Managementul Riscurilor Deinundaţii Şi Alte Dezastre

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
INSTITUTUL NAŢIONAL DE ADMINISTRAŢIE

Centrul Regional de Formare Continuă pentru
Administraţia Publică Locală Bucureşti
Col. (r) Dr. NICOLAE STEINER Cms. Şef. Dr. ing. RADU ANDRICIUC
MANAGEMENTUL RISCURILOR DE
INUNDAŢII ŞI ALTE DEZASTRE ŞI
COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ PENTRU
REDUCEREA EFECTELOR ACESTORA
BUCUREŞTI 2009
2
Col. (r) NICOLAE STEINER Cms. Şef. Dr. ing. RADU ANDRICIUC
Doctor în ştiinţe medicale Doctor în ordine pub. şi securitate naţională
medic primar membru al Academiei Europene
expert internaţional NATO de Management a Crizelor
pt. Medicina de Dezastre Specialist în managementul
membru al Comitetului de Securitate esurselor de apărare
a Sănătăţii al U.E.
membru al Societăţii Mondiale
de Medicină de Dezastre şi Urgenţă
membru al Academiei Europene
de Management a Crizelor
membru al Societăţii Internaţionale
de Medicină de Dezastru
membru de onoare al National Disaster
Medical System al U.S.A
MANAGEMENTUL RISCURILOR DE
INUNDAŢII ŞI ALTE DEZASTRE ŞI
COOPERAREA INTERNAŢIONALĂ PENTRU
REDUCEREA EFECTELOR ACESTORA
BUCUREŞTI 2009
3
4
CUPRINS:
1. ÎNŢELESUL RISCURILOR .................................................................... 10

NIMIC ÎN VIAŢĂ NU ESTE SIGUR….............................................................. 10
DEFINIŢIA RISCULUI ................................................................................. 11
EVALUAREA RISCURILOR ......................................................................... 11
CULEGEREA DATELOR ............................................................................. 12
CE ESTE RISCUL? MĂSURAREA RISCULUI. ................................................. 13
Riscul şi priorităţile riscurilor comparative .......................................... 14
Aspectele calitative ale percepţiei riscului ................................... 19
NIVELURILE ACCEPTABILE DE RISC ............................................................ 20
MANAGEMENTUL RISCURILOR LA NIVELUL COMUNITĂŢILOR .......................... 21
Riscurile prezentate de pericolele naturale şi tehnologice .......... 22
Înţelegerea riscurilor .......................................................................... 23
2.EVALUAREA RISCURILOR ŞI A VULNERABILITĂŢILOR ................... 24
FOLOSIND RISCURILE ÎN LUAREA DECIZIILOR .............................................. 24
TIPURILE DE PIERDERI CE VOR FI LUATE ÎN CONSIDERARE ............................ 25
Prezentarea riscurilor ........................................................................ 27
Evaluarea pericolelor......................................................................... 28
Estimarea producerii evenimentelor rare.................................... 29
TRECEREA PERICOLELOR PE HARTĂ .......................................................... 30
Cuantificarea vulnerabilităţii........................................................... 31
Reducerea vulnerabilităţii în societăţile robuste................................. 31
3. PERICOLE ŞI RISCURILE PRINCIPALE CĂRORA TREBUIE SĂ LI
SE FACĂ FAŢĂ ......................................................................................... 33
INTRODUCERE................................................................................... 33
Fundamentele Managementului Dezastrelor .............................. 33
Evaluarea riscului şi a vulnerabilităţii............................................... 33
INUNDAŢIILE ...................................................................................... 37
Introducere ........................................................................................ 37
Cauze................................................................................................ 38
Tipuri de inundaţii ........................................................................... 38
Cum pot contribui oamenii la inundaţii? ....................................... 39
Caracteristicile generale .................................................................... 40
Efectele negative tipice ................................................................ 42
Măsurile posibile de reducere a riscurilor ........................................ 44
Alte strategii de prevenire ............................................................ 45
Măsurile specifice de pregătire.................................................... 46
5
Nevoile tipice post-dezastru ........................................................ 48
Bibliografie ...................................................................................... 49
PRODUSE DE OM............................................................................... 49
DESPĂDURIREA................................................................................. 49
Cauze................................................................................................ 49
Agricultura ....................................................................................... 50
Păşunatul ......................................................................................... 50
Recoltarea arborilor ........................................................................ 51
Locuirea ........................................................................................... 51
Caracteristicile generale .................................................................... 51
Previzibilitatea ................................................................................... 53
Efectele adverse tipice ...................................................................... 53
Măsuri posibile de reducere a riscurilor ............................................. 53
Managementul pădurii .................................................................... 53
Plantarea în locuri noi. .................................................................... 54
Reîmpădurirea............................................................................... 54
Instrumentele politicilor silviculturii .................................................. 55
Instrumentele de evaluare a impactului ............................................. 55
Bibliografie: ..................................................................................... 55
4. STRATEGIA NAŢIONALĂ DE MANAGEMENT AL RISCULUI DE
INUNDAŢII ................................................................................................. 56
1. INTRODUCERE............................................................................... 56
a. Activităţi preventive (de prevenire, de protecţie şi de pregătire). 58
b. Activităţi de management operativ (managementul situaţiilor
de urgenţă) ce se întreprind în timpul desfăşurării fenomenului de
inundaţii:............................................................................................ 59
2. STRATEGIA NAŢIONALĂ DE MANAGEMENT AL RISCULUI LA
INUNDAŢII........................................................................................... 59
Necesitatea strategiei ........................................................................ 59
Obiectivele strategiei ......................................................................... 64
Obiective generale .......................................................................... 64
Obiective specifice .......................................................................... 65
Implementarea strategiei naţionale de management al riscului la
inundaţii............................................................................................. 66
Planuri si programe......................................................................... 66
Atribuţii şi responsabilităţi................................................................ 67
A. MINISTERUL MEDIULUI ŞI GOSPODĂRIRII APELOR ................... 67
a. Măsuri şi acţiuni preventive:....................................................... 67
b. Măsuri şi acţiuni operaţionale pe timpul producerii fenomenului de
inundaţii:............................................................................................ 69
6
c. Responsabilităţi după trecerea fenomenului de inundaţii: .......... 70
B. MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI DEZVOLTĂRII
RURALE. ............................................................................................. 70
b. Măsuri în timpul producerii fenomenului de inundaţii:................. 71
c. Măsuri după trecerea inundaţiilor:.............................................. 72
C. MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR ŞI
TURISMULUI ....................................................................................... 72
a. Măsuri preventive: ..................................................................... 72
c. Măsuri după producerea fenomenului:....................................... 73
D. MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR .......................... 73
b. Măsuri în timpul producerii inundaţiilor:...................................... 74
c. Măsuri după trecerea inundaţiilor:.............................................. 75
E. MINISTERUL ECONOMIEI ŞI COMERŢULUI.................................. 75
a. Măsuri preventive: ..................................................................... 75
c. Măsuri după trecerea fenomenului de inundaţii:......................... 76
F. MINISTERUL SĂNĂTĂŢII ................................................................ 77
a. Acţiuni preventive: ..................................................................... 77
b. Acţiuni în timpul desfăşurării fenomenului de inundaţii:.............. 77
c. Măsuri după trecerea fenomenului:............................................ 77
G. MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII..................................... 78
H. MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE............................................ 78
I. CONSILIILE JUDEŢENE................................................................... 78
b. Acţiuni în timpul producerii fenomenului de inundaţii:................. 80
c. Acţiuni după trecerea fenomenului:............................................ 80
J. CONSILIILE LOCALE (MUNICIPALE, ORĂŞENEŞTI ŞI COMUNALE)
............................................................................................................ 81
b. Acţiuni în timpul producerii fenomenului de inundaţii:................. 84
c. Acţiuni după trecerea fenomenului:............................................ 84
K. COMUNITĂŢILE LOCALE ............................................................... 85
L. CETĂŢENII ...................................................................................... 85
3. INFORMAREA ŞI EDUCAREA POPULAŢIEI ................................... 85
4. TRANSMITEREA ŞI RECEPŢIONAREA MESAJELOR DE
AVERTIZARE PENTRU CAZURI DE INUNDAŢII ................................. 86
7
5. ASPECTE LEGISLATIVE ................................................................. 88
DICŢIONAR DE TERMENI................................................................... 89
5. PROMOVAREA PRINCIPIILOR DE BUNĂ PRACTICĂ ÎN
MANAGEMENTUL TRANSFRONTALIER AL SITUAŢIILOR DE CRIZĂ
GENERATE DE INUNDAŢII ŞI DEZASTRE NATURAL ............................ 91
NOŢIUNI GENERALE PRIVIND DEZASTRELE.................................................. 91
SCOPUL ORGANIZĂRII ŞI FUNCŢIONĂRII SISTEMULUI NAŢIONAL DE
MANAGEMENT AL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ .............................................. 95
NOŢIUNI FUNDAMENTALE PRIVIND INUNDAŢIILE ........................................... 99
AVARIILE GRAVE LA CONSTRUCŢIILE HIDROTEHNICE .................................. 101
Elemente de analiză cantitativă privind dezastrele..................... 102
PRINCIPIILOR DE BUNĂ PRACTICĂ ÎN MANAGEMENTUL
TRANSFRONTALIER AL SITUAŢIILOR DE CRIZĂ GENERATE DE
INUNDAŢII ŞI DEZASTRE NATURALE .................................................. 104
8
9
1. ÎNŢELESUL RISCURILOR
Nimic în viaţă nu este sigur…
Atunci când traversăm o stradă este un risc de a fi răniţi de un

automobil. Acasă există un risc cotidian de accident sau incendiu. Noi
permanent desfăşurăm acţiuni pentru a reduce riscurile. Atunci când
traversăm o stradă, noi ne îndeplinim o serie de ritualuri pentru
observarea vehiculelor. Atunci când părăsim locuinţa, noi închidem
sursele de căldură şi aparatura electro-casnică, pentru a reduce riscul de
incendiu. Noi acceptăm astfel un nivel redus de risc.
În situaţia unor niveluri mari de risc noi vom încerca să facem
ceva. Noi toţi avem de a face cu riscurile de dezastre naturale. Pentru unii
dintre noi riscul este mai mare decât pentru alţii. Acolo unde trăim şi ce
determină riscul nostru. Cât de important este riscul de dezastre naturale
este comparat cu alte riscuri din viaţa noastră şi va determina ceea ce
facem şi cât de mult vom face pentru reducerea acestora. Avertizarea
publicului despre riscuri în general şi percepţia asupra acestui risc în
comparaţie cu altele va determina atitudinea societăţii referitoare la
reducerea lor. Înţelegerea riscurilor este importantă în managementul
dezastrelor. Cunoştinţele asupra a ceea ce face o persoană sau o
comunitate mia vulnerabilă decât altele determină paşii pe care putem să-
I facem pentru a reduce riscurile lor.
Societatea desfăşoară acţiuni colective pentru a se proteja pe
sine împotriva riscurilor şi are succes în această acţiune. Reducerea
riscurilor de îmbolnăviri a fost una din realizările sociale cele mai mari a
ultimului secol şi jumătate. Durata medie de viaţă pentru cineva născut în
Europa în 1841 a fost de 35 de ani. Astăzi în majoritatea ţărilor
industrializate este de peste 70 de ani şi peste 50 de ani în cele 40 de ţări
dintre cele mai sărace.1 Majoritatea acestor discrepanţe este datorită
virtualei dispariţii în această perioadă a mortalităţii datorate îmbolnăvirilor
infecţioase. Societăţile apar în general mai sigure şi mai puţin tolerante
faţă de riscuri pe măsură ce înaintează pe calea avansului tehnologic. Şi
în prezent o serie de avansuri tehnologice aduc cu sine o serie de riscuri
crescute: automobilul a dus la pierderea multo vieţi. Dezvoltarea
energeticii şi a industriei a adus cu sine o serie de pericole şi aşa mai
departe. Beneficiile noilor tehnologii par să fie depăşite de riscurile pe
care le aduc şi noi ca societate putem tolera diferite riscuri din diferite
motive. Cererea pentru creşterea securităţii în locuinţe şi locuri de muncă
10
continuă. Pe măsură ce riscurile diminuează faţă de evenimentele
comune cum ar fi îmbolnăvirile, riscurile prezentate de evenimentele
extraordinare cum ar fi pericolele naturale prezintă o mai mare
semnificaţie . Nivelul de siguranţă care este urmărit nu este specific. Cât
de mare este siguranţa suficientă? Care sunt riscurile cărora putem să le
facem faţă din perspectiva dezastrelor şi cum se pot compara cu alte
riscuri mai familiare?
În multe cazuri este mult mai cost-eficient să prevenim dezastrele
din vreme decât să ne refacem după acestea. În ţările în curs de
dezvoltare, UNDP promovează scopul unei dezvoltări durabile şi se
argumentează că avertizarea pentru dezastre trebuie să fie încorporată în
toate programele şi planurile de dezvoltare ambele în scopul protejării
procesului de dezvoltare şi a reducerii riscurilor de risipire a resurselor de
dezvoltare sărace.
Cum pot fi evaluate riscurile? Şi cum pot fi luate deciziile în
contextul unui nivel de protecţie adecvat?
Fundamental pentru reducerea riscurilor este evaluarea
vulnerabilităţii. Cât de mult ştim despre vulnerabilitate şi metodele de
evaluare a vulnerabilităţii se prezintă mai jos.
Definiţia riscului
Definiţia oficială pentru evaluarea riscului în dezastrele naturale a

fost stabilită într-o convenţie internaţională încheiată la o reuniune a
experţilor organizată de către Oficiul Naţiunilor Unite a Coordonatorului în
Dezastre (UNDRO) în 1979.2 Termenul de risc se referă la pierderile
probabile produse de un pericol anume pentru un anume element supus
riscului, într-o anumită perioadă de timp în viitor. În funcţie de calea în
care elementul supus riscului este definit, riscul poate fi măsurat în
termeni de pierderi economice probabile, sau în numărul de vieţi pierdute
sau de extinderea distrugerilor fizice de bunuri.3
Riscul specific este de asemenea folosit pentru pierderile
financiare de bunuri şi se referă în mod obişnuit la raportul costurilor de
reparare sau de restaurare a bunurilor faţă de costul de înlocuire totală.
Frecvent termenul mai scurt de risc este folosit pentru a ne referi la ceea
ce este strict “riscul specific”.
Evaluarea riscurilor
11
Sarcina generală a managementului riscurilor trebuie să includă
atât o estimare a magnitudinii unui anume risc cât şi o evaluare a cât de
important este acel risc.
Procesul de management al riscurilor de aceea are două părţi. 4

a) Estimarea riscului. Reprezintă cuantificarea ştiinţifică a
riscurilor pe baza datelor şi înţelegerii proceselor implicate.
b) Evaluarea riscurilor. Judecarea socială şi politică a
importanţei diferitelor riscuri de către indivizii şi comunităţile care trebuie
să le facă faţă. Aceasta implică judecarea riscurilor percepute faţă de
beneficiile potenţiale şi include cântărirea judecăţilor ştiinţifice faţă de alţi
factori şi credinţe.
În scopul de a înţelege un risc şi de a compara diferitele riscuri ,
oamenii de ştiinţă şi economiştii în mod obişnuit încearcă să le cuantifice.
Aceasta se face prin adunarea datelor asupra efectelor diferitelor pericole
care produc riscuri şi pe baza unei analize statistice, ce prezice
probabilitatea viitoarelor evenimente. Identificarea cauzelor şi efectelor şi
înţelegerea proceselor declanşării dezastrelor sunt critice pentru
evaluarea viitoarelor riscuri.
Precizia cuantificării riscurilor depinde într-o măsură considerabilă
de cantitatea de date disponibilă. Numărul de evenimente despre care
avem date trebuie să fie destul de mare pentru a fi semnificativ statistic. În
plus calitatea sau corectitudinea datelor trebuie să fie adecvată. Aceşti
factori prezintă problemele oricărui evaluator al riscurilor care trebuie să
identifice limitele de încredere sau rangul dubiilor faţă de orice viitoare
estimare a riscurilor oferită. Unele riscuri sunt mai uşor de cuantificat
decât altele. Riscurile efectelor unor inundaţii minore sau a unor
cutremure mici sunt mai uşor de prezis decât alte manifestări catastrofice
pentru că se produc mult mai des şi sunt multe date despre producerea
lor. Ca de exemplu reapariţia unei secete poate fi prezisă pe baza
experienţei istorice. Pe de altă parte, riscurile unor evenimente care încă
nu s-au produs, cum ar fi procesele de fuziune dintr-un reactor nuclear,
nu au date statistice din trecut şi de aceea trebuie să fie estimate prin
extrapolarea unor date probabile şi preziceri.
Culegerea datelor
Colectarea datelor asupra dezastrelor nu este direcţionată şi

studierea sistematică a dezastrelor este o ştiinţă relativ tânără, astfel
calitatea datelor disponibile pentru estimarea riscurilor este considerabil
12
mai scăzută decât datele disponibile pentru evaluarea oricăror alte riscuri,
cum ar fi riscul medical sau al prăbuşirii unor facilităţi industriale.
În dezastrele cum ar fi războiul, informaţiile sunt insuficiente. Sunt
multe alte dezastre mari care s-au petrecut în acest secol în care după
toate confuziile , încă nu se cunoaşte cu exactitate numărul deceselor în
afara estimărilor pierderilor economice, a distrugerilor fizice sau afectarea
economiei.
Supravegherea exactă a efectelor dezastrelor poate identifica
factorii de risc şi să stabilească relaţiile între pericole şi vulnerabilitate. De
exemplu supravegherea sistematică a distrugerilor produse de cutremure
poate stabili ce tipuri de locuinţe au fost cel mai afectate în comparaţie cu
alte tipuri: şi astfel se conturează concluzia că vulnerabilitatea unor tipuri
de construcţii este mai mare decât a altora. Oamenii care locuiesc în
tipurile de locuinţe cele mai vulnerabile sunt supuşi unui risc mai mare în
faţa unui viitor cutremur decât alţii. Importanţa studierii efectelor
dezastrelor în scopul înţelegerii riscurilor şi a luării unor decizii efective
pentru reducerea acestora trebuie să fie clar înţeleasă. Pentru a înţelege
riscul este necesar nu numai să se studieze victimele, dar şi să se
studieze acei oameni care nu au fost afectaţi.
Riscurile trebuie să fie definite în termeni de probabilitate a
efectelor şi a proporţiei din totalul populaţiei care este afectată.
Ce este riscul? Măsurarea riscului.
Riscul poate fi descris şi exprimat într-o varietate de căi. O

metodă standard este de a număra oamenii expuşi la un anume risc şi a
împărţi acest număr la numărul total de oameni care au fost supuşi
acestui pericol într-o anumită perioadă de timp. Dacă numărul de oameni
care au călătorit cu trenul în oricare an este de 10 milioane şi 10 oameni
sunt omorâţi în medie în fiecare an, atunci riscul anual de a fi omorâţi în
călătoriile cu trenul este de 1 la un milion. Aceste cuantificări simplificate a
riscului ridică mai multe întrebări decât rezolvă. Dacă răspândirea riscului
este egală asupra celor 10 milioane de oameni sau sunt unii oameni
supuşi unui risc mai mare decât alţii? Sunt anumite cauze care determină
toate cele 10 decese? Sunt călătoriile mai lungi mai periculoase decât
cele scurte?
Nu toate riscurile care definesc oamenii expuşi la ele sunt la fel de
clare ca drumurile cu trenul. Când încercăm să cuantificăm riscurile
pentru populaţie din partea unor răspândiri de substanţe chimice de la o
întreprindere chimică, riscul este în general mai mare pentru cei situaţi
13
mai aproape de întreprindere şi mai mic pentru cei care trăiesc mai
departe. Dacă 20 de oameni care necesită internare în spital în urma unei
anume răspândiri de substanţe chimice, apoi încercând să cuantificăm
riscul pentru un eveniment similar în viitor, astfel că cei 20 de oameni
trebuiesc împărţiţi la populaţia totală expusă- dar unde este situată linia
de demarcaţie care defineşte populaţia expusă? La 5 km de uzina
chimică? La 100 de km? La toată ţara? În mod similar cu evaluarea
riscurilor la dezastrele naturale, definirea populaţiei expuse afectează
evaluarea acestui risc. Nu există o cale standard de definire a populaţiei
expuse la un anume risc, astfel că expresiile statistice ale riscului au
nevoie să fie atent definite şi explicate ca să poată fi utile.
Marile niveluri ale riscurilor, luând în considerare numărul de
decese pe care le cauzează, rapoarte la unele estimări ale populaţiei
expuse poate da o anumită categorisire a probabilităţii de deces a unui
individ din diferite cauze. Probabilitatea de a fi omorât într-un cutremur în
Iran în cursul unui an de exemplu, este obţinută din numărul total de
decese înregistrate în urma cutremurelor din Iran în secolul al XX-lea
(120,000), împărţit la 90 de ani.
Aceasta dă o medie de aproximativ 1.300 de oameni omorâţi
anual. Populaţia Iranului este în jur de 55 de milioane de locuitori cu o
medie în secolul XX-lea de mai puţin de 30 milioane, astfel că
probabilitatea medie de a fi omorât într-un cutremur este de 1 la 23,000.6
Desigur nu toată lumea din Iran este supusă aceluiaşi risc. Unele părţi ale
Iranului sunt situate în zone mult mai supuse riscului de cutremure decât
altele, astfel că toţi cei care locuiesc în acele zone sunt supuşi unui risc
mai mare. Toţi cei care locuiesc în clădiri de slabă calitate sunt supuşi uni
risc mai mare decât cei care locuiesc în clădiri cu rezistenţă antiseismică
mai mare.
Dar pentru a defini cu claritate zonele seismice şi numărul exact
de oameni care locuiesc în clădiri de diferite rezistenţe la cutremur este
nevoie de o analiză mult mai detaliată.
Riscul şi priorităţile riscurilor comparative
Riscurile de dezastre sunt puţin probabil să fie considerate ca fiind

importante într-o comunitate care are de făcut faţă unor pericole zilnice
mult mai mari cum ar fi îmbolnăvirile şi lipsa de alimente — chiar dacă
riscul de dezastre este de a dreptul semnificativ este improbabil să fie
comparat cu riscul mortalităţii infantile într-o societate care are o îngrijire
medicală primară minimă. Satele din zona periculoasă a văilor montane
14
din Pakistanul de nord, afectate regulat de inundaţii, cutremure şi
alunecări de teren, nu percep reducerea efectelor negative ale dezastrelor
ca fiind una din priorităţile lor.7 Priorităţile lor sunt protecţia împotriva unor
riscuri mai mari cum ar fi îmbolnăvirile sau prăbuşirea sistemelor de
irigaţii.
Prin contrast, comunităţile din zone cu un mediu mult mai puţin
periculos, ce trăiesc în clădiri mult mai puţin vulnerabile , din California de
exemplu, iniţiază programe de reducerea efectelor negative ale
dezastrelor, din cauză că riscul relativ al îmbolnăvirilor şi a altor riscuri
care sunt reduse, fac ca percepţia riscului de dezastre să fie mai acută.
Nivelul riscurilor de dezastre în comparaţie cu alte riscuri este important în
stabilirea dacă o comunitate sau un individ desfăşoară activităţi pentru a
le reduce. Nivelul de resurse disponibile pentru a investi în reducerea
efectelor negative ale dezastrelor şi valoarea infrastructurilor care să fie
protejate de asemenea determină cât de dispusă este o societate să
execute acţiuni de reducere a efectelor negativa ale dezastrelor.
Pe măsură ce societăţile se dezvoltă din punct de vedere
economic, reducerea efectelor negative a dezastrelor este probabil să
devină mult mai importantă pentru ele.
Dezvoltarea prin ea însăşi este probabil să crească riscul de
dezastre. Dezvoltarea industrială poate aduce noi pericole, îmbunătăţirea
indicatorilor de sănătate şi creşterea economică pot determina modificări
demografice, migrare şi concentrarea populaţiei. Nivelul pierderilor în
urma unor dezastre creşte, pe măsura acumulării resurselor. O mai bună
sănătate publică şi îmbunătăţirile din alte sectoare probabil vor reduce
riscurile comparative ale pericolelor zilnice în aşa fel încât riscurile
prezentate de evenimentele extraordinare să-şi manifeste o mai mare
semnificaţie. Pe măsură ce societăţile devin mai bogate, mai multe
resurse pot fi disponibilizate pentru a fi învestite în creşterea gradului de
protecţie. Protecţia procesului de dezvoltare în sine devine un element al
reducerii efectelor negative ale dezastrelor.
Programele de dezvoltare şi ţările în curs de dezvoltare sunt cele
mai importante arene pentru reducerea efectelor negative ale dezastrelor.
Societăţile în tranziţie de la un model agricol la o economie industrializată
îşi vor dezvolta conştientizarea unor noi riscuri ce vin din mediul
înconjurător cărora trebuie să le facă faţă şi vor dezvolta înţelegerea
unor mijloace posibil de a fi folosite în protecţia împotriva lor. Dar în
acelaşi timp, procesul de dezvoltare are potenţialul de a pune în pericol
sau distruge protecţia asigurată pe căile tradiţionale de procedură — prin
stabilirea aşezărilor şi folosirea terenurilor, ca şi a practicii construcţiei
15
locuinţelor, practicile de apărare ale comunităţilor ca şi a celor agricole.
Înlocuirea acestora prin tehnicile moderne poate fi o opţiune foarte
costisitoare. Totuşi o strategie adecvată de reducere a riscurilor pentru o
ţară în curs de dezvoltare va trebui să includă înţelegerea tradiţiilor de
reducere a efectelor negative ale dezastrelor şi trebuie să fie construită
mai cu seamă pe aceste principii decât să le înlocuiască.
Percepţia riscului
Cheia pentru întocmirea unui program cu succes de a reduce

riscurile este de a înţelege importanţa pe care societatea o asociază cu
pericolele cu care se confruntă, ceea ce înseamnă propria sa percepţie a
riscurilor.
Deciziile care trebuiesc luate referitor la riscuri, trebuiesc făcute
chiar dacă aceste decizii sunt de a nu se face nimic pentru acestea. În
majoritatea societăţii câteva grupuri sunt implicate în aceste decizii, în
special:
Publicul general;
Reprezentanţii lui politici;
Experţii, comunicatorii şi managerii.
În principiu, experţii adună datele ştiinţifice şi cele socio-

economice şi dau avizul tehnic către politicieni, care apoi legiferează şi
reglementează pentru beneficiul şi cu agrementul implicit al publicului
general. În practică, desigur, lucrurile nu întotdeauna se petrec astfel.
Evaluarea riscurilor din datele disponibile nu întotdeauna este pe de a
întregul utilă cât ar dori experţii. Politicienii pot avea obiective şi interese
în luarea deciziilor diferite de cele ale unui simplu cetăţean şi poate mai
depărtate de luarea în considerare a reducerii efectelor negative ale
riscurilor, iar publicul poate vedea problema diferit de punctul de vedere al
experţilor sau al politicienilor.
Deciziile sunt luate şi acţiunile sunt desfăşurate în conformitate cu
căile pe care riscurile sunt percepute. Percepţia riscurilor poate diferi de la
un grup la altul.
Experţii vor folosi cu precădere statisticile. Dar majoritatea altor
oameni sunt mai puţin familiarizaţi cu conceptele statistice şi vor prefera
percepţiile de bază ale riscurilor unor serii de alte valori, filozofii, concepţii
şi calcule.
16
Percepţia riscurilor este o importantă preocupare a cercetării
psihologice. Procesul mental al evaluării riscurilor—care capătă sens
printr-o complexă colectare a diferitelor tipuri de informaţii—tinde să difere
semnificativ între indivizi şi grupuri. Regulile judecăţii pot să evolueze în
cadrul unui grup care poate să conducă la decizii valabile şi consistente,
dar care pot fi semnificativ diferite de cele ale uni lat grup sau indivizi care
au folosit alţi parametrii sau căi de evaluare ale aceluiaşi set de riscuri
sau fapte. Diferenţe similare pot exista între indivizii din orice alt grup.
Riscul şi mas media
Un element important al psihologiei percepţiei riscurilor este

