Academia de studii economice a moldovei facultatea contabilitate departamentul

contabilitate audit si analiza economica

Implicatiile adoptarii IFRS asupra

contabilitatii din Republica Moldova
 Cuprins:

INTRODUCERE

Istoricul aplicarii IFRS in Republica Moldova

Implicatiile IFRS asupra contabilitatii din Republica moldova

Avantajele aplicarii IFRS in RM

 Introducere

În general, pentru a ilustra prestigiul social sau gradul de „ştiinţific” cu care operează
o profesie sau o disciplină ştiinţifică, se începe cu istoria sa. De aceea, considerăm
că o incursiune în istoria contabilităţii ne ajută să-i înţelegem mai bine statutul actual,
atât ca formă a cunoaşterii ştiinţifice, cât şi ca practică socială. Istoria contabilităţii
relevă constatarea că „acolo unde domneşte confuzie în socoteli, lucrurile nu merg
bine”.

Cercetătorii admit că dezvoltarea doctrinară şi practica contabilităţii este în strânsă

dependenţă de mediul cultural în care evoluează, privit sub toate componentele lui:
economic, social, juridic, fiscal, politic şi chiar religios. Pe de altă parte,
contabilitatea este privită şi ca un instrument care influenţează sau transformă mediul
în care operează. Deci, ca activitate socială, proprie omului, contabilitatea este
influenţată şi influenţează mediul în care se desfăşoară. Geografia contabilităţii are
ca obiect studiul comparativ al celor mai semnificative sisteme de contabilitate
contemporane, care, prin caracteristicile lor teoretice şi practice, îşi extind tot mai
mult influenţa, câmpul şi aria de aplicabilitate. Rezultatele acestor studii reprezintă
un adevărat „arsenal” în mâna organelor guvernamentale şi profesionale care au
atribuţii în domeniul contabilităţii naţionale. La etapa actuală, după anii 1998, în RM,
sunt derulate mai multe transformări, denumite generic „reforme” contabile, pentru
ca informaţia contabilă să devină utilă deciziei unei multitudini de utilizatori, cu
interese specifice, care activează într-un mediu de piaţă concurenţială. Prin măsuri
legislative, se urmăreşte compatibilizarea practicilor contabile din RM cu cele
internaţionale.

Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (cunoscute sub acronimul IFRS

prove-nit de la denumirea în limba engleză International Financial Reporting
Standards) reprezintă un set de standarde contabile. În prezent, ele sunt emise de
International Accounting Standards Board (IASB). Multe dintre standardele care fac
parte din IFRS sunt cunoscute sub vechea denumire de Standarde Internaţionale de
Contabilitate (IAS). IAS au fost emise între anii 1973 şi 2001 de către consiliul
International Accounting Standards Committee (IASC). În aprilie 2001, IASB a
adoptat toate standardele IAS, ulterior continuând dezvoltarea lor. Noile standarde
poartă însă denumirea de IFRS. Deşi în prezent nu se mai emit standarde IAS, cele
deja existente sunt în continuare în vigoare până la înlocuirea sau modificarea lor
prin emiterea de noi standarde IFRS.

Circa 117 ţări ale lumii au decis să aplice IFRS în mod obligatoriu pentru anumite
categorii de entităţi sau să le accepte în calitate de alternativă la standardele naţionale.
Printre aceste ţări se înscriu atât ţările membre ale Uniunii Europene (UE), cât şi
multe alte ţări, printre care Emiratele Arabe Unite, Australia, Brazilia, Chile, Costa-
Rica, Cipru, Ecuador, Fiji, Ghana, Guatemala, Hon-duras, Mongolia, Namibia,
Panama, Venezuela, Republica Sud-Africană, Canada, India etc.

Nu întârzie la acest compartiment şi ţările fostei URSS. Sectorul bancar din Ucraina
a trecut la IFRS începând cu anul 1998, în Uzbekistan IFRS se aplică începând cu
anul 2002, în Azerbaid-jan - cu anul 2006. Băncile din Rusia au trecut la IFRS de la
1 ianuarie 2004. Standardele Interna-ţionale de Raportare Financiară se mai aplică şi
în Armenia, Kazahstan, Kirghizstan, Tadjikistan, Georgia, Belorusia, Ţările Baltice.

Istoricul aplicarii IFRS in Republica Moldova

Mentionind despre aplicarea IFRS in alte state,totusi [n acest referat autorul își
propune să ilustreze informații privind aplicabilitatea Standardelor Internaționale de
Raportare Financiară (International Financial Reporting Standards (IFRS)) în
Republica Moldova, având în vedere condițiile actuale ale economiei de piață.
Mesajul acestui articol este definit de prezentarea unor situații, prin care se observă
avantajele potențiale privind implementarea IFRS, privită din punctul de vedere al
necesității. Totodată, sunt relatate și unele lacune posibile, în urma aplicării
standardelor internaționale, ce s-ar referi la complicitate, costuri și concoradanță a
informației.
Implementarea Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (International
Financial Reporting Standards – IFRS) în Republica Moldova reprezintă nu altceva
decât o soluție, un răspuns al organelor com-petente în acest sens, privind necesitatea
și cererea din partea actorilor economici. Procesul de globalizare, caracterizat prin
aparența businessului internațional, prin dezvoltarea relațiilor interstatale și crearea
entitățiilor economice cu profil transnațional determină necesitatea trecerii la o
standardizare comună și adaptarea feno-menelor economice la ea. Materia contabilă,
definită ca cel mai important factor de furnizare a informației economico-financiare,
trebuie să fie adaptată cerințelor tuturor participanților în acest proces de schimb
economic.

