Faсultatеa Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor

Unіvеrsіtatеa de Vest Timişoara

Disparitaţile regionale în România.

Regiunea de dezvoltare Nord-Est

Profеsor Сoordonator
Maria Oţil
Absolvеnt
Ana Maria Godescu

2015
 Cuprins
Introducere

Cap. 1 Consideraţii teoretice si metodologice

1.1 Contextul regional al dezvoltării economice

1.2 Definiţia dezvoltării regionale
1.3 Metodele de dezvoltare şi definiţia regiunii
1.4 Teorii de dezvoltare regională
1.5 Indicatori de măsurare a disparităţilor regionale
1.6 Convergenţa şi divergenţa nivelului de dezvoltare între regiuni
1.7 Cadrul instituţional al dezvoltării regionale în România

Cap. 2 Disparităţile existente la nivelul regiunii de dezvoltare Nord-Est

2.1 Disparităţi privind capitalul natural şi antropic

2.2 Disparităţi de ordin demografic
2.3 Disparităţi de ordin economic
2.4 Disparităţi de ordin ordin social
2.5 Disparităţi urban-rural

Concluzii

Bibliografie
 1 Cap. 1 Consideraţii teoretice si metodologice

1.1 Contextul regional al dezvoltării economice

Majoritatea ţărilor lumii nu au cunoscut în decursul istoriei lor o dezvoltare

economică uniformă din punct de vedere geografic. Anumite părţi din teritoriile

naţionale au înregistrat o anumită întârziere în raport cu dezvoltarea generală , estul

Germaniei, sudul Italiei, vestul Irlandei sau estul Poloniei fiind numai câteva exemple

din Europa. În acelaşi timp, există şi regiuni care se află în declin economic în raport

cu restul ţării, declin generat de unele schimbări ale condiţiilor economice , cum este,

de exemplu, cazul unor regiunii din Marea Britanie.

În anumite ţări creşterea economică puternică a avut tendinţa de a se concentra

în anumite zone ale ţării şi de a lăsa celelalte zone într-o stare de subdezvoltare
relativă. În altele, regiunile relativ slab populate sau cu producţie concentrată în
sectoarele primare nu au putut să menţină dezvoltarea economică sau infrastructura
socială la un nivel satisfăcător.

În general, teoriile de dezvoltare economică au acordat o atenţie mai mare

considerentelor macroeconomice, minimizând sau neluând în calcul într-un mod

serios importanţa regiunii, definită ca un sistem de bunuri şi servicii relaţionale în

procesul de dezvoltare economică.

Fenomenele macroeconomice nu explică singure procesul dezvoltării la nivelul

unei ţări, dezvoltarea în orice ţară fiind caracterizată prin diferenţe de intensitate de la

un loc la altul, de la o regiune la alta, de la un oraş la altul. Cu alte cuvinte, creşterea

economică are expresie spaţială.

1
 Intensificarea globalizării aduce în prim plan din ce în ce mai mult rolul
regiunilor în dezvoltarea economică, acestea fiind considerate elemente active şi

cauzale ale dezvoltării economice. Acestea sunt considerate locuri în care sunt

concentrate cele mai avansate forme de dezvoltare economică şi inovare.

1.2 Definiţia dezvoltării regionale

Conceptul de dezvoltare regională, provine din cel de dezvoltare economică,

luând în considerare aspectele teritoriale, zonale sau locale ale acestei dezvoltări.

După unii autori, dezvoltarea regională se referă la capacitatea regiunilor de a

produce şi de a vinde bunuri şi servicii şi prin urmare capacitatea populaţiei de a câştiga
venituri. Disparităţile de dezvoltare regională se referă la diferenţele dintre regiuni în

capacitatea acestora de a furniza oportunităţi de a câştiga venituri pentru locuitorii săi.