disponibilitatea informaţiilor. Strategia mentală pentru luarea deciziilor
este de a evalua o situaţie şi a revizui informaţiile care sunt cel mai rapid
disponibile şi rapid verificate. Cu cât informaţiile disponibile despre un
anume eveniment, cu atât mai mult se va judeca dacă acest eveniment se
va produce. Lucrurile care se produc des sunt mai uşor de reamintit.
Frecvenţa raportării producerii unor evenimente cum ar fi un pericol
natural va creşte percepţia acestuia. Dar mulţi alţi factori cum ar fi
influenţa – disponibilitatea mentală a informaţiei—şi prin aceasta a
percepţiei riscurilor. Atributele dramei, contextul şi influenţa experienţei.
Informaţiile dramatice cu multe decese şi dezastre tind să fie foarte uşor
de memorat.
Pentru majoritatea oamenilor, contactul personal cu pericolul este
foarte rar si astfel cunoştinţele despre acestea sunt achiziţionate mai ales
din presă decât din experienţa proprie. Calea rapoartelor de media despre
pericole este extrem de influentă în percepţia riscurilor. Media tinde să se
concentreze pe întâmplări dintre cele mai neobişnuite şi dramatice în
reportajele sale astfel că astfel de evenimente sunt deseori percepute ca
fiind mai frecvente decât sunt în realitate.
Cercetările efectuate în USA şi într-un număr de alte ţări
industrializate referitor la percepţia riscurilor. Experimentele solicitând
diferite grupuri de populaţie să aprecieze frecvenţa diferitelor cauze de
deces, cum ar fi îmbolnăvirile, accidentele şi pericolele naturale, arată că
aceste aprecieri sunt relativ precise cu un număr oarecare de factori
moderatori.
Oamenii au tendinţa să ştie în general care sunt cele mai comune
şi în final cele mai frecvente evenimente letale dar există o tendinţă
generală în aceste grupuri în general bine informate de a supra estima
incidenţa unor cauze rare de deces şi de a subestima frecvenţa unor
17
cauze mult mai obişnuite. Cercetările de altfel au arătat că repetarea
frecventă a faptului că unele evenimente (cum ar fi prăbuşirea unui avion)
sunt rare şi pot avea un efect contrar asupra audienţei care poate
percepe doar faptul că evenimentul (conceptul unei prăbuşiri ale unor
aeronave) şi nu mesajul (care pentru ei este rar) şi prin aceasta
reafirmând posibilitatea psihologică a disponibilităţii informaţiei asupra
riscurilor călătoriilor aeriene.
Percepţia riscului în lipsa informaţiilor
În contrast cu exemplul, prezentat mai sus al uni grup bine

informat din societatea influentă, populaţia fără o expunere regulată la
noutăţile transmise de media poate subestima riscurile din mediul
înconjurător cărora trebuie să le facă faţă. Există probe că percepţia
riscului este considerabil influenţată de disponibilitatea informaţiei. Unele
societăţi fără acces la informaţii asupra pericolelor par să aibă percepţii
scăzute asupra riscurilor prin dezastrele naturale care le-ar putea lovi.
Cercetările cu un anumit nivel al diferitelor grupuri au arătat că pregătirea
de bază şi experienţa individului, care sunt variabile cum ar fi
familiaritatea tehnologică şi gruparea socială—pot afecta percepţia
riscurilor în mod considerabil şi uneori selectiv. Nu există studii
psihologice asupra percepţiei riscurilor în grupele mai puţin expuse şa
acoperirea cu informaţii transmise prin media sau grupe care sunt supuse
unor riscuri mult mai mari de dezastre naturale comparativ cu cele
descrise mai sus, dar cu un număr de studii sociale asupra comunităţilor
mai puţin informate ce au de făcut faţă unor riscuri mari de dezastre au
concluzionat că indivizii sunt probabil supuşi unui risc mai mare din
partea pericolelor decât îl pot realiza.9 Comunităţile rurale sau societăţile
cu o educaţie formală mai redusă pot avea mai puţine informaţii
disponibile asupra ceea ce pot face cei ce iau deciziile asupra riscurilor.
Percepţia lor asupra riscurilor este probabil să fie determinată mai mult de
propria lor experienţă, evenimentele locale şi folclorul verbal mai mult
decât prezentările media asupra riscurilor. Orizontul informaţiilor—
distanţa de la care sunt aduse ştirile şi lungimea istoriei care le este la
dispoziţie - poate să nu cuprindă evenimentele mai rare care să prezinte
pericolele majore. Familiaritatea lor cu pericolele în particular cu
perioadele de revenire mai lungi decât o generaţie—poate fi minimă şi
cauzele pericolelor şi recunoaşterea lor să fie în afara experienţei lor.
Un ingredient obişnuit al programelor de reducere a efectelor
negative ale dezastrelor este un program de educaţie publică pentru a
18
creşte sensibilizarea faţă de dezastre. Acest program nu este îndreptat
doar pentru creşterea percepţiei riscurilor acolo unde este considerat a fi
prea jos, ci şi pentru a educa publicul că dezastrele sunt preventabile şi
să-l încurajeze să participe la protecţia proprie.
Aspectele calitative ale percepţiei riscului
Din datele rezultate din cercetarea percepţiei riscului rezultă că

abstracţia riscului este mult mai uşor acceptată decât personalizarea
riscului. “Nu mi se va întâmpla nici o dată”, este o atitudine comună atât în
societăţile bogate cât şi în cele sărace.
Probleme complexe legate de risc şi de posibilitatea unor răniri
ale persoanelor sunt tratate psihologic prin respingerea lor. Riscul de
deces sau de rănire la un grup de populaţie, este mai greu de acceptat,
chiar dacă acel grup include indivizi care acceptă mult mai uşor că riscul
este o problemă personală. Riscul familiar confruntă de multe ori cu
anumite fapte cum ar fi conducerea unui automobil pe drumuri de munte
care străbat un vulcan adormit şi care poate determina o mai redusă
percepţie a riscului.
Riscul de care nu se poate scăpa poate fi complet respins şi
virtual ignorat. În general, cercetarea percepţiilor arată că oamenii
evaluează riscul printr-un număr de concepte subiective şi credinţe într-o
formă multi-dimensională. Aspectele cantitative ale riscului sunt mai puţin
importante decât unele aspecte calitative ale riscului – imaginea unui
anume risc şi conjunctura asociată cu acesta. De aceea în percepţia
riscului sunt patru factori importanţi:
Expunerea – nivelul cantitativ actual al riscului;
Familiaritate – Experienţa personală a evenimentelor
periculoase;
Preventabilitate – Gradul până la care pericolul este perceput ca
fiind controlabil sau efectele sale preventabile;
Teama – Conceptul pericolului pe care unii cercetători îl
denumesc ca fiind “teroarea” este teama de pericol cu scara lui şi a
consecinţelor sale.
Este clar că dezastrele au un înalt factor de teama şi sunt larg
percepute ca fiind imprevizibile. Imaginile dezastrelor, în care incendiile şi
împroşcările de sânge sunt comune evocă factori de teamă ridicaţi decât
cei induşi de sufocare sau înec. Dezastrele care cauzează un număr
mare de decese sunt mult mai terifiante decât catastrofele cu un număr
redus de fatalităţi. Percepţia riscului apare strâns legată de factorul de
19
teamă şi este singur legat de nivelul de expunere sau de familiarizarea
personală.
Un grad înalt de risc perceput este în mod obişnuit asociat cu
dorinţele sau acţiunile de a reduce riscul şi cu sprijinul către comunitate şi
reprezentanţii ei de a reduce riscurile din însărcinarea lor. Este de
asemenea clar că un acces crescut la informaţiile factuale poate creşte
percepţia riscului şi prin aceasta să reducă acceptanţa riscului şi ceea ce
este considerat “sigur”.
Nivelurile acceptabile de risc
Nivelurile foarte mari de riscuri percepute sunt asociate cu

acţiunile de reducere a riscurilor—astfel când oamenii consideră că riscul
ca un vulcan să erupă este prea mare, ei se refugiază. Unele niveluri,
riscurile devin inacceptabile. Ce nivel constituie un risc acceptabil este
întotdeauna o problemă complexă. Ea este un element de discuţii politice
şi de conform public. Concepţia toleranţei riscurilor şi nivelul inacceptării
sunt ceea ce determină în final dacă bugetul public este votat pentru
construcţia unui dig de apărare împotriva inundaţiilor sau dacă oamenii
sunt de acord cu reglementările din construcţii pentru a face locuinţele lor
mai rezistente la cutremure.
Multe riscuri sunt de altfel asociate cu beneficiile. Trăind în
apropierea unui vulcan poate aduce beneficiile unui sol fertilizat pentru o
bună agricultură. Riscurile asociate cu radiografiile toracice sunt
acceptabile de oarece beneficiile sunt imediate. În general, expunerea la
pericolele naturale şi din mediul înconjurător nu au vre-un specific “Nu mi
se va întâmpla mie nici o dată.” Este de asemenea clar că accesul
crescut la informaţiile factuale poate creşte percepţia riscului şi prin asta
să reducă acceptanţa riscului şi să afecteze ceea ce se consideră a fi
“sigur”. Beneficiile asociate cu aceasta: expunerea este o consecinţă
simplă a desfăşurării vieţii într-un anume loc. Aceasta poate avea efectul
de a face aceste riscuri mai puţin acceptabile decât beneficiile care s-ar
putea eventual obţine.
În general nivelurile acceptabile de risc par să crească în funcţie
de beneficiile derivate din expunerea la acestea.
Unele riscuri sunt asumate voluntar şi o distincţie este uneori
făcută între riscurile voluntare şi cele involuntare. Multe activităţi
recreaţionale şi sporturi, implică un nivel considerabil de risc personal
asumat voluntar. Într-adevăr teama de risc este o parte a recreeării.
Beneficiile riscurilor sunt depăşesc costurile şi astfel percepţia riscului
20
este redusă, şi prin asta nivelul de risc este considerat ca fiind acceptabil,
dar este cu mult mai mare decât un risc care este impus din afară sau
este involuntar.
Studiile asupra căror riscuri se întreprind acţiuni de către oameni
şi a nivelurilor de risc acceptate în societate – au fost desfăşurate pentru
a încerca să se alcătuiască o scară a riscurilor acceptate.10 .
Un alt concept derivat din cercetările efectuate este acela al
comparabilităţii riscurilor: această noţiune este caracterizată prin aceea că
o serie de clase de risc similare pot avea aproximativ acelaşi nivel de
acceptanţă. Cu toate acestea, nivelul acceptabil de risc din partea
pericolelor cauzate de vânt se poate aştepta să fie similar cu nivelul
acceptabil de risc din inundaţii, dar nu pot fi în mod necesar comparabile
cu riscurile din transport pentru care sunt alte sisteme de valori care
operează.
Concluzia ce rezultă din aceste studii este că judecarea dacă un
risc este acceptabil sau nu, nu este ceva care depinde de nivelul actual
de risc astfel că multe dintre determinările existente sunt subiective.
Informaţiile factuale pot afecta acceptabilitatea riscurilor.
Managementul riscurilor la nivelul comunităţilor
Nivelul unui risc de dezastru natural pentru un singur individ este

de departe mai mic decât riscul existent pentru o întreagă comunitate.
Riscul ca un individ să fie omorât într-un dezastru natural în Turcia este
de aproximativ 1 la 100.000 în fiecare an- chiar dacă pentru acest individ
este un risc mic. În momentul de faţă în populaţia din Turcia poate să fie o
medie de 1 la 1000 de oameni care pot muri într-un cutremur, alunecări
de teren şi inundaţii fiind un nivel destul de mare de risc—cu un mare
grad de uzură.
Şansa ca un individ să fie prins într-o arie lovită fără distincţie de
un pericol natural, de exemplu este relativ mică, dar dacă aria de
jurisdicţie a autorităţii – un judeţ, o regiune sau întreaga ţară este mult
mai mare, iar şansele de a fi afectate de dezastre sunt proporţional mai
mari. Din acest motiv este în mod obişnuit argumentat că managementul
riscului este mult mai important pentru comunitate decât pentru individ.
Multe riscuri sunt rezolvate mai mult la nivelul comunităţii decât la nivel
individual. Cu toate acestea nu este adevărat că cu cât resursele unei
comunităţi sunt mai mari devine mai motivată să facă faţă riscurilor.
Legislaţia, structurile construite pe scară largă şi instalaţiile pentru
21
reducerea pericolelor şi stabilirea organizaţiilor de siguranţă sunt iniţiative
la nivelul comunităţii de a reduce riscurile.
Instituţiile care pot influenţa siguranţa şi protecţia comunităţii
include legislativul, departamentele guvernului şi organele administrative,
organizaţiile industriale şi multe altele.
Organizaţiile non-guvernamentale pot de asemenea să joace un
rol din însărcinarea comunităţii şi pot fi implicate în asistarea reducerii
riscurilor fiind voluntar responsabile faţă de comunitate.
În diferite ţări, diferitele grupuri sociale au atitudini diferite faţă de
siguranţa şi protecţia comunităţii. Cea mai mare diferenţă este probabil să
fie în gradul participării publicului aşteptat fie formal, prin anchetele
publice şi exerciţiile de protecţie sau informal prin presiunile publicului
manifestate în media.
Riscurile prezentate de pericolele naturale şi tehnologice
În mod istoric, percepţia riscului şi prin aceasta motivarea

societăţii pentru a le reduce, este dependentă în oarecare măsură de
expunerea la risc—mai ales de incidenţa acestuia.
În mod general, cu toate acestea, “factorul de teamă” care este
legat de scara unor potenţiale catastrofe are un mai mare impact. Nu este
nici o îndoială că dezastrele sunt evenimente formidabile şi demne de
interesul mass media datorită numărului de decese care se pot produce
sau chiar prin nivelul ridicat de risc ce poate fi reprezentat de pierderile pe
o scară mai mică. De exemplu leucemia sau diabetul pot fi mult mai
responsabile de decese dar faptul că ele ucid individual şi fără elemente
prea dramatice le face mai puţin băgate în seamă de mass media şi mai
puţin alarmante.
Dezastrele omoară un număr de oameni într-o perioadă scurtă de
timp—astfel o prăbuşire de avion provoacă mai multă teamă decât un
număr destul de mare de accidente auto-rutiere. Datorită numărului mai
mare de morţi într-un singur eveniment. Dimensiunea unui dezastru de
aceea, reprezentată prin numărul de fatalităţi, este aproape la fel de
importantă pentru percepţia sa ca şi frecvenţa incidenţei sale.
Într-adevăr scara eliberării de energie care este posibilă în
natură—într-un ciclon, inundaţie, erupţie vulcanică sau cutremur (care
poate fi echivalent cu explozia sute de bombe atomice)—sunt încă
departe de orice sursă energetică folosită de om. Seceta şi foametea au
fost cei mai mari ucigaşi în acest secol, cu toate că numărul exact al
persoanelor omorâte este dificil de estimat. Printre aşa numitele dezastre
22
cu debut rapid cum ar fi inundaţiile şi cutremurele sunt cele mai mari
pericole ale globului atât prin frecvenţă cât şi prin letalitate. Furtunile,
inclusiv cicloanele şi tornadele sunt doar uşor mai puţin severe.
Cea mai mare pierdere de vieţi într-un singur eveniment cu debut
rapid a fost în acest secol în China în anul 1956 când în urma unor
inundaţii s-au înregistrat 2 milioane de morţi în Nordul Chinei şi 1,4
milioane de morţi într-o inundaţie pe fluviul Iangtze-Kiang în 1931.
Cel mai mare număr de victime decedate s-a înregistrat tot în
China în anul 1976 în urma cutremurului de la Tangşan în care au murit
peste 250.00 de victime.
Aceste evenimente individuale au reprezentat cauzele extreme
ale unor pericole extreme, populaţie foarte densă şi comunităţi
vulnerabile: riscuri care pot să fie extrem de rare. Situaţii mai puţin severe
cu mult mai puţine victime sunt mult mai frecvente
Înţelegerea riscurilor
Managementul efectiv al riscurilor necesită informaţii atât asupra

magnitudinii riscului(estimarea riscului) şi cât de mare importanţă trebuie
să acorde comunitatea reducerii acestui risc (evaluarea riscului).
Riscurile sunt deseori cuantificate în formă agregată ( o
probabilitate de 1 la 23.000 pe an ca un individ să decedeze în urma unui
cutremur în Iran). O astfel de estimare grosieră a riscului poate fi utilă în
scopurile comparării evenimentelor, dar în mod obişnuit este o un element
supus unor mari variaţii ale riscului faţă de indivizii sau a diferitelor
regiuni.
Importanţa pe care comunitatea o atribuie riscurilor unor dezastre
naturale este probabil să fie influenţată de tipul şi nivelul altor riscuri
cotidiene cărora trebuie să le facă faţă.
Procesul dezvoltării economice necesită să încorporeze o
strategie de reducere a efectelor negative ale dezastrelor de oarece altfel
căile tradiţionale de a se face faţă dezastrelor pot probabil să fie pierdute.
Riscul este perceput variat de către diferiţi indivizi şi grupuri
diferite. Aceia care au acces regulat la mass media sunt probabil mai
avertizaţi despre riscurile din mediul înconjurător cărora trebuie să le facă
faţă decât alţii, dar aceasta poate conduce şi la o supraestimare a
probabilităţii unor riscuri neobişnuite cum ar fi dezastrele naturale.
Percepţia riscului este de asemenea influenţată de gradul până la
care un dezastru este considerat a fi controlabil sau efectele sale
23
preventabile şi până unde un individ percepe factorul de teamă faţă de
acesta.
Acceptabilitatea nivelului unui risc pentru indivizi şi societăţi pare
să crească cu beneficiile obţinute din expunerea la risc şi mult mai mare
dacă expunerea la risc este voluntară (ca în sport) decât dacă expunerea
este involuntară (ca în dezastrele naturale).Nivelul de risc acceptabil de
asemenea apare să scadă în timp pe măsură ce mai mulţi oameni devin
expuşi la un anume tip de risc.
Pentru multe riscuri, reducerea efectelor lor negative pot fi mai
bine managerizate la nivelul comunităţii de oarece nivelul expunerii
comunităţii este mai mare decât a unui individ şi din cauză că protecţia
deseori necesită acţiuni colective deseori pe scară largă.
În secolul trecut scara unor dezastre naturale (inclusiv foametea)
au fost mult mai mari decât dezastrele tehnologice, atât în termeni de
număr total de victime cât şi ca număr de evenimente cu număr foarte
mare de victime (fără războaie).
2.EVALUAREA RISCURILOR ŞI A VULNERABILITĂŢILOR
Folosind riscurile în luarea deciziilor
Estimarea viitoarelor pierderi probabile este o problemă de interes

crescând pentru aceia interesaţi în întocmirea planurilor sau în
managementul facilităţilor sau a administraţiei publice în regiunile supuse
riscului de dezastre. Estimările viitoarelor pierderi probabile sunt de
interes pentru aceia care răspund de întocmirea şi planificarea fizică la
scară urbană sau regională, în particular atunci când deciziile planurilor
pot avea un efect asupra viitoarelor pierderi; din aceleaşi motive de
acestea sunt interesaţi planificatorii economici la scară naţională sau
internaţională.
Estimările pierderilor sunt de asemenea de interes pentru aceia
care trebuie să facă managementul unui mare număr de clădiri sau alte
facilităţi vulnerabile şi pentru companiile de asigurări sau reasigurări care
vor asigura aceste clădiri. În mod egal, estimările pierderilor sunt de
importanţă pentru responsabilii cu protecţia civilă, ajutor şi servicii de
urgenţă pentru a le permite o planificare de urgenţă adecvată în vederea
pregătirii lor; iar de acestea mai sunt interesaţi cei ce întocmesc proiectele
reglementărilor referitoare la construcţii sau standardele de protecţie
antiseismică a acestora şi a căror sarcină este să se asigure că s-a
24
realizat o protecţie corespunzătoare prin aceste standarde la costuri
minime.
Tipurile de pierderi estimate care sunt necesare depind de
utilizator: pentru unele scopuri estimările pierderilor fizice de clădiri,
infrastructuri şi echipamente pot fi nevoia principală , pe când în alte
cazuri estimarea pierderilor umane a rănirilor şi a deceselor ca şi a celor
rămaşi fără casă pot fi la fel de importante. Pentru planificarea pe termen
lung a dezvoltării, aspectele cum ar fi pierderile economice şi distrugerile
sociale pot fi de asemenea necesare a fi estimate.
Luarea măsurilor de reducere a efectelor viitoarelor pericole a
devenit din ce în ce mai comună în planificarea viitoarei dezvoltări a
oraşelor sau regiunilor care au o istorie de dezastre. Planificarea Pregătirii
implică măsuri de urgenţă care să facă faţă urgenţelor atunci când ele se
produc şi Planificarea reducerii efectelor negative implică măsuri pe
termen lung cum ar fi controlul folosirii terenurilor, îmbunătăţirea calităţii
stocurilor de clădiri construite şi alte măsuri de reducere a impactului
pericolului atunci când el eventual se produce.
Fundamental pentru acest proces de planificare este înţelegerea
a ceea ce se aşteaptă. Aceasta are nevoie să fie cuantificată, chiar dacă
într-o formă crudă şi aproximativă, în termeni de riscuri existente cărora
trebuie să li se facă faţă, dimensiunea evenimentului probabil şi
consecinţele acestui eveniment dacă se produce.
Tipurile de pierderi ce vor fi luate în considerare
Riscul este cuantificat în majoritatea exemplelor de până acum în

termeni de pierderi de vieţi. Este în general acceptat că salvarea vieţii
este cea mai mare prioritate a reducerii efectelor negative ale dezastrelor
şi a pregătirii pentru dezastre. Mai mult, decesele sunt absolute şi pot fi
înregistrate mai uşor decât rănirile. Este de aceea relativ direct să se
compare riscul fumatului şi al inundaţiilor în termeni de oameni ucişi.
Cu toate acestea, mulţi alţi parametri ai consecinţelor dezastrelor
pot avea o valoare practică egală sau mai mare pentru noi. Pentru
medicină, de exemplu, predicţia rănirilor este mult mai utilă decât
estimarea fatalităţilor, din cauză că riscul de rănire se corelează cu
resursele necesare pentru tratament. De aceea scopul final al analizei,
calcularea riscului general are nevoie să ia în considerare o serie de
pierderi. Cel mai comun parametru al pierderilor şi unul din cel mai uşor
de calculat, este costul economic. Costul este folosit general din cauză că
multe tipuri de pierderi pot fi convertite în costuri economice. Este o
metodă curentă de a lua în considerare o largă paletă de efecte. Efectele
25
care sunt considerate în termeni de costuri economice sunt cunoscute ca
fiind pierderi tangibile. Dar sunt o serie de alte efecte ce rezultă din
dezastre care sunt importante dar care nu pot fi convertite în echivalentul
monetar si de aceea sunt considerate a fi pierderi intangiblie.
O considerare completă a riscului va include o completă paletă a
consecinţelor atât tangibile cât şi intangibile şi ale unor tipuri diferite
calitativ.
Diferenţele calitative ale riscurilor de dezastre naturale face
imposibilă agregarea lor într-un singur indicator al impactului dezastrelor.
Degradarea mediului înconjurător de exemplu este aproape imposibil de
comparat cu distrugerea socială. Într-adevăr pierderile intangibile pot fi în
unele cazuri egale sau mai mari decât cele tangibile. Fără îndoială, di
cauza dificultăţii cuantificării pierderilor intangibile, majoritatea
procedurilor de analiză pot folosi doar unul sau ambii parametrii ai
pierderilor cum ar fi decesele şi costurile tangibile ale distrugerilor fizice-
ca elemente principale.
Cel mai comun parametru al pierderilor şi unul din cel mai uşor de
folosit, este costul economic. Cum să determinăm parametrii pierderilor
pentru analiza riscurilor?
Sunt trei componente esenţiale în determinarea riscului, care pot

fi cuantificate separat:
a) probabilitatea incidenţei pericolului: este probabilitatea
producerii oricărui pericol natural sau tehnologic într-un anume loc sau o
anume regiune;
b) elementele supuse riscului: identificarea şi realizarea
inventarului de oameni sau clădiri sau a altor elemente care vor fi afectate
de către pericol, dacă se produce şi unde este necesară estimarea valorii
lor economice
c) vulnerabilitatea acestor elemente supuse riscului: cum sunt
afectate clădirile sau oamenii sau alte elemente dacă sunt supuse unor
anumite niveluri de pericol.
Fiecare dintre aceste elemente nu reprezintă un singur parametru
ce trebuie să fie evaluat, dar unele, cuantificări ale probabilităţii pericolului
implică evaluarea nu numai a probabilităţii producerii acestuia, cum ar fi
de exemplu probabilitatea producerii unui uragan , dar si probabilitatea de
producere a unui uragan de o anumită putere. O furtună puternică va fi
mai rară decât nişte vânturi mai uşoare. O furtună foarte puternică va fi
eventual mai rară.
26
Elementele supuse riscului constau dintr-o paletă largă de lucruri
care constituie elemente utile societăţii noastre – şi a vieţii oamenilor ca şi
a sănătăţii lor cum ar fi elementele activităţii economice, locurile de
muncă, echipamentele, recoltele şi vitele. Casele sunt elemente clar
supuse riscului şi la fel sunt drumurile şi serviciile de care depinde
societatea respectivă.
Serviciile comunitare—şcolile, spitalele, instituţiile religioase- sunt
elemente supuse riscurilor, tot aşa este în anumite cazuri şi mediul
înconjurător natural.
Aceste elemente nu sunt uşor de agregat şi trebuiesc să fie
tratate ca un număr de categorii separate—iar aspectele tangibile sau
intangibile ale fiecărei categorii să fie luate în considerare.
Vulnerabilitatea este de asemenea multidimensională. Fiecare
element- o clădire, o persoană, o activitate- vor fi afectate diferit de către
pericole de diferite severităţi. Cu cât mai sever este pericolul, cu atât se
vor produce distrugeri ale elementului luat în considerare.
Această relaţie între severitatea unui pericol şi gradul de
distrugere cauzat este o relaţie de vulnerabilitate. Atât pericolul cât şi
vulnerabilitatea sunt descrise în mai multe detalii în cele ce urmează.
Prezentarea riscurilor
În baza definiţiilor date anterior, riscul sau riscul specific este

definit ca fiind o rată medie a pierderilor sau “ rată exhaustivă”. Întrucât
este util pentru estimarea pierderilor pe o perioadă mai lungă de timp, ea
poate da o idee cam deformată asupra naturii riscurilor din cauza
pericolelor naturale. Majoritatea pierderilor cauzate de aceste evenimente
se produc printr-o acţiune de cele mai multe ori a unui eveniment singular
de mari dimensiuni, mai mult decât prin forma unor acţiuni lente şi
continue de distrugere. O varietate a diferitelor metode a fost întocmită
pentru prezentarea riscurilor pentru a ajuta depăşirea acestei dificultăţi.
Prezentarea riscurilor pe această cale este percepută a fi mai
apropiată de calea actuală. Cu toate acestea, astfel de relaţii în general
arată pierderile pentru o mai mare regiune şi perioadă de timp. Ele nu
ajută identificarea distribuţiei geografice a distrugerilor, pentru care este
necesară trecerea pe hartă a riscurilor.
Hărţile de risc încearcă să prezinte distribuţia geografică sau
spaţială a pierderilor probabile pentru unul sau mai multe pericole. Din
cauza căilor pe care se produc pericolele naturale, prezentarea riscurilor
anuale, aşa cum se defineşte mai sus, nu este în mod necesar cea mai
utilă, fiind mai multe căi de prezentare a pierderilor ce includ:
27
a. Descrierea pe hartă a scenariilor: prezentarea impactului unui
singur pericol. Prezentarea pe hartă a pericolului este deseori folosită
pentru a estima resursele necesare care vor fi folosite pentru a face faţă
urgenţei. Numărul de oameni omorâţi şi răniţi şi pierderile ce apar în alte
elemente sunt estimate. Din coroborarea acestor date se poate estima
resursele necesare pentru asistenţa medicală, pentru reducerea
distrugerilor, cazarea sinistraţilor şi reducerea perioadei de refacere.
b. Studiul pierderilor potenţiale: Înscrierea pe hartă a efectului
producerii pericolului probabil într-o regiune sau ţară arată localizarea
comunităţilor care probabil vor suferi pierderi grele. Efectul pericolului în
fiecare arie este calculat pentru fiecare comunitate din aceste arii pentru a
identifica “Comunităţile supuse celui mai mare risc”. Aceasta arată de
exemplu care oraşe sau comune probabil vor suferi cele mai mari
pierderi, care trebuie să fie priorităţile pentru programele de reducere a
pierderilor şi care este probabil să fie cel mai mare ajutor sau asistenţă de
salvare în eventualitatea unui dezastru major.
c. Harta anualizată a riscurilor: Este calcularea nivelurilor
probabile a pierderilor ce se produc din partea tuturor nivelurilor de pericol
într-o perioadă de timp. Probabilitatea fiecărui nivel de pericol ce apare în
această perioadă de timp este combinată cu consecinţele acelui nivel de
pericol pentru a genera pierderile probabile totale în timpul respectiv.
Însumarea acestor pierderi de toate nivelurile de pericol dă pierderile
probabile totale în perioada evaluată.
Harta indică pierderile probabile atât în timp cât şi în spaţiu. Cu
suficiente detalii în calculare, efectul probabil al politicilor de reducere a
efectelor produse de un cutremur pot fi estimate şi evaluate economic.
Efectele relative ale diferitelor politici de reducere a pierderilor pot
fi comparate şi schimbările riscurilor în timp pot fi examinate.
Pierderile totale evaluate astfel ne ajută să sugerăm priorităţile
pentru planificarea naţională. În acest caz cele mai mari oraşe vor avea şi
cele mai mari pierderi probabile (datorită numărului mai mare al
populaţiei), cu toate că pierderile pot fi localizate în anumite alte regiuni
datorită unei mai slabe rezistenţe ale construcţiilor.
Puţine ţări au date statistice suficiente în comparaţie cu Turcia
asupra tipurilor de locuinţe care să poată fi estimate şi pe alte căi.
Evaluarea pericolelor
Pentru a face calculele riscurilor va trebui să ştim care este

