MIJLOACE DE PREVENIRE A FENOMENULUI CORUPŢIEI

Dr. Elena CHERCIU

Procuror sef secţia

judiciară

Direcţia Natională Anticoruptie

Depăşind faza acceptării fenomenului corupţiei ca pe o fatalitate, un rău necesar,

normal în societate, comunităţile naţionale şi internaţionale trebuie să-şi pună problema
găsirii unor tactici şi strategii eficiente de prevenire şi combatere a acestei tumori
maligne.
Aceasta şi pentru faptul că, în condiţiile în care, în unele ţări, corupţia reprezintă
10 sau 15% din preţul plătit de consumator pentru un produs, se pune în discuţie starea
generală de moralitate a societăţii, dar şi eficienţa activităţii instanţelor de control moral
şi social (familie, şcoală, biserică, colectivităţi de muncă, mass-media, instituţii de
cultură etc.) şi a altor instituţii care acţionează în societate.
Lupta contra corupţiei prezintă un incontestabil caracter multidisciplinar, vizând
aspecte cu caracter politic, social şi moral.
Conformându-se orientării criminologiei preventive, multe state au conştientizat
că adoptarea unor măsuri de prevenire a criminalităţii, în general şi a corupţiei, în
special, poate avea un impact mai puternic asupra evoluţiei fenomenului, fiind, totodată
o soluţie mai rentabilă în raport cu costul general al crimei.
De aici şi maxima „este mai uşor să previi decât să combaţi”.
Pentru elaborarea unui program de prevenire a corupţiei este necesară
cunoaşterea cauzelor, formelor de manifestare, caracteristicilor, amplorii şi tendinţelor
acestui fenomen pe plan naţional şi internaţional.
O analiză a fenomenului corupţiei trebuie să aibă în vedere: repartiţie geografică
a acestui tip de criminalitate, structura fenomenului şi evoluţia acestuia în timp.
Din datele oferite de organismele naţionale şi internaţionale se poate conchide că
fenomenul corupţiei are o arie de răspândire deosebit de vastă, afectând atât statele
dezvoltate cât şi pe cele mai puţin dezvoltate sau aflate în tranziţie, cum este şi cazul
României.
Fie că este vorba de marea sau mica corupţie, de cea ocazională sau sistematică,
simplă sau complexă, individuală sau organizată, ea se manifestă la toate nivelurile
structurii societăţii, afectând grav sfera politicului, executivului, justiţiei, sănătăţii,
învăţământului, culturii, economiei, lumea financiar-bancară.
Complexitatea fenomenului, amplificarea valorilor traficate prin acte de
corupţie, sunt caracteristici ce trebuie a fi avute în vedere în activităţile de prevenire şi
control a acestui fenomen.
Acest flagel determină perturbări ale activităţii unor organisme internaţionale şi
pune sub semnul întrebării corectitudinea şi credibilitatea funcţionarilor acestora
precum şi a funcţionarilor străini ce activează pe teritoriul unui stat.
Urmând tendinţele de globalizare, corupţia a dobândit valenţe transnaţionale prin
relaţiile dintre agentul străin şi funcţionarul autohton corupt, prin implicarea
funcţionarilor corupţi ai unor organisme internaţionale sau agenţii străine.
Corupţia tinde să devină un fenomen specializat, organizat, profesionalizat.
Relaţia tot mai strânsă ce se realizează între corupţie şi criminalitatea organizată
se află în atenţia specialiştilor de mult timp, ea traducându-se prin conceptul de
„corupţie strategică”.

30
 „Înţelegerea mutuală”1 realizată prin corupţie, între organizaţiile criminale şi
poliţie sau autorităţile locale, conducerea unor întreprinderi, partide politice, sunt câteva
exemple de influenţa nefastă a criminalităţii organizate.
Astfel, cu titlu de exemplu, amintim cazul unei companii aeriene japoneze care a
plătit timp de trei ani şi jumătate unei societăţi fantomă, dirijată de o organizaţie
criminală, suma de 28,8 milioane yeni, pentru a-şi asigura liniştea în desfăşurarea
activităţii sale.
Astfel de practici se pot reedita şi pe teritoriul României, modelele occidentale
negative, fiind rapid asimilate de grupările infracţionale autohtone.
Aceste caracteristici ale fenomenului corupţiei impun proiectarea unor programe
de acţiune la nivel internaţional, naţional şi local, care să ţină seama de realităţile
existente.
În programele de guvernare, se exprimă necesitatea declarării unei ofensive în
vederea prevenirii corupţiei pentru reducerea oportunităţilor de comitere a faptelor de
corupţie şi oprirea evoluţiei, extrem de riscante, ale acesteia spre formele cele mai
grave, prin care persoane sau grupuri de persoane, entităţi publice sau private ar putea
influenţa procesele de guvernare şi de adoptare a legislaţiei, în scopul obţinerii unor
profituri ilicite.
Politica globală anticorupţie, a fost exprimată, la un moment dat, prin adoptarea
unui Program Naţional de Prevenire a Corupţiei şi a unui Plan Naţional de Acţiune
Împotriva Corupţiei,2 care au reţinut ca ţinte, sectoarele cele mai vulnerabile: politica,
administraţia şi justiţia.
Programul reţinea, ca şi condiţii esenţiale ale reuşitei activităţi de prevenire a
corupţiei următoarele:
 voinţa politică în adoptarea măsurilor de prevenire a corupţiei;
 responsabilizarea instituţiilor cu atribuţii în domeniul prevenirii
corupţiei şi coordonarea acţiunii lor;
 estimarea corectă a costurilor, identificarea şi obţinerea resurselor
necesare;
 transparenţa şi accesul la informaţii de interes public;
 sprijinul societăţii civile şi al mass-media, invitarea organizaţiilor
neguvernamentale să participe la elaborarea şi implementarea
programelor de prevenire a corupţiei şi asigurarea unei informări
publice obiective cu privire la acţiunile desfăşurate în acest domeniu;
 asigurarea continuităţii activităţii de prevenire;
 monitorizarea, implementarea programului şi adaptarea sa
permanentă.
În program se menţiona, însă, că pentru succesul implementării acestuia este
necesară conjugarea demersurilor instituţiilor statului, precum şi realizarea unui
parteneriat permanent cu societatea civilă şi cu organizaţiile neguvernamentale, în
vederea diminuării surselor criminogene şi consecinţelor corupţiei la toate nivelurile şi
în toate sectoarele.
Ca o măsură concretă s-a înfiinţat prin Hotărârea Guvernului nr.763 din
26.07.2001, Comitetul Naţional de Prevenire a Criminalităţii, cu rol de elaborare,
integrare, corelare şi monitorizare a politicii Guvernului la nivel naţional.
Ulterior s-a stabilit Strategia Naţională Anticorupţie pe perioada 2005-2007, care
a avut ca misiune prevenirea şi combaterea corupţiei prin perfecţionarea şi aplicarea
cadrului normativ, consolidarea constituţională a organismelor cu atribuţii decisive în
domeniu.

1
Document d’information préparé à l’intention du Group de travail sur la lutte contre le corruption, préparé par l’Institut de
recherche des Nations Unies sur la criminalité et la justice, pag.8. UNICRI - 1997.
2
Publicate în Monitorul Oficial nr.728 din 15.11.2001.

31
 Aceasta strategie s-a bazat pe principul statului de drept, al bunei guvernări, al
responsabilităţii, al prevenirii săvârşirii actelor de corupţie, al eficienţei în combaterea
corupţiei, care se bazează pe evaluarea activităţii Parchetului Naţional Anticorupţie, al
cooperării între instituţiile implicate, al transparenţei, consultării societăţii civile şi al
dialogului social şi al parteneriatelor public-private.
Odată stabilită voinţa politică reală de contracarare a fenomenului corupţiei,
trebuie găsite mijloacele de realizare a prevenirii şi controlului acestui fenomen.
Potrivit specialiştilor în domeniu, realizarea unei activităţi eficiente de prevenire
şi control a corupţiei, presupune o bună cunoaştere a fenomenului, a cauzelor şi are la
bază stabilirea corectă a ţintelor şi obiectivelor prevenirii, precum şi determinarea
autorităţii competente pentru exercitarea unor astfel de acţiuni.
De asemenea, alegerea modelelor adecvate de prevenire, constituie garanţia,
obţinerii unor rezultate pozitive în contracararea corupţiei.
Totodată, specialiştii propun ca, în final, să se efectueze o evaluare ştiinţifică a
activităţii de prevenire a corupţiei, ceea ce ar constitui o analizare la rece a rezultatelor
obţinute.3
 După cum am precizat, punctul de plecare în realizarea unor programe de
prevenire a corupţiei îl constituie cunoaşterea fenomenului sub aspectul dimensiunilor
reale, complexităţii, formelor de manifestare şi al tendinţelor, precum şi a mecanismelor
de declanşare şi consecinţelor produse.
S-a pus însă problema cine va realiza această cercetare, întrucât, până în prezent,
studii criminologice s-au realizat doar la nivelul Institutului de Cercetări Juridice al
Academiei Române, al Ministerului Public şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Aşa cum s-a preconizat şi prin Programul naţional de prevenire a corupţiei, prin
Hotărârea Guvernului nr.772/2002 pentru modificarea şi completarea Hotărârii
Guvernului nr.212/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, s-a
înfiinţat Institutul Naţional de Criminologie.
Acesta va asigura activitatea ştiinţifică de diagnoză şi prognoză a fenomenului
criminalităţii, în general, şi a corupţiei, în particular.
Măsurile de prevenire se vor fundamenta pe rezultatele cercetării orientate spre
următoarele direcţii:
a) stabilirea complexului criminogen care alimentează creşterea
fenomenului de corupţie, a factorilor de risc şi a oportunităţilor care
determină sau favorizează săvârşirea acestor infracţiuni, a diminuării
producerii acestora, cu evidenţierea soluţiilor de control şi de
reeducare;
b) identificarea punctelor de vulnerabilitate în domeniile esenţiale ale
vieţii economice, sociale şi politice;
c) evaluarea tehnicilor şi a instrumentelor de prevenire pe care legislaţia
în vigoare le pune la dispoziţia instituţiilor cu atribuţii în domeniu, a
eficienţei acestora şi a posibilităţii de adaptare în contextul creşterii
complexităţii fenomenelor infracţionale;
d) evaluarea periodică a dimensiunii şi complexităţii fenomenului
corupţiei, prin elaborarea unui instrument de tipul „indice al
corupţiei”, prin interpretarea datelor statistice, a rezultatelor
anchetelor de victimizare şi a sondajelor de percepţie.

