Sunteți pe pagina 1din 200

COSTIN A.

DUMITRESCU
PROFESOR GRADUL I

GEOMETRIA ANALITICĂ
PRIN
500 DE EXERCIŢII SI PROBLEME
PENTRU PREGĂTIREA
EXAMENULUI DE BACALAUREAT
ŞI
OLIMPIADELOR DE MATEMATICĂ
2
PREFAŢĂ

Lucrarea de faţă care cuprinde şapte capitole (“Algebra vectorială“, “Dreapta în plan”, “Cercul”,
“Conice pe ecuaţii reduse – elipsa, hiperbola, parabola”, “Dreapta în spaţiu”, “Planul în spaţiu”,
“Dreapta şi planul”, în care sunt inserate 500 de exerciţii şi probleme) se adresează elevilor din clasele
XI şi XII de liceu care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat, olimpiade de matematică şi
totodată elevilor care doresc să îşi adâncească cunoştinţele de geometrie analitică pentru ca apoi
mergând în învăţământul superior să le întregească studiind “Sfera”, “Cuadrice pe ecuaţii reduse”,
etc .... precum şi geometria diferenţială.
O mare atenţie am dat-o capitolului “Algebra vectorială” deoarece nu se poate concepe o
“geometrie analitică modernă” care să nu fie scrisă cu ajutorul vectorilor (prin care teoremele se
demonstrează scurt). Vectorii se folosesc şi pentru rezolvarea unor probleme de geometrie pură
(sintetică).
Celelalte capitole le-am introdus prin rezumate sub formă de tabele, în care am inserat printre
altele ecuaţiile: dreptelor, curbelor, planelor, dreptelor în spaţiu (scrise vectorial sau în coordonate
carteziene), ideea centrală a demonstraţiilor, figura în cazul demonstraţiei (aşa se pot ţine uşor minte
formulele).
Cele 500 de probleme, prin diversitatea lor, “acoperă complet” programa şcolară pentru
geometria analitică.
Studiată cu răbdare şi interes lucrarea vă asigură succes deplin la examenele de bacalaureat,
olimpiadele de matematică şi însuşirea geometriei diferenţiale care se studiază în învăţământul
superior.

Autorul.

3
4
CUPRINS

ALGEBRĂ VECTORIALĂ

DREAPTA

CERCUL

CONICE PE ECUAŢII REDUSE

- ELIPSA
- HIPERBOLA
- PARABOLA

DREAPTA ÎN SPAŢIU

PLANUL ÎN SPAŢIU

PROBLEME ASUPRA DREPTEI ŞI PLANULUI

PROBLEME DATE LA BACALAUREAT ŞI ADMITERE ÎN ÎNVAŢAMÂNTUL SUPERIOR

5
6
BIBLIOGRAFIE

1. N. ABRAMESCU Lecţiuni de geometrie analitică, Cluj, 1937

2. GH. GALBURĂ * POP SIMONA * Curs de geometrie analitică în spaţiu, 1955


IONESCUŢIU C-TIN

3. C. COŞNIŢĂ Geometrie analitică pentru cls. XI reală, 1958

4. E. MURGULESCU * S. FLEXI * Geometrie analitică şi diferenţială, 1962


O. KREINDLER * O. SACTER *
M. TÂRNOVEANU

5. GH. D. SIMIONESCU Geometrie analitică pentru cls. XI-a de liceu – secţia reală
şi anul III licee de specialitate, 1967

6. D. KLETENIK Groblèmes de géométrie analitique, 1969

7. N MIHĂILEANU Geometria analitică, proiectivă şi diferenţială, 1972

8. GH. GH. VRÂNCEANU * Geometrie analitică, 1973


C. MĂRGULESCU

9. ALEXANDRU MYLLER Geometrie analitică, 1972

10. GH. D. SIMIONESCU Geometria analitică pentru cls. XI-a, 1980

11. C. UDRIŞTE * V. TOMULEANU Geometrie analitică, manual pentru cls XI-a, 1981

12. C. UDRIŞTE * C. RADU * Algebră, geometrie, ecuaţii diferenţiale, 1982


C. DICU * O. MĂLĂNCIOIU

7
8
I. ALGEBRĂ VECTORIALĂ

APLICAŢII ALE VECTORILOR ÎN GEOMETRIA SINTETICĂ.


NOŢIUNI DE REFERINŢĂ PENTRU STUDIUL GEOMETRIEI ANALITICE.
r
1. Mărimi scalare şi mărimi vectoriale. 6. Vectori oarecare în rreperele (O, i ),
Noţiunea de vector. Clase de vectori. r r r r
(O, i , j ) şi (O, i , j , k ).
2. Operaţii cu vectori
3. Descompunerea unui vector după direcţii 7. Produsul scalar a doi vectori.
concurente date – în plan şi în spaţiu – 8. Produsul vectorial a doi vectori.
4. Axă. Proiecţia unui vector pe o axă. 9. Produsul mixt a trei vectori.
r
5. Reperul cartezian (O, i r) şir reperele r
10.Probleme rezolvate şi probleme propuse
carteziene ortonormate (O, i , j ) şi (O, i ,
r r
j , k ). Vectorii de poziţie al punctelor din
aceste repere.

*
* *

1. În diferitele domenii ale fizicii şi matematicii se întâlnesc două mari categorii de mărimi:
mărimi scalare şi mărimi vectoriale.
O mărime a cărei valoare (valoare numerică) este complet determinată de un număr real se
numeşte mărime scalară. Exemple: lungimea unui segment, durata unui fenomen, temperatura
aerului, etc.
Operaţiile cu mărimile scalare, constante şi variabile, constituie obiectul algebrei reale şi
analizei reale.
În afară de mărimile scalare mai există şi alte mărimi care nu pot fi complet determinate
printr-o singură valoare numerică (fără a fi complexe); este necesară precizarea direcţiei şi sensului
mărimii. Astfel de mărimi se numesc vectoriale. Exemple: forţa, viteza, acceleraţia, etc. Mărimile
vectoriale se reprezintă geometric printr-un segment de dreaptă orientat – vector.
La un vector distingem (fig. 1) patru elemente caracteristice:
1° Punctul de aplicaţie A.
2° Suportul sau linia de acţiune care este dreapta definită de punctele A şi B.
3° Sensul pozitiv, indicat de o săgeată care este desenată la extremitatea B a
vectorului.
4° Lungimea lui, care este proporţională cu valoarea absolută a mărimii vectoriale
pe care o reprezintă. Lungimea unui vector se mai numeşte şi norma vectorului.
r r r r
Un vector se notează cu: AB sau a ; norma lui prin AB sau a .
După felul mărimilorce reprezintă deosebim trei clase de vectori:
Clasa vectorilor liberi (nelocalizaţi) determinaţi prin valoarea absolută (norma) direcţie şi sens.
r r
Doi vectori liberi a şi b se numesc echipolenţi dacă şi numai dacă au aceeaşi direcţie (suporturi
r r
paralele), acelaşi sens şi aceeaşi normă (valoare absolută). Scriem a ~ b .
Aşadar la vectorii liberi, punctul de aplicaţie nu este un element esenţial putând fi luat oriunde
în plan sau în spaţiu.
Clasa vectorilor legaţi de punct (localizaţi într-un punct) este alcătuită din vectorii determinaţi
de cele 4 elemente caracteristice: punct de aplicaţie, direcţie, sens şi normă. Doi vectori legaţi
deosebiţi reprezintă mărimi vectoriale distincte şi ei nu pot fi separaţi de punctul lor de aplicaţie.
Clasa vectorilor alunecători sau glisanţi este alcatuită din vectorii pentru care punctul de
aplicaţie nu este element esenţial, putând fi ales în orice punct de pe suportul vectorului. Doi vectori

9
r r
alunecători a şi b sunt echipolenţi dacă şi numai dacă au aceeaşi dreaptă suport, aceeaşi lungime şi
acelaşi sens (fig. 1a).
r r
La fel scriem a ~ b . În geometria analitică, se lucrează, indeosebi, cu vectori
liberi şi uneori cu vectori legaţi. Mulţimea vectorilor liberi o vom nota cu V.
Un vector liber de lungime unu se numeşte versor sau vector unitate şi în
r r r r r
general se notează cu e , i , j , k , a 0 , etc.
r
Vectorul liber care are lungimea zero se numeşte vectorul nul şi se notează cu 0 . Acest vector
r
este reprezentat de segmentul orientat AA (în acest caz direcţia şi sensul sunt nedeterminate).
Vectorii liberi care au aceeaşi direcţie (sunt situaţi pe aceeaşi dreaptă sau pe drepte paralele)
se numesc vectori coliniari.
NOTĂ. Iniţial noţiunea de vector a apărut în Mecanică şi Fizică, având ca model geometric
segmentul orientat şi fiind folosit pentru a descrie fenomene caracterizate prin amplitudine, direcţie şi
sens. Ulterior, aria de aplicabilitate a noţiunii de vector s-a lărgit considerabil. Definiţia dată “spaţiului
vectorial” dă posibilitatea de a pune în “postura” de vector obiecte de natură variată, de exemplu:
matrice, funcţii şi polinoame în matematică, secvenţe finite de 0 şi 1 în teoria codurilor, sisteme
ordonate (x1, x2, ... xn) de numere reale în economie.

2. În toată dezvoltarea calculului vectorial, experienţa a fost factorul hotărâtor în găsirea unor
operaţii care să satisfacă cerinţele fizicii şi să se apropie într-o oarecare măsură de porprietăţile din
algebra scalară.
r r r r
ADUNAREA VECTORIALĂ. Fie doi vectori liberi a şi b (fig. 2). Suma celor doi vectori a şi b
r r r r
va fi un vector c definit de relaţia vectorială a + b = c (1) care se obţine prin următoarea construcţie
geometrică:
r r
1° Printr-un punct 0 din plan se duc vectorii 0 A şi 0 B echipolenţi
r r r
respectiv cu a şi b . Diagonala paralelogramului construit pe vectorii 0 A şi
r r rr r
0 B ca laturi, 0 C , este prin definiţie suma vectorilor a şi b , adică c .
r r
2° Printr-un punct 0 din plan se duce un vector 0 A echipolent cu a ,
r r
iar prin extremitatea sa un vector A C echipolent cu vectorul b . Vectorul
r r r
0 C care uneşte originea vectorului 0 A cu extremitatea vectorului A C este
r r r
prin definiţie suma vectorilor a şi b , adică c (fig. 2).
Din cele două definiţii rezultă două reguli prin care putem găsi (printr-
o construcţie geometrică) suma a doi vectori:
1° Regula paralelogramului.
2° Regula triunghiului.
Prima definiţie a adunării vectorilor s-a dat pe baza postulatului din mecanică, numit regula
r r
paralelogramului forţelor, prin care efectul a două forţe f 1 şi f 2 aplicate asupra aceluiaşi punct 0
r
este acelaşi cu al unei singure forţe R , reprezentată în modul, direcţie şi sens, prin diagonala
paralelogramului construit pe vectorii care reprezintă cele două forţe.
Încă odată, mai precizăm, că operaţia de adunare a doi vectori nu este o operaţie aritmetică
sau algebrică; ea este o construcţie geometrică efectuată cu cei doi vectori prin una din regulile date
mai sus.
Se ştie că postulatul precizat mai sus a rezultat pe bază de experienţă.
r r r
Să mai observăm că, în general: c < a + b .
r r
În cazul particular, când vectorii a şi b sunt coliniari, paralelogramul va degenera într-un
vector cu norma egală cu suma normelor celor doi vectori.

10
Proprietăţile adunării vectoriale.
r
1° Din fig. 2 se vede că, pentru a obţine vectorul sumă 0 C , putem parcurge conturul poligonal
OAC, fie conturul OBC. De aici rezultă că adunarea vectorială este comutativă, adică nu depinde de
r r r r
ordinea în care se adună vectorii: a + b = b + a . (2)
r r r
2° Dacă avem trei vectori a 1, a 2, a 3 (fig. 3) vom defini suma lor astfel:
r r
Printr-un punct 0, vom duce un vector 0 A 1, echipolent cu a 1, prin
r r
extremitatea lui, vectorul A1 A 2, echipolent cu a 2 şi apoi prin
r r
extremitatea lui, vectorul A2 A 3, echipolent cu a 3 . Vectorul sumă este:
r r r r r r r r
O A 3 = 0 A 1 + A1 A 2 + A2 A 3, Ù c = a 1+ a 2+ a 3.
Care s-a obţinut repetând “regula triunghiului” (de câte ori a fost nevoie).
Să constatăm că:
r r r
a 1 + a 2 = 0 A 2 şi
} => ( ar 1+ ar 2) + ar 3 = cr
r r r r
0 A2 + a3= O A3= c
Pe de altă parte:
r r r r
a 1 + A1 A 3 = O A 3 = c şi
r r r r
} => a 1+ ( a 2 + a 3) = c
r r r
A A = a 2+ a 3
r r r r 1 r3 r
Urmează că: ( a 1+ a 2) + a 3 = a 1+ ( a 2 + a 3) (4) de unde putem trage concluzia că adunarea
vectorială este asociativă. Dacă originea primului vector (0) coincide cu extremitatea ultimului vector
(A3) suma va fi nulă; prin urmare vom scrie:
r r r r r r
a 1+ a 2+ a 3 = 0 ; adică c = 0 (vectorul zero).
r r r
(∃) 0 ∈ V a. I. (V) ar ∈ V să avem: ar + 0 = ar şi 0 + ar = ar (5)
r
Adică vectorul 0 este elementul neutru al adunării vectoriale.
r r r r
În fig. 4 vectorii A B şi A’ B ’ sunt echipolenţi dar vectorii A B şi C D
sunt opuşi (au aceeaşi direcţie, au aceeaşi normă şi sensuri opuse).
r r r r r r
A B + D C = 0 Ù a +(- a )= 0
r r r r r r r r
Aşadar (V) a ∈V, (∃) - a ∈V a. î. a +(- a )= 0 şi (- a )+ a = 0 . (6)
r r
Vectorul - a este simetricul vectorului a faţă de adunarea vectorială.
Proprietăţile 2), 4), 5) şi 6) arată că adunarea vectorială
defineşte pe V o structură de grup comutativ.
Asociativitatea adunării permite generalizarea regulii
triunghiului la regula poligonului (strâmb) potrivită adunării an ≥ 3 vectori.
r
OBS. Adunarea vectorilor se mai numeşte compunerea lor. Vectorii a i se numesc componentele
r
vectorului c , iar vectorul sumă se mai numeşte rezultantă.
r r r
Scăderea vectorilor. A scădea vectorul b din vectorul a înseamnă a găsi un vector d care
r r r r
adunat cu b să ni-l dea pe a sau a aduna vectorul a cu opusul vectorului b , adică:
def def
r r r r r r r r r r r
a - b = d Ù d + b = a (7) sau a - b = a +(- b )= d (8).
r
Conform definiţiei scăderii vectorilor, putem obţine vectorul d prin una din construcţiile
geometrice:

11
1° Figura 5 reprezintă “construcţia geometrică a scăderii” definită prin relaţia vectorială (7).
r r
Construim vectorii a şi b cu originea în 0 şi apoi unim
extremităţile lor prin segmentul BA şi punem săgeata astfel
r r
încât vectorii b şi d să fie în acelaşi sens de parcurgere.
2° Figura 6 reprezintă „construcţia geometrică a
scăderii“definită prin relaţia vectorială (8).
r r
Am adunat vectorului a negativul vectorului b şi obţinem
r
acelaşi rezultat, vectorul d .
r
OBS. Într-un paralelogram OACB, construit pe vectorii a şi
r r
b (fig. 7) suma vectorilor este vectorul O C care are
v ca
suport diagonala OC iar diferenţa este vectorul B A cu
originea în extremitatea vectorului scăzător, care are ca
suport cealaltă diagonală BA.

Înmulţirea vectorilor cu numere reale (cu scalari).


r r r r r
Fie a ∈V şi K ∈ R. Produsul a K (sau K a ) dintre vectorul a şi numărul real K este un vector liber b ,
r r
b = a K, definit astfel:
r r r r
1° Dacă a ≠ 0, K ≠ 0, atunci b = a K este un vector care are aceeaşi direcţie cu a , acelaşi
r r r
sens cu a dacă K>0, sens contrar dacă K<0 şi lungimea b = a . K .
r r r r r
2° Dacă a = 0 sau K=0, atunci b = a .K= 0 (fig. 8)
r r r
Evident că b = K a este coliniar cu a .
def.
r r
Prin urmare un vector b este coliniar cu alt vector a Ù (∃) K* ∈
r r
R a. î. b = K a (k ≠ 0) .
r r
OBS. Oricărui vector a de lungime a >0 i se asociază un vector
r 1 r r
a 0 = r a , având aceeaşi direcţie şi acelaşi sens cu a numit
a
r r 1 r 1 r r
versorul lui a . Într-adevăr, a 0 = r ⋅ a = r ⋅ a = 1 . Relaţia de definiţie pentru a0 este echivalentă cu
a a
r r r r r
a = a . a0 . Vectorul a0 se mai numeşte şi baza vectorului a .

Înmulţirea vectorilor liberi cu numere reale are următoarele proprietăţi:


r r r
1) 1. a = a , (V) a ∈V
r r r
2) m(n a )=(mn) a , (V) m,n ∈ R şi a ∈V
3) Distributivitatea faţă de adunarea numerelor reale :
r r r r
(m+n) a =m a +n a , (V) m,n ∈ R, (V) a ∈V
4) Distributivitatea faţă de adunarea vectorilor:
r r r r r r
m( a + b )=m a +m b , (V) m ∈ R, (V) a , b ∈ V.

12
r Acum
r putem vorbi şi despre “dependenţa liniară”.
r r r r r
Fie a 1, a 2 … a n, ∈ V, n ∈N*. Orice vector de forma a =K1 a 1+K2 a 2+…+Kn a n, K1, K2, …, Kn ∈R , se
r r r
numeşte combinaţia liniară a celor n vectori a 1, a 2 … a n.
D. [Vectori liniari dependenţi. Vectori liniari independenţi].
r r r
Vectorii a 1, a 2 … a n se numesc liniar dependenţi dacă există n numere reale K1, K2, …, Kn nu toate
nule astfel încât:
r r r
K1 a 1+K2 a 2+ …+ Kn a n=0
r r r
Vectorii a 1, a 2 … a n se numesc liniar independenţi dacă nu sunt liniar dependenţi, adică dacă orice
relaţie:
r r r
K1 a 1+K2 a 2+ …+ Kn a n=0 => K1=K2=…=Kn=0
OBS.
r r
1° Vectorul liber zero este liniar dependent: 1. 0 = 0
r r r
2° Orice vector liber nenul este liniar şi independent: K. a = 0 , a ≠ 0 => K=0
r r r r r r
3° Dacă a = 0 sau b = 0 , atunci vectorii a , b sunt liniar dependenţi.
r r r r r r r
4° Dacă a 1, …, a n sunt liniar dependenţi, atunci a 1, a 2, … a n , a n+1,…, a n+k, sunt liniar dependenţi.
r r r
O parte dintre vectorii liniar independenţi a 1, a 2, … a n , sunt tot vectori liniar independenţi.
r r r
Vectorii a 1, a 2, …, a n , sunr liniar dependenţi Ù cel puţin unul dintre ei se poate exprima ca o
combinaţie liniară de ceilalţi vectori.
r r r r K1 r K r
Într-adevăr pentru Ki ≠ 0, relaţia K1 a 1+ … + Ki a i+ … + Kn a n=0 Ù a i = − a1 − ... − n a n .
Ki Ki
r r
T. Vectorii liberi a , b ∈ V sunt liniar dependenţi Ù sunt coliniari.
r r r r
(=>): a , b liniar dependenţi => b şi a sunt coliniari.
r r r r
Într-adevăr: a , b ∈ V liniar dependenţi Ù K1 a +K2 b =0, K12+K22 ≠ 0. fie K2 ≠ 0. Atunci
r K r r r
b = − 1 a şi deci b şi a sunt coliniari.
K2
r r r r
(<=): a , b ∈ V coliniari => a , b liniar dependenţi.
Într-adevăr:
r r r r r r r r
Presupunem că a , b ∈ V sunt coliniari. Dacă a = 0 sau b = 0 atunci vectorii a , b sunt evident liniar
dependenţi.
r r r r r r r
În caz contrar, adică a , b ∈ V \ { 0 }, notăm cu a 0 versorul lui a şi cu b 0 versorul lui b . Avem:
r r r r r r r r
a = a ⋅ a 0 , b = b ⋅ b0 şi b 0 = ± a 0 .
r r
r r r rr r r b r r r b r r r
Pentru b 0 = a 0 găsim: b = b b0 = b .a 0 = r a şi deci b =K a , unde K= r . Deci K a -1. b = 0
a a
r r
adică a şi b sunt liniar dependenţi.
r r r r
3. I. Fie vectorii a , p , q care au aceeaşi origine 0. Să descompunem vectorul a după direcţiile
r r
vectorilor p şi q (fig. 9).
r r r
Prin extremitatea A, a vectorului a , ducem paralele la vectorii p şi q care
r r
întâlnesc vectorul q în Aq iar vectorul p în Ap.
După regula paralelogramului:
r r r r
a =O A =O A p + OAq (9)

13
r r r r
Dar vectorii O A p şi OAq sunt respectiv coliniari cu vectorii p şi q ; atunci (∃) α , β ∈ N* astfel
r r r r
încât O A p = α p , OAq = β q .
r r r
Urmează că: a = α p + β q (10).
r r
Reprezentarea vectorului a sub forma (10) se numaşte descompunerea vectorului a în raport
r r
cu baza ( p , q ). Numerele reale α , β se numesc coeficienţii descompunerii sau coordonatele
r r r
vectorului a în baza ( p , q ).
r r
Vectorul a se mai notează prescurtat a ={ α , β }.
r r r
Aşadar a = α p + β q ={ α , β }.
r r r
Rămâne să mai arătăm că descompunerea vectorului a în raport cu baza ( p , q ) este unică.
Problema revine la a dovedi că numerele reale α şi β sunt unice.
r
Presupunem că vectorul a admite două descompuneri:
r r r r r r
a = α p + β q , a ’= α ’ p + β ’ q .
Şi că de exemplu α ’ ≠ α . Scăzând cele două relaţii vectoriale membru cu membru obţinem:
r β − β′ r
r r r r
( α ’- α ) p +( β ’- β ) q =0 Ù p = q ; dar această relaţie semnifică, că vectorii p şi q sunt
α′ −α
coliniari, ceea ce contrazice ipoteza. În consecinţă, α ’ ≠ α este imposibil.
Într-un mod asemănător dovedim imposibilitatea β ’ ≠ β . Atunci α ’= α şi β ’= β de unde
urmează că nu există două descompuneri diferite ale aceluiaşi vector într-o bază oarecare fixă.
r r r r r r
OBS. Vectorii a , p , q care satisfac relaţia a = α p + β q ( α , β ) ∈ R* se numesc coplanari.
r r r r r
Aşadar vectorii O A , O A p , OAq sunt coplanari Ù O, A, Ap, Aq sunt coplanare Ù O A p , OAq
r r r
sunt necoliniari şi există α , β ∈ R* a. î. O A = α O A p + β OAq .
PRECIZARE. În geometria analitică plană, pentru evitarea calculelor laborioase, descompunem
r r r
vectorul a în raport cu baza ortonormată ( i , j ) formată din doi vectori unitari perpendiculari cu
aceeaşi origine.
r r r r r
II. Dacă acum, considerăm vectorii a , p , q , r necoplanari, descompunerea vectorului a după direcţiile
r r r
vectorilor p , q , r revine la construirea unui paralelipiped cu muchiile OAp, OAq, OAr aşezate
r r r r
respective pe vectorii p , q , r în care vectorul a este diagonala OA a paralelipipedului (fig. 10).
r r r r
Vectorul a se descompune folosind regula paralelogramului în a = v1 + OAr .
r r r
Apoi v1 = OA p + OAq , şi atunci:
r r r r r r r
a = OA p + OAq + OAr = αp + β q + γr (11) unde α , β , γ ∈ R*.
r r
Reprezentarea vectorului a sub forma (11) se numeşte descompunerea vectorului a în raport
r r r
cu baza ( p , q , r ). Numerele reale α , β , γ se numesc coeficienţii descompunerii sau coordonatele
r r r r
vectorului a în baza ( p , q , r ).
r r
Vectorul a se notează prescurtat a ={ α , β , γ }.
r
Ca şi în plan se arată că descompunerea vectorului a în raport cu baza
r r r
( p , q , r ) este unică.
PRECIZARE. În studiul geometriei analitice în spaţiu, pentru evitarea calculelor
r r r r
laborioase, descompunem vectorul a în raport cu o bază ortonormată ( i , j , k )
formată din trei vectori unitari perpendiculari cu aceeaşi origine.

14
4.Axă. Proiecţia unui vector pe o axă. O dreaptă U pe care s-a fixat un sens devine axă.
Mărimea algebrică a unui vector situat pe o axă este numărul real care exprimă lungimea
vectorului afectată de semnul + sau – după cum vectorul are acelaşi sens cu axa sau contrar axei.

r
D. Se numeşte proiecţia unui vector AB pe axa U, numărul real egal cu mărimea algebrică a
r
vectorului A1 B1 unde punctele A1 şi B1 sunt proiecţiile ortogonale pe axa U a punctelor A şi B
r
extremităţile vectorului AB .
r r r
Proiecţia vectorului AB pe axa U se notează pr AB . Dacă vectorul AB este notat cu o
u
r r
singură literă a atunci proiecţia lui pe axa U se notează pr a .
u
r
Dacă vectorul a face unghiul ϕ cu axa U ( − Π < ϕ < Π ) atunci
r
pr ar = a ⋅ cos ϕ . (12)
u

r
5.I. Dacă pe o axă x’x fixăm o origine O şi un vector unitar i cu originea în O, definim un reper
r r
cartezian (x’x, O, i ) pe care-l notăm prescurtat (O, i ) subînţelegând axa x’x.
r
În reperul cartezian (O, i ) oricărui număr real x îi corespunde un punct pe axă şi respectiv
oricărui punct de pe axă îi corespunde un număr real (x ∈ R ↔ A ∈ (x’x)). Se realizează o
corespondenţă biunivocă între mulţimea R şi punctele axei. De aceea notăm A(x) şi citim A de
coordonata x sau a cu abscisa x. Axa se mai numeşte axa reală sau dreapta reală.

r
Vectorul care uneşte originea O a reperului cartezian (O, i ) cu un punct oarecare A de pe axă
r r
se numeşte vectorul de poziţie al punctului A. Acest vector se însemnează, de obicei, cu r (sau rA ).
r r r r r
Vectorul O A = r este coliniar cu vectorul unitar i şi atunci există x ∈ R*, a. î. O A = x. i .
r
Numărul real x care este mărimea algebrică a vectorului O A este totodată şi abscisa punctului
A.

15
r
Fiecărui punct de pe axa reală îi corespunde, astfel, un anumit vector de poziţie r şi invers,
r
fiecărui vector de poziţie r îi corespunde un anumit punct de pe axa reală, care este extremitatea
acestui vector.
r r
II. Dacă „înnobilăm” reperul cartezian ortogonal Oxy cu vectorii i , j care satisfac cerinţele:
r r
1) Vectorul i este situat pe axa Ox în sensul axei Ox iar vectorul j este situat pe axa Oy în
sensul axei Oy
r r
2) Fiecare vector are modulul 1: i = j = 1
r r r r
reperul cartezian obţinut (Ox, Oy, i , j ) care se notează prescurtat (O, i , j ) se numeşte reper
r r
cartezian ortonormat deoarece perechea de vectori ( i , j ) cu originea în O, fiind perpendiculari se
spune că formează o bază ortonormată. Un astfel de reper este caracteristic pentru studiul geometriei
analitice plane cu ajutorul vectorilor.
r r
În reperul (O, i , j ) oricărei perechi ordonate de numere reale îi corespunde un punct şi
r r
reciproc oricărui punct în planul determinat de reperul cartezian ortonormat (O, i , j ) îi corespunde o
r r
pereche ordonată de numere reale ((x,y ∈ R2 ↔ A ∈ (O, i , j )).
Aşadar se realizează o corespondenţă biunivocă între perechile ordonate de numere reale şi
r r
punctele din planul reperului cartezian (O, i , j ). De aceea notăm A(x,y) şi citim A cu abscisa x şi
ordonata y, deoarece axele Ox şi Oy se mai numesc respectiv axa absciselor şi axa ordonatelor.
r r
Vectorul care uneşte originea O a reperului cartezian (O, i , j ) cu un punct oarecare A din
planul acestui sistem de referinţă se numeşte vectorul de poziţie al punctului A. Acest vector se
r r
însemnează, de obicei, cu r (sau rA ) – fig. 12b.
Fie, proiecţiile ortogonale ale punctului A, pe axele Ox şi Oy, respectiv Ax şi Ay. Cum vectorii
r r r r r r
OAx şi OAy sunt coliniari respectiv cu vectorii i şi j atunci există x,y ∈ R* a. î. OAx =x. i şi
r r
OAy = y. j .
r r r r r r
După regula paralelogramului OA = OAx + OAy Ù rA = x. i + y. j unde x,y ∈ R. Numerele reale
r
x,y care sunt proiecţiile pe axele de coordonate ale vectorului de poziţie rA sunt egale cu
coordonatele carteziene x,y ale punctului A.
r
Numerele reale x,y se mai numesc şi coordonatele vectorului de poziţie rA şi în loc de
r r r r
rA = x. i + y. j scriem prescurtat rA = {x,y}.
În sfârşit să mai constatăm că se realizează o corespondenţă biunivocă între perechile
ordonate de numere reale şi extremităţile vectorilor de poziţie ale punctelor dintr-un reper cartezian
r r
(O, i , j ).
r r r r
Scrierea rA = x. i + y. j se mai numeşte şi expresia analitică a vectorului de poziţie rA în
r r
reperul cartezian (O, i , j ).
r r r
III. Dacă “înnobilăm” reperul cartezian ortogonal Oxyz cu vectorii i , j , k care satisfac
cerinţele:
r r
1) Vectorul i este situat pe axa Ox în sensul axei Ox, vectorul j este situat pe axa Oy în sensul
r
ei iar vectorul k este situat pe axa Oz în sensul ei
r r r
2) Fiecare vector are modulul 1: i = j = k = 1

16
r r r r r r
reperul cartezian obţinut (Ox,Oy,Oz, i , j , k ) care se notează prescurtat (O, i , j , k ) se mai numeşte
r r r
şi reper cartezian ortonormat deoarece tripletul de vectori ( i , j , k ) cu originea în O formează o bază
ortonormată a reperului Oxyz. Un astfel de reper este caracteristic pentru studiul geometriei analitice
în spaţiu cu ajutorul vectorilor.
r r r
În reperul (O, i , j , k ), oricărui triplet ordonat de numere reale îi corespunde un punct în
r r r
spaţiul determinat de reperul (O, i , j , k ) şi reciproc oricărui punct din acest spaţiu îi corespunde un
r r r
triplet ordonat de numere reale ((x,y,z ∈ R3 ↔ A ∈ (O, i , j , k )).
Se produce astfel o corespondenţă biunivocă între tripletele ordonate de numere reale şi
r r r
punctele din spaţiul (O, i , j , k ). De aceea notăm A(x,y,z) şi citim A cu abscisa x, ordonata y şi cota
z, deoarece axele Ox, Oy, Oz se mai numesc respectiv axa absciselor, axa ordonatelor şi axa cotelor.
Fig. 12c.
r r r
Vectorul cu originea în O şi extremitatea într-un punct oarecare A din spaţiul (O, i , j , k ) se
r r
numeşte vectorul de poziţie al punctului A şi se notează cu rA sau chiar r - fig. 12c.
Să notăm cu Ax, Ay, Az proiecţiile ortogonale ale punctului A pe cele trei axe de coordonate.
r r r r r r
Cum vectorii OAx , OAy , OAz sunt coliniari respectiv cu vectorii unitari i , j , k atunci există
r r r r r r
trei numere reale x,y,z a. î. OAx =x. i , OAy = y. j şi OAz =z. k . Aplicând de două ori regula
paralelogramului, avem (fig.12c):
r r r r r r r r r r r r r r
OA = ν + OAz , ν = OAx + OAy => OA = OAx + OAy + OAz Ù rA = x. i + y. j + z. k , unde
x,y,z ∈ R*.
r
Numerele reale x,y,z care sunt proiecţiile vectorului rA pe cele trei axe sunt totodată şi
coordonatele carteziene ale punctului A.
r
Numerele reale x,y,z se mai nunesc şi coordonatele vectorului de poziţie rA . De aceea notăm
r r r r
rA = x. i + y. j + z. k = {x,y,z}.
Aşadar se realizează o corespondenţă biunivocă între tripletele ordonate de numere reale şi
r r r
extremităţile vectorilor de poziţie care sunt puncte din spaţiul (O, i , j , k ).
r r r r r
Scrierea rA = x. i + y. j + z. k se mai numeşte şi expresia analitică a vectorului de poziţie rA
r r r
în reperul cartezian (O, i , j , k ).
r r
6. I. Fie un vector oarecare M 1 M 2 în reperul cartezian (O, i ). Dacă M1(x1), M2(x2), atunci (fig.
13):
r r r r r r
M 1 M 2 = rM 2 − rM1 = x 2 i − x1i =(x2-x1) i , de unde rezultă
r
că vectorul M 1 M 2 are coordonata x2-x1 pe care o notăm
r
cu X; X= x2-x1(mărime algebrică a vectorului M 1 M 2 ).
r
Lungimea vectorului M 1 M 2 (distanţa dintre punctele M1,
r
M2) este M 1 M 2 = x 2 − x1

r r r r
II. Fie acum un vector liber a în planul reperului cartezian (O, i , j ). Construim vectorul OA
r r
echipolent cu vectorul a (fig. 14). OA este vectorul de poziţie al punctului A.
r r
Proiecţia vectorului a pe cele două axe Ox, Oy sunt egale cu proiecţia vectorului OA pe
aceleaşi axe. Fie Ax, Ay proiecţiile punctului A, respectiv, pe axele Ox şi Oy.

17
După regula paralelogramului:
r r r
OA = OAx + OAy (32).
r r r r
Dar vectorii OAx şi OAy sunt coliniari, respectiv, cu i şi j şi
atunci (∃) ax, ay ∈ R* astfel încât:
r r r r
OAx = ax. i , OAy = ay. j
r r r
Relaţia vectorială (32) devine: a = ax i + ay j (33). Numerele
r
reale ax, ay sunt proiecţiile vectorului a pe axele Ox, Oy ale reperului
r r
cartezian (O, i , j ) şi totodată coordonatele carteziene ale punctului A.
r
Ele se mai numesc şi coordonatele vectorului a .
r
Relaţia vectorială (33) se mai numeşte şi expresia analitică a vectorului a în reperul cartezian
r r r
(O, i , j ) şi se notează prescurtat a ={ax,ay}.
r
Dacă notăm cu α ( − Π < α ≤ Π ) unghiul pe care-l face vectorul a cu axa Ox, atunci
r r
a x = a cos α , a y = a sin α . (34).
r a ay
Din cele două egalităţi rezultă că: a = a x2 + a y2 şi cos α = rx , sin α = r
a a
r
Dacă se dau punctele M1(x1,y1) şi M2(x2,y2) să aflăm proiecţiile vectorului M 1 M 2 pe axele de
r r
coordonate ale reperului cartezian (O, i , j ) – fig. 15
r r r r r r r r r
M 1 M 2 = r2 − r1 =(x2 i +y2 j )-(x1 i +y2 j )=(x2-x1) ⋅ i +(y2-y1) ⋅ j ={(x2-x1),(y2-y1)}
(35).
r
Proiecţiile vectorului M 1 M 2 pe axele Ox şi Oy sunt:
(M1M2)x=x2-x1, (M1M2)y=y2-y1, pe care le mai notăm cu X=x2-x1, Y=y2-y1.
r
Lungimea vectorului M 1 M 2 (distanţa dintre punctele M1 ,M2) este:
r
M 1 M 2 = d ( M 1 , M 2 ) = ( x 2 − x1 ) 2 + ( y 2 − y1 ) 2 . (36).

r r r r
III. Să considerăm un vector liber a şi reperul cartezian (O, i , j , k ). Tot aşa să construim
r r r
vectorul OA echipolent cu vectorul a (fig. 16). OA este vectorul de poziţie al punctului A.
r
Proiecţiile vectorului a pe cele trei axe Ox, Oy, Oz sunt egale cu
r
proiecţiie vectorului OA pe aceleaşi axe.
Fie Ax, Ay, Az proiecţiile lui A pe cele trei axe.
După regula paralelogramului:
r r r r r r r r r r
OA =ν + OAz , ν = OAx + OAy => OA = OAx + OAy + OAz (37).
r r r r r r
Dar OAx , OAy , OAz fiind coliniari, respectiv cu i , j , k => (∃)
ax, ay, az ∈ R* astfel încât :
r r r r r r
OAx = ax. i , OAy = ay. j , OAz = az. k .
Relaţia vectorială (37) devine:
r r r r
a = ax i + ay j + ay k (38).
r
Numerele reale ax, ay, az sunt proiecţiile vectorului a pe axele
Ox, Oy, Oz si totodată coordonatele carteziene ale punctului A. Ele se
r
mai numesc şi coordonatele vectorului a .

18
r
Relaţia vectorială (38) se mai numeşte şi expresia analitică a vectorului a în reperul cartezian
r r r r
(O, i , j , k ) şi se notează prescurtat a ={ ax, ay, az}.
r r
Dacă vectorul a face cu axele Ox, Oy, Oz respectiv unghiurile α , β , γ atunci: a x = a cos α ,
r r
a y = a cos β , a z = a cos γ (39).
r
Numerele reale cos α , cos β , cos γ se numesc cosinusurile directoare ale vectorului a .
r
Precizăm că vectorul a este bine determinat în spaţiu dacă se cunosc unghiurile α , β , γ pe care
vectorul le face respectiv cu direcţiile pozitive ale celor trei axe.
r r
Lungimea vectorului OA este diagonala paralelipipedului dreptunghic cu dimensiunile OAx ,
r r
OAy , OAz . Atunci folosind teorema lui Pitagora:
r2 2 2 2 2 r
OA = OAx + OAy + OAz Ù a x = a x2 + a y2 + a z2 => a = a x2 + a y2 + a z2 (40).
a ay a
Din (39) => cos α = rx , cos β = r , cos γ = rz (41) => cos2 α + cos2 β + cos2 γ =1, adică cosini
a a a
r
directori ai vectorului a nu sunt independenţi. Această egalitate permite să determinăm unul din
unghiurile α , β , γ când se cunosc două dintre ele.
Tot aşa dacă se dau punctele M1(x1,y1,z1) şi M2(x2,y2,z2) putem să aflăm proiecţiile vectorului
r r r r
M 1 M 2 pe axele de coordonate ale reperului cartezian (O, i , j , k ).- fig. 17 şi apoi distanţa dintre
punctele M1 şi M2.
r r r r r r
M 1 M 2 = r2 − r1 = (x2-x1) i +(y2-y1) j +(z2-z1) k =
= {(x2-x1),(y2-y1), (z2-z1)}
r
Aşadar proiecţiile vectorului M 1 M 2 pe cele trei axe sunt: X=x2-x1,
Y=y2-y1, Z=z2-z1.
r
De aici se poate obţine lungimea vectorului M 1 M 2 (sau distanţa
dintre punctele M1 şi M2):
r
d ( M 1 , M 2 ) = M 1 M 2 = ( x 2 − x1 ) 2 + ( y 2 − y1 ) 2 + ( z 2 − z1 ) 2 (42).
r r
Acum să folosim vectorii de poziţie ai punctelor de pe o axă sau din planul (O, i , j ) sau din
r r r
spaţiul (O, i , j , k ) pentru a determina:

IV. Vectorul de poziţie şi apoi coordonatele punctului care împarte un segment într-un raport
dat.
r r r
Fie r1 , r2 vectorii de poziţie ai punctelor M1 şi M2 şi r vectorul de poziţie al punctului M care
M 1M
împarte segmentul [M1M2] în raportul = K > 0 , M1M şi MM2 find mărimile algebrice ale
MM 2
r r
vectorilor M 1 M şi MM 2 . Dacă segmentul [M1M2] se află pe axa x’x a
r
reperului cartezian (O, i ), avem (fig. 18):
r r
Vectorii M 1 M şi MM 2 fiind coliniari (∃) k ∈ R*
r r
a.î. M 1 M =k MM 2 (13).
r r r
Dar OM = OM 1 + M 1 M (14) sau dacă ţinem
r r r
seama de (13): OM = OM 1 + kMM 2 (14).

19
r r r
Pe de altă parte MM 2 = OM 2 − OM (15).
r r r r
r r r r r OM 1 + kOM 2 r r1 + kr2
Din (14) şi (15) rezultă că OM = OM 1 + k (OM 2 − OM ) Ù OM = Ù r = (16)
1+ k 1+ k
Să notăm M(x), M1(x1), M2(x2). Atunci:
r r r
r x1i + kx 2 i r ( x1 + kx 2 )i x + kx 2
(16) Ù x ⋅ i = Ù x⋅i = => x = 1 (17)
1+ k 1+ k 1+ k
În particular dacă vrem să găsim vectorul de poziţie şi abscisa mijlocului segmentului [M1M2], raportul
k=1 şi formulele(16) şi (17) devin:
r r
r r1 + kr2 x + x2
r= ; x= 1 (18)
1+ k 2
r r
V. Să considerăm acum segmentul [M1M2] în reperul cartezian (O, i , j ) – fig. 19
r r r r
Vectorii M 1 M şi MM 2 fiind coliniari (∃) k ∈ R* a.î. M 1 M =k MM 2
(19)
r r r
După regula triunghiului: r = r1 + M 1 M (20) şi dacă ţinem seama
r r r
de (19): r = r1 + kMM 2 (21)
r r r
Dar MM 2 = r2 − r1 (22)
r r
r r r r r r1 + kr2
Din (21) şi (22) => r = r1 + k ( r 2 − r1 ) Ù r = (23)
1+ k
Însemnând cu x,y; x1,y1; x2,y2; respectiv coordonatele
punctelor M, M1 şi M2 prin proiecţia relaţiei vectoriale (23) pe axele
de coordonate Ox, Oy se obţine:
x1 + kx 2 y + ky 2
x= , y= 1 (24)
1+ k 1+ k
În particular dacă vrem să găsim vectorul de poziţie şi coordonatele mijlocului segmentului
[M1M2], raportul k=1 şi formulele (23) şi (24) devin:
r r
r r1 + r2 x + x2 y + y2
r= ; x= 1 ;y= 1 (25)
2 2 2
r r r
VI. Fie acum, segmentul [M1M2] în reperul cartezian (O, i , j , k ) – fig. 20
Ca mai înainte: Vectorii M 1 M şi MM 2 fiind coliniari, (∃)K ∈ R a.î.
r r
M 1 M =k MM 2 (26)
După regula triunghiului:
r r r r r r
r = r1 + M 1 M (27) şi dacă ţinem seama de (26) r = r1 + kMM 2 (28)
r r r
Dar MM 2 = r2 − r1 (29)
r r
r r r r r r1 + kr2
Din (28) şi (29) => r = r1 + k (r 2 − r1 ) Ù r = (30)
1+ k
Însemnând cu x,y,z; x1,y1,z1; x2,y2,z2 respectiv coordonatele
punctelor M, M1, M2, prin proiecţia relaţiei vectoriale (30) pe axele de
coordonate se obţine:
x1 + kx 2 y + ky 2 z + kz 2
x= , y= 1 ,z = 1 (31)
1+ k 1+ k 1+ k
În particular dacă vrem să găsim coordonatele mijlocului segmentului [M1M2], raportul k=1 şi
formulele (30), (31) devin:

20
r r
r r1 + r2 x + x2 y + y2 z + z2
r= , x= 1 ,y= 1 ,z = 1 .
2 2 2 2
r r r
CENTRU DE GREUTATE. Fie punctele M1, M2, ... Mn având vectorii de poziţie r1 , r2 , …, rn şi
numerele m1, m2, …, mn cu proprietatea m1+m2+…+mn ≠ 0. Punctul G definit prin:
r r r
m1 ⋅ r1 + m2 ⋅ r2 + ... + mn ⋅ rn
OG=
m1 + m2 + ... + mn
se numeşte centurl de greutate al sistemului de puncte (M1, M2, ... Mn) relativ la sistemul de ponderi
(m1, m2, …, mn).
Dacă Mi(xi,yi)=1,2,..,n şi G(x,y) atunci:
m1 x1 + m2 x 2 + ... + mn x n m y + m2 y 2 + ... + mn y n
x= , y= 1 1
m1 + m2 + ... + mn m1 + m2 + ... + mn
Dacă m1=m2=…=mn, atunci sistemul de puncte se numeşte omogen. În acest caz centrul de
greutate G are coordonatele:
x1 + x 2 + ... + x n y + y 2 + ... + y n
x= , y= 1
n n
În cazul particular pentru n=2, regăsim mijlocul segmentului [M1M2]:
x1 + x 2 y + y2
x= , y= 1
2 2
Iar pentru n=3 obţinem coorodonatele centrului de greutate al triunghiului M1M2M3:
x1 + x 2 + x3 y + y 2 + y3
x= , y= 1 .
3 3

7. Produsul scalar a doi vectori


r r
D. Produsul scalar a doi vectori a şi b este scalarul (numărul real) ce se obţine din înmulţirea
modulelor celor doi vectori cu cosinusul unghiului dintre aceşti vectori, adică:
rr r r r∧ r r∧ r
ab = a ⋅ b ⋅ cos (a , b ) unde 0< (a , b ) < Π
rr
Acest produs se mai notează (ab ) .
r∧ r rr
Dacă (a , b ) este ascuţit, atunci ab >0
r∧ r rr
(a , b ) este obtuz, atunci ab <0
r∧ r rr
(a , b ) este drept, atunci ab =0
rr r r
[În particular ab =0 Ù b =0 sau a =0]
r r
Aceeaşi definiţie a produsului scalar al vectorilor a şi b se poate exprima prin una din
următoarele formule:
rr r v rr r r
ab = a ⋅ prr b şi/sau ab = b ⋅ prr a
a b
Din care se degajă semnificaţia geometrică a produsului scalar: “el reprezintă produsul dintre
modulul unui vector şi proiecţia celuilalt pe el” (fig. 21).

21
PROPRIETĂŢI ALE PRODUSULUI SCALAR.
rr rr
I. Produsul scalar este comutativ, adică ab = b a , cum se constată chiar prin definiţie.
II. Produsul scalar al unui vector prin el însuşi este egal cu pătratul modulului acelui vector:
r r r2 r r2
a ⋅a = a Ù a2 = a
r r
În particular pentru versorii axelor de coordonate ale reperelor carteziene (O, i , j ) şi (O,
r r r
i , j , k ) deducem relaţiile:
r r r r r r r r r r r r
i . i = j . j = k . k =1, i . j =0, i . k =0, j . k =0.
III. Produsul scalar este distributiv faţă de adunarea vectorială:
r r r r r rr
a (b + c ) = ab + ac
Într-adevăr (fig. 22):
r r r r r r r
a ⋅ s = a prr.s şi cum prr.s = prr.b + prr.c =>
a a a
r r r r r r r ra r r r r r
a ⋅ s = a ⋅ ( prr.b + prr.c ) = a ⋅ prr.b + a ⋅ prr.c = a ⋅ b + a ⋅ c
a a a a
Ţinând seama de proprietatea III mai avem:
r r r r r r r r r r r r r r r rr r r
a (b + c + d ) = a[(b + c ) + d ] = a (b + c ) + ad = ab + ac + ad
r r r r r r r r r r rr r r rr r r
şi (a + b )(c + d ) = a (c + d ) + b (c + d ) = ac + ad + b c + b d
exact cum se efectuează în algebra scalară produsul unui monom cu un polinom sau produsul a două
polinoame.
Acum folosind proprietatea de comutativitate şi distributivitate a produsului scalar avem
imediat:
r r r r rr r 2 r 2 r r r∧ r
(a + b ) 2 = a 2 + b 2 + 2ab = a + b + 2 a ⋅ b ⋅ cos (a , b ) =>

r r r2 r2 r r r∧ r
=> a + b = a + b + 2 a ⋅ b ⋅ cos (a , b )
r r r r r r r2 r2
şi (a + b ) ⋅ (a − b ) = a 2 − b 2 = a − b
EXPRESIA ANALITICĂ A PRODUSULUI SCALAR. UNGHIUL FORMAT DE DOI VECTORI
DAŢI PRIN EXPRESIILE ANALITICE.
r r r r r r r r
i) Fie vectorii a = a x i + a y j şi b = bx i + b y j daţi în reperul cartezian (O, i , j ).
r r
Atunci a ⋅ b = ... = a x bx + a y b y .
r r
În particular dacă a = b , regăsim modulul unui vector în funcţie de proiecţiile sale pe axe:
r r2 r
a 2 = a = a x2 + a y2 => a = a 2
x + a 2
y .
r r a x ⋅ bx + a y ⋅ b y
r∧ r a ⋅b r∧ r
Din definiţia produsului scalar => cos(a , b ) = r r => cos(a , b ) = ,
a⋅b a x2 + a y2 ⋅ bx2 + b y2
r∧ r
(a , b ) ∈ [0, Π ]

22
r r r∧ r
Dacă a ⊥ b => cos(a , b ) = 0 => a x ⋅ bx + a y ⋅ by =0
<= <=
r r
Aşadar a ⊥ b Ù a x ⋅ bx + a y ⋅ by =0

r r r r r
ii) Rezultatele găsite mai sus se extind şi la vectorii a , b daţi în reperul cartezian (O, i , j , k ).
r r
Astfel a ⋅ b = a x bx + a y b y + a z bz
r∧ r a x ⋅ bx + a y ⋅ b y + a z ⋅ bz
şi cos(a , b ) =
a + a y2 + a z2 ⋅ bx2 + b y2 + bz2
2
x
r r
De asemenea a ⊥ b Ù a x ⋅ bx + a y ⋅ b y + a z ⋅ bz =0

COMENTARII
Ţinând seama de produsul scalar a doi vectori şi de semnificaţia geometrică a produsului
scalar, mai obţinem câteva rezultate teoretice importante:
r r
1. Proiecţia unui vector oarecare ν pe versorul e al unei axe U este dată de formula:
r r r r∧ r r
r r r
prr ν = ν ⋅ e (deoarece ν ⋅ e = ν ⋅ cos (ν , e ) = prr ν )
e e

r
Dacă se cunosc unghiurile α şi β pe care versorul e al axei U le face cu axele Ox şi Oy al
r r
reperului cartezian (O, i , j ), avem:
r r r r r r
prr e = e ⋅ i = cos α , prr e = e ⋅ j = cos β
i j
r r r
şi atunci e = cos α ⋅ i + cos β ⋅ j = {cos α , cos β }
r r
Cunoscând coordonatele vectorului ν ={vx, vy} şi al versorului e = {cos α , cos β } ale axei U şi
r r r
că prrν = ν ⋅ e , se mai deduce că:
e
r
prrν = ν x cos α + ν y cos β
e
r
Analog dacă se cunosc unghiurile α , β , γ pe care versorul e al axei U le face cu axele Ox,
r r r
Oy, Oz ale reperului cartezian (O, i , j , k ), obţinem:
r
e = {cos α , cos β , cos γ }
r r
Şi dacă ν ={vx, vy, vz}, atunci prrν = ν x cos α + ν y cos β + ν z cos γ
e
2. Mai putem regăsi şi unele rezultate teoretice date mai înainte.
r r r
Dacă vectorul liber a face cu axele reperului cartezian (O, i , j ) unghiurile α şi β iar cu
r r r
axele reperului cartezian (O, i , j , k ) unghiurile α , β şi γ atunci:
r r r r r r r r r
a . i = a ⋅ cos α = a x , a ⋅ j = a ⋅ cos β = a y şi a ⋅ k = a ⋅ cos γ = a z
r r r r r r r r r
şi deci a = ( a ⋅ i )i + ( a ⋅ j ) j = a x i + a y j = {a x , a y }
r r r r r r r r r r r r r
respectiv a = (a ⋅ i )i + (a ⋅ j ) j + (a ⋅ k )k = a x i + a y j + a z k = {a x , a y , a z }

23
8. Produs vectorial
r r
D. Se numeşte produs vectorial al vectorului a prin vectorul b un vector notat cu simbolul
r r r r
a x b sau [ a b ] care verifică următoarele trei condiţii (fig. 23):
r r
1) Direcţia sa este perpendiculară pe planul determinat de vectorii a şi b .
2) Sensul său este acela de înaintare a “burghiului drept”
când îl rotim de la primul vector spre cel de-al doilea vector
prin unghiuri mai mici de 90°, făcute de direcţiile lor pozitive.
3) Modulul său se obţine înmulţind modulii celor doi vectori cu
sinusul unghiului dintre vectori:
r r r r r∧ r
a x b = a ⋅ b ⋅ sin ( a , b )
şi reprezintă aria paralelogramului construit cu cei doi vectori
r
deoarece paralelogramul are baza a şi înălţimea
r r∧ r
b ⋅ sin (a , b ) .
r r
Deci σ [OACB] = S = a xb
Urmează că produsul vectorial mai poate fi exprimat prin formula:
r r r r r r∧ r r r
axb = Se = a ⋅ b ⋅ sin (a , b )⋅ e , unde e este vectorul unitar al produsului vectorial.
Proprietăţi:
v r r r
1) Produsul vectorial nu este comutativ: a xb = −b xa
v r
2) Produsul dintre vectorul a xb cu un scalar λ este asociativ şi comutativ:
r r r r r r r r
λ (axb ) = (λaxb ) = ax(λb ) = (axb ) ⋅ λ
r r r r
De asemenea m a xn b =mn( a x b ), m şi n fiind scalari.
3) Produsul vectorial este distributiv faţă de adunarea vectorială:
r r r r r r r
ax(b + c ) = axb + axc .
r r
4) Produsul vectorial este nul dacă şi numai dacă vectorii a şi b sunt coliniari (în acest caz
r∧ r r r
sin (a , b ) = 0 ) sau dacă unul din vectorii a şi b sunt nuli.
r r
În particular: a x a = 0
Referindu-ne la versorii axelor de coordonate găsim relaţiile:
r r rr r r
i xi = 0, j xj = 0, k xk = 0
r r r r r r rr r
j xk = i , k xi = j , i xj = k

Expresia analitică a produsului vectorial.


r r r r r r r r
I. Fie vectorii: a = a x i + a y j , b = bx i + b y j în reperul cartezian (O, i , j ).
r r r r r r
Atunci : axb = (a x i + a y i ) x(bx i + b y i ) =
r r rr r r rr
= a x ⋅ bx (i xi ) + a x ⋅ b y (i xj ) + ( a y ⋅ bx )( j xi ) + a y ⋅ b y ( j xj ) =
r r r
= a x ⋅ b y k − a y ⋅ bx k = (a x b y − a y bx )k

r r r r r
II. Dacă vectorii a şi b sunt daţi în reperul cartezian (O, i , j , k ):
r r r r r r r r
a = a x i + a y j + a z k , b = bx i + b y j + bz k

24
r r r r r
Atunci: axb = ... = (a y bz − a z b y )i + (a z bx − a x bz ) j + (a x b y − a y bx )k
r r
Produsul vectorial al celor doi vectori a şi b se poate efectua cu ajutorul determinantului:
r r r
i j k
r r
a x a y a z = axb
bx b y bz
care nu se bucură de toate proprietăţile determinanţilor obişnuiţi, el trebuie să fie dezvoltat numai
după linia întâi.
Dezvoltând determinantul după linia întâi obţinem şi coordonatele (proiecţiile pe axele de
r r
coordonate) ale vectorului a xb :
r r ⎧⎪ a y az ax az ax a y ⎫⎪
axb = ⎨ ,− , ⎬
⎪⎩ b y bz bx bz bx b y ⎪⎭
De asemenea:
r r2
axb = (a y bz − a z b y ) 2 + (a z bx − a x bz ) 2 + (a x b y − a y bx ) 2

9. Cu trei vectori se fac următoarele produse:


r r r r r r
- produsul scalar dintre un vector a şi produsul scalar al altor doi vectori ( b . c ), adică: a .( b . c );
r r r r r r
- produsul scalar dintre un vector a şi produsul vectorial al altor doi vectori ( b x c ), adică: a .( b x c );
r r r
- produsul dublu vectorial, adică a x( b x c ).
În continuare vom studia numai produsul mixt.
r r r
Fie trei vectori a , b şi c .
r r r r r r
Relaţia vectorială ( a x b ). c se numeşte produsul mixt al vectorilor a , b , c întrucât un produs
este vectorial iar celălalt scalar.
Produsul mixt este, după cum se vede, un scalar a cărui expresie analitică o deducem, foarte
r r r
uşor, făcând produsul scalar între vectorii a x b şi c .
Prezintă mai mult interes expresia analitică a produsului mixt cu trei vectori din reperul
r r r
cartezian (O, i , j , k ):
r r r r
a = ax i + a y j + az k
r r r r
b = bx i + b y j + bz k
r r r r
c = cxi + c y j + cz k
Produsul vectorial:
r r r
i j k
r r r r r
axb = i (a y bz − a z b y ) + j (a z bx − a x bz ) + k (a x b y − bx b y ) = a x ay az
bx by bz
r
înmulţit scalar cu vectorul c ne dă:
ax ay az
(a y bz − a z b y ) ⋅ c x + (a z bx − a x bz ) ⋅ c y + (a x b y − bx b y ) ⋅ c z = bx by bz
cx cy cz

25
Interpretarea geometrică a produsului mixt.
r r r r r
Produsul a x b = d este un vector perpendicular pe planul determinat de vectorii a şi b .
r r r
Modulul produsului vectorial d = a x b reprezintă aria paralelogramului construit cu ajutorul celor doi
vectori ca laturi.
r r r r r r r r
Produsul mixt ( a x b ). c = d x c este scalarul obţinut din înmulţirea modulului axb = d cu
r r r r
proiecţia vectorului c pe direcţia lui d = a x b , adică:
r r r r r r r
(axb ) ⋅ c = d ⋅ c = d ⋅ prr c
d
r
Dar prr c este, în valoare absolută, tocmai înălţimea paralelipipedului
d
r r r
construit pe cei trei vectori ca muchii. Deci (axb ) ⋅ c , în valoare absolută,
r r r
reprezintă volumul paralelipipedului cu muchiile a , b , c . (fig. 24).
OBS. Să mai scriem produsul mixt şi sub forma:
r r r r r r r r∧ r r r r r
(axb ) ⋅ c = axb ⋅ c ⋅ cos (c , axb ) = a ⋅ b sin(a , b ) ⋅ I
r r r∧ r
unde am notat cu I, pe c ⋅ cos (c , axb ) , care reprezintă înălţimea
paralelipipedului construit pe vectorii
r r r
a ,b ,c ; (
r r r
)
a × b ⋅ c este egal cu volumul paralelipipedului
r r r
construit pe cei trei vectori a , b , c .
Proprietăţile produsului mixt.
Din interpretarea geometrică ca şi din exprimarea analitică a produsului mixt rezultă
următoarele proprietăţi:
1) Într-un produs mixt putem schimba semnul de înmulţire vectorială cu cel de înmulţire scalară
r r r
fără ca produsul mixt să-şi schimbe valoarea. De aceea produsul mixt se mai scrie simplu ( a b c )
înţelegând prin aceasta că:
r r r r r r r r r
( a b c ) = (a xb ) ⋅ c = a ⋅ (b xc )
2) Dacă schimbăm doi factori între ei, într-un produs mixt, rezultatul se schimbă ca semn:
r r r r r r r r r r rr
( a b c ) = a (b xc ) = −b (axc ) = −(b ac )
r r r
Rezultă că putem forma cu trei vectori a , b , c şase produse mixte toate având aceeaşi
valoare absolută, trei fiind de un semn şi celelalte trei de semn contrar.
r r r r r r
3) Într-o permutare circulară a factorilor a , b , c produsul mixt ( a b c ) îşi păstrează valoarea:
r r r rrr rr r
( a b c ) = (b c a ) = (c ab )
4) Dacă produsul mixt este nul cei trei vectori sunt coplanari şi reciproc, dacă trei vectori sunt
coplanari (paraleli cu acelaşi plan) produsul mixt este nul.
Un produs mixt mai este nul dacă unul din factori este nul sau dacă doi dintre vectorii
consideraţi sunt paraleli.
5) Înmulţirea unuia din factorii produsului mixt cu un scalar λ face ca produsul mixt să fie
înmulţit cu λ :
r r r r r r r r r rrr
(λc )(axb ) = c (λa ) xb = c (ax(λb )) = λ (c ab )
{ r r r
} r r r
OBS. Baza vectoriala a , b , c se numeşte orientată pozitiv (negativ) dacă produsul ( a b c )

r r r r r r
r r r
{ }
este pozitiv (negativ). Prin urmare baza ortonormată i , j , k este orientată pozitiv întrucât
i ( j xk ) = 1 , unde i =(1,0,0), j =(0,1,0), k =(0,0,1).

26
*
* *

MINIMUM NECESAR DE ŞTIUT


pentru a folosi vectorii în geometria sintetică şi în geometria analitică

Cu ajutorul vectorilor putem da şi alte soluţii problemelor din geometria sintetică şi geometria
analitică, de multe ori mai elegant şi mai scurt.
De asemenea cu ajutorul vectorilor se poate “organiza” şi altfel studiul geometriei analitice sau
chiar a geometriei sintetice.
Înainte de a exemplifica cum se aplică vectorii în geometrica sintetică şi apoi în geometria
analitică să sintetizăm rezultatele teoretice mai importante date anterior pe care le vom folosi de acum
încolo atât la rezolvarea problemelor cât şi la demonstrarea teoremelor.
Rezultatele teoretice le vom scrie pentru vectorii liberi în spaţiu. Ele sunt uşor de transcris
pentru vectorii de poziţie în spaţiu înlocuind coordonatele ax, ay, az ale vectorului liber cu coordonatele
carteziene x,y,z ale punctului corespunzător vectorului de poziţie. Apoi pentru vectorii liberi în plan
înlăturăm coordonata az iar pentru vectorii de poziţie în plan înlăturăm cota z.
r r
1) [Proiecţia unui vector oarecare pe o axă]: pra = a ⋅ cos ϕ , unde ϕ ∈ [0, Π ] este unghiul pe
U
r
care vectorul îl face cu axa; pr ⋅ a este un număr real.
U
r r
2) [Vectorii echipolenţi]: AB ~ A' B' Ù au aceeaşi direcţie, acelaşi sens şi aceeaşi normă.
r r r
3) [Proiecţiile unui vector liber (oarecare) pe cele trei axe ale reperului cartezian (O, i , j , k ).
r r r r
Expresia analitică a vectorului. Modulul (norma). Cosini directori]: a = {a x , a y , a z } = a x i + a y j + a z k ,
r r r r
unde a x = a ⋅ cos α , a y = a ⋅ cos β , a z = a ⋅ cos γ şi unde α , β , γ sunt unghiurile pe care vectorul a le
face respectiv cu axele Ox, Oy, Oz.
r a ay a
a = a x2 + a y2 + a z2 ; cos α = rx , cos β = r , cos γ = rz şi cos 2 α + cos 2 β + cos 2 γ = 1 .
a a a
r r
4) [Vectori egali]: AB = A' B' Ù A=A’ şi B=B’.
r r r r
a = b Ù originile şi extremităţile lor coincid; a = b Ù{ax=bx, ay=by, az=bz}.
5) [Proiecţiile unui vector, determinat de punctele M1(x1,y1,z1) şi M2(x2,y2,z2) pe axele reperului
r r r
cartezian (O, i , j , k ).Distanţa dintre punctele M1 şi M2]:
r r r r
M 1 M 2 = {x2-x1,y2-y1, z2-z1}=(x2-x1) i +(y2-y1) j +(z2-z1) k
r
d ( M 1 , M 2 ) = M 1 M 2 = ( x 2 − x1 ) 2 + ( y 2 − y1 ) 2 + ( z 2 − z1 ) 2 .
6) [Proiecţia unei sume de vectori pe o axă oarecare]:
r r r r r
pr{a1 + a 2 + ... + a n } = pr a1 + pr a 2 + ... + pr a n
U U U U
7) [Proiecţia unui vector înmulţit cu un scalar, pe o axă oarecare]:
r r
pr
r
(ta ) = t ⋅ pr a , t ∈ R.
U U
r r
În particular, dacă a = {a x , a y , a z } şi b = {bx , b y , bz } :
r r
a + b = {a x + bx , a y + b y , a z + bz }
r r
a − b = {a x − bx , a y − b y , a z − bz }
r
ta = {ta x , ta y , ta z }

27
8) [Vectori coliniari = vectori care se află pe aceeaşi dreaptă sau pe drepte paralele].
r r r r a a y az
a şi b sunt coliniari Ù (∃) t ∈ R* a.î. a = t. b Ù {a x , a y , a z } = t{bx , b y , bz } Ù x = = =t
bx b y bz
r r r
9) [Vectori coplanari]. Vectorii OA, OB, OC sunt coplanari Ù punctele O,A,B,C sunt coplanare
r r r r r r r r
Ù OA, OB sunt necoliniari şi există t1, t2 ∈ R* a.î. OC = t1 ⋅ OA + t 2 ⋅ OB sau vectorii a , b , c care
satisfac relaţia:
r r r
a = t1b + t 2 c (t1, t2 ∈ R) se numesc coplanari.
10) [Vectorul de poziţie şi coordonatele punctului care împarte un segment într-un raport dat]:
r r
r r1 + kr2
r= şi dacă M(x,y,z) împarte segmentul [M1M2] determinat de punctele
1+ k
M1[x1,y1,z1] şi M2[x2,y2,z2] în raportul k ≠ −1 atunci
x1 + kx 2 y + ky 2 z + kz 2
x= , y= 1 ,z = 1 .
1+ k 1+ k 1+ k
În particular, dacă M este mijlocul segmentului [M1M2]:
r r
r r1 + r2 x + x2 y + y2 z + z2
r= Ù x= 1 , y= 1 , z= 1
2 2 2 2
11) [Produs scalar]:
rr r r r∧ r rr r v rr r r
ab = a ⋅ b ⋅ cos (a , b ) Ù ab = a ⋅ prr b sau ab = b ⋅ prr a
a b

rr r∧ r rr r∧ r
Din definiţie rezultă că ab >0 dacă unghiul ( a , b ) este ascuţit, a b <0 dacă ungiul ( a , b ) este
rr r r rr r r
obtuz; a b =0 Ù a ⊥ b (în particular ab =0 Ù a =0 sau b =0).
Pătratul scalar al unui vector este egal cu pătratul modulului:
r r2
a2 = a
r r
Dacă vectorii a şi b sunt daţi prin coordonatele lor
r r
a = {a x , a y , a z }, b = {bx , b y , bz }
r r
atunci a ⋅ b = a x bx + a y b y + a z bz de unde rezultă concluzia necesară şi suficientă ca doi
vectori să fie perpendiculari:
a x bx + a y b y + a z bz = 0
r r
Unghiul format de vectorii a şi b este dat de formula:
r r
r∧ r a ⋅b
cos(a , b ) = r r sau în coordonate:
a⋅b
r∧ r a x ⋅ bx + a y ⋅ b y + a z ⋅ bz
cos(a , b ) =
a x2 + a y2 + a z2 ⋅ bx2 + b y2 + bz2
r
Proiecţia unui vector oarecare ν {vx, vy, vz} pe o axă oarecare U este dată de formula:
r r r r
prν = ν ⋅ e , unde e este vectorul unitar orientat pe axa U.
U
Dacă se cunosc unghiurile α , β , γ ale axei U cu axele de coordonate ale reperului cartezian
r r r
(O, i , j , k ), atunci:

28
r
e = {cos α , cos β , cos γ }
r r r r r r r r r
deoarece prr e = e ⋅ i = cos α , prr e = e ⋅ j = cos β , prr e = e ⋅ k = cos γ şi pentru calcularea
i j k
r
proiecţiei vectorului ν putem folosi formula:
r r r
prν = ν ⋅ e =ν x cos α +ν y cos β +ν z cos γ
U
12) [Produs vectorial]. Vectorul
⎧r r r∧ r r r r
r r ⎪ a ⋅ b ⋅ sin (a , b )⋅ e pentru a şi b necoliniari
axb = ⎨ r r
⎪0 pentru ar, b coliniari

r r r
Unde e este un versor perpendicular pe a şi b cu sensul dat de regula mâinii drepte pentru
r r r r r
tripletul ( a , b , e ) se numeşte produsul vectorial dintre a şi b .
r r
Modulul produsului vectorial a x b este egal cu aria S a paralelogramului construit cu vectorii
r r
a şi b :
r r
axb = S
r r r r r r∧ r
Produsul vectorial poate fi exprimat şi prin formula a xb = Se (deoarece S = a ⋅ b ⋅ sin (a , b ) )
r
unde e este vectorul unitar al produsului vectorial.
r r r r r r
Am văzut că a x b =0 Ù a şi b sunt coliniari. În particular a x a =0.
r r r r
Dacă vectorii a şi b sunt daţi prin coordonatele lor a = {a x , a y , a z }, b = {bx , b y , bz } , atunci:
r r r
i j k
r r
axb = a x a y a z ;
bx by bz

Determinantul nu se bucură de toate proprietăţile determinanţilor obişnuiţi, el trebuie să fie


dezvoltat numai după linia întâi.
Şi dezvoltând determinantul după linia întâi obţinem şi coordonatele produsului vectorial:
r r ⎧⎪ a y az ax az ax a y ⎫⎪
axb = ⎨ ,− , ⎬
⎪⎩ b y bz bx bz bx b y ⎪⎭
De unde urmează că:
r r2
axb = (a y bz − a z b y ) 2 + (a z bx − a x bz ) 2 + (a x b y − a y bx ) 2
r r r
13) [Produsul mixt]. Se numeşte produsul mixt al vectorilor a , b , c numărul egal cu produsul
r r r r r r
scalar dintre produsul vectorial a x b prin vectorul c , care se notează ( a x b ). c .
r r r r r r
Identitatea ( a x b ). c = a .( b x c ) este adevărată. Pentru acest motiv notăm produsul mixt
r r r r r r
( a x b ). c , mai simplu, prin simbolul a b c .
r r r r r r
Produsul mixt a b c este egal cu volumul paralelipipedului construit pe vectorii a , b , c cu
r r r
semnul plus dacă tripletul a b c este drept şi cu semnul minus dacă el este stâng.
r r r r r r
Deci, ( a b c ), în valoare absolută, reprezintă volumul parelelipipedului cu muchiile a , b , c .
r r r r r r r r
a b c = d ⋅ c = d ⋅ prr c unde prr c este înălţimea paralelipipedului.
d d

29
r r r r r r
Produsul mixt a b c este nul dacă şi numai dacă vectorii a , b , c sunt coplanari (adică
r r r r r r
a b c =0 Ù a , b , c sunt coplanari) sau dacă unul din factori este nul sau dacă doi dintre vectorii
consideraţi sunt paraleli.
r r r
Dacă vectorii a , b , c sunt daţi prin coordonatele lor:
r r r
a = {a x , a y , a z }, b = {bx , b y , bz } , c = {c x , c y , c z }
r r r
produsul mixt a b c este dat prin formula:
ax a y az ax ay az
r r r r r r
a b c = bx by bz ; a , b , c sunt coplanari Ù bx by bz =0
cx c y cz cx cy cz
Reamintim că sistemul de axe de coordonate este totdeauna presupus drept (la fel şi tripletul
r r r
de vectori i , j , k ).
Dacă într-un produs mixt schimbăm doi factori între ei, rezultatul se schimbă ca semn:
r r r r rr
de ex. : a b c = −(b ac ) , etc.
r r r
Într-o permutare circulară a factorilor a , b , c produsul mixt îşi păstrează valoarea:
r r r rrr rrr
( a b c ) = (b c a ) = (c ab )

30
PROBLEME REZOLVATE
r r r
1. Ce condiţie trebuie să satisfacă trei vectori a , b , c pentru ca să poată forma un triunghi.
Soluţie (Fig. 25).
r r r
Condiţia căutată este a + b + c = 0 , deoarece în acest caz şi numai în acest
caz linia poligonală BCAB se închide şi formează un triunghi.

2. Fie vectorii OA, OB, OC cu aceeaşi origine O, extremitatea C a


1
vectorului OC fiind la mijlocul segmentului [AB]. Să se arate că: OC = (OA + OB) .
2
Soluţie (fig. 26).
Pe vectorii OA şi OB construim paralelogramul OBDA.
OD = OA + OB ⎫
⎪ 1
Atunci: 1 ⎬ => OC = (OA + OB)
Dar OC = OD ⎪ 2
2 ⎭
OBS. OC coincide cu mediana [OC] a triunghiului OAB. Urmează că, atunci când un vector coincide
cu mediana unui triunghi, poate fi exprimat prin formula de mai sus.

