Turcia

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Turcia
Republica Turcă
Türkiye Cumhuriyeti (Turcă)

Drapelul Turciei Stema Turciei

Deviză: Yurtta Barış, Dünyada Barış

„Pace în țară, pace în lume”

Imn: İstiklâl Marșı

„Marșul independenței”

Geografie

Suprafață

- totală 783,562 [1] km² (locul 37)

Apă (%) 1.3%

Cel mai înalt punct Ararat (5.137 m)

Cel mai jos punct Marea Neagră (0 m)

Cel mai mare oraș Istanbul

Vecini Grecia
Bulgaria
Siria
Irak
Armenia
Iran
Georgia
Azerbaidjan

Fus orar UTC+3 (UTC+3)

Populație

Populație

- Recensământ 2014 77.695.904 (locul 18)

Densitate 101 [2] loc/km²

Limbi oficiale Turcă

Etnonim Turc (masculin) Turcoaică

(feminin)

Guvernare

Sistem politic Republică prezidențială

Președinte⁠(d) Recep Tayyip Erdoğan

Legislativ Marea Adunare Națională

Capitala Ankara

Istorie

Succesiune a Imperiului Otoman

Guvernul Marii Adunări

23 aprilie 1920
Naționale

Tratatul de la Lausanne 24 iulie 1923

Declararea Republicii 29 octombrie 1923

Constituția curentă 7 noiembrie 1982

 Economie

PIB (PPC) 2015

- Total 1,569 trilioane $[3](locul 17)

- Pe cap de locuitor 20.188 $[3] (locul 61)

PIB (nominal) 2015

- Total 752,510 miliarde

$[3](locul 18)

- Pe cap de locuitor (locul 66)9.680 $[3]

Gini (2013) 40 (mediu)

IDU (2013) 0,759 (ridicat) (locul 69)

Monedă Liră turcească ₺ ( TRY )

Coduri și identificatori

Cod CIO TUR

Cod mobil 286

Prefix telefonic +90

ISO 3166-2 TR

Domeniu Internet .tr

Prezență online

site web oficial

Modifică date / text

Republica Turcia (limba turcă: Türkiye) Türkiye Cumhuriyeti este o țară întinsă pe două
continente. 97% din suprafața țării se află în Asia de Sud-Vest (peninsula Anatolia) și 3%
în Europa (peninsula Balcanică). Turcia are granițe cu opt țări: Grecia și Bulgaria la nord-
vest; Georgia, Armenia și Azerbaidjan la nord-est; Iran (Persia) la est; Irak și Siria la sud. Turcia este
o republicădemocratică, laică, constituțională al cărei sistem politic a fost stabilit în 1923. Turcia este
un stat membru al ONU, NATO, OSCE, OECD, OIC și Consiliul Europei. În octombrie 2005 Uniunea
Europeană a deschis negocierile de aderare cu Ankara.
Strâmtoarea Bosfor care separă Asia de sud-vest de Europa de sud-est se află în Turcia. Anatolia e
situată între Marea Neagră la nord și Marea Mediterană la sud, cu Marea Egee și Marea Marmara la
vest. Unii geografi consideră Turcia ca o parte a Europei datorită anumitor caracteristici culturale,
politice și istorice. Datorită poziției sale geografice între Europa și Asia și între trei mări, Turcia a fost
o răscruce istorică, patria și câmpul de luptă a mai multor mari civilizații și un centru de comerț.
 Turcii selgiucizi au început să migreze în locul numit acum Turcia în secolul al XI-lea. Procesul a fost
accelerat de victoria selgiucizilor asupra Imperiului Bizantin la Bătălia de la Manzikert. Sultanatul de
Rum al turcilor selgiucizi a controlat mare parte din Anatolia centrală până la invazia mongolă din
1243. Începând cu secolul al XIII-lea, turcii otomani au unit Anatolia și au creat un imperiu ce
cuprindea Europa de sud-est, Asia de sud-vest și nordul Africii. După ce Imperiul Otoman s-a
prăbușit, în urma înfrângerii din Primul Război Mondial, părți din el au fost ocupate de aliații
victorioși. O grupare a tinerilor ofițeri din armata turcă, grupare condusă de Mustafa Kemal Atatürk, a
organizat rezistența față de aliați; în 1923 ei au instaurat Republica modernă Turcia, cu Atatürk ca
prim președinte al acesteia.
Așezarea Turciei la intersecția Europei cu Asia o face să fie o țară de o mare importanță
geostrategică. Din punct de vedere etnic, turcii formează majoritatea populației, existând însă și o
minoritate importantă de kurzi. Religia predominantă în Turcia este Islamul, iar limba oficială a țării
este turca.
Turcia este o republică democrată, seculară, unitară, constituțională, cu o moștenire culturală și
istorică veche. Turcia a devenit tot mai mult integrată prin apartenența vestică în organizații ca
Consiliul Europei, NATO, OECD, OSCE și economiile majore G-20. Turcia a început negocierile
complete cu UE în 2005, a fost un membru asociat al Comunității Economice Europene încă din
anul 1963 și a atins acordul uniunii vamale în 1995. Turcia, de asemenea, a promovat relațiile
culturale, politice, economice și industriale cu lumea de Est, în particular cu Orientul Mijlociu și cu
statele turcice ale Asiei Centrale, prin apartenența în organizații ca Islamic Conference and
Economic Cooperation Organization. Având în vedere așezarea strategică, economia dezvoltată și
armata modernizată, Turcia este clasificată ca o putere regională de oamenii politici și economiștii
mondiali.