Începând cu anul 2009, în Republica Moldova, se desfăşoară o amplă şi importantă

reformă a contabilităţii. Obiectivul general al acestei reforme constă în armonizarea
raportării financiare a entităţilor autohtone cu Directivele Uniunii Europene (UE) şi
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS). Necesitatea reformei sus-
menţionate derivă din prevederile Legii contabilităţii [1], iar modul şi etapele de
desfăşurare a acesteia sunt stabilite în Planul de dezvoltare a contabilităţii şi auditului
în sectorul corporativ pe anii 2009-2011, aprobat prin Hotărârea Guvernului
Republicii Moldova nr. 1507 din 31 decembrie 2008 [2]. Acest document prevede
patru priorităţi naţionale de reformare a contabilităţii: 1) ameliorarea cadrului
normativ de raportare financiară; 2) fortificarea principalelor instituţii responsabile
de raportare financiară; 3) sprijinirea profesiei de contabil şi auditor; 4) modernizarea
învăţământului, instruirii profesionale şi informării publicului. În continuare, vom
examina mai detaliat prima prioritate, care se referă la perfecţionarea cadrului
normativ de raportare financiară. Actualmente, acest cadru cuprinde Legea
contabilităţii, Bazele conceptuale ale pregătirii şi prezentării rapoartelor financiare,
Standardele Naţionale de Contabilitate (SNC), Comentariile cu privire la aplicarea
SNC, Planul de conturi contabile al activităţii economico-financiare a
întreprinderilor, precum şi regulamentele, recomandările metodice, instrucţiunile şi
alte acte ce reglementează contabilitatea entităţilor autohtone. De remarcat faptul că
actualul cadru normativ de raportare financiară, a fost elaborat, preponderent, în anii
1996-2000, este incomplet şi necesită conformare cu Directivele UE şi IFRS. În acest
context, apare necesitatea soluţionării următoarelor probleme de ordin principal: ƒ
stabilirea mecanismului de implementare şi actualizare a IFRS; ƒ elaborarea noilor
reglementări contabile naţionale; ƒ delimitarea cerinţelor de raportare financiară
pentru diferite tipuri de entităţi; ƒ determinarea formatelor pentru rapoartele
financiare; ƒ constituirea Registrului electronic al rapoartelor financiare.
Implementarea IFRS constituie o direcţie primordială de perfecţionare a cadrului
normativ actual de raportare financiară. În conformitate cu art. 3 din Legea
contabilităţii, IFRS reprezintă standarde şi interpretări emise de Consiliul pentru
Standardele Internaţionale de Contabilitate, care devin valabile în Republica
Moldova după acceptarea lor de către Guvern (Ministerul Finanţelor). Conform
situaţiei din 1 ianuarie 2012, acestea cuprind 9 IFRS, 29 de Standarde Internaţionale
de Contabilitate (IAS) şi 30 de interpretări. 10 În Republica Moldova, IFRS sunt
obligatorii pentru entităţile de interes public, care cuprind instituţiile financiare,
fondurile de investiţii, companiile de asigurări, fondurile nestatale de pensii,
societăţile comerciale ale căror acţiuni se cotează la bursa de valori. Totodată,
conform art. 4 alin. (2) din Legea contabilităţii, IFRS pot fi aplicate pe bază benevolă
în conformitate cu politica de contabilitate şi de către entităţile care aplică sistemul
contabil complet în partidă dublă. În cazul în care prevederile SNC şi ale altor acte
normative nu stabilesc unele reglementări prevăzute de IFRS, entitatea este
încurajată să aplice prevederile IFRS până la acceptarea lor de către Guvernul
Republicii Moldova [1, p. 4]. Modul de tranziţie la IFRS este reglementat de
prevederile IFRS 1 „Adoptarea pentru prima dată a Standardelor Internaţionale de
Raportare Financiară” [3] şi de Recomandările metodice privind tranziţia de la
Standardele Naţionale de Contabilitate la Standardele Internaţionale de Raportare
Financiară, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 69 din 17 septembrie
2009 [4]. În afară de aceste acte normative, în cazul trecerii la IFRS, entităţile pot
utiliza şi Ghidul de aplicare a IFRS 1 care nu este inclus în versiunea IFRS, acceptată
de către Ministerul Finanţelor, însă conţine exemple ilustrative şi explicaţii privind
tranziţia la standardele internaţionale. Pentru armonizarea cadrului normativ de
raportare financiară cu normele internaţionale, o importanţă deosebită o prezintă
elaborarea noilor reglementări contabile naţionale. Aceste reglementări trebuie să fie
bazate pe Directivele UE, IFRS, Cadrul general conceptual de raportare financiară
şi, totodată, să ţină cont de legislaţia naţională şi experienţa altor ţări. Reglementările
nominalizate se elaborează de către grupuri de lucru constituite din specialişti locali
şi urmează să fie implementate într-un set unic începând cu 1 ianuarie 2014. Până la
această dată, entităţile autohtone sunt obligate să utilizeze SNC şi alte acte normative
contabile în vigoare. Noile reglementări contabile naţionale trebuie să cuprindă: ƒ
Standardele Naţionale de Contabilitate; ƒ Recomandările metodice privind
contabilitatea în diferite sectoare şi ramuri ale economiei naţionale; ƒ Planul general
de conturi contabile; ƒ Metodica de tranziţie la noile reglementări contabile
naţionale; ƒ Regulamente, instrucţiuni şi alte acte cu caracter normativ aprobate de
către Ministerul Finanţelor şi/sau de instituţiile responsabile de raportarea financiară.
Conform art. 3 din Legea contabilităţii, SNC reprezintă standarde şi interpretări,
bazate pe Directivele UE şi pe IFRS, elaborate şi aprobate de Ministerul Finanţelor,
care stabilesc reguli generale privind ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară.
Acestea sunt obligatorii pentru toate entităţile care aplică sistemul contabil complet
şi simplificat în partidă dublă. Elaborarea SNC noi rezultă din prevederile art. 47 alin.
(3) din Legea contabilităţii, potrivit cărora Ministerul Finanţelor, în termen de 6 ani
de la data intrării în vigoare a legii specificate (adică până la 1 ianuarie 2014), trebuie
să elaboreze şi să aprobe SNC care vor înlocui standardele existente şi comentariile
privind aplicarea acestora. Noile SNC vor conţine exemple practice şi comentarii
privind aplicarea prevederilor standardelor, ceea ce va facilita utilizarea lor în
practica contabilă. Conţinutul de bază al SNC noi trebuie să fie expus într-o formă
accesibilă, să corespundă prevederilor Directivelor UE şi IFRS şi, totodată, să ţină
cont de cerinţele legislaţiei în vigoare şi de nivelul actual de dezvoltare economică a
entităţilor autohtone. Nomenclatorul SNC este stabilit de către Ministerul Finanţelor
şi adaptat la elementele rapoartelor financiare. După părerea noastră, structura
generală a SNC trebuie să conţină următoarele elemente principale: obiectiv;
domeniu de aplicare; definiţii; conţinut (reguli generale, recunoaştere, evaluare,
contabilizare); prezentarea informaţiilor; prevederi tranzitorii; data intrării în
vigoare; anexe (după caz). 11 Recomandările metodice vor stabili reguli specifice de
ţinere a contabilităţii şi de raportare financiară pentru entităţi din diferite sectoare şi
ramuri ale economiei naţionale, cum ar fi: organizaţiile necomerciale, întreprinzătorii
individuali, persoanele care desfăşoară activitate profesională etc. Un element
important al cadrului normativ de raportare financiară este planul de conturi care
stabileşte modul de reflectare şi de acumulare a informaţiilor aferente elementelor
contabile conform prevederilor SNC şi altor reglementări contabile în vigoare. De
menţionat că planul de conturi actual reglementează, în mod excesiv, simbolizarea
unică a conturilor sintetice şi a subconturilor pentru toate entităţile. În plus, acest plan
nu corespunde modului de contabilizare şi de raportare financiară în condiţiile
aplicării IFRS. În acest context, Legea contabilităţii prevede elaborarea unui nou plan
general de conturi contabile, care va stabili doar nomenclatorul claselor şi grupelor
de conturi contabile şi metodologia privind utilizarea acestora. Acesta va avea un
caracter de recomandare şi se va aproba de Ministerul Finanţelor în baza SNC şi altor
reglementări contabile naţionale noi. Planul general de conturi contabile va fi
aplicabil pentru entităţile care utilizează SNC şi sistemul contabil complet şi
simplificat în partidă dublă. Conform art. 22 alin. (3) din Legea contabilităţii,
entităţile vor avea dreptul să elaboreze în baza planului sus-menţionat, planuri de
conturi de lucru care vor cuprinde nomenclatorul conturilor sintetice şi subconturilor
necesare pentru determinarea indicatorilor din rapoartele financiare. De remarcat că
noul plan general de conturi nu se va extinde asupra entităţilor ce aplică IFRS, care
trebuie să elaboreze, în mod individual, planuri de conturi proprii conform cerinţelor
acestor standarde. Metodica de tranziţie la noile reglementări contabile trebuie să
conţină recomandări privind închiderea conturilor actuale şi deschiderea conturilor
noi, precum şi un tabel comparativ privind divergenţele dintre noţiunile de bază
utilizate în reglementările contabile naţionale actuale şi cele noi. Nomenclatorul
noilor SNC şi altor reglementări contabile naţionale este prezentat în următorul tabel.
Nomenclatorul noilor SNC şi al altor reglementări contabile naţionale Nr. crt.
Denumirea SNC (actului normativ) Baza pentru elaborare 1. SNC „Situaţii
financiare” IAS 1 „Prezentarea situaţiilor financiare”, IAS 7 „Situaţia fluxurilor de
trezorerie”, Cadrul general conceptual privind raportarea financiară 2. SNC „Politici
contabile, erori şi evenimente ulterioare” IAS 8 „Politici contabile, modificări în
estimările contabile şi erori”, IAS 10 „Evenimente ulterioare perioadei de raportare”
3. SNC „Stocuri” IAS 2 „Stocuri” 4. SNC „Contracte de construcţii” IAS 11
„Contracte de construcţii” 5. SNC „Imobilizări corporale şi necorporale” IAS 16
„Imobilizări corporale”, IAS 38 „Imobilizări necorporale”, IFRS 6 „Explorarea şi
evaluarea resurselor minerale” 6. SNC „Contracte de leasing (locaţiune)” IAS 17
„Contracte de leasing”, legislaţia naţională 7. SNC „Venituri” IAS 18 „Venituri” 8.
SNC „Costurile îndatorării” IAS 23 „Costurile îndatorării” 9. SNC „Diferenţe de curs
valutar şi de sumă” IAS 21 „Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar”, legislaţia
naţională 10. SNC „Creanţe şi alte investiţii” Cadrul general conceptual privind
raportarea financiară, IAS 32 „Instrumente financiare: prezentare”, legislaţia
naţională 12 11. SNC „Capital propriu şi datorii” Cadrul general conceptual privind
raportarea financiară, IAS 19 „Beneficiile angajaţilor”, IAS 20 „Contabilitatea
subvenţiilor guvernamentale şi prezentarea informaţiilor legate de asistenţa
guvernamentală”, IAS 37 „Provizioane, datorii contingente şi active contingente”,
legislaţia naţională 12. SNC „Deprecierea activelor” IAS 36 „Deprecierea activelor”
13. SNC „Investiţii imobiliare” IAS 40 „Investiţii imobiliare” 14. SNC
„Particularităţile contabilităţii în agricultură” IAS 41 „Agricultura” 15. SNC „Părţi
afiliate şi asocieri în participaţie” IAS 24 „Prezentarea informaţiilor privind părţile
afiliate”, IAS 31 „Interese în asocierile în participaţie”, legislaţia naţională 16. SNC
„Cheltuieli” Cadrul general conceptual privind raportarea financiară, IAS 12
„Impozitul pe profit”, legislaţia naţională 17. SNC „Costuri” Cadrul general
conceptual privind raportarea financiară, legislaţia naţională 18. SNC „Prezentarea
informaţiei în rapoartele financiare ale asociaţiei de economii şi împrumut şi ale altor
instituţii similare” Legislaţia naţională, experienţa altor ţări 19. Recomandări
metodice privind particularităţile contabilităţii în organizaţiile necomerciale SNC şi
alte reglementări contabile noi, legislaţia naţională, experienţa altor ţări 20.
Recomandări metodice privind contabilitatea întreprinzătorilor individuali Codul
Fiscal, alte acte legislative naţionale, experienţa altor ţări 21. Planul general de
conturi contabile SNC, alte reglementări contabile noi 22. Metodica de tranziţia la
noile reglementări contabile naţionale SNC, alte reglementări contabile noi
Nomenclatorul noilor SNC şi al altor reglementări contabile naţionale diferă de
nomenclatorul actelor normative contabile din alte ţări. Astfel, în România, sunt în
vigoare două acte normative principale în domeniul contabilităţii: Reglementări
contabile conforme cu Directivele Europene [6] şi Reglementări contabile
simplificate [7], iar în Federaţia Rusă – 22 de regulamente contabile [8]. Elaborarea
SNC şi a altor reglementări contabile noi condiţionează necesitatea stabilirii tipurilor
şi formatelor rapoartelor financiare. La etapa actuală, există trei nivele de raportare
financiară aplicabile entităţilor autohtone: 1) rapoarte financiare bazate pe IFRS –
pentru entităţile de interes public şi alte entităţi care aplică IFRS; 2) rapoarte
financiare complete – pentru entităţile care aplică SNC şi sistemul contabil complet;
3) rapoarte financiare simplificate – pentru entităţile care aplică SNC şi sistemul
contabil simplificat. În opinia noastră, nivelele sus-menţionate trebuie incluse şi în
noul cadrul normativ de raportare financiară. Totodată, apare problema privind
formatul rapoartelor financiare. În practica internaţională există două abordări
principale aferente formatului rapoartelor financiare: 1) rapoarte financiare cu
formate tipizate; 2) rapoarte financiare cu formate libere care sunt elaborate de către
entitate de sine stătător în baza nomenclatorului minim de indicatori obligatorii. În
condiţiile Republicii Moldova, este preferabilă prima abordare, adică întocmirea
rapoartelor financiare tipizate. În acelaşi timp, considerăm că entităţilor autohtone
trebuie să li se acorde dreptul de prezentare a informaţiilor suplimentare în notele la
rapoartele financiare. Registrul electronic al rapoartelor financiare urmează să fie
constituit pe lângă Serviciul 13 informaţional al rapoartelor financiare. Acest registru
va asigura colectarea, generalizarea şi păstrarea rapoartelor financiare în formă
electronică, precum şi va facilita accesul la acestea a diferitelor categorii de
utilizatori. Armonizarea cadrului normativ actual de raportare financiară se va
efectua în două etape. Prima etapă (anii 2009-2012) prevede elaborarea
mecanismului de implementare a IFRS pe teritoriul Republicii Moldova şi a actelor
normative de bază în domeniul contabilităţii: SNC, Planul general de conturi, alte
reglementări contabile; stabilirea cerinţelor specifice de raportare financiară pentru
instituţiile financiare, companiile de asigurări, entităţile ale căror acţiuni sunt cotate
la Bursa de Valori. La etapa a doua (anii 2013-2014), se va acorda atenţie primordială
implementării SNC şi altor reglementări contabile naţionale, precum şi elaborării
recomandărilor metodice privind particularităţile contabilităţii în diferite ramuri şi
sectoare ale economiei naţionale. În concluzie, menţionăm că armonizarea cadrului
normativ de raportare financiară cu Directivele UE şi IFRS va conduce la constituirea
unui sistem performant de contabilitate şi raportare financiară. În conformitate cu
paragraful 2 din Planul de dezvoltare a contabilităţii şi auditului în sectorul corporativ
pe anii 2009-2014 [2], îmbunătăţirea raportării financiare a entităţilor autohtone va
avea un impact semnificativ şi pozitiv asupra economiei naţionale datorită: ƒ
fortificării stabilităţii financiare a ţării şi reducerii riscului crizelor pieţei financiare;
ƒ contribuţiei la investiţiile externe directe; ƒ facilitării accesului entităţilor la
credite prin micşorarea costurilor informaţiei financiare şi а dobânzilor aferente; ƒ
creşterii veniturilor bugetare prin colectarea impozitelor şi taxelor calculate în baza
informaţiilor contabile; ƒ ameliorării procesului de monitorizare şi exercitare a
controlului asupra activităţii întreprinderilor de stat; ƒ creării posibilităţii de a evalua
şi a lua decizii rezonabile de către investitori privind perspectivele de dezvoltare a
entităţilor; ƒ asigurării accesului liber al tuturor categoriilor de utilizatori la
informaţia aferentă activităţii entităţilor, astfel promovând dezvoltarea activă a
pieţelor de capital; ƒ susţinerii integrării economice a statului în UE atât la nivel
regional, cât şi la nivel global.

