeaşi ordine de idei, în conţinutul Ordonanţei de începere a
urmăririi penale in rem din (...) la fila 2 alin. 1 se menţionează expres că
la baza deciziei de a dispune această soluţie procesuală şi de a declanşa
urmărirea penală, în dosar nr. 4/P/2014 al DNA-ST C. au stat anumite
acte premergătoare.
Raportat la data la care a fost întocmit Procesul verbal de sesizare din
oficiu este evident că aceste acte premergătoare au existat şi s-au efectuat,
dată fiind relatarea detaliată şi minuţioasă în care sunt expuse faptele, în
condiţii în care ele nu se regăsesc consemnate într-un act procedural, care
să le confere valoare probatorie, aşa cum impuneau dispoziţiile art. 224
alin. ultim din C.p.pen. anterior.
3) În al treilea rând, referitor la încălcarea dispoziţiilor privind
procedura începerii urmăririi penale in personam în prezenta cauză penală,
conform art. 305 alin. 3 din C.p.pen. faţă de suspectul U. H. D. se
arată următoarele:
a) urmărirea penală s-a început in rem de către DNA-ST C. prin
ordonanţa din (...) (f. 11-19 vol. I dosar urmărire penală), făcându-se o
expresă referire la numele tuturor persoanelor bănuite că s-au implicat în
comiterea infracţiunilor sesizate.
Cu toate că era cunoscută identitatea tuturor participanţilor la
săvârşirea presupuselor fapte penale, din moment ce în toate actele de
urmărire penală se făcea expres referire la numele acestora şi la datele
complete de stare civilă a fiecăruia, parchetul a preferat să nu dispună „ca
urmărirea penală să se efectueze în continuare in personam faţă de aceştia"
şi să le confere calitatea de suspect, pentru simplul motiv că din acel
moment avea obligaţia de a le aduce la cunoştinţă această calitate, conform
art. 307 Cp.p., inclusiv drepturile procesuale de care beneficiază.
28
Ulterior, după mai bine de patru luni de la sesizare şi respectiv după
mai mult de trei luni de la data începerii urmăririi penale „in rem", în cele
din urmă, prin Ordonanţa din (...) parchetul a dispus „continuarea
cercetărilor" şi implicit conferirea calităţii de suspect unui număr de
unsprezece persoane, printre care şi U. H. D. (pct. 1 f. 8 din
Ordonanţă) şi nu putem să nu remarcăm perfecta identitate de conţinut
între Procesul verbal de sesizare din oficiu (f, 1-10 vol. I), Ordonanţa de
începere a urmăririi penale in rem din (...) (f. 11-19-vol. I) şi Ordonanţa
de continuare a cercetărilor din (...) (f. 31-39 vol. I dosar urmărire
penală) prin care s-a dispus şi începerea urmăririi penale faţă de suspectul
U. H. D. şi alte 10 persoane.
b) Din identitatea de conţinut a acestor trei acte procedurale mai sus
precizate rezultă cu claritate faptul că încă din momentul „sesizării din
oficiu", parchetul cunoştea până în cele mai mici detalii nu numai numărul
şi natura „infracţiunilor" comise, dar şi modalitatea concretă în care s-au
realizat actele materiale de executare, precum şi forma de participaţie
ocazională specifică fiecărui suspect, dar în primul rând a preşedintelui
Consiliului Judeţean C. U. H. D. , însă cu toate acestea nu a
început urmărirea penală in personam decât cu mare întârziere, interval de
timp în care s-au efectuat acte de urmărire penală fără ca avocaţii aleşi să
poată fi prezenţi.
c) O altă critică se referă la conţinutul ordonanţei de începere a
urmăririi
penale in rem din (...) (f.1-10/vol. I) şi a ordonanţei de continuarea
cercetărilor din (...) (f. 29-36/vol. I) şi respectiv a ordonanţei din (...)
prin care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul
U. H. D. (f. 56-60/vol. I dosar urmărire penală)
În ceea ce priveşte expunerea faptelor penale imputate inculpatului U.
H. D. prin cele trei ordonanţe, apărarea are o observaţie comună tuturor
acestor importante acte procedurale, în sensul că parchetul se rezumă doar
la o prezentare generică a infracţiunilor comise în formă continuată şi nu
detaliază în ce s-a concretizat fiecare act material de executare din
conţinutul acestor infracţiuni, ca forme ale unităţii legale de infracţiune.
Urmare a acestui fapt, inculpatul U. H. D. nu are o corectă
reprezentare a naturii şi a ansamblului acuzaţiilor care îi sunt aduse de
parchet şi îi este dificil să se disculpe şi să se apere.
Din acest considerent, se solicită ca, în condiţiile art. 344 alin. 4
C.p.pen., sau 345 alin. 3 din C.p.pen. parchetul să remedieze conţinutul
acestor acte procesuale strict şi esenţial legate de derularea acţiunii penale
faţă de inculpatul U. H. D. sub aspectele criticate anterior.
II. Referitor la nerespectarea dispoziţiilor art 201 C.p.p. privind
delegarea organelor de poliţie judiciară de către procuror în cazul
infracţiunilor de corupţie imputate inc. U. H. D. se susţine că în
dosarul nr. 4/P/2014 al DNA-ST C. , anumite acte de urmărire penală, a
căror îndeplinire revenea strict în competenţa procurorului, au fost
efectuate de un organ de cercetare penală necompetent, sau mai exact fără
ca ofiţeri de poliţie judiciară să fie delegaţi în mod legal în condiţiile
prevăzute de art. 201 din actualul C.p.pen.
Referitor la infracţiunile de corupţie prev. de Legea nr. 78/2000 şi
reţinute în sarcina inculpatului U. H. D. , competenţa efectuării
urmăririi penale revine exclusiv procurorilor din cadrul DNA, care în
anumite condiţii pot delega competenţa efectuării anumitor acte de
29
cercetare penală către ofiţerii din cadrul poliţiei judiciare, în condiţiile
prevăzute de art. 201 C.p.pen.
Această prorogare de competenţă este însă limitată, deoarece nu este
posibilă decât delegarea unor anumite acte de cercetare penală, expres
precizate, cu indicarea exactă a activităţii procesual penale pe care lucrătorii
de poliţie judiciară expres menţionaţi o pot efectua, strict în materia
administrării unei probe, sau efectuării unui număr restrâns de acte de
cercetare penală.
Chiar şi în acest caz procurorul îşi păstrează dreptul de decizie şi de a
indica ce anume acte de cercetare penală pot fi îndeplinite prin delegare de
organele de cercetare ale poliţiei judiciare şi că nu poate transfera acestora
dreptul de a decide ce mijloace de probă se impun a fi administrate.
În cauzele instrumentate de DNA, organele de cercetare ale poliţiei
judiciare pot efectua „numai acele acte de cercetare penală dispuse de
procuror şi sub directa coordonare şi controlul nemijlocit al acestora" şi
indiscutabil încălcarea dispoziţiilor legale în materia competenţei organului
de cercetare penală atrage în mod obligatoriu sancţiunea nulităţii relative,
conform art. 280 din C.p.pen., raportat la art. 282 alin. 1 din C.p.pen.
a) Se afirmă că în cauza de faţă au avut loc încălcări ale competenţei
după materie a organului de cercetare penală desemnat să îşi desfăşoare
activitatea în cadrul DNA-ST C. care s-a implicat în prezenta cauză,
ajungând să se subroge efectiv procurorului de caz şi să dispună ce acte de
urmărire penală se impun a fi efectuate în această cauză, în loc să se
limiteze să execute dispoziţiile procurorului de caz şi să îndeplinească doar
acele acte de cercetare penală care i-au fost conferite spre aducere la
îndeplinire.
Prin Ordonanţele de delegare depuse din (...) , (...) , (...) şi cele
3 ordonanţe de delegare din (...) , procurorul de caz, în loc să precizeze în
mod precis şi clar determinat care anume acte de cercetare penală (audieri,
transcrieri interceptări, percheziţii domiciliare, etc) vor fi îndeplinite de
ofiţerii de poliţie judiciară, practic şi-a transferat întreaga competenţă de
urmărire penală în sarcina acestora.
În aceste condiţii, şi fără să se indice numele lucrătorului de poliţie s-a
ajuns ca organul de poliţie judiciară din cadrul DNA- ST C. să decidă ce
acte de urmărire penală se impun a fi efectuate în această cauză, ba chiar
să stabilească, în mod nepermis ce acte de urmărire penală se impun a fi
efectuate, deşi aceste activităţi procesual penale reveneau exclusiv
procurorului şi pe cale de consecinţă nu puteau fi delegate.
Prin ordonanţele de delegare precizate anterior s-a dispus la modul
generic şi fără a indica numele lucrătorului de poliţie judiciară delegarea
ofiţerilor de poliţie judiciară în vederea efectuării următoarelor acte de
urmărire penală: percheziţii domiciliare, solicitări de date, ridicări de acte şi
înscrisuri,,.
Din acest motiv, aşa cum am susţinut şi anterior, procedându-se în
acest mod, practic organului de cercetare a poliţiei judiciare i se deleagă
dreptul de a efectua acte de urmărire şi nu doar de cercetare penală aşa
cum prevede art. 201 din C.p.pen.
b) Se susţine nelegalitatea ordonanţelor de delegare dispusă de
procuror în temeiul art. 142 alin. 1 din C.p.pen., motiv pentru care, se
solicită a se constata nelegalitatea acestor ordonanţe de delegare şi
aplicarea prevederilor art. 345 alin. 2 C.p.pen., cu referire la dispoziţiile art.
280-282 C.p.pen. vizând nulitatea şi excluderea probelor ilegal
administrate, cu efectul prevăzut de art. 346 alin. 5 din C.p.pen.
30
c) Toate procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice
interceptate nu au fost întocmite de procuror, ci de către lucrătorul din
cadrul poliţiei judiciare, fără să existe o delegare expresă a acestuia, aşa
cum prevede art. 143 alin. 4 din C.p.pen. şi art. 201 C.p.pen.
În cauzele în care urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu
de către procuror conform art. 56 alin. 1 lit. d din C.p.pen. este posibil ca
redarea interceptărilor de către organele de cercetare penală, într-un proces
verbal, dar numai în cazul în care procurorul dispune prin ordonanţă de
delegare efectuarea acestora, conform art. 143 alin. 4 C.p.pen., menţionând
expres ce anume convorbire telefonică interceptată trebuie redată într-un
proces verbal în aceste condiţii şi ulterior să certifice aceste transcrieri.
Aşa cum am precizat anterior constatăm că în cazul Ordonanţelor de
delegare depuse la dosar lipseşte o astfel de prorogare legală a lucrătorului
din cadrul poliţiei judiciare, dată fiind indicarea imprecisă şi generic
formulată a prerogativelor de urmărire penală delegate de procuror către
ofiţerii de cercetare penală din cadrul DNA-ST C. şi doar se menţionează
lapidar că ofiţerii de poliţie judiciară în cadrul DNA-Serviciul Teritorial C.
sunt delegaţi pentru redarea în formă scrisă a interceptărilor şi
înregistrărilor video şi audio care sunt efectuate în cauză.
Apreciem că s-ar fi impus ca procurorul de caz să delimiteze mai exact
cadrul şi limitele acestei delegări şi să menţioneze ce anume înregistrări
trebuie transcrise şi redate în proces verbal, data şi numerele telefonice de
la care au avut loc convorbirile şi numărul de ordine al suportului de pe
care s-a realizat redarea în scris.
Constatăm că în condiţiile acestor aşa-zise delegări au fost întocmite
toate procesele verbale de redare a tuturor convorbirilor telefonice
interceptate în cursul urmăririi penale în această cauză şi din care mare
parte sunt depuse în vol. III al dosarului de urmărire penală nr. 4/P/2014.
d) Verificând conţinutul materialului probator administrat în cursul
urmăririi penale în cauza de faţă s-a constatat lipsa proceselor verbale care
trebuiau întocmite, conform art. 143 alin. 1 C.p.pen., pentru fiecare
activitate de supraveghere tehnică efectuată în cauză.
Conform art. 138 alin. 13 C.p.pen., în categoria metodelor de
supraveghere tehnică se înţelege interceptarea comunicaţiilor, ori a oricărui
tip de comunicare la distanţă, supravegherea video, audio sau prin
fotografiere, ori localizarea sau urmărirea suspectului ori a inculpatului prin
mijloace tehnice.
În cauza de faţă, inclusiv în ce îl priveşte pe inculpatul U. H. D.
au fost folosite asemenea metode de supraveghere tehnică, situaţie în care,
potrivit art. 143 alin. 1 C.p.pen. era obligatorie întocmirea unui proces
verbal distinct de procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice, sau a
convorbirilor captate din mediul ambiental, care se încheie conform art. 143
alin. 4 C.p.pen.
Acest proces verbal trebuie să cuprindă toate menţiunile prevăzute de
art. 143 alin. 1 C.p.pen. şi la care facem trimitere, cu precizarea că
întocmirea unui asemenea act procedural nu este facultativă, ci obligatorie,
pentru a se putea verifica dacă s-au respectat prevederile legale în cazul în
care se aduce atingere drepturilor şi libertăţilor persoanei acuzate.
Cu titlu de exemplu menţionăm că la vol. III se află depus Procesul
verbal de certificare a înregistrărilor purtate în (...) între suspectul Foia
Ardelean şi Pop Răzvan M. în incinta Consiliului Judeţean C. , precum şi
Procesul verbal de certificare a înregistrării convorbirii purtate la data de (...)
31
începând cu ora 13.04, între suspectul B. I. şi acelaşi Pop Răzvan M. ,
la sediul SC N. CONSTRUCŢII SA.
Este cert că „martorul protejat" Pop Răzvan M. a purtat asupra sa
aparatură de interceptare, însă lipsesc procesele verbale întocmite conform
art. 143 alin. 1 C.p.pen. şi din acest motiv nu se poate verifica natura şi
parametrii tehnici a aparatului de interceptare, data şi ora instalării
acestuia pe corpul martorului protejat, rezultatul operaţiunii de interceptare
în sensul consemnării duratei reale a interceptărilor din mediul ambiental şi
datele de identificare a suportului care conţine rezultatul activităţilor de
supraveghere tehnică.
Precizăm că aceeaşi situaţie am constatat-o şi în cazul Planşelor
fotografice depuse în vol. III f. 123-144, ca urmare a supravegherii operative
efectuată în (...) la Restaurantul „Da Vinci", situat în municipiul C. -N.
, str. Fagului nr. 87, când s-a procedat la un filaj având ca obiectiv pe
suspecţii U. H. D. şi B. I. .
Nici în acest caz nu am găsit la dosar vreun Proces verbal întocmit în
conformitate cu dispoziţiile art. 143 alin. 1 C.p.pen.
Precizăm încă o dată că apărarea nu a reuşit să identifice ca existând
la dosar asemenea procese verbale, dar nu excludem ca acest fapt să ne fie
imputabil, însă datorită complexităţii cauzei şi a consistenţei materialului
probator depus la dosar şi a împrejurării că nu am reuşit să intrăm în
posesia tuturor copiilor de pe actele de procedură solicitate, în cazul
existenţei acestor procese verbale declarăm că nu mai susţinem
nelegalitatea probelor respective şi nu mai solicităm îndepărtarea lor din
dosar.
Pentru motivele expuse anterior considerăm ca acele acte de urmărire
penală la care am făcut referire au fost efectuate nelegal de organele de
poliţie judiciară şi parchet în prezenta cauză se impun a fi excluse în
conformitate cu dispoziţiile art. 346 alin. 4 C.p.pen. şi potrivit art. 346 alin.
5 C.p.pen. nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.
În practica judiciară s-a stabilit că în cauzele penale în care urmărirea
penală revine în competenţa exclusivă a procurorului, îndeplinirea de către
acesta numai a unor acte de urmărire penală şi redactarea rechizitoriului
nu sunt suficiente, deoarece toate actele de urmărire penală trebuie
efectuate, de regulă de către procuror, şi nu numai o parte din acestea (T.S.,
s. pen., dec. nr. 2203/1987 în Revista Română de Drept nr. 7/1988, pag.
71; în acelaşi sens, T.S., s. pen., dec. nr. 1788/1972 în R. 1, pag. 395;
Tribunalul jud. Hunedoara, dec. pen. nr. 460/1972 în Revista Română de
Drept nr. 1/1973, pag. 155).
III. În legătură cu nerespectarea dispoziţiilor procesual penale privind
exercitarea dreptului la apărare de către inculpatul U. H. D. , s-a
solicitat a se constata nelegalitatea acelor probe care au fost administrate
între data de (...) , când a intrat în vigoare actualul C.p.pen. şi data de (...)
, când inculpatul U. H. D. a dobândit calitatea de suspect, întrucât
abia din acest moment, potrivit art. 29 alin. 1 C.p.pen. şi art. 305 alin. 3
C.p.pen., inculpatul a devenit efectiv participant în procesul penal şi a putut
beneficia de drepturile prevăzute de art. 78 raportat la art. 83 C.p.pen.
IV. Inculpatul D. G. R. prin av. Călin Budişan, a invocat în
primul rând, excepţia nulităţii următoarelor acte de urmărire penală:
- încheierea penală nr. 7/2014 pronunţată de judecătorul de drepturi
şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel C. în data de 3 aprilie 2014 prin care
s-a dispus autorizarea măsurilor de supraveghere tehnică privind pe
numitul P. I. , încheiere aflată la f. 138-146, vol. V,UP;
32
- mandatul de supraveghere tehnică nr. 27 din (...) emis de
judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel C. prin care s-
a autorizat pentru o perioadă de 17 zile interceptarea, înregistrarea şi
localizarea convorbirilor şi a comunicărilor telefonice purtate de numitul P.
I. , mandat aflat la f. 150, vol. V.UP;
a autorizat pentru o perioadă de 17 zile fotografierea persoanelor,
observarea sau înregistrarea conversaţiilor, mişcărilor ori a altor activităţi
ale acestora (supraveghere video, audio sau prin fotografiere) cu privire la
numitul P. I. , mandat aflat la f. 16o, vol.V,UP;
- încheierea penală nr. 9/2014 pronunţată de judecătorul de drepturi
şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel C. în data de 17 aprilie 2014 prin care
s-a dispus autorizarea măsurilor de supraveghere tehnică privind pe
numitul D. G. R. şi prelungirea duratei măsurilor de supraveghere
tehnică privind pe numitul P. I. , încheiere aflată la f. 176-183, vol. V,
UP;
a autorizat pentru o perioadă de 30 de zile interceptarea, înregistrarea şi
localizarea convorbirilor şi a comunicărilor telefonice purtate de numitul D.
G. R. , mandat aflat la f.186,vol.V,UP;
a autorizat pentru o perioadă de 30 de zile fotografierea persoanelor,
ale acestora (supraveghere video, audio sau prin fotografiere) cu privire la
numitul D. G. R. , mandat aflat la f. 193, vol. V,UP.
În al doilea rând, s-a invocat excepţia nelegalei obţineri a
următoarelor probe:
- interceptările comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare şi
înregistrările video, audio sau prin fotografiere efectuate în perioada (...) -
(...) privind pe numiţii P. I. şi D. G. R. ;
- proces verbal de certificare a înregistrărilor convorbirilor din perioada
(...) -(...) , proces-verbal din data de (...) , aflat la f. 403-460, vol. IV,
UP;
- planşele fotografice ce prezintă aspecte de la întâlnirea dintre P. I.
şi D. G. R. care a avut loc în data de (...) , întocmite la data de
(...) şi aflate la f. 469-485, vol. IV, UP.
S-a solicitat a se dispune în temeiul art. 345 alin. (2) C.p.pen. raportat
la art. 282, 280 C.p.pen. anularea actelor de urmărire penală mai sus
menţionate ca fiind lovite de nulitate relativă şi în temeiul art. 345 alin. (2)
C.p.pen. raportat la art. 102 alin. (2) şi (3) C.p.pen. excluderea probelor mai
sus menţionate, administrate în faza de urmărire penală ca nefiind legal
obţinute.
În susţinerea excepţiilor s-a arătat că inculpatul D. G. R. , a
fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, prev.
şi ped. de art. 255 alin. (1) - C.pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr.
78/2000, cu aplicarea art. 5 - C.pen, dare de mită, prev. şi ped. de art. 255
alin. (1) - C.pen. (1969) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu
aplicarea art. 5 - C.pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) - C.pen.,
respectiv în forma concursului formal de infracţiuni, pentru aceea că: la
data de 9 aprilie 2014, inculpatul D. G. R. , director de dezvoltare în
33
cadrul UTI Grup SA, a convenit cu inculpaţii U. H. D. şi P. I.
remiterea sumei de 20.000 de euro, câte 10.000 de euro pentru fiecare,
pentru ca aceştia din urmă să iniţieze şi să voteze favorabil un proiect de
hotărâre de Consiliul Judeţean prin care să se aprobe înfiinţarea şi tarifarea
parcării pe termen lung în cadrul Aeroportului Internaţional Avram Iancu
din C. -N. . S-a mai arătat în actul de sesizare a instanţei că din suma
promisă, la data de 17 aprilie 2014, inculpatul D. G. R. a remis
celor doi suma de 10.000 de euro, câte 5.000 de euro pentru fiecare.
În data de (...) , DNA - ST C. s-a sesizat din oficiu faţă de inculpaţii
U. H. D. , Oleleu I. , L. Remus, Teaha Mihai, Raţiu M. , Pop
Răzvan M. , Stan Alexandru C. , B. I. , Dan Claudiu V. , Lengher A.
, Jişa L. , Şipoş V. Florin, Lăpuşte George I. , I. Gavrilă, Lola L.
Laurenţiu, Albu Eugen, Abrudean M. pentru săvârşirea unor infracţiuni
de corupţie şi infracţiuni conexe acestora (proces verbal de sesizare
din oficiu, f. 1-10, vol. I, dosar UP).
În data de (...) în cauză s-a dispus începerea urmăririi penale in
rem cu privire la următoarele infracţiuni: dare de mită, luare de mită,
folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate
publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste
informaţii şi abuz în serviciu. Faptele materiale pentru care s-a dispus
începerea urmăririi penale in rem constau în fapte de corupţie săvârşite de
inculpaţii Oleleu I. , L. Remus, Teaha Mihai, Raţiu M. , Pop Răzvan
M. , Stan Alexandru C. , B. I. , Dan Claudiu V. , Lengher A. , Jişa
L. , Şipoş V. Florin, Lăpuşte George I. , I. Gavrilă, Lola L. Laurenţiu,
Albu Eugen şi Abrudean M. , astfel cum rezultă din ordonanţa de ÎUP in
rem, f. 11-19, vol. I, dosar UP.
La data de (...) s-a dispus extinderea urmăririi penale in rem cu
privire la următoarele fapte: dare de mită, luare de mită, abuz în serviciu
contra intereselor publice, spălare de bani şi fals în înscrisuri sub
semnătură privată. Extinderea urmăririi penale in rem s-a referit în concret
la mai multe fapte de corupţie, printre care şi pretinderea şi primirea sumei
de 20.000 de euro de către inculpaţii U. Horia D. şi P. I. de la
inculpatul D. G. R. pentru ca primii să procedeze la încheierea
unui contract cu SC Uti Facility Management SA, faptă pentru care în final
inculpaţii au şi fost trimişi în judecată, (ordonanţă de extindere a UP in rem,
f. 20-24, vol.1, dosar UP).
În data de (...) s-a dispus în temeiul art. 305 alin. (3) C.p.pen.
continuarea urmăririi penale faţă de U. Horia D. , P. V. , P. I. ,
D. G. R. , Ciceo David I. , B. I. , Şerban T. Dan, Teaha Mihai,
Silagyi G. , Abrudean M. şi Foia Ardelean Flaviu S. . Faţă de
inculpatul D. G. R. s-a dispus continuarea urmăririi penale, care a
dobândit calitatea de suspect pentru două fapte de dare de mită faţă de
numiţii U. Horia D. şi P. I. , respectiv pentru fapta pentru care s-a
dispus şi extinderea urmăririi penale in rem. (ordonanţă de continuare a
cercetărilor, f. 29-39, vol. I, dosar UP).
La data de (...) i-au fost aduse la cunoştinţă inculpatului D. G.
R. drepturile şi obligaţiile suspectului pentru infracţiunile pentru care s-a
dispus începerea urmăririi penale faţă de acesta prin ordonanţa din data de
(...) , f. 29-39, vol. I, dosar UP (proces verbal de aducere la cunoştinţă a
drepturilor şi obligaţiilor suspectului, f. 211-214, vol. I, dosar UP).
În data de (...) s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă
de inculpatul D. G. R. pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare
de mită şi i-au fost aduse la cunoştinţă acestuia drepturile şi obligaţiile
34
inculpatului (ordonanţă de punere în mişcare a acţiunii penale, f. 223-225,
vol. I, dosar UP; proces verbal, f. 226-229, vol. I, dosar UP).
1. Excepţia nulităţii actelor de urmărire penală
a) încheierea penală nr. 7/2014 pronunţată de judecătorul de drepturi
şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel C. şi mandatele de supraveghere nr.
27 şi 37 - toate privind pe numitul P. loan
Prin cererea din data de 3 aprilie 2014 formulată în dosarul nr.
4/P/2014 de DNA - ST C. adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi
din cadrul Curţii de Apel C. s-a solicitat acestuia din urmă autorizarea
măsurilor de supraveghere tehnică pe o perioadă de 17 zile începând cu
data de (...) privind comunicările purtate (printre alţii) de numitul P.
loan. (f. 124-137, vol. V, UP)
Totodată, prin aceeaşi cerere s-a solicitat autorizarea măsurilor de
supraveghere tehnică pe o perioadă de 17 zile, începând cu data de (...)
constând în fotografierea persoanelor, observarea sau înregistrarea
conversaţiilor, mişcărilor ori a altor activităţi ale numitului P. I. (printre
alţii).
S-a arătat de acuzare că în funcţie de finalitatea urmărită, funcţionarii
din cadrul CJ C. acţionează împreună, respectiv preşedinte (U. H. D.
), vicepreşedinte (Oleleu I. ), angajaţi (Raţiu M. ), consilieri judeţeni (P.
I. ) şi consilieri personali (Teaha Mihai, Pop Răzvan M. ), pentru
acapararea contractelor relevante financiar, de zeci de milioane de euro,
direcţionale către acelaşi om de afaceri, urmărind obţinerea unor sume de
bani semnificative prin fraudarea bugetelor alocate contractelor respective.
La fel, în situaţii punctuale, determinate de interese de grup restrâns, se
reţine că, cei anterior enumeraţi, se reaşează în două tabere şi, folosindu-şi
prerogativele funcţiilor, informaţiile deţinute în virtutea acestor funcţii,
acţionează pentru atribuirea contractelor de mai mică anvergură unor
societăţi agreate, însă numeroase, ceea ce face ca folosul obţinut să fie şi în
acest plan semnificativ.
În ceea ce priveşte necesitatea cercetării numitului P. I. , se arată în
cuprinsul cererii următoarele: la data de 21 martie 2014, numitul P. V.
a avut o întâlnire cu numitul Pop Răzvan M. , ocazie cu care omul de
afaceri a reiterat promisiunea sa făcută preşedintelui CJ C. U. H. D.
privind remiterea, în continuare a unor sume de bani corelativ şi
proporţional cu sumele ce urmau să fie alocate de la CJ pentru acoperirea
arieratelor primăriilor unde omul de afaceri executase anterior lucrări. După
realizarea întâlnirii din 21 martie 2014, deşi numitul P. V. a solicitat
consilierului preşedintelui CJ C. o nouă întâlnire pentru data de 25 martie
2014, dată la care a promis că va remite acestuia suma de 10.000 lei
destinată, ca de obicei, lui U. H. D. , întâlnirea nu a mai avut loc. S-a
stabilit că, în contextul în care numitul Pop Răzvan M. a fost subiectul
expunerii mediatice determinate de cercetarea sa penală din cauza de
corupţie privind licitaţia pentru atribuirea traseelor de transport persoane,
omul de afaceri a fost contactat şi solicitat pentru întâlniri de un alt
apropiat al preşedintelui CJ C. , consilierul judeţean P. I. . Astfel,
imediat după întâlnirea din data de 21 martie 2014, numitul P. I. 1-a
contactat în mod repetat pe P. V. cu care a avut mai multe întâlniri
derulate imediat după şedinţa de consiliu judeţean în care au fost alocate
sume de bani primăriilor vizate de interes financiar şi de omul de afaceri.
Deosebit de relevant sub aspectul punerii în evidenţă a unui comportament
disimulat, o constituie împrejurarea că, pentru contactele cu omul de
afaceri P. V. , consilierul judeţean foloseşte o cartelă telefonică şi nu
35
telefonul său aflat în dotare ca exponent ales al unei instituţii publice la
nivel judeţean. Pentru edificarea implicării numitului P. I. în faptele de
corupţie investigate, s-a apreciat de acuzare că se impune autorizarea
măsurilor de supraveghere tehnică de interceptare a convorbirilor telefonice
şi de fotografierea persoanelor, observarea sau înregistrarea conversaţiilor,
mişcărilor ori a altor activităţi ale numitului P. I. .
Prin încheierea nr. 7/2014 pronunţată de judecătorul de drepturi şi
libertăţi din cadrul Curţii de Apel C. s-a admis cererea DNA şi, în
consecinţă, s-a dispus autorizarea măsurilor de supraveghere tehnică în
ceea ce-1 priveşte pe numitul P. I. . Pentru a dispune astfel, judecătorul
Curţii de Apel C. a apreciat în mod global că în cauză există o suspiciune
rezonabilă cu privire la pregătirea şi săvârşirea unor infracţiuni de corupţie
şi a unor infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, iar măsura
solicitată este în mod evident proporţională cu restrângerea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale. Această proporţionalitate este rezultată din
particularităţile cauzei, importanţa informaţiilor şi a probelor ce urmează a
fi obţinute şi gravitatea infracţiunilor cercetate.
Apreciem că încheierea amintită mai sus nu este legală din
următoarele considerente:
- în primul rând, faţă de faptele pentru care s-a dispus autorizarea
măsurilor de supraveghere tehnică în privinţa numitului P. I. nu s-a
dispus anterior începerea/extinderea urmăririi penale in rem, interceptările
faţă de numitul P. I. fiind dispuse în afara cadrului procesual, contrar
dispoziţiilor art. 140 alin. (1) - C.p.pen.;
- în hotărâre nu se analizează necesitatea autorizării unor astfel
de mijloace de supraveghere tehnică faţă de numitul P. I. şi nu se
arată care sunt motivele temeinice care impun o astfel de măsură.
Cu privire la primul motiv de nelegalitate arătăm judecătorului de
cameră preliminară următoarele:
Potrivit art. 140 alin. (1) - C.p.pen., supravegherea tehnică poate fi
dispusă în cursul urmăririi penale, pe o durată de cel mult 30 de zile, la
cererea procurorului, de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa
căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la
instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află
sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat cererea. Pe
scurt, supravegherea tehnică poate fi dispusă doar în cursul urmăririi
penale.
În continuare, la alin. (2) al art. 140 C.p.pen. se arată că: cererea
formulată de procuror trebuie să cuprindă: indicarea măsurilor de
supraveghere tehnică care se solicită a fi dispuse, numele sau alte date de
identificare a persoanei împotriva căreia se dispune măsura, dacă sunt
cunoscute, indicarea probelor ori a datelor din care rezultă suspiciunea
rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni pentru care se poate
dispune măsura, indicarea faptei şi a încadrării juridice, iar, în cazul
măsurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere, dacă se solicită şi
încuviinţarea ca organele de urmărire penală să pătrundă în spaţii private
indicate pentru a activa sau a dezactiva mijloacele tehnice ce urmează a fi
folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice, motivarea
caracterului proporţional şi subsidiar al măsurii. Procurorul trebuie să
înainteze dosarul judecătorului de drepturi şi libertăţi.
Având în vedere că pentru a se dispune supravegherea tehnică este
necesar a se indica probele, faptele şi încadrarea lor juridică pentru care se
dispune măsura, precum şi faptul că aşa cum am arătat anterior,
36
supravegherea tehnică poate fi dispusă doar în cursul urmăririi penale,
rezultă în mod indubitabil faptul că dispunerea unei măsuri de
supraveghere tehnică pentru o anumită faptă este condiţionată de existenţa
unei urmăriri penale începute, ori extinse cu privire la fapta pentru care se
dispune măsura.
Potrivit art. 305 alin. (1) C.p.pen., când actul de sesizare îndeplineşte
condiţiile prevăzute de lege şi se constată că nu există vreunul dintre
cazurile tare împiedică exercitarea acţiunii penale prevăzute la art. 16 alin.
(1), organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu
privire la faptă.
Potrivit art. 311 alin. (1) C.p.pen., în cazul în care, după începerea
urmăririi penale, organul de urmărire penală constată fapte noi, date cu
privire la participarea unor alte persoane sau împrejurări care pot duce la
schimbarea încadrării juridice a faptei, dispune extinderea urmăririi penale
ori schimbarea încadrării juridice.
Văzând dispoziţiile acestor două articole din Codul de procedură
penală privitoare la începerea şi respectiv, extinderea urmăririi penale in
rem, deducem că atunci când organul de urmărire penale are date cu privire
la săvârşirea unei anumite fapte prevăzute de legea penală şi nu este
incident niciunul din cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) C.p.pen.,
dispune în mod obligatoriu începerea, ori după caz, extinderea urmăririi
penale cu privire la acea faptă. în lipsa începerii, ori extinderii urmăririi
penale in rem, orice act efectuat cu privire la acea faptă este în afara
cadrului procesual şi este lovit de nulitate, actul fiind efectuat cu
nerespectarea dispoziţiilor legale mai sus amintite.
Coroborând textele de la art. 140 alin. (1) şi (2) C.p.pen. cu textele
prevăzute de art. 305 alin. (l) şi 311 alin. (1) C.p.pen. rezultă în mod evident
faptul că atunci când se dispune autorizarea măsurilor de supraveghere
tehnică faţă de o persoana este necesar ca anterior acestei autorizări să fie
începută urmărirea penală cu privire la fapta pentru care s-a dispus
autorizarea măsurii de supraveghere tehnică.
De altfel, aceasta este şi poziţia instanţei de contencios constituţional
care printr-o decizie în care a analizat constituţionalitatea art. 91/1 din
Codul de procedură penală anterior, dispoziţii ce reglementau interceptarea
şi înregistrarea convorbirilor (actualmente denumite măsuri de
supraveghere tehnică în noul Cod de procedură penală) aceasta a arătat că
interceptarea şi înregistrarea convorbirilor pot fi dispuse, aşa cum se
prevede în alin. (1) al art. 91/1 din Codul de procedură penală, la cererea
procurorului care efectuează ori supraveghează urmărirea penală, lată deci
că administrarea unor astfel de mijloace de probă este plasată în cadrul
primei faze a procesului penal, urmărirea penală putând fi începută, potrivit
art. 221 şi 228 din Codul de procedură penală, atât in personam, cât şi in
rem. Referitor la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, arătăm judecătorului
de cameră preliminară că aşa cum a statuat aceasta în nenumărate
rânduri, forţa obligatorie ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile
Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi
considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea a reţinut că atât
considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se
impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept (a se vedea, în acest
sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr.1/1995 privind
obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de
constituţionalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr.1.415 din 4 noiembrie 2009,
37
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.796 din 23 noiembrie
2009 şi Decizia nr.414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.291 din 4 mai 2010)2.
Or, pentru fapta pentru care în data de (...) s-a dispus autorizarea
măsurii de supraveghere tehnică faţă de numitul P. I. , extinderea
urmăririi penale in rem s-a dispus abia în data de (...) , potrivit
ordonanţei de la f. 20-24, vol. I, UP.
Aşa fiind, concluzionăm că încheierea prin care s-a dispus autorizarea
măsurii de supraveghere tehnică faţă de numitul P. I. a fost dată cu
nerespectarea condiţiilor legale necesar a fi îndeplinite pentru a se putea
hotărî astfel, sens în care, având în vedere dispoziţiile art. 280 alin. (1)
C.p.pen., vă solicităm să anulaţi această încheiere, hotărârea fiind
netemeinică şi nelegală.
Cu privire la al doilea motiv de nelegalitate arătăm judecătorului de
cameră preliminară următoarele:
Ca orice hotărâre judecătorească, încheierea penală prin care
judecătorul de drepturi şi libertăţi autorizează măsurile de supraveghere
tehnică trebuie să cuprindă în conţinutul său motivarea pe care aceasta se
sprijină. În acest sens, aducem în atenţia instanţei de judecată dispoziţiile
art. 403 alin. (1) lit. c C.p.pen., potrivit cărora expunerea hotărârii trebuie
să cuprindă motivarea soluţiei cu privire la latura penală prin analiza
probelor care au servit ca temei pentru soluţionarea cauzei.
Or, aşa cum se poate observa, în încheierea în discuţie, judecătorul de
drepturi şi libertăţi a precizat în expunere că urmează să admită solicitarea
acuzării având în vedere că în cauză există o suspiciune rezonabilă cu
privire la pregătirea şi săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi a unor
infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, iar măsura solicitată este în
mod evident proporţională cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale. Această proporţionalitate este rezultată din particularităţile
cauzei, importanţa informaţiilor şi a probelor ce urmează a fi obţinute şi
gravitatea infracţiunilor cercetate. A mai arătat judecătorul de drepturi şi
libertăţi că faptele pentru care se solicită autorizarea măsurilor de
supraveghere tehnică sunt de o gravitate ridicată şi că probele nu ar putea fi
obţinute în alt mod sau obţinerea lor în alt mod ar presupune dificultăţi
deosebite ce ar prejudicia ancheta.
Deşi referatul prin care s-a solicitat autorizarea acestor măsuri de
supraveghere cuprinde argumente cu privire la necesitatea unor astfel de
măsuri pentru Fiecare persoană în parte, judecătorul de drepturi şi libertăţi
a analizat în mod global cererea, fără să facă referire la persoanele pentru
care se solicită măsurile şi condiţiile aferente fiecărei persoane şi fiecărei
fapte.
Or, aşa cum am arătat şi mai sus; măsurile de supraveghere tehnică
se dispun pentru o anumită faptă şi pentru o anumită persoana, astfel cum
rezultă din dispoziţiile art. 140 alin. (1) şi (2) C.p.pen. într-o atare situaţie,
judecătorul învestit cu soluţionarea unei cereri prin care se solicita
autorizarea unei astfel de măsuri este îndatorat să verifice şi să arate în
motivare hotărârii dacă sunt sau nu sunt îndeplinite condiţiile pentru
autorizarea măsurii pentru fiecare faptă, şi raportat la fiecare persoană în
parte.
Mai mult decât atât, dreptul la un proces echitabil, prevăzut atât de
Constituţia României la art. 21 alin. (3), cât şi de Conveţia Europeană a
Drepturilor Omului la art. 6, implică o serie de obligaţii stabilite în sarcina
statului în vederea garantării respectării principiului preeminenţei
38
dreptului, un astfel de principiu fiind absolut necesar într-o societate
democratică. Printre aceste obligaţii se numără şi aceea a motivării
hotărârilor judecătoreşti.
Aşa cum a amintit Curtea de la Strasbourg în hotărârea Werner c.
Austria, obligaţia de motivare a hotărârilor judecătoreşti decurge din dreptul
părţilor de a prezenta în proces observaţiile şi argumentele lor, dar şi din
dreptul acestora ca observaţiile şi argumentele prezentate să fie examinate
în mod efectiv. De altfel, Curtea a statuat în cauza Albina c. România că
instanţele naţionale au obligaţia de a analiza în mod efectiv probele de la
dosarul cauzei, precum şi argumentele şi observaţiile părţilor şi de a-şi
motiva soluţiile pronunţate. Nu în ultimul rând, Curtea a amintit că o
hotărâre judecătorească prin care se repetă mecanic prevederile textelor de
lege aplicabile nu poate fî socotită ca fiind o hotărâre motivată. Or, aşa cum
se poate observa în hotărârea în discuţie, judecătorul nu a făcut altceva
decât să indice mecanic nişte texte legale incidente în speţă în baza cărora a
pronunţat soluţia respectivă, fără să arate de ce a hotărât astfel cu privire la
fiecare faptă pentru care i s-a solicitat autorizarea de măsuri de
Probabil, în măsura în care judecătorul ar fi analizat cererea cu privire
la fiecare faptă, astfel cum de altfel cererea acuzării a fost formulată, acesta
ar fi constatat că faţă de fapta pentru care s-a solicitat autorizarea
măsurilor de supraveghere tehnică în raport de persoana numitului P. I.
nu s-a dispus începerea ori extinderea urmăririi penale in rem, iar soluţia
acestuia ar fi fost diametral opusă.
Având în vedere argumentele expuse mai sus, apreciem că încheierea
penală nr. 7/2014 pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din
Cadrul Curţii de Apel C. este lovită de nulitate relativă.
Nulitatea relativă este reglementată de art. 282 C.p.pen., potrivit
căruia încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art.
281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei
legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali
principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.
Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte
părţi sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual
propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate.
Vătămarea inculpatului D. G. R. în ceea ce priveşte nulitatea
încheierii penale nr. 7/2014 şi a mandatelor de supraveghere tehnică, toate
privindu-1 pe inculpatul P. I. constă în aceea că interceptările obţinute
în baza acestor acte de urmărire penală cuprind convorbiri purtate între
inculpatul P. I. şi inculpatul D. G. R. , convorbiri ce au fost
folosite de acuzare în susţinerea dispoziţiei de trimitere în judecată cuprinsă
în rechizitoriu.
Interesul propriu al inculpatului D. G. R. în invocarea
nulităţii relative a actelor de urmărire penală menţionate rezultă din însăşi
vătămarea produsă acestuia, în baza actelor de urmărire penală a căror
nulitate se solicită a se constata fiind dispuse interceptări care stau la baza
acuzaţiei aduse acestuia.
Sub aspectul termenului până la care poate fi invocată nulitatea
relativă, arătăm judecătorului de cameră preliminară că şi acesta condiţie
este îndeplinită, în conformitate cu dispoziţiile art. 282 alin. (4) lit. a
C.p.pen. Astfel, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale,
aceasta poate fi invocată până la închiderea procedurii de cameră
preliminară.
39
Ca o consecinţă firească a anulării încheierii menţionate anterior, în
baza principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius acciptentis potrivit
căruia anularea (desfiinţarea) actului juridic iniţial (primar) atrage şi
anularea actului juridic subsecvent (următor), datorită legăturii lor juridice
şi în baza art. 280 alin. (2) C.p.pen. vă solicităm să anulaţi şi mandatele de
supraveghere tehnică emise în baza încheierii anterior menţionate, mandate
ce îl privesc pe numitul P. I. .
b) încheierea penală nr. 9/2014 pronunţată de judecătorul de
drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel C. şi mandatele de
supraveghere nr. 56 şi 63 din (...)
Prin cererea din data de 16 aprilie 2014 formulată în dosarul nr.
4/P/2014 de DNA - ST C. adresată judecătorului de drepturi şi libertăţi
din cadrul Curţii de Apel C. s-a solicitat acestuia din urmă prelungirea
duratei măsurilor de supraveghere tehnică dispuse anterior prin încheierea
nr. 7/2014 faţă de numitul P. I. (printre alţii) şi autorizarea măsurilor de
supraveghere tehnică pe o perioadă de 30 zile începând cu data de (...)
privind comunicările purtate (printre alţii) de numitul D. G. R. . (f.
161-175, vol. V, UP)
Totodată, prin aceeaşi cerere s-a solicitat prelungirea, respectiv
autorizarea măsurilor de supraveghere tehnică pe o perioadă de 30 zile,
începând cu data de (...) constând în fotografierea persoanelor,
ale numiţilor P. I. şi D. G. R. (printre alţii).
S-a arătat de acuzare că în cauză au rezultat date noi privind
implicarea preşedintelui CJ C. şi a consilierului judeţean P. I. în modul
de derulare al contractului încheiat de Consiliul Judeţean cu societatea Uti
Grup SA B. pentru realizarea accesului electronic în Aeroportul
Internaţional Avram Iancu şi mentenanţa acestui sistem securizat de acces.
Astfel, a rezultat că, numitul P. I. este cel care ţine legătura cu
reprezentantul Uti Grup pentru judeţul C. , numitul D. G. R.
căruia, în cursul zilei de aprilie 2014, după derularea unei întâlniri
particulare, ce a avut loc în B. şi la care a participat şi U. H. D. ,
P. I. i-a trimis un sms cu un conţinut neechivoc: „20.000 cash... şi mai
vorbim". Datele cauzei au stabilit că, pentru o noua întâlnire, D. G.
şi P. I. au stabilit data de 17 aprilie 2014, ea urmând a avea loc la C. -
N. . S-a mai arătat că există bănuiala că, la aceeaşi dată se va preda şi o
sumă de bani de la reprezentantul firmei private către consilierul judeţean.
Pentru lămurirea suspiciunilor privind noile acte de corupţie în care
consilierul judeţean P. I. este implicat acuzarea a apreciat că se impune
autorizarea de măsuri de supraveghere tehnică asupra numitului D. G.
R. , reprezentant al Uti Grup SA.
Prin încheierea penală nr. 9/2014 pronunţată la data de (...) de
către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel C. s-a
admis în totalitate cererea DNA mai sus menţionată, astfel cum aceasta a
fost formulată. În motivare, judecătorul de drepturi şi libertăţi a copiat
cuvânt cu cuvânt motivele ce au stat la baza încheierii penale nr. 7/2014
mai sus amintite.
Apreciem că nici această încheiere penală nu este legală, din motivele
expuse mai sus cu privire la încheierea penală nr. 7/(...) . Practic, în
cauză nu s-au modificat datele problemei, ba dimpotrivă acuzarea susţine în
referatul prin care s-a solicitat prelungirea şi respectiv autorizarea măsurilor
de supraveghere tehnică mai vehement existenţa unei noi fapte penale de
corupţie. Având în vedere că nici la acest moment nu s-a extins urmărirea
40
penală in reni cu privire la această faptă, apreciem din nou că prelungirea şi
respectiv autorizarea măsurilor de supraveghere tehnică au fost dispuse cu
încălcarea dispoziţiilor legale.
Menţionăm din nou că pentru fapta pentru care în data de (...) s-a
dispus prelungirea măsurii de supraveghere tehnică faţă de numitul P. I.
şi autorizarea măsurii de supraveghere tehnica faţă de numitul D. G.
R. , extinderea urmăririi penale in rem s-a dispus abia în data de (...) ,
potrivit ordonanţei de la f. 20-24, vol. I, UP.
Subliniem încă o dată că atunci când se dispune autorizarea, ori
prelungirea măsurilor de supraveghere tehnică faţă de o persoană este
necesar ca anterior acestei autorizări ori prelungiri să se fi dispus începerea
urmăririi penale ori extinderea urmăririi penale cu privire la fapta pentru
care s-a dispus autorizarea ori prelungirea măsurii de supraveghere tehnică.
Aşa fiind, concluzionăm că şi încheierea nr. 9/2014 din data de (...)
a fost dată cu nerespectarea condiţiilor legale necesar a fi îndeplinite pentru
a se putea hotărî astfel, sens în care, având în vedere dispoziţiile art. 280
alin. (1) - C.p.pen., vă solicităm să anulaţi această încheiere, hotărârea fiind
netemeinică şi nelegală.
Aşa cum s-a arătat anterior, încheierea penală prin care se dispune
prelungirea ori autorizarea unei măsuri de supraveghere tehnică trebuie sa
cuprindă printre altele o analiză a condiţiilor necesar a fi îndeplinite pentru
a se dispune astfel faţă de fiecare faptă şi raportat la fiecare persoană în
parte, în baza materialului probatoriu deja existent la dosar. Or, aşa cum se
poate observa, judecătorul de cameră preliminară nu numai că nu a
analizat condiţiile referitoare la măsurile de supraveghere tehnică pentru
fiecare faptă în parte, dar acesta s-a limitat în încheierea de faţă la a copia
cuvânt cu cuvânt argumentele din încheierea anterior dispusă în această
cauză, respectiv încheierea nr. 7/2014, deşi în referatul acuzării se fac
referiri la fapte şi persoane noi. Arătăm din nou că, deşi acuzarea a arătat
pentru fiecare faptă în parte argumentele care în opinia acesteia justifică
prelungirea şi respectiv autorizarea unei astfel de măsuri, în încheierea în
discuţie judecătorul a tratat în mod global faptele apreciind că acestea sunt
de o gravitate ridicată, iar o astfel de măsură este proporţională cu
restrângerea ce intervine în drepturile şi libertăţile fundamentale ale
persoanelor vizate de această măsură.
Având în vedere argumentele expuse mai sus, apreciem că şi
încheierea penală nr. 9/2014 pronunţată de judecătorul de drepturi şi
libertăţi din Cadrul Curţii de Apel C. este lovită de nulitate relativă, fiind
reiterate argumentele privind vătămarea adusă inculpatului D. .
2. Excepţia nelegalei obţineri a probelor
Potrivit art. 102 alin. (2) C.p.pen., probele obţinute în mod nelegal nu
pot fi folosite în procesul penal De asemenea, potrivit art. 102 alin. (3)
C.p.pen., nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea
unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea
probei.
Având în vedere că atât încheierea penală nr. 7/2014, cât şi încheierea
penală nr. 9/2014 prin care s-au dispus autorizarea şi respectiv prelungirea
măsurilor tehnice de supraveghere faţă de inculpaţii P. I. şi D. G.
R. sunt lovite de nulitate relativă cu consecinţa anulării acestora de către
judecătorul de cameră preliminară, în cauză devin incidente dispoziţiile art.
102 alin. (3) C.p.pen., iar probele obţinute în baza acestor încheieri,
respectiv interceptările şi înregistrările de convorbiri, inclusiv procesele
41
verbale de certificare a acestor convorbiri se impun a fi excluse de la dosarul
cauzei.
Pentru aceste motive, vă solicităm să dispuneţi excluderea
următoarelor probe de la dosarul cauzei: interceptările comunicaţiilor ori a
oricărui tip de comunicare şi înregistrările video, audio sau prin fotografiere
efectuate în perioada (...) - (...) privind pe numiţii P. I. şi D. G.
R. ; proces verbal de certificare a înregistrărilor convorbirilor din perioada
(...) - (...) , proces-verbal din data de (...) , aflat la f. 403-460, vol. IV,
UP; planşele fotografice ce prezintă aspecte de la întâlnirea dintre P. I. şi
D. G. R. care a avut loc în data de (...) , întocmite la data de (...)
şi aflate la f. 469-485, vol. IV, UP.
Acelaşi inculpat D. G. R. prin av. Gae A. Constantin a
solicitat restituirea cauzei procurorului în vederea clasării cauzei sau în
subsidiar în vederea refacerii urmăririi penale, invocând pe cale de excepţie
următoarele:
1. Neregularitatea rechizitoriului, care atrage imposibilitatea stabilirii
obiectului sau limitelor judecăţii (art. 346 alin. 3 lit. a) C.p.p.).
2. Neregularitatea rechizitoriului, prin prisma dispoziţiilor art.328 C.p.p..
3. Excepţia nelegalităţii autorizării măsurii de supraveghere tehnica
constând
in înregistrarea comunicărilor purtate prin intermendiul posturilor
telefonice şi fotografierea, observarea sau înregistrarea conversaţiilor,
mişcărilor ori altor activităţi ale acestora (supravegerea video, audio sau prin
fotografiere) dispusă fata de inculpatul, D. G. R. începând din (...)
până la (...) şi prelungita din data de (...) pentru încă 30 de zile,
efectuate înainte de începerea urmăririi penale dispusă prin Ordonanţa din
data de (...) , şi cea dispusă faţă de inculpatul P. I. începând din (...)
până la (...) , prelungita cu încă 30 de zile la data de 20.05.201, înaintea
începerii urmăririi penale fata de acesta.
4. Constatarea nelegalităţii şi excluderea probelor obţinute în mod
nelegal
respectiv a autorizaţiilor de supraveghere tehnica ( supraveghere audio,
video sau prin fotografiere) şi a proceselor-verbale de redare a înregistrării
convorbirilor obţinute în baza unor acte procesual penale nule (autorizaţiile
de supraveghere tehnica fiind emise împotriva unor persoane faţă de care nu
s-a început urmărirea penală), a inculpatului D. , inculpatului P. I.
în baza art. 102, art. 140 alin.1-2, art. 280-282 din Codul de procedură
penală şi a art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 255/2013;
5. Excepţia nulităţii unor probe ca urmare a lipsei unei delegări
exprese a atribuţiilor procurorului
6. Excepţia nelegalităţii trimiterii în judecată, în măsură determinantă
în temeiul declaraţiilor martorilor şi inculpaţilor audiaţi in prezenta cauza,
acuzaţii care sunt contradictorii şi care nu sunt concludente pentru justa
soluţionare a cauzei, potrivit art. 103 alin. l şi 2 din Codul de procedură
penală;
7. Excepţia nelegalităţii sesizării instanţei în cazul inculpatului, cu
faptele
prevăzute art. 255 alin. 1 Cod Penal anterior (art. 290 Cod penal), raportat la
art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi dare de mita
prevăzuta şi pedepsita de art. 255 alin. 1 Cod Penal anterior (art. 290 Cod
penal), raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal,
totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, având in vedere ca din
coroborarea tuturor probelor administrate in cauza şi excluzând pe cele
42
administrate in mod nelegal, potrivit art. 102 C.p.pen. in cauza nu exista
probe ca D. G. a săvârşit faptele imputate.
Se susţine preliminar, că potrivit legii procesual penale faptele pentru
care s-a dispus trimiterea in judecata trebuiau concretizate (când, cum,
cine, cu ce, prejudicii cauzate, cui, cât, etc), indicate probele din care
rezultă, apoi cum acestea se încadrează în textele incriminatoare, toate
acestea pentru fiecare persoană trimisă în judecată ceea ce din păcate nu s-
a realizat, contrar legii, afectându-ne astfel şi posibilitatea de a ne apăra.
Or în fapt şi în drept în Rechizitoriu se referă lapidar şi în general la
faptele pretins săvârşite, fără concretizare şi fără a înlătura orice îndoială cu
privire la acestea şi vinovăţia inculpatului, aşa cum vom arata mai jos, în
baza unor probe trunchiate (declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpaţilor
care nu sunt concludente, planşe foto precum şi a unor interceptări obţinute
nelegal, dar care oricum nu au relevanta juridica şi probanta intr-o speţa
penală, reprezentând convorbiri personale şi opinii personale care nu au
vreun efect, ţinând cont ca nu confirma cele susţinute).
Potrivit art. 327 C.p.pen., atunci când se constata ca au fost
respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, urmărirea
penală este completa şi exista probele necesare şi legal administrate,
procurorul emite rechizitoriul prin care dispune trimiterea în judecată, dacă
din materialul de urmărire penală rezultă că fapta exista, că a fost săvârşită
de inculpat şi că aceasta răspunde penal.
Rechizitoriul trebuie să descrie in mod detaliat, precis şi complet
acuzaţiile formulate împotriva inculpatului. Procurorul trebuie sa analizeze
detaliat mijloacele de proba administrate pentru reţinerea situaţiei de fapt pe
care este întemeiata acuzarea (cauza acuzării), sa prezinte motivele pentru
care sunt reţinute unele mijloace de proba sau pentru care sunt înlăturate
altele. În cadrul aceste analize este necesar ca procurorul sa antameze şi
apărările făcute de inculpat, combătând sau reţinând apărările acestuia.
Contrar acestor aspecte, procurorul de caz retine apărările
inculpatului D. , nu le înlătura în mod expres venind sa combată cele
susţinute prin probe obţinute in mod nelegal ( interceptări realizate înainte
de obţinerea autorizaţiei de supraveghere tehnica precum şi planase foto de
asemenea obţinute anterior autorizării). Totodată, se reţin declaraţiile
martorilor, care privesc alte aspecte decât cele reţinute in interceptări, a
căror veridicitate este îndoielnica, neputând fi coroborate cu alte probe şi
totuşi procurorul le retine ca fiind cele care confirma acuzarea.
Având în vedere nelegalitatea obţinerii probelor, probe care trebuiau în
mod normal înlăturate precum şi faptul ca nu a fost lămurită cauza sub
toate aspectele, existând dubii serioase cu privire la faptele reţinute şi la
vinovăţia inculpatului D. G. , consideram ca actul de sesizare a fost
întocmit in mod nelegal, motivat de probe obţinute in mod nelegal, atrage
după sine şi nelegala sesizare a instanţei de judecata.
II .Motivarea cererilor şi excepţiilor invocate
l. Rechizitoriul este neregulamentar întocmit, iar neregularitatea
atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii (art. 346
alin. 3 lit. a) C.p.p.).
Se susţine că în sarcina inculpatului D. G. R. se reţine
săvârşirea în concurs real a două infracţiuni de dare de mită, a căror
pretinsă săvârşire s-a consumat la data de 17 aprilie 2014 iar încadrarea
juridică dată faptelor de către DNA - Serviciul Teritorial C. este art. 255
alin. 1 din Codul penal 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu
aplicarea art. 5 Cod penal nou şi art. 38 alin. 1 Cod penal nou. Deşi
43
încadrarea juridică a parchetului este favorabilă inculpatului, aceasta este
nelegală.
Mai mult decât atât, se arată că, consecinţa unei încadrări juridice
nelegale este nulitatea tuturor actelor procesuale care au cuprins-o, iar
vătămarea drepturilor inculpatului constă în imposibilitatea stabilirii
încadrării juridice corecte faţă de care să se apere şi să-şi pregătească
probaţiunea, precum şi lipsa predictibilităţii consecinţelor penale ale faptelor
pentru care a fost trimis în judecată, dat fiind faptul că în funcţie de
încadrarea juridică a faptelor se stabileşte aplicabilitatea unor instituţii de
drept penal cu efect asupra cuantumului şi naturii pedepsei.
Chiar presupunând că de la data pretinsei săvârşiri a faptelor şi până
la momentul întocmirii rechizitoriului ar fi intervenit o lege penală nouă care
să ridice problema aplicării legii penale mai favorabile, încadrarea juridică
nu ar fi putut cuprinde un mixaj între dispoziţiile Codului penal vechi şi a
celui nou. Aceasta cu atât mai mult cu cât această chestiune a fost tranşată
cu caracter obligatoriu de către Curtea Constituţională, prin Decizia nr.
265/(...) , publicată în M. Of., Partea I, nr. 372/(...) , dată de la care
este obligatorie. Este de asemenea de observat că în cauză, începerea
urmăririi penale in rem pentru faptele de dare - luare de mită pretins a fi
fost săvârşite de inculpaţii D. G. R. - P. I. a început prin
ordonanţa din (...) (f. 20, vol. I, dosar de urmărire penală), după
momentul la care decizia Curţii Constituţionale anterior menţionată era
obligatorie.
Cât priveşte consecinţa nulităţii menţionate, aceasta trebuie privită
prin prisma dispoziţiilor art. 280 alin. 1 şi 2 C.p.p. Astfel, potrivit acestui
text legal: "(1) încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea
procesului penal atrage nulitatea actului în condiţiile prevăzute expres de
prezentul cod. (2) Actele îndeplinite ulterior actului care a fost declarat nul
sunt la rândul lor lovite de nulitate, atunci când există o legătură directă
între acestea şi actul declarat nul"
Or, nelegala încadrare juridică a fost menţinută de la momentul prim
al începerii procesului penal prin Ordonanţa de începere a urmăririi penale
in rem din (...) şi până la ultimul act procesual, al trimiterii în judecată
prin Rechizitoriul din 19 iunie 2014. Faţă de dispoziţiile penale anterior
menţionate apreciem că toate actele procesuale care s-au desfăşurat sub
auspiciile acestei încadrări juridice nelegale sunt lovite de nulitate,
culminând cu actul final al urmăririi penale.
Cât priveşte vătămarea adusă drepturilor inculpatului D. G. R.
, aceasta se circumscrie drepturilor şi garanţiilor unui proces echitabil,
garantate atât de Codul de procedură penal român (art. 8), cât şi de
Convenţia europeană a drepturilor omului.
Articolul 6 § 3 al Convenţiei recunoaşte acuzatului dreptul de a fi
informat în mod detaliat nu numai cu privire la cauza acuzaţiei, adică
faptele materiale care-i sunt reproşate, ci şi cu privire la natura acuzaţiei,
adică asupra calificării juridice a respectivelor fapte. În materie penală, o
informare detaliată, precisă şi completă cu privire la acuzaţiile formulate
contra unui acuzat este o condiţie esenţială a echităţii procedurii.
În ceea ce priveşte modificările aduse acuzaţiei, inclusiv cele care
privesc „cauza" acesteia, acuzatul are dreptul de a fi pe deplin informat,
pentru a reacţiona şi a-şi organiza apărarea în baza oricărei noi informaţii
sau afirmaţii: era suficient de previzibil pentru reclamant că infracţiunea
iniţial reţinută putea fi recalificată într-o alta, altfel spus, dacă cea din urmă
era un element intrinsec al acuzaţiei iniţiale pe care cel interesat o
44
cunoscuse de Ia începutul procedurii. Spre exemplu, Curtea a constatat
încălcarea articolului 6 pe latură penală atunci când, acuzat iniţial de
bancrută frauduloasă, reclamantul a fost condamnat pentru complicitate la
bancrută frauduloasă sau, acuzat iniţial de trădare împotriva integrităţii
statului, a fost condamnat de participare la crearea unui grup criminal
organizat.
Altfel spus, Curtea a stabilit că modificarea acuzaţiei, indiferent că
este vorba despre natura faptelor imputate sau calificarea juridică a
acestora, trebuie adusă la cunoştinţa acuzatului în aceleaşi condiţii de
promptitudine cu cele prevăzute de art. 6 par. 3 lit. a) din Convenţie, pentru
ca acesta să fie în măsură să dispună de facilităţile necesare organizării
apărării în noile condiţii apărute. Din această perspectivă, informaţiile oferite
acuzatului trebuie să descrie cu acurateţe care este comportamentul ilicit ce
i se impută şi comportament care este în acelaşi timp prohibit pentru ceilalţi
cetăţeni.
Aşadar, Curtea a stabilit prin mai multe hotărâri criterii de exigenţă
sporite în materie penală în privinţa clarităţii şi prezentării acuzaţiei către cel
acuzat, fiind atenţionate autorităţile naţionale penale cu privire la situaţii
sau moduri de informare care datorită impreciziei cu privire la detalii
esenţiale, lacunelor, întârzierilor sau numeroaselor modificări sau
contraziceri impietează în mai mică sau mai mare măsură asupra dreptului
fundamental al acuzatului de a-şi pregăti apărarea în bune condiţii. Din
acest punct de se poate face o paralelă cu cauza Coeme c. Belgiei, în care
neclaritatea procedurii penale aplicabile în cauză a fost analizată din
perspectiva egalităţii armelor întrucât era de natură să afecteze mai mult
apărarea decât acuzarea.
Articolul 7 alin. 1 din Convenţie consacră, în general, principiul
legalităţii delictelor şi pedepselor (nullum crimen, nulla poena sine lege).
Legea trebuie să definească cu claritate infracţiunile şi pedepsele aplicabile;
această condiţie este îndeplinită atunci când justiţiabilul poate să cunoască,
plecând de la textul dispoziţiei pertinente şi, la nevoie cu ajutorul
interpretării date de instanţe, ce acte şi omisiuni îi angajează răspunderea
penală.
Acelaşi principiu menţionat anterior impune, de asemenea, să nu se
aplice legea penală în mod extensiv în detrimentul acuzatului, de exemplu
prin analogie . În acest sens, Curtea a decis că „(...) logica pedepsei şi a
sancţiunii este ca noţiunea de « vinovat » (...) să fie înţeleasă în sensul unei
interpretări a articolului 7 care impune, pentru sancţionare, o legătură de
natură intelectuală (conştiinţă şi voinţă) permiţând decelarea unui element
de răspundere în conduita autorului material al infracţiunii. în lipsa acestui
element, pedeapsa nu ar putea fi justificată. Ar fi, de altfel, incoerent ca, pe
de o parte, să se ceară existenţa unei baze legale accesibile şi previzibile şi,
pe de altă parte, să se permită considerarea unei persoane ca „vinovate" deşi
nu era în măsură să cunoască legea penală (...). Din punctul de vedere al
art. 7, pentru motivele de mai sus, cadrul legislativ care nu permite unui
acuzat să cunoască sensul şi întinderea legii penale nu respectă nici
condiţiile generale ale „calităţii legii", nici cerinţele specifice ale „legalităţii
penale (s.n.)".
Noţiunea de « lege » (« law ») folosită la articolul 7 corespunde celei de «
lege » care figurează în alte articole ale Convenţiei; ea cuprinde atât dreptul
de origine legislativă cât şi jurisprudenţa şi implică unele condiţii calitative,
între altele cele ale accesibilităţii şi ale previzibilităţii.
45
Noţiunea de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul
dispoziţiei despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă precum şi
de numărul şi calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune
ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o consiliere juridică
pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele
ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune. Acest lucru se întâmplă de
obicei cu profesioniştii, obişnuiţi să facă dovada unei mari prudenţe în
exercitarea meseriei lor. De asemenea se poate aştepta de la ei să acorde o
atenţie deosebită evaluării riscurilor pe care Ie implică.
Rolul jurisprudenţei este esenţial în noţiunea de previzibilitate; Curtea
consideră că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora
nu poate prezenta o precizie absolută. Una din tehnicile tip de reglementare
constă în recurgerea mai degrabă Ia categorii generale decât la liste
exhaustive; de asemenea numeroase legi se folosesc de eficacitatea
formulelor mai mult sau mai puţin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă
şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Interpretarea şi aplicarea
unor asemenea texte depinde de practică. Funcţia decizională acordată
instanţelor serveşte tocmai la a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în
privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene,
cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţă infracţiunii şi evident
previzibilă. De aceea, Curtea consideră că trebuie să cerceteze dacă, în cazul
cu care este sesizată, textul dispoziţiei legale, citită în lumina jurisprudenţei
interpretative care îl însoţeşte, îndeplinea această condiţie la momentul
faptelor.
În consecinţă, având în vedere argumentele anterior prezentate,
apreciem că singura soluţie menită să repare consecinţele mai sus descrise
cu privire la încălcarea, principiului legalităţii incriminării, a dreptului Ia
apărare şi a garanţiilor procedurale menite să ocrotească interesul procesual
al inculpatului ar fi restituirea cauzei la parchet.
2. Încălcarea dispoziţiilor art. 328 C.p.pen. privind conţinutul
obligatoriu al rechizitoriului.
În cazul sesizării prin rechizitoriu, instanţa este obligată, în
conformitate cu dispoziţiile art. 346 alin. 2 C.p.pen., să verifice dacă actul de
sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, atât sub aspectul
conţinutului său prevăzut în art. 328 alin. 1 teza I C.p.pen., cât şi sub
aspectul verificării acestuia de către procurorul ierarhic superior, în
conformitate cu dispoziţiile art. 328 alin. 1 teza a doua C.p.pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 328 alin. 1 C.p.pen.:
„ Rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a
efectuat urmărirea penală şi cuprinde în mod corespunzător menţiunile
prevăzute la art 286 alin. (2), datele privitoare la fapta reţinută în sarcina
inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia, probele şi mijloacele de probă,
cheltuielile judiciare, menţiunile prevăzute la art.330 şi 331, dispoziţia de
trimitere în judecată, precum şi alte menţiuni necesare pentru soluţionarea
cauzei".
Prin întocmirea defectuoasă a acestui rechizitoriu, care are la bază
acte procesuale şi procedurale lovite de nulitate, pe care le-am menţionat pe
larg anterior, procurorul de caz a încălcat flagrant principiul legalităţii
dreptului procesual-penal, precum şi principiul egalităţii armelor, consacrat
de Curtea Europeană a drepturilor Omului. Astfel, instanţa europeană a
arătat că legalitatea dreptului procesual penal este un principiu general de
drept şi corespunde principiului legalităţii din dreptul penal - nullum crimen
sine lege - fiind consacrat de adagiul latin nullum judicium sine lege. Mai
46
mult, a statuat că acest principiu impune anumite exigenţe privitoare la
derularea procedurii penale, urmărindu-se să se protejeze persoana acuzata
de săvârşirea unei fapte penale de riscurile abuzului de putere din partea
organelor de urmărire, astfel că apărarea apare ca cea mai susceptibilă să
sufere de lacunele şi impreciziile acestor reglementări (CEDO, 27 iunie 2000,
Frylender împotriva Franţei, Culegere 2000-VII, 102 în C. Bârsan,
Convenţia Europeană a drepturilor omului
Comentariu pe articole. Voii. Drepturi şi libertăţi, Ed. AU Beck, 2005, p.
510).
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în multiple
rânduri că domeniul de aplicare a garanţiilor speciale ale unui proces
echitabil, mai ales cele privitoare la asigurarea dreptului la apărare, trebuie
extinse şi la faza anterioară a procesului propriu-zis, adică fazei de urmărire
penală, nerespectarea lor iniţială riscând să compromită grav caracterul
echitabil al unui proces (CEDO, 24 noiembrie 1993, Imbrioscia împotriva
Elveţiei, Seria A nr. 275, §36 în C. Bârsan, Convenţia Europeană a
drepturilor omului Comentariu pe articole. Voii. Drepturi şi libertăţi, Ed. AU
Beck, 2005, p. 541).
În acest sens sunt unanim de acord atât practica judiciară - din care
amintim spre exemplificare o decizie recentă a instanţei supreme, sentinţa
penală nr. 13/8 ianuarie 2007 a Secţiei penale a I.C.C.J. - cât şi literatura
de specialitate - a se vedea I. Neagu, Tratat de procedură penală, Ed. Pro,
1997, p. 506.
În plus, dacă încălcarea acestei dispoziţii legale - care constituie fără
nici o îndoială una dintre garanţiile respectării dreptului oricărui acuzat la
un proces echitabil (cunoaşterea învinuirii, a materialului probator, etc.) -
este privită în lumina jurisprudenţei europene în materie de garanţii
procesuale în cadrul penal, rezultă fără dubiu că actul de sesizare se impune
a fi refăcut, în sensul respectării prevederilor imperative ale art. 328 C. proc.
pen., chiar cu consecinţa unei noi soluţii, favorabile inculpatului, având în
vedere că lipsa probelor legal administrate conduce spre această soluţie.
În acest punct al argumentaţiei noastre apreciem că nu este vorba
doar despre aplicarea principiului in dubio pro reo, ci chiar de nerespectarea
obligaţiei organului de urmărire penală prevăzută de art. 285 din Codul de
procedură penală, de a aduna probele pentru "a se constata dacă este sau
nu cazul să se dispună trimiterea în judecată".
3. Excepţia nelegalităţii autorizării măsurii de supraveghere
tehnica constând in interceptarea şi înregistrarea comunicărilor purtate de
pe posturile telefonice şi fotografierea, observarea sau înregistrarea
conversaţiilor, mişcărilor ori altor activităţi ale acestora (supravegherea
video, audio sau prin fotografiere) dispusă fata de inculpatul, D. G.
R. începând din (...) până la (...) şi prelungita din data de (...)
pentru încă 30 de zile, efectuate înainte de începerea urmăririi penale
dispusa prin Ordonanţa din data de (...) şi cea dispusa faţă de inculpatul
P. I. începând din (...) până la (...) . prelungita cu încă 30 de zile la
data de (...) , înaintea începerii urmăririi penale faţă de acesta.
Înregistrările audio-video existente la dosar sunt obţinute în mod
nelegal pentru faptul că au fost efectuate înainte de începerea urmăririi
penale, fata de persoanele împotriva cărora au fost folosite înregistrările
rezultate din punerea in aplicare a mandatelor de supraveghere tehnica, iar
actualul Cod de procedură penală, aplicabil în prezent în cauză, nu admite.
în mod expres folosirea a astfel de probe prin următoarele dispoziţii
imperative:
47
Obţinerea probelor in prezenta cauza, nu presupunea dificultăţi
deosebite şi nici nu exista un pericol pentru siguranţa persoanelor sau a
unor bunuri de valoare, nu exista nicio suspiciune rezonabila pentru
pregătirea sau săvârşirea vreunei infracţiuni din cele prevăzute la alin. 2,
iar prin măsura astfel dispusa nu s-a asigurat proportionalitatea cu
restrângerea drepturilor şi liberaţilor fundamentale având in vedere
importanta informaţiilor obţinute, mai mult decât atât in cauza nu era
începută urmărirea penală cu privire la persoana faţă de care s-au dispus
aceste masuri.
Astfel, încheierea penală nr.7 din data de (...) şi încheierea penală
nr.9 din data de 17 aprilie 2014 cât şi cea din data de 15 mai 2014 au fost
data cu nerespectarea prevederilor art. 139 şi 140 alin. 1 Codproc. pen.
Chiar dacă s-a dispus începerea urmăririi penale la data de 10
ianuarie 2014, aceasta a fost dispusa cu privire la alte persoane şi cu privire
la alte fapte, şi nu fata de D. G. , P. I. , ori fapte ale altor persoane
in legătura cu aceştia doi.
La data la care s-a dispus autorizarea pentru supravegherea tehnica,
D. G. nu avea nicio calitate in cauza, nefiind începută urmărirea
penală fata de acesta, NICI MĂCAR IN REM, aceiaşi situaţie fiind şi in cazul
inculpatului P. .
Urmărirea penală a fost începută faţă de D. G. abia la data de
(...) , când acesta a dobândit calitatea de suspect, fiind începută
urmărirea penală şi faţă de P. I. .
În acest sens, supravegherea tehnica autorizata, actele procesual
penale efectuate înainte. în afara urmăririi penale, sunt nule conform art. 97
alin.2, art. 102 alin. 2 şi 3, art. 140 alin.l art. 280 şi art. 282 din Cod de
procedură penală. Or în speţă autorizarea înregistrării convorbirilor
inculpatului, obţinerea fotografiilor au fost făcute înainte de începerea
urmăririi penale faţă de inculpat şi ca urmare nu îndeplinesc condiţiile
prevăzute de Cod de procedură penală pentru a putea fi apreciate ca probe
administrate legal şi deci şi sub acest aspect trebuie excluse.
Totodată va rugam sa observaţi ca toate convorbirile reţinute in
rechizitoriu, cât şi planşa foto existenta la dosarul cauzei datează dinaintea
obţinerii autorizării supravegherii tehnice, fata de D. G. , fapt ce este
nelegal.
Prin încheierea penală nr.9 din data de 20 aprilie 2014 data de
judecătorul de drepturi şi libertăţi al Curţii de Apel C. a dispus autorizarea
masurilor de supraveghere tehnica fata de D. G. începând cu data de
(...) . însă majoritatea comunicărilor reţinute in rechizitoriu ca probe pe
care se intemeiaza acuzarea sunt anterioare acestei date.
Astfel, se au in vedere întâlnirile din 8 şi 9 aprilie 2014, întâlnire din
data de 17 aprilie, cât şi convorbiri anterioare datei de 20 aprilie, data de la
care s-a autorizat supravegherea tehnica fata de D. G. .
Având în vedere aceste aspecte, nu înţelegem cum procurorul de caz
isi poate întemeia acuzarea pe fapte ce au avut loc înaintea autorizării şi mai
mult decât atât sunt fapte personale ce nu au legătura cu acuzaţiile aduse.
Din niciuna din convorbirile reţinute nu reiese faptul ca inculpatul D.
G. i-ar fi dat bani lui P. loan pentru obţinerea aprobării necesare in
vederea extinderii parcărilor aflate în exploatarea societăţii, prin înfiinţarea
parcării pe termen lung, propunere ce urma a fi trecuta prin şedinţa de
Consiliu Judeţean.
Cel mai important aspect reiese şi din cererea DNA Serviciul Teritorial
C. din data de (...) , prin care a fost solicitata autorizarea masurilor de
48
supraveghere tehnica, pe o durata de 17 zile, începând cu data de (...)
pana la data de (...) . fata de numitul P. I. . solicitându-va sa observaţi
ca nicăieri in cuprinsul acesteia nu exista vreo referire la suspiciuni cu
privire la vreo fapta de natura penală in legătura cu D. G. .
nefăcându-se vorbire nici despre vreo ordonanţa de incepere a uramăririi
penale IN REM, cu privire la faptele de care este învinuit D. ori P. .
Astfel, la momentul emiterii acestei autorizaţii, nu au fost avute in
vedere aceste infracţiuni, pentru care nu fusese începută urmărirea penală,
fie ea şi in rem, NEFIIND ÎNDEPLINITA CONDIŢIA impusa de art.140 alin.l,
referitor la momentul emiterii mandatelor de supraveghere tehnica, şi
anume in cursul urmăririi penale.
Abia, la data de (...) , când a fost solicitata încuviinţarea de masuri
de supraveghere tehnica fata de inculpatul D. , care nu avea nicio
calitate procesuala, s-a făcut vorbire despre eventuale suspiciuni, IN BAZA
PROBELOR NELEGAL OBŢINUTE de către procuror, respectiv în baza
mandatului de supraveghere tehnica nr.27/UP/(...) , privitor la P. I. ,
solicitarea de autorizare fiind făcută pentru data de (...) , când expira
autorizarea data anterior, lucru nelegal.
Astfel ca, înainte de începerea urmăririi penale IN REM sau IN
PERSONAM, cu privire la inculpatul D. G. , sau cu privire la faptele
de care acesta şi P. I. sunt acuzaţi, orice mijloc de proba obţinut ESTE
NELEGAL, dacă pentru aceste fapte nu a fost începută urmărirea penală.
Chiar dacă organele de urmărire penală au fost autorizate sa
desfăşoare masuri de supraveghere tehnica, prin încheierea numărul 7 din
(...) , a Curţii de Apel C. , înregistrările ori probele strânse in baza
mandatelor emise cu aceasta ocazie, nu puteau fi folosite pentru a susţine
fapte de natura penală pentru care nu a fost începută urmărirea penală,
astfel cum imperativ o solicita art.140 alin.l C.p.pen.
Având în vedere aceste aspecte consideram că înregistrările audio-
video existente la dosarul cauzei, in ciuda faptului ca au fost obţinute in
mod nelegal fără existenta unei autorizaţii in acest sens şi fără a fi începută
urmărirea penală, au fost obţinute in baza unor mandate de supraveghere
tehnica obţinute in baza unei motivări care un are legătura cu faptele
reţinute in sarcina inculpatului D. G. .
Acceptarea cum că aceste înregistrări extraprocesuale ar fi probe legale
contravine şi art. 97 alin.2 din actualul Cod de Procedură penală în care se
prevede: „Proba se obţine în procesul penal....", or procesul penal începe
odată cu începerea urmăririi penale fată de persoana ale cărei convorbiri
sunt interceptate. Ca urmare orice înregistrare audio-video dispusă şi
efectuată înainte de începerea urmăririi penale faţă de persoana interceptată
este o probă administrată contrar legii (art. 100 alin.4 lit. f din Cod de
procedură penală), proba fiind exclusă (conform art. 102 alin. 2 din actualul
Cod de procedură penală) iar actul prin care s-a dispus obţinerea probei este
lovit de nulitatea prevăzută de art. 102 alin. 3 din Cod de procedură penală.
Acceptarea acestor autorizării şi înregistrări extraprocesuale ca probe
legale contravine şi art. 306 alin.5 din Cod de Procedură penală în care se
prevede: „folosirea unor metode de supraveghere, care pot fi autorizate sau
dispuse, în faza de urmărire penală..." Deci metodele de supraveghere sunt
permise după începerea urmăririi penale faţă de persoana ale cărei
convorbiri se
"înregistrează şi nu înainte altfel normele procesual penale nu ar mai
constitui
garanţii contra abuzurilor faţă de orice persoană.
49
În ceea ce priveşte mijloacele de proba obţinute in baza mandatelor de
supraveghere tehnica emise urmare a încheierii numărul 9 din data de (...)
, facem precizarea ca nici la acest moment nu fusese începută urmărirea
penală pentru faptele reţinute in sarcina inculpatului D. ori P. I. , cu
toate ca organele de urmărire penală deţineau informaţii despre acestea
rezultate din punerea in aplicare a mandatelor emise in baza încheierii
numărul 7 a Curţii de Apel C. , reiterând argumentaţia mai sus prezentata
solicitându-vă sa constataţi nelegalitatea obţinerii acestor mijloace de proba.
4. Solicită instanţei constatarea nelegalităţii inclusiv a nulităţii şi
excluderea probelor obţinute în mod nelegal respectiv a autorizaţiilor de
supraveghere tehnica şi a proceselor-verbale de redare a înregistrării
convorbirilor inculpatului D. G. R. , obţinute în baza unor acte
procesual penale nule (autorizaţii de supraveghere tehnica emise împotriva
unor persoane faţă de care nu s-a început urmărirea penală şi pentru fapte
pentru care nu a fost începută urmărire penală) în baza art 102, art. 140
alin. 1-2, art. 280-282 din Codul de procedură penală şi a art. 4 alin. 1 şi 2
din Legea nr. 255/2013.
Ca urmare prin folosirea acestor probe nelegale s-au încălcat
dispoziiţile art. 102 Cod procedură penală cu privire la "Excluderea probelor
obţinute în mod nelegal. (1)...; (2) Probele obţinut în mod nelegal nu pot fi
folosite în procesul penal. (3) Nulitatea actului prin care s-a dispus sau
autorizat administrarea unei probe ori prin care această a fost administrată
determină excluderea probei. (4) Probele derivate se exclud dacă au fost
obţinute în mod direct din probele obţinute în mod nelegal şi nu puteau fi
obţinute în alt mod."
Atâta timp cât rechizitoriul s-a întemeiat pe probe nelegal
administrate, consideram ca in mod implicit acest fapt duce la nelegalitatea
actului de sesizare.
Potrivit art. 327 alin. 1 Cod procedură penală, " atunci când se
constata ca au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea
adevărului, ca urmărirea penală este completa şi exista probele necesare şi
legal administrate, procurorul emite rechizitoriul prin care dispune
trimiterea in judecata (...)".
Excluzând convorbirile telefonice care chiar dacă ar fi fost legal administrate
se refera Ia fapte personale ce nu au legătura cu obiectul acuzării, vom
observa ca rămânem doar cu declaraţiile inculpaţilor care se contrazic şi
care singure nu duc la soluţionarea justa a cauzei.
Pentru aceste considerente şi pentru argumentaţia prezentata la
primul punct va solicitam respectuos sa dispuneţi excluderea mijloacelor de
proba obţinute în baza mandatelor de supraveghere tehnica emise în baza
încheierilor penale nr.7 şi 9 din (...) respectiv (...) , care au fost avute in
vedere în susţinerea acuzaţiilor aduse inculpatului D. G. şi P. I. ,
având în vedere nerespectarea dispoziţiilor art.140 alin.l C.p.p., respectiv
începerea urmăririi penale faţă de cei doi ori fata de faptele de care aceştia
sunt acuzaţi.
4. Nulitatea unor probe ca urmare a lipsei unei delegări exprese a
atribuţiilor procurorului
Potrivit art. 56 alin. 3 C.p.pen.:
"(3) Urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către
procuror: …b) în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 188-191, art. 257, art.
276, art. 277, art. 2 79, art. 280-283 şi art. 289-294 din Codul penal; (...) ".
Potrivit dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie:
50
„În cazul infracţiunilor prevăzute în prezenta lege, urmărirea penală se
efectuează în mod obligatoriu de către procuror ".
Aceste dispoziţii se coroborează cu prevederile art. 56 C.p.pen., care
cuprind o lista de infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează
obligatoriu de către procuror, fiind oricând posibilă adăugarea unui nou caz
de urmărire penală a procurorului printr-o lege specială.
Potrivit art. 3 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 43/2002 privind Direcţia
Naţională Anticorupţie, principala atribuţie a acestei instituţii este
următoarea: "efectuarea urmăririi penale, în condiţiile prevăzute în Codul de
procedură penală, în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi
sancţionarea faptelor de corupţie şi în prezenta ordonanţă de urgenţă,
pentru infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 care sunt, potrivit art.
13, în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie".
În conformitate cu dispoziţiile art. 201 alin. 1 teza I C.p.pen.:
"Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune,
în condiţiile arătate la art. 200 alin. (1) şi (2), efectuarea unui act de
procedură şi prin delegare."
Iar potrivit art. 200 alin. 4 C.p.pen.:
"Ordonanţa sau încheierea prin care s-a dispus comisia rogatorie
trebuie să conţină toate lămuririle referitoare la îndeplinirea actului care
face obiectul acesteia, iar în cazul când urmează să fie ascultată o persoană,
se vor arăta şi întrebările ce trebuie să i se pună."
În consecinţă, din coroborarea acestor texte de lege rezultă că în cazul
infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000, apreciate in abstracto ca fiind
infracţiuni cu un grad ridicat de pericol social, urmărirea penală revine în
competenţa proprie a procurorului, ca o garanţie suplimentară acordată de
legiuitor pentru respectarea drepturilor pe care orice acuzat le are într-un
proces penal.
Ca urmare, în aceste cauze, numai în mod excepţional procurorul îşi
poate delega o parte din atribuţii, doar acolo unde acestea nu ating în niciun
fel substanţa garanţiei legale menţionate, şi numai pe baza unei ordonanţe
exprese, ce se referă la acte determinate.
Per a contrario, toate actele de urmărire penală desfăşurate de
organele de cercetare penală, în lipsa unei ordonanţe exprese şi punctuale,
sunt nule absolut pentru încălcarea normelor imperative de competenţă.
O astfel de delegare se face obligatoriu prin ordonanţă, potrivit art. 200
alin. 4 C.p.p., care trebuie să fie detaliată, conţinând "toate lămuririle
referitoare la îndeplinirea actului iar dacă este vorba de audierea unei
persoane "şi întrebările ce trebuie să i se pună''.
Aceste ordonanţe de delegare a atribuţiilor procurorului către ofiţerii
de poliţie judiciară, care se regăsesc grupate în vol. IV, f. 566-572, sunt
lovite de nulitate sub un dublu aspect.
Mai întâi, ele nu cuprind niciunul dintre elementele prevăzute de
textul art. 200 alin. 4 C.p.pen., ca fiind obligatorii, deoarece legiuitorul a
avut în vedere prin reglementarea conţinutului acestor ordonanţa de
delegare tendinţa unor procurori ca, pe calea delegării, să fie golită de
conţinut instituţia efectuării urmăririi penale proprii de către procuror,
Ordonanţele menţionate cuprind menţiuni absolut generice, care nu
îndeplinesc condiţiile impuse ca şi garanţii ale legalităţii actului procesual al
delegării de către legiuitor. De exemplu, Ordonanţa din (...) are doar acest
conţinut: "Delegarea ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul DNA - Serviciul
Teritorial C. , in vederea redării convorbirilor telefonice şi a celor purtate în
mediul ambiental, întocmirea de procese-verbale în vederea certificării " Nu
51
se nominalizează nici un ofiţer de poliţie şi nici un suport electronic sau
informatic ce urmează a fi folosit. Lipsesc deci datele esenţiale pentru
verificarea legalităţii probelor. în aceeaşi situaţie sunt şi Ordonanţele de
delegare din (...) , (...) sau (...) .
În al doilea rând, ordonanţele cum este cea din (...) sau (...) , care
deleagă atribuţii ce nu pot fi delegate potrivit art. 200 alin. 2 C.p.pen., sunt
nule sub aspectul puterilor pe care le transferă, deoarece încuviinţarea de
probatorii este numai atributul parchetului, iar ordonanţa menţionată
deleagă ofiţerilor de poliţie judiciară atributul efectuării de investigaţii, fără
nicio altă menţiune, lăsându-le aşadar acestora libertatea de decide
probatorii.
În plus, în ceea ce priveşte declaraţiile martorilor sau suspecţilor care
au fost luate în condiţiile acestor ordonanţe de delegare nelegale - care nu
cuprind numele persoanelor ce urmează a fi audiate, întrebările ce urmează
a li se pune şi nici numele ofiţerilor de poliţie judiciară desemnaţi pentru
efectuarea lor - acestea sunt subsecvent lovite de nulitate, urmând a fi
îndepărtate din probaţiune.
6. Excepţia nelegalităţii trimiterii în judecată, în măsură
determinantă în temeiul declaraţiilor martorilor şi inculpaţilor audiaţi in
prezenta cauza, acuzaţii care sunt contradictorii şi care nu sunt concludente
pentru justa soluţionare a cauzei, potrivit art.103 alin.l şi 2 C.p.pen.;
Potrivit art. 103 alin.l C.p.pen. "probele nu au o valoare mai dinainte
stabilita prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare in
urma evaluării tuturor probelor administrate in cauza."
Aprecierea organelor de cercetare penală nu trebuie sa fie arbitrara,
atâta timp cât probele trebuie administrate atât in favoarea cât şi in
defavoarea inculpatului.
Procurorul de caz, îşi susţine acuzarea pe declaraţii contradictorii ale
inculpaţilor P. I. , U. H. şi D. G. , precum şi ale martorilor
Urdareanu Tiberiu, Seiculescu Alexandru, Ratiu M. şi I. cu Ştefan,
Salanta Claudiu D. şi Ciortea Teofil.
Având în vedere ca aceştia se contrazic in declaraţiile date, iar
coroborându-le, acestea nu sunt concludente susţinerii acuzaţiilor imputate
inculpatului D. G. , procurorul de caz, avea obligaţia potrivit art. 131
Cod procedură penală sa procedeze la confruntarea lor, pentru lămurirea
cauzei.
Procurorul de caz se mulţumeşte însă, sa constate şi sa susţină in
rechizitoriu faptul ca „ dincolo de poziţiile total contradictorii exprimate de
inculpaţi asupra celor convenite intre ei, ce denota ascunderea realelor
înţelegeri şi-i decredibilizează, materialitatea şi succesiunea derulării
faptelor, coroborat cu dialogul din 28 aprilie 2014, dovedesc fără dubiu ca
suma de bani era destinata era destinata „cumpărării atribuţiilor celor doi
reprezentanţi ai CJ C. pentru promovarea unui proiect de hotărâre in
vederea aprobării parcărilor pe termen lung."
Analizând discuţia din data de (...) , aceasta nu priveşte nicio suma
de bani şi nici nu se pune problema aprobării parcărilor pe termen lung. A
lua discuţia din aceasta data şi a o corobora cu alte discuţii purtate anterior,
care nu au acelaşi obiect, este periculos pentru justa soluţionare a cauzei,
întrucât poate da naştere unor interpretări total greşite şi poate duce la o
acuzare nedreapta.
Tot în rechizitoriu, procurorul de caz interpretează declaraţia
martorilor M. Ratiu şi I. cu Ştefan, intr-un mod greşit, in sensul ca
52
reprezentanţii Uti au cerut/propus înfiinţarea parcărilor long term şi ca
însuşi inculpatul D. a dorit sa poarte aceste discuţii.
Declaraţia martorei M. Ratiu nu este relevanta atâta timp cât nu
exista niciun mijloc de proba care sa dovedească cele susţinute de aceasta.
Mai mult decât atât martora susţine ca „nu domnul P. are căderea
de a analiza sau decide asupra respectivelor probleme." Tot din declaraţia
acesteia, rezulta faptul ca s-a opus la aceasta propunere iar „domnul P. a
concluzionat a trebuie făcut după cum spune doamna Ratiu". Astfel, nu
vedem de unde a concluzionat procurorul de caz, ca suma de bani datorata
lui P. I. era pentru ca acesta sa promoveze proiectul de hotărâre în
vederea aprobării parcărilor pe termen lung. Chiar din declaraţia martorei
reiese faptul ca P. I. nu avea putere de decizie şi mai mult decât atât a
fost de acord cu cele susţinute de martora.
Tot din declaraţia martorei M. Ratiu, la pagina 81 din Rechizitoriu,
aceasta spune ca „domnul D. G. , ce de asemenea se afla in C. , dar
nu dorea sa vina la Consiliul Judeţean C. , pentru a evita sa se întâlnească
cu domnul P. I. ". Analizând aceasta declaraţie, cum poate retine
procurorul de caz in acuzare, faptul ca inculpatul D. G. era interesat
de înfiinţarea parcărilor long term, şi astfel i-a dat bani cu titlu de mita
inculpatului P. loan, pentru a susţine acest proiect, dar totuşi acesta se
ferea de el. Consideram ca dacă era o problema aşa de urgenta şi de mare
interes, pentru inculpatul D. G. , acesta era interesat de întâlnirea cu
P. I. şi nu se ascunea, să nu-1 vadă.
Totodată, în conţinutul rechizitoriului la pagina 77 procurorul leagă
doua situaţii total diferite pentru a demonstra o presupusa fapta de dare de
mita, deşi analizata discuţia nu are legătura cu nicio întâlnire anterioara la
care s-ar fi promis bani pentru a se acţiona într-un anumit sens. Aşa cum
rezulta şi din declaraţia inculpatului D. G. , erau doua probleme
diferite care nu aveau legătura, însă s-a preferat unirea lor astfel încât sa
poată fi demonstrata o presupusa fapta penală.
Probele în ansamblul lor, coroborate trebuie sa fie utile şi concludente
soluţionării cauzei şi nu sa nască îndoială cu privire la existentei faptelor şi
vinovăţiei imputate.
În cazul în care, în urma administrării probatoriului, există motive
temeinice de îndoială cu privire la săvârşirea faptei de către inculpat, această
situaţie trebuie interpretată întotdeauna în favoarea inculpatului.
În situaţia de faţă având în vedere, ca toate declaraţiile date sunt
contradictorii mai mult decât atât prezintă fapte diferite, pentru a se obţine o
lămurire in aceasta situaţie era necesara confruntarea persoanelor in cauza,
lucru care nu s-a întâmplat şi s-a preferat luarea unor fracţiuni din toate
probele administrate astfel încât sa poată fi susţinuta acuzarea, ceea ce nu
poate fi legal.
Formarea unui astfel de mecanism, periculos pentru o persoana
cercetata intr-o cauza penală duce la încălcarea principiului prezumţiei de
nevinovăţie garantat de art. 4 din Codul de procedură penală. Orice
persoana este prezumata nevinovata pana la stabilirea vinovăţiei sale printr-
o hotărâre penală definitiva. După administrarea întregului probatoriu ,
orice îndoială in formarea convingerii organelor judiciare se interpretează in
favoarea suspectului sau inculpatului, lucru ce nu s-a întâmplat în situaţia
de faţă. Încălcarea unui principiu fundamental, garantat de Codul de
procedură penală, atrage după sine sancţiunea nulităţii absolute a actelor
procedurale întocmite cu încălcarea acestuia, şi implicit a rechizitoriului.
53
Organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe baza de probe, aflarea
adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire
la persoana suspectului sau inculpatului.
Rechizitoriul întocmit în cauză, pe baza probelor administrate, nu
asigura aflarea adevărului întrucât se bazează pe declaraţiile contradictorii
ale inculpaţilor şi pe declaraţiile a patru martori care declara cu privire la
fapte personale fără legătura cu infracţiunile imputate in actul de acuzare.
Răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie poate fi făcuta numai prin
probe certe de vinovăţie. Când ca urmare a administrării tuturor probelor
necesare soluţionării cauzei, se ajunge la îndoială asupra vinovăţiei şi
aceasta îndoiala nu este înlăturată după administrarea de noi probe,
prezumţia de nevinovăţie nu este răsturnata, orice îndoială fiind in favoarea
inculpatului. Într-o cauza penală nu este permis a se încălca acest principiu.
Principiul prezumţiei de nevinovăţie, nu poate fi încălcat prin acte
nelegale astfel încât sa asigure aflarea adevărului, un adevăr subiectiv dorit
de organele de cercetare penală.
Aflarea adevărului in procesul penal presupune existenta unei
concordante intre concluziile la care ajung organele judiciare şi realitatea
privind fapta şi autorul ei.
7. Excepţia nelegalităţii sesizării instanţei în cazul inculpatului,
cu faptele prevăzute art. 255 alin. 1 Cod Penal anterior (art. 290 Cod penal),
raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi dare de
mita prevăzuta şi pedepsita de art. 255 alin. 1 Cod Penal anterior (art. 290
Cod penal), raportat la art. 6 din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod
penal, totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, având in vedere ca din
coroborarea tuturor probelor administrate in cauza şi excluzând pe cele
administrate in mod nelegal, potrivit art. 102 C.p.pen. in cauza, nu exista
probe ca D. G. a săvârşit faptele imputate astfel încât solicitam
restituirea cauzei procurorului în vederea clasării cauzei faţă de D. G.
sub aspectul săvârşirii infracţiunilor anterior menţionate, întrucât in cauza
exista unul din cazurile prevăzute de art. 16 din Codul de procedură penală,
respectiv lit. C, neexistând probe care sa duca la concluzia ca acesta a
săvârşit faptele ce-i sunt imputate.
Pentru a se putea dispune trimiterea in judecata pentru faptele
imputate era necesar sa nu existe vreunul din cazurile prevăzute de art. 16
Cod procedură penală, cazuri ce împiedică punerea in mişcare şi exercitarea
acţiunii penale.
Deşi, in cauza nu existau probe ca inculpatul D. ar fi săvârşit
infracţiunile de dare de mita reţinute, totuşi procurorul de caz a dispus, în
mod nelegal trimiterea in judecata, trecând peste motivul de clasare existent.
Trecând peste acest impediment procurorul, dispune trimiterea în