3
Raymond Gassin (op. cit. pag.603) susţine că orice activitate de prevenire are la bază şapte operaţiuni:
1. analiza prealabilă a stării criminalităţii;
2. alegerea ţintelor prevenirii;
3. determinarea teoriei criminologice;
4. definirea obiectivelor prevenirii;
5. selectarea tipurilor de prevenire;
6. determinarea autorităţii competente pentru exercitarea unei acţiuni de prevenire;
7. evaluarea ştiinţifică a activităţii de prevenire.

32
 Pentru ghidarea responsabililor însărcinaţi cu studierea acestui fenomen în
scopul elaborării unor programe de luptă contra corupţiei, Consiliul Europei, prin
Comitetul de Miniştri, a elaborat un „Program de acţiune contra corupţiei”.
Acest program presupune a se avea în vedere la cercetarea fenomenului,
următoarele aspecte4:
 recensămintele principalelor domenii în care se manifestă corupţia pe
plan naţional şi internaţional;
 studierea unor cazuri de corupţie pentru identificarea autorilor şi
reţelelor;
 analiza comparată, eventual cantitativă, a afacerilor de corupţie
deferite justiţiei pentru înţelegerea caracteristicilor şi strategiilor
adoptate de aceasta;
 identificarea structurilor propice practicilor corupţiei;
 analiza circumstanţelor economice care favorizează corupţia (de
exemplu: concurenţa acerbă într-un anumit sector de piaţă);
 descrierea unor exemple eficiente în lupta contra corupţiei;
 evaluarea costurilor reale ale corupţiei (la cât se ridică, în mod corect,
prejudiciul pe care-l suportă societatea, întreprinderile şi
consumatorii);
 consecinţele corupţiei sistematice în sistemul juridic, al gestiunii
economice, în societăţi, întreprinderi şi asupra consumatorilor.
 Odată stabilită etiologia corupţiei, formele de manifestare, evoluţia acestui
fenomen (aspecte de care ne-am ocupat în capitolele anterioare), important este să se
aleagă corect ţintele vizate în activităţile de prevenire.
Ţinându-se cont de faptul că mijloacele financiare şi resursele umane de care
dispune o colectivitate, sunt limitate, suntem obligaţi să identificăm grupele de
populaţie, situaţiile şi procesele de risc.
Noţiunea de risc a fost preluată de criminologia preventivă din medicina
preventivă.
Doctorul M. Manciaux5, definea conceptul de risc ca fiind o repartiţie a
serviciilor disponibile, fie că sunt servicii sanitare, sociale, educative sau de altă natură,
pe următoarele baze: un pic pentru toţi, dar mai cu seamă pentru cei ce au mai multă
nevoie.
Problema de bază este aceea de a identifica la timp pe cei ce au nevoie mai mare
de aceste acţiuni preventive.
Referindu-ne la fenomenul corupţiei, identificarea sectoarelor vulnerabile, a
grupelor de populaţie, a indivizilor supuşi riscului se poate face ţinându-se cont de
rezultatele obţinute în urma cercetării fenomenului corupţiei.
Astfel, din analizele efectuate de Banca Mondială, Fundaţia pentru Dezvoltarea
Societăţi Civile şi Ministerul Public a rezultat că, în România, situaţiile de risc se
regăsesc, frecvent, la nivelul politicului, administraţiei centrale şi locale, justiţiei,
sănătăţii, învăţământului şi lumii financiar-bancare.
Persoanele ce sunt supuse riscului corupţiei se întâlnesc printre funcţionarii din
primării, administraţii financiare, bănci, agenţi vamali, comisari ai Gărzii financiare,
cadre medicale şi didactice, ziarişti, reprezentanţi ai lumii politice, parlamentari,
funcţionari guvernamentali, poliţişti şi magistraţi.
Ca ţinte ale prevenirii trebuie luate în calcul, nu numai persoanele care lucrează
în aceste sectoare vulnerabile, unde se întâlnesc numeroase oportunităţi pentru
dezvoltarea corupţiei ci şi pe cele care apelează la serviciile persoanelor corupte.

4
„Programul de acţiune contra corupţiei” adoptat de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei - Strasbourg, 1996, pag.100.
5
M. Manciaux - La prévention des inadaptations - citat de Raymond Gassin - Op. cit., pag.604.

33
 De cele mai multe ori, programele de prevenire dezvoltă proiecte şi servicii ce
implică operaţiuni la trei nivele6 clientelar, multiclientelar şi public.
Aceste proiecte se deosebesc, în funcţie de nivelul la care este proiectat
obiectivul de administrare a riscului infracţional.
În raport de aceste criterii, ţintele programului de prevenire se regăsesc la nivelul
unei instituţii, în cazul sistemului clientelar (de exemplu la nivelul unui spital, a unei
bănci sau a unui tribunal), a unei colectivităţi, în cazul sistemului multiclientelar (de
exemplu la nivelul sistemului bancar sau în justiţie) sau chiar în întreaga ţară ca în cazul
sistemului public (în acest caz se are în vedere grupul de populaţie dintr-o unitate
administrativ-teritorială sau din întreaga ţară).
Programele naţionale de prevenire a corupţiei, vizează sistemul public şi are în
vedere populaţia întregii Românii.
Deşi programele reţin în principal ca ţinte: politica, administraţia şi justiţia,
acestea au în vedere şi altele ca: sectorul privat al economiei, sectorul prestări servicii.
 Un pas important în realizarea unui program de prevenirea îl constituie
definirea obiectivelor.
Obiectivul general al prevenirii îl constituie reducerea criminalităţii sau, cel
puţin, limitarea progresiei sale.
În urma analizării factorilor de risc şi a interpretărilor date prin prisma teoriilor
criminologice se pot stabili obiective, pentru prevenirea, reducerea sau limitarea
fenomenului corupţiei, în general, sau chiar pe sectoare de activitate: corupţia în
administraţie, în afaceri, în justiţie etc.
Preocupări pentru stabilirea unor obiective adecvate există la nivel naţional şi
internaţional.
În ideea de a ajuta statele în găsirea unor soluţii pentru controlul corupţiei,
Centrul de Prevenire a Crimei Internaţionale - Biroul pentru controlul drogurilor şi
prevenirea crimei a Secretariatului Naţiunilor Unite împreună cu Institutul Naţiunilor
Unite de crimă inter-regională şi cercetări juridice, au elaborat un program global
împotriva corupţiei.
Consiliul Europei a adoptat Rezoluţia (97)24 din 6.XI.1997, în care sunt
menţionate 20 de linii directoare pentru lupta contra corupţiei.
Comisia Comunităţii Europene şi Consiliul Europei au elaborat programe
(OCTOPUS şi TEMPUS) de luptă împotriva corupţiei şi crimei organizate, în statele
aflate în tranziţie, de care a beneficiat şi România.
Preocupările naţionale de stabilire a obiectivelor pentru prevenirea corupţiei s-au
materializat în Programe naţionale de prevenire a corupţiei şi Planuri naţionale de
acţiune împotriva corupţiei, care au ţinut seama de obiectivele propuse de organismele
internaţionale, dar şi de ceea ce impuneau realităţile societăţii româneşti.
Făcând o sinteză a propunerilor regăsite în aceste documente, reţinem
următoarele:
a) Un obiectiv important îl constituie crearea unui cadrul normativ adecvat ce
presupune elaborarea unei legislaţii interne corespunzătoare şi armonizarea ei cu cea
internaţională, astfel încât să se asigure incriminarea tuturor formelor de corupţie la
nivel naţional şi internaţional.
Astfel, trebuie să se asigure sancţionarea corupţiei active şi pasive, atât din
sectorul public cât şi privat, neomiţându-se faptele asimilate infracţiunilor de corupţie
sau în legătură directă cu aceasta, precum şi actele de corupţie comise de funcţionarii
străini sau ai unor organisme internaţionale.
Crearea cadrului legal pentru sancţionarea oricăror forme de spălare a banilor
proveniţi din acte de corupţie, utilizarea agenţilor sub acoperire sau provocatori

6
Tiberiu Dianu - Tehnoprevenţie şi rolul tău în protecţia antiinfracţională - studiu publicat în cartea Tranziţia şi criminalitatea -
op. cit., pag.215.