probabilitatea de producere a unui pericol precum şi a nivelului de
severitate al acestuia, într-o anumită perioadă de timp într-o anumită arie.
28
Nivelul de severitate al pericolelor naturale poate fi cuantificat în termeni
de magnitudine a incidenţei ca un întreg (parametrul evenimentului) sau
în termeni de efecte a incidenţei cu o anumită localizare (parametrul
locului).
Ca şi riscul, incidenţa pericolului poate fi exprimată în termenii
mediei ratei incidenţei unui anume tip de eveniment, sau pe o bază
probabilistică. În orice caz recurenţa anuală a cazului este folosită în mod
obişnuit. Inversul perioadei de recurenţă anuale reprezintă perioada de
reîntoarcere.
Exemplele de pericole definite în termenii parametrilor incidenţei
lor sunt:
E s ti m a r e a pr odu c e ri i e v e ni m e n t e l or r ar e
Pericolele naturale sunt cazurile extreme ale unor evenimente

normale; un uragan este un vânt foarte puternic, un cutremur distructiv
este o versiune mai mare a energiei eliberate de procesele geologice care
se produc zilnic, o inundaţie este rezultatul unor precipitaţii extreme sau a
unor furtuni, sau a condiţiilor de valuri. Evenimentele extreme
metrologice, hidrologice sau geofizice prezintă pericole pentru mediul
creat de om şi pentru indivizi.
Prin definiţie, evenimentele extreme sunt rare. Cu cât un
eveniment este mai extrem şi mai sever, cu atât este mai rar. Incidenţa
extremă a pericolelor naturale este dificil de prezis.
Ele se produc neregulat –sunt foarte puţine elemente identificabile
ale incidenţei evenimentelor naturale (de altfel studiile în curs au început
să arate că unele elemente pe termen lung pot fi distinse) – şi pe termen
scurt. Din cauza rarităţii producerii lor, nu este un număr mare de
evenimente extreme în bazele de date şi previziunile statistice bazate pe
evenimentele trecute nu sunt prea convingătoare. Un vulcan care a erupt
doar o dată în ultimul secol poate erupe o dată la un mileniu sau poate
avea erupţii din 20 în 20 de ani iar erupţia ultimă poate fi produsă la o
perioadă necunoscută. Estimarea probabilităţii unei alte erupţii în viitorul
apropiat va necesita ceva mai mult decât o perioada de un secol de
observaţii. Se poate construi o înregistrare de mai lungi perioade a cât de
des a erupt vulcanul prin cercetarea cu atenţie a datelor istorice din
secolele anterioare. De asemenea mai poate fi posibil pentru geologi să
analizeze resturile vechi de lavă şi să încerce să dateze frecvenţa
acestora.
29
Cu cât mai mare şi mai sever este un eveniment cu atât este
mai rar.
O serie de elemente coroborative ale incidenţei pericolelor pot fi

uneori găsite pentru inundaţii (situaţii, depuneri şi nivelurile ridicate ale
apelor) şi cutremure (date geologice ale l mişcărilor faliilor) dar în cele mai
multe arii unde pericolele sunt probabile, principalele probe ale pericolelor
trebuie să vină de la înregistrările făcute de oameni.
Cercetările au examinat cât de probabile sunt evenimentele
extreme ale fenomenelor naturale ce s-ar putea produce. S-a găsit că
numărul evenimentelor mari cum ar fi inundaţiile sau cutremurele are o
oarecare relaţie cu numărul de evenimente mai mici care se produc şi
astfel aceste evenimente mult mai dese pot fi folosite ca predicţie pentru
cele mai mari şi severe. Teoriile statistice asupra distribuţiei valorilor
extreme ale lucrurilor, derivate din observaţiile pe termen lung indică că
severitatea unui eveniment (sau logaritmul acestei severităţi) poate fi
considerat ca fiind invers proporţional cu logaritmul frecvenţei sale.
Metodele standard de înregistrare a datelor provenite din
evenimentele mai mici, dar mult mai frecvente pot fi folosite pentru a
estima probabilitatea producerii unor evenimente extreme.
Trecerea pericolelor pe hartă
Recurenţa probabilităţii pericolelor variază de la un loc la altul şi

una Din cele mai importante căi de a înţelege riscul care stă în faţa
oricărei comunităţi sau regiuni şi care necesită înregistrarea lor pe hartă.
Pericolul de inundaţii este deseori trecut pe hartă în aşa fel încât
să se figureze întinderea maximă a inundaţiilor cu perioadele de
reapariţie, care sunt marcate pe oricare alte hărţi.
Pericolele vulcanice sunt mai greu de cuantificat, dar ariile
supuse unui mai mare risc pot fi cu uşurinţă identificate. Scara hărţilor
folosite pentru identificarea riscurilor depind atât de folosirea cât şi de
nivelul de date disponibile. Cunoştinţele distribuţiei spaţiale a unor
pericole, cum ar fi cutremurele, alunecările de teren şi inundaţiile au ajuns
la un nivel în care variaţiile riscului în cadrul unei comunităţi mici pot fi
trecute pe hartă. Astfel de hărţi de micro-zonare au un rol important în
planificarea folosirii terenurilor.
Ariile în care este probabil să se producă alte pericole, în special
pericole meteorologice cum ar fi seceta sau vânturile puternice, pot fi
doar indicate pe hărţi ale ariilor cu mult mai mari – de exemplu ariile cele
mai probabil de a fi supuse riscului de secetă şi desertificare sau de
30
furtuni tropicale. Aceste hărţi de altfel nu prea detaliate, pot avea un rol
deosebit în întocmirea planurilor de alarmă referitor la tendinţele pe scară
largă şi pot fi utile pentru reprezentanţii rezidenţi ai UNDP pentru
identificarea pericolelor pentru care trebuie să se pregătească.
Cuantificarea vulnerabilităţii
Vulnerabilitatea este definită ca fiind gradul pierderilor faţă de un

anumit element supus riscului (sau set de elemente) ce rezultă dintr-un
anumit pericol de un anumit nivel de severitate. (Distincţia dintre această
definiţie şi ceea a riscului este foarte important să fie notată. Riscul
comină pierderile probabile de toate nivelurile de severitate a pericolului,
ţinând seama de probabilitatea lor de producere). Vulnerabilitatea este un
element care este în mod normal exprimat ca fiind un procent din pierderi
(sau ca o valoare între 0 şi 1) la un anumit nivel de severitate a
pericolului. Măsura pierderilor folosite depind de elementul supus riscului,
şi poate fi măsurat ca un raport al numărului de decese sau răniri faţă de
populaţia generală, sau ca un cost al reparaţiilor sau ca gradul de
distrugeri fizice definit într-o scară adecvată. La un număr foarte mare de
elemente, cum ar fi un stoc de clădiri, el poate fi definit în termenii de
proporţii a clădirilor ce pot suporta un anumit nivel particular de distrugeri.
Vulnerabilitatea unui set de clădiri la un uragan cu o viteză de 130
km/oră poate fi definită ca: “20% din clădiri ce suferă distrugeri grele sau
cele mai rele, la un vânt de 130 km/oră” sau “cu un cost mediu de
reparaţii de 5% la un vânt de 130 km/oră ”
Vulnerabilitatea populaţiilor umane poate fi exprimată în termeni
de mortalitate sau morbiditate:“5% omorâţi şi 20% răniţi într-un cutremur
cu o intensitate de VIII MSK”
Reducerea vulnerabilităţii în societăţile robuste
Se argumentează uneori că folosind conceptul de risc în

reducerea efectelor negative a dezastrelor este prea specifică pentru
pericol. Într-o analiză clasică de risc, pericolul este primul identificat , iar
apoi probabilitatea producerii acestui pericol este estimată şi în final
vulnerabilitatea care se referă la acel pericol este identificată şi în final se
acţionează pentru reducerea vulnerabilităţii. În acest mod de a face
lucrurile, dacă un pericol se produce fără a fi prevăzut , programul de
reducere a efectelor acestuia poate să nu ofere protecţie împotriva lui. De
altfel este clar că este imposibil să se prevadă fiecare pericol de dezastru.
Orice societate are de făcut faţă unei largi palete de pericole potenţiale –
lucrul care caracterizează aceste dezastre este ca oricât de atentă este
31
întocmirea planurilor pentru a li se face faţă ele sunt întotdeauna
surprinzătoare. Cu toate acestea multe dintre elementele de
vulnerabilitate faţă de diferite pericole sunt similare.
Cel mai de bază element al apărării împotriva dezastrelor este o
societate care este mai puţin vulnerabilă. De altfel fiecare pericol are o
anumită cale de manifestare şi afectează elementele supuse riscului cu
diferite caracteristici- astfel o inundaţie pune în pericol oamenii din văi mai
mult decât pe cei de pe dealuri, uraganele vor afecta locuinţele mai
uşoare şi mai puţin rezistente – în general apărarea unei comunităţi este
aceiaşi în mare. O economie mai puternică este cea mai bună apărare
împotriva dezastrelor.
Obiectivele programului de reducere a vulnerabilităţii trebuie să
creeze o societate robustă, rezistentă la influenţele periculoase în
general, mai curând decât una protejată îngust împotriva unui anume tip
de eveniment – cum ar fi un cutremur sau o inundaţie. Raţiunile care fac
societăţile vulnerabile sunt aceleaşi pentru orice tip de dezastru şi dacă
este posibil să se combată unele cauze de bază ale vulnerabilităţii,
robusteţea acelei societăţi va fi îmbunătăţită.
Legătura dintre dezastre şi dezvoltarea economică .
Cele mai vulnerabile societăţi sunt acelea care sunt mai slabe din
punct de vedere economic. În mod asemănător, cei mai vulnerabili
membrii ai societăţii sunt cei care sunt marginalizaţi din punct de vedere
economic. Cele mai rele locuri de dispunere a locuinţelor, în special în
zonele supuse riscurilor de alunecări de teren de pe dealuri, malurile
râurilor care sunt supuse riscurilor de inundaţie, sunt locurile unde îşi pot
construi locuinţele cei mai săraci. Locuinţele construite cu costuri minime
sunt cele mai vulnerabile la furtuni sau la cutremure. Mecanismele care
determină vulnerabilitatea trebuie să fie bine înţelese în scopul de a o
reduce. Vulnerabilitatea este în mare o problemă de dezvoltare, şi nevoile
de reducere a vulnerabilităţii trebuie să fie îndeplinite în cadrul contextului
dezvoltării. Protecţia resurselor şi îmbunătăţirea potenţialului economic al
comunităţii sau al grupului pot să fie la fel de importante ca şi reducerea
vulnerabilităţii lor.
O economie puternică este cea mai bună apărare împotriva
dezastrelor. Vulnerabilitatea este în mare o problemă de dezvoltare
şi nevoile de reducere a vulnerabilităţii vor fi rezolvate în cadrul
contextului dezvoltării.
32
3. PERICOLE ŞI RISCURILE PRINCIPALE CĂRORA TREBUIE
SĂ LI SE FACĂ FAŢĂ
INTRODUCERE
Fu n da m e nt el e M a na ge m e nt ulu i Dez a s tr el or
Fundamentele comune pentru selectarea pregătirii împotriva

pericolelor şi a măsurilor de reducere a efectelor negative ale acestora
include, evaluarea riscurilor, evaluarea vulnerabilităţii şi evaluarea
dezastrelor. Un alt concept principal în întocmirea programelor este cel
referitor la relaţiile dintre dezastre şi dezvoltare.
E va l u a r e a r is c ul u i ş i a vu l n e r abi l i t ăţ i i
Înţelesul riscurilor
Managementul efectiv al riscurilor necesită informaţii despre

magnitudinea riscului cu care avem de a face (evaluarea riscului) şi ce
importanţă acordă societatea reducerii riscului respectiv (evaluarea
riscului). Cuantificarea nivelului de risc este un aspect esenţial atât al
planificării pregătirii cât şi al planificării măsurilor de reducere a efectelor
negative ale dezastrelor.
Riscurile sunt deseori cuantificate pe căi agregate (cum ar fi o
probabilitate de 1 la 23.000 pe an ca un individ să decedeze în urma unui
cutremur în Iran).O astfel de estimare grosieră a riscului poate fi utilă în
scopul comparării, dar în mod obişnuit comportă mari variaţii ale riscului
pentru anumiţi indivizi sau diferite regiuni.
Componentele esenţiale ale cuantificării riscului
 Probabilitatea de producere a pericolului – este

probabilitatea de producere a unui anume pericol de o anumită
severitate într-o anumită perioadă din viitor.
 Elementele supuse riscului – un inventar al acelor
oameni sau lucruri care sunt expuse la un pericol.
 Vulnerabilitatea – gradul de pierderi ale fiecărui
element dacă se produce un pericol de o anumită severitate.
33
Probabilitatea unor pericole naturale extreme care să producă
dezastre poate fi estimată printr-o extrapolare statistică a datelor unor niveluri
normale de incidenţă. Precizia unor astfel de estimări depinde de cantitatea
şi nivelul datelor existente ca şi a perioadei de timp din care au fost colectate.
Datele istorice pot fi surse foarte valoroase de informaţii.
Recurenţa, frecvenţa şi intensitatea majorităţii pericolelor naturale
variază de la un loc la altul – hărţile de pericole pot fi folosite pentru a
demonstra aceste variaţii. Pentru unele, pericole geologice notabile,
hărţile locale detaliate (micro-zonare) pot fi folosite pentru a stabili
variaţiile locale şi a sprijini deciziile de folosire a terenurilor.
Pentru altele, doar hărţile ariilor geologice de risc sunt posibile,
cum ar fi cele pentru desertificare şi despădurire.
Evaluarea vulnerabilităţii
Evaluarea vulnerabilităţii implică în primul rând identificarea

tuturor elementelor care pot fi supuse riscului din partea unui anume
pericol. Cunoştinţele locale şi datele demografice pot fi folosite pentru a
completa tabloul.
Funcţiile pierderilor sub forma curbelor vulnerabilităţii, a curbelor
de probabilitate a distrugerilor sau matricele distrugerilor pot fi obţinute
pentru unele elemente supuse riscului(clădiri, oameni) pe baza
experienţei trecute.
Multe elemente ale vulnerabilităţii nu pot fi descrise în termeni
monetari, cum ar fi pierderile familiilor proprii, a căminelor, a veniturilor şi
a suferinţelor umane corelate ca şi a problemelor psihosociale, dar ele nu
trebuie supraestimate.
Din cauză că pericolele tind să devină incontrolabile, va trebui să
se depună foarte multă muncă pentru reducerea efectelor lor negative
mai ales pentru reducerea vulnerabilităţii. Îmbunătăţirea condiţiilor
economice va reduce multe dintre aspectele vulnerabilităţii şi o bună stare
a economiei poate în multe cazuri să constituie cea mai bună apărare
împotriva dezastrelor.
Riscul poate fi conturat din datele pericolelor şi a vulnerabilităţii şi
din inventarierea elementelor supuse riscurilor. O varietate de moduri de
prezentare a riscurilor este disponibilă cum ar fi curbele, hărţile
scenariilor, hărţile cu pierderile probabile şi riscul anualizat.
34
Importanţa pe care o acordă o comunitate riscurilor unui pericol
este probabil să fie influenţată de tipurile şi nivelul altor riscuri cărora
trebuie să le facă faţă zilnic.
Procesul dezvoltării economice are nevoie să incorporeze
strategiile de reducere a riscurilor din cauză că modurile tradiţionale de a
se face faţă la riscurile din mediul înconjurător par să fie altfel pierdute.
Riscul este diferit perceput de diferiţi indivizi sau grupuri. Toţi acei
care au un acces normal la datele din mediile de informare sunt probabil
să fie mai avertizaţi asupra riscurilor din mediul înconjurător decât ceilalţi,
dar ei pot ca un rezultat să supraestimeze probabilitatea unor riscuri
extraordinare cum ar fi dezastrele naturale.
Acceptabilitatea unui nivel de risc pentru indivizi şi societăţi pare
să crească cu beneficiile obţinute din expunerea la acest risc şi să fie mult
mai mare dacă expunerea la acest risc este voluntară (ca în sport) decât
cea involuntară (ca în dezastrele naturale).
Nivelul acceptabil de risc apare de asemenea să scadă în timp pe
măsură ce mai mulţi oameni devin expuşi la tipuri particulare de risc.
Pentru multe riscuri, reducerea efectelor negative poate fi doar
managerizată la nivelul comunităţii din cauză că expunerea unei
comunităţi poate fi mai mare decât a unui singur individ şi pentru că
protecţia necesită deseori măsuri colective, uneori acţiuni pe scară largă.
Opţiunile reducerii efectelor negative ale dezastrelor
Primul Pas esenţial în orice strategie de reducere a efectelor

negative ale dezastrelor este de a înţelege natura pericolelor cu care vom
avea de a face. Înţelegerea fiecărui pericol necesită conştientizarea a:
– cauzelor sale;
– distribuţia sa geografică, magnitudinea şi severitatea şi
frecvenţa sa probabilă ;
– mecanismele fizic ale distrugerilor produse;
– elementele şi activităţile cele mai vulnerabile la distrugere;
– consecinţele posibile economice şi sociale ale dezastrului.
Reducerea efectelor negative implică nu numai salvarea vieţilor şi
prevenirea rănirilor ca şi reducerea pierderilor de bunuri, dar si reducerea
consecinţelor negative ale dezastrelor asupra activităţilor economice şi a
instituţiilor sociale. Acolo unde resursele pentru reducerea efectelor
negative sunt limitate, ele trebuie să fie alocate ţintit pentru cele mai
35
eficiente domenii – asupra celor mai vulnerabile elemente şi în sprijinul
unor activităţi existente la nivelul comunităţilor.
Evaluarea vulnerabilităţii este un element foarte important al
planificării unei efective reduceri ale efectelor negative ale dezastrelor.
Vulnerabilitatea implică atât susceptibilitatea la distrugerile fizice
şi economice şi lipsa resurselor pentru o refacere efectivă. Pentru a
reduce vulnerabilitatea fizică, elementele slabe pot fi protejate sau
întărite. Pentru a reduce vulnerabilitatea instituţiilor sociale şi a activităţilor
economice, infrastructurile trebuiesc modificate sau aranjamentele
instituţionale modificate.
Pentru majoritatea riscurilor asociate cu pericolele naturale, sunt
ocazii puţine sau de loc, pentru a le reduce. În aceste cazuri punctul
central al politicilor de reducere a efectelor trebuie să se axeze pe
reducerea vulnerabilităţii elementelor şi activităţilor supuse riscurilor.
Pentru pericolele tehnologice şi cele produse de om, reducerea
pericolului este cu toate acestea probabil să fie cea mai eficientă strategie
de reducere a efectelor negative ale lor.
Acţiunile autorităţilor prin planificarea sau dezvoltare pentru a
reduce vulnerabilitatea pot fi în mare clasificate în două tipuri – active şi
pasive.
Măsurile active sunt acelea în care autorităţile promovează
acţiunile dorite prin oferirea de stimulente – acestea fiind deseori
asociate cu programe de dezvoltare în ariile cu venituri mici.
Măsurile pasive sunt acelea în care autorităţile previn acţiunile
nedorite prin amenzi şi penalităţii prin care acţionează autorităţile locale
bine puse la punct cu activităţile curente în ariile cu venituri mari.
Nivelul acţiunilor de reducere a efectelor negative care pot fi luate

în considerare
Ingineria şi construcţiile – Măsurile inginereşti variază de la

lucrările inginereşti pe scară largă pentru consolidarea unor anumite
clădiri şi cele de mică amploare destinate proiectelor micilor comunităţi.
Codurile de practică pentru protecţia împotriva dezastrelor sunt puţin
probabile să fie eficiente dacă nu sunt acceptate şi înţelese de
comunitate.
Pregătirea constructorilor locali în aceste tehnici încorporează o
mai bună protecţie în structurile tradiţionale – clădiri, drumuri şi locuri de
ambarcare – şi este probabil să dea un element esenţial al acestor
36
măsuri. “Deşi poate să fie mai costisitor să se iniţieze acţiuni active
ele pot produce rezultate mai bune în unele comunităţi din cauză că
ele 1) tind să promoveze o cultură autoperpetuată de securitate, 2)nu
depind de capacitatea economică a comunităţii afectate şi 3) nu
depind de capacitatea autorităţilor locale de a întări măsurile de
control”.
Măsurile fizice de planificare – Alegerea cu grijă a locurilor

noilor facilităţi – în particular ale facilităţilor comunităţii cum ar fi şcolile,
spitalele şi infrastructurile joacă un rol important în reducerea
vulnerabilităţii aşezărilor; în ariile urbane, deconcentrarea elementelor în
special supuse riscului este un principiu important.
Măsurile economice – Legăturile dintre diferitele sectoare ale
economiei pot fi mult mai vulnerabile la distrugerile provocate de dezastre
decât infrastructurile fizice.
Diversificarea economiei este o cale importantă pentru a reduce
riscurile. “O economie puternică este cea mai bună apărare împotriva
dezastrelor.” În cadrul unei economii puternice, guvernele pot folosi
stimulările economice pentru a încuraja indivizii sau instituţiile să
desfăşoare acţiuni de reducere a efectelor negative ale dezastrelor.
Măsurile de management şi instituţionale – Construcţia unei
protecţii împotriva dezastrelor necesită timp. Ea are nevoie să fie sprijinită
de programe de educaţie, pregătire şi de construcţie instituţională pentru
a asigura cunoştinţele profesionale şi competenţele necesare.
Măsurile societale – Planificarea reducerii efectelor negative ale
dezastrelor trebuie să aibă ca scop dezvoltarea unei “culturi a securităţii”
în care toţi membrii societăţii sunt avertizaţi asupra pericolelor cărora
trebuie să le facă faţă, cunoscu cum să se protejeze pe sine însăşi şi vor
sprijini eforturile de protecţie a altora şi a comunităţii în întregul ei.
INUNDAŢIILE
Introducere
Inundaţiile se produc atunci când apele de suprafaţă acoperă

pământul care în mod normal este uscat sau când apele depăşesc
locurile închise normal. Cel mai răspândit pericol dintre toate, inundaţiile
pot apare datorită precipitaţiilor anormal de mari, valurilor de furtună ale
furtunilor tropicale, distrugerii barajelor, căderilor masive şi rapide de
37
zăpadă. Majoritatea inundaţiilor sunt periculoase pentru aşezările umane
şi inundaţiile anuale, în medie, pot produce cca.20.000 de morţi şi
afectează 75 de milioane de oameni.
Cu toate acestea, inundaţiile pot aduce şi beneficii fără să creeze
un dezastru şi sunt necesare pentru a menţine majoritatea ecosistemelor
acvatice. Inundaţiile împrospătează fertilitatea solului, asigură apa pentru
irigarea recoltei şi locurilor de pescui şi contribuie la asigurarea rezervelor
de apă în sprijinul vieţii în locurile aride.
Cauze
Cea mai importantă cauză a inundaţiilor este ploaia excesivă.

Ploaia poate fi sezonieră pe arii largi sau poate forma om serie de furtuni
localizate care produc ploi de cele mai mari intensităţi. Unele inundaţii
sunt atribuite proceselor atmosferice şi oceanice cum ar fi Oscilaţia sudică
El Nino(ENSO) sau o serie de curenţi. Zăpada este un alt contributor
major la inundaţii.
Tipuri de inundaţii
Inundaţiile bruşte – Acestea sunt în mod obişnuit definite ca fiind

inundaţiile ce se produc în 6 ore de la începutul unei ploi foarte severe şi
sunt în mod obişnuit asociate cu nori cumulus, fulgere şi trăznete ca şi
furtuni severe, cicloni tropicali sau trecerea unor fronturi masive de ploi.
Acest tip de inundaţii necesită a fi anunţate prin alarme rapid localizate şi
răspuns imediat al comunităţilor afectate dacă distrugerile au nevoie să fie
reduse. Inundaţiile bruşte sunt în mod normal rezultatul unei căderi
torenţiale de ploaie, în special dacă aria de primire de pe pante este
capabilă să reţină şi să absoarbă p parte semnificativă din apa căzută.
Alte cauze ale inundaţiilor bruşte include distrugerea barajelor sau
distrugerea rapidă a blocurilor de gheaţă sau a altor obstrucţii de pe râuri.
Inundaţiile bruşte sunt pericole potenţiale în special acolo unde terenul
este inundabil, suprafaţa este înaltă iar apele curg prin canioane înguste
şi unde furtunile severe cu ploi masive sunt probabile.
Inundaţiile râurilor – Inundaţiile râurilor sunt produse în mod
obişnuit de precipitaţiile căzute în bazinele mari de primire sau prin
căderea combinată de zăpadă sau uneori de ambele. Inundaţia se
produce în bazinul râului cu afluenţii săi care pot drena o arie geografică
mare şi să cuprindă mai multe bazine independente ale râurilor. Spre
deosebire de inundaţiile bruşte, inundaţiile râurilor în mod normal se
produc mai lent, sunt deseori sezoniere şi pot continua zile sau
săptămâni. În unele ţări semi-aride cum este Australia, inundaţiile unor
38
râuri care în mod normal nu au apă sau au un curs stagnant se pot
produce la săptămâni după căderea unei ploi masive, la sute de km mai
în aval. Înregistrările istorice ale inundaţiilor oraşelor de către râul
principal pot fi necaracteristice din punct de vedere al protecţiei împotriva
inundaţiilor datorită contribuţiei multiplilor afluenţi.
Inundaţiile costiere – Unele inundaţii sunt asociate cu ciclonii
tropicali (denumiţi uragane sau taifunuri). Inundaţiile catastrofale din
cauza apei de ploaie sunt deseori agravate de valurile de furtună de a
lungul coastei. Apa sărată poate inunda pământul prin unul sau o
combinaţie de efecte ale valurilor de maree înalte, valurilor de furtună sau
tsunami.
Ca şi în inundaţiile râurilor, ploile intense căzute pe o arie
geografică mare vor produce inundaţii extreme în bazinele râurilor de
coastă.
Cum pot contribui oamenii la inundaţii?
Inundaţiile sunt pericole naturale. Ele devin dezastre când

afectează aşezările umane.
Magnitudinea şi frecvenţa inundaţiilor sunt deseori crescute
datorită următoarelor acţiuni umane.
Aşezarea oamenilor în zonele supuse riscurilor de inundaţii
contribuie la dezastrele produse de inundaţii prin punerea în pericol a
oamenilor şi a bunurilor acestora.
Cu toate acestea, beneficiile economice ale localizării aşezărilor
umane în zone susceptibile la riscurile de inundaţii depăşesc pericolele
pentru anumite societăţi. Presiunile din cauza creşterii numărului
populaţiei şi lipsa terenurilor de asemenea determină aşezarea
localităţilor în zonele supuse riscurilor de inundaţii. De asemenea
dezvoltarea zonelor supuse riscurilor de inundaţii pot de asemenea să
modifice albiile râurilor care dacă nu sunt bine proiectate pot contribui la
inundaţii.
Urbanizarea contribuie la inundaţiile urbane în patru moduri.
Drumurile şi construcţiile acoperă terenul prevenind absorbirea excesului
de apă astfel încât apa îşi caută drumuri noi.
Reţeaua de drenuri din ariile urbane poate să elibereze apa şi să
umple astfel canalele naturale mai rapid decât drenajul natural, sau, poate
să fie insuficientă şi astfel să dea pe afară. Ori canalele naturale sau cele
artificiale pot deveni insuficiente prin astuparea lor cu resturi, sau
obstruate de facilităţile de pe râu, împiedecând drenajul şi fiind depăşite
în ariile bazinului.
39
Despădurirea şi îndepărtarea rădăcinilor creşte scurgerea de
apă. Eroziunea consecutivă cauzează sedimentarea în canalele râurilor
care descresc capacitatea lor de scurgere.
Imposibilitatea de a menţine sau întreţine sistemele de
drenaj, digurile şi protecţiile din ariile vulnerabile contribuie de
asemenea la inundaţii.
Caracteristicile generale
Distrugerile potenţiale ale inundaţiilor sunt dependente de mulţi