judecată a inculpatului pentru doua infracţiuni de dare de mita prevăzute de
art. 290 C.pen., reţinând ca inculpatul D. Gabrel director dezvoltare in
cadrul SC Uti Grup SA, in cadrul întâlnirii din 9 aprilie 2014, a convenit cu
inculpaţii U. H. D. şi P. I. ( consilier judeţean in cadrul CJ C. )
remiterea sumei de 20.000 euro, cate 10.000 euro, pentru fiecare, pentru ca
aceştia sa iniţieze şi sa voteze favorabil un proiect de hotărâre de CJ, prin
care sa aprobe înfiinţarea şi tarifarea parcării pe termen lung in cadrul
Aeroportului Internaţional Avram Iancu din C. -N. . Totodată, se retine ca,
din suma promisa, la data de 17 aprilie 2014, inculpatul D. G. R. a
remis celor doi suma de 10.000 euro, cate 5.000 euro pentru fiecare.
54
Infracţiunea de dare de mită consta în promisiunea, oferirea sau darea
de bani ori alte foloase, in legătura cu îndeplinirea, neîndeplinirea,
urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce întra în îndatoririle de
serviciu ale funcţionarului public.
Infracţiunile reţinute, pot fi săvârşite cu forma de vinovăţie a intenţiei
calificate de scop. Atâta timp cât nu exista legătura de cauzalitate ce trebuie
demonstrata, prin probe concludente, obţinute in mod legal, intre fapta şi
scopul urmărit nu putem vorbi despre infracţiunea de dare de mita.
Prin declaraţiile date de inculpatul D. G. , în faţa organelor de
cercetare penală, la (...) şi (...) , acesta a lămurit ca suma acordata
inculpatului P. loan a constat intr-un împrumut şi nicidecum nu a fost
data cu titlu de mita. Inculpatul D. nu i-a solicitat niciodată,
inculpatului P. să-1 ajute pe el, sau societatea Uti, cu nicio problema,
lucru confirmat chiar de probele administrate in dosar.
Dacă ar fi sa analizam convorbirile telefonice reţinute, în cauză, deşi
sunt nelegale şi au fost obţinute înainte de obţinerea autorizării de
supraveghere tehnica, chiar şi înaintea începerii urmăririi penale fata de
inculpat, se poate observa ca din nincio convorbire telefonica, nu rezulta ca
la întâlnirea din data de 9 aprilie 2014, s-ar fi discutat despre faptul ca
inculpatul D. G. le va da inculpaţilor U. H. şi P. I. suma de
20.000 de euro, pentru ca aceştia sa promoveze proiectul de hotărâre in
vederea aprobării parcărilor pe termen lung.
Mai mult decât atât, printre convorbirile reţinute in rechizitoriu se
arată cum inculpatul P. I. îi solicita remiterea sumei de bani inculpatului
D. G. , iar acesta nu ii răspundea. Solicitările lui P. I. erau de
ajutor financiar, in sensul ca acesta avea nevoie de bani pentru sine, şi nu
ca in schimbul banilor obţinuţi, sa-i facă vreun serviciu inculpatului D.
G. .
Dacă inculpatul D. G. , ar fi fost aşa interesat de obţinerea
unor favoruri din partea inculpatului P. I. , normal ar fi fost ca acesta sa
insiste şi sa solicite ajutor din partea lui P. I. şi nu invers.
La dosarul cauzei, nu exista nicio proba care să dovedească faptul că
inculpatul D. G. , ar fi ştiut ca banii pe care i i-a dat lui P. I. ,
acesta din urma, la rândul sau i-a împărţit cu U. H. .
Singurele persoane audiate in cauza, care au cunoştinţă de acea
întâlnire sunt inculpaţii D. G. , U. H. şi P. I. , care au
declarat, că nu s-a pus niciodată in discuţie faptul că în schimbul sumei de
20.000 de euro, cei doi membri ai CJ C. vor promova proiectul de hotărâre
in vederea aprobării parcărilor pe termen lung.
Restul martorilor audiaţi in cauza, nu au cunoştinţa de acest subiect,
singurul care deduce, dintr-o presupunere subiectiva, in ce a constat
discuţia purtată în 9 aprilie 2014, la sediul Uti din B. , este procurorul
de caz.
Totuşi, procurorul retine in rechizitoriu faptul ca „alegaţiile inculpaţilor sunt
combătute de probele de la dosar care vin in susţinerea acuzaţiilor privind
faptele de corupţie reţinute."
Astfel, sunt reţinute in rechizitoriu declaraţiile martorilor Ratiu M. ,
Seiculescu Alexandru şi I. cu Ştefan, declaraţii ce nu au legătura cu
presupusele fapte.
Chiar, martora M. Ratiu in declaraţia reţinuta, susţine ca nu P.
I. era cel care decidea sau analiza, problema amenajării unei parcări long
term de către Se Uti Facility Management, şi mai mult declara ca inculpatul
D. se ascundea de inculpatul P. I. . Martora M. Ratiu a fost cea
55
care se opunea acestui proiect, iar la întâlnirea de la sfârşitul lunii aprilie
începutul lunii mai 2014, când preşedintele U. a întrabat „ce facem cu
Uti", P. I. a spus ca facem, cum spune doamna Ratiu.
Având in vedere aceste aspecte, cum putea inculpatul P. I. sa
favorizeze aprobarea proiectului discutat, dacă nu avea putere de decizie şi
s-a opus la fel ca martora M. Ratiu.
Mai mult decât atât, despre aceste probleme se ocupa martorul
Seiculescu Alexandru care era administrator la SC PARKING & HOTEL
MANAGEMENT SRL şi nu inculpatul D. G. .
După cum se poate observa, procurorul de caz retine in sarcina
inculpatului probe care nu sunt concludente şi nu duc la aflarea adevărului.
Acesta are in vedere, declaraţiile inculpaţilor care sunt contradictorii, fără sa
motiveze de ce a reţinut declaraţia inculpaţilor U. H. şi P. I. , in
defavoarea declaraţiei date de inculpatul D. .
În ceea ce priveşte discuţia purtata la data de 9 aprilie 2014,
procurorul de caz presupune ca s-ar fi pus la cale presupusa infracţiune de
dare de mită, însă nu are nicio proba care să dovedească acest fapt. Cu toate
acestea extrage obiectul discuţiilor purtate ulterior, care vizează probleme
diferite ce nu au legătura cu ce s-a discutat la data de 9 aprilie 2014, pentru
a construi, fără o baza probatorie, infracţiunile reţinute in sarcina
inculpatului D. G. .
Pentru a dovedi existenta infracţiunilor imputate, trebuie să existe
elementele constitutive ale infracţiunii. Acestea nu se presupun, ci trebuie
să reiasă, fără a lasă loc de interpretări, din probele administrate în cauză.
Obligaţia organelor judiciare este de a afla adevărul obiectiv in cauza,
şi nu un adevăr bazat pe interpretări subiective care încălca atât dreptul la
apărare al inculpatului, cât şi prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază
pe tot parcursul procesului penal.
Procurorul are obligaţia de a stabili situaţia reala de fapt, precum şi
toate împrejurările şi circumstanţele reale şi personale, referitoare la fapta
săvârşită şi la făptuitor.
În doctrina juridica procesual-penală se considera ca prin noţiunea de
aflare a adevărului se înţelege constarea existentei sau inexistentei faptei (
ceea ce presupune cunoaşterea circumstanţelor reale: de loc, timp, de mod
de mijloace, de scop), a stabilirii formei şi modalităţii de vinovăţie, a
constatării scopului care unit cu latura subiectivă, o caracterizează şi
generează un conţinut constitutiv lărgit.
Fără a avea o baza probatorie care sa garanteze cu certitudine
săvârşirea faptelor de către persoana cercetata, nu ii putem imputa acesteia,
săvârşirea unor infracţiuni numai pe presupunerea ca probele reţinute in
cauza au legătura intre ele.
Organelor de cercetare penală le revine obligaţia, pe baza probelor
administrate in mod legal, să stabilească cu certitudine vinovăţia persoanei
fizice care a săvârşit o fapta prevăzuta de legea penală.
Rechizitoriu întocmit in cauza se referă lapidar şi în general la faptele
pretins săvârşite, fără concretizare şi fără a înlătura orice îndoială cu privire
la acestea şi vinovăţia inculpatului, in baza unor probe trunchiate
(declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpaţilor care nu sunt concludente,
planşe foto precum şi a unor interceptări obţinute nelegal, dar care oricum
nu au relevanta juridica şi probanta intr-o speţa penală, reprezentând
convorbiri personale şi opinii personale care nu au vreun efect, ţinând cont
ca nu confirma cele susţinute).
56
În situaţia de fata faptele reţinute, nu au fost demonstrate. Abia după
lămurirea cauzei sub toate aspectele, procurorul avea obligaţia sa dispună
trimiterea in judecata a inculpatului D. G. .
Inculpatul D. G. R. , prin av. Todea Călin a formulat
următoarele cereri sau excepţii:
I. În baza art. 280-282 C.pr.pen., nulitatea încheierilor Judecătorului
de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel C. cu nr. 7/3 aprilie 2014, 9/17
aprilie 2014 şi 11/15 mai 2014 în privinţa autorizării măsurilor de
supraveghere faţă de D. G. şi P. I. , raportat la lipsa minutei,
obligatorii conform art. 140 al. 4 şi 144 al. 2 C.pr.pen.
De asemenea, în baza art. 280 C.pr.pen. s-a invocat şi nulitatea
actelor îndeplinite ulterior şi în legătură directă cu încheierile de mai sus,
respectiv nulitatea mandatului de supraveghere tehnică nr. 56/17 aprilie
2014, 63/17 aprilie 2014 faţă de D. G. , nr. 27/ 3 aprilie 2014 şi
37/3 aprilie 2014 faţă de P. I. , nulitatea procesului verbal din 19 mai
2014 de consemnare a rezultatului măsurilor de supraveghere tehnică,
precum şi a planşelor fotografice cu aspecte de la întâlnirea din data de 17
aprilie 2014 dintre D. G. şi P. I. .
În baza art. 102 C.pr.pen. solicită excluderea tuturor probelor
decurgând din măsurile de supraveghere tehnică dispuse faţă de inculpaţii
D. G. şi P. loan.
Astfel, conform art. 140 al. 4 şi 144 al. 2 C.pr.pen., întocmirea minutei
încheierii este obligatorie atât cu ocazia procedurii de emitere a mandatului
de supraveghere tehnică, cât şi cu ocazia prelungirii mandatului de
În ceea ce priveşte sancţiunea lipsei minutei încheierii instanţei,
opinăm spre sancţiunea nulităţii absolute conform art. 281 C.pr.pen. dat
fiind caracterul imperativ al prevederii, dar şi având în vedere parte din
considerentele RIL XVII/2005, în ideea în care minuta leagă instanţa şi
constituie o garanţie că la redactarea încheierii nu s-a adăugat sau schimbat
ceva privind dispoziţiile instanţei, iar dispoziţiile legale sunt relative la
compunerea instanţei. Pe de altă parte, atât măsurile preventive cât şi
măsurile de supraveghere tehnică reprezintă o restrângere a unor drepturi şi
libertăţi fundamentale, iar pentru identitate de raţiune soluţia ÎCCJ trebuie
transpusă şi în situaţia de faţă. Având în vedere că aceste prevederi legale se
constituie într-o garanţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale,
vătămarea produsă prin încălcarea acestora ar trebui să fie prezumată
conform regulilor nulităţii absolute. O altă interpretare ar face inutilă şi
lipsită de orice logică prevederea expresă privind obligativitatea întocmirii
minutei.
În subsidiar, apreciem că sancţiunea încălcării dispoziţiilor privind
întocmirea minutei o constituie nulitatea relativă conform art. 282 C.pr.pen.
Cu privire la vătămarea adusă inc. D. G. , observând actul de
inculpare se constată că principalele probe pe care se sprijină acuzarea sunt
obţinute prin interceptarea convorbirilor telefonice, a comunicărilor la
distanţă sau a altor mijloace de supraveghere faţă de inculpaţii D. G.
şi P. loan, efectuate în perioada (...) - (...) , ca urmare a autorizării
măsurilor de supraveghere tehnică prin încheierile penale lipsite de minuta
obligatorie conform legii. Singurul remediu al vătămării aduse drepturilor
inculpatului D. G. îl constituie constatarea nulităţii acestor încheieri,
iar conform art. 280 al. 2 C.pr.pen. şi a actelor ulterioare în legătură directă
cu aceste încheieri lovite de nulitate, respectiv mandatele de supraveghere
tehnică emise în baza acestora, procesul verbal de consemnare a
57
rezultatului activităţilor de supraveghere tehnică şi a planşelor privind
imaginile captate în realizarea măsurilor de supraveghere tehnică.
Se poate observa că judecătorul de drepturi şi libertăţi nu a respectat
această normă legală obligatorie, prevăzută cu acest titlu de legiuitor prin
dispoziţiile art. 140 al. 4 şi 144 al. 2 C.pr.pen., lipsind minuta în cazul
tuturor încheierilor prin care au fost autorizate sau prelungite măsurile de
supraveghere tehnică faţă de D. G. şi P. . Dacă judecătorul de
drepturi şi libertăţi ar fi întocmit minuta acestor încheieri, ar fi trebuit să se
regăsească la dosarul de urmărire penală, astfel cum se regăseşte în volumul
V urm.pen. minuta încheierii penale 2/(...) . Cert este însă că minuta
încheierilor penale la care ne referim nu a fost întocmită şi lipseşte din
dosarul cauzei, urmând a se constata nulitatea încheierilor şi a celorlalte
acte amintite, în legătură directă cu acestea.
Cu privire la planşele fotografice privind aspecte din data de (...)
lipseşte şi procesul verbal de consemnare a activităţii de supraveghere
tehnică ce trebuia întocmit conform art. 143 C.pr.pen., un alt motiv de
nulitate în opinia noastră şi care face oricum imposibilă valorificarea
acestora ca mijloace de probă, câtă vreme captările de imagini erau realizate
în baza unei măsuri de supraveghere, era obligatoriu a fi întocmit şi procesul
verbal prev. de art. 143 C.pr.pen. care nu se referă doar la interceptările de
convorbiri telefonice.
De asemenea, conform art. 140 al. 5 lit. b C.pr.pen. încheierea de
autorizare a măsurilor de supraveghere trebuie să cuprindă şi ora emiterii,
menţiune care de asemenea lipseşte din toate încheierile privind pe D.
G. şi P. I. .
II. Excepţia nelegalităţii autorizării măsurilor de supraveghere
tehnică şi prelungirea acestora faţă de inculpatul D. G. R. , dar şi
faţă de inculpatul P. I. , constând în autorizarea interceptării
convorbirilor telefonice si a oricărui tip de comunicare la distanţă, precum şi
a supravegherii video, audio sau prin fotografiere dispuse faţă de aceştia
prin încheierile penale nr. 7/3 aprilie 2014, 9/17 aprilie 2014 şi 11/15 mai
2014 ale judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel C. , pe
motivul autorizării în lipsa unei sesizări legale şi în lipsa începerii urmăririi
penale in rem.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 102, 280-282 C.pr.pen. solicită
constatarea nulităţii mandatului de supraveghere tehnică nr. 56/(...) , a
mandatului nr. 63/(...) faţă de D. G. , a mandatului de
supraveghere tehnică nr. 271(...) şi nr. 37/(...) faţă de P. I. ,
nulitatea procesului verbal de certificare a înregistrărilor din 19 mai 2014 cu
privire la redarea conţinutului convorbirilor telefonice şi a convorbirilor la
distanţă interceptate în baza autorizării măsurilor de supraveghere faţă de
D. G. şi P. I. , precum şi a planşelor fotografice conţinând aspecte
de la întâlnirea din data de (...) dintre D. G. şi P. I. , iar în baza
art. 102 C.pr.pen. solicităm excluderea din materialul probator a tuturor
probelor obţinute prin autorizarea şi prelungirea măsurilor de supraveghere
faţă de inculpaţii D. G. şi P. I. .
Se arată în susţinerea excepţiei că la data de 10 ian. 2014 procurorul
şef al DNA ST C. s-a sesizat din oficiu faţă de numiţii U. H. , Oleleu
loan, L. Remus, Teaha Mihai, Raţiu M. , Pop Răzvan, Stan Alexandru,
B. I. , Dan Claudiu, Lengher A. , Jişa L. , Şipoş V. , Lăpuşte George, I.
Gavrilă, Lola L. , Albu Eugen şi Abrudean M. , iar prin Ordonanţa
procurorului din data de 11 februarie 2014 s-a dispus începerea urmăririi
penale in reni cu privire la faptele descrise în ordonanţă.
58
La data de 23 mai 2014 prin Ordonanţa procurorului şef s-a dispus
extinderea urmăririi penale in rem conform art. 311 C.pr.pen., respectiv
pentru fapte noi descrise în cuprinsul acestei ordonanţe, inclusiv cele pentru
care s-a dispus în prezenta cauză trimiterea în judecată a inculpaţilor D.
G. , P. loan şi, în parte, a inculpatului U. H. , constând în aceea că
D. G. ar fi promis suma de 20.000 euro lui U. H. şi P. I.
pentru ca aceştia în calitate de reprezentanţi ai Consiliului Judeţean C. să
promoveze un proiect de hotărâre în favoarea SC UTI Hotel & Parking SRL,
din care suma de 10.000 euro ar fi fost remisă acestora.
Se poate remarca din procesul verbal de sesizare din oficiu şi din
ordonanţele de începere a urmăririi penale in rem la care am făcut trimitere
mai sus, faptul că până la data de 23 mai 2014 nu exista o sesizare într-una
din modalităţile prevăzute de lege cu privire la faptele care fac obiectul
trimiterii în judecată a inculpatului D. G. (ori P. I. ), după cum
nici nu era începută urmărirea penală in rem cu privire la aceste fapte. Cât
despre începerea urmăririi penale in personam, aceasta a avut loc prin
Ordonanţa de continuare a cercetărilor din 26 mai 2014 emisă de Procurorul
şef al DNA ST C. .
Până la momentul 23 mai 2014, deoarece nu exista nici o sesizare şi
nici nu era începută urmărirea penală cu privire la fapte, nu puteau fi
administrate legal mijloace de probă, nu putea fi autorizată interceptarea
convorbirilor telefonice ori alte măsuri de supraveghere faţă de inculpaţii D.
G. şi P. I. .
În acest sens art. 140 al. 1 C.pr.pen. arată că supravegherea tehnică
poate fi dispusă în cursul urmăririi penale (care debutează cu începerea
urmăririi penale in rem), iar art. 100 al. 1 precizează că organul de urmărire
penală administrează probe în cursul urmăririi penale. Aşa fiind, pentru
interceptarea legală a convorbirilor telefonice ori autorizarea altor măsuri de
supraveghere, este necesar să fie începută urmărirea penală in rem.
Cu toate acestea, judecătorul de drepturi şi libertăţi a autorizat măsuri
de supraveghere tehnică faţă de inculpatul D. G. prin încheierea nr.
9/17 aprilie 2014 ( de la (...) la (...) ), prelungite prin încheierea 11/15
mai 2014 ( pe 30 de zile, începând cu (...) ), iar pentru inculpatul P. I.
prin încheierea 7/3 aprilie 2014 ( de la (...) la (...) ), prelungite prin
încheierea 9/17 aprilie 2014 şi 11/15 mai 2014 ( pe durata indicată mai
sus). În toate situaţiile se constată că judecătorul de drepturi şi libertăţi a
autorizat măsuri de supraveghere faţă de D. G. (dar şi faţă de P. I.
) în condiţiile în care nu era începută urmărirea penală faţă de faptele de
care sunt acuzaţi şi nici nu exista o sesizare legală a organelor de urmărire
penală faţă de acestea. Lipsind condiţia unei sesizări legale şi a începerii
urmăririi penale in rem, orice interceptarea sau altă măsură de
supraveghere este nelegală, fiind realizată în afara normelor legale de
desfăşurare a procesului penal. Ca atare, faţă de încălcarea dispoziţiilor
legale ce reglementează procedură autorizării măsurilor de supraveghere,
considerăm că se impune constatarea nelegalităţii autorizării şi prelungirii
măsurilor de supraveghere tehnică dispuse prin încheierile indicate mai sus.
În condiţiile constatării nelegalităţii încheierilor de autorizare şi
prelungire a măsurilor de supraveghere tehnică faţă de D. G. şi P.
I. , considerăm că sunt lovite de nulitate toate actele ulterioare în legătură
directă cu acestea, respectiv mandatele de supraveghere tehnică emise în
baza acestor încheieri, precum şi procesul verbal de consemnare a
rezultatului măsurilor de supraveghere şi planşele fotografice realizate ca
urmare a autorizării nelegale a măsurilor de supraveghere, impunându-se
59
excluderea tuturor probelor obţinute prin autorizarea nelegală a unor
măsuri de supraveghere tehnică.
Cu privire la vătămarea adusă inc. D. G. , se constată că
principalele probe pe care se sprijină acuzarea se constituie din
interceptarea convorbirilor telefonice, a comunicărilor la distanţă sau a altor
mijloace de supraveghere faţă de inculpaţii D. G. şi P. I. ,
efectuate în perioada (...) - (...) , adică anterior începerii urmăririi
penale faţă de faptele de care sunt acuzaţi şi anterior existenţei unei
modalităţi de sesizare prevăzute de lege. Nu există nici o interceptare de
convorbiri telefonice sau comunicări la distanţă realizate după începerea
urmăririi penale in rem. ( a se vedea procesul verbal de certificare a
înregistrărilor din data de 19 mai 2014, voi. IV dos urm pen, din care rezultă
că toate interceptările convorbirilor telefonice şi a comunicărilor la distanţă
purtate de D. G. , sunt din perioada 08.04.-(...) ). De asemenea,
imaginile captate privind întâlnirea dintre D. G. şi P. I. sunt din
data de (...) , anterior începerii urmăririi penale (voi IV dos urm pen, fila
469-485). Faţă de obţinerea unor probe în condiţiile încălcării dispoziţiilor
legale ce reglementeză procedură de administrare, excluderea acestora se
impune conform art. 102 C.pr.pen.
III. În măsura în care veţi considera că judecătorul de drepturi şi
libertăţi a autorizat în mod legal măsuri de supraveghere tehnică faţă de D.
G. şi P. I. , vă rugăm să constataţi că interceptările convorbirilor
telefonice şi a comunicărilor la distanţă, precum şi captarea de imagini
cu privire la aceştia realizate de organele de urmărire penală sunt
nelegale, deoarece au depăşit limita stabilită prin autorizarea măsurii. în
consecinţă vă rugăm să excludeţi toate probele decurgând din măsurile de
supraveghere tehnică dispuse faţă de inculpatul D. G. şi P. I. .
Astfel, vă rugăm să observaţi că Judecătorul de drepturi şi libertăţi a
autorizat doar măsuri de supraveghere tehnică " în legătură cu faptele ce fac
obiectul prezentei cauze ". În acest sens, mandatul de supraveghere tehnică
nr. 56/(...) şi nr. 63/(...) (emise în baza Înch.pen. 9/(...) ) privind pe
D. G. , precum şi mandatul de supraveghere tehnică 27/(...) şi
37/(...) (emise în baza Înch.pen. 7/(...) ) privind pe P. I. , mandate
în care se precizează expres că măsurile de supraveghere sunt autorizate
doar în "în legătură cu faptele ce fac obiectul prezentei cauze".
Pentru a stabili întinderea faptelor care puteau face obiectul măsurilor
de supraveghere tehnică autorizate, nu putem decât să ne raportăm la
ordonanţa de începere a urmăririi penale in rem din data de 11 februarie
2014 (pentru că ordonanţa de extindere în rem este ulterioară), din analiza
căreia putem deduce cu certitudine că faptele pentru care D. G. şi P.
I. au fost trimişi în judecată nu se numără printre faptele pentru care a
existat o sesizare şi s-a început urmărirea penală, astfel încât orice măsură
de supraveghere tehnică ce excede faptelor vizate prin Ordonanţa din 11
februarie 2014, apare ca nelegală.
Rezultă aşadar că interceptările convorbirilor telefonice, a
comunicărilor la distanţă şi celelalte măsuri de supraveghere audio-video
realizate faţă de inculpatul D. G. (şi P. I. ) nu au respectat limita
în care au fost autorizate de instanţă, motiv pentru care sunt nelegale şi
trebuie sancţionate cu excluderea din materialul probator al cauzei.
IV. În baza art. 280-282 C.pr.pen. vă rugăm să constataţi nulitatea
încheierii penale nr. 50/26 mai 2014 a Judecătorului de drepturi şi
libertăţi de la Curtea de Apel C. prin care s-a dispus efectuarea
percheziţiei domiciliare la sediul SC Uti Grup SA B. , în biroul utilizat
60
de suspectul D. G. R. , faţă de lipsa minutei prev. de art. 158 al. 6
C.pr.pen., precum şi a încheierii penale nr. 62/11 iunie 2014 prin care s-
a dispus efectuarea percheziţiei informatice asupra sistemelor
informatice ridicate de la inculpatul D. G. , deoarece derivă direct din
efectuarea percheziţiei domiciliare. Pe cale de consecinţă, conform art.280,
102 C.pr.pen. să constataţi nulitatea mandatului de percheziţie domiciliară
nr. 52/26 mai 2014 şi a procesului verbal de percheziţie domiciliară din data
de 28 mai 2014, a mandatului de percheziţie informatică nr. 59/11 mai
2014 şi a proceselor verbale din (...) şi (...) cu privire la efectuarea de
copii de pe sistemele informatice ridicate de la D. G. , şi să dispuneţi
excluderea tuturor probelor obţinute prin acestea.
Şi în ceea ce priveşte procedură percheziţiei, dispoziţiile legale prevăd
că se dispune prin încheiere, iar întocmirea minutei este obligatorie. Faţă de
lipsa minutei încheierea instanţei care a dispus efectuarea percheziţiei
domiciliare este lovită de nulitate, precum şi toate actele îndeplinite ulterior
şi aflate în legătură directă, astfel cum le-am arătat. Şi din această încheieri
de dispunere a percheziţiei domiciliare şi informatice lipseşte menţiunea
orei, consemnare obligatorie conform art. 158 al. 7 lit. b C.pr.pen.
Consideraţiile privind sancţiunea lipsei minutei sau asupra
vătămărilor produse inculpatului D. G. , expuse la punctele
anterioare sunt valabile şi în această situaţie.
V. în baza art. 102 al. 4 C.pr.pen. solicităm excluderea tuturor
celorlalte probe referitoare la inculpaţii D. G. şi P. I. ,
considerând că toate sunt derivate din autorizarea nelegală a măsurilor de
supraveghere tehnică. în consecinţă, apreciem că se impune faţă de aceşti
inculpaţi restituirea cauzei la parchet conform art. 346 al. 3 lit. c C.pr.pen.
V. Inculpatul P. I. , prin av. S. B. şi Doris A. Şerban, a