34
asigurarea protecţiei victimelor şi martorilor, interceptarea telefonică şi supravegherea
electronică, accesul la conturile bancare, confiscarea produselor infracţiunii, inclusiv a
celor cu caracter transnaţional, precum şi pentru accelerarea procedurilor în cazul
infracţiunilor de corupţie şi a celor specifice criminalităţii organizate, constituie o
componentă importantă a acestui obiectiv.
Acquisul comunitar a impus modificarea legislaţiei penale naţionale, în sensul
permiterii sancţionării penale a persoanei juridice.
Reglementarea statutului funcţionarului public, a conflictului de interese, a
lobby-ului, a accesului la informaţii şi protecţia datelor persoanelor, a exercitării
dreptului de petiţionare, precum şi crearea unui cadrul legal care să permită
despăgubirea efectivă a persoanelor care au suferit un prejudiciu în urma comiterii unei
fapte de corupţie, inclusiv posibilitatea obţinerii unei compensaţii, constituind obiective
importante în cadrul componentei normative a acestor programe.
Reglementarea strictă a finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale
realizează transparenţa mijloacelor financiare ale partidelor politice, împiedicându-se
astfel infiltrarea organizaţiilor criminale şi ale unor oameni de afaceri, grupuri de
interese, care caută să-şi realizeze propriile interese pe căi ilicite.
Adoptarea unei legi care să reglementeze cazierul fiscal şi modificarea legii care
să permită accesul direct al procurorului la evidenţa cazierului judiciar, prezintă
importanţă pentru evidenţierea persoanelor fizice şi juridice care au comis infracţiuni şi
sunt potenţiali factori de risc.
Legile privind statutul magistraţilor, organizarea judiciară, Consiliul Superior al
Magistraturii, creează cadru normativ adecvat realizării independenţei justiţiei.
În cadrul reformei legislative, pe lângă modificările Codului penal şi ale Codului
de procedură penală, ce s-au efectuat pentru armonizarea cu legislaţia internaţională şi
cu deciziile Curţii Constituţionale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor
Omului, s-au adoptat legi speciale privind prevenirea şi controlul corupţiei şi
criminalităţii organizate, cu referire specială la prevenirea traficului de persoane şi
criminalităţii prin intermediul sistemelor informatice.
Totodată, trebuie îmbunătăţită legislaţia comercială, în sensul simplificării şi
sistematizării acesteia şi reglementării procedurii falimentului judiciar cu caracter
transnaţional, ceea ce impune modificarea reglementărilor naţionale privind falimentul
şi elaborarea legii antimonopol împotriva practicilor comerciale neloiale.
b) Un alt obiectiv important îl constituie crearea echilibrului puterilor în stat şi
asigurarea independenţei lor.
Neexistând o ierarhie a celor trei puteri în stat, echilibrul care rezultă din
legislaţie, trebuie realizat şi în plan faptic, ceea ce creează premisele unei democraţii
reale.
Independenţa celor trei puteri este relativă, întrucât pârghiile legale asigură un
control reciproc între ele.
Această independenţă trebuie să asigure neutralitatea justiţiei faţă de politic,
dându-se posibilitatea acesteia să acţioneze în condiţii de deplină obiectivitate.
O justiţie independentă, imparţială este cel mai eficient mijloc pentru a sancţiona
abuzul de putere în funcţiile publice.
Dezvoltarea programelor de management al instanţei, parchetului şi creşterea
transparenţei în sistemul judiciar prin introducerea unor metode moderne de repartizare
a cauzelor, precum şi verificarea soluţionării cu celeritate a acestora, informatizarea
sistemului judiciar prin crearea unei reţele computerizate la nivel naţional, constituie
mijloace importante de prevenire a corupţiei în justiţie.
Se impune adaptarea programelor de învăţământ la Institutul Naţional al
Magistraturii şi facultăţile cu profil juridic, aşa încât să se permită studierea formelor
corupţiei şi criminalităţii organizate

35
 c) Asigurarea transparenţei în activitatea politică, constituie unul din obiectivele
Programului de prevenire a corupţiei, care este întâlnit, însă, şi în sugestiile formulate de
diferite forumuri internaţionale.
Aceasta este determinată de faptul că fenomenul corupţiei prezintă o accentuată
dimensiune politică, subliniată de posibilitatea includerii în sfera manifestării corupţiei a
demnitarilor de stat, a liderilor politici şi a partidelor politice.
Starea globală a societăţii se poate deteriora dacă exerciţiul politic permite celor
ce deţin puterea să câştige, prin practici ilicite, noi resurse, noi zone de influenţă,
accentuând inegalitatea socială şi punând în pericol chiar ordinea politică democratică.
Acest obiectiv poate fi realizat prin reglementarea şi exercitarea controlului
asupra mijloacelor de finanţare a partidelor politice şi a campaniilor electorale, a
modului în care sunt cheltuite resursele financiare ale acestora.
Reglementarea conflictului de interese şi a activităţilor de lobby, trebuie dublate
de controlarea minuţioasă a modului în care aceste dispoziţii sunt respectate, de către
organisme independente.
d) Limitarea imunităţilor şi simplificarea procedurii de ridicare a acesteia este
necesară nu numai în cazul parlamentarilor, ci şi în toate celelalte cazuri în care legea
prevede necesitatea obţinerii unor avize pentru cercetarea şi trimiterea în judecată.
Legislaţiile multor ţări, printre care şi România, leagă tragerea la răspundere
penală a parlamentarilor, magistraţilor, de existenţa avizelor de cercetare şi de trimitere
în judecată ce trebuie acordate de Ministrul de Justiţie sau de comandant.
Procedurile greoaie şi impunerea unor interese oculte, au făcut ca, deseori,
persoane corupte, care au încălcat grav legea, să scape de răspunderea penală.
e) Un alt obiectiv reţinut şi în cadrul Programului naţional de prevenire a
corupţiei şi de Planul naţional de acţiune împotriva corupţiei, îl constituie reforma
administraţiei publice.
Reforma administraţiei publice presupune:
- realizarea stabilităţii instituţionale, corelată cu stabilitatea funcţionarilor
publici, în scopul asigurării continuităţii activităţilor şi programelor derulate de
autorităţile şi instituţiile publice;
- accelerarea procesului de descentralizare a serviciilor publice, însoţită de
mecanisme eficiente de angajare a răspunderii;
- constituirea, la nivelul ministerelor şi a altor instituţii publice, a unor structuri
cu atribuţii în implementarea măsurilor preventive cuprinse în planurile sectoriale de
acţiune împotriva corupţiei;
- instituirea unor proceduri interne în cadrul fiecărei instituţii publice, prin care
să se reglementeze obligaţii clare şi precise privind modul de sesizare a faptelor de
corupţie;
- reglementarea activităţilor compartimentelor cu atribuţii de control, organizate
la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice;
- organizaţii de audit care să investigheze şi să publice rapoarte cu privire la
orice deturnare a destinaţiei fondurilor publice, urmând să fie prezentate spre analiză
comisiilor parlamentare;
- transparenţa şi existenţa căilor de atac în procesul decizional administrativ.
- instituirea unui sistem obiectiv de selecţie, promovare şi evaluare a
funcţionarilor publici precum şi a unui sistem de control bazat exclusiv pe recunoaşterea
obiectivă a meritelor şi performanţelor profesionale.
Procedurile administrative trebuie să fie previzibile, transparente şi dublate de
mecanisme de angajare a răspunderii organismului emitent. Ele trebuie să asigure
transparenţa deciziilor, răspunsuri adecvate la petiţiile formulate de cetăţeni şi existenţa
căilor de atac, care includ: sesizarea organului administrativ ierarhic superior, apelul
judiciar şi avocatul poporului.

