DIMENSIUNILE MANAGEMENTULUI

CLASEI DE ELEVI
REFERAT
Institutor Iuliana Radu
Managementul clasei se referă la conducerea şi organizarea în cele
mai bune condiţii a procesului de învăţământ dar şi a clasei; pentru a se
realiza în mod eficient acest lucru, dascălul nu trebuie să fie un simplu
transmiţător de informaţii, ci şi un bun manager al grupei de copii pe care o
conduce.
Cadrul didactic este cel care reuneşte toate resursele materiale şi
umane, resursele de ordin pedagogic şi psihologic şi le pune la dispoziţie
într-o manieră proprie clasei pe care o conduce; cu alte cuvinte, cadrul
didactic este managerul clasei.
Profesorul planifică activitatea didactică pe care o concretizează într-o
planificare calendaristică anuală şi în una semestrială. Profesorul mai
realizează planuri de lecţii, organizează clasa de elevi, în funcţie de natura
activităţii desfăşurate şi de obiectivele urmărite.
Managementul clasei de elevi presupune „arta de a pregăti resursele
umane, de a forma personalităţi potrivit unor finalităţi solicitate de societate
şi acceptate de individ”1 .
Într-o organizaţie şcolară, activitatea managerului este foarte
importantă pentru funcţionarea eficientă a unităţii în ansamblu. Eficienţa

1
Roxana Tudorică, Managementul educaţiei în context european, Editura Meronia,
Bucureşti, 2007, pag.29;

1
activităţii managerului reprezintă o dovadă clară a competenţei acestuia.
În sistemul de învăţământ profesorii trebuie să se raporteze la cei pe
care îi educă , să stabilească relaţii de colaborare cu elevii şi părinţii acestora
şi cu alţi factori ai societăţii. Ei nu educă numai la catedră, în clasă, ci prin
fiecare contact pe care îl stabileşte cu copiii şi părinţii acestora, desfăşoară o
muncă de dezvoltare şi de conducere. Activitatea cadrelor didactice se
desfăşoară în faţa unor individualităţi psihice umane în formare; de aici
rezultă şi necesitatea unei maxime responsabilităţi faţă de comportamentele
şi intervenţiile educatorului, responsabilităţi care diferă în funcţie de nivelul
de învăţământ la care ne referim(grădiniţă, ciclul primar, gimnazial, etc).
Rolul de „profesor-manager nu-l diminuează pe cel de profesor-educator, ci
îl întăreşte, îl sprijină în eficienţă”2.
Managementul clasei are o structură dimensională ce cuprinde :
dimensiunea ergonomică, dimensiunea psihologică, dimensiunea socială,
dimensiunea normativă, dimensiunea operaţională şi dimensiunea
inovatoare.
Dimensiunea ergonomică a managementului clasei vizează aspecte
referitoare la dispunerea mobilierului în clasă, vizibilitatea şi pavoazarea
sălii de clasă. Aceste probleme nu pot fi considerate lipsite de importanţă
pentru succesul activităţii la catedră a cadrului didactic, mai ales la vârstele
mici când, prezenţa într-o formă cât mai atractivă a materialului didactic,
inclusiv a mobilierului, este absolut necesară.
Având în vedere primul aspect şi anume dispunerea mobilierului din
clasă putem spune că acesta reprezintă o parte importantă a bazei tehnico-

