Curs 1

Definitia sistemului

Sistemele funcţionează în anumite condiţii (cerinţele fiziologice ale sistemelor)

Înţelegerea esenţei realităţii geografice presupune trecerea de la analiza empirică la abstractizare
lucru realizat prin abordarea sistemică.Abordarea sistemică trebuie să includă şi conceptul de
stare, ceea ce înseamnă comportarea sistemului prin prisma variabilelor care îl controlează sub
raportul funcţionării şi al evoluţiei

Clasificarea sistemelor geografice

1. După criteriul gradului de cunoaștere (Chorley, 1971)

- Sistemul cutie neagră – nu avem cunoștințe despre situațiile (stările) din sistem ca atare
fiind nevoiti să le intuim pe baza raportului intrări- ieșiri.

- Sistemul cutie gri – cunoaștem sistemul doar parțial, aproximativ; partea necunoscută se
intuiește pe baza studiului comportamentelor de reglaj ale sistemului

- Sistemul cutie albă - corespunde cunoașterii totale a sistemului; sunt identificate toate
subsistemele și toate relațiile intra și inter sistemice. În actualul stadiu de cunoaștere
cercetarea geografică operează în general cu sisteme cutie gri.

După criteriul relațiilor cu exteriorul (Prigogine):

- Sisteme izolate – nu au nici un fel de schimb (masă, materie și energie) cu exteriorul.

Ele de fapt sunt o idealizare, în natură neexistând astfel de sisteme izolate (ex. un cristal,
un schelet)

- Sisteme închise – nu au schimb de masă cu exteriorul, dar au schimb de energie.

- Sisteme semideschise – deși există un schimb de masă, acesta este cu totul marginal;
însă au schimburi de energie intense. Acest subtip a introdus special pentru caracterizarea
Terrei din punct de vedere al relațiilor cu restul sistemului solar.

- - Sisteme deschise – au schimburi de masă, energie și informație cu exteriorul. Marea

majoritate a sistemelor reale sunt sisteme deschise.
Clasificarea complexă a lui R.J. Chorley (1971)

- sistemele morfologice – reflectă trăsăturile morfologice ale sistemului în secvență sincronică;

demonstrarea relațiilor structurale se face prin procedeul teoriilor corelațiilor.

-sistemele cascadă – reprezintă o înlănțuire de subsisteme separate prin praguri de tranzit, la

care se produc salturi calitative. Cascada se formează prin procesele dinamice ale masei sau ale
energiei. Important este faptul că ieșirile unui subsistem constituie intrări pentru sunsistemul
următor și așa mai departe. La aceste sisteme se studiază raporturile dintre intrări și ieșiri privite
dinamic.

Relaţiile din cadrul sitemului sunt de două feluri:

-Interelaţii- se dezvoltă între părţile sistemului-relaţii implicite

- Relaţii cu exteriorul – explicite

Intrări- INPUT-totalitatea cauzelor exterioare care au efect în sistem modificându-i anumite

elemente sau relaţii

Ieşiri- OUTPUT- totalitatea cauzelor din sistem care generează efecte asupra mediului extern,
modificându-i anumite elemente sau relaţii

Caracteristicile sistemului

• În toate aceste definiţii observăm că sistemul are 3 participanţi de bază: elemente, stări,
relaţii între elemente şi stări

• Fiecare element al sistemului posedă o serie de proprietăţi sau stări: Masă, Număr,
Vârstă, Culoare - Variabile de stare

• Starea sistemului este definită de valoarea variabilelor la un moment dat . Există două
tipuri de variabile: intrinseci (endogene) şi extrinseci (exogene).

• Relaţiile sunt legături care construiesc sistemul, dar care îl şi menţin prin ajustare
continuă. Ele au funcţia de reglare şi corectare a întregului

Argumente

Un bazin hidrografic nu poate fi decât un sistem deschis, dacă avem în vedere schimbul de
materie şi energie cu exteriorul. Putem considera că intrările în bazinul hidrografic se constituie
în cauză a transformărilor ulterioare, iar ieşirile pot fi considerate efect.
Bazinul hidrografic este un sistem morfologic compus dintr-o multitudine de variabile
morfologice inter-relaţionale. Acest tip de sistem poate fi asociat cu proprietăţile sale fizice şi se
exprimă ca o mulţime de variabile morfologice a căror interacţiune asigură funcţionarea acestuia.

Bazinul hidrografic este un sistem în cascadă (curgător, A. N. Strahler, 1980), care reprezintă
de fapt mecanismul de funcţionare a reţelei hidrografice, ieşirile dintr-un sistem sunt intrări într-
un alt sistem. Sistemele în cascadă comunică de obicei cu sistemele morfologice care se
comportă ca regulatori sau cu alte sisteme în cascadă.