36
 Este necesară introducerea unor proceduri de control a integrităţii care să aibă în
vedere întreg personalul indiferent de poziţia ocupată în organigramă.
Corpul funcţionarilor publici, ca de altfel şi alte categorii socio-profesionale, au
nevoie de un cod deontologic, precum şi de un mecanism de control asupra modului în
care este acesta respectat.
Stabilirea atribuţiilor de serviciu menţionate în fişa postului trebuie să aibă în
vedere principiile stabilite prin codul deontologic.
Pentru prevenirea corupţiei în administraţia publică trebuie să se asigure un
sistem de salarizare a personalului bugetar, în funcţie de vechime, pregătire
profesională, gradul de răspundere şi complexitatea atribuţiilor, de condiţiile în care-şi
desfăşoară munca.
Se vor avea în vedere şi recompensarea performanţelor şi regularizarea
beneficiilor nesalariale.
Asigurarea transparenţei veniturilor persoanelor care-şi desfăşoară activitatea în
sectorul bugetar constituie un mijloc de protecţie împotriva corupţiei.
Îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice se poate realiza prin reproiectarea
sistemului de management în funcţie de cererea de servicii şi nevoile consumatorilor,
crearea unui sistem de supraveghere şi control a instituţiilor care desfăşoară servicii
publice, descentralizarea serviciilor publice, reducerea tranzacţiilor efectuate cash,
continuarea reformelor în învăţământ şi sistemul sănătăţii, întărirea controlului public
(inclusiv prin sondaje de opinie);
Asigurarea respectării de către funcţionarii publici a obligaţiilor ce le revin în
relaţia cu cetăţeanul se înfăptuieşte, nu numai prin stabilirea unui statut sau cod etic al
acestuia ci şi prin monitorizarea modului în care acestea sunt respectate, prin creşterea
rigurozităţii în motivarea şi formularea răspunsurilor către cetăţeni, precum şi prin
scurtarea termenelor de soluţionare şi răspuns către aceştia.
Relaţia funcţionar – cetăţean trebuie reglementată în regulamentele de ordine
interioară.
Transparenţa activităţii instituţiilor publice este asigurată şi de informarea
permanentă a opiniei publice cu privire la rolul, atribuţiile acestor instituţii, precum şi
cu privire la procedurile ce trebuie urmate pentru a avea acces la informaţii sau pentru a
beneficia de serviciu public.
Stoparea birocraţiei, constituie una din cele mai importante cerinţe ale populaţiei
dar şi a programului de combatere a corupţiei, care propune următoarele căi de
realizare:
- raţionalizarea circuitului documentelor, simplificarea procedeelor de emitere
de către autorităţile administrative a avizelor, a autorizaţiilor sau a licenţelor necesare,
în vederea desfăşurării unor activităţi specifice (ex. avize de urbanism, autorizaţii de
construcţie), înfiinţarea în fiecare instituţie a unui oficiu de primire a solicitărilor
cetăţenilor;
- adoptarea de măsuri cu caracter instituţional pentru prevenire corupţiei în
sistemul fiscal şi vamal.
Aceasta presupune, pe lângă reglementarea scutirilor de impozite şi adoptarea
metodologiei care să permită aplicarea unitară, tuturor beneficiarilor acestora, reducerea
fiscalităţii prin diminuarea numărului de taxe şi impozite.
Înfiinţarea cazierului fiscal al contribuabililor este un mijloc de evidenţă şi
urmărire a contribuabililor cu risc fiscal ridicat, ca de altfel şi constituirea unei baze de
date, la nivel naţional care să cuprindă agenţii economici care au restanţe mari la
bugetul de stat.
Dezvoltarea şi implementarea unui program coerent de educaţie etică a
personalului autorităţii vamale şi fiscale şi intensificarea activităţii de control în aceste
domenii, contribuie la prevenirea corupţiei în sistemul vamal şi fiscal.

37
 Dezvoltarea fluxului de raportare, informare şi popularizare a performanţelor dar
şi a cazurilor de conduită inadecvată a personalului, se înscrie pe linia asigurării
transparenţei instituţiilor respective şi asigură controlul din partea societăţii civile.
Standardizarea procedurilor de vămuire şi percepere a taxelor vamale, precum şi
folosirea sistemelor computerizate de control la punctele de trecere a frontierei de stat,
sunt de natură să prevină actele de corupţie în sistemul vamal.
Înfiinţarea ghişeului unic de încasare a taxelor în punctele de control la trecerea
frontierei de stat, contribuie la reducerea situaţiilor de risc infracţional.
Folosirea frecventă a sondajelor de opinie în rândurile plătitorilor de taxe şi
impozite, va oferi o imagine asupra corectitudinii sau, dimpotrivă, a incorectitudinii
funcţionarilor publici.
f) Reducerea oportunităţilor organizaţiilor criminale de infiltrarea în viaţa
social-economică a României, a fost avută în vedere la stabilirea obiectivelor
programului de prevenire a corupţiei, ţinând cont, de faptul, că acestea s-au adaptat
realităţilor contemporane şi nu mai recurg la violenţă ci la corupţie pentru satisfacerea
intereselor lor şi obţinerea unor beneficii importante.
Acest obiectiv presupune reducerea vulnerabilităţii sectoarelor economiei legale,
nu numai prin mijloace legislative ci şi instituţionale.
În acest sens, trebuie luate măsuri pentru evitarea ca persoanele juridice să
servească drept paravan pentru organizaţiile criminale care comit acte de corupţie sau
specifice criminalităţii organizate prin capturarea statului.
În acelaşi sens trebuie acţionat pentru limitarea şi împiedicarea desfăşurării
acţiunilor de către societăţile off-shore, în detrimentul statului român, prin mijloace
legislative şi instituţionale.
Înfăptuirea reformei în economie însoţită de programe de realizare a unei
protecţii sociale reale şi eficiente, poate contribui la prevenirea corupţiei, ceea ce
presupune luarea unor măsuri pentru promovarea concurenţei loiale, reducerea
monopolului pe piaţă, diminuarea sau, unde este cazul, înlăturarea secretului bancar.
Concentrarea puterii economice la nivelul unui număr redus de societăţi
comerciale, precum şi neparticiparea sectorului privat la procesul de luare a deciziilor
fundamentale pentru mediul de afaceri, conduc la vulnerabilitatea statului în faţa
mecanismelor de acaparare.
Pentru evitarea a ceea ce Banca Mondială denumeşte „stat capturat”, trebuie
realizată reforma sistemului de management al resurselor financiare publice şi creat un
sector privat competitiv.
În vederea înfăptuirii acestei cerinţe, primul Program naţional de prevenire a
corupţiei în România, prevedea următoarele obiective:
- instituirea unor proceduri transparente în domeniul achiziţiilor publice şi al
privatizării, precum şi specializarea funcţionarilor publici însărcinaţi cu aplicarea
legislaţiei în aceste domenii;
- asigurarea unui control eficient al execuţiei bugetare (sistemul trezoreriei);
- limitarea fondurilor şi a tranzacţiilor extrabugetare;
- fundamentarea temeinică a prevederilor bugetare pentru venituri;
- asigurarea unui sistem performant de audit intern şi extern, care să furnizeze
Guvernului şi Parlamentului rapoarte privind modul de gestionare şi administrare a
fondurilor publice.
Crearea unui sector privat competitiv se sprijină, pe lângă adoptarea unui cadru
legislativ corespunzător (modificarea legislaţiei comerciale, adoptarea legii
antimonopol, reglementarea clară a regiilor autonome şi a altor entităţi care-şi
desfăşoară activitatea în condiţiile de concurenţă, etc.) şi pe o serie de măsuri cu
caracter organizatoric, menite să contribuie la reducerea birocraţiei comerciale (inclusiv
prin concentrarea procedurilor ce trebuiesc a fi efectuate într-un singur loc),

38
simplificarea şi clarificarea procedurilor de realizare a inspecţiilor la agenţii economici,
realizarea unor proceduri, puţin costisitoare, de atacare a deciziilor administrative de
către agenţii economici.
Capturarea statului poate fi evitată şi prin reglementarea strictă şi controlarea
activităţii societăţilor comerciale cu capital de stat.
Aceasta presupune declararea publică a proprietăţii acţiunilor, introducerea
publicării de rapoarte de audit standardizate, elaborate de unităţi independente, aplicarea
susţinută a standardelor etice în afaceri şi asigurarea exerciţiului drepturilor creditorilor.
Promovarea competiţiei economice impune adoptarea unei atitudini morale în
afaceri, care să împiedice practicile comerciale neloiale.
Adoptarea unei legi antimonopol nu este suficientă, dacă, nu se asigură
transparenţa în domeniul privatizării, în ceea ce priveşte structura parteneriatului
agenţilor economici şi a operaţiunilor comerciale şi bancare, în special prin declararea
patrimoniului, ţinerea unor registre eficiente, supravegherea operaţiunilor comerciale de
către o structură independentă.
Pentru realizarea unei adevărate competiţii este necesară gestionarea structurilor
economiei de stat, mai ales a celor din domeniul extragerii şi prelucrării resurselor şi a
infrastructurii, ceea ce presupune, însă, o restructurare competitivă, prealabilă, a
agenţilor economici supuşi privatizării.
Cooperarea cu asociaţiile patronale, ca structuri legale de reprezentare a
intereselor colective, în procesul de elaborare a actelor normative în materie, dar şi
pentru adoptarea unor soluţii cu caracter instituţional, va contribui la prevenirea apariţiei
unor situaţii de risc şi a oportunităţilor de acaparare a statului de către organizaţiile
criminale.
g) Un obiectiv prioritar al oricărui program de prevenire a corupţiei îl constituie
eradicarea sărăciei şi ridicarea standardului de viaţă a populaţiei, ştiut fiind că, lipsa
mijloacelor financiare împiedică accesul la educaţie, cultură, asistenţă medicală şi
limitează posibilităţile de integrare socială ori de participare la viaţa comunităţii a
individului.
Limitarea unor fenomene ca inflaţia şi şomajul, trebuie să aibă la bază programe
coerente de protecţie socială, care să ajute populaţia să depăşească momentele de criză.
h) Consolidarea valorilor moralităţii şi legalităţii, prin crearea unui mediu de
integritate, constituie un obiectiv dar şi o cerinţă esenţială pentru prevenirea corupţiei,
ce nu se poate realiza exclusiv prin mijloace social-economice.
În cest sens, un rol important în alegerea şi impunerea unui sistem de valori care
să promoveze legalitatea şi moralitatea, îl au familia, societatea civilă, şcoala, biserica,
mass-media, colectivele de muncă, dar şi structurile statale ce trebuie să promoveze
programe pentru îmbunătăţirea sistemului de educaţie şi învăţământ.
Spre exemplu, în licee şi facultăţi ar trebui introduse cursuri de educaţie civică,
care să asigure studiul elementelor de bază privind sistemul judiciar, administraţia
publică, legislaţia.
De asemenea, trebuie găsite mijloacele de conlucrare între aceşti factori, sarcina
educării, în spiritul respectării unor norme de conduită impuse de societate, nerevenind,
exclusiv, numai familiei sau şcolii.
Prin aceasta se contribuie la prevenirea formării unor subculturi delicvente.
i) Luarea unor măsuri de responsabilizare şi disciplinare, presupune, printre alte,
adoptarea unor coduri deontologice pentru diferite profesii, inclusiv pentru funcţionarii
internaţionali şi ai reprezentanţilor mass-media.
Declararea averilor funcţionarilor publici dar şi a altor persoane care deţin poziţii
importante în societate, va contribui la prevenirea îmbogăţirii fără just temei şi la
limitarea unor situaţii criminogene.

