Moldova este o gură de rai.

De milenii pe aceste meleaguri, via a fost

îmblînzită de-a lungul secolelor prin trudă și dăruire.
Vinul a devenit faima și simbolul țării, imbold de renaștere și trofeu de
victorie.
Cu talent artizanal, vinul se produce cu grijă, din struguri colectați manual, de
pe podgorii alese, din soiuri autohtone și din cele adaptate terroir-ului local,
exprimînd autenticitatea și stilul tradițional de vinificație, pentru consumatorii
pasionați de descoperiri surprinzătoare.

Moldova - cetatea vinului

Având forma unui strugure pe hartă, Republica Moldova este situată în sud-
estul Europei, între Ucraina și România, în bazinul Mării Negre, locul de
origine al viței-de-vie. Relieful Moldovei este fragmentat, predominat de
dealuri joase, de podișuri și câmpii însorite străbătute de numeroase râușoare
revărsate în cele două râuri Prut și Nistru, ce duc la Marea Neagră. Clima
este continentală, pe alocuri cu influențe maritime. Situate între latitudinea 46-
47˚, la fel ca și alte regiuni vitivinicole renumite din Europa, viile dispun de un
terroir propice producerii vinului de calitate, roșu în regiunile de sud și alb
preponderent în centrul țării.
Republica Moldova dispune de 112 mii ha de viță de vie, plantate cu peste 50
de tipuri de soiuri tehnice. Arealul viticol este repartizat în 3 regiuni vitivinicole
istorice: Valul lui Traian (sud-vest), Ștefan Vodă (sud-est) și Codru (centru),
destinate producerii vinurilor cu indicație geografică protejată.

Sortiment viticol în Moldova

Viticultura Republicii Moldova corespunde tendințelor mondiale, cuprinzând soiuri de
origine vest-europeană, caucaziană, dar și autohtonă. Arealul viticol constituie circa 112
mii ha plantate cu Vitis Vinifera, dintre care 70 % plantate cu soiuri albe (Rkatsiteli,
Sauvignon Blanc, Chardonnay, Aligote, etc.), preponderent în zona Codru și 30% soiuri
roșii (Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Saperavi, etc.), specifice regiunilor de
sud. Soiurile aromate ocupa 36 % din podgorii. Autenticitatea și unicitatea vinului
moldovenesc este asigurat prin soiurile autohtone, care reprezintă 10% din suprafețe,
printre care: Feteasca Albă, Feteasca Regala, Feteasca Neagră, Rara Neagră, Plăvai,
Viorica etc.
Moldova Contemporană
Chiar dacă războaiele mondiale și revoluțiile au frânat dezvoltarea vinificației în țara
noastră, în timpul URSS, Moldova devine cel mai mare producător de vin, unde fiecare
a 2-a sticla consumată era vin moldovenesc. După reabilitarea unităților de producere,
în anii 60 au fost amenajate galeriile vinicole subterane, devenite legende și atracții
turistice: Cricova, Mileștii Mici, Brănești, orașe subterane, cu străzi de sute de kilometri
unde se păstrează aprox. 300 mii hl vinuri și milioane de sticle de colecție. Supusă
defrișărilor dramatice în anii 80, prin campania anti-alcool a lui Mihail Gorbaciov,
vinificația Moldovei a început să se reabiliteze și să se modernizeze după declararea
independenței statului, în 1991. Sectorul vitivinicol, aflat în proprietatea privată, s-a
aliniat standardelor mondiale, păstrându-și în același timp tradițiile seculare. După
crizele puternice din 2006-2011, sectorul vitivinicol al Moldovei a mizat pe producerea
vinurilor de calitate, pe diversificarea piețelor și modernizarea industriei. Recent, a fost
reformată legislația vitivinicolă, atrase fonduri de 75 mln EUR pentru investiții în
modernizare, delimitate 4 regiuni pentru producerea vinurilor cu indicație geografică
protejată, creat un program național de promovare generică - Wine of Moldova.