3. Să se demonstreze că se poate construi un triunghi ale cărui laturi să fie egale cu medianele
unui triunghi.
Soluţie (fig. 27).
r r r
Notăm : BC = a , CA = b , AB = c
r r
r AB + AC c + (−b )
Avem: AA' = m a = =
2 2
r r
r BC + BA a + (−c )
BB ' = mb = =
2 2
r r
r CB + CA − a + b
CC ' = mc = =
2 2
r r r 1 r r r 1 r r r
Prin adunare obţinem: m a + mb + mc = (a + b + c ) − (a + b + c ) = 0
2 2
Deci putem construi un triunghi cu medianele triunghiului dat.

4. Se dau un paralelogram ABCD şi un punct oarecare O. demonstraţi că:


OA + OC = OB + OD .
Soluţie (fig. 28).
OA + OC ⎫
OE = ⎪
2 ⎪
Avem: ⎬ => OA + OC = OB + OD
OB + OD ⎪
OE = ⎪⎭
2

31
5. Să se demonstreze că dreapta care uneşte mijloacele a două laturi ale unui triunghi este
paralelă cu a treia şi egală cu jumătatea ei.
Soluţie (fig. 29).
r r r
Fie triunghiul ABC în care CB = a , CA = b , AB = c
r r r 1 r r 1r
Avem: CA + AB = CB <=> b + c = a <=> (b + c ) = a
2 2
Notăm cu E şi F repsectiv mijloacele laturilor [AC] şi [AB].
1r 1r 1 r r
Atunci EF = EA + AF <=> EF =
b + c = (b + c ) .
2 2 2
1r r 1 r
Urmează că EF = a , de unde tragem concluzia că EF a şi EF = a .
2 2

6. Folosind elementele de calcul vectorial să se demonstreze teorema lui Pitagora


generalizată.
Soluţie (fig. 30).
Avem:
r r r r r r r r rr r2 r2 r2 r r r∧ r
a = b − c => a 2 = (b − c ) 2 = b 2 + c 2 − 2bc => a = b + c − 2 b ⋅ c ⋅ cos(b, c )
2
şi dacă notăm v = v, v = v 2 atunci a 2 = b 2 + c 2 − 2bc cos( A) , tocmai
teorema cosinusului care reuneşte într-o singură exprimare teorema lui
Pitagora generalizată când latura a se opune 1) la unghiul ascuţit A, 2) la
unghiul obtuz A.

7. Să se arate că într-un paralelogram suma pătratelor diagonalelor este egală cu suma


pătratelor laturilor.
Soluţie (fig. 31)
Trebuie dovedit că: c 2 + d 2 = 2(a 2 + b 2 )
r r r r r r
Avem: d = a + b , c = a − b
şi apoi
r r r r r r r r rr r r rr r r
d 2 + c 2 = (a + b ) 2 + (a − b ) 2 = a 2 + b 2 + 2ab + a 2 + b 2 − 2ab = 2(a 2 + b 2 )
care se mai scrie:
r r r r r r
d 2 + c 2 = 2(a 2 + b 2 ) sau (a + b ) 2 + (a − b ) 2 = 2(a 2 + b 2 )

8. Fie D un punct pe suportul laturii [BC] a triunghiului ABC astfel că DB = K ⋅ DC . Să se


exprime AD cu ajutorul lungimilor a,b,c şi a raportului K.
Să se calculeze apoi lungimea medianei şi lungimea bisectoarei duse prin vârful A în triunghiul
ABC, până la intersecţia cu latura [DC].
Soluţie (fig. 32).
AB − K AC 2
DB = K ⋅ DC <=> AB − AD = K ⋅ ( AC − AD) <=> AD = => AD =
1− K
2 2
AB − 2K ABAC + K 2 AC c 2 − K (b 2 + c 2 − a 2 ) + K 2b 2
= => AD2
=
(1 − K ) 2 (1 − K ) 2

Pentru mediană, se ia K=-1 şi se obţine:


m A2 = 2(b 2 + c 2 ) − a 2 => m A = ...

32
c bc(2bc + b 2 + c 2 − a 2 )
Pentru bisectoare, K= − şi rezultă lungimea bisectoarei: l A =
b b+c

9. [condiţii de coliniaritate a trei puncte]. Dacă punctele A, B, C sunt coliniare, vectorii AB, AC
vor fi coliniari; deci există un număr real r astfel că: AC = r ⋅ AB (1). (1) se mai scrie echivalent (fig.
33): OC − OA = r (OB − OA) <=> OC = r ⋅ OB + (1 − r ) ⋅ OA (2).
Deci, dacă punctele A,B,C sunt coliniare, există un număr r astfel încât să
fie verificată relaţia (2). Reciproc, dacă relaţia (2) este verificată, putem
deduce relaţia (1), care arată că punctele A,B,C sunt coliniare.
Dacă r =1, avem C=B.
OC − γ OB
Dacă presupunem r ≠ 1, din formula (2) rezultă: OA = (3).
1− r
Formula (1) arată că r este raportul în care punctul A împarte segmentul
[BC]. În cuncluzie: Fiecare din formulele (1), (2), (3) constituie o condiţie
necesară şi suficientă ca punctele A, B, C să fie coliniare. În aceste formule, r reprezintă raportul în
care punctul A împarte segmentul [BC] şi este un număr care nu depinde de alegerea punctului O.
Dacă notăm cu q = 1 − r , B = −1 , avem q + r + s = 0 (4) şi ecuaţia (2) se mai poate scrie:
r
q ⋅ OA + r ⋅ OB + s ⋅ OC = 0 (5).
Deci: O condiţie necesară şi suficientă ca punctele A, B, C să fie coliniare este să existe trei
numere reale q, r , s , nu toate nule, dar având suma 0 (zero), astfel încât să fie verificată relaţia (5).
Condiţia este şi suficientă deoarece numerele q, r , s nefiind toate nule, putem împărţi aceste
numere cu unul dintre ele, care nu este nul, şi obţinem atunci o relaţie de forma (2), în care C este
eventual înlocuit prin A sau B.
Comentariu. Dacă A este mijlocul segmentului [BC], avem AC = − AB , deci r =-1 şi formula
1
(3) devine: OA = (OB + OC ) (6).
2

10. Folosind unele rezultate de la problema 9 să se arate că medianele unui triunghi sunt
concurente.
R: (fig. 34): Fie P’ mijlocul laturii [QR] a triunghiului PQR.
1
Oricare ar fi punctul O, avem OP ' = (OQ + OR ) . Fie G pe [PP’]
2
astfel încât GP = −2GP'
1
Formula (3) pentru r =-2 dă: OG =
(OP + OQ + OR) (7).
3
GP
G este punctul pe mediana [PP’] care împarte această mediană în raportul = −2 . Formula (7)
GP '
fiind simetrică în P, Q, R considerarea celorlalte două mediane [QQ’], [RR’] va arăta că acelaşi punct
G împarte aceste mediane în raportul -2. În acest mod problema este rezolvată:
r
Dacă O=G, formula (7) devine: GP + GQ + GR = 0

33
11. Fie OAB un triunghi şi K un număr real. Se consideră punctual P pentru care BP = K BA .
Să se determine x şi y astfel ca OP = xOA + yOB . Cum trebuie ales K pentru ca P să fie între A şi B?
care este locul geometric al punctelor P, pentru care OP = K OA + (1 − K )OB , când K parcurge
mulţimea R a numerelor reale.
R: x=K, y=1-k; dreapta AB.
r r
12. Fie într-un plan reperul ortogonal ( i , j ). Se consideră vectorii
r r
OA = ai , OB = bj , OP = K OA + (1 − K )OB . Să se determine componentele vectorului OP faţă de
r r
reperul ( i , j ).
R: x=Ka, y=(1-K)b.
13. Teorema lui Menelaus. Condiţia necesară şi suficientă pentru ca trei puncte P’, Q’, R’,
PQ Q' R R' P
situate pe laturile unui triunghi PQR, să fie coliniare, este ca rapoartele p = ,q = ,r =
P' R Q' P R' Q
să verifice condiţia p ⋅ q ⋅ r = 1 .
R: Să considerăm un punct O, un triunghi PQR şi alte trei
puncte P’, Q’, R’ astfel ca P’ ∈ QR, Q’ ∈ RP, R’ ∈ PQ. Să
considerăm numerele reale p, q, r pentru care avem:
P ' Q = p ⋅ P ' R, Q ' R = q ⋅ Q ' P, R' P = r ⋅ R' Q (8).
Presupunem că punctele P’, Q’, R’ sunt diferite de P, Q, R.
Numerele p, q, r nu depind de alegerea punctului O. Să alegem
atunci O=P’ (fig. 35). Din formulele (8) obţinem, folosind formula
(3):
OR − q ⋅ OP
OQ = pOR (9), QQ' = (10),
1− q
OP − r ⋅ OQ OP − rpOR
OR ' = = (11)
1− r 1− r
Folosind (9) am eliminat vectorul OQ .
Punctele O=P’, Q’, R’ sunt coliniare, dacă există un număr real K, astfel ca: OQ ' = K OR ' .
Rezultă condiţia:
(1 − r )(OR − qOP) = K (1 − q)(OP − rpOR) .
Punctele O, P, R nu sunt coliniare; ultima egalitate conduce la relaţiile:
− (1 − r )q = K (1 − q),1 − r = − krp(1 − q ) . Eliminând K obţinem pqr = 1 .

14. Teorema lui Ceva. Fiind date punctele P’, Q’, R’ pe laturile triunghiului PQR, astfel ca
aceste trei puncte să fie diferite de P,Q,R şi astfel ca dreptele PP’, QQ’ RR’ să fie concurente,
rapoartele p,q,r în care aceste puncte împart segmentele [QR], [RP], [PQ], verifică relaţia: p.q.r = -1.
Demonstraţie (fig. 36).
Numerele p,q,r fiind independente de alegerea punctului O, să alegem
pentru O punctul de concurenţă al dreptelor PP’, QQ’, RR’.
În acest caz vor exista trei numere reale a,b,c astfel ca
OP ' = a ⋅ OP, OQ' = b ⋅ OQ, OR ' = c ⋅ OR (12).
Pe de altă parte din relaţiile:

34
P ' Q = p ⋅ P ' R, Q' R = q ⋅ O' P, R' P = r ⋅ R' Q =>
(1 − p )OP' = OQ − pOR, (1 − q )OQ' = qOP, (1 − r )OR' = OP − r OQ
care introduse în (12) ajungem la ecuaţiile:
OQ − pOR = a (1 − p )OP, OR − qOP = b(1 − q )OQ, OP − r OQ = c(1 − r )OR .
Din prima obţinem: OQ = p ⋅ OR + a (1 − p )OP care introduse în celelalte două, găsim:
OR − qOP = b(1 − q) p ⋅ OR + ab(1 − p)(1 − q)OP, OP − rpOR − ar (1 − p)OP = c(1 − r )OR .
Grupând termenii convenabil putem scrie aceste relaţii în forma:
[1 − bp (1 − q)]OR = [q + ab(1 − p)(1 − q)]OP, [1 − ar (1 − p )]OP = [rp + c(1 − r )]OR .
Dar vectorii OP, OR sunt necoliniari şi atunci trebuie să avem:
1 − bp (1 − q) = 0, q + ab(1 − p )(1 − q) = 0,1 − ar (1 − p) = 0, rp + c(1 − r ) = 0 .
Eliminând în primele trei din aceste relaţii numerele a,b obţinem p.q.r = -1
Înseamnă că dintre rapoartele p,q,r, unul sau trei sunt negative.

15. Fie PQRS un patrulater şi M, N respectiv mijloacele segmentelor [PQ], [RS], iar L,K
respectiv mijloacele segmentelor [QR] şi [PS]. Să se arate că segmentele [LK],[PR],[QS] sunt
concurente în punctul H, mijlocul segmentului [MN].
Demonstraţie (fig. 37).
Oricare ar fi punctul O, avem:
1 1
OM = (OP + OQ), ON = (OR + OS ) .
2 2
Cum H este mijlocul segmentului MN, urmează că:
1 1
OH = (OM + ON ) => OH = (OP + OQ + OR + OS ) . Din simetria
2 2
acestei formule în P,Q,R,S deducem că H este mijlocul segmentelor
[LK],[PR], şi [QS].
r
Dacă O=H, ultima formulă devine: HP + HQ + HR + HS = 0 .
H este centrul de greutate al patrulaterului PQRS.

16. Să se arate că înalţimile unui triunghi sunt concurente.


Soluţie. Fie înălţimile AA’ şi CC’ şi H punctul lor de intersecţie.
Unim B cu H şi prelungim segmentul [BH] până în B’ (fig. 38).
Deoarece BC = HC − HB, AB = HB − HA ,
relaţiile AA' ⊥ BC , CC ' ⊥ AB sunt echivalente cu
HA( HC − HB) = 0, HC ( HA − HC ) = 0 . Aceste două egalităţi
implică HB ( HA − HC ) = 0 ,adică HB ⋅ CA = 0 sau HB ' ⊥ CA .

r r
17. Fie un paralelogram determinat de vectorii a şi b care fac unghiul θ . Să se calculeze
r r r r
a + b şi a − b .

35
r r r r r r
În particular pentru 1) a = 5, b = 8, θ = 60 o şi 2) a = 3, b = 5, θ = 120 o să se calculeze a + b
r r
şi a − b .
Soluţie (fig. 39).
r r r r
AC = a + b , DB = a − b
În ∆ ABC:
r r2 r2 r2 r r r2 r2 r r
a + b = a + b − 2 a ⋅ b cos(Π − θ ) = a + b + 2 a ⋅ b cos θ (1) =>
r r
a + b = ...
r r2 r2 r2 r r r r
În ∆ ABD: a − b = a + b − 2 a ⋅ b cos θ (2) => a − b = ...

Pentru cazurile particulare se obţine: 1) 129 ; 2) 7.


r r r
18. Se dau vectorii p = {2,−3}, q = {1,2} din plan. Descompuneţi vectorul a = {9,4} în raport cu
r r
baza p, q .
Soluţie:
r r r r r r
Ştim că vectorul a descompus în baza ( p, q ) are forma: a = αp + βq unde α , β sunt coeficienţii
descompunerii.
⎧2α + β = 9
Prin urmare {9,4} = {2α + β ,−3α + 2 β } => sistemul ⎨ cu situaţia α = 2, β = 5 ; urmează
⎩− 3α + 2 β = 4
r r r
că a = 2 p + 5q

r r r r r r r r
19. Calculaţi pentru ce valori ale lui α , β vectorii a = −2i + 3 j + βk şi b = αi − 6 j + 2k sunt
coliniari.
Soluţie.
r r −2 3 β
Vectorii a şi b sunt coliniari Ù = = => α = 4, β = −1
α −6 2
r
20. Găsiţi vectorul unitar al vectorului a = {6,−2,−3}
Soluţie:
r r r r
r a 6i − 2 j − 3k 6 r 2 r 3 r ⎧ 6 2 3 ⎫
Vectorul unitar a 0 = r = = i − j − k = ⎨ ,− ,− ⎬
a 36 + 4 + 9 7 7 7 ⎩7 7 7 ⎭

r r
21. Calculaţi proiecţia vectorului a = {5,2,5} pe suportul vectorului b = {2,−1,2} .
Soluţie:
r
r r r r r∧ r r r r r r ar ⋅ b 10 − 2 + 10 18
Ştim că a ⋅ b = a ⋅ b ⋅ cos ( a , b ) = a ⋅ pr b = b ⋅ pr
r
a => pr b= r = = = 6.
a
r
b a
r
b 4 +1+ 4 3

r r
22. Calculaţi cosinusul unghiului format de vectorii a = {2,−4,4} şi b = {−3,2,6} .
Soluţie:
− 6 − 8 + 24 5
cos ϕ = =
4 + 16 + 16 ⋅ 9 + 4 + 36 21

36
r
23. Calculaţi proiecţia vectorului v = {4,−3,2} pe o axă care formează cu axele de coordonate
unghiuri egale ascuţite.
Soluţie:
r
Ştim că pr v = v x cos α + v y cos β + v z cos γ , unde α , β , γ sunt unghiurile făcute de axa U cu axele de
U
coordonate Ox, Oy,Oz.
În cazul nostru:
r
pr v = 4 cos α − 3 cos α + 2 cos α = 3 cos α
U

1 1 3
dar cos 2 α + cos 2 α + cos 2 α = 1 , adică 3 cos 2 α = 1 => cos 2 α = => cos α = = ( α unghi
3 3 3
r 3
ascuţit). Prin urmare: pr v = 3 ⋅ = 3
U 3

24. Se dau două puncte A(3,-4,-2) şi B(2,-5,-2). Să se calculeze proiecţia vectorului AB pe o


axă care formează cu axele de coordonate Ox,Oy respectiv unghiurile α = 60°, β = 120° şi cu axa Oz
unghiul obtuz γ .
Soluţie.
AB = {−1,9,0}; pr AB = − cos α + 9 cos β + 0 cos γ cu condiţia cos 2 α + cos 2 β + cos 2 γ = 1 .
U
Evident, pe cos γ nu-l mai calculăm.
1 9 10
Atunci, pr AB = − − = − = −5 .
U 2 2 2

25. Se dau două puncte M(-5,7,-6) şi N(7,-9,9). Să se calculeze proiecţia vectorului


r
a = {1,−3,1} pe axa vectorului MN .
Soluţie.
r
r a ⋅ MN 75
MN = {12,−16,15}; atunci pr a = = = 3.
MN MN 25

r r r r r r
26. Se dă a = 10, b = 2 şi a ⋅ b = 12 . Calculaţi axb .
Soluţie.
r r r r r∧ r r∧ r r∧ r
axb = a ⋅ b ⋅ sin (a , b ) ; pentru a calcula sin (a , b ) , trebuie să cunoaşteam mai întâi cos (a , b ) .
r r
r∧ r a ⋅b 3 r∧ r r∧ r 9 4
cos (a , b ) = r r = => sin (a , b ) = 1 − cos 2 (a , b ) = 1 − = . Urmează că
a⋅b 5 25 5
r r 4
axb = 10 ⋅ 2 ⋅ = 16 .
5
r r
27. Se dau vectorii a = {2,3,−1} şi b = {4,−2,0} . Să se calculeze:
r r r r r r r r r r r 1r r r
a + b ; a − b ;2a + 3b ; a ⋅ b ; axb ;3ax b , precum şi unghiul dintre vectorii a şi b .
2

37
Soluţie:
r r r r r r
a + b = {6,1,−1}; a − b = {−2,5,−1};2a + 3b = {16,0,−2};
r r
a ⋅ b = 2 ⋅ 4 + 3 ⋅ (−2) + (−1) ⋅ 0 = 8 − 6 = 2
r r r
i j k
r r r r r
a xb = 2 3 − 1 = −2i − 4 j − 16k
4 −2 0
r r r
i j k
r 1r r 1r r r r
Cum 3a = {6,9,−3}; b = {2,−1,0} => 3ax b = 6 9 − 3 = −3i − 6 j − 24k
2 2
2 −1 0
r r
r∧ r a ⋅b 2 1
cos (a , b ) = r r = =
a⋅b 2 70 70

r r r r r r r r
28. Se dau vectorii de poziţie ai punctelor M1 şi M2: r1 = 2i + j + 3k şi r2 = i − j + 2k . Să se
găsească aria paralelogramului construit pe cei doi vectori ca laturi.
Soluţie.
r r
Avem r1 = {2,1,3}, r2 = {1,−1,2} .
r r
Aria paralelogramului S = r1 xr2
r r r
i j k
r r r r r
Dar r1 xr2 = 2 1 3 = 5i − j − 3k = {5,−1,−3}
1 −1 2
r r
Atunci S = r1 xr2 = 25 + 1 + 9 = 35 .
r r r r r r
29. Deomstraţi identitatea: (a xb ) 2 + (a ⋅ b ) 2 = a 2 ⋅ b 2
Soluţie:
Membrul întâi devine:
∧r ∧r ∧r ∧r
r2 r2 2 r r2 r2 2 r r2 r2 2 r 2 r r2 r2 r r
a ⋅ b ⋅ sin (a , b )+ a ⋅ b ⋅ cos (a , b ) = a ⋅ b (sin (a , b )+ cos (a , b )) = a ⋅ b = a 2 ⋅ b 2 ,

tocmai membrul al doilea.


r r r
30. Să se arate că vectorii a = {2,−10,18}, b{−3,5,6}, c{4,−10,3} sunt în acelaşi plan (sunt
coplanari).
Soluţie:
2 − 10 18
r r r r rr
Vectorii a , b , c sunt coplanari Ù ab c =0 Ù − 3 5 6 =0
4 − 10 3
Într-adevăr:
Determinantul devine:

38
2 −2 6 1 −1 3 1 0 0
− 2 11
5 ⋅ 3 − 3 1 2 = 30 ⋅ − 3 1 2 = 30 ⋅ − 3 − 2 11 = 30 ⋅ =0
2 − 11
4 −2 1 4 −2 1 4 2 − 11

r r r
31. Vectorul c este perpendicular pe vectorii a şi b care formează un unghi de 30°. Să se
r rr r r r r
calculeze a b c dacă a = 6, b = 3, c = 3 .
Soluţie:
r rr r r r
ab c = volumul paralelipipedului construit pe cei trei vectori a , b , c =
r r r 1
= S b ⋅ I = a ⋅ b ⋅ sin 30° ⋅ c = 6 ⋅ 3 ⋅ ⋅ 3 = 27 .
2 r
r rr r r
ab c =27 dacă triedul este drept şi ab c = -27 dacă triedul este stâng.

39
PROBLEME PROSPUSE

1. Să se figureze într-un reper cartezian ortogonal Oxyz punctele: M(1,-3,-2); N(2,4,3); P(-1,1,-
4); Q(0,0,2).
Ind: cel mai simplu procedeu de a reprezenta tripletul ordonat de numere reale x,y,z este
următorul: se reprezintă pe axele Ox şi Oy numerele reale x şi y. Obţinem astfel punctele A(x,0) şi
B(0,y). Prin punctele A şi B ducem paralele la axele Oy şi Ox care se întâlnesc în punctul c(x,y). În
punctul c ridicăm o perpendiculară pe planul x0y pe care o orientăm la axa Oz şi apoi pe ea
reprezentăm numărul z. Obţinem astfel punctul M(x,y,z).

2. Să se figureze într-un reper cartezian ortogonal Oxyz toate punctele care au aceleaşi
coordonate, în valoare absolută, cu punctul P(2,4,3).
R: P(2,4,3), A(-2,4,3), B(-2,-4,3), C(2,-4,3), P’(2,4,-3), A’(-2,4,-3), B’(-2,-4,-3), C’(2,-4,-3), care
sunt vârfurile paralelipipedului dreptunghic PABCP’A’B’C’ cu centrul în originea axelor.

3. Să se determine în mărime, direcţie şi sens vectorul OP de proiecţii -5,3,-4.


R: OP= 5 2 ; direcţia şi sensul vectorului se determină calculând cosinii directori:
−5 1 3 −4
cos α = =− , cos β = , cos γ =
5 2 2 5 2 5 2

4. Să se determine proiecţiile pe axele de coordonate ale unui vector OM de mărime 3 unităţi


care se găseşte în primul plan bisector şi face cu axa Oz un unghi de 60°.
R: Proiectăm mai întâi vectorul OM pe planul xOy şi obţinem vectorul OM ’. Acest vector are
ca suport bisectoarea unghiului xOy, care este dreapta de intersecţie a planului bisector cu planul
xOy:
a x = OM '⋅ cos 45°, a y = OM '⋅ cos 45°, a z = OM '⋅ cos 45°

şi cum OM ' = OM ⋅ cos MOM ' , urmează că:
3 6 3 6 3
a x = OM ⋅ cos 30° ⋅ cos 45° = , a y = OM ⋅ cos 30° cos 45° = , a z = OM ⋅ cos 60° =
4 4 2
r r
5. Fie vectorul a = {4,−12, a z } . Să se calculeze a z ştiind că a = 13 .
R: a z = ±3 .

6. Fie punctele A(3,-1,2) şi B(-1,2,1). Să se calculeze coordonatele vectorilor AB şi BA .


R: AB = {x B − x A = −4, y B − y A = 3, z B − z A = −1}; BA = {4,−3,1}

7. Se dă vectorul AB cu originea A(-3,0,1) şi extremitatea B(2,-2,-5). Să se găsească expresia


analitică a vectorului AB şi apoi să se calculeze mărimea vectorului AB precum şi unghiurile pe care
le face cu cele trei axe.
R: (AB)x=+5, (AB)y=-2, (AB)z=-6 sunt proiecţiile vectorului AB pe cele trei axe.
r r r
Atunci AB = 5i − 2 j − 6k ; AB = 65
5 −2 −6
cos α = , cos β = , cos γ =
65 65 65

40
r r r r
8. Un vector v = v x i + v y j + 3k face un unghi de 45° cu axa Ox şi un unghi de 60° cu axa Oy.
r
Să se găsească mărimea vectorului v şi unghiul pe care îl face cu axa Oz.
1 1 1 1
R: v x = v, v y = v din v 2 = v 2 + v 2 + 9 => v = 6 .
2 2 2 4
3 1
Apoi cos γ = = => γ = 60° .
6 2
r r r r r r r r
9. Să se calculeze unghiul format de vectorii: a = 2i + 3 j − k , b = −3i + j + 4k .
R: folosind formula (11) avem:
r∧ r −5
a x bx + a y b y + a z bz = −5, a = 14 , b = 26 , deci cos (a , b ) = .
2 91

r r rr r r
10. Se dau vectorii a = {4,−2,−4}, b{6,−3,2} . Să se calculeze: 1) ab ; 2) a 2 ; 3) b2 ;
r r r r r r r r
4) (2a − 3b )(a + 2b ) ; 5) (a + b ) 2 ; 6) (a − b ) 2 .
R: 1) 22; 2) 6; 3) 7; 4) -200; 5) 129; 6) 41.

11. [Criteriu care permite să recunoaştem că doi vectori sunt coliniari].


r r bx b y bz
Vectorii a = {a x , a y , a z }, b{bx , b y , bz } sunt coliniari Ù = = .
ax a y az
r r
Ex. 1) Verificaţi că vectorii a = {2,−1,3}, b{−6,3,−9} sunt coliniari.
r r
2) Calculaţi pentru ce valori ale lui α şi β vectorii a = {−2,3, β }, b{α ,−6,2} sunt coliniari.
R: α = 4, β = −1

r r r r r r r r
12. Să se determine α astfel încât vectorii a = αi − 3 j + 2k şi b = i + 2 j − αk să fie
perpendiculari.
r r
R: a ⊥ b <=> α ⋅ 1 − 3 ⋅ 2 + 2(−α ) = 0 => α = −6

13. Se dau vârfurile A(1,-2,2), B(1,4,0), C(-4,1,1) şi D(-5,-5,3) unui patrulater. Să se arate că
diagonalele AC şi BD sunt perpendiculare.

14. Se dă un triunghi cu vîrfurile A(-1,-2,4), B(-4,-2,0), C(3,-2,1). Să se afle măsura unghiului


interior cu vârful în D.
R: 45°

15. Se dau patru puncte A(1,-2,3), B(4,-4,-3), C(2,4,3), D(8,6,6). Să se afle proiecţia vectorului
AB pe direcţia vectorului CD .
r r r r r r
R: AB = 3i − 2 j − 6k , CD = 6i + 2 j + 3k
AB ⋅ CD 4
pr AB = =−
CD CD 7

r r r
16. Se dau vectorii a = {3,−6,−1}, b{1,4,−5}, c{3,−4,12}

41
r r
Să se calculeze pr (a + b )
c
r r
r r r r r r r v ⋅c
R: Fie a + b = v ; v ⋅ c = c ⋅ pr v => pr v= = −4
r
c c
r
c
r r r r r r r r
17. Se dau vectorii de poziţie ai punctelor M1 şi M2: v1 = 2i + j + 3k şi v 2 = i − j + 2k . Să se
găsească aria paralelogramului construit pe cei doi vectori ca laturi.
r r r ∧r
R: 35. A = v1 ⋅ v 2 sin (v1 , v 2 ) .

r r
18. Se dau vectorii a = {2,3,−1}, b = {4,−2,0} . Să se calculeze:
r v r r r r r 1r r r
2a + 3b ; a ⋅ b ; axb ;3ax b precum şi unghiul dintre vectorii a şi b .
2

r r Π r r
19. Vectorii a şi b formează un unghi cu măsura . Să se calculeze axb ştiind că
6
r r
a = 6, b = 5 .
r r
R: axb =15.

r r r r r r
20. Se dă: a = 10, b = 12 şi a ⋅ b = 12 . Să se calculeze axb .
r r
R: axb =16.

r r r r rr
21. Se dă: a = 3, b = 26, axb = 72 . Să se calculeze ab .
rr
R: a b = ±30

r r
22. Vectorii a şi b sunt perpendiculari. Să se calculeze:
r r r r r r r r r r
1) (a + b ) x(a − b ) ; 2) (3a − b ) x(a − 2b ) ştiind că a = 3, b = 4 .
r r
R: 1) Se găseşte 2(b xa ) = 2 ⋅ b ⋅ a sin 90° = 24
2) 60.
r r
23. Se dau vectorii a = {3,−1,−2}, b{1,2,−1} . Să se calculeze coordonatele produselor
r v r v s r v r v
vectoriale: 1) a xb ; 2) (2axb ) xb ; 3) (2a − b ) x(2a + b ) .
r r r
i j k
r r r r r r v
R: 1) a xb = 3 − 1 − 2 = 5i + j + 7k , aşadar axb ={5,1,7}
1 2 −1
2) {10,2,14}; 3) {20,4,28}.

24. Se dau punctele A(2,-1,2), B(1,2,-1), C(3,2,1). Să se calculeze coordonatele produselor


vectoriale: 1) ABx BC ; 2) ( BC − 2CA) xCB .
R: 1) {6,-4,-6}; 2) {-12,8,12}.

42
25. Se dau vârfurile A(1,-1,2), B(5,-6,2) şi C(1,3,-1) ale unui triunghi. Să se calculeze înălţimea
triunghiului dusă din B pe AC.
R: 5.
r r
26. Să se calculeze sinusul unghiului format de vectorii: a = {2,−2,1} şi b = {2,3,6} .
5 17
R: .
21

43
II. DREAPTA ÎN PLAN

O dreaptă (d) dintr-un plan, poate fi determinată de:


- un punct şi vectorul director
- un punct şi panta sa
- două puncte
- un punct şi vectorul normal

Ecuaţia dreptei poate avea o formă sau alta după condiţiile geometrice care o determină. A
găsi ecuaţia unei drepte (d) înseamnă a găsi o relaţie între coordonatele unui punct curent (x,y) de pe
dreapta a cărei ecuaţie vrem s-o aflăm, astfel încât această relaţie să fie verificată de toate punctele
dreptei (d).
Reamintim ecuaţiile dreptelor pe care le folosim la rezolvarea problemelor şi ca să le ţinem
minte, şi ideea centrală a demonstraţiei în contextul figurii.
1) DIFERITE FORME ALE ECUAŢIEI UNEI DREPTE.
FIGURA ŞI/SAU
FORMULA REPREZINTĂ IDEEA CENTRALĂ A
DEMONSTRAŢIEI
r r r
1) r − r0 = ta , t ∈ R* Ecuaţia vectorială a dreptei
care trece prin punctul M0 şi
r
are vectorul director a (se
numeşte vector director al unei
drepte orice vector nenul
coliniar cu dreapta
considerată). Prin urma-re Vectorul M 0 M fiind coliniar cu
r r
vectorul director a dă direcţia vectorul a => (∃) t ∈ R* a.î.
dreptei. r r r r
M 0 M = ta <=> r − r0 = ta , t ∈ R*
2) Ecuaţiile parametrice ale Considerăm configuraţia de la 1) într-
⎧ x = x0 + tu dreptei care trece prin punctul un reper cartezian ortogonal Oxy.
⎨ , t ∈ R* M0(x0y0) şi are vectorul director Atunci M0(x0y0), punctul curent
⎩ y = y 0 + tv r r r
a = {u , v} . Coordonatele M ( x, y ), rr = x i + y j ,
0 0 0
vecto-rului director care sunt r r r r r r
proiecţiile sale pe axele Ox şi
r = x i + y j , a = u i + vj ;
r r r r r
Oy se mai numesc parametrii r − r0 = ta <=> ( x − x 0 )i + ( y − y 0 ) j
directori ai dreptei. Evident r r
r = t (u i + vj ), etc...
orice vector K a , K ≠ 0 joacă
r
acelaşi rol ca a . În particular
direcţia dreptei poate fi dată şi
r 1 r
prin versorul director e = r ⋅ a
a
3) Ecuaţia canonică a dreptei Dacă u ⋅ v ≠ 0 , ecuaţiile parametrice
x − x0 y − y 0 determinată de punctul 2) sunt echivalente cu ecuaţia
= M0(x0y0) şi de vectorul director carteziană 3) deoarece:
u v r
Uneori se utilizează
a = {u, v} cu convenţia că dacă x − x0 y − y0
un numitor este nul atunci şi = t, = t , etc.
această reprezentare chiar u v
dacă u ⋅ v = 0 , deoarece numărătorul respectiv este nul.
r
a = {u, v} ≠ {0,0} cel mult
unul dintre numerele u şi v
se poate anula.

44
4) Ecuaţia carteziană a dreptei Dacă U ≠ 0 , ecuaţia 3) se mai scrie
y − y 0 = m( x − x 0 ) oblice care trece prin punctul V
M0(x0y0) şi are panta echivalent: y − y 0 = ( x − x0 ) şi
U
⎧π ⎫
m = tgθ , θ ∈ (0, π ) \ ⎨ ⎬ V
⎩2⎭ dacă notăm = m , obţinem ecuaţia
U
4). Numărul m se numeşte panta sau
coeficientul unghiular al dreptei şi
reprezintă tangenta trigonometrică a
unghiului
⎧π ⎫
θ ∈ (0, π ) \ ⎨ ⎬ determinat de
⎩2⎭
r
vectorul i şi vectorul director
1 r r r
a = i + mj sau în alte cuvinte
U
unghiul format de dreapta d, cu axa
Ox, în sens antiorar.

x − x1 y − y1 Ecuaţia dreptei determinată de Scriem ecuaţia dreptei care trece prin


5) = punctele M1(x1y1) şi M2(x2y2) cu punctul M1(x1y1) şi are vectorul
x 2 − x1 y 2 − y1
convenţia că dacă un numitor director M M = {x − x , y − y } .
Dacă x 2 − x1 ≠ 0 , atunci este nul, atunci numărătorul 1 2 2 1 2 1

ecuaţia se mai scrie respectiv trebuie egalat cu


echivalent: zero.
y 2 − y1
y − y1 = ( x − x1 )
x 2 − x1
y − y1
Numărul m = 2 = tgθ ,
x2 − x1
⎛ π π⎞
θ ∈⎜− , ⎟ se numeşte
⎝ 2 2⎠
coeficientul unghiular al
dreptei determinată de
două puncte.
6) Ecuaţiile parametrice ale În ecuaţia 5) punem
x = x1 + t ( x 2 − x1 ) dreptei determinată de x − x1 y − y1
, t ∈ R* punctele M1(x1y1) şi M2(x2y2). = = t , t ∈ R*, etc.
y = y1 + t ( y 2 − y1 ) x 2 − x1 y 2 − y1
7) Ecuaţia dreptei determinată de Ecuaţia 5) se scrie echivalent:
x y 1 punctele M1(x1y1) şi M2(x2y2) x − x1 y − y1
scrisă cu ajutorul = 0 <=> 7)
x1 y1 1 =0 determinanţilor x 2 − x1 y 2 − y1
x2 y2 1

45
8) Ecuaţia dreptei prin tăieturi.
x y
+ −1 = 0
a b

Se scrie ecuaţia dreptei determinată


de punctele A(a,0) B(0,b) şi apoi se
transformă echivalent în 8).
9) Ecuaţia vectorială a dreptei
r r r
n ⋅ (r − r0 ) = 0 determinată de punctul
M0(x0y0) şi de vectorul normal
r
n.

r r
n ⊥ d <=> n ⋅ M 0 M = 0 <=>
r r r
n ⋅ (r − r0 ) = 0
10) Ecuaţia carteziană a dreptei Considerăm configuraţia de la 9) într-
A( x − x0 ) + B ( y − y 0 ) = 0 determinată de punctul un reper cartezian ortogonal Oxy.
M0(x0y0) şi de vectorul normal Atunci M0(x0y0), punctul curent M(x,y),
r r r r r r r r
n ={A,B} r0 = x0 i + y 0 j , r = xi + yj , n = { A, B}
r r r
n = (r − r0 ) = 0 <=>
A( x − x0 ) + B ( y − y 0 ) = 0
11) Ecuaţia carteziană generală a Se “dezvoltă” ecuaţia 10) şi se
Ax + By + C = 0, unei drepte. notează Ax0 + By 0 = −C
A2 + B 2 ≠ 0
12) Ecuaţia carteziană a dreptei Dacă B ≠ 0, Ax + By + C = 0 <=>
y = mx + n sub formă explicită. Mai este A C
cunoscută cu denumirile: <=> y = − x − şi dacă notăm
ecuaţia redusă a dreptei sau B B
ecuaţia dreptei oblice cu panta − A = m,− C = n, obţinem ecuaţia
m şi ordonată la origine n. B B
12). Constatăm că dacă dreapta are
ecuaţia Ax + By + C = 0 , panta ei
A
este m = − (deci nu este necesar s-
B
o punem în forma explicită ca sa-i
aflăm panta).

IMPORTANT !
r r
Fie a = {u , v} şi n = { A, B} doi vectori nenuli. Ecuaţiile:
r r r ⎧ x = x0 + tu 2 x − x0 y − y0 r r r
r = r0 + ta , t ∈ R * în V; ⎨ , t ∈ R * , în R ; = în R*; n (r − r0 ) = 0 în V;
⎩ y = y 0 + tv u v
A( x − x0 ) + B ( y − y 0 ) = 0 în R*, sunt echivalente cu ecuaţia:
Ax + By + C = 0, A 2 + B 2 ≠ 0 în R2.

46
r
Vectorul normal al unei drepte date prin ecuaţia generală este n = { A, B} iar vectorul director
r r r
al aceleiaşi drepte este a = {B,− A} ( n ⊥ a Ù AB-BA=0)

DREPTE PARTICULARE CU ECUAŢIILE LOR.


i) Dacă în ecuaţia y=mx+n, m ≠ 0 şi n=0, obţinem y=mx, ecuaţia explicită a dreptei care trece
prin originea axelor.
Dacă în plus m=1, y=x este ecuaţia primei bisectoare a unghiului axelor de coordonate (care
trece prin cadranele I şi III) iar dacă m= -1, y= -x care este ecuaţia celei de-a doua bisectoare a
unghiului axelor de coordonate (care trece prin cadranele II şi IV).
x − x0 y − y 0
ii) Dacă în ecuaţia = , u = 0 , atunci găsim x = x0 şi deci dreapta este paralelă cu
u v
Oy (dreapta verticală).
Dacă v =0, atunci y = y 0 şi dreapta este paralelă cu Ox (dreapta orizontală).
În particular ecuaţia axei Oy este x = 0 iar ecuaţia axei Ox este y = 0 .
iii) Dacă în ecuaţia Ax + By + C = 0 :
¾ A ≠ 0, B ≠ 0, C = 0 , obţinem Ax + By = 0 , ecuaţia generală a dreptei care trece prin originea
A
axelor. Panta dreptei este m = − .
B
¾ A ≠ 0, B = 0, C ≠ 0 , obţinem Ax + C = 0 , ecuaţia generală a dreptei paralelă cu axa Oy.
¾ A = 0, B ≠ 0, C ≠ 0 , obţinem By + C = 0 , ecuaţia generală a dreptei paralelă cu axa Ox.
¾ A ≠ 0, B = 0, C = 0 , obţinem Ax = 0 , ecuaţia axei Oy.
¾ A = 0, B ≠ 0, C = 0 , obţinem By = 0 , ecuaţia axei Ox.

COMENTARII:
1) Punctul ( x0 , y 0 ) se află pe dreapta d: Ax + By + C = 0 Ù Ax0 + By 0 + C = 0 , adică dacă şi
numai dacă dacă coordonatele lui verifică ecuaţia dreptei.
2) Pentru trasarea dreptei d: Ax + By + C = 0, A 2 + B 2 ≠ 0 , într-un reper cartezian ortogonal
Oxy este necesar să determinăm:
¾ fie două puncte pe d
¾ fie un punct şi panta
¾ fie un punct şi vectorul normal
¾ fie un punct şi vectorul director
3) Pentru fiecare t ∈ R * dreptele de ecuaţii Ax + By + C = 0 şi t ( Ax + By + C ) = 0 sunt
r r
egale. Într-adevăr prima are vectorul normal n = { A, B} iar a doua are vectorul normal t ⋅ n = {tA, tB} ,
t ∈ R*.
De asemenea un punct ( x0 , y 0 ) se află pe prima dacă şi numai dacă se află pe a doua,
condiţia comună fiind Ax0 + By 0 + C = 0 .
În concluzie ecuaţiile A1 x + B1 y + C1 = 0, A12 + B12 ≠ 0 şi A2 x + B2 y + C 2 = 0, A22 + B22 ≠ 0
A B C
reprezintă aceeaşi dreaptă Ù 1 = 1 = 1 adică dacă şi numai dacă au coeficienţii corespondenţi
A2 B2 C 2
proporţional.
De aceea ecuaţiile 4 x + 6 y + 2 = 0 şi 2 x + 3 y + 1 = 0 reprezintă aceeaşi dreaptă.
4) Considerăm dreapta d:2x+3y+1+0. Punând x=1, găsim y=-1, adică (d) trece prin punctul
(1,-1). Analog constatăm că (d) conţine punctul (-5,3).

47
x −1 y +1 x −1 y +1
Rezultă că ecuaţia dreptei (d) este echivalentă cu = <=> = . (explicaţie:
−6 4 −3 2
vectorul director are coordonatele: {-6,4} care pot fi înlocuite cu {-3,2}).
De aici se obţin ecuaţiile parametrice x=1-3t, y=-1+2t, t ∈ R * .

APLICAŢII IMEDIATE.

r r 1)rSă se scrie diversele ecuaţii ale dreptei d determinată de punctul M0(-1,2) şi vectorul director
a = 2i + j = {2,1} .
Soluţie:
r r r r r r r r
(1) Ecuaţia vectorială a dreptei d este: r = r0 + ta , t ∈ R * Ù r = −i + 2 j + t (2i + j ) .
r r r
(2) Ecuaţiile parametrice ale dreptei d se obţin punând r = xi + yj , adică din
r r r r ⎧ x = −1 + 2t
xi + yj = (−1 + 2t )i + (2 + t ) j => ⎨ , t ∈R*
⎩y = 2 + t
r
(3) Ecuaţia canonică a dreptei determinată de punctul M0(-1,2) şi de vectorul director a = {2,1}
x +1 y − 2
este: = .
2 1
(4) Ecuaţia dreptei care trece printr-un punct şi are panta dată:
x +1 y − 2 1 1
= <=> y − 2 = ( x + 1), m =
2 1 2 2
x +1 y − 2
(5) = <=> x − 2 y + 5 = 0 (ecuaţia generală a dreptei).
2 1
În final constatăm că ecuaţiile (1), (2), (3), (4), (5) sunt echivalente.

2). Să se scrie diversele ecuaţii ale dreptei d care trece prin punctul A(2, 3 ) şi face cu Ox un
unghi de 60°:
(1) Scriem mai întâi ecuaţia dreptei d care trece prin punctul A şi are panta m = tg 60° = 3 :
y − 3 = 3 ( x − 2)
x−2 y− 3
(2) Ea este echivalentă cu: =
1 3
x−2 y− 3 ⎧x = 2 + t
(3) = = t , t ∈ R* => ⎨ ,t ∈ R *
1 3 ⎩y = 3 + t 3
adică ecuaţiile parametrice ale dreptei d.
r r r r r r
(4) Ecuaţia vectorială a dreptei d este: xi + yj = 2i + 3 j + t (i + 3 j ), t ∈ R *

3) Să se scrie în mai multe “feluri” ecuaţia dreptei care trece prin punctele M1(2,-5), M2(3,2).
Soluţie:
x − x1 y − y1 x−2 y+5
(1) Folosim ecuaţia = şi avem = <=> 7 x − y − 19 = 0
x 2 − x1 y 2 − y1 3−2 2+5

48
x y 1
(2) Folosim ecuaţia dreptei scrisă cu ajutorul determinanţilor x1 y1 1 =0 şi avem:
x2 y2 1
x y 1
−5 1 2 1 2 −5
2 − 5 1 = 0 <=> x− y+ = 0 <=> 7 x − y − 19 =0
2 1 3 1 3 2
3 2 1
(3) Scriem ecuaţia dreptei care trece prin punctul M1(2,-5) şi are vectorul director
x−2 y+5
M 1 M 2 = {1,7} şi obţinem: = <=> 7 x − y − 19 = 0
1 7
2+5 7
(4) Scriem ecuaţia dreptei care trece prin punctul M1(2,-5) şi are panta m M 1M 2 = = =7
3−2 1
şi obţinem: y + 5 = 7( x − 2) <=> 7 x − y − 19 = 0 .
! Pe viitor, când în contextul unor probleme ni se cere să scriem ecuaţia dreptei care trece
prin două puncte, alegem “rezultatul teoretic” convenabil.

4) Ştiind că M0(3,4) este piciorul perpendicularei coborâtă din origine pe dreapta d, să se scrie
ecuaţia dreptei d. Apoi să se determine un versor director al lui d şi panta lui d.
Soluţie:
Evident că dreapta d este determinată de punctul M0(3,4) şi vectorul normal
r r r
n = {3,4} = 3i + 4 j . De aceea folosim ecuaţia:
A( x − x0 ) + B ( y − y 0 ) = 0 . Avem 3( x − 3) + 4( y − 4) = 0 <=> d : 3 x + 4 y − 25 = 0 .
Printr-o precizare anterioară am arătat că dacă o dreaptă oarecare are vectorul normal
r r r
n = { A, B} sau n = {λA, λB}, λ ∈ R * atunci aceeaşi dreaptă are vectorul director a = {B,− A} sau
r
a = {λB,−λA}, λ ∈ R *
r r
În cazul nostru dreapta d are unvector director a = {4,−3} sau a = {−4,3} .
A 3
Panta dreptei d este m = − adică m = − .
B 4
V 3
Altfel: panta dreptei d este: m = şi cum V = −3, U = 4 => m = − .
U 4
r 1 r 1 r r
OBS. Vectorului director a i se asociază versorul r ⋅ a = ( 4i − 3 j ) .
a 5

5) Să se scrie ecuaţiile parametrice ale dreptei h care trece prin punctul M0(3,4) şi este
perpendiculară pe dreapta d: x+2y-2=0. Să se găsească apoi proiecţia punctului M0 pe dreapta d.
Soluţie:
r
Vectorul normal al dreptei d, n = {1,2} , devine vectorul director al dreptei h şi atunci ecuaţiile
⎧x = 1 + t
parametrice ale dreptei h sunt: ⎨ ,t ∈ R *
⎩ y = 3 + 2t
Fie M proiecţia lui M0 pe d.
⎧x + 2 y − 2 = 0 ⎧t = −1
Atunci {M } = d ∩ h <=> ⎨ , t ∈ R* <=> ⎨ => M (0,1)
⎩ x = 1 + t , y = 3 + 2t ⎩ x = 0, y = 1
M0 r
n d
M
h
49
6) Într-un reper cartezian ortogonal să se reprezinte ecuaţia y = x − 3 , x ∈ R . Apoi să se
discute, după parametrul real m, numărul de rădăcini reale ale ecuaţiei x − 3 = m, x ∈ [ −1,4] .
Soluţie.
⎧ x − 3, x ≥ 3
y = x − 3 <=> y = ⎨
⎩− x + 3, x < 3
Cu punctele din tabelul

y=-x+3 y=x-3
Reprezentarea grafică a ecuaţiei este:

Altfel. Reprezentăm grafic ecuaţia y1 = x − 3, x ∈ R . Pe intervalul în care y1 ≥ 0 , graficele


ecuaţiilor y1 = x − 3 şi y = x − 3 coincid. În intervalul în care y1 < 0 , graficul ecuaţiei y = x − 3 este
simetricul graficului ecuaţiei y1 = x − 3 faţă de axa Ox.
Soluţiile ecuaţiei x − 3 = m, x ∈ [ −1,4] sunt abscisele pantelor de intersecţie ale graficului
ecuaţiei y = x − 3 , x ∈ [−1,4] cu dreapta variabilă y = m, m ∈ R .

Discuţie
m Rădăcinile
(1) m ∈ (- ∞ ,0) Ecuaţia nu are rădăcini
(2) m=0 Ecuaţia are rădăcina x=3
(3) m ∈ (0,1) Ecuaţia are două rădăcini în intervalele
(2,3) şi (3,4)
(4) m=1 Ecuaţia are rădăcinile x1=2 şi x2=4
(5) m ∈ (1,3) Ecuaţia are o rădăcină în intervalul (0,2)
(6) m=3 Ecuaţia are rădăcina x=0
(7) m(3,4) Ecuaţia are o rădăcină în intervalul (-1,0)
(8) m=4 Ecuaţia are rădăcina x= -1
(9) m ∈ (4,+ ∞ ) Ecuaţia nu are rădăcini

50
2). SEPARAREA PLANULUI ÎN REGIUNI DE CĂTRE O DREAPTĂ

O dreaptă reprezentată de ecuaţia Ax+By+C=0 (C ≠ 0) împarte palnul în două regiuni. Pentru


punctele aşezate de aceeaşi parte a originii expresia Ax+By+C are acelaşi semn cu a lui C, iar pentru
punctele aşezate de partea cealaltă a originii expresia Ax+By+C are semn contrar lui C.
Dacă C=0, dreapta are ecuaţia Ax+By=0 şi trece prin originea axelor care formează reperul
cartezian ortogonal; semnul expresiei Ax+By se stabileşte înlocuind pe x şi y cu coordonatele unuia
din punctele (1,0),(0,1) situate respectiv pe axele x’x şi y’y.
ALTFEL. Dreapta reprezentată de ecuaţia Ax+By+C=0 împarte planul în două regiuni; dacă
B>0 expresia Ax+By+C este pozitivă în orice punct situate deasupra dreptei şi negativă în orice punct
dedesupt iar dacă B<0 avem rezultate contrare.
IMPORTANŢĂ. Problema separării planului în regiuni de către o dreaptă o folosim la:
rezolvarea inecuaţiilor şi sistemelor de inecuaţii de gradul I cu două necunoscute pe cale grafică,
rezolvarea pe cale grafică a altor inecuaţii care se reduc la rezolvarea inecuaţiilor de gradul I cu două
necunoscute, stabilirea bisectoarelor unui unghi (interioară şi exterioară), rezolvarea unor probleme de
programare liniară (cu două variabile) pe cale grafică.

3). PROBLEME DE INTERSECŢII ŞI ALINIERI.

3.1) Poziţiile relative a două drepte.


d 1 : A1 x + B1 y + C1 = 0
Fie dreptele
d 2 : A2 x + B2 y + C 2 = 0
Poziţiile lor, într-un reper cartezian ortogonal, rezultă din rezolvarea şi discuţia sistemului
format din ecuaţiile celor două drepte.
⎧ A1 x + B1 y + C1 = 0
(S) ⎨
⎩ A2 x + B2 y + C 2 = 0
Din rezolvarea sistemului prin regula Cramer, avem:
A1 B1 − C1 B1 A1 − C1
∆= ,∆x = ,∆y =
A2 B2 − C2 B2 A2 − C2
⎧∆ ⋅ x = ∆x
(S) Ù ⎨
⎩∆ ⋅ y = ∆y
Urmează că:
A1 B1
Cazul 1) ∆ ≠ 0 <=> ≠ => (S) compatibil determinat cu soluţia unică:
A2 B2
∆x ∆y
x= ,y = . Geometric: Dreptele d1 şi d2 sunt concurente într-un punct la distanţă finită.
∆ ∆
A B C
Cazul 2) ∆ = 0, ∆ x ≠ 0, ∆ y ≠ 0 <=> 1 = 1 ≠ 1 => (S) incompatibil.
A2 B2 C 2
Geometric: Dreptele d1 şi d2 sunt paralele (se intersectează într-un punct aruncat la infinit).
A1 B1 C1
Cazul 3) ∆ = 0, ∆ x = 0, ∆ y = 0 <=> = = => (S) compatibil nedeterminat. Geometric:
A2 B2 C 2
Dreptele d1 şi d2 coincid.
A1 B1 C1
OBS. Am văzut că d 1 || d 2 <=> = ≠ .
A2 B2 C 2

51
A1 A
Din primele două rapoarte => − = − 2 <=> md1 = m d 2 .
B1 B2
Prin urmare d 1 || d 2 <=> md1 = m d 2 (adică pantele celor două drepte sunt egale).

3.2) Ecuaţia unei drepte ce trece prin punctul de intersecţie a două drepte date. Fascicule de
drepte.
Fie d 1 : A1 x + B1 y + C1 = 0, d 2 : A2 x + B2 y + C 2 = 0 . Ecuaţia unei
drepte ce trece prin punctul P de intersecţie al celor două drepte
date are una din formele:
(1) y − y 0 = m( x − x0 ) , m fiind un parametru, unde (x0,y0)
sunt coordonatele punctului P de intersecţie al dreptelor d1 şi d2 (fig.
456).
(2) A1 x + B1 y + C1 + λ ( A2 x + B2 y + C 2 ) = 0 − λ fiind un
parametru – care se scrie prescurtat d 1 + λd 2 = 0 (forma mai
elegantă).
Totalitatea dreptelor ce trec prin punctul P, formează un fascicul de drepte. Punctul P se
numeşte centrul (vârful) fasciculului iar dreptele fasciculului se numesc şi razele fasciculului.
Ecuaţia (1) cu m ∈ R , reprezintă un fascicul de drepte cu centrul în P(x0,y0).
Ecuaţia (2) cu λ ∈ R , reprezintă un fascicul de drepte cu centrul în punctul de intersecţie al
dreptelor d1 şi d2 care sunt dreptele de bază ale fasciculului. Când λ = 0 , obţinem din fascicul dreapta
d1=0 iar când λ → ∞ , dreapta d2=0.
Prin urmare pentru a scrie ecuaţia unui fascicul de drepte, avem nevoie fie de coordonatele
vârfului fasciculului fie de două drepte ale fasciculului – care se numesc dreptele de bază. Cele două
cazuri, aparent distincte, se reduce în fond, la cazul al doilea. Într-adevăr ecuaţia (1) se mai scrie
echivalent y − y 0 − m( x − x0 ) = 0 şi este tot de forma (2), cele două drepte de bază fiind x − x 0 = 0 şi
y − y 0 = 0 , adică dreptele paralele, respectiv la axa y’y şi x’x.
OBS. Ecuaţia (3) y = mx, m ∈ R , reprezintă un fascicul de drepte cu centrul în originea
sistemului de coordonate. Scrisă în forma echivalentă y − mx = 0 se constată că dreptele de bază ale
fasciculului sunt y=0 şi x=0, adică axele x’x şi y’y ale sistemului de coordonate.
Ecuaţia (4) λ1 ( A1 x + B1 y + C1 ) + λ 2 ( A2 x + B2 y + C 2 ) = 0 , unde λ1 şi λ 2 sunt doi parametric
variabili nesimultan nuli, reprezintă şi ea un fascicul de drepte cu centrul în punctual de intersecţie al
dreptelor d1 şi d2. Într-adevăr, când λ1 ≠ 0 ecuaţia (4) se mai scrie echivalent:
λ2 λ
A1 x + B1 y + C1 + ( A2 x + B2 y + C 2 ) = 0 , adică tot de forma (2) dacă notăm 2 cu λ .
λ1 λ1
Ecuaţia (5) y = mx + λ , m = const., λ ∈ R reprezintă un fascicul de drepte paralele cu dreapta
de pantă m.
Ecuaţia (6) Ax + By + λ = 0 ( B ≠ 0, λ ∈ R ) reprezintă un fascicul de drepte paralele cu dreapta
A
de pantă − .
B
Ecuaţia (7) y = mx + n, m ∈ R, n = const. , reprezintă un fascicul de drepte cu centrul în punctul
(0,n).
Drepte care trec printr-un punct fix. Dacă ecuaţia unei drepte conţine un parametru variabil
de gradul I (sau la o altă putere, dar nu la mai multe puteri diferite) atunci se izolează termenii care
conţin acest parametru, se scoate acesta ca factor comun şi astfel ecuaţia este adusă la forma
d 1 + λd 2 = 0 . În acest caz se poate spune că dreapta variabilă trece printr-un punct fix sau este
paralelă cu o dreaptă fixă. Dreapta trece printr-un punct fix, atunci când sistemul (d1=0,d2=0) este
52
compatibil determinat; soluţia sistemului constituie în acest caz chiar coordonatele punctului fix. Dacă
sistemul (d1=0,d2=0) este incompatibil atunci dreapta variabilă este paralelă cu o dreaptă fixă, panta
acestei drepte fixe fiind tocmai panta dreptei d1 sau d2.

3.3). Condiţia ca trei drepte să fie concurente. Să presupunem trei drepte distincte date prin
ecuaţiile lor: d 1 : A1 x + B1 y + C1 = 0, d 2 : A2 x + B2 y + C 2 = 0, d 3 : A3 x + B3 y + C 3 = 0 . Dreptele
d 1 , d 2 , d 3 sunt concurente Ù sistemul format din ecuaţiile lor (sistem de trei ecuaţii cu două
necunoscute) este compatibil determinat Ù cel puţin unul dintre minorii
A1 B1 A2 B2 A3 B3
, , este diferit de zero, iar determinantul caracteristic al sistemului
A2 B2 A3 B3 A1 B1
A1 B1 C1
este nul, adică A2 B2 C2 = 0
A3 B3 C3
ALTFEL. Pentru ca dreptele d 1 , d 2 , d 3 să fie concurente este necesar să existe trei numere
reale λ1 , λ 2 , λ3 (în particular pot fi 1,-1, etc...) cu care înmulţind polinoamele d 1 , d 2 , d 3 şi făcând suma
lor să obţinem un rezultat identic nul.
3.4) Condiţia ca trei puncte să fie aliniate (coliniare).
Fie punctele P1 ( x1 , y1 ), P2 ( x 2 , y 2 ), P3 ( x3 , y 3 ) .
x1 y1 1
Punctele P1 , P2 , P3 sunt coliniare <=> x 2 y2 1 = 0 .
x3 y3 1
Este indiferentă ordinea în care se scriu în determinant liniile deoarece determinantul este nul.

4). PROBLEME DE DISTANŢE ŞI UNGHIURI.

4.1). Unghiul a două drepte (fig. 457). Dacă dreptele d 1 , d 2 sunt date prin ecuaţiile reduse:
m1 − m2
d 1 ≡ y = m1 x + n1 , d 2 ≡ y = m2 x + n2 , atunci tgV = (1).
1 + m1 ⋅ m2
Caz particular. Dacă cele două drepte sunt perpendiculare,
π
V = ; tgV nu este finită şi deci numitorul din membrul al doilea al
2
formulei (1) trebuie să fie nul. Avem prin urmare: 1 + m1 ⋅ m2 = 0
1 1
<=> m1 ⋅ m2 = −1 <=> m1 = − sau m 2 = − .
m2 m1
Prin urmare d 1 ⊥ d 2 <=> m1 ⋅ m2 = −1 , etc...
OBS. În formula (1), drept unghi V, se socoteşte unghiul obţinut rotind dreapta cu panta m2, în
sens pozitiv, în jurul punctului P de intersecţie, până ce coincide cu dreapta de pantă m1. A nu se
m 2 − m1
confunda deci V cu suplementul sau V’ pentru care vom avea formula tgV ' = (2).
1 + m1 ⋅ m 2
Dacă vrem să calculăm unghiul ascuţit, atunci pentru siguranţă scriem:
m1 − m2 m 2 − m1 m1 − m2
tgV = = ; deci tgV = (3).
1 + m1 ⋅ m2 1 + m1 ⋅ m2 1 + m1 ⋅ m2

53
Dacă dreptele d 1 , d 2 sunt date prin ecuaţiile generale:
d 1 : A1 x + B1 y + C1 = 0, d 2 : A2 x + B2 y + C 2 = 0 , atunci determinăm mai întâi pantele lor şi apoi
aplicăm una din formulele (1), (3).

4.2). Distanţa de la un punct la o dreaptă. În tehnica de calcul urmează să calculăm distanţa


de la punctul M0(x0,y0) la una din dreptele:
a) h ≡ x cos α + y sin α − p = 0 ; b) h ≡ Ax + By + C = 0 ; c) h ≡ y = mx + n ;
x y 1
d) h ≡ x1 y1 1 = 0 .
x2 y2 1
Avem pe rând:
a) d ( M 0 , h) = ± ( x0 cos α + y 0 sin α − p ) (1)
Ax + By + C
b) Scriem ecuaţia în forma normală h ≡ = 0 (în faţa radicalului semn contrar lui C)
± A2 + B 2
Ax0 + By 0 + C
apoi, d ( M 0 h) = ± (2).
± A2 + B 2
mx − y + n
c) Scriem ecuaţia dreptei în forma normală h ≡ = 0 (în faţa radicalului semn contrar
± m2 + 1
mx0 − y 0 + n
lui n) apoi, d ( M 0 h) = ± (3)
± m2 + 1
d) Dezvoltând determinantul, ecuaţia se mai scrie echivalent:
h ≡ ( y1 − y 2 ) x − ( x1 − x 2 ) y + ( x1 y 2 − x 2 y1 ) = 0 şi normalizând -0, avem:
x y 1
x1 y1 1
x2 y2 1
h≡ = 0 (în faţa radicalului se ia semn contrar minorului x1 y2 − x2 y1 )
± ( y1 − y 2 ) 2 + ( x1 − x 2 ) 2
x0 y 1
x1 y1 1
x2 y2 1
Apoi d ( M 0 h) = ± (4)
± ( y1 − y 2 ) 2 + ( x1 − x 2 ) 2
În formulele (1) – (4) se ia sensul plus dacă M 0 se află în semiplanul care conţine originea şi
semnul minus în caz contrar.
Cum distanţa de la un punct la o dreaptă este o mărime pozitivă, atunci:
Ax0 + By 0 + C mx0 − y 0 + n
a) d ( M 0 , h) = x0 cos α + y 0 sin α − p ; b) d ( M 0 h) = ; c) d ( M 0 h) = ;
A +B
2 2
m2 + 1
x0 y 1
mod ulul x1 y1 1
x2 y2 1
d) d ( M 0 h) = .
( y1 − y 2 ) + ( x1 − x 2 ) 2
2

54
4.3). Aria unui triunghi. Să onsiderăm un triunghi ABC, dat prin coordonatele vârfurilor A(x1,y1),
B(x2,y2), C(x3,y3). Atunci:
x1 y1 1
1
Aria tr. ABC = ⋅ modulul x 2 y2 1
2
x3 y3 1

Recomandări pentru rezolvarea problemelor de geometrie analitică. În rezolvarea problemelor


de geometrie (sintetică sau analitică) figura are un caracter auxiliar, pe primul loc fiind raţionamentul.
Totuşi o figură construită corect, ajută la formularea soluţiei. În geometria analitică figurile care rezultă
din enunţurile problemelor sunt determinate de puncte, intersecţii de drepte, segmente, etc. Când
punctele sunt date prin coordonate numerice iar coeficienţii ecuaţiilor dreptelor, cercurilor, elipselor,
etc. sunt numere reale, spunem că figura este legată de un reper cartezian ortogonal şi construcţia ei
este imediată.
Geometria analitică serveşte şi la rezolvarea unor probleme teoreme, al căror enunţ nu se
referă la axe (nu este legat de un reper cartezian ortogonal). Când rezolvăm astfel de probleme,
pentru evitarea calculelor laborioase este bine să raportăm figura la un sistem de coordonate
carteziene rectangulare, într-un mod în care punctele figurii să fie simetrice faţă de axele x’x şi y’y sau
să fie pe aceste axe sau pe drepte paralele lor, etc. În acest mod o parte din coordonatele acestor
puncte vor fi exprimate prin numere reale opuse, prin zero sau prin numere reale egale.
Pentru atingerea acestui scop trebuie să ţinem seama în primul rând de forma figurii şi ca
dreptele alese ca axe să fie fixe.
- Dacă figura are o axă de simetrie, e bine ca aceasta să fie aleasă una din axele x’x sau y’y
ale reperului cartezian ortogonal.
- Dacă figura are două axe de simetrie, atunci acestea vor fi şi axele x’x,y’y ale sistemului de
coordonate carteziene rectangulare.
- Dacă figura are un centru de simetrie este bine ca el să fie luat drept originea sistemului
cartezian ortogonal.
- Dacă în problemă e vorba de un unghi drept, de un triunghi dreptunghic, de un dreptunghi,
pătrat, etc. laturile unghiului drept se pot lua ca axe x’x şi y’y.
- În fine, dacă enunţul problemei nu dă nici o astfel de indicaţie, atunci vom alege noi axele
astfel încât punctele de pe figură să aibă o parte din coordonate nule, opuse sau egale.
Totuşi, sunt cazuri când e bine să renunţăm la simplificări de calcule pentru a nu strica simetria
rezultatului care ne poate fi de mare folos, fie pentru demonstraţii, fie pentru interpretarea unor
rezultate obţinute, fie pentru obţinerea unor formule ce se vor aplica în particular.

Îndrumări pentru rezolvarea problemelor de locuri geometrice cu ajutorul cunoştinţelor de


geometrie analitică.
Am văzut că, în geometria sintetică, pentru fiecare problemă de loc geometric trebuie găsită
soluţia şi atunci când nu reuşim să aducem problema la una fundamentală trebuie să demonstrăm
existenţa locului geometric presupus şi apoi să reţinem din el numai partea care corespunde la
enunţul problemei.
În geometria analitică, problemele de loc geometric se rezolvă mai “comod“. După cerinţele lor,
problemele de loc geometric se împart în trei categorii (sau două) pentru fiecare categorie fiind dată
metoda de rezolvare.
Urmează că, atunci când rezolvăm o problemă de loc geometric, prima grijă este să vedem în
ce categorie încadrăm problema pentru ca apoi să aplicăm metoda specifică de rezolvare.
Locul geometric rezultă în urma unor calcule algebrice şi îl recunoaştem după “ecuaţia”
rezultată în urma acestor calcule.
Dar să vedem care sunt cele trei categorii de locuri geometrice şi care este metoda specifică
de rezolvare a problemelor din fiecare categorie.

55
La locurile geometrice de categoria întâi, proprietatea comună a punctelor locului este dată
printr-o relaţie geometrică sau punctul care descrie locul geometric se deplasează în plan satisfăcând
o anumită relaţie geometrică.
Pentru acest motiv locurile geometrice din această categorie se mai numesc locuri geometrice
rezultate din relaţii geometrice.
La locurile geometrice de categoria a doua, punctul care descrie locul geometric ocupă o
poziţie bine determinată pe o linie sau figură mobilă, după o lege dată.
La locurile geometrice de categoria a treia, punctul care descrie locul geometric rezultă din
intersecţia a două linii care sunt mobile în plan după o lege dată. Locurile geometrice din această
categorie se mai numesc scurt locuri geometrice rezultate din intersecţii.
Rezolvarea:
Pentru problemele din categoria întâi:
- Notăm cu (x,y) coordonatele unui punct oarecare al locului şi traducem analitic proprietatea
geometrică ce caracterizează locul căutat, după ce în prealabil am ales sistemul de coordonate cât
mai convenabil posibil, pentru evitarea calculelor laborioase.
- Recunoaştem locul geometric, după ecuaţia, care a rezultat în umra calculelor algebrice,
demonstrăm existenţa lui şi reţinem din el, numai partea care corespunde la enunţul problemei.
- Discutăm şi particularizăm locul geometric obţinut când enunţul problemei sugerează sau
cere în mod direct aceasta.
- Dacă în cursul calculelor s-au făcut operaţii ce pot introduce soluţii străine, în mod obligatoriu
trebuie făcută o discuţie a rezultatului final obţinut şi bineînţeles, eliminate soluţiile străine.
Pentru problemele din categoria a doua:
- După ce alegem un sistem de coordonate cât mai convenabil – pentru uşurarea calculelor –
se notează cu (x,y) coordonatele punctului care descrie locul geometric şi apoi ţinând seama de
enunţul problemei se găsesc ecuaţiile parametrice ale locului: x = g (λ ), y = h(λ ) ; se elimină
parametrul λ , între aceste ecuaţii şi obţinem astfel ecuaţia carteziană a locului căutat.
- Demonstrăm existenţa locului geometric găsit şi în acelaşi timp vom observa cât trebuie să
reţinem din el.
- Dacă problema de loc geometric, se tratează cu doi parametri, atunci pe lângă relaţiile ce dau
coordonatele punctului mobil – care descrie locul – mai este nevoie de o relaţie de legătură între cei
doi parametri.
În acest caz, ecuaţia locului geometric se obţine prin eliminarea celor doi parametri (de ex. α
şi β ) din trei relaţii de forma: x = f (α , β ), y = g (α , β ), h(α , β ) = 0 .
Pentru problemele de categoria a treia.
- Alegem un reper cartezian ortogonal convenabil, notăm parametrul variabil cu o literă (de ex.
λ ) şi ţinând seama de enunţul problemei aflăm ecuaţiile celor două linii variabile:
(l ) f ( x, y, λ ) = 0, ( L) F ( x, y, λ ) = 0 .
- Pentru a găsi ecuaţia carteziană a locului geometric eliminăm parametrul λ între ecuaţiile
celor două linii variabile.
Prin urmare nu vom rezolva sistemul [(l),(L)] format din ecuaţiile celor două linii variabile pentru
a afla coordonatele punctului lor de intersecţie: x = g (λ ), y = h(λ ) şi apoi să eliminăm parametrul λ
între ele, deoarece calculele algebrice făcute în acest sens sunt inutile sistemele
( S1 ) ≡ [ f ( x, y, λ ) = 0, F ( x, y, λ ) = 0] şi ( S 2 )[ x = g (λ ) y = h(λ )] fiind echivalente din punct de vedere
algebric.
- În urma calculelor algebrice din cauza unor transformări neechivalente locul aflat se compune
din două ecuaţii. În acest caz trebuie să cercetăm care este locul geometric veritabil. Cealaltă ecuaţie
care apare ca totalitatea poziţiilor de nedeterminare ale punctului de intersecţie al celor două linii
variabile o vom numi ecuaţia locului geometric singular.
- Există şi probleme pe care le rezolvăm introducând doi parametri (de ex. λ şi µ ). Între
aceşti parametrii trebuie să găsim (dacă există) şi o relaţie de legătură. În acest caz ecuaţia

56
carteziană a locului geometric se obţine prin eliminarea parametrilor λ şi µ între ecuaţiile:
(l ) f ( x, y, λ , µ ) = 0 , ( L) g ( x, y, λ , µ ) = 0 şi relaţia de legătură h(λ , µ ) = 0 .
- Dacă punctul mobil care descrie locul geometric se află la intersecţia a două linii, dintre care
una este variabilă şi alta fixă, locul geometric descris de el este chiar linia fixă.
- Dacă punctul mobil care descrie locul geometric se află la intersecţia a două linii variabile
care depind de câte doi parametrii variabili, între care nu există o relaţie de legătură, cei doi parametri
se elimină în aceste cazuri particulare şi astfel vom obţine – totuşi – ecuaţia carteziană a locului
geometric.

57
PROBLEME REZOLVATE

I. INTRODUCERE (Definiţii şi formule fundamentale – de referinţă).


1) Faţă de sistemul de coordonate carteziene rectangulare se dau punctele: A(1,2), B(-3,-1),
⎛1 1⎞
O(0,0), C(5,12), D(5,3), E(-2,3), F(-3,2), G(-3,8) H ⎜ ,− ⎟ , M(-a,-b), N(a,b). Să se calculeze lungimile
⎝2 2⎠
segmentelor AB, OC, OH, DE, FG, MN.
Soluţie: Avem: AB = (1 + 3) 2 + (2 + 1) 2 = 16 + 9 = 5; MN = (a + a ) 2 + (b + b) 2 = 2 a 2 + b 2
1 1 2
OC = 5 2 + 12 2 = 13; OH = + = ; DE = − 2 − 5 = 7; FG = 8 − 2 = 6 .
4 4 2

⎛ 3 1⎞ ⎛1 3⎞ ⎛ 3 1⎞
2) Să se arate că punctele A(0,1), B ⎜ ⎟ , C⎜ , ⎟ , D⎜− ⎟
⎜ 2 2 ⎟ ⎜ 2 2 ⎟ ⎜ 2 , 2 ⎟ , E(0,-1) sunt situate pe
,
⎝ ⎠ ⎝ ⎠ ⎝ ⎠
un cerc cu centrul în originea O a sistemului de coordonate carteziene ortogonale.
3 1
Soluţie: Se va observa că AO=BO=CO=DO=EO=1. Spre exemplu: BO = + = 1 , etc.
4 4

3) Faţă de sistemul de coordonate carteziene ortogonale se dau punctele A(-1,-2), B(3,1). Să


se afle coordonatele unui punct M astfel încât ∆ ABM să fie echilateral.
Soluţie: Fie M(x,y) punctul căutat. Triunghiul MAB este echilateral Ù MA=MB=AB Ù
⎧⎪ AM 2 = AB 2 ⎪⎧( x + 1) + ( y + 2) = 25
2 2

Ù AM 2 = MB 2 = AB 2 <=> ⎨ <=> ⎨ => (după rezolvare)


⎩⎪ BM = AB ⎪⎩( x − 3) 2 + ( y − 1) 2 = 25
2 2

⎛ 2 − 3 3 −1+ 4 3 ⎞ ⎛ 2 + 3 3 −1− 4 3 ⎞
M 1 ⎜⎜ , ⎟,
⎟ M 2 ⎜⎜ , ⎟ , adică problema are două soluţii.