39
 j) Crearea unor structuri specializate în lupta contra corupţiei şi specializarea
persoanelor care fac parte din aceste organisme, constituie un obiectiv ce poate fi
realizat cu eforturi legislative, financiare, logistice şi umane.
Aceasta presupune crearea cadrului legal pentru asigurarea independenţei şi
autonomiei structurilor şi persoanelor însărcinate cu prevenirea, depistarea şi anchetarea
faptelor de corupţie.
Totodată, trebuie asigurate condiţiile pentru recrutarea, specializarea,
perfecţionarea şi verificarea permanentă a personalului.
Personalul trebuie selectat din rândurile specialiştilor foarte bine pregătiţi
profesional, cu experienţă de viaţă şi profesională, cu personalitate puternică, pentru a
face faţă tentaţiilor şi presiunilor exterioare (presiuni politice, ameninţări, şantaj, stres)
şi care să accepte asumarea riscurilor inerente pentru ei şi familiile lor.
Acestor persoane, care în mod real, sunt capabili să pună interesul general
deasupra interesului personal, trebuie să li se asigure protecţia fizică şi financiară, să li
se creeze condiţii de viaţă şi de muncă corespunzătoare.
Pentru că, în cadrul structurilor specializate, îşi desfăşoară activitatea şi
personalul auxiliar, aceleaşi condiţii trebuie a fi avute în vedere şi la recrutarea,
specializarea, verificarea acestuia.
Întrucât din aceste structuri fac parte specialişti din diferite domenii este
necesară realizarea unei munci în echipă. Spiritul de echipă, coeziunea membrilor
structurii conduc la obţinerea unor rezultate deosebite, în sens contrar, activitatea va fi
formală şi va permite imixtiunea unor grupuri de interese.
Este necesar, dat fiind caracterul transnaţional al fenomenului, ca structura
naţională să coopereze cu alte structuri din străinătate.
Această cooperare trebuie să se realizeze şi cu alte structuri naţionale ce au
atribuţii în combaterea corupţiei, pentru evitarea paralelismului şi a dificultăţilor de
comunicare.
Pentru ca activităţile acestei structuri specializate să fie eficientă, procurorul
trebuie să aibă acces la toate informaţiile necesare anchetei, inclusiv la cele deţinute de
structurile informative şi de investigaţie.
Dat fiind riscurile asumate în cazurile de corupţie şi criminalitate organizată se
impune luarea efectivă a măsurilor pentru asigurarea protecţiei victimelor şi martorilor
de către organisme specializate.
k) Exercitarea unui control riguros la toate nivelele societăţii, dublat de
transparenţa structurilor sociale, ar facilita prevenirea şi controlul corupţiei.
Introducerea procedurilor şi mecanismelor de control a integrităţii, inclusiv prin
teste de integritate, şi de audit la toate nivelele, are în vedere nu numai factorii de
decizie ci toţi factorii vulnerabili şi creează premisele creşterii încrederii populaţiei în
onestitatea organismelor statale.
l) Un obiectiv major al politicii de promovare a corupţiei îl constituie cooperarea
instituţiilor statului cu societatea civilă.
Implicarea societăţii civile în prevenirea şi controlul corupţiei, presupune
conştientizarea populaţiei asupra pericolului pe care îl reprezintă acest fenomen.
Populaţia trebuie să fie informată cu privire la cauzele, consecinţele şi costurile
corupţiei.
Sensibilizarea populaţiei cu privire la acest fenomen se poate realiza prin
cooperarea instituţiilor statului cu organizaţiile guvernamentale şi mass-media, care să
elaboreze şi să promoveze planuri comune de acţiune împotriva corupţiei.
Elaborarea şi publicarea unor materiale informative privind legislaţia şi măsurile
luate împotriva corupţiei, publicarea aşa-ziselor liste negre ale societăţilor implicate în
afaceri de corupţie, încurajarea denunţării faptelor de corupţie ar trebui să fie rezultatul
eforturilor comune ale acestor organisme.

40
 O relevanţă deosebită o are monitorizarea de către organizaţiile
neguvernamentale şi mass-media a deciziilor guvernanţilor în domeniul prevenirii şi
combaterii corupţiei.
Punctele de vedere, opiniile societăţii civile se vor reflecta în sondajele de opinie
şi în evaluările diagnostic privind evoluţia fenomenului corupţiei.
Un rol important îi revine mass-media, ceea ce presupune existenţa unui corp de
ziarişti profesionişti, obiectivi, capabili să informeze corect opinia publică cu privire la
manifestările corupţiei şi la demersurile autorităţilor pentru prevenirea acesteia.
Asigurarea libertăţii presei impune, totodată, şi obligaţia verificării aspectelor
sesizate şi informării cu obiectivitate a populaţiei.
Pentru înţelegerea fenomenului şi a demersurilor autorităţilor este necesar a se
organiza cursuri de specializare pentru ziarişti care să fie capabili să investigheze acte
de corupţie.
Aceştia ar trebui protejaţi prin intermediul organizaţiilor de tip sindical sau
asociaţii profesionale, de presiunile, ce pot veni din partea angajatorului sau a unor
grupuri de interese, pentru păstrarea integrităţii şi a obiectivităţii.
Cooperarea instituţiilor statului cu mass-media pentru realizarea acţiunilor de
prevenire a corupţiei se poate realiza prin organizarea comună a unor seminarii,
conferinţe, prin participarea la conferinţele de presă, emisiuni la radio şi televiziune,
publicarea anuală a unui raport privind evoluţia corupţiei în România.
m) Limitarea situaţiilor criminogene are în vedere întărirea măsurilor legislative
şi a mecanismelor de luptă contra corupţiei în sectoarele vulnerabile, dar şi cooperarea
internaţională, ţinându-se cont de mobilitatea infractorilor şi a capitalurilor.
De aceea în cadrul celui de al X-lea Congres al O.N.U. pentru prevenirea crimei
şi tratamentul delincvenţilor, s-a propus luarea următoarelor măsuri cu caracter
internaţional:
- schimbul de informaţii cu privire la cele mai bune practici şi iniţiative la nivel
regional şi naţional;
- elaborarea, ratificarea şi încorporarea în dreptul intern a instrumentelor
internaţionale privind încurajarea şi întărirea programelor anticorupţie pe plan naţional;
- studierea posibilităţilor redactării sub auspiciile Naţiunilor Unite a unei
convenţii generale contra corupţiei;
- punerea în practică a unui sistem de control adecvat;
- stabilirea procedurilor simplificate şi transparente privind publicarea cererilor,
ofertelor şi atribuirilor pe piaţa publică şi propunerea de elaborare a unor reguli
internaţionale în acest domeniu;
- adoptarea regulilor internaţionale privind activitatea bancară off-shore şi a
investiţiilor internaţionale;
- întărirea cooperării în materia de anchetă şi urmărire penală.
n) Încurajarea activităţii de cercetare a fenomenului corupţiei are o importanţă
deosebită întrucât analizarea atentă a acesteia poate conduce la cunoaşterea cauzelor şi
condiţiilor care îl determină şi îl favorizează şi în final la elaborarea unor strategii de
prevenire şi control eficiente.
Obiectivele stabilite în Strategia Naţională Anticorupţie, pe perioada 2005 –
2007 vizează :
- creşterea transparenţei şi integrităţii în administraţia publică;
- prevenirea corupţiei în mediul de afaceri;
- campanii de informare şi măsuri educative;
- creşterea integrităţii şi a rezistenţei la corupţie a sistemului judiciar;
- reducerea numărului de structuri cu atribuţii în lupta împotriva
corupţiei;
- întărirea capacităţii instituţionale a P.N.A.