2
Elena Joiţa, Management educaţional, Editura Polirom, Iaşi, 2000, pag.38;

2
materiale a învăţământului şi este compus dintr-o serie de piese de mobilă
folosite în mediul şcolar în scopul îndeplinirii unor obiective educaţionale.
Clasa este locul unde se desfăşoară principalele procese educaţionale,
unde elevii îşi petrec o mare parte a timpului lor. Realizarea tuturor
elementelor clasei (suprafaţă, formă, volum) depide foarte mult de modul
în care este gândit postul de lucru al elevului şi principiile care stau la baza
proiectării. Aceste principii se referă la : problemele de pedagogie propriu –
zise şi normele de igienă complexă privind cadrul ambiental ( culoare,
luminozitate, ventilaţie, etc. ).
Forma clasei este determinată de câţiva factori : obţinerea unui
ambient cât mai plăcut; asigurarea unei mobilări variate din punct de vedere
funcţional; obţinerea parametrilor igienici recomandaţi de medici (ventilare,
luminare naturală) şi asigurarea unei construcţii eficiente şi durabile.
În structura mobilierului şcolar intră atât obiectele destinate locurilor
de studiu şi de învăţare ale elevilor cât şi mobilierului rezervat cadrului
didactic. Din punct de vedere ergonomic mobilierul şcolar este realizat
corespunzător caracteristicilor psiho-somatice ale elevilor şi adecvat
spaţiului de clasă, în timp ce dintr-o perspectivă didactică, acesta trebuie
instalat şi reglat după obiectivele instructiv-educative ale activităţii.
Caracteristicile moderne ale mobilierului sălii de clasă sunt după
Ullich (1995) : „simplitatea, funcţionalitatea, durabilitatea,
instrucţionalitatea şi modularitatea”3. Specialiştii în ergonomie şcolară sunt
preocupaţi în momentul de faţă de realizarea unui mobilier al sălii de clasa
după standardele anterioare, propuse de Ullich, care poate să ofere elevului

3
Romiţă Iucu, Managementul şi gestiunea clasei de elevi, Editura Polirom, Iaşi,
2003, pag. 26;

3
atât autonomia funcţională cât şi posibilitatea de organizare a activităţii
educaţionale pe grupuri de elevi.
O dispunere a mobilierului în manieră tradiţională, favorizează mai
ales expunerea cadrului didactic şi atitudinea pasivă a elevilor şi se pretează
la activităţi educaţionale de tip predare-învăţare, prelegere. Dimpotrivă o
dispunere a mobilierului pe sistem semicerc sau chiar oval, aduce schimbări
esenţiale în relaţia educaţională, favorizând şi încurajând interacţiunile
permanente şi activismul elevilor, participarea lor activă la activităţile
didactice care se desfăşoară.
Vizibilitatea presupune adaptarea spaţiului clasei, inclusiv al
mobilierului la necesităţile somato-fiziologice şi de sănătate ale elevilor.
Atunci când se realizează dispunerea elevilor în bănci, este necesar să avem
în vedere copiii care prezintă diverse probleme: cei cu deficienţe de vedere,
cu deficienţe de auz, cu deficienţe structurale ale scheletului precum şi copiii
care din punct de vedere fizic sunt variabili după înălţime. Ţinând cont de
aceşti parametri, cadrul didactic va lua cele mai bune decizii, în ceea ce
priveşte aşezarea în bănci, punând pe primul plan argumentele de tip
medical şi fizic.
Când vorbim de managementul clasei trebuie să avem în vedere şi
aspectul cultural – estetic al clasei. Având în vedere că o clasă reprezintă un
grup organizat, profesorul poate să o identifice cu un element de
individualizare, de exemplu o mascotă, un simbol al clasei, o medalie
preferată, o jucărie, un joc preferat, o poveste care e reprezentativă pentru
clasă, nişte fotografii cu copiii din clasa respectivă.
Într-o clasă orientată spre nevoile copilului, e mai uşor atât pentru
copil, cât şi pentru dascăl să fie copleşit de posibilităţile de care dispun. Este
esenţial ca, la clasele mici, dascălul să aducă fel şi fel de variante pentru

4
copii. În mod logic, clasa ar trebui organizată pe centre de învăţare, care,
unele din ele sunt esenţiale pentru o clasă sau pentru disciplinele opţionale:
centrul de lectură, centrul de scriere, centrul de ştiinţă, centrul de artă,
centrul de matematică, centrul de descoperiri, etc. O atenţie deosebită trebuie
acordată distribuirii acestor centre în sala de clasă şi, implicit distribuirii
materialelor didactice în mod treptat şi metodic. Copiii trebuie învăţaţi să
folosească materialele corespunzător, pentru a asigura reuşita activităţilor
desfăşurate. De asemenea aspectul estetic al mobilierului, al materialului
didactic utilizat are o importanţă covârşitoare în ceea ce priveşte implicarea
activă a copiilor mici în procesul instructiv-educativ.
Profesorul este dator să educe copiii pentru a se comporta adecvat în
procesul învăţării şi să-i implice în luarea deciziilor referitoare la clasă.
Timpul trebuie dozat astfel încât elevii să aibă mai curând voie să exploreze,
dă discute şi să descopere, decât să-l asculte pe dascăl; este necesar să se
încurajeze învăţarea prin descoperire, prin implicare activă a elevilor în
găsirea soluţiilor la problemele cu care se confruntă.
Dimensiunea psihologică se referă la cunoaşterea, respectarea şi
exploatarea particularităţilor individuale ale elevilor. Factorul principal este
dat, însă de capacitatea de munca a elevilor în clasă.
Pentru a se stabili momentul potrivit, când elevii pot lua contact cu
sarcina de învăţare, este necesar să avem în vedere aspecte legate de: stadiul
dezvoltării psihologice a copiilor, care reprezintă o condiţie esenţială pentru
reuşita actului de învăţare; concepţia despre învăţare şi asimilare; analiza
logico-cognitivă a conţinutului de învăţat (socio-moral). Un profesor cu o
bună pregătire profesională, atât de specialitate cât şi pedagogică trebuie să
stăpânească cunoştinţe referitoare la aceste aspecte.