După alţi autori, dezvoltarea regională presupune utilizarea resurselor, în primul

rând a celor locale, dar şi a celor atrase din mediul naţional şi internaţional, pentru

creşterea competitivităţii generale a teritoriului, creşterea gradului de adaptabilitate a

componentelor de producţie şi funcţionale la necesităţile de ajustare structurală pentru
satisfacerea nevoilor regionale şi naţionale şi, în ultimă instanţă, din perspectivă

macroeconomică, pentru reducerea decalajelor între diferitele componente din structura

spaţiului economic naţional.

În literatura de specialitate sunt utilizaţi mai mulţi termeni legaţi de diferenţele de

dezvoltare dintre regiuni. Cel mai folosit termen este cel de „disparitate regională”, dar
pe lângă acesta se mai foloseşte şi termenii de „decalaje de dezvoltare” sau „inegalităţi
regionale”. Se consideră că inegalităţile se transformă în disparităţi atunci când acestea

depăşesc amplitudinea de 30% .

2
 În linii mari obiectivele politicii regionale pot fi reduse la două: maximizarea
creşterii economice la nivel naţional, numit “eficienţă” şi reducerea disparităţilor

interregionale, numita “echitate”.

Conflictul dintre eficienţă şi echitate interregională constituie una dintre cele mai
importante dileme în dezvoltarea regională.

Unii cercetători consideră că din moment ce disparităţile în nivelul de dezvoltare

dintre diferite regiuni apar pe măsură ce economia se dezvoltă, adica înregistrează

creşteri economice înalte, altfel spus, factorii care au contribuit la creşterea disparităţilor

regionale sunt cei care au condus şi la o rapidă creştere economică , nu ar mai trebui să

ne preocupe nivelul inegalităţilor. Aceste disparităţi pot fi practic preţul care trebuie

plătit pentru ca o ţară să se dezvolte.

Făcând abstracţie de aceste considerente, sunt câteva elemente de care ar trebui

să se ţină cont în această dilemă. Poate cel mai bun argument în dezvoltarea unei politici
de reducere a disparităţilor regionale îl constituie faptul că oamenilor le pasă de
inegalităţi. Majoritatea culturilor şi religiilor lumii au prevăzute prevederi referitoare la

inegalităţi.

Pe de altă parte, se consideră că disparităţile socio-economice între regiuni

afectează şi se vor transforma în inegalităţi privind oportunităţile generaţiei viitoare ,

altfel spus inegalităţile se reproduc de-a lungul timpului.

În al treilea rând, inegalitatea poate avea efecte negative asupra investiţiilor

productive şi în special asupra capitalului uman. Este recunoscut faptul că capacitatea

diferită de a investi în capitalul uman şi cel fizic are consecinţe asupra gradului de
disparitate a veniturilor. Cu alte cuvinte, cu cât disparităţile sunt mai mari, cu atât

creşterea economică afectează populaţia mai săracă. Pe de altă parte, disparităţile

regionale generează o serie de efecte care determină întârzierea sau frânarea creşterii

3
economice, pot constitui factor de inflaţie, atrag costuri ridicate de susţinere a

dezvoltării în regiunile dezvoltate.

Nu în ultimul rând, există şi un argument de ordin politic, inegalităţile de

dezvoltare, mai ales atunci când se suprapun şi corespund şi cu diviziuni etnice şi

religioase constituie o sursă de instabilitate socială şi politică care afectează dezvoltarea
durabilă.

1.3 Metodele de dezvoltare şi definiţia regiunii

Regiunea reprezintă o parte dintr-un teritoriu care este delimitată după anumite
criterii care are o anumită omogenitate şi care se particularizează în raport cu spaţiul
economic naţional. Din punct de vedere politic, termenul de regiune este utilizat

uneori şi în context transnaţional.

Regiunea constituie unul dintre conceptele fundamentale ale geografiei, care

defineşte entităţi spaţiale caracterizate prin elemente geografice omogene care le
conferă unitate, distingându-se astfel de spaţiile adiacente înconjurătoare.

Regiunile naturale sunt considerate entităţi mezo-spaţiale definite de către

caracteristicile fizice: sol, vegetaţie, climă etc. Alte concepte în legătură cu regiunea

au fost cele referitoare la regiuni istorice şi regiuni culturale.