⎝ 2 2 ⎠ ⎝ 2 2 ⎠

4) Faţă de un sistem de coordonate carteziene ortogonale se dau punctele A(0,7), B(2,0),


C(-7,5). Să se determine natura triunghiului ABC.
Soluţie: Avem: AB = AC = 53; BC = 106 . Triunghiul este isoscel cu vârful în A şi deoarece
AB 2 + AC 2 = BC 2 , conform reciprocii teoremei lui Pitagora, rezultă că el este şi dreptunghic, cu
unghiul drept în A.

5) Se consideră punctele A(x1,y1), B(x2,y2). Să se afle: a) coordonatele simetricului punctului A


faţă de B; b) coordonatele simetricului punctului B faţă de A.
Soluţie:
AP
a) fie P(x,y) simetricul lui A faţă de B. Avem = −2 .
BP
x1 − 2 x 2 y − 2 y2
Atunci P ( x = = 2 x 2 − x1 , y = 1 = 2 y 2 − y1 ;
1− 2 1− 2
AQ 1
b) fie Q(x,y) simetricul lui B faţă de A. Avem = − . Procedând la fel ca la a) obţinem
QP 2
Q (2 x1 − x 2 ,2 y1 − y 2 ) .
Remarcă Rezultatele de mai sus se pot aplica la rezolvarea problemei: “Două vârfuri
consecutive ale unui paralelogram sunt (2,3) şi (3,7) iar punctul de intersecţie al diagonalelor (5,6). Să
se afle coordonatele celorlalte două vârfuri”.

58
6) Se dau punctele A(2,-1), B(-2,-3), C(4,5) raportate la un reper cartezian ortogonal. a) Să se
afle mijloacele laturilor triunghiului ABC; b) Să se calculeze lungimile medianelor triunghiului.
Soluţie:
a) Dacă A’, B’, C’ sunt respectiv mijloacele laturilor [BC], [CA], [AB] găsim:
−2+4 −3+5
A' ( x = = 1, y = = 1), B ' (3,2), C ' (0,−2)
2 1
b) Apoi AA' = 5 ; BB ' = 5 2 ; CC ' = 65.

7) Fiind date punctele A(3,5), B(5,7), C(-1,2), D(1, 3 ), să se afle coeficienţii unghiulari ai
dreptelor AB, AC, OD şi apoi să se calculeze unghiurile dreptelor AB, OD cu axa x’x.
7−5 2−5 3 3
Soluţie: Avem: m AB = = 1, m AC = = , mOD = = 3.
5−3 −1− 3 4 1
Apoi m AB = tgα = 1 => α = 45°; mOD = tgβ = 3 => β = 60° .

II. DREAPTA.
II.1) Diferite forme ale ecuaţiei unei drepte.
8) Vârfurile unui triunghi sunt: A(1,2), B(-1,1), C(3,-5). Să se scrie: a) ecuaţiile laturilor
triunghiului; b) ecuaţiile medianelor triunghiului.
Soluţie:
x −1 y−2
a) Avem ( AB ) ≡ = <=> x − 2 y + 3 = 0 ,
−1−1 1− 2
x y 1 x y 1
( BC ) − 1 1 1 = 0 <=> 6 x + 4 y + 2 = 0 <=> 3x + 2 y + 1 = 0; ( AC ) 1 2 1 = 0 <=> 7 x + 2 y − 11 = 0
3 −5 1 3 −5 1
−1+ 3 1− 5
b) Fie A’ mijlocul laturii [BC]. Atunci A' ( x = = 1, y = = −2) . Mediana (AA’) are
2 2
x y 1
ecuaţia 1 2 1 = 0 <=> x − y = 0 ; Analog se găseşte (BB’) 5x+6y-1=0 şi (CC’) 13x-6y-9=0.
1 −2 1

9) Să se scrie ecuaţia unei drepte care trece prin punctul P(3,-2) şi


−1
a) are coeficientul unghiular ; b) face cu axa x’x unghiul de 60°; c) este paralelă cu dreapta (AB)
2
determinată de punctele A(-3,1), B(4,-2).
Soluţie: Avem:
1
a) y + 2 = − ( x − 3) <=> x + 2 y + 1 = 0
2
b) y + 2 = tg 60°( x − 3) <=> y + 2 = 3 ( x − 3) <=> 3 x − y − (2 + 3 3 ) = 0
− 2 −1 3 3
c) m AB = = ; Ecuaţia dreptei căutate este: y + 2 = − ( x − 3) <=> 3x + 7 y + 5 = 0
4+3 7 7

59
10) Să se scrie ecuaţia unei drepte care trece prin originea unui reper cartezian ortogonal şi
este perpendiculară pe dreapta determinată de punctele M(1,5) şi N(-1,6).
6−5 1 1
Soluţie: Avem: m MN = = − . Dacă notăm cu h dreapta căutată, atunci mh = − = 2.
−1−1 2 m MN
Urmează că h: y=2x.

11) Să se scrie ecuaţiile dreptelor d1 şi d2 care trec respectiv prin perechile de puncte:
a) (-2,0),(0,3); b) (a,0),(0,-a) cu a>0.
Soluţie: Folosind ecuaţia dreptei prin tăieturi avem:
x y x y
(d1 ) + − 1 = 0 <=> 3x − 2 y + 6 = 0; (d 2 ) + − 1 = 0 <=> x − y − a = 0 .
−2 3 a −a

12) a) Să se scrie ecuaţia dreptei care trece prin punctele A(0,-3) şi B(2,5); b) Să se scrie
1
ecuaţia dreptei (d1) care trece prin punctul C(0,2) şi este paralelă cu dreapta (d2) y = x + 3 ; c) Să se
2
scrie ecuaţia dreptei (h) care trece prin punctul E(0,3) şi este perpendiculară pe dreapta determinată
de punctele M(a,b) şi N(-b,-a).
Soluţie:
a) Putem folosi ecuaţia dreptei care trece prin două puncte.
5+3
Altfel. Scriem ecuaţia dreptei cu panta m AB = = 4 şi ordonata la origine n=-3. deci (AB) y=4x-3.
2−0
1
b) Dreapta (d1) are panta md1 = md 2 = şi ordonata la origine n=2. Urmează că
2
1
(d1 ) y = x+ 2;
2
1
c) dreapta h are panta m h = − = −1 şi ordonata la origine n=3. Rezultă că (h)y=-x+3.
m MN

13) Să se scrie ecuaţiile dreptelor (d1), (d2), (d3) din fig. 458.
Soluţie: Folosind ecuaţia redusă a dreptei, avem:
(d 1 ) y = x ⋅ tg 45° + 3 <=> y = x + 3
(d 2 ) y = x ⋅ tg 60° − 3 <=> y = 3 x − 3
(d 3 ) y = x ⋅ tg135° + 1 <=> y = − x + 1

1
14) Se dă dreapta (d ) y = x + 4 . Să se găsească: a) punctul A al dreptei care are abscisa 2
2
şi punctul B al dreptei care are ordonata -4; b) punctele de intersecţie ale dreptei cu axele x’x şi y’y.
Soluţie:
1 1
a) Punctul A(2, y 0 ) ∈ (d ) y = x + 4 <=> y 0 = ⋅ 2 + 4 = 5 => A(2,5) .
2 2

60
1 1
Punctul B ( x 0 ,−4) ∈ (d ) y =
x + 4 <=> −4 = x0 + 4 <=> x0 = −16 => B (−16,−4)
2 2
⎧ 1 ⎧ 1
⎪y = x + 4 ⎪y = x + 4
b) (d ) I x' x <=> ⎨ 2 => M (−8,0); d I y ' y <=> ⎨ 2 => N (0,4)
⎪⎩ y = 0 ⎪⎩ x = 0

15) a) Să se scrie ecuaţia unei drepte care trece prin origine şi este paralelă cu dreapta
(d )3x − 2 y + 6 = 0 ; b) Să se scrie ecuaţia unei drepte care trece prin punctul (0,3) şi este
perpendiculară pe dreapta (d1 )2 x − 7 y = 0 ; c) Să se scrie ecuaţia unei drepte care trece prin punctul
(-1,-3) şi este perpendiculară pe dreapta (d 2 )2 x − 3 y − 1 = 0 .
Soluţie:
3 3
a) Fie h dreapta căutată; m h = m d = şi atunci (h) y = x .
2 2
1 7 7
b) Fie (D) dreapta căutată; m D = − = − ; urmează că ( D) y = − x + 3 (am cunoscut panta şi
md1 2 2
ordonata la origine).
1 3
c) Dacă notăm cu (D1) dreapta căutată m D1 = − = − şi atunci
md 2 2
3
( D1 ) y + 3 = − ( x + 1) <=> 3x + 2 y + 9 = 0 .
2

16) Să se scrie ecuaţiile dreptelor (d1), (d2), (d3) , (d4) din fig. 459.
Soluţie:
(d1 ) x = 1 <=> x − 1 = 0
1
(d 2 ) y = <=> 2 y − 1 = 0
2
(d 3 ) x = −k <=> x + k = 0
(d 4 ) y = − n <=> y + n = 0


17) Să se scrie ecuaţia unei drepte când se cunoaşte: a) α = 30°, p = 1 ; b) α = , p = 2.
4
Soluţie:
3 1
a) x cos 30° + y sin 30° − 1 = 0 <=> x + y − 1 = 0 (forma normală) deoarece
2 2
2
⎛ 3 ⎞ ⎛ 1 ⎞2
⎜ ⎟
⎜ 2 ⎟ + ⎜⎝ 2 ⎟⎠ = 1 <=> 3 x + y − 2 = 0 (forma generală).
⎝ ⎠
3π 3π 2 2
b) x cos + y sin − 2 = 0 <=> − x+ y − 2 = 0 (forma normală) <=>
4 4 2 2
<=> 2 x − 2 y + 4 = 0 (forma generală).

61
18) Să se pună sub formă normală ecuaţiile dreptelor: a) x+y-1=0; b) y=2x+3; c)2x-3y=0.
Soluţie:
2 2
x + y −1 1 1 1 ⎛ 1 ⎞ ⎛ 1 ⎞
a) = 0 <=> x+ y− = 0 (verificare: ⎜ ⎟ +⎜ ⎟ = 1 ).
2 2 2 2 ⎝ 2⎠ ⎝ 2⎠
2x − y + 3 2 1 3
b) y = 2 x + 3 <=> 2 x − y + 3 = 0 => = 0 <=> x− y+ = 0.
− 5 5 5 5
2x − 2 y 2 3
c) = 0 <=> x− y = 0 (în faţa lui 13 se poate lua semnul plus sau minus, deoarece
13 13 13
C=0).

II.2) Separarea planului în regiuni de către o dreaptă.


19) Să se afle regiunile pozitive ale dreptelor: ( d 1 )3 x − 4 y + 6 = 0, ( d 2 ) x − 3 y = 0
Soluţie:
=6>0
Avem: 3 x − 4 y + 6 => regiunea pozitivă a dreptei d 1 este semiplanul deschis ( d 1 ,0 care
x = 0, y = 0
conţine originea.
=1> 0
3x − 3 y => regiunea pozitivă a dreptei d 1 este semiplanul deschis ( d 2 , A , unde
x = 1, y = 0
A(1,0).

20) Să se rezolve:
⎧3x + 2 y − 6 > 0 ⎧3x + 2 y − 6 = 0
a) inecuaţia 3 x + 2 y − 6 > 0 ; b) sistemul ⎨ ; c) sistemul ⎨
⎩x − y − 1 < 0 ⎩x − y − 1 < 0
Soluţie:
a) A rezolva inecuaţia dată înseamnă a afla regiunea pozitivă a dreptei (d )3 x + 2 y − 6 = 0 .
= −6 < 0
Avem: 3 x + 2 y − 6 => Soluţiile inecuaţiei sunt coordonatele punctelor din semiplanul deschis
x= y=0
(fără frontiera d) care nu conţine originea.
b) A rezolva sistemul b) înseamnă a găsi punctele din planul xOy
în care avem regiunea pozitivă a dreptei (d )3 x + 2 y − 6 = 0 şi
regiunea negativă a dreptei (d ' ) x − y − 1 = 0 . Urmărind F.460
soluţia sistemului este formată din coordonatele punctelor din

interiorul unghiului MIN .
c) Tot din F460 constatăm că mulţimea punctelor ale căror
coordonate verifică prima ecuaţie şi a doua inecuaţie a sistemului
c) sunt situate pe semidreapta [IN.

21. Să se determine în plan punctele ale căror coordonate satisfac inegalitatea:


2x − y + 4
<0
4x + 3y − 6
Soluţie:
Construim dreptele (d )2 x − y + 4 = 0 şi (d ' )4 x + 3 y − 6 = 0 (fig. 461). Ele împart planul în patru
regiuni. Semnele termenilor fracţiei şi semnul fracţiei sunt cuprinse în tabelul alăturat.

62
Regiunea
I II III IV
Sgn
2x-y+4 - - + +
4x+3y-6 + - - +
FRACŢIA - + - +

Inegalitatea este verificată de coordonatele punctelor din interioarele


regiunilor I şi III.

II.3) Probleme de intersecţie şi alinieri.


22) Fie dreptele (d 1 )2 x + y − 5 = 0, (d 2 )3 x + 2 y − 1 = 0, (d 3 )4 x + 2 y + 1 = 0, (d 4 )6 x + 4 y − 2 = 0 .
Să se stabilească poziţiile relative ale perechilor de drepte: a) (d1) şi (d2); b) (d1) şi (d3); c) (d2) şi (d4).
În caz că sunt concurente să se determine coordonatele punctului de intersecţie.
Soluţie:
2 1
a) Deoarece ≠ => (d1 ) I (d 2 ) ≠ φ . Aplicând formulele lui Cramer, găsim şi coordonatele punctului
3 2
de intersecţie.
5 1 2 5
1 2 9 3 1
x= = = 9; y = = −13 , adică (x,y)=(9,-13).
2 1 1 1
3 2
2 1 −5
b) Deoarece = ≠ => (d1 ) (d 3 ) .
4 2 1
3 2 −1
c) Constatăm că: = = => (d 2 ) ≡ (d 4 ) .
6 4 −2

23) Să se afle punctele de intersecţie ale dreptei (d )2 x + 3 y + 5 = 0 cu: a) axele sistemului de


coordonate carteziene rectangulare; b) bisectoarele axelor sistemului de coordonate carteziene
rectangulare.
Soluţie:
⎧2 x + 3 y + 5 = 0 5
a) (d ) I y ' y <=> ⎨ => ( x, y ) = (0,− )
⎩x = 0 3
⎧2 x + 3 y + 5 = 0 5
(d ) I x' x <=> ⎨ => ( x, y ) = (− ,0)
⎩y = 0 2
⎧2 x + 3 y + 5 = 0
b) (d ) I (b1 ) <=> ⎨ => ( x, y ) = (−1,−1)
⎩y = x
⎧2 x + 3 y + 5 = 0
(d ) I (b2 ) <=> ⎨ => ( x, y ) = (5,−5)
⎩y = −x

63
24) Să se scrie ecuaţia fasciculului de drepte, ce trec prin intersecţia dreptelor
(d ) x + 2 y − 1 = 0, (d ' ) x + 3 y + 2 = 0.
Să se determine din fasciculul obţinut:
a) Dreapta care trece prin originea sistemului de coordonate.
b) Dreapta care trece prin punctul M(1,2).
c) Dreapta care este paralelă cu bisectoarea a II-a.
Soluţie:
Ecuaţia fasciculului de drepte cu centrul în punctul de intersecţie al dreptelor (d) şi (d’) este:
(Γ) x + 2 y − 1 + λ ( x + 3 y + 2) = 0 (1) Ù (1 + λ ) x + (2 + 3λ ) y + (2λ − 1) = 0 (2).
1
a) Trebuie ca termenul liber din ecuaţia (2) să fie nul, adică 2λ − 1 = 0 => λ = . Ecuaţia căutată este:
2
3x + 7 y = 0 .
b) Punem condiţia ca ecuaţia (1) să fie verificată de coordonatele punctului M şi obţinem:
4
1 + 4 − 1 + λ (1 + 6 + 2) = 0 <=> λ = − . Ecuaţia căutată este: 5 x + 6 y − 17 = 0 .
9
− (1 + λ ) 1+ λ 1
c) Din (2), mΓ = . Determinăm pe λ din ecuaţia − = −1 => λ = − . Ecuaţia dreptei
2 + 3λ 2 + 3λ 2
1
paralele cu bisectoarea a II-a are aspectul x + 2 y − 1 − ( x + 3 y + 2) = 0 <=> x + y − 4 = 0 .
2

25) Se consideră familia de drepte ( Γ ) 2 x + (5 − λ ) y + 2λ − 6 = 0 unde λ este un parametru.


Să se verifice că aceste drepte se rotesc în jurul unui punct fix când λ variază şi să se afle
coordonatele acestui punct.
Soluţia:
Deoarece 2 x + (5 − λ ) y + 2λ − 6 = 0 <=> 2 x + 5 y − 6 + λ (− y + 2) = 0 => coordonatele punctului fix
sunt soluţia sistemului 2 x + 5 y − 6 = 0 şi y = 2 adică (-2,2).

26) Să se arate că punctele: (a,b), (b,a), (-a,2a+b) sunt coliniare.


Soluţie:
a b 1
Într-adevăr, avem: b − a a − b 0 = 2a(b − a) + 2a(a − b) = 0 şi atunci punctele date sunt coliniare.
− 2a 2a 0

27) Să se determine U, astfel ca punctele: (-1,U), (2,-3), (0,1) să fie aliniate.


Soluţie:
−1 U 1 −1 U 1
Din condiţia 2 − 3 1 = 0 => 3 − (3 + U ) 0 = 3(1 − U ) + 3 + U <=> U = 3 .
0 1 1 1 1−U 0

28) Să se afle aria unui triunghi ale cărui laturi au ecuaţiile: x − 5 = 0, x − y = 0, x + y − 2 = 0 .


Soluţie: Rezolvând sistemele:
⎧x − 5 = 0 ⎧x − 5 = 0 ⎧x − y = 0
⎨ ,⎨ ,⎨ => M 1 (5,5), M 2 (5,−3), M 3 (1,1) şi atunci
⎩x − y = 0 ⎩x + y − 2 = 0 ⎩x + y − 2 = 0

64
5 5 1
1 1
Aria[ M 1 M 2 M 3 ] = modulul 5 − 3 1 = ⋅ 32 = 16 .
2 2
1 1 1

29) Să se afle aria pentagonului [ABCDE] cu vârfurile în punctele: A(3,0), B(2,2), C(-2,1),
D(-2,-1) şi E(0,-4).
Soluţie:
3 0 1
1 1 1
σ [ ABCDE ] = σ [ ABC ] + σ [ ACD] + σ [ ADE ] = ∆ 1 + ∆ 2 + ∆ 3 , unde ∆ 1 = 2 2 1 = 9 ,
2 2 2
−2 1 1
3 0 1 3 0 1
∆ 2 = − 2 1 1 = 10 , ∆ 3 = − 2 − 4 1 = 17 . Rezultă că σ [ ABCDE ] = 18(u ⋅ a ) .
−2 1 1 0 −4 1

30) Fie date punctele: A(-1,3), B(1,2) şi C(2,4).


a) Să se scrie ecuaţiile bisectoarelor interioare ale triunghiului ABC.
b) Să se arate că sunt concurente.
Soluţie:
Reamintim că bisectoarele unghiurilor formate de două drepte concurente
(d 1 ) A1 x + B1 y + C1 = 0, (d 2 ) A2 x + B2 y + C 2 = 0 sunt:
A1 x + B1 y + C1 A2 x + B2 y + C 2

A +B
1
2
1
2
A22 + B22
Semnul plus (+) corespunde bisectoarei ce se găseşte în porţiunea de plan în care expresiile
A1 x + B1 y + C1 şi A2 x + B2 y + C 2 au acelaşi semn, iar semnul minus (-) corespunde bisectoarei care
se găseşte în porţiunea de plan în care expresiile considerate mai sus au semne contrare.
a) În cazul problemei propuse constatăm că regiunea pozitivă a dreptei ( AC ) x − 3 y + 10 = 0 , este
semiplanul care conţine originea. Regiunea negativă a dreptei ( AB) x + 2 y − 5 = 0 , este semiplanul
care conţine originea. Regiunea negativă a dreptei ( BC )2 x − y = 0 este în semiplanul care conţine
punctul A.
Bisectoarele unghiurilor interioare ale triunghiului sunt:
x − 3 y + 10 x + 2y − 5
(Bisectoarea din A): = (1).
10 5
x + 2y − 5 2x − 2 y
(Bisectoarea din B): =− (2).
5 5
x − 3 y + 10 2x − y
(Bisectoarea din C): =− (3).
10 5
Care se mai scriu echivalent, respectiv: (1) ( 2 − 1) x + (2 2 + 3) y − (10 + 5 2 ) = 0 ; (2) 3 x + y + 5 = 0
(3) (2 2 + 1) x − (3 + 2 ) y + 10 = 0 .
b) Se constată că dacă facem suma ecuaţiilor (1) şi (3) şi apoi împărţim prin 2 , obţinem ecuaţia (2);
deci bisectoarele sunt concurente.
De astă dată am evitat metoda cu “determinantul caracteristic al sistemului format din ecuaţiile celor
trei drepte, cu unul din minorii lui diferit de zero” deoarece calculele erau mai lungi.

65
31) Să se scrie ecuaţia dreptei care trece prin punctul de intersecţie al dreptelor
(d ) x + 2 y − 1 = 0, (d ' ) x + 3 y + 2 = 0. şi prin punctul M(1,2).
Soluţie:
Problema a mai fost rezolvată la 24(b) cu ajutorul fasciculului de drepte. Acum, vom da altă soluţie,
folosindu-ne de concurenţa dreptelor. Mulţimea dreptelor care trec prin punctul (1,2) sunt date de
ecuaţia (d ' ' ) y − 2 = m( x − 1) <=> (d ' ' )mx − y + (2 − m) = 0 . În continuare vom determina pe m din
condiţia ca cele trei drepte (d ), (d ' ), (d ' ' ) să fie concurente:
1 −1 2
5 1 2
∆= 1 1 = 0 <=> m = − . În determinatul ∆ minorul
3 =1≠ 0.
6 1 3
m −1 2 − m
5
Înlocuind m = − în ecuaţia (d ' ' ) obţinem: 5 x + 6 y − 17 = 0.
6

II.4) Probleme de distanţe şi unghiuri.


32. Să se calculeze măsura unghiurilor triunghiului ABC ştiind că: A(1,1), B(3,3), C(4- 3 , 3 ).
1
Soluţie: Avem: m AB = 1, m BC = 3 , mCA = şi apoi:
3
1
1−
3 3 −1
tgA = = 2 − 3 => A = 15°; tgB = = 2 − 3 => A = 15° şi atunci C=180°-(15°+15°)=150°.
1 1 + 3
1+
3

33) Să se afle:
a) Panta dreptei perpendiculare pe dreapta determinată de punctele A(3,5) şi B(4,1).
b) Panta dreptei paralelă cu dreapta determinată de aceleaşi puncte date la a).
Soluţie:
1− 5
a) m AB = = −4 şi dacă notăm cu m1 panta dreptei perpendiculare pe dreapta (AB), avem:
y −3
1
m1 = .
4
b) Dacă notăm cu m 2 panta dreptei paralelă cu dreapta (AB) atunci m 2 = −4 .

34) Să se arate că punctele A(4,1), B(5,4) şi C (1,2) sunt vârfurile unui triunghi dreptunghic.
Prima soluţie: Se calculează AB2, AC2 şi BC2; se constată că BC2=AB2+AC2 şi atunci conform
reciprocei teoremei lui Pitagora triunghiul ABC este dreptunghic în A.
A doua soluţie: Calculând pantele dreptelor AB şi AC găsim că:
1
m AB ⋅ m AC = 3 ⋅ (− ) = −1 => AB ⊥ AC în punctul A, adică ∆ ABC este dreptunghic în A.
3

35) Să se afle mărimea unghiului format de dreptele: (d1 ) 3x − y + 2 = 0 şi


(d 2 ) x − 3 y − 5 = 0 .

66
1
3−
1 3 1
Soluţie: Avem m d1 = 3 , m d 2 = => tgV = = => V = 30°
3 1 3
1+ 3 ⋅
3

36) Faţă de un sistem de coordonate carteziene rectangulare se consideră dreapta


(d )2 x + 2 y − 5 = 0 şi punctul A(2,-1). Să se determine două drepte (d1) şi (d2) care trec prin A şi fac
cu dreapta (d) un unghi de 45°.
Soluţie:
Ecuaţia unei drepte care trece prin A este: y + 1 = m( x − 2) . Pentru ca această dreaptă să facă cu
dreapta (d) un unghi de 45°, trebuie ca:
3
m+
2 = 1 <=> 2m + 3 = ±1 => m = − 1 , m = 5.
1 2
3m 2 − 3m 5
−1
2
Deci cele două drepte care trec prin A şi fac cu dreapta (d) unghiuri de 45° au ecuaţiile:
(d 1 ) x + 5 y + 3 = 0, (d 2 )5 x − y + 11 = 0 .

37. Fie dreptele ( d 1 ) 4 x − 5 y + 1 = 0, ( d 2 ) x = 4 . Să se calculeze ungiul lor.


Înainte de a da soluţia problemei să precizăm: dacă dreapta (d1) are coeficientul unghiular m1
iar dreapta (d2) nu are coeficient unghiular (deci este paralelă cu axa y’y) deosebim cazurile: a)m1>0;
b) m1<0 (F. 462).

π π 1 1
a) În cazul m1 > 0 : V = − α => tgV = tg ( −α) = =
2 2 tgα m1
π π π 1 1
b) În cazul m1 < 0 : V = − (π − α ) = α − => tgV = tg (α − )=− =−
2 2 2 tgα m1
1 1
În ambele cazuri tgV = => V = arctg
m1 m1
Soluţie:
4
Dreapta (d1) are coeficientul unghiular m1 = iar dreapta (d2) nu are coeficient unghiular. Atunci:
5
1 5 5
tgV = = => V = arctg .
4 4 4
5

67
38) Să se scrie ecuaţia mediatoarei segmentului determinat de punctele: A(1,2) şi B(3,4).
Soluţie:
Ne vom folosi de definiţia mediatoarei segmentului [AB]. Notăm cu h mediatoarea segmentului [AB].
4−2
Avem: m AB = = 1 => mh = −1 .
3 −1
1+ 3 2+4
Fie M mijlocul segmentului [AB]. El are coordonatele: M ( x = = 2, y = = 3) . Atunci
2 2
mediatoarea are ecuaţia: (h) y − 3 = −1( x − 2) <=> (h) x + y − 5 = 0 .

39) Fie dreptele ( d 1 ) x + 3 y − 3 = 0, (d 2 )6 x − 5 y + 10 = 0 şi (d 3 )4 x + y − 1 = 0 . Să se scrie


ecuaţia dreptei ce trece prin intersecţia dreptelor (d 1 ) şi (d 3 ) şi e perpendiculară pe (d 2 ) .
Soluţie:
Ecuaţia fasciculului de drepte ce trec prin punctul de intersecţie al dreptelor (d1 ) şi (d 3 ) este:
(Γ) x + 3 y − 3 + λ (4 x + y − 1) = 0 <=> (Γ)(1 + 4λ ) x + (3 + λ ) y − (3 + λ ) = 0 .
6 5
Coeficientul unghiular al dreptei (d 2 ) fiind , al dreptei căutate este − .
5 6
1 + 4λ 5 9
Deci − = − => λ = ; înlocuind λ în ( Γ ) obţinem ecuaţia dreptei căutate: 5 x + 6 y − 6 = 0 .
3+λ 6 19

40) Să se afle înălţimile triunghiului determinat de punctele: A(4,0), B(0,4), C(6,5).


Soluţie:
Scriind distanţa de la punctul A(4,0) la dreapta determinată de punctele B şi C, avem:
4 0 1
0 4 1
6 5 1 28
h A = modulul =
(4 − 5) 2 + (0 − 6) 2 37
Analog se calculează şi celelalte înălţimi.
41) Se dau dreptele (d 1 ) x + 2 y − 4 = 0, (d 2 )2 x + y + 2 = 0 . Să se scrie ecuaţia bisectoarei
unghiului ascuţit.
Soluţie: Unghiul ascuţit conţine originea (F. 463).
= −4 < 0 =2>0
Avem x + 2 y − 4 ,2 x + y + 2
x= y=0 x= y=0
Prin urmare expresiile x + 2 y − 4 şi 2 x + y + 2 au
semne contrare în regiunea care conţine originea.
Urmează că bisectoarea unghiului ascuţit are ecuaţia:
x + 2y − 4 2x + y + 2
=− <=> 3x + 3 y − 2 = 0
5 5

68
42) Să se afle bisectoarea unghiului obtuz format de dreptele
(d1 )3x + 4 y − 6 = 0, (d 2 )4 x + 3 y = 0 .
Soluţie: Reprezentăm dreptele. În interiorul unghiului obtuz expresiile 3 x + 4 y − 6 şi 4 x + 3 y
= −6 < 0 = −4 < 0
sunt de acelaşi semn. Într-adevăr: 3 x + 4 y − 6 şi 4 x + 3 y . Ecuaţia bisectoarei
x= y=0 x = −1, y = 0
3x + 4 y − 6 4 x + 3 y
unghiului obtuz este: = <=> x − y + 6 = 0
5 5

43) Să se afle bisectoarele unghiurilor dreptei (d ) x − y + 1 = 0 cu axa y’y (care are ecuaţia
x=0).
Soluţie:
Reprezentăm dreapta (d). În interiorul unghiului ascuţit f 1 ( x, y ) = x − y + 1 şi f 2 ( x) = x au semne
1 1
contrare. Într-adevăr f 1 (0,0) = 1 > 0 şi f 2 (− ) = − < 0. Deci bisectoarea unghiului ascuţit are
2 2
x − y +1
ecuaţia: = − x <=> (1 + 2 ) x − y + 1 = 0 , iar bisectoarea unghiului obtuz are ecuaţia:
2
x − y +1
= x <=> (1 + 2 ) x − y + 1 = 0 .
2

44) Să se scrie ecuaţia bisectoarei unghiului ascuţit format de dreptele:


4
(d 1 ) x − y = 0, (d 2 ) y = − x .
3
Soluţie:
Reprezentăm dreptele. În interiorul unghiului ascuţit f 1 ( x, y ) = x − y şi f 2 ( x, y ) = 4 x + 3 y au semne
contrare. Într-adevăr: f 1 ( −1,0) = −1 < 0 , f 2 (1,0) = 4 > 0 . Bisectoarea unghiului ascuţit are ecuaţia:
x− y 4x + 3y
=− <=> (5 + 4 2 ) x − (5 − 3 2 ) y = 0 .
2 5

III. PROBLEME DE DEMONSTRAT (TEOREME).


45. Să se demonstreze că mediana corespunzătoare ipotenuzei unui triunghi dreptunghic este
jumătatea ipotenuzei.
Soluţie:
Considerăm triunghiul dreptunghic BAC, ale cărui catete au lungimile: AB=a şi AC=b.
Ducem axele x’x si y’y respectiv prin catetele [AB] şi [AC]. Atunci
vârfurile triunghiului au coordonatele: A(0,0), B(a,0) şi C(0,b) (F.
464).
Fie M mijlocul ipotenuzei [CB]. Avem:
⎛ a b⎞ a2 b2 1 1
M ⎜ x = y, = ⎟; CB = a 2 + b 2 ; AM = + = a 2 + b 2 = BC.
⎝ 2 2⎠ 4 4 2 2

46) Să se demonstreze că segmentul care uneşte mijloacele a două laturi ale unui triunghi
este paralel cu latura a treia şi egal cu jumătatea ei.

69
Soluţie (F. 465)
Ducem axa x’x prin latura [BC]. Avem: A(0,a), B(b,0), C(c,0). Rezultă
⎛b a⎞ ⎛c a⎞
imediat că M ⎜ , ⎟ , N ⎜ , ⎟ . Deoarece punctele M şi N au
⎝2 2⎠ ⎝2 2⎠
aceeaşi ordonată, rezultă că MN || BC. Apoi BC=c-b, iar
2
⎛c b⎞ 1 1
MN = ⎜ − ⎟ = (c − b) = BC .
⎝2 2⎠ 2 2

47. Să se demonstreze că suma pătratelor distanţelor unui punct oarecare din planul unui
dreptunghi la două vârfuri opuse este egală cu suma pătratelor distanţelor aceluiaşi punct la celelalte
două vârfuri.
Soluţie (F. 466).
Ducem reperul cartezian ortogonal prin axele de simetrie ale
dreptunghiului şi vârfurile: A(a,b), B(-a,b), C(-a,-b), D(a,-b). Notăm
cu M(x,y) punctul oarecare din planul dreptunghiului.
Avem: MA 2 + MC 2 = MB 2 + MD 2 = 2( x 2 + y 2 + a 2 + b 2 ) şi
atunci teorema este deomnstrată.
OBS. Suntem tentaţi să ducem reperul cartezian ortogonal prin
laturile [CD] şi [CB] ale dreptunghiului şi să notăm vârfurile:
A(a,b), B(0,b), C(0,0), D(a,0). Verificaţi dacă în acest caz calculele sunt mai “scurte”!

48. Să se arate că, într-un triunghi isoscel, suma distanţelor de la un punct al bazei la cele
două laturi egale este constantă. Dacă punctul se află pe prelungirea bazei atunci rămâne constantă,
diferenţa distanţelor de la el până la laturile egale ale triunghiului isoscel.
Soluţie: (F. 467).
Fie tringhiul isoscel ABC. Triunghiul fiind dat, presupunem
cunoscute coordonatele vârfurilor şi anume A(a,0), B(-a,0),
C(0,b). Fie M ∈ [ AB], M (m,0), m ∈ (−a, a ) . Să arătăm că
ME+MF=const.
Ecuaţiile laturilor (AC) şi (BC) sunt:
x y
( AC ) + − 1 = 0 <=> ( AC )bx + ay − ab = 0
a b
x y
( BC ) + − 1 = 0 <=> ( BC )bx − ay + ab = 0
−a b
Mai departe, avem:
b( m − a ) bm−a − bm + ab
ME = = = ( m − a = −(m − a ) deoarece m − a < 0)
a2 + b2 a2 + b2 a2 + b2
b( m + a ) bm+a bm + ab
MF = = = ( m + a = m + a deoarece m + a > 0)
a2 + b2 a2 + b2 a2 + b2
2ab
Rezultă că: ME + MF = = const.
a2 + b2
Dacă punctul M este aşezat pe prelungirea bazei, de ex. în N, atunci:
b(m + a ) bm + ab
NG = =
a2 + b2 a2 + b2

70
b(m − a ) bm − ab
NL = = (acum m − a = m − a, deoarece m − a > 0)
a +b
2 2
a2 + b2
2ab
Rezultă că: NG − NL = = const.
a2 + b2
OBS. Suma şi diferenţa nu depinde de m, adică de poziţia punctului M de pe bază sau de pe
prelungirea bazei.
COMENTARIU. În geometria sintetică când am demonstrat aceste “teoreme” a trebuit să facem
anumite construcţii auxiliare şi apoi să alegem din teoremele învăţate pe acelea care se pretează
demonstraţiei – care de multe ori pot forma obiectul unor încercări mai lungi pentru rezolvitor – .
În geometria analitică a trebuit să încadrăm figura care a rezultat din enunţul problemei într-un
reper cartezian ortogonal, cât mai convenabil ales, pentru a evita calculele laborioase şi apoi să
alegem formulele adecvate calculelor pentru demonstraţie.
Suntem tentaţi să considerăm metoda analitică mai comodă. Totuşi în unele cazuri calculele
cerute de metoda analitică sunt mai lungi decât raţionamentele ce se folosesc în aplicarea metodei
sintetice. De această dată ele se pot scurta îmbinând cele două metode.

IV. PROBLEME DE LOCURI GEOMETRICE.


49) Să se afle locul geometric al punctelor din plan, astfel ca diferenţa pătratelor distanţelor la
două puncte fixe să fie constantă.
Soluţie (f. 468).
SINTETIC. Problema s-a rezolvat folosind teorema a II-a a medianei.
ANALITIC. Considerăm cele două puncte fixe într-un reper cartezian
ortogonal xOy. Ele fiind date presupunem cunoscute coordonatele lor:
A(a1,b1), B(a2,b2). Punctul M care descrie locul geometric satisface
relaţia geometrică: MA2-MB2=k2 (const.) (1).
Prin urmare este un loc geometric de categoria I.
Atunci, notând cu (x,y) coordonatele punctului M care descrie
locul geometric şi traducând analitic relaţia geometrică (1), obţinem:
( x − a1 ) 2 + ( y − b1 ) 2 − ( x − a 2 ) 2 − ( y − b2 ) 2 − k 2 = 0 <=>
a12 + b12 − a 22 − b22 − k 2 (2)
<=> (a 2 − a1 ) x + (b2 − b1 ) y + =0
2
care reprezintă o dreaptă.
Calculul făcut până acum, arată că coordonatele oricărui punct M(x,y) care se bucură de
proprietatea dată în enunţul problemei satisface ecuaţia (2) – adică se află pe dreaptă –.
Rămâne să arătăm că, invers, oricare punct M(x,y) care verifică ecuaţia (2) – adică care se
află pe dreaptă – se bucură de proprietatea dată în enunţul problemei.
Într-adevăr, oricare punct ale cărui coordonate verifică ecuaţia (2) satisface condiţia impusă în
enunţul problemei, căci refăcând calculele în ordine inversă se ajunge de la (2) la (1); înseamnă că (2)
este ecuaţia locului geometric căutat.
Dacă notăm cu h ecuaţia locului geometric, constatăm că:
a 2 − a1 ⎛ b −b ⎞
m AB ⋅ mh = ⋅ ⎜⎜ − 2 1 ⎟⎟ = −1 => locul geometric este o dreaptă perpendiculară pe AB şi
b2 − b1 ⎝ a 2 − a1 ⎠
evident dusă prin M. În acest mod am şi localizat locul geometric.
Discuţie. Dacă fixăm reperul cartezian ortogonal xOy astfel încât originea O să coincidă cu mijlocul
segmentului [AB], atunci ecuaţia locului geometric capătă o formă mai simplă, deoarece în acest caz
k2
având: A(-a,0), B(a,0), M(x,y), relaţia geometrică (1) se traduce analitic prin ecuaţia: x = ; urmează
4a
că locul geometric este o dreaptă paralelă cu axa x’x, adică o dreaptă perpendiculară pe AB. Dacă

71
MA=MB=>K=0 şi ecuaţia locului geometric devine şi mai simplă x=0, tocmai axa y’y care de astă dată
este mediatoarea segmentului [AB].

50) Să se afle locul geometric al punctelor din plan, care au proprietatea că suma distanţelor la
două drepte perpendiculare fixe, este constantă şi egală cu α .
Soluţie: (F. 469).
Alegem ca axe ale reperului cartezian ortogonal chiar
diagonalele perpendiculare fixe care se intersectează în punctul O.
Însemnând cu M1 şi M2 proiecţiile punctului M respectiv pe Ox şi Oy,
proprietatea comună punctelor locului geometric căutat se exprimă
prin relaţia geometrică:
MM 1 + MM 2 = a (const) (1)
Relaţia geometrică (1) o putem transforma în alta analitică
ţinând seama că: distanţele pot fi socotite cu semn sau în valoare
absolută.
Cazul 1) Dacă distanţele sunt socotite cu semn, atunci
acestea sunt coordonatele punctului M, cu semnele respective în
cele patru cadrane. Relaţia geometrică (1) transformată analitic este
deci: x+y=a şi reprezintă dreapta AB în întregime, deci şi partea
punctată. Să se observe însă că dacă M iese din cadranul I, atunci din punctul de vedere al geometriei
fără semne avem diferenţa distanţelor constantă, ci nu suma.
Cazul 2) Dacă distanţele, sunt coordonatele punctului M, în valoare absolută, atunci relaţia
geometrică (1) transformată analitic devine x + y = a , şi reprezintă pătratul ABCD, cum se constată
uşor deoarece dacă M aparţine locului, atunci simetricele faţă de Ox, Oy şi origine aparţin de
asemenea locului (acest adevăr mai poate fi evidenţiat, explicitând modulele x şi y în cele patru
cadrane).
Din punctul de vedere al geometriei sintetice problema se încadrează în al doilea caz.

51) Se consideră o dreaptă fixă (d), un punct fix A exterior dreptei, precum şi un punct P mobil
pe dreapta fixă. Să se afle locul geometric al mijlocului segmentului [AP] când P parcurge întreaga
dreaptă (d).
Soluţie (F. 470).
În reperul cartezian ortogonal xOy considerăm dreapta fixă
(d ) y = mx + n şi punctul fix A(0,a). Punctul P ∈ d fiind variabil, notând
cu λ abscisa lui, ordonata va fi mλ + n urmează că P (λ , mλ + n) .
Fie M mijlocul segmentului [AP] care este mobil odată cu P şi
descrie astfel locul geometric.
⎧ λ
⎪⎪ x = 2
Punctul M are coordonatele: (1) ⎨ , λ ∈ R care
⎪ y = a + mλ + n
⎪⎩ 2
constituie ecuaţiile parametrice ale locului geometric.
Eliminând parametrul λ între cele două ecuaţii avem pe rând: λ = 2 x şi
2 y = a + 2mx + n <=> (2) 2mx − 2 y + a + n = 0 , ecuaţia carteziană a locului geometric care este o
2m
dreaptă paralelă cu dreapta (d) deoarece are panta = m , egală cu panta dreptei (d).
2
Invers, orice punct, ale cărui coordonate satisface ecuaţia (2) satisface problemei şi un punct
ce nu satisface pe (2) nu satisface problemei.

72
Într-adevăr, pentru ca un punct să satisfacă problemei e necesar şi suficient ca coordonatele
sale să satisfacă sistemul (1) sau unul echivalent cu el. Ori ecuaţia (2) împreună cu una din ecuaţiile
din (1) formează un sistem echivalent cu (1). Deci locul geometric căutat este dreapta (2).
ALTFEL. Să notăm cu (α , β ) coordonatele punctului P. Atunci:
⎧ α
x=
⎪⎪ 2
M⎨ (3)
⎪y = + β
a
⎪⎩ 2
Din enunţul problemei mai rezultă că: β = mα + n (4).
Acum, pentru a afla ecuaţia carteziană a locului geometric eliminăm parametrii α şi β între
ecuaţiile (3) şi (4).
Din (3) => α = 2 x, β = 2 y − a şi înlocuind în (4) obţinem: 2mx − 2 y + a + n = 0 , adică tocmai
ecuaţia locului geometric căutat.
Remarcă. În a doua soluţie am folosit doi parametrii dar ei sunt legaţi printr-o relaţie aşa că de
fapt este unul singur.

52) În planul unui reper cartezian ortogonal xOy, considerăm punctul fix C(a,b). Un unghi drept
cu vârful în C, se roteşte în jurul acestui punct. Laturile lui întâlnesc axele Ox şi Oy respectiv în A şi B.
Se cere să se determine locul geometric al mijlocului segmentului [AB].
Soluţie: (F. 471).
SINTETIC. M fiind mijlocul segmentului [AB], din triunghiul
AB
dreptunghic ABC, deducem că CM = , iar din triunghiul
2
AB
dreptunghic AOB=> OM = . Prin urmare OM=CM. Punctul M
2
fiind egal depărtat de punctele fixe O şi C locul geometric
descris de punctul M va fi mediatoarea segmentului [OC].
ANALITIC. Ecuaţia dreptei variabile (CA) este: y − b = λ ( x − a ) .
Obţinem abscisa lui A înlocuind în ecuaţie pe y=0; deci
⎛ λa − b ⎞
coordonatele lui A sunt: ⎜ ,0 ⎟ . Ecuaţia dreptei (CB)
⎝ λ ⎠
1
perpendiculară pe (CA) este: y − b = − ( x − a) , iar ordonata lui B se obţine înlocuind în această
λ
⎛ λb + a ⎞
ecuaţie x=0; coordonatele lui B sunt deci: ⎜ 0, ⎟ deoarece punctul M se găseşte la mijlocul
⎝ λ ⎠
segmentului [AB], avem:
⎧ λa − b
⎪⎪ x = 2λ
M⎨ (1)
⎪ y = λb + a
⎪⎩ 2λ
Eliminând parametrul λ între cele două ecuaţii din (1) găsim ecuaţia carteziană a locului
geometric, adică:
2ax + 2by − (a 2 + b 2 ) = 0 (2), care este o dreaptă.
Invers, orice punct ale cărui coordonate satisface ecuaţia (2) satisface problemei şi un punct
care nu verifică pe (2) nu satisface problemei.

73
Într-adevăr, pentru ca un punct să satisfacă problemei e necesar şi suficient ca coordonatele
sale să satisfacă sistemul (1) sau unul echivalent cu el. Din ecuaţia (2) împreună cu una din ecuaţiile
sistemului (1) formează un sistem echivalent cu (1). Deci locul căutat este dreapta (2).
În continuare, se constată cu uşurinţă că dreapta (2) este perpendiculară pe (OC) şi trece prin
mijlocul segmentului [OC]. În acest mod am localizat locul geometric.

53) Se consideră triunghiul oarecare ABC, iar M şi N punctele de intersecţie ale unei paralele
mobile la AB, cu laturile AC şi BC. În M, se duce perpendiculara pe AC iar în N, pe BC. Să se
găsească locul punctului P de întâlnire al acestor perpendiculare când paralela la AB variază.
Soluţie: (F. 472)
Vom avea calcule mai simple, luând AB drept axă a
absciselor iar înălţimea din C ca axă a ordonatelor. Triunghiul fiind
dat presupunem cunoscute coordonatele vârfurilor: A(a,0), B(b,0),
C(0,c).
Dreapta variabilă paralelă cu AB: y = λ , (λ ∈ R )
intersectează laturile AC şi BC respectiv în M şi N.
Să scriem ecuaţiile perpendiculalelor în M pe AC şi în N
pe BC. Prima, face parte, din fasciculul determinat de (AC) şi
y=λ.
Deci are o ecuaţie de forma:
x y x 1
+ − 1 + k ( y − λ ) = 0 <=> (Γ) + ( + k ) y − (λk + 1) = 0
(Γ)
a c a c
c c
Vom determina pe k din ecuaţia (Γ) ⊥ ( AC ); m AC = − , mΓ = − .
a a (1 + ck )
c2 a2 + c2
(Γ) ⊥ ( AC ) <=> m AC ⋅ mΓ + 1 = 0 <=> + 1 = 0 <=> k = −
a 2 (1 + ck ) a 2c
Înlocuind valoarea lui k în ( Γ ) obţinem ecuaţia:
x cy a2 + c2
(h1 ) = − 2 −1+ ⋅λ = 0
a a a 2c
Prin aceleaşi consideraţii se află şi ecuaţia perpendiculară a doua. De fapt ea se obţine direct
înlocuind în (h1) pe a cu b. Găsim:
x cy b2 + c2
(h2 ) = − 2 −1+ ⋅λ = 0
b b b2c
Aflăm ecuaţia carteziană a locului geometric eliminând parametrul λ între ecuaţiile (h1) şi (h2).
b2 + c2 a2 + c2
Pentru aceasta scădem din ecuaţia (h1) înmulţită cu , ecuaţia (h 2) înmulţită cu .
b 2c a 2c
Obţinem (c 2 − ab) x + c(a + b) y − c 2 (a + b) = 0 , care este o dreaptă. Se constată cu uşurinţă că
a + b c 2 + ab
această dreaptă trece prin C şi prin centrul cercului circumscris triunghiului ABC: C ' ( , ).
2 2c
În acest mod locul geometric este şi localizat pe configuraţie.

54) Fie triunghiul ABC, cu unghiul drept în A şi, D un punct fix aşezat pe cateta [AB]. Se duce
prin D o secantă care taie pe AC şi BC respectiv în E şi F. Să se găsească locul geometric al
punctului de intersecţie al dreptelor AF, BE când secanta prin D variază.
Soluţie:
Vom lua AB şi AC ca axe ale sistemului de coordonate carteziene ortogonale. Fiind dat
triunghiul ABC şi punctul fix D ∈ [AB] presupunem cunoscute coordonatele vârfurilor şi punctului:

74
A(0,0), B(b,0), C(0,c) şi D(d,0). Secanta variabilă dusă prin D are ecuaţia: y = λ ( x − d ), (λ ∈ R) . Ea
x y
taie pe AC în E (0,−λd ) ; atunci ecuaţia dreptei BE este: ( BE ) − −1 = 0 .
b λd
În continuare trebuie să găsim ecuaţia dreptei AF. Deoarece nu avem nevoie de însuşi punctul
F ci număr de dreapta AF, vom stabili ecuaţia acesteia, într-un mod mai simplu, astfel: scriem ecuaţia
fasciculului de drepte care trec prin F cu dreptele de bază (CB) şi secanta care trece prin D; avem:
x y
(Γ) y − λ ( x − d ) + k ( + − 1) = 0 .
b c
Vom determina apoi pe K din condiţia că această dreaptă să treacă prin A(0,0). Obţinem
k = λd şi dus în ( Γ ) obţinem:
⎡⎛ d ⎞ d ⎤
( AF ) y − λ ⎢⎜1 − ⎟ x − y⎥ = 0 .
⎣⎝ b ⎠ c ⎦
Pentru a afla ecuaţia carteziană a locului geometric eliminăm parametrul λ între ecuaţiile (BE)
şi (AF).
Le vom scrie forme echivalente:
⎡⎛ d ⎞ d ⎤ x y
( AF ) y = λ ⎢⎜1 − ⎟ x − y ⎥; ( BE )d ( − 1) = .
⎣⎝ b ⎠ c ⎦ b λ
Înmulţindu-le membru cu membru, obţinem:
x ⎡⎛ d ⎞ d ⎤ ⎡⎛ d ⎞ d ⎤
d ( − 1) y =y ⎢⎜1 − ⎟ x − y ⎥ <=> y ⎢⎜ 2 − 1⎟ x − y − d ⎥ = 0 <=> y = 0 şi
b ⎣⎝ b ⎠ c ⎦ ⎣⎝ b ⎠ c ⎦
⎛ d ⎞ d
⎜ 2 − 1⎟ x − y − d = 0 (h).
⎝ b ⎠ c
Locul se compune deci din dreapta (AB)y=0 şi o altă dreaptă (h) care trece prin punctul C (cum
se verifică cu uşurinţă). Între aceste două componente ale locului este o deosebire importantă. Se
verifică cu uşurinţă că, pentru orice valoare a lui λ , dreptele (AF) şi (BE) se taie pe (h), deci această
dreaptă este locul geometric veritabil (propriuzis). În ce priveşte componenta y=0 a locului, constatăm
că (AF) şi (BE) se taie pe ea dacă şi numai dacă λ =0, în care caz însă, cele două drepte (AF) şi (BE)
se confundă şi se aştern amandouă pe y=0; deci intersecţia lor este nedeterminată, încât orice punct
al componentei y=0 poate fi socotit ca aparţinând locului pentru λ =0. Asemenea componentă se
numeşte loc singular şi apare, când există, ca totalitate a poziţiilor de nedeterminare ale punctului al
cărui loc se caută.
DOUĂ CAZURI SPECIALE (le numim speciale deoarece în contextul regulilor generale pentru
rezolvarea unor probleme de locuri geometrice ele prezintă unele particularităţi).

55) Axele fiind rectangulare se consideră dreptele (d 1 )4 x + y = 0, (d 2 ) x − 2 y = 0 şi o dreaptă


variabilă (d) paralelă cu bisectoarea I. Dreapta (d) taie pe (d1 ) şi (d 2 ) respectiv în P şi Q. Se împarte
segmentul [PQ] în trei părţi egale prin punctele R şi S. Se cere locul geometric al intersecţiei dreptelor
OR şi perpendiculara din S pe OR.
Soluţie: (F. 473).
Ţinând seama de enunţul problemei, ecuaţia dreptei variabile (d)
este: y = x + λ , (λ ∈ R ) . Intersectând dreapta (d) cu (d1 ) şi
⎛ λ 4λ ⎞ PR 1
(d 2 ) se obţine: P⎜ − , ⎟ şi Q (− 2λ ,−λ ) . Deoarece =
⎝ 5 5 ⎠ RQ 2
PS ⎛ 4λ λ ⎞
şi = 2 , rezultă pentru R şi S coordonatele: R⎜ − , ⎟ şi
SQ ⎝ 5 5⎠

75
⎛ 7λ 2λ ⎞
S⎜ − ,− ⎟ . În continuare, ecuaţiile dreptelor (OR) şi (SN) se deduc cu uşurinţă, dacă ţinem
⎝ 5 5 ⎠
seama de enunţul problemei şi de unele rezultate stabilite mai sus. Avem:
λ
(OR) y = 5 ⋅ x <=> (OR) x + 4 y = 0 ,


5
2λ ⎛ 7λ ⎞
( SN ) y + = 4⎜ x + ⎟ <=> ( SN )20 x − 5 y + 26λ = 0 .
5 ⎝ 5 ⎠
Pentru a deduce ecuaţia locului trebuie să eliminăm parametrul λ între ecuaţiile (OR) şi (SN).
Dar, se observă că dreapta (OR) este fixă (deoarece nu depinde de λ ). Înseamnă că punctul N care
descrie locul geometric trebuind să se găsească şi pe dreapta (OR), descrie tocmai această dreaptă
pentru orice λ ∈ R .
Rezultă că: Dacă un punct mobil se găseşte la intersecţia a două linii şi dacă una din ecuaţiile
liniilor, nu conţine un parametru variabil, adică este o linie fixă atunci locul geometric descris de
punctul mobil este chiar linia fixă.

56) Fie dreptunghiul OABC construit pe axele unui sistem de coordonate carteziene
rectangulare. O paralelă mobilă la x’x taie laturlie dreptunghiului în P şi Q iar o paralelă la y’y, de
asemenea mobilă, taie laturile dreptunghiului în R şi S. Dreptele RQ şi PS se taie în M. Să se afle
locul geometric al punctului M.
Soluţie (F. 474).
Fie O(0,0), A(a,0), B(a,b), C(0,b), cele patru vârfuri ale
dreptunghiului şi ( PQ) y = µ , ( RS ) x = λ Cele două paralele
mobile care întâlnesc laturile dreptunghiului. Coordonatele
punctelor P, Q, R, S fiind P(0, µ ), Q(a, µ ), R( λ ,0), S( λ ,b)
ecuaţiile dreptelor (PS) şi (RQ) se scriu imediat:

b−µ
( PS ) y − µ = x <=> ( PS )bx = µx + λy − λµ .
λ

µ
( RQ) y − ( x − λ ) <=> ( RQ)ay = µx + λy − λµ .
a−λ
şi coordonatele (x,y) ale punctului M verifică aceste două ecuaţii. Pentru a stabili ecuaţia carteziană a
locului căutat trebuie în continuare să eliminăm parametrii λ şi µ între cele două ecuaţii. În general,
pentru a putea elimina pe λ şi µ mai este necesară încă o relaţie între λ şi µ . Dar din enunţul
problemei, rezultă că parametri λ şi µ sunt complet independenţi, aşa că între ei nu poate exista nici
o relaţie şi s-ar părea că problema nu e posibilă. Totuşi scăzând ecuaţiile (PS) şi (RQ) membru cu
b
membru obţinem: bx − ay = 0 <=> y = x care reprezintă o dreaptă care trece prin diagonala OB a
a
dreptunghiului.
Comentariu. Cum se explică faptul că, deşi am tratat problema cu doi parametrii, între care, din
enunţ, nu există nici o legătură, rezultă totuşi un loc geometric? Să ne închipuim că (PQ) rămâne fixă
şi variază numai (RS) şi să numim Lλ locul geometric datorit primului parametru. Presupunem apoi pe
(RS) fixă şi să numim Lµ locul datorit lui µ . În general Lλ şi Lµ sunt distincte, dar dacă se întâmplă

76
să coincidă, cum a fost cazul aici, atunci vom avea un loc geometric rezultat din variaţia a doi
parametrii, fără legătură între ei.

PROBLEME PROPUSE.

DIFERITE FORME ALE ECUAŢIEI UNEI DREPTE

1. Coordonatele vârfurilor unui patrulater sunt (3,3), (4,3), (1,2), (6,2). Să se arate că
patrulaterul este un trapez isoscel. Să se scrie apoi: ecuaţiile laturilor acestuia, ecuaţiile diagonalelor,
ecuaţia dreptei ce uneşte mijoacele celor două laturi neparalele.
La fel, pentru trapezul simetric celui considerat, faţă de bisectoarea I.

2. Să se afle ecuaţiile înălţimilor unui triunghi cu vârfurile A(-1,1), B(3,-2), C(1,5).


R: 7 x + 2 y + 9 = 0;3 x − y − 1 = 0; x + 4 y − 21 = 0 .

3. Să se scrie ecuaţiile mediatoarelor unui triunghi determinat de punctele: A(-1,3), B(3,1),


C(1,-3).
R: x − 3 y = 0; x + 2 y = 0;2 x − y = 0 .

4. Ortocentrul unui triunghi are coordonatele H(1,2) iar două vârfuri ale triunghiului sunt în
B(-1,1), C(3,1). Să se afle ecuaţia laturilor acestui triunghi.
R: ( AB)2 x − y + 1 = 0; ( AC )2 x + 3 y − 9 = 0; ( BC ) x − 2 y − 1 = 0 .

5. Fie M1(x1,y1) şi M2(x2,y2) două puncte şi λ raportul în care un punct M împarte segmentul
[M1M2].
x1 + λx 2 y + λy 2
a) Ce reprezintă formulele: x = ,y = 1 când λ ∈ R \ {−1} .
1+ λ 1+ λ
b) Să se elimine λ din formulele de mai sus şi să se explice rezultatul.
R: ecuaţiiile parametrice ale dreptei determinate de punctele M1 şi M2; ecuaţia carteziană a
dreptei care trece prin punctele M1 şi M2.

6. Prin originea O a unui sistem de coorodonate rectangulare se duce o dreaptă (d), care face
cu axa pozitivă Ox un unghi de 30°; pe ea se ia OA=3, OB=8; prin punctele A şi B, se duc paralele la
axele Ox, Oy formându-se un dreptunghi ABCD. Se cere:
a) Să se scrie ecuaţiile laturilor acestui dreptunghi.
b) Să se afle coordonatele vârfurilor.
c) Să se scrie ecuaţiile dreptelor care trec prin vârfurile C şi D ale dreptunghiului şi sunt
paralele cu diagonala AB.
3 3 3
R: a) x = , y = 4, x = 4 3 , y =
2 2
1 5 1 5
c) y = x+ ,y = x−
3 2 3 2

7. Un vârf al unui hexagon regulat de latură a se află în originea O a axelor iar centrul lui pe
Ox. Să se scrie:
a) ecuaţiile laturilor hexagonului.
b) ecuaţiile diagonalelor din O, ale acestuia.
La fel, pentru hexagonul simetric acestuia, faţă de axa y’y.

77
8. Să se scrie ecuaţiile laturilor pătratului de latură a, situat în cadranul al doilea al unui sistem
de coordonate cartreziene ortogonale, simetric faţă de bisectoarea acestui cadran, cu unul din vârfuri
pe x’x şi un vârf alăturat acestuia pe y’y: 1) sub forma redusă; 2) prin tăieturi; 3) ca determinant; 4) sub
forma normală.

9. Unui cerc cu centrul în origine şi de rază r, i se circumscrie un hexagon regulat, un pătrat şi


un triunghi echilateral, având fiecare o latură tangentă cercului în punctul său de intersecţie cu
semiaxa pozitivă Ox. Să se scrie ecuaţiile laturilor acestor poligoane.

10. a) Să se construiască dreptele (d1 )2 x + 1 = 0; (d 2 )3 y − 5 = 0; (d 3 ) 3 x − y = 0;


1
(d 4 ) y = x − 3 ; (d 5 ) x − 2 y + 1 = 0 .
2
b) Să se construiască dreapta 2 x + 3 y − 1 = 0 . După ce se pune sub forma:
x y
+ −1 = 0 .
a b
PROBLEME CARE SE REFERĂ LA O DREAPTĂ

11. Se consideră într-un reper cartezian ortogonal triunghiul ABC: A(7,4), B(5,1) şi C(1,3). Să
se verifice că distanţele vârfurilor B şi C la mediana vârfului A sunt egale. Ce teoremă din geometria
sintetică, verificăm analitic?

1
12. Se dă triunghiul A(4,0), B(-2,0), C(0,3) şi dreapta: (d ) x cos 30° + y sin 30° − = 0; Se cere
5
să se calculeze distanţele de la vârfurile acestui triunghi la dreapta dată. Să se deducă de aici,
valoarea rapoartelor în care punctele A’, B’, C’ de intersecţie între dreaptă şi laturile treiunghiului ABC,
împart aceste laturi. Să se deducă teorema lui Menelaus.

x y
13. Să se afle punctele situate pe x’x la distanţa a de dreapta + − 1 = 0 . Idem pe y’y, la
a b
distanţa b de aceasta.

14. Să se demonstreze (analitic) că suma distanţelor de la un punct M din interiorul unui


triunghi echilateral până la cele trei laturi este constantă. În cazul când punctul M este în exteriorul
triunghiului, atunci este constantă diferenţa dintre suma distanţelor până la două din laturi şi distanţa
până la cea de a treia latură.
R: Luăm ca axă x’x baza [BC] de lungime 2a şi înălţimea din A ca axă y’y, ş.a.m.d.

PROBLEME RELATIVE LA DOUĂ DREPTE

15. Să se afle distanţa între dreptele paralele ( D1 )3 x − y − 1 = 0, ( D2 )6 x − 2 y − 1 = 0 .


R: Luăm punctul A(0,-1) pe dreapta (D1) şi apoi scriem distanţa de la punctul A la dreapta (D2).
1
Găsim: .
40

16. Să se calculeze lungimile înălţimilor triunghiului ale cărui laturi au ecuaţiile:


( AB)2 x − y + 4 = 0, ( BC )3 x − 4 y + 6 = 0, (CA) x + 3 y − 5 = 0
R: hA=1, …

78
17. Să se arate că indiferent de valoarea parametrilor A, B, C dreptele: Ax − y + B = 0 şi
( A − 1) x − ( A + 1) y + C = 0 , fac între ele un unghi de 45°.

18. Să se arate că triunghiul ale cărui laturi au ecuaţiile: 2 x = 1,3 y − 3 x + 3 = 0,


3 y + x − 1 = 0 are unghiurile egale.

19. Axele fiind rectangulare, să se arate că patrulaterul format din dreptele ( D1 ) x + 3 y + 3 = 0 ,


( D2 )2 x − y + 2 = 0, ( D3 ) x + 2 y − 6 = 0, ( D4 )3 x − y + 2 = 0 , este inscriptibil.
R: Se va arăta că patrulaterul are două unghiuri opuse drepte.

20. Pentru ce valori ale parametrului K, dreptele 3 x + 2 y − 6 = 0 şi Kx − y + 2 = 0 , sunt:


a) perpendiculare între ele; b) paralele între ele; c) formează unghiul de 45°.
2 3 1
R: a) K = ; b) K = − ; c) două soluţii: 5,− .
3 2 3

21. Să se determine coordonatele proiecţiei P a punctului M(-2,3) pe dreapta 3 x − y − 3 = 0 .


⎛8 9⎞
R: ⎜ , ⎟
⎝5 5⎠

22. Fiind dată dreapta ( D)2 x − 3 y + 1 = 0 şi punctual A(3,4), să se afle coordonatele


simetricului punctului A în raport cu (D).
R: (0,-2).

23. Se consideră punctul C(a,b) în planul unui reper cartezian ortogonal. A şi B sunt proiecţiile
acestui punct pe x’x şi y’y iar D proiecţia originii pe AB. Proiecţiile punctului D pe axele x’x şi y’y fiind E
şi F se cere să se calculeze unghiul dreptelor EF şi OC.
R: Dpretele sunt perpendiculare.

24. Axele fiind rectangulare să se afle centrul cercului înscris în triunghiul format de axa y’y,
bisectoarea întâi şi dreapta (d )4 x + 3 y − 1 = 0 .

1
25. Se dau dreptele: y = x,2 y − 7 x = 0 . Prin punctul A(0,3) se duc dreptele (D1) şi (D2)
3
paralele cu dreptele date. Se cere, să se verifice analitic următoarea proprietate din geometria
sintetică: bisectoarele dreptelor date şi acelea ale dreptelor (D1) şi (D2) sunt paralele între ele (două
câte două).

26. λ fiind un parametru variabil, ce reprezintă familia de drepte având ecuaţia:


3 y − 3 x + 1 + λ ( x − y + 2) = 0 ?
R: drepte paralele cu direcţia m=1.

27. Se consideră fasciculul de drepte dat prin ecuaţia:


(1 + K ) x + (1 − K ) y − 2 + 6 K = 0 (K variabil)
Să se scrie ecuaţiile razelor fasciculului la distanţa 3 de punctul (1,1).
R: Scriind că distanţa punctului (1,1) la dreaptă este 3, se obţine K= ± 1, etc.

79
28. Se consideră dreptele: (D1)x-2=0 şi (D2)x-6=0. Se ia pe (D1) un punct variabil M. Dreapta
OM taie pe (D2) în N iar paralela din N la bisectoarea a doua taie pe Oy în P. Să se verifice că dreapta
MP trece printr-un punct fix, când M variază.
R: (3,-3).

29. Pe axele unui reper cartezian ortogonal xOy se consideră respective punctele fixe A şi B.
Se prelungesc segmentele OA şi OB cu aceeaşi lungime AM=AN= λ . Să se demonstreze că
perpendiculara ridicată pe segmentul MN, în mijlocul lui trece printr-un punct fix.

30. Se consideră o dreaptă variabilă (D), care taie axele x’x şi y’y ale unui reper cartezian
1 1
ortogonal respectiv în punctele A şi B. Să se arate că dacă + = K (const.) , dreptele (D) trec
OA OB
printr-un punct fix.

31. Fie dat un reper cartezian ortogonal xOy, un punct M şi o paralelă ( ∆ ) la y’y; se duce
dreapta OM care taie pe ( ∆ ) în A. Paralela prin M la x’x taie pe ( ∆ ) în B, iar paralela prin A la x’x taie
pe OB în M’. Să se arate că dreapta MM’ trece printr-un punct fix, când M variază.

32. Se consideră trei drepte concurente (D1), (D2) şi ( ∆ ). Se ia pe ( ∆ ) un punct mobil M şi se


coboară din M perpedicularele MP1 şi MP2 respectiv pe (D1) şi (D2). Să se arate că dreapta P1P2
rămâne paralelă cu ea insăşi, când punctul M se deplasează pe ( ∆ ).
R: se consideră dreptele (D1) şi (D2) axele x’x Şi y’y ale unui reper cartezian ortogonal, iar ( ∆ )
o dreaptă care trece prin origine, deci are ecuaţia y=mx (m=const.). Un punct M de pe ( ∆ ) va avea
coordonatele ( λ ,m λ ), etc.

PROBLEME RELATIVE LA TREI PUNCTE ŞI LA TREI DREPTE

33. Se consideră un punct variabil M ale cărui coordonate depind de un parametru λ :


⎛ 2 + λ 3 − 2λ ⎞
M⎜ , ⎟.
⎝ λ λ ⎠
a) Să se figureze punctele M pentru care λ =1,2,3,4
7
b) Se consideră punctele A(-1,-5), B(0, − ). Să se verifice că punctele A, B, M sunt coliniare –
2
pentru toate valorile lui λ .
c) Există vaori ale lui λ pentru care M coincide cu A şi B, şi care sunt aceste valori?

34. Într-un triunghi OAB o paralelă la latura OA taie laturile OB şi AB respective în M şi N.


Dreptele AM şi ON se intersectează în punctual C, iar paralela prin N la OB taie paralela din M la AB
în punctual D. Să se arate că punctele B,C,D sunt coliniare.

35. Într-un reper cartezian ortogonal se consideră punctele A(1,1), B(-1,5) şi dreapta (D)2x+y-
8=0. Se ia pe (D) un punct variabil M. Să se verifice că aria triunghiului ABM rămâne constantă când
M descrie dreapta (D).
R: 10

36. Într-un reper cartezian ortogonal să se determine pe prima bisectoare un punct M, care
împreună cu punctele A(3,1) şi B(0,5) să formeze un triunghi de arie 15.
R: (-1,-1).

80
37. Se consideră triunghiul definit de dreptele: y=5x, x+y-1=0, x=0 şi se cere să se verifice pe
cale anlitică că: a) înălţimile triunghiului sunt concurente; b) medianele sunt concurente; c)
bisectoarele sunt concurente; d) mediatoarele sunt concurente.
Să se calculeze apoi: e) coordonatele ortocentrului şi centrului de greutate; f) razele cercurilor
înscrise şi circumscrise acestui triunghi.

38. Într-un sistem de coordonate carteziene rectangulare se consideră punctele A(1,0), B(0,2),
C(4,4) şi D(2,1).
a) Fie E punctul în care dreapta BD taie axa x’x. Să se arate că punctele A, B, C, E sunt pe
acelaşi cerc şi să se afle centrul cercului; b) Fie EF perpediculara din E pe BC. Să se arate că unghiul
care-l faceEF cu EC şi unghiul pe care DE îl face cu y’y sunt complementare; c) G fiind punctul în care
BC taie axa x’x, iar M şi N respectiv mijloacele segmentelor OB şi EC să se verifice că punctele M,N,C
sunt coliniare; d) Să se verifice că dreptele NG, OC şi BE sunt concurente.

39. Un triunghi dreptunghic are vârfurile în punctele A(a,0), B(0,b) şi O(0,0). Se consideră şi
punctele A’(a,-a) şi B’(-b,b). Să se arate că dreptele AB’ şi B’A şi perpendiculara din O pe ipotenuza
AB sunt concurente.

40. Într-un reper cartezian ortogonal fie P un punct, diferit de origine, situat pe prima
bsectoare. Prin el, se duc două drepte de pante arbitrare m şi m’. Acestea taie axa x’x respectiv în A şi
A’ iar axa y’y în B şi B’. Să se arate că dreptele AB’ şi BA’ se taie pe a doua bisectoare.

41. Se consideră o dreaptă (D) şi un punct fix pe ea, pe care sa-l notăm cu O. Se iau două
perechi de puncte A,A’; B,B’ simetrice faţă de (D). Să se demonstreze că perpendicularele coborâte
din O, A’, B’, respectiv pe AB, OB, OA sunt concurente.

LOCURI GEOMETRICE

42. Să se afle locul geometric al punctelor M din planul unui triunghi ABC astfel ca:
MA + MB 2 = 2MC 2 .
2

R: Într-un reper cartezian ortogonal considerând baza AB a triunghiului pe axa x’x şi vârful C
pe axa y’y şi notând: A(-a,0), B(b,0), C(0,c) iar punctul M care descrie locul geometric cu (x,y) se
găseşte dreapta de ecuaţie:
a 2 + b 2 − 2c 2
(a − b) x + 2cy + =0
2

43. Se consideră trei puncte fixe A, B, C. Să se arate că locul geometric al punctelor M care se
bucură de proprietatea că: MA 2 + MB 2 − 2 MC 2 = K (const.) este o dreaptă perpendiculară pe
mediana din C a triunghiului ABC.

44. Se consideră punctul A(0,2) şi dreapta 2 x + y − 7 = 0 . Se ia pe dreaptă un punct mobil P şi


fie M simetricul lui P faţă de A. Care este locul lui P?
R: 2 x + y + 3 = 0

45. Se consideră punctele A(4,1), B(-1,3) şi dreapta (D) 2 x − 3 y + 17 = 0 . Se ia pe CD) un


punct mobil M şi fie A’ mijlocul medianei din A a triungiului ABM. Să se găsească locul lui A’.
R: 4 x − 6 y + 9 = 0

46. Se consideră în raport cu două axe perpendiculare o dreaptă oarecare (D) şi un punct
mobil M pe dreaptă. Paralela din M la axe taie pe Ox şi Oy respectiv în P şi Q. Să se afle locul
geometric al centrului de greutate al triunghiului MPQ.

81
2C
R: Dacă (D) are ecuaţia Ax + By + C = 0 , atunci locul este: Ax + By + =0
3

47. Într-un reper cartezian ortogonal se consideră un punct fix A(a,b). O dreaptă variabilă (D)
ce trece prin A taie axa Ox în P. Perpendiculara în A pe (D) taie pe Oy în Q. Să se afle locul geometric
al mijlocului segmentului PQ.
R: 2ax + 2by − a 2 − b 2 = 0

48. O dreaptă mobilă în planul unghiului fix xOy intersectează laturile unghiului în punctele A şi
B astfel ca OA+OB=const. Să se afle locul descris de mijlocul laturii AD.
R: x + y − a = 0

49. Într-un reper cartezian ortogonal se consideră punctul P(a,b). Prin P, se duc două drepte
variabile perpendiculare între ele. Una din acestea taie axa x’x în A, iar alta axa y’y în B. Să se afle
locul mijlocului segmentului AB.