Pe lângă un fenomen natural de aliniere la IFRS, întâlnit în multe ţări datorită nevoii
de menţinere a com-petitivităţii pe pieţele internationale, în ţările emergente s-a
manifestat şi nevoia de îmbunătăţire a sistemului contabil, iar IFRS au fost
considerate un model.

În Republica Moldova, ca şi în alte ţări emergente, atât Banca Mondială, cât şi Fondul
Monetar Inter-național (FMI), au avut o puternică influenţă în procesul de
implementare a Standardelor Internaționale de Contabilitate (IAS/IFRS), prin
promovarea acestora ca modele de urmat. Astfel, reforma autohtonă privind
modificarea și îmbunătățirea Standardelor Naționale de Contabilitate (SNC) a fost
executată în baza IFRS și a directivelor europene.

Deci, armonizarea contabilă a devenit o necesitate ce reiese și din cerințele

utilizatorilor de situații finan-ciare. Investitorii și analiștii financiari trebuie să
perceapă complexitatea situațiilor financiare ale entităților economice cu capital
străin ale căror acțiuni ar dori să le cumpere. Aceștia ar dori, de asemenea, ca
informațiile ce se conțin în situațiile financiare ale unor entități localizate în țări
diferite să fie comparabile, relevante și autentificate prin auditare, astfel asigurându-
se unicitatea sensului economico-financiar [1, p.159].

Având în vedere că IFRS se bazează în primul rând pe tradiţiile anglo-saxone,

aplicarea lor în ţări cu tradiţii diferite poate duce la rezultate variate. Cu atât mai mult
că ţările emergente nu sunt pregătite suficient pentru aplicarea IFRS. Astfel,
profesorii români C.Albu, N.Albu ș.a., în lucrarea „A story about IAS/IFRS imple-
mentation in Romania – an institutional and structuration theory perspective”, arată
că problema implemen-tării IFRS este una destul de complexă şi trebuie luate în
considerare numeroase aspecte atunci când se eva-luează implementarea IFRS [2]:

 caracteristicile sistemului contabil;

 perspectiva istorică;

 caracteristicile şi atitudinile companiilor;

 utilizatorii situaţiilor financiare şi aşteptările lor;

 specificul profesiei contabile.

Procesul de armonizare a legislaţiei contabile întâmpină o serie de dificultăţi legate

în principal de: defi-cienţele reglementărilor internaţionale în stabilirea unor norme
precise privind anumite aspecte ale activităţii contabile; posibilităţile de interpretare
a legislaţiei internaţionale în concordanţă cu legislația tradiţională în domeniu a
fiecărei ţări; imposibilitatea companiilor de a se conforma reglementărilor
internaţionale [3].
În acest sens, deşi există o bază metodologică în creştere în ceea ce priveşte aplicarea
IFRS, complexitatea procesului de implementare conduce la nevoia de cercetări
fundamentale, realizate din diverse perspective teoretice şi metodologice.