factori care determină caracteristicile principale ale evenimentului de
inundaţie, cum ar fi magnitudinea inundaţiei, durata evenimentului şi
viteza debutului. Aceste caracteristici sunt:
Natura precipitaţiilor sau sursa apei – Ploile sezoniere pot fi
foarte intense cu multiple furtuni, cauzând inundaţiile musonice. Ploile
însoţite de depresiunile ciclonice sezoniere pot fi de durată lungă şi
extensive ca acoperire. Furtunile locale de mare intensitate, ce apar în
mod obişnuit în sezoanele de vară, ca şi căderile masive de zăpadă ce se
produc obişnuit în primăvară, de asemenea pot produce mari volume de
apă. Alte surse de apă pot fi distrugerile barajelor sau afectarea surselor
principale de aprovizionare cu apă.
Caracteristicile bazinului de drenaj – Dimensiunea ariei de
drenaj este importantă pentru estimarea nivelului apei şi duratei inundaţiei
în funcţie de gradul de afectare a structurilor şi a vegetaţiei în cursul unei
inundaţii. Estimarea raportului de creştere şi de eliminare a unui râu
formează baza pentru avertizările şi reglementările zonei. Ariile mici de
primire a apei pot să nu fie capabile să primească apa de pe pantele
dealurilor şi astfel să apară torenţi şi inundaţii bruşte. Calităţile solului sunt
de asemenea importante pentru rata infiltrărilor cum ar fi umezeala
solului, starea vegetaţiei, adâncimea zăpezii sau extinderea suprafeţelor
impermeabile de sol.
Viteza fluxului de apă – Vitezele mari ale fluxului de apă pot fi
suficiente pentru a submina fundaţiile clădirilor şi să devină mult mai
periculoase când conţin resturi cum ar fi o serie de roci, sedimente sau
ghiaţă. Forţele fizice imense constituie un pericol pentru viaţă şi bunuri şi
pot afecta canalizarea ca şi depozitele de materiale chimice producând o
poluare întinsă a mediului.
Beneficiile inundaţiilor
40
Efectele pozitive ale inundaţiilor include prezervarea zonelor
umede, reîncărcarea rezervelor de apă din sol şi menţinerea
ecosistemelor râurilor prin asigurarea oxigenării apelor şi a hranei pentru
peşti, păsări şi animalele sălbatice. În Bangladeş, inundaţiile
reîmprospătează hrana pentru peştii din apele interioare care stau la baza
unei industrii majore a pescarilor din regiunea de deltă. În general
inundaţiile înlătură poluanţii di apele râurilor. Acolo unde barajele
contribuie la siguranţa zonelor inundabile, fertilitatea mai redusă a
terenurilor şi drenajul inadecvat pot afecta productivitatea agricolă.
Inundaţiile pot fi benefice pentru unele populaţii dependente de
ploile sezoniere cum ar fi cele din zonele aride de la tropice. În aceste
zone reîmprospătarea umezelii din sol promovează creşterea ierburilor
pentru păşunatul animalelor ca şi recoltele pe termen scurt.
Inundaţiile în zonele semi-aride din Africa de vest au o importanţă
economică foarte mare pentru sprijinirea rezultatelor agriculturii.
Previzibilitate
Prevederea inundaţiilor şi alarmarea s-a dezvoltat foarte mult în

ultimii 20 de ani şi inundaţiile produse de precipitaţii sau căderile de
zăpadă sunt deseori previzibile.
Centrele globale şi regionale asigură hărţile de vreme globale de
câteva ori pe zi ca un rezultat al interpretării datelor de la sateliţii de
vreme, modelele pe calculator sau hărţile naţionale. Prevederile pe
termen lung şi la distanţă pot fi disponibile cu trei sau patru zile înainte pe
când probabilitatea mult mai specifică poate fi disponibilă cu 24-36 de ore
înainte.
Majoritatea inundaţiilor produse de râuri şi a celor bruşte depind
de observaţiile făcute de serviciile naţionale de meteorologie şi hidrologie
pentru activarea alarmei de inundaţii. Informaţiile despre vreme sunt
combinate cu informaţiile şi cunoştinţele despre condiţiile hidrologice
locale şi măsurătorile de monitorizare a cotelor de inundaţii pentru
instituirea alarmei. Comunicarea datelor în timp real este posibilă acolo
unde este disponibilă tehnologia cum ar fi transmiterea prin satelit, radar
şi echipamentele de sensori la distanţă care pot ţine sub observaţie
nivelul apelor râurilor şi să marcheze deplasarea viiturilor.
Un mijloc efectiv de măsurare a nivelului inundaţiilor este prin
folosirea comunicaţiilor prin satelit cum ar fi INMARSAT, o organizaţie
interguvernamentală care poate asigura informaţii către şi din ariile
îndepărtate. Aceste sisteme sunt de importanţă strategică atunci când
41
inundaţiile au efecte transfrontaliere şi ele pot transmite alarma către
toate ţările implicate cum ar fi de exemplu pentru Bangladeş unde 90%
din fluxul râurilor este originar din zone aflate în exteriorul ţării. Multe ţări,
cu toate acestea, încă depind de reţelele wireless şi de legăturile
telefonice pentru a monitoriza situaţiile create de inundaţii. Chiar şi
echipamentele foarte moderne nu sunt întotdeauna capabile să asigure
alarmarea eficientă în situaţia inundaţiilor bruşte pentru a se putea
asigura o evacuare promptă.
Vulnerabilitate
Persoanele care locuiesc în zonele joase ale ariilor inundabile, cu

bazine mici de drenaj, ariile în josul digurilor nesigure, sau pe litoralul jos
sau în deltele râurilor sunt în mod special vulnerabile la pericolele de
inundaţie. Un risc notabil în aşezările situate în ariile inundabile sunt
clădirile construite cu mortar solubil sau din chirpici, sau clădirile fără
fundaţii sau din materiale care nu rezistă la apă. Elementele de
infrastructură supuse unor riscuri notabile include acele utilităţi cum ar fi
sistemele de drenare a apelor menajere, alimentare cu energie electrică
sau cu apă care aparţin de industrie şi comunicaţii. De mare importanţă
sunt stocurile destinate pentru combaterea inundaţiilor şi depozitarea
alimentelor, vitele în stabulaţie, operele de artă unicate şi navele de
pescuit sau a altor industrii maritime.
Alţi factori care influenţează vulnerabilitatea sunt lipsa de spaţii
adecvate pentru refugiu în susul cursurilor de apă şi a căilor de acces
către aceste locuri. În mod similar, lipsa informaţiilor publice despre căile
de evacuare şi a altor acţiuni adecvate de răspuns fac comunităţile mult
mai vulnerabile.
E f e c t el e ne g ati ve t i pi c e
Distrugerile fizice
Structurile sunt afectate prin a) forţa impactului apelor de

inundaţie asupra structurilor b) plutirea pe apele în creştere c) inundare d)
prăbuşire prin eroziune sau înmuiere şi e) afectate prin resturile aduse de
ape.
Distrugerile vor fi probabil mai mari în văi decât în locurile
deschise din ariile joase.
Inundaţiile bruşte deseori vor mătura orice din drumul lor. În ariile
de coastă, valurile de furtună sunt distrugătoare atât în drumul lor la
42
venire cât şi la retragere către mare. Noroiul, petrolul şi alţi poluanţi aduşi
de ape sunt depozitaţi şi distruge recoltele ca şi clădirile.
Saturarea solului poate produce alunecări de teren sau prăbuşiri.
Victimele şi sănătatea publică

Curenţii de apă turbulentă pot doborî şi îneca oamenii şi animalele
în adâncimi relativ mici. Inundaţiile majore pot conduce la un număr foarte
mare de morţi prin înecare, în special a oamenilor tineri dar în general
produc multe răniri mai puţin serioase dar care necesită internări şi
deseori cresc incidenţa muşcăturilor de şerpi. Inundaţiile lente produc
puţine decese directe.
Îmbolnăvirile endemice vor continua în ariile inundate, dar sunt
puţine probe a legăturilor lor directe cu inundaţiile în afară de diareei,
malarie şi alte îmbolnăviri virale la 8+10 săptămâni după inundaţii.
Aprovizionarea cu apă
Izvoarele deschise şi alte surse de apă de suprafaţă pot fi

contaminare temporar prin resturile aduse de apele de inundaţii sau de
apa sărată adusă de valurile de furtună. Ele vor fi contaminate cu agenţi
patogeni din corpurile umane sau animale care sunt căzute în sursele de
apă sau dacă reţelele de canalizare se varsă în reţelele de aprovizionare
cu apă. Sursele de apă normale pot să nu fie disponibile câteva zile.
Recolta şi produsele alimentare
O întreagă recoltă poate fi pierdută ca şi vitele într-o inundaţie pe

termen lung. Stocurile de alimente pot fi pierdute prin submersiune sau
depozitele de alimente pot fi inundate conducând la lipsuri imediate de
alimente. Grâul se distruge rapid dacă este umectat cu apă chiar şi pentru
o durată scurtă.
Majoritatea pierderilor agricole rezultă din inundarea recoltei.
Susceptibilitatea la inundaţii depinde de tipul de recoltă şi de
durata inundaţiei. Un mare număr de animale pot fi omorâte în cursul
inundaţiilor ducând astfel la lipsuri în aprovizionarea cu lapte şi alte
produse animaliere ca şi în lipsa animalelor de muncă.
Aceste pierderi la care se adaugă posibilele pierderi ale fermelor
ca şi a stocurilor de seminţe pot stingheri viitoarele eforturi de refacere a
culturilor agricole.
43
Inundaţiile aduc cu ele o serie de rezultate în termenii efectelor lor
asupra solului fie bune când fertilitatea solului creşte fie rele când
fertilitatea solurilor scade ca urmare a contaminării cu apele sărate aduse
de valurile de furtună.
M ăs u r i l e p os i b i le d e r ed uc er e a r is c ur i l o r
Majoritatea deceselor şi multe dintre distrugerile provocate de

inundaţii pot fi prevenite prin aplicarea măsurilor de pregătire ca şi a celor
de reducere a efectelor negative. Primul pas implică identificarea
elementelor vulnerabile prin întocmirea unei hărţi a pericolului de inundaţii
şi apoi prin integrarea acestor informaţii într-un plan de pregătire şi
dezvoltare. O strategie poate combina reglementările folosirii terenurilor
din zonele inundabile cu măsurile de control a inundaţiilor. Planificatorii
vor putea să-şi aducă contribuţia prin o serie de discipline începând cu
evaluarea riscului a nivelului riscului acceptabil şi a viabilităţii activităţilor
propuse. Informaţiile şi asistenţa pot fi obţinute din diferite surse începând
de la agenţiile internaţionale şi până la nivelul comunităţii respective.
Întocmirea hărţilor de risc ale zonelor inundabile – Inundaţiile
sunt descrise în mod normal în termeni de frecvenţă statistică folosind ca
parametru repetarea lor la o perioadă de 100 de ani pentru programele de
reducere a efectelor lor negative. Harta de bază poate fi combinată cu
alte hărţi şi date pentru a forma un tablou complet al zonei inundabile.
Alte date necesare includ analiza frecvenţei inundaţiilor, hărţile
inundaţiilor, frecvenţa lor şi distrugerile înregistrate, ca şi alte date precum
densitatea populaţiei şi hărţile infrastructurilor. În unele ţări în curs de
dezvoltare, obţinerea unor informaţii extensive pe termen lung poate fi
dificilă. Tehnicile cu sensori asigură o alternativă la tehnicile tradiţionale
ale înscrierii pe hartă a zonelor inundabile şi pot fi la fel de eficiente sau
chiar mai eficiente din punct de vedere al costurilor întrucât ele permit
estimarea unor date care altfel ar necesita o serie de manopere
costisitoare din punct de vedere al cantităţii de muncă necesară cum ar fi
studiile hidrologice pe arii extinse.
Hărţile cu pericole multiple – Inundaţiile deseori cauzează şi se
produc în conjuncţie cu sau ca un rezultat al altor pericole. O hartă cu
multiple pericole sintetizată serveşte pentru a sublinia ariile vulnerabile la
mai mult de un pericol şi sunt cunoscute ca hărţi compozite.
Acestea constituie un excelent instrument pentru proiectarea unor
acţiuni compozite de reducere a pericolelor ca şi a planurilor de urgenţă.
El poate uneori să nu fie prea adecvat pentru activităţile de reducere a
unor pericole specifice anumitor locuri şi activităţi.
44
Controlul folosirii terenului– Scopul reglementărilor de folosire
a terenurilor este de a reduce pericolul pentru viaţă, bunuri materiale şi
dezvoltare atunci când apele cu nivel foarte mare inundă zonele joase
sau zonele de coastă. Reglementările folosirii terenurilor asigură că
riscurile de inundaţii nu sunt mai crescute de folosirea incorectă a
terenurilor. De un interes particular sunt regiunile de expansiune urbană.
Următoarele elemente trebuiesc rezolvate:
1. Reducerea densităţilor: În ariile supuse riscului de inundaţii,
numărul de victime probabile este direct legat de densitatea populaţiei din
zona supusă acestui risc. Dacă o arie este încă în stadiile de planificare,
reglementările densităţii pot fi introduse în plan. Pentru zonele de altfel
ocupate. În special aşezările provizorii, reglementările densităţii pot
constitui o problemă sensibilă şi vor trebui să fie rezolvate problemele
socio-economice ale relocării. Din nefericire, există multe situaţii în care
aşezările cu densităţi neplanificate sunt localizate în zonele inundabile.
Planificatorii trebuiesc să încorporeze măsurile de îmbunătăţire ale
locurilor respective şi de reducere a vulnerabilităţii.
2. Interzicerea unor funcţii specifice: Nici o dezvoltare majoră
nu ar trebui să fie permisă în ariile găsite a fi susceptibile de a fi inundate
în medie o dată la 10 ani. Ariile de mare risc pot fi folosite doar pentru
funcţii cu un potenţial mai mic cum ar fi rezervaţiile naturale, facilităţi
sportive şi parcuri. Funcţiile susceptibile de a fi distruse cum ar fi un spital
sunt premise doar în ariile sigure.
3. Relocarea elementelor care blochează scurgerea apei: În
plus la pericolele generale de a fi luate de ape, clădirile ce blochează
cursul apelor de inundaţie pot produce distrugeri prin aceasta crescând
nivelul inundaţiei chiar şi în zonele care în mod normal nu sunt inundate.
Reglementările de folosire a terenurilor asigură că riscul de
inundaţie nu este înrăutăţit prin folosirea incorectă a terenurilor.
4. Reglementările de folosire a materialelor de construcţii: În
unele zone clădirile din lemn şi alte structuri uşoare trebuie să fie evitate.
În unele zone clădirile din pământ (chirpici sau vălătuci) sunt permise doar
dacă măsurile de protecţie la inundaţii au fost luate.
5. Asigurarea de căi de evacuare: Aşezările supuse riscului de
inundaţii trebuie să aibă căi de evacuare şi asigurarea ariilor de refugiu
bine stabilite din vreme în locuri înalte.
Al t e s t r a te gii de pr e ve nir e
 Achiziţia de teren în zonele inundabile de către agenţiile de

dezvoltare, poate ca o soluţie alternativă pentru construcţii;
45
 Stabilirea de stimulente (împrumuturi sau subvenţii, reduceri
de taxe) pentru a încuraja dezvoltarea viitoare a unor locaţii sigure
folosind metode sigure de construcţii;
 Diversificarea producţiei agricole cum ar fi folosirea unor
hibrizi rezistenţi la inundaţii sau ajustarea sezonului de însămânţare;
stabilirea unor alocaţii pentru constituirea rezervelor pentru inundaţii;
 Reîmpădurirea, managementul stabilirii păşunatului şi
controlul acestuia pentru a creşte absorbţia;
 Construirea unor zone mai înalte sau a unor construcţii care
să poată fi folosite ca refugiu dacă evacuarea nu este posibilă.
Controlul inundaţiilor
Aşa cum s-a menţionat anterior, controlul folosirii terenurilor este

de utilitate destul de limitată în zonele inundabile dezvoltate până în
prezent. De fapt, modificările trebuiesc aplicate pentru a reduce
vulnerabilitatea comunităţilor la distrugerile produse de inundaţii.
Cea mai comună metodă folosită implică măsuri de reducere a
inundaţiilor şi reamenajarea cursurilor râurilor ca şi măsurile de apărare
împotriva inundaţiilor în combinaţie cu măsurile de control al folosirii
terenurilor.
Reducerea inundaţiilor are ca scop descreşterea cantităţii de
apă ce se scurge, prin în special stimularea vărsării şi este foarte eficientă
când se foloseşte în bazinul de drenaj al apelor. Tratamentele tipice
include reîmpădurirea sau reînsămânţarea refacerea sistemului de terase
şi protecţia vegetaţiei împotriva incendiilor supra păşunatului şi a altor
măsuri.
Alte măsuri implică îndepărtarea sedimentelor şi a resturilor din
albiile râurilor şi construirea sau refacerea diverselor arii de reţinere a
râurilor în parcuri sau pădurici.
M ăs ur i l e s p eci f i c e de pr e gă ti r e
Pregătirea comunităţilor –Trăind cu inundaţiile
Locuitorii din ariile supuse riscului de inundaţii în mod obişnuit au

un număr de metode tradiţionale de a face faţă inundaţiilor. În ţări cum ar
fi Bangladeşul unde un mare număr de oameni şi arii de teren sunt
vulnerabile la inundaţii, guvernele vor fi foarte tare presate să asigure o
acoperire completă cu chiar şi unele măsuri mai puţin elaborate de a
reduce efectele negative ale acestora. Unele aspecte ale inundaţiilor pot fi
46
managerizate la nivelul localităţilor rurale şi actualizate cu asistenţă din
afară. Acestea sunt:
 Instituirea alarmării la nivel local;
 Participarea la lupta împotriva inundaţiilor prin organizarea
unor echipe de lucru care să repare digurile sau să cureţe resturile din
ariile de drenaj, să pună saci de nisip şi să stocheze o serie de materiale
necesare;
 Să faciliteze refacerea agriculturii;
 Să planifice materialele de urgenţă pentru inundaţii şi să
asigure apa potabilă;
 Să identifice măsurile tradiţionale de pregătire şi de reducere
a efectelor negative ale inundaţiilor şi să stabilească eficacitatea lor.
Programele de promovare a avertizării populaţiei cu privire la
pericolul de inundaţii ar putea cuprinde următoarele componente:
 Explicaţii asupra funcţiilor zonelor inundabile controlat,
localizarea zonelor locale şi a zonelor de drenaj;
 Identificarea pericolelor de inundaţii şi a semnalelor de
alarmă;
 Încurajarea indivizilor de a-şi proteja proprietăţile împotriva
inundaţiilor şi întocmirea unor planuri personale de scăpare;
 Explicarea planurilor comunitare de evacuare şi a sistemelor
de alarmare ca şi a activităţilor adecvate post-dezastru;
 Încurajarea responsabilităţilor individuale pentru
prevenirea/reducerea efectelor negative a inundaţiilor în activităţile şi
practicile zilnice. Acestea vor include practicile corespunzătoare în ferme,
prevenirea despăduririi şi întreţinerea sistemelor de drenaj.
Planul principal
Ghidul de bază care asigură oficialităţilor locale şi proprietarilor de

terenuri informaţiile necesare asupra zonelor inundabile este denumit
Planul principal. Acest plan conţine regulile de control a folosirii terenurilor
şi programul de informaţii publice.
Paşii ce vor fi întreprinşi în întocmirea acestui Plan principal sunt:
1) Obţinerea unei hărţi exacte a ariei respective;
2) Înscrierea datelor hidrologice pentru anumite situaţii de
inundaţie pe ultimii 100 de ani;
3) Delimitarea zonelor inundabile şi a frecvenţei inundaţiilor
folosind canalul existent şi condiţiile respective.
47
4) Estimarea pierderilor produse de inundaţii pentru variatele
posibilităţi şi întocmirea curbelor de frecvenţă a distrugerilor anuale;
5) Revizuirea tuturor distrugerilor produse de inundaţii ca şi a
măsurilor posibile de reducere a acestora, cum ar fi digurile, canalele, etc.
6) Întocmirea proiectelor preliminare şi estimarea costurilor pentru
alternativele selecţionate şi delimitarea zonelor inundabile ce rămân la
situaţiile avute în vedere;
7) Stabilirea volumului distrugerilor pentru fiecare alternativă de
inundaţie;
8) Întocmirea unei analize cost/beneficiu pentru fiecare
alternativă;
9) Revizuirea fiecărei alternative pentru alţi factori posibili folosirea
multiplelor oportunităţi şi factori de mediu;
10) Selecţionarea unor alternative sau a unor combinaţii
acceptabile pentru fiecare jurisdicţie administrativă afectată;
11) Publicarea unui raport asupra Planului principal cu
documentarea proceselor prezentate mai sus.
Ne v oi l e ti pi c e po s t - d e z a s tr u
Răspunsul iniţial la inundaţii al autorităţilor locale va include:
 Căutarea şi salvarea;
 Asistenţa medicală;
 Evaluarea dezastrului;
 Măsuri pe termen scurt şi asigurarea apei potabile;
 Purificarea apei;
 Supravegherea epidemiologică;
 Adăpostirea temporară.
Măsurile secundare de răspuns vor include:
Reparaţiile sau reconstrucţia locuinţelor;
 Restabilirea sau crearea de locuri de muncă;
 Asistarea refacerii agriculturii prin credite, distribuirea de
materiale agricole şi instrumente ca şi animale;
 Asistenţa prin refacerea întreprinderilor mici şi îmbunătăţirea
celor piscicole ca şi acţiuni individuale.
48
B i b l i o gr af i e
1. “Automated Local Evaluation in Real Time (ALERT): A
Cooperative Flood Warning Service for Your Community”, National
Weather Service, Western Region, Box 11188 Federal Building, Salt Lake
City, utah 84147, USA.
2. Askew, Arthur, “Learning to Live With Floods”, in Nature and
Resources, Vol. 27, No. 1, 1991, p. 4-8.
3. Cuny, Frederick C., “Living with Floods: Alternatives for
Riverine Flood Mitigation”, in Development: from vulnerability to
resilience, p. 62-73, 1989.
4. Disaster Management Center, Natural Hazards: Causes and
Effects, University of Wisconsin Board of Regents, 1986.
5. Khan, H.R., “Floods and Flood Preparedness”, Disaster
Management Course, Asian Disaster Preparedness Center, Asian
Institute of Technology, Bangkok, Thailand.
6. Natural Disaster Reduction: How Meteorological and
Hydrological Services Can Help, WMO – No. 722, Geneva, 1989.
7. Smith, Keith, Environmental Hazards: Assessing risk and
Reducing disaster, Routledge, London, 1996.
8. Staffa, E., “The Use of INMARSAT in Disaster Mitigation and
Emergency Operations”, in STOP Disasters (No. 18) March-April 1994.
9. UNDRO, Mitigating Natural Disasters, Phenomena, Effects
and Options, United Nations, New York, 1991.
10. UNDRO NEWS, “Unprecedented Floods Devastate
Bangladesh”, Sept/Oct. 1988.
11. Watson, Charles C., “The Arbiter of Storms: A High
Resolution, GIS Based System for Integrated Storm hazard Modeling”,
National Weather Digest, Vol., 20, No. 2, December 1995, pp. 2-9.
12. Wernly, Donald, The Roles of Meteorologists and Hydrologists
in Disaster Preparedness, WMO/TD–No. 698, Report no TCP 34,
Geneva, 1994.
PRODUSE DE OM
DESPĂDURIREA
Cauze
49
Răspândirea agriculturii, colectarea de lemn şi recoltarea
neregulataă de lemn sunt principalele şi imediatele raţiuni pentru
despădurire.
În afara acestor cauze generale, apar problemele fundamentale în
dezvoltarea unor practici agricole aşa de ineficiente, o nesigură folosire a
terenurilor o creştere a lipsei de angajare ca şi o creştere rapidă a
populaţiei ca şi o poluare a mediului înconjurător. În plus unele guverne
au eşuat în reglementarea şi prezervarea ţinuturilor împădurite sau să
adopte politicile care să subevalueze resursele forestiere şi să promoveze
pierderea lor rapidă.
Agricultura
Cauza majoră a distrugerilor pădurilor este răspândirea

agriculturii. Terenul agricol trebuie să fie curăţat pentru întreprinderile
comerciale cum ar fi plantaţiile de trestie de zahăr, sau de cauciuc, care
constituie o cauză majoră pentru despădurire în America Centrală. În
pădurile tropicale atât coloniştii legali cât şi cei ilegali încearcă să cultive
terenurile care au fost în componenţa junglei, unde condiţiile de sol sunt
foarte fragile. Până la 90% din nutrienţi sunt în vegetaţie mai mult decât în
sol. Când pădurea este tăiată şi arsă, se produce o mare pierdere de
nutrienţi în sol, crescând iniţial fertilitatea. După cultivarea şi apoi
expunerea la soare şi ploaie, fertilitatea solului scade rapid şi aria devine
neproductivă, determinând fermierii să doboare şi să ardă noi arii
împădurite.
Mulţi oameni din Bazinul Amazonului, din Africa Centrală şi Asia
de sud-est încă practică o serie de tehnici agricole ce permit o serie de
perioade alternative între recolte pentru a regenera solul. Aceste practici
devin nesustenabile dacă populaţia creşte până la obligarea oamenilor să
ocupe şi cele mai mici arii.
Proprietatea nesigură asupra pământului ca şi elemente prea fixe
de proprietate pot forţa suprafolosirea terenurilor.
Din cauza condiţiilor supraaglomerate din oraşe şi sate, mulţi
oameni migrează către arii marginale mai fertile unde ei pot menţine
loturile de pământ la un nivel suficient de producţie. Unde apar fermierii
migratori, pot distruge lemnul, viaţa animală şi resursele umane. În
Venezuela, în care există un nivel foarte mare de şomaj şi un număr
foarte mare de ţărani fără pământ, 30.000 de familii trăiesc în parcurile
naţionale, rezervaţii forestiere şi alte arii protejate legal.
Păşunatul
50
În America centrală şi de sud, mari arii ale pădurii tropicale au fost
distruse pentru a creea arii de păşunat. O mare parte din aceasta a fost
atribuită unor întreprinderi economice destinate pentru producţia de
carne. Guvernul Brazilian a permis mai concesiuni de pământ atât pentru
corporaţiile naţionale cât şi pentru cele străine care doresc să crească vite
în Aria Amazonului. În America Centrală, pădurea virgină a fost distrusă
de fermierii care doresc să exporte carne de vacă în Statele Unite.
Recoltarea arborilor
Procurarea de lemne de foc poate contribui la distrugerea ariei

pădurilor în special în ariile mai slab împădurite. Datorită lipsei de
combustibili alternativi ca şi a unor rezerve eficiente de combustibili
aceasta constituie o problemă în ţările muntoase din Asia cum este
Nepalul. În ariile puternic împădurite, resturile de copaci pot satisface
nevoiIe locale de lemn de foc. Distrugerea masivă a copacilor pentru
obţinerea lemnului de foc se produce în special în jurul oraşelor, unde
piaţa lemnului de foc şi a cărbunelui există. Unele grupuri bine organizate
şi indivizi aduc lemnul de foc cu vehicule, animalele de povară şi alte
mijloace stimulând despădurirea.
Criza lemnelor de foc – Astăzi 100 de milioane de oameni din
ţările în curs de dezvoltare nu îşi pot satisface nevoile lor minime de
energie şi aproape 1,3 miliarde consumă resursele de lemn pentru foc
mai repede decât sunt înlocuite. În unele părţi din Africa de vest, astăzi,
unele familii din mediul urban îşi cheltuiesc cca. un sfert din venituri pe
lemn şi cărbune pentru gătit. În India, lemnul de foc este subvenţionat
pentru cei mai săraci dintre săraci pentru a preveni foametea.
Locuirea
Locuirea extensivă în pădurile umede tropicale în special în Asia