41
 - creşterea celerităţii în urmărirea penală şi în procesul penal;
- combaterea corupţiei prin mijloace administrative;
- coordonarea şi monitorizarea implementării Strategiei şi Planului de
acţiune;
- implementarea completă a tuturor instrumentelor anticorupţie
ale UE, ONU, CoE şi OECD.

 Odată stabilite obiectivele se ridică problema determinării autorităţii

competente pentru exercitarea acţiunilor de prevenirea a corupţiei.
În opinia specialiştilor, criminalitatea poate fi controlată în trei moduri:
a) prin activitatea instituţiilor formale (poliţie, justiţie, servicii de probaţiune);
b) prin activitatea persoanelor particulare;
c) prin eforturile instituţiilor sociale (asociaţii, întreprinderi, servicii publice şi
particulare, diferite organizaţii)7.
Toţi aceşti factori de răspundere îşi pot uni eforturile în cadrul unui plan naţional
de prevenire şi control a corupţiei.
În ceea ce privesc instituţiile formale, în unele state au luat fiinţă sub diferite
denumiri, organisme de luptă contra corupţiei.
Astfel, în Franţa, funcţionează din 1993, Serviciul central de prevenirea a
corupţiei, care prezintă anual rapoarte de activitate ce sunt publicate şi aduse la
cunoştinţa opiniei publice.
Tot în Franţa funcţionează TRACFIN (Traitément du Renseignement et Action
Contre les Circuits Financiers Clandestins), organism care primeşte şi valorifică
informaţiile privind activităţi de spălare de bani, trafic de droguri, fenomene însoţite,
mai întotdeauna, de acte de corupţie.
Cele mai spectaculoase rezultate sunt obţinute de I.C.A.C. (Independent
Commision Against Corruption), organism independent ce funcţionează în Hong Kong
şi care investeşte sume importante de bani pentru promovarea propriei imagini,
sensibilizarea populaţiei vis-a-vis de fenomenul corupţiei şi criminalităţii organizate,
pentru desfăşurarea activităţii agenţilor acoperiţi.
Comisii similare funcţionează în Singapore, Malta, Australia.
În S.U.A., există instituţia procurorului independent, care are resurse proprii,
practic nelimitate, în anchetarea faptelor de corupţie comise de înalţi funcţionari ai
administraţiei federale.
Structuri specializate în lupta contra corupţiei şi criminalităţii organizate
funcţionează şi în Spania (Parchetul Special Anticorupţie, independent de celelalte
parchete), Italia (Direcţia Naţională Anti-Mafia), Ungaria, Polonia, Slovacia.
Pe plan internaţional, organizaţii cum ar fi O.N.U., Uniunea Europeană,
Consiliul Europei, Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică, Fondul Monetar
Internaţional, INTERPOL, EUROPOL, Camera de Comerţ Internaţională, Banca
Mondială au adoptat planuri şi măsuri de contracarare a fenomenului corupţiei.
Aceste organisme au căutat să coordoneze şi să direcţioneze eforturile statelor
membre, pentru obţinerea unor rezultate mai bune în lupta contra corupţiei.
În România, ca urmare a adoptării Legii nr.78/2000 privind prevenirea,
descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, iniţial s-a înfiinţat la nivelul
Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de combatere a corupţiei şi
a criminalităţii organizate.
Această structură a avut reprezentare în teritoriu prin servicii înfiinţate la nivelul
parchetelor de pe lângă curţile de apel şi birouri create la nivelul parchetelor de pe lângă
tribunale, a căror activitate a coordonat-o.

7
George Antoniu - Prevenirea infracţiunilor în dezbaterile Naţiunilor Unite - Revista Studii de Drept Românesc, serie nouă 1-2,
Anul 3(36), ianuarie - iunie 1991 - Editura Academiei Române, pag.94.

42
 Ulterior, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.43 din 4.05.2002, aprobată
prin Legea nr.503/2002, s-a înfiinţat Parchetul Naţional Anticorupţie, ca structură
independentă faţă de celelalte parchete, de instanţe şi de autorităţile publice, specializată
în combaterea infracţiunilor de corupţie.
Atât Legea nr.78/2000 cât şi Ordonanţa de Urgenţă nr.43/2002 au suferit
modificări succesive, privind denumirea structurii, modul de organizare, şi competenţa
acesteia, gradul de independenţă, modificări impuse de raţiuni practice.
Alte organisme precum Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării
Banilor, Curtea de Conturi, Avocatul Poporului, Banca Naţională, administraţiile
financiare, structurile vamale, Garda Financiară au printre atribuţiile lor şi obligaţia
depistării şi sancţionării faptelor de corupţie.
Astfel, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, înfiinţat
prin Legea nr.21/1999, are obligaţia de a primi, analiza şi prelucra informaţiile şi de a
sesiza autorităţile legale atunci când sunt constatate încălcări ale legii.
În afara autorităţilor statale, obligaţii în activitatea de prevenire şi control a
corupţiei revin şi cetăţenilor, organizaţiilor neguvernamentale, societăţilor particulare.
Familia, biserica, şcoala, mass-media au obligaţia morală de educare a
cetăţenilor în spiritul luării de atitudine faţă de fenomenul corupţiei şi de denunţare a
oricăror forme de manifestare a acestuia.
Aceasta implică o bună colaborare între instituţiile formale ale statului şi
societatea civilă şi nu în ultimul rând cu Societatea de Criminologie şi Criminalistică,
care a şi organizat seminarii şi conferinţe pe teme vizând corupţia şi criminalitatea
organizată.
 Un aspect important al oricărui program de prevenire, îl constituie alegerea
modelului şi strategiei adecvate.
Raymond Gassin8 distinge şase tipuri de prevenire:
1) Prevenirea delincvenţei juvenile şi prevenirea în general;
2) Prevenirea generală, care vizează factorii generali ai fenomenului şi
prevenirea specifică, care vizează factorii specifici ai acestuia;
3) Prevenirea activă şi pasivă.
Prima se referă la acţiuni de evitare a fenomenului infracţional, iar ce-a de a
doua este un tip de avertisment.
4) Prevenirea primară, secundară şi terţiară.
Prevenirea primară constă într-un ansamblu de măsuri care sunt orientate către
modificarea condiţiilor criminogene ale împrejurărilor fizice şi social globale.
Acest tip de prevenire este reţinut şi de alţi autori 9 ca fiind un model social, care
urmăreşte ameliorarea calităţii vieţii.
Prevenirea secundară este dirijată spre identificarea şi intervenţia preventivă în
cazul grupelor de populaţie care prezintă un risc crescut de delincvenţă.
Ea urmăreşte identificarea timpurie a situaţiilor criminogene şi modificarea
acestora, fiind denumită, fie model situaţional, în varianta Robert, fie tehnoprevenţie, în
varianta Lauri.
Prevenirea terţiară se referă la prevenirea recidivei şi vizează acţiuni individuale
de readaptare şi reintegrare socială, precum şi de neutralizare a vechilor delincvenţi.
5) Prevenirea socială şi situaţională.
Această clasificare pleacă de la distincţia dintre teoria etiologică a delincvenţei şi
teoria actului criminal.
Prevenirea socială are în vedere determinarea factorilor criminogeni şi
organizarea de programe de acţiune pentru îndepărtarea sau canalizarea efectelor.

8
Raymond Gassin – op.cit., pag.592-595.
9
Philippe Robert şi Elena Lauri citaţi de Rodica Mihaela Stănoiu - op.cit., pag.206-207.

