Sunteți pe pagina 1din 10

FACULTATEA DE ŞTIINŢE

SPECIALIZAREA: CHIMIE STRUCTURALĂ ŞI APLICATIVĂ


MASTER, ANUL II

ACUMULATORI
ALCALINI
Cuprins

INTRODUCERE……………………………………………………………………..... 3

1. Acumulatorii alcalini..…….........................................……………………………...….. 4

2. Acumulatorul Ni - Cd………………………………………................……..…………. 7

3. Acumulatorul Ni - Fe…….........................................……………………………...….... 8

CONCLUZII…………………...………………………………………………………….. 10

BIBLIOGRAFIE

2
Pilele electrice (celule galvanice) sunt sisteme ce produc energia electrică din energia
chimică a reacţiilor de oxido-reducere. În pilele electrice electrodul pe care are loc reacţia de
oxidare (de ionizare a metalului) reprezintă anodul, iar cel pe care are loc o reacţia de reducere
este catodul. Când anodul și catodul sunt uniţi printr-un electrolit (în interior) și în exterior, prin
intermediul unui voltmetru electronic, multimetru, acesta măsoară diferenţa
de potenţial dintre cei doi electrozi, numită tensiune electromotoare (t.e.m.). Pilele electrice sunt
prezentate schematic prin lanţuri electrochimice. În lanţul electrochimic o linie verticală
desemnează interfaţa de separare solid (metal) - lichid (soluţie de electrolit), iar două linii verticale
reprezintă interfaţa de separare a două lichide (a două soluţii de electrolit). Lanţul electrochimic al
unei pile este:

Anod ( -) M1/ electrolit 1 (a1) // electrolit 2, (a2)/M2 (+) Catod

Pilele electrice se împart în pile electrice convenţionale și pile electrice neconvenţionale.


Pilele electrice convenţionale sunt: pila Leclanche, acumulatorul cu plumb, acumulatorii alcalini,
care au la bază o tehnologie tridimensională, ce nu implică condiţii speciale și în care reacţia la
descărcare are loc în mediu apos, în condiţii normale de temperatură și presiune. Pilele electrice
neconvenţionale: pila de combustie H2 – O2 care funcţionează în condiţii de temperatură
și presiune ridicate. Acumulatorii sunt dispozitive energetice capabile să stocheze și să furnizeze
energie electrică. Acumulatorii sunt surse de energie electrică utilizaţi în diverse domenii:
electronica,autoturisme,etc.În funcţie de natura electrolitului acumulatorii se clasifică în acumu-
latori acizi (acumulatorul cu Pb) și acumulatori alcalini (Ni-Cd, Fe - Ni, Zn-Ag, etc.)

3
1. Acumulatorii alcalini

În comparaţie cu acumulatorii cu plumb, acumulatorii alcalini au următoarele avantaje: au


o greutate mult mai mică, rezistă la trepidaţii şi la izbituri, nu se defectează în caz de scurtcircuitare
şi nici în cazul unor curenţi mari de încărcare şi de descărcare şi pot rămâne descărcaţi timp
îndelungat. In schimb însă, acumulatorii alcalini sunt mai costisitori decât cei de plumb şi au o
f.e.m. mai mică. In timpul descărcării ei dau cel mult 65% din energia primită în timpul încărcării.
In acumulatorii alcalini, ca electrolit este folosită o soluţie alcalină, (sodă caustică sau potasă
caustică). Pentru aceşti acumulatori se întrebuinţează vase de fier nichelate. Plăcile au forma unor
rame de fier cu cutii plane din fier în foi subţiri, cu mai multe găuri. Aceste cutii sunt umplute cu
masă activă, făcută pentru plăcile pozitive din oxid de nichel şi grafit, iar pentru plăcile negative
din oxizi de cadmiu şi fier. Acumulatorii cu astfel de plăci poartă denumirea de acumulatori cu
cadmiu-nichel. In afară de aceasta, mai există şi acumulatori cu fier şi nichel, la care masa activă
diferă într-o anumită măsură în ceea ce priveşte compoziţia şi nu conţin cadmiu. Acumulatorii de
aceste două tipuri au aproximativ aceleaşi proprietăţi.

De obicei, plăcile pozitive sunt legate de vasul acumulatorului, iar plăcile negative sunt
izolate de vas. Plăcile pozitive sunt puţin mai groase decât cele negative şi sunt nichelate. In fiecare
acumulator există o placă pozitivă în plus faţă de cele negative. Bateriile de acumulatori se aşează
în cutii de lemn unde fiecare element este izolat. In figura 1 este reprezentat un acumulator alcalin.

Figura 1. Acumulator alcalin

4
Elementele de acumulator sunt prevăzute cu dopuri de fier înşurubate ermetic, care apără
electrolitul împotriva influenţei dăunătoare a acidului carbonic din aer. Aceste dopuri sunt
prevăzute cu supape speciale de cauciuc, care servesc pentru ieşirea gazelor. La elementele cu
capacitate mică se întrebuinţează dopuri de cauciuc. Densitatea electrolitului trebuie să fie de
aproximativ 1,2.