invocat următoarele excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor
de către D.N.A.- Serviciul Teritorial C. în dosarul de urmărire penală nr.
4/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie- Serviciul Teritorial C. ,
solicitând admiterea excepţiilor invocate şi excluderea probelor nelegale
obţinute în cadrul urmăririi penale.
I. Excepţie privind nelegalitatea probelor obţinute în urma
supravegherii tehnice a inculpatului P. în perioada 3 aprilie - 23 mai
2014 (interceptări telefonice şi ambientale), măsură dispusă cu încălcarea
dispoziţiilor procesual penale aplicabile.
În prezenta cauză, la solicitarea procurorului de caz, judecătorul de
drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel C. a dispus autorizarea,
respectiv prelungirea autorizării supravegherii tehnice a d-nului P. I. , cu
încălcarea condiţiilor legale prevăzute prin art. 139, art. 140 şi art. 144
C.p.pen., respectiv fără ca în cauză să fi fost începută urmărirea penală (cel
puţin in rem) cu privire la fapte care prezentau legătură cu d-nul P. I. .
În susţinerea acestui viciu de nelegalitate, ce produce ca prim efect
excluderea probelor astfel obţinute (art. 64 alin. 2 C.p.pen.), arătăm
următoarele:
1. Prezentare cronologică a principalelor momente "procesuale"
relevante din dosarul de urmărire penală nr. 4/P/2014 al DNA- Serviciul
Teritorial C. .
a) În data de (...) a fost încheiat de către procurorul din cadrul DNA
– Serviciul Teritorial C. un Proces-verbal de sesizare din oficiu. În cuprinsul
acestuia s-a consemnat existenţa unor date cu privire la comiterea unor
fapte de corupţie de către Preşedintele Consiliului judeţean C. (H. U. ),
61
vicepreşedintele aceluiaşi organ administrativ (Oleleu Dan) precum şi de
către funcţionari din cadrul instituţiei (spre exemplu, Raţiu M. ) sau
administratori ai unor societăţi comerciale ce se află în relaţii contractuale
cu această instituţie.
b) În data de 11 februarie 2014 s-a emis Ordonanţa de începere a
urmăririi penale in rem cu privire la faptele redate în procesul verbal de
sesizare din oficiu, după cum urmează:
- fapte referitoare la folosirea poziţiilor deţinute de U. H. şi Oleleu
I. pentru atribuirea/alocarea celor mai semnificative contracte derulate de
Consiliul Judeţean C. societăţilor deţinute, direct sau prin interpuşi, de
omul de afaceri B. I. şi Dan Claudiu V. , prin referire explicită la:
Contractul privind Centrul de Management Integral al Deşeurilor (pct. I.i. din
Ordonanţă), Contractul "Construire 3 staţii de transfer" (pct. 1.2 din
Ordonanţă), respectiv Contractul privind drumul de acces la Centrul de
Management Integral
al Deşeurilor (pct. 1.3 din Ordonanţă).
- fapte referitoare la folosirea de către H. U. a consilierilor săi
personali (prin referire explicită la Pop Răzvan, Stan Alexandru şi avocat
Teaha Mihai) în vederea obţinerii de foloase necuvenite din sumele
contractelor derulate cu fonduri europene, contracte obţinute de societăţi
agreate de acest grup de interese (prin referire explicită la Qual Advertising
S.R.L., S.C. CORAL IMPEX S.R.L., S.C. întreprinderea mobilă Florenţa S.A.,
S.C. Holrom S.R.L. S.C. Siab Development şi Ager Capital Partners S.R.L.)
(pct. II,i, din Ordonanţă)
- fapte referitoare la acţiuni ale consilierilor personali mai sus
menţionaţi şi ale unor alte persoane (prin referire directă la directorul tehnic
al RAADPP, I. Gavrilă) pentru favorizarea societăţii S.C. Eurodrum Com
S.R.L. în vederea câştigării licitaţiei pentru întocmirea unui studiu de
fezabilitate (pct. II.2 din Ordonanţă).
- acţiuni abuzive ale lui H. U. , Oleleu I. şi Remus L.
(consilier judeţean) pentru susţinerea intereselor şi favorizarea prin trafic de
influenţă a operatorului de transport persoane Alis Grup în cadrul
Programului de Transport intrajudeţean 2014-2019 (pct. III din Ordonanţă).
Astfel cum se poate observa, începerea urmăririi penale dispusă la (...)
în dosarul nr. 4/P/2014 se referea la fapte care nu prezintă absolut nicio
legătură (directă sau indirectă) cu P. I. . El nu este niciunde menţionat în
cuprinsul ordonanţei, fie în mod direct (prin nume), fie în mod indirect (prin
referire la eventuala sa calitate de consilier judeţean).
Limitarea dispoziţiei de începere a urmării penale exclusiv la aceste
fapte reiese cu claritate chiar din precizarea finală şi explicită a procurorului
de caz, acesta prevăzând în mod expres că demararea urmăririi penale in
rem se referă exclusiv la faptele anterior descrise în cuprinsul ordonanţei.
c) Doar în data de 23 mai 2014, procurorul de caz dispune prin
Ordonanţă extinderea cercetărilor penale şi începerea urmăririi penale in
rem cu privire la fapte care prezintă legătură cu d-nul P. I. , respectiv
fapte de luare de mită în legătură cu d-nul P. V. şi D. G. .
d) În data de 26 mai 2014 procurorul de caz dispune prin Ordonanţă
continuarea urmăririi penale in personam faţă de P. I. .
Din această prezentare cronologică, se observă că, până la data de 23
mai 2014, nu a fost începută urmărirea penală in rem sau in personam
pentru fapte care să prezinte legături directe sau indirecte cu domnul P. ,
cadru procesual care să legitimeze supravegherea sa tehnică.
62
În aceste condiţii, autorizarea supravegherii tehnice a d-nului P. I.
începând cu data de (...) , respectiv prelungirea acesteia, devine vădit
nelegală, ea făcându-se cu încălcarea dispoziţiilor imperative cuprinse în art.
139 şi art. 140 C.p.pen..
Mai exact, aşa cum vom argumenta în cele ce urmează, aceste măsuri
au fost autorizate de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în afara
cadrului procesual prevăzut de lege, respectiv în afara unei urmăriri penale
in rem sau in personam având ca obiect faptele ce prezintă legătură cu
persoana faţă de care s-a dispus o astfel de măsură.
2. Prezentarea condiţiilor procedurale imperative pentru dispunerea
supravegherii tehnice a unei persoane.
Conform art. 140 alin. 1 C.p.pen., supravegherea tehnică poate fi
dispusă în cursul urmăririi penale de către judecătorul de drepturi şi
libertăţi la solicitarea procurorului. în mod evident, în acelaşi cadru al
urmăririi penale poate fi dispusă şi prelungirea unei astfel de măsuri.
Introducerea limitei temporale inferioare de la care putem discuta în
noua reglementare despre legalitatea supravegherii tehnice reprezintă o
diferenţă esenţială faţă de vechea reglementare procesual penală. Astfel,
dacă în reglementarea anterioară, au existat multiple controverse cu privire
Ia posibilitatea efectuării de interceptări telefonice sau ambientale în afara
urmăririi penale (în faza actelor premergătoare), în actuala reglementare,
prin precizarea explicită a legiuitorului, această efervescentă controversă
doctrinară, dar mai ales jurisprudenţială, este tranşată. În condiţiile unei
prevederi explicite şi neechivoce, devine extrem de clar că supravegherea
tehnică a unor persoane poate fi autorizată doar odată ce în cauză a fost
începută urmărirea penală.
Altfel spus, în noua reglementare este permisă autorizarea
supravegherii tehnice doar în condiţiile în care persoanele a căror
supraveghere este solicitată prezintă legături cu faptele pentru care s-a
început urmărirea penală (atunci când discutăm despre urmărire penală in
rem) sau sunt persoane ce au calitatea de suspect ori persoane ce prezintă
legături relevante cu primele (atunci când discutăm despre urmărire penală
începută in personam).
Prevederea unei astfel de condiţii era necesară "pentru satisfacerea
cerinţelor de accesibilitate, previzibilitate şi proporţionalitate" ale acestui tip
de ingerinţă în dreptul la viaţă privată a unei persoane.
Inclusiv, cronologia "procedurală" şi "procesuală" din prezenta cauză
confirmă că aceasta a fost şi viziunea procurorului de caz. Astfel, se observă
că imediat după intrarea în vigoarea a Noului Cod de procedură penală,
procurorul de caz a dispus prin Ordonanţă începerea urmăririi penale in rem
(prin Ordonanţa din 11 februarie 2014) ştiind că, pe de-o parte, faza actelor
premergătoare nu mai există şi că, oricum, autorizarea supravegherii tehnice
a unor persoane nu ar fi posibilă decât în cadrul unei urmăriri penale.
Însă, procurorul de caz a aplicat apoi în mod greşit această nouă
viziune procesual penală, el optând de la un moment dat să extindă
aplicarea unor măsuri de supraveghere tehnică şi asupra unor persoane
care nu prezentau legătură cu faptele din Ordonanţa emisă la (...) ,
folosind în mod nelegal ca "paravan de protecţie" o începere formală a
urmăririi penale in rem cu privire la alte fapte complet "exterioare"
persoanelor supravegheate. Această "viziune" a fost în mod nelegal
confirmată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel C.
în încheierile menţionate anterior.
63
3. Conţinutul condiţiei privind posibilitatea autorizării supravegherii
tehnice a unei persoane doar în cursul urmăririi penale.
Determinarea conţinutului efectiv al acestei condiţii constituie un
demers esenţial pentru constatarea nelegalităţii probelor obţinute în urma
autorizării şi administrării procedeului probatoriu al supravegherii tehnice a
d-nului P. I. .
Sub acest aspect, arătăm că din interpretarea tuturor normelor penale
relevante (art. 139 ş. u. C.p.pen.), rezultă foarte clar că supravegherea
tehnică poate fi dispusă cu privire la persoane ce prezintă legături cu faptele
pentru care s-a dispus urmărirea penală in rem sau cu persoanele care au
în cauză calitatea de suspect ori prezintă legături relevante pentru cauză cu
acestea (atunci când vorbim despre o urmărire penală in personam).
Astfel, prin raportare la raţiunea acestei condiţii, care vizează ca
ingerinţa în dreptul la viaţă privată a unei persoane să aibă un motiv
punctual ce ţine de protejarea ordinii publice (conform art. 8 alin. 2 din
CEDO), este clar că o astfel de protecţie a persoanei vizate poate exista doar
dacă, la momentul dispunerii supravegherii tehnice, există o suspiciune
rezonabilă (formalizată cel puţin printr-o decizie de începere a urmăririi
penale in rem) care să ateste necesitatea unei astfel de intervenţii.
O interpretare contrară ar neutraliza complet garanţiile pe care
actualul Cod de procedură penală a dorit să le acorde persoanelor fizice în
domeniul ingerinţelor organelor statului în dreptul lor la viaţă privată. Ea ar
permite ca, sub protecţia existenţei formale a unei urmăriri penale in rem,
care nu are legătură cu persoana vizată, să se creeze aparenţa că măsura
supravegherii tehnice poate fi dispusă, ea fiind autorizată şi aplicată "în
cadrul unei urmăriri penale".
Din această interpretare rezultă că, spre exemplu, dacă în cauză a fost
începută in rem urmărirea penală pentru fapta X, supravegherea tehnică va
putea fi dispusă doar pentru persoanele care prezintă legătură cu această
faptă (posibili participanţi la faptă sau alte persoane care însă prezintă o
legătură cu faptele reţinute).
Simpla existenţă a urmăririi penale in rem pentru fapta X nu poate
justifica extinderea supravegherii tehnice şi faţă de persoane care nu
prezintă absolut nicio legătură cu aceasta. În acest caz, pentru ca
autorizarea supravegherii tehnice să fie dispusă în condiţii de legalitate, este
necesară începerea urmăririi penale (cel puţin in rem) cu privire la acea
faptă care prezintă legături cu persoana vizată de măsura supravegherii
(fapta Y). Doar după acest moment procesual, o eventuală supraveghere
tehnică a acestor persoane s-ar putea dispune în condiţiile de legalitate
trasate prin prevederile art. 139 şi 140 C.p.pen.
Dacă s-ar considera că o simplă începere a urmăririi penale in rem cu
privire la fapta X este suficientă pentru a legitima supravegherea tehnică a
unor persoane care nu au nicio tangenţă cu fapta X, dar asupra cărora
planează nişte "suspiciuni generice" (suspiciuni care se doresc a fi
"consolidate" sau mai degrabă "identificate" prin intermediul acestor
procedee probatorii), condiţia privind autorizarea supravegherii exclusiv în
cursul unei urmăriri penale ar fi în mod vădit lipsită de conţinut.
În aplicarea unei astfel de interpretări contra legem s-ar ajunge la
situaţii care ar legitima intervenţii arbitrare în dreptul la viaţă privată al unei
persoane în care, procurorul, începând urmărirea penală in rem pentru o
anumită faptă, ar dispune apoi supravegherea tehnică a unor alte persoane,
complet străine de fapta obiect al urmăririi in rem, sub protecţia "formală" a
64
unei urmăriri penale începute, procurorul dobândind astfel un "acces"
arbitrar la viaţa privată a unei persoane.
4. Analiză privind respectarea în prezenta speţă a condiţiei de
legalitate a dispunerii supravegherii tehnice a d-nului P. în cadrul
urmăririi penale.
Pentru a vedea în ce măsură în prezenta speţă dispoziţia procesual
penală analizată supra a fost respectată, trebuie analizat conţinutul
Ordonanţei din (...) (prin care se dispune începerea urmăririi penale in
rem cu privire la anumite fapte), pentru a identifica eventualele legături ale
d-nului P. cu acestea, legături care ar fi putut justifica dispunerea
măsurii supravegherii sale tehnice.
Aşa cum am arătat mai sus, raportându-ne la conţinutul acestei
ordonanţe, sesizăm că, în mod clar, faptele descrise în aceasta nu prezintă
absolut nicio legătură cu d-nul P. I. . În cuprinsul ordonanţei, nu apare
absolut niciun fel de referire directă sau indirectă la d-nul P. I. .
Aşadar, orice conexiune a acestuia cu faptele pentru care s-a început
urmărirea penală in reni la data de (...) poate fi exclusă.
Lipsa oricărei legături dintre d-nul P. şi faptele pentru care se
dispusese anterior urmărirea penală in rem (prin Ordonanţa din 11 februarie
2014) este afirmată chiar de procurorul de caz. Astfel, în propunerea privind
autorizarea măsurii supravegherii tehnice a d-nului P. întocmită în 3
aprilie 2014 se arată că, raportat la d-nul P. , această măsură se justifică:
"pentru edificarea implicării numitului P. I. în faptele de corupţie
investigate".
Problema majoră a acestei argumentaţii este că, ceea ce chiar
procurorul descrie în frazele anterioare cu privire la presupusa activitate
infracţională a inculpatului P. , nu are absolut nicio legătură cu faptele
pentru care anterior s-a început in rem urmărirea penală. Astfel, în speţă,
necesitatea supravegherii tehnice se fundamentează pe presupusele contacte
"suspecte" pe care P. I. le-a avut în acea perioadă cu P. V.
(întâlniri sau conversaţii telefonice). Aceasta, în condiţiile în care relaţiile
dintre cei doi nu au absolut nicio legătură cu faptele pentru care s-a început
anterior în cauză urmărirea penală, nici d-nul P. şi nici d-nul P. sau
societăţile administrate de acesta nefiind menţionate nici măcar "în treacăt"
în Ordonanţa din 11 februarie 2014 de începere a urmăririi penale in rem.
Mai mult, dacă studiem faptele reţinute în sarcina d-nului P. în
cadrul urmăririi penale iar apoi prin Rechizitoriu, observăm că aceste
acuzaţii nu numai că nu prezintă nicio legătură cu societăţile comerciale ce
figurează în Ordonanţa din (...) sau cu contractele problematice
prezentate acolo ci ele se fundamentează într-o proporţie covârşitoare
exclusiv pe interceptările telefonice şi ambientale ale d-nului P. I. .
Or, prin raportare la dispoziţiile legale incidente, este inacceptabil ca
indiciile minimale necesare pentru începerea urmăririi penale pentru
anumite fapte să fie furnizate tocmai de măsura supravegherii tehnice, în
condiţiile în care textele legale cer ca aceasta să fie realizată în cadrul
urmăririi penale. în mod evident, această condiţie presupune automat
existenţa unei suspiciuni rezonabile preexistente acestei măsuri cu privire la
comiterea faptelor respective. Dacă am interpreta altfel textele de lege, am
ajunge ia o nefericită întoarcere într-o epocă în care interceptarea
convorbirilor telefonice era permisă tocmai în speranţa că persoana vizată va
face sau va spune ceva incriminator.
În speţă, în niciun caz, din simpla existenţă a unor întâlniri între P.
V. şi P. I. sau a unor convorbiri telefonice nu s-ar fi putut contura
65
vreo suspiciune rezonabilă cu privire la comiterea unei fapte penale. Acesta
este de altfel şi motivul pentru care aceasta nu a fost niciodată "formalizată"
de procurorul de caz anterior datei de 23 mai 2014, printr-o dispoziţie de
începere a urmăririi penale cu privire la aceste fapte. Inclusiv formularea
generică utilizată de procuror în prima propunere de autorizare a
supravegherii tehnice arată că procurorul de caz nu avea nici un soi de date
concrete cu privire la implicarea d-nului P. în activităţile infracţionale cu
privire la care s-a început urmărirea penală in rem, el dorind de fapt să
"tatoneze" un teren necunoscut pentru a vedea dacă, poate, se va "arăta"
vreo conduită infracţională. Or, admiterea supravegherii tehnice la un
asemenea stadiu de incertitudine cu privire la implicarea persoanei în
activităţile infracţionale cercetate de organul de urmărire penală reprezintă
în mod cert o ingerinţă nejustificată în dreptul la viaţă privată al acesteia.
în aceste condiţii, este clar că supravegherea tehnică a d-nului P. I.
autorizată de judecătorul de drepturi şi libertăţi s-a făcut în baza unei
simple presupuneri că acesta ar fi implicat în fapte de corupţie (altele decât
cele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale).
Prin urmare, probele la care am făcut referire supra (obţinute în urma
supravegherii tehnice a d-nului P. în perioada 3 aprilie - 23 mai 2014) au
fost obţinute prin încălcarea dispoziţiilor art. 140 alin. 1 Cod proc. penală şi
implicit prin încălcarea dreptului la viaţă privată a subsemnatului (drept
garantat prin art. 26 din Constituţie şi art. 8 din Conv. E.D.O.). Astfel, se
impune ca în temeiul art. 342 alin. 1, 346 alin. 4 şi 102 Cod proc. pen.
judecătorul de cameră preliminară să dispună excluderea acestor probe
nelegale din procesul penal.
II. Excepţie privind nelegalitatea constatării tehnico-ştiinţifice
din (...) şi a probelor rezultate urmare a acestei proceduri, cu
consecinţa excluderii acestora din procesul penal conform art. 64 C.p.pen.
1. Aspecte preliminare
Cu privire la momentele relevante ale administrării acestui procedeu
probatoriu, se impun a fi relevate următoarele:
- în data de (...) , a fost predat D.N.A.- Serviciul Teritorial C. de
către numitul Ursache Ion (având statutul de martor ameninţat) un
dispozitiv marca Samsung model NP530U3C.
- din Ordonanţa din data de (...) reiese faptul că numitul Hossu
Cristian - specialist în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Structura
Centrală - a sigilat dispozitivul primit cu sigiliul „Ministerul Public, PNA130".
- în data de (...) , în baza Mandatului de percheziţie informatică nr.
2 şi a încheierii penale nr. 22, ambele emise la (...) de Curtea de Apel C.
în dos. nr. (...) , s-a procedat la efectuarea unei clone după dispozitivul de
mai sus, întocmindu-se în acest sens de către procurorul de caz şi
specialistul desemnat de acesta (d-ul Hossu Cristian) un proces verbal de
percheziţie informatică. La această activitate au participat inclusiv 2 martori
asistenţi.
- ulterior, fără a se putea preciza data, a fost efectuată o constatare
tehnico-ştiinţifică în urma căreia au fost identificate un număr de 5 fişiere
cu conţinut criptat. Toate cele 5 fişiere au fost extrase şi înregistrate pe un
suport optic tip CD, conţinutul acestor fişiere fiind depus la dosar în format
tipărit.
Întreaga activitate desfăşurată cu privire la dispozitivul mai sus
menţionat prezintă carenţe majore sub aspect procedural, probele astfel
rezultate fiind obţinute în mod nelegal, sancţiunea fiind aceea a excluderii
66
acestora în baza art. 342 alin. 1, 346 alin. 4 coroborat cu art. 102 alin. 2 şi 3
C.p.pen.
2. Aspecte de nelegalitate a procedeului probatoriu şi a probelor
obţinute în urma administrării acestuia.
2.1. Aspecte de nelegalitate privind procedura de sigilare a
dispozitivului marca Samsung.
Ca şi un aspect preliminar necesită observat faptul că nu există la
dosarul cauzei un proces verbal de sigilare al dispozitivului marca Samsung.
Singura precizare referitoare la sigilarea acestuia se regăseşte în Ordonanţa
din data de (...) , unde se consemnează strict faptul că a fost aplicat
sigiliul „Ministerul Public, PNA 130" de către specialistul Hossu Cristian. Nu
se face însă absolut nicio precizare cu privire la modul în care a fost aplicat
sigiliul, dacă au fost aplicate şi semnături olografe pe acesta, persoanele
prezente la sigilare, etc. Cu toate că în procesul verbal de percheziţie
informatică din data de (...) s-a consemnat faptul că în prezenţa
martorilor asistenţi s-a procedat la desigilarea genţii ce conţinea dispozitivul
menţionat (p. 1 din procesul verbal - fila 278, vol. IV dos.u.p.), lipsa unor
semnături a unor terţe persoane pune în discuţie o eventuală suspiciune
referitoare la posibilitatea ca dispozitivul supus discuţiei să fi fost analizat în
afara procedurilor legale.
Astfel, anterior momentului desigilării dispozitivului în data de (...) ,
prin Ordonanţa din data de (...) s-a dispus identificarea tuturor fişierelor
criptate care conţin date referitoare la situaţii ori evidenţe de sume de bani.
Această dispoziţie restrânge activitatea de percheziţie informatică doar cu
privire la fişierele criptate, fiind astfel total atipică. în primul rând, nu există
absolut nicio informaţie la dosarul cauzei din care să reiasă cel puţin
suspiciunea că pe un anumit dispozitiv s-ar putea regăsi anumite fişiere cu
conţinut criptat. De asemenea, chiar dacă s-ar aprecia că o asemenea
suspiciune era una întemeiată în baza unor elemente pur subiective, este
ilogic a restrânge activitatea de percheziţie informatică doar în ceea ce
priveşte fişierele criptate, neputându-se cunoaşte dinainte faptul că restul
datelor informatice existente - ori datelor informatice şterse dar care ar
putea fi recuperate prin intermediul programului informatic EnCase
Forensic - nu prezintă vreo relevanţă pentru cauză.
Mai mult decât atât, se observă faptul că deşi specialistul Hossu
Cristian a fost solicitat în data de (...) - prin Referatul procurorului de caz
de la fila 278 vol. IV dos.u.p. - să se deplaseze în data de (...) la Serviciul
Teritorial C. din cadrul DNA în vederea efectuării percheziţiei informatice,
din actele de la dosar rezultă faptul că acesta ar fi aplicat sigiliul în data de
(...) , adică înainte de momentul în care trebuia să efectueze deplasarea.
Aşadar, înainte de data de (...) nu a existat vreo delegare din partea
procurorului de caz în ceea ce îl priveşte pe numitul Hossu Cristian. Astfel,
acesta nu avea în data de (...) posibilitatea legală de a aplica vreun sigiliu
din moment ce nu fusese încă delegat să efectueze acte urmărire penală în
cauză.
2.2. Nelegatitatea constatării tehnico-ştiinţifice
Nelegalitatea constatării tehnico-ştiinţifice şi implicit excluderea
probelor rezultate din aceasta (Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi
fişierele obţinute ca urmare a decriptării) decurge din mai multe aspecte:
a) Constatarea tehnico-ştiinţifică a fost realizată de o persoană
necompetentă şi în afara cadrului legal
Aşa cum rezultă din actele de la dosar, specialistul Hossu Cristian nu
a fost delegat în niciun moment să efectueze o constatare tehnico-ştiinţifică.
67
Din Referatul din (...) rezultă în mod cert faptul că deplasarea
specialistului DNA la Serviciul Teritorial C. viza strict o percheziţie
informatică şi nicidecum efectuarea vreunei constatări tehnico-ştiinţifice.
Chiar în conţinutul Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică se face
trimitere la Ordonanţa procurorului din data de (...) prin care acesta este
desemnat să efectueze următoarele acte: (1) o copie după mijlocul de stocare
a datelor informatice şi (2) o percheziţie informatică asupra copiei rezultate
după acesta.
Or, în contextul efectuării unei constatări tehnico-ştiinţifice,
conţinutul art. 172 C.p.pen. este clar sub aspectul necesităţii existenţei unei
Ordonanţe motivate prin care să se dispună efectuarea acesteia. Rezultă
aşadar faptul că această activitate a fost efectuată în afara cadrului legal şi
de către o persoană necompetentă.
b) Activitatea efectuată de specialistul DNA nu poate face obiectul unei
constatări tehnico-ştiinţifice
Se observă că percheziţia informatică s-a rezumat doar la realizarea
unei copii în conformitate cu art. 168 alin. 9 C.p.pen., fără ca această
activitate să fie urmată de percheziţionarea efectivă a copiei rezultate. Prin
aceasta, s-au eludat practic dispoziţiile legale referitoare la efectuarea
percheziţiei informatice, procedându-se la o activitate specifică percheziţiei
informatice, respectiv identificarea fişierelor relevante cauzei şi copierea
acestora într-o sursă externă, într-un alt cadru procesual.
Menţionăm sub acest aspect faptul că obiectul unei constatări tehnico-
ştiinţifice nu se poate subsuma activităţii desfăşurate în prezenta cauză,
existând o diferenţă esenţială sub acest aspect între o constatare tehnico-
ştiinţifică şi o percheziţie informatică.
Or, a realiza activităţi specifice percheziţiei informatice în cadrul unei
constatări tehnico-ştiinţifice ar echivala cu lipsirea de conţinut a prevederilor
şi garanţiilor procedurale ce privesc instituţia percheziţiei informatice. De
asemenea, procedându-se astfel se poate încerca inclusiv eludarea limitelor
mandatului de percheziţie informatică. Sub acest aspect, se observă faptul
că Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nu poate fi plasat în timp,
neexistând niciun element din care să rezulte momentul în care a fost acesta
întocmit. Astfel, este posibil ca activitatea desfăşurată să fi fost ulterioară
datei de (...) , dată la care mandatul de percheziţie informatică a încetat să
mai producă efecte, ori anterioară momentului emiterii mandatului de
percheziţie informatică.
De esenţa constatării tehnico-ştiinţifice este lămurirea unor anumite
aspecte relevante cauzei şi de a răspunde la întrebările formulate în
conţinutul Ordonanţei organului de urmărire penală. Or, se observă sub
acest aspect că obiectul constatării tehnico-ştiinţifice nu viza Lămurirea
vreunui anumit aspect şi nici nu a vizat vreo anumită întrebare ce necesită
un răspuns de specialitate. Identificarea unor fişiere criptate şi copierea
acestora într-o sursă externă excede aşadar obiectului unei constatări
tehnico-ştiinţifice, această activitate fiind specifică percheziţiei informatice.
Toate aceste aspecte denotă faptul că activitatea desfăşurată s-a
realizat cu încălcarea dispoziţiilor legale şi a avut ca scop eludarea legii,
procedându-se Ia efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice în loc de a se
apela la instituţia percheziţiei informatice.
2.3. Nelegalitatea percheziţiei informatice
Chiar dacă s-ar susţine faptul că, în realitate, constatarea tehnico-
ştiinţifică este o percheziţie informatică, conţinutul raportului de constatare
tehnico-ştiinţifică îndeplinind din punct de vedere tehnico-juridic toate
68
caracteristicile unui proces verbal de percheziţie informatică, necesită a fi
observate următoarele vicii de nelegalitate:
a) Lipsa prezenţei procurorului ori a organului de urmărire penală la
activitatea de percheziţie informatică şi lipsa semnăturii acestuia pe procesul
verbal de percheziţie informatică intitulat în mod eronat „Raport de
constatare tehnico-ştiinţifică"
Conform art. 168 alin. 12 C.p.pen. percheziţia informatică se
efectuează de către specialist în prezenţa procurorului ori a organului de
urmărire penală, iar potrivit art. 168 alin. 13 lit. h) este necesară semnătura
acestora. Se observă aşadar că în procesul verbal de percheziţie informatică
din (...) , când s-a procedat la efectuarea unei copii după mijlocul de
stocare al datelor informatice, s-a consemnat prezenţa procurorului la
desfăşurarea activităţii de percheziţionare în mediu informatic şi există
semnătura acestuia. Spre deosebire de acest proces verbal, Raportul de
constatare tehnico-ştiinţifică nu îndeplineşte aceste exigenţe, fapt ce atrage
sancţiunea excluderii probelor prevăzută de art. 102 alin. 2 şi 3 NCPP.
b) Lipsa datei la care a fost efectuată constatarea tehnico-ştiinţifică şi
la care a fost încheiat Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică
Aşa cum s-a menţionat supra, nu există la dosarul cauzei niciun
element din care să rezulte cu exactitate data la care a fost efectuată această
procedură. Indiferent dacă discutăm despre o percheziţie informatică ori
despre o constatare tehnico-ştiinţifică, analiza sau cercetarea copiei
efectuate după mijlocul de stocare al datelor informatice originar (harddisk)
prin mijloace tehnice specifice nu se poate realiza în afara cadrului conferit
de mandatul de percheziţiei informatică.
Precizăm sub acest aspect faptul că realizarea unei copii se efectuează
doar în vederea excluderii oricărui risc de compromitere a datelor
informatice stocate pe sursa originară, în momentul realizării percheziţiei
informatice propriu zise. Cu toate acestea, interacţiunea ulterioară cu copia
realizată se limitează strict la cele conţinute în mandatul de percheziţie
informatică.
În consecinţă, identificarea unor date şi copierea acestora după
expirarea termenului prevăzut în mandatul de percheziţie informatică atrage
nelegalitatea probelor astfel obţinute. Or, din moment ce nu se poate stabili
data la care a avut loc identificarea şi copierea fişierelor criptate, nu există
niciun element din care să rezulte că activitatea desfăşurată respectă limitele
prevăzute de mandatul de percheziţie informatică. Doar după identificarea
datelor informatice relevante cauzei şi copierea acestora într-o sursă externă
în baza mandatului de percheziţie informatică se poate interacţiona cu
acestea după expirarea termenului prevăzut în mandat.
În prezenta cauză, percheziţia informatică a vizat strict efectuarea unei
copii în conformitate cu art. 168 alin. 9 C.p.pen., iar constatarea tehnico-
ştiinţifică a urmărit obţinerea datelor informatice stocate pe respectiva copie
prin copierea acestora. Se observă aşadar că în niciun moment nu s-a
procedat la analiza unor date informatice obţinute prin copierea acestora de
pe copia efectuată. Doar aceste de urmă date informatice puteau fi supuse
unei constatări tehnico-ştiinţifice fără a mai ţine cont de limitele mandatului
de percheziţie informatică.
c) Lipsa martorilor asistenţi
În măsura în care s-ar aprecia că în realitate constatarea tehnico-
juridică efectuată în cauză are natura juridică a unei percheziţii informatice,
este criticabil faptul că nu au fost prezenţi 2 martori asistenţi. Astfel, se
observă faptul că în faza incipientă a percheziţiei informatice, respectiv
69
momentul în care s-a realizat copia în conformitate cu art. 168 alin. 9 NCPP
au fost prezenţi 2 martori asistenţi, fapt care nu s-a menţinut la momentul
ulterior al percheziţiei informatice.
La data de 1 septembrie 2014 în conformitate cu dispoziţiile art. 344
alin.4 C.p.pen. parchetul a comunicat răspunsul la cererile şi excepţiile
formulate în scris de către inculpaţii U. H. D. , B. I. , P. V. , D.
G. R. , şi P. I. , trimişi în judecată prin rechizitoriul DNA Serviciul
Teritorial C. nr. 4/P/2014 din data de 19 iunie 2014, a solicitat
respingerea cererilor şi excepţiilor formulate de către inculpaţi ca
neîntemeiate pentru următoarele considerente:
1. Astfel, se susţine că în cazul inculpatului U. H. D. organul
de urmărire penală nu a fost legal sesizat întrucât nu au fost respectate
dispoziţiile legale incidente în ce priveşte corecta investire a DNA - Serviciul
Teritorial C. .
Corespunde realităţii faptul că verificarea regularităţii actului de
sesizare al primei instanţe impune şi verificarea legalei sesizări a organului
de urmărire penală, operaţiune care odată făcută determină concluzia că în
speţă au fost respectate toate dispoziţiile legale care reglementează modurile
de sesizare a organelor judiciare.
În acest sens atât în reglementarea anterioară înscrisă în conţinutul
art. 221 alin. l C.p.pen., cât şi în actuala reglementare respectiv art. 288 -
293 C.p.pen. sunt prevăzute modurile de sesizare a organelor de urmărire
penală. Mai exact, posibilitatea sesizării din oficiu era prevăzută şi în
procedura penală veche cât şi în cea în cea în vigoare.
Susţinerea potrivit căreia aceste procese verbale nu pot sta la baza
legalei investiri a parchetului nu poate fi primită, întrucât cele imputate din
punct de vedere al conţinutului acestora nu au corespondenţă în realitate.
Din simpla analiză a conţinutului acestor procese-verbale de sesizare din
oficiu rezultă că acestea conţin toate datele referitoare la data şi locul unde
ele s-au încheiat, numele şi calitatea procurorului care le-a încheiat, numele
persoanelor la care ele se referă precum şi menţiunile privitoare la faptele
pentru care acestea au fost încheiate.
Lipsa unei multitudini de amănunte imputate de inculpat în
susţinerea excepţiei invocate nu lipsesc de valabilitate actele criticate,
neexistând nici o reglementare legală care să stabilească cantitatea
informaţiilor care ar trebui inserate în conţinutul unui proces verbal de
sesizare din oficiu.
Pe de altă parte, împrejurarea invocată în excepţie nu constituie o
încălcare a vreunei dispoziţii procesuale şi nici nu s-a indicat de către
inculpat vreo vătămare efectivă care să nu poată fi înlăturată în alt mod.
Dispoziţiile vechiului art. 221 C.p.pen. la care se face referire nu
conţin norme referitoare la termenii care pot fi folosiţi în cuprinsul
procesului-verbal de sesizare din oficiu, iar dreptul la apărare nu poate fi
afectat în nici un mod prin omisiunea determinării în concret a actelor avute
în vedere de organul judiciar. Potrivit prevederilor în vigoare la data
efectuării actului, organul de urmărire penală se sesizează din oficiu când
află pe orice cale că s-a săvârşit o infracţiune.
Sesizarea din oficiu nu limitează în nici un mod drepturile vreunei
persoane, aşa că este exclusă producerea unei vătămări în această fază a
procesului penal.
2. Raportat la criticile inculpatului U. H. D. prin care se
invocă lipsa din dosarul de urmărire penală a procesului-verbal de
consemnare a actelor premergătoare efectuate înainte de data de (...)
70
având drept consecinţă nerespectarea prevederilor art. 228 al Codului de
procedură penală anterior, învederăm judecătorului de cameră preliminară
faptul că actele premergătoare, efectuate conform anteriorului art. 224
C.p.pen.. în vederea începerii urmăririi penale, erau limitate cantitativ şi
calitativ la îndeplinirea scopului lor, şi anume acela de a completa
informaţiile organului de urmărire penală pentru a le aduce la nivelul unor
constatări care să determine începerea urmăririi penale, de a verifica
informaţiile deţinute, confirmând sau infirmând concordanţa acestora cu
realităţile faptice ale cauzei şi, după caz, de a fundamenta convingerea
organului de urmărire penală referitoare la soluţia de neurmărire penală,
potrivit art. 228 C.p.pen.
Potrivit art. 224 alin. (2) C.p.pen. anterior, în vederea strângerii
datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi
penale, puteau efectua acte premergătoare şi lucrătorii operativi din
Ministerul de Interne, precum şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în
domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte
care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale, iar
procesul-verbal în care se consemnează cele constatate în cadrul acestei
activităţi reprezintă un veritabil mijloc de probă în cadrul procesului penal.
Teoreticienii şi practicienii în domeniul dreptului procesual penal au
calificat, în urma analizei judicioase, actele premergătoare ca fiind acte
procedurale cu natură şi funcţionalitate specifică, acestea fiind plasate în
afara procesului penal.
Nu în orice cauză penală este necesară efectuarea de acte
premergătoare, ci numai în acele situaţii în care actele de sesizare adresate
organelor de urmărire penală nu conţin suficiente elemente cu privire la
săvârşirea unei infracţiuni, elementele care să fie de natură să formeze
convingerea că se poate dispune începerea urmăririi penale. Lipsa unui
proces verbal care potrivit reglementării anterioare putea constitui -fără a
exista o obligativitate în acest sens - mijloc de probă, nu afectează
valabilitatea şi legalitatea actele premergătoare începerii urmăririi penale şi
nici nu vatămă drepturile procesuale ale inculpaţilor cauzei.
3. Referitor la încălcarea dispoziţiilor privind începerea urmăririi
penale in personam, conform art. 305 alin.3 C.p.pen. invocate de către
inculpatul U. H. D. se impune constatarea că pentru începerea
urmăririi in personam (mai exact pentru a se dispune ca urmărirea penală
să se efectueze în continuare faţă de o anumită persoană, care dobândeşte
calitatea de suspect), nu este suficientă cunoaşterea identităţii
participanţilor la săvârşirea faptelor, fiind necesar ca din datele şi probele
existente în cauză să rezulte indicii rezonabile că acele persoane au comis
faptele pentru care s-a început urmărirea penală in rem.
Mai mult decât atât, această alegere a începerii urmăririi penale in
personam sau in rem constituie atributul exclusiv al organului de urmărire
penală şi ea ţine de tactica desfăşurării urmăririi penale, de descoperirea şi
obţinerea datelor şi informaţiilor referitoare la existenţa unei activităţi
infracţionale.
Apoi, în ordonanţa de începere a urmăririi penale in personam,
aflată la filele 56-60 vol.I dosar urmărire penală sunt descrise pe larg
acuzaţiile aduse suspectului ( descrierea faptelor conţinând suficiente
elemente pentru a se putea determina conţinutul concret al acestora) cu
indicarea infracţiunilor pentru care este cercetat suspectul, neputându-se
pune problema existenţei vreunui motiv de nulitate a ordonanţei. De
asemenea, se impune precizarea că nici în această situaţie legea nu prevede
71
obligativitatea menţionării probelor sau indiciilor pe care se fundamentează
acuzaţiile aduse suspecţilor.
4. S-a mai invocat de către inculpatul U. H. D. prin apărător
ales că în cauza nu au fost respectate dispoziţiile art. 201 C.p.pen. privind
delegarea organelor de poliţie judiciară de către procuror, în cazul
infracţiunilor imputate inculpatului.
Din examinarea actelor dosarului de urmărire penală, se constată că
şi aceste critici sunt neîntemeiate, urmărirea penală fiind efectuată în mod
evident de către procuror, iar delegarea unor ofiţeri de poliţie judiciară fiind
făcută cu respectarea dispoziţiilor legale. În acest sens, analiza actelor
efectuate de către organele poliţiei judiciare în baza ordonanţelor de delegare
emise de către procuror, rezultă că ofiţerii de poliţie judiciară au efectuat
doar acte de urmărire penală care pot forma obiectul delegării, în
conformitate cu dispoziţiile art. 201 C.p.pen. cu raportare la art. 200 alin. l
şi 2 C.p.pen., adică percheziţii domiciliare, audieri de suspecţi, de martori,
aplicarea măsurilor asigurătorii, ridicări de documente, întocmirea
proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice ori ambientale
interceptate, nu şi acte sau măsuri procesuale cum sunt începerea urmăririi
penale, extinderea urmăririi penale, continuarea urmăririi penale, luarea
sau propunerea de măsuri preventive, luarea de măsuri
asigurătorii, emiterea actului de sesizare a instanţei etc.
5. Cu referire la susţinerea inculpatului U. H. D. prin care
învederează judecătorului de cameră preliminară faptul că la dosarul cauzei
nu se regăsesc procesele-verbale întocmite conform art. 143 alin. l C.p.pen.
pentru fiecare activitate tehnică de supraveghere tehnică efectuată în cauză,
respectiv procese-verbale distincte de procesele-verbale de redare a
convorbirilor telefonice sau a convorbirilor captate din mediul ambiental care
se încheie în baza art. 143 alin.4 C.p.pen., se impun următoarele precizări:
Corespunde realităţii că potrivit art. 143 alin. l şi 2 C.p.pen.,
procurorul sau organul de cercetare penală întocmeşte un proces-verbal
pentru fiecare activitate de supraveghere tehnică în care sunt consemnate
rezultatele activităţilor efectuate care privesc fapta sau contribuie la
localizarea ori identificarea persoanelor, datele de identificare ale suportului
care conţine rezultatul activităţilor de supraveghere tehnică, numele
persoanelor la care se referă, dacă sunt cunoscute, sau alte date de
identificare precum şi, după caz, data şi ora la care a început activitatea de
supraveghere şi data şi ora la care s-a încheiat.
Dar, în acelaşi art. 143 la aliniatul 2 prevede că la procesul verbal se
ataşează, în plic sigilat, o copie a suportului care conţine rezultatul
activităţilor de supraveghere tehnică. Suportul sau o copie a acestuia se
păstrează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat şi va fi pus
la dispoziţia instanţei, la solicitarea acesteia. După sesizarea instanţei, copia
suportului care conţine activităţile de supraveghere tehnică şi copii de pe
procesele-verbale se păstrează la grefa instanţei, în plic sigilat, la dispoziţia
exclusivă a judecătorului sau completului învestit cu soluţionarea cauzei.
Faţă de dispoziţiile imperative înscrise în textele de lege invocate,
respectate în prezenta cauză, este evident că susţinerile inculpatului sunt
neîntemeiate şi orice discuţie pe marginea acestui subiect este superfluă.
6. În fine, în legătură cu invocarea nerespectării dispoziţiilor
procesual penale privind exercitarea dreptului la apărare a inculpatului U.
H. D. însoţită de solicitarea constatării nelegalităţii acelor probe care au
fost administrate între data de (...) când a intrat în vigoare actualul Cod
de procedură penală şi data de (...) când inculpatul U. H. D. a
72
dobândit calitatea de suspect, vă solicităm să constataţi că împrejurările
invocate în excepţie nu constituie o încălcare ori o vătămare efectivă a
drepturilor procesuale ale inculpatului. Toate declaraţiile de martori au fost
administrate cu respectarea normelor procedurale în vigoare la momentul
efectuării actului. În plus, trebuie remarcat că dispoziţiile în vigoare în
prezent reţin că dreptul la apărare este garantat în mod suficient prin
obţinerea de copii ale dosarului, astfel încât nu poate fi reţinută nici o
vătămare concretă a drepturilor procesuale ale inculpatului.
II. Referitor la memoriul inculpatului B. I. prin care invocă
excepţii şi formulează cereri referitoare la nelegalitatea sesizării instanţei, la
nelegalitatea efectuării actelor de urmărire penală şi la nelegalitatea
administrării probelor în ceea ce îl priveşte, solicită constatarea caracterului
neîntemeiat al susţinerilor cu consecinţa respingerii cererilor formulate.
1. În privinţa neregularităţii actului de sesizare a instanţei, invocată
către inculpatul B. I. , datorată necuprinderii în conţinutul acestuia a
descrierii şi arătării concrete a faptelor şi conduitelor imputate inculpatului,
cu încălcarea art. 328 alin. l Cp.pen., fapt ce determină, în optica
inculpatului, imposibilitatea stabilirii a obiectului şi limitelor judecăţii,
învederează netemeinicia acestor susţineri, având în vedere următoarele
aspecte care infirmă cele prezentate de către apărătorul inculpatului.
Un prim aspect pe care inculpatul înţelege să-1 aducă în discuţie
vizează nerespectarea dispoziţiilor legale privind efectuarea urmăririi penale
şi a administrării probelor, costând în aceea că orice act efectuat în dosarul
cauzei între data de (...) şi (...) a fost efectuat în afara vreunui cadru
procesual legal, nefiind nici sub incidenţa prevederilor vechiului Cod de
procedură penală dar nici sub incidenţa prevederilor noului Cod de
procedură penală câră vreme nu a fost începută urmărirea penală.
Problema care se pune din această perspectivă este aceea a
sancţiunii aplicabile într-o atare situaţie, mai exact dacă se impune
conferirea caracterului ilegal acestor probe cu consecinţa excluderii acestora,
aşa cum s-a solicitat.
Noul Cod de procedură penală, în vigoare de la 1 februarie 2014
introduce această sancţiune pentru probele obţinute nelegal, prin
reglementarea oferită de art. 102 Cod procedură penală, care prevede mai
multe categorii de încălcări ale dispoziţiilor legale apte să atragă această
sancţiune.
Cu excepţia dispoziţiilor art. 102 alin. l C.p.pen. referitoare la
probele obţinute prin tortură şi a dispoziţiilor art. 89 alin.2 C.p.pen.
referitoare la probele obţinute cu încălcarea confidenţialităţii comunicărilor
dintre reţinut ori arestat şi avocatul său care prevăd excluderea automată a
probelor obţinute în aceste condiţii, Noul Cod de procedură penală nu
înscrie alte dispoziţii în acest sens.
Inculpatul B. I. a solicitat constatarea nulităţii actelor de urmărire
penală prin care s-au administrat probele între intrarea în vigoare a noului
cod şi momentul începerii urmăririi penale in rem.
În lumina prevederilor art. 102 alin.3 C.p.pen. rezultă însă că
excluderea probelor nelegal administrate nu este o sancţiune procesuală
autonomă, ci subsumată sancţiunii nulităţii, intervenind în măsura în care
se constată nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat
administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată. În aceste
condiţii, se constată ca încălcările invocate nu atrag incidenţa nulităţii
absolute pentru că nu se circumscriu nici unuia dintre cazurile expres şi
limitativ prevăzute în art. 282 ale Noului Cod de procedură penală.
73
Altfel spus, o probă poate fi exclusă numai dacă actul prin care a
fost dispusă, ori autorizată este afectat fie de o nulitate absolută, fie de o
nulitate relativă invocată în condiţiile prevăzute de art. 282 C.p.pen.
Având în vedere aceste împrejurări, simpla enunţare a unor pretinse
nelegalităţi sau a unor vătămări potenţiale nu poate atrage nulitatea relativă
cu excluderea actului, în măsura în care nu este indicat în mod concret în ce
a constat vătămarea suferita de inculpat şi motivul pentru care această
vătămare nu ar putea fi înlăturată în alt mod, spre exemplu prin refacerea
sau readministrarea probei în cursul judecăţii.
Pe de altă parte, se arată că, în intervalul la care se face referire,
respectiv 1-11 februarie 2014, în cauză nu a fost întocmit nici un act, fiind
în derulare mandatele de interceptare a convorbirilor telefonice, ambientale
şi de filaj emise de instanţă, acte ce sunt perfect valabile, ele fiind emise în
temeiul Codului de procedură penală în vigoare la data eliberării actelor de
către judecătorul de la instanţa competentă.
Cel de-al doilea aspect invocat de către inculpatul B. I. prin
apărător ales vizează lipsa procesului-verbal de consemnare a actelor
premergătoare. Fără a reitera cele prezentate în răspunsul nostru la
excepţiile invocate de către inculpatul U. H. D. , solicităm onoratului
judecător de cameră preliminară să aibă în vedere şi în cazul inculpatului B.
I. cele prezentate anterior.
2. Cu privire la neregularităţile actului de sesizare a instanţei
invocate de către inculpatul B. I. constând în lipsa unei descrieri complete
a faptelor reţinute în sarcina sa, solicită a se constata că nu poate fi primită
această critică.
În acest sens, este de reţinut că obiectul procedurii camerei
preliminare astfel cum acesta se regăseşte definit în dispoziţiile art. 342
C.p.pen. îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată a competenţei
şi legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării
probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.
Practic, analizând prevederea, se poate observa că ea constituie o
transformare calitativă a art. 300 Cod procedură penală din 1968.
Ceea ce trebuie subliniat este că judecătorul de cameră preliminară
se limitează la a efectua doar controlul asupra legalităţii rechizitoriului, nu şi
cel asupra temeiniciei sale.
Legalitatea rechizitoriului cuprinde două componente :
- redactarea corespunzătoare, ceea ce înseamnă că rechizitoriul
trebuie să cuprindă toate elementele indicate de lege ( art.328 alin. 1-3
C.p.pen.)
- verificarea legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului de către
procurorul ierarhic superior celui care 1-a întocmit, conform art. 328 alin. l
C.p.pen., ca o aplicare a regulii subordonării ierarhice, care guvernează faza
de urmărire penală.
În schimb, temeinicia rechizitoriului presupune o corespondenţă
între acuzare a formulată de procuror şi probele pe care se fondează
acuzarea.
În rechizitoriu, contrar susţinerilor inculpatului B. I. , descrierea
faptelor nu este una generică, ci au fost arătate în concret în ce au constat
actele materiale imputate, perioada infracţională, precum şi caracterul
continuat al activităţii ilicite. Aceste aspecte nu împiedică nicidecum
stabilirea limitelor judecăţii şi nici dreptul la apărare al inculpatului, atâta
timp cât din starea de fapt descrisă rezultă datele la care s-au comis unul
sau altul din actele materiale infracţionale.
74
Apoi, susţinerea inculpatului B. I. potrivit căreia cointeresarea
materială a inculpatului U. H. D. , sub aspectul proiectului Apron 4
ar fi intervenit cel mai devreme la data de (...) , situaţie în care 5 din cele 7
acte materiale ale infracţiunii de dare de mită nu pot fi în mod justificat
reţinute, excede pe de o parte cadrului procesual al camerei preliminare, iar
pe de altă parte această susţinere nu are nici o relevanţă sub aspectul
neregularităţii actului de sesizare şi nu impune nici o remediere a acestuia,
în sensul de a impune procurorului să stabilească ca obiect al trimiterii în
judecată doar anumite acte materiale. A accepta ideea acreditată de către
inculpat ar echivala cu o imixtiune în funcţia procurorului, cu atât mai mult
cu cât este atributul exclusiv al instanţei a analiza şi statua dacă se impune
sau nu reţinerea tuturor acuzaţiilor în sarcina inculpatului.
3.Nelegalitatea urmăririi penale şi a actului de sesizare a instanţei
prin prisma soluţiilor de disjungere şi clasare a cauzei, nesusţinerea
acuzaţiilor din rechizitoriu sub aceste aspecte şi nelegalitatea dispoziţiei de
trimitere în judecată constituie, de asemenea, aspecte ce nu pot fi primite şi
nu pot determina o altă soluţie decât de respingere a excepţiilor invocate pe
această cale.
În primul rând, criticile referitoare la soluţia de disjungere a cauzei
depăşesc limitele obiectului camerei preliminare, iar pe de altă parte din
lecturarea acestora se desprinde faptul că se reia critica referitoare la
numărul actelor materiale ce intră în conţinutul infracţiunii continuate de
dare de mită reţinută în sarcina inculpatului, şi se exprimă poziţia
procesuală exprimată de inculpatul B. I. încă din urmărirea penală,
referitoare la comiterea infracţiunilor sub imperiul constrângerilor exercitate
de către inculpatul U. H. D. . Aceste aspecte ce ţin de fondul cauzei
urmează a fi tranşate în situaţia în care se va depăşi procedura camerei
preliminare, în etapa cercetării judecătoreşti, ele neputând constitui la acest
moment obiect al discuţiei.
III. 1.Cu privire la memoriul formulat de către inculpatul P. V.
prin apărătorii săi aleşi, prin care invocă pe cale de excepţie faptul că
rechizitoriul reţine elementul material al promisiunii la infracţiunea de dare
de mită în condiţiile în care actele de urmărire penală, respectiv ordonanţele
de începere a urmăririi penale respectiv de punere în mişcare a acţiunii
penale se referă exclusiv la remitere, fapt de natură să prejudicieze dreptul
la apărare al inculpatului, expunem următoarele :
Aceste susţineri nu au semnificaţia prezentată, întrucât atât actele
de începere a urmăririi penale, de continuare a acesteia, de punere în
mişcare a acţiunii penale cât şi actul de sesizare a instanţei reţin cu referire
la activitatea infracţională derulată între inculpaţii P. V. şi U. H.
D. pretinderea unei sume de bani din care s-a remis o parte.
Latura obiectivă a infracţiunii de dare de mită s-a realizat în două
din modalităţile alternative de comitere a acestei infracţiuni, atât în
modalitatea promisiunii cât şi în cea a dării, altfel spus al remiterii sumelor
de bani cu privire la care inculpaţii U. H. D. şi P. V. s-au
înţeles.
Chiar dacă cele susţinute de către inculpat în excepţia formulată ar
fi reale şi în cuprinsul ordonanţei de începere a urmăririi penale s-ar face
referire doar la una din modalităţile de comitere a infracţiunii de dare de
mită comisă de către inculpatul P. V. , acest aspect nu este de natură
să lezeze dreptul la apărare al inculpatului, întrucât acestuia i s-a adus la
cunoştinţă învinuirea comiterii infracţiunii de dare de mită, şi nu a altei
75
infracţiuni, situaţie în care s-ar putea invoca vreo atingere acestui drept
procesual de care orice inculpat se bucură.
Totodată, se constată că susţinerile inculpatului potrivit cărora
rechizitoriul nu explică elementele esenţiale ale situaţiei de fapt şi nu face o
descriere completă a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, ori că nu sunt
indicate probele pe care acuzaţiile se întemeiază, sunt şicanatorii şi nu au
corespondenţă în realitate.
În acelaşi timp, aspectele ce ţin de contestarea cuantumului sumelor
de bani care nu se cifrează într-un procent de 15 % din sumele alocate
bugetar, exced cadrului procesual al camerei preliminare ele fiind aspecte ce
vor fi verificate odată cu antamarea fondului cauzei, în măsura în care se va
dispune începerea judecăţii în prezenta cauză.
2. În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu
soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin.4
C.p.pen., solicităm a se constata că această cerere excede procedurii camerei
preliminare, ea urmând să fie pusă în discuţia părţilor şi trimisă spre
competentă soluţionare Curţii Constituţionale, singura autoritate în materie,
după parcurgerea etapei procesuale în care ne situăm.
Prin urmare, solicită respingerea cererii de restituire a cauzei la
parchet formulată de către inculpatul P. V. şi să constataţi că excepţia
de neconstituţionalitate formulată este admisibilă, ea trebuie trimisă Curţii
Constituţionale, în cursul judecăţii, şi nu în procedura camerei preliminare,
aspect care nu impietează însă asupra soluţionării cauzei, în sensul că
procesul actual îşi urmează calea indiferent de împrejurarea invocării
respectivei excepţii, ea urmând a fi soluţionată de Curtea Constituţională.
IV. 1. Cu referire la excepţiile invocate de către inculpatul P. I.
prin care se susţine nelegalitatea probelor obţinute în urma supravegherii
sale tehnice solicităm a le respinge ca neîntemeiate, ele neavând
corespondenţă în textele legale.
Astfel, se arată de către inculpat prin apărătorul ales, în esenţă, că
autorizarea interceptărilor s-a făcut cu încălcarea legii pentru că în privinţa
faptelor sale nu era începută urmărirea penală.
Susţinerea are la bază, probabil, o confuzie între vechile dispoziţii şi
actualele dispoziţii ale Codului de procedură penală. Astfel, dacă în vechea
reglementare, pentru a se putea dispune supravegherea tehnică nu era
necesar ca anterior să fi fost începută urmărirea penală cu privire la fapta şi
persoana în cauză, actuala reglementare impune într-adevăr printre
condiţiile necesare pentru a se dispune în acest sens, să fi fost începută
urmărirea penală în cauză (alături de condiţia existenţei unei suspiciuni
rezonabile cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni din
categoria celor expres stabilite prin lege, în speţă de corupţie, alături de cea
a proporţionalităţii măsurii de supraveghere cu restrângerea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale, şi de condiţia existenţei situaţiei în care probele să
nu poate fi obţinute în alt mod ori obţinerea lor să presupună dificultăţi
deosebite care ar prejudicia ancheta sau existenţa unui pericol pentru
siguranţa persoanei sau unor bunuri de valoare).
Se constată însă, că în cauza de faţă au fost respectate toate
cerinţele legii, pentru că urmărirea penală a fost începută în cauză, iar în
ceea ce îl priveşte pe inculpatul P. I. , cercetările au fost extinse, prin
ordonanţa din 26 mai 2014, conform art. 311 alin.3 Cod procedură penală
care statuează în mod clar că atunci când din datele şi probele existente în
cauză rezultă indicii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit fapta
pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul dispune ca urmărirea
76
penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte
calitatea de suspect.
Prin raportarea la textul de lege indicat a cazului de speţă, se
constată că atâta vreme cât urmărirea penală era începută în cauză şi din
măsurile de supraveghere dispuse a rezultat implicarea inculpatului P. I.
, în mod corect procurorul a dispus continuarea cercetărilor, conferindu-i în
această modalitate calitatea de suspect.
Toate aceste împrejurări demonstrează că probaţiunea cauzei a fost
obţinută cu respectarea dispoziţiilor procesual penale iar susţinerile
inculpatului sunt neîntemeiate, motiv pentru care trebuie respinse.
2. Cu referire la excepţia nelegalităţii constatării tehnico-ştiinţiifice
efectuate în cauză de către specialistul D.N.A. solicităm a se constata
următoarele :
- acesta nu conţine date în legătură cu activitatea infracţională
imputată
inculpatului P. I. , prin urmare este un mijloc de probă care nu îl
priveşte;
- lipsa înscrierii datei în care s-a întocmit raportul nu are relevanţă,
nefiind important când s-au formulat concluziile cu privire la cele constatate
de către expert, ceea ce este însă cu adevărat important se referă la data
copierii datelor informatice în procedura percheziţiei, în speţă data de (...)
, care se subscrie încheierii nr. 22/(...) şi mandatului de percheziţie
informatică nr. 2/(...) . Adică, este important a se şti dacă activitatea de
copiere a fişierelor din calculatorul percheziţionat a fost făcută cu
autorizarea judecătorului, condiţie îndeplinită în cauză.
- martorii asistenţi la efectuarea percheziţiei, a căror lipsă este
criticată de către inculpatul P. I. (în ciuda lipsei sale de interes în a ataca
acest mijloc de probă!) nu mai sunt necesari în această procedură, context
ce denotă, din nou, o confuzie a apărării între vechea şi actuala procedură
penală.
3. În ceea ce priveşte contestaţia formulată împotriva măsurilor
asigurătorii luate faţă de bunurile inculpatului P. I. , solicităm a se
constata că aceasta excede procedurii camerei preliminare, ea urmând a fi
pusă în discuţia participanţilor la proces, în măsura în care se va depăşi
procedura camerei preliminare, în cursul cercetării judecătoreşti.
V. Referitor la cererile şi excepţiile formulate de către inculpatul D.
G. R. prin intermediul apărătorului Gae A. , învederăm onoratului
judecător de cameră preliminară că :
l. Se solicită constatarea neregularităţii rechizitoriului în raport de
imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii, motiv pentru care
vă rugăm să aveţi în vedere cele expuse în cazul inculpaţilor U. H. D.
şi B. I. care au invocat aceleaşi aspecte. În acest sens, solicităm a se
constata că susţinerile sunt nefondate, că limitele sesizării prin rechizitoriu
sunt strict stabilite.
2. Faţă de neregularitatea rechizitoriului invocată prin prisma
încălcării art. 328 C.p.pen. se constată aceeaşi netemeinicie a susţinerilor,
întrucât analiza actului de sesizare a instanţei conduce la concluzia că
acesta a fost întocmit cu respectarea tuturor exigenţelor înscrise în textul
evocat.
3. De asemenea, având în vedere că şi inculpatul D. G. R.
ca şi inculpatul P. I. , înţelege să invoce nelegalitatea autorizării
măsurilor de supraveghere, înainte de începerea urmăririi penale, solicităm
judecătorului de cameră preliminară să constate că situaţia inculpatului D.
77
este identică cu cea a inculpatului P. , motiv pentru care solicităm a fi
avute în vedere susţinerile noastre cu privire la netemeinicia excepţiei.
Susţinerile inculpatului D. G. potrivit cărora, probaţiunea privind
interceptările realizate în cauză sunt extraprocesuale deoarece „proba se
obţine în timpul procesului penal iar procesul penal începe odată cu
începerea urmăririi penale faţă de persoana ale cărei convorbiri telefonice
sunt interceptate” nu au corespondent în textele legale. Astfel, vă rugăm să
constataţi că în cauză urmărirea penală era începută prin ordonanţa din
data de 11 februarie 2014, act emis urmare a noilor modificări procedurale
penale, fiind astfel conferit cadrul legal pentru ca măsurile tehnice să poată
fi mai departe autorizate în cauză, cele anterioare fiind emise, firesc, în
temeiul vechiului cod de procedură penală. Or, atât timp cât textul de lege,
cu referire la art. 140 C.p.pen., impune ca în cauză să fie începută
urmărirea penală, condiţie îndeplinită în cauză, susţinerile inculpatului,
potrivit cărora se impunea ca urmărirea penală să fie începută faţă de
persoana sa, exced textului legal, fiind o adăugare la lege. Pe cale de
consecinţă, vă rugăm să constataţi că măsurile dispuse de judecătorul de
drepturi şi libertăţi sunt în perfectă rezonanţă cu dispoziţiile legale.
4. Subsecvent, odată cu constatarea legalei autorizări a măsurilor de
supraveghere efectuate în cauză, se impune constatarea legalităţii cu
consecinţa menţinerii probelor obţinute în baza acesteia.
5. De asemenea, nu pot fi primite nici cele prezentate cu titlu de
excepţie referitoare la nulitatea declaraţiilor martorilor Salanţă Claudiu, Gaci
S. , Creţu Alexandru Simion, Ciortea Teofil Aurel, I. cu Ştefan Eduard,
Sasu C. ş.a.m.d., având în vedere că au fost respectate condiţiile
delegării, existând ordonanţa procurorului cu referire la administrarea
acestor probe de către ofiţerii de poliţie judiciară.
6. Totodată, se critică trimiterea în judecată în baza unor declaraţii
apreciate de către inculpatul D. G. R. ca fiind contradictorii,
aspecte care exced controlului de legalitate exercitat de către judecătorul de
cameră preliminară, temeinicia declaraţiilor urmând a fi verificată pe
parcursul cercetării judecătoreşti.
7. Nu poate fi primită nici susţinerea inculpatului potrivit căreia
sesizarea instanţei este nelegală în lipsa unei fundamentări a celor înscrise
în actul de sesizare a instanţei pe probe, întrucât în cauză nu sunt incidente
nici unul din cazurile înscrise în art. 16 C.p.pen. care să împiedice punerea
în mişcare a acţiunii penale şi exercitarea acţiunii penale.
Cu referire la memoriul inculpatului D. G. R. formulat prin
apărător ales Budişan Călin, se constată următoarele :
l. Se reiterează cererea de constatare a nulităţii a încheierilor de
autorizare a interceptărilor pe aceleaşi considerente anterior invocate vizând
lipsa începerii urmăririi penale, concomitent cu critici, fără corespondenţă în
realitate, referitoare la lipsa din cuprinsul încheierii de autorizare a motivelor
ce impun o astfel de măsură. Chiar dacă ar fi aşa, cenzura judecătorului de
cameră preliminară nu poartă asupra considerentelor respectivei hotărâri
judecătoreşti — neaflându-ne în calea de atac a acesteia - ci asupra
administrării mijloacelor de probă autorizate prin respectiva hotărâre.
2. Se susţine excepţia nelegalei obţineri a probelor motivat pe
considerente asupra cărora nu apreciem necesar să revenim, ele făcând,
anterior, obiectul analizei.
În ceea ce priveşte memoriul inculpatului D. G. R.
formulat prin apărătorul ales Călin Todea, solicită să se constatate că în
conţinutul acestuia se regăsesc critici referitoare la lipsa minutei încheierii
78
de autorizare a interceptărilor, respectiv de autorizare a percheziţiilor în
cauză. Alegaţiile sunt însă nesusţinute de realitate întrucât nu s-a făcut
dovada lipsei minutei, deoarece nu rezultă existenţa unei solicitări a
inculpatului în ce priveşte eliberarea unei copii de pe minută însoţite de
refuzul eliberării sau a unui răspuns din care să rezulte lipsa acesteia.
Afirmaţia are în acelaşi timp şi un caracter şicanator la adresa
judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel C. care a
pronunţat încheierea, pe lângă faptul că nu este atributul procurorului de a
verifica modalitatea în care judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune prin
hotărâre emiterea unor autorizaţii de interceptare, şi nu există o obligaţie
legală de a solicita la dosarul de urmărire penală existenţa minutei. Ceea ce
are cu adevărat relevanţă juridică în verificarea respectării drepturilor
procesuale al ale inculpatului este existenţa unei autorizări a supravegherii
inculpatului, condiţie pe deplin îndeplinită în cauză.
Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat judecătorului de
drepturi şi libertăţi, faţă de lipsa unor motive de nulitate sau nelegalitate, să
constate legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării
actelor de urmărire penală, cu consecinţa dispunerii începerii judecăţii.
Analizând cererile şi excepţiile formulate de inculpaţi, prin prisma
dispoziţiilor art. 342 C.p.pen. judecătorul de cameră preliminară a reţinut
următoarele:
În primul rând, vom reitera dispoziţiile art. 342 C.p.pen. privind
obiectul camerei preliminare, respectiv „verificarea după trimiterea în
judecată, a competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, verificarea legalităţii
administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmăriri
penală”, sens în care vom constata că sub aspectul competenţei instanţei nu
au fost invocate excepţii, instanţa fiind legal sesizată sub acest aspect.
Vom proceda la analiza punctuală a cererilor şi excepţiilor invocate
de către cei cinci inculpaţi, urmând ca în situaţia în care aceleaşi aspecte au
fost analizate în privinţa unuia dintre aceştia să facem trimitere la
argumentele menţionate anterior.
Inculpatul P. V. .
Cu titlu preliminar, în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 344 al. 4 C.p.pen. referitoare la comunicarea cererilor şi
excepţiilor formulate de inculpat ori a celor ridicate din oficiu parchetului
opinăm că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu este admisibilă din
perspectiva art. 29 al. 1 din Legea nr. 47/1992, deoarece nu priveşte o
dispoziţie legală de care să depindă soluţionarea cauzei, chiar raportându-ne
strict la obiectul fazei camerei preliminare în care ne aflăm, mai ales că
inculpatul a putut să formuleze cereri şi excepţii, a avut acces la
rechizitoriul întocmit şi la materialul de urmărire penală iar formularea unui
răspuns de către parchet nici nu este obligatorie.
În privinţa excepţiei privind neregularitatea actului de sesizare sub
cele două aspecte, (primul referitor la reţinerea elementului material al
promisiunii, actele de urmărire penală anterioare vorbind despre remitere
şi al doilea privind lipsa unei descrieri complete a stării de fapt ) considerăm
că aceasta nu este întemeiată.
În opinia noastră, rechizitoriul conţine o descriere dacă nu detaliată,
cel puţin suficientă a faptei imputate inculpatului P. V. , fiind
îndeplinite cerinţele art. 328 al. 1 din Noul Cod de procedură penală, atâta
timp cât simpla lecturare a rechizitoriului permite asimilarea stării de fapt,
activitatea infracţională imputată acestui inculpat fiind descrisă suficient de
79
exact, chestiunea vizând reţinerea atât a promisiunii de bani cât şi a
remiterii neavând valenţele preconizate în apărare, în realitate şi actele
întocmite anterior surprind acelaşi modalităţi de săvârşire, respectiv
promisiunea inculpatului Păgăcean de a achita un anumit procent
inculpatului U. în schimbul alocării anumitor sume de bani din bugetul
CJ C. , urmată în mod evident de remiterea (adică darea de bani) a sumelor
promise anterior.
Nu este vorba despre vreun element de noutate care să fi impus
schimbarea încadrării juridice a faptei, mai mult fapta este descrisă
suficient, cu indicarea timpului şi locului comiterii şi a circumstanţelor
concrete ce o caracterizează, a sumelor de bani în discuţie, fiind posibilă
înţelegerea învinuirii aduse în vederea unei exercitări efective a dreptului la
apărare.
În opinia noastră, nu se poate afirma nerespectarea art. 6 CEDO şi
totodată, încălcarea dreptului la apărare al inculpatului, pe considerentul că
lipsurile rechizitoriului nu permit acestuia o informare completă şi imediată
asupra acuzaţiei ce i se aduce, atâta timp cât starea de fapt şi încadrarea
juridică a faptei se regăsesc în cuprinsul rechizitoriului, aceasta este redată
destul de explicit, cu referire la activitatea concretă, implicaţiile şi legăturile
cu inculpatul U. prin referire la mijloacele de probă aflate la dosar,
urmând ca în faza de judecată să fie verificate apărările inculpatului,
administrate probele din urmărire penală sau alte probe noi, inculpatul
având posibilitatea de a clarifica orice chestiuni privitoare la starea de fapt
reţinută.
Inculpatul B. I. .
1. În ceea ce priveşte solicitarea de constatare a încălcării dispoziţiilor