Motivația și importanța cercetării

Studiul se bazează pe cercetare fundamentală și este menit să conducă la descoperirea

unor noi aspecte ale esenței necesității, dar și ale eficienței implementării IFRS. La
nivel național, problemele privind armoni-zarea contabilității din R. Moldova au fost
discutate și în cadrul conferințelor științifice internaționale (2013, 2014, 2015, 2016,
2017), de către profesorii A.Nederița [4, p.32], L.Grigoroi [5, p.8], de către
Ministerul Finanțelor, fiind elaborate proiecte ce țin de reforma contabilității.

Problemele ce țin de aplicarea IFRS în Republica Moldova sunt vaste și importante,

deoarece suntem la o etapă de tranziție, când interpretarea fiecărui standard trebuie
executată minuțios ca mai apoi să fie înțeles de către practicieni și aplicat corect.
Aceste probleme vizează: implicarea și rolul puternic al statului, ceea ce nu este
specific pentru ţările cu economie de piaţă dezvoltată; lipsa sistemului eficient de
recalificare şi de dezvoltare continuă a cadrelor în domeniu; cadrul metodologic slab
dezvoltat; lipsa literaturii metodice şi ştiinţifice în domeniul practicilor
internaționale; lipsa mecanismului eficient de control şi supraveghere a activităţii de
evaluare; birocrația etc.

Multe dintre aceste probleme rămân insuficient dezbătute, necesitând aprofundări,

precizări, argumente, completări și actualizări prin adaptare la conjunctura actuală.

Cercetarea noastră se rezumă la plus-valoarea pe care ar genera-o implementarea

IFRS, reprezentând o investigare destul de complexă, care nu poate elucida, într-un
singur articol, toate aspectele privind domeniul abordat. Dimpotrivă, valoarea
acesteia este dată de capacitatea de a genera noi întrebări în căutare de răspunsuri.

Analizând literatura de specialitate (atât străină, cât și autohtonă), am constatat că

aria de abordare a tematicii date este vastă, ceea ce ne permite să facem aprecieri și
interpretări care pot aprofunda investigațiile în domeniul de cercetare selectat.

Rezultatele cercetării

Implementarea IFRS trebuie privită ca o reformă deosebit de importantă pentru

dezvoltarea ţării, ca un pas în contextul integrării europene. Aceasta se adresează în
primul rând profesioniştilor financiar-contabili care ar trebui să acorde sprijin
Guvernului întru realizarea acestui deziderat de o importanţă strategică pentru
Moldova. Sistemul de contabilitate este un element foarte important al infrastructurii
economiei de piaţă ce leagă împreună atât organizaţiile private, cât şi cele de stat.
Activitatea economică externă a ţărilor, crearea entităților mixte şi a companiilor
transnaţionale, atragerea investiţiilor străine în economie scot în prim-plan cerinţele
faţă de perfecţionarea sistemului de informaţie economică a întreprinderilor şi
formarea sistemului de evidenţă construit pe principiile prevăzute de standardele
internaţionale.

Internaţionalizarea businessului presupune informarea participanţilor la toate etapele

– de la studierea sferei de aplicare a surselor financiare până la obţinerea rezultatelor
dorite. Activitatea economică a compa-niilor transnaţionale cuprinde interesele
investitorilor din multe ţări, din care cauză rapoartele financiare sunt orientate spre
cerinţele standardelor internaţionale privitor la întocmirea şi prezentarea acestora.

Cele mai importante avantaje ale implementării IFRS în Republica Moldova sunt
prezentate în figura ce urmează.
Fig.1. Avantajele principale privind implementarea IFRS în Republica Moldova.

Sursa: elaborată de autori.

Analizând Figura 1, putem conchide că în urma aplicării IFRS entitățile economice

ar putea să cunoască o dezvoltare în ceea ce privește globalizarea operațiunilor de
schimb, parteneriat și susținere externă.

Cu toate acestea, pentru a fi familiarizați și a fi mai apropiați de aceste presupuse

avantaje, apare necesita-tea de a prezenta unele situații concrete în care să se
evidențieze nu doar eficiența, dar și eficacitatea acestora.

Situația 1. În practica contabilă a Republicii Moldova apar dificultăți în ce privește

durata ciclului normal de producţie/prestări servicii sau termenul de vânzare de 12
luni. Ciclul normal de producţie/prestări servicii poate fi mai mare sau mai mic de 12
luni. Astfel, în unele ramuri ale economiei naţionale acest ciclu poate să constituie
un schimb, o zi, o lună, un an, iar în alte ramuri – mai mult de un an.

De exemplu, în industria vinicolă, o ramură dezvoltată a economiei naționale,

procesul de maturare a produselor (vinurilor, divinurilor etc.) poate dura mai mulţi
ani. Cu toate acestea, produsele aflate în proces de maturare se înregistrează ca
stocuri. Referitor la termenul de vânzare a stocurilor de 12 luni, menţionăm că acesta
se stabileşte la data procurării mărfurilor. În cazul în care mărfurile nu au fost vândute
în termen de 12 luni, ele rămân în componenţa stocurilor şi nu trebuie transferate în
categoria activelor imobilizate. Această afirmaţie rezultă din definiţia activelor
circulante prezentată în pct.24 subpct.1) din SNC „Prezentarea situa-ţiilor
financiare”. Practicile internaționale dispun de criterii mult mai generale, care oferă
specialistului posi-bilitatea de a lua decizii în funcție de circumstanțe și necesități.
Dezvăluind aceste idei generale, considerăm importantă, ca un următor pas,
direcționarea spre trei segmente de bază ce țin nemijlocit de decizia de atribuire a
elementelor contabile la categoria stocurilor, acestea fiind: fizic, destinația și faza de
exploatare.

Situația 2. O altă problemă în practica contabilă națională derivă din definirea și

includerea în componența stocurilor a obiectelor de mică valoare și scurtă durată
(OMVSD). Conform pct.6 din SNC „Stocuri”, sunt prevăzute două variante de
determinare a componenței OMVSD:

bunurile, a căror valoare unitară nu depăşeşte plafonul stabilit de legislaţie,

indiferent de durata de serviciu sau cu o durată de serviciu nu mai mare de un an,
indiferent de valoarea unitară;

bunurile, a căror valoare unitară nu depăşeşte pragul de semnificaţie prevăzut

în politicile contabile,

indiferent de durata de serviciu sau cu o durată de serviciu nu mai mare de un an,

indiferent de valoarea unitară.

La aplicarea acestei variante entitatea trebuie să determine de sine stătător pragul de

semnificaţie pentru OMVSD în conformitate cu SNC „Politici contabile, modificări
ale estimărilor contabile, erori şi evenimente ulterioare”. Acest prag poate fi stabilit
în sumă absolută (de exemplu, 5 000 lei, 10 000 lei) sau în mărime relativă (de
exemplu, 2–3% din valoarea totală a stocurilor). Varianta de atribuire a bunurilor la
OMVSD se stabileşte de către entitate de sine stătător, se reflectă în politicile
contabile ale acesteia şi trebuie să fie corelată cu abordarea aplicată de către entitate
la stabilirea componenței mijloacelor fixe.
De menționat că reglementările internaționale nu prevăd așa categorie de stocuri ca
OMVSD. Totodată, analizînd prevederile IAS 16 „Imobilizări corporale”,
imobilizările corporale sunt acele active care:

a) sunt deținute de o entitate pentru a fi utilizate în producția de bunuri sau

prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terților, sau pentru a fi folosite în scopuri
administrative;

b) este posibil de a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade.

Prin urmare, putem deduce că, în conformitate cu reglementările internaționale,

OMVSD, care au un termen de utilizare mai mare de un an, urmează să fie
recunoscute în componența imobilizărilor corporale.