Curs 2

Cumpăna de apă, Afluent, Confluență, Izvor ,Gura de vărsare, Suprafață bazinală Suprafață
interbazinală

- Clasificarea rețelei hidrografice în funcție de scopul urmărit s-a realizat după

diferite criterii cum ar fi: suprafața bazinului, lungimea cursurilor, adâncimea, direcția,
debitul, poziția față de colectorul principal

- Diversitatea condițiilor fizico geografice și geologice (roca, tectonica, structura) sunt

elemente determinante în definirea configurației în plan a rețelei hidrografice, dar nu sunt
suficiente pentru a da o bază genetică de clasificare a rețelei hidrografice.

- Coteț (1951) clasifică râurile din România în: dendritică, rectangulară, în gratii, radiară,
convergentă, inelară, opusă, sucită

- Bondarciuk distinge, ca fiind mai importante trei tipuri de rețele, determinate de

mărimea unghiului de confluență: sistemul dendritic (afluenții se varsă în colectorul
principal sub un unghi ascuțit), sistemul penat (unghiul crește între 65 și 90), cel radiar
specific conurilor vulcanice și reliefului insular.

Curs 3

Ordinul segmentelor de râu în sistem Horton-Strahler

Horton a considerat că prin determinarea ordinului de mărime, numărului de segmente, lungimii

însumate şi medii, ratei de confluenţă şi raportului lungimilor.

În sistemul de clasificare Horton-Strahler, cursul sau segmentul de râu de ordinul 2 este

format din joncţiunea a cel puţin două segmente exterioare, segmente de ordinul 1.

Un segment de ordinul 3 apare prin unirea a două segmente de ordinul 2.

Fiecare segment poate joncţiona cu segmente de ordin inferior fără să-şi schimbe ordinul de
mărime.

• Saltul calitativ se produce atunci când se unesc două segmente de acelaşi ordin.

Gravelius – acorda raului principal ordinul 1 de la izvor pana la varsare, afluentii directi sunt de
ord 2, ord creste spre cumpana de apa

Torentialitate

• Noţiunea de torent vizează caracteristici geomorfologice şi hidrologice.

• Geomorfologic, torentul reprezintă forma de relief, creată prin eroziune în adâncime,

respectiv o vale îngustă în formă de V ascuţit, cu versanţi abrupţi, vale ce primeşte în
partea superioară afluenţi torenţiali de diferite dimensiuni (rigole, ogaşe).

Hidrologic, torentul este un curs de apă cu scurgere intermitentă, cu bazin hidrografic redus (mii
de hectare), pante accentuate ce favorizează creşterile rapide de debite la ploi torenţiale.

Eroziunea prin curenţi concentraţi (eroziune torenţială)

• Scurgerea peliculară, în anumite condiţii de pantă se concentrează în canale (şanţuri).

După dimensiuni şi stadiu de evoluţie sunt: rigola, ogaşul şi ravena.

• Într-un stadiu incipient al eroziunii se formează rigola, care poate fi nivelată prin arat.
Rigola face trecerea între eroziunea peliculară şi eroziunea în adâncime.

• La ploi torenţiale aceasta se adânceşte, trecând într-un nou stadiu de evoluţie – ogaşul (cu
adâncimi de până la 2-3m).

• Ravena reprezintă un stadiu înaintat de evoluţie (adâncimi peste 2-3m). Atât ogaşul cât şi
ravena pot fi simple (cu un singur canal) sau ramificate (cu două sau mai multe canale).

Eroziunea prin picătura de ploaie

• Cele mai agresive asupra terenurilor sunt picaturile de ploaie cu energie cinetică mare,
din timpul ploilor torentiale. Selectarea ploilor torentiale se face dupa intensitatea medie
a ploii în unitatea de timp: it≥ 0,254 + 5,08 t -1

it = intensitatea medie pe durata ploii t (mm/min)

t = durata nucleului torential(min)

ȘIROÍRE= Fenomen de eroziune superficială, provocat de firișoarele de apă care provin din
precipitații atmosferice și care se scurg pe un teren în pantă; spălare.

• Procesul de eroziune pluvială, în sens larg, se desfăşoară în trei etape:

-desprinderea particulelor materiale din masa solului sau a rocii de picăturile de ploie, când
solul nu este acoperit cu vegetaţie, sau de către apa ce se scurge pe pante;

-antrenarea şi transportul particulelor de sol sau rocă de către apă;

-depunerea materialelor erodate şi transportate de apă

Curs 4

Modelul drenajului

- numărul segmentelor de râu;

- suma lungimilor segmentelor de râu;

- media lungimii segmentelor de râu.

Numărul segmentelor de râu

Etape de lucru:

- precizarea ordinului segmentelor de râu: N1, N2, N3 din ierarhizarea Horton- Strahler

- numărarea segmentelor din fiecare ordin;

- stabilirea ordinii segmentelor de râu pe bazine.

Numărul segmentelor de râu de ordine succesive crescândă tinde să formeze o progresie

geometrică descrescătoare în care primul termen (N1), este numărul de segmente de primul
ordin. Raţia este raportul de confluenţă (RC).

