Cap.

GREŞELI ÎN ALIMENTAŢIE

FOLOSIREA EXCLUSIVĂ ŞI ABUZIVĂ A PÂINII ALBE

Grâul este un aliment important pentru hrana omului, uşor de digerat, bogat în
proteine, enzime, fermenţi, vitamine şi minerale. Cu toate acestea, consecinţele
nutriţionale care au decurs din introducerea tehnologiei de obţinere a făinii albe
(începând din anul 1870) sunt de natură îngrijorătoare, fiind insuficient cunoscute şi
înţelese. Încă din secolul al XVIII-lea au fost constatate avantajele folosirii pâinii
negre în detrimentul celei albe. În ciuda acestui fapt, consumul de pâine albă a luat
proporţii, de-a lungul timpului observându-se că această tendinţă de exagerare poate fi
pusă în legătură cu diverse patogenii. Astăzi, superioritatea pâinii negre – din punct de
vedere calitativ – constituie un fapt demonstrat. Acest produs de panificaţie conţine o
parte din tărâţe, celuloză, vitamine, săruri minerale şi un aport caloric redus. Pâinea
albă, în general, conţine de trei ori mai puţine vitamine şi oligoelemente decât cea
integrală, iar magneziu, calciu şi fosfor de cinci ori mai puţin. Astfel, valoarea
nutritivă este mai scăzută, deoarece nu se reţine decât o parte din bobul de grâu (circa
50%), iar în partea albă a făinii rămân cele mai sărăcăcioase elemente nutritive.
După procesul tehnologic de măcinare a grâului, făina albă mai conţine:
vitamina B1 – 23%, riboflavină – 20%, nicotinamidă – 19%, piridoxină – 29%, acid
pantotenic – 50%, acid folic – 33% şi vitamina E – 14%. De asemenea, şi procentul de
minerale scade semnificativ: crom – 13%, mangan – 9%, fier – 19%, cobalt – 13%,
cupru – 10–20%, zinc – 17%, molibden – 50% şi magneziu – 17%. În acelaşi timp,
conţinutul de fibre este scăzut, autorii fiind unanim de acord că fibrele au o importanţă
profilactică şi nutritivă deosebită. Pe de altă parte, absenţa fibrelor celulozice
dăunează organismului uman, datorită creşterii colesterolului.
În contraindicarea folosirii exclusive a pâinii albe vine şi următorul argument:
acest produs de panificaţie conţine aditivi chimici, iar uneori vitamine (medicamente)
adăugate în scopul compensării pierderilor. Această practică contravine principiilor
medicinii naturiste, deoarece valoarea nutritivă a vitaminelor de sinteză nu se ridică la
nivelul vitaminelor biodisponibile, dizolvate în mod natural în bobul de grâu. Mai
mult decât atât, aditivii prezintă un grad ridicat de risc şi incertitudine în ceea ce
priveşte reacţiile adverse, pe care le pot induce în timp.
Cu cât făina din care se fabrică pâinea este mai albă la culoare, respectiv cu cât
gradul de extracţie este mai mic, cu atât deficitul aminoacidic al proteinelor din grâu
se accentuează (60). În consecinţă, aminoacizii esenţiali, inclusiv cei din bobul de
grâu, nu pot fi sintetizaţi de organism. Ori, prin extracţia făinii albe, aceştia sunt
îndepărtaţi, lipsind organismul uman de cele mai valoroase elemente plastice.
Anumite studii dovedesc modul în care diferenţele dintre făinele cu diverse grade de
extracţie se regăsesc în pâine. Astfel, 300 g de pâine albă conferă numai 15 % din
necesarul zilnic de tiamină, în vreme ce aceeaşi cantitate de pâine din făină
intermediară are un aport de 25% tiamină, iar făina integrală contribuie cu 40% (60).
În aceeaşi notă mai putem afirma că proteinele din făina albă au o valoare biologică
redusă. Făina albă mai este incriminată şi în patogenia cariilor (24), precum şi în
favorizarea constipaţiei, ca o consecinţă majoră a lipsei de glucoză.

1
 ZAHĂRUL

Este un aliment obţinut printr-un grad înalt de rafinare, conţinând 99,8%

zaharoză. Mulţi autori atrag atenţia asupra efectelor nocive ale acestui produs şi îl
consideră responsabil, în mare parte, pentru patologia umană a ultimului secol.

Dezavantajele folosirii zahărului

În primul rând, este lipsit complet de trofine şi conţine numeroşi aditivi chimici.
Apoi, prin procesul de rafinare, zahărul pierde mineralele şi vitaminele, iar pentru a fi
metabolizat, sustrage aceste elemente din organismul uman (30). În concluzie, zahărul
nu numai că nu aduce, dar chiar spoliază organismul de elemente nutritive.

Efectele negative ale consumului de zahăr

Excesul de zahăr stimulează până la epuizare producţia de insulină a

pancreasului, favorizând apariţia diabetului. Mai pe înţelesul tuturor, zahărul are
asupra pancreasului un efect de biciuire. Statistic vorbind, se poate dovedi în mod cert
că epoca modernă – în care diabetul s-a răspândit ca un flagel – se suprapune epocii
descoperirii şi folosirii extensive a zahărului. Consumul excesiv de zahăr duce şi la
sporirea cazurilor cu dislipidemii (60). Altfel spus, consumul acestui produs
alimentar tulbură metabolismul grăsimilor. În final, abuzul de zahăr şi creşterea
grăsimilor în sânge măresc riscul bolilor cardiovasculare.
Un alt motiv pentru care ar trebui să consumăm foarte puţin zahăr sau deloc este
faptul că acest aliment duce la creşterea morbidităţii cardio-vasculare. Să nu uităm că
bolile cardiovasculare reprezintă prima cauză de mortalitate în patologia generală
(60). Alte riscuri la care se expun consumatorii de zahăr costau în: creşterea frecvenţei
cariilor (24), riscul de poluare microbian, sporirea numărului de cazuri cu rectocolită
ulcerohemoragică şi maladia Crohn (16), favorizarea obezităţii, iar în această ultimă
situaţie putem asista la un cumul de factori de risc: obezitate, diabet, dislipidemii (60).

ADITIVII

În Monitorul Oficial al României, Anul XI, nr. 268/1999, pag. 13, aditivii sunt
definiţi drept: Substanţe care se folosesc la prepararea unor produse în scopul
ameliorării calităţii acestora sau pentru a permite aplicarea unor tehnologii avansate
de prelucrare.
Din păcate, definiţia oficială nu este suficient de clară, deoarece nu se specifică
despre ce fel de substanţe e vorba, de ce trebuie ameliorată calitatea unor produse şi
despre ce fel de calitate e vorba – organoleptică sau nutritivă?
În ultimii ani, mai multe şcoli de medicină şi asociaţii de protecţie a
consumatorului din lume au demonstrat nocivitatea E-urilor. David Stout a susţinut,
într-un studiu făcut public în septembrie 1999: "Deşi SUA au aprobat cele mai sigure
suplimente nutritive din lume, circa 76 de milioane de americani suferă intoxicaţii
alimentare şi circa 5.000 dintre aceştia îşi pierd anual viaţa" (50).
Un principiu străvechi, confirmat şi de ştiinţa modernă, spune că "nimic nu este
mai periculos decât administrarea unei substanţe, timp îndelungat şi în mod repetat".
Altfel spus, toate substanţele nealimentare, adică aditivii, medicamentele, noxele
chimice profesionale, poluanţii de mediu şi chiar plantele medicinale, intră sub
incidenţa acestei axiome biologice. Consumarea lor un timp îndelungat şi în mod
repetat induce diferite sindroame.
În numai patru ani (1998-2002), în ţara noastră au fost introduşi peste 70 de
aditivi şi au fost interzişi doar 13. Dar ce este mai regretabil, mulţi dintre aditivii
acceptaţi de autorităţile române au fost catalogaţi drept toxici în alte ţări civilizate, iar
alţii netoxici au fost respinşi.
2
 O metodă în vogă prin care unii producători derutează cumpărătorii, falsificând
informaţia, este aceea de a nu menţiona pe ambalaj indicativul exact al aditivilor
folosiţi. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi alte organisme de
control ale statului au depistat în repetate rânduri că, în locul unui astfel de număr de
cod, s-a trecut pe ambalaj cuvântul afânători, în locul denumirii chimice s-a folosit
sintagma arome identic naturale, iar ca să nu se mai menţioneze conţinutul de benzoat
de sodiu, salicilat, sorbat etc. a fost inscripţionată noţiunea de conservanţi.
Spre exemplificare, compoziţia reală a unei supe instant constă în: amidon
modificat, sare, pudră de tomate, sodium citrat, sodium diacetat, sirop de glucoză, ulei
hidrogenat, pudră de ceapă, guar gum, sodium ribonucleotide, proteină hidrolizată
vegetală, anti caking agents, yeats extracts, adipic acid, caseinat, chinolină,
carmoizină, emulsionanţi (disodium monofosfat, gliceril minostearat, sodium
polifosfat), condimente, arome, îndulcitori artificiali şi antioxidanţi.

Clinica de oncopediatrie din Dusseldorf a lansat o listă cu E-uri cancerigene şi

potenţial toxice, recomandând evitarea acestora (65). Menţionăm câteva:

Cele mai periculoase adaosuri cancerigene: E 330 (acid citric/sare de lămâie)

din unele băuturi răcoritoare şi dulciuri, amestecuri de condimente pentru
semipreparate cum sunt conservele de ciuperci, racii, pastele de tomate, sucurile de
roşii, compoturile, muştarul sau brânzeturile; E 621 (glutamat de sodiu), folosit în
sosuri şi supe concentrate, a fost interzis în Europa occidentală.
Adaosuri foarte cancerigene: E 211, E 131, E 142, E 213, E 214, E 215, E
217, E 239, E 123 – toate au fost deja interzise în ţările ex-URSS.
Adaosuri periculoase: coloranţii alimentari E110 (galben), E 124 (roşu
ponceau), E 102 (tartrazină), E 120 (acid carminic).
Substanţe de evitat: E 102, E 123, E 110 din bomboane şi cremă de frişcă.
Adaosuri potenţial toxice care duc la apariţia anumitor afecţiuni: E 220, E 221,
E 222, E 223, E 224 – boli intestinale; E 338, E 339, E 340, E 341, E 450, E 461, E
463, E 465, E 466, E 407 – tulburări de digestie; E 230, E 231, E 232, E 233 – boli
dermatologice; E321, E 320 (antioxidant din margarină) – tulburări în metabolismul
colesterolului; E 311, E 312 – afecţiuni neurologice.
Adaosuri suspecte: E 125, E 141, E 150, E 171-173, E 240, E 241, E 477.
Unele E-uri, considerate foarte periculoase de către aceeaşi clinică, se regăsesc
şi în pâine, aliment ce implică un grad foarte mare de risc, datorită consumului zilnic.
Este vorba despre emulsifianţi (agenţi de prospeţime E 471), întăritori de gluten,
stabilizatori (E 472 şi E 482) şi agenţi de oxido-reducere (acizi alimentari E 300 şi E
330).
În aceeaşi notă mai putem preciza că unii cercetători americani (39) consideră
că aspartamul (E 951) este răspunzător pentru circa 90 de simptome. De asemenea,
vinurile limpezite cu filtre amiant (conţinând fibre de silicat) sunt cancerigene,
afectând plămanii şi tubul digestiv, aditivul fiind interzis în anumite ţări (54).

Antibioticele din produsele alimentare numite şi "nutritive" au efecte

dezastruoase asupra sănătăţii. Utilizarea acestor antibiotice provoacă modificări
importante asupra sensibilităţii bacteriilor, iar acest lucru se răsfrânge pe nesimţite în
patologia umană. Astfel se explică, într-o anumită măsură, lipsa de sensibilitate la
antibiotice a tot mai multor germeni microbieni. Aceleaşi "antibiotice nutritive"
sensibilizează alergic organismul oamenilor. Dacă la începutul secolului al XX-lea
abia începea să se contureze noţiunea de alergie, astăzi procentul bolnavilor alergici
este îngrijorător de mare, ajungându-se de la forme simple de urticarii până la şocuri
anafilactice. Faptul că unii bolnavi fac alergie la antibiotice, fără să se fi tratat
vreodată cu asemenea medicamente, se explică printr-o sensibilizare lentă a
organismului pe cale alimentară. Antibioticele la care ne referim mai produc şi
dezechilibre ecologice în lumea microorganismelor. Ele distrug flora saprofită,
3
proliferează virusuri, fungii, acarienii, rezultatul acestor dezechilibre fiind creşterea
incidenţei bolilor virale, fungice şi a celor cauzate de acarieni. Din păcate, în faţa
acestor boli, mijloacele terapeutice se dovedesc a fi foarte reduse, putându-se afirma
că afecţiunile respective sunt rezultate nefaste ale dezechilibrelor ecologice de mediu.

Iodul din sare şi efecte sale negative

Consumul de iod, în ciuda reclamelor difuzate prin intermediul mass-media,

provoacă hipertiroidii induse la eutiroidieni, sporirea volumului glandei tiroide de la
4,8 ml la 8,6 ml (5), creşterea constantă a Basedow-ului autoimun, favorizează
tiroidita Hashimoto, induce fenomenul numit Tiroid cell necrosis (necroza celulelor
tiroidiene) şi determină creşterea numărului de cazuri cu hipotiroidism subclinic la
copii şi adolescenţi. Consum excesiv duce la sporirea cazurilor de alergie la iod,
corelat cu un număr mare de investigaţii radiologice cu această substanţă, ceea ce
amplifică incidenţa şocului anafilactic. Pe lângă hipotiroidia indusă de iod, mai este
de menţionat creşterea alarmantă a cancerelor tiroidiene. Într-un studiu de dată relativ
recentă efectuat în Tasmania s-a constatat că rata cancerului a crescut de trei ori, în
ultima vreme, la persoanele de peste 49 de ani (1).

FOLOSIREA SĂRII ALBE EXTRAFINE

Sarea extrafină are două mari dezavantaje. Este tratată cu E 535, adică cu
ferocianură de sodiu, în acelaşi timp fiind foarte săracă în minerale, după cum reiese
şi din tabelul următor:

Compoziţie Sare Sare

extrafină gemă
NaCl 98,5 97,5
CaCl2 0,1 0,2
MgCl 2 0,03 0,1
CaSo3 1,2 1
MgSO4 Lipsă 0,04
Substanţe
insolubile în apă 0,06 1,2

Unii autori fac o legătură directă între frevenţa mare a bolilor cardiovasculare şi
folosirea cu precădere a sării extrafine care, după cum se vede, este de circa 30 de ori
mai săracă în magneziu decât sarea gemă. De altfel, din practică se ştie că multe crize
de angină pectorală scad în intensitate şi frecvenţă după tratamentul cu săruri de
magneziu. Asta nu înseamnă că omul trebuie să mănânce multă sare gemă ca să fie
sănătos, ci că e bine să o folosească în alimentaţie în locul celei extrafine.

RAFINAREA ULEIULUI

Datorită procesului de rafinare, uleiul vegetal este sărăcit de principii nutritive.

Procesul tehnologic presupune extragerea cu benzine superioare, tratarea cu alcalii,
albirea, dezodorizarea şi tratarea la temperaturi înalte, de 200–250 de grade Celsius.

Efectele negative ale rafinării

Pe lângă faptul că la rafinare se elimină aproape în totalitate fosfolipidele şi se

reduce drastic conţinutul de vitamină E, în timpul hidrogenării se pierd vitaminele
liposolubile şi îşi fac apariţia grăsimile trans, care se comportă în organism ca şi
grăsimile hidrogenate, scăzând HDL (fracţiune a colesterolului sanguin transportat de
4
către lipoproteine). De asemenea, temperaturile ridicate ale procesului tehmologic duc
la formarea de compuşi ciclici de polimerizare, care prezintă o oarecare toxicitate.
Totodată, prin rafinare apar produşi noi, greu sau imposibil de metabolizat (28), iar o
parte dintre acizii graşi nesaturaţi se saturează, devenind aidoma acizilor graşi din
untură.

RENUNŢAREA LA ALIMENTELE INTEGRALE

În opinia multor nutriţionişti, renunţarea la alimentele integrale constituie o

greşeală care a influenţat mult starea de sănătate a populaţiei planetei. Este suficient
să menţionăm câteva exemple care ilustrează diferenţa dintre compoziţia unui aliment
integral şi cea a unuia rafinat sau parţial rafinat.