După părerea noastră, reglementările naționale, ignorând faptul că au fost elaborate

în baza IFRS și Direc-tivelor europene, conțin de asemenea prevederi preluate din
reglementările anterioare și cele sovietice. De menționat că reglementările contabile
în țări precum România, Rusia, Ucraina prevăd noțiuni privind OMVSD cu unele
particularități. Reieșind din cele expuse și având în vedere practica contabilă
națională în ceea ce privește OMVSD, propunem ca în componența stocurilor să fie
recunoscute numai OMVSD care au un termen de utilizare nu mai mare de un an,
indiferent de valoarea unitară sau în limita pragului de semnificaţie prevăzut în
politicile contabile ale entității. Totodată, obiectele de inventar, care pot fi utilizate
mai mult de un an, să fie recunoscute în componența mijloacelor fixe într-o grupă
distinctă. Această recomandare cores-punde cerinţelor internaţionale, precum şi
practicii ţărilor membre ale UE, cum ar fi România, Slovacia, dar și practicii țărilor
vecine, care au implementat parțial reglementările internaționale.
Situația 3. O altă problemă ce apare la identificarea bunurilor care pot fi raportate la
stocuri, diferit de abordarea în reglementările internaționale, constă în includerea în
componența stocurilor a ambalajelor retrunabile. Astfel, conform SNC „Stocuri”,
pct.6, sbpct.7), din componența stocurilor fac parte: ambalajele – bunuri care includ
ambalajele de o singură folosinţă sau refolosibile, achiziţionate sau fabricate,
destinate ambalării produselor (mărfurilor) şi/sau altor bunuri.

Ținem să menționăm că ambalajele refolosibile sau cele returnabile, deși sunt în

propietatea entității, ele nu sunt consumate (trecute la cost) după prima lor utilizare.
Acestea pot servi utilizării pe o perioadă mai îndelungată decât cea de 12 luni
consecutive, cum este prevăzut în legislația națională. Deci, aferent acestei probleme
legate în exclusivitate de evidența ambalajului returnabil, propunem ca la intrarea
acestor tipuri de stocuri în patrimoniul entității să se acorde o atenție sporită criteriilor
de separare a acestora. Astfel, să se execute o recunoaștere clară, concisă, cum ar fi:
ambalajul de unică folosință – în categoria stocurilor, cele returnabile – în
componența imobilizărilor corporale, dat fiind că inițial entitatea cunoaște că de facto
activele respective vor fi utilizate pe o perioadă mult mai mare decât 12 luni. În
ambele cazuri, la recunoașterea acestor elemente contabile vor fi influențate conturile
din bilanț de activ (stocuri, imobilizări) și, respectiv, conturile de datorii și/sau
venituri. Această recomandare fiind aplicată, se va obține avantaj productiv în ceea
ce ține de volumul înregistrărilor contabile, dar și evolutiv prin selectarea celei mai
oportune metode pentru entitate. Oricare ar fi selecția, important este ca acestea să
fie specificate în Politicile contabile ale entității.

Situația 4. Odată cu dezvoltarea metodologiei de evidență contabilă, trebuie să

înțelegem că aceste cerințe, evoluții sunt de fapt rezultate ale cerințelor mediului de
afaceri. În economia autohtonă tot mai mult se pune accent pe crearea standardelor
cu caracter de recomandare nu doar pentru entitățile cu caracter productiv, dar și
pentru organizațiile necomerciale (ONC), care tind să-și gestioneze în mod corect și
efectiv resursele, în ajutorul cărora vin nemijlocit instrumentele oferite de știința
contabilității.
Astfel, o preocupare tot mai intensă se observă atât pentru organele de reglementare,
a specialiștilor, cât și a practicienilor. În ce privește evidența stocurilor, după cum am
menționat anterior, acestea având o pondere destul de semnificativă în totalul
activelor, este necesar să fie înregistrate în momentul oportun și la categoriile de
active corecte. Fiind cunoscut principiul activității ONC- urilor, care este bazat pe
fenomenul de finanțare, există anumite particularități ce țin, inclusiv, de evidența
stocurilor. Astfel, având în vedere criteriile generale ale practicilor naționale, precum
și ale celor internaționale de recunoaștere a stocurilor, unul dintre momentele la care
trebuie de atras atenție sporită este destinația elementelor intrate, în ONC-uri acestea
fiind mai diver-sificate, adică pe lângă cele tradiționale, pentru aceste tipuri de
entități mai există și activitatea ce ține de executarea anumitor proiecte. În situația
actuală, venim cu recomandarea ca, în cazul în care în realizarea anumitor proiecte-
angajamente ale organizațiilor necomerciale persistă și prezența stocurilor, și acestea
nu vor afecta nici bilanțul organizației și nici situația de profit și pierdere, stocurile
trebuie să fie înregistrate în conturi extrabilanțiere cu strictețe, dat fiind faptul că nu
respectă principiul general de recunoaștere a stocurilor, adică aceste elemente nu sunt
controlate în exclusivitate de entitate.

Situațiile prezentate supra atestă importanța implementării IFRS-urilor pentru

entitățile autohtone. De menționat că cele 4 situații expuse anterior sunt doar unele
dintre cazurile aleatorii selectate de către autori,însă în practica contabilă națională
entitățile întâlnesc mult mai multe dificultăți, încercând să facă față reali-tății
economice prin aplicarea instrumentelor disponibile.

Totuși, orice modernizare, îmbunătățire, inclusiv aplicarea IFRS - urilor, este un

fenomen purtător de costuri. Probabil, una dintre cele mai mari probleme ar fi
costurile destul de impunătoare în ceea ce privește asigurarea utilizatorilor cu
informații relevante, organizarea training-urilor privind calificarea specialiștilor în
domeniu, serviciile de consultanță și dotarea entității cu un sistem informațional bine
dotat. În acest context, considerăm că cea mai mare dificultate în aplicarea IFRS-
urilor în Republica Moldova rezidă în pregătirea potențialilor utilizatori ai acestor
standarde. Totodată, este de menționat că la 01 ianuarie 2018 intră în vigoare noua
Lege a Contabilității, la elaborarea căreia au fost executate cercetări, fiind stabilite
unele direcții de armonizare a contabilității cu privire la entități, cum ar fi:

Revizuirea domeniul de aplicare a directivei privind contabilitatea;

Noua definire a entităților de interes public;

Reclasificarea entităților și stabilirea pragurilor obligatorii pentru entitățile

micro, mici, mijlocii și mari;

Permiterea aplicării modelului de evaluare alternativă a activelor imobilizate

la valori reevaluate și a modelului de evaluare alternativă la valoarea justă;

Stabilirea componenței situațiilor financiare anuale în funcție de tipul entității

și notele explicative;

Revizuirea cerințelor de dezvăluire a informațiilor în notele explicative pentru

entitățile mijlocii și mari;

Stabilirea cerințelor privind publicarea situațiilor financiare;

Indicarea cerințelor privind auditul situațiilor financiare;

Includerea cerințelor de prezentare a raportului managementului și a raportului

consolidat al manage-mentului;
 Asigurarea transparenței plăților efectuate către guverne și raportării acestora
de către entitățile mari [6].

Concluzii

În articol am argumentat necesitatea implementării IFRS în Republica Moldova,

luând în calcul condițiile actuale ale economiei de piață autohtone. Avantajele
aplicării standardelor menționate au fost demonstrate prin studierea anumitor situații
în parte, care reflectă diferențe între practicile naționale și internaționale, astfel fiind
evidențiat punctele forte. Este cert faptul că orice îmbunătățire, modernizare
presupune efort major și investiție consistentă, care trebuie să înceapă atât de la
actorii economici, individual, cât și cu susținerea din partea statului. Evident este
faptul că entitățile economice din Republica Moldova au nevoie de această
schimbare, care va deschide alte orizonturi și oportunități.

Printre măsurile de îmbunătățire a procesului de armonizare a contabilității sunt de

menționat: simplificarea procesului de raportare financiară și statistică prin
elaborarea și lansarea unei platforme unice de raportare la IFS, CNAS, CNAM și la
Biroul Național de Statistică; implementarea programelor de formare profesională şi
dezvoltare a competenţelor și cunoștințelor reprezentanților profesiei contabile întru
facilitarea aplicării prevederilor legislației europene; sistematizarea și armonizarea
legislației fiscale şi vamale, prin elaborarea și adoptarea unei legislații noi (Codul
fiscal şi Codul vamal), care să asigure transparența, siguranța și claritatea politicilor
fiscale şi vamale.

Republica Moldova va avea de beneficiat enorm ca urmare a acestei decizii nu doar din
perspectiva armonizării cu legislaţia Uniunii Europene, ci şi a faptului că entităţile din Republica
Moldova vor utiliza un cadru contabil recunoscut la nivel mondial, bazat pe conceptul de imagine
justă şi fidelă – o măsură mult aşteptată de toată comunitatea de afaceri.
 Principalele provocări pentru entităţile ce vizează aplicarea IFRS ţin de:

• înţelegerea principalelor probleme şi a impactului potenţial al acestora;

• planificarea, repartizarea responsabilităţilor şi soluţionarea problemelor;

• instruirea personalului în ceea ce priveşte noile sisteme şi implicaţiile practice ale IFRS
asupra activităţii zilnice a acestora;

• sistematizarea informaţiilor noi şi asigurarea calităţii acestora;

• racordarea sistemelor informatice şi a procedurilor în funcţie de cerinţele IFRS;

• eliminarea eventualelor deficienţe ale operaţiunilor financiare din perspectiva cerinţelor

IFRS;

• elaborarea bugetelor şi previziunilor conform cerinţelor IFRS;

• dezvoltarea unei strategii de comunicare destinată să pregătească piaţa şi părţile implicate

în ce priveşte impactul potenţial asupra principalilor indicatori ai performanţei conform IFRS;

• evaluarea consecinţelor asupra datelor pentru raportarea fiscală locală şi a implicaţiilor

asu-pra preţului de transfer.