Dacia Romană
Cu 5 mii ani în urmă, dacii (tracii) știau să producă vinul din struguri, așa cum atestă
relicvele arheologice. Un vers din vechiul poem ''Iliada'' (sec. VIII i. Hr.) spune:
''Războinicii greci s-au dus în Tracia să găsească vinul''. Vinul era bogăţia, mândria şi
principala marfă de schimb. Poetul roman Ovidiu (43. i.Hr.-17 d. Hr.), exilat în aceste
locuri, vorbeşte de metoda de concentrare a vinului prin îngheţare, practicată de
localnici. Astfel vechii daci, nu doar beau vinul, ci şi îl ''mâncau'' în sensul direct al
cuvântului, la vreme de iarnă păstrându-l în stare solidă. De-a lungul timpului, cultura
vinului în aceste zone s-a modernizat grație coloniștilor greci, care au adus cu sine
tradiții noi. Cînd romanii anexează Dacia (sec. I d. Hr.) descoperă aici o viticultură
înfloritoare şi o vinificaţie cu tradiţii, continuând ulterior dezvoltarea ramurii vinicole.
Vinul, alături de cereale, a figurat printre primele articole de export.

Stefan cel Mare

Moldova statală în evul mediu continuă să fie regiune de cultivare a viței-de-vie și de
producere a vinului, iar cei care dețin podgoriile sunt înșiși domnitorii ţării. Viticultura a
atins apogeul în secolul XV, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, care a creat postul de
Paharnic la curtea domnească, responsabil cu propria viața de supravegherea viilor și a
vinificatorilor pentru o producție de calitate. S-au adus soiuri noi de viță-de-vie, au fost
selectate cele locale, s-au înființat crame și s-a tehnologizat producerea. Mănăstirile
devin centre de vinificație, iar vinul - parte a tainei împărtăşaniei și simbolicii religioase.
Ștefan cel Mare a fost scut împotriva invaziilor otomane protejând întreaga Europa și
creștinismul. Istoria spune că, asediate de turci și tătari, cetățile Moldovei erau punctul
de rezistență și forță. Fiind asediați în Cetatea Soroca, fără hrană și apă, oștenii slăbiți
de puteri au fost salvați de un stol de berze ce duceau în cioc struguri în cetate.
Bobițele proaspete și cele fermentat de soare au fost sursă de putere, facându-i pe
aceștea să obțină victorie. Mai târziu, cucerită de Imperiul Otoman, Moldova continuă
să producă vin, acest sector fiind unul de însemnătate economică, așa cum o atestă și
Dimitrie Cantemir în ''Descrierea Moldovei''.

Basarabia Țaristă
După anexarea în 1812 a Basarabiei la Imperiul Rus, vinificația devine obiect de interes
pentru nobilimea și generalii armatei ruse. Aristocrația metropolitană rusă a făcut o
modă din ''întemeierea moșiilor vitivinicole'', pentru care aduceau soiuri selecte și
specialiști renumiți din Franța. Au fost dezvoltate unele microzone vitivinicole cu
potențial excelent: Purcari, Lăpușna, Bulboaca, Romanești, Camenca. Vinul Moldovei a
devenit prestigios la curtea țaristă, dar și în Europa. Astfel, la expoziția mondială din
1878 de la Paris, vinul Negru de Purcari obține medalia de aur, după care a fost inclus
în lista de achiziții pentru familia imperială rusească și a altor nobili din Europa.
Vinificația este într-o perioadă de ascensiune, în 1837 Basarabia producea 10 mln litri
pe an, jumătate din vinurile produse în Imperiul Rus. La sf. sec. XIX, vinul se exportă
activ și în Europa, care resimțea în acea perioadă un deficit acut din cauza filoxerei. În
Moldova sunt create școli de viticultură, vinificație, dar și o instituție de învățământ
superior, Colegiul Național din Stăuceni.

Moldova Contemporană
Chiar dacă războaiele mondiale și revoluțiile au frânat dezvoltarea vinificației în țara
noastră, în timpul URSS, Moldova devine cel mai mare producător de vin, unde fiecare
a 2-a sticla consumată era vin moldovenesc. După reabilitarea unităților de producere,
în anii 60 au fost amenajate galeriile vinicole subterane, devenite legende și atracții
turistice: Cricova, Mileștii Mici, Brănești, orașe subterane, cu străzi de sute de kilometri
unde se păstrează aprox. 300 mii hl vinuri și milioane de sticle de colecție. Supusă
defrișărilor dramatice în anii 80, prin campania anti-alcool a lui Mihail Gorbaciov,
vinificația Moldovei a început să se reabiliteze și să se modernizeze după declararea
independenței statului, în 1991. Sectorul vitivinicol, aflat în proprietatea privată, s-a
aliniat standardelor mondiale, păstrându-și în același timp tradițiile seculare. După
crizele puternice din 2006-2011, sectorul vitivinicol al Moldovei a mizat pe producerea
vinurilor de calitate, pe diversificarea piețelor și modernizarea industriei. Recent, a fost
reformată legislația vitivinicolă, atrase fonduri de 75 mln EUR pentru investiții în
modernizare, delimitate 4 regiuni pentru producerea vinurilor cu indicație geografică
protejată, creat un program național de promovare generică - Wine of Moldova.
Legenda Berzelor Salvatoare
Pe vremea lui Ștefan cel Mare, o armată numeroasă de tătari a asediat Cetatea Soroca
timp de luni de zile. Luptătorii din cetate, lipsiți de hrană și apă, își pierdeau pe zi ce
trecea, puterile și speranța. În mod neașteptat, deasupra cetății și-au făcut apariția
cârduri de cocori, purtând în ciocuri ciorchini de struguri, pe care i-au lăsat să cadă în
incinta citadelei. Boabele de struguri au sporit forțele și au ridicat moralul oștenilor care
au devenit victorioși. De-atunci barza constituie simbol al unității, iar moldovenii an de
an le întâmpină și le petrec în călătoria lor păstrându-le cu sfințenie cuiburile pe lângă
casele lor.