Acumulatorii alcalini au o f.e.m. mai mică decât cei cu plumb şi mai puţin constantă.
Valoarea pentru lucru poate fi considerată de 1,25 V. La începutul descărcării, f.e.m. ajunge la 1,4
V, iar când tesiunea scade până la 1 V, trebuie socotită descărcarea ca fiind terminată şi
acumulatorul trebuie încărcat din nou. încărcarea normală a acumulatorilor alcalini durează şase
ore, iar valoarea curentului trebuie să reprezinte 1/4 din capacitatea acumulatorului. De exemplu,
când capacitatea acumulatorului este de 10 Ah, el trebuie încărcat timp de şase ore la un curent de
2,5 A.

Când acumulatorul se descarcă cu un curent mic, plăcile lui devin mai puţin active şi
micşorează capacitatea. De aceea se recomandă ca odată pe lună să se facă o încărcare forţată.
Această încărcare se face timp de 6 ore de la un curent normal, apoi timp de 6 ore de la un curent
reprezentînd jumătate din valoarea normală, după care se face descărcarea normală.

„Fierberea” electrolitului din acumulatorii alcalini se petrece tot timpul cât durează
încărcarea şi de aceea acest fenomen nu poate servi ca un indiciu că încărcarea s-a terminat.
Sfârşitul încărcării se stabileşte după durata încărcării şi după valoarea f.e.m. a fiecărui element.
Trebuie avut în vedere faptul că este mai bine ca un acumulator alcalin să fie supraîncărcat decât
să nu fie încărcat suficient; In timpul încărcării şi timp de 2-3 ore după încărcare, dopurile trebuie
să fie scoase de la acumulatori. Electrolitul din acumulatorii alcalini are o caracteristică : el
formează mici cristale care acoperă pe dinăuntru toţi pereţii vasului şi ies la suprafaţă murdărind
bornele de la plăci. Pentru a evita acest lucru, în fiecare element trebuie adăugate cîteva picături
de ulei de vaselină şi unse cu vaselină toate piesele de pe capacul superior.

Este necesar ca electrolitul să fie schimbat odată la şase luni. Când acumulatorii alcalini
funcţionează la temperaturi joase sau înalte, pierd mult din capacitate. Pentru a micşora această
pierdere a capacităţii pe timpul verii şi în general la o temperatură de peste +10°, se va utiliza ca
electrolit o soluţie de sodă caustică cu o densitate de 1,18. Se mai poate folosi şi o soluţie de potasă

5
caustică cu o densitate de 1,17. In timpul marilor călduri se recomandă ca încărcarea să se facă
seara sau noaptea. Electrolitul preparat iarna din sodă caustică la o temperatură sub 0° nu este
recomandabil. Trebuie folosită potasa caustică, iar la o temperatură sub -10°, densitatea acestuia
trebuie să fie de 1,3. Trebuie avut în vedere că soda caustică, ca şi acidul poate provoca arsuri şi
distruge îmbrăcămintea. Pentru neutralizarea ei trebuie avut la îndemână o soluţie de acid boric,
sau acid acetic.

Industria U.R.S.S. fabrică acumulatori alcalini de două tipuri: de tip HKH, ceea ce
înseamnă „acumulator de încălzire de cadmiu-nichel” şi de tip AKH, adică „anodici cu cadmiu-
nichel”. Acumulatorii de primul tip sunt fabricaţi cu elemente separate, de câte 10, 22, 45, 60 şi
100 Ah, precum şi cu baterii de aceeaşi capacitate şi cu un număr diferit de elemente. In notările
acestor acumulatori, înaintea literelor HKH este indicat numărul elementelor din baterie, iar la
sfârşitul notării, capacitatea. De exemplu notarea 4HKH—60 înseamnă: „baterie cu patru
elemente, cu o capacitate de 60 Ah”.

Acumulatorii anodici se fabrică numai de tip AKH— 2,25 cu o capacitate de 2,25 Ah, în
formă de elemente separate şi pentru baterie de 40 V din 32 elemente, sau de 80 V din 64 elemente.
In ultimul timp se fabrică acumulatori cu fero-nichel, unde în loc de literele KH, figurează în notări
literele XKH. [1]

Electrolitul utilizat în acumulatorii alcalini este hidroxidul de potasiu. Două tipuri de


acumulatori alcalini sunt cu precădere utilizaţi: acumulatorul fier - nichel (T.A. Edison, 1901)
şi acumulatorul cadmiu - nichel (W. Jungner, 1899).[2]

În acumulatoarele alcaline, conductibilitatea internă este asigurată de ionul OH- , ion care
are mobilitate mult mai mare decât H+ ; de aceea, aceste acumulatoare au rezistenţa interna mai
mare decât acumulatorul cu Pb, fapt datorita căruia ele nu pot debita curenţi a căror intensitate să
permită alimentarea electromotoarelor de pornire a motoarelor termice de la vehicule rutiere cu
motoare mai mari decât cele de la motorete. [3]

6
2. Acumulatorul Ni – Cd

Cel mai reprezentativ acumulator alcalin este acumulatorul Ni-Cd . Se fabrica în mai multe
variante de electrozi: tubulari, casetati, sinterizati. Electrozii sinterizati reprezinta un stadiu avansat
si de actualitate în tehnologia acestui acumulator si prin ei s-a putut diversifica, capacitiv, de la
microelemente de 0,05 Ah pâna la sute de Ah.