Adoptarea IFRS reprezintă mai mult decât o modificare a reglementărilor contabile. Este un
nou sistem de evaluare a performanţei, un nou sistem de proceduri, care trebuie adoptat la nivelul
întregii entităţi. Acesta va schimba modul de lucru şi, de asemenea, este posibil să impună schim-
bări decisive în ceea ce priveşte managementul strategic şi contabil.

228
 În principal, implicaţiile acestea sunt strict de natură contabilă şi se referă la:

• aplicarea noilor standarde IFRS (IFRS1 „Aplicarea pentru prima dată a standardelor internaţi-
onale de raportare financiară”);

• aplicarea integrală a anumitor standarde, care anterior erau atestate în practică (IAS 36
„Depre-cierea activelor”, IAS 39 „Instrumente financiare” etc.);

• este posibil ca reglementările fiscale să nu ţină pasul cu reglementările contabile, iar implica-
ţiile fiscale ale anumitor tranzacţii ar putea fi difuze. Ca urmare, nu sunt excluse conflictele cu
autorităţile fiscale.

Este acesta un proces complementar? Sau poate fi tratat ca un simplu exerciţiu tehnic pentru

funcţia financiară? Categoric nu, deoarece:

• Întreaga bază de raportare către părţile interesate se va modifica. Pentru multe entităţi acest
lucru înseamnă o serie de schimbări fundamentale - schimbări care pot afecta întreaga activitate,
de la relaţiile cu investitorii până la procedurile zilnice – şi care pot influenţa viabilitatea unor
produse şi chiar profitabilitatea activităţii în sine;
• Este necesar ca societatea să dispună de suficient timp ca să poată planifica şi im-plementa
modificările necesare, integrându-le la nivel de societate de o aşa manieră ca acest proces să nu
diminueze eficienţa activităţilor zilnice.
Cea mai bună modalitate de a realiza acest obiectiv e nevoie de utilizat IFRS paralel în trei
zone de activitate:

1. Modificarea cifrelor

Ea trebuie considerată una prioritară, care include: colectarea datelor, generalizarea şi în-
ţelegerea completă a cifrelor conform IFRS, prezentarea informaţiilor, raportarea pe segmente şi
evaluarea necesităţii provizionului pentru deprecierea activelor. Această activitate va permite enti-
tăţilor să întocmească situaţii financiare IFRS comparabile cu rapoartele curente şi care, eventual,
le va înlocui pe acestea.

2. Modificări în ceea ce priveşte activitatea

Concomitent, se vor puncta şi planifica modificările politicilor contabile şi a procedurilor de

raportare, sistemele informatice financiare şi de management, cunoştinţele şi competenţele perso-
nalului la toate nivelurile entităţii. Aceşti paşi trebuie trataţi ca o potenţială oportunitate de restruc-
turare şi optimizare a costurilor, de integrare şi raţionalizare, de aliniere la principiile de calitate
impuse de UE.

Un alt aspect important este cel legat de managementul percepţiei acţionarilor şi a pieţei.

3. Managementul schimbării
 Entităţile vor trebui să fie pregătite să controleze aceste schimbări în timp, astfel încât să se
asigure că procedurile sunt implementate eficient, şi că, pe parcursul diverselor etape ale tranziţiei
spre adoptarea IFRS, activitatea operaţională se desfăşoară fără perturbări.

În acest proces este necesar de a defini clar rolurile, responsabilităţile şi resursele necesare, pentru
a crea un plan al proiectului pe baza căruia tranziţia spre IFRS să poată fi realizată, pentru a controla
evoluţia de o manieră pro-activă, pentru a soluţiona problemele şi a acţiona prompt când se iau
anumite decizii şi pentru a comunica eficient cu cei implicaţi în această activitate.

229
 Adoptarea IFRS reprezintă o schimbare importantă pentru majoritatea entităţilor. Pentru ca
acest proces să aibă sorţi de izbândă, conducerea de vârf trebuie să se implice direct. Entităţile vor
avea în derulare mai multe proiecte. Iată de ce este necesară implicarea personalului de la nivelul
întregii societăţi.

Printre avantajele aplicării IFRS putem menţiona:

1. Asigurarea la nivel internaţional a comparabilităţii informaţiilor din situaţiile financiare ale

entităţilor. Concomitent cu aplicarea IFRS, entităţile vor adopta un limbaj global de raportare
financiară, care le va permite sa fie percepute corect, indiferent de originea utilizatorilor. O parte
dintre societăţile europene au constatat deja că, prin adoptarea IFRS, au acces la pieţele internaţi-
onale de capital şi chiar îşi pot reduce cheltuielile, tranzacţiile internaţionale derulează liber şi fără
dificultăţi.

2.Accesibilitatea liberă a utilizatorilor la informaţia financiară. Este imposibil ca o raportare

financiară care nu este pe înţelesul tuturor utilizatorilor să ofere unei entităţi oportunităţi noi de afa-ceri
sau capital suplimentar. Acesta este şi motivul pentru care unele entităţi aplică benevol IFRS.

3.Crearea condiţiilor favorabile pentru atragerea investiţiilor străine. Pe pieţele cu un nivel

concurenţial avansat, aplicarea IFRS dă posibilitate entităţilor să se raporteze la alte entităţi simila-
re de la nivel mondial, permiţându-le investitorilor şi altor utilizatori interesaţi să compare perfor-
manţa entităţii cu competitori de la nivel global.

4.Asigurarea transparenţei şi sporirea gradului de dezvăluire a informaţiilor financiare. Co-

municarea efectuată în/şi pe baza unui limbaj cunoscut de toţi asigură un nivel mai mare de în-
credere şi duce la creşterea posibilităţilor de acces la piaţa de capital. De asemenea, ea permite
grupurilor multinaţionale să aplice principii contabile comune la nivelul tuturor filialelor, fapt care
poate optimiza atât comunicarea internă, cât şi cea externă.

În acelaşi timp, aplicarea IFRS poate facilita procesele de achiziţii şi vânzări prin
asigurarea unui nivel mai mare de încredere, relevanţă şi consecvenţă a interpretării contabile.

5. Modernizarea procesului de învăţământ şi pregătirea specialiştilor pentru certificarea pro-

fesională. Încadrarea instituţiilor de învăţământ universitar în procesul de la Bologna.

6. Atragerea asistenţei financiare şi tehnice externe pentru dezvoltarea contabilităţii şi audi-

tului.

Totodată, la implementarea IFRS apar şi o mulţime de dificultăţi şi probleme, precum inter-

pretări greşite ale standardelor, deficienţe legate de utilizare terminologiei, de etimologia, termeni-
lor din domeniul dreptului etc.
 Relaţia dintre standarde şi reglementări. Standardele, în general, au caracter de recomandare,
nu sunt imperative şi sunt emise de organisme neguvernamentale, pe când reglementările au carac-
ter imperativ şi sunt emise de instituţii guvernamentale. Intervine problema implementării IFRS în
sistemul naţional de reglementări ale administraţiei. Această situaţie nu are o finalizare exactă
generând destule confuzii.

De multe ori, survin întrebări de tipul: cum se înregistrează în contabilitate faptele descrise
de IFRS sau acestea sunt standarde de raportare şi nu de ţinere a contabilităţii.

230
 O problemă esenţială, care, uneori, special se omite, dar care se referă la IFRS, este aplica-
bilitatea acestora. Adică ele sunt făcute să fie aplicate de entităţi şi nu la nivel guvernamental să
se facă din ele o altă contabilitate.