legale în
ceea ce priveşte efectuarea unor acte de urmărire penală, cu consecinţa
excluderii probelor obţinute în etapa actelor premergătoare, ele nefiind
consemnate în proces-verbal, potrivit dispoziţiilor art. 224 alin. 3 din vechiul
C.p.pen. şi a excluderii probelor obţinute între data de 01 februarie 2014
(intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură penală) şi 11 februarie 2014
(momentul începerii urmăririi penale in rem), întrucât ar fi fost obţinute în
afara oricărui cadru procesual legal, arătăm următoarele:
La filele 1-10 ale volumului I al dosarului de urmărire penală există
procesul verbal
de sesizare din oficiu din data de 10 ianuarie 2014 al DNA Serviciul
Teritorial C. cu privire la săvârşirea mai multor infracţiuni de corupţie şi
cu privire la mai multe persoane, la data de 20 ianuarie 2014 fiind sesizată
Curtea de Apel C. cu privire la autorizarea unor măsuri de supraveghere
(vol. V fila 1), cerere admisă prin încheierea penală nr. 2/(...) a acestei
instanţe. Ulterior, prin mai multe încheieri penale ale judecătorului d e
drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de apel măsurile dispuse anterior au
fost prelungite ori s-au încuviinţat noi măsuri de supraveghere tehnică care
au fost puse în executare, la filele 1-422 din volumul VI al urmăririi penale
existând procesul verbal din data de 23 mai 2014 privind certificarea
înregistrărilor convorbirilor telefonice şi a celor din mediul ambiental
efectuate în baza autorizaţiilor emise de către Curtea de apel C. .
După intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură penală, la data de
(...) prin ordonanţă, parchetul a dispus începerea urmăririi penale în
rem pentru mai multe fapte şi persoane, ceea ce se impută acestuia fiind
80
lipsa unui proces verbal de efectuare a actelor premergătoare pentru
perioada 10 ianuarie 2014 - 01 februarie 2014 precum şi nelegalitatea
probelor obţinute între 1 februarie 2014 şi 11 februarie 2014 ca fiind
obţinute în afara oricărui cadru procesual legal.
Într-adevăr, cele două perioade amintite sunt guvernate de norme
procesual penale diferite, în prima parte fiind în vigoare Codul de procedură
penală din 1969 iar după 1 februarie 2014 Noul cod de procedură penală.
Fără îndoială, a fost unanim admis în literatura şi practica judiciară
că actele premergătoare efectuate anterior începerii urmăririi penale au
valoare probatorie dacă sunt consemnate într-un proces verbal, conform art.
224 al. 3 din C.p.pen. din 1969, Noul cod de procedură penală renunţând pe
bună dreptate la această posibilitate a organelor de urmărire penală,
raportat la controversele create de-a lungul timpului.
Ca atare, observăm că în perioada în discuţie (10 ianuarie 2014 - 01
februarie 2014) nefiind începută urmărirea penală, actele efectuate s-ar
circumscrie noţiunii de acte premergătoare, la dosarul cauzei lipsind
procesul verbal de consemnare a acestora, însă pe de altă parte, înafara
punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise în baza
încheierii penale nr. 2/(...) a Curţii de Apel C. , nu există alte asemenea
acte premergătoare. Or, aceste măsuri de supraveghere erau în derulare,
astfel încât procurorul nu avea oportunitatea întocmirii unui astfel de proces
verbal, iar la data de 1 februarie 2014 intrând în vigoare Noul Cod de
procedură penală care nu mai prevedea procedura actelor premergătoare,
întocmirea unui astfel de proces verbal nu mai era necesară.
Pe de altă parte, în legătură cu perioada ulterioară, dintre 1
februarie 2014 şi 11 februarie 2014, data începerii urmăririi penale in rem,
nu putem fi de acord cu susţinerea conform căreia măsurile de supraveghere
tehnică ar fi nelegale, atâta timp cât au fost dispuse în condiţii de legalitate
prin încheierea penală nr. 2/(...) a Curţii de Apel C. care a constatat
îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 91/1 din Codul de procedură penală
din 1969, aceste măsuri de supraveghere fiind aşa cum am arătat anterior,
în derulare la momentul
intrării în vigoare a noului cod.
În privinţa celorlalte solicitări ale DNA privind autorizarea unor măsuri
de supraveghere după data de 1 februarie 2014, prima dintre acestea fiind
formulată la data de 18 februarie 2014, respectă de asemenea condiţiile
impuse de noile dispoziţii legale, urmărirea penală fiind începută la data de
11 februarie 2014.
Drept urmare, opinăm dimpotrivă că probele în discuţie au fost
obţinute cu respectarea cerinţelor legale atât înainte cât şi după intrarea în
vigoare a Noului cod de procedură penală, nefiind incidente dispoziţiile art.
102 al. 2 şi 4 ale acestuia.
2. În privinţa solicitării de constatare a neregularităţii actului de