Camenca – istoria unei regiuni nobile

Micro-regiunea Camenca este un terroir vinicol nobil al Moldovei cu legende și istorii
palpitante. Situată în partea de nord a țării, aceasta are o locație unică : expusă pe
terasele rîului Nistru care o străbate la sud și limitată la nord de dealuri înalte ce o
protejează de vânturile nordice. Această poziționare conferă arealului Camenca un
potențial viticol excepțional, în special vinurilor albe, fiind asemănată cu zonele
vitivinicole pe malul Rhein-ului.

Vinul se producea aici de milenii. În 1703 soția lui Timuş Hmelniţki, Ruxanda, se
instalează la moșia din Raşcov, unde se face un vin renumit, preferat la curțile
nobilimii. Începând cu anul 1804, moşiile de la Camenca intră în posesia
comandantului rus Piotr Wittgenstein, denumit de Lev Tolstoi ”eroul din St.
Petersburg” în opera sa ”Război și Pace”.

După victoria în războiul cu Napoleon, familia Wittgenstein se stabilește în această

regiune, care îi amintea de Moselle din Germania, patria strămoșilor săi. Descoperind
vinul de aici, prințul a invitat cu traiul în regiune 26 de familii de nemţi, buni
cunoscători ai viticulturii. Vinul alb Chasselas uimește specialiștii nemți, care au
implementat cele mai bune practici viticole pentru a-l aduce la perfecțiune.

Wittgenstein proiectează și construiește terase viticole expuse spre râul Nistru, de

unde produce până la 40 000 vedre de vin, din soiuri nobile: Riesling, Chasselas,
Traminer, Alvarna, Pinot Noir, ș.a. Vinul de la Camenca devine o legendă în Polonia
și în gubernia Podolia, fiind considerat că are puteri tămăduitoare.

Astfel, cneazul Wittgenstein fondează aici primul sanatoriu cu tratamente bazate pe

uvoterapie, cu folosirea strugurilor și vinului. Bolnavii plecau de aici sănătoşi, veseli
şi fericiţi.
Manuc Bei și povestea
Hânceștiului
Manuc Bei era un negustor armean, despre care se zice că ar fi fost cel mai bogat om
din Balcani, ce a avut averi în toată Țara Românească și un conac de toată frumusețea
în Hâncești, în centrul Moldovei.
Povestea sa fulminantă și ascensiunea sa începe în 1803, având rolul de paharnic la
curtea domnitorului Țării Românești, Constantin Ipsilanti (1802-1806). Postul de
paharnic era de mare cinste și cu influență în stat, astfel obține titlul de bei – prinț al
Moldovei – ca răsplată pentru repararea cetăților dunărene și aprovizionarea armatei cu
pesmeți și vin.
Manuc se mută în Basarabia, și alege să-și construiască conacul pe moșia de la
Hâncești, unde erau pământurile prielnice pentru vie, iar vinurile din valea Lăpușnei
printre cele mai renumite. Pe pământurile moșiei se cultivă soiuri alese de struguri:
Merlot, Cabernet, Sauvignon, Alligote, Chardonnay, Riesling, Saperavi, Feteasca alba.
Manuc Bei a reușit, inclusiv datorită vinului produs în Moldova, să devină triplu agent în
acea vreme: al Turciei, Rusiei si al Imperiului Habsburgic. Bogățiile sale enorme ar fi
fost ascunse în labirinturile subterane și nu au fost descoperite până astăzi.
Arealul viticol de la Hîncești continuă să se proslăvească prin vinurile sale albe,
existând podgorii frumoase pe colinele aici și multe companii vinicole.