Dimensiunea funcţională a căpătat importanţă odată cu W. Christaler şi A.

Losch , care văd regiunea ca fiind un sistem ierarhizat de locuri centrale sau oraşe .
Fiecare regiune dispune de un număr mai mic de oraşe mari şi un număr mai mare de
oraşe mici, în funcţie de diversitatea şi serviciile oferite de fiecare în parte . Se
presupune că oraşele mici importă bunuri şi servicii de la oraşele aflate pe treapta
superioară a ierarhiei urbane.

4
 Dupa anul 2000, au aparut teoreticeni care consideră că componenta cea mai

importantă în definirea regiunii este similaritatea. Această similaritate este privită fie

după principiul omogenităţii, concept dezvoltat de către geografi în secolul al XIX-

lea, similarităţi dintre locuri, fie după principiul funcţional, dezvoltate de către

geografi şi economişti, similaritatea fiind văzută prin anumite relaţii dintre diferitele

locuri care formează regiunea.

Ceea ce trebuie menţionat este că există o rară corespondenţă între limitele

regiunilor rezultate pe baza informaţiilor statistice şi limitele administrative şi politice
ale acestora. De cele mai multe ori planificatorii sunt în situaţia de a elabora o

strategie de dezvoltare regională care, din cauza acestui aspect, rareori corespunde

problemelor regionale.

Pe de altă parte, deşi definiţiile şi delimitările care iau în calcul criteriile

funcţionale economice sunt mult mai precise şi mai utile, imposibilitatea adunării de

date comparabile şi faptul că limitele sunt dinamice, putându-se schimba de-a lungul

timpului, constituie impedimente în utilizarea lor în practică.

1.4 Teorii de dezvoltare regională

Teoriile de dezvoltare regională elaborate de-a lungul timpului vin dinspre mai
multe discipline: economie, geografie, planificare şi administraţie publică. Fiecare
dintre aceste teorii contribuie la înţelegerea surselor dezvoltării economice inegale la
nivel regional, naţional sau internaţional, dar niciuna nu poate explica în întregime

cauzele dezvoltării inegale.

Fără a avea o abordare exhaustivă, în cele ce urmează vom încerca să sintetizăm

principalele teorii de dezvoltare regională dezvoltate de-a lungul timpului.

Teoria Tendinţe pe termen lung Mecanismul dezvoltări

regionale

5
Teoriile neoclasice ale
creşterii
Teoria bazei de export
Teoria cauzalităţii
cumulative
Teoria polilor de creştere
Teoria polilor de creştere
Teoriile creşterii
economice endogene
Noua economie
geografică
Teoriile instituţionaliste
Tabel 1.1 Prelucrare proprie după Benedek
Convergenţă Mobilitatea factorilor de
producţie tari (capital,
tehnologie, forţă de
muncă)
Convergenţă Investiţii în activităţi de
export
Creşterea cererii externe
Divergenţă Economiii de aglomeraţie
în regiunile
industrializate iniţial
Divergenţă Industrii stimulatoare,
motrice în zonele urbane
Difuzarea dezvoltării
economice în zona de
influenţă
Divergenţă Industrii stimulatoare,
motrice în zonele urbane
Difuzarea dezvoltării
economice în zona de
influenţă
Divergenţă Progres tehnologic
Învestiţii în capitalul
uman
Efecte de învăţare
Divergenţă Aglomerarea activităţilor
industriale, determinată
de economia de scară,
costuri de transport şi
cerere
Mobilitatea forţei de
muncă din industrie
- Instituţiile politice
(constituţie, structura de
guvernământ),
economice (drepturi de
proprietate etc.) şi
sociale influenţează
creşterea economică
6
1.5 Indicatori de măsurare a disparităţilor regionale

Una dintre problemele centrale referitoare la dezvoltarea regională o constituie

indicatorii de măsurare a acesteia. Cei mai utilizaţi sunt: outputul total al regiunii

(măsurat în producţia totală – brută a unei regiuni, produsul intern brut al regiunii,

produsul intern net al regiunii, etc), outputul pe persoană ocupată, outputul pe locuitor.