sesizare a instanţei
pe considerentul că acesta nu ar cuprinde descrierea şi arătarea concretă a
faptelor şi conduitelor imputate, cu încălcarea art. 328 alin. 1 C.p.pen., fiind
imposibilă stabilirea în cauză a obiectului şi limitelor judecaţii, judecătorul
de cameră preliminară constată că observaţiile inculpatului sunt justificate,
pentru considerente ce vor fi expuse în continuare.
Într-adevăr, se reţine în rechizitoriu că „Fapta inculpatului B. I. care
in perioada octombrie 2012 - mai 2014, în mod repetat şi in baza aceleiaşi
rezoluţii infracţionale a remis inculpatului U. H. D. suma de 278.000
81
lei din suma totala de 300.000 lei pretinsa, pentru ca acesta in exercitarea
reglementate de art. 104 alin. 1 lit. c), alin. 3 lit. a) şi alin. 4 lit. a) şi b) din
Legea 215/2001 a administraţiei publice locale, să direcţioneze alocări
bugetare din bugetul CJ C. nemijlocit in vederea plaţii contractelor derulate
de SCC N. SA deţinuta de inculpatul B. I. , întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 Cod penal
anterior (art. 290 Cod penal) raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu
aplicarea a 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal (7 acte materiale)."
La fila 53 din rechizitoriu se reţine că „Din probele de la dosar rezulta
că, in perioada octombrie 2012 - martie 2014, prin intermediul
consilierului Pop Răzvan M. , suspectul B. I. a remis cu titlu de mita
suspectului U. H. D. suma totală de 278.000 lei, după cum urmează:
(1) in luna octombrie 2012 suma de 100.000 lei, (2) in martie 2013 suma de
40.000 lei, (3) in aprilie 2013 suma de 20.000 euro (echivalent a cea. 86.000
lei), (4) la data de 8 septembrie 2013 suma de 5.000 euro (echivalent a cca.
22.000 lei), (5) la data de 5 octombrie 2013 suma de 20.000 lei (6) la data de
6 martie 2014 suma de 10000 lei," fiind reţinute aşadar 6 acte materiale,
deşi la încadrarea juridică a faptelor se vorbeşte de 7 acte materiale de dare
de mită, cel de al şaptelea fiind în legătură cu cei 5000 euro achitaţi în
cursul lunii mai 2014.
Dincolo de faptul că suma reţinută la încadrarea juridică a faptei de
dare de mită de 2. lei, reprezintă însumarea tranşelor achitate între
octombrie 2012 şi martie 2014 (şase acte materiale), reţinem că în privinţa
primelor 5 acte materiale (octombrie 2012-octombrie 2013) descrierea
acestora în expozitivul rechizitoriului este deficitară, fiind descrisă pe larg
doar activitatea infracţională corespunzătoare lucrărilor derulate în etapa 2
a contractului în discuţie, privind realizarea investiţiei "Pista de decolare -
aterizare de 3,500 m şi suprafeţe de mişcare aferente" .
Într-adevăr, lucrările ce presupuneau Etapa 1 au fost finalizate, ele
fiind inaugurate la data de (...) , ceea ce presupune că actele materiale de
dare de mită corespunzătoare perioadei octombrie 2012 - 5 octombrie 2013,
erau în legătură cu realizarea lucrărilor corespunzătoarei Etapei I, or în
legătură cu aceste acte materiale nu există în rechizitoriu (la descrierea
relaţiei B. I. - U. H. D. ) decât referiri deloc consistente în sensul că
„ din actele de la dosar rezultă că, pentru alocarea sumelor cu care sunt
bugetate proiecte ale CJ-ului aflate în derulare cu societăţi ale inculpatului
B. I. , U. H. D. a condiţionat plăţile de remiterea comisioanelor
aferente”, lipsind cu totul descrierea împrejurărilor în care s-a realizat
înţelegerea între cei doi inculpaţi, modalitatea concretă în care s-au pretins
şi respectiv s-au remis sumele respective şi corelativ descrierea modului în
care a acţionat inculpatul U. pentru a direcţiona sumele de bani înspre
firmele controlate de inculpatul B. I. .
Coroborând dispoziţiile art. 328 al. 1 C.p.pen., conform cărora
rechizitoriul se limitează la fapta pentru care s-a efectuat urmărirea penală
cu cele ale art. 371 C.p.pen., potrivit cărora judecata se mărgineşte la faptele
şi la persoanele arătate in actul se sesizare a instanţei, considerăm că este
necesară determinarea cu precizie a faptelor in materialitatea lor, descrierea
actelor materiale ale infracţiunii de dare de mita şi corelativ de luare de mită
pentru care au fost trimişi in judecata inculpaţii B. I. şi U. H. D. ,
deoarece în caz contrar posibilitatea acestora de a se apăra este practic
inexistenta.
82
Respectarea art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului
presupune realizarea imediată şi completă a informării inculpatului cu
privire la acuzaţia care i se aduce in toate fazele procesului, de la începerea
urmăririi penale ia trimiterea in judecata şi chiar cu prilejul executării
pedepsei (Deweer contra Belgiei; Adolf contra Austriei; Serves contra Franţei)
în vederea aducerii la cunoştinţă a inculpatului a faptei in materialitatea sa
şi a încadrării juridica a acelei fapte.
Ca atare, opinăm că suntem în prezenţa unei neregularităţi a actului
de sesizare a instanţei, remediul procesual constituindu-l trimiterea cauzei
procurorului în vederea înlăturării acestei neregularităţi.
Chestiunile referitoare la disjungerea cauzei în privinţa inculpatului
B. I. nu pot face obiectul analizei judecătorului de cameră preliminară
raportat la obiectul camerei preliminare, astfel cum rezultă din prevederile
art. 342 C.p.pen. şi faţă de dispoziţiile art. 46 C.p.pen.
3. În ceea ce priveşte administrarea nelegală a unor probe în cursul
urmăririi penale cu referire la audierea martorilor Pop Răzvan M. şi
Salanţă Claudiu D. , opinăm că susţinerile privind nulitatea relativă a
declaraţiei celui dintâi prin prisma audierii acestuia între momentul
dispunerii continuării urmăriri penale in personam faţă de inculpatul B. I.
((...) ) şi cel al aducerii la cunoştinţă a calităţii de suspect ((...) ),
respectiv neregularităţile privind depunerea jurământului de martor de către
aceştia nu pot fi primite, fiind respectate întrutotul prevederile legale
referitoare la aducerea la cunoştinţă de îndată a calităţii de suspect şi a
drepturilor sale procesuale, împrejurarea că acesta nu şi-a putut desemna
un avocat pentru a asista la audierea martorului neavând consecinţa
preconizată de parte atâta timp cât există posibilitatea reaudierii acestui
martor în faţa judecătorului. În privinţa neregularităţilor privind depunerea
jurământului de martor este de observat că la audierea sa din data de 21
martie 2014 martorul Pop Răzvan M. a depus jurământul de martor după
cum rezultă din chiar cuprinsul declaraţiei sale (fila 131), în timp ce
martorul Salanţă Claudiu D. a semnat declaraţia sa pe toate filele inclusiv
cele privind depunerea jurământului, ceea ce înseamnă că acest demers a
fost efectuat, fiind astfel respectate şi dispoziţiile art. 119 şi 120 C.p.pen. Şi
în acest caz, există posibilitatea audierii acestora în faza de judecată, în
acest fel inculpatul urmând a beneficia de toate garanţiile procesuale
conferite de lege.
Cu referire la încălcarea competenţei materiale a organului de
urmărire penală şi nulitatea ordonanţelor de delegare şi a actelor emise şi
întocmite de ofiţerii de poliţie judiciară, s-a afirmat că, având în vedere
infracţiunile ce fac obiectul acestui dosar competenţa de efectuare a
urmăririi penale aparţine în mod obligatoriu procurorului care însă a delegat
atribuţiile sale unor ofiţeri de poliţie judiciară însă aceste ordonanţe de
delegare sunt date la modul general fără indicarea numelui ofiţerilor iar
activităţile pentru care se dispune delegarea nu sunt concret determinate.
Potrivit art. 324 al. 3 C.p.pen.” în cazurile în care procurorul
efectuează urmărirea penală poate delega prin ordonanţă organelor de
cercetare penală efectuarea unor acte de urmărire penală” iar potrivit art. 10
al. 3 din OUG nr. 43/2002 ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară pot efectua
numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii DNA, cei dintâi
îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control al
procurorului”.
Coroborând aceste texte de lege în bază cărora s-au realizat aceste
activităţi de delegare apreciem că susţinerile inculpatului nu sunt
83
întemeiate, delegarea s-a făcut în condiţii de legalitate, fiind indicate
activităţile de urmărire penală care urmau a fi realizate, nefiind necesară
indicarea numelui ofiţerului de poliţie judiciară care în concret să realizeze
aceste activităţi. În acelaşi timp, se invocă nerespectarea dispoziţiilor art.
201 al. 2 şi 200 al. 4 C.p.pen. referitoare la delegare şi comisie rogatorie,
care nu au aplicabilitate în cauza de faţă, vizând acel situaţii în care nu
există posibilitatea efectuării anumitor acte de urmărire penală, în situaţia
de faţă fiind vorba despre efectuarea unor activităţi de către ofiţeri ai poliţiei
judiciare a DNA în scopul „efectuării cu celeritate şi în mod temeinic a
activităţilor de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor de corupţie”
conform art. 10 al.2 din OUG nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională
Anticorupţie.
Inculpatul U. H. D.
În primul rând, în legătură cu nerespectarea dispoziţiilor legale