Conţinutul de vitamine în făina de grâu de diferite extracţii în %, faţă de

conţinutul în grâu (tabel reprodus după Rodica Segal şi colaboratorii, Valoarea
nutritivă a produselor alimentare, Editura Ceres, Bucureşti, 1983).

Extracţia BB1 B P Acid BB6 Acid folic Biotină Tocoferol

% B2 PP Pantotenic
60 1 2 1 33,3 114,8 22 4,6 35,4
17,7 27,4 14,5
85 7 5 4 57,2 668,1 54 43 67,9
76,1 59,8 44
100 1 1 1 100 1100 100 100 100
100 100 100

Aşa cum am mai subliniat, sarea extrafină este de 30 ori mai săracă în magneziu
decât sarea gemă (integrală).
Procedeul de prelucrare a laptelui lichid integral în lapte praf face ca enzimele
să se distrugă total, iar vitaminele să fie parţial inactivate (60). În opinia celor mai
mulţi partizani ai dietei naturiste, renunţarea la alimentul integral este cel mai
agravant factor în patologia şi malnutriţia zilelor noastre. Fiecare specie a fost creată
perfectă, cu maximum de potenţial plastic şi energetic, pentru a servi omului. Ori, a
renunţa la integralitatea unui aliment înseamnă a contribui la propria noastră sărăcire
de principii active. În plus, există riscul ca în timp să apară o pervertire a gustului, iar
omul modern acceptă tot mai greu calităţile organoleptice ale alimentului integral.

ORGANSIME MODIFICATE GENETIC

Definiţie
Organsimele vii la care au fost transferate gene străine faţă de zestrea ereditară
proprie, pot fi considerate ca fiind modificate genetic, cu menţiunea că gena străină se
transmite la descendenţi. Obţinerea de organisme transgenice presupune izolarea
ADN–ului corespunzător genei care ne interesează, apoi includerea lui într-un vector
plasmidial sau fagic şi transferul acestuia de la o specie la alta. Organismele
modificate genetic devin, de fapt, din ce în ce mai "puţin integrale", deoarece prin
hipertrofierea unei singure calităţi se pierd treptat alte calităţi. Diferitele combinaţii
transgenice oferă un potenţial infinit de denaturări. Crearea organismelor modificate
genetic este cel mai elocvent exemplu despre modul în care poate fi pedepsit omul
pentru tentativa lui de a sminti natura şi toate cele create de Divinitate.
De exemplu, vacile transgenice obţinute pentru o mai mare producţie de lapte,
prezintă imunodeficienţe grave, fiind necesare doze mari de antibiotice pentru tratarea
lor. Aceste medicamente ajung în lapte şi cresc automat numărul cazurilor de alergii

5
alimentare. Alte urmări constau în scăderea potenţialul reproductiv al vacilor şi
apariţia bolilor digestive grave la aceste animale.
Un caz elocvent în acest sens este următorul: după ce s-a creat un soi de soia
bogat în metionină, producţia a trebuit stopată, fiindcă au apărut numerose alergii la
această substanţă. Laboratoarele de genetica plantelor se străduiesc să obţină plante
bogate în anumite principii nutritive şi rezistente la insecte sau la insecticide, însă pe
lângă efectele adverse, încă nebănuite, o consecinţă gravă a transferurilor genetice o
constituie reducerea drastică a numărului de specii vegetale. Deoarece speciile
transgenice devin treptat "înlocuitoare", identitatea iniţială a plantelor se pierde în
timp. Un alt mare dezavantaj al organismelor modificate genetic constă în faptul că
efectele adverse nu pot fi anticipate şi nici evaluate în totalitatea lor, decât după un
timp îndelungat de consum, când răul a fost deja comis.

ABUZUL ALIMENTAR

Un vechi proverb francez spune că "omul mănâncă o treime din porţie ca să

trăiască el însuşi şi două treimi ca să trăiască doctorii". Există numeroase studii care
încearcă să demonstreze că, în ţările civilizate, cantitatea de alimente consumate zilnic
este mult mai mare decât ar fi necesar. Numărul impresionant al celor ce suferă din
cauza obezităţii, pancreatitei, aterosclerozei, diabetului şi altor afecţiuni este o dovadă
certă că supralimentaţia este o mare problemă, cel puţin în ţările aşa-zis civilizate.
Aici trebuie spus – chiar cu riscul de a deranja unele interese – că n-ar fi exclus ca
numeroşii aditivi, modificarea genetică a organismelor, renunţarea la alimentele
integrale, folosirea alimentelor pasate şi alte practici ale lumii moderne pot întârzia
senzaţia de saţietate, contribuind esenţial la aportul nesăbuit de alimente.

ABUZUL DE CARNE ŞI GRĂSIMI

În Sfânta Biblie, carnea nu este interzisă, dar se recomandă abţinerea de la

consumul excesiv a acestui aliment. Bine este să nu mănânci carne, nici să bei vin,
nici să faci ceva de care fratele tău se poticneşte, se sminteşte sau slăbeşte în credinţă
(Romani 14, 21).
Abuzul de grăsimi – practică ce duce la creşterea mortalităţii datorate bolilor
cardio-vasculare – este găsit responsabil de majoritatea autorilor şi se bazează pe
studiile ştiinţifice efectuate în 20 de ţări (60). Nivelul colesterolemiei şi lipemiei
creşte o dată cu cantitatea de colesterol din dietă şi cu numărul de calorii furnizate de
lipide în raţia zilnică.
Alte studii indică lipsa cancerului de sân la populaţiile cu consum de lipide ce
conţin sub 10% acizi graşi saturaţi. Pentru o creştere de 5% a caloriilor prin aport de
grăsimi saturate, riscul de cancer de sân se amplifică cu 50 %.
Împotriva consumului sau abuzului de carne există câteva argumente de
netăgăduit. Fiziologic vorbind, consumul de carne nu este absolut necesar
organismului uman, fiindcă principiile nutritive existente în acest aliment pot fi
preluate din altele. Este suficient să amintim, ca surse valoroase de proteine, ba chiar
de proteine calitativ superioare celor din carne, ciupercile, brânzeturile, unele legume,
cerealele integrale, ouăle şi, în ultimă instanţă, peştele. Efortul digestiv pentru
metabolizarea cărnii este foarte mare – în special pentru ruperea lanţurilor de
aminoacizi –, iar PH-ul are tendinţa de a vira rapid spre acid, după consumul de carne.
Abuzul de carne mai este responsabil şi pentru unele boli cum sunt guta,
pancreatita, litiază urica, dermatozele şi altele.
Carnea nu îşi exprimă dezavantajele şi eventualele efecte negative pe loc, după
un prânz bogat, însă statisticile demonstrează că, în a doua jumătate a vieţii, cei care
au consumat abuziv carne au o patologie mult mai problematică decât ceilalţi. În
conceptul medicinii naturiste, a mânca zilnic carne constituie un mare şi inutil abuz.
Nu trebuie să uităm şi faptul că, în practica alimentaţiei moderne, cele mai multe
6
preparate din carne abundă în aditivi alimentari, uneori utilizându-se peste cinci E-uri
la un singur tip de produs.

FOLOSIREA APEI DE REŢEA ŞI A STRATURILOR DE SUPRAFAŢĂ

Datorită activităţilor industriale, agricole şi urbane, în râurile României se

deversează peste şase milioane de tone de poluanţi. Tratarea apei cu clor, pentru
înlăturarea acesui gen de neajunsuri, favorizează apariţia a două tipuri de compuşi
organici: halogenaţi nevolatili, cu greutate moleculară mare (clor, diclorbenzen,
clorfenoli, clortoluen etc.) şi halogenaţi volatili cu greutate moleculară mică
(haloformi sau trihalometani). Mai mulţi autori au constatat efectul cancerigen al
acestor produşi (46).
În urmă cu aproape 20 de ani, cercetători români (32) au analizat 30 de studii
epidemiologice din întreaga lume şi au concluzionat că apa clorată creşte riscul de
apariţie a cancerului rectal. Pe un total de 702 probe de apă, Mihaela Vasilescu a
stabilit că, în majoritatea acestor probe, se depăşeşte CMA (concentraţia maximă
admisă) de 0,5 g/l şi de pesticide (45).
La Sesiunea ştiinţifică a Institutului de Igienă şi Sănătate Publică 1994 s-au
comunicat – pentru perioada 1991–1993 – 389 cazuri de intoxicaţii acute cu nitraţi,
soldate cu 13 decese. Calitatea apei fusese necorespunzătoare chimic în 84% dintre
probe şi necorespunzătoare microbilogic în 74% dintre acestea (26).
Într-un alt studiu comunicat la aceeaşi sesiune se arată că 48% dintre probele
analizate au fost necorespunzătoare, din care: 45,6% depăşesc numărul de organisme
vegetale, 3,3% numărul de organisme animale, 4,4% conţin ouă de geohelminţi, iar în
46,7% cauzele au fost mixte (animale, vegetale, ouă de geohelminţi etc.).
Aceste statistici evidenţiază două concluzii îngrijorătoare. În primul rând, apele
de suprafaţă – cel puţin pe continentul european şi nord-american – sunt grav
contaminate, iar consumarea lor este periculoasă. Iar în al doilea, apa de reţea este, în
ciuda tratamentelor intensive, puternic poluată şi imposibil de adus la cote de
siguranţă din punct de vedere epidemiologic şi toxicologic. De fapt, după cum se ştie,
însăşi tratamentele pentru purificarea apei de reţea sunt implicate în cauzalitatea unor
maladii.

POLUAREA HRANEI

Începem cu câteva exemplificări:

 Roland Sananès (61) apreciază că, în ţările civilizate, fiecare locuitor consumă
circa 4, 5 kg aditivi alimentari pe an.
 Lipp şi I. Frank (21) constată, într-un studiu din anul 1996, că utilizarea
pesticidelor a provocat trei milioane de intoxicaţii în lume, dintre care 220.000 de
cazuri au fost mortale.
 Incidenţa de Campylobacter în carcase, după spălare, rămâne foarte însemnată,
variind între 60% şi 100% (17).
 Ne aşteptăm ca poluarea hranei cu insecticide să fie tot mai mare şi pe viitor,
deoarece aceasta se amplifică în timp.

7
 REZISTENŢA LA INSECTICIDE
Anul Nr. Specii rezistente
1938 7
1948 14
1956 69
1970 224
1976 364
1980 428
1984 447

După cum se vede, poluarea hranei atinge cote impresionante, fără precedent în
istoria civilizaţiilor. Impresionant este că această poluare nu poate fi considerată
accidentală, ci chiar folosită dirijat, "ştiinţific", de către diferite instituţii oficiale ale
unor state. Din nefericire, se bate prea multă monedă pe ideea riscului acceptat,
principiu care, atât în medicina socială cât şi în ocrotirea sănătăţii publice, este
inacceptabil din punct de vedere deontologic. Asta pentru că fiecare fiinţă umană este
unică şi are dreptul de a nu fi expusă vreunui risc, cât de calculat ar fi el.

FOLOSIREA ÎNLOCUITORILOR

Margarina

Prin faptul că margarina nu se găseşte nicăieri în natură, poate fi considerată un

aliment nenatural. Din acest motiv, organismul îl recunoaşte cu greutate şi depune un
efort imens spre a-l metaboliza. Pentru obţinerea margarinei se foloseşte ulei rafinat în
combinaţie cu o pudră de nichel, încălzite la o temperatură de circa 400 de grade
Celsius, bine agitate şi apoi tratate cu hidrogen industrial. După 10–20 de ore rezultă
produsul numit margarină, solid la temperatura camerei şi conţinând grăsimi saturate
comparabile cu cele de porc. Reclamele agresive au făcut ca acest produs să fie folosit
în cantităţi foarte mari, atât în ţările civilizate cât şi în cele sărace, în ciuda faptului că
dietetica naturistă pledează pentru folosirea untului în locul margarinei.
Pentru ameliorarea calităţile organoleptice, în procesul de fabricaţie a acestui
aliment se adaugă: vitamina A, clorură de potasiu, antioxidanţi, acizi şi alcali, arome
şi coloranţi sintetici, vitamina D, mulsifianţi (mono şi digliceride), lecitină, izopropyl
ori stearyl citrat şi diacetyl.

Aspartamul

Acest produs a fost decoperit în SUA anilor 1965, iar astăzi se comercializează
în peste 60 de ţări (29). Aspartamul (E-951) a apărut pe piaţă cu intenţia de a înlocui
zaharul şi a se elimina efectele negative ale acestuia. Paradoxal, consumul
respectivului înlocuitor a ajuns mai periculos decât zahărul.
Americanul Mark D. Gold, dar şi alţi autori ca James şi Phyllis Bilch consideră
aspartamul una din cele mai periculoase substanţe de pe piaţa alimentară. Aproape 90
de simptome şi sindroame au fost raportate la Food and Drug Administration (FDA),
concretizate în special în cefalee, vertij, spasme cerebrale sau coronariene, greţuri,
spasme musculare, erupţii, depresie, astenie, iritabilitate, insomnie, tulburări de vedere
şi auz, palpitaţii, senzaţia lipsei de aer, atacuri de panică, pierderea gustului, tulburări
de memorie, dureri articulare şi altele. De asemenea, se consideră că aspartamul are
un rol important în declanşarea tumorilor cerebrale, sclerozei multiple, epilepsiei,
sindroamelor extrapiramidale, bolii Alzheimer, retardului mintal, limfoamelor,
malformaţiilor şi diabetului (50). Pentru a se înţelege şi mai exact cât de nocivă pentru
sănătate este această substanţă, mai menţionăm că Aspartamul dezvoltă aproximativ
75% dintre efectele adverse ale aditivilor alimentari raportate de FDA.

8
 Copiii cu fenilcetonurie nu pot metaboliza unul dintre cei doi aminoacizi aflaţi
în compoziţia aspartamului, şi anume fenilalanina, care o dată ajunsă în sânge poate
provoca retard psihimotor grav. Această substanţă toxică este, conform legilor în
vigoare, admisă pentru prepararea diferitelor prăjituri, băuturi răcoritoare, îngheţate şi
bomboane. De aceea este curios cum de se permite unei substanţe atât de periculoase
să intre în compoziţia a mii şi mii de produse alimentare şi de ce consumatorii o
acceptă, în ciuda pericolelor evidente care decurg din consumare ei.

Zaharina

A fost descoperită şi fabricată, pornindu-se de la toluen, în anul 1879 (21).

Statele Unite ale Americii au interzis Zaharina în 1997, dar după o vreme au readmis-
o, cu condiţia ca pe ambalaje să se inscripţioneze că administrată animalelor este
cancerigenă. Ulterior, Congresul American a renunţat la acest avertisment, în urma
presiunilor exercitate de industria alimentară şi în ciuda opoziţiei organizaţiilor de
protecţie a animalelor (50).

Ciclamaţii

Au fost descoperiţi în anul 1937, mai târziu fiind acuzaţi că ar avea o acţiune
cancerigenă la om. Ajungându-se la un compromis, Comitetul mixt FAO – OMS
(organisme ONU pentru alimentaţie, agricultură şi sănătate) a limitat doza maximă la
4 mg/zi/kg corp. Totuşi, Ciclamaţii sunt contraindicaţi copiilor şi femeilor însărcinate,
iar în unele ţări ca Franţa sunt interzişi cu desvârşire (29).
Din păcate, Ciclamaţii sunt utilizaţi, în ciuda contraindicaţiilor lor, fiindcă în
magazine nu este expusă public interdicţia cu privire la copii, iar contraindicaţia
pentru femeile însărcinate este întotdeauna relativă, avându-se în vedere că
diagnosticul de sarcină se pune după cel puţin 2–3 săptămâni, poate chiar şi mai mult.

CONSUMARE BĂUTURILOR RĂCORITOARE NENATURALE

De regulă, aceste băuturi au la bază apa, la care se adăugă diverse ingrediente

sintetice precum coloranţii, aromele şi conservanţii. Despre benzoatul de sodiu, care
este prezent ca antiseptic în multe băuturi răcoritoare, se ştie că este extrem de
alergizant, provocând urticarie sau agravând astmul bronşic. Asociaţia
Consumatorilor din Piaţa Comună Europeană consideră această substanţă
cancerigenă, ea fiind interzisă în multe ţări.