Cuprins

 1Etimologia
 2Istoria
o 2.1Antichitate
o 2.2Turcii și Imperiul Otoman
o 2.3Republica Turcia
 3Politică
o 3.1Relațiile externe
o 3.2Armata
 4Împărțirea administrativă
 5Geografie
o 5.1Clima
 6Economie
 7Demografia
o 7.1Orașe
o 7.2Limbă
o 7.3Religie
 8Cultură
o 8.1Patrimoniu
 9Sport
 10Note
 11Legături externe
 12Vezi și
Etimologia[modificare | modificare sursă]
Numele Turciei, Türkiye în limba turcă, poate fi împărțită în 2 componente: Türk, care înseamnă
„puternic” sau „măreț” în turca veche și, de obicei, semnificând locuitorii Turciei sau un membru al
turcilor sau oameni turci, mai târziu formează „Tukin”, un nume dat de chinezi oamenilor care
locuiesc în Munților Altay din Asia Centrală mai devreme de 177 î.Hr.E; și sufixul abstract –iye
(derivat din sufixul arab –iyya), dar, de asemenea, asociat cu sufixul Medieval Latin –ia în Turchia.
Prima referință folosită de termenul „Turk” sau „Turuk” ca un antonim continuat în inscripțiile Orkhon
a lui Gokturks din Asia Centrală (sec. 8 CE). Cuvântul englezesc „Turkey” derivă din latina
medievală, Turchia (c. 1369).[6]

Istoria[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Istoria Turciei.
Antichitate[modificare | modificare sursă]
Articole principale: Istoria Anatoliei și Tracia.

Partea din pereții legendarei Troiei (VII), identificate ca locul unde a avut loc războiul troian (cca. 1200 î.Hr.)

Peninsula Anatolia, care cuprinde majoritatea Turciei moderne, este una din regiunile cele mai vechi
locuite din lume. Cele mai vechi colonizări neolitice ca Çatalhöyük, Cayonu, Nevali Cori, Hacilar,
Gobekli Tepe și Mersin sunt considerate a fi printre cele mai timpurii colonizări umane din lume.[7]