Utilizarea unuia sau altuia dintre aceşti indicatori de măsurare a dinamicii

dezvoltării regionale este foarte importantă pentru că, pe de-o parte alegerea trebuie fie

în concordanţă cu scopul măsurării, iar pe de altă parte aceasta determină formularea

unor concluzii diferite la situaţia reală a disparităţilor regionale.

Spre exemplu, outputul total este utilizat ca indicator ce semnifică capacitatea

productivă a unei regiuni, outputul pe persoană ocupată este un indicator care se referă

la productivitatea regiunii ce determină competitivitatea unei regiuni, iar outputul per

capita indică bunăstarea economică a unei regiuni. Se poate spune astfel că nu există un

indicator ideal, general acceptat ca fiind cel mai bun, fiecare dintre aceştia fiind util în

funcţie de scopul măsurării.

Produsul intern brut per locuitor (PIB/locuitor) este indicatorul cel mai utilizat în
măsurarea nivelurile de dezvoltare dintre regiuni, fiind folosit de Uniunea Europeană

pentru a măsura disparităţile de dezvoltare dintre regiuni, inclusiv pentru alocările

financiare orientative între regiunile sale în privinţa politicii de coeziune.

O serie de autori consideră că şi alţi indicatori ar trebui luaţi în considerare în

măsurarea disparităţilor de dezvoltare regională, condiţiile de viaţă şi facilităţile
existente având o foarte mare importanţă în ceea ce priveşte bunăstarea locuitorilor unei
regiuni.

Folosirea unor indicatori arbitrari sau doar a anumitor indicatori este un demers
care influenţează elaborarea politicii de dezvoltare regională şi poate exacerba sau
7
micşora cerinţa pentru echitate spaţială. De aceea este foarte important ca orice politică
privind dezvoltarea regională sa acopere intr-un mod cât mai complet şi profesionist
îintreaga problematică a regiunilor, chiar dacă acest demers este dificil datorită

disparităţilor existente.

1.6 Convergenţa şi divergenţa nivelului de dezvoltare între regiuni

O problemă mult dezbătută în legătură cu dezvoltarea regională se referă la

perspectiva pe termen mediu şi lung a evoluţiei disparităţilor de dezvoltare dintre
regiuni.

În general, teoriile de dezvoltare regională susţin fie convergenţa nivelului de

dezvoltare, adică nivelul de dezvoltare dintre regiunile unei ţări/dintre ţări/regiuni pe

glob este tranzitoriu şi provine din diferenţa cu care se propagă procesele de ajustare
(ex. teoriile care susţin acest lucru – teoria comerţului internaţional, teoria migraţiilor,

creşterii regionale), fie divergenţa nivelului de dezvoltare dintre regiuni: nivelul de

dezvoltare dintre diferite regiuni creşte, convergenţa fiind imposibilă (teoria polilor de

creştere, a cauzalităţii cumulative, teoria centru-periferie, etc.).

În literatura de specialitate se foloseşte mai multe noţiuni legate de convergenţă .

Astfel vorbim de „convergenţă sigma” care se referă la convergenţa unui grup omogen
de ţări şi „convergenţa beta” care exprimă convergenţa privind venitul per locuitor la
nivel mondial.

Unii autori consideră că convergenţa între regiunile aceluiaşi stat sunt mult mai
probabile decât convergenţa la nivel mondial.

Disparităţile în nivelul de dezvoltare între regiuni apar şi sunt de obicei mai

pronunţate în faza de început sau intermediară a dezvoltării economice a unei ţări. Asta

pentru că activitatea economică nu se localizează dispersat, ci doar în anumite puncte şi

regiuni care dispun de avantaje competitive: resurse, acces la pieţe, proximitatea faţă de

8
centrele politice şi administrative, etc. Un ritm susţinut de creştere economică a ţării va

conduce la un maxim al nivelului de disparitate dintre regiuni, după care aceste

disparităţi scad.