TRATAREA TERMICĂ ABUZIVĂ

Tratarea termică abuzivă, adică prelungită sau efectuată la temperaturi de peste

100 de grade Celsius prin prăjire, coacere sau fierbere, are efecte negative asupra
alimentelor. Astfel, se distrug unii aminoacizi, pierderile cele mai însemnate
înregistrându-se la lizină, meotionină şi arginină. Tratarea abuzivă reduce
digestibilitatea şi disponibilitatea unor aminoacizi, iar fulgii de cereale sau produsele
expandate, realizate la temperaturi de peste 200 de grade Celsius, au valoarea
biologică a proteinelor cu 30–70% mai mică decât ar fi normal. Alte neajunsuri
constau în descompunerea vitaminei B1 la temperaturi înalte în nucleele piramidic şi
tiazolic, formarea de izomeri – oze de tip L, pornind de la oze de tip D, acizi aminaţi
de tip D plecând de la acizi aminaţi de tip L şi acizi graşi trans pornind de la acizi
graşi cis. Toate aceasta împiedică acţiunea enzimelor care, se ştie, acţionează eficient
doar pe molecule originale (28).

9
 Vişinile se degradează la tratamentele termice, proteinele scăzând de la 1% la 0,
45%, lipidele de la 0,3% la 0,1%, calciul de la 0,03% la 0, 015%, vitamina B1 de la
0,04% la 0,01% (60). De asemenea, fierberea cu aruncarea apei elimină 30% până la
70% din magneziul conţinut (11).
Un alt impediment al tratamentului termic abuziv constă în interacţiunea dintre
proteine şi glucide, cel mai bun exemplu fiind reacţia Maillard ce se produce între
grupul amino al proteinelor şi cel caloric al glucidelor. Se ştie că mulţi compuşi
Maillard sunt insolubili în apă şi rezistenţi la enzimele proteolitice.
În cursul fazei de digestie a alimentelor tratate termic apare o leucocitoză
tranzitorie (factor de apărare), în vreme ce la digestia alimentelor crude nu se petrece
acest proces. Tratarea termică abuzivă mai favorizează saturarea, prin prăjirea
uleiului, a unei părţi din acizii graşi nesaturaţi, iar o altă parte din acizii graşi
nesaturaţi se transformă în forme trans, imposibil de digerat, în urma tratării termice a
uleiului extras la cald. Totodată, proteinele glutenului se coaguleză şi se denaturează,
iar substanţele cu grupări SH provoacă înmuierea şi lichefierea glutenului.
În fapt, tratarea termică abuzivă este tot o îndepărtare de la tradiţiile culinare
străvechi, etalonul "temperaturii naturale" fiind apa care fierbe la 100 de grade
Celsius. Dietetica naturistă recomandă folosirea alimentelor crude sau – acolo unde se
impune tratarea lor termică – folosirea etalonului menţionat. De aceea, medicina
naturistă respinge prăjirea în ulei, unde temperaturile ajung până la cote foarte înalte.

TEHNOLOGII ŞI PRODUSE CARE DENATUREAZĂ STAREA

NATURALĂ A ALIMENTELOR

Datorită folosirii în exces a unor tehnologii şi semipreparate, starea naturală a

alimentelor este total denaturată, ceea ce are urmări negative pentru organismul uman.
Iată câteva exemplificări ale denaturării alimentelor: coagulările chimice, expandarea,
afânarea, conservarea prin substanţe chimice, radiaţii, UHT, îngheţare, realizarea
supelor instant, a maionezei industriale, a laptelui praf, prafului de ouă, de cartofi,
fasole, usturoi şi folosirea cuptorului cu microunde. În replică la aceste procedee
nesănătoase, dietetica naturistă recomandă folosirea alimentelor cât mai aproape de
starea lor naturală sau cel mult uşor fragmentate sau slab tratate termic.

CONSUMAREA EXCESIVĂ A ALIMENTELOR MOI

Abuzul de mixare, tocare şi transformarea în paste a alimentelor are drept

consecinţă negativă excluderea aproape totală a masticaţiei şi digestiei bucale, etapă
importantă pentru digerarea şi asimilarea principiilor nutritive. Digestia bucală
conţine următoarele trei faze: ingerarea, transformarea fizică şi cea chimică.
Transformarea fizică constă în sfărâmarea şi înmuierea alimentelor, formarea bolului
alimentar şi dizolvarea în parte a unor alimente. În cadrul transformării fizice se
disting două fenomene. Ptialina atacă amidonul şi glicogenul pe care le transformă în
dextrină şi maltoză, acest lucru fiind posibil numai în cazul unui pH slab acid ca al
salivei (6,35 – 6,85). În fine, maltaza transformă maltoza în glucoză.
Pentru ca digestia chimică să înceapă în faza bucală şi să se continue în cea
gastrică, în mijlocul bolului alimentar, este necesar ca masticaţia să fie efectuată
complet, şi în nici un caz să nu se sară peste această etapă. Este ştiut faptul că aceia
care înghit nemestecat ajung obezi. Pierderea obiceiului de a mastica suficient e
responsabil şi de frecvenţa mare a cariilor şi parodontozei.

10
 POLUAREA CĂRNII ŞI A PRODUSELOR DIN CARNE

Adesea, animalele crescute pentru carne, nu văd lumina soarelui, nu primesc

hrană naturală şi trăiesc în mari aglomeraţii pentru a se îngrăşa mai repede. În hrana şi
în corpul animalelor se introduc hormoni, antibiotice, vaccinuri, sedative şi vitamine,
astfel încât după consum, substanţele chimice din carnea lor provoacă deseori alergii,
obezitate, hepatită toxică etc.

CONSUMUL UNOR ALIMENTE SĂRACE ÎN PIGMENŢI VEGETALI

Plantele alimentare cultivate în sere pentru consumul uman sunt foarte sărace în
magneziu.

ALIMENTAŢIE EXCLUSIVĂ

În ultimii ani au apărut câteva practici dietetice periculoase. Dintre acestea

remarcăm curele de apă distilată, ce se întind pe parcursul a 30–40 de zile, existând
pericolul unei morţi subite prin edem pulmonar acut datorat hipoosmozei
extracelulare. Deşi alimentaţia cu grâu încolţit nu se regăseşte în nici o civilizaţie, fie
ea cât de veche, oamenii au început să consume acest produs agricol care poate
stimula mitozele şi prezintă riscul apariţiei unei neoplazii.
De asemenea, extinderea aşa-zisei "teorii a crudului", la alimente care sunt greu
de digerabile, poate fi deosebit de periculoasă pentru organismul uman.

LIPSA ALIMENTAŢIEI NATURALE PENTRU ALĂPTARE

Laptele matern are cel puţin două mari calităţi care nu pot fi imitate în laborator.
Compoziţie acestuia – constând în proteine, glucide, lipide şi minerale – este ideală,
laptele matern realizând un transfer pasiv de anticorpi de la mamă la făt, ce
influenţează pozitiv întreaga dezvoltare imunologică a organismului micuţului. Din
păcate, multe femei nu alăptează suficient timp copiii, din diferite motive. Unele nu
vor să-şi deformeze sânii, altele cred în reclamele comerciale deşanţate, conform
cărora laptele praf înlocuieşte cu brio laptele matern ş.a.m.d.
Într-un studiu efectuat pe 2.458 de mame s-a dovedit statistic efectul protector al
alăptării naturale, amigdalectomia impunându-se într-un procent semnificativ mai
mare la copiii care nu au fost alăptaţi în mod natural. Mai poate fi spus că laptele
matern îşi pierde calităţile în condiţii de stres, în special la mamele intelectuale şi la
cele subnutrite, care fac parte din familii sărace. Pledoaria pentru alimentaţia naturală
nu are nevoie de un suport ştiinţific, însăşi instinctul speciei noastre demonstrând că,
pentru un nou-născut, nimic nu este superior laptelui matern.

VASELE ÎN CARE SE PREPARĂ MåNCAREA

Autorii de studii nutriţioniste recomandă evitarea vaselor din aluminiu, cupru şi

sticlă datorită sărurilor pe care acestea le pot lăsa în alimente, în urma tratamentelor
termice efectuate la temperaturi înalte.

EFECTUL RADIAŢIILOR ASUPRA ALIMENTELOR

Datorită radiaţiile ultraviolete, proteinele se coagulează, lipidele râncezesc, iar

glucidele se descompun prin faptul că glucoza se transformă în acizi şi fructoza în
alcooli, având un atom de carbon mai puţin. Totodată, vitaminele se descompun din
cauza radiaţiilor. Spre exemplu, vitamina C se degradează, tiamina îşi reduce
11
activitatea fiziologică, riboflavina este transformată în lumiflavină şi lumicrom –
elemente inactive pentru organism, vitamina A se descompune, iar vitamina E se
distruge (60).
Radiaţiile ionizante sunt la fel de periculoase pentru sănătate, deoarece reduc
cantitatea de aminoacizi esenţiali, aminoacizii suferă procese de decarboxilare şi
dezaminare cu formare de cetoze şi aldehide, iar lipidele formează peroxizi, suferind
procese de deshidratare şi hidroliză. În timpul depozitării, valoarea indicelui de
peroxidare continuă să crească, iar glucidele se oxidează şi vitaminele se irosesc la fel
ca la tratarea termică a alimentelor. În ciuda acestor efecte negative alarmante,
radiaţiile sunt folosite intensiv în industria alimentară.

AFUMAREA ALIMENTELOR

Tratamentul termic prin afumare conţine, ca efecte negative, acţiunea căldurii,

a gazelor de ardere şi interacţiunea dintre componenţii fumului şi proteine (60).
Datorită acestui procedeu, valoarea biologică a proteinelor se poate reduce cu până la
50%, în vreme ce fenolii şi reductonele afectează în special lizina şi metionina. Alte
neajunsuri constau în pierderea cu până la 15–20% a vitaminelor din grupul B,
precum şi efectul benzpirenul rezultat din afumare, care prezintă riscuri cancerigene.

SUBSTANŢE ADMINISTRATE ANIMALELOR ŞI PLANTELOR

În scopul obţinerii unor producţii semnificative, animalele şi plantele sunt

supuse unor tratamente care, în loc să amelioreze sănătatea acestora, le-o distrug. Spre
exemplificare menţionăm hormonii, antibioticele, tranchilizantele, vaccinurile,
pesticidele, erbicidele şi diverse vitamine. În afară de această "infestare voită" există
şi una involuntară. Gh. Mohan şi A. Ardelean (23) citează un studiu în care corpul
unor păsări vânate pentru hrană conţin de 900 ori mai mult mercur decât doza admisă
de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Această infestare provine din grăunţele tratate
chimic de pe câmpuri, cu care s-au hrănit nevinovatele zburătoare. Administrarea
substanţelor la care ne referim este de-a dreptul anacronică, deoarece, timp de milenii,
plantele şi animalele au supravieţuit în lipsa acestor adaosuri chimice. Iar faptul că în
ultimile decenii au apărut, în replică, produsele alimentare ecologice, constituie cea
mai bună dovadă că plantele şi animalele pot creşte şi fără aceste substanţe.

POLUAREA SOLULUI

După părerea specialiştilor, eroziunea solului se datorează poluării cu pesticide,

cu îngrăşăminte chimice, ploilor acide, tăierilor masive de păduri şi distrugerii
asociaţiilor vegetale naturale. Eroziunea solului a afectat în ultimul secol 20 de
milioane km2 din terenurile cultivate, adică 28% din suprafaţa lor pe întreg globul
pământesc (23). În anul 1939, Departamentul pentru Agricultură al SUA a înregistrat
32 de tipuri de pesticide, iar în 1987 au fost atestate 1.200, care s-au regăsit în 37.000
de produse comerciale. În anul 1989 s-au folosit pentru agricultura României
1.159.000 de tone de substanţe chimice, din care 45.000 tone pesticide (47).
După Dr. J. Seignalet (28), insecticidele de tipul DDT (liposolubile) au o
acţiune antiandrogenă, afectând major mobilitatea spermatozoizilor. Folosirea
intensivă a îngrăşămintelor chimice a dus la scăderea materiei organice din sol de la
4% la 2%, adică aproape de limita la care încep procesele ireversibile de deşertizare,
cu consecinţe incalculabile pentru viitorul umanităţii.

12
 LIPSA CONVINGERILOR ŞI A PRACTICILOR LEGATE DE POSTUL
ALIMENTAR

Importanţa postului decurge din faptul că toate religiile importante ale lumii
recomandă postul. În concluzie, putem vorbi despre o practică străveche, ale cărei
beneficii sunt confirmate de-a lungul timpului.
Postul alimentar – cu sau fără tentă religioasă – este destul de puţin practicat în
lume. Asta în pofida faptului că există destule statistici ce dovedesc că persoanele care
ţin post nu se îmbolnăvesc de cancer şi nu se confruntă cu afecţiuni metabolice. În
plus, subnutriţia la persoanele care se abţin în unele zile de la hrana animală, este mult
mai rar întâlnită decât obezitatea la gurmanzi.
Postul creştin, prin alternanţă impusă, urmează calendarul marilor sărbători şi
al celor două zile săptămânale de post. Acest ritm, dincolo de semnificaţia religioasă,
are menirea de a contribui la eliminările toxinelor şi a reziduurilor metabolice
acumulate în zilele cu alimentaţie excesivă.