Fațada bibliotecii Celsus din Efes

Colonizarea Troiei a început în Neolitic și continuă până în Epoca de Fier. Istoric, anatolienii
vorbeau limba indo-europeană, semitică și kartveliană, ca și multe alte limbi de afiliere necunoscute.
De fapt, având în vedere vechimea limbii Indo-Europeane hitite și Luwian, unii savanți au propus
Anatolia ca centru ipotetic de la care provin limbile indo-europene.[8] Hitiții au fost un popor antic care
au locuit în Anatolia Centrală, documente dovedind acest fapt datează încă din cca. 2300.
Primul imperiu important în teritoriu a fost cel al Hitiților, din sec. XVIII–XIII î.Hr.. Asirienii au
colonizat teritorii din SE Turciei înainte de 1950 î.Hr. până în 612 î.Hr., când imperiul Asirian a fost
cucerit de dinastia Caldeea în Babilon. [9][10] Urmând colapsul hitiților, frigienii, un popor indo-
european, au realizat ascendența până ce regatul lor a fost distrus de Cimerieni în sec. VII
î.Hr.[11] Cei mai puternici succesori ai Frigiei au fost Lidia, Caria și Licia. Lidienii și Licienii vorbesc
limbile indo-europene, dar ambele limbi au dobândit elemente non-indo-europene înainte de
perioadele hitită și elenistică.
Începând cu anul 1200 î.Hr., coasta Anatoliei a fost colonizată de grecii eolieni și ionieni. Numeroase
orașe importante au fost fondate de acești coloniști, ca Miletus, Ephesus, Smyrna (Izmirul modern)
și Byzantium (mai târziu Constantinopol și Istanbul). Anatolia a fost cucerită de Imperiul Ahemenid în
timpul sec. V și VI î.Hr. și, mai târziu, a căzut în timpul domniei lui Alexandru cel Mare, în 334
î.Hr.[12] Anatolia a fost, ulterior, împărțită într-un număr mic de regate care au fost cucerite
de Republica Romană la mijlocul sec. I î.Hr.. [13]
În 324, împăratul roman Constantin I alege Byzantium ca noua capitală a Imperiului Roman,
redenumindu-l „Roma Nouă” (mai târziu, Constantinopol și Istanbul). După căderea Imperiului
Roman de Apus, devine capitala Imperiului Bizantin (Imperiul Roman de Răsărit). [14]
Turcii și Imperiul Otoman[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Imperiul Otoman.