Suma lungimilor segmentelor de râu

Etape de lucru

- măsurarea lungimii pentru fiecare ordin;

- suma lungimilor pentru fiecare ordin.

Legea: Suma lungimilor segmentelor de râu de ordine succesiv crescând tind să formeze o
progresie geometrică descrescătoare în care primul termen este dat de suma lungimii segmentelor
de primul ordin (L1).

Curs 5

Suprafața unui bazin hidrografic =este delimitată prin cumpăna de apă (linia celor mai mari
înălțimi). Aceasta depinde de o serie de factori: energia de relief, litologia, structura care dau o
anumită rezistență suprafeței bazinului. Aceasta este protejată de soluri, de vegetație și supusă
acțiunii agenților externi.

Legea. Suprafaţa însumată a bazinelor de drenaj de ordine succesiv crescânde formează o

progresie geometrică crescătoare în care primul termen este dat de suprafaţa însumată a bazinelor
de ordinul 1 (S1), iar raţia (RS) este dată de raportul suprafeţelor însumate dintre două valori
alăturate. Se obţine şi ca medie ponderată a valorilor fiecărui ordin.

• Perimetrul bazinelor hidrografice reprezintă lungimea cumpenei de apă.

• Coeficientul de dezvoltare al cumpenei de apă (Cebotarev, 1957) a fost calculat după

formula:

unde p- perimetrul și F- suprafața

• Sinuozitatea cumpenei de apă a fost calculată cu formula:

Ks=Lc/Lp unde Lc – lungimea cumpenei; Lp – distanţa pe cumpăna dintre izvor şi vărsare.

• Coeficientul de asimetrie este dat de formula:

Kas=(Lst-Ldr)/L/2

• Panta medie a cumpenei de apă a bazinului hidrografic Casimcea a fost calculată după
formula: Ip = 2H / P unde H- înălțimea, P- perimetrul
Curs 6

Densitatea rețelei hidrografice

=este un indice care relevă prin repartiţia spaţială a valorilor, diferenţieri legate de evoluţia
reliefului, a sistemului de văi, ca şi cele generate de eterogenitatea sau omogenitatea litologică.

Factorii care determină densitatea reţelei hidrografice sunt: relieful (declivitatea versanţilor),
natura rocilor (permeabile sau impermeabile), pătura vegetală, clima (cantitatea de precipitaţii) şi
apa subterană.

Frecvenţa reţelei hidrografice

=reprezintă raportul dintre numărul de segmente şi suprafaţa bazinului. Aceasta poate fi calculată
pe ordine de mărime utilizând datele referitoare la numărul de segmente şi suprafaţa bazinelor
hidrografice respective şi este în raport direct cu densitatea segmentelor de râu din arelul
respectiv.

• F= N/ S, unde N- numărul de segmente, S- suprafața

Curs 8

11. Panta medie a suprafeţelor bazinului

=Acest parametru este deosebit de important pentru asigurarea scurgerii pe versanţi şi în albii, a
stabilirii unor relaţii în evoluţia generală a reliefului pe bazin.

Panta râului colector =este rezultatul proceselor care au loc în bazinul hidrografic al cărui
colector principal este râul de cel mai mare ordin.

- Se calculează, nu panta fiecărui segment de râu, ci panta colectorului principal al cărui

segment de la închiderea bazinului dă şi ordinul de mărime al bazinului şi al râului
Analiza profilelor longitudinale= este importantă pentru studiile de geomorfologie și
hidrologie, forma acestuia depinzând de altitudine și de distanța de la izvor la vărsare; un rol
important revine rocilor care alcătuiesc regiunea, evoluției paleogeografice și mișcărilor
tectonice pozitive sau negative

10. Diferenţele de nivel dintre punctele extreme ale reţelei hidrografice

=Măsurând diferențele de nivel dintre punctul unde a apărut un curs de un anumit ordin și
punctul în care s-a unit cu un curs de acelați ordin se obțin valori relativ apropiate; Aceste valori
depind de rezistența pe care o opune roca la eroziune, de evoluția paleogeografică și de cantitatea
de apă care se scurge prin arterele respective.

Diferenţelor de nivel pe bazine hidrografice

=Diferenţele de nivel sunt foarte importante pentru procesele de eroziune şi acumulare din
cadrul sistemului hidrografic.

Poziţia talvegului are o tendinţă de coborâre, prin micşorarea diferenţei altimetrice dintre
punctele de izvor şi vărsare. O diferenţă mare de nivel a cursurilor de ordine succesive, implică
în raport cu lungimea acestora, pante mai accentuate şi deci un potenţial eroziv mai ridicat al
cursurilor.

Altitudinea medie se calculează pe baza formulei=

unde Hmax reprezintă altitudinea maximă a unui bazin hidrografic şi Hmin este altitudinea minimă
din cadrul aceluiaşi bazin.