Cap. II

CONSECINŢELE ALIMENTAŢIEI MODERNE

Alimentaţia modernă se confruntă cu o sumedenie de erori – ce constau în

folosirea îngrăşămintelor chimice, insecticidelor şi erbicidelor, aditivilor în produsele
finite, a organismeleor modificate genetic, zahărului, alimentelor rafinate, abuzului de
carne şi grăsimi, a metodelor nenaturale de conservare –, toate acestea ducând,
inevitabil, la modificarea indicatorilor de sănătate şi la influenţarea negativă a
patologiei ultimului secol. Majoritatea specialiştilor nutriţionişti sunt de acord că
schimbările esenţiale în alimentaţia secolului al XX-lea sunt cele mai responsabile de
frecvenţa unor boli specifice acestui secol.
După British Medical Association (53) expunerea la pesticide determină:
carcinogenitate (predispoziţie spre cancer), mutagenitate (agresiune asupra
materialului genetic), teratogenitate (efecte nocive asupra fătului), alergie şi diferite
sindroame neuropsihice.
După Sleinuger (53), 10–20% din populaţia SUA acuză reacţii alergice la
alimente, iar alergia la laptele de vacă apare într-un procent de 0,3–7,5%;
J. Seignalet a emis chiar ipoteza conform căreia populaţia ce emigrează riscă să
se molipsească de bolile din noua regiune. Cei care ajung în Occident, spre exemplu,
contacteze boli degenerative ca arteroscleroza, cancerul, afecţiunile metabolice, auto-
imune şi osteoporoza.
Dr. Gene Spiller a comunicat statistici potrivit cărora, în ţările în care se
consumă cantităţi mari de grăsimi şi cantităţi mici de fibre, cereale, legume şi fructe,
frecvenţa cancerului de sân şi colon este mult mai ridicată.
De asemenea, Mark Bricklin, editor la pubilcaţia de prestigiu internaţional
Natural Healing and Nutirtion, a scris în 1990 că abuzul de grăsimi este incriminat de
creşterea frecvenţei cancerului de sân, colon şi prostată. Tot după părerea acestui
autor, circa 40% dintre caloriile americanilor provin din grăsimi.
Aveline Kushi şi Wendy Esko corelează obiceiurile alimentare regionale cu
harta cancerului. După o analiză statistică efectuată în 44 ţări, autorii au ajuns la
concluzia că cea mai redusă incidenţă a cancerului poate fi întâlnită în ţările unde se
păstrează dieta tradiţională constând în porumb, orez, soia şi grâu, iar cea mai ridicată
în ţările europene, America de Nord şi Australia. Adică, tocmai acolo unde
alimentaţia modernă se utilizează la scara cea mai largă.
În urmă cu două decenii, 13 cercetători de la Naţional Academy of Science au
determinat faptul că 30–40% dintre cazurile de cancer la bărbat şi 60% dintre cele la
femeie sunt legate de abuzuri alimentare, constând cu predilecţie în grăsimi saturate.
13
 Dr. F. de Waard (53) a analizat incidenţa cancerului în Olanda, în perioada celui
de al doilea război mondial. Aşa a observat că numărul de astfel de cazuri a scăzut cu
35 până la 60, în diferite regiuni ale ţării. Această diminuarre coincide cu perioada
unei diete sărace în grăsimi animale şi carne, dar bogată în pâine integrală şi vegetale.
Un grupaj de şase studii prospective şi 24 de studii epidemiologice au
demonstrat că vegetarienii prezintă o rată mult mai scăzută a hipertensiunii
arteriale(7). De asemenea, un studiu pe aceeaşi tematică a evidenţiat nivelul lipidelor
în sângele vegetarienilor, comparativ cu subiecţi hrăniţi în alte variante, constatându-
se că primii au niveluri mai scăzute ale colesterolului. În acelaşi timp, consumul de
peşte s-a dovedit neutru, iar cel de lactate şi ouă a dus, de asemenea, la o creştere a
lipidelor.
Un alt studiu comunicat de Gene Spiller (22) este interesant şi semnificativ prin
faptul că dovedeşte legătura dintre nivelul mediu al colesterolului în sânge şi
patologia din unele zone ale lumii. Astfel, au fost stabilite următoarele valori medii
populaţionale: China – 157 mg%, California – 203 mg%, Scoţia –238 mg%, iar
Finlanda – 238mg%.
Norman şi Ruth Jervis (51) şi-au exprimat părerea că occidentalii consumă cu
50% mai multe proteine decât are nevoie organismul, şi asta ar explica atât numărul
mare de cazuri de boli reumatismale, cât şi o parte din patologia hepatică şi renală.
Lucrările lui Mc Carrison citate de aceeaşi autori sunt interesante prin faptul că
încearcă să identifice relaţia dintre patologia modernă şi renunţarea la alimentul
integral. Mc Carrison este de părere că renunţarea la alimentele integrale a crescut
îngrijorător frecvenţa bolilor degenerative, non-infecţioase (carii dentare, obezitate,
reumatism, sindroame alergice, constipaţie, cancer de colon, diverticuloză, cardiopatie
ischemică, afecţiuni neuropsihice, anomalii congenitale, diminuarea sau absenţa
lactaţiei materne şi altele), mai ales în Europa şi America de Nord.
Denis Burkitt (53), încă acum 30 de ani, a demonstrat pe baza unor statistici
elaborate că frecvenţa cea mai mare a cancerului de colon se regăseşte în ţările cu
alimentaţie rafinată şi conţinut sărac de minerale. În strânsă legătură cu aceste
observaţii, autorul demonstrază, pe baza unor studii de fiziopatologie, că la populaţiile
primitive din Africa – unde se consumă alimente integrale şi minerale din abundenţă –
, timpul dintre ingerarea alimentelor şi evacuarea rezidurilor este de circa 35 ore. Asta
în vreme ce la elevii unui colegiu englezesc, unde se consumă exclusiv alimente
rafinate, intervalul respectiv este de 89 ore, adică de două ori şi jumătate mai lung.
W. Schultz–Friese a făcut observaţia că femeile japoneze şi eschimose nu se
îmbolnăveau, în regiunile natale, de cancer de sân. În schimb, din momentul în care
au renunţat să-şi alăpteze copii, au început să facă această formă de cancer, statisticile
apropiindu-se de cele din ţările europene. După o statistică a lui Haldermann publicată
de W. Schultz-Friese, femeile obeze se îmbolnăvesc mai frecvent de cancer uterin şi
de diabet (64).
Din alt punct de vedere, se poate observa că toate statisticile demonstrează
următorul lucru: în ţările aşa-zis civilizate, consumul de alcool a crescut în ultimele
decenii. Astfel, s-au putut efectua analize pertinente şi s-a demonstrat că la alcoolici,
cancerul de esofag este de 25 de ori mai frecvent decât la cei care nu consumă alcool
(64).
În Tirolul de Nord există o localitate unde se consumă slănină afumată în
cantităţi foarte mari. Aici, cancerul gastric reprezintă 40% din totalul tumorilor
diagnosticate.
În măsura în care lipsa magneziului este implicată în boala ischemică
coronariană, trebuie să remarcăm că această patologie se leagă tot de alimentaţia
modernă. Pâinea albă este de cinci ori mai săracă în magneziu decât cea integrală,
sarea extrafină conţine de 30 de ori mai puţin din acest element chimic decât cea
gemă, iar apa de la robinet este de trei ori mai săracă în magneziu decât cea de izvor.

14
 J. Seignalet, ca majoritatea autorilor, este de părere că la frecvenţa mare a
cancerelor contribuie şi consumul exagerat de alimente afumate, prin prezenţa
produşilor degajaţi ca benzopirenul, benzofluorenul şi benzantracenul.
Earl Mindell a făcut observaţia că japonezii consumă între 50 şi 80 g de
soia/zi/cap de locuitor, iar americani doar circa cinci grame, în acelaşi interval de
timp. Autorul continuă cu următoarele concluzii patologice bazate pe aceste
constatări: japonezii sunt cei mai longevivi dintre oameni, înregistrând cea mai
scăzută rată a cancerului de colon şi de sân, cea mai scăzută rată a mortalităţii datorate
problemelor cardiace şi de patru ori mai puţin cancer de prostată decât restul
populaţiei planetei(14). Desigur, există şi alţi factori alimentari care contribuie la
aceste diferenţe.
Al. Nicholson (53) a demonstrat statistic că, pentru o creştere cu 5% a caloriilor
prin aport de grăsimi saturate, riscul de cancer de sân majorează cu nu mai puţin de
50%.
Obezitatea este, de asemenea, o consecinţă a alimentaţiei moderne, şi, totodată,
un factor major de risc în bolile cardiace ischemice. Statisticile demonstrează, fără
tăgadă, că numai în SUA există în jur de 40 de milioane de obezi.
J.C. Basdekis (29) a făcut publică o statistică a consumului de zahăr în ultimul
secol, în ţările occidentale. Acesta a crescut de la 8 kg/an/cap de locuitor la 60
kg/an/locuitor. Autorul consideră că zahărul este răspunzător cel puţin de cariile
dentare, diabetul zaharat şi cardiopatia ischemică.
Un fenomen invers s-a petrecut în cazul cerealelelor domestice. În anul 1880
se consumau 600 g/zi/persoană, iar în zilele noastre s-a ajuns la doar 144
g/zi/persoană. Reducerea sau lipsa din alimentaţie a cerealelor integrale a atras după
sine o sărăcire periculoasă a consumului de fibre şi creşterea numărului de cazuri de
cancer de colon.
Lisa Turner, bazându-se pe statisticile anilor 1994, a observat că 70% dintre
decesele înregistrate în SUA se datorează afecţiunilor cardiace şi cancerului, iar de
jumătate dintre bolile cardiace sunt răspunzătoare dietele greşite (33).
În concluzie, se poate spune că după schimbarea alimentaţiei de tip ancestral
într-una de tip modern, au apărut maladii noi sau a crescut vertiginos frecvenţa altora.

Astăzi, patologia este dominată de următoarele suferinţe:

- moarte cardiacă subită, cel mai adesea provocată de cauze cardiovasculare ca
hipertensiunea arterială şi cardiopatia ischemică;
- cancer;
- diabet şi hiperinsulinemie;
- obezitate;
- ateroscleroză;
- boli imune;
- dislipidemie.

Cap. III

PRINCIPIILE DIETEI NATURISTE

ALIMENTUL INTEGRAL

A fost o vreme în istoria civilizaţiilor, când alimentele se foloseau doar integral.

Conform acestui principiu naturist, care n-a ucis pe nimeni de-a lungul timpului, este
de dorit ca omul sănătos să consume fructe întregi, nu numai sucul acestora. De
asemenea, aşa cum am mai precizat, se recomandă făina integrală în detrimentul celei
albe, laptele integral şi nu cel degresat, sarea gemă, iar nu cea extrafină şi aşa mai
departe. În sprijinul acestui principiu avem cel puţin patru argumente.
15
 1. Natura oferă oamenilor civilizaţi alimente integrale din abundenţă.
2. Elveţianul Guy–Claude Burger (24) ne aduce aminte că în copaci cresc fructe,
nu sucuri de fructe, iar în bobul de grâu se găseşte făină integrală, nu făină albă.
3. Natura oferă un raport ideal între concentraţiile diferitelor principii nutritive.
4. Numeroase generaţii anterioare s-au hrănit doar cu alimente integrale, iar
acestea s-au imprimat în memoria genetică a metabolismului uman.

Din nefericire, renunţarea la alimentele integrale s-a produs exclusiv din motive
organoleptice sau comerciale, şi era de aşteptat ca o astfel de abordare să aibă urmări
nefaste asupra sănătăţii populaţiei. După câteva generaţii care au consumat alimente
parţiale, gustul – din păcate – s-a pervertit, astfel încât o mare parte a ţărilor europene
şi americane a ajuns să considere agreabilă doar pâinea albă, iar pe cea integrală să o
respingă. Cei mai mulţi copii preferă dulciurile pe bază de zahăr, iar nu mierea, ba
chiar există prichindei care refuză laptele integral, preferând laptele praf.

CEREALELE

După Biblie, cerealele şi fructele au reprezentat alimentaţia omului până la

potop (24). Totodată, majoritatea nutriţioniştilor sunt de acord că cerealele sunt
alimentele cu cea mai mare valoare nutritivă. În prezent, cerealele acoperă două treimi
din calorii şi jumătate din raţia de proteine necesare omului.

Grâul este cea mai folosită plantă dintre cereale. Denumirea ştiinţifică a grâului
ancestral este Triticum monococcum cu genomul AA cu 7 perechi de cromozomi.
Multiple recombinaţii au dus în timp la selecţia Triticum turgidum, din care derivă
astăzi grâul dur (Triticum durum). Triticum aestivum derivă din Triticum spelta şi este
un hexoploid cu 21 de perechi de cromozomi. Grâul dur serveşte la fabricarea pastelor
făinoase, iar grâul aestivum la prepararea pâinii, produselor de patiserie şi prăjiturilor.

Compoziţia grâului:
- proteine 12,6%;
- glucide 70,1%;
- celuloză 1,6%;
- lipide 7%;
- cenuşă 1,7%.

Cea mai mare cantitate de proteine se regăseşte în stratul aleuronic, 10 – 14%

în înveliş, 11% în endosperm şi 24 – 26% în germen.

Glucidele sunt reprezentate în general prin intermediul amidonului, iar zaharoza

se găseşte numai în germene.
Lipidele pot fi întâlnite în cantităţi mari în germene şi în stratul aleuronic. Cea
mai mare parte dintre lipide sunt trigliceride, dar şi acizi graşi liberi – cu predilecţie
acidul linoleic.
În continuare prezentăm conţinutul de vitamine al grupului B din bobul de grâu,
după Rodica Segal (60): tiamină 0,3–0,7 mg%; riboflorină 0,1 mg%; nicotinomidă 2 –
6 mg%; piridoxină 0,6 mg%.

Grâul dur conţine cantităţi mai mari de biotină. Vitaminele liposolubile sunt
concentrate în germene, vitamina B 1 în scutelium, iar celelalte din grupul B – în
stratul aleuronic. Substanţele minerale sunt prezente în cantităţi mari în cortex şi în
stratul aleuronic. De aceea, făinurile albe sunt cele mai sărace în minerale.

Compoziţia în minerale a bobului de grâu (în mg%), după Rodica Segal (60):

16
 K – 325 Na – 21
Ca – 62 S - 100
Mg – 114 P - 368
Cl – 30

Cea mai mare cantitate de fosfor se află, sub formă de fosfor fitic, în tărâţe (70–
75%). De asemenea, fierul, manganul şi calciul se regăsesc, în principal, în structurile
periferice ale bobului de grâu. În tradiţia biblică, grâul se consuma sub formă de
boabe prăjite pe o lespede de piatră, iar în situaţii de excepţie în stare crudă, ca pâine
nedospită sau dospită.
Valoarea nutritivă a grâului este una deosebită. În istoria monahismului ascetic,
se cunosc nenumărate cazuri ale unor pustnici care au trăit perioade lungi de timp
numai cu astfel de pâine şi apă.
Analizele biochimice au demonstrat faptul că principiile nutritive ale acestei
cereale sunt repartizate în toate straturile bobului de grâu, iar o alimentaţie corectă şi
eficientă nu se poate obţine decât folosindu-se pâinea integrală. Numeroasele studii
asupra pâinii relevă că pâinea integrală nu predispune la obezitate, îşi păstrează
calităţile timp îndelungat şi este bine tolerată de persoanele cu afecţiuni digestive.

Orzul este a patra cereală consumată în lume, după grâu, orez şi porumb.

Compoziţia orzului:
- apă 13,92%;
- proteină brută 10,53%;
- lipide 2,08%;
- substanţe extractive neazotate 66,18%;
- calciu 0,06%;
- fosfor 0,4%;
- potasiu 0,49%;
- sodiu 0,06%;
- clor 0,15%;
- sulf 0,15%;
- magneziu 0,13%;
- fier 0,008%;
- mangan 0,17%;
- cupru 1,28%.

Orzul poate fi consumat sub formă de făină pentru pâine, pâine preparată în
amestec cu alte cereale şi supă de cereale combinată cu alte specii de plante, inclusiv
cu leguminose. Orzul conţine numeroase virtuţi terapeutice, cum sunt acelea de
tonifiant, mineralizant şi laxativ.

Secara

Compoziţia secarei:
- proteine 8,2%;
- glucide 73,2%;
- lipide 1,5%;
- celuloză 1,6%;
- cenuşă 1,5%.

Experienţele pe animale de laborator, dar şi observaţiile asupra unor

colectivizăţi cu hrană diferenţiată (Kofranyi citat de R. Segal), au demonstrat că
proteinele din secară sunt superioare celor din grâu. Iată câteva argumente demne de
reţinut:
17
 Conţinutul în minerale a pâinii de secară, la 100 g: calciu 44 mg, fosfor 160 mg
şi fier 2,8 mg.
Compoziţia în vitamine a pâinii de secară, la 100 g: vitamina B1 – 200 mg,
vitamina B2 – 150 mg şi vitamina PP – 1,5 mg.
Compoziţia în aminoacizi a boabelor de secară: arginină – 6,1%, histidină –
2,6%, izoleucină – 4%, leucină – 5,9%, lizină – 3,5%, metiononă – 4,9%, fenilanină –
5,4%, triptofan – 2,4% şi valină – 4,9%.
Pâinea de secară se consumă ca atare şi amestecată cu alte cereale.

Porumbul

Compoziţia chimică (%):

Conţinut Porumb boabe Făină de

porumb
Proteine 10 9,6
Lipide 4 1,7
Glucide 70,7 72,1

Mălaiul
Compoziţia în minerale şi vitamine (la 100g):

Calciu 22 mg
Fosfor 240 mg
Fier 2,6 mg
Caroten 350 mcg
Vitamina B1 400 mcg
Vitamina B2 180 mcg
Vitamina PP 1600 mcg

Mălaiul se consumă ca boabe imature ("în lapte" – cum i se mai spune), fierte
sau coapte, ca boabe mature fierte, mămăligă şi crupe, în combinaţie cu alte cereale
pentru supă.

Orezul

În comerţ există câteva sortimente precum orez paddy nedecorticat, orez cargo
– având 80% din greutatea bobului paddy, orez semidecorticat având 75% din
greutatea bobului paddy, orez alb, albit, glasat sau lustruit, care are 60% din greutatea
bobului paddy, acesta din urmă fiind cel mai sărac în vitamine şi minerale.

Compoziţia chimică a bobului de orez (g/%):

Orez Fulgi de orez

Proteine 7,6 7,5
Lipide 1 0,6
Glucide 75,8 80,6

Compoziţia în minerale a bobului de orez (mg/100g):

Minerale Orez Fulgi de orez

Calciu 23 20
Fosfor 127 86
Fier 0,9 1,3
18
 Compoziţia în vitamine a bobului de orez (la 100g):

Caroten 30 mcg
Vitamina B1 40 mcg
Vitamina B2 30 mcg
Vitamina PP 1,3 mg

Orezul se consumă fiert în apă sau în baie de aburi, în supă combinat cu diverse
cereale, ca făină de orez în pâine împreună cu alte cereale şi ca fulgi de orez.
Teoria piramidei USDA (Departamentul de Agricultură al SUA) plasează
cerealele pe un loc important, adică la baza (primul nivel) piramidei. De asemenea,
recomandările NACNE (National Advisary Committee on Nutririon Education)
reclamă "creşterea semnificativă a consumului de cereale integrale". Aceeaşi
recomandare o lansează şi AMA (American Medical Association), respectiv revenirea
la un consum crescut de cereale integrale.
În finalul prezentăm câteva recomandări generale privind cerealele:
- să fie consumate sub formă de cereale integrale;
- să se evite consumul de cereale germinate;
- să fie tratate la temperaturi de maximum 100–150 de grade Celsius;
- să se evite consumul cerealelor cultivate în soluri îngrăşate chimic;
- să nu fie ierbicidate;
- să nu se folosească organisme modificate genetic.
În Cartea Sfântă a Creştinătăţii, cerealele (seminţele, ierburile) şi fructele
(roadele pomilor), aşa cum reiese din Geneza 1,19, au constituit alimentaţia omului
până la potop. Ele erau suficient de acoperitoare din punct de vedere energetic şi
plastic, pentru a acoperi necesităţile omului. Alimentaţia modernă, bazată pe
principiile alimentaţiei ancestrale, a redescoperit în ulimele decenii valoarea acestor
două tipuri de hrană.