O altă categorie de dificultăţi se referă la precondiţii. În toate cazurile ar trebui să existe nişte
condiţii explicite asigurate atât la nivel instituţional, cât şi politic. Or, anume la acest capitol ates-
tăm o serie de neconformităţi. Nu există un model clar al IFRS: în unele ţări sunt adoptate IFRS
ca atare, în altele la elaborarea de standarde internaţionale bazate pe principiile IFRS. Moldova
temporar face parte din prima categorie de ţări. Totodată, conform Planului de dezvoltare a conta-
bilităţii şi auditului în sectorul corporativ pe anii 2009-2014 se preconizează elaborarea reglemen-
tărilor contabile naţionale în conformitate cu cerinţele Directivelor UE şi IFRS. Reglementările
contabile naţionale cuprind Cadrul general de raportare financiară, SNC noi, Planul general de
conturi contabile şi alte reglementări contabile.

O altă problemă nerezolvată atât la nivel naţional, cât şi la nivel european este relaţia fisca-
litate–contabilitate. Sunt două probleme aici care au impact negativ asupra pieţei: în primul rând
e vorba de cost, costurile legate de ţinerea a două tipuri de contabilitate, de a face două tipuri de
raportări financiare. În al doilea rând, este vorba de credibilitate. Seturile de raportări financiare
diferite constituie, de asemenea, un impediment agravant în accelerarea procesului de introducere
a standardelor. Există o scindare totală între raportarea cu scop general şi raportarea cu scop spe-
cial, cea pe baze fiscale sau prudenţă, supraveghere. De foarte multe ori cerinţele ce vădesc scopul
special intră în contradicţie cu cele ce denotă scopul general.

O altă grupă de dificultăţi se referă la resurse, în special la cele financiare. Statul care nu vede
marele avantaj în aplicarea IFRS, niciodată nu va aloca resursele necesare implementării. În aşa
situaţie, iniţiativa ar trebui să o ia sectorul privat în ceea ce priveşte procesul de urgentare a introdu-
cerii IFRS. De exemplu, în opinia unor specialişti, în comparaţie cu avantajele implementării IFRS,
cheltuielile sunt nesemnificative – circa 20-30 mii euro pentru întreprinderile mari (500 angajaţi).
Principalele articole de cheltuieli pentru trecerea la IFRS sunt trainingul pentru personal, serviciile de
consultanţă şi dotarea întreprinderii cu un sistem informaţional performant.

O altă grupă de factori este legată de profesia contabilă, mai exact de factorul uman. În fond
calitatea angajaţilor în structura contabilă a depins şi depinde de educaţie, de etică şi de abilităţile
de a raţiona/de a reflecta. Subordonarea totală faţă de fiscalitate l-a împiedicat mereu să-şi dezvol-
te capacităţile de relaţionare/de reflectare profesională.

Rezultă, deci, că sunt foarte multe lucruri de făcut şi ne punem întrebarea: vom putea face
faţă noilor cerinţe, noilor provocări?

Este clar că deocamdată nu există o strategie bine conturată cu privire la aplicarea noilor
standarde internaţionale. Contabilitatea este în continuare un instrument prin care guvernanţii se
implică cauzând ingerinţă/imixtiune în viaţa entităţilor. Aceasta este o problemă gravă prejudici-
ind procesul de implementare a IFRS.

Concluzie

In urma analizei publicatiilor, articolelor si manualelor de specialitate pe perioada

2011-2018 indiferent de tara sau limba in care au fost publicate, autorul poate
mentiona despre faptul ca ideea primordiala care se regaseste in toate sursele
informationale este ca in urma implementării IFRS se urmareste creșterea
credibilităţii informaţiilor prezentate de entități și asigurarea unei comparabilităţi a
rezultatelor financiare ale entităților din acelaşi domeniu de activitate, care
contribuie la atragerea investiţiilor străine şi la promovarea creşterii transparenţei,
sporind încrederea investitorilor pe piaţa de capital.

Schimbările recente şi cele viitoare cu privire la IFRS-uri, expuse anterior, denotă

continua mişcare în care se află companiile din întreaga lume, mobilitatea modelelor
de afaceri pe care acestea le adoptă şi tranzacţiile, din ce în ce mai complexe, la care
sunt parte. Comitetul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate are scopul
de a ţine pasul cu dinamica de afaceri şi elaborarea instrumentelor de raportare, într-
un cadru convergent, între IFRS şi US GAAP, în stare să răspundă cât mai eficient
cerinţelor informaţionale ale utilizatorilor. Companiile trebuie să analizeze atent
modificările propuse, să evalueze impactul acestora asupra practicilor curente
utilizate şi să elaboreze un plan de tranziţie şi implementare a noilor cerinţe.

Pregătirea contabililor diferă de la ţară la ţară şi se realizează în mod diferit: în

procesul dat sunt implicate atât instituţiile de învăţământ, cât şi organismele
profesionale contabile, iar în marea majoritate a ţărilor, în special în cele cu economii
dezvoltate, calificarea de contabil certificat se acordă, în discordanţă cu practica
autohtonă, de organismele profesionale contabile. După cum am menţionat, în
Republica Moldova, asigurarea educaţiei contabile şi de audit se face de către
instituţiile de învăţământ superior, organizaţii profesionale şi Ministerul Finanţelor.
La etape diferite de studiere, se urmăresc anumite aspecte de învăţare şi/sau
dezvoltare profesională continuă, iar instituţiile sau organizaţiile, implicate în acest
proces educaţional, trebuie să asigure, în general, aceleaşi abilităţi şi cunoştinţe.
Rolul central în educaţia contabilă îi revine instituţiilor de învăţământ superior.
Acestea au început să-şi afirme vocaţia europeană prin dezvoltări convergente în
cadrul spaţiului european al învăţământului superior odată cu semnarea în mai 2005
a Declaraţiei de la Bologna. Între timp a fost elaborat Cadrul Naţional al calificărilor
contabile pentru învăţământul superior, care, în linii mari, conţine toate prevederile
IES 2 „Conţinutul programelor de educaţie contabilă profesionistă”, precum şi unele
prevederi ale IES 5 „Cerinţe de experienţă practică”. Totuşi, unele aspecte privind
nivelul cunoştinţelor în domeniul finanţelor necesită aprofundare, precum şi
realizarea unei conexiuni mai adecvate şi reale între contabilitate, finanţe,
management, aplicaţii IT. Or, provocarea majoră cu care se confruntă, la moment,
mediul academic din domeniul economic constă în găsirea răspunsului adecvat la
următoarele chestiuni: Pe ce criterii explicăm studenţilor contabilitatea la hotarul
dintre reforme? Asupra căror standarde trebuie să focalizăm atenţia absolventului
licenţiat: naţionale sau internaţionale? Care sunt cursurile ce trebuie predate la Ciclul
I Licenţă şi Ciclul II Masterat? Etc. Şi răspunsul la aceste chestiuni trebuie corelat
cu procesul de elaborare a noilor standarde naţionale de contabilitate care este în
plină derulare fără, însă, a cunoaşte conţinutul şi finalitatea lui. Totodată, abilităţile
absolvenţilor, care sunt direct influenţate de răspunsul la întrebările de mai sus,
trebuie să corespundă realităţii dictate de practica contabilă la nivel de entitate. 246
Prevederile IES 7 „Educaţia Profesională Continuă” în R. Moldova nu sunt transpuse
in norme naţionale armonizate, dar sunt foarte intens promovate de către ACAP, ca
membru al IFAC. Succesul ACAP constă în organizarea cursurilor de instruire şi
perfecţionare continuă şi a examenelor de calificare pentru certificări în contabilitate
(CAP, CIPA, DipIFR). Totodată, conform legislaţiei în vigoare, instruirea
profesională continuă a contabililor nu este obligatorie. În consecinţă, se îngreunează
promovarea, cunoaşterea, implementarea şi aplicarea acestor calificări la nivel
naţional. Însă, pentru un contabil modern, nu mai sunt suficiente doar cunoştinţele
academice, ci, pentru a-i fi recunoscute abilităţile, trebuie să fie permanent iniţiat în
toate modificările standardelor internaţionale şi naţionale de raportare financiară, dar
şi, nu în ultimul rând, să respecte cu stricteţe normele de etică profesională. În
Republica Moldova, etica profesională a contabililor este determinată de Codul
privind conduita profesională a auditorilor şi contabililor din Republica Moldova1 ,
conform căruia sunt determinate caracteristicile profesiei de contabil şi anume:
posedarea unor cunoştinţe relevante, dobândite în procesul de studii şi instruire
continuă profesională; respectarea de către contabili a Codului privind conduita
profesională, inclusiv menţinerea la un nivel curent a modului unic de abordare
obiectivă a îndeplinirii obligaţiilor sale; acceptarea unor obligaţii faţă de societate în
ansamblu (prin introducerea unor restricţii la atribuirea unei calificări sau la
utilizarea unui titlu). Codul menţionat stabileşte norme de conduită profesională
unice în scopul asigurării celei mai înalte performanţe a activităţii desfăşurate şi
menţinerii încrederii publicului în profesia de contabil. Codul a fost elaborat ţinând
cont de interesele publice şi aşteptările utilizatorilor în ceea ce priveşte normele de
conduită profesională a auditorilor şi contabililor. Cât de etic este contabilul, care se
lasă influenţat în aplicarea raţionamentului său de interesele grupurilor de presiune?
Ce relevanţă mai are respectarea unui cod de etică profesională, în condiţiile în care
un bun profesionist este cel care, la întrebarea cât fac 1+1, răspunde cu un zâmbet
subtil în colţul gurii: cât vrei să facă ? Noi vindem sau cumpărăm? Sub aparenta
obiectivitate a cifrelor şi presupusa neutralitate a instrumentului utilizat,
contabilitatea poate să mintă, iar denaturările contabile sunt foarte rar gratuite şi, de
regulă, generează câştigători şi perdanţi nemeritaţi. Trebuie să admitem că
contabilitatea constituie un instrument bivalent, care poate, succesiv şi simultan, să
informeze şi să dezinformeze, să dezvăluie şi să ascundă. Codul eticii profesionale
în corespundere cu necesităţile sociale, cu includerea mecanismului de acţiuni
disciplinare, poate modifica rolul contabilului profesional şi ca consecinţă creşterea
încrederii societăţii în contabili şi auditori şi a statutului lor profesional. Deci, etica
reprezintă un element esenţial pentru asigurarea dezvoltării profesiei contabile.
Posibilităţile viitoare ale profesiei contabile depind, într-o măsură mare, de păstrarea
încrederii din partea societăţii. Profesia a atins un moment critic şi se află în atenţia
societăţii. Atmosfera critică trebuie să fie primită de către contabili şi trebuie să
conducă la aducerea în corespundere cu cerinţele societăţii. Contabilitatea nu poate
modifica definitiv etica timpului nostru. Etica poate contribui la creşterea
responsabilităţii pentru rezultatele acţiunilor. În opinia noastră, este de durată ca
entităţile să înţeleagă că dezvoltarea lor este strâns legată de costul capitalului, iar
costul capitalului este de neperceput fără încrederea în situaţiile financiare elaborate
de contabili, ori contabilul va fi considerat axul central în jurul căruia gravitează
toate deciziile managementului unei întreprinderi. În acest context, am aduce în
prim-plan raţionamentul profesional al contabilului, care, însă în Republica Moldova
este total deficitar. Subordonarea totală a contabilităţii de
către 1 Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr. 29-30 din 15.03.2001 247 fiscalitate l-a împiedicat pe contabil să-şi
dezvolte raţionamentul profesional în aspect contabil şi, dacă cineva îi ia din mână
planul de conturi şi Codul fiscal, e un om terminat, nu mai ştie nimic. Deci, aici avem
foarte multe lucruri de făcut şi ne întrebăm dacă noi putem să facem faţă noilor
cerinţe. Raţionamentul profesional al contabililor trebuie să aibă ca finalitate oferirea
utilizatorilor de informaţii contabile a unor date de calitate, veridice şi conectate la
piaţă – pentru ca aceştia, la rândul lor, să ia decizii economice fundamentate.
Misiunea contabilului solicită un grad înalt de profesionalism, vigilenţă, experienţă
şi raţionament profesional.