43
 Prevenirea situaţională are la bază ideea că trecerea la actul criminal nu se
datorează numai motivaţiilor autorului ci şi a unor caracteristici situaţionale.
În aceste condiţii, delictul poate fi evitat sau controlat, ceea ce se urmăreşte prin
programele de prevenire.
Această distincţie cunoaşte mai multe variante: distincţia între politica socială de
luptă contra criminalităţii, aplicarea legii şi iniţiativele particulare; opoziţia dintre
prevenţia la nivelul colectivităţii şi cea de la nivelul individual; antiteza dintre
prevenirea orientată către delincvent şi cea orientată către victimă, aceasta din urmă
fiind denumită şi prevenire victimologică.
6) Prevenirea defensivă şi cea emancipativă.
Prevenirea defensivă presupune frica şi excluderea, pe când cea emancipativă,
are în vedere încrederea şi integrarea.
Primul model vizează represiunea iar cel de-al doilea resocializarea.
În afară de aceste tipuri de prevenire, mai putem reţine prevenirea la nivelul
naţional sau internaţional, prevenirea antedelictum10, postdelictum şi cea care se impune
în timpul comiterii delictului pentru reducerea amplorii şi gravităţii acestuia.
Prevenirea şi controlul fenomenului corupţiei se poate realiza în condiţiile
recurgerii la un model care îmbină strategia primară, secundară şi terţiară.
Ţinând cont de faptul că printre factorii criminogeni care contribuie la apariţia şi
dezvoltarea corupţiei sunt şi cei ce determină deprecierea calităţii vieţii, trebuie avute în
vedere strategiile primare care vizează educaţia, locuinţele, sănătatea, locurile de muncă
şi recreare etc.
Strategiile secundare pot contribui la limitarea situaţiilor criminogene prin
identificarea din timp a acestora şi modificarea lor.
Adoptând o astfel de strategie, agenţii acoperiţi ai Comisiei Independente
Împotriva Corupţiei (I.C.A.C.) au sesizat lacunele legislative şi organizatorice care ar fi
putut permite mafiei să domine piaţa peştelui din Hong Kong.
Prin măsurile de ordin legislativ şi administrativ, situaţiile criminogene au fost
înlăturate, punându-se capăt acţiunilor de corupere a factorilor de decizie din societăţile
respective, care erau dispuse să permită infiltrarea mafiei în acest domeniu de activitate.
Odată apărut fenomenul corupţiei în anumite segmente ale societăţii, controlarea
lui nu se poate face fără apelarea la ceea ce specialiştii denumesc strategie terţiară.
Această strategie previne repetarea fenomenului şi vizează acţiuni de readaptare
şi reintegrare socială a individului pentru a-l împiedica să recidiveze.
Impunerea acestor strategii au la bază existenţa unei politici reale de combatere a
corupţiei.
În România, iniţial, lupta contra corupţiei a eşuat întrucât s-a îndreptat nu
împotriva fenomenului ci a unor persoane.
Politizarea excesivă a abordării fenomenului corupţiei a făcut ca măsurile
preconizate pentru prevenirea şi controlul acesteia să fie, de fapt, luate împotriva unor
persoane sau grupuri de interese.
Menţionate ca puncte importante în programele electorale sau de guvernare,
prevenirea şi controlul corupţiei pot deveni o realitate prin aplicarea celor trei strategii
menţionate, ceea ce presupune luarea unor măsuri legislative, social-economice şi
administrative precum şi de conştientizare şi implicare a societăţii civile în această
activitate.
Plecând de la afirmaţia făcută de Raymond Gassin11, conform căreia nu există
prevenire fără represiune, o măsură legislativă importantă este aceea a incriminării
tuturor formelor de manifestare ale corupţiei.
10
George Antoniu - Conceptul de prevenire a infracţiunilor - Revista Studii şi Cercetări Juridice an.26 nr. 1/1981, pag.63.
- Sorin Rădulescu şi Dan Banciu - Sociologia crimei şi criminalităţii - Casa de Editură şi Presă Şansa S.R.L.,
Bucureşti 1996, pag.228-230.
11
Raymond Gassin - op. cit, pag.602.

44
 Măsurile legislative trebuie însoţite de măsuri cu caracter instituţional pentru
reducerea vulnerabilităţii sectoarelor economiei legale, combaterii dezvoltării economiei
subterane, pentru împiedicarea apariţiei monopolului de piaţă, a concurenţei neloiale,
pentru controlarea procesului de privatizare şi de restituire a unor terenuri şi imobile.
Trebuie luate măsuri organizatorice pentru responsabilizare, disciplinare şi
control în toate domeniile de activitate ceea ce ar eficientiza mecanismele de control
social şi ar contribui la diminuarea situaţiilor criminogene.
Modul în care va fi organizată şi controlată activitatea de publicare a hotărârilor
penale de condamnare pentru fapte de corupţie, de publicare a listelor negre cu
persoanele fizice şi juridice găsite vinovate pentru astfel de fapte, va contribui la corecta
informare a opiniei publice şi va spori credibilitatea autorităţilor vis-à-vis de activitatea
de prevenire şi control a corupţiei.
O importanţă deosebită trebuie acordată modului în care este concepută
recrutarea, selectarea, specializarea, perfecţionarea corpului de magistraţi (inclusiv a
celor din Direcţia Naţională Anticorupţie), a grefierilor, a celorlalţi specialişti cu care
aceştia colaborează, dar şi a funcţionarilor publici. În acest sens un rol important îl au
Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Magistraţilor şi Centrul de
pregătire şi perfecţionare a grefierilor şi a celuilalt personal auxiliar de specialitate.
Organizarea unor cursuri, seminarii care vizează perfecţionarea activităţii
profesionale, dar şi deontologia profesională, stabilirea unor mecanisme de monitorizare
şi control (testări periodice, profesionale dar şi de integritate morală) eficiente, crearea
posibilităţilor de realizare a schimburilor de experienţă cu specialişti din ţară şi de peste
hotare, asigurarea condiţiilor de promovare, exclusiv pe criterii profesionale, ar
contribui la constituirea unor corpuri socio-profesionale de valoare, integre şi la
prevenirea corupţiei.
În materia prevenirii şi combaterii corupţiei şi criminalităţii organizate,
Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, inclusiv Direcţia Naţională Anticorupţie şi
Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală a
Normelor, Corpul de Control a Primului ministru, beneficiază de un amplu program
PHARE.
Acesta a asigurat, printre altele organizarea perfecţionării personalului Direcţiei
Naţionale Anticorupţie (fost Parchetul Naţional Anticorupţie), procurori, ofiţeri de
poliţie, lucrători vamali, organizarea unor seminarii pe teme vizând lupta împotriva
corupţiei şi a criminalităţii organizate, independenţa justiţiei, relaţia justiţie-presă,
statutul procurorului european şi cooperarea judiciară internaţională.
Acelaşi program are în vedere crearea unei biblioteci de specialitate şi a unei
pagini WEB pentru Direcţia Naţională Anticorupţie.
Un pas important pentru consolidarea structurilor implicate împotriva corupţiei
s-a realizat prin intermediul componentei de investiţii a programului, instituţiile
implicate fiind dotate cu echipamente IT.
A fost creată o aplicaţie software ce permite efectuarea de interogări în diverse
baze de date pentru a oferi cât mai multe informaţii utile activităţii de cercetare a
cauzelor înregistrate la Direcţia Naţională Anticorupţie.
În continuare, se urmăreşte extinderea reţelei informatizate a Direcţia Naţională
Anticorupţie prin includerea serviciilor teritoriale.
Nu trebuie uitat faptul că legea română, permite pe lângă sancţiunile penale,
aplicarea unor sancţiuni cu caracter administrativ şi disciplinar, care vor împiedica
funcţionarii să-şi încalce deontologia profesională.
De asemenea, pentru realizarea reformei economice şi sociale, sunt necesare
măsuri legislative care să asigure o reală protecţie socială a populaţiei, îndeosebi a
categoriilor defavorizate (pensionari, familii cu mulţi copii şi cu venituri care-i situează

45
sub pragul de sărăcie), care să incrimineze toate activităţile ilicite şi să descurajeze
munca la negru.
Toate aceste dispoziţii legale riscă să rămână literă de lege moartă atât timp cât
procesul de reformă nu devine o realitate.
Modelul inadecvat în care a fost proiectată reforma în România a condus la
amplificarea crizei economico-financiare, a sărăciei, inflaţiei, şomajului, contrabandei,
evaziunii fiscale şi corupţiei.
De aceea, pe lângă măsurile legislative, trebuiesc luate şi măsuri cu caracter
social-economic şi administrativ, menite să reducă oportunităţile apariţiei şi proliferării
corupţiei accentuată de declinul economic.
Măsurile de redresare şi restructurare economică atrag după sine disponibilizări
uriaşe de personal.
Pentru aceştia trebuie create şi puse în practică programe de reconversie
profesională, de încurajare a sectorului particular, de asigurare a locurilor de muncă
pentru femei şi pentru persoane cu vârste de peste 30 de ani, care constituie o categorie
defavorizată pe piaţa forţei de muncă.
Întrucât eforturile statului român pentru pregătirea tineretului sunt considerabile,
trebuie să se găsească şi mijloacele organizatorice şi financiare pentru împiedicarea
migrării acestuia peste graniţele ţării.
Aceasta presupune asigurarea unor locuri de muncă, locuinţe, condiţii propice
pentru întemeierea unei familii.
Organizarea pe baza unor programe viabile a sistemului financiar bancar ar
contribui la stoparea, inflaţiei, falimentării băncilor, asigurarea stabilităţii monetare şi a
cursului de schimb, la scăderea riscului de ţară.
Reducerea fiscalităţii, a taxelor ar contracara tendinţele de evaziune fiscală şi ar
încuraja investiţiile străine.
Realizarea unui mediu de afaceri onorabil, în care să domine concurenţa loială,
va contribui la dezvoltarea comerţului naţional şi va încuraja investitorii străini.
Adoptarea sistemului de achiziţii publice pin Internet constituie o măsură luată
pentru stoparea licitaţiilor dubioase.
Supravegherea procesului de privatizare, de retrocedare a terenurilor, imobilelor
ar preîntâmpina actele de corupţie şi procesele costisitoare.
Reorganizarea învăţământului, al sănătăţii, repunerea la locul cuvenit al ştiinţei
şi culturii ar contribui la realizarea unei societăţi civilizate, mai puţin expuse flagelului
corupţiei.
Întărirea mecanismelor de control la nivel local şi central prin intermediul
organismelor de control financiar intern, Gărzii Financiare, Ministerului de Finanţe,
Băncii Naţionale, ministerelor, administraţiilor financiare, Corpului de Control al
Guvernului, Oficiului Naţional de Prevenire şi Combaterea Spălării Banilor, poate
preveni săvârşirea unor infracţiuni de corupţie sau în legătură cu aceasta.
Regândirea sistemului administrativ în sensul descentralizării, simplificării
procedurilor administrative, înlăturarea birocraţiei excesive, introducerii mecanismelor
de control a integrităţii şi audit, vor împiedica abuzul de putere şi îmbogăţirea unor
persoane în detrimentul intereselor cetăţenilor.
Transparenţa, corectitudinea şi promptitudinea trebuie să caracterizeze
activitatea funcţionarului public.
De aceea, recrutarea, formarea, perfecţionarea şi verificarea periodică a
integrităţii şi profesionalismului funcţionarului public va asigura evitarea situaţiilor de
risc.
Toate aceste măsuri au ca scop final asigurarea creşterii nivelului de trai al
cetăţeanului care are acces la justiţie, învăţământ, sănătate, cultură fără să recurgă la
mijloace ilicite.