FRUCTELE

La fel ca şi celelalte produse ale pământului, fuctele apar în Geneza (1, 29) ca
fiind alimentele omului de la creaţie şi până la potop. Ele sunt denumite în textul
biblic roade a tot pomul purtător de rod cu sămânţă de pom întrânsul.
Calităţile fructelor constau în nivelul ridicat de apă "biologică" de cea mai bună
calitate, majoritatea conţinând lichid în proporţie de peste 90%. Totodată, sunt o
importantă sursă de glucide solubile (în special glucoza şi fructoza 3–22%) şi se
remarcă printr-o valoroasă sursă de vitamine, cu predilecţie vitamina C, bioflavone şi
carotena, având rolul de antioxidant.
Fructele sunt o sursă inegalabilă de minerale, în principal de potasiu. În aceste
roade binecuvântate, fierul se regăseşte sub formă de compuşi organici uşor
asimilabili. De asemenea, putem spune că în fructe se află oligoelementele într-un
raport care le favorizează asimilarea, reprezentând şi o importantă sursă de fibre
(celuloză şi pectine).
Sucurile de fructe, deşi nu pot înlocui fructele ca atare, au multe calităţi şi
avantaje specifice, îndeosebi profilactice, prevenind formarea calculilor renali şi
biliari. În acelaşi timp, ionii de calciu şi potasiu – mult mai concentraţi în sucuri decât
în fructe –, generează un efect alcalinizant, tamponând aciditatea gastrică. Absenţa
lipidelor face ca fructele să fie indicate şi în dislipidemii, prevenind obezitatea –
deoarece conţin puţine calorii – şi grăbind senzaţia de saţietate. Fructele sunt indicate
şi în insuficienţa cardiacă, datorită aportului de potasiu, substanţă care este mai
fiziologică decât sarea cu potasiu. Băuturile răcoritoare naturale cu pulpă mai au
avantajul că sunt bogate în celuloză, iar sucul de mere este tolerat bine de copiii cu
enterocolite.
19
 H. Jonyeux (25) afirmă că în fructul de kiwi s-ar afla o substanţă cu efect
antitumoral (ACPS-R), de natură polizaharidică. Aceasta, până şi la şoarecii purtători
ai unei tumori, permite reducerea cu 88,8% a ascitei însoţitoare şi cu 49,6% a
hepatomegaliei.

Alte calităţi de necontestat ale unor fructe:

- strugurii au un conţinut bogat în fructoză şi fier;
- smochinele conţin fibre în mari proporţii;
- fructele cu boabe, muriforme (căpşuni, zmeură, mure, fragi) au în compoziţie
pectine, vitamina C şi fier;
- citricele sunt bogate în vitamina C, substanţă care nu se degradează pe timpul
iernii;
- fructele galbene (caisele, piersicile, pepenele, nectarinele ş.a.) conţin mult
caroten;
- vişinile şi prunele au un efect laxativ moderat, cele din urmă putându-se păstra
şi peste iarnă;
- merele, gutuile şi perele servesc din plin extragerii pectinei;
- curmalele prezintă o mare valoare energetică şi un conţinut ridicat de fier;
- fructele oleaginoase (nuci, alune, fistic, arahide, mieji de dovleac şi floarea
soarelui) sunt preţioase pentru conţinutul în acizi graşi polinesaturaţi;
- castanele constituie o sursă energetică importantă, datorită prezenţei
glucidelor;
- afinele şi porumbul conţin fier şi principii antidiareice.
În piramida USDA, fructele sunt plasate la al doilea nivel, imediat după cereale
ca importanţă. AMA (American Medical Asociation) şi NACNE (National Advisory
Committee on Nutrition Education) recomandă consumul frecvent de fructe şi cereale,
cea de-a doua instituţie demonstrând şi strânsa legătură dintre dietă şi boală.
Fructele de pădure prezintă avantajul că cresc în zone nepoluate, nefiind stropite
cu insecticide, iar solul este îngrăşat doar organic. Acestea se consumă ca atare, drept
sucuri proaspete obţinute prin presare, uscate, ca salate şi ceaiuri din fructe uscate.
Majoritatea fructelor sunt accesibile tuturor categoriilor de populaţie, deoarece cresc
spontan, în stare sălbatică. Fructelor domestice trebuie acordată o atenţie deosebită,
evitându-se cele tratate cu insecticide. Din cauza rezistenţei pe care au căpătat-o
insectele, în zilele noastre s-a ajuns la circa 15 stropiri pe an ale unui măr din stadiul
de floare până la cel de fruct matur.

APA

Acest aliment fără de care omul nu poate trăi mai mult de trei zile, merită o
abordare atentă. Organismul omului este constituit din apă, în procent de circa 70%.
Toate reacţiile metabolice ale corpului uman se desfăşoară în apă. De asemenea, circa
70% din globul terestru, este format tot din materie. Plantele conţin în structura lor
între 70% şi 90% apă.
Necesarul uman de apă este de circa 2.500 ml pe zi pentru un adult, în care intră
şi apă endogenă. Calitatea acestui lichid este un factor esenţial în menţinerea stării de
sănătate, de aceea este bine să se ţină seama de faptul că apa ideală este cea de izvor.
Fluorizarea, clorurarea sau iodarea apei devin fenomene toxice, atunci cănd se
practică timp îndelungat. Un alt argument convingător rezidă din realitatea că
alimentele bogate în apă reprezintă o sursă valoroasă de apă exogenă (fructele,
zarzavaturile proaspete ş.a.).
Apa participă la metabolizarea alimentelor în trei faze succesive:
1. În tubul digestiv au loc fenomene de hidroliză care favorizează absorbţia:
glucidele trec în monozaharide, lipidele în acizi graşi şi glicerină, iar proteinele în
aminoacizi.

20
 2. În sânge şi tumori, apa este un transportor ideal pentru toate substanţele
solvite.
3. La nivelul ţesuturilor, apa participă la toate reacţiile de reducere şi oxidări
fosforilante în procesele anabolice (57), devenind apă endogenă în procesele
catabolice.

Conţinutul alimentelor curente în apă în ml/100gr de aliment – după Radu

Pieptea:

Zarzavaturi Cartofi,varză,fasole verde, roşii,

proaspete 80 – conopidă, castraveţi, gulie, salată, ridichi
95 %
Fructe proaspete 80- Mere, pere, cireşe, vişine, portocale,
90 % mandarine, lămâi
Lapte 90 -
%
Ciuperci 80- Bureţi, mânătărci
90 %
Peşte 75- Carne de peşte proaspăt de toate
80 % felurile
Ouă 75 Gălbenuş – 50 %; albuş 88%
%
Smântână 60- -
70 %
Făinoase 35- Diverse sorturi de pâine
40 %
Fructe 5- Arahide, alune, castane, migdale,
oleoginoase 50 % nuci
Icre, caviar 35- -
(presate) 40 %
Unt, maioneză 15- -
16 %

Apa plată este băutura optimă pentru organismul uman şi care nu are
contraindicaţii. Din unele observaţii clinice rezultă chiar că folosirea apei plate de
izvor are o mare legătură cu longevitatea. Apa de puţ este acceptatbilă, cu condiţia ca
sursa să se afle la mare adâncime, deoarece primele trei straturi sunt, de regulă,
poluate cu nitriţi, datorită abuzului de îngrăşăminte azotate din sol. Abţinerea de la
consumul de apă, în ciuda senzaţiei de sete şi folosirea permanentă a diferitelor tipuri
de lichide, inclusiv apă fiartă sau distilată în locul apei naturale, constituie o greşeală
monumentală. Consumarea unui pahar de apă dimineaţa, pe stomacul gol, stimulează
peristaltica intestinală, având un uşor efect laxativ.

LEGUMELE

Leguminoasele uscate sunt valoaroase pentru conţinutul lor mare de proteine şi

glucide (mazărea, fasolea, lintea, năutul) sau proteine şi lipide (soia) (57). Totodată,
proteinele din leguminoase au o mare solibilitate în apă.

21
 Compoziţia chimică (%):

Pr A Pro L G Cel C Raport

odusul pă teine ipide lucide uloză enuşă Proteine/Lipide
M 1 22 3 5 6,4 2, 7,5
azăre 1 23 2 5,2 5,5 4 9
Fa 1 25 ,8 5 3,4 3 13,4
sole 0 38 1 5,7 5 2, 1,9
Li 1 ,9 5 8
nte 0 2 6,4 5
So 1 0 2
ia 0 2

Soia

Aminoacizii esenţiali, cu excepţia triptofanului, se află în soia într-o

concentraţie mai mare decât în carne, fracţiunea solubilă a proteinelor conţinând 86%
globuline, 8% albumine, 6% azot neproteic. De asemenea, lipidele din soia au o
proporţie ridicată de acizi graşi nesaturaţi (85%), monosaturaţi (35%) şi polisaturaţi
(50%). Totodată, şi conţinutul de amidon este redus.
Vitaminele din soia sunt: ribloflavina, tiamina, acidul nicotinic, tocoferoli,
piridozina şi aroteni, iar mineralele – potasiu, sodiu şi calciu.
Unele studii demonstreză scăderea colesterolului în sânge după trei săptămâni
de consum preferenţial de ulei de soia.

Mazărea

Proteinele din mazăre au o mare solubilitate în apă, ceea ce explică marea lor
digestibilitate (84,2%) (57). În acelaşi timp, conţinutul ridicat de lizină este
caracteristic pentru această plantă erbacee.

Fasolea

Proteinele existente în fasole au un conţinut ridicat de tirozină şi lizină. Trebuie

ţinut cont de faptul că factorii antinutritivi din fasole pot fi înlăturaţi prin tratamente
termice dure. Amidonul prezent în fasole în proporţie de 50–60% reprezintă cel mai
mare aport de glucide. Pentru o preparare ideală se recomandă fierberea şi aruncarea
primelor două ape.

Lintea

Proteinele sunt de o calitate comparabilă cu cele din mazăre, dar această legumă
uscată nu conţine, spre deosebire de celelalte leguminoase, factori antinutritivi ca
glicozizi cianogeni, saponine, alcaloizi toxici, hemaglutinine sau factori de flatulenţă.

Năutul

Unii autori au observat la această plantă leguminoasă – care se consumă fiartă în

apă – efectul diuretic şi drenor al uraţilor, precum şi cel vomifug. Principalele
minerale conţinute în năut sunt fosforul, potasiul şi magneziul.

22
 ZARZAVATURILE

O cantitate importantă de celuloză se găseşte în ridichi, sfeclă, morcov şi

păstârnac. Calităţile nutritive ale zarzavaturilor constau în:
- celuloză, care prezintă o structură mai fină decât cea aflată în cereale, având
proprietăţi bactericide, detoxifiante şi diminuând colesterolul;
- bogăţia în vitamine, care este preponderentă în ardeiul gras, în ţelină şi varză
de Bruxelles. Vitamina K se găseşte din abundenţă în spanac şi varză. Specialiştii
consideră că, fără a se apela la produsele farmaceutice, necesarul de vitamina C şi
caroten poate fi acoperit numai prin consumul de verdeţuri şi fructe;
- varietatea de glucide, glucoza fiind prezentă în morcovi, zaharoza în sfeclă, iar
amidonul în cartofi;
- bogăţia în minerale, magneziul fiind preponderent în spanac, cartofi şi sfeclă,
fierul în spanac şi urzici, iar potasiul în pătrunjel, spanac, cartofi şi vinete;
- reglarea echilibrului acido-bazic, cenuşa lor fiind alcalină datorită prezenţei
potasiului, calciului şi magneziului;
- efectul diuretic datorat prezenţei sărurilor de potasiu;
- existenţa unei importante surse de apă (70-90%).
Autorii tuturor studiilor ce pledează pentru o alimentaţie naturistă nu concep să
treacă o zi fără a se consuma zarzavaturi. De asemenea, în sezonul cald se pune
accentul pe "frunzoase" ca varza crudă, salata, mărarul, pătrunjelul, ceapă şi usturoiul,
toate verzi. În sezonul rece sunt de preferat rădăcinoasele ca morcovul, ţelina şi
păstârnacul.

CIUPERCILE

Compoziţia acestui aliment esenţial, din păcate prea puţin abordat la adevărata
lui valoare, constă în 82–90% apă, 2–4% proteine, existând specii şi cu un conţinut de
până la 30%, 1% – lipide, 6% glucide, 1–2% minerale şi 0,8% celuloză. Mineralele
mai bine reprezentate în ciuperci sunt fosforul, clorul, sodiul, potasiul, magneziul,
calciul, fierul, zincul, cuprul, manganul şi iodul.
Dintre speciile de ciupercii comestibile se disting: Hribul sau mănătarca
(Boletus edulis), Pitarca sau Mitarca grasă (Boletus luridus), Ciuperca de bălegar
(Psalliata campestris), Ciuperca de câmp (Psallota arvensis), Buretele domnesc
(Amanita caesarea), Pălăria şarpelui (Lepiota procera), Râşcovul (Lactarius
deliciosus), Iuţarul (Lactarius piperatus), Buretele de rouă (Marasmius oreades),
Buretele ţepos (Hidnum repandum), Burete solzos sau Barba ţapului, Buretele galben
sau Gălbiorul (Cantharellus cibarius), Barba caprei (Clavaria formosa), Trufa neagră
(Tuber cibarium), Trufa (Tuber aestivum sau Tuber brumale), Zbârciogul (Giramitra
aesculenta), Urechiuşa (Peziza aurantia), Urechea babei (Peziza coccinea), Urechea
lui Iuda (Auricularia auricula-judae), Ghebele (Armillaria mellea), Vineţica sau
Pâinea pământului (Russula vessca), Păstrăvul (Pleurotus ostreatus) şi Buretele de
stejar (Fistulina hepatica).

Institutul de Cercetări pentru Ciuperci, în colaborare cu Centrul Naţional de

Cercetări asupra Cancerului, au demonstrat efectul antitumoral al principiului numit
lenitan şi care se găseşte în unele specii ale acestei plante considerate inferioară,
deoarece cu nu conţine clorofilă. Acelaşi lenitan are efecte anti-SIDA, alături de o altă
substanţă numită glucan (33).
M. Petre, în lucrarea "Ciuperci medicinale", prezintă o serie de studii
competente ce demonstrează că o alimentaţie bogată în ciuperci inhibă aromataza – o
enzimă răspunzătoare de proliferarea neoplazică.
De asemenea, studii efectuate pe specia Agaricus blazei demonstrează efectul de
sporire a capacităţii organismului de sinteză a interferonului şi a interleukinelor,
efectul antimicrobian şi pe cel hipocolesterolemiant. Aceleaşi proprietăţi se
23
evidenţiază şi la specia Pleurotus ostreatus, comună în ţara noastră, care se dezvoltă
atât spontan cât şi în cultură.
Ciupercile mai poartă denumirea de "înlocuitori de carne", datorită conţinutului
bogat în proteine de cea mai bună calitate. Aceste plante se pot consuma nepreparate,
în stare crudă dar în mici cantităţi, sub formă de salată, eventual combinate cu diferite
legume şi preparate, fierte în apă ca supă sau cremă, coapte la cuptor, fripte la grătar
ori pe jăratec, murate în saramură sau oţet. Este bine de ştiut faptul că, cine vrea să
renunţe la carne din convingeri naturiste sau religioase, trebuie să devină un
consumator constant de ciuperci, deoarece acestea asigură necesarul de proteine, atât
din punct de vedere cantitaiv cât şi calitativ. Tratamentul termic la care sunt supuse
ciupercile trebuie să fie redus, evitându-se pe cât posibil prăjirea în ulei. Ciupercile
ideale sunt cele sălbatice, desigur comestibile, ori cele de cultură crescute pe substrat
natural organic şi netratate cu insecticide.