50. Se dă, în mărime şi poziţie, baza AB a unui triunghi ABC. Vârful C al acestuia descrie o
dreaptă dată prin ecuaţia y = mx + n . Se cere locul centrului de greutate al triunghiului.

51. Se consideră în planul dreptelor (D) şi (D’), un punct fix, M0, prin care trece o dreaptă
mobilă, care intersectează dreptele date în N şi N’. Se cere locul geometric descris de punctul M,
conjugatul armonic al punctului M0, în raport cu segmentul NN’.
R: Alegem ca axe ale reperului cartezian ortogonal dreptele (D) şi (D’), şi M0(x0,y0) punctul fix.
Ecuaţia dreptelor care trec prin punctul fix este: y − y 0 = m( x − x0 ), m ∈ (−∞,+∞) şi atunci
1
N ( x0 − y 0 ,0), N ' (0, y 0 − mx0 ) , etc.
m

52. Într-un reper cartezian ortogonal se consideră pe axele Ox şi Oy punctele A(3,0) şi B(0,1).
O paralelă variabilă la AB taie axele în P şi Q. Să se afle locul geometric al intersecţiei dreptelor AQ şi
BP.
R: x − 3 y = 0

53. Într-un reper cartezian ortogonal se consideră dreapta (D) x + 2 y − 12 = 0 . O paralelă


variabilă la bisectoarea a doua, taie axele Ox şi Oy respectiv în punctele M şi N. Se construieşte
dreptunghiul MNPQ vârful P fiind pe dreapta (D). Să se afle: a) locul geometric al punctului Q; b) locul
geometric al intersecţiei dreptei MQ cu paralela prin P la x’x.
R: 2 x + y − 12 = 0; x − 4 y + 12 = 0

54. Într-un reper cartezian ortogonal se dau două puncte fixe A şi B pe Ox iar pe Oy se
consideră un punct variabil C. Din A şi B se duc perpendicularele respectiv pe AC şi BC. Să se afle
locul punctului de intersecţie al acestor perpendiculare.
R: Notând A(a,0), B(b,0) şi C(0, λ ) se obţine locul geometric: x = a + b .

55. Se consideră un triunghi ABC şi fie O mijlocul lui BC. Se duce prin O, o dreaptă variabilă,
care taie pe AB şi AC respectiv în P şi Q. Să se afle locul geometric al intersecţiei dreptelor CP şi BQ.
R: Se vor alege ca axe ale reperului cartezian ortogonal BC şi OA; se găseşte că locul
geometric este paralela prin A la BC.

56. În planul unui reper cartezian ortogonal se consideră un punct P. Prin P, se duce o secantă
variabilă care taie axa x’x în A iar axa y’y în B. Se uneşte punctul A cu mijlocul C al lui OP şi prin

82
punctul D, de unde AC întâlneşte pe y’y, se duce paralela la CP, care taie secanta PAB într-un punct
M. Să se afle locul descris de punctul M.

APLICAŢII DE SINTEZĂ

57. Se dă un dreptunghi OABC. Pe laturile OA şi OB se iau respectiv punctele M şi N, astfel ca


OM-ON=K. Perpendiculara în M pe MN taie latura AC în D, iar perpendiculara în N pe MN taie latura
BC în E. Să se arate că: a) Dreptele ND şi ME se taie pe diagonala AB; b) K variind, dreptele ND şi
ME trec prin câte un punct fix.

58. Se consideră un reper cartezian ortogonal xOy. Pe Ox, se ia un punct A, iar pe Oy, un
punct B astfel încât OA+OB=K (const.). 1) Să se afle locul centrului de greutate al triunghiului OAB.
2) Să se probeze că perpendiculara pe segmentul AB în mijlocul lui, trece printr-un punct fix. 3) Din A,
se duce o dreaptă de pantă dată m, iar din B, o dreaptă de pantă dată m’; să se afle locul punctului M
de intersecţie al acestor două drepte. 4) Pe dreapta AB, se ia simetricul punctului A în raport cu
punctul B; fie A’ acest punct. Să se afle locul geometric al punctului A’.

59. Într-un triunghi OAB dreptunghic în O, se duce bisectoarea unghiului ascuţit A, care
întâlneşte latura OB în D şi înălţijmea OH în E. Paralela prin E la AB taie pe OA în F şi pe OB în G. Să
se arate că: a) OD=GB; b) Unghiul DHF este drept; În cazul când se ridică perpendiculara în C pe
mijlocul ipotenuzei AB, bisectoarea unghiului drept O, întâlneşte această perpendiculară în punctul M;
atunci, să se mai arate că: c) proiecţiie A’ şi B’ ale punctului M pe catetele triunghiului şi punctul C
sunt coliniare; d) triunghiul OCM este isoscel.
x y
R: Notăm O(0,0), A(a,0) şi B(0,b); ( AB ) + − 1 = 0 ; bisectoarea CAD are ecuaţia:
a b
ab ⎛a b⎞ ⎛a+b ⎞
bx + (a + a 2 + b 2 ) y − ab = 0 ; OD = ; m DH ⋅ m HF = −1 ; C ⎜ , ⎟ ; A' ⎜ ,0 ⎟ ;
a + a2 + b2 ⎝ 2 2⎠ ⎝ 2 ⎠
⎛ a+b⎞ a2 + b2
B ' ⎜ 0, ⎟ ; OC = OM = , etc.
⎝ 2 ⎠ 4

60. Pe două axe rectangulare Ox şi Oy se construieşte un dreptunghi variabil OABC, având


perimetrul constatat 2a. Să se arate că perpendiculara coborâtă din vârful B pe diagonala AC, trece
printr-un punct fix; să se determine coordonatele acestui punct.
R: coordonatele punctelor A, B, C sunt: A(λ ,0), C (0, µ ), B (λ , µ ) , etc. Punctul fix I (a, a ) .

83
III. CERCUL

1. Diferite forme ale ecuaţiei unui cerc

ECUAŢIA IDEEA DEMONSTRAŢIEI ALTE REZULTATE


1) Ecuaţia cercului cu Forma explicită:
centrul în (a,b) şi raza r>0.
y = b ± r2 − (x − a)2 , x ∈[a − r, a + r]
( x − a ) 2 + ( y − b) 2 = r 2
Se mai numeşte ecuaţia y = b + r 2 − ( x − a ) 2 , ecuaţia
generală a cercului cu semicercului superior.
pătratele strânse.
y = b − r 2 − ( x − a) 2 , ecuaţia
semicercului inferior.
Traducem analitic relaţia metrică:
d (ω , M ) = r .
2) Ecuaţia generală sub Se dezvoltă ecuaţia generală a Ecuaţia de gradul II în x şi y:
forma dezvoltată: cercului cu pătratele restrânse şi Ax2 + B2y + Cy2 + Dx+ Ey + F = 0
x + y + 2αx + 2βy + γ = 0 obţinem:
2 2
reprezintă un cerc dacă şi
cu α , β , γ ∈ R . x 2 + y 2 − 2ax − 2by + a 2 + b 2 − r 2 = 0 numai dacă:
Centrul acestui cerc are Notăm : 1) B=0, 2) A=C ≠ 0 şi după ce
coordonatele (−α ,− β ) şi − a = α ,−b = β , a + b − r = γ
2 2 2 devine
Ecuaţia devine: D E F
raza este: x2 + y2 + x+ y+ =0
x + y + 2αx + 2β y + γ = 0
2 2 A A A
r = α2 + β 2 −γ în
mai trebuie ca:
ipoteza că α 2 + β 2 − γ >0. D2 E2 F
Coordonatele centrului, 3) 2
+ 2
− >0
4A 4A A
respectiv abscisa şi
ordonata sunt jumătăţile
coeficienţilor lui x şi y cu
semn schimbat.
3) Ecuaţiile unor cercuri Forma explicită:
care ocupă poziţii
y = ± r 2 − x 2 , x ∈ [ − R, R ]
particulare faţă de reperul
cartezian ortogonal. y = r 2 − x 2 , ecuaţia
3.1) Ecuaţia cercului cu semicercului superior.
centrul în originea axelor
şi raza r>0. y = − r 2 − x 2 , ecuaţia
x2 + y2 = r 2 semicercului inferior.
ω (a, b) ≡ O(0,0)
În ecuaţia cercului cu pătratele
restrânse punem a=b=0 şi obţinem:
x2 + y2 = r 2

84
3.2) Ecuaţia cercului cu De exemplu Când scriem ecuaţia unui cerc
centrul pe axa x’x: care ocupă poziţii particulare
x 2 + y 2 + 2αx + γ = 0 faţă de reperul cartezian
(în ecuaţia 2) lipseşte ortogonal este bine mai întâi să
termenul în y). studiem problema din punctul
Coordonatele centrului de vedere al geometriei
sunt: sintetice – adică să determinăm
ω (a, b) ≡ O(a,0),0 < r < a poziţia centrului şi mărimea
(−α ,0) şi raza
În ecuaţia cercului cu pătratele strânse razei – şi apoi să scriem ecuaţia
r = α − γ în ipoteza că punem b=0 şi avem:
2
carteziană a cercului cu
( x − a) + y = r <=>
2 2 2 pătratele strânse.
α 2 − γ >0
<=> x 2 + y 2 − 2ax + a 2 − r 2 = 0
Notăm: − a = α , a 2 − r 2 = γ obţinem:
x 2 + y 2 + 2αx + γ = 0
3.3) Ecuaţia cercului cu De exemplu:
centrul pe axa y’y:
x 2 + y 2 + 2βy + γ = 0
(în ecuaţia 2) lipseşte
termenul în x).
Coordonatele centrului
sunt: (0,− β ) şi raza
r = β 2 − γ în ipoteza că ω (a, b) ≡ O(0, b),0 < r < b
Ecuaţia cercului cu pătratele restrânse
β 2 − γ >0 devine:
x 2 + ( y − b) 2 = r 2 <=>
<=> x 2 + y 2 − 2by + b 2 − r 2 = 0
Şi dacă notăm − b = β ,b2 − r 2 = γ
obţinem:
x 2 + y 2 + 2βy + γ = 0
3.4) Ecuaţia cercului De exemplu:
tangent la axa x’x:
x2 + y2 + 2αx + 2βy + α 2 = 0
Coordonatele centrului
sunt (−α ,− β ) şi raza
este:
r = α 2 + β 2 −α 2 = β 2 = β ω ( a, b) ≡ ( a, r )
În ecuaţia 2) termenul Ecuaţia cercului cu pătratele restrânse
liber este pătratul jumătăţii devine:
coeficientului x. ( x − a) 2 + ( y − r ) 2 = r 2 <=>
<=> x 2 + y 2 − 2ax + 2ry + a 2 + r 2 − r 2 = 0
<=> x 2 + y 2 − 2ax − 2ry + a 2 = 0
şi dacă notăm − a = α ,−r = β şi
a 2 = α 2 obţinem:
x 2 + y 2 + 2αx + 2β y + α 2 = 0

85
3.5) Ecuaţia cercului De exemplu:
tangent la axa y’y:
x 2 + y 2 + 2αx + 2βy + β 2 = 0
Coordonatele centrului
sunt (−α ,− β ) şi raza
este:
r = α2 +β 2 −β 2 = α2 = α ω ( a , b) ≡ ( r , b )
În ecuaţia 2) termenul Ecuaţia cercului cu pătratele restrânse
liber este pătratul jumătăţii devine:
coeficientului lui y. ( x − r ) 2 + ( y − b) 2 = r 2 <=>
<=> x 2 + y 2 − 2rx − 2by + b 2 = 0
<=> x 2 + y 2 − 2rx − 2by + b 2 = 0
şi dacă notăm − r = α ,−b = β şi
b 2 = β 2 obţinem:
x 2 + y 2 + 2αx + 2β y + β 2 = 0

3.6) Ecuaţia cercului care De exemplu:


trece prin originea axelor:
x 2 + y 2 + 2αx + 2βy = 0
(în ec. 2) lipseşte
termenul liber).
Coordonatele centrului
sunt (−α ,− β ) şi raza
este: r = α + β În acest caz ω (a, b) dar r 2 = a 2 + b 2
2 2

Ecuaţia cercului cu pătratele strânse


devine:
( x − a) 2 + ( y − b) 2 = a 2 + b 2 <=>
<=> x 2 + y 2 − 2ax − 2by = 0
şi dacă notăm − a = α ,−b = β
obţinem:
x 2 + y 2 + 2αx + 2β y = 0
3.7) Ecuaţia cercului care De exemplu:
trece prin orginea axelor
şi este tangent la axa x’x:
x 2 + y 2 + 2βy = 0
(în ecuaţia 2) lipseşte
termenul în x şi termenul
liber).
Coordonatele centrului În acest caz ω (a, b) ≡ (0, r ) şi ecuaţia
sunt (0,− β ) şi raza este:
cercului cu pătratele strânse devine:
r = β2 = β x 2 + ( y − r ) 2 = r 2 <=>
<=> x 2 + y 2 − 2ry = 0
şi dacă notăm − r = β obţinem:
x 2 + y 2 + 2βy = 0

86
3.8) Ecuaţia cercului care De exemplu:
trece prin orginea axelor
şi este tangent la axa y’y:
x 2 + y 2 + 2αx = 0
(în ecuaţia 2) lipseşte
termenul în y şi termenul
liber).
Coordonatele centrului În acest caz ω (a, b) ≡ (r ,0) şi ecuaţia
sunt (−α ,0) şi raza este: cercului cu pătratele strânse devine:
( x − r ) 2 + y 2 = r 2 <=>
r = α2 = α
<=> x 2 + y 2 − 2rx = 0
şi dacă notăm − r = α obţinem:
x 2 + y 2 + 2αx = 0
3.9) Ecuaţia cercului
tangent la ambele axe.
(patru cazuri). Să
prezentăm cazul când
centrul cercului se
găseşte în cadranul I (pe
prima bisectoare);
ω ( a , b) ≡ ( r , r )
x 2 + y 2 + 2αx + 2αy + α 2 = 0
Acum avem:
Coordonatele centrului
sunt (−α ,−α ) şi raza
( x − r ) + ( y − r ) 2 = r 2 <=>
2

x 2 + y 2 − 2rx − 2ry + r 2 = 0 <=>


este: r = α = α
2

Notăm − r = α şi r 2 = α 2 , obţinem …
4) Ecuaţiile parametrice Eliminăm parametrul t între cele
ale unui cerc (prin funcţii două ecuaţii, ridicându-le la
circulare). pătrat şi adunându-le membru
a) Cu centrul în originea cu membru:
axelor x 2 + y 2 = r (cos 2 t + sin 2 t ) <=>
⎧ x = r cos t <=> x 2 + y 2 = r 2 ,
⎨ , t ∈ [0,2π ] tocmai
⎩ y = r sin t ecuaţia carteziană a cercului cu
OI = x = r cos t , MI = y = r sin t centrul în originea axelor.
unde t ∈ [0,2π ]
Eliminăm parametrul t între cele
două ecuaţii, ridicându-le la
b) Cu centrul într-un punct pătrat şi adunându-le membru
oarecare, de ex. ω (a, b) cu membru, după ce în prealabil
⎧ x = a + r cos t am trecut pe a şi b în membrul
⎨ , t ∈ [0,2π ] intâi. Avem:
⎩ y = +br sin t (x − a) 2 + ( y − b) 2 = r(cos2 t + sin2 t)
<=> ( x − a) 2 + ( y − b) 2 = r 2 ,
tocmai ecuaţia carteziană
x = ON = a + r cos t , y = OL = b + r sin t
generală a cercului cu pătratele
cu t ∈ [0,2π ] strânse.
r r r r
5. Ecuaţia vectorială a cercului cu centrul în punctul (a,b) este: r = r0 + r (cos ti + sin tj ) .
r
r = {a, b}

87
OBS. 1. Dacă ţinem seama că:
t t
2tg 1 − tg 2
sin t = 2 şi cos t = 2 , şi dacă notăm tg t = λ , λ ∈ (−∞,+∞) obţinem:
t t 2
1 + tg 2 1 + tg 2
2 2
1 − λ2 2λ
x = r⋅ ,y = r⋅ (1)
1+ λ 2
1 + λ2
1 − λ2 2λ
x =a+r⋅ ,y =b+r⋅ (2)
1+ λ 2
1 + λ2
reprezentările parametrice algebrice ale celor două cercuri.
2. După ce am învăţat şi ecuaţiile parametrice ale unui cerc este bine să reţinem – pentru
rezolvarea unor probleme – că un punct generic al cercului, de exemplu cu centrul în originea axelor
are coordonatele:
M 0 ( x0 , y 0 ) cu condiţia x02 + y 02 − r 2 = 0 sau M 0 ( x 0 , r 2 − x02 ) sau
M 0 (r cos t , r sin t ), t ∈ [0,2π ] .
Cu a treia notaţie, a punctului M 0 , de pe un cerc cu centrul în originea axelor, putem evita
calculele laborioase care intervin, mai ales, în rezolvarea unor probleme – teoreme.

2. DETERMINARERA ECUAŢIEI UNUI CERC

În geometria sintetică un cerc este bine determinat când se cunoaşte poziţia cercului şi
mărimea razei iar în geometria analitică când se cunoaşte unul din tripletele (a,b,r) sau ( α , β , r ).
Dar trei necunoscute se află cu ajutorul a trei ecuaţii, care trebuie să formeze un sistem
compatibil, fiecare ecuaţie fiind traducerea algebrică a unei condiţii geometrice impuse cercului.
Rezultă că pentru a determina ecuaţia unui cerc trebuie să cunoaştem trei condiţii – care se dau sub
diverse forme - .

PROBLEMA REZOLVAREA

Să se scrie ecuaţia unui cerc Prima soluţie: Fie ( x − a ) 2 + ( y − b) 2 − r 2 = 0 ecuaţia cercului căutat.
cu diametrul determinat de Ţinând seama de enunţ:
punctele M1(x1,y1) şi M2(x2,y2).
x1 + x 2 y + y2 1
a= ,b = 1 ,r = ( x1 − x 2 ) 2 + ( y1 − y 2 ) 2
2 2 2
şi atunci ecuaţia cercului căutat devine:
x 2 + y 2 − ( x1 + x 2 ) x − ( y1 + y 2 ) y + x1 x 2 + y1 y 2 = 0 <=>
<=> ( x − x1 )( x − x 2 ) + ( y − y1 )( y − y 2 ) = 0
care se ţine mai uşor minte.
A doua soluţie: Aflăm locul geometric al tuturor punctelor de unde
segmentul [M1M2] este văzut sub un unghi drept. Fiind un loc
geometric de categoria I, notăm cu M(x,y) punctul care descrie locul
geometric şi avem:
y − y1 y − y2
m MM1 = , m MM 2 = şi punând condiţia ca dreptele MM1 şi
x − x1 x − x2
MM2 să fie perpendiculare, găsim:
y − y1 y − y 2
⋅ + 1 = 0 <=> ( x − x1 )( x − x 2 ) + ( y − y1 )( y − y 2 ) = 0
x − x1 x − x 2

88
Să se scrie ecuaţia unui cerc Prima soluţie: Fie x 2 + y 2 + 2αx + 2 βy + γ = 0 ecuaţia cercului
care trece prin punctele necunoscut. Impunând cercului cele trei condiţii – adică de a trece
necoliniare M1(x1,y1), M2(x2,y2), prin cele trei puncte – problema se reduce la rezolvarea sistemului
şi M3(x3,y3).
de ecuaţii liniare cu trei necunoscute, α , β , γ :
⎧ x12 + y12 + 2αx1 + 2βy 2 + γ = 0
⎪ 2
⎨ x 2 + y 2 + 2αx 2 + 2β y 2 + γ = 0
2

⎪ 2
⎩ x3 + y 3 + 2αx3 + 2β y 3 + γ = 0
2

A doua soluţie: Ecuaţia cercului circumscris triunghiului M1M2M3 este:


x2 + y2 x y 1
x12 + y12 x1 y1 1
=0
x 22 + y 22 x2 y2 1
x32 + y 32 x3 y3 1
OBS. Dacă constatăm că triunghiul M1M2M3 este dreptunghic atunci
centrul cercului se află la mijlocul ipotenuzei iar raza este jumătate
din lungimea ipotenuzei sau este egală cu lungimea medianei dusă
din vârful unghiului drept pe ipotenuză.
Să se scrie ecuaţia cercului Fie x 2 + y 2 + 2αx + 2 β y + γ = 0 ecuaţia cercului necunoscut. Ţinând
care trece prin punctele
seama de enunţ, coeficianţii α , β , γ vor fi determinaţi din sistemul:
M1(x1,y1) şi M2(x2,y2) şi are
centrul pe dreapta ⎧ x12 + y12 + 2αx1 + 2βy 2 + γ = 0
(d ) Ax + By + C = 0. ⎪ 2
⎨ x 2 + y 2 + 2αx 2 + 2β y 2 + γ = 0
2

⎪− αA − β B + C = 0

ultima ecuaţie rezultând din faptul că centurl cercului (- α ,− β ) se
găseşte pe dreapta (d).
Să se scrie ecuaţia unui cerc Fie x 2 + y 2 + 2αx + 2 β y + γ = 0 ecuaţia cercului necunoscut. Ţinând
de rază r, care trece prin
seama de enunţ, coeficianţii α , β , γ vor fi determinaţi din sistemul:
punctele date M1(x1,y1) şi
M2(x2,y2). ⎧ x12 + y12 + 2αx1 + 2 βy 2 + γ = 0
⎪ 2
⎨ x 2 + y 2 + 2αx 2 + 2 β y 2 + γ = 0
2

⎪ 2
⎩α + β − γ = r
2 2

Să se scrie ecuaţia cercului Fie x 2 + y 2 + 2αx + 2 β y + γ = 0 ecuaţia cercului necunoscut. Ţinând


care trece prin punctul
seama de enunţ, coeficianţii α , β , γ vor fi determinaţi din sistemul:
M1(x1,y1) şi are centrul în
punctul A(u,v). ⎧ x12 + y12 + 2αx1 + 2β y 2 + γ = 0

⎨− α = u
⎪− β = v

89
Să se scrie ecuaţia unui cerc Fie x 2 + y 2 + 2αx + 2 β y + γ = 0 ecuaţia cercului necunoscut.
cu centrul pe dreapta
Traducând analitic enunţul problemei, coeficianţii α , β , γ vor fi
y = mx + n , cu raza r şi care
determinaţi din sistemul:
trece prin punctul M1(x1,y1).
⎧− β = −mα + n
⎪ 2
⎨α + β − γ = r
2 2

⎪ x 2 + y 2 + 2αx + 2β y + γ = 0
⎩ 1 1 1 2

Să se scrie ecuaţia cercului Prima soluţie: Fie


circumscris triunghiului format (D1 ) A1 x + B1 y + C1 = 0, (D2 ) A2 x + B2 y + C2 = 0, (D3 ) A3 x + B3 y + C3 = 0
de trei drepte, date prin ecuaţiile celor trei drepte.
ecuaţiile lor. Intersectându-le două câte două – adică rezolvând trei sisteme de
ecuaţii liniare cu două necunoscute – reducem problema la alta
cunoscută: Să se scrie ecuaţia unui cerc care trece prin trei puncte
date prin coordonatele lor, rezolvată mai sus.
A doua soluţie:
Să observăm că ecuaţia D1 ⋅ D2 + λD2 ⋅ D3 + µD1 ⋅ D3 = 0 (*) este de
gradul al doilea şi reprezintă o curbă care trece prin punctele de
intersecţie ale dreptelor D1, D2, D3, luate două câte două.
Într-adevăr coordonatele punctelor
M = ( D1 ) I ( D2 ), N = ( D1 ) I ( D3 ), P = ( D2 ) I ( D3 ), verifică ecuaţia
(*). Prin urmare curba reprezentată de ecuaţia (*) trece prin M, N, P
vârfurile triunghiului format de cele trei drepte date.
Punând condiţiile ca ecuaţia (*) să reprezinte un cerc, adică
- coeficientul lui x2 = coeficientul lui y2
- termenul în xy = 0
Vom obţine un sistem de două ecuaţii cu necunoscutele λ , µ .
Introducem apoi pe λ , µ în ecuaţia (*) şi găsim astfel ecuaţia
cercului căutat.
OBS. Din geometria sintetică ştim că dacă se impun mai puţin de trei
condiţii pentru determinarea unui cerc, atunci se găsesc o infinitate
de cercuri care le satisfac iar dacă se impun mai mult de trei condiţii
atunci, în general, nu există nici un crec care să le îndeplinească.
La fel se întâmplă şi în geometria analitică. La capitolul “probleme
rezolvate” vom exemplifica afirmaţia.

3. Poziţia unei drepte faţă de un cerc.


Intersecţia unei drepte cu un cerc.

Fie cercul (C) ( x − a ) 2 + ( y − b) 2 − r 2 = 0 şi dreapta (h) y = mx + n (dacă este sub forma


generală o explicităm).
Pentru a studia poziţia dreptei (h) faţă de cercul (C) şi totodată pentru a afla punctele de
intersecţiue ale dreptei (h) cu cercul (C) – când acestea există – rezolvăm sistemul:
⎧ y = mx + n ⎧ y = mx + n
⎨ <=> ⎨
⎩( x − a ) + ( y − b) − r = 0 ⎩(1 + m ) x − 2[a + m(b − n)]x + a + (b − n) − r = 0
2 2 2 2 2 2 2

A doua ecuaţie a sistemului se numeşte ecuaţia absciselor şi are discriminantul


δ = (1 + m 2 )r 2 − (ma − b + n) 2 .

90
CAZURI:
Cazul 1) Dacă δ >0, ecuaţia absciselor are rădăcini reale şi distincţe şi urmează că sistemul
are rădăcini reale şi distincte (x1,y1), (x2,y2); geometric înseamnă că dreapta (h) întâlneşte cercul (C)
în două puncte distincte – este secantă.
Cazul 2) Dacă δ =0, ecuaţia absciselor are rădăcina dublă reală şi de asemenea sistemul are
rădăcina dublă reală (x1,y1); geometric înseamnă că dreapta (h) întâlneşte cercul (C) în două puncte
confundate – este tangentă.
Cazul 3) Dacă δ <0, ecuaţia absciselor nu are rădăcini reale şi de asemenea sistemul nu are
rădăcini reale; geometric înseamnă că creapte (h) nu întâlneşte cercul + este exterioară.
Printr-un calcul uşor se arată că relaţiie: δ >0, δ =0, δ <0 se mai scriu echivalent:
ma − b + n ma − b + n ma − b + n
r> ,r = ,r <
1+ m 2
1+ m 2
1 + m2
unde în fiecare membru drept al lor, avem exprimată distanţa de la centrul cercului (C), ω ( a, b) , la
dreapta (h) y = mx + n .
Aşadar, dacă d( ω , h) < r , d (ω , h) = r , d (ω , h) > r , dreapta (h) este respectiv secantă, tangentă,
exterioară cercului (C).
Dacă aducem centrul cercului (C), ω ( a, b) , în originea axelor O(0,0) adică a=b=0 avem de
studiat poziţia dreptei (h) y = mx + n faţă de cercul (C) x 2 + y 2 − r 2 = 0 . Ecuaţia absciselor devine:
(1 + m 2 ) x 2 + 2mnx + n 2 − r 2 = 0 cu coeficientul δ = r 2 (1 + m 2 ) − n 2 iar relaţiile δ >0, δ =0, δ <0 se
scriu echivalent:
n n n
r> ,r = ,r < <=> d (0, h) < r , d (0, h) = r , d (0, h) > r
1+ m 2
1+ m 2
1 + m2
ceea ce înseamnă că dreapta (h) este respectiv secantă, tangentă, exterioară cercului cu centrul în
originea axelor.
OBS. Relaţia (1 + m 2 )r 2 − (ma − b + n) 2 = 0 care exprimă condiţia necesară şi suficientă ca dreapta
(h) y = mx + n să fie tangentă la cercul (C) ( x − a ) 2 + ( y − b) 2 − r 2 = 0 se mai numeşte ecuaţia
tengenţială a cercului cu centrul în punctul ω (a, b) şi raza r>0.
În particular relaţia (1 + m 2 )r 2 − n 2 = 0 se numeşte ecuaţia tangenţială a cercului cu centrul în
originea axelor.

91
4. ECUAŢIILE TANGENTELOR LA CERC

ECUAŢIA IDEEA DEMONSTRAŢIEI ALTE REZULTATE


1. Ecuaţiile : Din ecuaţia tangenţială a cercului cu Când m este un parametru
y = b + m( x − a) ± r 1 + m centrul în ω (a, b) şi raza r>0:
2 variabil, parcurgând mulţimea
(m ∈ R )
şi x = a ± r (1 + m 2 )r 2 − (ma − b + n) 2 = 0 , aflăm numerelor reale
ecuaţiile:
reprezintă toate tangente- ordonatele la origine:
le la cercul (C) cu centrul y = b + m( x − a) ± r 1 + m 2 nu
n1, 2 = b − ma ± r 1 + m 2
în ω (a, b) şi raza r>0, reprezintă toate tangentele la
pe care le introducem în ecuaţia cercul (C) deoarece ecuaţiile
paralele cu direcţia de
dreptei y = mx + n şi obţinem: tangentelor de direcţie dată
coefficient unghiular m (cu
m ∈ R ). s-au stabilit punând condiţia ca
y = b + m( x − a ) ± r 1 + m 2

În particular ecuaţiile: dreapta y = mx + n să taie


cercul în două puncte
y = mx ± r 1 + m 2 şi
confundate.
x = ±r Dar ecuaţia y = mx + n nu este
reprezintă toate tangetele
ecuaţia întregii mulţimi de
la cercul x 2 + y 2 = r 2 , drepte ale planului ci numai
paralele cu direcţia de mulţimii de drepte care nu sunt
pantă m (cu m ∈ R ). paralele cu axa y’y (este lăsată
la o parte mulţimea dreptelor
paralele cu axa y’y).
De aceea ecuaţiile
y = b + m( x − a ) ± r 1 + m 2
reprezintă numai tangentele la
cerc care nu au direcţia lui y’y şi
nicidecum toate tangentele.
2.a) Ecuaţia tangentei la Ne folosim de ecuaţia unei drepte care a) Ecuaţia normalei la cercul
cercul trece printr-un punct şi are panta dată: (C) x 2 + y 2 = r 2 în punctul
(C) ( x − a ) 2 + ( y − b) 2 = r 2 y − y 0 = m( x − x 0 ) M0(x0,y0) ∈ C este:
în punctul M0(x0,y0) ∈ C şi de proprietatea tangentei la un cerc y y x
este: de a fi perpendiculară pe raza ce y = 0 x <=> =
merge la punctul de contact. x0 y 0 x0
(x−a)(x0 −a) +(y−b)(y0 −b)−r2 =0
b) Ecuaţia tangentei la cu condiţia x0 + y 02 = r 2
2

cercul (C) x 2 + y 2 = r 2 în
punctul M0(x0,y0) ∈ C este:
xx0 + yy0 − r 2 = 0
c) Ecuaţia tangentei la Avem: b) ecuaţia normalei la cercul
cercul (C) (C) ( x − a ) 2 + ( y − b) 2 = r 2 în
x + y + 2αx + 2βy +γ = 0 în
2 2
punctul M0(x0,y0) ∈ C este:
punctul M0(x0,y0) ∈ C este: x y 1
xx0 +yy0 +α(x+x0)+β(y+y0)+γ =0
a b 1 = 0 , cu condiţia:
Cele trei ecuaţii se ţin
uşor minte prin aşa-zisul x0 y0 1
proces al dedublării. Prin ( x 0 − a ) 2 + ( y 0 − b) 2 = r 2
acest proces pătratele se
c) ecuaţia normalei la cercul

92
scriu ca produse iar (C) x 2 + y 2 + 2αx + 2 β y + γ = 0
produsele ca sume (de în punctul M0(x0,y0) ∈ C este:
ex. ( x 2 = x ⋅ x,2 x = x + x) x y 1
După aceea se înlocu- y −b x −a
mωM 0 = 0 ; mt = − 0 −α − β 1 = 0 , cu condiţia
ieşte un x cu x0 şi un y cu x0 − a y0 − b
y0. Ecuaţia tangentei este: x0 y0 1
x0 − a x + y + 2αx0 + 2β y 0 + γ = 0
2 2
(t ) y − y 0 = − ( x − x0 ) 0 0
y0 − b
cu condiţia ( x 0 − a ) 2 + ( y 0 − b) 2 = r 2
care se mai scrie echivalent:
(t )(x − a)(x0 − a) + ( y − b)( y0 − b) − r 2 = 0
3. Ecuaţiile tangentelor la Prima soluţie. Punem condiţia ca ecuaţia comună a tangentelor la cercul
cercul (C) x 2 + y 2 = r 2 (C) paralele cu direcţia de pantă m: y = mx ± r 1 + m 2 să treacă prin
duse din punctul P(x0,y0)
exterior cercului. punctul P(x0,y0). Obţinem: y 0 = mx0 ± r 1 + m 2 , ecuaţie iraţională cu
necunoscuta m.
Separăm radicalul şi ridicand apoi ambii membri la pătrat, devine:
( x02 − r 2 )m 2 − 2 x0 y 0 m + ( y 02 − r 2 ) = 0 . Soluţiile ei: m1,m2 sunt pantele
tangentelor duse din P la cerc. Ecuaţiile celor două tangente sunt:
(t1 ) y − y 0 = m1 ( x − x0 ); (t 2 ) y − y 0 = m2 ( x − x0 ) .
Dacă ecuaţia este de gradul întâi vom obţine numai una din tangentele
(t1), (t2). A doua tangentă va fi una din ecuaţiile x = ± r (enunţul problemei
de rezolvat, sugerează care).
Ecuaţiile tangentelor duse A doua soluţie. Scriem ecuaţia dreptei care trece prin punctul P(x0,y0):
la cercul (d ) y − y 0 = m( x − x0 ) . Intersectăm dreapta (d) cu cercul (C). Aceasta
( x − a ) 2 + ( y − b) 2 = r 2 revine la substituirea lui y din ecuaţia dreptei (d) în ecuaţia cercului (C).
sau la cercul Găsim ecuaţia absciselor. Calculăm discriminantul ei ∆ , şi punem
x + y + 2αx + 2βy + γ = 0 condiţia ca ∆ =0, adică dreapta (d) să întâlnească cercul (C) în două
2 2

dintr-un punct P(x0,y0) puncte confundate – să fie tangentă – obţinem astfel o ecuaţie cu
exterior fiecăruia dintre necunoscuta m, în general de gradul al doilea. Aflăm valorile lui m şi le
ele se deduc prin una din introducem pe rând în ecuaţia dreptei (d) care acum devine tangentă la
soluţiile descrise mai sus. cerc. Urmează că tangentele duse din punctul P(x0,y0) la cercul (C) au
ecuaţiile:
(t1 ) y − y 0 = m1 ( x − x0 ); (t 2 ) y − y 0 = m2 ( x − x0 )
Ca şi mai sus, dacă ecuaţia este de gradul întâi vom obţine numai una
din tangentele (t1), (t2). A doua tangentă va avea una din ecuaţiile
x = ± r (enunţul problemei de rezolvat sugerează care).
OBS. Dreapta T1T2 care uneşte punctele de contact ale celor două tangente se numeşte dreapta
contactelor corespunzătoare punctului P ∉ (C) sau polara punctului P. Punctul P se numeşte polul
dreptei T1T2.
Polarele punctului P(x0,y0) faţă de cercurile: x 2 + y 2 = r 2 ; ( x − a ) 2 + ( y − b) 2 = r 2 ;
x 2 + y 2 + 2αx + 2βy + γ = 0 au respectiv ecuaţiile:
xx0 + yy 0 − r 2 = 0 ; ( x − a)(x0 − a) + ( y − b)( y0 − b) − r 2 = 0 ; xx0 + yy 0 + α ( x + x0 ) + β ( y + y 0 ) + γ = 0 .

93
Polara punctului P(x0,y0) ∉ (C) se deosebeşte de ecuaţia tangentei dusă în punctul
M 0 ( x0 , y 0 ) ∈ (C ) numai prin aceea că: x02 + y 02 − r 2 ≠ 0 sau ( x0 − a) 2 + ( y 0 − b) 2 − r 2 ≠ 0 sau
x02 + y 02 + 2αx0 + 2β y 0 + γ ≠ 0 .
5. LOCURI GEOMETRICE

Calea de urmat pentru rezolvarea unei probleme de loc geometric a fost descrisă la capitolul
dreapta.
Ea rămâne valabilă şi la capitolul cercul. Noutatea ar fi, că de această dată când recunoaştem
locul geometric, după ecuaţie, (că) el poate fi cerc sau dreaptă.

PROBLEME REZOLVATE

1. Să se precizeze dacă ecuaţiile: a) x 2 + y 2 + 25 = 0 ; b) x 2 + y 2 − 6 x + 8 y − 11 = 0 ;


c) 9 x 2 + 9 y 2 + 12 x + 18 y − 23 = 0 ; d) x 2 + y 2 + 2 x − 6 y + 11 = 0 , reprezintă cercuri şi în caz afirmativ
să li se determine centrele şi razele.
Soluţie:
a) x + y 2 + 25 = 0 <=> x 2 + y 2 = −25 => r 2 = −25 şi atunci ecuaţia dată nu reprezintă un cerc.
2

b) Dacă r 2 este un număr pozitiv atunci ecuaţia dată reprezintă un cerc. Avem:
−6 8
a=− = 3, b = − = −4 => r 2 = 9 + 16 + 11 = 36 . Urmează că ecuaţia dată reprezintă un cerc cu
2 2
centrul în ω (3,-4) şi raza r=6.
4 23 2 2
c) Ecuaţia dată se mai scrie echivalent: x 2 + y 2 + x + 2 y − = 0 unde a = − , b = − = −1,
3 9 3 2
4 23 36 2
r 2 = +1+ = = 4 . Prin urmare ecuaţia dată reprezintă un cerc cu centrul în ( − ,−1 ) şi raza
9 9 9 3
r=4.
d) Avem: a=-1, b=3 şi r2=1+9-11=-1 şi atunci ecuaţia dată nu reprezintă un cerc.

2. Să se scrie ecuaţia cercului cu centrul în punctul (2,-3) şi tangent la axa x’x.


Soluţie:
Raza cercului fiind r=3, atunci el are ecuaţia:
( x − 2) 2 + ( y + 3) 2 = 9 <=> x 2 + y 2 − 4 x + 6 y + 4 = 0

3. Să se scrie ecuaţia cercului situat în cadranul IV cu raza r=2 şi tangent la ambele axe.
Soluţie:
Ţinând seama de enunţ, centrul cercului se găseşte pe bisectoarea a doua în porţiunea din
cadranul IV şi cum raza cercului este r=2, urmează că centrul cercului are coordonatele (2,-2). Cercul
căutat are ecuaţia: ( x − 2) 2 + ( y + 2) 2 = 4 <=> x 2 + y 2 − 4 x + 4 y + 4 = 0 .

4. Să se deseneze într-un reper cartezian ortogonal xOy, cercurile:


a) x + y 2 + 4 x = 0 ; b) x 2 + y 2 − 4 y = 0 ; c) x 2 + y 2 − x − 2 = 0 ; d) x 2 + y 2 − 6 x + 8 y = 0 .
2

Soluţie: Vom desena numai cercul dat prin ecuaţia de la punctul a). Pe
celelalte le lăsăm în seama rezolvantului (F. 475).
Avem: a=-2, b=0, r2=4=>r=2. Prin urmare desenăm un cerc cu centrul în
punctul (-2,0) şi raza r=2, etc.

94
5. Să se scrie ecuaţia cercului care are ca diametru segmentul care uneşte punctele: (2,3),
(3,-1).
Soluţie:
Folosind formula: ( x − x1 )( x − x 2 ) + ( y − y1 )( y − y 2 ) = 0 , avem:
( x − 2)( x − 3) + ( y − 3)( y + 1) = 0 <=> x 2 + y 2 − 5 x − 2 y + 3 = 0

6. Să se scrie ecuaţia cercului care trece prin originea axelor şi prin punctele A(6,0), B(0,-1).
Prima soluţie: Fie x 2 + y 2 + 2αx + 2βy = 0 , ecuaţia cercului necunoscut care trece prin origine.
Coeficienţii α , β vor fi determinaţi din sistemul:
⎧36 + 12α = 0 1
⎨ => (α , β ) = (−3, ) .
⎩1 − 2β = 0 2
Cercul căutat are ecuaţia: x 2 + y 2 − 6 x + y = 0 .
A doua soluţie: Fie ( x − a ) 2 + ( y − b) 2 = r 2 , ecuaţia cercului necunoscut. Cum triunghiul AOB
este dreptunghic în O, centrul cercului se găseşte la mijlocul segmentului [AB], deci are coordonatele
6 1 1 37
ω (a = = 3, b = − ) . Raza cercului fiind mediana ω O are ,mărimea: r 2 = Oω 2 = 9 + = . Cercul
2 2 4 4
1 37
căutat are ecuaţia: ( x − 3) 2 + ( y + ) 2 = <=> x 2 + y 2 − 6 x + y = 0
2 4

7. Să se scrie ecuaţia unui cerc cu centrul pe dreapta y = 2 x + 3 , raza r=5 şi care trece prin
punctul (-2,4).
Soluţie: Fie x 2 + y 2 + 2αx + 2βy + γ = 0 ecuaţia cercului necunoscut. Traducând în limbaj
analitic enunţul problemei, coeficienţii α , β , γ vor fi determinaţi din sistemul:
⎧− β = −2α + 3 ⎧β = 2α − 3
⎪ 2 ⎪
⎨α + β − γ = 25 <=> ⎨α 2 + β 2 − γ = 25
2

⎪4 + 16 − 4α + 8β + γ = 0 ⎪4α − 8β − γ = 20
⎩ ⎩
Rezolvând sistemul obţinem două soluţii reale: (2,1,-20) şi (-2,-7,28). Prin urmare problema are
două soluţii, adică cercurile cu ecuaţiile:
x 2 + y 2 + 4 x + 2 y − 20 = 0 şi x 2 + y 2 − 4 x − 14 y + 28 = 0 .

8. Să se scrie ecuaţia cercului circumscris triunghiului format de dreptele: (d 1 ) y = 3 x ,


(d 2 ) x + 3 y − 10 = 0, (d 3 ) x − y − 2 = 0 .
Prima soluţie: Rezolvând trei sisteme de ecuaţii de gradul I cu două necunoscute:
⎧3x − y = 0 ⎧3x − y = 0 ⎧ x + 3 y = 10
⎨ ;⎨ ;⎨
⎩ x + 3 y = 10 ⎩ x − y = 2 ⎩ x − y = 2
obţinem punctele de coordonate: (1,3); (-1,-3); (4,2). Scriind apoi ecuaţia cercului care trece
prin cele trei puncte găsim: x 2 + y 2 − 3 x + y − 10 = 0 .
A doua soluţie: Folosind ecuaţia: d 1 ⋅ d 2 + λd 2 ⋅ d 3 + µd1 ⋅ d 3 = 0 , avem:
(3 x − y )( x + 3 y − 10) + λ ( x + 3 y − 10)( x − y − 2) + µ (3x − y )( x − y + 2) = 0 <=>
(3 + λ + 3µ ) x 2 + (−3 − 3λ + µ ) y 2 + (8 + 2λ − 4µ ) xy + (−30 − 12λ − 6µ ) ⋅ x + (10 + 4λ + 2 µ ) y + 20λ = 0 .
În continuare punând condiţiile: 3 + λ + 3µ = −3 − 3λ + µ şi 8 + 2λ − 4 µ = 0 , vom determina pe λ , µ
din sistemul:

95
⎧4λ + 2µ = −6
⎨ => (λ , µ ) = (−2,1) .
⎩2λ − 4µ = −8
Introducând pe λ , µ în ecuaţia considerată mai sus, găsim ecuaţia cercului căutat:
x + y − 3x + y − 10 = 0 .
2 2

9. Ştim din geometria sintetică că prin două puncte se duc o infinitate de cercuri care au
centrele pe mediatoarea segmentului determinat de cele două puncte.
Pentru a evidenţia analitic această afirmaţie să considerăm punctul A(1,0), B(0,-2). Să se
găsească, aşadar, ecuaţia mulţimii de cercuri care trec prin punctele A şi B.
Soluţie: Fie x 2 + y 2 + 2αx + 2βy + γ = 0 , ecuaţia de determinat. Ţinând seama de enunţ, adică
ca cercul să treacă prin punctele A şi B, găsim:
⎧1 + 2α + γ = 0 1+ γ 4 + γ
⎨ => (α , β ) = (− ,− ), γ ∈ R .
⎩4 + 4 β + γ = 0 2 4
Ecuaţia mulţimii de cercuri care trec prin cele două puncte este:
(Γ)2( x 2 + y 2 ) − 2(γ + 1) x − (γ + 4) y + 2γ = 0, γ ∈ R .
Coordonatele centrelor cercurilor (Γ) sunt date prin ecuaţiile:
1+ γ 4+γ
a= ,b = ,γ ∈ R .
2 4
Eliminând pe γ între cele două ecuaţii găsim relaţia 2a − 4b + 3 = 0 , care exprimă că,
coordonatele centrelor cercurilor (Γ) se află pe dreapta de ecuaţie 2 x − 4 y + 3 = 0 , tocmai
mediatoarea segmentului ce uneşte cele două puncte.

1 1
10. Să se arate că punctele A(1,-1), B( ,0), C(1, ), D(2,0) sunt conciclice.
2 2
Prima soluţie: Patru puncte sunt conciclice numai în cazul când al patrulea punct se află pe
cercul care trece prin trei din ele. În cazul nostru constatăm că cercul (ABD) are ecuaţia
1
2( x 2 + y 2 ) − 5 x + y + 2 = 0 şi că, coordonatele punctului C(1, ) o verifică, deci cele patru puncte
2
sunt conciclice.
A doua soluţie. Punctele A, B, C, D sunt conciclice Ù patrulaterul (ABCD) este inscriptibil Ù
∧ ∧ ∧ ∧
m( A) = m(180° − C ) <=> tg A = −tg C .
1
Avem: m AB = −2, m AD = 1, mCD = − , m BC = 1 .
2
∧ m AB − m AD ∧ mCD − m BC ∧ ∧
tg A = = 3, tg C = = −3 , adică tg A = −tg C .
1 + m AB ⋅ m AD 1 + mCD ⋅ m BC

11. Să se demonstreze că segmentul de dreaptă care uneşte centrul cercului cu mijlocul unei
coarde este perpendicular pe coardă.
Soluţie: Pentru a înlătura calculele laborioase, vom considera un cerc cu centrul în originea
axelor şi raza r>0 (figura o face rezolvantul).
∧ ∧
Dacă notăm m( xOA) = t1 , m( xOB) = t 2 atunci punctele A şi B au respectiv coordonatele:
A(r cos t1 , r sin t1 ); B (r cos t 2 , r sin t 2 ) .
Ţinând seama de enunţul problemei, puncul M care se găseşte la mijocul segmentului [AB] are
coordonatele:

96
r r
x=
(cos t1 + cos t 2 ), y = (sin t1 + sin t 2 ) .
2 2
Segmentul [OM] este perpendicular pe [AB]Ù mOM ⋅ m AB + 1 = 0 .
yM sin t1 + sin t 2 r sin t 2 − r sin t1 sin t 2 − sin t1
Dar mOM = = , m AB = =
x M cos t1 + cos t 2 r cos t 2 − r cos t1 cos t 2 − cos t1
(sin 2 t 2 + cos 2 t 2 ) − (sin 2 t1 + cos 2 t1 )
şi atunci mOM ⋅ m AB + 1 = =0
cos 2 t 2 − cos 2 t1

12. Se dă cercul (C) x 2 + y 2 = 1 şi dreptele: (d1 ) y = x + 1, (d 2 ) = x − y + 2 = 0 şi


(d 3 ) x − y + 3 = 0 . Să se precizeze poziţiile acestor drepte faţă de cercul (C) şi în cazul când sunt
secante sau tangente să se afle şi coordonatele punctelor de contact.
Soluţie:
a) Eliminând pe y (prin metoda substituţiei) din sistemul:
⎧x 2 + y 2 = 1

⎩y = x +1
găsim ecuaţia absciselor x 2 + x = 0 . Cum ∆ =1>0=> dreapta (d1) este secantă cercului (C).
Rezolvând ecuaţia absciselor avem: x1=0 şi x2=-1 şi atunci y1=1, y2=0. Rezultă că dreapta (d1)
întâlneşte cercul (C) în punctele (0,1),(-1,0).
⎧⎪ x 2 + y 2 = 1
b) Din sistemul: ⎨ rezultă ecuaţia absciselor 2 x 2 + 2 2 x + 1 = 0 cu δ =0 şi atunci
⎪⎩ y = x + 2
dreapta (d2) este tangentă la cercul (C).
⎛ 2 2⎞
Rezolvând sistemul în întregime găsim că punctul de contact are coordonatele: ⎜ − , ⎟.
⎜ 2 2 ⎟⎠

⎧x 2 + y 2 = 1
c) Eliminând pe y din sistemul ⎨ găsim ecuaţia absciselor x 2 + 3 x + 4 = 0 cu
⎩y = x + 3
∆ =-7<0 de unde rezultă că dreapta (d3) este exterioară cercului (C).
OBS. Pentru prima parte a problemei se putea compara distanţele: d(0,d1), d(0,d2), d(0,d3) cu raza
cercului r=1.
1
De exemplu în cazul a): d (0, d1 ) = < 1 => (d1 ) este secantă cercului (C).
2
Am lucrat cu ecuaţia absciselor deoarece ni se cerea şi punctul de intersecţie ale dreptelor
(d1), (d2), (d3) cu cercul (C), când acesta există.

13. Pentru ce valori ale lui m dreapta x + 2y − m = 0 este tangentă cercului


(C) x + y − x − 2 y = 0 .
2 2

⎧x 2 + y 2 − x − 2 y = 0
Soluţie: Eliminând pe x din sistemul: ⎨ obţinem ecuaţia ordonatelor:
⎩ x = m − 2 y
5 y 2 − 4my + m 2 − m = 0 cu δ = −m 2 + 5m .
Dreapta este tangentă cercului Ù δ =0Ù − m 2 + 5m = 0 Ù m1 = 0, m2 = 5 .

97
14. Să se afle condiţia ce trebuie să satisfacă coeficienţii ecuaţiilor: ( D ) y = x + n şi
(C ) x + y 2 − 2mx − 4 = 0 pentru ca dreapta (D) să fie tangentă cercului (C). Să se recunoască apoi
2

că dreapta (d ) y = x + 6 este tangentă în acelaşi timp cercurilor (C1 ) x 2 + y 2 + 4 x − 4 = 0 şi


(C 2 ) x 2 + y 2 − 28 x − 4 = 0 .
Soluţie.
Eliminând pe y din sistemul format de ecuaţiile (D) şi (C) obţinem ecuaţia absciselor punctelor
de intersecţie: 2 x 2 − 2(m − n) x + n 2 − 4 = 0 . Pentru ca dreapta (D) să fie tangentă cercului (C) trebuie
ca δ = (m − n) 2 − 2(n 2 − 4) = 0 ; în acest mod am găsit condiţia cerută.
În condiţia găsită înlocuind pe n cu 6 obţinem: m1=14 şi m2=-2. Deci când n=6 şi m=14 dreapta
(d) este tangentă cercului (C2) iar când n=6 şi m=-2 dreapta (d) este tangentă cercului (C1).

15. Să se scrie ecuaţiile tangentelor la cercul (C) x 2 + y 2 = 9 , paralele cu:


a) bisectoarele axelor.
b) laturile unui triunghi echilateral cu o latură pe Ox.
Soluţie:
a) Tangentele căutate au pantele: m1=1 şi m2=-1. Aplicând formula: y = mx ± r 1 + m 2 găsim:
y = x ± 3 2 şi y = − x ± 3 2 .
b) Tangentele căutate au pantele: m1=0 şi m2=tg60°= 3 şi m3=tg120°=-tg60°=- 3
(rezolvitorul va desena un triunghi echilateral cu o latură pe axa Ox pentru a urmări cu uşurinţă
determinarea pantelor celor 3 laturi).
Aplicând din nou formula considerată la a) găsim respectiv ecuaţiile:
y = ±3; y = 3 x ± 6; y = − 3 x ± 6 .

16. Să se scrie ecuaţiile tangentelor la cercul (C ) x 2 + y 2 − 6 x + 4 y − 12 = 0 , paralele cu


laturile unui triunghi echilateral care are o latură pe axa Oy.
Soluţie: Elementele cercului sunt: ω (3,−2) şi raza r=5.
Pentru două perechi de tangente avem pantele
1 1
m1 = tg 30° = , m2 = tg150° = −tg 30° = − (rezolvantul va desena un triunghi echilateral cu un
3 3
vârf în originea axelor şi o latură pe axa Oy).
Folosind formula: y − b = m( x − a ) ± r 1 + m 2 , ecuaţiile primelor două perechi de tangente
1 10
sunt: y+2= <=> x − 3 y + (7 − 2 3 ) = 0 şi x − 3 y − (13 + 2 3 ) = 0 .
( x − 3) ±
3 3
1 10
y+2=− ( x − 3) ± <=> x + 3 y − (13 − 2 3 ) = 0 şi x + 3 y + (7 + 2 3 ) = 0 .
3 3
A treia pereche de tangente fiind paralelă cu axa y’y va avea ecuaţiile de forma: x = a ± r .
Cum a=3 şi r=5 rezultă că cele două tangente căutate au ecuaţiile: x=8 şi x=-2.

17. Să se afle locul geometric al tuturor punctelor din plan de unde putem duce tangente
perpendiculare la un cerc dat.
Soluţie: Pentru a evita calculele laborioase considerăm cercul cu centrul în originea axelor.
Prima tangentă are ecuaţia (t ) y = mx + r 1 + m 2 ; a doua tangentă fiind perpendiculară pe prima are
1 1 1
panta − şi deci ecuaţia (t ' ) y = − x + r 1 + 2 <=> (t ' )my = − x + r 1 + m 2 .
m m m
98
Eliminăm parametrul m între cele două ecuaţii (t) şi (t’) şi găsim ecuaţia carteziană a locului
geometric:
Avem: y − mx = r 1 + m 2 şi my + x = r 1 + m 2 .
Ridicând la pătrat cele două ecuaţii şi adunându-le membru cu membru găsim:
(1 + m 2 )( x 2 + y 2 ) = 2r 2 (1 + m 2 )
După ce împărţim prin 1 + m 2 ≠ 0(∀m ∈ R ) găsim ecuaţia carteziană a locului geometric:
x 2 + y 2 = 2r 2 care este un cerc concentric cu cel dat având raza r 2 . Se numeşte cercul lui
Gaspard Monge.

18. Să se scrie ecuaţiile tangentelor la cercul (C ) x 2 + y 2 = 9 în vârfurile unui triunghi


echilateral înscris, cu o latură paralelă la axa x’x.
Soluţie: Problema admite două soluţii după cum paralela se duce deasupra sau sub axa x’x
(pentru un contact intuitiv cu problema este bine ca rezolvitorul să deseneze figura).
3
Dacă paralela se duce prin punctul (0, ) , vârfurile triunghiului echilateral cerut sunt:
2
3 3 3 3 3 3
A(0,−3), B (− , ), C ( , ) , iar tangentele în punctele A, B, C au respectiv ecuaţiile:
2 2 2 2
y = −3; 3 x − y + 6 = 0; 3 x + y − 6 = 0
3
Dacă paralela se duce prin punctul (0,− ) , atunci se obţine un triunghi echilateral cu vârfurile:
2
3 3 3 3 3 3
A' (0,3), B ' (− ,− ), C ' ( ,− ) iar tangentele în punctele A’, B’, C’ au respectiv ecuaţiile:
2 2 2 2
y = 3; 3 x + y + 6 = 0; 3 x − y − 6 = 0 .

19. Să se scrie ecuaţiile tangentelor la cercul (C ) x 2 + y 2 − 6 x − 4 y + 8 = 0 în punctele în care


bisectoarea întâi taie cercul.
⎧x 2 + y 2 − 6x − 4 y + 8 = 0
Soluţie. Rezolvând sistemul: ⎨ rezultă că bisectoarea întâi taie cercul
⎩y = x
în punctele: (1,1); (4,4). Tangentele în aceste puncte au respectiv ecuaţiile:
1 ⋅ x + 1 ⋅ y − 3( x + 1) − 2( y + 1) + 8 = 0 <=> 2 x + y − 3 = 0
4 ⋅ x + 4 ⋅ y − 3( x + 4) − 2( y + 4) + 8 = 0 <=> x + 2 y − 12 = 0

20. Să se scrie ecuaţia tangentei, în originea axelor, la cercul (C ) x 2 + y 2 + 2αx + 2 β y = 0 .


Soluţie:
Dedublăm ecuaţia cercului: x ⋅ x + y ⋅ y + α ( x + x) + β ( y + y ) = 0 şi apoi înlocuim un x cu 0 şi
un y cu 0; obţinem: αx + β y = 0 sau ca să tragem o concluzie: 2αx + 2 β y = 0 . Deci ecuaţia tangentei
în originea axelor la un cerc care trece prin acest punct se obţine egalând cu zero grupul termenilor de
gradul întâi din ecuaţia cercului.

21. Să se scrie ecuaţiile tangentelor la cercul x 2 + y 2 − 6 x − 2 y + 8 = 0 , duse din origine.


Soluţie:
Elementele cercului sunt: ω (3,1), r = 2 . Punând condiţia ca dreptele:
y − 1 = m( x − 3) ± 2(1 + m 2 ) să treacă prin origine, obţinem ecuaţia:

99
1
− 1 = −3m ± 2(1 + m 2 ) <=> 7m 2 − 6m − 1 = 0, m1 = 1, m2 = − .
7
1
Cele două tangente au ecuaţiile: y = x <=> x − y = 0, y = − x <=> x + 7 y = 0 .
7

22. Se dă cercul (C ) x 2 + y 2 = 1 . Să se scrie ecuaţiile tangentelor la acest cerc duse din


punctul (1,3).
Prima soluţie: Punând condiţia ca dreptele y = mx ± 1 + m 2 să treacă prin punctul (1,3),
4
obţinem ecuaţia: 3 = m ± 1 + m 2 <=> 6m = 8 <=> m = . Ecuaţia primei tangente este:
3
4
y −3= ( x − 1) <=> 4 x − 3 y + 5 = 0.
3
A doua tangentă este paralelă cu axa y’y şi are ecuaţia x = 1 .
A doua soluţie. Pentru a scrie ecuaţiile tangentelor duse la cercul (C) din punctul (1,3), exterior
cercului, vom obţine mai întâi coordonatele punctelor de contact intersectând cercul (C) cu polara
punctului (1,3) în raport cu cercul. Problema se reduce la scrierea ecuaţiilor a două drepte care trec
prin punctul (1,3) şi prin fiecare din cele două puncte de intersecţie.
În cazul problemei noastre polara punctului (1,3) este: x+3y-1=0. Intersectând-o cu cercul (C),
4 3
găsim punctele T1 (1,0), T2 (− , ) . Tangentele căutate au ecuaţiile: ( PT1 ) x = 1, ( PT2 )4 x − 3 y + 5 = 0 .
5 5

23. a) Să se scrie ecuaţia polarei punctului P(2,1) în raport cu cercul


(C ) x + y 2 − 2 x + 4 y − 1 = 0
2

b) Să se scrie polul dreptei ( D ) x − 2 y − 2 = 0 în raport cu cercul (C ) x 2 + y 2 − 2 x + 2 y − 2 = 0


Soluţie:
a) Dedublând ecuaţia cercului (C) şi înlocuind un x cu 2 şi un y cu 1, avem:
2 x + y − ( x + 2) + 2( y + 1) − 1 = 0 <=> x + 3 y − 1 = 0 .
b) Fie P(x0,y0), punctul a cărui polară în raport cu cercul (C) este dreapta (D). Polara punctului
P are ecuaţia: x0 x + y 0 y − ( x0 + x ) + ( y 0 + y ) − 2 = 0 <=> ( x 0 − 1) x + ( y 0 + 1) y − x0 + y 0 − 2 = 0 . Pentru
x0 − 1 y 0 + 1 − x0 + y 0 − 2
ca această ecuaţie să reprezinte dreapta (D) trebuie ca: = = => x0 = −3 şi
1 −2 −2
y 0 = 7 . Prin urmare polul dreptei (D) este P(-3,7).

24. Să se afle punctele de intersecţie ale cercurilor: (C1 ) x 2 + y 2 − 8 x − 10 = 0 şi


(C 2 ) x + y − 4 x − 4 y − 2 = 0 .
2 2

Soluţie. Punctele de intersecţie ale celor două cercuri sunt soluţiile sistemului:
⎧⎪ x 2 + y 2 − 8 x − 10 = 0 ⎧ x 2 + y 2 − 8 x − 10 = 0 ⎧ x 2 + y 2 − 8 x − 10 = 0
⎨ 2 <=> ⎨ <=> ⎨ =>
⎪⎩ x + y 2 − 4 x − 4 y − 2 = 0 ⎩− 4 x + 4 y − 8 = 0 ⎩x − y + 2 = 0
=> ( x1 , y1 ) = (3,5); ( x 2 , y 2 ) = ( −1,1).

LOCURI GEOMETRICE.

25. Să se afle locul geometric al punctelor care se bucură se proprietatea că raportul


distanţelor la două puncte fixe este constant.
Soluţie: Fie A, B punctele fixe şi M un punct al locului.

100
Fixăm reperul cartezian ortogonal xOy astfel încât O să fie mijlocul segmentului [AB], axa x’x
dreapta AB iar axa y’y perpendiculară în O pe AB. Punctele A, B fiind date presupunem cunoscute
coordonatele lor şi anume A(a,0), B(-a,0). Fiind un loc geometric de categoria I, notăm cu (x,y)
coordonatele punctului M.
Traducând analitic relaţia geometrică din enunţ: MA = K ⋅ MB( K > 0, K ≠ 1) obţinem:
( x − a) 2 + y 2 = K ⋅ ( x + a) 2 + y 2 <=> (1 − K 2 ) x 2 + (1 − K 2 ) y 2 − 2a(1 + K 2 ) x + a 2 (1 − K 2 ) = 0 şi
după ce împărţim prin 1 − K 2 ≠ 0 , găsim ecuaţia carteziană a locului geometric:
1+ K 2
x 2 + y 2 − 2a x + a 2 = 0 (*)
1− K 2

a(1 + K 2 ) 2aK
care este un cerc cu centrul în punctul ( ,0 ) situat pe dreapta AB şi cu raza r =
1− K 2
1− K 2
Reciproc. Orice punct M(x,y) care verifică ecuaţia (*) se bucură de proprietatea MA=KMB.
Într-adevăr, ecuaţia (*) se mai scrie echivalent:
x + y − 2ax + a 2 = K 2 ( x 2 + y 2 + 2ax + a 2 ) <=> ( x − a) 2 + y 2 = K 2 [( x + a ) 2 + y 2 ] , adică
2 2

MA 2 = K 2 ⋅ MB 2 <=> MA = K ⋅ MB (deoarece lungimile MA şi MB sunt exprimate prin numere


pozitive). Prin urmare toate punctele cercului se bucură de proprietatea din enunţul problemei.
Comentariu. Dacă K=1, ecuaţia locului devine: -4ax=0Ùx=0, adică axa y’y. În acest caz locul
geometric este mediatoarea segmentului [AB].

26. Să se găsească locul geometric al vârfului C, al unui triunghi ABC, care are baza [AB] dată
şi mediana [AD] a vârfului A de lungime constantă.
Soluţie.
Fixăm reperul cartezian ortogonal xOy astfel încât O să fie mijlocul bazei [AB], axa x’x să
treacă prin [AB] iar axa y’y perpendiculară pe [AB] în O. Baza [AB] fiind dată, presupumen cunoscute
coordonatele punctelor A şi B: A(a,0), B(-a,0). Notăm cu (x,y) coordonatele punctului C care descrie
locul geometric. Dacă mai notăm cu D piciorul medianei, atunci relaţia geometrică care caracterizează
x−a y
locul geometric este AD=K (K>0). Punctul D are coordonatele ( , ) şi atunci relaţia geometrică
2 2
AD=KÙAD2=K2, tradusă analitic, devine:
2 2
⎛x−a ⎞ ⎛ y⎞
⎜ − a ⎟ + ⎜ ⎟ = K 2 <=> ( x − 3a ) 2 + y 2 = 4 K 2 de unde tragem concluzia că punctul C descrie
⎝ 2 ⎠ ⎝2⎠
un cerc cu centrul în punctul (3a,0) şi raza r=2K. Ca şi mai sus, se arată uşor că pentru orice punct
C(x,y) care verifică ecuaţia locului geometric, obţinem AD=K.

27. Să se afle locul geometric al punctelor de unde să vedem un segment dat sub un unghi de
45°.
Soluţie. Prin consideraţiile geometriei sintetice locul geometric este format din două arce
capabile de câte un unghi de 45°, simetrice faţă de segmentul [AB].
Analitic. Fixăm reperul cartezian xOy astfel încât originea O să fie mijlocul segmentului [AB],
axa x’x să treacă prin [AB] iar axa y’y perpendiculară în O pe [AB]. Segmentul [AB] fiind dat,
presupunem cunoscute coordonatele punctelor A şi B: A(-a,0), B(a,0). Notăm cu (x,y) coordonatele
punctului M care descrie locul geometric. Traducând analitic relaţia geometrică:
∧ m MA − m MB ∧
tg AMB = Ù (deoarece tg AMB =1) 1 + m MA ⋅ m MB = m MA − m MB <=>
1 + m MA ⋅ m MB

101
y y y y
<=> 1 + ⋅ = − <=> x 2 + y 2 + 2ay − a 2 − 0 care este un cerc cu centrul în punctul
x+a x−a x+a x−a
(-a,0) şi raza r = a 2 (a > 0) . Din acest cerc reţinem numai arcul care se află sub axa x’x şi trece prin
punctele A, B.

28. Printr-un punct exterior unui cerc se duce o secantă variabilă. Să se afle locul geometric al
mijloacelor coardelor când secanta se roteşte în jurul punctului dat.
Soluţie.
Într-un reper cartezian ortogonal xOy fie (C ) x 2 + y 2 = r 2 ecuaţia cercului dat şi A(a,0) punctul
exterior cercului, dat. Secanta variabilă care trece prin punctul A are ecuaţia y = λ ( x − a ) .
Punctele P1, P2 de intersecţie ale cercului (C) cu dreapta variabilă se află rezolvând sistemul:
⎧x 2 + y 2 = r 2
⎨ .
⎩ y = λ ( x − a )
Substituind pe y în prima ecuaţie găsim ecuaţia absciselor:
(1 + λ2 ) x 2 − a 2 λ2 x + a 2 λ2 − r 2 = 0 cu rădăcinile x1, x2 care sunt abscisele punctelor P1,
P2; dacă notăm cu M(x,y) mijlocul coardei [P1P2] atunci:
1 aλ2 ⎛ aλ 2 ⎞ aλ
x= ( x1 + x 2 ) = şi y = λ ⎜⎜ − a ⎟⎟ = −
2 1+ λ 2
⎝1+ λ
2
⎠ 1 + λ2
care sunt ecuaţiile parametrice ale locului geometric.
Eliminăm parametrul λ între cele două ecuaţii împărţindu-le membru cu membru obţinem:
x
= −λ şi dacă înlocuim pe −λ în a doua ecuaţie parametrică, găsim:
y
x
a
y
y= 2
<=> x 2 + y 2 − ax = 0 , adică un cerc care trece prin originea axelor, având centrul pe axa
x
1+ 2
y
⎛a ⎞ a
x’x în punctul ⎜ ,0 ⎟ şi raza r = .
⎝2 ⎠ 2
Din acest cerc, reţinem numai arcul, care se află în interiorul cercului (C).

29. Într-un reper cartezian xOy se consideră un punct A pe Ox şi un punct B pe Oy. Se duce
prin O, o dreaptă variabilă (D) şi se coboară perpendicularele AP şi BQ din A şi B pe (D). Să se afle
locul geometric al mijlocului segmentului PQ.
Soluţie.
Punctele A şi B fiind date, presupunem cunoscute coordonatele lor: A(a,0), B(0,b). Dreapta
variabilă care trece prin originea axelor are ecuaţia: ( D) y = λx, λ ∈ R * . Să calculăm coordonatele
1 1
punctelor P şi Q. Avem: m D = λ , m AP = − , m BQ = − .
λ λ
⎧ y = λx
⎪ ⎛ a aλ ⎞
{P} = ( D) I ( AP) <=> ⎨ 1 <=> ( x, y ) = ⎜ , 2 ⎟
⎪⎩ y = − λ ( x − a) ⎝1+ λ 1+ λ ⎠
2

102
⎧ y = λx
⎪ ⎛ bλ bλ2 ⎞
{Q} = ( D) I ( BQ) <=> ⎨ 1 <=> Q ( x , y ) = ⎜ ,
⎜ 1 + λ2 1 + λ2 ⎟⎟
⎪⎩ y − b = − λ x ⎝ ⎠
Punctul M, mijlocul segmentului [PQ], care descrie locul geometric are coordonatele:
a + bλ (a + bλ )λ
x= ,y = ,λ ∈ R *
2(1 + λ )
2
2(1 + λ2 )
care sunt tocmai ecuaţiile parametrice ale locului geometric. Eliminând parametrul λ între cele două
ecuaţii (prin împărţire) găsim ecuaţia carteziană a locului geometric:
a b
x2 + y2 − x− y =0
2 2
⎛a b⎞ a2 + b2
care este un cerc care trece prin originea axelor şi are centrul în punctul ⎜ , ⎟ şi raza r =
⎝ 4 4⎠ 4

30. Se dau două puncte fixe O şi A. Prin A se duce o dreaptă variabilă (D). Simetricul lui O faţă
de dreapta (D) este punctul P. Să se afle: a) locul proiecţiei lui O pe dreapta variabilă (D); b) locul
intersecţiei dreptei (AP) cu paralela prin O la dreapta (D).
Soluţie.
Fixăm reperul cartezian ortogonal xOy astfel încât axa x’x să treacă prin dreapta OA iar axa y’y
să fie perpendiculară în O pe A. Punctele date O şi A au coordonatele: O(0,0) şi A(a,0). Dreapta
variabilă (D) care trece prin punctul A are ecuaţia y = λ ( x − a ), λ ∈ R * . Perpendiculara (d) din O pe
1
(D) are ecuaţia y = − x . Pentru a găsi locul geometric al intersecţiei dreptelor (D) şi (d) – sau ceea
λ
ce este tot una locul proiecţiei lui O pe dreapta variabilă (D) – va trebui să eliminăm parametrul λ
între ecuaţiile lor. Înmulţindu-le membru cu membru avem: y 2 = − x( x − a ) <=> x 2 + y 2 − ax = 0 ,
adică un cerc cu diametru [OA].
b) Rezolvând sistemul format din ecuaţiile dreptelor (D) şi (d) găsim coordonatele punctului B
⎛ 2 aλ 2 2 aλ ⎞
proiecţia lui O pe dreapta variabilă (D): ⎜⎜ ,− ⎟⎟ .
⎝1+ λ 1 + λ2
2

Dreptele (AP) şi paralela (D’) prin O la dreapta (D) au respectiv ecuaţiile:

( AP ) y = ( x − a ); ( D' ) y = λx .
1 + λ2
Eliminând parametrul λ între cele două ecuaţii (prin substituţie) găsim: y = 0 şi
x + y − 2ax = 0 , adică un loc singular şi locul geometric propriu-zis, un cerc cu centrul în punctul A
2 2

şi raza OA.

31. Se consideră un triunghi dreptunghic isoscel ABC. O perpendiculară variabilă pe ipotenuza


BC taie catetele AB şi AC respectiv în punctele D şi E. Să se afle locul geometric al intersecţiei
dreptelor (BE) şi (CD).
Soluţie.
Considerăm originea axelor de coordonate în punctul A şi dreptele (AB) şi (AC) ca axa x’x, y’y,
catetele [AB] şi [AC] aflându-se în regiunea pozitivă a axelor. Triunghiul isoscel ABC fiind dat,
presupunem cunoscute coordonatele vârfurilor: A(0,0), B(b,0), C(0,b).
Deoarece m BC = −1 , rezultă că perpendiculara variabilă pe ipotenuza [BC] are ecuaţia
y = x + λ, λ ∈ R * .
Coordonatele punctelor D şi E sunt soluţiile sistemelor:

103
⎧y = x + λ ⎧y = x + λ
⎨ şi ⎨ adică D(−λ ,0) şi E (0, λ ) .
⎩y = 0 ⎩x = 0
λ b
Dreptele variabile (BE) şi (CD) au ecuaţiile: ( BE ) y = − ( x − b); (CD) y − b = x . Eliminând
b λ
parametrul λ între cele două ecuaţii (prin înmulţire) găsim:
y ( y − b) = − x( x − b) <=> x 2 + y 2 − bx − by = 0 , adică punctul de intersecţie al celor două
drepte variabile descrie cercul circumscris triunghiului isoscel ABC.