incidente în privinţa sesizării organului de urmărire penală, constatăm că
la dosarul cauzei există procesul verbal de sesizare din oficiu întocmit la
data de 10 ianuarie 2014, acest mod de sesizare fiind reglementat în Codul
de procedură penală anterior dar şi actualmente, criticile formulate vizând
descrierea insuficientă a celor constatate personal de procurorul de caz şi
lipsa menţionării chiar succinte a datelor şi informaţiilor de care acesta a
dispus, astfel neputându-se verifica modul de obţinere a acestor date şi
informaţii.
Dincolo de faptul că acest mod de sesizare a fost prevăzut atât în
Codul de procedură penală din 1969, cât şi în cel actual, fiind condiţionat de
luarea la cunoştinţă de organul de urmărire penală pe orice cale, a faptului
săvârşirii unei infracţiuni urmat de întocmirea unui proces verbal în acest
sens, observăm că nici o normă procesuală penală nu stabileşte obligaţia
organului de urmărire penală de a expune datele şi informaţiile deţinute,
cele constatate personal de acesta urmând a fi verificate prin probe pe
parcursul procesului penal. Considerăm că nu poate prezenta relevanţa
modul în care procurorul a obţinut acele date şi informaţii, pentru că despre
asta este vorba, cât mai degrabă dacă cele constate de acesta se verifică şi
se susţin cu probe. Lipsa acestor precizări nu poate afecta valabilitatea
procesului verbal de sesizare din oficiu, care cuprinde o expunere suficientă
a celor constatate iar ceea ce trebuie verificat este dacă ulterior acestui
moment au fost administrate probe în condiţii de legalitate şi care să susţină
cele constatate iniţial de procuror.
Drept urmare,considerăm că respectivul proces verbal întruneşte toate
cerinţele pentru a fi socotit un act de sesizare valabil potrivi legii procesual
penale, argumentele invocate nu sunt corecte şi nu pot influenţa
valabilitatea actului de sesizare astfel cum s-a invocat în apărare.
În legătură cu chestiunea vizând lipsa procesului verbal de
consemnare a actelor premergătoare facem trimitere la cele prezentate
anterior în legătură cu aceleaşi aspecte în capitolul privind pe inculpatul B.
I. .
În privinţa încălcării dispoziţiilor privind procedura începerii urmăririi
penale in personam, pe considerentul trecerii unui interval de timp de trei
luni de la începerea urmăririi penale in rem şi a identităţii de conţinut între
procesul verbal de sesizare din oficiu şi actele prin care s-a dispus succesiv
începerea urmăririi penale in rem la (...) şi la (...) ,
84
efectuare în continuarea a urmăririi penale printre alţii faţă de inculpatul U.
H. D. , ceea ce ar însemna că încă de la început procurorul a cunoscut în
detaliu circumstanţele comiterii faptelor, participanţii la acestea şi
contribuţia fiecăruia, nu putem să nu observăm că ordonanţa de continuare
a cercetărilor din data de 26 mai 2014, diferă ca şi conţinut de cele
anterioare fiind mult mai precisă sub aspectul faptelor cercetate şi
restrângând considerabil sfera suspecţilor urmare a faptului că în acest
interval de timp au fost administrate o serie de mijloace de probă care au
permis conturarea stării de fapt şi a contribuţiei participanţilor.
S-a invocat şi de către inculpatul U. H. D. nerespectarea
dispoziţiilor art. 201 C.p.pen. privind delegarea ofiţerilor de poliţie judiciară,
argumentele fiind în mare măsură aceleaşi cu cele invocate de inculpatul B.
I. , motiv pentru care susţinem argumentele invocate anterior în secţiunea
privind chestiunea în discuţie.
S-a invocat în plus, nelegalitatea ordonanţelor de delegare dispusă în
temeiul art. 142 al. 1 C.p.pen. fără a se preciza care sunt aceste ordonanţe şi
fără a se argumenta în vreun fel şi totodată, s-a susţinut lipsa delegării
exprese a organelor poliţiei judiciare din partea procurorului în activitatea de
redare a convorbirilor telefonice, concret afirmându-se că era necesară
menţiunea expresă a procurorului în legătură cu care anume convorbire
telefonică trebuie redată.
Considerăm că o atare susţinere este cu totul exagerată în condiţiile
în care la dosar există ordonanţe de delegare a ofiţerilor poliţiei judiciare din
cadrul DNA Serviciul Teritorial C. în vederea redării convorbirilor telefonice
şi a celor purtate în mediu ambiental şi întocmirea de procese verbale în
vederea certificării, în acord cu dispoziţiile art. 143 al. 4 C.p.pen. care
prevede că „convorbirile, comunicările sau conversaţiile interceptate sau
înregistrate …sunt redate de procuror sau organul de cercetare penală într-
un proces verbal ….care ulterior este certificat pentru autenticitate de către
procuror „ şi care constituie mijloc de probă, procesele verbale depuse la
dosar făcând referire la toate aspectele despre care se susţine că ar fi trebuit
să apară în ordonanţa procurorului . Or, atunci care a mai fi fost rostul
delegării şi oare de cât timp ar fi avut nevoie procurorul pentru a realiza
aceste activităţi de maniera pe care o susţine inculpatul, mai ales că legea
nu prevede o atare obligaţie pentru procuror iar scopul acestor delegări a
atribuţiilor specifice către ofiţeri ai poliţiei judiciare este tocmai realizarea cu
celeritate a urmăririi penale.
Pe de altă parte, s-a arătat că nu s-au identificat la dosar procesele
verbale care ar fi trebuit întocmite conform art. 143 al.1 C.p.pen., (distinct
de procesele verbale de redare la care ne-am referit anterior), pentru fiecare
activitate de supraveghere tehnică efectuată în cauză, însă în opinia noastră
întocmirea acestor procese verbale era necesară în situaţia altor măsuri de
supraveghere decât înregistrarea de convorbiri, comunicări sau conversaţii
în legătură cu care s-au întocmit în condiţiile legii procese verbal de redare
certificate pentru autenticitate de către procuror şi care aşa cum am arătat
constituie mijloace de probă.
În legătură cu inculpatul U. H. D. pe relaţia acestuia cu
inculpatul B. I. opinăm că sunt incidente argumentele referitoare la
neregularitatea actului de sesizare a instanţei pe considerentul că acesta nu
cuprinde descrierea şi arătarea concretă a faptei de luare de mită imputate,
fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 328 alin. 1 C.p.pen., fiind imposibilă
stabilirea în cauză a obiectului şi limitelor judecaţii din această perspectivă.
Concret, precizăm faptul că inculpatul a fost trimis în judecată pentru
85
infracţiunea de luare de mită constând în aceea că în calitate de preşedinte
al Consiliului Judeţean C. a pretins de la inculpatul B. I. suma totală de
300.000 lei din care în perioada octombrie 2012- martie 2014 a primit
efectiv în şapte tranşe suma de 278.000 lei pentru a direcţiona alocări
bugetare în vederea plăţii contractelor derulate de societatea deţinută de
inculpatul B. I. .
Şi în acest caz se vorbeşte de 7 acte materiale însumând 2. lei,
perioada infracţională fiind octombrie 2012 - martie 2014, deşi în
expunerea de motive se reţine remiterea a şase tranşe (fila 53 a
rechizitoriului ) ultima în martie 2014, fără alte detalii privind momentul în
care inculpatul U. a pretins de la B. aceşti bani, contextul în care s-a
realizat înţelegerea dintre aceştia, descrierea explicită a actelor materiale de
luare de mită şi precizarea dacă între cele şapte acte materiale se regăseşte
şi cel din luna mai 2014 privind suma de 5000 euro disimulată prin
încheierea unui contract, situaţie în care ca şi în cazul lui B. perioada
infracţională nu a fost corect reţinută.
Inculpatul D. G. R.
a) excepţii invocate de av. Călin Budişan
În primul rând, s-a invocat excepţia nulităţii încheierilor penale nr.