şi în pădurile din zonele temperate şi muntoase, sunt folosite astăzi de
corporaţiile multinaţionale pentru export, sau pentru satisfacerea nevoilor
de materiale de construcţii din oraşe. Procedurile folosite implică deseori
defrişarea. De altfel în pădurile neamenajate, locuirea tinde să distrugă
pădurea care conţine de altfel un număr de specii valoroase de copaci şi
prin aceasta distrugându-se întregul ecosistem.
Caracteristicile generale
Arborii joacă un rol vital în reglarea atmosferei, a ecosistemelor şi

a sistemelor de vreme. Ei reciclează bioxidul de carbon, un gaz care în
51
momentul de faţă este într-o creştere a concentraţiei în atmosferă şi prin
aceasta contribuie la încălzirea globală. Ei eliberează umezeala în
atmosferă şi prin asta contribuie la formarea norilor de ploaie şi
moderarea climatului local şi global. Rădăcinile lor captează nutrienţi,
îmbunătăţesc fertilitatea solului şi captează poluanţii îndepărtându-I astfel
de sursele de apă. Ei asigură un habitat pentru o serie de specii şi menţin
diversitatea speciilor. Ei sprijină culturile tradiţionale prin oferirea
adăpostului, lemnelor, alimentelor şi a produselor medicinale. Aceste
beneficii sunt pierdute dacă pădurea este distrusă.
Sistemul de rădăcini al vegetaţiei sprijină reţinerea apei în sol,
ancorează particulele de sol şi asigură aerarea pentru prevenirea
compactării solului. Când vegetaţia este distrusă, nutrienţii se reîntorc în
sol, iar când rădăcinile sunt distruse soloul devine instabil. Apa tinde să
se scurgă în loc de a fi reţinută în sol şi cară cu ea partea mai fertilă a
solului.
Aceste elemente formează sedimente în bazinele de drenaj.
Despădurirea prezintă cel mai mare pericol imediat prin contribuţia sa la
alte dezastre. De exemplu:
 Solurile destabilizate sunt mult mai susceptibile la alunecări
de teren şi pot creşte riscul acestora în ariile vulnerabile la alunecări de
teren şi erupţii vulcanice.
 Pierderea umezelii prin despădurire poate contribui la apariţia
secetei care poate declanşa foametea. Nutrienţii din sol pot fi de
asemenea pierduţi prin eroziunea părţii superioare a solului conducând la
scăderea producţiei de alimente şi posibil la pierderi cronice de alimente.
 Eroziunea şi condiţiile de uscăciune combinate cu pierderea
vegetaţiei şi compactarea solurilor duce la desertificare şi pierderea
productivităţii terenurilor agricole.
 Uscăciunea poate accelera răspândirea incendiilor.
 Cercetările au demonstrat că despădurirea văilor râurilor, în
special din jurul râurilor mici şi poate creşte severitatea inundaţiilor,
reduce căderile de ploaie secarea râurilor în sezonul uscat şi creşterea
cantităţii de sedimente ce colmatează albiile râurilor.
Din toate pericolele prezentate mai sus, inundaţia este probabil
cel mai serios efect secundar al despăduririi. În mod obişnuit, măsurile
curative mai ales decât cele preventive cum ar fi construirea de diguri
sunt luate pentru a rezolva problema inundaţiilor. Pe măsură ce
inundaţiile se înrăutăţesc, o mai mare atenţie se acordă protecţiei albiilor
râurilor. Aceasta pentru că în prezent o mult mai mare parte a populaţiei
trăieşte în zone supuse riscurilor de inundaţii.
52
Previzibilitatea
Măsurătorile şi monitorizarea ariilor împădurite pot fi executate
prin probe luate la nivelul pământului, sau prin supravegherea aeriană
sau din satelit. Fiecare metodă are limitele ei. Probele luate terestru sunt
greu de executat şi greu de extrapolat, supravegherea aeriană este
scumpă iar imageria satelitară prezintă dificultăţi în distingerea pădurilor
de altă vegetaţie. Combinaţiile metodelor prezentate sunt mai utile
realizând rezultate mai bune.
Efectele adverse tipice
Impactul specific ale despăduririi include:

 Pierderea fertilităţii solului la tropice şi pierderea capacităţii
productive;
 Eroziunea solului şi depunerea de sedimente;
 Creşterea scurgerilor de apă;
 Reducerea nivelului ploilor şi creşterea temperaturii;
 Distrugerea biodiversităţii şi a culturilor tradiţionale;
 Pierderea unor bogăţii cum ar fi combustibilii, alimentele şi
medicamentele;
 Exacerbarea altor dezastre.
Impactul asupra economiei
Majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare sunt de altfel importatoare

de produse forestiere, în special de hârtie. Aceasta se datoreşte faptului
că nivelul cantităţilor de lemn şi a altor produse asemănătoare pe
persoană este în scădere (şi prin aceasta în creştere de preţ) în
combinaţie cu lipsurile de valute străine sugerează că importul de
produse lemnoase va fi prohibitiv pentru aceste ţări. Comercializarea de
lemne de foc este din ce în ce mai redusă şi preţurile din ce în ce mai
mari.
Lemnul de construcţie este de asemenea în cantitate redusă în
multe ţări şi astfel construcţia de locuinţe este negativ influenţată.
Măsuri posibile de reducere a riscurilor
M a n a g e m e nt u l p ă d u r i i
Majoritatea guvernelor recunosc astăzi importanţa vitală a

programelor naţionale de silvicultură. Silvicultorii sprijină populaţia să-şi
îndeplinească nevoile ei de bază de produse forestiere şi nu numai din
53
pădurile tradiţionale sau di loturile forestiere concentrate. De exemplu
silvicultura practicată de către muţi fermieri pe pământul lor propriu s-a
dovedit a fi în unele cazuri mai eficientă şi mai puţin distrugătoare a
resurselor mediului înconjurător.
Reîmpădurirea a devenit o măsură care e din ce în ce mai mult
cuprinsă în politicile guvernamentale care pot afecta populaţie. Silvicultura
de aceea trebuie privită ca o parte integrantă a folosirii pământului şi ca o
resursă naturală a sectoarelor de planificare guvernamentală.
Pădurile trebuiesc privite ca fiind resurse importante care
trebuiesc atent gospodărite. Managementul sistemului forestier trebuie să
descurajeze proprietarii ca şi concesionarii sau alţi utilizatori de terenuri
să aibă unele practici care nu sunt sustenabile. Bunul management
încurajează cultivarea şi recoltarea foarte restrictivă fără a lăsa deşeuri
nedorite sau copaci restanţi în special în păsurile tropicale. Orice ţară ce
doreşte să-şi rezolve pierderile sale de păsuri şi să-şi asigure un profit
economic din păduri în viitor trebuie să întreprindă următorii paşi:
1)Să legifereze legi speciale pentru păduri sau politici forestiere
de bază care să stabilească precis obiectivele managementului sustenabil
pe termen lung al păsurilor.
2)Să întocmească şi să respecte reglementările pentru păduri sau
ghiduri de management.
3) Să aloce suficiente resurse financiare şi umane pentru activităţile
necesare.
Mulţi oameni din mediul rural trăiesc în arii cu mediul înconjurător
degradate unde programele de dezvoltare au fost incapabile să le rezolve
problemele. Unii s-au deplasat în alte zone urbane iar alţii au fost împinşi
către zonele sălbatice despădurind noile arii pentru a crea pământ agricol.
P l a nt a r e a î n loc u r i n o i.
Compromisul între distrugerea completă a pădurilor şi completa

conservarea lor poate să permită:
 Folosirea reglementată a pădurilor pentru cultivare, locuire
sau vânătoare;
 Protecţia voluntară şi intenţionată a pădurilor sau a speciilor
anume prin desemnarea ariilor pentru rezervaţii sau pacuri naţionale;
 Îmbogăţirea pădurilor cu specii din alte locuri.
Re î m pă d ur ir e a
Multe probleme pot fi rezolvate înaintea începerii unui program de

reîmpădurire. De exemplu, ce tipuri de arbori sunt necesare şi cui vor
54
aduce beneficii? Unele programe de reîmpădurire din Africa de vest au
permis înlăturarea unor specii bogat reprezentate pentru crearea de
plantaţii, proces ce din nefericire a eliminat multe produse ne-forestiere
folosite de populaţia locală. Unele din proiectele de reîmpădurire nu au
fost atât de productive pe cât s-a aşteptat.
I n s t r u me n t el e po l i t ic i l o r s i l vi c u lt u r i i
Discuţiile din Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Mediului
Înconjurător şi a Dezvoltării
(UNCED), ţinută la Rio de Janeiro şi deseori numită Summitul
Pământului, a condus la enunţarea “Principiilor Pădurii” primul consens
global asupra politicilor forestiere. Acest document ne-obligatoriu
recunoaşte importanţa tipurilor de păduri pentru conservarea tuturor
formelor de viaţă ca şi pentru folosirea complementară şi multiplă a
pădurilor.
Instrumentele de evaluare a impactului
Înscrierea pădurilor existente şi compararea datelor din o serie de

studii poate demonstra extinderea şi rata de despădurire. Ariile de
reîmpădurire şi numărul de arbori plantaţi trebuie să fie înregistate şi
succesul trebuie urmat de repetări în timp pentru a se stabili eficacitatea
programelor de reîmpădurire. Studiile socio-economice pot sprijini
evaluarea dacă nevoile comunităţii de produse forestiere s-au schimbat
sau nu.
Bibliografie:
1. Disaster Management Center, Natural Hazards: Causes and

Effects, University of Wisconsin, 1986.
2. FAO, Forest Resources Assessment 1990: Global
Synthesis, FAO Forestry Paper 124, Rome, 1995.
3. Gomez-Pompa, A., T.C. Whitmore and M. Hadley, editors,
Rain Forest Regeneration and Management, UNESCO, Parthenon
Publishing, Paris, 1991.
4. Grainger, Alan, The Threatening Desert: Controlling
Desertification, Earthscan Publications, London, 1990.
5. Raiford, William N., “Social Forestry: An Answer to
Deforestation?” in World Development, UNDP, November 1988.
6. Shane, Douglas R., Hoofprints on the Forest, Institute for
the Study of Human Issues, Philadelphia, PA, 1986.
55
7. World Resources 1992-93, The World Resources Institute,
UNEP and UNDP, Oxford University Press, 1992.
8. World Resources 1988-89, World Resources Institute, Baxic
Books, Inc. New York, 1988.
9. World Resources 1996-97, World Resources Institute,
Oxford University Press, 1996.
10. World Resources 1996-97, The World Resources Institute,
UNEP, UNDP and The World Bank, Oxford University Press, 1996.
4. STRATEGIA NAŢIONALĂ DE MANAGEMENT AL RISCULUI

DE INUNDAŢII
”Toţi cei care ar putea avea de suferit de pe urma inundaţiilor

trebuie să îşi asume responsabilitatea de a nu se expune fără măsuri de
precauţie riscului la inundaţii şi nici să contribuie la sporirea acestui risc.”
1. INTRODUCERE
Inundaţiile constituie fenomene naturale şi sunt o

componentă a ciclului hidrologic natural al Pământului. Inundaţiile şi
în special marile inundaţii constituie unele dintre fenomenele naturale
care au marcat şi marchează profund dezvoltarea societăţii umane, ele
fiind din punct de vedere geografic cele mai răspândite dezastre de
pe glob şi totodată şi cele mai mari producătoare de pagube şi
victime omeneşti. În acelaşi timp, marile inundaţii au constituit factorul
declanşator şi catalizatorul unor mari schimbări în modul de abordare a
acestui fenomen, de la acceptarea inundaţiilor ca pe un capriciu al naturii,
la încercarea omului de a se opune naturii prin abordări de genul lupta
împotriva inundaţiilor, la cele de apărare împotriva inundaţiilor şi până nu
cu mult timp în urmă la prevenirea inundaţiilor.
Inundaţiile produse în numeroase ţări în ultimii 5 - 10 ani şi
consecinţele ce le- au urmat, au condus, pe fondul unei creşteri a
responsabilităţii sociale la o nouă abordare, aceea de management al
riscului la inundaţii, abordare în care conştientizarea şi implicarea
comunităţilor umane au un rol esenţial în evitarea pierderilor de vieţi
omeneşti şi reducerea pagubelor. Această abordare este astăzi cvasi
generală şi este aceea care a deschis calea spre a face faţă provocărilor
56
viitoare prin introducerea unor noi concepte cum sunt mai mult spaţiu
pentru râuri sau convieţuirea cu viiturile şi mai ales prin asimilarea
conceptului dezvoltării durabile în managementul riscului la inundaţii.
Practica mondială a demonstrat că apariţia inundaţiilor nu poate fi
evitată, însă ele pot fi gestionate, iar efectele lor pot fi reduse printr-un
proces sistematic care conduce la un şir de măsuri şi acţiuni menite să
contribuie la diminuarea riscului asociat acestor fenomene.
Managementul inundaţiilor este uşurat de faptul că locul lor de
manifestare este predictibil şi adesea este posibilă o avertizare prealabilă,
iar în mod obişnuit este posibil să se precizeze şi cine şi ce va fi afectat
de inundaţii.
Managementul riscului la inundaţii înseamnă aplicarea unor
politici, proceduri şi practici având ca obiective identificarea riscurilor,
analiza şi evaluarea lor, tratarea, monitorizarea şi reevaluarea
riscurilor în vederea reducerii acestora astfel încât comunităţile umane,
toţi cetăţenii, să poată trăi, munci şi să-şi satisfacă nevoile şi
aspiraţiile într-un mediu fizic şi social durabil.
Riscul la inundaţii este caracterizat prin natura şi
probabilitatea sa de producere, gradul de expunere al receptorilor
(numărul populatiei şi al bunurilor), susceptibilitatea la inundaţii a
receptorilor şi valoarea acestora,rezultând implicit că pentru reducerea
riscului trebuie acţionat asupra acestor caracteristici ale sale.
Problema esenţială în managementul riscului la inundaţii este
aceea a riscului acceptat de populaţie şi decidenţi, ştiut fiind că nu
există o protecţie totală împotriva inundaţiilor (risc zero), după cum nu
există nici un consens asupra riscului acceptabil. În consecinţă, riscul
acceptabil trebuie să fie rezultatul unui echilibru între riscul şi beneficiile
atribuite unei activităţi ca urmare a reducerii riscului la inundaţii sau a unei
reglementări guvernamentale.
Diminuarea pagubelor şi a pierderilor de vieţi omeneşti ca urmare
a inundaţiilor nu depinde numai de acţiunile de răspuns întreprinse în
timpul inundaţiilor, acţiuni abordate uneori separat, sub denumirea de
managementul situaţiilor de urgenţă. Diminuarea consecinţelor
inundaţiilor este rezultatul unei combinaţii ample, dintre măsurile şi
acţiunile premergătoare producerii fenomenului, cele de management
din timpul desfăşurării inundaţiilor şi cele întreprinse post inundaţii (de
reconstrucţie şi învăţăminte deprinse ca urmare a producerii
fenomenului). Ca urmare, la nivel mondial se utilizează noţiunea mai
completă de management al inundaţiilor care include atat
57
managementul riscului la inundaţii cât şi managementul situaţiilor de
urgenţă generate de inundaţii.
Pentru ca eforturile guvernului, ale autorităţilor şi agenţiilor
competente, ale comunităţii, să fie coordonate şi să aibă ca efect o
comunitate pregătită să facă faţă fenomenului de inundaţii, gestionarea
inundaţiilor trebuie abordată într-o manieră integrată.
Într-o abordare comprehensivă, principalele activităţi ale

managementului inundaţiilor constau din:
a. Activităţi preventive (de prevenire, de protecţie şi de pregătire).
Aceste acţiuni sunt concentrate spre prevenirea/diminuarea

pagubelor potenţiale generate de inundaţii prin:
• evitarea construcţiei de locuinţe şi de obiective sociale,
culturale şi/sau economice în zonele potenţial inundabile, cu prezentarea
în documentaţiile de urbanism a datelor privind efectele inundaţiilor
anterioare; adaptarea dezvoltărilor viitoare la condiţiile de risc la inundaţii;
promovarea unor practici adecvate de utilizare a terenurilor şi a terenurilor
agricole şi silvice;
• realizarea de măsuri structurale de protecţie, inclusiv în zona
podurilor şi podeţelor;
• realizarea de măsuri nestructurale (controlul utilizării albiilor
minore , elaborarea planurilor bazinale de reducere a riscului la inundaţii
şi a programelor de măsuri; introducerea sistemelor de asigurări etc.);
• identificarea de detaliu, delimitarea geografică a zonelor
de risc natural la inundaţii de pe teritoriul unităţii administrativ – teritoriale,
înscrierea acestor zone în planurile de urbanism general
şi prevederea în regulamentele de urbanism a măsurilor specifice
privind prevenirea şi atenuarea riscului la inundaţii, realizarea
construcţiilor şi utilizarea terenurilor;
• implementarea sistemelor de prognoză, avertizare şi alarmare
pentru cazuri de inundaţii;
• întreţinerea infrastructurilor existente de protecţie
împotriva inundaţiilor şi a albiilor cursurilor de apă;
• Execuţia lucrărilor de protecţie împotriva afuierilor albiilor
râurilor în zona podurilor şi podeţelor existente;
• comunicarea cu populaţia şi educarea ei în privinţa
riscului la inundaţii şi a modului ei de a acţiona în situaţii de urgenţă.
58
b. Activităţi de management operativ (managementul situaţiilor
de urgenţă) ce se întreprind în timpul desfăşurării fenomenului de inundaţii:
• detectarea posibilităţii formării viiturilor şi a inundaţiilor

probabile;
• prognozarea evoluţiei şi propagării viiturilor în lungul
cursurilor de apă;
• avertizarea autorităţilor şi a populaţiei asupra întinderii,
severităţii şi a timpului de apariţie al inundaţiilor;
• organizarea şi acţiuni de răspuns ale autorităţilor şi ale
populaţiei pentru situaţii de urgenţă;
• asigurarea de resurse (materiale, financiare, umane)
la nivel judeţean pentru intervenţia operativă;
• activarea instituţiilor operaţionale, mobilizarea resurselor etc.
c. Activităţi ce se întreprind după trecerea fenomenului de

inundaţii:
• ajutorarea pentru satisfacerea necesităţilor imediate ale

populaţiei afectate de dezastru şi revenirea la viaţa normală;
• reconstrucţia clădirilor avariate, a infrastructurilor şi a
celor din sistemul de protecţie împotriva inundaţiilor;
• revizuirea activităţilor de management al inundaţiilor în
vederea îmbunătăţirii procesului de planificare a intervenţiei pentru a face
faţă unor evenimente viitoare în zona afectată, precum şi în alte zone.
2. STRATEGIA NAŢIONALĂ DE MANAGEMENT AL RISCULUI

LA INUNDAŢII
Necesitatea strategiei
Acţiunile şi măsurile pentru reducerea pierderilor de vieţi

omeneşti şi a pagubelor produse de inundaţii se desfăşoară pe teritoriul
României de peste 200 de ani. În prezent sunt în funcţiune
numeroase sisteme de lucrări de protecţie a populaţiei şi a bunurilor,
concretizate în principal prin:
• diguri, a căror lungime desfăşurată măsoară 9920 km;
• regularizări de albii însumând 6300 km;
59
• 217 lacuri de acumulare nepermanente amplasate în toate
bazinele şi spaţiile hidrografice şi dispunând de volume de atenuare a
viiturilor de
893 mil.m3;
• 1232 lacuri de acumulare permanente care pe lângă volumele
necesare satisfacerii cerinţelor de apă ale folosinţelor dispun şi de volume
pentru atenuarea viiturilor însumând 2017 mil.m3.
Cu toate acestea, viiturile repetate şi intense şi inundaţiile
asociate acestora au rămas o caracteristică esenţială a cursurilor noastre
de apă. Anual se inundă zeci de mii de hectare de terenuri. Anual îşi pierd
viaţa datorită inundaţiilor în medie 8 locuitori, iar pagubele medii
multianuale produse de inundaţii depăşesc 100 mil.Euro.
Deşi cauzele acestor consecinţe sunt complexe şi variate totuşi
unele sunt evidente:
• intensificarea utilizării terenurilor şi creşterea valorii
economice a zonelor periclitate;
• creşterea vulnerabilităţii clădirilor şi infrastructurilor;
• deficienţe de concepţie şi de construcţie ale unor măsuri de
protecţie;
• un grad de protecţie asigurat apropiat de valoarea minimă;
• neglijenţe în privinţa întreţinerii şi exploatării unor lucrări de

protecţie şi a albiilor cursurilor de apă;
• variabilitatea climatică tot mai accentuată manifestată prin
creşterea frecvenţei fenomenelor meteorologice extreme, posibile
semnale ale unor schimbări climatice.
Inundaţiile produse în anul 2005 au scos în evidenţă atât anumite
slăbiciuni ale tehnicilor utilizate pentru protecţia împotriva inundaţiilor, cât
şi a capacităţii de răspuns pentru gestionarea fenomenului.
Recentele inundaţii au scos, de asemenea, în evidenţă,
vulnerabilitatea comunităţilor umane expuse riscului, manifestată prin
slaba lor capacitate de a putea absorbi efectele fenomenului şi de a se
reface după trecerea acestuia.
Toate acestea sunt argumente pentru a schimba optica
asupra modului de abordare a problemelor inundaţiilor şi a trece de la
conceptul de acţiune de tip pasiv, la conceptul de acţiune activă în
vederea reducerii pagubelor potenţiale şi a vulnerabilităţii receptorilor de
risc la inundaţii.
Mai sunt şi alte argumente în favoarea elaborării unei strategii de
management al inundaţiilor cum ar fi:
60
• creşterea riscului la inundaţii datorită modului de utilizare a
terenurilor şi a schimbărilor climatice deja manifeste trebuie recunoscute
şi înţelese pe deplin şi luate în considerare în schemele de management
al riscului şi în deciziile de planificare;
• necesitatea adoptării unei abordări strategice privind
managementul riscului la inundaţii având ca obiectiv orientarea
resurselor către acele zone unde riscul la inundaţii poate fi efectiv redus;
• necesitatea adoptării unor măsuri de protecţie a mediului, în
principal a vieţilor umane şi a bunurilor de valoare prin intermediul unui
minim de măsuri structurale şi adoptarea cu preponderenţă a
măsurilor nestructurale, preventive;
• necesitatea abordării holistice a fenomenului de inundaţii
la nivel de bazin hidrografic prin promovarea unei dezvoltări coordonate
şi un management integrat al activităţilor privind apa, terenurile şi
resursele adiacente: transporturile, dezvoltarea urbană şi conservarea
naturii;
• riscul la inundaţii asupra vieţii şi activităţilor umane poate fi
minimizat şi printr-o dezvoltare controlată a zonelor de inundabilitate cum
ar fi: delimitarea zonelor inundabile (hărţile de risc), reglementarea
utilizării terenurilor, planuri de amenajare a teritoriului, prezervarea unor
spaţii de mobilitate a cursurilor de apă;
• necesitatea ca toţi cei care ar putea avea de suferit de
pe urma inundaţiilor să-şi asume responsabilitatea de a nu se expune
fără măsuri de precautie la riscul de inundatii si de a nu contribui la
agravarea acestui risc.
2.2. Scopul strategiei
Strategia Naţională de management al riscului la inundaţii are

drept scop reducerea impactului produs de inundaţii asupra populaţiei şi a
bunurilor printr-o planificare adecvată şi printr-o politică care să
corespundă standardelor şi asteptărilor comunităţilor umane, în condiţiile
protecţiei mediului.
Strategia de management al inundaţiilor formează documentul
cadru pentru pregătirea şi adoptarea unor măsuri şi acţiuni specifice
vizând:
• cunoaşterea riscului la inundaţii;
• monitorizarea fenomenului de inundaţii;
• informarea populaţiei;
61
• considerarea riscului la inundaţii în toate activităţile de
amenajare a teritoriului;
• adoptarea de măsuri preventive;
• pregătirea pentu situaţii de urgenţă;
• reconstrucţia şi învăţarea din experienţa anterioară.
Ea constituie totodată baza pentru ca administraţia centrală şi

locală să poată alege măsurile specifice de protecţie împotriva inundaţiilor
şi de dezvoltare regională.
Strategia defineşte, de asemenea, responsabilităţile
specifice în plan operaţional şi de reglementare ale autorităţilor
administraţiei centrale şi locale, ale populaţiei şi agenţilor economici,
ale indivizilor, precum şi modul lor de cooperare care să permită un
acord comun, concertat, asupra complexelor probleme asociate
inundaţiilor şi o implicare autentică a tuturor în cadrul responsabilităţilor ce
le revin.
2.3. Principiile strategiei
Prezenta strategie are la bază urmatoarele principii:
• principiul dezvoltării durabile semnificând faptul că trebuie

adoptate astfel de acţiuni încât impactul inundaţiilor să fie suportabil din
punct de vedere economic, ecologic şi social:
• acceptabilitatea economică presupune eficienţă, respectiv
abordarea costurilor ţinând cont de riscul asumat ce trebuie definit de
către guvern şi optimizarea acţiunilor;
• acceptabilitatea socială presupune realizarea unei
protecţii corespunzătoare, respectarea legii, echitate şi
prosperitate, aspecte ce asigură echilibrul şi coeziunea socială;
• acceptabilitatea ecologică este măsurată prin gradul de
autoreglare, dinamica şi diversitatea ecosistemelor afectate de inundaţii.
• abordarea strategică pentru o perioadă de timp, astfel încât să
poată fi luate în considerare eventualele schimbări posibile în frecvenţa şi
vulnerabilitatea la inundaţii, precum şi a altor aspecte posibile;
• simplitatea şi transparenţa: strategia de management al
riscului la inundaţii va conduce la diminuarea riscului producerii de
victime omeneşti şi a pagubelor generate de inundaţii numai printr-o
acţiune comună a administraţiei centrale şi locale, a comunităţilor locale,
62
printr-o mai bună înţelegere a riscului la inundaţii, prin implicarea
populaţiei, a şcolii, a bisericii, precum şi a mass-media;
• abordarea bazinală a problemei inundaţiilor prin
introducerea conceptului de planuri de gestionare a riscului la inundaţii
la nivel de bazin hidrografic şi a unor programe de măsuri elaborate în
concordanţă cu prevederile Directivei Cadru privind Apa;
• abordarea interdisciplinară a problemei inundaţiilor; toate
aspectele relevante ale gestionării apelor, amenajării teritoriului, utilizării
terenurilor, agriculturii, transporturilor şi dezvoltării urbane,
conservarea naturii, trebuie abordate împreună atât la nivel naţional, cât
şi la cel regional şi local;
• principiul solidarităţii, potrivit căruia măsurile de protecţie
împotriva inundaţiilor adoptate de unii nu trebuie să compromită
capacitatea altora situaţi în amonte sau în aval de a-şi adopta propriile
măsuri;
• menţinerea unui echilibru între măsurile şi acţiunile preventive,

cele de răspuns şi cele de reconstrucţie după trecerea fenomenului de
inundaţii prin utilizarea planurilor de amenajare a teritoriului, a măsurilor
structurale şi nestructurale, a măsurilor biologice ca şi a planurilor de
intervenţie pentru situaţii de urgenţă;
• aplicarea celor mai bune practici propuse de Uniunea
Europeană şi de Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa
privind măsurile preventive împotriva inundaţiilor, de protecţie şi
diminuare a efectelor lor având ca principii:
• apa este parte a unui întreg, sintagma care exprimă faptul că
ea este parte a ciclului hidrologic natural şi că circulaţia apei pe suprafaţa
scoarţei terestre este la originea unei mari diversităţi a ecosistemelor şi a
utilizării terenurilor şi ca urmare ea trebuie luată în considerare în toate
politicile sectoriale;
• acumulaţi apa, exprimând faptul că apa trebuie stocată cât
mai mult posibil în bazinele hidrografice în care se formează şi în
lungul cursului de apă din bazin;
• mai mult spatiu pentru râuri (lasaţi râurile să curgă) exprimând
faptul că râul trebuie lăsat să curgă astfel încât viiturile să se poată scurge
încet spre aval, fără a prezenta nici un pericol;
• convieţuirea cu viiturile: locuirea într-o zonă inundabilă
prezintă anumite riscuri; în pofida oricăror măsuri de protecţie împotriva
inundaţiilor, un anumit risc tot mai rămâne şi ca urmare trebuie
învăţat a trăi cu acest risc.
63
• acţiuni concertate şi integrate pe întreaga suprafaţă a
bazinului hidrografic constituie o condiţie prealabilă pentru
succesul oricărei strategii şi al oricărui plan de reducere a riscului la
inundaţii;
• cooperarea în reducerea riscului la inundaţii
în condiţiile reglementărilor internaţionale privind râurile
transfrontieră, în concordanţă cu geomorfologia teritoriului României şi a
poziţiei sale geografice.
Obiectivele strategiei
O b i ec t i ve g e n e ra l e
Obiectivele Strategiei Naţionale de management al riscului la

inundaţii sunt obiective economice, sociale şi de mediu.
Obiectivele economice urmăresc protecţia împotriva
inundaţiilor a infrastructurii economice existente şi garantarea
satisfacerii oportunităţilor economice ale generaţiilor viitoare.
Obiectivele sociale au în vedere protecţia populaţiei şi a
comunităţilor umane împotriva inundaţiilor prin asigurarea unui nivel
acceptabil de protecţie a populaţiei.
Obiectivele de mediu urmăresc ca prin realizarea strategiei de
management al inundaţiilor să se atingă obiectivele socio –
economice cu păstrarea unui echilibru între dezvoltarea economico –
socială şi obiectivele de mediu.
Sintetic, obiectivele generale ale strategiei de management al

inundaţiilor sunt:
a) creşterea calităţii vietii prin reducerea pagubelor produse ca

urmare a inundaţiilor, dar fiind pregătiţi pentru producerea unor alte
asemenea fenomene;
b) diminuarea impactului măsurilor de management al riscului (la
scara temporală şi spaţială) asupra sistemelor ecologice;
c) utilizarea adecvată a resurselor pentru realizarea,
întreţinerea şi exploatarea infrastructurilor şi a măsurilor de reducere
a riscului la inundaţii;
d) menţinerea unor activităţi economice corespunzătoare
(agricole, industriale, comerciale, de locuit şi agrement) în zonele
inundabile.
64
O b i ec t i ve s p e c if i c e
Obiectivele economice ale strategiei
• prevenirea sau minimizarea pierderilor economice prin

reducerea riscului la inundaţii a zonelor populate, a obiectivelor
economice şi a bunurilor;
reducerea riscului la inundaţii a infrastructurilor existente;
reducerea riscului la inundaţii a terenurilor agricole cultivate.
Obiectivele sociale ale strategiei
• prevenirea şi minimizarea riscului la inundaţii a populaţiei