32. Se consideră un triunghi dreptunghic ABC. Ipotenuza BC fiind fixă, iar vârful A al unghiului
drept se mişcă pe cercul descris pe [BC] ca diametru. Se prelungeşte cateta [CA] dincolo de A cu o
lungime AD=CA. O fiind mijlocul ipotenuzei, se cere locul geometric al punctului de intersecţie al
dreptelor (AB) şi (DO).
Soluţie.
Se aleg ca axe x’x şi y’y ale unui reper cartezian ortogonal respectiv dreapta (BC) şi
perpendiculara în O pe mijlocul segmentului BC. Dacă notăm BC=2a, punctele B şi C au respectiv
coordonatele B(-a,0) şi C(a,0), iar cercul descris pe [BC] ca diametru are ecuaţia: x 2 + y 2 = a 2 .
Fie (α , β ) coordonatele punctului variabil A. Punctul A fiind mijlocul segmentului CD, rezultă
că D are coordonatele (2α − a,2 β ) . Dreptele (AB) şi (CD) au respectiv ecuaţiile:
β 2β a
( AB ) y = ( x + a ); (CD ) y = x, α ≠ − a , α ≠
α +a 2α − a 2
Punctul A fiind pe cercul descris pe BC ca diametru, rezultă că: α 2 + β 2 = a 2 (relaţia de
legătură între parametri variabili α şi β ).
Locul geometric al punctului M, intersecţia dreptelor (AB) şi (OD) se obţine eliminând parametri
α şi β între ecuaţiile (AB), (OD) şi relaţia de legătură între parametri α şi β .
3x + a 3y
Din ecuaţiile (AB) şi (OD) se deduce: α = ,β = care introduşi în relaţia
2 2
α 2 + β 2 = a 2 se obţine ecuaţia carteziană a locului geometric:
2 2
⎛ 3x + a ⎞ ⎛ 3 y ⎞ 2 a2
⎜ +
⎟ ⎜ ⎟ = a 2
<=> x 2
+ y 2
+ ax − = 0 , care este un cerc cu centrul în
⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠ 3 3
⎛ a ⎞ 2a
punctul ⎜ − ,0 ⎟ şi raza r = .
⎝ 3 ⎠ 3
VOLUMUL TORULUI. Se numeşte tor corpul obţinut prin rotaţia unui cerc în jurul unei axe
situate în planul său şi care n-o taie.

33. Să se calcueze volumul torului obţinut prin rotaţia cercului cu centrul în punctul (O,R) şi
raza r(r<R) în jurul axei x’x din reperul cartezian xOy.
Soluţie (F. 476).
Cercul cu centrul în punctul (O,R) şi raza r are ecuaţia:
x 2 + ( y − R ) 2 = r 2 <=> y = R ± r 2 − x 2
Semicercul superior ABA’ are ecuaţia: y1 = R + r 2 − x 2 iar
semicercul inferior AB’A’: y 2 = R − r 2 − x 2 , x ∈ [− r , r ] .
Volumul torului V se obţine scăzând din volumul V1, obţinut
prin rotaţia domeniului plan DABA’D’ în jurul axei x’x, volumul V2,
obţinut prin rotaţia domeniului plan DAB’A’D’ în jurul aceleiaşi axe,
adică:
104
r r r
V = V1 − V2 = π ∫ ( y − y )dx = 2π ∫ ( y1 + y 2 )( y1 − y 2 )dx = 2π ∫ 4 R r 2 − x 2 dx =
2
1
2
2
−r 0 0
r r
= 8πR ∫ r 2 − x 2 dx = 2π 2 r 2 R (integrala ∫ r 2 − x 2 dx se calculează prin schimbarea de
0 0
variabilă x = r sin t ).

34. Torul (sau inelul cilindric cu secţiunea un cerc) este foarte des folosit în tehnică, ca piesă
componentă a diferitelor maşini (garniture, manşoane, etc).
Să se afle greutatea unui tor ale cărui dimensiuni sunt r=2cm, R=12cm, ştiind că este
confecţionat din oţel ( ρ = 7,8kg / m 3 ).
Soluţie:
Ştim că G = V ⋅ ρ şi ţinând seama de formula V = 2π 2 r 2 R avem:
G = 2 ρπ 2 r 2 R = 2 ⋅ 7,8 ⋅ (3,14) 2 ⋅ 0,2 ⋅ 1,2 ≈ 7,4kg .

PROBLEME PROPUSE.

Ecuaţia cercului. Cercuri situate în poziţii particulare faţă de un reper cartezian ortogonal.
Determinarea unui cerc.

1. Să se scrie ecuaţia unui cerc de rază 1 şi cu centrul în punctul (3,-2)


a) Să se verifice apoi că punctul A(3,-1) este pe cerc.
b) Să se găsească pe acelaşi cerc coordonatele punctelor de abscisă 1.

2. Să se afle centrele şi razele cercurilor: a) ( x − 3) 2 + ( y + 4) 2 = 9 ;


b) x 2 + y 2 + 3 x − 2 y − 7 = 0 ; c) x 2 + y 2 − 4 x + 6 y = 0 ; d) x 2 + y 2 − 2 x = 0

3. Să se scrie ecuaţia cercului: a) cu centrul (2,4) şi care este tangent axei x’x; b) cu centrul
(-1,-6) şi care este tangent axei y’y; c) cu centrul în (3,-2) şi care trece prin originea axelor; d) care
trece prin punctul (3,4) şi este tangent în origine la axa x’x.

4. Să se afle ecuaţia unui cerc: a) care are ca diametru segmentul ce uneşte punctele (1,2),
(5,5); b) care trece prin punctele (0,0), (2,2), (-2,2); c) care trece prin punctele (3,5), (2,3) şi are centrul
pe dreapta y=x-6; d) care trece prin punctele (-1,-1), (3,1) şi are raza r= 10 ; e) circumscris
triunghiului format de dreptele: 4x-3y+2=0, 2x+y-14=0, 3x-y-1=0; f) cu centrul în punctul (3,-2) şi
trecând prin punctul (5,1); g) tangent axei x’x în punctul (2,0) şi care trece prin punctul (3,1); h) tangent
axei y’y în punctul (0,-3) şi care trece prin punctul (-2,-1).
b) x 2 + y 2 − 4 x = 0; c) x 2 + y 2 − 15 x − 3 y + 26 = 0; d )( x − 2) 2 + ( y − 2) 2 = 10;
R:
e) x 2 + y 2 − x − 11y + 18 = 0; f ) x 2 + y 2 − 6 x + 4 y = 0; g ) x 2 + y 2 − 4 x − 2 y + 4 = 0

5. Într-un reper cartezian ortogonal se dau punctele A(4,0) şi B(0,3). Să se scrie: a) ecuaţia
dreptei AB şi a bisectoarelor unghiurilor OAB şi OBA; b) ecuaţia cercului înscris în triunghiul OAB şi
ecuaţia cercului care trece prin mijloacele laturilor triunghiului OAB.
∧ ∧
R: a) (AB) 3x+4y-12=0; (bisectoarea OAB ) x+3y-4=0; (bisectoarea OBA ) 2x+y-3=0;

105
3
b) x 2 + y 2 − 2 x − 2 y + 1 = 0, x 2 + y 2 − 2 x − y = 0.
2
6. Să se afle: a) ecuaţia generală a cercurilor care trec prinorigine şi prin punctul (1,3);
b) ecuaţia generală a cercurilor care trec prin punctul (2,4) şi are centrul pe dreapta x+2y+5=0.
R: a) x 2 + y 2 − 2(5 − 3λ ) x − 2λy = 0; b) x 2 + y 2 − 2(5 − 2λ ) x − 2λy = 0;

7. Să se arate că punctele A(-2,0), B(-3,0), C(0,1), D(0,6) sunt conciclice.


R: Ecuaţia cercului (ABC) x 2 + y 2 + 5 x − 7 y + 6 = 0 este verificată de D(0,6).

8. Se dau punctele A(1,0), B(3,2), C(-1,4), D(3,2). Să se arate că patrulaterul (ABCD) este
inscriptibil.

Intersecţia dreptei cu un cerc.


9. Se consideră cercul (C) x 2 + y 2 − 4 x + 2 y = 0 .
a) Să se verifice că dreapta 2x-y-1=0 este tangentă cercului şi să se afle coordonatele
punctului de contact A; b) Se duce prin A o paralelă la bisectoarea I. Să se afle punctul B unde
această dreaptă taie cercul.
R: A(4,-2), B(3,-3).

10. Să se scrie ecuaţia cercului cu centrul în punctul (-3,4) şi tangent la dreapta 2x-y-5+0.
R: ( x + 3) 2 + ( y − 4) 2 − 45 = 0 .

11. Să se afle ecuaţia unui cerc tangent la dreapta y=3x în origine şi care trece prin punctul
A(2,2).
R: x 2 + y 2 − 6 x + 2 y = 0 .

12. Să se scrie ecuaţia cercului care trece prin origine, punctul (7,7) şi care taie pe dreapta
y=x+4 un segment egal cu 3 2 .
R: x 2 + y 2 − 10 x − 4 y = 0 .

13. Să se scrie ecuaţiile cercurilor care taie pe axa x-lor un segment de lungime 3, pe axa y-lor
3 5
un segment de lungime 2 5 şi care are ca rază .
2
R: 4 soluţii: x 2 + y 2 ± 5 x ± 6 y + 4 = 0 .

14. Să se scrie ecuaţiile cercurilor de rază egală cu 4 tangente dreptei x+y-5=0 în punctul
(2,3).
R: Centrele celor două cercuri sunt: (2 + 2 2 ,3 + 2 2 ), (2 − 2 2 ,3 − 2 2 ),...

15. Să se afle ecuaţia unui cerc cu centrul pe Ox, tangent la bisectoarea I şi care trece prin
A(6,2). Care sunt punctele de tangenţă?
R: x 2 + y 2 − 8 x + 8 = 0; x 2 + y 2 − 40 x + 200 = 0; T (2,2), T ' (10,10).
Tangente la cerc: paralele cu o direcţie de pantă dată, într-un punct de pe cerc, duse dintr-un
punct exterior.
16. Fiind dat cercul (C) x 2 + y 2 − 6 x − 4 y + 4 = 0 , să se scrie ecuaţiile tangentelor paralele cu:
a) dreapta y=2x; b) axa y’y; c) axa x’x.
R: a) y = 2 x + 3 5 − 4; y = 2 x − (4 + 3 5 ) ; b) x=0; x=6; c) y=5; y=-1.

106
17. Se consideră cercul x 2 + y 2 − 10 x = 0 şi punctul A(2,4) situate pe cerc.
a) care este ecuaţia tangentei în A la cerc?
b) care este ecuaţia tangentei paralele cu aceasta?
R: a) 3 x − 4 y + 10 = 0 ; b) 3 x − 4 y − 40 = 0 .

18. Se dă cercul cu centrul în O şi diametrul AA’=2R. Fie M un punct oarecare pe cerc.


Tangenta dusă în M intersectează T şi T’ tangentele duse în A şi A’ la cerc. Să se arate că: a) unghiul
TOT’ estre drept; b) există relaţia AT.A’T’=R2.
Ind: Luăm dreapta A’A ca axă x’x şi perpendiculara în O ca axă y’y. Mai departe se poate lucra
în două feluri: folosind tangenta la cerc paralelă cu o direcţie dată sau tangenta într-un punct de pe
cerc.

19. Tangenta într-un punct M al unui cerc întâlneşte raza OA (prelungirea ei) într-un punct B;
se ridică în B perpendiculara pe OA şi se ia pe această perpendiculară un punct C astfel că BC=BM.
Să se arate că dreapta MC trece printr-un punct fix, când M se deplasează pe cerc.

20. Se consideră cercul x 2 + y 2 − 8 x − 6 y + 20 = 0 .


a) Să se scrie ecuaţiile tangentelor duse din origine la cerc şi să se afle punctele de contact; b)
Să se scrie ecuaţia dreptei contactelor corespunzătoare originii (ţinând seama de punctele de contact
aflate şi fără să fi aflat în prealabil punctele de contact).

21. Se consideră un reper cartezian ortogonal xOy şi un cerc tangent în A la x’x şi în B la y’y.
Fie P un punct pe x’x. Polara punctului P în raport cu cercul dat taie pe Oy în C. Să se arate că
OC=PA.

Locuri geometrice
22. Se consideră punctele A(1,0) şi B(0,1). Să se afle locul geometric al punctelor M pentru
MA 2 + MB 2
care: = 2.
MA 2 − MB 2
R: x 2 + y 2 + x − 3 y + 1 = 0 .

23. Extremităţile unui segment de lungime constantă alunecă pe două axe dreptunghiulare. Se
cere locul mijlocului segmentului.
R: Un cerc cu centrul în originea axelor.

24. Fie cercul x 2 + y 2 − 5 = 0 . Să se afle: a) locul geometric al mijloacelor coardelor ce trec


prin punctul (1,2); b) locul geometric al mijloacelor coardelor ce trec prin punctul (6,4); c) locul
geometric al mijloacelor coardelor ce trec prin punctul (1,1).
R: a) x 2 + y 2 − x − 2 y = 0 ; b) x 2 + y 2 − 6 x − 4 y = 0 .

25. Se dau ecuaţiile a două cercuri: x 2 + y 2 − 6 x − 4 y = 0 şi x 2 + y 2 − 6 x − 2 y = 0 .


a) Să se ducă prin origine o dreaptă variabilă care întâlneşte cele două cercuri în A şi B. Să se
scrie coorodnatele acestor puncte; b) Să se afle locul geometric al mijlocului segmentului AD.
R: x 2 + y 2 − 6 x − 3 y = 0 .

26. Se dau două puncte fixe O şi A. Prin A se duce o dreaptă variabilă (D). Să se afle: a) locul
punctului P, simetricul lui O faţă de dreapta (D); b) locul intersecţiei dreptei AP cu paralela prin O la
(D).

107
27. Se dă un segment de dreaptă AB. Prin A se duce o dreaptă variabilă (h) şi fie C, proiecţia
lui B pe (h). Să se afle locul geometric al centrului de greutate al triunghiului ABC.
Ind: Considerăm ca axă x’x dreapta (AB) şi ca axă y’y perpendiculara în A pe AB; atunci
2 2
A(0,0), B(a,0), etc. Locul geometric este cercul x 2 + y 2 − ax + a = 0.
9

28. Se dau cercurile x 2 + y 2 − 4 x = 0 şi x 2 + y 2 + 2 x = 0 şi fie C1, C2 centrele lor. O secantă


dusă prin origine taie cercurile respectiv în M1 şi M2; să se scrie ecuaţiile dreptelor M1C1 şi M2C2. Să
se găsească locul geometric al intersecţiei acestor drepte când secanta se roteşte în jurul originii.
R: x 2 + y 2 + 8 x + 12 = 0

29. Două cercuri cu centrele în O şi O’ sunt tangente în punctul T. O secantă prin T taie cercul
O în C iar perpendiculara pe ea în T taie cercul O’ în C’. Să se afle: a) locul mijlocului coardei CC’;
b) locul proiecţiei lui T pe CC’; c) locul centrului de greutate al triunghiului TCC’ când secantele prin T
variază.
R: a) Cercul cu diametrul OO’; b) cercul cu centrul pe OO’; b) cerc omotetic primului.

Aplicaţii de sinteză.
30. Se dă un cerc al cărui centru are coordonatele (2,-2) şi care trece prin originea reperului
cartezian ortogonal.
a) Să se scrie ecuaţia tangentei în O la acest cerc; b) Să se găsească punctele A şi B unde
acest cerc întâlneşte axele; c) Să se arate că AB este diametrul cercului.
R: x 2 + y 2 − 4 x + 4 y = 0 ; a) y=x; b) A(4,0), B(0,-4); c) mijlocul segmentului AB are
coordonatele (2,-2); sintetic: din O segmentul AB se vede sub un unghi drept.

31. a) Să se construiască curbele: (C) x 2 + y 2 − 2ax = 0 , (C’) x 2 + y 2 + 2bx = 0 , (a>b>0).


b) o dreaptă dusă prin origine, de coeficient unghiular m, mai taie curba (C) în punctul M.
Perpendiculara pe această dreaptă, dusă tot prin origine, mai taie curba (C’) în punctul N. Să se arate
că tangenta la curba (C) în punctul M este paralelă cu tangenta la curba (C’) în punctul N.
c) să se găsească locul geometric al centrului cercului circumscris triunghiului OMN când m
variază şi să se construiască curba aflată.
R: Cele două curbe sunt cercuri. Cercul (C) are centrul ω1 (a,0) şi raza a, iar cercul (C’) are
⎛ 2a 2am ⎞ ⎛ − 2bm 2 2bm ⎞
centrul ω 2 (−b,0) şi raza b; b) M ⎜ , 2 ⎟
, N ⎜⎜ , ⎟⎟ ; c) x 2 + y 2 + (b − a) x − ab = 0 .
⎝1+ m 1+ m ⎠ ⎝ 1+ m 1+ m
2 2 2

32. Se dă un cerc de diametru AB. O dreaptă ( ∆ ) este perpendiculară pe (AB) într-un punct C,
simetricul lui B în raport cu A. Prin A se duce o secantă variabilă care întâlneşte ( ∆ ) în P şi cercul în
H. Dreapta (BH) întâlneşte pe ( ∆ ) în Q, iar dreapta (AQ) taie cercul în K. Prin punctele P şi Q se duc
paralele la diametrul AB care întâlnesc respectiv pe (AQ) în R şi (AP) în M.
a) Să se arate că produsul CP.CQ=const.
b) Punctele P, K, B sunt coliniare.
c) Punctele R, B, M sunt coliniare.
d) Dreapta (MN) trece printr-un punct fix.
R: Luăm dreapta (BA) ca axă x’x şi perpendiculara în A pe (AB) ca axă y’y. Fie AB=2a, atunci
A(0,0), B(-2a,0), C(2a,0). Cercul de diametru AB are ecuaţia x 2 + y 2 + 2ax = 0 , etc.

33. Într-un sistem de axe rectangulare se consideră punctele A(1,0), B(3,0) şi C(0,1). a) Să se
scrie ecuaţia cercului (C1) circumscris triunghiului ABC; b) Să se scrie ecuaţia cercului (C2) cu centrul
în origine şi care taie ortogonal cercul (C1); c) Să se arate că polara punctului B în raport cu cercul

108
(C2) trece prin A; d) Să se arate că polara originii în raport cu cercul (C1) este tocmai axa radiaclă a
celor două cercuri.
R: a) x 2 + y 2 − 4 x − 4 y + 3 = 0 ; b) x 2 + y 2 = 3 ; c) x − 1 = 0 ; d) 2 x + 2 y − 3 = 0 , care se află
făcând diferenţa dintre ecuaţiile celor două cercuri.

34. Într-un cerc dat C(O,r) se consideră un diametru fix AB şi o rază mobilă OC. Cercurile
circumscrise triunghiurilor AOC şi BOC au respectiv centrele în punctele D şi E. dreptele (AD) şi (BE)
se taie în punctul M. Să se arate că: a) punctul M este pe cercul dat; b) Dreapta (CM) este paralelă cu
AB; c) Punctele O, C, D, E, M sunt pe acelaşi cerc (sunt conciclice).
R: Fie C (r cos α , r sin α ) , etc.

35. Se dau două cercuri tangente interioare în O. Diametrul prin O le mai taie încă în A şi B.
Din mijlocul P al segmentului AB, se duce perpendiculara pe OAB şi din acelaşi punct, de aceeaşi
parte a diametrului, se duce tangenta la cercul interior.
Fie D punctul de contact al tangentei şi M punctul de intersecţie al perpendicularei cu cercul
exterior. Să se arate că O, M, D sunt coliniare.
R: Se va lua ca x’x diametrul şi ca y’y tangenta comună.

36. Raportat la un sistem de axe ortogonal se dă cercul x 2 + y 2 − 4 y = 0 şi dreapta (D) y = λ .


Dreapta (D) intersectează cercul în A şi B, puncte care se proiectează pe axa absciselor în A’ şi B’.
Fie M mijlocul lui OA şi N mijlocul lui BM. Se cere: a) locul lui M; b) pentru ce poziţie a dreptei (D)
avem AN=ON; c) aria dreptunghiului AA’BB’ în funcţie de λ . Să se studieze variaţia acestei arii şi să
se construiască graficul; d) să se discute cu ajutorul teoremei lui Rolle condiţia ca această arie să fie
egală cu K (K>0). Aceeaşi discuţie folosind graficul de la c).
R: A(− 4λ − λ2 , λ ), B ( 4λ − λ2 , λ ) ; a) cercul x 2 + y 2 − 2 y = 0 ; b) λ1 = 3, λ 2 = 0 (cazul
particular când dreapta variabilă y = λ coincide cu axa x’x); c) A(λ ) = 2λ 4λ − λ2 , etc.

109
IV. CONICE
ELIPSA. HIPERBOLA. PARABOLA.

Elipsele, hiperbolele şi parabolele au primit denumirea comună de conice, deoarece


considerând un con circular drept şi secţionându-l cu diverse plane se obţin tocmai elipsa, hiperbola şi
parabola.
Definiţiile, ecuaţiile şi formele conicelor.
DEFINIŢIE. IDEEA
ECUAŢIILE CONICELOR FORMELE CONICELOR
DEMONSTRAŢIEI
Ecuaţia carteziană a elipsei Fie F, F’ două puncte din plan astfel Pentru a reprezenta “sumar”
cu centrul în origine: încât d(F,F’)=2c şi de asemenea un elipsa se construieşte dreptun-
x 2
y 2 nr. pozitiv a>c. ghiul cu centrul de simetrie în
+ − 1 = 0 . D. Mulţimea E a punctelor M din plan originea axelor şi dimensiunile
a2 b2 cu proprietatea: 2a, 2b; elipsa este înscrisă în
Ecuaţia carteziană a elipsei d(M,F)+d(M,F’)=2a acest dreptunghi.
cu centrul în origine sub se numeşte elipsă.
forma explicită: Alegând dreapta FF’ ca axă Ox şi
b mediatoarea segmentului [FF’] ca Oy
y=± a −x ,
2 2

a şi traducând analitic relaţia


x ∈ [ − a, a ] . geometrică: d(M,F)+d(M,F’)=2a
obţinem ecuaţia carteziană a elipsei
b
y= a 2 − x 2 este ecuaţia cu centrul în origine:
a
x2 y2 A(a,0), A’(-a,0),B(0,b), B’(0,-b)
semielipsei superioare. 2
+ 2 − 1 = 0 unde b 2 = a 2 − c 2 . se numesc vârfurile elipsei iar
b a b
y=− a 2 − x 2 este (deci b<a). dacă a>b AA’=2a şi BB’=2b se
a Dacă b=a, adică F şi F’ coincid cu numesc respectiv axa mare şi
ecuaţia semielipsei inferioa- originea O, elipsa devine cerc. axa mică a elipsei.
re. F(c,0), F’(-c,0) se numesc
c
Ecuaţia lx + my − n = 0 Raportul
2 2 = e < 1 se numeşte focarele elipsei, FF’ axa focală
a iar d(F,F’)=2c distanţa focală.
(cu l,m,n>0) reprezintă excentricitate şi măsoară “abaterea
Focarele F, F’ se obţin
elipsa cu centrul în origine: elipsei de la cerc” (acest raport este intersectând cercul cu centrul în
2 2
x y nul când elipsa este un cerc). B şi raza a cu axa AA’.
+ −1 = 0
n n Dacă b>a, atunci focarele elipsei Dacă a<b focarele se obţin
l m x2 y2 intersectând cercul cu centrul în
+ 2 − 1 = 0 sunt situate pe axa A şi raza b cu axa BB’.
având semiaxele: a 2
b
[MF] şi [MF’] se numesc razele
n n Oy la distanţa 2c, unde
a= şi b = focale ale punctului M(x,y) şi au
l m c = b 2 − a 2 . Presupunând că lungimile:
focarele sunt pe axa Ox (deci b<a), c c
MF ' = a + x , MF = a − x
a2 a2 a a
dreptele x= şi x=− se
c c Deoarece x ∈ [−a, a ] şi 0<c<a,
numesc directoarele elipsei. c c
a2 a 1 ⎛1 ⎞ atunci a − x >0 şi a + x >0
Deoarece = a = a > a ⎜ > 1⎟ a a
c c e ⎝e ⎠ c c
directoarele sunt exterioare elipsei. şi MF ' = a + x, MF = a − x .
a a
Relaţia dintre a, b, c se ţine
uşor minte cu ajutorul
triunghiului dreptunghic BOF:
a2 − b2 = c2 .

110
Ecuaţiile parametrice ale Se construiesc două cercuri concen- Prin procedeul descris pentru
elipsei cu centrul în origine trice Ka şi Kb cu centrele în originea aflarea ecuaţiilor parametrice
prin funcţii circulare: unui reper cartezian ortogonal, cu ale elipsei cu centrul în origine,
x = a cos t razele respectiv a,b (a>b). putem construi elipsa prin
y = a sin t Prin punctele de intersecţie A şi B, puncte deoarece aşa cum am
ale unei semidrepte variabile duse găsit punctual P putem găsi o
unde t ∈ [0,2π ] . prin origine, cu cele două cercuri Ka, mulţime de puncte.
Kb se duc drepte paralele cu axele.
Intersecţiile acestor paralele va fi un
punct P al elipsei.

Dacă notăm cu t unghiul format de


semidreapta variabilă cu axa Ox,
atunci punctul P are coordonatele:
⎧ x = a cos t
⎨ , t ∈ [0,2π ]
⎩ y = b sin t
care sunt tocmai ecuaţiile parame-
trice ale elipsei cu centrul în origine.
Într-adevăr, cele două ecuaţii se mai
x y
scriu echivalent: = cos t , = sin t ;
a b
ridicându-le la pătrat şi adunându-le
obţinem:
x2 y 2 x2 y 2
+ = cos2
t + sin2
t <=> + =1
a 2 b2 a2 b2
tocmai ecuaţia carteziană a elipsei
cu centrul în origine.
OBS. După ce am stabilit şi ecuaţiile parametrice ale elipsei cu centrul în origine, este bine să reţinem,
atunci când rezolvăm probleme, că pentru un punct M de pe elipsă putem lua coordonatele:
x02 y 02 ⎛ b ⎞
M ( x0 , y 0 ) cu condiţia 2 + 2 − 1 = 0 sau M ⎜ x0 , a 2 − x02 ⎟ sau M 0 (a cos t , b sin t ) .
a b ⎝ a ⎠
Ecuaţia carteziană a hiper- Fie a,c două numere reale strict Din ecuaţia carteziană explicită
bolei cu centrul în origine: pozitive (cu a<c), F şi F’ două puncte b
2 2 fixate din plan astfel încât d(FF’)=2c. a hiperbolei: y = ± x2 − a2
x y a
− 2 −1 = 0 D. Mulţimea H a punctelor M’ din
a 2
b cu x ∈ (−∞,−a ] U [a,+∞) .
plan cu proprietatea:
Ecuaţia carteziană a hiper- Deducem că la orice
bolei cu centrul în origine d ( M , F ) − d ( M , F ' ) = 2a
x ∈ (−∞,− a] U [a,+∞)
sub formă explicită: se numeşte hiperbolă. corespund două puncte de pe
b Alegând dreapta FF’ ca axa Ox şi hiperbolă M(x,y) şi M’(x,-y) care
y=± x2 − a2 mediatoarea segmentului [FF’] ca
a sunt simetrice faţă de axa x’x.
axă Oy, notând M(x,y), F’(-c,0),
x ∈ (−∞,−a ] U [a,+∞) F(c,0) şi traducând analitic relaţia
Înseamnă că semihiperbola

111
b geometrică x2 y2
(H B ) y = x 2 − a 2 este − − 1 = 0 cu
a d ( M , F ) − d ( M , F ' ) = 2a obţinem superioară: a2 b2
ecuaţia semihiperbolei su- ecuaţia carteziană a hiperbolei cu b
perioare. centrul în origine: y>0 Ùy= x2 − a2 este
a
b x2 y2
(H i ) y = − x 2 − a 2 este − 2 − 1 = 0 unde b 2 = c 2 − a 2 . graficul funcţiei:
a a 2
b b
ecuaţia semihiperbolei infe- Dacă am traduce în limbaj analitic x → f ( x) = x2 − a2 ,
rioare. a
relaţia geometrică: x ∈ ( −∞ , − a ] U [a,+∞) , iar
Ecuaţia lx 2 + my 2 + n = 0 d ( M , Φ ) − d ( M , Φ ' ) = 2b , unde simetricul lui faţă de axa x’x
(cu l , m, n ∈ R * ) reprezintă
M ( x, y ), Φ (0, c), Φ' (0,−c), c > b şi este semihiperbola inferioară:
o hiperbolă dacă l,m au 2 2
semne contrare, indifferent c − b = a
2 2 2
am obţine ecuaţia x − y − 1 = 0 ,y<0Ù
care este semnul lui n. Prin y
2
x2 a2 b2
împărţire cu (-n) se scot în b 2 a 2
− + 1 = 0 Ù b
Ùy=− x2 − a2 ,
evidenţă semiaxele 2 2 a
hiperbolei. x y
( H ' ) 2 − 2 + 1 = 0 care reprezintă x ∈ (−∞,−a] U [a,+∞) .
a b
Hiperbola este reuniunea celor
Ecuaţia hiperbolei se obţine hiperbola conjugată hiperbolei (H).
două grafice (celor două semi-
din ecuaţia elipsei înlocuind Din definiţie se constată că hiperbola
2 2 hiperbole).
pe b prin (-b ). Urmează că (H) este formată din două ramuri
Pentru a reprezenta “sumar”
putem evita repetarea unor care tind către − ∞ şi + ∞ .
hiperbola, se construieşte drep-
demonstraţii sau calcule Dacă MF-MF’=2a se obţine ramura
tunghiul cu centrul de simetrie
atunci când studiem pro- din stânga iar dacă MF’-MF=2a,
în originea axelor şi dimensiu-
prietăţile hiperbolei, uitli- ramura din dreapta.
nile 2a, 2b; diagonalele prelun-
zând pe cele făcute atunci Cu ajutorul analizei matematice se
gite ale dreptunghiului sunt toc-
când am studiat proprietăţile b b
elipsei, în care înlocuim pe arată că dreptele y= x şi y = − x mai asimptotele hiperbolei.
a a Construim apoi cele două
b2 cu (-b2). sunt asimptotele hiperbolelor (H) şi ramuri ale hiperbolei.
(H’). Ele se ţin uşor minte egalând cu
zero grupul termenilor de gradul II:
x2 y2
− = 0 , etc.
a2 b2
Dacă a=b, se spune că hiperbola
este echilateră şi are ecuaţia:
x2 − y2 − a2 = 0.
Hiperbola echilateră are asimptotele:
y=x şi y=-x, adică cele două Cele două ramuri construite
bisectoare. punctat reprezintă hiperbola
Dacă se iau ca axe asimptotele unei conjugată (H’). Avem: A(a,0),
hiperbole echilatere, ecuaţia aces- A’(-a,0), B(0,b), B’(0,-b). A,A’
teia va fi de forma: xy=K (K ∈ R*) şi
sunt vârfurile hiperbolei (H) iar
se numeşte hiperbola echilaterală B,B’ sunt vârfurile hiperbolei
raportată la asimptote. (H’). Segmentele [AA’], [BB’] cu
c lungimile AA’=2a, BB’=2b sunt
Raportul = e > 1 şi se numeşte respectiv axele: reală şi
a
excentricitatea hiperbolei. imaginară ale hiperbolei (H).
F(c,0) , F’(-c,0) se numesc
a2
Dreptele x=± se numesc focarele hiperbolei (H), FF’ axa
c focală iar d(F,F’)=2c distanţa
directoarele hiperbolei. focală.

112
a2 a 1 ⎛1 ⎞ Focarele F,F’ ale hiperbolei (H)
Deoarece = a = a < a ⎜ < 1⎟ precum şi focarele Φ, Φ ' ale
c c e ⎝e ⎠
hiperbolei (H’) se obţin
directoarele sunt exterioare hiper-
intersectând cercul cu centrul în
bolei.
originea axelor şi raza r=c
respectiv cu axele x’x, y’y.
[MF], [MF’] se numesc razele
focale ale punctului M(x,y) şi au
lungimile: Dacă x ∈ [a,+∞) în
virtutea relaţiei c>a>0:
c cx
MF ' = x + a, MF = x − a
a a
iar dacă x ∈ (−∞,− a ] , în vir-
tutea aceleiaşi relaţii:
c cx
MF ' = − x − a, MF = − x + a
a a
Relaţia dintre a,b,c:
c 2 = a 2 + b 2 se ţine uşor minte
din triunghiul dreptunghic OAP.

Ecuaţiile parametrice ale Construim două cercuri concentrice Prin procedeul descries pentru
hiperbolei cu centrul în Ka şi Kb cu centrele în originea unui aflarea ecuaţiilor parametrice
origine prin funcţii circulare: reper cartezian ortogonal xOy cu ale hiperbolei prin funcţii cir-
a razele respective a, b (a>b sau a<b). culare, putem construi hiperbola
x= , y = btgα , prin puncte deoarece aşa cum
cos α
am găsit punctul P putem găsi o
0 ≤ α ≤ 2π
mulţime de puncte.

O semidreaptă variabilă (d) dusă prin


origine şi făcând unghiul α cu x’x
determină punctele M şi M’ pe cele
două cercuri. Tangentele la cercuri
în M şi M’ intersectează axa x’x în
punctele T şi T’. În T’ ridicăm
perpendiculara T’P, pe axa x’x astfel
încât T’P=MT. Punctul P este un
punct al hiperbolei. Într-adevăr din
triunghiul dreptunghic OMT:
MT = btgα iar din triunghiul drep-
a
tunghic OM’T’: OT ' = . Cum
cos α
x p = OT ' , y p = MT = T ' P => pctul P

113
a
are coordonatele: x = , y = btgα
cosα
cu α ∈ [0,2π ) , care sunt ecuaţiile
parametrice ale hiperbolei.
x 1 y
Apoi: = , = tgα =>
a cos α b
2
x 1 y2
= = 1 + tg 2
α , = tg 2α =>
a 2
cos α
2
b 2

x2 y2
=> (prin scădere) 2 − 2 = 1 , ecua-
a b
ţia carteziană a hiperbolei.

Ecuaţiile parametrice ale x2 y2


hiperbolei cu centrul în Avem: 2
− 2 = 1 =>
origine prin funcţii raţionale:
a b
a ⎛ 1⎞ ⎛ x y ⎞⎛ x y ⎞
x = ⎜ t + ⎟, ⎜ + ⎟⎜ − ⎟ = 1 şi punând
2⎝ t⎠ ⎝ a b ⎠⎝ a b ⎠
, t∈R x y x y 1
b ⎛ 1⎞ + = t, − = obţinem cele
y = ⎜t − ⎟ a b a b t
2⎝ t⎠ două ecuaţii.

Ecuaţiile parametrice ale eθ − e −θ eθ + e −θ


hiperbolei prin funcţii hiper- shθ = , chθ = şi
bolice: 2 2
x = achθ ch 2θ − sh 2θ = 1 .
y = bshθ Dacă punem t = eθ în ecuaţiile para-
metrice raţionale obţinem:
pentru ramura x ≥ a .
eθ + e −θ
x = a⋅ = achθ ,
2
eθ − e −θ
y=b = bshθ .
2
Altfel: eliminăm parametrul θ între
ecuaţiile x = achθ , y = bshθ şi
ch 2θ − sh 2θ = 1 .

OBS. Pentru rezolvarea unor probleme este bine să reţinem că: 1) un punct generic M al hiperbolei
x02 y 02 ⎛ b ⎞
are coordonatele M ( x0 , y 0 ) cu condiţia − −1 = 0 , sau M ⎜ x0 , x02 − a 2 ⎟ sau
a2 b2 ⎝ a ⎠
⎛ a ⎞
M⎜ , btgα ⎟ sau M (achθ , bshθ ) ; 2) un punct generic M al hiperbolei echilatere x 2 − y 2 − a 2 = 0
⎝ cos α ⎠
( )
are coordonatele: M x 0 , x 02 − a 2 sau M (achθ , ashθ ) ; 3) un punct generic M al hiperbolei echilatere
⎛ K2 ⎞
raportată la asimptote are coordonatele: M ⎜⎜ x 0 , ⎟.
⎝ x0 ⎟⎠

114
Ecuaţia carteziană a para- Fie F un punct fixat şi D o dreaptă Din ecuaţia carteziană explicită
bolei cu vârful în origine, de fixată astfel încât F ∉ D. a parabolei: y = ± 2 px , x ≥ 0 ,
parametru p, cu axa de D. Mulţimea P a punctelor M cu
simetrie x’x: proprietatea d(M,D)=d(M,F) se nu- deducem că la orice x ∈ [0,+∞)
( P ) y = 2 px, x ≥ 0
2 meşte parabolă. corespund două puncte pe
Fixăm reperul cartezian ortogonal parabolă M(x,y) şi M’(x,-y) care
sunt simetrice faţă de axa x’x.
Ecuaţia carteziană a para- astfel încât axa x’x este perpendicu- Înseamnă că semiparabola
bolei cu vârful în origine sub lara FG dusă din F pe D (G ∈ D) iar
forma explicită: axa y’y mediatoarea segmentului superioară y = 2 px , x ≥ 0
⎛p ⎞
( P ) y = ± 2 px , x ≥ 0 [FG]. Notând F ⎜ ,0 ⎟ şi traducând este graficul funcţiei:
⎝2 ⎠ x → f ( x ) = 2 px , x ≥ 0 , iar
( Ps ) y = 2 px , x ≥ 0 este analitic relaţia geometrică simetricul graficului faţă de axa
ecuaţia semiparabolei su- d(M,D)=d(M,F) obţinem ecuaţia x’x este semiparabola infe-
perioară care se găseşte în parabolei cu vârful în origine: rioară:
cadranul I. y 2 = 2 px, x ≥ 0 y = − 2 px , x ≥ 0 .
( Pi ) y = − 2 px , x ≥ 0 este Lungimea segmentului [FG] se nu- Parabola este reuniunea celor
ecuaţia semiparabolei infe- meşte parametrul parabolei şi se două grafice (celor două
rioare care se găseşte în notează cu p: FG=p; Dreapta semiparabole).
cadranul IV. FG ≡ x’x se numeşte axa parabolei
sau axa transversă iar axa y’y axa
Ecuaţiile y = −2 px ( x ≤ 0) , netransversă.
2

Punctul O mijlocul segentului [FG] se


x 2 = 2 py ( y ≥ 0) şi numeşte vârful parabolei.
x 2 = −2 py ( y ≤ 0) Punctele F, G sunt punctele de
reprezintă tot parabole ⎛ p⎞
intersecţie ale cercului C ⎜ 0, ⎟ cu
respectiv cu concavitatea ⎝ 2⎠
pe semidreptele [OX’, [OY Printr-o construcţie geometrică
⎛p ⎞
şi [OY’. axa x’x. F ⎜ ,0 ⎟ se numeşte focarul punctul M al parabolei se află la
⎝2 ⎠ intersecţia mediatoarei segmen-
p tului [MM’] cu paralela dusă prin
parabolei iar dreapta x = − se M’ la axa x’x.
2
numeşte directoarea parabolei. [MF]
se numeşte raza vectoare a
parabolei corespunzătoare punctului
M(x,y) şi are lungimea:
2
⎛ p⎞
MF = ⎜ x − ⎟ + y 2 =
⎝ 2⎠
2 2 Parametrul p indică forma para-
⎛ p⎞ ⎛ p⎞ bolei. Cu cât p este mai mic cu
= ⎜ x − ⎟ + 2 px = ⎜ x + ⎟ =
⎝ 2⎠ ⎝ 2⎠ atât focarul şi directoarea se
p apropie de axa Oy şi valoarea
= x+ lui y creşte mai încet.
2
p
Deoarece x + > 0 .
2

115
Ecuaţiile parametrice ale
parabolei:
⎧ t2 Dacă eliminăm parametrul t între
⎪x = cele două ecuaţii obţinem tocmai
⎨ 2 p,t ∈ R
⎪y = t ecuaţia parabolei y 2 = 2 px .

OBS. Un punct generic al parabolei are coordonatele: M ( x 0 , y 0 ) cu condiţia y 02 = 2 px0 sau


⎛ y2 ⎞
M ( x 0 , 2 px0 ) sau M ⎜⎜ 0 , y 0 ⎟⎟ .
⎝ 2p ⎠

2. Poziţia unei drepte faţă de o conică. Intersecţia unei drepte cu o conică.

Pentru a studia poziţia unei drepte faţă de o conică şi totodată pentru a afla punctele de
intersecţie ale dreptei cu conica – când acestea există – procedăm întocmai ca la cerc, adică
x2 y2
rezolvăm sistemul format din ecuaţia dreptei (h) y = mx + n şi conica ( E ) + − 1 = 0 sau
a2 b2
x2 y2
(H ) − − 1 = 0 sau ( P ) y 2 = 2 px .
a2 b2
Din sistemul (h) I ( E ) => ecuaţia absciselor: ( a 2 m 2 + b 2 ) x 2 + 2a 2 mnx + a 2 (n 2 − b 2 ) = 0 (1)
cu ∆ ' = a 2 b 2 ( a 2 m 2 + b 2 − n 2 )
Cazuri:
Cazul 1). Dacă ∆ ' > 0 <=> a 2 m 2 + b 2 − n 2 > 0 => ecuaţia absciselor are rădăcini reale şi
distincte şi urmează că şi sistemul are rădăcini reale şi distincte: (x1,y1), (x2,y2); geometric înseamnă
că dreapta (h) întâlneşte elipsa (E) în două puncte distincte – este secantă – .
Cazul 2). Dacă ∆ ' = 0 <=> a 2 m 2 + b 2 − n 2 = 0 => ecuaţia absciselor are rădăcină dublă reală
şi de asemenea sistemul are rădăcină dublă reală: (x1,y1); geometric înseamnă că dreapta (h)
întâlneşte elipsa (E) în două puncte confundate – este tangentă – .
Cazul 3). Dacă ∆ ' < 0 <=> a 2 m 2 + b 2 − n 2 < 0 => ecuaţia absciselor nu are rădăcini reale şi
urmează că sistemul nu are rădăcini reale; geometric înseamnă că dreapta (h) nu întâlneşte elipsa (E)
– este exterioară.
Din sistemul (h) I ( H ) => ecuaţia absciselor: ( a 2 m 2 − b 2 ) + 2a 2 mnx + a 2 ( n 2 + b 2 ) = 0 (2)
cu ∆ ' = a 2 b 2 (b 2 + n 2 − a 2 m 2 ) .
Ecuaţia absciselor (2) se obţine din ecuaţia absciselor (1) după ce înlocuim pe b2 cu (-b2). De aceea
discuţia făcută mai sus pentru “poziţia unei drepte faţă de elipsă” se repetă “punct cu punct” şi la
hiperbolă.
Din sistemul (h) I ( P) => ecuaţia absciselor m 2 x 2 + 2( mn − p ) x + n 2 = 0 (3)
cu ∆ ' = p 2 − 2mnp = p ( p − 2mn) .
Cazuri:
Cazul 1). Dacă ∆ ' > 0 <=> p − 2mn > 0 => ecuaţia absciselor are rădăcini reale şi distincte de
unde urmează că şi sistemul are rădăcini reale şi distincte: : (x1,y1), (x2,y2); geometric înseamnă că
dreapta (h) întâlneşte parabola (P) în două puncte distincte – este secantă – .

116
Cazul 2). Dacă ∆ ' = 0 <=> p − 2mn = 0 => ecuaţia absciselor are rădăcină dublă reală şi de
asemenea sistemul are rădăcină dublă reală: (x1,y1); geometric înseamnă că dreapta (h) întâlneşte
parabola (P) în două puncte confundate – este tangentă – .
Cazul 3). Dacă ∆ ' < 0 <=> p − 2mn < 0 => ecuaţia absciselor nu are rădăcini reale şi
urmează că sistemul nu are rădăcini reale; geometric înseamnă că dreapta (h) nu întâlneşte parabola
(P) – este exterioară.
OBS. Fiecare din relaţiile: a 2 m 2 + b 2 − n 2 = 0 , b 2 + n 2 − a 2 m 2 = 0 , p − 2mn = 0 care exprimă
condiţia necesară şi suficientă ca dreapta (h) să fie tangentă fie la (E) sau la (H) sau la (P) se numeşte
ecuaţia tangenţială, respectiv a elipsei, hiperbolei şi parabolei.

3. Ecuaţiile tangentelor la o conică.

ECUAŢIA IDEEA DEMONSTRAŢIEI ALTE REZULTATE


Ecuaţiile tangentelor la Din ecuaţia tangenţială a elipsei (E): Precizarea făcută la CERC în
elipsa (E) paralele cu a 2 m 2 + b 2 − n 2 = 0 , aflăm ordonate- legătură cu panta direcţiei va
direcţia de pantă m ∈ R sunt: rămâne valabilă şi la elipsă.
le la origine: n1, 2 = ± a 2 m 2 + b 2 pe
y = mx ± a m + b
2 2 2
la
care le introducem în ecuaţia dreptei
care mai adăugăm şi
y = mx + n şi obţinem:
tangentele x = ± a paralele
cu axa y’y care nu sunt y = mx ± a 2 m 2 + b 2
cuprinse în prima formulă.
Ecuaţiile tangentelor la Din ecuaţia tangenţială a hiperbolei Ecuaţiile tangentelor la hiper-
hiperbola (H) paralele cu (H): b 2 + n 2 − a 2 m 2 = 0 , aflăm bola echilateră x 2 − y 2 − a 2 = 0
b ordonatele la origine: paralele cu o direcţie de pantă
direcţia de pantă l m 1 >
a b m sunt:
n1, 2 = ± a 2 m 2 + b 2 , m > pe care
sunt: a y = mx ± a m 2 − 1, m > 1 , la
y = mx ± a m − b
2 2 2
la le introducem în ecuaţia dreptei
care mai adăugăm şi tangentele
y = mx + n şi obţinem:
care mai adăugăm şi x = ±a .
tangentele x = ± a paralele y = mx ± a 2 m 2 − b 2
cu axa y’y care nu sunt
cuprinse în prima formulă.
Ecuaţia tangentei la Din ecuaţia tangenţială a parabolei
parabola (P) paralelă cu (P): p − 2mn = 0 , aflăm ordonata la
direcţia de pantă m ≠ 0 p
este: origine: n = , m ≠ 0 pe care o
2m
p
y = mx + la care mai introducem în ecuaţia dreptei
2m y = mx + n şi obţinem:
adăugăm şi tangenta x=0 în
p
vârful parabolei care nu y = mx + ,m ≠ 0
este cuprinsă în prima 2m
formulă.
Ecuaţiile tangentei şi normalei în punctul M ( x 0 , y 0 )
de pe curba (C) dată prin ecuaţia y = f ( x) .
Se ştie din analiza matematică că panta tangentei la graficul funcţiei f(x), de ecuaţie y = f ( x) , în
punctul M ( x0 , f ( y 0 )) ∈ (C ) este derivata funcţiei în x0, abscisa punctului M, adică
(T ) y − f ( x 0 ) = f ' ( x0 )( x − x 0 ) (am scris ecuaţia unei drepte care trece printr-un punct şi are panta
dată).

117
Se ştie de asemenea din studiul geometriei sintetice că normala
într-un punct de pe o curbă este perpendiculara pe tangentă în
acel punct.
1
Urmează că mN = − şi are ecuaţia:
f ' ( x0 )
1
( N ) y − f ( x0 ) = − ( x − x0 ) .
f ' ( x0 )

[AB] se numeşte subtangenta punctului M.


[BD] se numeşte subnormala punctului M.
Ecuaţia tangentei în punctul În punctul M ( x 0 , y 0 ) de pe semi- Pentru ca problema să aibă o
M ( x0 , y 0 ) de pe elipsa (E) elipsa superioară care este graficul soulţie completă trebuie să
este: funcţiei: repetăm raţionamentul de mai
sus pentru cazul când punctul
xx0 yy 0 b
+ 2 − 1 = 0 cu x → f ( x) = a − x , x ∈ [ − a, a ]
2 2
M ( x0 , y 0 ) se află pe
a2 b a
semielipsa inferioară de ecuaţie
x 02 y 02 i) Calculăm derivata funcţiei f(x):
condiţia 2 + 2 − 1 = 0 b
b x y=− a 2 − x 2 , x ∈ [ − a, a ] .
a b f ' ( x) = − ⋅ , x ∈ ( − a, a ) a
care se ţine uşor minte prin a a2 − x2 Se obţine acelaşi rezultat.
dedublarea ecuaţiei elipsei ii) Panta tangentei în x0 este: Ecuaţia normalei este:
(ca la cerc). b x b 2
x a2 y
f ' ( x0 ) = − ⋅ 0
=− 2 0 y − y 0 = − 2 0 ( x − x0 ) .
a a 2 − x02 a y0 b x0
ay b2
(am înlocuit a − x = 0 ).
2 2 După ce înmulţim cu ,
b
0
y0
iii) Ecuaţia tangentei în pct. desfacem parantezele şi punem
M ( x 0 , y 0 ) de pe (E) este: a 2 − b 2 = c 2 obţinem forma
b 2 x0 definitivă – pe care o vom folosi
y − y0 = − ( x − x0 ) şi după şi în aplicaţii - :
a 2 y 02 x y
transformări echivalente şi ţinând a −b −c = 0 2 2 2

x0 y0
seama că b x0 + a y 0 = a b
2 2 2 2 2 2

cu condiţia b 2 x02 + a 2 y 02 = a 2 b 2
obţinem:
xx0 yy 0
+ 2 −1 = 0
a2 b
Ecuaţia tangentei în punctul Raţionamentul descris mai sus se Ecuaţia normalei în punctul
M 0 ( x0 , y 0 ) de pe hiperbola aplică şi la hiperbolă. M 0 ( x0 , y 0 ) de pe hiperbola (H)
(H) este: De fapt trebuie ca peste tot unde este:
întâlnim b2 să-l înlocuim cu (-b2).
xx0 yy 0 x y
− 2 − 1 = 0 cu a2 + b2 − c2 = 0
a 2
b x0 y0
2 2
x y cu condiţia b 2 x02 − a 2 y 02 = a 2 b 2 .
condiţia 0
2
− −1 = 0
0
2
a b

118
Ecuaţia tangentei în punctul Se procedează ca la elipsă şi Ecuaţia normalei în acelaşi
M 0 ( x0 , y 0 ) de pe parabola hiperbolă. punct M 0 ( x0 , y 0 ) de pe
(P) este: parabolă este:
yy 0 − p ( x + x0 ) = 0 y − y 0 x − x0
+ = 0 cu condiţia
cu condiţia y = 2 px0 .
2
0
y0 p
y 02 = 2 px0 .
Lungimea subtangentei punctu-
lui M: 2x0.
Lungimea normalei punctului
M: p.
Ecuaţiile tangentelor la cele Cele două metode descrise la cerc
trei conice (E), (H), (P) duse se aplică şi la cele trei conice.
din punctul P ( x 0 , y 0 ) exte-
rior lor.
4. O proprietate remarcabilă a conicelor: “proprietatea optică”
1) Proprietatea optică a elipsei. Normala la elipsă într-un punct arbitrar M este bisectoarea
unghiului format de razele focale ale punctului M, iar tangenta la elipsă în acelaşi punct este
bisectoarea unghiului format de una din razele focale ale punctului M şi de prelungirea celeilalte.
Demonstraţia. Fie
( E )b 2 x 2 + a 2 y 2 − a 2 b 2 = 0, M ( x0 , y 0 ) ∈ ( E ) <=> b 2 x02 + a 2 y 02 = a 2 b 2 . Să

arătăm mai întâi că MN este bisectoarea unghiului F ' MF , adică
∧ ∧ ∧ ∧
F ' MN ≡ NMF . În alte cuvinte trebuie dovedit că: tg F ' MN = tg NMF .
y0 a2 y y0
Avem: m F 'M = , m MN = 2 0 , m MF = . Urmează că:
x0 + c b x0 x0 − c
y0 a2 y
− 2 0
x + c b x0 (b 2 − a 2 ) x0 y 0 − a 2 y 0 c − cy 0 (cx0 + a 2 ) cy
tgF ' MN = 0 = = 2 2 = − 20 (am făcut înlocuirile
2 2
a y0 b x0 + a y 0 + b x0 c
2 2 2 2 2
b (a + cx0 ) b
1+ 2
b x0 ( x0 + c)
a2
b x + a y 0 = a b , b − a = −c şi am suprimat factorul a + cx0 ≠ 0 deoarece x0 ∈ (− a, a ),
2 2
0
2 2 2 2 2 2 2
>0
c
Într-un mod asemănător găsim că:
a 2 y0 y0

∧ b x0 x0 + c
2
cy
tg NMF = 2
= − 20
a y0 b
1+ 2
b x0 ( x0 + c)
∧ ∧
Prin urmare tg F ' MN = tg NMF şi atunci prima parte a propiretăţii este demonstrată. Partea a doua a
proprietăţii se deduce imediat sintetic (analitic se demonstrează analog). Ştim că “bisectoarele a două
∧ ∧
unghiuri adiacente suplementare sunt perpendiculare”. Cum unghiurile F ' MF şi FMP sunt

adiacente suplementare şi cum NM este bisectoarea unghiului F ' MF şi TM este perpendiculară pe

MN, urmează că TM este bisectoarea unghiului FMP . Proprietatea este demonstrată în întregime.

119
2) Proprietatea optică a hiperbolei. Tangenta la hiperbolă în punctul M este bisectoarea
unghiului format de razele focale ale punctului M iar normala la hiperbolă în acelaşi punct este
bisectoarea unghiului format de una din razele focale ale punctului M şi de prelungirea celeilalte.
Demonstraţia se face la fel ca la elipsă.

3) Proprietatea optică a parabolei. Pentru orice punct M al unei parabole de focar F, raza
vectoare şi paralela prin M la axa parabolei formează un unghi a cărei bisectoare este tocmai normala
în M la parabolă.
De asemenea tangenta în acelaşi punct M al parabolei este bisectoarea unghiului format de
raza vectoare cu semidreapta dusă din M paralelă cu axa x’x spre porţiunea negativă.
Demonstraţia. Demonstrăm prima parte,a vând diverse utilizări în
domeniul tehnic.
⎛p ⎞ ⎛ p ⎞
Fie M ( x 0 , y 0 ) ∈ ( P ) <=> y 02 = 2 px 0 , F ⎜
, y 0 ⎟, N ⎜ − , y 0 ⎟ .
⎝2 ⎠ ⎝ 2 ⎠
⎛ p ⎞
Construim [ ME ] ≡ [ MF ] => E ⎜ 2 x0 + , y 0 ⎟ .
⎝ 2 ⎠
Cum ∆MFE este isoscel, pentru ca normala în M să fie

bisectoarea unghiului FME trebuie ca ea să fie şi înălţime, de
unde urmează că ea trebuie să fie perpendiculară pe FE. Avem:
p
=
y0 y y0
panta normalei mn = − iar panta dreptei EF: m EF = 0 . Urmează că mn.mEF=-1 de unde
p 2 x0 y0
x0 =
2p
deducem că normala este perpendiculară pe EF.
Într-un mod asemănător se demonstrează şi partea a doua a proprietăţii.
PRECIZARE. Proprietatea optică a elipsei este materializată (evidenţiată), în una din legile lui Kepler
care afirmă că: în mişcarea sa în jurul Soarelui, Pământul descrie o elipsă având Soarele într-unul
dintre focare; acelaşi lucru are loc pentru mişcarea unui satelit artificial în jurul Pământului.
Proprietatea optică a parabolei este folosită în tehnică: farurile de maşini sunt paraboloizi (un
paraboloid se obţine prin rotirea unei parabole în jurul axei sale) cu becul în focar; unele captatoare
solare au formă parabolică pentru ca razele solare paralele cu axa să fie concentrate după reflexie în
focar, etc.

120
PROBLEME REZOLVATE

ELIPSA.
x2 y2 1
1. Fie ecuaţiile: ( E1 ) + − = 0; ( E 2 )9 x 2 + 4 y 2 = 36; ( E3 )6 x 2 + 4 y 2 + 24 = 0 . a) Să se
25 16 9
precizeze care din ele sunt elipse; b) În caz afirmativ să li se determine vârfurile, focarele şi
excentricitatea.
Soluţie:
x2 y2 x2 y2
a) Cele trei ecuaţii se scriu respectiv echivalent: ( E1 ) + − 1 = 0; ( E 2 ) + − 1 = 0;
25 16 4 9
9 9
x2 y2
( E3 ) + + 1 = 0 de unde deducem că numai (E1) şi (E2) reprezintă elipse.
4 6
25 2 16 5 4
b) La elipsa (E1) constatăm că: a 2 = ,b = de unde a = , b = . Rezultă că vârfurile au
9 9 3 3
⎛5 ⎞ ⎛ 5 ⎞ ⎛ 4⎞ ⎛ 4⎞
coordonatele: A⎜ ,0 ⎟, A' ⎜ − ,0 ⎟, B⎜ 0, ⎟, B' ⎜ 0,− ⎟ . Deoarece a>b, focarele sunt pe axa x’x şi cum
⎝3 ⎠ ⎝ 3 ⎠ ⎝ 3⎠ ⎝ 3⎠
c 3
c = a 2 − b 2 = 1 => F (1,0), F ' (−1,0) . Excentricitatea este e = = .
a 5
Pentru elipsa (E2) la fel constatăm că a = 4, b = 9 de unde a = 2, b = 3 şi deci
2 2

A(2,0), A' (− 2,0), B(0,3), B ' (0,−3) .


Deoarece a<b focarele sunt pe axa y’y şi cum c = b 2 − a 2 = 5 => F (0, 5 ), F ' (0,− 5 ) .
c 5
Excentricitatea este e = = .
b 5

2. a) Să se găsească ecuaţia unei elipse cu centrul în originea unui reper cartezian ortogonal
şi trecând prin punctele: M(3,4) şi N(6,2). b) Să se arate că elipsa (E) astfel determinată nu este
graficul unei funcţii, dar este reuniunea graficelor a două funcţii.
Soluţie:
x2 y2
a) Fie ( E ) + − 1 = 0 , elipsa căutată.
a2 b2
Punând pe rând condiţia ca M ∈ (E) şi N ∈ (E) rezultă sistemul:
⎧ 9 16
⎪⎪ a 2 + b 2 = 1 1 1
⎨ , care rezolvat (după ce notăm 2 = U , 2 = V ) are soluţiile: a 2 = 45, b 2 = 20 .
⎪ 36 + 4 = 1 a b
⎪⎩ a 2
b 2

x2 y2
Urmează că elipsa căutată are ecuaţia: + −1 = 0 .
45 20
b) Se ştie că graficul unei funcţii este intersectat de o dreaptă paralelă cu Oy cel mult într-un
punct. Se observă că axa Oy intersectează elipsa (E) în două puncte: (0,2 5 ), (0,−2 5 ) . De aceea
x2 y2 4
(E) nu este graficul unei funcţii. Semielipsa superioară + − 1 = 0, y ≥ 0 <=> y = 25 − x 2 ,
45 20 9

121
4
x ∈ [−5,5] este graficul funcţiei f : [−5,5] → R, f ( x) =
25 − x 2 , iar semielipsa inferioară
9
x2 y2 4
+ − 1 = 0, y ≤ 0 este graficul funcţiei g : [−5,5] → R, g ( x) = − 25 − x 2 . Elipsa (E) este
45 20 9
reunuiunea acestor două grafice.

3. Să se arate că raportul dintre pătratul lungimii perpendicularei duse dintr-un punct al elipsei
2
x y2
(E) + − 1 = 0 pe axa [A’A] şi produsul segmentelor pe care le determină această
a2 b2
perpendiculară pe axa [A’A] este constant.
Soluţie.
Fie M(x,y) un punct al elipsei (E) şi I proiecţia lui pe axa [A’A]. Ţinând seama de enunţul
IM 2
problemei trebuie să dovedim că: = const. Deoarece IM = y, A' I = x + a, IA = a − x , avem:
A' I ⋅ IA
b2 2
(a − x 2 )
IM 2 y2 a 2 b2
= 2 = = = const .
A' I ⋅ IA a − x 2 a2 − x2 a2

x2 y2
4. Se consideră elipsa ( E ) + − 1 = 0 şi un punct M mobil pe ea. A şi A’ fiind extremităţile
a2 b2
axei mari, dreptele MA şi MA’ taie pe Oy în P şi P’. Să se verifice că produsul OP.OP’ este constant.
Soluţie.
Notăm, de astă dată, coordonatele punctului M de pe elipsa (E) cu (a cos α , b sin α ) . Cum
A(a,0) şi A’(-a,0) ecuaţiile dreptelor (AM) şi (A’M) sunt respectiv:
x y 1
( AM ) = a 0 1 = 0 <=> ( AM )(b sin α ) x + (a − a cos α ) y − ab sin α = 0
a cos α b sin α 1
x y 1
( A' M ) = −a 0 1 = 0 <=> ( A' M )(b sin α ) x − (a + a cos α ) y + ab sin α = 0
a cos α b sin α 1
Apoi:
(b sin α ) x + a(1 − cos α ) y − ab sin α = 0 b sin α
{P} = ( AM ) I y' y <=> ⎧⎨ => y P =
⎩x = 0 1 − cos α
(b sin α ) x − a(1 + cos α ) y + ab sin α = 0 b sin α
{P'} = ( AM ' ) I y' y <=> ⎧⎨ => y P ' =
⎩x = 0 1 + cos α
b 2 sin 2 α
În final, avem: OP ⋅ OP ' = y P y P ' = = b 2 = const .
1 − cos 2 α

x2 y2
5. Să se arate ce poziţie are dreapta ( D ) x − 2 y − 4 = 0 faţă de elipsa ( E ) + −1 = 0 .
16 9
Dacă este secantă să se afle coordonatele celor două puncte de intersecţie, iar dacă este tangentă
coordonatele punctului de tangenţă.

122
Soluţie.
⎧ 1
⎪y = x − 2
Rezolvând sistemul ⎨ 2 , obţinem ecuaţia absciselor: 13 x 2 − 32 x − 80 = 0 cu
⎪9 x 2 + 16 y 2 − 144 = 0

∆ ' = 1296 > 0 , de unde rezultă că dreapta (D) este secantă la elipsa (E). Cum ecuaţia absciselor are
20 ⎛ 20 36 ⎞
soluţiile: x1 = 4, x 2 = − , rezultă că punctele de intersecţie au coordonatele: (4,0) şi ⎜ − ,− ⎟ .
13 ⎝ 13 13 ⎠

6. Să se arate că dreapta ( D)3 x + 8 y − 5 = 0 este tangentă elipsei ( E ) x 2 + 4 y 2 − 25 = 0 ; să


se afle coordonatele punctului de tangenţă.
Soluţie.
⎧ 3 5
⎪y = − x +
Rezolvând sistemul ⎨ 8 8 , obţinem ecuaţia absciselor: x 2 − 6 x + 9 = 0 , cu ∆ ' = 0 de unde
⎪ x 2 + 4 y 2 = 25

rezultă că dreapta (D) este tangentă elipsei (E). Cum ecuaţia absciselor are rădăcină dublă
1 ⎛ 1⎞
x1 = x 2 = 3 => y1 = y 2 = − şi deci punctul de tangenţă are coordonatele: ⎜ 3,− ⎟ .
2 ⎝ 2⎠

x2 y2
7. Fie elipsa ( E ) + − 1 = 0 . Să se scrie ecuaţiile tangentelor la elipsa (E) paralele cu
16 9
bisectoarele axelor.
Soluţie.
Constatăm că: m1 = 1, m 2 = −1, a 2 = 16, b 2 = 9 şi atunci aplicând de două ori formula
y = mx ± a m + b , găsim ecuaţiile tangentelor cerute de enunţul problemei:
2 2 2

y = x ± 16 + 9 <=> x − y ± 5 = 0
y = − x ± 16 + 9 <=> x + y ± 5 = 0

x2 y2
8. Să se demonstreze că produsul distanţelor de la focarele elipsei ( E ) + − 1 = 0 până la
a2 b2
o tangentă oarecare este constant.
Soluţie.
Ecuaţia unei tangente oarecare la elipsa (E) este mx − y + ε a 2 m 2 + b 2 = 0 şi atunci distanţele d şi d’
de la focarele F şi F’ până la tangentă sunt:
mc + ε a 2 m 2 + b 2 − mc + ε a 2 m 2 + b 2
d= şi d ' =
m2 +1 m2 + 1
a 2m 2 + b 2 − m2c 2 m 2 (a 2 − c 2 ) + b 2 m 2 b 2 + b 2
Urmează că d ⋅ d ' = = = = b 2 (const )
m2 +1 m +1
2
m +1
2

9. Locul geometric al proiecţiei unui focar al elipsei pe o tangentă variabilă este un cerc cu
centrul în originea O şi raza r=a (numit cercul principal al elipsei).

123
Soluţie.
x2 y2
Fie y − mx = a 2 m 2 + b 2 , ecuaţia unei tangente variabile la elipsa ( E ) + = 1 . Perpendiculara
a2 b2
1
din focarul F(c,0) pe această tangentă are ecuaţia y = − ( x − c) <=> my + x = c .
m
Eliminând parametrul m între cele două ecuaţii (le ridicăm la pătrat, le adunăm şi ţinem seama că
b 2 + c 2 = a 2 ) obţinem:
(1 + m 2 ) x 2 + (1 + m 2 ) y 2 = a 2 (1 + m 2 ) .
Împărţind cu 1 + m 2 ≠ 0 , găsim cercul cu centrul în originea O şi raza a : x 2 + y 2 = a 2 , adică cercul
descris pe axa mare ca diametru (cercul principal al elipsei).
Calculul se repetă pentru focarul F’ şi se regăseşte cercul principal.

10. Se consideră elipsa ( E ) x 2 + 2 y 2 = 1 . Prin focarele ei, se duc dreptele ce fac unghiul π / 4
cu axa transversă. Să se scrie ecuaţiile tangentelor şi normalelor la elipsă în punctele lor de
intersecţie cu aceste drepte.
Soluţie.
1 1 2 ⎛ 2 ⎞ ⎛ 2 ⎞
Deoarece a 2 = 1, b 2 = => c 2 = a 2 − b 2 = => c = , F ⎜⎜ ,0 ⎟⎟, F ' ⎜⎜ − ,0 ⎟⎟ . Dreapta (D) care
2 2 2 ⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠
2 ⎛ 2 ⎞
trece prin focarul F are ecuaţia: y = x − iar dreapta (D’) care trece prin focarul F ' ⎜ − ,0 ⎟⎟ are
2 ⎜ 2
⎝ ⎠
2
ecuaţia: y = x + .
2
Punctele de intersecţie ale acestor drepte cu elipsa (E) sunt soluţiile sistemelor:
⎧x 2 + 2 y 2 = 1 ⎧x 2 + 2 y 2 = 1
⎪ ⎪
( S )⎨ 2 şi ( S ' )⎨ 2
⎪y = x − ⎪y = x +
⎩ 2 ⎩ 2
⎛ 2⎞ ⎛2 2 2⎞
După rezolvarea lor constatăm că (D) întâlneşte (E) în punctele: B' ⎜ 0,− ⎟ şi M ⎜ ⎟
⎜ 2 ⎟⎠ ⎜ 3 , 6 ⎟ iar (D’)
⎝ ⎝ ⎠
⎛ 2⎞ ⎛ 2 2 2⎞
în punctele: B⎜ 0, ⎟ şi N ⎜ − , − ⎟ , unde B’ şi B sunt vârfurile elipsei de pe axa y’y iar M şi N
⎜ 2 ⎟⎠ ⎜ 3 6 ⎟⎠
⎝ ⎝
două puncte simetrice faţă de centrul elipsei. Pentru fiecare punct, în parte, vom scrie ecuaţiile
tangentelor şi normalelor. Astfel:
Ecuaţiile tangentelor în punctele B’, M, B, N sunt respectiv:
2 2
y=− ,2 2 x + 2 y − 3 = 0, y = ,2 2 x + 2 y + 3 = 0 iar ecuaţiile normalelor:
2 2
x = 0,3x − 6 y − 2 = 0, x = 0,−3 x + 6 y − 2 = 0 .

11. Să se arate că tangenta într-un punct oarecare al unei elipse cu centrul în origine,
determină pe tangentele duse la extremităţile axei mari ale elipsei, două segmente al căror produs
este constant.

124
Soluţie.
Ecuaţia tangentei în punctul M 0 ( x0 , y 0 ) ∈ ( E )b 2 x 2 + a 2 y 2 − a 2 b 2 = 0 este: b 2 xx0 + a 2 yy 0 − a 2 b 2 = 0 .
Tangentele în punctele A şi A’ care au respectiv ecuaţiile: x=a,x=-a întâlnesc tangenta în punctul M0
respectiv în punctele T şi T’.
Coordonatele punctelor T şi T’ sunt soluţiile sistemelor:
⎧b 2 xx0 + a 2 yy 0 − a 2 b 2 = 0 ⎧b 2 xx0 + a 2 yy 0 − a 2 b 2 = 0
( S )⎨ şi ( S ' )⎨
⎩x = a ⎩ x = −a
⎛ b (a − x0 ) ⎞
2
⎛ b (a + x0 ) ⎞
2
adică T ⎜⎜ a, ⎟⎟ şi T ' ⎜⎜ − a, ⎟⎟
⎝ ay 0 ⎠ ⎝ ay 0 ⎠
În continuare:
b 4 (a 2 − x02 ) a 2 − x02 a 2
AT ⋅ AT ' = 2 2
şi după ce înlocuim 2
= 2 (dedusă din b 2 x02 + a 2 y 02 = a 2 b 2 căci
a y0 y0 b
punctul M 0 ( x0 , y 0 ) ∈ ( E ) ), avem:
b4 a2
AT ⋅ A' T ' = ⋅ = b 2 (const )
a2 b2
Altfel:
Fie y = mx + a 2 m 2 + b 2 , tangenta într-un punct oarecare al elipsei. Punctele T şi T’ au respectiv
coordonatele: (a, ma + a 2 m 2 + b 2 ), (− a,− ma + a 2 m 2 + b 2 ) care sunt soluţiile sistemelor:
⎧⎪ y = mx + a 2 m 2 + b 2 ⎧⎪ y = mx + a 2 m 2 + b 2
( S )⎨ şi ( S ' )⎨
⎪⎩ x = a ⎪⎩ x = − a
Urmează că AT ⋅ AT ' = (ma + a 2 m 2 + b 2 )(− ma + a 2 m 2 + b 2 ) = b 2 (const.)

x2 y2
12. Fie elipsa ( E ) + − 1 = 0 . Să se scrie ecuaţiile normalelor la elipsă care trec prin
15 4
punctul P(1,0).
Soluţie.
Fie ( x 0 , y 0 ) piciorul normalei care trece prin punctul dat P(1,0).
15 y 0
Normala în ( x 0 , y 0 ) are ecuaţia: y − y 0 = ( x − x0 ) . (1)
4 x0
Punctul ( x 0 , y 0 ) fiind pe elipsă înseamnă că avem: 4 x 02 + 15 y 02 − 60 = 0 (2).
15 y 0
Normala (1) trecând prin P(1,0) înseamnă că: − y 0 = (1 − x0 ) <=> 11x0 = 15 (3).
4 x0
15 2 106
Rezolvând sistemul format din ecuaţiile (2) şi (3) se obţine: x0 = , y0 = ± .
11 11
Sunt deci două normale care trec prin P(1,0). Aceste normale intersectează elipsa în punctele
⎛ 15 2 106 ⎞ ⎛ 15 2 106 ⎞
⎜ , ⎟ ⎜ ⎟
⎜ 11 11 ⎟ şi ⎜ 11 ,− 11 ⎟ iar ecuaţiile lor se deduc din (1), etc.
⎝ ⎠ ⎝ ⎠
Remarcă. În general există patru normale la elipsă care să treacă prin acelaşi punct dat.

125
13. Să se afle ecuaţiile tangentelor duse din P(6,1) la elipsa ( E )2 x 2 + 8 y 2 − 16 = 0 .
Soluţie.
x2 y2
Ecuaţia elipsei se mai scrie echivalent: + − 1 = 0 . Punând condiţia ca dreptele
8 2
y = mx + ε a 2 m 2 + b 2 să treacă prin punctul P(6,1) obţinem ecuaţia în m: 28m 2 − 12m − 1 = 0 , ale
1 1
cărei rădăcini sunt: m1 = , m2 = − .
2 14
Ecuaţiile celor două tangente din P sunt deci:
1
y −1 = ( x − 6) <=> x − 2 y − 4 = 0
2
1
y − 1 = ( x − 6) <=> x + 14 y − 20 = 0
14

14. Tangentele la elipsă duse printr-un punct exterior P(x0,y0) sunt egal înclinate pe dreptele
care unesc pe P cu focarele F şi F’ ale elipsei.
Soluţie.
y0 y0
Cum P ( x 0 , y 0 ), F (c,0), F ' (−c,0) => m PF = , m PF ' = ; pantele m1 şi m2 ale tangentelor duse
x0 − c x0 + c
din P la elipsă sunt date de ecuaţia: ( x02 − a 2 )m 2 − 2 x0 y 0 m + ( y 02 − b 2 ) = 0 (care se obţine punând

condiţia ca dreapta variabilă y = mx + ε a 2 m 2 + b 2 să treacă prin punctul P(x0,y0)).