Panoramă a domului din catedrala sfânta Sofia din Istanbul

Teritoriile otomane cucerite între anii 1481 și 1683

Casa Seljukului a fost o ramură a Kınık Turcilor Oguzi care au avut reședința la periferia Lumii
Musulmane, nordul mărilor Caspice și Aral, în Yabghu Khaganate a confederației Oğuz,[15] în secolul
al X-lea. În secolul al XI-lea, selgiucizii au început să migreze din patriile lor strămoșești spre
regiunea estică a Anatoliei, care a devenit noua patrie a triburilor turci Oguzi. Mai târziu, în 1071, a
avut loc Bătălia de la Manzikert.
Victoria selgiucizilor a dat naștere unui nou stat: Sultanatul Selgiucizilor Anatolieni, care s-a
dezvoltat ca o ramură separată a Marelui Imperiu Selgiuc - care avea teritorii în Asia Centrală, Iran,
Anatolia și Asia de Sud-Vest.[16]
În 1243, armatele selgiucizilor au fost învinse de mongoli și puterea imperiului, ușor, s-a dezintegrat.
Mai apoi, unul din principiile turcești guvernate de Osman I s-a transformat, peste 200 de ani,
în Imperiul Otoman, care s-a extins prin cuceririle din Anatolia, Balcani și Levant.[17] În 1453,
orașul Constantinopol a fost cucerit de armatele otomane ale lui Mehmed II și a devenit, sub numele
Istanbul, capitala Imperiului Otoman.
În timpul secolelor XVI și XVII, Imperiul Otoman a atins apogeul, fiind unul din cele mai puternice din
lume, controlând teritoriile de pe 3 continente. Imperiul a devenit mai puternic și prestigios în timpul
domniei lui Suleiman Magnificul. Imperiul Otoman a fost, de multe ori, în conflict cu Sfântul Imperiu
Roman și statul polono-lituanian, cauza fiind dorința Imperiului de a ajunge și controla centrul
Europei.[18] Pe mare, imperiul a susținut războaie cu Liga Sfântă (din care făceau parte Spania
Habsburgică, Republica Veneția și Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta) pentru controlul
Mării Mediterane. În Oceanul Indian, după descoperirea de către portughezi, în 1488, a Capului
Bunei Speranțe, marina otomană se confrunta, frecvent, cu o nouă concurență - flota portugheză, în
scopul de a-și apăra monopolul tradițional asupra rutelor comerciale maritime între Asia de Est și
Europa de Vest. În plus, turcii au fost, ocazional, în stare de război cu Persia, din cauza disputelor
teritoriale sau diferențelor religioase.[19]
În timpul celor aproape două secole de declin, Imperiul Otoman a pierdut, treptat, teritorii, putere
militară și bogății. Acesta a intrat, în Primul Război Mondial, de partea Puterilor Centrale și a fost, în
cele din urmă, învins. Într-un efort final de păstrare a puterii în mâinile lor, prin recucerirea cel puțin a
unora dintre teritoriile pierdute și de punere sub semnul întrebării a autorității britanice asupra
canalului Suez, triumviratul condus de ministrul de război Enver Pașa a hotărât ca Turcia să se
alăture Puterilor Centrale în timpul Primului Război Mondial. Imperiul Otoman a reușit să aibă câteva
succese în primii ani de război.[20][21][22][23][24][25] În urma armistițiului din Mudros, care a avut loc la 30
octombrie 1918, Puterile Aliate au căutat să împartă între ele, prin Tratatul de la Sèvres[17] din
1920, teritoriile Imperiului Otoman.
Republica Turcia[modificare | modificare sursă]
Pentru mai multe detalii, vedeți Reformele lui Atatürk.
Republica Turcia a fost întemeiată la 29 octombrie 1923 din rămășițele Imperiului Otoman.
Originile Turciei moderne încep odată cu sosirea triburilor turce în Anatolia, în secolul al XI-lea.
În urma înfrângerii turcilor selgiucizi de către mongoli, un vid de putere a permis noii dinastii
otomane să devină o forță importantă în regiune. În secolul al XVI-lea, ajuns la întinderea
maximă, Imperiul Otoman acoperea Anatolia, Africa de Nord, Orientul Apropiat, Europa de sud-
est și Caucazul. După înfrângerea suferită în Primul Război Mondial, puterile învingătoare au
urmărit, prin Tratatul de la Sèvres, împărțirea imperiului . Cu sprijinul Aliaților, în conformitate cu
Tratatul, Grecia a invadat și a ocupat orașul Izmir. La 19 mai1919, sub conducerea lui Mustafa
Kemal Atatürk Pașa - un comandant militar care s-a distins în cursul bătăliei de la Gallipoli - a
fost inițiată o mișcare naționalistă. Kemal Pașa a încercat revocarea termenilor tratatului semnat
de sultan la Istanbul, mobilizând fiecare segment al societății turcești în ceea ce a devenit
cunoscut ca războiul turc de independență (în turcă: Kurtuluș Savașı).
La 18 septembrie 1922, armatele de ocupație ale Antantei au fost învinse și țara eliberată. A
urmat abdicarea sultanului, la 1 noiembrie 1922, astfel încheindu-se 631 de ani de stăpânire
otomană. În 1923, Tratatul de la Lausanne a recunoscut suveranitatea noii Republici Turce, iar
Kemal a primit supranumele de Atatürk (însemnând Părintele Turciei) și a devenit primul
președinte al țării. El a instituit mai multe reforme economice, politice, juridice și religioase care
au modernizat Turcia, desprinzând-o de trecutul ei otoman.
O perioadă de transformări, între 1923 și 1938, a definitivat organizarea statului turc de astăzi.
Fondarea sistemului de învățământ public (gratuit și obligatoriu), acordarea dreptului la vot egal
pentru toți cetățenii, introducerea alfabetului latin, interzicerea poligamiei, democratizarea și
modernizarea administrației și libertatea religioasă au fost reformele ce au consolidat Turcia
modernă.