46
 O societate modernă, civilizată, democratică poate funcţiona normal nu numai
prin efortul organismelor statale ci şi prin contribuţia societăţii civile.
De aceea o atenţia deosebită trebuie acordată măsurilor de conştientizare şi
implicare a societăţii civile în prevenirea şi controlul corupţiei.
Pentru ca societatea civilă să intervină în prevenirea corupţiei, trebuie mai întâi
să se realizeze conştientizarea acesteia asupra pericolului pe care acest fenomen îl
reprezintă.
Opinia publică trebuie informată corect asupra modalităţilor de manifestare a
corupţiei, despre evoluţia şi tendinţele acestuia şi despre reacţia organismelor
specializate.
În acest sens, periodic, Ministerul Public, inclusiv Direcţia Naţională
Anticorupţie, organizează conferinţe de presă, prilej cu care opinia publică este
informată cu privire la stadiul cercetărilor în cauzele importante de corupţie şi prezintă
aspecte menite să prevină repetarea unor fapte de corupţie, sunt prezentate date statistice
relevante pentru acest subiect.
Ministerul Public şi Direcţia Naţională Anticorupţie, oferă posibilitatea
populaţiei de a sesiza, reclama, comiterea de infracţiuni la orice oră din zi şi din noapte.
Un rol important în informarea şi educarea opiniei publice îl are mass-media, cu
condiţia ca aceasta să acţioneze ca un factor obiectiv, independent, competent şi
responsabil.
De multe ori, fapte grave de corupţie comise la vârfurile societăţii au fost
depistate cu ajutorul presei.
Nu e mai puţin adevărat, însă, că uneori, presa face jocul unor grupuri de
interese, manipulând opinia publică, pe care o dezinformează.
Pentru ca informaţia obţinută să fie prelucrată şi analizată corect, în vederea
obţinerii unei reacţii adecvate, se presupune că există un fond cultural-educativ care-i
permite individului să discearnă între ce e bine sau rău, între valoare şi nonvaloare.
La formarea unei culturi juridice au contribuit şi magistraţii prin participarea la
emisiuni de radio şi televiziune şi prin publicarea unor articole, ocazie cu care au fost
analizate cauzele şi condiţiile care generează şi favorizează apariţia fenomenului
infracţional, în general şi a corupţiei, în special şi au fost prezentate măsurile luate
împotriva delicvenţilor şi pentru prevenirea comiterii de noi infracţiuni.
Educarea cetăţenilor în spiritul respectării normelor morale, a legii, a
corectitudinii, cinstei, onoarei, a necesităţii de a trăi într-un mediu de integritate, revine
nu numai şcolii ci şi familiei, colectivelor de muncă sau învăţământ, anturajului,
bisericii, presei.
Reacţia de dezaprobare a corupţiei apare la nivelul individual sau la nivelul unor
organisme nonguvernamentale, asociaţii civile, care resimţind efectele acesteia, simt
nevoia să ia atitudine.
Crearea Alianţei Anticorupţie reprezintă un proiect al societăţii civile româneşti
pentru stoparea corupţiei instituţionalizate.
Încurajarea populaţiei de a denunţa actele de corupţie se realizează în unele ţări
prin înfiinţarea unor linii telefonice sau căsuţe poştale speciale.
Cetăţenilor trebuie să li se asigure nu numai accesul la informaţie dar şi accesul
la organismele însărcinate cu prevenirea şi controlul corupţiei, pentru apărarea
intereselor lor.
În acest sens, ar trebui găsite procedurile prin care oricine poate depune plângere
sau o sesizare cu privire la comiterea unor acte de corupţie, care urmează a fi verificate.
Se pot crea programe de implicare a societăţii civile în sprijinirea şi protecţia
victimelor, martorilor şi informatorilor, precum şi pentru reeducarea şi reintegrarea
socială a celor care au comis infracţiuni de corupţie.

47
 De asemenea, se pot concepe programe pentru instruirea şi consilierea
cetăţenilor şi pentru depistarea corupţiei şi apărarea intereselor acestora.
Societatea civilă trebuie implicată în organizarea unor dezbateri publice legate
de promovarea integrităţii şi probităţii şi de prevenire a corupţiei, acţiuni ce se pot
realiza cu sprijinul magistraţilor, ofiţerilor de poliţie, lucrători vamali, reprezentanţi ai
finanţelor, etc.
În acest sens Ministerul de Justiţie împreună cu Organizaţia PRO
DEMOCRAŢIA a organizat în diferite oraşe din România dezbateri pe tema corupţiei.
Chiar dacă rezultatele nu sunt spectaculoase s-a realizat un schimb de idei între
cetăţeni şi reprezentanţii oficiali, ceea ce a contribuit la cunoaşterea modului în care
opinia publică percepe fenomenul şi activitatea organelor statului pentru contracararea
acestuia.
Comisii sau organisme independente pot fi atrase în studierea, analizarea
fenomenului corupţiei, datele prezentate reflectând fenomenul aşa cum este el văzut de
opinia publică.
Societatea civilă joacă rolul unui grup de presiune care obligă instituţiile formale
ale statului să ia atitudine faţă de oricare formă de manifestare a corupţiei.
Netolerarea corupţiei de către stat şi societatea civilă este punctul de plecare al
oricărei acţiuni preventive.
 Un ultim punct al unui program de prevenire îl constituie monitorizarea
îndeplinirii obiectivelor şi evaluarea ştiinţifică a activităţii de prevenire a corupţiei.
Evaluarea activităţii de prevenire nu este un bilanţ administrativ şi trebuie să
răspundă la următoarea problemă12: au fost îndeplinite obiectivele propuse, în condiţiile
în care resursele sunt puţine şi trebuiesc folosite eficient, este satisfăcător rezultatul
obţinut prin acţiunile întreprinse? Există alt tip de acţiuni care pot fi întreprinse cu
aceleaşi mijloace, dar care ar putea da rezultate mai bune?
Problema care se ridică este, cine trebuie să facă această monitorizare, evaluare?
Implicarea promotorilor programelor de prevenire nu este soluţia cea mai
fericită, de cele mai multe ori, ei nefiind suficient de obiectivi, refuzând să recunoască
că programul s-a soldat cu un eşec sau un semieşec.
S-ar impune atunci ca, monitorizarea şi evaluarea să fie făcută cu personal
specializat în cercetarea evaluativă.
Răspunsul corect la această problemă este, aşa cum s-a propus şi în Programul
naţional de prevenire a corupţiei, Institutul Naţional de Criminologie.
Prin Hotărârea de Guvern nr.772/2002 pentru modificarea şi completarea
Hotărârii de Guvern nr.212/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului
Justiţiei s-a înfiinţat Institutul Naţional de Criminologie.
Institutul Naţional de Criminologie este un organ de specialitate, cu
personalitate juridică, finanţat integral de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului
Justiţiei.
Scopul Institutului Naţional de Criminologie este asigurarea, pe baze ştiinţifice,
a prevenirii şi controlului criminalităţii, iar programele sale de cercetare au în vedere, în
principal, studierea cauzelor şi dinamicii criminalităţii, identificarea soluţiilor de
prevenire şi control ale acestui fenomen, precum şi elaborarea unor strategii în domeniu.
Organizarea şi funcţionarea institutului sunt stabilite prin regulament, aprobat de
către ministrul justiţiei.
În cadrul acestei instituţii publice îşi desfăşoară activitatea specialişti din
domeniul dreptului, psihologiei, psihiatriei, sociologiei, etc. Astfel, se formează echipe
mixte de cercetare, care efectuează studii interdisciplinare ale fenomenului
criminalităţii.
Unul din programele de cercetare are în vedere fenomenul corupţiei.
12
Raymond Gassin - op. cit. pag.607-608.

48
 În baza protocoalelor încheiate cu Ministerul Public şi alte instituţii de stat,
acestui institut i se vor pune la dispoziţie datele necesare pentru diagnoza şi prognoza
acestui fenomen.

49