Dacă notăm cu α unghiul dreptei PF cu tangenta de pantă m1 şi cu β unghiul dreptei PF’ cu
tangenta de pantă m2, găsim:
m1 − m PF m2 − m PF '
tgα = , tgβ =
1 + m1 ⋅ m PF 1 + m2 ⋅ m PF '
De unde:
tgα − tgβ (m + m2 )(1 − m PF ⋅ m PF ' ) + (m1 m2 − 1)(m PF + m PF ' )
tg (α − β ) = = 1 şi pentru că:
1 + tgα ⋅ tgβ (1 + m1 m PF )(1 + m2 m PF ' ) − (m1 − m PF )(m2 − m PF ' )
2 x0 y 0 y 02 − b 2 2 x0 y 0 y 02
m1 + m2 = 2 , m1 ⋅ m2 = 2 , m PF + m PF ' = 2 , m PF ⋅ m PF ' = 2 , avem:
x0 − a 2 x0 − a 2 x0 − a 2 x0 − a 2
tg (α − β ) = 0 => α = β .

LOCURI GEOMETRICE. Teoria locurilor geometrice făcută la cap. DREAPTA, rămâne valabilă
şi la elipsă. Noutatea ar fi: când recunoaştem locul geometric, după ecuaţie el să fie dreaptă, cerc şi
bineînţeles elipsă.

15. Se consideră dreapta ( D)3 x − 25 = 0 şi punctul F(3,0). Să se afle locul geometric al


MF 3
punctului M astfel că: = ,I fiind proiecţia lui M pe (D).
MI 5
Soluţie.
Notăm coordonatele punctului M care descrie locul geometric cu (x,y); punctele I şi F au respectiv
⎛ 25 ⎞
coordonatele: I ⎜ , y ⎟, F (3,0) .
⎝ 3 ⎠
Traducând în limbaj analitic relaţia geometrică, din enunţ, obţinem:

126
( x − 3) 2 + y 2 3 x2 y2
= <=> 16 x 2 + 25 y 2 − 400 = 0 => + − 1 = 0 , care este o elipsă cu centrul în
25 5 25 16
−x
3
origine şi semiaxele: 5 şi 4.
Se verifică uşor că F este unul din focarele elipsei, (D) directoarea corespunzătoare iar raportul
MF 3
= , excentricitatea elipsei.
MI 5

16. Să se afle locul geometric al punctelor astfel că suma pătratelor distanţelor lor la două
drepte concurente să fie constantă.
Soluţie.
Să alegem ca axe rectangulare bisectoarele unghiurilor formate de cele două drepte concurente.
Dreptele (D1) şi (D2) fiind simetrice faţă de axa x’x, au ecuaţiile:
( D1 ) y = −mx <=> ( D1 )mx + y = 0
( D2 ) y = mx <=> ( D2 )mx − y = 0
Să notăm cu (x,y) coordonatele punctului M care descrie locul geometric şi cu d1, d2 respectiv
distanţele lui la cele două drepte (D1) şi (D2);ţinând seama de enunţul problemei, când el descrie locul
geometric, satisface relaţia metrică d 12 + d 22 = k 2 .
mx + y mx − y
Cum d1 = şi d2 = , ecuaţia locului geometric căutat este elipsa:
m2 + 1 m2 + 1
2m 2 x 2 + 2 y 2 − k 2 (m 2 + 1) = 0 .

17. Se consideră un cerc (C) şi o dreaptă (D). Din fiecare punct al cercului se coboară o
perpendiculară pe (D). Să se afle locul geometric al mijlocului acestei perpendiculare.
Soluţie.
Să luăm ca axa x’x perpendiculara din centrul cercului (C) pe (D), iar ca axă y’y perpendiculara
pe x’x prin mijlocul distanţei de la centrul cercului la (D).
Dacă notăm cu R distanţa de la centrul cercului (C) la dreapta (D), atunci cercul (C) are centrul
⎛ R ⎞ R ⎛R ⎞
în ⎜ −,0 ⎟ , rază şi este tangent în origine la axa y’y; dreapta (D) trece prin punctul ⎜ ,0 ⎟ şi
⎝ 2 ⎠ 2 ⎝2 ⎠
evident paralelă cu axa y’y. Urmează că cercul (C) şi dreapta (D) au respectiv ecuaţiile:
2
⎛ R⎞ R2 R
(C )⎜ x + ⎟ + y =
2
; ( D) x = .
⎝ 2⎠ 4 2
⎛R ⎞
Fie P (α , β ) un punct mobil pe cercul (C) şi P' ⎜ , β ⎟ proiecţia lui pe (D); punctul P aflân-
⎝2 ⎠
du-se pe cerc, coordonatele lui verifică ecuaţia cercului şi atunci avem:
2
⎛ R⎞ R2
⎜α + ⎟ + β =
2
(1).
⎝ 2⎠ 4
Dacă M este mijlocul segmentului variabil [P’P] coordonatele lui sunt:
R
α+
x= 2 , y = β (2).
2
Eliminând parametrii α şi β între relaţiile (1) şi (2) obţinem ecuaţia carteziană a locului
geometric:

127
R2 x2 y2 R R
4x 2 + y 2 = <=> 2
+ 2
− 1 = 0 ; care este o elipsă cu semiaxele: şi .
4 ⎛R⎞ ⎛R⎞ 4 2
⎜ ⎟ ⎜ ⎟
⎝4⎠ ⎝2⎠

18. Înainte de a rezolva problema de loc geometric, ce urmează să dăm definiţia: segmental
de dreaptă care uneşte două puncte de pe elipsă se numeşte (ca la cerc) coardă, iar coarda care
trece prin centrul elipsei se numeşte (ca la cerc) diametru.
Şi acum să rezolvăm problema: Să se afle locul geometric al mijloacelor coardelor dintr-o
elipsă, paralele cu o direcţie de pantă dată.
Soluţie (F. 477).
Fie elipsa ( E )b 2 x 2 + a 2 y 2 − a 2 b 2 = 0 şi direcţia de pantă m. Să aflăm
locul geometric descris de punctul M, mijlocul coardei [M1M2], când ea se
deplasează rămânând paralelă cu direcţia de pantă m.
Dreapta (M1M2) pe care se găseşte coarda variabilă [M1M2], are
ecuaţia y = mx + n (m – fixat iar n – parametru variabil).
Pentru a găsi coordonatele punctului M care descrie locul
geometric (ecuaţiile parametrice ale locului geometric) facem următorul
raţionament (care ne scuteşte de calculele laborioase): Eliminăm pe y
între ecuaţia elipsei (E) şi ecuaţia coardei variabile M1M2 şi obţinem o
ecuaţie de gradul II în x:
(a m + b ) x 2 + 2a 2 mnx + a 2 (a 2 − b 2 ) = 0 (ecuaţia absciselor).
2 2 2

În cazul ∆ ' > 0 ecuaţia are rădăcinile: x1, x2 şi atunci punctul M are coordonatele:
x1 + x 2 2a 2 mn
x= =− , y = mx + n
2 2(a 2 m 2 + b 2 )
care sunt ecuaţiile parametrice ale locului geometric (parametrul variabil fiind n). Eliminând (prin
substituţie) pe n între cele două ecuaţii obţinem:
a 2 m( y − mx) b2
x=− <=> y = − x , ecuaţia carteziană a locului geometric descris de punctul M,
a2m2 + b2 a 2m
b2
care este o dreaptă care trece prin originea axelor şi are panta m' = − 2 . Din dreaptă reţinem
a m
numai coarda [PQ].
b2
Aşadar, locul geometric este diametrul [PQ] de pantă m' = − care se numeşte diametru
a2m
conjugat direcţiei m.
În continuare să constatăm că diametrul elipsei (E) de pantă m este [LK]. Prin definiţie cei doi
b2
diametri ai elipsei (E): [PQ] şi [LK] care au pantele, respectiv m' = − şi m se numesc dimetri
a2m
conjugaţi.
Denumirea provine din faptul că fiecare din ei este locul geometric al mijloacelor coardelor
paralele cu celălalt.
Într-adevăr locul geometric al mijlloacelor coardelor paralele cu direcţia de pantă m’ va fi acum
=m
b2
diametrul [LK] de pantă: − 2 b2 .
a m' m' = − 2
a m

128
b2
Între pantele m şi m’ a doi diametrii conjugaţi ai elipsei (E) există relaţia: m ⋅ m' = − < 0 , de
a2
unde desprindem că: în general doi diametrii conjugaţi nu sunt perpendiculari şi dacă unul trece prin
cadranele I şi III, celălalt trece prin cadranele II şi IV (şi invers).
Dacă a=b elipsa se transformă în cerc, în acest caz m ⋅ m' = −1 şi putem enunţa: Într-un cerc
diametrii conjugaţi sunt perpendiculari.
În final, să mai constatăm că diagonalele dreptunghiului circumscris elipsei (E) au respectiv
b b b2
pantele m = , m' = − => m ⋅ m' = − 2 .
a a a
Prin urmare diametrii situaţi pe cele două diagonale sunt conjugaţi.

19. Fie A şi A’ extremităţile axei mari ale unei elipse (E) cu centrul în origine şi P un punct
mobil pe ea. Se cere locul geometric al punctului comun înălţimilor triunghiului AA’P.
Soluţie.
Dându-se elipsa ( E )b x + a y − a b = 0 , punctele A şi A’ au respectiv coordonatele A(a,0)
2 2 2 2 2 2

şi (-a,0). Punctul P, fiind mobil pe elipsa (E) va avea coordonatele (α , β ) între care există relaţia:
b
β =± a2 −α 2
a . (1).
Să notăm cu (I1) înălţimea dusă din P pe A’A şi cu (I2) înălţimea dusă din A pe A’P. În acest
mod locul geometric va fi descris de intersecţia celor două înălţimi variabile (I1) şi (I2).
Înălţimea (I1) are ecuaţia: x = α (2).
β α +a α +a
m A' P = => m I 2 = − y=− ( x − a)
Cum α +a β şi înălţimea (I2) are ecuaţia β (3).
Ecuaţia carteziană a locului geometric se obţine prin eliminarea parametrilor α şi β între
ecuaţiile: (2), (3) şi (1).
Avem: (3)Ù β y = −(α + a )( x − a ) şi după ce înlocuim pe α şi β cu valorile din (2) şi (1)
b
± a 2 − x 2 ⋅ y = −( x + a )( x − a )
obţinem: a şi după ce ridicăm ambii membri la pătrat şi dăm pe
a 2 − x 2 ca factor, găsim:
⎛ b2 ⎞ b2
(a 2 − x 2 )⎜⎜ 2 y 2 − a 2 + x 2 ⎟⎟ = 0 <=> a 2 − x 2 = 0; x 2 + 2 y 2 − a 2 = 0
⎝a ⎠ a
.
În final constatăm că, am obţinut locul geometric singular format din reuniunea dreptelor de
ecuaţii x=a, x=-a şi locul geometric veritabil care este elipsa de ecuaţie a x + b y − a = 0 (explicaţi
2 2 2 2 4

locul geometric singular!).

20. Se dă un cerc cu diametrul AA’=2r. Dintr-un punct oarecare al cercului, ca centru, se


descrie un alt cerc tangent în N la AA’. Să se afle locul geometric al intersecţiei dreptei MN cu secanta
comună celor două cercuri.
Soluţie.
Să notăm cu (α , β ) coordonatele punctului M de pe cercul (C) de ecuaţie: x 2 + y 2 − r 2 = 0 .
Punctul M fiind pe cerc, coordonatele lui verifică ecuaţia cercului, adică β = ± r 2
− α 2
(1).
Cercul cu centrul în M şi raza MN are ecuaţia:
(C ' )( x − α ) 2 + ( y − β ) 2 − β 2 = 0 <=> (C ' ) x 2 + y 2 − 2αx − 2 βy + α 2 = 0 .

129
Locul geometric va fi descris de intersecţia dreptelor variabile MN şi PQ, unde PQ este
secanta comună celor două cercuri.
Dreapta MN are ecuaţia: x = α (2) iar dreapta PQ are ecuaţia: 2αx + 2 βy − (α 2 + r 2 ) = 0 (pe
care am obţinut-o scăzând membru cu membru ecuaţiile cercurilor (C) şi (C’). (3).
Ecuaţia carteziană a locului geometric se află eliminând parametrii α şi β între ecuaţiile (2,),
(3) şi relaţia de legătură (1).
Înlocuim α = x, β = ± r 2 − x 2 în ecuaţia (3), obţinem:
2 x 2 ± 2 r 2 − x 2 ⋅ y − ( x 2 + r 2 ) = 0 <=> ±2 r 2 − x 2 ⋅ y = r 2 − x 2 şi după ce ridicăm ambii membri la
pătrat şi dăm pe ( r 2 − x 2 ) ca factor găsim:
(r 2 − x 2 )(4 y 2 − r 2 + x 2 ) = 0 <=> r 2 − x 2 = 0 sau x 2 + 4 y 2 − r 2 = 0 .
Locul geometric singular este format din dreptele x=r, x=-r, iar locul geometric veritabil este
elipsa de ecuaţie x 2 + 4 y 2 − r 2 = 0 .

21. Să se afle locul geometric al tuturor punctelor din plan de unde putem duce perpendiculare
la o elipsă.
Prima soluţie.
1
Cele două tangente fiind perpendiculare vor avea coeficienţii unghiulari m,− şi deci
m
ecuaţiile:
1 a2
y = mx + a 2 m 2 + b 2 , y = − x+ 2
+ b 2 , (m ≠ 0) <=> y − mx = a 2 m 2 + b 2 , my + x = a 2 + b 2 m 2
m m
Locul geometric al intersecţiei lor se obţine eliminând parametrul m.
Ridicând fiecare ecuaţie la pătrat şi apoi adunându-le obţinem:
(1 + m ) x 2 + (1 + m 2 ) y 2 = (1 + m 2 )a 2 + (1 + m 2 )b 2 <=> x 2 + y 2 = a 2 + b 2 . Prin urmare locul geometric
2

este un cerc cu centrul în originea axelor şi raza r = a 2 + b 2 , adică cercul circumscris


dreptunghiului care încadrează elipsa. El se numeşte cercul lui Gaspard Monge sau cercul ortoptic al
elipsei.
A doua soluţie.
Fie ( x 0 , y 0 ) coordonatele punctului P din care se duc cele două tangente perpendiculare cu
b 2 − y 02
pantele m1 şi m2. Produsul lor trebuie să satisfacă simultan relaţiile: m1 ⋅ m2 = −1 şi m1 ⋅ m2 = ,
a 2 − x02
prima exprimând condiţia lor de perpendicularitate iar a doua fiind dedusă din relaţia dintre rădăcinile
şi coeficienţii ecuaţiei ( x02 − a 2 )m 2 − 2 x0 y 0 m + ( y 02 − b 2 ) = 0 , pe care o găsim ca la problema 14.
Egalând cele două produse obţinem ecuaţia: x02 + y 02 = a 2 + b 2 . Rezultă că P ( x 0 , y 0 ) verifică ecuaţia
x 2 + y 2 = a 2 + b 2 , dedusă prin alte consideraţii, mai sus.

HIPERBOLA
22. Să se afle ecuaţia unei hiperbole cu centrul în origine, cunoscând:
a) focarele F(5,0), F’(-5,0) şi MF’-MF=6 (M fiind un punct al hiperbolei)
b) focarele Φ (0,6), Φ ’(0,-6) şi M Φ ’-M Φ =8.
Soluţie:
a) Avem: c=5, 2a=6, de unde a=3. Cu ajutorul formulei c 2 = a 2 + b 2 , găsim b 2 = 16 şi atunci
x2 y2
hiperbola căutată are ecuaţia: − −1 = 0 .
9 16

130
b) La fel constatăm că: c=6, 2b=8, de unde b=4. Cu ajutorul formulei c 2 = a 2 − b 2 găsim a 2 = 20 şi
x2 y2
atunci hiperbola căutată are ecuaţia: − +1 = 0 .
20 16

x2 y2
23. Fiind dată hiperbolele: a) − − 1 = 0 ; b) 2 x 2 − y 2 + 2 = 0 , să li se determine: vârfurile,
5 4
focarele, axa reală, excentricitatea şi asimptotele.
Soluţie.
a) Axa x’x este axa transversă; vârfurile A( 5 ,0), A' (− 5 ,0); din c 2 = a 2 + b 2 deducem c=9 şi atunci
c 3 2
F(3,0), F’(-3,0). Axa reală: 2a = 2 5 ; e = = ; asimptotele: y = ± .
a 5 5
x2 y2
b) Ecuaţia se scrie echivaent − + 1 = 0 . Axa y’y este axa transversă; B(0, 2 ), B' (0,− 2 );
1 2
3 6
Φ (0, 3 ), Φ ' (0,− 3 )(c = a 2 + b 2 )) ; axa reală 2b = 2 2 ; e = = ; asimptotele: y = ± 2 x .
2 2

5 4
24. a) Să se scrie ecuaţia unei hiperbole (H) cu centrul în origine, cu e = şi axa reală ;
4 3
b) Să se scrie apoi ecuaţia hiperbolei conjugate.
Soluţie.
4 5 2 c 5 5
a) Din enunţ avem date: 2a = ; e = => a = , = => c = ; cu formula c 2 − a 2 = b 2 deducem
3 4 3 2 4 6
3
2
1 x y2
b = . Prin urmare hiperbola (H) are ecuaţia: − − 1 = 0 <=> 9 x 2 − 16 y 2 − 4 = 0 .
2 4 1
9 4
2
x y2
b) Hiperbola conjugată ei, adică (H’) are ecuaţia − + 1 = 0 <=> 9 x 2 − 16 y 2 + 4 = 0 .
4 1
9 4

25. Să se scrie ecuaţia hiperbolei echilatere cu distanţa focală 6 2 .


Soluţie.
Avem: c = a 2 ,2c = 2a 2 => 2a 2 = 6 2 => a = 3 şi atunci hiperbola echilateră are ecuaţia:
x2 − y2 − 9 = 0 .

26. Se dă ecuaţia uneia din directoarele unei hiperbole: x-2=0 şi axa transversă A’A=6; să se
scrie ecuaţia hiperbolei.
a2
Soluţie. Deoarece A’A=6=>a=3. Ştim că o directoare are ecuaţia x = pe care o identificăm
c
a2 9
cu ecuaţia directoarei date x=2; rezultă că = 2 <=> = 2 => c = 4,5 şi apoi b = 11,25 . Hiperbola
c c
x2 y2
căutată are ecuaţia: − −1 = 0 .
9 11,25

131
27. Fie F unul din focarele unei hiperbole cu centrul în origine, iar (D) directoarea
corespunzătoare. Printr-un punct oarecare al hiperbolei se duce paralela cu una din asimptote;
această paralelă taie pe (D) în N. Să se arate că MF=MN.
Soluţie.
Fie M ( x 0 , y 0 ) un punct al hiperbolei b 2 x 2 + a 2 y 2 − a 2 b 2 = 0, x 0 ∈ [a,+∞) ; M fiind pe hiperbolă trebuie
b
să avem: b 2 x02 + a 2 y 02 − a 2 b 2 = 0 . Paralela prin M la asimptota y= x are ecuaţia:
a
b
y − y0 = ( x − x0 ) . Coordonatele punctului N, sunt soluţiile sistemului:
a
⎧ b
⎪⎪ y − y 0 = a ( x − x0 ) ⎛ a2 b ⎛ a2 ⎞⎞
⎨ , adică N ⎜ , y + ⎜⎜ − x ⎟⎟ ⎟ .
a 2 ⎜ c 0
a c
0 ⎟
⎪x = ⎝ ⎝ ⎠⎠
⎪⎩ c
2

c2 a2 ⎞ c⎛ a2 ⎞ c
⎜⎜ x0 − ⎟⎟ => MN = ⎜⎜ x0 − ⎟⎟ = x0 − a .
Aplicând apoi formula specifică, MN = 2 2

a⎝ c ⎠ a⎝ c ⎠ a
c c
Focarul F având coordonatele (c,0), MF = ( x 0 − a ) (am folosit formula: MF = x − a când
a a
x0 ∈ [a,+∞) ).

28. Se consideră o hiperbolă echilateră şi un triunghi care are vârfurile pe hiperbolă. Să se


arate că ortocentrul triunghiului este pe hiperbolă.
Soluţie.
Fie M1M2M3 triunghiul cu vârfurile pe hiperbola echilateră xy = k 2 . Cele trei vârfuri ale triunghiului au
coordonatele:
⎛ K2 ⎞ ⎛ K2 ⎞ ⎛ K2 ⎞
M 1 ⎜⎜ x1 , ⎟⎟, M 2 ⎜⎜ x 2 , ⎟⎟, M 3 ⎜⎜ x3 , ⎟⎟ .
⎝ x1 ⎠ ⎝ x 2 ⎠ ⎝ x 3 ⎠
2 2 2
K K K K2
− −
x x1 x x1
Deoarece: m M 1M 3 = 3 , m M 1M 2 = 2 , urmează că înălţimile duse din vârfurile M2 şi M3
x3 − x1 x 2 − x1
K2 x − x1 K2 x − x1
au ecuaţiile: y − = − 23 2
( x − x 2 ) , y − = − 22 ( x − x3 ) şi după ce le scriem într-o
x2 K K x3 K K2
− −
x3 x1 x2 x1
formă echivalentă, constatăm că ortocentrul triunghiului M1M2M3 sunt soluţiile sistemului:
⎧⎪ x1 x 2 x3 ( x − x 2 ) = K 2 x 2 y − K 4 K4 xx x
⎨ , adică x = − , y = − 1 22 3 .
⎪⎩ x1 x 2 x3 ( x − x3 ) = K x3 y − K
2 4
x1 x 2 x3 K
Se constată cu uşurinţă că ele verifică ecuaţia xy = k 2 .

29. Să se determine hiperbola echilateră cu centrul în originea axelor care este tangentă
dreptei (d )3 x − 2 y − 10 = 0 .
Soluţie.
Hiperbola echilateră x 2 − y 2 − a 2 = 0 va fi determinată odată cu aflarea lui a 2 .

132
⎧x 2 − y 2 = a 2 ⎧ 3 x − 10
⎪ ⎪y =
Avem: ⎨ 3x − 10 <=> ⎨ 2
⎪ y = ⎪5 x − 60 x + 100 + 4a 2 = 0 ec. absciselor
2
⎩ 2 ⎩
2
Acum, a se află din condiţia ca discriminantul ecuaţiei absciselor să fie nul, adică:
∆' = 400 − 20a 2 = 0 => a 2 = 20 . Rezultă că hiperbola echilateră are ecuaţia: x 2 − y 2 − 20 = 0 .

30. O dreaptă oarecare taie o hiperbolă cu centrul în originea axelor în punctele M1, M2 şi
asimptotele în N1, N2. Să se arate că segmentele [M1M2] şi [N1N2] au acelaşi mijloc.
Soluţie.
Dacă ecuaţia dreptei este y = mx + n , abscisele punctelor M1, M2 sunt date de ecuaţia
absciselor: (b 2 − a 2 m 2 ) x 2 − 2a 2 mnx − a 2 (n 2 + b 2 ) = 0 care după cum se ştie se obţine eliminând pe y
între ecuaţia dreptei şi ecuaţia hiperbolei.
De asemenea abscisele punctelor N1, N2 sunt date de ecuaţia:
(b − a m ) x − 2a mnx − a n = 0 obţinută prin eliminarea lui y între ecuaţia dreptei şi ecuaţia
2 2 2 2 2 2 2

x2 y2
asimptotelor: − = 0 . Dacă notăm cu P şi Q respectiv mijloacele segmentelor [M1M2] şi [N1N2]
a2 b2
x + x2 a 2 mn
avem: x P = xQ = 1 = 2
2 b − a2m2
a 2 mn b2n
y P = yQ = m ⋅ 2 + n = .
b − a2m2 b2 − a2m2
Urmează că P ≡ Q .

31. Fie hiperbola ( H )36 x 2 − 25 y 2 − 900 = 0 .


a) Să se scrie ecuaţiile tangentelor la (H) paralele cu dreapta (d)2x-y=0.
b) Să se afle coordonatele punctelor de contact ale acestor tangente cu hiperbola (H).
Soluţie.
a) Aplicând formula y = mx ± a 2 m 2 − b 2 , după ce înlocuim: m = 2, a 2 = 25, b 2 = 36 , obţinem:
y = 2x ± 8 .
b) Punctele de contact T1, T2 au respectiv coordonatele:
⎛ 25 9 ⎞ ⎛ 25 9 ⎞
T1 ⎜ − ,− ⎟, T2 ⎜ , ⎟ .
⎝ 4 2⎠ ⎝ 4 2⎠

32. Să se demonstreze că produsul distanţelor de la focarele unei hiperbole până la o tangentă


oarecare a hiperbolei este constant.
Soluţie.
Fie mx − y + a 2 m 2 − b 2 = 0 , ecuaţia unei tangente oarecare la hiperbola
( H )b x − a y − a b = 0 .
2 2 2 2 2 2

Atunci distanţele d şi d’ de la focarele F şi F’ până la tangentă sunt:


mc + a 2 m 2 − b 2 − mc + a 2 m 2 − b 2
d= şi d ' =
m2 + 1 m2 + 1
Rezultă că
a 2m2 − b2 − m2c 2 − m 2 (c 2 − a 2 ) − b 2 m 2 (c 2 − a 2 ) + b 2 b 2 (m 2 + 1)
d ⋅ d'= = = = = b 2 (const.) .
m2 + 1 m2 + 1 m +1
2
m +1
2

133
33. Fie ( H )3 x 2 − 4 y 2 − 12 = 0 . Să se scrie ecuaţiile tangentelor la (H) în punctele de ordonată
3.
Soluţie.
Abscisele punctelor de pe hiperbolă de ordonată 3, rezultă din ecuaţia x 2 − 16 = 0 care are soluţiie
x1 = 4, x 2 = −4 . Prin urmare punctele căutate sunt: (4,3), (-4,3).
Tangenta în punctul (4,3) este: 3 ⋅ 4 x − 4 ⋅ 3 y − 12 = 0 <=> x − y − 1 = 0 iar tangenta în punctul
(-4,3) este: 3 ⋅ (−4) x − 4 ⋅ 3 y − 12 = 0 <=> x + y + 1 = 0 .

34. Se consideră o hiperbolă echilateră şi un triunghi care are vârfurile pe hiperbolă. Să se


arate că dacă triunghiul este dreptunghic, înălţimea unghiului drept este tangentă la hiperbolă.
Soluţie.
Să gândim mai întâi în contextul geometriei sintetice. Dacă triunghiul M1M2M3 cu vârfurile pe
hiperbola echilateră x ⋅ y = K 2 , devine triunghi dreptunghic în M1, ortocentrul H se confundă cu M1,
aşa că înălţimea M1M’, deoarece intersectează conica în două puncte confundate ( M 1 ≡ H ), devine
tangentă în M1 la hiperbolă.
Analitic. Fie hiperbola echilateră xy = K 2 raportată la asimptotele ei şi M1,M2,M3 vârfurile
triunghiului de pe hiperbolă care au coordonatele:
⎛ K2 ⎞ ⎛ K2 ⎞ ⎛ K2 ⎞
M 1 ⎜⎜ x1 , ⎟⎟, M 2 ⎜⎜ x 2 , ⎟⎟, M 3 ⎜⎜ x3 , ⎟⎟
⎝ x1 ⎠ ⎝ x2 ⎠ ⎝ x3 ⎠
y1 − y 2 y1 − y 3
Dreptele M1M2 şi M1M3 fiind perpendiculare, avem: ⋅ = −1 şi deoarece
x1 − x 2 x1 − x3
K 2 K 2 K 2 ( x3 − x1 ) K 2 ( x 2 − x1 ) ⎛ K2 ⎞ ⎛ K2 ⎞
y1 − y 3 = − = ; y1 − y 2 = , obţinem: ⎜⎜ − ⎟⎟ ⋅ ⎜⎜ − ⎟⎟ = −1 =>
x1 x3 x1 x3 x1 x 2 ⎝ x1 x 2 ⎠ ⎝ x1 x3 ⎠
K4
x 2 x3 = − .
x12
Mai departe urmărim să scriem ecuaţia înălţimii M1M’ perpendiculară pe M2M3. Deoarece
K2 x x K4 1 K2
mM 2M 3 = − => m M1M ' = 2 23 = − 2 ⋅ 2 = − 2 şi atunci ecuaţia înălţimii M1M’ este :
x 2 x3 K x1 K x1
K2
y − y1 = − ( x − x1 ) .
x12
K2 K2
Însă xy = K 2 => y = şi valoarea derivatei y’ în punctul M1 este − şi atunci ecuaţia
x x1
K2
tangentei în la hiperbolă M1 este: y − y1 = − ( x − x1 ) adică tocmai ecuaţia înălţimii M1M’.
x12

35. Fie ( H ) x 2 − y 2 − 16 = 0 . Să se scrie ecuaţiile normalelor în punctele în care dreapta y-3=0


taie pe (H).
Soluţie.
Coordonatele punctelor în care dreapta întâlneşte hiperbola sun soluţiile sistemului:
⎧ x 2 − y 2 − 16 = 0
⎨ , adică (5,3), (-5,3).
⎩y − 3 = 0

134
x y
Aplicând de două ori formula: a 2 + b2 − c 2 = 0 , găsim:
x0 y0
x y x y
+ − 2 = 0 <=> 3x + 5 y − 30 = 0; + − 2 = 0 <=> 3 x − 5 y + 30 = 0 .
5 3 −5 3

36. Se dă hiperbola ( H )2 x 2 − 3 y 2 − 24 = 0 şi punctul P(4,2).


a) Să se scrie ecuaţiile tangentelor duse din P la hiperbolă.
b) Să se afle coordonatele punctlor de contact ale tangentelor cu hiperbola.
Soluţie:
a) Punând condiţia ca dreptele y = mx + ε a 2 m 2 − b 2 să treacă prin punctul P obţinem ecuaţia cu
necunoscuta m: 2 = 4m + ε 12m 2 − 8 <=> m 2 − 4m + 3 = 0 cu rădăcinile m1 = 3, m 2 = 1 . Ecuaţiile
celor două tangente din P sunt deci:
y − 2 = 3( x − 4) <=> 3x − y − 10 = 0 şi y − 2 = x − 4 <=> x − y − 2 = 0 .
b) Punctele de contact ale tangentelor cu hiperbola se află la intersecţia polarei punctului P:
4 x − 3 y − 12 = 0 cu fiecare din cele două tangente, prin urmare rezolvând sistemele:
⎧4 x − 3 y − 12 = 0 ⎧4 x − 3 y − 12 = 0 ⎛ 18 4 ⎞
⎨ şi ⎨ . Găsim T ⎜ , ⎟, T ' (6,4).
⎩3x − y − 10 = 0 ⎩x − y − 2 = 0 ⎝ 5 5⎠

LOCURI GEOMETRICE LA CAP. HIPERBOLA. Reamintim că teoria locurilor geometrice


făcută la capitlul dreapta, rămâne valabilă şi la hiperbolă cu singura noutate: când recunoaştem locul
geometric, după ecuaţie, să găsim de această dată o hiperbolă sau bineînţeles curbe studiate până
aici.

⎛ 5 ⎞
37. Se consideră dreapta ( D) 5 x − 2 = 0 şi punctul F ⎜ ⎟
⎜ 2 ,0 ⎟ . Să se afle locul geometric al
⎝ ⎠
MF 5
punctului M astfel ca = , L fiind proiecţia lui M pe (D).
ML 2
Soluţie.
Notăm coordonatele punctului M care descrie locul geometrci cu (x,y); punctul L are
⎛ 2 ⎞
coordonatele ⎜⎜ , y ⎟⎟ . Traducând analitic relaţia geometrică din enunţ, obţinem:
⎝ 5 ⎠
2
⎛ 5⎞
⎜x− ⎟ + y2
⎜ 2 ⎟⎠
⎝ 5
= <=> x 2 − 4 y 2 − 1 = 0 care este o hiperbolă cu centrul în originea axelor cu
2 2
x−
5
1
semiaxele 1 şi .
2

38. Să se afle locul geometric al punctelor astfel ca diferenţa pătratelor distanţelor lor, la două
drepte concurente este constantă.
Soluţie.
Să alegem axe rectangulare bisectoarele unghiurilor formate de cele două drepte concurente.
Dreptele (D1) şi (D2) fiind simetrice faţă de axa x’x au ecuaţiile: ( D1 ) y = − mx, ( D2 ) y = mx .

135
Dacă notăm cu (x,y) coordonatele punctului M care descrie locul geometric şi cu d1, d2
respectiv distanţele lui la cele două drepte concurente (D1) şi (D2), avem:
mx + y mx − y
d1 = , d2 =
m +1
2
m2 + 1
şi traducând analitic relaţia geometrică d12 − d 22 = K 2 (care rezultă din enunţ) obţinem:
K (m + 1)
2 2
xy = ecuaţia carteziană a locului geometric, care este o hiperbolă echilateră, având
4m
bisectoarele unghiurilor dreptelor (D1) şi (D2) ca asimptote.

39. Fie o axă x’x şi pe ea două puncte fixe A şi A’, astfel ca AA’=2a. Să se afle locul geometric
∧ ∧ b2
al punctului M astfel ca: tg MAx⋅ tg MA' x = (unde a şi b = const.).
a2
Soluţie.
Alegem ca axa y’y perpendiculara în mijlocul segmentului [A’A]. Notând cu (x,y) coordonatele
punctului M care descrie locul geometric avem:
∧ y ∧ y
tg MAx = , tg MA' x =
x−a x+a
şi ţinând seama de relaţia geometrică din enunţul problemei, găsim ecuaţia locului geometric:
y2 b2
= <=> b 2 x 2 − a 2 y 2 − a 2 b 2 = 0 .
x −a
2 2
a 2

Recunoaştem că punctul M descrie o hiperbolă având semiaxa reală a şi semiaxa imaginară b.

40. Fie P un punct variabil pe axa y’y şi A un punct luat pe paralela prin P la axa x’x, astfel ca
produsul OP ⋅ PA să fie constant. Să se afle locul geometric al punctului de intersecţie al medianelor
triunghiului OPA.
Soluţie.
Pentru a aplica formula din care se degajă coordonatele centrului de greutate al unui triunghi
oarecare, trebuie să cunoaştem coordonatele vârfurilor, în cazul nostru trebuie să cunoaştem
coordonatele vârfurilor triunghiului OPA.
Ţinând seama de enunţul problemei: O(0,0), P(0, λ ), λ ∈ R \ {0} . Deoarece OP⋅ PA= K 2
K2 ⎛K2 ⎞
(const.) şi OP = λ => PA = şi atunci punctul A are coordonatele ⎜⎜ , λ ⎟⎟ . Atunci punctul M de
λ ⎝ λ ⎠
K2 2λ
intersecţie al medianelor, care descrie locul geometric, are coordonatele: x = ,y= care sunt
3λ 3
tocmai ecuaţiile parametrice ale locului geometric.
Eliminând parametrul λ între cele două ecuaţii (prin înmulţirea lor) obţinem ecuaţia carteziană
2K 2
a locului geometric: xy = , care este o hiperbolă echilateră raportată la asimptotele ei ca axe de
9
coordonate.

41. Se iau pe axa x’x punctele M şi N astfel ca: OM ⋅ ON = a 2 ; prin M şi N se duc drepte cu
b b
coeficienţii unghiulari ,− care se taie în H. Se cere locul geometric al punctului H când M şi N se
a a
deplasează pe axa x’x.

136
Soluţie.
Punctele M şi N fiind variabile pe axa x’x să notăm coordonatele punctului M cu (λ ,0), λ ∈ R ;
a2
ţinând cont de relaţia geometrică din enunt rezultă că ON = (λ ≠ 0) şi deci punctul N are şi el
λ
⎛ a2 ⎞
coordonatele ⎜⎜ ,0 ⎟⎟ .
⎝ λ ⎠
Ecuaţiile dreptelor care trec respectiv prin M şi N au ecuaţiile:
b b⎛ a2 ⎞
( D) y =( x − λ ), ( D' ) y = − ⎜⎜ x − ⎟⎟ .
a a⎝ λ ⎠
Eliminând parametrul λ între cele două ecuaţii (prin substituţie) găsim că locul geometric
descris de punctul M este hiperbola: b 2 x 2 − a 2 y 2 − a 2 b 2 = 0 .

42. Normala într-un punct M al hiperbolei taie axele x’x şi y’y respectiv în P şi Q. Să se afle
locul geometric al punctului comun paralelelor la axe duse prin P şi Q, când M descrie hiperbola.
Soluţie.
Dacă notăm cu (achθ , bshθ ) coordonatele punctului M, care descrie hiperbola, atunci ecuaţia
normalei în M este:
a b
x+ y − c2 = 0 .
chθ shθ
⎧ a b ⎫ ⎧ a b ⎫
Rezolvând sistemele: ⎨ x+ y − c 2 = 0, y = 0⎬ şi ⎨ x+ y − c 2 = 0, x = 0⎬
⎩ chθ sh θ ⎭ ⎩ chθ shθ ⎭
⎛ c chθ ⎞ ⎛ c shθ ⎞
2 2
găsim că punctele P şi Q au coordonatele: ⎜⎜ ,0 ⎟⎟, ⎜⎜ 0, ⎟ . Dreptele duse prin P şi Q vor avea
⎝ a ⎠⎝ b ⎟⎠
a 2 chθ a 2 shθ
ecuaţiile: ( D) x = , ( D ') y = . Eliminând parametrul θ între cele două ecuaţii găsim
a b
ecuaţia carteziană a locului geometric.
Scriem ecuaţiile celor două drepte în forma echivalentă: ax = c 2 chθ , by = c 2 shθ şi după ce le
ridicăm la pătrat şi le scădem, obţinem: a 2 x 2 − b 2 y 2 = c 4 (ch 2θ − sh 2θ ) <=> a 2 x 2 − b 2 y 2 − c 4 = 0 ,
c2 c2
care este o hiperbolă cu semiaxele şi .
a b

TREI PROBLEME ale căror soluţii se regăsesc la problemele asemănătoare dela elipsă.

43. Să se determine locul geometric al punctelor de unde se pot duce tangente la hiperbolă;
perpendiculare între ele (cercul lui G. Monge. Două soluţii).

44. [Teorema lui Poncelet]. Tangentele duse dintr-un punct exterior P ( x 0 , y 0 ) la o hiperbolă
sunt egal înclinate pe dreptele care unesc punctul P cu focarele F şi F’ ale hiperbolei.

45. [Diametrii conjugaţi ai hiperbolei]. Să se afle locul geometric al mijloacelor coardelor dintr-o
hiperbolă paralele cu o direcţie de pantă dată. (Segmentul de dreaptă care uneşte două puncte de pe
hiperbolă, amblele situate pe aceeaşi ramură sau unul situat pe o ramură iar celălalt pe a doua ramură
a hiperbolei, se numeşte coardă, iar coarda care trece prin centrul hiperbolei se numeşte diametru).

137
PARABOLA

46. Să se scrie ecuaţiile parabolelor care au: a) focarul F(4,0), directoarea x=-4; b) focarul
F(0,-3), directoarea y=3; c) vârful în origine, axa x’x ca axă de simetrie şi care trece prin punctul
M(-6,3); d) vârful în origine, axa y’y ca axă de simetrie şi care trece prin punctul N(2,1).
Soluţie.
p
a) Parabola căutată este de forma: y 2 − 2 px = 0 şi înlocuind p=8 (deoarece prin ipoteza = 4)
2
găsim: y 2 − 16 x = 0 .
p
b) În acest caz ecuaţia parabolei necunoscute fiind de forma x 2 + 2 py = 0, = 3 , găsim x 2 + 12 y = 0
2
c) Parabola necunoscută este de forma y 2 + 2 px = 0 (deoarece x M < 0 ). Punând condiţia ca ea să
3 3 3
treacă prin M(-6,3) obţinem: 9-12p=0, de unde p =
. Înlocuind acum, p = , găsim: y 2 + x = 0 .
4 4 2
d) În acest caz parabola necunoscută este de forma x − 2 py = 0 (deoarece y N > 0 ). Punând
2

condiţia ca ea să treacă prin N(2,1) obţinem p=2 şi apoi x 2 − 4 y = 0 .

x2
47. Se dau parabolele: ( P1 ) y 2 − 15 x = 0; ( P2 ) y 2 = −12 x; ( P3 ) y = −6 x 2 ; ( P4 ) y = . Să se
16
determine focarul şi directoarea fiecărei parabole.
Soluţie.
a) Parabola (P1) are vârful în originea O, axa x’x ca axă de simetrie şi se găseşte situată în semiplanul
⎛ 15 ⎞
x>0. Cum 2p=15, rezultă că focarul F are coordonatele ⎜ ,0 ⎟ iar directoarea (d) are ecuaţia
⎝4 ⎠
15
x=− .
4
b) Parabola (P2) are vârful în originea O, axa x’x ca axă de simetrie şi se găseşte în semiplanul x<0.
deoarece 2p=12, focarul F are coordonatele (-3,0) iar directoarea (d) are ecuaţia x=3.
1
c) Ecuaţia se mai scrie în forma echivalentă x 2 + y = 0 şi atunci se vede că ea are vârful în originea
6
1
O, axa y’y ca axă de simetrie şi este situată în semiplanul y<0. Cum 2 p = , rezultă că focarul F are
6
⎛ 1 ⎞ 1
coordonatele ⎜ 0,− ⎟ iar directoarea (d) ecuaţia y = .
⎝ 24 ⎠ 24
d) Ecuaţia se mai scrie în formă echivalentă x 2 − 16 y = 0 şi atunci se constată că ea are vârful în
originea O, axa y’y ca axă de simetrie şi este situată în semiplanul y<0. Cum 2p=16 rezultă că focarul
F are coordonatele (0,4) iar directoarea (d) ecuaţia y= -4.

48. Să se afle punctele de intersecţie ale parabolei ( P ) y 2 − 4 x = 0 cu dreptele


( D1 )4 x − 4 y + 3 = 0, ( D2 ) x + y + 1 = 0, ( D3 ) x − y + 3 = 0 .
Soluţie. Rezolvând pe rând sistemele {( P ), ( D1 )};{( P), ( D2 )};{( P), ( D3 )} găsim că: (D1) este
⎛1 ⎞ ⎛9 ⎞
secantă la parabolă în punctele ⎜ ,1⎟, ⎜ ,3 ⎟ , (D2) este tangentă la parabolă în punctul (1,-2) iar (D3)
⎝4 ⎠ ⎝4 ⎠
este exterioară parabolei.

138
49. Să se scrie ecuaţia parabolei cu vârful în originea O, axa de simetrie x’x şi care este
tangentă la dreapta y=2x+3.
Soluţie.
Parabola căutată are ecuaţia y 2 − 2 px = 0 . Dreapta y=2x+3 este tangentă la parabolă dacă
discriminantul ecuaţiei absciselor este nul. Găsind ecuaţia absciselor şi punând condiţia
∆ = 0 => p = 12 . Urmează că parabola căutată are ecuaţia y 2 − 24 x = 0 .

50. Fie o coardă [AB] într-o parabolă. În mijlocul ei M se ridică o perpendiculară care taie axa
ei în C. Fie S proiecţia lui M pe axă. Să se arate că SC=const.
Soluţie.
Fie parabola ( P ) y 2 − 2 px = 0 şi coarda determinată de punctele A( x1 , y1 ), B ( x 2 , y 2 ) situate
pe parabolă.
⎛ x1 + x 2 y1 + y 2 ⎞
M, mijocul coardei [AB], are coordonatele: M ⎜ , ⎟ . Perpendiculara în M pe [AB],
⎝ 2 2 ⎠
care întâlneşte axa x’x în punctul C, are ecuaţia:
y1 + y 2 x − x1 ⎛ x + x2 ⎞
( MC ) y − =− 2 ⎜x− 1 ⎟.
2 y 2 − y1 ⎝ 2 ⎠
y 22 − y12 x + x2
Abscisa lui C se află înlocuind în ecuaţia dreptei (MC) y=0. obţinem: x = + 1 .
2( x 2 − x1 ) 2
x + x2
Abscisa lui S fiind 1 rezultă că:
2
y 2 − y12 x + x 2 x1 + x 2 y 2 − y12 2 px 2 − 2 px1 2 p( x 2 − x1 )
SC = 2 + 1 − = 2 = = = p = const. [punctele
2( x 2 − x1 ) 2 2 2( x 2 − x1 ) 2( x 2 − x1 ) 2( x 2 − x1 )
A şi B fiind pe parabolă: y12 = 2 px1 , y 22 = 2 px 2 ].

51. Să se scrie ecuaţia tangentei (T) la parabola 3 y 2 = 4 x , paralelă cu direcţia de pantă


1
m= . Să se scrie apoi ecuaţia tangentei (T’) la aceeaşi parabolă perpendiculară pe tangenta (T).
2
Să se arate că tangentele (T) şi (T’) se intersectează pe directoarea parabolei.
(Soluţia la această problemă o propunem ca temă)

52. Să se afle locul geometric al puncteor de unde se pot duce tangente perpendiculare la o
parabolă.
Soluţie.
1
Cele două tangente fiind perpendiculare vor avea coeficienţii unghiulari m,− , iar ecuaţiile lor
m
p 1 pm
vor fi: y = mx + ,y =− x− , care se mai scriu echivalent, respectiv: 2m 2 x − 2my + p = 0,
2m m 2
2 x + 2my + pm = 0 . Pentru eliminarea parametrului m le adunăm membru cu membru şi obţinem:
2

p
2(1 + m 2 ) x + (1 + m 2 ) p = 0 <=> 2 x + p = 0 <=> x = − , adică locul geometric este tocmai directoarea
2
parabolei. Cu alte cuvinte din punctele directoarei, parabola este văzută sub un unghi drept.

139
53. Locul proiecţiilor focarului pe tangentele parabolei este tangenta în vârf.
Soluţie.
p
Fie y = mx + ecuaţia tangentei la parabolă de pantă variabilă m. Perpendiculara din focar
2m
1⎛ p⎞
pe această tangentă variabilă este y = − ⎜ x − ⎟ . Proiecţia focarului pe tangentă este intersecţia
m⎝ 2⎠
acestor drepte. Pentru a afla locul geometric, al acestei proiecţii, vom elimina parametrul m între cele
⎛ 1⎞
două ecuaţii. Scăzându-le membru cu membru obţinem: ⎜ m + ⎟ x = 0 <=> x = 0 (deoarece
⎝ m⎠
1
m+ ≠ 0, m ∈ R \ {0} ). Urmează că locul căutat este dreapta x=0, adică tocmai axa y’y.
m

54. Locul simetricului focarului faţă de tangentele parabolei este directoarea.


Soluţie.
p
Fie Q(x,y) simetricul lui F faţă de tangenta variabilă y = mx + . Abscisa punctului P, care
2m
este proiecţia focarului pe tangenta variabilă, ştim din rezolvarea problemei 53) că este zero. Pe de
altă parte, abscisa lui P este semisuma absciselor punctelor Q şi P. Atunci trebuie să avem:
p
x+
2 = 0 <=> x = − p , adică locul descris de Q este directoarea parabolei.
2 2

55. Fie parabola ( P) y 2 = 9 x .


2
a) Să se scrie ecuaţiile tangentei şi normalei în punctul M situat pe parabolă şi având abscisa din
3
ordonată;
b) Să se scrie ecuaţia normalei paralelă cu OM;
⎛ 11 ⎞
c) Să se scrie ecuaţiile normalelor ce trec prin punctul R⎜ ,0 ⎟ şi să se arate că una din normale este
⎝2 ⎠
perpendiculară pe OM.
Soluţie.
2
a) Pentru a afla coordonatele punctului M, folosim ecuaţia (P) în care facem: x = y . Rezultă, în
3
afară de vârful parabolei, punctul M(4,6).
9
Ecuaţia tangentei în punctul M se află prin dedublarea ecuaţiei parabolei, adică yy = ( x + x)
2
9
şi înlocuind un x cu 4 şi un y cu 6, obţinem: 6 y = ( x + 4) <=> 3x − 4 y + 12 = 0 .
2
⎛ y2 ⎞ y
b) Fie P⎜⎜ 0 , y 0 ⎟⎟ un punct al parabolei (P). Ştim că panta normalei este m N = − 0 => y 0 = − pm N .
⎝ 9 ⎠ p
3 9 3 27 y 02 81 ⎛ 81 27 ⎞
În cazul problemei noastre m N = mOM = şi y 0 = − ⋅ = − , = => P⎜ ,− ⎟ .
2 2 2 4 9 16 ⎝ 16 4 ⎠
Ecuaţia normalei în punctul P este: 48 x − 32 y − 459 = 0 .

140
⎛ y 02 ⎞ 2y ⎛ y2 ⎞
c) Fie P⎜⎜ , y 0 ⎟⎟ un punct al parabolei (P). Normala dusă prin P are ecuaţia y − y 0 = − 0 ⎜⎜ x − 0 ⎟⎟
⎝ 9 ⎠ 9 ⎝ 9 ⎠
<=> 18 y 0 x + 81 y − 81y 0 − 2 y 0 = 0 (*).
3

⎛ 11 ⎞
Punând condiţia ca normala să treacă prin R⎜ ,0 ⎟ , găsim:
⎝2 ⎠
99 y 0 − 81y 0 − 2 y 03 = 0 <=> y 03 − 9 y 0 = 0 => y 0 = 0, y 0' = 3, y 0" = −3 .
Sunt deci trei normale care trec prin R. Aceste normale intersectează parabola în punctele
O(0,0), P1(1,3), P2(1,-3) iar ecuaţiile lor sunt deduse din (*): y=0, 2x+3y-11=0, 2x-3y-11=0.
Se constată că normala a doua este perpendiculară pe (OM).
Remrcă. În general, printr-un punct nesituat pe o parabolă trec trei normale ale parabolei.

56. Pentru orice parabolă, piciorul tangentei, piciorul normalei şi punctul de contact al tangentei
sunt egal depărtate de focar.
Soluţie.
Tangenta şi normala în punctul M ( x 0 , y 0 ) întâlnesc axa x’x respectiv în punctele
T (− x 0 ,0), N ( x0 + p,0) .
p p p p
Atunci TF = + x0 , FN = x 0 + p − = x0 + , MF = x 0 + => TF = FN = MF .
2 2 2 2

57. Se consideră parabola y 2 = 4 x şi punctul A(-3,-2).


a) Să se scrie ecuaţiile tangentelor din A la parabolă; b) Prin A se duce paralela AD la axa parabolei;
să se verifice că dreapta AD trece prin mijlocul segmentului T1T2.
Soluţie.
p
a) Punând condiţia ca dreapta y = mx + să treacă prin punctul A(-3,-2) obţinem ecuaţia în m:
2m
1
3m 2 − 2m − 1 = 0 cu rădăcinile m1 = 1, m2 = − . Ecuaţiile celor două tangente din A sunt atunci:
3
y + 2 = x + 3 <=> x − y + 1 = 0
1
y + 2 = − ( x + 3) <=> x + 3 y + 9 = 0
3
b) Dreapta (AD) are ecuaţia y = -2. Fie M mijlocul segmentului [T1T2]. Punctul M se află pe dreapta
yT1 + yT2
(AD), adică y M = = 2.
2
Ordonatele punctelor T1 şi T2 se află rezolvând sistemul format din ecuaţia dreptei contactelor
şi ecuaţia parabolei, adică {x + y − 3 = 0, y 2 − 4 x = 0} . Eliminând pe x între cele două ecuaţii, găsim
−6+2
y 2 + 4 y − 12 = 0 cu rădăcinile y1 = yT1 = 2, y 2 = yT2 = −6 , de unde y M = = −2 , ceea ce
2
demonstrează că M se află pe (AD) sau că (AD) trece prin mijlocul lui T1T2.

58. Să rezolvăm din nou problema: Să se afle locul geometric al punctelor de unde se pot duce
tangentele perpendiculare la o parabolă.

141
Soluţie.
Fie m1,m2 pantele tangentelor perpendiculare duse din P ( x 0 , y 0 ) la parabola (P). produsul lor
p
trebuie să satisfacă simultan relaţiile: m1 ⋅ m 2 = −1, m1 ⋅ m2 = , prima exprimând relaţia de
2 x0
perpendicularitate a celor două drepte iar a doua fiind dedusă din relaţiile dintre rădăcinile şi
coeficienţii ecuaţiei: 2 x0 m 2 − 2 y 0 m + p = 0(m ≠ 0) obţinută din condiţia ca dreptele
p
y = mx + (m ≠ 0) să treacă prin punctul P ( x0 , y 0 ) . Egalând cele două produse obţinem:
2m
p p p
= −1 <=> x0 = − , de unde rezultă că P ( x0 , y 0 ) verifică ecuaţia x = − , care este tocmai
2 x0 2 2
ecuaţia directoarei.

59. Tangentele duse dintr-un punct M 0 ( x0 , y 0 ) la o parabolă sunt egal înclinate pe dreapta
care uneşte pe M 0 cu focarul F şi pe paralela dusă din M 0 la axa parabolei.
Soluţie.
⎛p ⎞ y0 2 y0
Fie y 2 = 2 px ecuaţia parabolei. În acest caz F ⎜,0 ⎟ şi atunci mM0 F = = (1).
⎝2 ⎠ p 2x0 − p
x0 −
2
Pantele m1 şi m2 ale tangentelor la parabolă duse din M 0 ( x 0 , y 0 ) ∉ ( P) sunt date de ecuaţia:
y0 p
2 x0 m 2 − 2 y 0 m + p = 0(m ≠ 0) . Deci m1 + m2 = şi m1 m2 = (2).
x0 2 x0
Dacă notăm cu α unghiul dreptei FM0 cu tangenta de pantă m1 şi cu β unghiul celeilalte
tangente cu paralela la axă dusă prin M 0 , avem:
m M 0 F − m1
tgα = ; tgβ = m2 .
1 + m1 ⋅ m M 0 F
y0 p
− 2m1 + m1 ⋅
2
2 y 0 − 2 x0 m1 + pm1 x0 x0
Ţinând seama de (1) şi (2) obţinem: tgα = = =
2 x0 − p + 2m1 y 0 p p
2− + 2m1 ⋅
x0 x0
2(m1 + m2 ) − 2m1 + 2m12 ⋅ m2 2m2 (1 + m12 )
= = = m2 . Adică tgα = tgβ => α = β .
2 − 2m1 m2 + 2m1 (m1 + m2 ) 2(1 + m12 )
60. Să se afle: a) polara punctului M(3,1) faţă de parabola (P) y 2 = 6 x ; b) polara focarului
⎛p ⎞
F ⎜ ,0 ⎟ faţă de parabola y 2 = 2 px ; c) polul dreptei (d )2 x + 4 y + 3 = 0 în raport cu parabola
⎝2 ⎠
y + 6x = 0 .
2

Soluţie.
a) Dedublând ecuaţia parabolei şi înlocuind coordonatele punctului M în ecuaţia astfel dedublată,
găsim: y ⋅ 1 − 3( x + 3) = 0 <=> 3 x − y + 9 = 0 .
⎛ p⎞ p
b) Procedând ca la a) găsim: y ⋅ 0 − p⎜ x + ⎟ = 0 <=> x = , tocmai directoarea parabolei (ca la
⎝ 2⎠ 2
elipsă şi hiperbolă).

142
c) Dacă P ( x 0 , y 0 ) este polul dreptei, polara sa este: yy 0 + 3( x + x 0 ) = 0 <=> 3 x + y 0 y + 3 x0 = 0 şi
cum această polară reprezintă dreapta dată, avem:
3 y 0 3 x0 3 ⎛3 ⎞
= = <=> x0 = , y 0 = 6 => P⎜ ,6 ⎟ .
2 4 3 2 ⎝2 ⎠
LOCURI GEOMETRICE. Reamintim că teoria locurilor geometrice de la cap. Dreapta rămâne
valabilă şi la parabolă, cu menţiunea: când recunoaştem locul geometric, după ecuaţie, găsim de
această dată o parabolă sau bineînţeles una din celelalte curbe studiate până aici.

61. Baza [AB] a unui triunghi ABC fiind fixă, să se determine locul geometric al vârfului C,
astfel că: BC 2 − AC 2 + C ' C 2 = K 2 , CC ' fiind înălţimea vârfului C.
Soluţie.
Considerăm triunghiul ABC în reperul cartezian ortogonal xOy, astfel încât vârful A să fie în
originea O, iar latura fixă [AB] pe axa x’x în regiunea pozitivă, triunghiul fiind dat considerăm
cunoscute coordonatele vârfurilor A şi B, adică A(0,0), B(b,0) iar coordonatele vârfului C le notăm cu
(x,y), deoarece el descrie locul geometric.
Avem:
BC 2 − AC 2 + C ' C 2 = K 2 <=> ( x − b) 2 + y 2 − x 2 − y 2 + y 2 = K 2 <=> y 2 − 2bx + (b 2 − K 2 ) = 0 . Locul
geometric este o parabolă care are ca axă de simetrie latura [AB] a triunghiului ABC( ≡ x’x).

62. Se dă parabola y 2 = 2 px şi un punct A(a,b).


a) Să se scrie ecuaţia de gradul al doilea care dă coeficienţii unghiulari m1 şi m2 ai tangentelor duse
din A la parabolă; b) Să se afle locul geometric al punctului A ştiind că între m1 şi m2 avem relaţia:
m1 m2 (m1 + m2 ) = 1 .
Soluţie.
p
a) Ecuaţia tangentei la parabola y 2 = 2 px , de pantă m, fiind: y = mx + , pantele tangentelor duse
2m
p
din A(a,b) verifică ecuaţia b = ma + <=> 2am 2 − 2bm + p = 0(m ≠ 0) .
2m
p b
b) Cum m1 ⋅ m2 = , m1 + m2 = , relaţia din enunţul problemei devine pb = 2a 2 , de unde rezultă că
2a a
2
punctul A(a,b) verifică ecuaţia p ⋅ y = 2 x 2 <=> y = x 2 . Prin urmare locul punctelor A este parabola
p
2
y = x2 .
p

63. [Diametru conjugat unei direcţii]. Înainte de a rezolva problema de loc geometric, ce
urmează, să dăm definiţia: Segmentul de dreaptă care uneşte două puncte de pe parabolă se
numeşte coardă iar orice semidreaptă cu originea pe parabolă şi paralelă cu axa se numeşte diametru
parabolei (explicaţia acestei denumiri este că centrul parabolei se află la infinit, în direcţia axei; ori la
elipsă şi hiperbolă, orice coardă care trece prin centru se numeşte diametru).
Şi acum problema: Să se afle locul geometric al mijloacelor coardelor dintr-o parabolă paralele
cu o direcţie de pantă dată.
Soluţie.
Fie parabola ( P ) y 2 − 2 px = 0 şi o direcţie de pantă m. Să aflăm locul geometric descries de
punctul M, mijlocul coardei [M1M2].
Ecuaţia coardei variabile (M1M2) este: y=mx+n (m – fixat iar n este parametru variabil).
Abscisele punctelor ei de intersecţie M1 şi M2 cu parabola (P) vor fi date de ecuaţia absciselor:

143
m 2 x 2 + 2(mn − p ) x + n 2 = 0 care după cum ştim se obţine eliminând pe y din sistemul:
{ y − 2 px = 0, y = mx + n} . Rădăcinile acesteia fiind x1, x2 abscisa punctului M, va fi:
2

x + x2 mn − p mn − p p
x= 1 =− iar ordonata y = − +p= .
2 m 2
m m
În acest mod ecuaţiile parametrice ale locului geometric descris de punctul M, sunt:
⎧ mn − p p⎫
⎨x = − , y = ⎬.
⎩ m 2
m⎭
Între aceste două ecuaţii ar trebui să eliminăm parametrul n, pentru a găsi ecuaţia carteziană a
locului geometric. Observăm că n nu se găseşte şi în ecuaţia a doua. Deci ecuaţia a doua este chiar
p
rezultatul eliminării. Prin urmare locul căutat este dreapta ( D) y = (mai precis semidreapta [M0M] a
m
dreptei (D), M0 ∈ (P)), care este un diametru al parabolei. El se numeşte diametru conjugat direcţiei de
pantă m.

64. Se consideră pe o parabolă două puncte variabile M şi M’ simetrice faţă de axă. Să se afle
locul geometric al intersecţiei tangentei în M cu paralela prin M’ la axă.
Soluţie.
⎛ λ2 ⎞
Dacă notăm coordonatele punctului M, de pe parabola ( P ) y − 2 px = 0 , cu ⎜⎜
2
, λ ⎟⎟ atunci
⎝ 2 p ⎠
⎛ λ 2

ţinând cont de enunţul problemei, punctul M’ va avea coordonatele ⎜⎜ − ,−λ ⎟⎟ . Tangenta în punctul
⎝ 2p ⎠
λ2
M şi paralela lui prin M’ au respectiv ecuaţiile: px − λy + = 0, y = −λ . Eliminând pe λ între cele
2
3
două ecuaţii, găsim: y 2 + px = 0 , tocmai ecuaţia locului geometric căutat, care este o parabolă.
2

65. Baza unui triunghi fiind fixă şi înălţimea având o lungime constantă, să se afle locul
geometric al ortocentrului triunghiului.
Soluţie.
Ducem axa Ox a reperului cartezian xOy prin [AB] care are lungimea c şi axa Oy prin A
perpendiculară pe AB. Triunghiul ABC şi lungimea înălţimii C fiind date, presupunem cunoscute
coordonatele vârfurilor sale: A(0,0), B(c,0), C( λ ,h), ultimul fiind variabil. H fiind ortocentrul triunghiului,
c−λ
ecuaţiile înălţimilor (CH) şi (AH) sunt: (CH ) x = λ ; ( AH ) y =
x . Eliminând parametrul λ între cele
h
1 c
două ecuaţii se obţine ecuaţia carteziană a locului geometric: y = x 2 + x , care este o parabolă
h h
care trece prin punctele A şi B, având axa de simetrie paralelă cu y’y.

144
PROBLEME PROPUSE

ELIPSA.

1. Să se găsească ecuaţia unei elipse raportată la axele sale ştiind că are axa mare egală cu 8
(U.l) şi este tangentă dreptei y=x+5.
R: Se constată cu uşurinţă că: a=4,m=1,n=5 şi folosind ecuaţia tangenţială a elipsei deducem
şi pe b=3.

2. Să se deomnstreze că unghiul sub care se vede din unul din focare o tangentă la elipsă,
mărginită între tangentele duse la extremităţile axei mari, este drept.
R: Se gpsesc mai întâi coordonatele punctelor de intersecţie D şi D’ ale tangentei
y = mx + a 2 m 2 + b 2 cu tangentele la extremităţile axei mari şi apoi se arată că: m FD ⋅ m FD ' = −1 .

3. Să se afle ecuaţia elipsei cu centrul în originea axelor şi care este tangentă dreptei 3x+8y-
5=0 în punctul (6,4).
R: Se scrie ecuaţia tangentei la (E) în punctul (6,4); se pune condiţia ca cele două tangente să
se confunde şi se găseşte: a 2 = 100, b 2 = 25 .

x2 y2
4. Se consideră elipsa ( E ) + − 1 = 0 şi punctul A(3,1) situat pe elipsă.
18 2
a) Care este ecuaţia tangentei în A la elipsă?
b) Fie B intersecţia tangentei în A cu directoarea elipsei şi F focarul corespunzător. Să se verifice că
unghiul AFB este drept.

x2 y2
5. a). Să se determine intersecţiie elipsei ( E ) + − 1 = 0 cu prima bisectoare
20 5
b). Se consideră punctul A de intersecţie şi de coordonate pozitive. Care este tangenta în
punctul A, la elipsă.
c) Se ia pe această tangentă punctul B de abscisă 6. Care este ordonata punctului? Care este
ecuaţia celeilalte tangente duse din punctul B la elipsă şi care sunt coordonatele punctului de contact.
R: a) A(2,2); A’(-2,-2); b) x+4y-10=0; c)B(6,1) x-y-5=0, (4,-1).

6. Se dă elipsa x 2 + 4 y 2 − 4 = 0 . Să se scrie ecuaţiile tangentelor duse din punctul P ( 3 ,−1)


la elipsă.
R: y = −1; y = 2 3 x − 7 .

7. Se consideră o elipsă de focare F şi F’. Prin F se duce o dreaptă (D) ce taie tangenta
vârfului A în M iar din F’ se coboară o perpendiculară pe (D) care taie aceeaşi tangentă în N. Să se
arate că tangentele din M şi N sunt paralele.

8. Se consideră elipsa ( E ) 4 x 2 + 9 y 2 − 36 = 0 şi dreapta 4 x + 3 y − 12 = 0 . Pe dreaptă se ia un


punct mobil M. Să se verifice că polara punctului M trece printr-un punct fix. Să se arate că punctul fix
este polul dreptei date.

9. Se consideră elipsa ( E ) 4 x 2 + 8 y 2 − 32 = 0 şi familia de drepte paralele cu bisectoarea întâi.


Să se afle locul geometric al polilor dreptelor din familie în raport cu elipsa dată.
R: 2x-y=0.

145
10. Să se arate că la o elipsă polara unui punct N, luat pe directoarea corespunzătoare
focarului F, trece prin F şi este perpendiculară pe NF.

11. Se consideră elipsa ( E )bx 2 + a 2 y 2 − a 2 b 2 = 0 şi un punct mobil pe ea. Normala în M taie


axa mare în P şi axa mică în Q. Cum se deplasează P şi Q, când M descrie elipsa.
c2 c2
R: P între ± ; Q între ± .
a b

12. A, B fiind puncte fixe pe x’x simetrice faţă de O, iar C un punct în plan, axa y’y taie pe AC
în M şi pe BC în N aşa fel ca să aibă loc relaţia: OM ⋅ ON = K 2 (const.) . Care este locul lui C.
x2 y2
R: Elipsa 2 + 2 − 1 = 0 .
a K

13. Se dă un cerc şi un diametru fix AA’. Dintr-un punct M, mobil pe cerc, se coboară
MN
perpendiculara MP pe diametrul AA’. Fie un punct N pe această perpendiculară astfel că =K.
NP
Să se afle locul geometric al punctului N.
R: x 2 + (1 + K ) 2 y 2 − a 2 = 0 .

14. Fie A şi A’ extremităţile axei mari ale unei elipse şi M un punct mobil pe elipsă. Să se afle
locul geometric al centrului de greutate al triunghiului AMA’.
9x 2 9 y 2
R: + 2 −1 = 0 .
a2 b
2
⎛ R⎞
15. Fie cercul ⎜ x + ⎟ + y 2 = R 2 care taie axa Ox în punctele A şi B. O paralelă oarecare la
⎝ 2⎠
AB taie cercul în C şi tangenta punctului A în D. Să se afle locul geometric al intersecţiei dreptelor AC
şi BD.
R: 4 x 2 + 2 y 2 − R 2 = 0 .

x2 y2
16. Se consideră elipsa 2 + 2 − 1 = 0 , de focare F şi F’ şi dreapta x=a. Două tangente
a b
variabile, paralele între ele, taie dreapta x=a, în punctele M şi M’. Care este locul geometric al
punctului de intersecţie al dreptelor FM şi F’M’.
R: x 2 + y 2 = c 2 .

x2 y2
17. Fie elipsa + = 1 cu centrul în O. O tangentă variabilă la elipsă taie axa y’y în punctul
25 9
C. Să se afle locul geometric al intersecţiei paralelei prin C la x’x cu paralela prin O la tangenta
variabilă. Să se scrie ecuaţia locului găsit sub forma y=f(x) şi apoi să se reprezinte grafic variaţia lui
f(x).
3x 3x
R: y = ± ; reprezentăm grafic funcţia g ( x) = şi apoi construim simetrica
x 2 − 25 x 2 − 25
curbei obţinute faţă de axa x’x.

146
18. Se dă un segment dreapta [AA’] cu lungimea AA’=2a. Într-un punct P al segmentului se
MP 2
ridică perpendiculara şi se ia pe această perpendiculară un punct M astfel că: =K.
PA ⋅ A' P
a) Să se afle locul geometric al lui M când P descrie segmentul [A’A].
b) Fie O mijlocul segmentului [AA’] şi R, R’ punctele de întâlnire ale dreptei MA şi MA’ cu
perpendiculara în O pe AA’. Să se arate că produsul OR ⋅ OR' este constant (F.G.M.).
R: a) Fie P(α ,0) punctul mobil pe segmentul [AA’] şi M(x,y) punctual care descrie locul
geometric. Locul geometric descries de punctual M este elipsa Kx 2 + y 2 − a 2 K = 0 .
b) OR ⋅ OR' = a 2 K = const.

19. O tangentă variabilă într-un punct M al unei elipse taie tangentele fixe la extremităţile axei
mari AA’ în punctele P şi P’.
a) F şi F’ fiind focarele elipsei, să se arate că dreătele PF şi P’F’ se taie pe normala în M.
b) Să se scrie ecuaţia cercului de diametru PP’ şi să se verifice că trece prin focare (F.G.M.).

20. Se consideră o elipsă cu centrul în origine având axele AA’=2a, BB’=2b şi un punct M
variabil pe ea.
Fie R şi N’ punctele unde tangenta în M taie axele AA’ şi BB’ şi de asemenea R’ şi N punctele
unde normala în M taie pe AA’ şi BB’.
a) Să se calculeze NN’ şi RR’.
RR' ∧
b) Să se deducă = ±tg ( MOA) şi să se stabilească rezultatul şi pe cale geometrică.
NN '
c) Să se arate că dacă luăm pe tangentă un punct M’ astfel că M’R=N’M triunghiurile OMm şi OM’m’
sunt echivalente (m şi m’ sunt respectiv proiecţiile punctelor M şi M’ pe axa AA’).
R: Notăm cu M (α , β ) punctul variabil pe elipsa b 2 x 2 + a 2 y 2 − a 2 b 2 = 0 . Punctul M găsindu-se
pe elipsă, avem: b 2α 2 + a 2 β 2 − a 2 b 2 = 0 , etc.
b) Patrulaterul (OMRN) este inscriptibil, etc.

21. O tangentă variabilă la o elipsă taie tangentele în extremităţile axei mari în punctele C, C’ şi
tangenetele în extremităţile axei mici în punctele D, D’. Să se arate că cercurile descrise pe
segmentele CC’ şi DD’ ca diametre se taie ortogonal.

22. Tangenta în P la elipsa (E) taie directoarele în D, respectiv D’. Din D şi D’ se duc iarăşi
tangente la elipsa (E). Fie R,S punctele lor de contact cu elipsa şi M punctul de intersecţie. Să se
arate: a) MP este normala la (E) în P; b) Mijlocul segmentului MP este necontenit pe axa BB’ a elipsei;
c) Locul lui M, când P parcurge (E), este o elipsă la fel aşezată ca (E); d) tangenta în M la aceasta şi
cea în P la (E) taie axa AA’ a acesteia în puncte simetrice faţă de O; e) Dreptele DF şi PF sunt
perpendiculare şi la fel D’F’, PF’. Fie Q intersecţia dreptelor DF, D’F’; f) PQ este înjumătăţită de axa
AA’ a elipsei (E); g) Are loc relaţia: PQ ⋅ y P = OP' 2 , P’ fiind o extremitate a diametrului conjugat cu
PF PF '
OP faţă de (E); h) Punctele P, F, R sunt coliniare (la fel P, F’, S); i) + = const.
FR F ' S
R: P (a cos α , b sin α ) . Cea de a doua tangentă din D are ecuaţia:
[(1 + e 2
]
) cos α − 2e x + 1 − e 2 sin α ⋅ y + a(1 − 2e cos α + e 2 ) = 0 . Cea din D’ se obţine schimbând e în
−e.
⎛ − a(1 + e 2 ) sin α ⎞⎟
M ⎜⎜ − a cos α , ⎟ , cu care se verifică: a), b), c); d), e) simplă verificare.
⎝ 1 − e2 ⎠

147
⎛ a 2 cos 2 α − e 2 ⎞
Q⎜ − a cos α ,
⎜ ⎟⎟ adică MQ este paralelă cu axa conjugată şi cu care se verifică f), g).
⎝ b sin α ⎠
Pentru h) se poate face verificare directă sau să se observe că, coarda contactelor unui punct de pe o
2(a 2 + e 2 )
directoare trece mereu prin focarul corespunzător; i) constanta .
b2

HIPERBOLA.

23. Să se scrie ecuaţia unei hiperbole cu centrul în origine care trece prin punctul M(15,8) şi
are dreapta 2x-3y=0 ca asimptotă.
x2 y2
R: − −1 = 0 .
81 36

24. Să se scrie ecuaţia hiperbolei cu centrul înorigine care este tangentă dreptelor
( D)5 x − 2 y − 8 = 0, ( D' )15 x − 8 y − 18 = 0 .
R: a 2 = 4; b 2 = 9 .

25. Să se scrie ecuaţia hiperbolei cu centrul în origine având focarele F(3,0), F’(-3,0), tangentă
dreptei x-y-1=0, şi să se afle punctul de contact.
R: a 2 = 5; b 2 = 4; M (5,4) .

26. Să se determine ecuaţia unei drepte înclinată de 60° pe axa x’x şi care determină în
hiperbola echilateră x 2 − y 2 = a 2 o coardă de lungime 2a 2 .
R: y = 3 x ± 2a .