MIEREA

Mierea constituie principala sursă de glucide pentru organismul uman. Mierea

de albine este un produs natural obţinut de albine din nectarul florilor sau din sucurile
dulci de pe alte părţi ale plantelor verzi, pe care acestea le recoltează, le îmbogăţesc cu
propriile substanţe, le prelucrează într-un mod specific şi le depozitează în celulele
fagurilor din stupi.
În funcţie de provenienţă există miere polifloră, monofloră, de mană sau de
pădure, cum i se mai spune. Conţine zaharoză, glucoză şi fructoză în cantităţi aproape
egale, proteine (0,2–0,3% în mierea de flori şi 0,3–0,5% în mierea de mană),
vitaminele A, B1, B2, B5, B6, C, E şi K, enzime ca invertaza, catalaza, peroxidaza,
enzimele proteolitice, hialuronidază şi amilază, acizi organici, precum şi susbstanţele
minerale K, Na, P, Mg, S, Ca, Cl, Fe, Cu, Si, Al, Mn.

Compo Mierea de flori Mierea de

nent mană
Zahăr 74,4% 66,5%
invertit (glu +
fru)
Zaharoz 1,3% 3,9%
ă
Dextrin 0,10–0,25%
e şi gome
Substan 0,30–1,00%
ţe minerale
Proteine 0,20–0,50%
Acizi 0,14-1,10 %
organici
Apă 18,0% 16,6%

Mierea bogată în fructoză, cum este cea de salcâm, se cristealizează cu greutate,

iar mierea bogată în glucoză, precum cea de rapiţă, se cristalizează cu uşurinţă.
Calităţile şi efectele mierii de albine constau în următoarele proprietăţi: nu este
iritantă pentru mucoasa tubului digestiv, nu dezechilibrează flora intestinală saprofită
a intestinului, este uşor asimilabilă, satisface rapid nevoile de energie ale
organismului, are proprietăţi antiseptice şi cicatrizante, e asimilată lent în organism,
este predigerată chiar de către albine, conţine o bogăţie de minerale şi vitamine, cu
menţiunea că mineralele din miere au un accentuat efect eritropoetic, din acest motiv
mierea fiind indicată în anemii. Energia calorică eliberată de miere este folosită
complet pentru nevoile organismului uman, spre deosebire de zahăr. Totodată, acidul
lactic din acest aliment corectează flora de putrefacţie a intestinului.
24
 Printr-un studiu realizat pe parcursul a trei ani, cercetătorii de la University
Teaching Hospital (Nigeria) au demonstrat efectul cicatrizant şi dezinfectant asupra
plăgilor al mierii de albine. De asemenea, Dr. Gene Spiller (22) a comunicat
rezultatele unui studiu de laborator conform căruia, şobolanii alimentaţi cu miere
drept sursă de energie, au avut o durată de viaţă mai mare decât cei cărora li s-a
administrat zahăr.
Mierea, alăturii de fructe, reprezintă sursa cea mai valoroasă de glucide din
alimentaţia umană. În afară de valoarea sa dietetică, are şi o importantă valoare
terapeutică în anemii, ulcer, convalescenţe, bronşite, hepatită cronică şi este un bun
extractor pentru principiile nutritive şi terapeutice din plante. Alimentul se poate
consuma ca atare, în diferite combinaţii cu salată de fructe, unt, etc. sau ca îndulcitor
pentru ceai, cafea şi băuturi răcoritoare. Este foarte important ca mierea să nu fie
păstrată sau preparată la temperaturi ridicate, fiindcă suferă un proces brusc de
îmbătrânire şi devine toxică. Atât tradiţia biblică cât şi nutriţioniştii recomandă ca
mierea să se consume cu moderaţie, cu toate că organismul uman îşi reglează senzaţia
de saţietate faţă de această sursă de sănătate în mod natural, instinctual, astfel încât nu
se cunosc boli cauzate de abuzul de miere. Nu acelaşi lucru se poate spune despre
zahăr, al cărui consum exagerat poate constitui un factor etiologic.

PEŞTELE

Gene Spiller (22) citează mai multe studii ce demonstrează efectul benefic al
consumului de peşte – în special cel de apă rece – asupra cordului. În aprijinul acestor
cercetări vin şi unele observaţii empirice, conform cărora la eschimoşi se înregistrează
o rată foarte scăzută a bolilor de inimă.
Dr. Kromhont, de la Universitatea Leiden din Danemarca, a urmărit, timp de 20
de ani, 852 de bărbaţi de vârstă medie şi a constatat că, hrănindu-se de două ori pe
săptămână cu peşte, mortalitatea coronariană a subiecţilor a scăzut cu 50%. Studiile
Universităţii de Medicină din Oregon confirmă aceste cercetări, observând aderenţa
trombilor intravasculari la consumatorii de peşte. Cercetători japonezi au efectuat şi ei
studii comparative asupra locuitorilor din satele de pescari şi cele de fermieri agricoli,
rezultatele confirmând faptul că primii erau mai protejaţi în faţa maladiilor
coronariene.
Majoritatea autorilor sunt de acord că acidul cicosapentaenoic (EPA) şi acidul
docosahexaenoic (DHA) prezintă efecte benefice asupra aparatului cardio-vascular
(fiindcă sunt grăsimi polinesaturate) şi asupra colesterolului, scăzând nivelul acestuia.
Un alt studiu citat de P. Biason (52), care a fost efectuat timp de doi ani asupra
bolnavilor cu infarct miocardic, demonstrează că la consumatorii de Omega–3 aflat în
peşte (450mg x 3/zi), mortalitatea a fost cu 29% mai redusă decât a lotului martor.
În fine, un alt studiu citat de acelaşi autor – efectuat asupra bolnavilor cu
angioplastie transluminală –, duce la următoarea concluzie: consumul de ulei de peşte,
timp de şase luni, scade la jumătate numărul restenozarilor.
Cercetări preliminare, care încă nu sunt confirmate de comunitatea ştiinţifică,
demonstrează şi alte efecte benefice ale EPA si DHA cum sunt creşterea
performanţelor cerebrale, sporirea vitalităţii spermatozoizilor, a acuităţii vizuale şi
protecţia împotriva cancerului. Mai putem afirma că proteinele din peşte sunt
superioare celor din carnea altor animale, fiind bogate în minerale, cu predilecţie în
iod.
Natural Healing and nutrition din anul 1990 (40) citează un studiu dublu
publicat în Formal of Allergy and Clinical Immunology. Conform acestuia, bolnavii
astmatici care au consumat ulei de peşte timp de şase luni au suferit mai puţine crize
de sufocare decât lotul martor.
Reese Dubin, în cartea Miracle food cures from the Bible (58), citează un
studiu efectuat de MRFIT Coordinating Center din Minneapolis, ce demonstrează că,
la un lot de 6.000 de bărbaţi de vârstă medie, decesul prin cancer a fost mai redus la
25
subiecţii care au consumat peşte în mod regulat. Aceiaşi lucrare vorbeşte despre unele
observaţii asupra bolnavilor HIV-pozitivi, la care speranţa de viata s-a dublat datorită
consumului constant de carne de peşte.
Dr. A. Steinberg (58) a constatat că, la bolnavii cu poliartrită reumatoidă ce
consumau regulat ulei de peşte, doza de antiinflamatoare a putut fi redusă la jumătate,
fără a se înregistra reacţii adverse. E de remarcat faptul că substanţa Omega–3, aflată
în uleiul de peşte, este mai bogată în grăsimi polinesaturate decât cea din plante (19).
Regăsindu-se din abundenţă în grăsimea de peşte, Omega–3 inhibă formarea
tromboxanului, care este răspunzătoare de formarea plăcii de aterom şi a trombilor.
Peştele proaspăt are ochii strălucitori, solzii aderenţi, la apăsare cu degetul nu
lasă urme, iar mirosul este specific. Poate fi preparat la grătar, la cuptor, în sos de ulei
de măsline cu vin, fiert în apă cu puţin ulei şi oţet, sau în baie de aburi. Nu se
recomandă prepararea peştelui în alte grăsimi animale, deoarece îşi micşorează
valoarea nutritivă. Fiindcă nu conţine fibre, se poate servi în combinaţie cu legume
sau cereale.
În culturile europene ale secolului care tocmai a trecut, consumul cărnii altor
animale a trecut – din păcate – pe primul loc faţă de cel de peşte. Este de dorit ca acest
raport să se inverseze, cu menţiunea că trebuie acordată o importanţă deosebită
calităţii apelor, prin eliminarea sau măcar diminuarea pe cât posibil a poluării
industriale.

OUĂLE

Au în compoziţie 72% apă, 14% substanţe proteice, 12% grăsimi, 0,60%

glucide şi 1,40% cenuşă. Ouăle de raţă au cel mai mare conţinut de grăsimi, iar ouăle
de curcă – cel mai redus. Oul este o importantă sursă de fosfor, fier, lecitină şi conţine
aproape toate vitaminele, hidro şi liposolubile. Albuşul este lipsit de lipide, iar
gălbenuşul conţine o cantitate importantă de colesterol (200 – 400 mg). Cu toate
acestea, există mai multe studii ce demonstrează că albuşul nu influenţează major
nivelul colesterolului din sânge. Ouăle au o mare valoare nutritivă şi mult mai multe
recomandări decât restricţii, cu excepţia unor cazuri rare de alergii. Acest aliment nu
are contraindicaţii, dar sunt de preferat ouăle de la găinile hrănite în mod natural.

LACTATELE

Istoria civilizaţiilor demonstrează că laptele şi produsele lactate constituie,

alături de cereale şi fructe, dieta de bază a majorităţii popoarelor. Deşi există unele
opinii ce contestă valoarea nutritivă a laptelui pentru un mamifer adult, pe motiv că în
lumea animalelor doar puii se hrănesc cu acest aliment, totuşi, în Biblie, Ţara
Făgăduinţei este denumit locul unde "curge lapte şi miere", expresie care a devenit
ulterior o sintagmă ce exprimă bunăstarea. Pe de altă parte, în toate culturile lumii
apare ocupaţia de păstor.
Nutrţioniştii consideră laptele "un aliment complet care conţine, în proporţii
echilibrate, toate elementele necesare întreţinerii şi dezvoltării organismului, cu efecte
morfogenetice şi energetice remarcabile".

26
 Compoziţia chimică a laptelui de vacă, bivoliţă, oaie şi capră (după R. Segal):2

Sp Dens Gră Caz Album La A

ecia itatea simea eină Globul ctoză pă
relativăd20 % % in % %
.4 %
Va 1,031 3,5 3,5 0,50 4,6 87
că 1,032 7,8 6 0,53 4,5 -89
Bi 1,036 6,2 8 0,80 4,2 82
voliţă 1,031 4,0 2,6 1,15 4,6 ,6
Oa 80
ie ,8
Ca 86
pră -88

Proteinele din lapte prezintă un înalt nivel de asimilare (96%). Cazeina se

precipită în prezenţa labfermentului şi a sărurilor de calciu –principii ce stau la baza
transformării laptelui în brânză. Albumina este uşor asimilată de către nou-născuţi.
Globulina se găseşte în cantitate mai mare în colostru (4%), faţă de laptele normal
(0,1%); de asemenea, are rolul de purtătoare a anticorpilor din lapte.
Practic, în lapte se găsesc toţi aminoacizi esenţiali, cu un mic deficit de
metionină, dar consumul alimentului în combinaţie cu cereale sub formă de pâine,
mămăligă sau paste compensează această lipsă. Grăsimiile din lapte asigură jumătate
din valoarea lui calorică. Din 12 acizi graşi, 11 sunt saturaţi, iar acidul oleic este
nesaturat. Lactoza constituie un glucid specific laptelui format din glucoză şi
galactoză. Prin prezenţa acestei substanţe, se pot obţine diferitele produse fermentate
ale laptelui, sub acţiunea microorganismelor. În lapte se găsesc, practic toate
vitaminele, cele hidrosolubile având o concentraţie constantă, iar cele liposolubile
variind în funcţie de sezon. Deşi laptele este sărac în vitamina K, datorită lactozei, în
intestin se dezvoltă o floră ce favorizează sinteza acestei vitamine. Mineralele din
lapte ajung în organism legate chimic de proteine sau prin absorbţie. Laptele mai este
şi o sursă bogată de calciu (120 mg%), dar şi de fosfor, potasiu ori magneziu.
Mecinicov a efectuat unele studii populaţionale, ajungând la concluzia ca între
consumul de iaurt şi longevitate există o relaţie directă: bacteriile lactice şi acidul
lactic din iaurt ar împiedica dezvoltarea în intestin a microorganismelor de putrefacţie
ce produc substanţe considerate toxice ca scetolul, indolul şi fenolul. De asemenea,
lactobacilii determină, pe calea metabolizării sărurilor biliare, şi o scădere a
colesterolului. Totodată, lactatele şi brânzeturile fermentate inhibă formarea
nitrozaminelor.
Acest aliment se consumă sub formă de lapte proaspăt crud, numai dacă
provenienţa şi igiena sunt sigure, ca lapte fiert, iaurt, sana, kefir, brânză de vaci,
brânză telemea, caşcaval etc. În funcţie de provenienţa laptelui, de tehnologia de
preparare, a felului coagulării, adausurilor de condimente şi tipul fermentaţiei există
sute de feluri de brânză. Se recomandă folosirea laptelui integral şi consumul moderat
de derivate lactate bogate în grasimi ca untul, smântâna, frişca şi altele.
Industria laptelui a lansat, din păcate, produse ce se abat de la principiile dietei
naturiste şi care ar trebui evitate. Este vorba despre amidonul modificat genetic,
aromele nenaturale, coloranţii, laptele praf, cheagurile sintetice sau folosirea
metodelor de conservare foarte dure, cu raze gama, la temperaturi deosebit de ridicate.

PROBLEMA FIBRELOR

Teoria privind alimentaţia bogată în fibre este indisolubil legată de cea a

alimentului integral. Fibrele sunt un ansamblu de produşi specifici dietei vegetale, ce
nu pot fi atacaţi de enzimele digestive. După definiţia Asociaţiei Oficiale a
27
Chimiştilor din Agricultură, fibrele reprezintă reziduul ce rămâne după tratarea cu
acid sulfuric, alcalii şi alcool.
Fibrele sunt alcătuite dintr-un ansamblu de compuşi glucidici ca pectina,
celuloza, hemiceluloza şi ligninele.
Efecul fiziologic al fibrelor constă în:
- capacitate mare de absorbţie şi legare a apei; astfel, raportat la 100 g, tărâţa de
grâu leagă 447g apă, morcovii – 208 g, merele – 177 g, varza – 168 g, conopida – 68
g, iar cartoful – 48 g; în funcţie de gradul de mărunţire, absorbţia poate creşte de trei
până la cinci ori (57)2;
- accelerarea tranzitului intestinal;
- antrenarea deşeurilor metabolice din intestin, o dată cu apa, şi accelerarea
tranzitului intestinal evacuat;
- suplimentarea raţiei alimentare cu celuloză determină o creştere importantă a
secreţiei de lipide prin scaun;
-
alimentele bogate în pectine au un rol important în detoxifierea de metale grele
cum sunt plumbul, arsenicul şi mercurul;
- asimilarea carotenilor, a vitaminei A şi B, creşte substanţial atunci când se
recurge la diete bogate în pectine;
- celuloza din legume prezintă o structură mai fină decât cea din cereale şi trece
mai uşor în intestin sub formă de hidrocaloid. În legume, celuloza se găseşte legată de
pectină, formând complexul pectină–celuloză, care are un bun efect de eliminare a
colesterolului din intestin.

Concentraţia de fibre a unor alimente, după Michel Montignac, citat de D.