5
 Capacitatea de muncă poate fi nominală (totalitatea resurselor
energetice şi funcţionale ale organismului, sistem psihic, capacitatea de
efort fizic şi intelectual), funcţională (energia fizică şi psihică solicitată şi
utilizată efectiv în activitatea şcolară), disponibilă (rezervele de energie
psihică şi fizică de care dispune la un moment dat) şi auxiliară (capacitatea
de a face faţă şi altor sarcini extraşcolare).
Capacitatea de învăţare este influenţată de stadiul de dezvoltare
psihologică, de concepţia despre învăţare, de modul cum prelucrează
conţinuturile învăţării, de starea de pregătire, componenta motivaţională,
de nivelul resurselor intelectuale, al deprinderilor, atitudinea faţă de muncă.
Exploatarea managerială a acestora se regăseşte în distribuirea raţională
a sarcinilor de învăţare, în organizarea condiţiilor necesare învăţării, a
timpului, în stimularea şi atribuirea de responsabilităţi în cadrul grupului
de elevi, în utilizarea relaţiilor de cooperare în rezolvarea sarcinilor, în
coordonarea ritmurilor, în antrenarea şi luarea de decizii.
Dimensiunea socială a managementului clasei de elevi vizează
aspecte privitoare la: întinderea clasei, ca număr de elevi; interacţiunea
membrilor clasei; scopurile comune pe termen scurt şi lung; structura
grupului, nivelele ierarhice; compoziţia şi organizarea, vizând omogenitatea
şi eterogenitatea clasei; sintalitatea ca personalitate a grupului; problematica
liderilor formali şi informali; modul de circulaţie al informaţiilor în grup,
realizarea comunicării, mecanisme de transmitere a lor, direcţii de transmitere
şi receptare.
Dimensiunea normativă indică toate normele, regulile, cerinţele
care stau la baza constituirii grupului-clasă, a reglării desfăşurării
activităţii sale şi manifestate sub forma unor obişnuinţe, uzanţe, constante şi
stereotipuri comportamentale.

6
 La nivelul clasei acţionează două categorii de norme:
- norme explicite, ca norme prescrise, cunoscute, clar exprimate,
imperative.
Ele acţionează la nivelul procesului didactic (normativitatea didactică)
şi la nivel instituţional (şcolar) şi reglementează activitatea şcolară unitar
pentru toţi elevii, trecând progresiv de la impunere la interiorizare,
conştientizare;
- norme implicite, ca reguli “produse de viaţa în comun a grupului” 4,
de interiorizarea normelor explicite, de apelul la norme din afara clasei şi
şcolii, de interacţiunile din viaţa grupului.
De aici importanţa cunoaşterii lor de către profesorul-manager şi găsirea
modalităţilor de impunere, apoi de interiorizare şi de transformare a lor în
comportamente reale în grup, de perfecţionare a activităţii şi coeziunii
grupului, de prevenire şi combatere a conflictelor de norme şi conduite, de
motivare a elevilor pentru viaţa în grup.
Dar succesul managerial nu depinde numai de respectarea normelor clasei,
ci şi a celor ale şcolii (cultura şcolară), ca norme instituţionale, implicite.
Dimensiunea operaţională se află într-o strânsă legătură cu cea
normativă, pentru că arată modul de percepere, aplicare, interiorizare,
respectare a regulilor în cadrul grupului grup, modul de armonizare a
acţiunii profesorului cu cea a elevilor şi sensul în care fiecare înţelege şi
respectă normele şi regulile care se impun.
Profesorul recurge la o serie de proceduri de intervenţie, în cazul
nerespectării normelor: sancţiunea (apelul la aceasta strategie se poate face