27. O dreaptă paralelă la axa netransversă a unei hiperbole taie o asimptotă a ei în M, o


ramură a hiperblei în N şi axa transversă în P. Să se arate că avem:
PM 2 − PN 2 = const când dreapta variază.

28. a) Să se scrie ecuaţia hiperbolei cu centrul în origine ce are ca asimptote dreptele 2x-y=0,
2x+y=0 şi trece prin punctul (1,0).
b) Să se scrie apoi ecuaţia tangentei la hiperbola astfel determinată în punctul (1,0).
R: 4 x 2 − y 2 − 4 = 0; x = 1 .

29. Să se scrie ecuaţia hiperbolei cu centrul în origine, a cărei tangentă în punctul (13,2) este
dreapta 13x-72y-25=0.
R: x 2 − 36 y 2 − 25 = 0 .

30. Să se arate că la o hiperbolă (H) cu centrul în origine, polara unui punct luat pe o asimptotă
este paralelă cu acea asimptotă.

x2 y2
31. Se dau dreptele (∆ 1 ) = x + y − 1 = 0, (∆ 2 ) x − y − 1 = 0 şi hiperbolele ( H 1 ) − −1 = 0 ,
a2 b2
x2 y2
(H 2 ) − −1 = 0 .
b2 a2

148
Fie M 1 (α , β ) un punct care descrie dreapta ( ∆ 1 ) şi M 2 ( β ,−α ) un punct care descrie dreapta
(∆ 2 ) . Dacă (P1), (P2) sunt polarele punctelor M1, M2 în raport cu (H1), (H2) se cere locul geometric al
intersecţiei dreptelor (P1), (P2).
R: x 2 + y 2 − (a 2 + b 2 ) x − (a 2 − b 2 ) y = 0 .

32. Să se scrie ecuaţia unei hiperbole cu centrul în origine, ştiind că tangenta şi normala
într-un punct au ecuaţiile: 10 x − 3 y − 32 = 0;3x + 10 y − 75 = 0 .
R: 4 x 2 − y 2 − 64 = 0 .

33. Normala într-un punct T al unei hiperble intersectează axele în punctele N1, N2. Să se
N1 N 2
demonstreze că oriunde s-ar afla T pe hiperbolă, avem: = const .
TN 2
a b
R: Fie T (achθ , bshθ ) ; normala în acest punct este: x+ y − c 2 = 0 , etc.
chθ shθ

34. Să se afle locul geometric al vârfului unui triunghi, în care baza este fixă, iar diferenţa
unghiurilor de la bază este un unghi drept.
R: Luăm ca axe: x’x – baza fixă BC şi y’y – mediatoarea segmentului [BC]. Vom determina
locul lui A(x,y); găsim hiperbola echilateră x 2 − y 2 − a 2 = 0 .

35. Fie P un punct mobil pe o hiperbolă cu centrul în originea O. Se ia pe OP un punct M,


OM
astfel ca = K . Să se afle locul lui M.
OP
x2 y2
R: 2 2 − 2 2 = 1 .
K a K b

36. Se consideră două drepte trecând prin originea unui reper cartezian ortogonal xOy,
simetrice faţă de axe. O dreaptă variabilă se mişcă aşa fel ca triunghiul format de aceste 3 drepte să
aibă aria constantă. Să se afle locul geometric al mijlocului segmentului din dreapta mobilă interceptat
de cele două drepte fixe.
R: Hiperbola y 2 − m 2 x 2 − K 2 = 0 ; m şi –m pantele dreptelor iar K2 aria constantă.

37. Fie A, B extremităţile axei mari a elipsei (E) şi PQ o coardă paralelă cu axa y’y. Să se afle
locul geometric al punctului de intersecţie al dreptelor AP, BQ când coarda PQ se mişcă rămânând
paralelă cu axa y’y.
R: Hiperbola b 2 x 2 − a 2 y 2 − a 2 b 2 = 0 .

38. O paralelă (∆ ) la una din asimptotele unei hiperbole întâlneşte hiperbola în punctul M.
Tangenta în M la hiperbolă taie aceeaşi asimptotă în N. Se cere locul geometric al intersecţiei dreptei
(∆) cu paralela dusă prin N la a doua asimptotă.
x2 y2
R: Hiperbola − −1 = 0 .
2a 2 2b 2

39. Se dă un reper cartezian ortogonal xOy şi se consideră dreapta (∆) x = a şi cercul


(C ) x + y 2 − R 2 = 0 . Fie M un punct în planul xOy, D proiecţia lui M pe (∆) şi B intersecţia dreptei
2

(∆) cu dreapta OM. Paralela prin B la x’x taie dreapta OB în M’.

149
a) Să se exprime coordonatele lui M’ în funcţie de acelea ale lui M şi să se arate că dreapta
MM’ trece printr-un punct fix, oricare ar fi poziţia lui M în plan.
b) Să se găsească locul geometric al punctului M’ când M descrie cercul (C).

⎛ 5 ⎞
40. a) Să se scrie ecuaţia unei hiperbole care trece prin punctul A⎜ ⎟
⎜ 2 ,1⎟ şi are focarele în
⎝ ⎠
F ( 5 ,0), F ' (− 5 ,0) .
b) Prin F se duce o dreaptă variabilă (D), iar prin F’ o dreaptă (D’) perpendiculară pe (D). Se
cere locul geometric descris de punctul de intersecţie al dreptelor (D) şi (D’).
c) Locul geometric de la b) taie asimptotele hiperbolei în patru puncte care împreună cu
focarele F, F’ formează un hexagon regulat a cărui arie se cere.
R: a) 4 x 2 − y 2 − 1 = 0 ; b) x 2 + y 2 = 5 ; c) latura hexagonului regulat are lungimea 2(u.l.).

41. Printr-un punct M oarecare se duce o dreaptă arbitrară care să întâlnească hiperbola
echilateră x 2 − y 2 − a 2 = 0 în punctele H şi C.
a) Perpendiculara în M pe HC întâlneşte hiperbola în punctele A şi B; să se arate că
MH.MC+MA.MB=0. Să se deducă de aici că H este ortocentrul triunghiului ABC.
b) Se presupune M pe hiperbolă. În acest caz punctele M, H, A coincid. Să se arate că
dreptele BC, OM sunt egal înclinate pe axele hiperbolei şi că aria triunghiului OBC depinde numai de
coeficientul unghiular al dreptei MC.

42. Se dau curbele (C1 ) x 2 − y 2 = 5, (C 2 ) xy = 6 .


a) Să se specifice natura lor şi să se reprezinte grafic prin metoda de reprezentare grafică a
funcţiilor, din analiza matematică.
b) Să se găsească coordonatele punctelor de intersecţie.
c) Să se verifice că cele două curbe (C1 ), (C 2 ) se taie ortogonal.
d) Tangentele în punctul lor de intersecţie din primul cadran taie asimptotele respective în câte
două puncte. Să se arate că cele 4 puncte formează un pătrat.
R: a) Reprezentăm grafic funcţia: f ( x) = x 2 − 5 , x ∈ (−∞,− 5 ] U [ 5 ,+∞) şi apoi construim
simetricul graficului obţinut faţă de axa x’x. La fel trasarea graficului hiperbolei echilatere (C 2 ) xy = 6
6
se reduce la construcţia graficului funcţiei g ( x) = , x ∈ (−∞,0) U (0,+∞) .
x
b) M(3,2), M’(-3,-2);
c) (T1 )3 x − 2 y − 5 = 0; (T2 ) 2 x + 3 y − 12 = 0 ; mT1 = mT2 = −1 , etc.
d) se rezolvă sistemele {(T1 ), y = x}; {(T2 ), y = − x}; {(T2 ), x = 0}; {(T2 ), y = 0} , etc.

43. Fie F şi (D), respectiv un focar şi directoarea corespunzătoare ale unei hiperbole (H) cu
centrul în origine. Printr-un punct M al hiperbolei se duc paralelele (∆) şi (∆' ) la asimptote. Fie B
punctul în care dreapta (∆) taie directoarea (D).
a) Să se arate că MB=MF; b) Un diametru oarecare al hiperbolei taie hiperbola în P, P’ li
dreptele (∆ ) , (∆' ) în T, T’. Să se arate că: OP 2 = OT ⋅ OT ' (în acest caz prin diametru hiperbolei
înţelegem dreapta care trece prin centrul hiperbolei şi întâlneşte două puncte).

150
PARABOLA

44. Ecuaţiile a două parabole raportate la două axe rectangulare sunt: y 2 = ax şi x 2 = by , a şi


b fiind coordonatele unui punct C în plan.
1) Să se calculeze în funcţie de a şi b, coordonatele celui de-al doilea punct D de intersecţie al
parabolelor.
2) Să se arate că unghiul CDO este drept.

45. Se consideră parabola ( P ) y 2 − 8 x = 0 şi o dreaptă (D) ce trece prin focar şi are


4
coeficientul unghiular . A şi B fiind intersecţiile parabolei cu dreapta (D), se cere: a) coordonatele
3
punctelor A şi B; b) ecuaţiile tangentelor în A şi B; c) să se verifice că aceste tangente sunt
perpendiculare şi se taie pe directoarea parabolei.
⎛ 1⎞
R: a) A⎜ − 2, ⎟ ; b) x-2y+8=0; 2x+y+1=0; c) (-2,3).
⎝ 2⎠

46. Fie parabola ( P ) y 2 − 4 x = 0 . Să se scrie ecuaţiile tangentelor la parabolă duse din punctul
M(4,5).
Fie MT1 şi MT2 cele două tangente, MD paralela dusă prin M la axă şi MF dreapta ce uneşte
pe M cu focarul F.
Să se verifice că unghiul dreptei MT1 cu MF este egal cu unghiul format de dreptele MD cu
MT2.

47. Fie parabola ( P) y 2 = 6 x şi punctul A(5,8). Se consideră pe parabolă un punct mobil M a


cărui ordonată variabilă se notează cu α .
a) Să se exprime AM2 în funcţie de α .
b) Fie M0 poziţia lui M, pentru care AM2 este minim. Să se verifice că AM0 este normala la
parabolă.
α4 2α 2
R: AM 2 = − − 16α + 89 ; b) M 0 (6,6) .
36 3

48. Se consideră punctul A(a,b). O dreaptă variabilă (D) ce trece prim punctul A taie axa x’x în
M. Să se afle locul geometric al centrelor cercurilor trecând prin origine şi tangenta în M la dreapta
(D).
R: parabola 2 x 2 − 2 x + by = 0 .

49. Se consideră cercul (C ) x 2 + y 2 − 2ax = 0 şi parabola ( P ) y 2 − 2 px = 0 . O dreaptă


variabilă, trecând prin origine, taie cercul în M şi parabola în N. Să se afle locul geometric al
intersecţiei tangentelor în M şi N la cerc şi parabolă.

50. Pe o parabolă se consideră un punct M variabil şi simetricul saă M’ faţă de axa parabolei.
A fiind un punct fix pe axa parabolei, se cere locul geometric al intersecţiei dreptei MA cu paralela prin
M’ la axă.

51. Se dau în plan o dreaptă (∆) şi două puncte fixe A, B. Fie M un punct mobil pe (∆) . Se
cere locul geometric al punctului P de intersecţie al perpendicularei în M pe (∆ ) cu perpendiculara din
A pe MB.

151
R: Alegem dreapta (∆) ca axă x’x şi perpendiculara din A pe (∆ ) ca axă y’y. Fie A(0,a), B(b,0)
1 2 b
şi λ abscisa variabilă a punctului M. Locul lui P este parabola: y = x − x+a.
c c

52. Se dă un punct fix A(a,0) şi un punct M (α , β ) mobil pe parabola ( P ) y 2 = 2 px . Se duce


prin A o dreaptă paralelă cu tangenta la parabolă dusă prin M (α , β ) . Ea taie dreapta dusă prin focar
şi punctul M în punctul N.
Să se afle: a) locul geometric al punctului N; b) Să se arate că locul geometric găsit trece prin
punctul A; c) Să se afle elementele locului dela a); d) Să se afle de asemenea ecuaţia tangentei la
acest loc dusă prin punctul A.
R: x 2 + y 2 − px + ap − a 2 = 0 .

53. Într-un reper cartezian ortogonal se dă un punct fix A(a,0), parabola y 2 = 4 x şi un punct
M (α , β ) pe parabolă. Să se afle: 1) elementele principale ale parabolei; 2) ecuaţia tangentei la
parabolă în punctul M; 3) ecuaţia dreptei care trece prin A şi este paralelă cu tangenta de la 2); 4)
ecuaţia dreptei care trece prin focarul parabolei şi prin M; 5) locul geometric al punctului N de
intersecţie al dreptelor 3) şi 4); 6) Să se demonstreze că locul geometric aflat este un cerc care trece
prin A; 7) să se afle elementele acestui cerc; 8) să se scrie ecuaţia tangentei la cerc în punctul A.
R: 5) x 2 + y 2 − 2 x − a 2 + 2a = 0 .

54. Se dă parabola y 2 = 2 px şi se cere:


1) Să se scrie ecuaţia tangentei în punctul P (α , β ) la această parabolă.
2) Să se arate că distanţa de la focar la tangenta din 1) este OF ⋅ PD , unde O este vârful
parabolei iar D piciorul perpendicularei coborâte din P pe directoarea parabolei.
3) Să se găsească locul geometric al punctului de intersecţie al perpendicularei coborâte din
focar pe tangenta în P, cu dreapta OP.

55. Normala într-un punct M al unei parabole taie axa x’x în punctul N şi curba într-un al doilea
punct S. Fie Q mijlocul segmentului MS şi R proiecţia lui M pe paralela prin Q la axa parabolei.
1) Să se arate că NR este perpendiculară pe MS; 2) Să se afle locul lui R când M descrie
parabola; 3) V1, V2, V3 fiind respectiv unghiurile tangentei în M, dreptei OR şi dreptei RS cu axa
parabolei să se arate că:
tgV2 ⋅ tgV3 = tg 2V1 .

56. Se dă parabola ( P ) y 2 = 4 x . Normala într-un punct M întâlneşte a doua oarăparabola în


punctul N şi axa x’x în P. Prin Q, mijlocul lui MN se duce o paralelă la x’x şi prin M o paralelă la y’y; fir
R intersecţia lor.
a) Să se demonstreze că PR este perpendiculară pe MN; b) Să se afle locul lui R când M
descrie parabola (P); c) Să se afle punctele de intersecţie ale locului geometric obţinut cu parabola
dată; d) prin metoda de reprezentare grafică a funcţiilor din analiza matematică să se reprezinte grafic
locul geometric obţinut.
⎛ m2 ⎞ 2 m
R: Fie M ⎜⎜ , m ⎟⎟ punctul de pe parabola (P); m PR = , mMN = −
⎝ 4 ⎠ m 2
4
b) Locul geometric are ecuaţia xy 2 = 4 => y = ± ,x > 0.
x

152
4
c) (1,2); (1,-2); d) reprezentăm grafic funcţia f ( x) = , x > 0 , etc.
x

57. Fie A, B două puncte situate pe o parabolă cu vârful O; proiectăm punctele A, B în A’, B’ pe
tangenta în vârf la parabolă.
a) Fie I simetricul vârfului D faţă de focarul F şi C’ mijlocul segmentului A’B’. Să se arate că
dreptele AB, C’I sunt perpendiculare; b) Dacă punctele A, B sunt mobile pe parabolă, iar intersecţia
dreptei AB cu tangenta în vârf este un punct fix, să se arate că intersecţia dreptelor AB’, A’B descrie o
dreaptă care trece prin vârful O.
⎛ y12 ⎞ ⎛ y 22 ⎞ 2p y + y2

R: a) A⎜ , y1 ⎟⎟, B⎜⎜ , y 2 ⎟⎟, m AB = , mC ' I = − 1 .
⎝ 2p ⎠ ⎝ 2p ⎠ y1 + y 2 2p
b) Notăm punctul fix prin care trece dreapta AB cu Q(0,K); Dreapta QAB are ecuaţia
K2 pK
y − k = λx ; ecuaţiile parametrice ale locului geometric sunt: x = ,y= ; ecuaţia
2( p − K λ ) p − Kλ
2p
carteziană a locului geometric este dreapta y = x care trece prin O.
K

58. Prin focarul unei parabole se duce o coardă AB. Să se arate că: a) tangentele în A şi B
sunt perpendiculare; b) Punctul M de intersecţie al normalelor în A şi B este pe diametrul conjugat
coardei; c) Să se afle locul geometric al punctului M.
⎛α 2 ⎞ ⎛ β 2 ⎞
R: Fie parabola ( P ) y 2 = 2 px şi coarda AB, unde A⎜⎜ , α ⎟⎟, B⎜⎜ , β ⎟⎟ . Coarda AB trecând
⎝ 2p ⎠ ⎝ 2p ⎠
prin focarul F înseamnă că pantele dreptelor FA şi FB sunt egale. Rezultă că βα + p 2 = 0 .
p p
a) Coeficienţii unghiulari ai tangentelor în A şi B sunt respectiv şi şi atunci
α β
p p p 2 = −1
⋅ = ;
α β αβ p 2 = −αβ
c) Locul geometric este parabola: 4 y 2 − 2 px + 3 p 2 = 0 , cu aceeaşi axă de simetrie ca şi parabola
⎛ 3p ⎞
dată dar cu vârful în punctul ⎜ ,0 ⎟ .
⎝ 2 ⎠

153
V. DREAPTA ÎN SPAŢIU

Dreapta în spaţiu poate fi determinată de:


1) Un punct şi un vector nenul.
2) Două puncte
3) Intersecţia a două plane

Ecuaţia dreptei în spaţiu poate avea o formă sau alta după condiţiile geometrice care o
determină.
A găsi ecuaţia unei drepte (d) înseamnă a găsi o relaţie între coordonatele unui punct curent
(x,y,z) de pe dreapta a cărei ecuaţie vrem s-o aflăm, astfel încât această relaţie să fie verificată de
toate punctele dreptei (d).
Sintetizăm ecuaţiile dreptelor mai des folosite pentru rezolvarea problemelor şi ca să le ţinem
uşor minte şi ideea centrală a demonstraţiei în contextul figurii.

FIGURA. IDEEA CENTRALĂ A


FORMULA REPREZINTĂ
DEMONSTRAŢIEI
r r r
1) r − r0 = t ⋅ v , t ∈ R * Ecuaţia vectorială a dreptei care trece
prin punctul M0 şi are vectorul director
r
v . (Se numeşte vector director al unei
drepte orice vector nenul coliniar cu
dreapta considerată). Aşadar vectorul
r Vectorul M 0 M fiind coliniar cu
director v dă direcţia dreptei (d).
r r
vectorul v => M 0 M = t ⋅ v <=>
r r r
<=> r − r0 = t ⋅ v , t ∈ R *
2) Ecuaţiile parametrice ale dreptei care Considerăm configuraţia de la
⎧ x = x0 + t ⋅ l trece prin punctul M 0 ( x0 , y 0 , z 0 ) şi 1) într-un reper cartezian
⎪ r ortogonal Oxyz unde
⎨ y = y0 + t ⋅ m , t ∈ R * are vectorul director v = {l , m, n} . r
M 0 ( x0 , y 0 , z 0 ) şi v = {l , m, n} .
⎪z = z + t ⋅ n Coordonatele vectorului director, care
⎩ 0
sunt proiecţiile sale pe axele Ox, Oy, Luând un punct curent M(x,y,z)
r r
l = v cos α , m = v cos β , Oz se numesc parametrii directori ai al dreptei (d) formula 1) Ù
r dreptei (d). {x, y, z} = {x0 , y 0 , z 0 } + λ{l , m, n}
n = v cos γ , α , β , γ sunt r
Evident orice vector K ⋅ v , K ≠ 0 joacă etc.
unghiurile pe care dr. (d) acelaşi rol ca vr .
(vectorul său director) le
face cu direcţiile pozitive
ale axelor de coordonate.
3) Ecuaţiile canonice ale dreptei deter- Se elimină parametrul t între
x − x0 y − y 0 z − z 0 minate de punctul M 0 ( x 0 , y 0 , z 0 ) şi de ecuaţiile 2).
= = r
l m n vectorul director v = {l , m, n} cu con-
Deoarece venţia că dacă un numitor este nul,
r r
v = {l , m, n} ≠ O{0,0,0} cel atunci numărătorul trebuie egalat cu
mult două dintre numerele zero.
l, m, n se pot anula.
4) Ecuaţiile canonice ale dreptei deter- Scriem ecuaţia dreptei care
x − x1 y − y1 z − z1 minate de două puncte M 1 ( x1 , y1 , z1 ) trece prin punctul M 1 ( x1 , y1 , z1 )
= =
x 2 − x1 y 2 − y1 z 2 − z1 şi M 2 ( x 2 , y 2 , z 2 ) . şi are vectorul director
M 1 M 2 = {x2 − x1 , y2 − y1 , z 2 − z1}

154
5) Ecuaţiile dreptei de intersecţie a două Ax+By+Cz+D=0 este ecuaţia
⎧A x + B1 y + C1z + D1 = 0 plane care se numesc ecuaţiile dreptei generală a planului.
(D)⎨ 1 sub forma generală.
⎩A2 x + B2 y + C2 z + D2 = 0
cu rang
⎛ A1 B1 C1 ⎞
⎜⎜ ⎟=2
⎝ A2 B2 C 2 ⎟⎠

COMENTARIU. Pe o dreaptă (d) se pot stabili două sensuri de parcurs. O dreaptă (d) împreună cu o
alegere a unui sens de parcurs se numeşte dreaptă orientată.
r
Dacă v este vectorul director a unei drepte (d), atunci se acceptă ca sens pozitiv pe (d) sensul
r
vectorului director v şi vom nota acest sens cu (+).
Axele de coordinate Ox, Oy, Oz sunt exemple de drepte orientate. De exemplu
{M OM = tir, t ≥ 0} este semiaxa pozitivă Ox iar {M OM = tir, t ≤ 0} este semiaxa negativă Ox’.
r
r r v
Vectorului director v nenul al dreptei (d) i se poate ataşa versorul e = r numit versor
v
director. Prin urmare dreapta (d) poate fi exprimată în forma:
{ r
(d ) = M M 0 M = t ⋅ e , t ∈ R . }
r r
Vectorul director v (ca şi e ) formează cu axele de coordinate
unghiurile α , β , γ , numite unghiuri directoare ale dreptei (d).
Putem scrie:
r r r r r r r r r r r r r
e = (e ⋅ i ) ⋅ i + (e ⋅ j ) ⋅ j + (e ⋅ k ) ⋅ k = (cos α )i + (cos β ) j + (cos γ )k .
r
Aşadar e = {cos α , cos β , cos γ } .
r
Coordonatele lui e se numesc cosinusurile directoare ale dreptei (d).
r
Pentru vectorul v putem scrie:

r r r r r r r r r r r r r r r r r r r
v = (v ⋅ i ) ⋅ i + (v ⋅ j ) ⋅ j + (v ⋅ k ) ⋅ k = ( v cos α )i + ( v cos β ) j + ( v cos γ )k = li + mj + nk .
l m n r
Aşadar cos α = r , cos β = r , cos γ = r unde v = l 2 + m 2 + n 2
v v v

DREPTE PARTICULARE CU ECUAŢIILE LOR.

1). Dreapta care trece prin originea axelor şi are parametric directori l, m, n are ecuaţiile:
x y z
= =
l m n

2). Dreapta care trece prin originea axelor şi face unghiuri congruente cu cele trei axe (deci cu
parametrii directori l, l, l) are ecuaţiile: x=y=z.
Gândit altfel. Orice punct de pe această dreaptă are coordonatele egale, de unde urmează că
ecuaţiile dreptei sunt: x=y=z.

3). Dreapta conţinută în planul xOy fiind bisectoarea unghiului xOy are ecuaţiile: x=y şi z=0.

155
4). Dreapta care trece prin punctul M 0 ( x0 , y 0 , z 0 ) şi este perpendiculară pe axa Ox, având
r
vectorul director v = {0, m, n} are ecuaţiile:
x − x0 y − y 0 z − z 0 y − y0 z − z 0
= = <=> x = x0 , = .
0 m n m n
5). Dreapta care trece prin punctul M 0 ( x 0 , y 0 , z 0 ) şi este paralelă cu planul yOz are vectorul
r
director v = {0, m, n} şi deci ecuaţiile:
x − x0 y − y 0 z − z 0 y − y0 z − z 0
= = <=> x = x0 , = .
0 m n m n

6). Dreapta care trece prin punctul M 0 ( x0 , y 0 , z 0 ) şi este paralelă cu Oz are vectorul director
r
v = {0,0, n} şi atunci ecuaţiile:
x − x0 y − y 0 z − z 0
= = <=> x = x0 , y = y 0 .
0 0 n
Gândit altfel. Orice punct de pe dreapta care trece prin punctul M 0 ( x0 , y 0 , z 0 ) şi este paralelă
cu Oz are abscisa x = x0 şi ordonata y = y 0 iar cota z un număr real oarecare; urmează că ecuaţiile
dreptei sunt x = x 0 , y = y 0 .

7). Dreapta care trece prin punctul M 0 ( x 0 , y 0 , z 0 ) şi este paralelă cu Ox are vectorul director
r
v = {l ,0,0} şi deci ecuaţiile:
x − x0 y − y 0 z − z 0
= = <=> y = y 0 , z = z 0 .
l 0 n

8). Dreapta care trece prin punctul M 0 ( x0 , y 0 , z 0 ) şi este paralelă cu Oy are vectorul director
r
v = {0, m,0} de unde urmează ecuaţiile:
x − x0 y − y 0 z − z 0
= = <=> x = x 0 , z = z 0 .
0 m 0

9). Axa Ox are ecuaţiile: y=0, z=0 (orice punct de pe axa Ox are ordonata nulă şi cota nulă).

10). Axa Oy are ecuaţiile: x=0, z=0.

11). Axa Oz are ecuaţiile: x=0, y=0.

UNGHIUL DINTRE DOUĂ DREPTE ORIENTATE.


r r
Fie (d1) şi (d2) două drepte orientate prin vectorii directori a şi b . Prin unghiul dintre dreptele
r r
orientate (d1) şi (d2) vom înţelege unghiul dintre a şi b , adică unghiul dat prin:
r r r r
a ⋅b a×b
cos ϕ = r r sau sin ϕ = r r , ϕ ∈ [0, π ] .
a⋅b a⋅b
r r r r
Constatăm că: d1 ⊥ d 2 <=> a ⋅ b = 0 şi d 1 d 2 <=> a × b = 0 .
Exemplu. Să se calculeze unghiul format de dreptele:

156
x−3 y +2 z x+2 y −3 z +5
(d1 ) : = = , (d 2 ) : = =
1 −1 2 1 1 2
r r
Soluţie. Vectorii directori ai dreptelor (d1) şi (d2), adică a şi b au respectiv coordonatele
r r
a = {1,−1, 2}, b = {1,1, 2} .
r∧ r 1 ⋅ 1 + 1 ⋅ (−1) + 2 ⋅ 2 2 1
Atunci cos ϕ = cos (a , b ) = = = => ϕ = 60° .
( ) 2
12 + (−1) 2 + 2 ⋅ 12 + 12 + 2 ( ) 2 4 2

POZIŢIILE RELATIVE A DOUĂ DREPTE. Pentru a determina poziţia relativă a celor două
drepte se alcătuieşte sistemul format din ecuaţiile lor, se rezolvă algebric acest sistem şi se
interpretează geometric rezultatul.
r
De asemenea poziţia relativă a dreptelor se studiază şi prin poziţia vectorilor directori ai lor a
r
şi b .
Dacă sistemul format din ecuaţiile celor două drepte este compatibil determinat (are soluţie
unică) atunci dreptele cunt concurente.
În particular dreptele (d1) şi (d2) sunt perpendiculare Ù vectorii directori sunt ortogonali Ù
r. r
a b =0.
r r
Dacă vectorii directori ai celor două drepte sunt coliniari, adică (∃)α ∈ R * a. î. a = αb , atunci
dreptele sunt paralele.
De asemenea dacă sistemul format din ecuaţiile celor două drepte este incompatibil (nu are
soluţie) atunci dreptele sunt paralele.
Dacă dreptele (d1) şi (d2) au două puncte comune atunci ele coincid.
De asemenea dacă sistemul format din ecuaţiile celor două drepte este compatibil
nedeterminat (cu o infinitate de soluţii) dreptele coincid.
Dacă dreptele (d1) şi (d2) nu sunt nici paralele şi nici concurente atunci ele sunt oarecare
(situate în plane diferite).

Exemple.
1) Determinaţi că dreptele d1 şi d2 date respectiv prin ecuaţiile: x=2t-3, y=3t-2, z=-4t+6 şi x=t+5,
y=-4t-1, z=t-4 se taie (sunt concurente).
Soluţie.
d1 I d 2 = P, P ( x0 , y 0 , z 0 ) <=> există t1 , t 2 ∈ R astfel încât sistemul:
⎧( x0 =)2t1 − 3 = t 2 + 5 ⎧2t1 − t 2 = 8
⎪ ⎪
S ⎨( y 0 =)3t1 − 2 = −4t 2 − 1 <=> S ⎨3t1 + 4t 2 = 1 să fie compatibil determinat (cu soluţie unică)
⎪( z =) − 4t + 6 = t − 4 ⎪4t + t = 10
⎩ 0 1 2 ⎩ 1 2
⎛2 −1 8 ⎞
⎜ ⎟
Matricea extinsă a sistemului este: A = ⎜ 3 4 1⎟
⎜ 4 1 10 ⎟
⎝ ⎠
A – matricea sistemului
2 −1
Rang A=2, deoarece minorul = 11 ≠ 0
3 4

157
Calculăm rang A :
2 −1 8
D= 3 4 1 = 0 => rang A = 2
4 1 10
Cum rang A =rang A=>(teorema lui Kronecker – Capelli) sistemul (S) este compatibil determinat =>
dreptele sunt concurente d1 şi d2 (se taie).
Putem găsi şi coordonatele punctului de intersecţie al celor două drepte rezolvând sistemul:
⎧2t1 − t 2 = 8
( S ) <=> ( S ' )⎨ şi apoi înlocuind pe t1 (sau t2) în expresiile care dau pe x0 , y 0 , z 0 .
⎩3t1 + 4t 2 = 1
⎛ ∆t ∆t ⎞
Avem: (t1 , t 2 ) = ⎜ 1 , 2 ⎟, ∆ = 11, ∆t1 = 33, ∆t 2 = −22 . Deci (t1 , t 2 ) = (3,−2) .
⎝ ∆ ∆ ⎠
Urmează că punctul P are coordonatele: ( x 0 , y 0 , z 0 ) = (2 ⋅ 3 − 3,2 ⋅ 3 − 2,−4 ⋅ 3 + 6) = (3,7,−6) .

2) Demonstraţi că dreptele următoare sunt paralele:


x + 2 y −1 z ⎧x + y − z = 0
d1 : = = , d2 :⎨
3 −2 1 ⎩x − y − 5 y = 0
Soluţie. Scriem dreapta d2 sub forma canonică pentru a afla parametrii directori. Avem:
⎧x + y = z ⎧2 x = 6 z + 8 ⎧ x = 3z + 4 x−4 y+4 z
⎨ <=> ⎨ <=> ⎨ <=> = =
⎩x − y = 5z + 8 ⎩ 2 y = −4 z − 8 ⎩ y = −2 z − 4 3 −2 1
r
Vectorul director al dreptei d1 este a = {3,−2,1} iar vectorul director al dreptei d2 este
r
b = {3,−2,1} .
r r
Cum {3,−2,1} = {3,−2,1} înseamnă că există λ = 1, a.î . a = λb => d1 d 2 .

COMENTARIU. După ce studiem intersecţia a două plane vom arăta că parametrii directori (deci
⎧A1 x + B1 y + C1 z + D1 = 0
coordonatele vectorilor directori) ai dreptelor date prin ecuaţiile: ⎨ sunt minorii
⎩A2 x + B2 y + C2 z + D2 = 0
⎛ A1 B1 C1 ⎞ B C1 C1 A1
de ordinal doi “scoşi” din matricea sistemului: ⎜⎜ ⎟⎟ , adică l = 1 ,m = ,
⎝ A2 B2 C2 ⎠ B2 C2 C2 A2
A1 B1
n= .
A2 B2
Procedând astfel putem afla parametri directori ai dreptei d2 (din ex. 2) direct, fără să mai scriem
ecuaţiile dreptei d2 sub forma canonică.
⎛1 1 − 1 ⎞ 1 −1 −1 1 1 1
Matricea sistemului este: ⎜⎜ ⎟⎟ şi atunci: l = = −6, m = = 4, n = = −2 .
⎝1 − 1 − 5 ⎠ −1 − 5 −5 1 1 −1
r r
Vectorul director al dreptei d1 este a = {3,−2,1} iar vectorul director al dreptei d2 este b = {−6,4,−2} .
Cum {−6,4,−2} = −2{3,−2,1} => d 1 d 2 .

158
PROBLEME REZOLVATE

1. Formaţi ecuaţiile canonice ale dreptei care trece prin punctul M1(2,0,-3) şi este paralelă:
r
a) cu vectorul a = {2,−3,5}
x −1 y + 2 z +1
b) cu dreapta = =
5 2 −1
c) cu axa Ox
d) cu axa Oy
e) cu axa Oz
Soluţie.
x − x0 y − y 0 z − z 0
a) Folosind formula: = = , obţinem:
l m n
x−2 y z+3
= =
2 −3 5 r
b) Scriem ecuaţiile canonice ale dreptei care trece prin punctul M1 şi are vectorul director a = {5,2,−1}
şi obţinem:
x−2 y z+3
= =
5 2 −1
c) Scriem ecuaţiile canonice ale dreptei care trece prin punctul M1 şi are vectorul director {1,0,0}:
x−2 y z+3
= = => y = 0, z = −3
1 0 0
d) Scriem ecuaţiile canonice ale dreptei care trece prin punctul M1 şi are vectorul director {0,1,0}:
x−2 y z+3
= = => x = 2, z = −3
0 1 0
e) Ca mai sus, scriem ecuaţiile canonice ale dreptei care trece prin punctul M1 şi are vectorul director
{0,0,1}:
x−2 y z+3
= = => x = 2, y = 0
0 0 1

2. Formaţi ecuaţiile canonice ale dreptelor care trec prin perechile de puncte date:
a) (1,-2,1), (3,1,-1); b) (1,2,-4), (-1,2,-4).
x − x1 y − y1 z − z1
Soluţie: Folosind formula = = , obţinem:
x 2 − x1 y 2 − y1 z 2 − z1
x −1 y + 2 z −1
a) = =
2 3 −2
x −1 y − 2 z + 4
b) = = => y = 2, z = −4
−2 0 0

3. Formaţi ecuaţiile parametrice ale dreptei care trece prin punctul M1(1,-1,-3) şi este paralelă
cu:
r
a) vectorul a = {2,−3,4}
x −1 y + 2 z −1
b) dreapta = =
2 5 0
c) dreapta x=3t-1, y=-2t+3, z=5t+2
Soluţie: Scriem ecuaţiile parametrice ale dreptei care trece printr-un punct dat şi are vectorul
director dat şi obţinem pe rând:
a) x=2t+1, y=-3t-1, z=4t-3

159
b) x=2t+1, y=5t-1, z=-3
c) x=3t+1, y=-2t-1, z=5t-3

4. Să se găsească punctele de intersecţie ale dreptei determinată de punctele M1(-6,6,-5) şi


M2(12,-6,1) cu planele de coordonate.
Soluţie:
Ecuaţia dreptei determinată de punctele M1 şi M2 este:
x+6 y−6 z+5
d: = =
3 −2 1
Planele de coordonate au respectiv ecuaţiile:
( xOy) : z = 0; ( yOz) : x = 0; ( zOx) : y = 0
şi atunci d I ( xOy ) = {(9,−4,0)}, d I ( zOx) = {(3,0,−2)}, d I ( yOz ) = {(0,2,−3)} .

5. Se dau vârfurile A(3,6,-7), B(-5,2,3) şi C(4,-4,-2) ale unui triunghi. Să se scrie ecuaţiile
parametrice ale medianei dusă prin vârful C.
Soluţie.
Mijlocul C’al segmentului [AB] are coordonatele: (x,y,z)=(-1,4,-2).
Dreapta (CC’) are parametri directori: {4-(-1), -7-4, -2-(-2)}={5,-11,0}.
Ecuaţiile parametrice ale medianei (CC’) sunt: x=5t+4, y=-11t-7, z=-2.

⎧2 x − 5 y + z − 3 = 0
6. Se dă dreapta: ⎨
⎩x + 2 y − z + 2 = 0
r
Calculaţi proiecţiile pe axele de coordonate ale unui vector director oarecare a al dreptei date.
Găsiţi expresiile generale ale proiecţiilor pe axele de coordonate ale vectorului director oarecare al
acestei drepte.
Soluţie.
Proiecţiile pe axele de coordonate ale unui vector oarecare al dreptei sunt tocmai parametri
directori ai dreptei şi conform unui “comentariu” făcut la “dreapta în spaţiu” ei sunt minorii de ordinul al
⎛2 − 5 1 ⎞
doilea “scoşi” din matricea sistemului: ⎜⎜ ⎟⎟ , adică:
⎝ 1 2 − 1⎠
−5 1 1 2 2 −5
l= = 3, m = = 3, n = =9
2 −1 −1 1 1 2
r r r
Deci a = {3,3,9} sau a = {1,1,3} ; expresia generală: a = {λ , λ ,3λ}, λ ∈ R *

7. Formaţi ecuaţiile canonice ale dreptei care trece prin punctul M1(2,3,-5) şi este paralelă cu
⎧3 x − y + 2 z − 7 = 0
dreapta: ⎨ .
⎩x + 3 y − 2z + 3 = 0
Soluţie.
Parametrii directori ai dreptei sunt minorii de ordinul al doilea “scoşi” din matricea sistemului:
⎛3 −1 2 ⎞ −1 2 3 3 3 −1
⎜⎜ ⎟⎟ şi anume: l = = −4, m = = 8, n = = 10 . Deci vectorul director al
⎝1 2 − 2⎠ 3 −2 −2 1 1 3
r r
dreptei date este a = {−4,8,10} sau a = {2,−4,−5} . Dreapta care trece prin M1 şi are vectorul director
r x−2 y −3 z +5
a are ecuaţiile canonice: = = .
2 −4 −5

160
x y −1 z ⎧3x + y − 5 z + 1 = 0
8. Demonstraţi că dreptele: d1 : = = şi d 2 :⎨ sunt
1 −2 3 ⎩2 x + 3 y − 8 z + 3 = 0
perpendiculare.
Soluţie.
r r
Dreptele d1 şi d2 sunt perpendiculare dacă şi numai dacă vectorii lor directori, respectiv a şi b
r r
sunt ortogonali <=> a ⋅ b = 0 .
r r
Avem: a = {1,−2,3} iar coordonatele vectorului director b sunt minorii de ordinul al doilea
⎛ 3 1 − 5⎞
“scoşi” din matricea sistemului: ⎜⎜ ⎟⎟ şi anume:
⎝ 2 3 − 8⎠
1 −5 −5 3 3 1
l= = 7, m = = 14, n = =7
3 −8 −8 2 2 3
r r
Deci b = {7,14,7} sau b = {1,2,1} .
r r
a ⋅ b = 1 ⋅ 1 + (−2) ⋅ 2 + 3 ⋅ 1 = 0 <=> d1 ⊥ d 2 .

9. Se dau punctele A1 (1,2,−1), A2 (0,1,−2), A3 (1,3,2) . Se cere să se scrie ecuaţia dreptei care
trece prin punctul A1 şi este paralelă cu A2A3.
R: Folosim ecuaţiile canonice ale dreptei determinată de un punct şi de un vector director. În
cazul nostru punctul este A1 iar vectorul director unul din vectorii directori ai dreptei A2A3, adică
r x −1 y − 2 z +1
a = {1 − 0,3 − 1,2 − (−2)} = {1,2,4} . Dreapta cerută are ecuaţiile: = = .
1 2 4

10. Fiind date punctele A(1,1,1), B(2,2,1), C(2,1,2) să se arate că unghiul format de dreptele
AB şi AC are 60°.
∧ AB ⋅ AC 1+ 0 + 0 1 ∧
R: cos ( BAC ) = = = => BAC = 60° .
AB ⋅ AC 1+1+ 0 ⋅ 1+ 0 +1 2

161
PROBLEME PROPUSE

1. Se dau punctele A(2,0,3) şi B(1,-2,-4). Să se afle abscisa şi ordonata unui punct M de pe


dreapta AB având cota z=5.
x−2 y−0 5−3
R: = = ; M (0,−4,5)
1− 2 − 2 − 0 4 − 3

2. Se dau punctele A(1,1,2), B(2,0,3).


a) Să se calculeze cosinii directori ai direcţiei AB .
b) Lungimea segmentului [AB].
c) Intersecţia dreptei AB cu planul x+y+z=0.
1 1 1
R: a) ,− , ; b) 3 ; c) (-3,5,-2).
3 3 3

3. Se dau punctele A(1,3,2), B(4,1,-2). Să se afle coordonatele unui punct M de pe dreapta AB


ştiind că OM face 45° cu axa Ox. Discuţie.
Indicaţie. Avem OM cos 45° = x; OM 2 = x 2 + y 2 + z 2 ,2 x 2 = OM 2 , deci x 2 = y 2 + z 2 ; se mai
x −1 y − 3 z − 2
folosesc ecuaţiile dreptei (AB) = = . Se obţin două soluţii, fiind două puncte M1 şi M2.
3 −2 −4

4. Se dau punctele A(3,2,1), B(-1,0,-3). Se cere:


a) Coordonatele punctului A’ şi simetricul lui A faţă de B.
b) Coordonatele simetricului lui B faţă de A (punctul B’).

c) Să se calculeze sin AOB .
3+ x 2+ y 1+ z
R: a) A’(x,y,z). Avem − 1 = ,0 = ,−3 = ; x = −5, y = −2, z = −7 .
2 2 2
∧ 26
b) B’(7,4,5); c) sin AOB = .
35

5. Se dau punctele M 1 (3,−2,0), M 2 (1,0,−1) . Să se calculeze:


a) Proiecţiile segmentului [M1M2] pe cele trei axe de coordonate.
b) Lungimea segmentului [M1M2].
c) Cosinii directori ai direcţiei M 1 M 2 .
d) Ecuaţiile dreptei M1M2.
2 2 1 x−3 y+2 z
R: a) (-2,2,-1); b) M1M2=3; c) cos α = − , cos β = , cos γ = − ; d) = = .
3 3 3 −2 2 −1

6. Să se afle coordonatele a trei puncte oarecare aşezate pe dreapta


( D)3x + 2 y − z − 1 = 0; x + y + 2 z + 4 = 0

7. Se dau punctele A(0,1,2), B(-3,2,0). Se cere:


a) Ecuaţiile dreptei AB.
b) Ecuaţia dreptei care trece prin origine şi este paralelă cu AB.
c) Să se afle coordonatele punctelor de intersecţie ale dreptei AB cu planele XoY, yOz, zOx.
x y −1 z − 2 x y z
R: a) = = ; b) = = ; c) M1(-3,2,0), M2(0,1,2), M3(3,0,4).
−3 1 −2 −3 1 −2

162
( D1 )2 x − z − 8 = 0, x + 2 z − 4 = 0
8. Să se arate că dreptele: se intersectează în punctul
( D2 )3 y − z = 9; y + 3z = 3
M(4,3,0).

9. Să se scrie ecuaţia unei drepte care trece prin A1(1,2,3) şi este perpendiculară pe dreapta
definită de punctele A2(-1,0,4) şi A3(-2,3,-5).
Indicaţie. Se scrie mai întâi ecuaţia planului care trece prin A1 şi este perpendicular pe dreapta
A2A3; apoi se află intersecţia acestui plan cu dreapta dată.

10. Să se afle distanţa între dreptele paralele:


( D1 ) x = t + 1, y = 2t − 1, z = t
( D2 ) x = t + 2, y = 2t − 1, z = t + 1
2
R: h = .
3

11. Se dau vârfurile A(1,-2,-4), B(3,1,-3) şi C(5,1,-7) ale unui triunghi. Formaţi ecuaţiile
parametrice ale înălţimii dusă din vârful B pe latura opusă.
R: x=3t+3, y=15t+1, z=19t-3

⎧2 x − y + 3 z + 1 = 0
12. Se dă dreapta: ⎨ .
⎩3x + y − z −v2 = 0
v r r
Scrieţi în raport cu baza (i , j , k ) un vector director a al acestei drepte. Apoi scrieţi forma
r
generală a vectorului director a .
r r r r
a = −2i + 11 j + 5k ;
R: r r r r
a = −2λi + 11λj + 5λk , λ ∈ R *
13. Demonstraţi că dreptele următoare sunt paralele:
⎧x − 3 y + z − 2 = 0
a) x = 2t + 5, y = −t + 2, z = t − 7 şi ⎨ .
⎩ x − y − 3z − 2 = 0
⎧ x + y − 3z + 1 = 0 ⎧ x + 2 y + 5 z − 1 = 0
b) ⎨ şi ⎨ .
⎩x − y + z + 3 = 0 ⎩ x − 2 y − 3z − 9 = 0

14. Calculaţi unghiul format de dreptele:


x−3 y+2 z x+2 y −3 z +5
= = , = = .
1 −1 2 1 1 2
R: 60°

15. Calculaţi unghiul obtuz format de dreptele:


x = 3t − 2, y = 0, z = −t + 3;
x = 2t − 1, y = o, z = t − 3
R: 135°

16. Calculaţi cosinusul unghiului format de dreptele:


⎧x − y − 4z − 5 = 0 ⎧x − 6 y − 6z − 2 = 0
⎨ ;⎨ .
⎩ 2 x + y − 2 z − 4 = 0 ⎩2 x + 2 y + 9 z − 1 = 0

163
4
R: cos ϕ = ± .
21

17. Demonstraţi că dreptele date prin ecuaţiile parametrice x=2t-3, y=3t-2, z=-4t+6 şi
x=t+5, y=-4t+1, z=t-4 se intersectează.

x+2 y z −1 x − 3 y −1 z − 7
18. Se dau dreptele: = = , = = . Pentru ce valori ale lui l se
2 −3 4 l 4 2
intersectează?
R: l=3.

19. Demonstaţi că, condiţia pentru ca dreptele


x − a1 y − b1 z − c1 x − a 2 y − b2 z − c 2
= = şi = =
l1 m1 n1 l2 m2 n2
să aparţină aceluiaşi plan poate fi scrisă sub forma:
a 2 − a1 b2 − b1 c 2 − c1
l1 m1 n1 = 0
l2 m2 n2
Indicaţie. Când am rezolvat problema 4) – propusă la „planul în spaţiu” – am văzut că ecuaţia
r r
planului care trece prin M 1 (a1 , b1 , c1 ) şi este paralel cu vectorii a1 = {l1 , m1 , n1 }, a 2 = {l 2 , m 2 , n 2 } este:
x − a1 y − b1 z − c1
l1 m1 n1 = 0 .
l2 m2 n2
Punctul M 2 (a 2 , b2 , c 2 ) fiind situate în acelaşi plan, rezultă relaţia cerută:
a 2 − a1 b2 − b1 c 2 − c1
l1 m1 n1 = 0 .
l2 m2 n2
Precizare. Dacă cele două drepte sunt date fiecare prin intersecţia a două plane, condiţia revine la
condiţia ca cele patru plane să aibă un punct comun. Problema este particulară când cele două drepte
sunt paralele.

20. Formaţi ecuaţiile dreptei care trece prin punctul M 1 ( −1,2,−3) , care este perpendiculară pe
r x −1 y +1 z − 3
vectorul a = {5,−2,−3} şi care taie dreapta = = .
2 2 −5
x +1 y − 2 z − 3
R: = = .
2 −3 6

21. Formaţi ecuaţiile dreptei care trece prin punctul M 1 (−4,−5,3) şi taie dreptele:
x +1 y + 3 z − 2 x − 3 y +1 z −1
= = ; = =
3 −2 −1 2 3 5
x+4 y +5 z −3
R: = = .
3 2 −1

164
VI. PLANUL ÎN SPAŢIU

Se ştie din geometria sintetică, că planul este determinat de: trei puncte necoliniare, o dreaptă
şi un punct exterior ei, două drepte concurente, două drepte paralele, un punct şi un vector normal la
plan.
Ecuaţia planului va avea o formă sau alta după condiţiile geometrice care o determină.
A găsi ecuaţia unui plan P înseamnă a găsi o relaţie între coordonatele unui punct curent din
planul a cărui ecuaţie vrem s-o aflăm, astfel încât această relaţie să fie verificată de toate punctele
planului P.
Sintetizăm acum ecuaţiile planelor mai des folosite pentru rezolvarea problemelor şi ca să le
ţinem uşor minte dăm şi ideea centrală a demonstraţiei în contextul figurii.

FIGURA ŞI IDEEA CENTRALĂ


FORMULA REPREZINTĂ
A DEMONSTRAŢIEI
r r r
1) ( r − r 0 ) ⋅ n = 0 Ecuaţia vectorială a planului care trece
printr-un punct M0 şi care este
r
perpendicular pe un vector dat n
numit vector normal la plan.

r r
n ⊥ P => n ⊥ M 0 M =>
r r r r
M 0 M ⋅ n = 0 => (r − r0 ) ⋅ n = 0
2) Ecuaţia carteziană a planului care Se consideră configuraţia de
A(x− x0) +B(y − y0) +C(z −z0) =0 trece prin punctul M 0 ( x0 , y 0 , z 0 ) şi mai sus, într-un reper cartezian
r ortogonal Oxyz şi atunci fie
este perpendicular pe n = { A, B, C} .
M ( x , y , z ) , M ( x, y, z ) şi
Se mai numeşte şi ecuaţia normală a r 0 0 0 0
planului. n = { A, B, C} . Scriem apoi
ecuaţia vectorială în forma
analitică.
3) Ecuaţia carteziană generală a unui Se prelucrează ecuaţia 2) şi
Ax + By + Cz + D = 0 plan. notăm
cu A 2 + B 2 + C 2 ≠ 0 Ax 0 + By 0 + Cz 0 = − D .
4) Ecuaţia planului care trece prin trei Înlocuind xi , y i , z i în ecuaţia
x y z 1 puncte necoliniare M i ( xi , y i , z i ) , planului obţinem sistemul liniar
x1 y1 z1 1 i=1,2,3. omogen cu necunoscutele A, B,
=0 C:
x2 y2 z2 1
⎧ Ax + By + Cz + D = 0
x3 y3 z3 1 ⎨
⎩ Axi + By i + Cz i + D = 0
cu soluţii nebanale deoarece A,
B, C nu se pot anula simultan.
Condiţia care asigură acest fapt
este 4).
5) Ecuaţia planului prin tăieturile: (a,0,0), Se foloseşte ecuaţia 4).
x y z (0,b,0), (0,0,c).
+ + −1 = 0
a b c

165
COMENTARIU. Toate ecuaţiile carteziene obţinute pentru plan sunt echivalente cu ecuaţia
generală a planului Ax + By + Cz + D = 0 şi indifferent de forma ecuaţiei carteziene a planului
r
coeficienţii lui x,y,z reprezintă coordonatele vectorului normal n .
Ecuaţia planului are trei coeficienţi esenţiali. Dacă A ≠ 0, ecuaţia generală a planului se mai
scrie echivalent:
B C D
x+ y + z + = 0.
A A A
Coeficienţii esenţiali sunt:
B C D
= B' , = C ' , = D' .
A A A
Faptul că ecuaţia planului depinde de trei coeficienţi esenţiali corespunde cu cele trei condiţii
geometrice simple care determină planul.
Ecuaţia planului care trece prin trei puncte necoliniare M i ( xi , y i , z i ) , i=1,2,3 se poate afla şi
altfel:
Se determină vectorii M 1 M 2 , M 1 M 3 (necoliniari) din planul ( M 1 M 2 M 3 ) şi apoi vectorul
r r r r r
normal n = { A, B, C} al planului din cerinţa: n ⊥ M 1 M 2 , n ⊥ M 1 M 3 <=> n ⋅ M 1 M 2 = 0, n ⋅ M 1 M 3 = 0 ;
r
rezultă un system din care aflăm pe A, B, C şi deci pe n . Scriem apoi ecuaţia planului care trece prin
r
M 1 ( x1 , y1 , z1 ) şi are vectorul normal n = { A, B, C} .

PLANE PARTICULARE CU ECUAŢIILE LOR.


r
1). Planul xOy are ecuaţia z=0 şi vectorul normal k = {0,0,1} . Orice plan paralel cu xOy are
ecuaţia z=c sau generală C.Z+D=0.
r
Planul yOz are ecuaţia x=0 şi vectorul normal i = {1,0,0} . Orice plan paralel cu yOz are
ecuaţia x=a sau generală A.X+D=0.
r
Planul xOz are ecuaţia y=0 şi vectorul normal j = {0,1,0} . Orice plan parallel cu xOz are
ecuaţia y=b sau generală B.Y+D=0.

2). Planul paralel cu axa Oz (sau perpendicular pe planul xOy) are vectorul normal
r
n = { A, B,0} şi ecuaţia Ax+By+D=0.
r
Planul paralel cu axa Oy (sau perpendicular pe planul zOx) are vectorul normal n = { A,0, C} şi
ecuaţia Ax+Cz+D=0.
r
Planul paralel cu axa Ox (sau perpendicular pe planul yOz) are vectorul normal n = {0, B, C} şi
ecuaţia By+Cz+D=0.

3). Ecuaţiile planelor care trec prin axele de coordinate Ox, Oy, Oz sunt respective By+Cz=0,
Ax+Cz=0, Ax+By=0.

4) Ecuaţia planului care trece prin originea axelor este: Ax+By+Cz=0.

PLAN ORIENTAT. Pentru a defini planul orientat trebuie să luăm în considerare următoarele
afirmaţii:
1. Planul are două feţe.
2. Elementul de bază în studiul planului în raport cu spaţiul este normala.
3. Alegerea unui sens pe normală este echivalentă cu alegerea unei feţe a planului.

166
4. Alegerea unui sens de rotaţie în plan este echivalentă cu alegerea unui sens pe normală.
Un plan P împreună cu o alegere a sensului pe normală se numeşte plan orientat. Vom alege
acel sens pe normală care să ne conducă la o orientare a planului coerentă cu orientarea spaţiului.
În aplicaţii faţa care corespunde sensului ales pe normală se notează cu (+), iar
faţa opusă cu (-).

INTERSECŢIA A DOUĂ PLANE. Fie P1 , P2 două plane de ecuaţii A1 x + B1 y + C1 z + D1 = 0


respectiv A2 x + B2 y + C 2 z + D2 = 0 .
Intersecţia P1 I P2 este o dreaptă pe care o notăm cu d, ale cărei ecuaţii sunt:
⎧ A1 x + B1 y + C1 z + D1 = 0 ⎛ A1 B1 C1 ⎞
d :⎨ , rang ⎜⎜ ⎟=2
⎩ A2 x + B2 y + C 2 z + D2 = 0 ⎝ A2 B2 C 2 ⎟⎠
Sistemul de ecuaţii liniare prin care este reprezentată dreapta d este simplu
nedeterminat; sistemul admite o infinitate simplă de soluţii care sunt tocmai punctele
dreptei.
Un punct M0 al dreptei d se obţine ca intersecţie a planelor P1 şi P2 cu unul
din planele de coordonate sau cu un plan paralel cu unul din planele de coordonate.
Direcţia dreptei d o stabilim astfel:
r
Într-un punct al dreptei d ducem normala n1 = { A1 , B1 , C1 } la planul P1 şi
r
normala n 2 = { A2 , B2 , C 2 } la planul P2 . Dreapta d fiind perpendiculară pe planul
r r r
determinat de vectorii n1 şi n 2 înseamnă că pe dreapta d se află vectorul v care reprezintă produsul
r r
vectorial al vectorilor n1 şi n 2 .
r r r
Aşadar direcţia dreptei d este dată de vectorul v = n1 × n 2 şi cum
r r r
i j k
r r r B C1 r C1 A1 r A1 B1 r
v = n1 × n2 = A1 B1 C1 = 1 i+ j+ k
B2 C 2 C 2 A2 A2 B2
A2 B2 C 2
Rezultă că parametrii directori ai dreptei sunt:
B1 C1 C A1 A B1
l= ,m = 1 ,n = 1
B2 C2 C2 A2 A2 B2
Dacă observăm cu atenţie ei sunt tocmai minorii de ordinal doi “scoşi” din matricea sistemului
⎛ A1 B1 C1 ⎞
d: ⎜⎜ ⎟ în ordinea datămai sus.
⎝ A2 B2 C 2 ⎟⎠
Ecuaţiile dreptei de intersecţie a planelor P1 şi P2 se numesc ecuaţiile dreptei sub formă
generală.
A1 B1
Dacă presupunem că ≠ 0 , atunci sistemul care dă ecuaţiile dreptei ca intersecţia a
A2 B2
două plane se scrie echivalent:
⎧ A1 x + B1 y = −C1 z − D1

⎩ A2 x + B2 y = −C 2 z − D2
care rezolvat prin regula lui Cramer se reduce la:

167
⎧ x = αz + p
(*)⎨ care sunt ecuaţiile canonice ale dreptei d sau ecuaţiile dreptei d în
⎩ y = βz + q
forma explicită.
Din aceste ecuaţii constatăm că o dreaptă în spaţiu este exprimată cu ajutorul a două ecuaţii
care depind de patru parametrii esenţiali: α , β , p, q .
Prin urmare pentru determinarea unei drepte sunt suficiente două condiţii.
Ecuaţiile (*) le-am numit şi canonice deoarece ele se scriu echivalent:
x− p y−q z
= =
α β 1
Scrise sub această formă constatăm că parametrii directori ai dreptei d scrisă sub forma (*)
sunt α , β ,1 iar dreapta trece prin punctul (p,q,0).
Exemplu.
Să se scrie ecuaţiile dreptei d:
⎧2 x + 3 y − 6 z + 4 = 0

⎩x + 2 y + z − 3 = 0
sub formă canonică.
Soluţie.
⎧2 x + 3 y − 6 z + 4 = 0
Rezolvăm sistemul: ( S )⎨
⎩x + 2 y + z − 3 = 0
⎛ 2 3 − 6⎞ 2 3
rang ⎜⎜ ⎟⎟ = 2 , intrucât minorul =1≠ 0
⎝1 2 1 ⎠ 1 2

⎧2 x + 3 y = 6 z − 4
( S ) <=> ( S ' )⎨
⎩x + 2 y = − z + 3
⎛ ∆x ∆y ⎞
cu soluţiile: ( x, y ) = ⎜ , ⎟ unde ∆ = 1, ∆x = 15 z − 17, ∆y = −8 z + 10
⎝ ∆ ∆ ⎠
⎧ x = 15 z − 17 x + 17 y − 10 z
adică ⎨ , ( z ∈ R ) <=> = = .
⎩ y = −8 z + 10 15 −8 1
Parametrii directori ai dreptei sunt: l=15, m=-8, n=1 şi ea trece prin punctul (-17,10,0).
Constatăm că parametrii directori ai dreptei d sunt tocmai minorii de ordinul doi “scoşi” din
⎛ 2 3 − 6⎞ 3 −6 −6 2 2 3
matricea: ⎜⎜ ⎟⎟ adică l = = 15, m = = −8, n = = 1.
⎝1 2 1 ⎠ 2 1 1 1 1 2

POZIŢIILE RELATIVE A DOUĂ PLANE. Pentru a determina poziţiile relative a două plane se
alcătuieşte sistemul format din ecuaţiile lor, se rezolvă algebric şi apoi se interpretează geometric
rezultatul.
De asemenea, poziţia relativă a două plane, P1 şi P2 , se studiază şi prin poziţia vectorilor
r r
normali n1 şi n 2 .
Fie planele de ecuaţii P1 : A1 x + B1 y + C1 z + D1 = 0 şi P2 : A2 x + B2 y + C 2 z + D2 = 0 .
Planele P1 şi P2 sunt secante, adică se intersectează după dreapta
⎧ A1 x + B1 y + C1 z + D1 = 0 ⎛ A1 B1 C1 ⎞
d :⎨ , dacă şi numai dacă rang ⎜⎜ ⎟ = 2.
⎩ A2 x + B2 y + C 2 z + D2 = 0 ⎝ A2 B2 C 2 ⎟⎠

168
Deci dacă sistemul este compatibil simplu nedeterminat (aşa cum am arătat la intersecţia a
două plane). Altfel. Coordonatele vectorilor normali nu sunt proporţionale.
r
Planele sunt paralele dacă şi numai dacă vectorii normali n1 = { A1 , B1 , C1 } şi
r
n2 = { A2 , B2 , C 2 } sunt coliniari, adică n1 × n2 = 0 sau {A1 , B1 , C1} = K{A2 , B2 , C2 }, K ∈ R*, D1 ≠ D2 <=>
A B C
<=> 1 = 1 = 1 , D1 ≠ D2 (dacă numitorul unei fracţii este zero, atunci se consideră că este zero şi
A2 B2 C2
numărătorul acelei fracţii).
Planele coincid dacă şi numai dacă {A1 , B1 , C1 } = K{A2 , B2 , C2 }, şi K ∈ R*, D1 = KD2 <=>
A1 B1 C1 D1
<=> = = = .
A2 B2 C2 D2
Altfel. Se aleg trei puncte necoliniare într-un plan şi se arată că ele aparţin şi celuilalt plan.
Cum trei puncte necoliniare determină un plan, rezultă coincidenţa celor două plane.
r
Planele sunt perpendiculare dacă şi numai dacă vectorii normali n1 = { A1 , B1 , C1 } şi
r r r
n2 = { A2 , B2 , C 2 } sunt perpendiculari <=> n1 ⋅ n2 = 0 <=> A1 A2 + B1 B2 + C1C 2 = 0 .

Exemple.

1). Planele de ecuaţii P1 : 2 x − 3 y + 5 z − 7 = 0 şi P2 : 2 x − 3 y + 5 z + 3 = 0 sunt paralele?


2 −3 5
R: Avem = = ,−7 ≠ 3 => P1 P2 .
2 −3 5

2). Să se determine parametrii l şi m a. î. Planele de ecuaţii P1 : 2 x + ly + 3 z − 5 = 0 şi


P2 : mx − 6 y − 6 z + 2 = 0 să fie paralele.
2 l 3 2 1 l 1
R: P1 P2 <=> = = <=> = , = <=> m = −4, l = 3 .
m −6 −6 m −2 −6 −2

3). Planele de ecuaţii P1 : 3 x − y − 2 z − 5 = 0 şi P2 : x + 9 y − 3 z + 2 = 0 sunt perpendiculare?


R: A1 A2 + B1 B2 + C1C 2 = 3 ⋅ 1 + (−1) ⋅ 9 + (−2) ⋅ (−3) = 3 − 9 + 6 = 0 => P1 ⊥ P2 .

4). Să se determine parametrul real l a. î. Planele de ecuaţii P1 : 3 x − 5 y + lz − 3 = 0 ,


P2 : x + 3 y + 2 z + 5 = 0 să fie perpendiculare.
R: P1 ⊥ P2 <=> 3 ⋅ 1 + (−5) ⋅ 3 + l ⋅ 2 = 0 <=> 2l = 12 => l = 6 .

UNGHIUL DINTRE DOUĂ PLANE ORIENTATE. Fie planele de ecuaţii:


P1 : A1 x + B1 y + C1 z + D1 = 0 şi P2 : A2 x + B2 y + C 2 z + D2 = 0 .
Dacă planele sunt neparalele şi neconfundate se intersectează după o dreaptă d şi determină
un unghi diedru.
Unghiul diedru format de cele două plane este măsurat prin
unghiul plan ϕ , care se obţine secţionând planele P1 şi P2 cu un plan P3
perpendicular pe d.
Dar unghiul diedru format de cele două plane mai poate fi
r r
măsurat prin unghiul format de vectorii normali n1 şi n 2 duşi într-un
punct al dreptei d respective la planele P1 şi P2, deoarece şi acesta are
aceeaşi măsură ϕ (sunt unghiuri cu laturi perpendiculare).

169
r r
n1 , n2 A1 A2 + B1 B2 + C1C 2
Atunci cos ϕ = r r = , ϕ ∈ [0, π ] .
n1 ⋅ n2 A12 + B12 + C12 ⋅ A22 + B22 + C 22
r r
În particular planele P1 şi P2 sunt perpendiculare <=> n1 ⋅ n2 = 0 sau în coordonatele
A1 A2 + B1 B2 + C1C 2 = 0 (rezultat subliniat mai sus).
Exemplu. Să se calculeze unghiul diedru determinat de planele cu ecuaţiile x − y 2 + z − 1 = 0
şi x + y 2 − z + 3 = 0 .
r r
R: Vectorii normali ai celor două plane sunt: n1 = {1,− 2 ,1}, n 2 = {1, 2 ,−1} .
1 ⋅ 1 − 2 ⋅ 2 + 1 ⋅ (−1) −2 1 2π
Atunci cos ϕ = = = − => ϕ =
12 + (− 2 ) 2 + 12 ⋅ 1 + ( 2 ) 2 + (−1) 2 4 2 3
(dar poate fi luat şi unghiul cu măsura π 3 ).

FASCICUL DE PLANE. Mulţimea tuturor planelor care trec prin dreapta de intersecţie a două
plane date, numite plane de bază, formează un fascicul de plane, având ca axă acea dreaptă.
Considerăm planele de ecuaţii P1 : A1 x + B1 y + C1 z + D1 = 0 şi P2 : A2 x + B2 y + C 2 z + D2 = 0 care
r
determină dreapta d. Deoarece orice vector nenul n perpendicular pe dreapta d se scrie în forma
r r r
n = αn1 + βn2 , α 2 + β 2 ≠ 0 , rezultă că ecuaţia unui plan oarecare din fasciculul de axă d are ecuaţia:
α ( A1 x + B1 y + C1 z + D1 ) + β ( A2 x + B2 y + C 2 z + D2 ) = 0 (1)
sau simbolic αP1 + β P2 = 0, α 2 + β 2 ≠ 0 .
Împărţind ambii membri ai ecuaţiei (1) prin α ≠ 0 , obţinem:
β β
P1 + P2 = 0 şi dacă notăm = λ , P1 + λP2 = 0 (2).
α α
ecuaţie folosită mai des în aplicaţii.
Pentru a găsi ecuaţia unui anumit plan din fascicul, trebuie să avem o condiţie geometrică
simplă suplimentară cu ajutorul căreia vom determina parametrul λ (dacă folosim ec. (2)).
1
Să mai constatăm că dacă λ = 0 obţinem planul P1 (din fascicul) iar dacă = 0 obţinem
λ
planul P2.
Dacă coeficienţii unui plan sunt funcţii liniare de un parametru (de ex. λ )
A(λ ) x + B(λ ) y + C (λ ) z + D(λ ) = 0
atunci această ecuaţie reprezintă un fascicul de plane.
Aceasta se vede imediat scriind ecuaţia fasciculului de axă
d: A1 x + B1 y + C1 z + D1 + λ ( A2 x + B2 y + C 2 z + D2 ) = 0
sub forma echivalentă ( A1 + λA2 ) x + ( B1 + λB2 ) y + (C1 + λC 2 ) z + ( D1 + λD2 ) = 0 .
Mulţimea planelor de forma A1 x + B1 y + C1 z + λ = 0 se numeşte fascicul de plane paralele.
Folosind fasciculele de plane putem justifica şi pe această cale ecuaţiile planelor particulare.
⎧y = 0
Astfel ştiind că axa absciselor este Ox : ⎨ , ecuaţia unui plan care trece prin Ox este By+Cz=0 iar
⎩z = 0
ecuaţia unui plan paralel cu aceste este By+Cz+D=0, etc.

Exemple:

1). Să se scrie ecuaţia fasciculului de plane care trece prin axa de coordonate Ox.

170
R: Axa Ox are ecuaţiile y=0 şi z=0, fiind intersecţia planelor xOz şi xOy. Ecuaţia cerută este
y + λz = 0 (mai sus am scris-o şi altfel).

2). Să se scrie ecuaţia fasciculului de plane care trec prin dreapta d definită de punctul
M(1,2,3) şi de parametrii directori (5,4,-1).
x −1 y − 2 z − 3
R: Ecuaţiile dreptei sunt: d : = =
5 4 −1
Egalând primele două rapoarte avem 4(x-1)=5(y-2)Ù4x-5y+6=0. Ultimele două rapoarte ne dau
y+4z-14=0.
Dreapta d poate fi considerată ca intersecţia planelor 4x-5y+6=0 şi y+4z-14=0. Ecuaţia
fasciculului de plane este: 4 x − 5 y + 6 + λ ( y + 4 z − 14) = 0 .
3). Să se scrie ecuaţia planului determinat de dreapta de intersecţie a planelor
P1 : 2 x − y − 3z − 2 = 0 şi P2 : x + 3 y − z + 4 = 0 şi de punctul M(3,-1,2).
R: Planul căutat face parte din fasciculul de plane
2 x − y − 3z − 2 + λ ( x + 3 y − z + 4) = 0 .
Punând condiţia ca planul din fascicul să treacă prin punctul M(3,-1,2), avem:
1
6 + 1 − 6 − 2 + λ (3 − 3 − 2 + 4) = 0 => λ = .
2
Înlocuind această valoare a lui λ în ecuaţia fasciculului, găsim ecuaţia planului căutat:
5x + y − 7 z = 0 .

171
VII. PROBLEME ASUPRA DREPTEI ŞI PLANULUI

1). POZIŢIILE RELATIVE ALE UNEI DREPTE FAŢĂ DE UN PLAN.


a) Intersecţia unei drepte cu un plan. În general, se studiază, rezolvând sistemul format din
ecuaţia dreptei şi ecuaţia planului.
r
În alte situaţii folosim şi poziţia vectorului director al dreptei d : v = {l , m, n} faţă de vectorul
r
normal n = { A, B, C} al planului P.
Cazul în care se dă dreapta
⎧ A1 x + B1 y + C1 z + D1 = 0
d :⎨
⎩ A2 x + B2 y + C 2 z + D2 = 0
şi planul P : Ax + By + Cz + D = 0 .
Se rezolvă sistemul format din ecuaţiile dreptei d şi planului P, adică:
⎧ P1 = 0

⎨ P2 = 0 ; Dacă sistemul este compatibil determinat dreapta d intersectează planul P. Punctul
⎪P = 0

de intersecţie este soluţia sistemului.
Cazul în care se dă dreapta d : x = x0 + t ⋅ l , y = y 0 + t ⋅ m, z = z 0 + t ⋅ n şi planul
P : Ax + By + Cz + D = 0 .
Pentru rezolvarea sistemului format de ecuaţiile dreptei d şi planului P înlocuim pe x, y, z în
ecuaţia planului şi obţinem pe t ∈ R * din ecuaţia rezultată.
Înlocuim apoi pe t în expresiile care dau pe x, y şi z, şi găsim astfel punctul de intersecţie al
dreptei d cu planul P.
Cazul în care se dă dreapta
x − x0 y − y 0 z − z 0
= =
l m n
şi planul P : Ax + By + Cz + D = 0 .
Problema se reduce la precedenta notând şirul de rapoarte egale, cu t ∈ R * , pentru ca apoi
să aflăm pe x,y,z în funcţie de t, etc...
Sistemul format din cele trei ecuaţii mai poate fi rezolvat altfel:
Se află x şi y în funcţie de z egalând primul raport cu al treilea şi pe al doilea cu al treilea; îi
introducem în ecuaţia planului şi obţinem o ecuaţie în z, etc.
În particular dreapta d este perpendiculară pe planul P.
r r
Dacă vectorii v = {l , m, n} şi n = { A, B, C} sunt coliniari adică există
r r
k ∈ R * a.î. v = kn .

Exemple.

1). Să se afle coordonatele punctului de intersecţie al dreptei


x − 2 y +1 z
= = cu planul 5 x + 6 y − 3z + 7 = 0 .
3 −4 1

172
R: Din ecuaţiile dreptei: x − 2 = 3 z , y + 1 = −4 z => x = 3 z + 2, y = −4 z − 1 care înlocuite în
11
ecuaţia planului obţinem: 5(3 z + 2) + 6(−4 z − 1) − 32 + 7 = 0 <=> −12 z + 11 = 0 <=> z = .
12
Coordonatele punctului de intersecţie sunt:
9 8 11
x = 4+ = 4,75; y = −4 − = −4,666...; z = = 0,9166... .
12 12 12

2). Să se afle coordonatele punctului de intersecţie a dreptei x=y=z cu planul x+y+z-18=0.


R: x=y=z=6.

x − 2 y +1 z − 5
3). Pentru ce valori ale lui l şi C dreapta d : = = este perpendiculară pe planul
l 4 −3
P : 3x − 2 y + Cz + 1 = 0 ?
r
R: d ⊥ P <=> vectorul director v = {l ,4,−3} al dreptei d este coliniar cu vectorul normal
r r r
n = {3,−2, C} <=> există k ∈ R * a.î . v = kn <=> {l ,4,−3} = {3k ,−2k , Ck} <=> l = 3k ,4 = −2k ,−3 = Ck
3
=> K = −2, l = −6, C = .
2

b). Dreapta inclusă în plan.