7/2014 şi nr.9/2014 ale judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul
Curţii de Apel C. şi a mandatelor de supraveghere tehnică emise în baza
acestora în ceea ce îl priveşte pe inculpatul P. I. , pe considerentul că au
fost dispuse înafara cadrului procesual contrar art. 140 al. 1 C.p.pen.,
nefiind începută sau extinsă urmărirea penală pentru acesta, în opinia
apărării dispunerea unor măsuri de supraveghere tehnică fiind subordonată
începerii urmăririi penale pentru fapta respectivă şi că lipseşte motivarea
acestor încheieri, fiind încălcate dispoziţiile art. 403 al.1 lit. c C.p.pen.,
judecătorul analizând global îndeplinirea cerinţelor legale.
Se susţine că inculpatul D. justifică un interes propriu în a invoca
nulitatea acestor încheieri care îl privesc pe inculpatul P. I. atâta timp
cât au fost interceptate convorbiri purtate între ei.
În al doilea rând, s-a invocat excepţia nelegalei obţineri a probelor în
baza încheierilor penale amintite cu consecinţa excluderii acestora.
Consideră dimpotrivă, că încheierile penale în discuţie au fost date cu
respectarea legii şi în mod temeinic, cuprinzând motivele care au determinat
judecătorul în a aprecia asupra oportunităţii unor asemenea măsuri de
supraveghere dispuse într-un cadru legal, odată ce urmărirea penală era
deja începută în prezenta cauză. Textele de lege aduse în discuţie de către
apărare primesc în viziunea acesteia o interpretare nerealistă, neputându-se
susţine că s-ar putea dispune asemenea măsuri de supraveghere doar în
cazul în care urmărirea penală ar fi începută pentru fiecare faptă în parte şi
pentru fiecare persoană, atâta timp cât art. 139 al. 1 lit. a C.p.pen. stabileşte
că „supravegherea tehnică se dispune când există o suspiciune rezonabilă cu
privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni”, de cele mai multe ori,
fiind foarte greu, mai cu seamă în materia infracţiunilor de corupţie, de
previzionat încrengăturile infracţionale, numărul participanţilor ori
contribuţia concretă a acestora, probele neputând fi obţinute în alt mod.
În privinţa faptelor inculpatului P. I. , acesta a fost interceptat
începând cu data de (...) şi există ordonanţa de extindere a urmăriri
penale din data de (...) , după ce în urma punerii în executare a
86
mandatelor de supraveghere tehnică emise anterior au reieşit date şi
informaţii despre comiterea unor fapte de natură penală, acest interval de
timp fiind necesar pentru sistematizarea acestora, stabilirea contribuţiei
infracţionale în concret şi a legăturii cu ceilalţi participanţi.
În privinţa lipsei motivării încheierilor în discuţie de către judecătorul
de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel C. , reţinem că potrivit art.
14 al. 4 C.p.pen. judecătorul se pronunţă prin încheiere al cărei conţinut
este precizat la aliniatul 5 al aceluiaşi text de lege, nefiind în prezenţa unei
hotărâri judecătoreşti prin care instanţa să soluţioneze fondul cauzei şi care
să aibă cuprinsul estimat la art. 401 şi urm. C.p.pen.
În acest context, observăm că au fost analizate la momentul
dispunerii măsurii cerinţele prevăzute de art. 139 al.1 şi 2 din C.p.pen., fiind
uşor identificabile şi celelalte elemente obligatorii la care se referă art. 140
al. 5 C.p.pen.
b) excepţii invocate de av. Gae A. Constantin
Se arată faptul că şi în memoriul formulat de acest avocat se invocă

excepţia nelegalităţii măsurilor de supraveghere tehnică dispuse,
considerentele fiind aceleaşi, motiv pentru care facem trimitere la cele
expuse anterior, precum şi excepţia nulităţii unor probe ca urmare a lipsei
unei delegări exprese a atribuţiilor procurorului, chestiune analizată în
secţiunea privind excepţiile invocate de inculpatul U. H. D. .
S-au invocat totodată, cu titlu de noutate: neregularitatea
rechizitorului pentru imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor
judecăţii şi prin prisma dispoziţiilor art. 328 C.p.pen., excepţia nelegalităţii
trimiterii în judecată în măsură determinantă în temeiul declaraţiilor
martorilor şi inculpaţilor şi acuzaţii care sunt contradictorii şi neconcludente
potrivit art. 103 al.1 şi 2 C.p.pen. şi nelegalităţii sesizării instanţei în cazul
inculpatului având în vedere că nu există probe că acesta a săvârşit faptele
imputate.
În privinţa celei dintâi excepţii, argumentele invocate vizează de fapt,
încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului D. în
condiţiile în care în rechizitoriu procurorul a reţinut două infracţiuni de dare
de mită prev. de art. 255 C.pen. din 1969 (art. 290 C.pen.) rap. la art. 6 din
Legea nr. 78/200 cu art. 5 C.pen., acest din urmă articol vizând aplicarea
legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei. Într-adevăr,
ar rezulta din descrierea stării de fapt că faptele pretins săvârşite de acest
inculpat datează din (...) , fiind comise aşadar după intrarea în vigoare a
Noului cod penal, art. 5 din acest act normativ nefiind aplicabil în privinţa
sa. Oricum, ceea ce prezintă relevanţă sub aspectul legalei sesizări a
instanţei este nu atât încadrarea juridică, cât mai ales descrierea faptei sau
faptelor imputate, sub acest aspect, rechizitoriul fiind corect întocmit, faptele
fiind descrise pe larg menţionându-se denumirea infracţiuni şi articolele de
lege din vechea şi respectiv noua reglementare.
Din această perspectivă, nu putem vorbi despre vreo vătămare a
drepturilor inculpatului, acesta putând lua la cunoştinţă despre învinuirea
care i se aduce, denumirea faptei sau faptelor imputate, încadrarea juridică
fiind oricum susceptibilă de modificări pe parcursul procesului penal.
În legătură cu încălcarea dispoziţiilor art. 328 C.p.pen. privind
conţinutul rechizitoriului, observăm că dimpotrivă, acesta cuprinde toate
menţiunile obligatorii la care se referă textul de lege în discuţie, fiind şi
verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul ierarhic
87
superior, susţinerea că acesta ar avea la bază acte procesuale şi procedurale
lovite de nulitate nu se verifică din perspectiva celor invocate în memoriul
depus la dosar.
În ceea ce priveşte excepţia nelegalităţii trimiterii în judecată în
măsură determinantă în temeiul declaraţiilor martorilor şi inculpaţilor
audiaţi, care ar fi contradictorii şi neconcludente, dincolo de echivocul care
domină această aşa zisă excepţie, autorul vorbind mai întâi de declaraţii şi
apoi de acuzaţii contradictorii şi neconcludente, menţionăm faptul că într-
adevăr, potrivit art. 103 al. 1 C.p.pen. probele nu au o valoare dinainte
stabilită prin lege, fiind supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma
evaluării tuturor probelor administrate în cauză, obligaţie de care
procurorul socotim că s-a achitat, concluziile acestuia cu privire la starea de
fapt fiind rezultatul trecerii prin filtrul personal a tuturor probelor
administrate, existenţa unor contradicţii între declaraţii neputând justifica
susţinerea că din această perspectivă rechizitoriul este nelegal întocmit mai
ales că nici o dispoziţie legală nu obligă procurorul la a reţine doar
declaraţiile concordante ale persoanelor audiate. Faptul că nu s-a procedat
la confruntarea celor implicaţi este o altă chestiune, care de asemenea nu
poate influenţa valabilitatea actului de sesizare, după cum nici asumarea de
către procuror a unei anumite stări de fapt atâta timp cât este coerentă şi
explicitată prin probe nu poate constitui motiv de restituire a cauzei pentru
refacerea actului de sesizare, mai ales că odată demarată faza de judecată
probele vor putea fi readministrate ori se pot administra probe noi care să
permită instanţei a-şi forma propria convingere.
În acelaşi timp, apare ca neîntemeiată şi totodată exagerată, excepţia
nelegalităţii sesizării instanţei pe considerentul că nu există probe care să
ducă la concluzia că inculpatul D. nu a săvârşit faptele imputate,
asumarea unei astfel de concluzii neputând face obiectul analizei în camera
preliminară, ci al deliberării la finalizarea cercetării judecătoreşti, la acest
moment judecătorul de cameră preliminară analizând doar legalitatea
probelor, or sub acest aspect nu au fost identificate probe administrate
nelegal până la acest punct al analizei.
c) excepţii invocate de av. Todea Călin
În primul rând, în legătură cu nulitatea încheierilor de încuviinţare a