4
Romiţă Iucu, Managementul şi gestiunea clasei de elevi, Editura Polirom, Iaşi,
2003 pag. 36;

7
numai în cazul în care subiectul are o anumită maturitate psihoafectivă şi
când a dobândit conştiinţa de sine; aplicată în condiţii de imaturitate psiho-
afectivă, pedeapsa nu provoacă decât teamă, intimidare, anxietate şi
suferinţă, efecte nedorite atât pe termen scurt cât şi prin efectele lor
malefice, pe termen lung. Pedeapsa aplicată de un profesor care în mod
obişnuit impune o anumită distanţă socio-afectivă între el şi elevi, va
înregistra efecte minore, posibil negative; nu acelaşi lucru se va observa în
urma aplicării pedepsei de către un profesor cald, implicat şi ataşat din punct
de vedere socio-afectiv, metoda se poate finaliza cu efecte pozitive imediate
dar şi cu o constantă corectivă benefică pentru o perioadă mai lungă de
timp); conduita de dominare, de negociere(realizarea unei înţelegeri); de
fraternizare (observându-şi neputinţa de intervenţie, cadrul didactic se aliază
cu elevii); respectarea unor ritualuri sau obiceiuri (profesorul îşi bazează
intervenţiile pe standardizare şi uniformizare); susţinerea morală( pune pe prim
plan funcţia moralizatoare a discuţiei directe).
Toate acestea reduc situaţiile de criză normativă, de inadaptare şcolară,
previn stările tensionale, efectele psihologice ale inadaptării la grup şi
activitate. Efectele pozitive se resimt în înţelegerea normelor, acceptarea lor,
demonstrarea preluării lor în comportament, includerea în sistemul personal de
valori.
Dimensiunea inovatoare implică înţelegerea necesităţii de ameliorare,
schimbare, perfecţionare a vieţii şi activităţii clasei, a grupului şi apoi luarea de
decizii adecvate şi aplicarea lor progresivă.
Starea de inovare rezultă din evoluţia clasei, din evaluările continue, din
presiunea modelelor externe clasei, din schimbările la nivelul şcolii, din
conceperea şi aplicarea modalităţilor corective, din modul de receptare de
către elevi şi apoi de participare conştientă, din modul de învingere a

8
rezistenţei la schimbare, din modul de valorificare şi trăire a satisfacţiilor
rezultate, din raportarea la motivaţiile elevilor.
În ceea ce priveşte deciziile inovatoare este de menţionat „necesitatea
păstrării şi a identificării unor spaţii pentru eventuale decizii secundare,
suplimentare, în decursul fazei de intervenţie şi de execuţie” 5 (spre exemplu
în cazul unei intervenţii corecţionale, pedeapsa, reacţia elevului la momentul
respectiv poate determina o schimbare atitudinală a cadrului didactic).
Activitatea cadrului didactic nu trebuie să se caracterizeze prin
pasivitate faţă de elementele de noutate ci, dimpotrivă, aceasta trebuie să
implice o maximă receptivitate.
Prin întreaga sa activitate de concepere, proiectare şi realizare a
instruirii, profesorul desfăşoară o activitate specifică de conducere la clasele
pe care le are în grijă.
Profesorul trebuie să fie un bun manager al clasei de elevi pentru a
putea obţine satisfacţie profesională, eficienţă maximă în activitatea sa
didactică, fie că este vorba de procesul de predare- învăţare-evaluare, fie că
este vorba de toate celelate acivităţi legate de profesia de dascăl. El este
dator să educe copiii pentru a se comporta adecvat în procesul învăţării şi
să-i implice în luarea deciziilor referitoare la clasă. De aceea trebuie să fie
cât mai conştient de arta conducerii în domeniul său specific, adică să-şi
însuşească managementul educaţional.

BIBLIOGRAFIE:

5
Romiţă Iucu, Managementul şi gestiunea clasei de elevi, Editura Polirom, Iaşi, 2003
pag. 46;

9
1. Romiţă Iucu, Managementul şi gestiunea clasei de elevi, Editura
Polirom, Iaşi, 2003;

2. Elena Joiţa, Management educaţional, Editura Polirom, Iaşi, 2000;

3. Roxana Tudorică, Managementul educaţiei în context european,
Editura Meronia, Bucureşti, 2007;

10