Adoptarea IFRS, în Republica Moldova, întâlneşte serioase dificultăţi: 9

întreprinderile şi firmele de contabilitate sunt confruntate cu o provocare enormă:
formarea şi educarea; 9 standardele se bazează pe principii şi nu pe reguli.
Acceptarea primordialităţii principiilor trebuie să substituie regulile detaliate
devenite tradiţionale în Republica Moldova. Modul de abordare bazat pe principii
cere contabililor şi auditorilor exercitarea discernământului profesional. O astfel de
abordare bazată pe raţionament profesional trebuie să fie corelată cu sistemul
legislativ naţional. Standardele internaţionale au fost întotdeauna caracterizate prin
lipsa de detalii desfăşurate. Chiar şi prevederile importante în standarde sunt,
deseori, formulate ambiguu, fără a fi explicate prin exemple. 9 cea mai mare parte a
întreprinderilor sunt întreprinderi mici şi mijlocii pentru care aplicarea IFRS este
costisitoare. Al doilea moment provocator pentru profesia contabilă ţine de viitorul
apropiat, de precondiţiile privind punerea în aplicare de la 1 ianuarie 2014 a SNC
(noi). De regulă, la elaborarea unui standard internaţional, există perioada de analiză
şi comentarii de cel puţin 9 luni şi perioada de studiu de cel puţin 6 luni de la
publicare până la punerea lor în aplicare. Ne întrebăm care vor fi perioadele de studiu
ale noilor standarde pentru publicul larg sau vom repeta greşelile reformei din anul
1998 – 24 ore pentru studierea şi aplicarea SNC. O provocare actuală pentru profesie
reprezintă şi calitatea serviciilor acordate. Auzim deseori replici la adresa
contabilului, fie că este ridicat în slăvi, fie că este total ponegrit. Unii văd în contabil
un panaceu care poate rezolva toate problemele contabile, fiscale şi financiare, alţii
o frână în calea dezvoltării afacerii. Să-i lăsăm pe primii în pace şi să le spunem
mulţumim pentru apreciere, dar să-i avertizăm că pot fi până la urmă dezamăgiţi,
deoarece contabilul, în condiţiile, actuale doar reflectă situaţia entităţii, fără a fi parte
componentă a managementului entităţii. 249 Să ne referim la situaţia când
contabilul, implicit contabilitatea, este aclamatăconsiderat un impediment în calea
dezvoltării afacerii. Cred că, de fapt, unii susţin că contabilitatea este o frână atunci
când ea este practicată de unele persoane mai puţin pregătite în domeniu. Pentru noi,
cea mai importantă doleanţă o constituie deschiderea drumului afirmării profesiei
contabile la adevărata sa valoare. Mediul de afaceri, utilizatorii informaţiilor
furnizate de rapoartele financiare devin din ce în ce mai conştienţi de rolul
contabilului pentru întreprindere şi economie. Contabilitatea nu trebuie confundată
doar cu întocmirea şi clasarea de documente şi ţinerea evidenţei acestora.
Contabilului îi sunt încredinţate spre dirijare şi armonizare cifrele privind mişcarea
bunurilor economice şi surselor unei întreprinderi, care, ordonate pe anumite
categorii, după o schemă bine stabilită, pot descifra în orice moment situaţia reală a
unei întreprinderi, oricât de complexă ar fi ea. Din responsabilitatea pe care o are
profesia contabilă pentru protejarea interesului public rezultă necesitatea unui
organism profesional puternic la nivel naţional, ale cărui comandamente principale
să fie: educaţia, etica şi controlul de calitate.
Si in incheiere nu putem decit sa speram ca contabilii din RM isi vor invinge fricile
fobiile referitor la noutatile contabile care colinda in intreaga lume si vor face sa fie
auzit glasul lor fara a sta mereu sub umbrela

Referințe:

https://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2009:259E:0094:01
01:RO:PDF

https://www.contabilsef.md/ro-cine-are-nevoie-de-standarde-interna-ionale-de-
contabilitate-moldova-ru-cine-are-nevoie-de-standarde-interna-ionale-de-
contabilitate-moldova-en-45601/

https://www.iasplus.com/en/resources/ifrs-topics/use-of-ifrs

http://ase.md/files/catedre/cae/conf/conf_aprilie_2013.pdf
https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/Aplicarea%20IFRS%20in%20econ
omia%20nationala%20provocari%20avantaje%20riscuri%20probleme.pdf

http://oaji.net/articles/2017/2054-1521039355.pdf, pag 49-54

4. NEDERIŢA, A. Aspecte metodologico-aplicative ale contabilității

rezultatului din tranziția la noile SNC. În: Conferinţa ştiinţifică internaţională
„Contabilitatea, auditul şi analiza economică între conformitate, schimbare şi
performanţă”, 02 aprilie 2015, Chişinău, ASEM.

5. GRIGOROI, L. Dezbateri privind progresul contabilității în contextul

integrării europene. În: Conferinţa ştiinţifică internaţională „Contabilitatea, auditul
şi analiza economică între conformitate, schimbare şi performanţă”, 02 aprilie 2015,
Chişinău, ASEM.