1). O dreaptă d este inclusă în planul P dacă


toate punctele ei aparţin planului. Algebric:
Sistemul format din ecuaţiile dreptei şi planului
este compatibil simplu nedeterminat.
2). O dreaptă d este inclusă în planul P dacă două puncte distincte ale dreptei se află în planul
P. Algebric: Coordonatele celor două puncte verifică ecuaţia planului.
3). O dreaptă d este inclusă în planul P dacă ea întâlneşte planul într-un punct şi vectorul ei
r r r r
direcor v este perpendicular pe vectorul normal n al planului. Algebric: d I P = {M }, v ⋅ n = 0 .
⎧5 x − 3 y + 2 z − 5 = 0
Exemplu. Să se arate că dreapta d :⎨ aparţine planului
⎩2 x − y − z − 1 = 0
P : 4x − 3 y + 7z − 7 = 0 .
⎧5 x − 3 y + 2 z = 5

Prima soluţie. Trebuie ca sistemul ( S ) ⎨2 x − y − z = 1 , să fie compatibil simplu nedeterminat.
⎪4 x − 3 y + 7 z = 7

⎛5 − 3 2 5⎞
⎜ ⎟
Matricea extinsă a sistemului este: A = ⎜ 2 − 1 − 1 1 ⎟
⎜4 − 3 7 7⎟
⎝ ⎠
A – matricea sistemului.
5 −3 2
5 −3
Calculăm rang A: d 1 = = 1 ≠ 0, d 2 = 2 − 1 − 1 = 0 => rangA = 2 .
2 −1
4 −3 7

173
5 −3 5
Calculăm rang A : ∆ = 2 − 1 1 = 0 => rangA = 2 .
4 −3 7
Cum rang A = rang A =2 => (teorema Krnecker-Capelli) sistemul (S) este compatibil simplu
nedeterminat => d ⊂ P .
A doua soluţie. Aflăm ecuaţiile explicite ale dreptei:
⎧5 x − 3 y = 5 − 2 z ⎧x = 5z − 2
⎨ ; ∆ = 1, ∆ x = 5 z − 2, ∆ y = 9 z − 5 urmează că: ⎨ .
⎩2 x − y = 1 + z ⎩ y = 9z − 5
x = −2, y = −5, z = 0
Două puncte distincte ale dreptei sunt: care verifică ecuaţia planului:
x = 3, y = 4, z = 1
4 ⋅ (−2) − 3(−5) + 7 ⋅ 0 − 7 = 0
. Deci d ⊂ P .
4 ⋅ 3 − 3 ⋅ 4 + 7 ⋅1 − 7 = 0
A treia soluţie. Calculăm coordonatele vectorului director al dreptei d folosind matricea
⎛5 − 3 2 ⎞ −3 2 2 5 5 −3 r
⎜⎜ ⎟⎟ => l = = 5, m = ,n = = 1 => v = {5,9,1} .
⎝ 2 − 1 − 1⎠ −1 −1 −1 2 2 −1
r r
Se vede imediat că vectorul normal n al planului P este: n = {4,−3,7} . Cum punctul
r r
M (−2,−5,0) ∈ d şi v ⋅ n = 5 ⋅ 4 − 9 ⋅ 3 + 7 ⋅ 1 = 0 => d ⊂ P .
Rezolvitorul să constate care soluţie este mai simplă.

c). Dreapta paralelă cu planul.


r r
Dreapta d este paralelă cu planul P dacă şi numai dacă vectorii v şi n sunt
perpendiculari şi există un punct al dreptei nesituat în plan.
r r
Algebric: n ⋅ v = 0 <=> l ⋅ A + m ⋅ B + n ⋅ C = 0 şi există un punct al
dreptei d nesituat în planul P.
⎧ x = 1 − 3t

Exemplu. Să se arate că dreapta d : ⎨ y = −2 + t , t ∈ R este paralelă cu planul
⎪z = t

P : x − 2 y + 5z − 7 = 0 .
r r
R: v = {−3,1,1}, n = {1,−2,5}
r r
v ⋅ n = −3 ⋅ 1 + 1 ⋅ (−2) + 1 ⋅ 5 = 0
Punctul M (1,−2,0) ∈ d şi nu este situate în planul P deoarece 1 − 2 ⋅ (−2) + 5 ⋅ 0 − 7 ≠ 0 .
Deci d P .

2) DISTANŢA DE LA UN PUNCT LA O DREAPTĂ.

x − x0 y − y 0 z − z 0
Fie o dreaptă d : = = . Dreapta conţine punctul M 0 ( x0 , y 0 , z 0 ) şi are
r l m n
vectorul director v = {l , m, n} .
M fiind un punct exterior dreptei d să se calculeze distanţa de la
punctul M la dreapta d. Lungimea segmentului [MM’] este distanţa
de la punctul M la dreapta d şi se notează d ' ( M , d ) . Din formula
r
care dă aria paralelogramului construit pe vectorii v şi M 0 M ,

174
obţinem:
r
v × M 0M
d (M , d ) = r .
v
x +3 y + 2 z −8
Exemplu. Să se calculeze distanţa de la punctul P(1,-1,-2) la dreapta h : = = .
3 2 −2
r
R: Punctul M 0 ( −3,−2,8) se află pe dreapta h care are vectorul director v = {3,2,−2} .
Calculăm coordonatele vectorului M 0 P . Avem M 0 P = {1 + 3,−1 + 2,−2 − 8} = {4,1,−10} .
r r r
i j k
r r r r
Apoi: v × M 0 P = 3 2 − 2 = −18i + 22 j − 5k
4 1 − 10
r
v × M 0 P = (−18) 2 + 22 2 + (−5) 2 = 833 = 7 17 .
r
v = 9 + 4 + 4 = 17
7 17
Urmează că d ( P, h) = = 7.
17

3). DISTANŢA DE LA UN PUNCT LA UN PLAN. Fie punctul P de ecuaţie


r
Ax + By + Cz + D = 0 al cărui vector normal este n = { A, B, C} . Fie M 0 ( x0 , y 0 , z 0 ) un punct exterior
planului şi M 1 ( x1 , y1 , z1 ) proiecţia lui M 0 pe planul P.
Lungimea segmentului [M1M0] este distanţa de la punctul M0 la planul P şi se
notează cu d(M0,P).
VectorulM 1 M 0 are coordonatele {x0 − x1 , y 0 − y1 , z 0 − z1 } . Scriind
r
produsul scalar al vectorilor n şi M 1 M 0 , avem:

r r
n ⋅ M 1 M 0 = n ⋅ M 1 M 0 ⋅ cos ϕ , unde ϕ = 0° sau 180° <=> A( x0 − x1 ) + B ( y 0 − y1 ) + C ( z 0 − z1 ) =

= ± A 2 + B 2 + C 2 ⋅ d ( M 0 , P) (1).
Dar Ax1 + By1 + Cz1 + D = 0 deoarece M 1 ∈ P (2).
Ax0 + By 0 + Cz 0 + D
Din (1) şi (2) => d ( M 0 , P ) =
A2 + B 2 + C 2

Exemple.

1). Să se scrie distanţa de la punctul A(4,2,1) la planul P de ecuaţie: 3x-y+2z-5=0.


12 − 2 + 2 − 5 7 14
R: d ( A, P ) = = = .
9 +1+ 4 14 2

2). Să se calculeze distanţa dintre planele paralele:


P1 : x + 2 y − 3 z + 70 = 0
P2 : x + 2 y − 3 z − 18 = 0

175
R: Considerăm un punct în planul P1 şi apoi scriem distanţa de la el la planul P2.
2 − 72 − 18 88
Fie M(2,-36,0) ∈ P1; d ( MP) = = .
1+ 4 + 9 14

4). UNGHIUL DINTRE O DREAPTĂ ORIENTATĂ ŞI UN PLAN ORIENTAT. Presupunem că


r
dreapta d intersectează planul P. Fie d’ proiecţia dreptei d pe planul P şi n = { A, B, C} vectorul normal
r
al planului P, v = {l , m, n} vectorul director al dreptei d.

Întrucât vectorul director al dreptei d’ este mai greu de găsit, vom calcula
unghiul complementar.
r r
⎛π ⎞ n ⋅v Al + Bm + Cn
cos⎜ − ϕ ⎟ = r r <=> sin ϕ = .
⎝2 ⎠ n⋅v A2 + B 2 + C 2 ⋅ l 2 + m 2 + n 2
Dreapta d este paralelă cu planul P sau
d ⊂ P <=> Al + Bm + Cn = 0 (deoarece trebuie ca sin ϕ = 0 ).
r
Dreapta d este perpendiculară pe planul P <=> { A, B, C} = K {l , m, n}, K ∈ R * adică dacă n
r
este coliniar cu vectorul v .

Exemplu. Să se calculeze unghiul făcut de planul 2 x + y − 5z + 4 = 0 cu dreapta


x − 2 y z +1
= = .
3 1 −2
17
R: sin ϕ = .
420

5). CONDIŢIA CA PATRU PLANE DATE PRIN ECUAŢIILE LOR SĂ TREACĂ PRIN ACELAŞI
PUNCT.
Fie M 0 ( x 0 , y 0 , z 0 ) punctual comun celor patru plane. Scriem că fiecare plan trece prin acest
punct şi avem:
A1 x0 + B1 y 0 + C1 z 0 + D1 = 0
A2 x0 + B2 y 0 + C 2 z 0 + D2 = 0
A3 x0 + B3 y 0 + C 3 z 0 + D3 = 0
A4 x0 + B4 y 0 + C 4 z 0 + D4 = 0
Pentru ca acest sistem de patru ecuaţii cu trei necunoscute x0, y0, z0 să fie compatibil, trebuie
ca determinantul caracteristic să fie nul, adică:
A1 B1 C1 D1
A2 B2 C2 D2
=0
A3 B3 C3 D3
A4 B4 C4 D4
condiţia necesară ca cele 4 plane să treacă prin acelaşi punct.

6). CONDIŢIA CA TREI DREPTE CONCURENTE SĂ FIE ÎN ACELAŞI PLAN.


a) Fie M 1 ( x1 , y1 , z1 ) punctul de concurenţă şi punctele M 2 ( x 2 , y 2 , z 2 ) , M 3 ( x3 , y 3 , z 3 ) , M 4 ( x 4 , y 4 , z 4 )
respectiv pe cele trei drepte.
Dreptele concurente M1M2, M1M3, M1M4 sunt în acelaşi plan, când:

176
x1 y1 z1 1
x2 y2 z2 1
=0
x3 y3 z3 1
x4 y4 z4 1
r
b) Dacă celor trei drepte concurente le cunoaştem parametrii directori, adică a1 = {l1 , m1 , n1 } ,
r r
a 2 = {l 2 , m2 , n2 } , a3 = {l 3 , m3 , n3 } şi notăm cu A, B, C parametrii directori ai normalei la planul celor
trei drepte concurente, avem condiţiile:
Al1 + Bm1 + Cn1 = 0
Al 2 + Bm2 + Cn 2 = 0
Al3 + Bm2 + Cn3 = 0
Acest sistem de ecuaţii omogene în raport cu A, B, C trebuie să aibă determinantul nul:
l1 m1 n1
l2 m2 n2 = 0
l3 m3 n3

Altă metodă. Această condiţie se poate deduce din condiţia stabilită ca două drepte să fie în
acelaşi plan (problema 19 propusă la cap. Dreapta în spaţiu):
x 2 − x1 y 2 − y1 z1 − z 2
l1 m1 n1 = 0
l2 m2 n2
Înlocuind pe ( x 2 − x1 ), ( y 2 − y1 ), ( z 2 − z1 ) cu parametrii l 3 , m3 , n3 ai celei de a treia dreaptă
paralelă cu M1M2 ce se sprijină pe primele două drepte.

7). ECUAŢIA UNUI PLAN CARE TRECE PRIN PUNCTUL M 0 ( x0 , y 0 , z 0 ) ŞI ESTE PARALEL
CU PLANUL Ax + By + Cz + D = 0 .
Soluţie.
Planele fiind paralele au aceeaşi normală, deci coeficienţii A, B, C sunt aceeaşi; ecuaţia
planului care trece prin M 0 ( x 0 , y 0 , z 0 ) este de forma:
Ax + By + Cz + E = 0 .
Scriind că punctul M0 se află în acest plan, avem:
Ax0 + By 0 + Cz 0 + E = 0 .
Scăzând cele două ecuaţii, obţinem:
A( x − x0 ) + B ( y − y 0 ) + C ( z − z 0 ) = 0 care este ecuaţia cerută deoarece este paralel cu planul
Ax + By + Cz + D = 0 şi este verificată de coordonatele punctului M 0 ( x0 , y 0 , z 0 ) .

8). ECUAŢIA TUTUROR PLANELOR CARE TREC PRINTR-UN PUNCT M 0 ( x 0 , y 0 , z 0 ) .


Soluţie.
Fie ecuaţia generală a planului Ax + By + Cz + D = 0 .
Această ecuaţie fiind verificată de coordonatele punctului M 0 ( x0 , y 0 , z 0 ) avem:
Ax0 + By 0 + Cz 0 + D = 0 .
Scăzând cele două egalităţi obţinem:

177
A( x − x0 ) + B ( y − y 0 ) + C ( z − z 0 ) = 0 .
Oricare ar fi A, B, C această ecuaţie reprezintă un plan care trece prin punctul M 0 ( x 0 , y 0 , z 0 ) .
B C
Împărţind cu A ≠ 0 şi notând = λ1 , = λ2 , obţinem: ( x − x0 ) + λ1 ( y − y 0 ) + λ 2 ( z − z 0 ) = 0 care
A A
reprezintă totalitatea planelor care trec prin punctul M 0 ( x0 , y 0 , z 0 ) când λ1 , λ 2 sunt parametrii
variabili. Aceste plane definesc un snop de plane în spaţiu sau o stea de plane.
Dacă punctul M 0 este considerat ca intersecţia a 3 plane P1 = 0, P2 = 0, P3 = 0 , familia de
plane care trec prin punctul M 0 mai poate fi definită de ecuaţia: P1 + λ1 P2 + λ 2 P3 = 0 care este de
gradul întâi în x, y, z şi verificată de coordonatele punctului M 0 .

9). ECUAŢIA PLANULUI P CARE TRECE PRIN PUNCTUL M 0 ( x0 , y 0 , z 0 ) ŞI ESTE


PERPENDICULAR PE DREAPTA D DATĂ CA INTERSECŢIA A DOUĂ PLANE P1 ŞI P2:
( P1 ) A1 x + B1 y + C1 z + D1 = 0
( P2 ) A2 x + B2 y + C 2 z + D2 = 0
Soluţie. Observăm că normala la planul P fiind paralelă cu dreapta D, ea este perpendiculară
pe normalele celor două plane care trec prin dreapta (D).
Condiţiile de perpendicularitate sunt:
AA1 + BB1 + CC1 = 0
AA2 + BB2 + CC 2 = 0
Mai scriind că planul P are ecuaţia de forma: A( x − x0 ) + B ( y − y 0 ) + C ( z − z 0 ) = 0 ultimele trei
ecuaţii omogene în raport cu necunoscutele A, B, C impun condiţia:
x − x0 y − y0 z − z0
A1 B1 C1 = 0
A2 B2 C2
care este ecuaţia planului căutat, fiind ecuaţia unui plan care este verificat de coordonatele punctului
M 0 ( x0 , y 0 , z 0 ) şi este perpendicular pe planele P1 şi P2.

10). PROIECŢIA UNEI DREPTE PE UN PLAN.


x − x1 y − y1 z − z1
Fie dreapta = = şi planul P : Ax + By + Cz + D = 0 . Prin dreapta d ducem
l m n
un plan π perpendicular pe planul P a cărui ecuaţie are forma:
A1 ( x − x1 ) + B1 ( y − y1 ) + C1 ( z − z1 ) = 0 .
Acest plan conţinând dreapta d, normala lui va fi perpendiculară pe d, deci condiţia:
A1l + B1 m + C1 n = 0
Planul π fiind perpendicular pe planul P, rezultă:
AA1 + BB1 + CC1 = 0 .
Ultimele trei ecuaţii formând un sistem omogen cu necunoscutele A1 , B1 , C1 , rezultă:
x − x1 y − y1 z − z1
l m n = 0.
A B C
Această ecuaţie reprezintă planul proiectant al dreptei d pe planul P, iar împreună cu ecuaţia
planului P reprezintă proiecţia dreptei d pe planul P.

178
x − 3 y +1 z
Caz particular. Să se scrie ecuaţia proiecţiei dreptei = = pe planul
2 −1 4
3x − y + 2 z + 6 = 0 .
Soluţie. Proiecţia dreptei date pe planul dat este:
x−3 y +1 z
2 − 1 4 = 0,3 x − y + 2 z + 6 = 0 , etc.
3 −1 2

11). PERPENDICULARA COMUNĂ A DOUĂ DREPTE.


x − x1 y − y1 z − z1
d1 : = =
l1 m1 n1
Fie dreptele:
x − x2 y − y 2 z − z 2
d2 : = =
l2 m2 n2
Perpendiculara comună a dreptelor d1 şi d2 este perpendiculara pe orice plan paralel cu
direcţiile acestor două drepte.
Fie P planul ce trece prin origine şi este parallel cu d1 şi d2. Avem ecuaţia acestui plan:
x y z
l1 m1 n1 = 0 <=> (m1 n2 − m2 n1 ) x + (n1l 2 − l1 n2 ) y + (l1 m2 − m1l 2 ) z = 0 .
l2 m2 n2
Perpendiculara comună căutată va fi conţinută în planul proiectant al dreptei d1 pe planul P şi
în planul proiectant al dreptei d2 pe planul P, deci ecuaţiile perpendicularei comune vor fi:
x − x1 y − y1 z − z1
l1 m1 n1 =0
m1 n2 − m2 n1 n1l 2 − l1 n2 l1 m2 − m1l 2
şi
x − x2 y − y2 z − z2
l2 m2 n2 =0
m1 n2 − m2 n1 n1l 2 − l1 n2 l1 m2 − m1l 2
Altă metodă. Lungimea perpendicularei commune a două drepte. Scriem ecuaţia unui plan P2
care trece prin d2 şi este paralel cu d1, astfel:
x − x2 y − y2 z − z2
l1 m1 n1 = 0
l2 m2 n2
Direcţia normalei planului P2 este aceeaşi cu direcţia perpendicularei comune a dreptelor d1 şi
d2.
Ecuaţia dreptei ce trece prin origine şi de aceeaşi direcţie cu perpendiculara comună dreptelor
d1 şi d2 este:
x y z
= = .
m1 n1 n1 l1 l1 m1
m2 n2 n2 l2 l2 m2
Lungimea perpendicularei comune ce se sprijină pe dreptele d1 şi d2 este distanţa de la un
punct al dreptei d1 la planul P2., adică:

179
x − x2 y − y2 z − z2
l1 m1 n1
l2 m2 n2
d= .
2 2 2
m1 n1 n l1 l m1
+ 1 + 1
m2 n2 n2 l2 l2 m2
d 1 : x + y − 2 z + 1 = 0,2 x − y + z − 3 = 0
Caz particular: 1) Se dau dreptele: x − 2 y z +1 .
d2 : = =
3 3 4
Să se calculeze distanţa cea mai scurtă între dreptele d1 şi d2.
15
R: d = .
35 + 13 2 + 10 2
2

x y z
d1 : = =
2) Să se afle ecuaţiile perpendicularei comune dreptelor a b c .
d 2 : x = 0; y = mz + n
R: ecuaţiile sunt:
x y z x y− p z
a b c = 0; 0 m 1 = 0.
b − mc − a am b − mc −a am

180
PROBLEME

1. Să se scrie ecuaţia planului care trece prin punctul M 0 (2,1,−1) şi are vectorul normal
r
n = {1,−2,3} .
R: Folosind ecuaţia A( x − x0 ) + B ( y − y 0 ) + C ( z − z 0 ) = 0 se obţine: x − 2 y + 3 z + 3 = 0 .

2. Fie punctele M 1 (3,−1,2) şi M 2 ( 4,−2,−1) . Să se scrie ecuaţia planului care trece prin
punctul M1 şi este perpendicular pe vectorul M 1 M 2 .
r
R: De astă dată vectorul normal n = M 1 M 2 = {1,−1,−3}
Planul căutat are ecuaţia: x-y-3z+2=0.

3. Să se scrie ecuaţia planului care trece prin punctul M 1 (3,4,5) şi este paralel cu vectorii
r r
a1 = {3,1,−1} şi a 2 = {1,−2,1} .
r
R: Pentru a folosi ecuaţia normală a planului avem nevoie de vectorul normal n = { A, B, C} .
Din enunţ:
r r r r r r r r C 4C
n ⊥ a1 , n ⊥ a 2 <=> n ⋅ a1 = 0, n ⋅ a 2 = 0 <=> 3 A + B − C = 0, A − 2 B + C = 0 => A = , B = ,C ∈ R *
r 7 7
Luând C = 7 => n = {1,4,7} , etc. Planul căutat are ecuaţia x+4y+7z+16=0.

4. Demonstraţi că ecuaţia planului care trece prin punctul M 0 ( x 0 , y 0 , z 0 ) şi este paralel cu


r r
vectorii a1 = {l1 , m1 , n1 }, a 2 = {l 2 , m 2 , n 2 } , poate fi scrisă sub forma următoare:
x − x0 y − y0 z − z0
l1 m1 n1 = 0
l2 m2 n2
Soluţie.
Planul P trecând prin M0 are ecuaţia:
A( x − x0 ) + B ( y − y 0 ) + C ( z − z 0 ) = 0 (1)
r r
Cum planul P este paralel cu vectorii a1 şi a 2 urmează că vectorul său normal este
r r r r
perpendicular pe fiecare din ei, deci n ⋅ a1 = 0 şi n ⋅ a 2 = 0 Ù l1 A + m1 B + n1C = 0 (2) şi
l 2 A + m2 B + n 2 C = 0 (3).
Cele trei ecuaţii formează un sistem omogen în raport cu numerele A, B, C. Pentru ca sistemul
să aibă şi soluţii diferite de soluţia banală trebuie ca determinantul sistemului să fie nul, adică:
x − x0 y − y0 z − z0
l1 m1 n1 = 0 .
l2 m2 n2
Am obţinut astfel o ecuaţie liniară în x, y, z care este tocmai ecuaţia planului P.
COMENTARIU. Într-un mod asemănător se rezolvă problema: “Printr-un punct dat
M 0 ( x0 , y 0 , z 0 ) , să se ducă un plan P, paralel cu două drepte date d1 şi d2.”
r r
Fiind date dreptele d1 şi d2 putem găsi parametrii lor deci a1 şi a 2 . Acum planul P este paralel
r r
cu vectorii a1 şi a 2 , etc.

181
5. Să se deducă ecuaţia planului care trece prin punctele M 1 ( 2,−1,3) şi M 2 (3,1,2) şi este
r
paralel cu vectorul a = {3,−1,−4} .
r
R: Avem nevoie de vectorul normal n = { A, B, C} . Cum el este perpendicular pe plan, este
r r r r
perpendicular pe M 1 M 2 şi pe a . Deci M 1 M 2 ⋅ n = 0, n ⋅ a = 0 <=> A + 2 B − C = 0,3 A − B − 4C = 0 cu
9C C r ⎧ 9C C ⎫ r
soluţia A = , B = − , C ∈ R * iar n = ⎨ ,− , C ⎬ şi luând C = 7, n = {9,−1,7} . După ce folosim
7 7 ⎩ 7 7 ⎭
ecuaţia normală a planului, obţinem ecuaţia cerută: 9x-y+7z-40=0.

6. Demonstraţi că ecuaţia planului care trece prin punctele M 1 ( x1 , y1 , z1 ) şi M 2 ( x 2 , y 2 , z 2 ) şi


r
este paralel cu vectorul a = {l , m, n} poate fi pusă sub forma următoare:
x − x1 y − y1 z − z1
x 2 − x1 y 2 − y1 z 2 − z1 = 0
l m n

7. Formaţi ecuaţia planului care trece prin punctele M 1 (3,−1,2) , M 2 (4,−1,−1) şi M 3 (2,0,2) .
R: Procedând ca la 9) obţinem ecuaţia: 3x+y+z-8=0.
Altfel: se determină vectorii directori ai planului ( M 1 M 2 M 3 ), M 1 M 2 = {1,0,−3}, M 1M 3 = {−1,1,0}
r
care dunt necoliniari. Determinăm apoi vectorul normal n = { A, B, C} din cerinţa de a fi perpendicular
r r
pe M 1 M 2 , M 1M 3 . Deci n ⋅ M 1 M 2 = 0, n ⋅ M 1M 3 = 0 <=> A − 3C = 0,− A + B = 0 => A = B = 3C ,
r r
C ∈ R* => n = {3C ,3C , C} şi dacă notăm C = 1, n = {3,3,1} . Acum se foloseşte ecuaţia normală a
planului.

8. Demonstraţi că ecuaţia planului care trece prin punctele M 1 ( x1 , y1 , z1 ) , M 2 ( x 2 , y 2 , z 2 ) şi


M 3 ( x3 , y 3 , z 3 ) poate fi pusă sub forma următoare:
x − x1 y − y1 z − z1
x 2 − x1 y 2 − y1 z 2 − z1 = 0
x3 − x1 y 3 − y1 z 3 − z1

9. Să se scrie ecuaţia unui plan care trece prin punctul M 1 (3,−2,−7) şi este paralel cu planul
2x-3z+5=0.
r
R: Planul cerut are acelaşi vector normal ca planul din enunţ. Deci n = {2,0,−3} . Acum se
foloseşte ecuaţia normalei a planului şi se obţine: 2x-3z-27=0.

10. Să se formeze ecuaţia planului care trece prin punctul M 1 (2,−1,1) şi este perpendicular pe
planele: 2x-z+1=0, y=0.
r
R: Fie n = { A, B, C} vectorul normal al planului cerut. Planul cerut fiind perpendicular pe
r
fiecare din planele date urmează că vectorul său normal n este perpendicular pe fiecare din vectorii
r r
normali n1 = {2,0,−1} , n 2 = {0,1,0} ai planelor date.
r r r r r ⎧C ⎫
Atunci n ⋅ n1 = 0, n ⋅ n2 = 0 <=> 2 A − C = 0, B = 0 => n = ⎨ ,0, C ⎬, C ∈ R * şi luând C=2,
⎩ 2 ⎭
r
obţinem un vector normal al planului cerut: n = {1,0,2} . În continuare se foloseşte ecuaţia normală a
planului şi se obţine planul căutat: x+2z-4=0.

182
11. Demonstraţi că ecuaţia planului care trece prin punctul M 0 ( x 0 , y 0 , z 0 ) şi care este
perpendicular pe planele A1 x + B1 y + C1 z + D1 = 0 , A2 x + B2 y + C 2 z + D2 = 0 poate fi scrisă sub
forma:
x − x0 y − y0 z − z0
A1 B1 C1 =0.
A2 B2 C2

12. Să se afle ecuaţia unui plan care trece prin punctele M 1 (1,−1,−2) , şi M 2 (3,1,1) şi este
perpendicular pe planul: x-2y+3z-5=0.
r r r
R: Fie n = { A, B, C} vectorul normal al planului căutat. Atunci n ⋅ M 1 M 2 = 0, n ⋅ n1 = 0 unde
r
M 1 M 2 = {2,2,3}, n1 = {1,−2,3} . Rezolvând sistemul format se obţine n = {−4,1,2} şi ecuaţia planului
căutat: 4x-y-2z-9=0.

13. Demonstraţi că ecuaţia planului care trece prin punctele M 1 ( x1 , y1 , z1 ) şi M 2 ( x 2 , y 2 , z 2 ) şi


este perpendicular pe planul Ax+By+Cz+D=0 poate fi pusă sub forma următoare:
x − x1 y − y1 z − z1
x 2 − x1 y 2 − y1 z 2 − z1 = 0
A B C

14. Să se determine valorile lui l şi m pentru care perechea de ecuaţii defineşte plane paralele:
a) 3x-y+lz-9=0, 2x+my+2z-3=0
b) mx+3y-2z-1=0, 2x-5y-lz=0
R: Folosind condiţia de paralelism a două plane se obţine:
2 1 1
a) l = 3, m = − ; b) l = −3 , m = −1 .
3 3 5

15. Determinaţi valoarea lui l pentru care perechea de ecuaţii defineşte plane perpendiculare:
a) 5x+y-3z-2=0, 2x+ly-3z+1=0
b) 7x-2y-z=0, lx+y-3z-1=0
R: Folosind condiţia de perpendicularitate a două plane obţinem:
1
a) -19; b) - .
7

16. Să se afle ecuaţia planului care trece:


a) prin punctul M1(2,-3,2) şi este paralel cu planul Oxy;
b) prin punctul M2(1,-2,4) şi este paralel cu planul Oxz;
c) prin punctul M3(-5,2,-1) şi este paralel cu planul Oyz.
r r
R: a) planul căutat are vectorul normal n = { A, B, C} iar planul Oxy k = {0,0,1} . Ţinând seama
r r A B C r
de enunţ n k => = = = λ => A = 0, B = 0, C = λ , λ ∈ R * şi luând λ = 1 => n = {0,0,1} . Folosind
0 0 1
ecuaţia normală a planului, planul cerut are ecuaţia z-3=0.
r r r r
Altfel n k => (∃)λ ∈ R * a.î . n = λk <=> { A, B, C} = {0,0, λ} => A = 0, B = 0, C = λ , etc.
b) y+2=0; c) x+5=0.

183
17. Să se scrie ecuaţia planului care trece:
a) prin axa Ox şi punctul M1(4,-1,2)
b) prin axa Oy şi punctul M2(1,4,-3)
c) prin axa Oz şi punctul M3(3,-4,7)
R: a) Planul care trece prin axa ox are ecuaţia By+Cz=0. Punctul M1(4,-1,2) aparţine planului
By+Cz=0 Ù -B+2C=0 Ù B=2C.
Atunci ecuaţia planului este 2Cy+Cz=0, (∀)C ∈ R * Ù 2y+z=0.
b) 3x+z=0; c) 4x+3y=0.

18. Să se scrie ecuaţia planului care trece:


a) prin punctele M1(7,2,-3) şi M2(5,6,-4) şi care este paralel cu axa Ox.
b) prin punctele P1(2,-1,1) şi P2(3,1,2) şi care este paralel cu axa Oy.
c) prin punctele Q1(3,-2,5) şi Q2(2,3,1) şi care este paralel cu axa Oz.
R: a) Planul paralel cu axa ox are ecuaţia By+Cz+D=0; B, C, D se determină din cerinţa ca el
să treacă prin punctele M1 şi M2.
⎧2 B − 3C + D = 0 D 4D
Rezultă sistemul: ⎨ , care are soluţia B = ,C = , D ∈ R * . Ecuaţia
⎩6 B − 4C + D = 0 10 10
planului căutat este: y+4z+10=0.
b) x-y-1=0; c) 5x+y-13=0.
19. Calculaţi punctele de intersecţie ale planului (P) 2x-3y-4z-24=0 cu axele de coordonate.
⎧ y = 0, z = 0
R: Ox I P <=> ⎨ => punctul (12,0,0).
⎩2 x − 3 y − 4 z − 24 = 0
Oy intersectează planul P în punctul (0,-8,0); Oz intersectează planul P în punctul (0,0,-6).

20. Se dă ecuaţia planului (P) x+2y-3z-6=0. Găsiţi ecuaţia sa în funcţie de coordonatele la


origine.
R: Împărţim ambii membri ai ecuaţiei planului (P) prin 6, obţinem:
x y z
+ + −1 = 0 .
6 3 −2

21. Găsiţi segmentele pe care planul (P) 3x-4y-24z+12=0 le taie pe axele de coordonate.
R: După ce împărţim ambii membri ai ecuaţiei planului (P) prin (-12) obţinem:
x y z 1
+ + − 1 = 0 => a = −4, b = 3, c = .
−4 3 1 2
2

22. Calculaţi volumul piramidei delimitat de planul 2x-3y+6z-12=0 şi planele de coordonate.


R: 8 unităţi de volum.

23. Să se determine aria triunghiului pe care planul 5x-6y+3z+120=0 îl determină în planul


xOy.
R: 240 unităţi de arie.

24. Un plan trece prin punctul M1(6,-10,1) şi taie pe axa Ox segmentul a=-3 iar pe axa Oz
segmentul c=2. Să se scrie ecuaţia planului prin tăieturi.
x y z
R: b = -4; planul căutat are ecuaţia: + + −1 = 0.
−3 −4 2

184
25. Formaţi ecuaţia planului care taie pe axa Oz un segment c = -5 şi care este perpendicular
r
pe vectorul n = {−2,1,3} .
R: 2x-y-3z-15=0; planul taie axa Oz în punctul (0,0,-5).
r
26. Formaţi ecuaţia planului paralel cu vectorul l = {2,1,−1} şi care taie pe axele Ox şi Oy
segmentele a = 3, b = -2.
R: 2x-3y+z-6=0

27. Formaţi ecuaţia unui plan perpendicular pe planul 2x-2y+4z-5=0 şi care taie pe axele Ox şi
2
Oy segmentele a = -2, b = .
3
R: x-3y-2z+2=0.

FASCICUL DE PLANE.

28. Găsiţi în fasciculul de plane:


2 x − 3 y + z − 3 + λ ( x + 3 y + 2 z + 1) = 0 (1)
un plan care: 1) trece prin punctul M1(1,-2,3); 2) este paralel cu axa Ox; 3) este paralel cu axa
Oy; 4) este paralel cu axa Oz.
R: Ecuaţia fasciculului de plane se mai scrie echivalent:
(2 + λ ) x + (−3 + 3λ ) y + (1 + 2λ ) z + (λ − 3) = 0 (2).
1) Punând condiţia ca planul din fascicul (1) să treacă prin punctul M1(1,-2,3) avem:
2 + 6 + 3 − 3 + λ (1 − 6 + 6 + 1) = 0 => λ = −4 . Înlocuind această valoare a lui λ în ecuaţia fasciculului
(2) găsim ecuaţia planului căutat: 2x+15y+7z+7=0.
2) Ecuaţia axei Ox este By+Cz+D=0.
Dreapta variabilă (2) este paralelă cu axa Ox =>
2 + λ − 3 + 3λ 1 + 2λ
= = => 2 + λ = 0 => λ = −2 , etc.
0 B C
R: 9y+3z+5=0; 3) 3x+3z-2=0; 4) 3x-9y-7=0.

29. Formaţi ecuaţia planului care trece prin dreapta obţinută prin intersecţia planelor
r
5x-2y-z-3=0 şi x+3y-2z+5=0 şi care este paralel cu vectorul b = {7,9,17} .
R: α (5 x − 2 y − z − 3) + β ( x + 3 y − 2 z + 5) = 0 . Ind: Dreapta de intersecţie a planelor 5x-2y-z-3,
r
x+3y-2z+5=0 este paralelă cu vectorul b = {7,9,17} ; în consecinţă toate planele aparţinând fasciculului
şi trecând prin această dreaptă satisfac problemei.

⎧5 x − y − 2 z − 3 = 0
30. Formaţi ecuaţia planului care trece prin dreapta ⎨ şi care este
⎩3 x − 2 y − 5 z + 2 = 0
perpendicular pe planul x+19y-7z-11=0.
R: α (5 x − y − 2 z − 3) + β (3 x − 2 y − 5 z + 2) = 0 .
Ind: Dreapta de intersecţie a planelor 5x-y-2z-3=0 şi 3x-2y-5z+2=0 este perpendiculară pe
planul x+19y-7z-11=0; în consecinţă toate planele aparţinând fasciculului de plane trecând prin
această dreaptă satisfac problema.

31. Spuneţi dacă planul 4x-8y+17z-8 aparţine fasciculului


α (5 x − y + 4 z − 1) + β (2 x + 2 y − 3z + 2) = 0 .
R: DA.

185
32. Spuneţi dacă planul 5x-9y-2z+12=0, aparţine fasciculului:
α (2 x − 3 y + z − 5) + β ( x − 2 y − z − 7) = 0
R: NU.

33. Determinaţi valorile lui l şi m pentru ca planul 5x+ly+4z+m=0 să aparţină fasciculului


α (3x − 7 y + z − 3) + β ( x − 9 y − 2 z + 5) = 0 .
R: l = -5, m = -11.

34. Formaţi ecuaţiile dreptei care trece prin punctul M0(2,-3,-5) şi care este perpendiculară pe
planul 6x-3y-5z+2=0.
r
Ind: vectorul normal al planului n = {6,−3,−5} este vectorul director al dreptei căutate.
x−2 y+3 z+5
Se obţine = = .
6 −3 −5

35. Formaţi ecuaţia planului care trece prin punctul M0(1,-1,-1) şi care este perpendicular pe
x + 3 y −1 z + 2
dreapta = = .
2 −3 4
Ind: vectorul director al dreptei este şi vectorul normal al planului.
Se obţine: 2x-3y+4z-1=0.

x +1 y − 2 z + 3
36. Pentru ce valori ale lui m dreapta = = este paralelă cu planul
3 m −2
x-3y+6z+7=0 ?
r r
Ind: vectorul normal n al planului este perpendicular pe vectorul director a al dreptei; m = -3.

37. Găsiţi proiecţia punctului P(5,2,-1) pe planul 2x-y+3z+23=0.


R: (1,4,-7).
Soluţie: Pentru a găsi proiecţia punctului P pe planul dat (piciorul perpendicularei dusă din
punctul P pe planul dat) rezolvăm sistemul format din ecuaţia planului şi ecuaţia dreptei dusă prin
r
punctul P şi perpendiculară pe planul dat. Să observăm că vectorul normal al planului n = {2,−1,3} va
fi vectorul director al dreptei cerute.
Ecuaţiile parametrice ale dreptei care trece prin punctul P(5,2,-1) şi care are vectorul director
r
a = {2,−1,3} sunt: x=2t+5, y=-t+2, z=3t-1.
⎧2 x − y + 3 z + 23 = 0
Rezolvând sistemul: ⎨ obţinem coordonatele x = 1, y = 4, z = -7
⎩ x = 2t + 5, y = −t + 2, z = 3t − 1
ale proiecţiei căutate.

38. Să se afle coordonatele punctului Q, simetricul punctului P(1,3,-4) în raport cu planul 3x+y-
2z=0.
R: Q(-5,1,0).

39. Calculaţi distanţa d de la punctul P(2,3,-1) la fiecare din dreptele:


a) x = t + 1, y = t + 2, z = 4t + 13
⎧2 x − 2 y + z + 3 = 0
b) ⎨
⎩3 x − 2 y + 2 z + 17 = 0
R: a) 6; b) 15.

186
40. Formaţi ecuaţia planului care trece prin punctul M1(1,2,-3) şi care este paralel cu dreptele:
x −1 y +1 z − 7 x + 5 y − 2 z + 3
= = ; = = .
2 −3 3 3 −2 −1
R: Putem raţiona ca la problema 4) sau să aplicăm direct formula obţinută acolo:
x − x0 y − y0 z − z0
l1 m1 n1 =0.
l2 m2 n2
x −1 y − 2 z + 3
Avem: 2 −3 3 = 0 <=> 9 x + 11y + 5 z − 16 = 0 .
3 −2 −1

41. Demonstraţi că ecuaţia planului care trece prin punctul M 0 ( x0 , y 0 , z 0 ) şi este paralel cu
x − a1 y − b1 z − c1 x − a 2 y − b2 z − c 2
dreptele: = = , = = poate fi scrisă sub forma:
l1 m1 n1 l2 m2 n2
x − x0 y − y0 z − z0
l1 m1 n1 = 0 .
l2 m2 n2
R: Acelaşi raţionament ca la problema 4).

42. Demonstraţi că ecuaţia planului care trece prin punctele M 1 ( x1 , y1 , z1 ) , şi M 2 ( x 2 , y 2 , z 2 ) şi


x−a y −b z −c
care este paralelă cu dreapta = = poate fi pusă sub forma:
l m n
x − x1 y − y1 z − z1
x 2 − x1 y 2 − y1 z 2 − z1 = 0 .
l m n
R: Demonstraţia ca la problema 4) sau 41).

43. Formaţi ecuaţia planului care trece prin dreapta: x=2t+1, y=-3t+2, z=2t-3 şi punctul
M1(2,-2,1).
Putem aplica rezultatul de la problema 42); Formăm ecuaţia planului care trece prin punctele
r
M1(2,-2,1), M0(1,2,-3) şi este paralel cu dreapta care are vectorul director a = {2,−1,3} :
x−2 y + 2 z −8
1 −4 4 = 0 <=> 4 x + 6 y + 5 z − 1 = 0 .
2 −3 2

44. Demonstraţi că ecuaţia planului care trece prin dreapta x = x 0 + lt , y = y 0 + mt , z = z 0 + nt


şi punctual M 1 ( x1 , y1 , z1 ) poate fi scrisă sub forma:
x − x1 y − y1 z − z1
x1 − x0 y1 − y 0 z1 − z 0 = 0 .
l m n

187
x −1 y z+4
45. Se dă punctul A(1,4,2) şi dreapta d : = = .
3 −2 1
Să se scrie ecuaţia planului care trece prin dreapta d şi prin punctul A.
R: 12x+13y-10z-52=0.
r r
46. Se dau două drepte având vectorii directori respectiv a1 = {2,−1,3} şi a 2 = {−3,4,2} . Să se
calculeze vectorul director al unei drepte care este simultan perpendiculară pe cele două drepte.
r
R: Fie a = {l , m, n} vectorul director al dreptei căutate.
r r
⎧a1 ⋅ a = 0 ⎧2l − m + 3n = 0
Ţinând seama de enunţ avem de rezolvat sistemul: ⎨ r r <=> ⎨ cu
⎩a 2 ⋅ a = 0 ⎩− 3l + 4m + 2n = 0
− 14n − 13n
soluţia l = ,m = , n ∈ R * şi luând n = 5, l = −14, m = −13 .
5 5 r
Putem lua vectorul director al dreptei căutate: a = {14,13,−5} .
PRECIZARE: Fiind un sistem omogen de ecuaţii cu două necunoscute se mai poate rezolva şi
altfel:
⎛ 2 −1 3⎞
În matricea sistemului: ⎜⎜ ⎟ , “ştergem” pe rând coloanele 1, 2, 3 şi notăm cu
⎝− 3 4 2 ⎟⎠
∆ 1 , ∆ 2 , ∆ 3 determinanţii obţinuţi.
l −m n l −m n l m n
Atunci: = = , adică = = <=> = = = t, t ∈ R *
∆1 ∆ 2 ∆3 −1 3 2 3 2 −1 − 14 − 13 5
4 2 −3 2 −3 4
Ù (l , m, n) = (−14t ,−13t ,5t ), t ∈ R * şi luând t = −1, (l , m, n) = (14,13,−5) .

47. Să se scrie ecuaţia unei drepte care trece prin punctul M(3,2,-1) şi este paralelă cu planele:
P1 : 2 x − y + 6 z − 4 = 0
.
P2 : x + 2 y + 6 z = 0
r
R: Pentru a scrie ecuaţia dreptei mai trebuie să aflăm vectorul director al ei a = {l , m, n} .
Ţinând seama de enunţul problemei vectorii normali ai planelor P1 şi P2 respectiv
r r r
n1 = {2,−1,6} şi n2 = {1,2,6} sunt perpendiculari pe vectorul director a . Avem de rezolvat sistemul:
r r
⎧n1 ⋅ a = 0 ⎧2l − m + 6n = 0 l −m n l m n
⎨r r <=> ⎨ <=> = = <=> = = => putem
⎩n 2 ⋅ a = 0 ⎩l + 2m + 6n = 0 −1 6 2 6 2 −1 − 18 6 5
2 6 1 6 1 2
r
lua a = {−18,6,5} .
x − 3 y − 2 z +1
Ecuaţia dreptei căutate este: = = .
− 18 6 5

48. Două feţe ale unui cub coincid cu planele: 2x-2y+z-1=0, 2x-2y+z+5=0.
Calculaţi volumul său.
R: 8 unităţi de volum.

49. Să se găsească coordonatele punctului de intersecţie al planelor: x+y-z-1=0, x-y+z-2=0,


-x+y+z-3=0.
⎛3 5⎞
R: ⎜ ,2, ⎟ .
⎝2 2⎠
188
50. Să se arate că planele (P1) x-2y+2z-7=0, (P2) 2x-y-2z+1=0 şi (P3) 2x-2y+z-2=0 sunt
perpendiculare între ele.

51. Demonstraţi că ecuaţia planului care trece prin dreapta: x = x 0 + lt , y = y 0 + mt , z = z 0 + nt


şi care este perpendicular pe planul: Ax+By+Cz+D=0 poate fi pusă sub forma:
x − x0 y − y0 z − z0
l m n =0.
A B C

x − x1 y − y1 z − z1
52. Demonstraţi că ecuaţia planului care trece prin dreapta = = şi care
l1 m1 n1
este paralel cu dreapta x = x 0 + lt , y = y 0 + mt , z = z 0 + nt poate fi pusă sub forma:
x − x1 y − y1 z − z1
l m n = 0.
l1 m1 n1

53. Să se afle:
a) Volumul tetraedrului cu vârfurile A(1,2,3), B(5,6,4), C(0,3,2), O(0,0,0).
b) Lungimile înălţimilor duse din vârfurile O şi A respective pe feţele opuse.

54. Să se ducă un plan perpendicular pe dreapta: 2y = -3x-2; 3z = x+6 în punctul ei de abscisă


zero.
R: 4x-9y+2y-13=0.

55. Să se afle aria triunghiului cu vârfurile în punctele: A(1,2,3), B(2,3,4), C(3,4,5) şi apoi să se
arate că planul ABC trece prin origine.

56. Se dă planul (P) 14x+21y+6z-42=0.


a) Se cer coordonatele proiecţiei originii pe planul (P).
b) Volumul mărginit de planul (P) şi planele xOy, yOz şi zOx.

57. Să se calculeze unghiul făcut de planele: 2x+y+z+4=0 şi x+y+3z-1=0.


66
R: cos V = .
11

x −1 y z +1
58. Să se scrie ecuaţia fasciculului de plane care are ca axă dreapta = = .
2 0 −3
R: 3 x + 2 z + λy − 1 = 0 .

59. Să se afle ecuaţiile perpendicularei comune a dreptelor:


x − 2 y −1 z +1
d1 : = =
2 4 −1
x + 31 y − 6 z − 3
d2 : = =
3 2 6

189
x + 2 y + 7 z −1
R: = = .
26 − 15 8

60. Să se afle condiţia ca dreptele:


x y
d1 : z = r , + =1
p q
d 2 : x = az + p, y = bz + q
să fie concurente.
ar + p br
R: + =0.
p q

190
PROBLEME DATE LA BACALAUREAT ŞI LA ADMITERE
ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL SUPERIOR

1. Raportat la un sistem de axe ortogonale se dă cercul x 2 + y 2 − 4 y = 0 şi dreapta ( D) y = λ .


Dreapta (D) intersectează cercul în A şi B, puncte care se proiectează pe axa absciselor în A’ şi B’.
Fie M mijlocul lui OA şi N mijlocul lui BM. Se cere:
(1) Locul lui M.
(2) Pentru ce poziţie a dreptei (D) avem AN=NO.
(3) Aria dreptunghiului AA’BB’ în funcţie de λ .
(4) Să se studieze variaţia acestei arii şi să se construiască graficul.
(5) Să se discute cu ajutorul teoremei lui Rolle condiţia ca această arie să fie egală cu K (K>0).
R: Cercul dat are centrul în ω (0,2) şi raza r=2.
⎧x 2 + y 2 − 4 y = 0
Rezolvând sistemul: ⎨ , obţinem
⎩y = λ
( ) ( )
A − 4λ − λ2 , λ , B 4λ − λ2 , λ .
⎧ − 4λ − λ2
⎪⎪ x =
(1) Punctul M are coordonatele: M ⎨ 2 .
⎪y = λ
⎪⎩ 2

Eliminând pe λ între coordonatele lui M obţinem cercul x 2 + y 2 − 2 y = 0 , cu centrul în C(0,1) şi raza


r=1, adică un cerc tangent interior cercului dat şi trecând prin centrul acestuia şi prin originea axelor
de coordonate.
⎧ 4λ − λ2
⎪⎪ x =
(2) Punctul N are coordonatele: N ⎨ 4 .
⎪y = 3λ
⎪⎩ 4
100λ − 24λ2 4λ + 8λ2
Din cerinţa AN = ON <=> AN 2 = ON 2 <=> = <=> 3λ − λ2 = 0 <=> λ = 3 sau
16 16
λ = 0 (cazul particular când dreapta variabilă y = λ coincide cu axa x’x.
(3) A(λ ) = A' B '⋅BB' => A(λ ) = 2λ 4λ − λ2 , λ ∈ [0,4] .
Tabelul de variaţie. Graficul:

λ 0 3 4
A' (λ ) 0++++++ 0---------
0 (6 3 )
A(λ )
M

191
(5) Avem de discutat ecuaţia 2λ 4λ − λ2 − K = 0, λ ∈ [0,4]
f (λ ) = 2λ 4λ − λ2 − K = 0, λ ∈ [0,4]
− 4λ2 + 12λ
f ' (λ ) = , λ ∈ (0,4)
4λ − λ2
f ' (λ ) = 0 <=> −4λ2 + 12λ = 0 <=> λ2 − 3λ = 0 <=> λ = 0 sau λ = 3 ; convine numai λ = 3 .
Formăm şirul lui Rolle:
f (0) f (3) f (4)
−K 6 3−K −K
Să găsim intervalele pe care purtăm discuţia:

K 0 6 3 +∞
−K 0- - - - - - - - - - - - - - -
6 3−K + + + + + 0 - - - - - - - -

Discuţia rădăcinilor depinde de semnele numerelor din şirul lui Rolle.

f f(0) f(3) f(4)


-K 6 3−K -K Discuţia
K
0<K< 6 3 2 răd. eale în intervalele (0,3)
- + -
şi 3,4)
K =6 3 - 0 - Răd. dublă 3.
K >6 3 - - - Nu are răd. reale

ALTFEL. Soluţiile ecuaţiei 2λ 4λ − λ2 − K = 0, λ ∈ [0,4] sunt abscisele punctelor de intersecţie ale


graficului funcţiei λ → A(λ ) , deseant mai sus, cu dreapta variabilă y=K (K>0).
Discuţia o sintetizăm în următorul tabel:

K Rădăcinile
(1) K=0 λ1 = 0, λ 2 = 4
2 răd. reale în intervalele: (0,3)
(2) 0<K< 6 3 şi (3,4)
(3) K =6 3 Rădăcină dublă 3
(4) K >6 3 Nici o rădăcină reală

2. Să se scrie ecuaţia parabolei raportată la axa x’x ca axă de simetrie, axa y’y ca tangentă la
vârf şi cu focarul în punctul F(3,0); pe această parabolă se consideră un punct mobil P. Să se arate că
punctul de intersecţie N al perpendicularei duse din O pe tangenta în P la parabolă cu dreapta FP se
deplasează pe cercul x 2 + y 2 − 6 x = 0 .
⎛p ⎞
R: Forma generală a parabolei căutate este y 2 − 2 px = 0 cu focarul F ⎜ ,0 ⎟ . În cazul nostru
⎝2 ⎠
p
= 3 => p = 6 şi atunci parabola cerută are ecuaţia: y 2 − 12 x = 0 , etc.
2

192
3. Se dau ecuaţiile: x 2 − y 2 = 5 şi xy = 6 .
(1) Să se precizeze ce curbă reprezintă fiecare ecuaţie şi să se afle coordonatele punctelor de
intersecţie ale celor două curbe.
(2) Să se scrie ecuaţiile tangentelor la cele două curbe în punctul lor comun M situat în primul
cadran şi să se verifice că ele sunt perpendiculare.
(3) Tangenta la prima curbă în M intersectează asimptotele acestei curbe în punctele A şi B,
iar tangenta la curba a doua, în acelaşi punct, intersectează asimptotele curbei a doua în punctele C
şi D. Să se arate că punctele A, B, C, D sunt vârfurile unui pătrat.
R: M(3,2), M’(-3,-2).

4. Raportată la unsistem de axe ortogonale se dau punctele: A(-2,0), B(4,0), C(0,3) şi dreapta
(d) de ecuaţie y=p. Dreapta (d) intersectează segmentul AC în D şi segmentul BC în E. Se notează cu
D’ şi E’ respectiv proiecţiile lui D şi E pe AB.
(1) Să se determine p astfel ca cercul cu diametrul DE să fie tangent la AB, apoi să se afle
coordonatele punctului de tangenţă.
(2) Să se afle locul geometric al centrului dreptunghiului DD’E’E când P variază.
(3) Să se determine valoarea lui p pentru care aria dreptunghiului DD’E’E este maximă.
3 ⎛1 ⎞ 3
R: (1) p = ; ⎜ ,0 ⎟ ; (2) 3x+2y-3=0; (3) p = .
2 ⎝2 ⎠ 2

5. Se dă unghiul drept xOy, o dreaptă oarecare (D) şi un punct mobil M pe (D). Fie P şi Q
proiecţiile lui M, respectiv pe Ox şi Oy. Se cere:
(1) Locul geometric al intersecţiei paralelei duse prin P la (D), cu perpendiculara dusă din Q pe
(D).
(2) Locul intersecţiei paralelei duse prin Q la (D) cu perpendiculara dusă din P pe (D).
(3) Unghiul celor două locuri geometrice.
R: Locurile sunt două drepte perpendiculare.
Fie y = mx + n ecuaţia dreptei (D) şi M (α , β ) ∈ ( D) <=> β = mα + n . Avem P (α ,0), Q(0, β ) .
1 mx − y x + my
(1) Ecuaţiile dreptelor sunt y = m( x − α ), y − β = − x , de unde α = ,β = şi eliminând
m m m
parametrii α , β obţinem dreapta de ecuaţie: (1 − m 2 ) x + 2my − mn = 0(d ) .
(2) Analog, găsim: 2mx + (m 2 − 1) y + n = 0(d ' ) .
1 − m2 2m
(3) Cum panta dreptei (d) este: md = − iar panta dreptei (d’) md ' = − şi
2m m2 −1
md ⋅ md ' = −1 => cele două drepte sunt perpendiculare.

6. Considerăm două cercuri C1 şi C2 tangente în origine axei Oy, aşezate la dreapta axei Oy,
având razele r1 şi r2. Se cere:
(1) Coordonatele punctelor M şi N unde o dreaptă mobilă ce trece prin origine taie respectiv
cercurile C1 şi C2.
(2) Să se arate că tangentele în M şi N la cercurile respective sunt paralele.
(3) Locul geometric al mijlocului segmentului MN.
R: Cercurile C1 şi C2 au respectiv ecuaţiile:
x 2 + y 2 − 2r1 x = 0, x 2 + y 2 − 2r2 x = 0 (r1 < r2 ) .
Intersectând dreapta variabilă y=mx cu cele două cercuri, adică rezolvând sistemele:
⎧ x 2 + y 2 − 2r1 x = 0 ⎧ x 2 + y 2 − 2r2 x = 0
( S1 ) ⎨ , ( S 2 )⎨
⎩ y = mx ⎩ y = mx

193
⎛2r1 ⎞ ⎛ 2r2 ⎞
obţinem M ⎜ x1 = , mx1 ⎟, N ⎜ x 2 = , mx 2 ⎟ .
⎝ 1+ m 2
⎠ ⎝ 1+ m 2

(2) Tangenta în M la C1 are ecuaţia xx1 + yy1 − r1 ( x + x1 ) = 0 şi coeficientul unghiular
x1 − r1 1− m 2
= , deci acelaşi şi pentru punctul N.
y1 m(1 + m 2 )
(3) P, mijlocul segmentului MN, are coordonatele:
⎧ r1 + r2
⎪x =
P⎨ 1 + m2
⎪⎩ y = mx
şi eliminând parametrul m, obţinem cercul: x 2 + y 2 − (r1 + r2 ) x = 0 .

7. Pe o elipsă considerăm punctele M şi N. Paralela din M la axa BB’ se intersectează cu


paralela din N la axa x’x în punctul I. Fie P intersecţia normalei în M la elipsă cu axa x’x şi Q
intersecţia normalei în N cu axa BB’. Să se arate că punctele P, Q, I sunt coliniare.
x2 y2
R: Fie + = 1 , ecuaţia elipsei şi M (α , β ), N (γ , δ ) ; deci I (α , δ ) .
a2 b2
βa 2 ⎛ c2 ⎞
B Normala MP : y − β = ( x − α ) taie axa Ox în P⎜⎜ α 2 ,0 ⎟⎟ .
αb 2 ⎝ a ⎠
⎛ c ⎞
2
Analog obţinem Q⎜⎜ 0,−δ 2 ⎟⎟ . Ecuaţia dreptei
⎝ a ⎠
a2x b2 y
PQ : − = c 2 este satisfăcută de coordonatele punctului
A’ A α δ
I, adică punctele Q, P, I sunt coliniare.

B’

8. Se dă un punct fix A(a,0) şi un punct mobil M (α , β ) pe parabola y 2 = 4 x şi se cere să se


afle:
(1) Elementele principale ale parabolei.
(2) Ecuaţia tangentei la parabolă în punctul M.
(3) Ecuaţia dreptei care trece prin A şi este paralelă cu tangenta dela (2)
(4) Ecuaţia dreptei care trece prin focarul parabolei şi prin M.
(5) Locul geometric al punctului N de intersecţie al dreptelor (3) şi (4).
(6) Să se demonstreze că locul geometric este un cerc care trece prin A.
(7) Să se afle elementele acestui cerc.
(8) Să se scrie ecuaţia tangentei la cerc în punctul A.

R: (1) Focarul parabolei este în F(1,0), vârful parabolei în originea axelor, Oy tangenta în vârf,
x = -1 ecuaţia directoarei.
(2) În ecuaţia parabolei scrisă sub forma: yy = 2( x + x) , înlocuim un x cu α şi un y cu β ;
obţinem ecuaţia tangentei în M (α , β ) :
βy = 2( x + α ) <=> 2 x − βy + 2α = 0 (2).
2
(3) m = este panta tangentei (2) şi atunci ecuaţia dreptei care trece prin A şi este paralelă
β
cu tangenta (2) are ecuaţia:
194
2
y= ( x − a) (3).
β
(4) Folosind ecuaţia unei drepte care trece prin 2 puncte cu ajutorul determinanţilor, ecuaţia
dreptei FM este:
x y 1
α β 1 = 0 <=> βx + (1 − α ) y − β = 0 (4).
1 0 1
(5) Locul geometric descries de punctul N se află eliminând pe α şi β între (3), (4) şi relaţia
β = 2 pα (punctul N se află pe parabolă) (5).
2

2( x − a )
Din (3) se scoate p = şi se introduce în (4), obţinând astfel:
y
2( x − a )( x − 1) + y 2
α=
y2
Înlocuind pe α şi β în (5) se obţine cercul: x 2 + y 2 − 2 x − a 2 + 2a = 0 (5’).
(6) Coordonatele punctului A verifică ecuaţia (5’) ceea ce arată că punctul A se află pe cercul
(5’).
(7) Centrul cercului (5’) este în C(1,0) adică în focarul F al parabolei iar raza
r = 1 − (a 2 + 2a) = (a − 1) 2 = a − 1 = d ( A, F ) .
(8) În ecuaţia cercului scrisă sub forma xx + yy − ( x + x) − a 2 + 2a = 0 , înlocuim coordonatele
punctului A(a,0) şi obţinem: ( a − 1) x = a 2 − a <=> x = a ( a ≠ 1) , ceea ce se putea prevedea deoarece
centrul cercului este pe axa Ox.

⎛ 5 ⎞
9. Să se scrie ecuaţia unei hiperbole care trece prin punctul A⎜ ⎟
⎜ 2 ,1⎟ şi are
⎝ ⎠
(a) focarele în F ( 5 ,0), F ' ( − 5 ,0) .
(b) Prin F se duce o dreaptă variabilă (D) iar prin F’ o dreaptă (D’) perpendiculară pe (D). Se
cere locul geometric descris de punctul de intersecţie al dreptelor (D) şi (D’).
(c) Locul geometric de la (b) taie asimptotele hiperbolei în patru puncte, care împreună cu
focarele F, F’ formează un hexagon regulat a cărui arie se cere.
R: (a) Ecuaţia hiperbolei cerute este de forma:
x2 y2
− −1 = 0
a2 b2
şi punând condiţia ca ea să treacă prin punctul A şi totodată scriind că a 2 + b 2 = 5 , se obţine
a=5, b=2.
y2
Deci hiperbola căutată are forma: x 2 + − 1 = 0 <=> 4 x 2 + y 2 − 4 = 0 .
4
(b) Dreapta variabilă (D) care trece prin focarul F are ecuaţia y = m( x − 5 ) iar perpendiculara
1
(D’) pe (D) care trece prin focarul F’ are ecuaţia y = − ( x + 5 ) .
m
Eliminând parametrul m din (D) şi (D’) obţinem cercul: x 2 + y 2 = 5 adică un cerc cu centrul în
originea axelor şi raza r = 5 .

195
(c) Asimptotele hiperbolei sunt: y = ±2 x ; intersecţiile acestora cu cercul găsit sunt punctele:
(1,2), (-1,2), (-1,-2), (1,-2) care împreună cu F ( 5 ,0), F ' (− 5 ,0) formează un hexagon cu latura 2 şi
apotema 3.
P ⋅ a 12 ⋅ 3
Atunci A = = =6 3.
2 2

10. Se dau punctele A(0,4), B(3,5) şi dreapta (D): 3x+2z-10=0 şi se cere:


(a) Ecuaţia cercului ce trece prin punctele date şi are centrul pe dreapta dată.
(b) Ecuaţia tangentei la cerc în punctul B.
(c) Aria triunghiului având ca vârfuri: originea, punctul A şi centrul cercului.
(d) Locul mijloacelor coardelor variabile ce trec prin punctul B.
R: Ecuaţia cercului este de forma: x 2 + y 2 − 2ax − 2by + c = 0 cu centrul în ω (a, b) ,
(a) unde urmează să determinăm pe a, b, c ţinând seama de cerinţele problemei. Punând
condiţia ca cercul să treacă prin punctele date şi să aibă centrul pe dreapta dată, obţinem sistemul:
⎧16 − 8b + c = 0
⎪ 8
⎨9 + 25 − 6a − 10b + c = 0 => a = , b = 1, c = −8 .
⎪3a + 2b − 10 = 0 3

16
Ecuaţia cercului cerut este deci: x 2 + y 2 − x − 2y − 8 = 0.
3
8
(b) Scriem ecuaţia cercului în forma: xx + yy − ( x + x) − ( y + y ) − 8 = 0 şi înlocuim un x cu 3
3
şi un y cu 5, obţinem:
8
3 x + 5 y − ( x + 3) − ( y + 5) − 8 = 0 <=> x + 12 y − 63 = 0 .
3
0 0 1
1 1 32 1 32 16
(c) A = . Modulul determinantului 0 4 1 = ⋅ − = ⋅ =
2 8 2 3 2 3 3
1 1
3
8 32
[elementele de deasupra diagonalei secundare fiind nule, determinantul = − ⋅ 4 ⋅ 1 = − ].
3 3
(d) Fie M (α , β ) un al doilea punct în care o secantă variabilă ce trece prin B(3,5)
3+α 5+ β
intersectează cercul găsit. Mijlocul lui BM are coordonatele x = ,y = , de unde rezultă
2 2
α = 2 x − 3 şi β = 2 y − 5 .
Scriind că α şi β verifică ecuaţia cercului obţinem:
16 17
(2 x − 3) 2 + (2 y − 5) 2 − (2 x − 3) − 2(2 y − 5) − 8 = 0 <=> x 2 + y 2 − x − 6 y + 13 = 0 ,
3 3
locul geometric cerut, care este un cerc.

11. Să se determine locul geometric al ortocentrului H al triunghiului ABC, când punctele B şi C


rămân fixe iar A descrie o paralelă la BC. Notăm BC=2a şi înălţimea AA’=h.
R: Luăm BC=2a pe axa x’x a reperului cartezian xOy astfel încât B(-a,0), C(a,0). Fie A(α , h) .
Ortocentrul H al triunghiului ABC este punctul de intersecţie al înălţimilor AA’ şi BB’.
Înălţimea AA’ are ecuaţia y = α (1)

196
Înălţimea BB’ este perpendiculară pe latura AC.
h α −a a −α
Cum m AC = şi m BB ' = − = urmează că înălţimea BB’ are ecuaţia:
α −a h h
a −α
y= ( x + a ) (2).
h
Eliminând pe α între ecuaţiile (1) şi (2) obţinem locul geometric:
1 a2
hy = a 2 − x 2 <=> y = − x 2 + , care este o parabolă cu axa mediatoarea laturii BC,
h h
trecând prin B şi C.

12. Considerăm elipsa de centru O şi axă AA’. Fie M un punct mobil pe elipsă. Dreapta AM
taie în N tangenta elipsei în vârful A’. Să se afle locul geometric al intersecţiei paralelei din N la axa
AA’ cu dreapta A’M.
x2 y2
R: Elipsa dată are ecuaţia: ( E ) + − 1 = 0 . Fie M (α , β ) punctul mobil pe elipsă.
a2 b2
α2 β2
M (α , β ) ∈ ( E ) <=> + − 1 = 0 (1).
a2 b2
Tangenta în vârful A’ al elipsei are ecuaţia x = -a, iar dreapta
x y 1
( AM ) : α β 1 = 0 <=> ( AM ) βx − (α − a) y − aβ = 0 .
a 0 1
⎧ x = −a
⎧β x − (α − a ) y − aβ = 0 ⎪
AM I tangenta în vârful A' = {N } <=> ⎨ <=> N ⎨ 2aβ .
⎩ x = −a ⎪⎩ y = a − α
2aβ
Paralela prin N la AA’ ⊂ x’x are ecuaţia y = (2) iar dreapta
a −α
x y 1
( A' M ) : α β 1 = 0 <=> ( A' M ) βx − (a + α ) y + aβ = 0 (3).
−a 0 1
Eliminăm pe α şi β între (1), (2) şi (3):
a( x − a) 2ay
α= ,β = şi introduse în (1) obţinem:
x + 3a x + 3a
b2
Locul geometric cu ecuaţia y 2 = 2 ( x + a ) , o parabolă de vârf A’.
a

PROBLEME PENTRU TEST GRILĂ

13. (a) Dintre toate dreptele ce trec prin punctul N(3,-1) să se aleagă acelea care taie pe axe
segmente egale.
(b) Fie dreptele ( D1 ) 2 x − y + 4 = 0 şi ( D2 )3 x + 2 y − 2 = 0 . Să se scrie ecuaţia dreptei ce trece
prin punctul M(1,-3) şi prin punctul de intersecţie al dreptelor (D1) şi (D2).
(c) Fie dreptele ( D1 ) x + 3 y − 3 = 0 , ( D2 )6 x − 5 y + 10 = 0 şi ( D3 )4 x + y − 1 = 0 . Să se scrie
ecuaţia dreptei ce trece prin intersecţia dreptelor (D1) şi (D2) şi e paralelă cu dreapta (D3).

197
(d) Axele fiind rectangulare, se consideră dreptele (D1), (D2) şi (D3) din exerciţiulprecedent. Să
se scrie ecuaţia dreptei ce trece prin punctul de intersecţie al dreptelor (D1) şi (D2) şi e perpendiculară
pe (D3).
R: (a) Ecuaţia fasciculului de drepte ce trec prin punctul M 0 ( x0 , y 0 ) este: y − y 0 = m( x − x 0 ) ,
m parametru real.
În cazul nostru, ecuaţia fasciculului de drepte care trec prin punctul N(3,-1) este:
y + 1 = m( x − 3) .
Dreptele care taie pe axe segmente egale sunt paralele cu una din bisectoarele I sau II. Deci
în ecuaţia fasciculului de drepte ce trec prin M vom face succesiv m = 1 şi m = -1.
Se obţin astfel dreptele:
y + 1 = x − 3 <=> x − y − 4 = 0 şi
y + 1 = −( x + 3) <=> x + y − 2 = 0 .
(b) Ecuaţia fasciculului de drepte ce trec prin punctul de intersecţie al dreptelor
( D1 )a1 x + b1 y + c1 = 0 şi ( D2 )a 2 x + b2 y + c 2 = 0 este:
D1 + λD2 = 0, λ parametru real.
În cazul nostru ecuaţia fasciculului de drepte ce trec prin punctul de intersecţie al dreptelor (D1)
şi (D2) este:
2 x − y + 4 + λ (3 x + 2 y − 2) = 0 .
Dreapta căutată va fi aceea pentru care ecuaţia de mai sus e verificată de coordonatele
9
punctului M. Scriind acest lucru se obţine λ = . Ecuaţia dreptei căutate este deci:
5
9
2 x − y + 4 + (3 x + 2 y − 5) = 0 sau 37 x + 13 y + 2 = 0 .
5
(c) Ecuaţia fasciculului de drepte ce trec prin intersecţia dreptelor dreptelor (D1) şi (D2) este:
6 x − 5 y + 10 + λ ( x + 3 y − 3) = 0 sau
(6 + λ ) x − (5 − 3λ ) y + 10 − 3λ = 0 .
Coeficientul ungiular al dreptei (D3) este m = -4. Din fasciculul de mai sus va trebui să alegem
6+λ 26
dreapta cu coeficientul unghiular -4, adică = −4 => λ = .
5 − 3λ 11
26
Ecuaţia fasciculului căutat este: 6 x − 5 y + 10 + ( x + 3 y − 3) = 0 sau 92 x + 23 y + 32 = 0 .
11
(d) Ecuaţia fasciculului de drepte ce trec prin punctul de intersecţie al dreptelor (D1) şi (D2)
este:
x + 3 y − 3 + λ (4 x + y − 1) = 0 sau
(1 + 4λ ) x + (3 + λ ) y − 3 − λ = 0 .
6 5 1 + 4λ 5
Coeficientul unghiular al dreptei (D2) fiind , al dreptei căutate este − . Deci − =− ,
5 6 3+λ 6
9
de unde λ = .
19
Rezultă pentru dreapta căutată, ecuaţia:
9
x + 3y − 3 + (4 x + y − 1) = 0 sau 5 x + 6 y − 6 = 0 .
19

198
PENTRU BACALAUREAT PROPUN URMĂTOAREA PROBLEMĂ:

14. Un dreptunghi ABCD cu vârful A în origine şi cu perimetrul 10, are laturile AB şi AC situate
respectiv pe axele Ox şi Oy. Să se arate că perpendiculara din D pe diagonala BC trece printr-un
punct fix. Să se generalizeze.
R:
Fie AB=a şi AC=b. Coordonatele punctelor B, C şi D sunt:
B(a,0), C(0,b) şi D(a,b). Perimetrul fiind 10, urmează că:
2a+2b=10 sau a+b=5.
b
Coeficientul unghiular al dreptei BC este − .
a
Ecuaţia perpendicularei din D pe BC este deci
a
y − b = ( x − a ) şi fiindcă b = 5 − a , ecuaţia devine:
b
a
y − (5 − a) = ( x − a ) sau 5 y − 25 − a( x + y − 10) = 0 .
5−a
Ecuaţia fiind de forma D1 + λD2 = 0 , urmează că perpendiculara din D trece totdeauna prin punctul
de intersecţie al dreptelor 5 y − 25 = 0 şi x + y − 10 = 0 , adică prin punctul I(5,5).
În general, perimetrul dreptunghiului fiind 2p, se găseşte că punctul fix este I(p,p).

APENDICE: Tangenta, subtangenta, normala, subnormala.

Să considerăm o curbă plană, raportată la un sistem de referinţă ortogonal. Fie M un punct


arbitrar al curbei, cu ecuaţia y = f ( x) unde x → f ( x) este o funcţie continuă într-un anumit interval şi
derivabilă în acelaşi interval.
De la semnificaţia geometrică a derivatei se ştie că tgθ = f ' ( x0 ) = ( y x' 0 ) , unde θ este unghiul
format de tangenta în punctul M cu semiaxa pozitivă a axei absciselor.
Tangenta în M la curbă intersectează axa Ox în T,
normala intersectează axa Ox în N şi proiecţia lui M pe
Ox, punctul P.
Segmentele MT, MN, TP, PN au primit denumirile
de segment tangentă (prescurtat tangentă), segment
normală (prescurtat normală), subtangentă, subnormală.

• Calculul subtangentei:
y
TP = y ⋅ ctgθ = (triunghiul dreptunghic TMP).
y x' 0
• Lungimea tangentei:
y2 y 2
MT = y2 + = 1 + y x' 0 (din triunghiul dreptunghic TPM).
y ' 2
x0
y x' 0
• Lungimea subnormalei:
PN = y ⋅ tgθ = y ⋅ y x' 0 (din triunghiul dreptunghic MPN).

199
• Lungimea normalei:
2 2
MN = y 2 + y 2 ⋅ y x' 0 = y 1 + y x' 0 (din triunghiul dreptunghic MPN).

15. Se consideră parabola y = x 2 şi un punct A pe ea, de abscisă 2. Să se afle: tangenta,


normala, subtangenta şi subnormala.
R: Avem y = 4; y x' = 2 x, y x' 0 = 4 .
4
Subtangenta = TP = =1
4
4
Tangenta = MT = 1 + 4 2 = 17
4
Subnormala = PN = 4 ⋅ 4 = 16
Normala = MN = 4 ⋅ 1 + 4 2 = 4 17 .

200