Menrath (12)

PRODUSE LEGU FRUCTE LEGUME FRUCT

CEREALI ME USCATE VERZI E
ERE USCAT OLEAGINOAS PROASPETE
E E

Tărâţe Fasole Nucă de Mazăre verde Zmeură

40g 25g cocos 24g fiartă 12g 8g
Pâine Mazăre Smochine Pătrunjel Pere cu
integrală 13g 23g 18g 9g coajă 3g
Făină Linte Migdale Spanac fiert Mere cu
necernută 19g 12g 14g 7g coajă 3g
Orez Năut Curmale Anghinare Căpşuni
integral 5g 2g 9g 4g 2g
Orez alb Arahide Praz Piersici
1g 8g 4g 2g
Pâine albă Varză
1g 4g
Ridichi
3g
Ciuperci
2,5g
Morcovi
2g
Salată verde
2g
Lăptucă
4g

28
 Toţi cercetătorii nutriţionişti sunt de părere că alimentaţia bogată în fibre e
benefică şi că doza uzuală este de 30–40 g/zi. Importanţa fibrelor a fost evidenţiată,
mai ales în ultimile decenii, când s-au observat consecinţele renunţării la alimentul
integral. De fapt, dacă omul sănătos ar consuma alimentele integrale, implicit ar avea
un aport normal, fiziologic, de fibre şi nu ar mai fi necesar nici un aport suplimentar.

PROBLEMA VEGETARIANISMULUI

Disputa dintre adepţii înfocaţi ai vegetarianismului şi cei ai regimului carnat

este veche de când lumea şi încă nerezolvată.

Argumente biblice

De la Facere şi până la potop, alimentaţia omului s-a bazat pe cereale şi fructe

(Geneza 1, 29). Aceasta este şi perioada în care s-a înregistrat cea mai ridicată
longevitate şi vârsta matusalemică. Noul Testament recomandă renunţarea la carne,
dar nu o interzice: Bine este să nu mănânci carne… (Romani 14, 21). În multe pasaje
biblice se interzice consumul de sânge, de animale sugrumate sau animale moarte,
care n-au fost sacrificate prin exsanguinare.

Argumente ştiinţifice

Studiile populaţionale pledează pentru vegetarianism, în acest scop utilizând

drept criterii de evaluare morbiditatea şi longevitatea. La ora actuală se apreciază că
numai în SUA ar exista circa 12 milioane de vegetarieni. Statisticile arată că
vegetarienii au o incidenţă mai mică a bolilor cardiovasculare, a hipertensiunii
arteriale, a cancerului, în special a celui de colon şi de sân (14). Aceiaşi specialişti
citează un studiu britanic după care vegetarienii înregistrează un nivel scăzut al
colesterolului şi un risc cu 57% mai mic pentru atacuri cardiace. Alte statistici
demonstrează că vegetarienii au nevoie de mai puţine intervenţii chirurgicale, pe
parcursul vieţii lor.
În altă ordine de idei, vegetalele sunt bogate în ceea ce organismul are o acută
nevoie. Ne referim la proteine de calitate, minerale, lipide nesaturate, glucide
superioare şi fibre sărace în ceea ce organismul nu are nevoie, adică în grăsimi
saturate).
George Webb, în Natural Healing and Nutrition (40), apeciază că folosirea cu
prioritate a vegetalelor aduce cantităţi importante de magneziu şi potasiu în organism,
ferindu-l pe om de hipertensiune arterială.
Asociaţia Forsight (30) recomandă orientativ ca în dieta zilnică, aproximativ
65–70% din hrană să fie de origine vegetală. Fără îndoială, vegetarianismul este
superior regimului cu carne, însă aici se impune şi o abordare diferenţiată a acestui
aspect, în funcţie de problemele personale ale fiecărui individ. Spre exemplificare,
unele forme de colopatii nu tolerează vegetalele în mod exclusiv, dar guta, afecţiunile
renale glomerulare şi pancreatita cronică se agravează în urma consumului de carne.
Ar mai trebui spus că ateroscleroza, cu toate consecinţele ei nefaste – accidente
vasculare cerebrale, coronariene, sau arterite aterosclerotice – este mult mai frecventă
în ţările în care se consumă carne la greu.

29
 PROBLEMATICA ALCOOLULUI, CAFELEI, CEAIURILOR ŞI
CONDIMENTELOR

Alcoolul

Se poate spune că, în cantitate mică, vinul este benefic pentru sănătate. Studii
populaţionale (15) arată că la bărbaţii francezi care consumă două pahare de vin pe zi
se înregistrează cu 35% mai puţine decese cardiace şi cu 25% mai puţine decese prin
cancer. În acelaşi timp, statisticile comparate demonstrează că, deşi francezii consumă
mai multe grăsimi animale decât americanii, mortalitatea prin boli cardiovasculare în
Franţa este de 2,5 ori mai mică.
Vinul roşu este superior celui alb sau roze deoarece strugurii negri conţin în
coaja lor o cantitate mare de flavonoide care previne formarea de trombi şi, de
asemenea, compuşi fenolici incluzând catechine, antociani şi taninuri ce scad
colesterolul.
Un studiu continuu, efectuat în California pe un eşantion de circa 300.000 de
subiecţi, relevă că riscul cel mai scăzut de boli cardiovasculare se înregistrează printre
subiecţii ce consumă două pahare de vin roşu pe zi. Tot în America de Nord, un studiu
recent pe un eşantion de 10.000 de femei demonstrează că riscul de deces prin boli
cardiovasculare este de 1 la cele abstinente şi 0,7 – 0,8 la cele care consumă o
cantitate moderată de alcool (27).
Unele tradiţii recomandă ca vinul să se consume seara, înainte de cină.
Alcoolul distilat chiar şi în mici cantităţi, are mai multe efecte negative decât
pozitive.
Berea consumată în cantitate mică (200 – 300 ml/zi) nu are nici efecte negative,
nici pozitive.
Cafeaua poate fi consumată fără riscuri în cantităţi reduse, adică o ceaşcă de 30
– 50 ml pe zi, cu condiţia ca aceasta să fie cafea naturală, fără aditivi şi arome
sintetice. Gene Spiller remarcă trei studii – dintre care două efectuate pe un număr
mare de subiecţi – ce ajung la aceeaşi concluzie: o cantitate mare de cafea consumată
zilnic (peste cinci ceşti) duce sigur la creşterea colesterolul, iar o cantitate mică sau
moderată (una, două ceşti/zi) nu influenţează nivelul colesterolului.
În Italia se consumă cu predilecţie cafea espresso preparată din cafea neagră
prăjită şi supusă la presiune de vapori. În această ţară s-a constatat că creşterea
colesterolului se află în relaţie directă cu cantitatea de cafea consumată zilnic.
Corneliu Zeană (11) citează pe Lowik şi colaboratorii, care dovedesc că boabele
de cafea conţin mari cantităţi de magneziu, ce tamponează efectele de hiperstimulare
adrenergică ale cofeinei (dar nu şi pe cele psihostimulente), cu condiţia să fie
consumată cafea naturală şi nu solubilă.
Atât autorii care au studiat efectele pe termen lung ale cafelei, cât şi tradiţia
locală din ţările cultivatoare de cafea, recomandă una, două ceşti infuzate (sau filtru).
Fierberea cafelei este contraindicată, deoarece aceasta devine foarte toxică şi îşi
pierde aroma. De asemenea, tehnica preparării cu ajutorul vaporilor şi consumul
cafelei solubile nu sunt recomandate. Pentru persoanele care prezintă intoleranţă la
cafea – insomnie, greţuri, cefalee, agitaţie, palpitaţii – se recomandă evitarea totală a
acestei băuturi.

Ceaiul nu este recomandat de medicina naturistă – în sensul evitării consumului

continuu sau abuziv de ceaiuri din plante medicinale –, datorită posibilelor "inducţii
patogenezice" cum sunt generarea unor simptome specifice, nepericuloase dar
confuze în planul diagnostic, ce apar prin administrarea timp îndelungat şi în mod
repetat al unei anumite substanţe. Poate fi consumat lejer ceai verde şi din fructe, care
nu induc patogenezii datorită faptului că sunt alimente, nu leacuri.

30
 Ceaiul din fructe este deosebit de important pentru aportul său de minerale. Unii
autori apreciază (33) că ceaiul verde se află pe locul al doilea, după apă, în ceea ce
priveşte consumul de lichide pe planetă.
Lisa Turner (33) consideră că aceeaşi băutură miraculoasă previne bolile
cardiovasculare, hipertensiunea arterială, cancerul, infecţiile acute de căi respiratorii
superioare, diabetul zaharat şi stomatitele.
Cele mai importante beneficii ale ceaiului verde constau în prezenţa
polifenolilor şi efectului lor antioxidant. Epigallocatechiin gallate (EGCG) are un rol
de protejare împotriva radicalilor liberi, de 200 de ori mai mare decât vitamina E.
National Cancer Center Research Institute din Tokyo a constatat o rată mai
mică a îmbolnăvirii de cancer în regiunile unde se consumă ceai verde în mod
constant. De asemenea, mulţi autori au fost preocupaţi de mecanismul de acţiune al
ceaiului verde asupra organismului uman, constatând că quercitina are un puternic
efect antiinflamator, antiviral şi antihistaminic, iar polifenolii blochează formarea
nitrosaminelor, despre care se ştie că sunt carcinogenetice. Autorii din Ţara Soarelui
Răsare au convingerea că această băutură îi protejează şi pe fumători împotriva
cancerului pulmonar, fiindcă japonezii contactează maladia într-o proporţie mai
redusă decât cei americanii. Totuşi, este de preferat consumul a două–patru ceşti de
ceai verde pe zi, mai ales din frunze întregi şi nu prea fierbinte, căci, paradoxal,
altiminteri creşte riscul de cancer esofagian.
Ceaiul negru conţine o concentraţie mai mică de EGCC decât cel verde şi de
aceea este mai puţin recomandat.
Ca o concluzie, putem afirma că riscul apariţiei unui cancer esofagian este cu
60% mai mic la consumatorii de ceai, comparativ cu restul populaţiei.
După cum se vede, majoritatea studiilor pledează pentru consumul cu moderaţie
al alcoolului, cafelei şi ceaiurilor, deoarece pe cât de dăunător este abuzul, pe atât de
benefic se dovedeşte a fi consumul moderat. Dar un lucru care nu trebuie ignorat este
calitatea acestor produse, prin faptul că ceaiurile pot fi falsificate sau aditivate
excesiv, pentru a li se conferi tot felul de arome bune la gust. De aceea, se
recomdandă evitarea ceaiurilor cu aromatizate, cafeaua cu unele E-uri în compoziţie şi
băuturile alcoolice în amestec cu substanţe de limpezire, stabilizare ş.a.m.d.

GRĂSIMILE

Pentru diminuarea grăsimilor din organism este bine să fie respectate o sumă de
principii. Iată câteva dintre acestea:
- excluderea sau evitarea la maximum a grăsimilor animale ca slănina şi untura;
- consumul untului în cantităţi moderate, de trei, patru ori pe săptămână;
- renunţarea la margarină, datorită prezenţei lipidelor saturate şi a aditivilor din
acest aliment, ce nu se regăseşte în natură – motiv pentru care căile metabolice
fiziologice nu îl recunosc;
- excluderea sau reducerea pe cât posibil a uleiului rafinat din alimentaţie;
- folosirea, pe cât posibil, a uleiului presat la rece.

Pornind de la realitatea că studiile de dietetică demonstrează superioritatea

uleiului vegetal presat la rece, Dr. Gene Spiller îl citează pe Dr. A. Key care
analizează starea de sănătate a popoarelor mediteraneene. Raportul dovedeşte fără
echivoc faptul că, în satele din Creta – cultivatoare de măslini şi mari consumatoare
de ulei presat la rece –, se întâlneşte cea mai mică incidenţă a bolilor şi deceselor
cardiace. Pe măsură ce înaintăm spre ţările occidentale, iar uleiul de măsline presat la
rece este înlocuit cu grăsimile animale, rata îmbolnăvirilor şi mortalităţii cardiace se
majorează.

31
 Uleiul de măsline se găseşte în comerţ sub trei forme :
- extravirgin, adică presat la rece din măsline de cea mai bună calitate şi fără
nici un tratament chimic, ceea ce asigură o aciditate foarte redusă (sub 1 %);
- virgin, mai puţin aromat, obţinut din măsline de diferite calităţi, având o
aciditate de 1 – 3 %;
- olive oil, numit adesea pur sau 100% ulei de măsline pur; este, de fapt, un
amestec de ulei rafinat şi extra–virgin.
Centrul pentru Boli Reumatice din Glasgow a efectuat un studiu dublu "orb" pe
reumatismul reactivat, constatând că 90% dintre bolnavii care au primit ulei de
Oenothera au ieşit din puseu.
În teoria alimentaţiei piramidale, fructele şi seminţele oleaginoase se găsesc
plasate la nivelul al treilea (la bază fiind cerealele, iar la nivelul al doilea – fructele şi
vegetalele).
Asociaţia Foreseight (30) recomandă o dietă cu 3 – 5% lipide, suficientă
pentru absorbţia vitaminelor liposolubile. Acelaşi grup de cercetători recomandă o
activitate fizică intensă persoanelor care consumă abuziv grăsimi, pentru a determina
arderea acestora. Combinaţia dintre sedentarism şi grăsimi saturate constituie un
important factor de risc pentru cancer şi boli cardiovasculare. Dintre alimentele
bogate în lipide remarcăm nucile, seminţele de dovleac, miejii de floarea soarelui,
fisticul, alunele, untul, smântâna, brânza de oaie, capră şi de bivoliţă, frişca,
gălbenuşul de ou, somnul şi scrumbia. Ar mai fi de adăugat că nu există nici măcar un
singur studiu care să demonstreze vreun efect benefic al grăsimilor animale saturate.
În ciuda acestui fapt, consumul grăsimilor la care ne referim a crescut îngrijorător de
mult în ţările europene.

CARNEA

Foarte puţini nutriţionişti mai recomandă astăzi consumul preferenţial de carne,

iar majoritatea studiilor cu privire la alimentaţie dovedesc mai degrabă dezavantajele
acestui aliment. Carnea trebuie evitată, pe cât posibil, datorită aportului de acizi graşi
saturaţi, al nitriţilor, marcantei sărăcii în amino-acizi determinată de prelucrarea
termică şi creşterii incidenţei cancerului de colon la populaţiile mari consumatoare de
carne. La toate acestea se adaugă aportul de aditivi (cu dezavantajele lor), antibiotice,
hormoni şi sedative din hrană, vaccinuri, vitamine, mineralizări, precum şi E-urile
folosite la prelucrarea produselor din carne.
Persoanelor care adoră carnea şi nu pot renunţa la ea le recomandăm un dram de
cumpătare, respectiv consumul o dată sau de două ori pe săptămână. Dar şi atunci este
de preferat carnea de animale hrănite naural, preparatele fără adaos de aditivi şi care
nu au fost congelate perioade lungi de timp. De asemenea, sunt de evitat prelucrările
prea sofisticate, tocarea, prăjirea excesivă şi consumul mezelurilor tratate cu diverse
mirodenii sintetice.

POSTUL

Postul alimentar are două dimensiuni şi anume: una biologică, tradusă în

supunerea organismului la o abstinenţă temporară şi una spiritual–religioasă.
Majoritatea religiilor lumii îmbrăţişează în dogmele lor obiceiul de a posti.
În paralel, medicina a evaluat consecinţele abuzului alimentar atât din punct de
vedere cantitativ cât şi calitativ. Cele mai grave boli ce pot fi contactate datorită
excesului de alimente sunt ateroscleroza, obezitatea, diabetul, cancerul, pancreatitele,
litiaza şi cele cardiace. Pe de altă parte, există statistici ce dovedesc că postitorii sunt
protejaţi cel puţin de unele boli precum cancerul, ateroscleroza şi obezitatea.
Dimensiunea religioasă creştină a postului are câteva repere demne de
menţionat. Însuşi Adam a fost alungat din Rai, deoarece n-a reuşit să se abţină şi a
gustat din fructul interzis. În Vechiul Testament se postea de două ori pe săptămână.
32
Iisus îşi începe misiunea de mântuire a oamenilor printr-un post de 40 zile. Alungarea
demonilor se realizează prin cele două arme ale creştinului: rugăciunea şi postul.
Abstinenţa alimentară religioasă constituie o armă, nu o virtute. Toţi sfinţii au postit
ca să se purifice şi a-i putea ajuta pe oamenii aflaţi în nevoie. Pe lângă aceste
adevăruri, mai putem spune că posturile alternative – aşa cum le recomandă şi
Biserica – sunt binevenite fiindcă, prin intermediul lor, organismul elimină
consecinţele abuzurilor precedente. Totodată, posturile exagerate sau dietele prea
severe, ce depăşesc rezistenţa organismului, sunt extrem de periculoase.