şi a comunităţilor umane;
• prevenirea şi minimizarea riscului la inundaţii
al bunurilor publice/comunitare (spitale, policlinici, şcoli, etc.) şi a
zonelor recreaţionale;
• prevenirea apariţiei de epidemii sau minimizarea deteriorării
stării de sănătate a populaţiei ca urmare a impactului fenomenului
de inundaţii şi a poluării asociate acestuia;
• asigurarea că infrastructurile critice (poduri,
podeţe, punţi, aeroporturi) rămân accesibile în timpul inundaţiilor
extreme.
Obiectivele de mediu ale strategiei:
• satisfacerea cerinţelor Directivei Cadru privind Apa a

Uniunii Europene;
• evitarea alterării şi a influenţei antropice în geomorfologia
bazinelor hidrografice;
• prevenirea poluării cursurilor de apă şi a apelor subterane ca
urmare a inundaţiilor şi a efectelor asociate lor asupra calităţii ecologice a
cursurilor de apă;
• protecţia şi îmbunătăţirea calităţii terenurilor, iar acolo
unde este posibil încurajarea schimbărilor în practica agricolă pentru a
65
preveni sau minimiza scurgerea şi inundaţiile asociate ei ca urmare a
unor lucrări agricole intensive;
• protecţia şi conservarea bunurilor istorice, a monumentelor, a
ariilor protejate şi a ecosistemelor;
• protecţia şi îmbunătăţirea specificului mediului înconjurător
şi a aspectului său estetic;
• minimizarea sau prevenirea impactului schimbărilor climatice
asupra producerii fenomenului de inundaţii.
Implementarea strategiei naţionale de management al riscului la

inundaţii
P l a n ur i s i p r o g ra me
Managementul inundaţiilor este o activitate intersectorială,

multidisciplinară şi cuprinde managementul resurselor de apă,
amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbană, protecţia naturii,
dezvoltarea agricolă şi silvică, protecţia infrastructurii de transport, a
construcţiilor şi a zonelor turistice, protecţia individuală etc. – fiecărui
sector revenindu-i realizarea unor acţiuni specifice. Adoptarea unor
politici comune în aceste domenii şi planificate a fi realizate simultan sau
corelat vor conduce la rezultate mult mai favorabile decât eforturile
singulare.
Aceste politici trebuie să vizeze atât reducerea pagubelor, prin
măsuri şi acţiuni denumite măsuri pasive, care nu influenţează în nici un
fel desfăşurarea fenomenului de inundaţii, dar reduc pagubele, cât şi prin
măsuri de reducere a pericolului (măsuri active) cu efecte asupra derulării
evenimentelor, influenţând probabilitatea lor de apariţie şi în special
intensitatea evenimentelor.
Activităţile de management al inundaţiilor se constituie într-o
problemă de politică, de planuri şi programe de termen scurt, mediu şi
lung, având ca scop protecţia vieţii, a bunurilor şi a mediului împotriva
fenomenului de inundaţii. Acestea sunt:
• Planul de Management al Riscului la Inundaţii, ce se
elaborează la nivel de bazin sau spaţiu;
• Programul Naţional de Prevenire, Protecţie şi
Diminuarea Efectelor Inundaţiilor. Acest program se elaborează la nivelul
teritoriului naţional şi are la bază planurile de management al
riscurilor la inundaţii întocmite la nivel de bazin/spaţiu hidrografic;
66
• planuri bazinale, judeţene, municipale, orăşeneşti şi
comunale de apărare împotriva inundaţiilor elaborate în conformitate cu
prevederile legislaţiei existente în domeniul managementului situaţiilor de
urgenţă şi care se vor integra în prezenta strategie sub numele de planuri
operative de intervenţie.
A t r i b uţ i i ş i r es po n s a b i l it ăţ i
Un bun management al riscului la inundaţii este rezultatul unor

activităţi intersectoriale, interdisciplinare care cuprind managementul
apelor, amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbană, protecţia naturii,
dezvoltarea agricolă şi silvică, protecţia infrastructurii de transport,
protecţia construcţilor şi protecţia zonelor turistice, protecţia comunitară şi
individuală, fiecărui sector revenindu-i atribuţii în realizarea unor activităţi
specifice. Actorii implicaţi în managementul riscului la inundaţii au atribuţii
şi responsabilităţi stabilite prin legi specifice sectorului de activitate. În
consecinţă, în prezenta strategie sunt prezentate în cele ce urmează
numai acele sarcini destinate prevenirii, protecţiei şi diminuării
efectelor inundaţiilor care necesită realizarea corelată sau simultană a
acţiunilor şi măsurilor destinate atingerii obiectivelor strategiei.
Se face remarca că atribuţiile ce le revin factorilor implicaţi în
timpul producerii fenomenului de inundaţii sunt prezentate foarte succint,
ele făcând obiectul legislaţiei existente privind managementul situaţiilor de
urgenţă generate de inundaţii.
A. MINISTERUL MEDIULUI ŞI GOSPODĂRIRII APELOR
Măsurile şi activităţile ce trebuie adoptate în sectorul de activitate

al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor sunt de cea mai mare
importanţă în reducerea riscului şi a pagubelor produse de inundaţii. Ele
se diferenţiază în funcţie de etapa în care se realizează: înainte, în timpul
sau după producerea fenomenului de inundaţii.
Adaptarea acţiunilor, măsurilor şi soluţiilor de prevenire, de
protecţie şi de pregătire preconizate trebuie să fie adecvate
condiţiilor climatice actuale şi viitoare, precum şi a altor schimbări ce s-
ar putea produce.
a. Măsuri şi acţiuni preventive:
67
• elaborarea Strategiei Naţionale de management al
riscului la inundaţii;
• elaborarea planurilor bazinale de management al riscului la
inundaţii ca parte componentă a schemelor – cadru de amenajare
şi gospodărire a apelor, valabile până cel mai tarziu la data de 31
decembrie 2009, respectiv a schemelor directoare pe bazine sau
grupuri de bazine hidrografice ce se vor elabora până cel târziu la data de
31 decembrie 2009;
• asigurarea de resurse (materiale, financiare, umane)
la nivel judeţean pentru intervenţia operativă;
• elaborarea Programului Naţional de Prevenire,
Protecţie şi Diminuare a Efectelor Inundaţiilor, incluzând şi
acţiunile şi măsurile pentru înlăturarea efectelor distructive apărute în
albiile cursurilor de apă în zonele critice (poduri, podeţe, îngustări de
albii);
• elaborarea prognozelor meteorologice şi hidrologice şi a
avertizărilor şi diseminarea acestora către autorităţi;
• implementarea de noi sisteme informaţionale de colectare a
datelor
şi de avertizare – alarmare pentru cazuri de inundaţii;
• introducerea unor sisteme de alarmare – avertizare a
autorităţilor şi populaţiei pentru cazuri de incidente şi accidente la baraje
aflate în administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”;
• controlul şi reglementarea utilizării albiilor şi a malurilor
cursurilor de apă;
• întreţinerea corespunzătoare a cursurilor de apă cadastrate;
• întreţinerea infrastructurilor hidrotehnice şi asigurarea
funcţionării lor în condiţii de siguranţă în exploatare;
• coordonarea elaborării hărţilor de hazard şi a hărţilor de
risc la inundaţii la nivelul bazinelor sau grupurilor de bazine hidrografice;
• participarea la analiza şi evaluarea permanentă a
pagubelor potenţiale ce le-ar putea produce inundaţiile infrastructurilor
inginereşti de protecţie, infrastructurilor de transport, construcţii, turistice;
• participarea la elaborarea unui sistem de comunicare şi
educare a populaţiei în vederea cunoaşterii riscului la inundaţii, a
consecinţelor acestuia şi a modului de comportare înainte, în timpul
şi după trecerea fenomenului de inundaţii;
• sprijinirea introducerii unui sistem de asigurări de bunuri şi
persoane pentru cazuri de inundaţii care poate contribui activ la
reducerea pagubelor potenţiale prin excluderea sau limitarea expunerii la
68
riscuri excesive, constituind totodată un mijloc de a face suportabilă
convieţuirea cu inundaţiile;
• elaborarea regulamentul privind gestionarea situaţiilor de
urgenţă în caz de inundaţii, fenomene meteo periculoase şi accidente la
construcţii hidrotehnice;
• participarea la elaborarea planurilor operative de
intervenţie în situaţii de urgenţă;
• elaborarea periodică de analize privind gradul de protecţie
asigurat de sistemele de protecţie existente şi sporirii acestuia;
• elaborarea de propuneri de acte normative privind gradul
de risc acceptabil la inundaţii, pentru populaţie, obiective social –
economice şi de mediu;
• responsabilitatea realizării şi implementării în
conformitate cu legislaţia în vigoare a studiilor de fezabilitate şi a
proiectelor de interes naţional pentru infrastructurile inginereşti destinate
reducerii vârfurilor hidrografelor undelor de viitură şi a celorlalte proiecte
de protecţie a populaţiei şi a bunurilor împotriva inundaţiilor şi de
amenajare a cursurilor de apă;
• responsabilitatea elaborării unor metodologii şi a conţinutului
cadru al unor proiecte directive privind amenajarea cursurilor de apă pe
care se produc viituri rapide;
• reglementarea extragerii materialelor de construcţii din
albiile cursurilor de apă prin menţinerea unui echilibru dinamic în timp şi
spaţiu al hidrosistemului cursului de apă şi prin delimitarea unor
spaţii de mobilitate ale albiilor cursurilor de apă;
• introducerea de noi concepte de amenajare a cursurilor de
apă, de renaturare a râurilor şi reconstruire a unor zone inundabile;
• procurarea şi orientarea fondurilor necesare realizării
măsurilor de gestionare a riscului la inundaţii prevăzute în proiectele de
interes naţional.
b. Măsuri şi acţiuni operaţionale pe timpul producerii fenomenului

de inundaţii:
• elaborarea prognozelor meteorologice şi hidrologice şi

identificarea posibilităţilor de formare a viiturilor pe cursurile de apă;
• prognoza evoluţiei propagării viiturilor în lungul cursurilor de
apă;
• avertizarea autorităţilor competente şi a populaţiei asupra
întinderii, severităţii şi duratei inundaţiilor;
69
• activarea în cadrul instituţiilor pentru intervenţia de urgenţă în
care este implicat în conformitate cu legislaţia existentă specifică;
• activarea structurilor proprii implicate în gestionarea
situaţiilor de urgenţă specifice;
• menţinerea integrităţtii şi funcţionalităţii infrastructurilor de
protecţie împotriva inundaţiilor şi exercitarea controlului asupra stării
acestora;
• asigurarea surselor de aprovizionare cu apă a populaţiei
racordate la sistemul centralizat de alimentare cu apă.
c. Responsabilităţi după trecerea fenomenului de inundaţii:
• analiza stării fizice şi funcţionale a infrastructurilor

hidrotehnice de protecţie împotriva inundaţiilor şi adoptarea de
măsuri pentru refacerea celor distruse sau avariate;
• acţiuni pentru îndepărtarea obstacolelor din albiile
minore ale cursurilor de apă şi asigurarea scurgerii normale a apelor;
• elaborarea de tehnici, metode şi metodologii pentru
evaluarea impactului economic, social şi de mediu produs de inundaţii;
• revizuirea planurilor bazinale de management al riscului la
inundaţii
şi a celor operative de intervenţie;
• participarea cu expertiză calificată la activităţile de
reconstrucţie şi de înlăturare a efectelor dăunătoare mediului produse de
inundaţii;
• reconstrucţia şi regenerarea mediului
înconjurător afectat de inundaţii;
• revizuirea sistemelor de avertizare – alarmare după
trecerea fenomenului de inundaţii.
B. MINISTERUL AGRICULTURII, PĂDURILOR ŞI

DEZVOLTĂRII RURALE.
• zonarea teritoriului agricol şi introducerea practicilor unei

agriculturi durabile;
• analiza stării actuale şi funcţionalitatea lucrărilor de
amenajare a torenţilor în sectoarele agricole şi silvice şi stabilirea
70
necesarului de lucrări pentru reabilitarea sistemelor existente de
combatere a eroziunii solului şi de amenajare a torenţilor;
• menţinerea în stare de funcţionare a infrastructurilor de
protecţie împotriva inundaţiilor şi a celor de îmbunătăţiri funciare cu
efecte asupra scurgerii sau evacuării apelor din teritoriile amenajate;
• identificarea zonelor de risc la eroziune şi degradare a
solului şi ierarhizarea lor în vederea promovării de noi lucrări
antierozionale şi de combatere a degradării terenurilor;
• amenajarea bazinelor hidrografice torenţiale şi de
reducere a eroziunii solului din patrimoniul agricol şi silvic pe baza unui
plan de amenajare concordat cu planurile bazinale de gestionare a
riscului la inundaţii;
• acţiuni de împădurire a zonelor de formare a viiturilor, a
zonelor inundabile, a luncilor râurilor;
• exploatarea judicioasă a pădurilor existente şi realizarea
de noi suprafeţe împădurite pentru reducerea debitelor maxime;
• planificarea corelată cu planul bazinal de management al
riscului la inundaţii a realizării unor zone hidrologice speciale care să
producă atenuarea undelor de viitură prin deversarea şi inundarea dirijată
a unor terenuri;
• realizarea de lucrări de ameliorare a terenurilor
degradate în bazinele hidrografice torenţiale;
• elaborarea unor ghiduri privind modul de utilizare a terenurilor
din zonele agricole şi silvice pentru prevenirea producerii unor viituri
rapide;
• elaborarea unui ghid de utilizare şi management al
terenurilor din zonele inundabile;
• participarea la implementarea unui sistem de asigurări de
bunuri şi persoane pentru cazuri de inundaţii.
• stimularea deţinătorilor de terenuri agricole pentru a
practica o agricultură durabilă;
• finanţarea din fonduri publice a lucrărilor cu rol de apărare
împotriva inundaţiilor;
b. Măsuri în timpul producerii fenomenului de inundaţii:
• supravegherea şi asigurarea funcţionării infrastructurilor de

protecţie împotriva inundaţiilor şi a celor din bazinele hidrografice
torenţiale;
• asigurarea asistenţei sanitar – veterinare;
71
• participarea la acţiunile operative de
intervenţie conform reglementărilor specifice existente
privind managementul situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii.
c. Măsuri după trecerea inundaţiilor:
• analiza modului de comportare a infrastructurilor

inginereşti de protecţie împotriva inundaţiilor, a stării lor fizice şi
funcţionale şi adoptarea de măsuri de refacere, reabilitare şi
reconstrucţie;
• analiza stării tehnice şi funcţionale a lucrărilor de
amenajare a torenţilor şi de combatere a eroziunii solului şi adoptarea
măsurilor de reabilitare, refacere sau reconstrucţie;
• reanalizarea şi amendarea planurilor de amenajare a
bazinelor hidrografice torenţiale şi de combatere a eroziunii solului.
• finanţarea din fonduri publice a refacerii lucrărilor cu rol de
apărare împotriva inundaţiilor afectate de viituri.
C. MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR ŞI

TURISMULUI
a. Măsuri preventive:
• elaborează şi supune spre aprobare cadrul legislativ

privind amenajarea teritoriului, urbanismul şi siguranţa construcţiilor;
• organizează elaborarea, avizarea şi aprobarea
reglementărilor tehnice privind utilizarea terenurilor, amplasarea şi
realizarea construcţiilor în zonele nundabile în vederea stabilirii prin
documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism a modalităţilor
de reducere a vulnerabilităţii acestor zone;
• reanalizarea secţiunii de scurgere a podurilor şi podeţelor
aflate în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor
şi Turismului şi adoptarea de măsuri adevcate pentru
asigurarea scurgerii debitelor de viitură, evitarea blocării lor cu
plutitori sau gheaţă, măsuri de reducere a afuierilor albiilor râurilor în
zona podurilor, întreţinerea albiilor minore în zona podurilor;
• reanalizarea stării podurilor şi podeţelor aflate în
administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi
măsuri de reparare a infrastructurilor şi suprastructurilor acestora;
72
• avizarea studiilor şi hărţilor de identificare a hazardurilor
naturale, cutremure, alunecări de teren, inundaţii, conform competenţelor
conferite de lege;
• realizarea de studii şi proiecte privind inundabilitatea
drumurilor naţionale, a căilor ferate şi a zonelor turistice aglomerate în
vederea adoptării de acţiuni şi măsuri de reducere a riscului la inundaţii şi
ierarhizarea acestora în funcţie de gravitatea situaţiei.
• adoptarea de acţiuni şi măsuri şi mobilizarea resurselor

pentru asigurarea circulaţiei pe drumurile naţionale şi pe calea ferată;
• alte acţiunui şi măsuri din sectorul său de activitate ce-i revin
din planurile operative de intervenţie conform legislaţiei existente privind
managementul situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii.
c. Măsuri după producerea fenomenului:
• analiza stării fizice şi funcţionale a infrastructurii de transport

aflată în administrarea Ministerului Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului şi adoptarea de măsuri pentru
repararea, reabilitarea şi reconstrucţia acestora;
• verificarea actualizării în conformitate cu prevederile
legale în vigoare de către autorităţile administraţiei publice a
planurilor de
amenajare a teritoriului în zonele afectate de inundaţii;
• urmărirea actualizării hărţilor de risc la inundaţii de către
autorităţile administraţiei locale şi avizarea acestora în
conformitate cu prevederile legale;
• procurarea fondurilor necesare pentru elaborarea de
studii şi proiecte privind inundabilitatea infrastructurii de transport, a
zonelor aglomerate şi a zonelor turistice sau pentru reconstrucţia
acestora.
D. MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR
• monitorizarea pericolelor şi riscurilor specifice, precum şi a

efectelor negative ale acestora;
73
• primirea şi diseminarea avertizărilor privind posibilitatea
producerii inundaţiilor către autorităţile locale, comunităţi umane şi
cetăţeni;
• planificarea şi pregătirea resurselor şi serviciilor pentru
intervenţia operativă;
• participarea la elaborarea unor
ghiduri/manuale conţinând activităţile, responsabilităţile
autorităţilor locale în domeniul gestionării inundaţiilor
şi a modului de acţionare înainte, în timpul şi după producerea
inundaţiilor;
• participarea la elaborarea unui sistem de comunicare şi de
educare a populaţiei asupra riscului la inundaţii, a modului de
acţionare înainte, în timpul şi după trecerea fenomenului de inundaţii şi
asupra rolului protecţiei individuale în caz de inundaţii;
• sprijinirea autorităţilor locale în vederea elaborării propriilor
strategii de protecţie impotriva inundaţiilor;
• editarea unor pliante personalizate pentru
zonele inundabile conţinând un minim de informaţii privind riscul
la inundaţii care să fie difuzate locuitorilor din aceste zone, inclusiv cu
ocazia serviciilor curente asigurate de autorităţile locale şi de poliţie;
• elaborarea unor planuri prealabile de orientare şi dirijare a
circulaţiei pe drumurile publice în cazul producerii unor inudaţii potenţiale
sau avariei unor structuri (poduri);
b. Măsuri în timpul producerii inundaţiilor:
Ministerului Administraţiei şi Internelor îi revin în gestionarea

situaţiilor de urgenţă specifice la inundaţii următoarele atribuţii conferite
de legislaţia în vigoare:
• diseminarea către autorităţile administraţiei publice
locale a mesajelor de avertizare în caz de inundaţii şi
avertizarea populaţiei prin sisteme şi mijloace tehnice de avertizare şi
alarmare publică;
• înfiinţarea unor centre de informare în zona inundată pe
durata situaţiei de urgenţă care să îndeplinească şi funcţia de transmitere
a avertizării individuale a cetăţenilor în cazul în care sistemele de
înştiinţare – alarmare nu sunt disponibile;
• căutarea, descarcerarea, salvarea persoanelor;
• asigurarea împreună cu autorităţile administraţiei publice
locale a măsurilor pentru evacuarea persoanelor sau bunurilor
74
periclitate potrivit planurilor întocmite, evidenţa populaţiei evacuate,
asigurarea primirii şi cazării persoanelor evacuate, instalarea taberelor de
evacuaţi, recepţia şi depozitarea bunurilor evacuate, securitatea şi paza
zonelor evacuate;
• participarea conform legislaţiei la asigurarea transportului
forţelor şi mijloacelor de intervenţie, a persoanelor evacuate, asigurarea
apei şi a hranei;
• menţinerea şi restabilirea ordinii publice;
• asigurarea asistenţei medicale pentru structurile de
intervenţie operativă.
c. Măsuri după trecerea inundaţiilor:
• asigură securitatea şi paza perimetrelor de carantină;

• reabilitarea zonei afectate pentru obiectivele din
coordonarea / subordonarea sau de sub autoritatea Ministerului
Administratiei si Internelor;
• acordarea de ajutoare umanitare de primă necesitate
pentru populaţia afectată;
• participarea la elaborarea unor studii de evaluare a
impactului economic, social şi de mediu ca urmare a inundaţiilor;
• participarea la restaurarea funcţionării serviciilor esenţiale;
• soluţionarea cererilor şi apelurilor populaţiei privind păstrarea
ordinii
şi apărarea vieţii şi a proprietăţii.
E. MINISTERUL ECONOMIEI ŞI COMERŢULUI
a. Măsuri preventive:
• asigurarea funcţionării în siguranţă a infrastructurilor

hidrotehnice aflate în administrarea agenţiilor din subordine;
• implementarea sistemelor de avertizare-alarmare a
autorităţilor şi a populaţiei din aval de baraje pentru cazuri de
accidente sau incidente la acestea de către agenţii economici aflaţi în
subordine;
• informarea populaţiei situate în avalul barajelor asupra
modului de comportare în caz de incidente sau accidente la barajele din
administrarea agenţiilor din subordine;
75
• responsabilitatea elaborării de studii privind capacitatea de
transport a albiilor cursurilor de apă din aval de barajele din administrare
şi adoptarea de acţiuni şi măsuri pentru corelarea acestor capacităţi cu
debitele evacuate din lacurile de acumulare de către agenţii
economici aflaţi în subordine;
• verificarea permanentă a stării de funcţionare în
siguranţa în exploatare a barajelor şi a lacurilor de acumulare aflate în
administrarea agenţiilor din subordine şi implementarea măsurilor de
reparaţii, reabilitare, reconstrucţie sau abandonare.
• aplicarea prevederilor regulamentelor de exploatare a

barajelor şi lacurilor de acumulare în condiţii de viitură în conformitate cu
regulamentele bazinale de exploatare corelată a lacurilor de
acumulare din bazinul hidrografic în diverse scenarii de formare şi apariţie
a viiturilor de către agenţii economici aflaţi în subordine;
• supravegherea funcţionării în siguranţă a barajelor şi
lacurilor de acumulare aflate în administrarea agenţiilor din
subordine şi controlul respectării regulamentelor privind evacuarea
debitelor maxime;
• aplicarea prevederilor specifice din planurile operative de
intervenţie prevăzute în legislaţia existenţa specifică privind
gestionarea situaţiilor de urgenţă provocate de inundaţii.
c. Măsuri după trecerea fenomenului de inundaţii:
• repunerea în funcţiune a liniilor de transport a energiei

electrice care au legătură directă cu asigurarea energiei electrice în
zonele inundate, avariate, sau parţial distruse în aceste zone; priorităţile
în alimentarea cu energie electrică vor fi în următoarea ordine:
- alimentarea agenţilor economici care au activităţi pentru care
lipsa energiei electrice poate provoca accidente cu periclitarea vieţilor
omeneşti sau pagube materiale importante;
- asigurarea integrităţii liniilor, staţiilor şi posturilor de transformare
care sunt implicate direct în alimentarea cu energie electrică a punctelor
unde se pot monta pompe pentru diminuarea efectelor inundaţiilor
(avarierea imobilelor, infrastructurii, culturilor agricole, etc);
- asigurarea energiei electrice instituţiilor care au legătură directă
cu menţinerea stării de sănătate a populaţiei (spitale, creşe, grădiniţe,
76
şcoli, locuinţe şi spaţii de cazare provizorii cu asigurarea serviciilor
adiacente: apă potabilă, căldură, hrană, etc.).
• analiza modului de comportare şi a stării fizice şi
funcţionale a infrastructurilor hidrotehnice aflate în administrarea
agenţiilor din subordine şi adoptarea de măsuri de reparaţii, reabilitare
sau reconstrucţie.
F. MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
a. Acţiuni preventive:
• elaborarea unui ghid privind educarea şi comportamentul

populaţiei din zonele cu risc pentru inundaţii (manevre de prim-ajutor ce
se întreprind până la sosirea echipajelor de specialitate, realizarea
unei rezerve minimale de materiale, efecte personale, alimente şi apă
potabilă pentru subzistenţa în astfel de situaţii, comportament şi
deprinderi pentru păstrarea şi menţinerea unei igiene individuale şi
comunitare adecvate).
• responsabilitatea elaborării unor studii pentru cunoaşterea
stării de sănătate a populaţiei şi a persoanelor vulnerabile din
comunităţile situate în zone potenţial inundabile;
• constituirea punctelor de prim-ajutor, unde persoanele
sinistrate se pot adresa pentru asistenţă medicală calificată
preventivă şi curativă.
b. Acţiuni în timpul desfăşurării fenomenului de inundaţii:
• atribuţiile ce revin Ministerului Sănătăţii privind

managementul situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii;
• adoptarea de măsuri antiepidemice;
• controlul calităţii apei potabile;
• asigurarea asistenţei psihologice pentru persoanele
traumatizate ca urmare a producerii fenomenului de inundaţii.
c. Măsuri după trecerea fenomenului:
• monitorizarea calităţii apei, cu efectuarea de analize şi

consultanţă de specialitate privind dezinfecţia fântânilor şi altor surse de
apă;
77
• acordarea de asistenţă medicală şi asistenţă
psihologică persoanelor afectate de inundaţii;
• evaluarea stării de sănătate a colectivităţilor afectate şi
adoptarea de măsuri de reabilitare şi refacere.
G. MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII
• lansarea de programe de cercetare – dezvoltare

destinate managementului riscului la inundaţii, soluţionării unor
aspecte privind influenţa schimbărilor climatice asupra ciclului hidrologic şi
a măsurilor adecvate de adaptare la aceste schimbări;
• elaborarea unor programe curriculare de educaţie şi
formare în rândul copiilor şi tinerilor a unei mentalităţi de protecţie a apei,
de înţelegere a fenomenelor de inundaţii şi de învăţare a modului de
convieţuire cu acestea;
• elaborarea unor cărţi şi jocuri pentru copii şi tineret
destinate înţelegerii fenomenului de inundaţii, a riscului asociat acestora
şi a modului de comportare înainte, în timpul şi după trecerea
fenomenului;
• lansarea unor proiecte şcolare cu premii, cu temă
destinate perceperii corecte a cursului de apă ca pe un
ecohidrosistem complex de mare importanţă pentru viaţa şi sănătatea
omului.
H. MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