unor măsuri de supraveghere faţă de inculpaţii D. şi P. pentru lipsa
minutei obligatorii conform art. 140 al. 4 şi 144 al. 2 C.p.pen., cu consecinţa
excluderii tuturor probelor decurgând din acestea, menţionăm faptul că,
într-adevăr la dosarul de urmărire penală se regăsesc încheierile penale
respective şi mandatele de supraveghere tehnică corespunzătoare în original,
mai puţin copia minutelor, care nu se transmit parchetului, aceste încheieri
fiind definitive, nefiind supuse vreunei căi de atac. Aceste minute se regăsesc
în dosarele formate pe rolul Curţii de Apel C. .
În legătură cu excepţia nelegalităţii autorizării măsurilor de
supraveghere tehnică pentru lipsa unei sesizări legale în lipsa începerii
urmăririi penale arătăm că aceleaşi chestiuni au fost analizate în secţiunea
privindu-l pe inculpatul U. H. D. şi cu referire la excepţiile invocate
de inculpatul D. prin intermediul avocatului Călin Budişan, motiv
pentru care facem trimitere la cele prezentate anterior.
Suplimentar, s-a invocat nulitatea încheierii penale nr. 50/(...) a
judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel C. şi a actelor
subsecvente pentru lipsa minutei însă această situaţie nu corespunde
88
realităţii, şi în acest caz fiind întocmită minuta, iar lipsa orei nu poate atrage
nulitatea acestor acte, nefiind dovedită vreo vătămare a inculpatului, pentru
acest considerent.
Inculpatul P. I.
În primul rând, s-a invocat de către inculpat excepţia nelegalităţii
probelor obţinute în urma supravegherii tehnice a acestuia în perioada 3
aprilie-23 mai 2014 pe considerentul că nu era începută urmărirea penală,
excepţie în legătură cu care ne-am exprimat punctul de vedere anterior,
sens în care nu vom reitera cele invocate în respingerea excepţiei formulate.
În privinţa excepţiei nelegalităţii constatării tehnico ştiinţifice din data
de (...) şi a probelor astfel rezultate, reţinem că ceea ce se impută este
lipsa procesului verbal de aplicare a sigiliului, faptul că specialistul din
cadrul DNA Structura Centrală ar fi aplicat acest sigiliu la data de 17 martie
2014 deşi abia la această dată, prin referat, s-a solicitat prezenţa sa în
vederea efectuării percheziţiei informatice, precum şi faptul întocmirii unui
raport de constatare tehnico ştiinţifică.
În realitate, după predarea la data de 17 martie 2014 de către
martorul Ursache Ion a calculatorului respectiv, acesta a fost sigilat cu
sigiliul „Ministerul Public, PNA 130”, la aceeaşi dată fiind sesizată Curtea de
Apel C. în vederea autorizării percheziţiei informatice asupra acestui
dispozitiv, cerere admisă prin încheierea penală nr. 22/17 martie 2014.
La aceeaşi dată, procurorul dispune prin ordonanţă în temeiul art.
168 şi 172 al. 9 C.p.pen. efectuarea de copii a datelor informatice stocate
pe dispozitivul sigilat cu sigiliul menţionat anterior, de către d-l Hossu
Cristian specialist în cadrul DNA Structura Centrală B. pentru
Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii, dispoziţie interpretată în sensul că
sigiliul ar fi fost aplicat de această persoană care, într-adevăr cel mai
probabil a ajuns la C. în dat de 18 martie 2014, având în vedere referatul
întocmit la data de 17 martie 2014 depus la dosar IV la fila 278.
Totodată, s-a dispus efectuarea percheziţiei informatice de către d-l
Hossu Cristian, fiind întocmit procesul verbal din data de 18 martie 2014
care constituie procesul verbal de percheziţie informatică întocmit în opinia
noastră cu respectarea dispoziţiilor legale respectiv ale art. 168 al. 13
C.p.pen., având loc desigilarea dispozitivului şi efectuarea copiilor necesare
pentru efectuarea percheziţiei informatice, în prezenţa procurorului şi a
martorilor asistenţi precum şi a specialistului IT, aplicarea sigiliului fiind
constatată cu această ocazie, chiar în lipsa unui proces verbal de aplicare a
sigiliului.
Pe de altă parte, potrivit art. 168 al. 12 C.p.pen. percheziţia
informatică se efectuează de către un specialist care funcţionează în
cadrul organelor judiciare sau înafara acestora, concluziile sale fiind în mod
corect cuprinse într-un raport de constatare tehnico ştiinţifică, în condiţiile
art. 172 al. 9 C.p.pen. având în vedere caracterul urgent al lucrărilor
preconizate, împrejurarea privind lipsa datei întocmirii acestuia, neputând
afecta valabilitatea sa, fiind respectate toate dispoziţiile legale care
reglementează efectuarea unei astfel de percheziţii, existând autorizarea
judecătorului, dispunerea prin ordonanţă a efectuării de către o persoană
anume desemnată a percheziţiei informatice, efectuarea de copii pentru a se
asigura integritatea hard diskului, care a fost ulterior percheziţionat
informatic de către un specialist. Nu se poate pune semnul egalităţii între
procesul verbal de percheziţie informatică care este atributul procurorului şi
percheziţia în sine care este atributul unui specialist.
89
Având în vedere argumentele invocate anterior, prin încheierea penală
f.n din data de 6 octombrie 2014, în temeiul art. 345 alin. 1 C.p.pen.,
judecătorul de cameră preliminară a admis cererea formulată de apărătorul
inculpatului B. I. şi s-a constatat neregularitatea rechizitoriului nr.
4/P/2014 emis de Parchetul de pe lângă ÎCCJ DNA Serviciul Teritorial C.
sub aspectul imposibilităţii stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii în
privinţa relaţiei dintre inculpaţii B. I. şi U. H. D. .
În temeiul art. 345 alin. 2 C.p.pen. s-a dispune comunicarea acestei
încheieri Parchetului de pe lângă ÎCCJ DNA Serviciul Teritorial C. în
vederea remedierii neregularităţilor constatate în actul de sesizare,
procurorul urmând a comunica judecătorului de cameră preliminară dacă
menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei.
După comunicarea încheierii penale amintite la data de 8 octombrie
2014, Parchetul Parchetului de pe lângă ÎCCJ DNA Serviciul Teritorial C. a
comunicat la data de 10 octombrie 2014, în temeiul art. 345 al. 3 C.p.pen.
că menţin dispoziţia de trimitere în judecată conform rechizitoriului din
data de 19 iunie 2014 şi au procedat la remedierea neregularităţii constatate
sub forma unui răspuns care poartă viza procurorului şef de secţie, de
verificare a legalităţii şi temeiniciei, conform art. 328 al. 1 C.p.pen.
Analizând răspunsul întocmit de parchet, judecătorul de cameră
preliminară a constatat că lipsurile rechizitoriului astfel cum au fost
prezentate anterior au fost remediate, la momentul actual, descrierea stării
de fapt sub aspectul relaţiei dintre inculpaţii B. I. şi U. H. D. fiind
accesibilă în vederea înţelegerii învinuirii şi a exercitării dreptului la apărare,
în raport de poziţia procesuală pe care inculpaţii au adoptat-o, actele
materiale fiind descrise suficient din perspectiva debutului relaţiei
infracţionale, a cuantumului sumelor care fac obiectul infracţiunilor de
luare, respectiv dare de mită, a circumstanţelor concrete în care acestea au
avut loc, instanţa având posibilitatea de a stabili obiectul şi limitele judecăţii
şi din acest punct de vedere.
Drept urmare, la acest moment judecătorul de cameră preliminară a
constatat că rechizitoriul cuprinde datele referitoare la fapte, încadrarea
juridică a acestora, date privind caracterizarea inculpaţilor, actele de
urmărire penală efectuate, referirea la mijloacele de probă administrate,
măsurile preventive şi asiguratorii, dispoziţia de trimitere în judecată şi
cheltuielile judiciare.
De asemenea, instanţa a constatat că în termenul acordat în acest
scop, au fost formulate cereri şi excepţii de către inculpaţi prin apărătorii
acestora, care urmează a fi respinse, pentru considerentele care au fost
expuse anterior, instanţa fiind competentă material şi teritorial, context în
care consideră că a fost legal sesizată prin rechizitoriul parchetului iar
probele au fost administrate cu respectarea cerinţelor legale.
În raport cu cele mai sus menţionate, în temeiul art. 346 alin. 1 C.pr.
pen. judecătorul de cameră preliminară, respingând cererile şi excepţiile
formulate de inculpaţii U. H. D. , B. I. , P. V. , D. G. R.
şi P. I. prin avocaţii aleşi, a constatat legalitatea rechizitoriului cu
nr.4/P/2014 emis de Parchetul de pe lângă ÎCCJ DNA Serviciul Teritorial C.
la data de (...) , fiind respectate dispoziţiile art. 328 C.pr.pen., a
administrării probelor la care acesta face referire, fiind respectate
dispoziţiilor legale, precum şi a actelor de urmărire penală efectuate în
cauză, sens în care s-a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe
inculpaţii U. H. D. , B. I. , P. V. , D. G. R. şi P. I.
90
, urmând a se fixa primul termen de judecată după rămânerea definitivă a
prezentei încheieri.
Împotriva acestei încheieri au formulat contestaţii inculpaţii: U.
H. D. , B. I. , P. V. , D. G. R. şi P. I. .
Inculpatul U. H. prin memoriul depus la dosar şi concluziile
orale ale apărătorilor aleşi a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea
încheierii penale din (...) pronunţată de judecătorul de cameră
preliminară de la Tribunalul Cluj, cu trimiterea cauzei la procuror în vederea
refacerii actului de sesizare a instanţei, constând în nerespectarea
dispoziţiilor legale privind întocmirea rechizitoriului în dosar nr.4/P/2014
din 19 iunie 2014 a DNA – Serviciul Teritorial C. şi pentru nelegalitatea
unor acte de urmărire penală, întocmite cu nesocotirea sau încălcarea
normelor imperative de procedură penală.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că, prima critică se referă la
sesizarea organelor de urmărire penală, critică majoră constând în faptul că,
constatările nu sunt cele ale organelor judiciare, ci se face referire la
anumite surse pe care procurorul de caz le-a dobândit . Un asemenea act se
sustrage controlului judiciar.
A doua critică adusă încheierii pronunţate de judecătorul de cameră
preliminară de la instanţa de fond, vizează actele premergătoare efectuate în
cauză, respectiv lipsa procesului verbal de consemnare a acestora, efectuate
anterior datei de (...) , data intrării în vigoare a noului Cod de procedură
penală, cu implicaţie asupra probelor administrate, aşa cum prevăd
dispoziţiile art.224 VCpp.
O altă critică constă în încălcarea gravă a dreptului la apărare al
inculpatului prin modalitatea în care s-a derulat începerea urmăririi penale
„in rem” şi ulterior prin continuarea urmăririi penale „in personam” , aspecte
cu privire la care judecătorul camerei preliminare a reţinut că toate
activităţile desfăşurate nu pot fi discutate în contradictoriu şi că inculpatul
nu poate participa la aceste activităţi.
La fel, o altă critică adusă activităţii de urmărire penală constă în
nelegala delegare a organelor de poliţie, în cazul cercetării infracţiunilor de
corupţie, urmărirea penală fiind de competenţa procurorului, iar prin
delegaţiile emise s-au conferit prerogative care aparţin procurorului .
O ultimă critică, constă în faptul că pct.3 din contestaţia inculpatului
nu a primit un răspuns în cadrul considerentelor încheierii contestate.
În concluzie, pentru argumentele arătate mai sus, precum şi a celor
expuse în memoriul scris, inculpatul U. H. a solicitat admiterea
contestaţiei.
Inculpatul B. I. prin memoriul depus la dosar şi concluziile orale
ale apărătorilor aleşi a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii
penale atacate, cu trimiterea cauzei la judecătorul de cameră preliminară de
la instanţa de fond, soluţie care se impune, deoarece prin încheierea penală
de (...) s-a admis excepţia neregularităţii actului de sesizare, solicitându-
se completarea rechizitoriului, sens în care s-au efectuat demersuri, însă
răspunsul procurorului nu a fost comunicat inculpatului, ceea ce reprezintă
o încălcare a disp. art.344 alin.2 C.p.p. care prevăd obligaţia de a comunica
inculpatului o copie după actul de sesizare a instanţei în condiţiile în care
răspunsul procurorului aduce completări la rechizitoriul întocmit în dosarul
În acest sens, au fost invocate paragrafele 27 -31 din cuprinsul deciziei
nr.641/2014 a Curţii Constituţionale în care se insistă asupra comunicării
către inculpat a acuzaţiei în integralitatea sa. Or, răspunsul procurorului
91
constituie o completare a acuzaţiei, cele două înscrisuri, respectiv
rechizitoriu şi răspunsul ulterior alcătuind un tot unitar.
Inculpatul a mai arătat că în condiţiile comunicării răspunsului
procurorului, apreciază că trebuia să se reia întregul ciclu de urmărire
penală, pentru a oferi inculpatului posibilitatea să-şi exprime punctul de
vedere cu privire la acest înscris.
Faţă de aceste considerente , apreciază că se impune restituirea cauzei
la judecătorul de cameră preliminară în vederea rejudecării în procedura
camerei preliminare.
În subsidiar, apreciază că DNA – Serviciul Teritorial C. nu şi-a
îndeplinit obligaţiile stabilite prin încheierea penală din (...) referitoare la
lămurirea conţinutului acuzaţiei aduse inculpatului B. , situaţie în carte se
impune restituirea cauzei la procuror.
Chiar judecătorul camerei preliminare de la instanţa de fond, a
apreciat că acuzaţia adusă inculpatului B. este incorect expusă , deoarece
nu se arată scopul remiterii sumelor de bani, iar răspunsul DNA este
generic, faţă de cuprinsul rechizitoriului, motive pentru care acesta nu-şi
poate formula o apărare, deoarece răspunsul procurorului nu corespunde
solicitării judecătorului de cameră preliminară.
Un alt aspect care urmează să fie analizat vizează competenţa
materială a organului de urmărire penală şi legalitatea administrării
probelor, cu referire la declaraţia dată de martorul Pop Răzvan la data de 27
mai 2014. Faţă de inculpatul B. I. s-a început urmărirea penală in
personam la data de 26 mai 2014, iar înscrisul prin care i se comunică
calitatea sa în dosar este întocmit la data de 28 mai 2014, între aceste
intervale de timp, procedându-se la audierea martorului cheie „Pop Răzvan”,
în condiţii de nelegalitate. Cu toate acestea, judecătorul de cameră
preliminară a arătat că martorul urmează să fie audiat în condiţii de
contradictorialitate la instanţa de fond.
Referitor la actul de completare a rechizitoriului inculpatul a solicitat
completarea din nou a rechizitoriului, act care să respecte toate condiţiile
legale prevăzute pentru actul de sesizare a instanţei, respectiv rechizitoriu
sau ordonanţă.
Răspunsul trimis de DNA – Serviciul Teritorial C. este sub nivelul
rechizitoriului în ceea ce priveşte lămuririle solicitate de judecătorul de
cameră preliminară de la instanţa de fond, deoarece nu s-a arătat scopul
alocărilor bugetare, perioada alocării acestor plăţi sau lucrări care trebuiau
efectuate, iar în lipsa acestor date, apreciază că acestea trebuie solicitate din
nou.
Inculpatul P. I. prin memoriul depus la dosar şi concluziile orale
ale apărătorilor săi aleşi a arătat că procedura desfăşurată la judecătorul de
cameră preliminară de la instanţa de fond, este inechitabilă, motiv pentru
care soluţia instanţei de fond nu produce nici un efect faţă de inculpatul P.
, cu privire la care nu există o urmărire penală desfăşurată în condiţii de
legalitate.
Caracterul inechitabil se evidenţiază şi prin faptul că în cadrul
procedurii de cameră preliminară s-a încercat obţinerea suporturilor CD cu
înregistrările efectuate, probe care nu i-au fost puse la dispoziţie, deşi în
procedura camerei preliminare, a fost în imposibilitatea de a verifica probele
cu înregistrarea convorbirilor telefonice, judecătorul de cameră preliminară
de la instanţa de fond a răspuns că s-a pronunţat cu privire la acest aspect,
în sensul că probele au fost legal administrate.
92
Inculpatul P. I. a solicitat în temeiul art.102 alin.2 şi 3 C.p.p.
excluderea probelor obţinute ca urmare a constatării tehnico-ştiinţifice .
Un prim aspect sesizat cu privire la constatarea tehnico-ştiinţifică
constă în natura reală a acesteia, deoarece fie că este un raport de
constatare tehnico-ştiinţifică, fie că este un proces verbal de percheziţie
informatică, acesta prezintă vicii de nelegalitate, care se restrâng asupra
probelor obţinute ulterior.
Indiferent de natura actului procedural, inculpatul arată că lipseşte
data la care s-a întocmit percheziţia informatică , situaţie în care nu poate fi
stabilită cu exactitate data când a avut loc şi nu există nici un element din
care să rezulte când s-a întocmit constatarea tehnico-ştiinţifică, care are la
bază mandatul emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi.
În plus, în cuprinsul mandatului de percheziţie este precizat cu
exactitate intervalul de timp în care se poate realiza percheziţia informatică,
însă nu se poate identifica momentul în care s-a efectuat constatarea
tehnico-ştiinţifică şi dacă la efectuarea percheziţiei informatice a fost
respectat acest interval de timp.
Referitor la argumentul procurorului că data este relevantă doar
pentru momentul copierii, aspect care constituie o falsă problemă, deoarece
se cunoaşte momentul realizării clonei , sens în care există un proces verbal
de percheziţie informatică, copia a vizat un moment incipient al percheziţiei
informatice.
Aşa cum prevăd disp. art.168 C.p.p. percheziţia nu se poate efectua
direct pe suportul datelor informatice, ci aceasta se efectuează pe copia
clonei realizată în prealabil, iar identificarea , cercetarea şi obţinerea de date
informatice se efectuează ulterior, când se întocmeşte percheziţia propriu-
zisă, a cărei dată nu rezultă din niciun act.
Din acest motiv, apreciază că toate probele obţinute trebuie excluse ,
fiind o încălcare gravă a garanţiilor procedurale prevăzute în dispoziţiile
art.168 C.p.p.
Inculpatul mai arată că specialistul care a efectuat constatarea
tehnico-ştiinţifică nu a fost competent să realizeze această lucrare, deoarece
există un mandat de percheziţie informatică, însă percheziţia informatică nu
poate fi asimilată şi nu poate face obiectul unei constatări tehnico-ştiinţifice,
deoarece sunt două instituţii distincte.
Pe de altă parte, nu se poate vorbi despre existenţa caracterului
urgent pentru a se justifica aplicarea altei instituţii care nu are garanţiile
prev. de art.168 C.p.p. deoarece se face în secret de către un specialist .
Inculpatul a mai arătat că dacă se apreciază că este necesară
recalificarea acestui act procedural şi că este vorba despre un proces verbal
de percheziţie informatică, solicită să se constate că nu au fost respectate
dispoziţiile imperative ale art.168 C.p.p. şi în acest sens arată cu titlu de
exemplu, lipsa procurorului la efectuarea percheziţiei, a semnăturii acestuia,
lipsa martorului asistent în situaţia în care suspectul sau inculpatul nu
poate fi prezent. În concluzie, solicită excluderea probelor obţinute în
această manieră.
Inculpatul D. G. prin memoriul depus la dosar şi concluziile
orale ale apărătorilor aleşi a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea
încheierii penale atacate, cu trimiterea cauzei în rejudecare la judecătorul de
cameră preliminară de la instanţa de fond sau judecarea contestaţiei de
către judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel C. , cu
admiterea excepţiilor referitoare la nulitatea actelor de urmărire penală
enumerate în cuprinsul memoriului depus la dosar, precum şi admiterea
93
excepţiei nelegalităţii obţinerii probelor, cu sancţiunea anulării actelor de
urmărire penală şi a excluderii probelor.
Prin memoriul depus la dosar inculpatul D. G. a solicitat
constatarea nulităţii următoarelor acte de urmărire penală: încheierea
penală nr.7/2014 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de
Apel C. prin care s-a dispus autorizarea măsurilor de supraveghere
tehnică privind pe inculpatul P. I. , mandatul de supraveghere tehnică
nr.27 din 3 aprilie 2014 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din
cadrul Curţii de Apel C. prin care s-a autorizat pentru o perioadă de 17 zile
interceptarea, înregistrarea şi localizarea convorbirilor şi a comunicărilor
telefonice purtate de inculpatul P. I. , mandatul de supraveghere tehnică
nr-.37 din 3 aprilie 2014 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din
cadrul Curţii de Apel C. prin care s-a autorizat pentru o perioadă de 17 zile
fotografierea persoanelor , observarea sau înregistrarea conversaţiilor , a
mişcărilor, ori a altor activităţi ale acestora cu privire la inculpatul P. I. ,
încheierea penală nr.9/2014 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din
cadrul Curţii de Apel C. prin care s-a dispus autorizarea măsurilor de
supraveghere tehnică privind pe inculpatul D. G. şi prelungirea
duratei măsurilor de supraveghere tehnică privind pe inculpatul P. I. ,
mandatul de supraveghere tehnică nr.56/17 aprilie 2014 emis de
judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel C. prin care s-a
autorizat pentru o perioadă de 30 de zile interceptarea, înregistrarea şi
localizarea convorbirilor şi a comunicaţiilor telefonice purtate de inculpatul
D. G. şi a mandatului de supraveghere tehnică nr.63 din 17 aprilie
2014 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel C.
prin care s-a autorizat pentru o perioadă de 30 de zile fotografierea
persoanelor, observarea sau înregistrarea conversaţiilor, mişcărilor ori a
altor activităţi ale acestora cu referire la inculpatul D. G. .
Admiterea excepţiei nelegalităţii obţinerii următoarelor probe:
interceptările comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare şi înregistrările
video, audio sau prin fotografiere efectuate în perioada 3 aprilie 2014 – 23
mai 2014 privind pe inculpaţii P. I. şi D. G. , procesul verbal de
certificare a înregistrărilor convorbirilor din perioada 3 aprilie 2014 – 23 mai
2014 , procesul verbal din data de 19 mai 2014, planşele fotografice ce
prezintă aspecte de la întâlnirea dintre inculpaţii P. I. şi D. G.
care a avut loc la data de 17 aprilie 2014, întocmit la data de 9 mai 2014.
În consecinţă anularea actelor de urmărire penală menţionate mai sus
şi excluderea acestora ca probe din faza de urmărire penală.
Referitor la actele de urmărire penală, inculpatul D. G. prin
apărătorii aleşi ai acestuia a arătat că, la data de 10 ianuarie 2014 au fost
sesizate organele de urmărire penală, iar la data de (...) a fost începută
urmărirea penală in rem, iar ulterior, în cursul lunii mai 2014 s-a dispus
extinderea urmăririi penale faţă de inculpatul D. G. şi încuviinţarea
interceptării convorbirilor telefonice faţă de acest inculpat, care a avut loc în
luna aprilie 2014.
Dispoziţiile art.140 alin.2 C.p.p. prevăd condiţiile pe care trebuie să le
îndeplinească cererea procurorului şi cuprinsul acesteia în cazul solicitării
încuviinţării supravegherii tehnice , respectiv această cerere trebuie să
cuprindă suspiciunea rezonabilă şi probele care stau la baza acesteia, iar în
condiţiile în care nu s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru
fapta respectivă, nu se poate dispune interceptarea convorbirilor telefonice
pentru o persoană.
94
Pe cale de consecinţă, referitor la aceste probe, solicită a se reţine
principiu potrivit căruia actele derivate din actele nule sunt la rândul lor
nelegale, principiu ce rezultă din dispoziţiile art.102 alin.3 şi 4 C.p.p.
În concluzie, faţă de argumentele expuse în memoriul depus la dosar,
inculpatul a solicitat în principal trimiterea cauzei în procedura de cameră
preliminară la instanţa de fond, cu menţinerea petitului subsidiar de
judecare a contestaţiei de către judecătorul de cameră preliminară din
cadrul Curţii de Apel C. .
Pe de altă parte, inculpatul a arătat că motivarea contestaţiei de către
judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond , este insuficientă.
Inculpatul P. V. prin memoriul depus la dosar şi concluziile
orale ale apărătorului ales a arătat că încheierea pronunţată de judecătorul
de cameră preliminară de la instanţa de fond nu a răspuns motivat la
criticile formulate în procedura de cameră preliminară, lipsa motivării
datorându-se caracterului lapidar al acesteia, în raport de toate argumentele
de nelegalitate prezentate de apărare.
În acest sens, a făcut referire la decizia nr.422/2010 a Înaltei Curţi de
C. şi Justiţie în care s-a apreciat că lipsa de motivare a deciziei unei
curţii de apel, întrucât lipseau elementele necesare pentru exercitarea
controlului judecătoresc de către instanţa superioară.
Sub acest aspect, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de
fond, nu s-a pronunţat asupra cererilor şi excepţiilor, apreciind că
rechizitoriul conţine o descriere suficientă a faptei imputate inculpatului P.
. Inculpatul a criticat acest din urmă aspect şi a făcut referire la dispoziţiile
art.6 paragraful 3 din CEDO potrivit cărora, un acuzat are dreptul să fie
informat în mod amănunţit cu privire la natura şi cauza acuzaţiei aduse
împotriva sa .
Cu privire la acuzaţiile aduse inculpatului P. , acesta a invocat
două elemente, respectiv faptul că în cuprinsul rechizitoriului se reţine actul
material al promisiunii la infracţiunea de dare de mită, deşi actele de
urmărire penală se referă exclusiv la remitere. Doar rechizitoriul cuprinde
teza promisiunii , întreaga activitate de urmărire penală desfăşurându-se
doar cu privire la remitere. Inculpatul P. fiind acuzat exclusiv de
remiterea sumelor de bani cu titlu de mită.
Din acest punct de vedere, rechizitoriul trebuia să cuprindă elemente
fundamentale care ţin de descrierea faptei de promisiune, trebuia să se
refere la elemente de loc, timp, condiţii şi împrejurări în care a fost comisă
fapta.
Pe de altă parte, urmărirea penală trebuia desfăşurată şi cu privire la
acest element suplimentar pentru respectarea dispoziţiilor procedurale.
Descrierea faptei trebuia să se refere la toate elementele de loc, timp,
element material ţinând cont de promisiunea , aspect criticat de către
apărare, întrucât nu s-a realizat.
De asemenea, procurorul avea obligaţia de a indica probele în acuzare,
sens în care pot fi identificate probe cu privire la remiterea sumelor de bani,
însă cu privire la promisiune , nu există probe care să susţină această teză,
regăsită doar în cuprinsul rechizitoriului.
Referitor la dreptul de apărare al inculpatului, ca drept procesual,
acesta arată că are dreptul de a cunoaşte faptele imputate şi de a-şi putea
formula apărarea, însă în faza de urmărire penală nu i s-a respectat acest
drept, încălcări care nu pot fi sancţionate decât cu nulitatea absolută a fazei
95
Inculpatul apreciază că în rechizitoriu nu se explică elementele
esenţiale ale situaţiei de fapt şi nu se face o descriere completă a faptelor
reţinute în sarcina sa.
Mai mult, rechizitoriul nu face referire la momentul şi condiţiile în care
a fost realizată presupusa înţelegere dintre inculpatul P. şi inculpatul U.
, care sunt probele pentru susţinerea acuzaţiei, iar această lipsă a
rechizitoriului nu este întâmplătoare, având în vedere lipsa de probe, iar din
punct de vedere al separării funcţiilor juridice, aceste neregularităţi nu pot fi
înlăturate în altă fază procesuală.
În concluzie, inculpatul a solicitat admiterea contestaţiei , desfiinţarea
încheierii judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond, cu
restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, care este
lovită de nulitate absolută sau refacerea actului de sesizare al instanţei.
Inculpatul U. H. la termenul de judecată din data de 8 ianuarie
2015, dată la care au avut loc dezbaterile pe fond ale contestaţiilor formulate
de inculpaţi împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară de la
instanţa de fond, a depus o cerere prin care a solicitat trimiterea cauzei în
procedura de cameră preliminară de la instanţa de fond, cerere care a fost
însuşită de ceilalţi inculpaţi prin apărătorii aleşi ai acestora.
În motivarea cererii s-a arătat că, ţinând seama de decizia nr.641 din
(...) a Curţii Constituţionale prin care au fost declarate neconstituţionale
dispoziţiile art.344 alin.4, art.345 alin.1, art.346 alin.1 şi art.347 alin.3
raportat la art.344 alin.4, art.345 alin.1 şi art.346 alin.1 C.p.p., care
reglementează procedura de cameră preliminară, se impune retrimiterea
cauzei la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, în
vederea refacerii procedurii, cu citarea sa şi a procurorului, pentru a asigura
condiţiile privind contradictorialitatea dezbaterilor.
Contestaţiile formulate de inculpaţi în procedura camerei preliminare
au fost soluţionate, fără citarea părţilor şi fără contradictorialitatea
dezbaterilor, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, deoarece procedura
în camera preliminară s-a desfăşurat exclusiv în formă scrisă, care nu a
permis accesul şi replica inculpaţilor la răspunsul procurorului şi la cererile
şi excepţiile formulate de inculpaţi.
Inculpatul a mai arătat că efectele deciziei Curţii Constituţionale sunt
erga omnes, fiind obligatorii pentru toate cauzele care au legătură cu această
decizie.
În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în completul pentru
dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin decizia
nr.21/2014 a arătat că, deciziile Curţii Constituţionale sunt de imediată
aplicare, devenind opozabile erga omnes de la data publicării în Monitorul
Oficial al României, ceea ce însemnă că nu se aplică numai raporturilor
juridice născute ulterior acestui moment, ci tuturor situaţiilor juridice în
desfăşurare, care nu au fost definitiv judecate până la data publicării .
Prin urmare, decizia nr.641/2014 a Curţii Constituţionale îşi găseşte
aplicarea şi în prezenta cauză, din moment ce dosarul nu a fost judecat
definitiv, cauza fiind în curs de judecată, cu atât mai mult cu cât nu poate fi
formulată o cerere de revizuire ulterioară împotriva încheierii judecătorului
de cameră preliminară, nefiind întrunite condiţiile stric limitative prev. de
art.453 C.p.p.
Pe de altă parte, întrucât legea nu prevede o cale de rezolvare a acestei
situaţii, inculpatul a solicitat să se ţină seama de dispoziţiile art.13 din
CEDO, care consacră în mod expres dreptul la un remediu efectiv şi să
dispună în baza acestui text legal trimiterea cauzei la judecătorul de cameră
96
preliminară de la instanţa de fond în vederea refacerii procedurii de cameră
preliminară prin respectarea principiului contradictorialităţii şi a dreptului
la apărare.
Cu privire la cererea inculpatului U. H. privind trimiterea
cauzei în procedura camerei preliminare la instanţa de fond, cererea
însuşită şi de ceilalţi inculpaţi, se reţin următoarele:
Decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea
juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională
încetându-şi aplicarea pentru viitor. Cu toate acestea, în mod formal,
respectivele prevederi continuă, pe perioada în care sunt suspendate de
drept. să fie în vigoare, numai Parlamentul sau Guvernul, după caz, au
obligaţia de a abroga sau de a modifica respectivele acte normative,
punându-se astfel de acord cu Constituţia. Intervenţia Parlamentului sau a
Guvernului, în interiorul termenului în care dispoziţiile constatate ca fiind
neconstituţionale sunt suspendate de drept, în sensul celor stabilite prin
decizia Curţii Constituţionale, reprezintă o expresie a caracterului definitiv şi
general obligatoriu al deciziilor instanţei de contencios constituţional
Excepţia de neconstituţionalitate, fiind, de principiu, o chestiune
prejudicială, adică o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă
soluţionarea litigiului cu care este conexă şi un mijloc de apărare care nu
pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii, nu poate constitui un
instrument de drept abstract care să presupună aplicarea deciziilor de
constatare a neconstituţionalităţii numai raporturilor juridice care urmează
a se naşte, deci a unor situaţii viitoare ipotetice, întrucât şi-ar pierde
esenţialmente caracterul concret, totodată, neconstituţionalitatea nu are
numai o funcţie de prevenţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia
concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată şi doar
apoi dreptul pozitiv, în ansamblul său, astfel încât are, în mod evident şi o
funcţie sancţionatorie . De aceea, aplicarea pentru viitor a deciziilor curţii
vizează , în mod primordial, situaţiile juridice pendinte , deci cele care nu au
devenit facta praeterita ca urmare a neconstituţionalităţii lor.
În primul rând, este cauză pendinte cea în care a fost ridicată excepţia
de neconstituţionalitate, indiferent dacă până la momentul publicării în
Monitorul Oficial al decizie prin care se constată neconstituţionalitatea
aceasta a fost soluţionată definitiv şi irevocabil. Prin exercitarea căii
extraordinare de atac a revizuirii, decizia Curţii Constituţionale se va aplica
acestei cauze.
În al doilea rând, din jurisprudenţa curţii, se desprinde ideea că o
decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică numai în
cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării
acesteia, cauza în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile , precum şi în
cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data
menţionată mai sus, altele decât cea în care a fost pronunţată decizia Curţii
Constituţionale, soluţionată definitiv prin hotărâre judecătorească , în
această ipoteză decizia constituind temei al revizuirii.
Litigiile care se află pe rolul instanţelor judecătoreşti şi se încadrează
în ceea ce Curtea Constituţională a calificat ca fiind cauze pendinte la
momentul publicării deciziei sale de admitere a excepţiei de
neconstituţionalitate. Curtea nu a condiţionat aplicarea deciziei sale în
litigiile aflate în curs de ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate
anterior publicării deciziei, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării
acesteia este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate
97
neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat, iar nu exercitarea unui mijloc
procesual de apărare.
De altfel, prin admiterea excepţiei, efectele deciziei Curţii
Constituţionale se produc erga omnes. Or, o atare condiţionare nu ar fi avut
nicio raţiune şi ar fi produs şi consecinţe discriminatorii între cetăţenii aflaţi
în aceeaşi situaţie juridică, respectiv având calitatea de părţi într-un proces
în care dispoziţiile declarate neconstituţionale sunt aplicabile şi a cărui
soluţionare depinde de decizia pronunţată de Curtea Constituţională.
O atare decizie, nu produce efecte retroactive, ci exclusiv pentru viitor.
Dispoziţiile neconstituţionale nu se vor mai aplica în cauza în care a fost
invocată excepţia de neconstituţionalitate şi nici în cauzele pendinte în faţa
instanţelor judecătoreşti în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile.
Aşa fiind, efectele deciziei de admitere se limitează exclusiv asupra
aplicării în timp a dispoziţiei sancţionate, căreia i se refuză ultra-activitatea
întemeiată pe principiul „tempus regit actum”.
Cu alte cuvinte, decizia Curţii prin care se admite excepţia de
neconstituţionalitate este general obligatorie şi are putere numai pentru
viitor.
Decizia Curţii Constituţionale urmează a se aplica tuturor raporturilor
juridice care nu s-au stins încă la data publicării deciziei , respectiv tuturor
cauzelor care se află pe rolul instanţelor judecătoreşti şi cărora li se aplică în
continuare dispoziţiile legale declarate neconstituţionale, precum şi pe calea
revizuirii cauzei în care a fost ridicată excepţia , dar care, între timp , din
cauza eliminării suspendării de drept a judecăţii pe durata soluţionării
excepţiei au fost soluţionate definitiv şi irevocabil.
De altfel, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr.29 din 12
decembrie 2011 pronunţată într-un recurs în interesul legii, a statuat în
sensul că, având în vedere cele stabilite cu privire la caracterul obligatoriu al
deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi al considerentelor acestora, în
limitele controlului de constituţionalitate Î. Curte reţine că instanţele
judecătoreşti nu au dreptul să facă aprecieri asupra unor critici de
neconstituţionalitate.
Apreciez că decizia Curţii Constituţionale trebuie respectată şi în
privinţa celor stabilite asupra criticilor de convenţionalitate, din moment ce
ea este general obligatorie, instanţa de judecată beneficiind de o marjă de
apreciere numai în măsura în care circumstanţele de fapt, concrete ale
cauzei sunt total diferite de cele reţinute de curte în decizia sa.
Argumentele care susţin această teză rezultă din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care este un
instrument subsidiar de lucru, ca şi justiţia exercitată de CEDO, din
moment ce instanţele judecătoreşti o aplică numai în măsura în care
legislaţia naţională este contrară acesteia.
Aşa cum rezultă din dispoziţiile constituţionale cuprinse în art.147
alin.1, norma juridică este suspendată de drept şi în final, în lipsa
intervenţiei legiuitorului originar sau delegat, îşi încetează efectele. Ea
dispare din fondul activ al legislaţiei, din dreptul pozitiv, ceea ce face ca
sarcina autorităţilor publice care aplică legea să fie mai dificilă în privinţa
determinării în concret a efectelor deciziei Curţii Constituţionale asupra
cauzelor pe care le instrumentează, cauze care în funcţie de domeniul vizat
au anumită specificitate.
De aceea, Curtea pentru a preveni fie o practică neunitară, fie
încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau , în extremis , pentru
a evita nesocotirea deciziilor sale, are îndatorirea ca în cuprinsul deciziei să
98
arate efectele pe care aceasta urmează a le produce (decizia nr.1615 din (...)
).
Mai mult, Curtea Constituţională fiind unica autoritate de jurisdicţie
constituţională din România în domeniul controlului de
neconstituţionalitate, are plenitudinea de jurisdicţie în acest domeniu. A
accepta ca efectele deciziilor sale să fie interpretate , în procesul de aplicare
a legii, de către alte instituţii ale statului, ar echivala cu o ştirbire a
competenţei curţii. Opozabilitatea erga omnes a deciziilor Curţii
Constituţionale implică obligaţia constituţională a tuturor autorităţilor de a
aplica întocmai deciziile curţii la situaţiile concrete în care normele declarate
neconstituţionale au incidenţă.
Astfel, instanţa de judecată nu mai trebuie să interpreteze efectul
deciziei, ci să aplice decizia într-un mod conform considerentelor acesteia în
cazul dedus judecăţii sale. Aceste efecte rezultă din interpretarea
Constituţiei de către instanţa constituţională, care are obligaţia de a şi
explica , în mod complet şi coerent, raţionamentul său juridic de interpretare
şi aplicare a normelor de rang constituţional. O atare operaţie implică, în
mod evident şi precizarea efectelor deciziei Curţii Constituţionale din
perspectiva conceptelor constituţionale pe care instanţa le utilizează şi care
fundamentează soluţia pronunţată. Asemenea precizări se constituie într-o
componentă firească a raţionamentului pe care se întemeiază controlul de
constituţionalitate, instanţa constituţională fiind cea mai în măsură să
stabilească efectele actelor sale, în acord cu prevederile legii fundamentale.
În concluzie, puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele
jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai
dispozitivului, ci şi considerentelor pe care aceasta se sprijină. Astfel, atât
considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale sunt
general obligatoriu, potrivit dispoziţiilor art.147 alin.4 din Constituţie şi se
impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept. Este un considerent de
principiu din ce în ce mai folosit de instanţa constituţională, pentru a
reaminti autorităţilor publice că au obligaţia aplicării concrete a deciziilor
sale, inclusiv a efectelor stabilite prin acestea.
Judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, a respectat
procedura existentă la data pronunţării încheierii penale atacate cu
contestaţie în prezenta cauză, iar din considerentele deciziei Curţii
Constituţionale nu rezultă că aceasta s-ar aplica retroactiv , ci doar că,
această procedură de cameră preliminară urmează să se desfăşoare cu
citarea părţilor, inclusiv a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente, oral
şi contradictoriu , procedură care a fost respectată de judecătorul de cameră
preliminară de la Curtea de Apel C. .
Având în vedere că, decizia Curţii Constituţionale nr.641 din (...)
prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.345
alin.1 şi art.346 alin.1, art.347 alin.3, art.344 alin.4, este general obligatorie
şi are putere numai pentru viitor, iar încheierea judecătorului de cameră
preliminară de la instanţa de fond a fost pronunţată la data de (...) ,
anterior adoptării deciziei Curţii Constituţionale, pentru motivele care s-au
arătat în detaliu mai sus, urmează să fie respinsă cererea formulată de
inculpatul U. H. , cerere însuşită de inculpaţii B. I. , P. V. , D.
G. R. ŞI P. I. privind trimiterea cauzei în procedura de cameră
preliminară de la instanţa de fond.
Verificând încheierea penală atacată prin prisma motivelor de
contestaţie invocate de inculpaţii U. H. D. , B. I. , P. V. ,
D. G. R. ŞI P. I. , precum şi a celor care puteau fi puse în
99
discuţie din oficiu judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de
Apel C. reţine următoarele:
Judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond în mod
întemeiat a respins contestaţiile formulate de inculpaţi referitoare la
nulitatea sau anularea unor acte din faza de urmărire penală şi a dispus
începerea judecăţii pe fond a cauzei, urmând ca termenul de judecată să fie
stabilit după rămânerea definitivă a încheierii pronunţate în cauză.
Critica inculpaţilor referitoare la nemotivarea încheierii de către
judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond, nu este
întemeiată.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond a analizat în
mod separat situaţia fiecărui inculpat, precizând infracţiunile pentru care este
acuzat, perioada activităţii infracţionale, contribuţia fiecărui inculpat la
presupusele fapte reţinute în sarcina sa, probele din care rezultă
presupunerea că inculpaţii au comis infracţiunile reţinute în sarcina acestora,
sens în care apreciez că motivarea încheierii date de judecătorul de cameră
preliminară de la instanţa de fond, este temeinică.
O motivare lapidară nu atrage nulitatea încheierii penale atacate, dacă
s-au indicat suficiente argumente pentru a permite judecătorului de cameră
preliminară de la instanţa superioară verificarea acestora.
Judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel C. constată
că judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a motivat
hotărârea judecătorească prezentând motive suficiente pentru a permite
judecătorului de cameră preliminară de la instanţa superioară verificarea
lor, astfel că invocarea nulităţii încheierii contestate, nu este întemeiată.
Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparenţă a justiţiei,
inerent oricărui act jurisdicţional. Hotărârea judecătorească reprezintă
rezultatul concret, sinteza operei de judecată, iar motivarea acesteia
reprezintă argumentarea în scris a raţiunii ce determină pe magistrat să
adopte soluţia dispusă în cauză. Motivarea hotărârilor justifică echitatea
procesului penal, pe de o parte, prin dreptul justiţiabilului de a fi convins că
justiţia a fost înfăptuită, respectiv că judecătorul a examinat toate mijloacele
procesuale şi procedurale propuse de participanţi şi, pe de altă parte, prin
dreptul acestuia de a cunoaşte oportunitatea promovării căilor de atac.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în cauzele Hiro
Balani contra Spaniei 1994, în cauza Vandehurk contra Olandei, în cauza
Ruiz Torija contra Spaniei 1994, în cauza Highins contra Franţei 1998, în
cauza Helle contra Finlandei 1997 şi Boldea contra României 2007, că art.6
paragraf 1 din Convenţie obligă instanţele să-şi motiveze hotărârile, aceasta
neînsemnând că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument.
Amploarea acestei obligaţii poate varia în funcţie de natura hotărârii. Trebuie
avute în vedere diversitatea solicitărilor pe care inculpatul le-a formulat în
faţa instanţei, precum şi diferenţele existente în fiecare stat contractant cu
privire la dispoziţiile legale obligatorii, cutume, opinii exprimate în doctrină,
aplicabile în această materie. De aceea, aprecierea îndeplinirii obligaţiei de a
motiva, ce rezultă din art.6 al Convenţiei, poate fi determinată în funcţie de
circumstanţele concrete ale fiecărei cauze.
CEDO a arătat că obligaţia instanţei de a motiva hotărârea
pronunţată, este aceea de a demonstra părţilor că au fost ascultate (cauza
Tatishvili contra Rusiei 2007).
Acelaşi punct de vedere este îmbrăţişat şi în Avizul nr.11 (2008) al
Consiliului C. ativ al Judecătorilor Europeni în atenţia Comitetului de
miniştri al Consiliului Europei.
100
În dosarul de faţă, judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de
fond s-a conformat disp.art.6 paragraf 1 din Convenţie, constatându-se de
către judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar că
au fost analizate şi s-a răspuns solicitărilor inculpaţilor, astfel că nici acest
motiv de contestaţie prin care s-a arătat că, motivarea încheierii
judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond, este deficitară,
nu poate fi primit.
1. Critica inculpatului U. H. prin apărătorii aleşi ai acestuia
referitoare la modul de sesizare a organelor de urmărire penală, pe motiv că ,
acestea au beneficiat de anumite surse, care nu sunt supuse controlului
judiciar, nu este întemeiată.
La data de 10 ianuarie 2014 s-a întocmit procesul verbal de sesizare
din oficiu, neexistând o obligaţie a organelor de urmărire penală de a
menţiona sursa informaţiilor care au condus la întocmirea procesului verbal
de sesizare din oficiu, acestea putând proveni din orice surse, informaţii care
urmează să fie certificate sau infirmate de probele administrate ulterior, fără
a fi supuse controlului judiciar.
Neîntemeiată este şi critica referitoare la neîntocmirea procesului
verbal de consemnare a actelor premergătoare, întrucât actualul Cod de
procedură penală numai prevede o asemenea procedură.
În cauză, de la încheierea procesului verbal de sesizare din oficiu şi
până la intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură penală ((...) –
(...) ), nu s-au desfăşurat acte de urmărire penală, care să fie consemnate
într-un proces verbal de acte premergătoare , doar s-au pus în executare
mandatele de supraveghere tehnică emise în baza încheierii penale nr.2 din
(...) a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel C. , care
erau în activitate la data de (...) , sens în care nu se impunea întocmirea
unui proces verbal de consemnare a actelor premergătoare.
Nici critica referitoare la începerea urmăririi penale „in rem” şi ulterior
continuarea acesteia „in personam” la cca. 3 luni de la începerea urmăririi
penale, nu este întemeiată.
Corespunde adevărului că s-a început urmărirea penală in rem la data
de (...) şi continuarea acesteia faţă de inculpatul U. H. la data de 26
mai 2014, însă acest din urmă proces verbal diferă faţă de primul, în sensul
că, activitatea infracţională a fost mult mai precis conturată, iar numărul
suspecţilor a fost redus considerabil.
Neîntemeiată este şi critica referitoare la modalitatea de delegare a
administrării unor probe de către organele de poliţie, pe motiv că, în cazul
infracţiunilor de corupţie urmărirea penală este de competenţa exclusivă a
procurorului.
La dosarul de urmărire penală există delegaţii privind efectuarea unor
acte de urmărire penală, respectiv întocmirea proceselor verbale de
transcriere a convorbirilor telefonice şi cele din mediul ambiental în
conformitate cu dispoziţiile art.143 alin.4 C.p.p. potrivit cărora: convorbirile ,
comunicările sau conversaţiile interceptate şi înregistrate , care privesc fapta
ce formează obiectul cercetării ori contribuie la identificarea ori localizarea
persoanelor, sunt redate de procuror sau organele de cercetare penală într-
un proces verbal în care se menţionează mandatul emis pentru efectuarea
acestora, numerele posturilor telefonice, datele de identificare a sistemelor
informatice ori a punctelor de acces, numele persoanelor ce au efectuat
comunicările, dacă sunt cunoscute, data şi ora fiecărei convorbiri sau
comunicări. Procesul verbal este certificat pentru autenticitate de către
procuror.
101
Tot neîntemeiate este şi critica inculpatului referitoare la încălcarea
dreptului la apărare, pe motiv că acesta doar la data de 26 mai 2014 a
dobândit calitatea de participant efectiv în procesul penal, iar probele
administrate anterior acestei date, i-au încălcat dreptul la apărare, critică la
care judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond nu a răspuns.
Corespunde adevărului, că judecătorul de cameră preliminară de la
instanţa de fond nu a răspuns la această critică a inculpatului, însă la
instanţa de fond inculpatul are posibilitatea să solicite administrarea
tuturor probelor de la urmărirea penală în contradictoriu şi nemijlocit , cu
respectarea dreptului la apărare, precum şi a tuturor drepturilor pe care le
conferă judecata în fond a cauzei.
2. Solicitarea inculpatului B. I. referitoare la trimiterea cauzei în
procedura de cameră preliminară la instanţa de fond pe motiv că , răspunsul
procurorului nu a fost comunicat şi inculpatului, încălcându-i-se dreptul la
apărare, nu este întemeiată.
Corespunde adevărului că, judecătorul de cameră preliminară de la
instanţa de fond prin încheierea din (...) a solicitat procurorului anumite
clarificări referitoare la un singur act material, respectiv cel privind suma de
5000 euro disimulată prin încheierea unui contract.
Potrivit art.345 alin.2 şi 3 C.p.p. în cazul în care judecătorul de
cameră preliminară constată neregularităţi ale actului de sesizare , în cazul
în care sancţionează potrivit art.280-282 actele de urmărire efectuate cu
încălcarea legii ori dacă exclude una sau mai multe probe administrate,
încheierea se comunică de îndată parchetului care a emis rechizitoriul.
În termen de 5 zile de la comunicare, procurorul remediază
neregularităţile actului de sesizare şi comunică judecătorului de cameră
preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită
restituirea cauzei.
Din dispoziţiile legale menţionate mai sus rezultă că, răspunsul
procurorului se comunică doar judecătorului de cameră preliminară, nu şi
inculpatului, ceea ce s-a realizat în cauză.
Pe de altă parte, la solicitarea inculpatului B. I. prin apărătorii aleşi
ai acestuia pe acest motiv a fost sesizată Curtea Constituţională.
Nici solicitarea inculpatului din petitul subsidiar referitoare la
restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale cu privire la
răspunsul procurorului, nu este întemeiată.
În actul de trimitere în judecată (rechizitoriu) se reţine că, inculpatul
U. H. a pretins de la inculpatul B. I. suma de 300.000 lei din care
în perioada octombrie 2012 – martie 2014 , a primit efectiv suma de 278.000
lei în şapte tranşe, însă în rechizitoriu au fost descrise doar şase acte
materiale, motiv pentru care judecătorul de cameră preliminară de la
instanţa de fond, a solicitat procurorului să precizeze dacă suma de 5000
euro presupus a fi primită de inculpatul U. H. reprezintă cel de-al 7-lea
act material, ceea ce procurorul a şi făcut, menţinând dispoziţia de trimitere
în judecată, sens în care nu este necesară redeschiderea urmăririi penale
sub acest aspect.
Neîntemeiata este şi susţinerea inculpatului referitoare la încălcarea
competenţei de urmărire penală şi legalitatea administrării unor probe,
respectiv că, faţă de inculpatul B. I. s-a început urmărirea penală la data
de 26 mai 2014, iar despre acest fapt i s-a comunicat la data de 28 mai
2014, interval de timp în care a fost audiat martorul cheie Pop Răzvan, în
condiţii de nelegalitate.
102
Competenţa organelor de urmărire penală nu a fost încălcată, întrucât
urmărirea penală în cauzele de corupţie a fost dată în competenţa DNA ,
care a efectuat urmărirea penală în cauză, iar audierea martorului principal
Pop Răzvan urmează să fie făcută la instanţa de fond, cu respectarea tuturor
drepturilor pentru inculpat, respectiv în şedinţă publică, contradictoriu, oral
şi nemijlocit.
Nici critica referitoare la completarea rechizitoriului de către procuror ,
pe motiv că acesta nu a respectat toate condiţiile legale privind un asemenea
act, nu este întemeiată, deoarece în dispoziţiile art.345 alin.3 C.p.p. nu se
menţionează cum anume trebuie întocmit actul de completare a
rechizitoriului, doar se arată că în termen de 5 zile de la comunicare,
procurorul remediază neregularităţile actului de sesizare şi comunică
judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în
judecată ori solicită restituirea cauzei.
Tot neîntemeiată este şi critica referitoare la faptul că, procurorul în
răspunsul trimis judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond
nu a arătat scopul alocărilor bugetare, perioada acestora sau lucrările care
urmau să fie efectuate, întrucât aceste deficienţe, dacă au existat, pot fi
complinite la judecata în fond a cauzei.
Neîntemeiată este şi critica referitoare la faptul că, din rechizitoriu nu
rezultă scopul pentru care inculpatul B. I. a remis inculpatului U. H.
anumite sume de bani, iar din această cauză inculpatul B. I. nu şi-ar
putea face apărarea, întrucât dacă nu a fost lămurit scopul pentru care
inculpatul B. I. a predat anumite sume de bani inculpatului U. H. ,
acest fapt este o chestiune de judecată pe fond a cauzei şi nu de procedură
în camera preliminară.
Nici solicitarea inculpatului referitoare la excluderea probelor
administrate până la data de (...) , data intrării în vigoare a noului Cod de
procedură penală, precum şi a celor administrate în perioada (...) şi până
la data de (...) , data începerii urmăririi penale in rem, pe motiv că,
probele nu au fost consemnate într-un proces verbal de acte premergătoare
sau că au fost administrate înafara cadrului legal, nu este întemeiată, iar la
această critică s-a răspuns în motivarea contestaţiei inculpatului U. H.
, sens în care nu se impune revenirea sub acest aspect.
3. Susţinerea inculpatului Petrean I. referitoare la faptul că,
procedura în camera preliminară de la instanţa de fond , a fost inechitabilă ,
pe motiv că, nu i s-au pus la dispoziţie copii după CD-urile cu înregistrarea
convorbirilor telefonice, deşi a solicitat acesta , nu este întemeiată.
La judecata în fond a cauzei, inculpatul poate solicita eliberarea copiilor
după CD-urile de înregistrare a convorbirilor telefonice pentru a putea să le
confrunte cu procesele verbale de redare a acestora, deoarece judecătorul de
cameră preliminară de la instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la
legalitatea administrării probelor de acest tip.
Neîntemeiată este şi solicitarea inculpatului referitoare la excluderea
probelor obţinute ca urmare a constatării tehnico-ştiinţifice, pe motiv că
acest act este, fie un raport de constatare tehnico-ştiinţifică, fie proces verbal
de percheziţie informatică, prezintă vicii de nelegalitate, întrucât lipseşte
data şi perioada întocmirii acestora.
După ridicarea calculatorului de la martorul Ursache Ion la data de 17
martie 2014 şi sigilarea acestuia, la aceeaşi dată s-a solicitat judecătorului
de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel C. încuviinţarea efectuării
percheziţiei asupra calculatorului, cerere admisă prin încheierea penal nr.22
din 17 martie 2014 a Curţii de Apel C. , iar la data de 18 martie 2014 s-a
103
întocmit procesul verbal de percheziţie informatică şi efectuarea copiilor
(clonelor) necesare în vederea efectuării percheziţiei informatice, proces
verbal semnat de procuror, specialistul I.T., precum şi a martorilor asistenţi,
iar ulterior a fost întocmit raportul de constatare tehnico-ştiinţifică de către
specialistul DNA Hossu Cristian, care nu a menţionat data redactării
acestuia, însă toată procedura privind efectuarea percheziţiei informatice a
fost consemnată în procesul verbal din data de 18 martie 2014 semnate de
toate persoanele, care au asistat la această procedură, fiind respectate
dispoziţiile art.168 alin.13 C.p.p., sens în care nu se impune excluderea
probelor obţinute prin acest mijloc de probaţiune.
4. Solicitările inculpatului D. G. referitoare la trimiterea
cauzei în procedura de cameră preliminară de la instanţa de fond sau
soluţionarea contestaţiei de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea
de Apel C. , cu anularea actelor de urmărire penală arătate în memoriul
depus la dosar şi excluderea probelor obţinute în baza acestora , pe motiv că
la data de (...) s-a întocmit procesul verbal de sesizare din oficiu, iar la
data de (...) s-a început urmărirea penală in rem şi ulterior, în cursul
lunii mai 2014 s-a extins urmărirea penală faţă de inculpat şi că în situaţia
în care s-a început urmărirea penală in rem, nu se putea dispune
interceptarea convorbirilor telefonice in personam, nefiind respectate
dispoziţiile art.140 alin.2 C.p.p., nu sunt întemeiate.
Încheierile a căror anulare se solicită pronunţate de judecătorul de
drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel C. , nu sunt supuse căilor de atac,
acestea sunt definitive, încheieri care se află la dosarul de urmărire penală,
unde s-a reţinut şi conţinutul referatului întocmit de procuror prin care s-a
solicitat încuviinţarea administrării probelor presupus a fi nule de către
inculpat.
Nici solicitarea inculpatului referitoare la trimiterea cauzei în
procedura de cameră preliminară de la instanţa de fond nu este întemeiată,
critică la care s-a răspuns la cererea formulată de inculpatul U. H. ,
fără a fi necesar să se revină sub acest aspect.
La fel, s-a răspuns şi la critica referitoare la lipsa de motivare a
încheierii judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond, aspect
asupra căruia nu este necesar să se revină.
5. Susţinerile inculpatului P. V. referitoare la lipsa de
motivare a încheierii judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de
fond, în sensul că acesta nu a răspuns la toate cererile şi excepţiile
inculpatului, că motivarea este lapidară în raport de toate elementele
prezentate de inculpat în apărare, nu sunt întemeiate, aspect la care s-a
răspuns în detaliu mai sus.
Neîntemeiată este şi susţinerea inculpatului referitoare la faptul că,
rechizitoriul nu cuprinde descrierea faptei imputate inculpatului sau
insuficienta descriere, întrucât acuzaţia adusă acestuia nu poate fi analizată
în procedura de cameră preliminară.
Dacă inculpatul este vinovat sau nu de presupusa faptă reţinută în
sarcina sa, va stabili instanţa de fond, după administrarea tuturor probelor
necesare soluţionării cauzei .
Nici critica referitoare la faptul că, în rechizitoriu se reţine ca
modalitate de comitere a infracţiunii acte materiale de promisiune la
infracţiunea de dare de mită, deşi actele de urmărire penală se referă
exclusiv la remiterea unor sume de bani cu titlu de mită, nu poate fi
analizată în această fază procesuală de contestaţia la încheierea
104
judecătorului de cameră preliminară referitoare la începerea judecăţii pe
fond a cauzei.
Modalitatea realizării presupusei fapte reţinute în sarcina inculpatului
prin promisiune sau remitere, la fel, urmează să fie stabilită la judecata în
fond a cauzei şi nu în procedura de cameră preliminară.
La fel, nici critica referitoare la faptul că, procurorul nu a indicat
probele în acuzare privind pe inculpat, nu poate fi verificată în procedura de
cameră preliminară, fiind tot o atribuţie de judecată în fond a cauzei.
De asemenea, în această fază procesuală nu se poate verifica dacă
conţinutul rechizitoriului corespunde cu probele administrate în faza de
urmărire penală, fiind tot o procedură de judecată pe fond a cauzei.
Nici critica referitoare la faptul că, în rechizitoriu nu se descrie
presupusa înţelegere dintre inculpatul P. şi inculpatul U. , care sunt
probele ce susţin acuzarea, iar această lipsă nu ar fi întâmplătoare, deoarece
nu există probe în acest sens, nu poate fi verificată în această fază
procesuală , fiind tot un atribut al judecării pe fond a cauzei, fără să se
impună trimiterea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale pe
motiv de nulitate absolută sau de refacere a rechizitoriului.
Având în vedere că nu se impune trimiterea cauzei în procedura de cameră
preliminară de la instanţa de fond, nici trimiterea cauzei la procuror în
vederea refacerii urmăririi penale sau a actului de trimitere în judecată şi
nici anularea probelor administrate în faza de urmărire penală, pentru
motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.347 alin.2 C.p.p.
urmează să fie respinsă cererea de trimitere a cauzei în procedura de cameră
preliminară la instanţa de fond formulată de inculpatul U. H. D. ,
cerere însuşită de inculpaţii B. I. , P. V. , D. G. R. şi P. I.
şi să fie respinse contestaţiile formulate de inculpaţi împotriva încheierii
penale din 16 octombrie 2014 a judecătorului de cameră preliminară din
cadrul Tribunalului C. .
În baza art.275 alin.2 C.p.p. inculpaţii urmează să plătească
statului suma de câte 350 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
1. Respinge cererea de trimitere a cauzei în procedura de cameră

preliminară la instanţa de fond formulată de inculpatul U. H. D. ,
cerere însuşită de inculpaţii B. I. , P. V. , D. G. R. şi P. I.
.
2. Respinge contestaţiile formulate de inculpaţii U. H. D. , B. I. , P.
V. , D. G. R. ŞI P. I. împotriva încheierii penale din 16
octombrie 2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul
Tribunalului C. .
Obligă pe inculpaţi să plătească statului suma de câte 350 lei
cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică din 15 ianuarie 2015.
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ GREFIER

105
V. G. A. BIA. H.
red.VG/SMD
3 ex./(...)
106

Încheierea Penală Nr. 27/2015

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Încheierea Penală Nr. 27/2015

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 27/2015

DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE, SERVICIUL TERITORIAL C.

S-au luat spre examinare contestaţiile formulate de inculpaţii U.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

Prin încheierea penală din 16 octombrie 2014 a judecătorului de

Trecând peste acest impediment procurorul, dispune trimiterea în

V. Inculpatul P. I. , prin av. S. B. şi Doris A. Şerban, a

1. În ceea ce priveşte solicitarea de constatare a încălcării dispoziţiilor

2. În privinţa solicitării de constatare a neregularităţii actului de

În primul rând, în legătură cu nerespectarea dispoziţiilor legale

a) excepţii invocate de av. Călin Budişan

În primul rând, s-a invocat excepţia nulităţii încheierilor penale nr.

b) excepţii invocate de av. Gae A. Constantin

Se arată faptul că şi în memoriul formulat de acest avocat se invocă

c) excepţii invocate de av. Todea Călin

În primul rând, în legătură cu nulitatea încheierilor de încuviinţare a

PENTRU ACESTE MOTIVE,

1. Respinge cererea de trimitere a cauzei în procedura de cameră

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ GREFIER

S-ar putea să vă placă și