La baza acestui sistem alcalin sta urmatorul sistem electrochimic:

(-)Cd / KOH / NiOOH(+)

Procesele care au loc la cei doi electrozi sunt :

La anod (-) Cd + 2HO- decarcare Cd(OH)2 +2e- încarcare

La catod (+) 2NiOOH + 2H2O descarcare 2Ni(OH)2+2OH- încarcare

Reactia globala pe celula este:

Cd+2NiOOH+2H2O descarcare Cd(OH)2+2Ni(OH)2 încarcare

Parametrii caracteristici ai acumulatorului Ni-Cd sunt tensiunea, rezistenta interna,


capacitatea si autodescarcarea. Acest acumulator se realizează capsulat, electrolitul aflându-se
stocat într-un material microporos ceramic. Pentru ca aceste acumulatoare să nu explodeze, este
necesar ca încărcarea lor să fie efectuată cu curenţi mici.

Tensiunea în ciruit deschis este de aproximativ 1,3V/element, în stare complet încarcata si,
practic, nu depinde de densitatea electrolitului pentru temperaturi normale de lucru. La temperaturi
joase, influenta densitatii se resimte puternic. Temperatura influenteaza în mai mica masura
valoarea tensiunii.

La acumulatorul Ni-Cd si la cele alcaline în general, rezistenta interna se modifica


mai putin cu starea de încarcare datorita faptului ca electrolitul participa în foarte mica masura,
practic în cantitate neglijabila, la reactia de conversie, încât el în procesul de descarcare nu
afecteaza rezistenta interna . La încarcare, tensiunea creste cu valoarea caderii de tensiune pe
rezistenta interna si cu atât mai mult cu cât temperatura de încarcare este mai joasa ( U=E+”U).

7
La acumulatoarele Ni-Cd, la descarcare, tensiunea are o valoare initiala , o valoare medie si o
valoare finala, marimi ce depind de regimul de descarcare. [2]

Figura 3. Acumulator Ni – Cd [4]

3. Acumulatorul Ni – Fe

Acest acumulator este simbolizat: (-) Fe | KOH | Ni2O3 . 3H2O . Ni (+)

Reacţiile care au loc la electrozi sunt: - la catod: Ni2O3 + 2e- + 4OH-  Ni(OH)2

- la anod: Fe - 2e- + 2OH-  Fe(OH)2

Reacţia totală este următoarea:

Ni2O3 . 3H2O + Fe + KOH 2Ni(OH)2 + Fe(OH)2 + KOH

8
Un dezavantaj al acumulatorului Ni-Fe este autodescărcarea care apare din cauză că
potenţialul electrodului de Fe, în mediu alcalin, este mai negativ decât potenţialul electrodului de
hidrogen. De aceea, electrodul de Fe se dizolvă spontan în mediul alcalin conform reacţiilor:
Fe + 2H+  Fe2+ + H2
Fe +1/2O2 + H2O  Fe(OH)2 [3]

Figura 2. Acumulator Ni – Fe [5]

9
CONCLUZII

Acumulatorii sunt dispozitive energetice capabile să stocheze și să furnizeze energie


electrică. Acumulatorii sunt surse de energie electrică utilizaţi în diverse domenii:
electronica,autoturisme,etc.În funcţie de natura electrolitului acumulatorii se clasifică în acumu-
latori acizi (acumulatorul cu Pb) și acumulatori alcalini (Ni-Cd, Fe - Ni, Zn-Ag, etc.)

Acumulatoarele alcaline au o gama larga de utilizare în practica. Ele prezinta o serie de


avantaje în comparatie cu acumulatoarele cu plumb precum capacitate specifica mai ridicata durata
de lucru mai mare (800+1500 cicluri de încarcare), portabilitate, rezistenta la socuri mecanice si
la descarcari totale. Trebuiesc mentionate si dezavantajele, printre care: o tensiune mai mica la
borne(1,35-1,65 V),randamente mai mici si pret de cost mai ridicat.

Electrolitul utilizat în acumulatorii alcalini este hidroxidul de potasiu. Două tipuri de


acumulatori alcalini sunt cu precădere utilizaţi: acumulatorul fier - nichel (T.A. Edison, 1901)
şi acumulatorul cadmiu - nichel (W. Jungner, 1899).

În acumulatoarele alcaline, conductibilitatea internă este asigurată de ionul OH- , ion care
are mobilitate mult mai mare decât H+ ; de aceea, aceste acumulatoare au rezistenţa interna mai
mare decât acumulatorul cu Pb.

10