• Avizarea indicatorilor tehnico – economici ai studiilor de
fezabilitate pentru investiţiile care se supun aprobării Guvernului,
având ca obiect managementul riscului la inundaţii şi care se realizează
din fonduri publice, potrivit competenţei stabilite prin lege sau din
creditele externe contractate sau garantate de stat, indiferent de
valoarea acestora.
I. CONSILIILE JUDEŢENE
• elaborarea şi implementarea planurilor de amenajare a

teritoriului în corelare cu prevederile prezentei strategii;
78
• identificarea zonelor inundabile de pe raza judeţului
aflate în jurisdicţia lor;
• elaborarea planurilor judeţene operative de apărare împotriva
inundaţiilor în conformitate cu legislaţia specifică existentă privind
managementul situaţiilor de urgenţă;
• conducerea şi deciderea procedurilor de reglementare a
utilizării terenurilor din zonele inundabile şi aplicarea legislaţiei naţionale
în domeniul utilizării terenurilor din zonele inundabile;
• elaborarea strategiei de protecţie împotriva inundaţiilor la
nivel judeţean pe baza cunoaşterii vulnerabilităţii fizice, economice,
culturale şi a sistemului de valori;
• elaborarea unei carte privind riscul la inundaţii, destinată
primăriilor, comunităţilor umane şi instituirea la nivel de judeţean a unui
serviciu permanent de monitorizare a fenomenelor de inundaţii şi a
consecinţelor acestora;
• coordonarea activităţilor de elaborare a hărţilor de
identificare a hazardurilor, a hărţilor de hazard şi a hărţilor de risc la
inundaţii la nivel de judeţ, precum şi coordonarea elaborării acestor
documentaţii la nivelul unităţilor administrativ –teritoriale componente;
• aprobă organizarea protecţiei civile la nivelul unităţii
administrativ- teritoriale, analizează anual şi ori de câte ori este nevoie
activitatea desfăşurată şi adoptă măsuri pentru îmbunătăţirea acesteia;
• participă, potrivit legii, la asigurarea finanţării măsurilor şi a
acţiunilor de protecţie civilă, precum şi a serviciilor de urgenţă şi a
structurilor care au atribuţii legale în acest domeniu;
• stabilesc, în condiţiile legii, taxe speciale pe linia protecţiei
civile;
• înfiinţează, în condiţiile legii şi cu avizul Inspectoratului
General pentru Situaţii de Urgenţă, centre de formare şi evaluare
a personalului din serviciile voluntare de urgenţă;
• gestionează, depozitează, întreţin şi asigură conservarea
aparaturii şi a materialelor de protecţie civilă prin serviciile specializate
din subordine;
• asigură spaţiile necesare funcţionării inspectoratelor pentru
situaţii de urgenţă corespunzătoare, paza şi securitatea acestora şi a
centrelor operaţionale, precum şi spaşiile pentru depozitarea materialelor
de intervenţie;
• elaborarea planurilor de evacuare a persoanelor şi a
bunurilor şi asigurarea utilităţilor necesare;
79
• organizarea consultării populaţiei comunităţilor umane în
ceea ce priveşte strategia de dezvoltare regională ţinând seama de
strategia naţională de gestionare a inundaţiilor şi a anchetelor
corespunzătoare;
• consultarea, înainte de adoptarea oricărei decizii a
structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale
prevăzute de lege, în toate problemele care le privesc în mod direct
potrivit legii şi preluarea punctelor de vedere oportune în conţinutul
proiectelor actelor normative;
• aprobă planurile anuale şi de perspectivă pentru
asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare destinate prevenirii şi
gestionării situaţiilor de urgenţă;
• întreprinderea de acţiuni pentru informarea, educarea şi
pregătirea populaţiei privind modul de comportare înainte, în timpul şi
după producerea fenomenului şi a rolului protecţiei individuale.
b. Acţiuni în timpul producerii fenomenului de inundaţii:
• acţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare privind

managementul situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii;
• organizarea evacuării persoanelor din zona inundabilă şi
asigurarea necesităţilor de hrană, medicamente şi asistenţă sanitară;
• asigurarea ordinii publice, protecţia vieţii şi a proprietăţii;
• coordonarea acţiunilor de ajutor a populaţiei din zonele
afectate;
• asigurarea fondurilor necesare activităţilor ce se
demarează în această etapă;
• aplicarea planurilor proprii de apărare în cazul producerii
unor situaţii de urgenţă datorate inundaţiilor,
fenomenelor meteo periculoase sau accidentelor la construcţiile
hidrotehnice.
c. Acţiuni după trecerea fenomenului:
• coordonarea acţiunilor pentru asigurarea hranei,

îmbrăcămintei şi a locuirii temporare pentru persoanele afectate de
inundaţii;
• supravegherea stării de sănătate a populaţiei afectate şi a
stării mediului afectat;
• restabilirea serviciilor esenţiale;
80
• implementarea sistemului de acordare a ajutoarelor
finnanciare;
• gestionarea răspunsurilor la apelurile populaţiei;
• revizuirea şi actualizarea planului de amenajare a teritoriului;
• coordonarea activităţii de reconstrucţie şi revenirea la viaţa
normală;
• organizează elaborarea de studii de evaluare a pagubelor
economice, sociale şi de mediu produse de inundaţii.
J. CONSILIILE LOCALE (MUNICIPALE, ORĂŞENEŞTI ŞI

COMUNALE)
Protecţia împotriva inundaţiilor constituie o responsabilitate

comună a autorităţilor centrale şi locale, a populaţiei şi a operatorilor
economici.
Autorităţile locale şi populaţia oricărei comunităţi umane expusă
riscului la inundaţii trebuie să fie pregătite să facă faţă fenomenului de
inundaţii, ele fiind primele care iau contact cu fenomenul şi să adopte
propriile măsuri până la intervenţia autorităţilor centrale.
• aprobă organizarea protecţiei civile la nivelul unităţii
administrativ- teritoriale, analizează anual şi ori de câte ori este nevoie
activitatea desfăşurată şi adoptă măsuri pentru îmbunătăţirea acesteia;
• participă, potrivit legii, la asigurarea finanţării măsurilor şi a
acţiunilor de protecţie civilă, precum şi a serviciilor de urgenţă şi a
structurilor care au atributii legale în acest domeniu;
• stabilesc, în condiţiile legii, taxe speciale pe linia protecţiei
civile;
• înfiinţează, în condiţiile legii şi cu avizul Inspectoratului
General pentru Situaţii de Urgenţă, centre de formare şi
evaluare a personalului din serviciile voluntare de urgenţă;
• gestionează, depozitează, întreţin şi asigură conservarea
aparaturii şi a materialelor de protecţie civilă prin serviciile specializate din
subordine;
• asigură spaţiile necesare funcţionării inspectoratelor pentru
situaţii de urgenţă corespunzătoare, paza şi securitatea acestora şi a
centrelor operaţionale, precum şi spaţiile pentru depozitarea materialelor
de intervenţie;
81
• consultarea, înainte de adoptarea oricărei decizii a
structurilor asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale
prevăzute de lege, în toate problemele care le privesc în mod direct
potrivit legii şi preluarea punctelor de vedere oportune în conţinutul
proiectelor actelor normative;
• aprobă planurile anuale şi de perspectivă
pentru asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare
destinate prevenirii şi gestionării situaţiilor de urgenţă;
• autorităţile locale trebuie să se îngrijească să aibe elaborate
planurile urbanistice generale ale localităţii, corelate cu prevederile hărţilor
de hazard şi de risc natural şi să asigure respectarea prevederilor
acestor documentaţii;
• autorităţile locale trebuie să se îngrijească de elaborarea
hărţilor de identificare a hazardurilor, a hărţilor de hazard şi a hărţilor de
risc la inundaţii la nivelul unităţii administrativ – teritoriale;
• stabilirea propriilor obiective de protecţie a populaţiei
împotriva inundaţiilor şi stabilirea măsurilor de prevenire şi intervenţie în
cazul producerii acestora;
• asigurarea resurselor finaciare, umane şi materiale pentru

prevenirea fenomenului de inundaţie, precum şi a celor necesare
intervenţiei operative în cazul producerii acestuia;
• determinarea necesităţilor comunităţii locale
privind resursele mobilizabile, contribuţii în muncă, materiale
de construcţii, mijloace de transport, contribuţii financiare în caz de
inundaţii;
• autorităţile locale sunt responsabile pentru mobilizarea
populaţiei la acţiunile de apărare împotriva inundaţiilor şi organizarea de
exerciţii / aplicaţii, sub conducerea organelor abilitate în vederea pregătirii
intervenţiei operative, a evacuării, precum şi pentru diseminarea
avertizărilor pentru cazuri de inundaţii, menţinerea legii şi a ordinei;
• controlul utilizării albiilor şi malurilor cursurilor de apă
necadastrate;
• întreţinerea corespunzătoare a infrastructurilor hidrotehnice
aflate în administraţia autorităţilor locale şi asigurarea funcţionării lor în
siguranţă;
• autorităţilor locale le revin responsabilităţi în ceea ce
priveste informarea şi educarea populaţiei pentru situaţii de inundaţii,
precum şi în implicarea acesteia în realizarea de proiecte de
82
protecţie împotriva inundaţiilor, protecţia naturii, gestionarea resurselor de
apă etc.;
• autorităţile locale sunt responsabile pentru asigurarea
scurgerii apelor provenite din precipitaţii de pe micile cursuri de apă
sau canale, şanturi, de pe raza lor de acţiune administrativă şi
întreţinerea şi îmbunătăţirea capacităţiilor de transport ale albiilor
micilor cursuri de apă ce traversează localităţile din jurisdicţia lor;
• autorităţile locale trebuie să-şi asigure fondurile necesare
pentru a-şi promova propriile opţiuni de protecţie locală împotriva
inundaţiilor;
• autorităţile locale trebuie să se implice în elaborarea
planurilor de apărare împotriva inundaţiilor prevăzute în legislaţia
existentă privind managementul situaţiilor de urgenţă a comunităţilor
pe care le conduc, sa stabilească locurile de refugiu şi să asigure
prevenirea şi minimizarea riscurilor la inundaţii a bunurilor
publice/comunitare (spitale, policlinici, şcoli);
• autorităţile locale poartă responsabilitatea respectării
legislaţiei în ceea ce priveşte utilizarea terenurilor în zonele inundabile;
• implementarea prevederilor planurilor de amenajare a
teritoriului şi decizii privind utilizarea terenurilor din zonele inundabile;
• participarea la elaborarea hartilor de risc la inundatii;
• organizarea acţiunilor de realizare a
consensului între cei responsabili cu activităţile de protecţie
împotriva inundaţiilor şi populaţie, realizarea unor grupuri de lucru pentru
disemnarea celor mai bune practici în domeniul agricol şi silvic
destinate a reduce riscul la inundaţii;
• elaborarea propriei strategii şi a propriilor planuri de
protecţie împotriva inundaţiilor;
• organizarea unor registre de monitorizare permanentă a
inundaţiilor
şi a efectelor acestora;
• reabilitarea capacităţii de evacuare a podurilor şi podeţelor
de pe căile de comunicaţii aflate în jurisdicţia lor;
• controlul utilizării terenurilor în conformitate cu planul de
amenajare al teritoriului;
• încheierea de convenţii de întrajutorare în caz de
inundaţii cu localităţile învecinate.
83
b. Acţiuni în timpul producerii fenomenului de inundaţii:
• activităţile cuprinse în legislaţia în vigoare privind

managementul situaţiilor de urgenţă
• menţinerea în stare de funcţionare a drumurilor judeţene
şi a drumurilor de acces în zonele inundate;
• asigurarea ordinei publice şi protecţia vieţii şi a bunurilor;
• coordonarea acţiunilor de ajutor;
• asigurarea asistenţei medicale;
• evacuarea persoanelor în locuri dinainte stabilite şi
asigurarea condiţiilor de trai;
• coordonarea acţiunilor pentru asigurarea necesităţilor
esenţiale ale persoanelor sau comunităţilor izolate;
• asigurarea sănătăţii animalelor afectate de inundaţii;
• organizarea şi instruirea grupurilor de voluntari în vederea
participării la acţiunile de salvare-evacuare a populaţiei afectate de
inundaţii.
c. Acţiuni după trecerea fenomenului:
• mobilizarea comunităţii la acţiunile privind activităţile de

înlăturare a efectelor inundaţiilor, de refacere a locuinţelor şi
gospodăriilor afectate de inundaţii;
• mobilizarea comunităţii la acţiunile de aprovizionare cu
hrană, îmbrăcăminte şi distribuirea acestora, precum şi pentru cazarea
în locuinţe temporare;
• acţiuni pentru restabilirea serviciilor de bază şi
aprovizionarea cu hrană, îmbrăcăminte, asigurarea de locuinţe
temporare şi a igienei;
• asigurarea condiţiilor pentru asistenţă sanitară;
• coordonarea activităţilor de reconstrucţie şi restaurare a
activităţii normale;
• organizarea activităţii de ajutor financiar;
• gestionarea răspunsurilor la apelurile populaţiei;
• revizuirea planurilor operative de apărare pentru situaţii de
urgenţă;
• elaborarea unor studii privind pagubele economice,
sociale şi de mediu provocate de inundaţii.
84
K. COMUNITĂŢILE LOCALE
• Stabilirea propriilor obiective de apărare împotriva inundaţiilor.

• Clarificarea problemelor pe care inundaţiile le
ridică în faţa comunităţii şi organizarea de dezbateri publice
asupra soluţiilor propuse.
• Elaborarea de studii socio-economice privind condiţiile
economice, sociale, culturale şi de mediu ale comunităţii.
• Participarea la acţiunile de protecţie şi de apărare
împotriva inundaţiilor.
• Cunoaşterea locurilor de refugiu, a depozitelor de alimente
pentru cazuri de urgenţă.
• Realizarea de locuinţe în zonele de risc la inundaţii după
proiecte adecvate acestor zone (structură, subsoluri, număr de nivele,
accese pentru o evacuare uşoară etc.).
L. CETĂŢENII
• Acceptarea faptului că locuirea într-o zonă inundabilă

comportă riscuri.
• Adoptarea de măsuri proprii pentru reducerea riscului la
inundaţii la locuinţe şi anexe gospodăreşti cu respectarea cadrului legal
privind construirea şi locuirea.
• Respectarea, cunoaşterea şi aplicarea deciziilor organelor cu
atribuţii şi responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă
privind protecţia, intervenţia, evacuarea şi refacerea în cazul producerii
inundaţiilor.
• Participarea ca voluntari la acţiunile de salvare –
evacuare a populaţiei afectate de inundaţii, precum şi la acţiunile de
refacere.
• Încheierea de asigurări pentru cazuri de inundaţii.
• Cunoaşterea modului de comportare înainte, în timpul şi
după trecerea inundaţiilor.
3. INFORMAREA ŞI EDUCAREA POPULAŢIEI
În această acţiune trebuie să se implice toate autorităţile,

societatea civilă, cetăţenii.
85
• În vederea informării şi educării populaţiei în problemele
inundaţiilor, autorităţile cu atribuţii şi responsabilităţi în gestionarea
situaţiilor de urgenţă provovate de inundaţii vor elabora ghiduri,
îndrumare, pliante, afişe ce vor cuprinde informaţii asupra cauzelor
producerii inundaţiilor, a modalităţilor de prevenire a acestora, precum şi a
acţiunilor de protecţie şi intervenţie individuală şi de grup.
• Distribuţia materialelor informative referitoare la
prevenirea şi protecţia populaţiei în caz de inundaţii se face prin grija
autorităţilor administraţiei publice locale cu participarea activă a
instituţiilor de cult şi de învăţământ.
• În zonele expuse riscului la inundaţii trebuie utilizate forme
speciale de comunicare cu populaţia, de educare a acesteia în care
trebuie să se implice toate instituţiile statului şi ale comunităţii.
• Populaţia trebuie învăţată cum să se comporte înainte de
inundaţii, în timpul acestora, în timpul evacuării şi după trecerea
fenomenului. Ideea de bază trebuie să fie aceea că fiecare comunitate
situată într- o zonă inundabilă trebuie să fie adaptată inundaţiilor, pornind
de la ideea că vieţuirea într-o zonă inundabilă atrage în mod
inevitabil consecinţe.
• În vederea adaptării la inundaţii a comunităţii trebuie
realizate campanii de informare adaptate pe nevoile comunităţii.
4. TRANSMITEREA ŞI RECEPŢIONAREA MESAJELOR DE

AVERTIZARE PENTRU CAZURI DE INUNDAŢII
Un loc aparte în managementul riscului la inundaţii îl joacă modul

în care sunt transmise şi recepţionate mesajele de avertizare.
Experienţa inundaţiilor produse în România în anul 2005, au dovedit
cu prisosinţă acest lucru. Mesajele trebuie să precizeze clar şi
concis ce se întamplă şi unde, ce semnficaţie au ele pentru populaţia
ţintă şi ce trebuie ea să facă. Aceste mesaje constituie legatura critica în
informaţia comunicată privind inundaţiile aşteptate. Ele constituie
semnalul pentru cei expuşi riscului să treacă la acţiune înainte ca
inundaţiile să se producă, ori să atingă niveluri critice.
Un mesaj de avertizare converteşte o informaţie tehnică privind
predicţia asupra inundaţiilor şi o traduce într-un mesaj pentru cei expuşi
riscului. Pentru a avea succes şi populaţia să reacţioneze pozitiv el
trebuie să provină de la o instituţie credibilă (de exemplu Institutul
Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor), să fie atât informativ
cât şi persuasiv şi clar pentru receptori. Eficacitatea mesajului
86
depinde foarte mult de natura comunităţii şi de cunoştinţele acesteia
privind fenomenul de inundaţii. Populaţia unei comunităţi nu constituie un
grup uniform care crede şi acţionează în acelaşi mod, cu aceleaşi valori,
percepţii şi aşteptări. Există foarte multe populaţii, iar organismele
responsabile pentru diseminarea avertizării trebuie să înţeleagă pe deplin
cerinţele şi caracteristicile populaţiei specifice, sau a grupurilor din raza
lor de acţiune.
Populaţia diferă foarte mult din punct de vedere al
experienţei privind inundaţiile, al stării financiare sau emoţionale ca şi al
factorilor sociali (vârstă structura familială etc.). Construcţia unui
mesaj de avertizare implică o adevarată artă a comunicării, iar
specialiştii în mass-media pot fi de mare ajutor. Ei pot ajuta ca mesajul să
fie:
• scurt (spre exemplu la radio nu trebuie să depăşească 30
secunde de citit);
• ordonat, astfel încât să constituie cea mai importantă ştire
pentru populaţie;
• limbajul utilizat să fie clar şi să se evite jargonul.
Mesajul trebuie să fie persuasiv, adică să nască o anumită
emoţie sau sentimente; limbajul trebuie să fie reţinut şi să nu fie agresiv
în privinţa cauzelor inundaţiilor sau să creeze panică; tonul mesajului este
deosebit de important. Mesajul trebuie să fie:
• pozitiv, mai mult decât negativ, axat pe ce să facem decât pe ce
să nu facem (spre exemplu: stai în casa decât nu-ţi părăsi locuinţa);
• să sugereze acţiunea mai mult decât inacţiunea;
• să invite la sociabilitate mai mult decât la izolare;
• să fie viguros (spre exemplu: aceste inundaţii au
capacitatea să
spulbere vehiculele de pe şosea iar oamenii se pot îneca). Căile
de diseminare a avertizării la inundaţii pot fi:
• mesaje radio;
• mesaje televizate (prezentat cu scris în mişcare, la ştiri sau în
pauză);
• ziare locale sau regionale;
• telefon:
• fax;
• din uşă în uşă.
Mesajele radio au numeroase dezavantaje mai ales în zonele

metropolitane, deşi există numeroase posturi de radio. Mulţi nu aud
87
întregul mesaj; alte posturi aşteaptă anumite ore pentru a face
comunicatul. Mesajele radio sunt foarte eficace pentru gospodine şi
mai ales transmise înainte de micul dejun şi dimineaţa. Mai mult, în
cazul radioului, nu există modalitatea de a afla cine a auzit mesajul, şi
cine nu sau cine a auzit doar o parte din mesaj.
Din aceste motive, cel mai eficace sistem de avertizare este
cel specific, transmis personal, dar persoana trebuie să fie capabilă să
relateze mesajul şi să fie credibilă.
Un lucru deosebit de important în transmiterea mesajelor de
avertizare îl constituie confirmarea. Problema este dificilă, iar cea
mai bună soluţie o constituie confirmarea telefonică la Serviciul Special
de Urgenţă sau la centrul de informare înfiinţat ad-hoc în zonă.
5. ASPECTE LEGISLATIVE
• Elaborarea unui act normativ privind managementul

fenomenului de inundaţii pentru protecţia populaţiei şi a
bunurilor împotriva inundaţiilor care să concentreze toate
prevederile legale existente, precum şi altele noi privind managementul
fenomenului de inundaţii; se impune reglementarea ocupării terenurilor
din zonele hidrologice destinate inundării dirijate şi a situaţiei lucrărilor de
amenajare a torenţilor din cadrul domeniului privat.
• Elaborarea unui act normativ pentru definirea proiectelor de
interes naţional şi de interes local şi a modului lor de elaborare şi
de finanţare.
• Elaborarea unui act normativ pentru clasificarea
obiectivelor din punct de vedere al gradului de protecţie la inundaţii
ce trebuie asigurat sau a riscului social acceptat.
• Elaborarea unui act normativ privind organizarea şi
utilizarea terenurilor limitrofe albiilor minore ale cursurilor de apă
cadastrate.
• Actorii implicaţi în procesul de management al inundaţiilor
sunt numeroşi, cu multe instituţii implicate, adesea cu interese divergente.
Ca urmare, pentru a putea implementa prevederile strategiei apare ca
necesară instituirea unei structuri guvernamentale, interministeriale
care să asigure colaborarea „actorilor” şi coordonarea lor.
• Elaborarea unui act normativ pentru reglementarea
activităţilor de voluntariat pentru cazuri de inundaţii, dar şi pentru alte
evenimente.
88
• Revizuirea legislaţiei existente în domeniul
managementului situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii.
DICŢIONAR DE TERMENI
Risc Probabilitatea apariţiei unor pierderi/pagube. Riscul

este caracterizat prin probabilitate, expunere şi vulnerabilitate. În
practică, expunerea este adeseori încorporată în evaluarea
consecinţelor, ca urmare riscul se consideră a avea două componente –
probabilitatea de a se produce un eveniment şi consecinţele (impactul).
Receptor de risc Entitate care poate fi afectată de un
fenomen şi poate suferi pagube (populaţie, bunuri, habitate, etc.).
Analiza riscului Metodologie de determinare
obiectivă a riscului prin analiza şi combinarea probabilităţii de
apariţie cu consecinţele.
Evaluarea riscului Cuprinde identificarea, evaluarea şi
interpretarea percepţiei riscului şi comparaţia cu riscul social acceptat
în scopul orientării deciziilor şi acţiunilor în procesul de gestionare a
riscului.
89
Reducerea riscului(diminuare)
Acţiuni de reducere, fie a probabilităţii de producere, fie a

expunerii sau a vulnerabilităţii receptorilor, fie a tuturor acestor factori.
Vulnerabilitate Sensibilitatea unei comunităţi în faţa unui
fenomen, susceptibilitate determinată de factori fizici, sociali,
economici şi de mediu.
Managementul riscului Aplicarea unor politici, proceduri şi
practici având ca obiective identificarea riscului, analiza şi evaluarea lui,
tratarea, monitorizarea şi reevaluarea riscului.
Managementul inundaţiilor Include atât managementul
riscului cât şi managementul situaţiilor de urgenţă.
Managementul durabil al inundaţiilor Managementul riscului la
inundaţii în contextul managementului integrat al resurselor de apă.
Expunere Cuantificarea receptorilor care pot fi influenţaţi de
producerea inundaţiilor (exemplu: numărul populaţiei, numărul şi tipul de
bunuri, etc.).
Consecinţe Efectul direct al unui fenomen, eveniment,
incident sau accident (pierderi de vieţi omeneşti, răniţi,
pierderi de bunuri, efecte de mediu etc.).
Hărţi de risc Procese de stabilire a extinderii spaţiale a
riscului (combinaţie a probabilităţilor şi a consecinţelor); harta de risc este
o combinaţie între harta de hazard şi vulnerabilitate.
Măsuri preventive Măuri şi acţiuni adoptate înainte de a
se produce inundaţiile (de prevenire, protecţie şi de pregătire).
Măsuri post inundaţii Măsuri şi acţiuni ce se adoptă după
trecerea fenomenului de inundaţii în scopul remedierii situaţiei şi a
evitării altor pagube viitoare.
Răspuns Acţiuni şi măsuri de reacţie, de apărare, în condiţiile
unei provocări.
5. PROMOVAREA PRINCIPIILOR DE BUNĂ PRACTICĂ ÎN
MANAGEMENTUL TRANSFRONTALIER AL SITUAŢIILOR DE CRIZĂ
GENERATE DE INUNDAŢII ŞI DEZASTRE NATURALE
Noţiuni generale privind dezastrele
Conform terminologiei adoptate de OCHA/ONU

(Internationally ageed glossary of basic terms related to disaster
management, UN, IDNDR, Geneva, 1992), prin dezastru (similar
catastrofă) se înţelege:
 Gravă întrerupere a funcţionării unei societăţi, generând

pierderi umane, materiale sau modificări nefaste ale
mediului, care nu poate fi refăcută prin resursele
acesteia.
Dezastrele se pot clasifica fie după modul de manifestare -

brutale sau agresive- fie după cauză (naturale sau antropice).
O altă formă de a definii noţiunea de dezastru o reprezintă

relaţia de mai jos:
Dezastrele = Vulnerabilităţi + Hazard
Vulnerabilităţi = urbanizare, degradarea mediului, lipsa de educaţie,

creşterea populaţiei, fragilitatea economiei, sărăcie structuri de urgenţă
birocratice, etc.
Hazard = geologice (cutremure, erupţii vulcanice, alunecări de teren);
climatice (cicloane, inundaţii, secetă); de mediu (poluarea mediului,
epizootii, deşertificare, defrişare păduri); epidemii şi accidente industriale.
Conform aceleiaşi terminologii, se mai definesc:

Criza = situaţie internă sau externă a cărei evoluţie poate genera o
ameninţare asupra valorilor, intereselor şi scopurilor prioritare ale părţilor
implicate (separat sau împreună);
Hazard = fenomen rar sau extrem de natură umană sau naturală care
afectează viaţa, proprietăţile şi activitatea umană şi a cărei extindere
poate duce la dezastre;
91
Accident = întâmplare neprevăzută, venită pe neaşteptate, curmând o
situaţie normală având drept cauză activitatea umană;
Accident complementar = accident care are loc pe timpul – sau după
desfăşurarea unui dezastru natural, datorat acestuia.
Definiţiile pentru fenomene naturale distructive de origine geologică sau

meteorologică, ori îmbolnăvirea unui număr mare de persoane sau
animale, produse în mod brusc, ca fenomene de masă sunt:
Alunecare de teren= deplasare a rocilor care formează versanţii unor
munţi sau dealuri, pantele unor lucrări de hidroamelioraţii sau a altor
lucrări de îmbunătăţiri funciare;
Cutremur= ruptură brutală a rocilor din scoarţa terestră, datorită mişcării
plăcilor tectonice, care generează o mişcare vibratorie a solului ce poate
duce la victime umane şi distrugeri;
Epidemie= răspândirea în proporţii de masă a unei boli transmisibile la
oameni;
Epizootie= răspândirea în proporţii de masă a unei boli transmisibile la
animale;
Fenomene meteorologice periculoase= fenomene meteorologice care
afectează violent zone relativ mari de teren pe termen lung, provocând
pierderi de vieţi omeneşti, pagube materiale şi degradarea mediului
ambiant;
Inundaţie= acoperirea terenului cu un strat de apă în stagnare sau
mişcare, care prin mărimea şi durata sa provoacă victime umane şi
distrugeri materiale ce dereglează buna desfăşurare a activităţilor social-
economice din zona afectată.
Definiţii pentru evenimentele cu urmări deosebit de grave asupra mediului