1.7 Cadrul instituţional al dezvoltării regionale în România

Politica de dezvoltare regională este un concept relativ nou pentru România .

Începând cu cu 1998, ţara a fost structurată în 8 regiuni de dezvoltare (nivel NUTS II) ,

grupând cele 41 judeţe existente şi Municipiul Bucureşti.

Legea nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională în România stabileşte

obiectivele, cadrul instituţional, competenţele şi instrumentele specifice necesare

promovării politicii de dezvoltare regională. În baza acestei legi s-au constituit, la

sfârşitul anului 1998, prin asocierea liber consimţită a judeţelor şi a Municipiului

Bucureşti, 8 Regiuni de Dezvoltare corespunzătoare nivelului statistic NUTS II .

Stabilite pe o bază voluntară, ele nu au statut de unităţi administrative. Aceste Regiuni

reprezintă unităţi teritoriale suficient de mari pentru a constitui o bună bază pentru
elaborarea şi implementarea strategiilor de dezvoltare regionale, permiţând utilizarea

eficientă a resurselor financiare şi umane.

Legea 151/1998 este în curs de analiză şi revizuire, pentru îndeplinirea

angajamentelor asumate prin Documentul de poziţie pentru capitolul 21 şi pregătirea
cadrului adecvat pentru elaborarea şi implementarea politicii regionale în România,

incluzând planificarea, programarea şi implementarea Fondurilor Structurale.

Ministerul Integrării Europene (MIE), prin Direcţia Generală pentru Politici şi

Programe de Dezvoltare Regională răspunde de elaborarea şi implementarea politicii de
dezvoltare regională, coordonând toate activităţile de planificare, programare,

implementare. În procesul de integrare europeană, MIE este negociator naţional în

relaţia Comisia Europeană pentru capitolul 21, Politica Regională şi Coordonarea

9
Instrumentelor Structurale, scop în care iniţiază şi elaborează, în cooperare cu

ministerele şi instituţiile relevante, propuneri pentru legislaţia în domeniul dezvoltării

regionale. MIE este responsabil totodată de construcţia instituţională pentru dezvoltarea

regională şi de implementarea fondurilor Structurale.

Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regională (CNDR) este autoritatea

deliberativă pentru politica şi programele de dezvoltare regională, avizând documente
importante pentru dezvoltarea regională cum sunt Planul Naţional de Dezvoltare şi
Strategia Naţională de Dezvoltare Regională. CNDR este prezidat de Ministrul
Integrării Europene şi este alcătuit din preşedinţii şi vicepreşedinţii celor opt Consilii de
Dezvoltare Regională şi la paritate, secretari de stat din ministerele implicate în

dezvoltarea regională.

CDR este alcătuit din preşedinţii Consiliilor Judeţene şi câte un reprezentant al

Consiliilor locale municipale, orăşeneşti, comunale ale fiecărui judeţ component al

Regiunii. CDR coordonează Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) care activează în

fiecare Regiune de Dezvoltare.

Agenţiile de Dezvoltare Regională existente în fiecare regiune de dezvoltare

reprezintă organismul executiv al CDR. ADR-urile sunt organizaţii non-

guvernamentale, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care acţionează în

domeniul specific al dezvoltării regionale. ADR–urile sunt partenerii Ministerului

Integrării Europene, responsabili cu elaborarea Planurilor de Dezvoltare Regională.

10
 Fig. 1.1 Regiunile de dezvoltare din România

Dezvoltarea regională a făcut necesară implementarea unui sistem statistic de

nivel NUTSII în nomenclatorul EUROSTAT pentru analiza şi monitorizarea
disparităţilor în dezvoltarea regională care este încă în proces de îmbunătăţire . În
fiecare din cele 8 Regiuni de Dezvoltare au fost înfiinţate 8 Direcţii Generale de
Statistică Regională, pentru facilitarea procesului de analiză a dezvoltării regionale din

ţara noastră.

11
12