RITMULUL MESELOR

Daniel Menrath consideră că nutriţia omului decurge în mod firesc în trei

cicluri:
 Ciclul I – aportul alimentar, adică ingestia şi digestia alimentelor de la prânz
până la ora 20.00.
 Ciclul II – asimilarea, ceea ce înseamnă absorbţia şi utilizarea produşilor de
absorbţie: de la ora 20.00 până la ora 04.00.
 Ciclul III – eliminarea reziduurilor metabolice: de la ora 04.00 până a doua zi
la prânz.
Nutriţioniştii sunt de părere că este foarte important ca aceste clicluri să nu fie
dereglate. Din păcate, se întămplă frecvent ca oamenii să servească cina după ora
20.00, ceea ce duce la blocarea eliminării reziduurilor metabolice şi la apariţia
obezităţii. În ţările occidentale există mentalitatea celor trei mese pe zi – cea de
dimineaţă fiind foarte consistentă – şi gustări între ele. În tradiţia monahismului
răsăritean, îndeobşte la mănăstiri, încă din primele secole ale Lumii exista obiceiul de
a se mânca de două ori pe zi, la 12.00 şi la 18.00.
După părerea unor autori, cum este şi cea a Dr. Salzborn de la mijlocul
secolului trecut (64), bolnavii neoplazici ar trebui să se hrănescă în cantităţi mici, dar
din două în două ore.

SFATURI PRACTICE
 Cerealele şi fructele nu trebuie să lipsească din alimentaţia zilnică.
 Consumul de apă consumată zilnic (de izvor sau conţinută în fructe,
zarzavaturi, supe, ceaiuri ş.a.) se recomandă să depăşească 2 litri.
 Alimentaţia echilibrată presupune o varietate de produse, evitându-se
monotonia şi consumul frecvent al unui aliment predominant.
 Deoarece omul poate trăi cu o cantitate redusă de mâncare, se impune o
cumpătare în alimentaţie proporţională cu riscurile de îmbolnăvire generate de excesul
de alimente.
 Crudităţile vegetale sunt extrem de valoroase, iar tratarea termică, acolo unde
se impune, e bine să fie de scurtă durată şi la temperaturi care să nu depăşească cu
mult 100 de grade Celsius.
 Alimentele prea rafinate şi cele ce conţin aditivi trebuie excluse din hrana
zilnică.
 Masticaţia prelungită este pe cât de necesară, pe atât de importantă.
 Pâinea integrală, fără amelioratori, este alimentul ideal pentru organismul
uman.
 Vinul roşu netratat, consumat seara înainte de cină (100–150 ml pe zi), este
benefic pentru organismul uman.
 Alimentaţia sugarului la sân îi conferă acestuia o imunitate prelungită la boli.
 Postul are un efect profilactic şi curativ extrem de important, care se adaugă
curăţirii spirituale.
 Cafeaua trebuie infuzată, nu fiartă (dată în clocot).
 Ceaiul verde conţine foarte multe efecte benefice pentru sănătate.
33
 Prepararea alimentelor înainte de a fi consumate

Din hrana zilnică nu trebuie să lipsească crudităţile. Majoritatea autorilor

pledează în acest sens, în detrimentul celor ce recomandă alimentele tratate termic.
Totuşi, pentru o abordare exactă a acestor principii nutriţioniste, trebuie cercetată şi
toleranţa individuală a subiecţilor, pentru a se putea realiza o adaptare specifică şi
gradată, de la caz la caz.
Alimentele ce pot fi consumate crude: afine, agrişe, alune, ananas, anason,
andive, anghinare, arahide, ardei, asmăţui, avocado, banane, caise, capere, castraveţi,
căpşuni, cătină, ceapă, chimion, cimbru, cireşe, ciuperci în mici cantităţi, coacăze,
coarne, corcoduşe, coriandru, creson, cuişoare, curmale, seminţe de dovleac, dude,
fistic, seminţe de floarea-soarelui, ghimbir, grepfrut, gulie, gutuie, hrean, kiwi, lapte,
lămâie, lăptucă, leurdă, leuştean, lobodă, maghiran, mandarin, măceşe, măcriş, mărar,
măsline, mere, miere, migdale, morcovi, moşmoane, mure, nuci, păpădie, păstârnac,
pătrunjel, pepene, pere, piersici, portocale, praz, prune, rabarbă, revent, ridiche, rodie,
rosmarin, roşie, salată verde, scorţişoară, scoruşe, smochine, struguri, tarhon, ţelină,
untişor, usturoi, varză, vişine, zmeură ş.a.
Alimente ce trebuie tratate termic: bame, cafea, carne, cartof, castane, ceai,
cicoare, ciuperci (tratare termică uşoară), conopidă, dafin, dovleac turcesc, dovlecel,
fasole, grâu, gulii, hrişcă, linte, mazăre, mei, năut, orez, orz, ovăz, ou, vinete, peşte,
porumb, secară, sfeclă, soia, spanac, susan, ştevie, urzici ş.a.
În orice caz, aşa cum am mai menţionat, tratarea termică trebuie realizată la
temperaturi relativ mici, sub 100 de grade Celsius. La această limită, studiile dovedesc
că există puţine mutagene, molecule Maillerd şi izomeri, din acest motiv fiind de
preferat coacerea sau gătitul la cuptor ori fierberea în apă şi baie de aburi.

Vasele folosite la bucătărie

Dietetica naturistă recomandă întoarcerea la timpul ancestral şi, din acest punct
de vedere, se consideră că vasele de bucătărie confecţionate din pământ sunt ideale.
Studiile moderne atestă, ce-i drept, că vasele din inox sunt la fel de bune, fiindcă
împiedică pătrunderea unor metale în preparate. De asemenea, pâinea se recomandă a
fi păstrată în casete din lemn sau saci din pânză.
Asociaţia Foreseight (30), care promovează naturismul în rândul tinerilor ce
doresc să aibă copii sănătoşi, are următoarele principii în privinţa tratării termice a
alimentelor:
- pregătirea la grătar este superioră prăjirii în ulei;
- fierberea în baie de aburi este superioară celei în apă;
- coacere cartofilor în coajă este preferabilă fierberii în apă sau prăjirii;
- alimentele fierbinţi nu se păstrează mai mult de 18 ore în termos, deoarece
dezvoltă produşi toxici;
- după unele păreri, este de evitat folosirea cuptorului cu microunde, deoarece
aceasta ar degrada în mod brutal proteinele din alimente şi ar produce compuşi
alergizanţi.

Cantitatea hranei

Toţi autorii sunt de părere că principiul cumpătării este fundamental pentru o

alimentaţie sănătoasă. Raportându-ne la mentalitatea europeană şi americană, hrana
poate fi scăzută la jumătate, cu condiţia să consumăm alimente integrale. Mesele
abundente solicită excesiv atât sistemul enzimatic intestinal, celula hepatică, cât şi pe
cea pancreatică. În acest sens, experienţele pe animale dovedesc o dublare a duratei de
viaţă la cele hrănite cu cumpătare, faţă de cele hrănite până la saţietate.
34
 Desigur, indiferent de condiţionare, dieta naturistă reclamă respectarea cerinţei
consumului de alimente naturale şi integrale, dar asta nu înseamnă că nu trebuie ţinut
cont şi de o abordare personală, dictată de preferinţele şi aversiunile alimentare ale
fiecărui subiect în parte.

DIETA ŞI CANCERUL

Cancerul, fiind o boală frecventă care seceră multe vieţi, cercetatorii şi-au pus
desigur problema relaţiei dintre alimentaţie şi această afecţiune. Toate studiile
medicale converg spre concluzia că incidenţa cancerului este mai mare la populaţiile
care consumă abuziv carne, grăsimi saturate şi zahăr. Pe de altă parte, există statistici
ce demonstrează o mică incidenţă a acestei boli în rândul vegetarienilor în general şi
celor ce ţin post în special, precum şi a consumatorilor de fibre şi alimente integrale
din abundenţă. Pe măsură ce omul a renunţat la hrana ancestrală, adoptând stilul
alimentaţiei moderne, incidenţa cancerului a crescut, ajungând astăzi pe locul al doilea
ca mortalitate, după accidentele vasculare cerebrale şi bolile cardiovasculare.
Dintre măsurile cele mai eficiente pentru prevenirea cancerului menţionăm
excluderea aditivilor alimentari, postul negru una sau două zile pe săptămână, sau
postul numai cu consum de lichide ori cereale integrale şi fructe. De asemenea,
consumul preferenţial de ciuperci constituie o metodă profilactică pentru prevenirea
cancerului, alături de excluderea sau reducerea substanţială a grăsimilor animale, a
zahărului şi consumul cât mai frecvent de alimente bogate în vitamina C, în fibre, ceai
verde şi cereale integrale.

DIETA ŞI ATEROSCLEROZA

În topul cauzelor mortalităţii se situează bolile cardiovasculare şi accidentele

vasculare. Cauza cea mai de temut în această patologie este ateroscleroza, cu diferitele
ei localizări – coronariene, valvulare, arterele cerebrale şi arterele periferice. Toţi
nutriţioniştii sunt de acord că dieta condiţionează procesul intim de sclerozare – mai
devreme sau mai târziu – a sistemului arterial. Pentru prevenirea aterosclerozei se
poate recurge la reducerea consumului de sare, în special cea extrafină şi a grăsimilor
animale. De asemenea, sunt recomandate consum preferenţial de uleiuri
polinesaturate, în special Omega 3 care se găseşte la peşte, şi cel abundent de alimente
bogate în fibre, care reţin şi elimină grăsimile saturate din intestin.

DIETA ŞI OBEZITATEA

Procentul mare de obezi din ţările europene şi continentul nord-american se

datorează unor greşeli grave în alimentaţia modernă, precum abuzul cantitativ de
alimente şi lipsa cumpătării, folosirea exclusivă sau abuzivă a pâinii albe, consumul
excesiv de grăsimi şi micşorarea fazei de digestie bucală a alimentelor – ceea ce
traduce prin reducerea masticaţiei –, folosirea alimentelor moi ori tocate. Alţi factori
favorizanţi ai obezităţii sunt abuzul de zahăr şi de mâncăruri aditivate – unele E-uri
având efect anabolizant – şi lipsa sau reducerea fibrelor din alimentaţie.
Obezitatea poate fi preîntâmpinată prin diminuarea cantitativă a alimentelor,
cum ar fi reducerea cu 50% raportată la propriile obiceiuri alimentare, printr-o
masticaţie prelungită, excluderea zahărului, pâinii albe, alimentelor conţinând E-uri şi
a grăsimilor saturate. Se mai recomandă ca ultima masă să fie luată la ora 18.00 şi
ţinerea postului una, două zile pe săptămână .

DIETA ŞI ALERGIILE

Numărul mare de alergici, în special suferinzi de alergii cutanate şi digestive, se

datorează în principal celor trei cauze cunoscute:
35
 - denaturarea proteinelor alimentare prin tehnologii sofisticate cum sunt
cuptorul cu microunde, UHT, ingineria genetică, congelarea şi decongelarea,
expandarea ş.a.;
- adaosului de substanţe străine în alimente şi băuturi precum aditivii alimentari,
îngrăşămintele anorganice, insecticidele, conservanţii ş.a., pe care, deoarece
organismul nu a fost obişnuit, le metabolizează cu greutate;
- rafinării alimentelor în special a zahărului, uleiului şi margarinei.
În concluzie, se impune suprimarea cauzelor alergiilor şi revenirea la
alimentaţia ancestrală, care nu are un impact atât de negativ asupra organismului
uman.

ALIMENTE CE TREBUIE EVITATE

– alimente contraindicate –

Industria alimentară lansează tot timpul alimente cu aprobări în regulă, care, în

conceptul medicinii naturiste, nu sunt recomandate nici măcar omului sănătos,
darmite celui bolnav. În continuare menţionăm o listă orientativă, cu numele generic
al unor asemenea alimente, rafinări care prezintă mari abateri de la alimentaţia
ancestrală, ori sunt contrafaceri, amestecuri de substanţe de sinteză etc. Categoric că
aceste aşa-zise alimente trebuie evitate, doarece produc o intoxicare lentă a
organismului, iar efectul, de cele mai multe ori ireversibil, se observă după mulţi ani.
- zahărul şi alimentele preparate cu zahăr, cu excepţia zahărul brun, care este
acceptat de majoritatea autorilor;
- îndulcitori ca aspartamul şi ciclamatul;
- margarina;
- băuturile răcoritoare chimizate;
- laptele praf;
- mezelurile preparate industrial;
- conservele;
- praful de ouă;
- supele instant;
- cafeaua solubilă;
- alimentele aditivate cu E-uri;
- apa de reţea;
- alimentele ce conţin hidrolizat de proteină;
- alimentele rezultate din organisme modificate gnetic;
- apa de suprafaţă, datorită cantităţilor mari de nitriţi;
- alimentele obţinute din culturi tratate cu îngrăşăminte chimice;
- laptele şi băuturile sterilizate cu raze gama;
- alimentele congelate timp îndelungat sau decongelate şi congelate de mai
multe ori.

În altă ordine de idei, deşi grăsimile animale – în special slănina şi untura – sunt
naturale, trebuie evitate pentru că există numeroase studii care le incriminează ca
factor de risc în creşterea incidenţei cancerului şi aterosclerozei. Această lucrare nu îşi
propune şi nu poate să epuizeze toate "invenţiile" nenaturale ale industriei şi
comerţului cu alimente. Dar, cunoscând principiile dietei naturiste, orice om îşi poate
apără organismul de erorile la care acesta este expus. Calităţile organoleptice ale
multor alimente pot fi înşelătoare, iar E-urile sunt suficient de perfide pentru a oferi
gust, miros sau aspect plăcut unui produs, mai ales persoanelor intoxicate cronic cu
aditivi.

36
 SAREA

Este preferabil să utilizăm sarea "integrală" obţinută direct din zăcământ, căci
este mai bogată în minerale, în special în magneziu şi mai săracă în sodiu decât sarea
extrafină. Chiar şi persoanele sănătoase este bine să consume cât mai puţină sare.

Conţinutul în sare al câtorva alimente după J. Claude Basdekis (29)

Aliment Conţinut în sare în mg/100

g
Măsline în saramură 2400
Sardine în ulei 760
Varză acră 650
Măsline 600
Pâine albă 500
Fasole verde (cutie) 410
Fasole albă 310
Biscuiţi uscaţi 300
Unt 200
Ou întreg 130
Ţelină rădăcini 110
Spanac verde 100
Carne de pui 75
Carne de viţel 90
Morcov 50
Iaurt 50
Lapte dulce integral 140
Mazăre uscată 40
Struguri uscaţi 22
Pepene galben 20
Varză 15
Ridichi 14
Paste 12
Ceapă 10
Orez 4

Merită să menţionăm faptul că, pentru omul sănătos, abuzul de sare este la fel de
dăunător precum renunţarea completă la acest ingredient. În concluzie, soluţia optimă
constă într-un consum cumpătat de sare integrală.

CONŢINUTUL UNOR ALIMENTE ÎN PRINCIPII NUTRITIVE

Cele mai bogate alimente în :

- proteine: carne, peşte, ou, lapte, ciuperci, soia, linte, bob, fasole boabe, mazăre
uscată, năut, secară, mei, orez orz, ovăz, grâu, porumb, hrişcă, măsline, migdale, nucă
de cocos, nuci, miez de florea soarelui, alune, arahide.
- glucide: miere, făină integrală de grâu, orez, porumb, fasole, linte, bob, soia,
smochine, cacao, struguri, prune, măceşe, banane, arahide, ananas, cartof;
- lipide nesaturate: şofrănel, susan, măsline, floarea soarelui, soia, migdale,
arahide, nuci, avogado, nucă de cocos;

37
 - calciu (peste 50 mg/100 g): smochine, migdale, părtunjel, creson, fasole
boabe, lapte şi produse lactate, alune, coacăze negre, arahide, agrişe, curmale, ovăz,
nuci, măsline, varză, spanac;
- fier (peste 2 mg/100 g): revent, secară, smochine, spanac, migdale, mure, ovăz,
părtunjel, porumb, fasole, curmale, măsline, coacăze negre;
- fosfor (peste 100mg/100 g): carne, peşte, ou, lapte şi produse lactate, fasole
boabe, linte, mazăre, ciuperci, secară, ovăz, dovleac seminţe, alune, nuci, migdale,
castane, grâu, porumb, orez, cătină, smochine.

38