înconjurător provocate de accidente:
Accident chimic = eliberarea necontrolată în mediul înconjurător a unei
substanţe toxice pe timpul producerii, stocării sau transportului acesteia;
Accident biologic= eliberarea necontrolată în mediul înconjurător a unui
agent patogen pe timpul producerii, stocării, manipulării sau transportului
acestuia;
Accident nuclear = eveniment care afectează instalaţia nucleară şi poate
provoca iradierea şi contaminarea personalului acesteia, populaţiei sau a
mediului înconjurător peste limitele admise;
Accident hidrotehnic = funcţionare defectuoasă a unei construcţii
hidrotehnice, ce duce la pierderi de vieţi umane şi distrugeri materiale pe
porţiunea în aval a acesteia;
92
Accidente majore la utilaje şi instalaţiile tehnologice periculoase =
distrugerea sau avarierea unor utilaje şi instalaţii tehnologice, datorită
neglijenţei umane, ducând la numeroase victime şi mari pierderi
materiale;
Accidente majore pe căile de comunicaţii = întreruperea temporară a
circulaţiei, care generează distrugerea acestor căi, victime umane,
animale, cât şi pagube materiale;
Avarii majore la reţelele de instalaţii şi telecomunicaţii = distrugerea
parţială a reţelelor de instalaţii şi telecomunicaţii datorită acţiunii umane
sau naturale;
Căderi de obiecte cosmice= pierderi umane sau distrugeri materiale
generate de impactul produs asupra pământului de prăbuşirea unor
sateliţi (alte instalaţii similare), meteoriţi, comete (similare);
Incendii de masă = ardere declanşată natural sau artificial, în urma
căreia se produc însemnate pierderi de vieţi umane, animale, precum şi
pagube materiale;
Etapele caracteristice evoluţiei unui dezastru
DEZASTRU
Dezvoltare
Căutare-salvare
Evaluarea Ajutor de Reabilitare
rapidă iniţială urgenţă
ACTIVITATEA
Reconstrucţia
Evaluarea
Prognoză şi detaliată
avertizare
ETAPA ETAPA DE ETAPA

PREDEZASTRU URGENŢĂ REABILITARE/
Ore/zile Zile/ REFACERE
săptămâni Luni
TIMP
Figura nr.1
93
Apărarea împotriva dezastrelor înseamnă:
măsuri de prevenire şi pregătire pentru intervenţie;

măsuri operative urgente de intervenţie după declanşarea fenomenelor
periculoase cu urmări deosebit de grave;
măsuri de intervenţie ulterioară pentru recuperare şi reabilitare.
Scopurile apărării împotriva dezastrelor:
reducerea (pe cât posibil evitarea) pierderilor posibile, generate de

diferitele;
asigurarea unei asistenţe prompte şi calificate a victimelor;
realizarea unei refaceri economico-sociale cât mai rapide şi durabile.
Etapele apărării împotriva dezastrelor:
alarmare;
declanşarea dezastrului;
intervenţia;
reabilitarea facilităţilor ec.-soc. afectate;
dezvoltarea societăţii (prevenire a dezastrelor);
pregătire (protecţie împotriva dezastrelor) pentru limitarea efectelor
dezastrelor.
Detaliat, pe fiecare tip de măsuri avem:
Principalele măsuri de prevenire a dezastrelor:
includerea problematicii privind apărarea împotriva dezastrelor în

strategiile de dezvoltare ale societăţii la nivel central şi local;
realizarea lucrărilor de apărare specifice fiecărui tip de hazard;
optimizarea activităţii structurilor care asigură conducerea activităţii de
apărare împotriva dezastrelor;
dezvoltarea cercetării ştiinţifice în domeniu.
Principalele măsuri de protecţie împotriva dezastrelor:
instruirea populaţiei privind normele de comportament în caz de dezastru;

exerciţii şi aplicaţii cu forţele şi mijloacele destinate intervenţiei;
pregătirea factorilor cu drept de decizie;
94
realizarea unor acorduri internaţionale privind asistenţa umanitară în caz
de dezastre.
Principalele măsuri de intervenţie în caz de dezastre:
- înştiinţarea şi alarmarea populaţiei (semnalul de alarmare la dezastru

este de 3 impulsuri a câte 32 secunde fiecare la interval de12 secunde)
cercetarea zonei afectate;
coordonarea acţiunilor de căutare-salvare, acordare a asistenţei medicale
de urgenţă, etc.;
evacuarea populaţiei şi a valorilor de patrimoniu;
crearea şi administrarea taberelor de sinistraţi;
distribuirea ajutoarelor umanitare.
Scopul organizării şi funcţionării Sistemului Naţional de

Management al Situaţiilor de Urgenţă
Scopul organizării şi funcţionării Sistemului Naţional de

Management al Situaţiilor de Urgenţă este prevenirea şi gestionarea
situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi coordonarea resurselor umane,
materiale, financiare şi de altă natură necesare restabilirii stării de
normalitate.
Prin situaţie de urgenţă se înţelege un eveniment
excepţionale, cu caracter nonmilitar, care prin amploarea şi
intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediului
înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru
restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri
şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi
managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate.
Locul situaţiei de urgenţă, ca fază a procesului de evoluţie a
unei crize, se poate observa în figura 2.
95
Intensitate criză Situaţie de urgenţă
declanşarea crizei nou echilibru.
echilibru instabil
Timp
Pre-criză Post-criză
Figura 2
Prin managementul situaţiei de urgenţă se înţelege

ansamblul activităţilor şi procedurilor utilizate de factorii de decizie,
instituţiile şi serviciile publice abilitate pentru identificarea şi
monitorizarea surselor de risc, evaluarea informaţiilor şi analiza
situaţiei, elaborarea de prognoze, stabilirea variantelor de acţiune şi
implementarea acestora în scopul restabilirii situaţiei de normalitate.
În contextul celor prezentate mai sus, se defineşte termenul
factor de risc ca fiind „ un fenomen, proces sau complex de
împrejurări congruente, în acelaşi timp şi spaţiu, care pot determina
sau favoriza producerea unor tipuri de risc (incendii, cutremure,
inundaţii, accidente, explozii, avarii, alunecări sau prăbuşiri de
teren, îmbolnăviri în masă, prăbuşiri ale unor construcţii, instalaţii ori
amenajări, eşuarea sau scufundarea unor nave, căderi de obiecte
din atmosferă ori din cosmos, tornade, avalanşe, eşecul serviciilor
de utilităţi publice şi alte calamităţi naturale, sinistre grave sau
evenimente publice de amploare determinate ori favorizate de
factorii de risc specifici).
96
Principiile managementului situaţiilor de urgenţă sunt:
- previziunea şi prevenirea;
- prioritatea protecţiei şi salvării vieţii oamenilor;
- respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului;
- asumarea responsabilităţii gestionării situaţiilor de urgenţă
de către autorităţile administraţiei publice;
- cooperarea la nivel naţional, regional şi internaţional cu
organisme şi organizaţii similare;
- transparenţa activităţilor desfăşurate pentru gestionarea
situaţiilor de urgenţă, astfel încât acestea să nu conducă
la agravarea efectelor produse;
- continuitatea şi gradualitatea activităţilor de gestionare a
situaţiilor de urgenţă, de la nivelul autorităţilor
administraţiei publice locale până la nivelul autorităţilor
administraţiei publice centrale, în funcţie de amploarea şi
de intensitatea acestora;
- operativitatea, conlucrarea activă şi subordonarea
ierarhică a componentelor Sistemului Naţional.
Acţiunile şi măsurile întreprinse de elementele componente

ale Sistemului Naţional pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor
potenţial generatoare de situaţii de urgenţă sunt:
a) avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din

zonele de pericol;
b) declararea stării de alertă în cazul iminenţei, ameninţării sau

producerii situaţiei de urgenţă;
c) punerea în aplicare a măsurilor de prevenire şi de protecţie

specifice tipurilor de risc şi, după caz, hotărârea evacuării
din zona afectată sau parţial afectată;
d) intervenţia operativă cu forţe şi mijloace special constituite,

în funcţie de situaţie, pentru limitarea şi înlăturarea
efectelor negative;
e) acordarea de ajutoare de urgenţă
97
f) instituirea regimului stării de urgenţă, în condiţiile prevăzute
de art. 93 din Constituţia României, republicată;
g) solicitarea sau acordarea de asistenţă internaţională;
h) acordarea de despăgubiri persoanelor juridice şi fizice;
i) alte măsuri prevăzute de lege.
Structura Sistemului Naţional cuprinde următoarele componente:

1. comitete pentru situaţii de urgenţă (la nivel naţional,
ministerial, al instituţiilor publice centrale, judeţean, local şi
al municipiului Bucureşti);
2. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă
(asigură secretariatul tehnic al Comitetului Naţional);
3. servicii publice profesioniste pentru situaţii de urgenţă
(asigură secretariatele tehnice ale Comitetelor judeţene şi
pe cel al municipiului Bucureşti);
4. centre operative pentru situaţii de urgenţă (se creează la
nivelul ministerelor, instituţiilor publice centrale, al
municipiilor, oraşelor şi comunelor);
5. centre operaţionale pentru situaţii de urgenţă (se creează
la nivelul Inspectoratului General şi al serviciilor publice
pentru situaţii de urgenţă);
6. comandantul acţiunii (persoană împuternicită pentru
realizarea coordonării unitare, la locul producerii
evenimentului excepţional, a tuturor forţelor stabilite pentru
intervenţie).
Principalele funcţii de sprijin pe care le pot îndeplini
ministerele, celelalte organe centrale şi unele organizaţii
neguvernamentale în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă
sunt:
1. Monitorizarea pericolelor şi riscurilor specifice, precum şi a
efectelor negative ale acestora;
2. Informarea, înştiinţarea şi avertizarea;
3. Planificarea şi pregătirea resurselor şi serviciilor;
4. Comunicaţii şi informatică;
5. Căutarea, descarcerarea şi salvarea personalului;
6. Evacuarea persoanelor, populaţiei sau bunurilor materiale;
98
7. Acordarea asistenţei medicale de urgenţă;
8. Prevenirea îmbolnăvirilor în masă;
9. Localizarea şi stingerea incendiilor;
10. Neutralizarea efectelor materialelor periculoase;
11. Asigurarea transportului forţelor şi mijloacelor de intervenţie,
persoanelor evacuate şi altor resurse;
12. Efectuarea lucrărilor publice şi inginereşti la construcţiile,
instalaţiile şi amenajările afectate;
13. Asigurarea apei şi hranei pentru persoanele şi animalele afectate
sau evacuate;
14. Asigurarea cazării şi adăpostirii persoanelor afectate sau
evacuate;
15. Asigurarea energiei pentru iluminat, încălzire şi alte utilităţi;
16. Efectuarea depoluării şi decontaminării;
17. Menţinerea şi restabilirea ordinii publice;
18. Logistica intervenţiilor;
19. Reabilitarea zonei afectate;
20. Acordarea de ajutoare de primă necesitate, despăgubiri şi
asistenţă socială şi religioasă.
Noţiuni fundamentale privind inundaţiile
În ţara noastră există aproximativ 1000 localităţi şi peste

2.000.000 hectare terenuri care pot fi inundate de-a lungul
principalelor râuri interioare.
Dintre termenii cei mai folosiţi în domeniul apărării împotriva
efectelor inundaţiilor amintim:
- viitură = fenomenul de creştere şi descreştere rapidă şi
semnificativă a debitelor şi nivelelor unui curs de apă;
- zonarea luncii inundabile a unui râu (vezi figura 3);
- folosirea terenurilor inundabile (vezi figura 4).
Figura nr. 3
99
Figura nr. 4
Principalele măsuri de prevenire şi protecţie sunt:

- realizarea unor acţiuni destinate reţinerii şi întârzierii
scurgerii apelor de pe versanţi, cum ar fi împădurirea
versanţilor, crearea unor tipuri de învelişuri vegetale
care să favorizeze infiltraţia apei în sol, construirea
unor baraje de retenţie pe fundul văilor;
- modificarea cursului inferior al râurilor prin
construirea unor diguri de-a lungul albiei râurilor,
scurtarea cursurilor râurilor prin secţionarea
meandrelor, realizarea unor bazine temporare pe
unele porţiuni de câmpie pentru a reţine apa
revărsată;
- proiectarea unor construcţii care să reziste la
creşterea nivelului apei şi la viteza de deplasare a
acestora;
- organizarea, încadrarea şi dotarea în aceste zone a
unor echipe de intervenţie;
- stabilirea locurilor şi condiţiilor în care urmează a se
desfăşura acţiunile de evacuare temporară din
zonele inundabile;
- asigurarea înştiinţării şi alarmării despre pericolul
inundaţiilor;
- organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de salvare;
100
- asigurarea asistenţei medicale şi aplicarea măsurilor
de evitare a apariţiei unor epidemii;
- asigurarea condiţiilor necesare pentru sinistraţi
(cazare, alimente şi asistenţă medicală).
Avariile grave la construcţiile hidrotehnice
Acest tip de dezastru apare datorită următoarelor cauze;

- erori de proiectare sau de construcţie;
- producerea unor cutremure sau alunecări de teren;
- apariţia unor infiltraţii;
- tasări sau defecţiuni ivite la fundaţii;
- activităţi umane (inclusiv acţiuni teroriste).
Statisticile prevăd, la nivel mondial, pentru un total de 15000
baraje existente în anul 1980, posibilitatea apariţiei a 5 ruperi de
baraje pe an. La noi în ţară există circa 200 baraje cu volum mai
mare de 100 milioane m3, care reprezintă un risc semnificativ.
Măsurile de prevenire, protecţie şi intervenţie se iau încă
din perioada de proiectare, astfel:
- introducerea în proiectele de execuţie a calculelor
privind inundabilitatea zonelor din aval de baraj,
inclusiv evaluarea condiţiilor de curgere şi a debitelor
evacuate în zonele de inundaţie;
- asigurarea barajelor cu sisteme de semnalizare a
anomalilor în stabilitatea construcţiilor, echiparea cu
aparate de măsură şi control adecvate tipului de
construcţie ( vezi figura 4) ;
- planificarea modului de realizare a măsurilor de
protecţie;
- asigurarea formaţiilor şi materialelor necesare
realizării acţiunilor de intervenţie pentru localizarea şi
înlăturarea urmărilor;
- instruirea populaţiei din zonele locuibile din aval de
baraj privind respectarea regulilor de comportament
stabilite pentru asemenea situaţii.
În figura 4 este redată schema conceptuală a sistemului
informaţional-decizional aferentă unui obiectiv hidrotehnic.
101
Figura nr. 5
Elemente de analiză cantitativă privind dezastrele
Definiţia deciziei = alegerea conştientă şi raţională, dintre mai multe

variante posibile, realizabile şi dezirabile, a aceleia care oferă maximum
de satisfacţie, cu o probabilitate raţională de succes, în raport cu un
sistem de obiecte anterior definit. ( Constantin Romanoschi)
După gradul de cunoaştere şi control al factorilor de influenţă, deciziile
pot fi:
- certe ( decizii luate în condiţii de certitudine) = factorii de
influenţă sunt cunoscuţi şi controlaţi în totalitate, implicând şi
existenţa unor consecinţe certe;
- de risc (decizii luate în condiţii de risc) = se cunosc factorii de
influenţă care pot avea mai multe stări cunoscute, cu o
probabilitate de apariţie determinabilă, implicând, totodată, şi
existenţa unor consecinţe determinabile probabilistic;
102
- incerte (decizii luate în condiţii de incertitudine) = factorii de
influenţă nu sunt cunoscuţi în totalitate, putând avea mai
multe stări parţial cunoscute şi controlate, implicând însă
existenţa unor consecinţe cu o probabilitate de apariţie
nedeterminată.
Deciziile sunt întotdeauna o combinaţie formată din:
- intuiţie;
- experienţă;
- calcul analitic.
Estimarea costurilor războiului din Irak şi a preţului petrolului
Figura nr.6
În unele contexte intuiţia şi experienţa sunt suficiente pentru a lua o
hotărâre bună. Dar, intuiţia şi experienţa nu pot fi măsurate în mod
raţional.
Problema centrală pentru noi este că, tehnicile cantitative sunt
foarte puţin implementate şi folosite în practică. Acesta poate fi unul din
motivele luării unor decizii neadecvate sau chiar eronate.
A folosi tehnicile cantitative în mod optim înseamnă, nu în ultimul
rând, şi capacitatea de a interpreta corect şi etic rezultatele generate.
Altel, aceleaşi informaţii furnizate de analiza cantitativă a unei situaţii
specifice pot duce la interpretări total diferite !
103
PRINCIPIILOR DE BUNĂ PRACTICĂ ÎN MANAGEMENTUL
TRANSFRONTALIER AL SITUAŢIILOR DE CRIZĂ GENERATE DE
INUNDAŢII ŞI DEZASTRE NATURALE
O regiune transfrontalieră este o regiune virtuală, înscrisă în
geografie istorie, ecologie, etnie, posibilităţi economice etc. dar blocată
de suveranitatea statelor care stăpânesc de o part şi alte a frontierei.
(Denis de Rougemont).
Zona frontalieră trebuie interpretată referindu-se la o zonă circulară
definită de o rază de 20 km al cărei centru se situează în punctul de
trecere vamală.
Convenţia cadru a Consiliului Europei asupra cooperării
transfrontaliere a colectivităţilor şi autorităţilor teritoriale din 21 mai
1980 distinge două forme esenţiale de cooperare:
a) concertarea prin schimb de informaţii;
b) încheierea de acorduri sau aranjamente ce generează crearea
de legături juridice precise.
Această cooperare se face în 5 domenii principale de lucru:

- economia şi locurile de muncă;
- transporturile (inclusiv turismul) şi (tele)comunicaţiile;
- cultură şi educaţia;
- sănătate publică şi probleme sociale;
- amenajarea teritoriului şi mediul mediului înconjurător.
Tipologia etapelor cooperării transfrontaliere:
- informare;
- concertare;
- cooperare;
- armonizare;
- integrare.
Toată problematica managementul transfrontalier al situaţiilor de
criză generate de inundaţii şi dezastre naturale este cuprinsă la capitolul
mediu din cadrul domeniului principal de lucru amenajarea teritoriului şi
mediul mediului înconjurător.
104
Acţiunile în acest domeniu prevăd atât realizarea unor programe
comune de protecţie şi gestionare a mediului natural şi cadrului de viaţă,
cât şi intervenţii comune în caz de dezastre cu efecte transfrontaliere.
Din punct de vedere operaţional, modul concret în care este privită
cooperarea transfrontalieră în caz de dezastru este definit de următoarele
acte normative:
- Hotărârea Consiliului Europei 2001/722/EEC, din 23 octombrie

2001 privind stabilirea unui Mecanism Comunitar care să
faciliteze întărirea cooperării în cadrul intervenţiilor de
asistenţă de protecţie civilă;
- Hotărârea Consiliului Europei 2001/792/EEC, din 28 februarie
2002 privind reântărirea cooperării în domeniul antrenării
în protecţia civilă;
- Decretul 51, din 16 februarie 2004, privind promulgarea Legii
pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre
România şi Comunitatea Europeană privind participarea
României la Mecanismul comunitar de facilitare a întăririi
cooperării în intervenţiile de asistenţă în domeniul
protecţiei civile, semnat la Bruxelles la 28.11.2002;
- Manualul privind coordonarea crizelor şi urgenţelor în U.E.
- versiunea din 22.05.2006 – ( România şi Bulgaria sunt
menţionate ca având un tratat bilateral de cooperare în
domeniul protecţiei civile).
Caracteristicile mecanismului comunitar:
- MIC funcţionează din 2004 în cadrul Directoratului General

pentru Mediu al Comunităţii Europene;
- CECIS este operaţional din 2004 şi conţine, suplimentar, o
“bancă de date” despre echipele de intervenţie, experţi şi mijloace
de intervenţie;
- programul de pregătire include cursuri şi exerciţii comune,
inclusiv schimb de personal;
- solicitările de asistenţă se fac pe baza unor proceduri
operaţionale standardizate;
- pentru intervenţia în afara U.E. se folosesc aranjamente speciale.
105
Elementele mecanismului comunitar:
- Centru de Monitorizare şi Informare (MIC);

- Sistemul Comun de Informare şi Comunicare în caz de urgenţă
(CECIS);
- echipe de intervenţie şi de sprijin ale statelor membre;
- echipe de evaluare şi coordonare;
- proceduri operaţionale standardizate pentru facilitarea
transportului;
- programe de pregătire pentru echipele de intervenţie, experţi şi
echipele de evaluare şi coordonare.
Obligaţiile statelor participante la Mecanismul Comunitar:
- participă la toate fazele caracteristice situaţiei de urgenţă;

- destină echipe de intervenţie pentru M.C., operaţionale în maximum
12 ore;
- selectează experţi pentru echipele de evaluare şi coordonare ale
M.C.;
- pregătesc susţinerea logistică a activităţilor enumerate mai sus;
- desemnează un Punct de Contact pentru primire notificări şi
cereri de asistenţă, operaţional 24 ore pe zi.
Evoluţii viitoare ale M.C.:

- înfiinţarea centrelor naţionale de pregătire în domeniu;
- înfiinţarea unui colegiu european de protecţie civilă;
- înfiinţarea unei academii europene virtuale pentru protecţie
civilă.
Algoritmul de activare al asistenţei:
1. ţara afectată cere asistenţă prin intermediul MIC;
2. MIC cere prin P.C. informaţii privind capacităţile de intervenţie ale
ţărilor membre;
3. ţările membre verifică capacitatea de intervenţie şi răspund MIC;
4. MIC adună şi trimite ofertele P.C.- ului ţării afectate;
5. ţara afectată selectează ofertele de ajutor şi informează MIC;
106
6. MIC informează toţi participanţii despre alegerea ţării afectate;
7. ţările care acordă asistenţă şi ţara afectată intră în contact direct.
BIBLIOGRAFIE
 H.G. nr. 1489 / 28.09.2004, privind organizarea şi funcţionarea

Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
 H.G. nr. 1.490 / 28.09.2004, privind aprobarea Regulamentului de
organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General
pentru Situaţii de Urgenţă.
 H.G. nr. 1.491 / 28.09.2004, privind aprobarea Regulamentului-cadru
privind structura organizatorică, atribuţiile, funcţionarea şi dotarea
comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă.
 H.G. nr. 1.492 / 28.09.2004, privind principiile de organizare,
funcţionare şi atribuţiile serviciilor de urgenţă profesioniste.
 O.U.G. nr. 21 / 26.04.2004, privind Sistemul Naţional de Management
al Situaţiilor de Urgenţă.
 OMAI nr. 224 din 11.10.2011 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a măsurilor de protecţie civilă în unităţile M.A.I..
 Organizarea şi realizarea măsurilor de protecţie civilă - culegere de

lecţii”, Editura Ministerului de Interne, 2003.
 Steiner N şi Andriciuc R.., (2003), Elemente fundamentale privind
managementul crizelor şi urgenţelor civile din perspectiva protecţiei civile,
Editura MPM Edit Consult, Bucureşti;
 Andriciuc R. şi Steiner N., ( 2003), Mic glosar al termenilor de bază,
abrevierilor şi semnelor convenţionale, folosiţi în managementul urgenţelor
civile, Editura MPM Edit Consult, Bucureşti.
107
Anexa nr.1
FIŞA CARACTERISTICĂ PENTRU DEZASTRUL DE TIP

INUNDAŢIE
- cauza fenomenului: vezi definiţia;

- caracteristici generale: viteza de deplasare a viituri,
înălţimea viituri, durata, frecvenţa;
- predictibilitate: prognoze meteo pe termen lung, mediu şi
scurt în funcţie de nivelul tehnic al sistemului de
monitorizare a vremii şi cursurilor de apă,
- factori de vulnerabilitate: clădiri construite în zona
inundabilă; lipsa sistemului de avertizare a populaţiei;
capacitate redusă de absorbţie a solului; clădiri şi
fundaţii capacitate de rezistenţă slabă; stocuri de
alimente neprotejate;
- efecte: distrugeri materiale (distrugeri sau avarieri de clădiri
şi datorită unor alunecări de teren generate de existenţa
solurilor saturate, distrugerea recoltelor, animale
moarte); pierderi umane ( înecaţi, bolnavi de diaree,
malarii sau boli infecţioase şi mai puţin răniţi); facilităţi
avariate (contaminarea surselor de apă);
- măsuri de reducere a riscului: lucrări de apărare (diguri,
baraje, canale, poldere, controlul eroziunii, etc.);
- măsuri de pregătire specifice: sisteme de detecţie şi
alarmare; educarea şi participarea comunităţii;
planificarea lucrărilor de apărare;
- măsuri post-dezastru: evaluarea efectelor dezastrului;
căutare-salvare; asistenţă medicală; aprovizionarea pe
termen scurt cu apă şi alimente; purificarea apei;
supraveghere epidemiologică; adăpostire temporară,
- instrumente de evaluare a impactului: monitorizarea
efectelor (mai ales aerian).
108

Managementul Riscurilor Deinundaţii Şi Alte Dezastre

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Managementul Riscurilor Deinundaţii Şi Alte Dezastre

Încărcat de

Drepturi de autor:

MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

INSTITUTUL NAŢIONAL DE ADMINISTRAŢIE

1. ÎNŢELESUL RISCURILOR .................................................................... 10

Nimic în viaţă nu este sigur…

Atunci când traversăm o stradă este un risc de a fi răniţi de un

Definiţia oficială pentru evaluarea riscului în dezastrele naturale a

Procesul de management al riscurilor de aceea are două părţi. 4

Colectarea datelor asupra dezastrelor nu este direcţionată şi

Ce este riscul? Măsurarea riscului.

Riscul poate fi descris şi exprimat într-o varietate de căi. O

Riscul şi priorităţile riscurilor comparative

Riscurile de dezastre sunt puţin probabil să fie considerate ca fiind

Cheia pentru întocmirea unui program cu succes de a reduce

În principiu, experţii adună datele ştiinţifice şi cele socio-

Riscul şi mas media

Un element important al psihologiei percepţiei riscurilor este

Percepţia riscului în lipsa informaţiilor

În contrast cu exemplul, prezentat mai sus al uni grup bine

Aspectele calitative ale percepţiei riscului

Din datele rezultate din cercetarea percepţiei riscului rezultă că

Nivelurile acceptabile de risc

Nivelurile foarte mari de riscuri percepute sunt asociate cu

Managementul riscurilor la nivelul comunităţilor

Nivelul unui risc de dezastru natural pentru un singur individ este

Riscurile prezentate de pericolele naturale şi tehnologice

În mod istoric, percepţia riscului şi prin aceasta motivarea

Managementul efectiv al riscurilor necesită informaţii atât asupra

2.EVALUAREA RISCURILOR ŞI A VULNERABILITĂŢILOR

Folosind riscurile în luarea deciziilor

Estimarea viitoarelor pierderi probabile este o problemă de interes

Riscul este cuantificat în majoritatea exemplelor de până acum în

Sunt trei componente esenţiale în determinarea riscului, care pot

În baza definiţiilor date anterior, riscul sau riscul specific este

Pentru a face calculele riscurilor va trebui să ştim care este

Pericolele naturale sunt cazurile extreme ale unor evenimente

O serie de elemente coroborative ale incidenţei pericolelor pot fi

Recurenţa probabilităţii pericolelor variază de la un loc la altul şi

Vulnerabilitatea este definită ca fiind gradul pierderilor faţă de un

Se argumentează uneori că folosind conceptul de risc în

Legătura dintre dezastre şi dezvoltarea economică .

Fundamentele comune pentru selectarea pregătirii împotriva

Managementul efectiv al riscurilor necesită informaţii despre

Componentele esenţiale ale cuantificării riscului

 Probabilitatea de producere a pericolului – este

Evaluarea vulnerabilităţii implică în primul rând identificarea

Opţiunile reducerii efectelor negative ale dezastrelor

Primul Pas esenţial în orice strategie de reducere a efectelor

Nivelul acţiunilor de reducere a efectelor negative care pot fi luate

Ingineria şi construcţiile – Măsurile inginereşti variază de la

Măsurile fizice de planificare – Alegerea cu grijă a locurilor

Inundaţiile se produc atunci când apele de suprafaţă acoperă

Cea mai importantă cauză a inundaţiilor este ploaia excesivă.

Inundaţiile bruşte – Acestea sunt în mod obişnuit definite ca fiind

Inundaţiile sunt pericole naturale. Ele devin dezastre când

Distrugerile potenţiale ale inundaţiilor sunt dependente de mulţi

Prevederea inundaţiilor şi alarmarea s-a dezvoltat foarte mult în

Persoanele care locuiesc în zonele joase ale ariilor inundabile, cu

Structurile sunt afectate prin a) forţa impactului apelor de

Victimele şi sănătatea publică

Izvoarele deschise şi alte surse de apă de suprafaţă pot fi

Recolta şi produsele alimentare

O întreagă recoltă poate fi pierdută ca şi vitele într-o inundaţie pe

Majoritatea deceselor şi multe dintre distrugerile provocate de

 Achiziţia de teren în zonele inundabile de către agenţiile de

Aşa cum s-a menţionat anterior, controlul folosirii terenurilor este

Pregătirea comunităţilor –Trăind cu inundaţiile