LICEUL SPORTIV “AVRAM IANCU ”

ZALĂU
Prof. BEJAN CRISTIAN

A FI LICEAN- UN PRAG GREU DE TRECUT?

Subiectul vârsta adolescenţei este un fel de piatră filozofală, un

domeniu incert, dar fascinant în acelaşi timp. Unii se aventurează să îl
pătrundă, pe când alţii fug de el fiind prea complex, chiar complicat. De
aici şi multitudinea de opinii contradictorii. Adolescenţa a fost
considerată vârstă de aur, a marilor realizări, vârsta marilor elanuri,
integrării sociale, vârsta participării la progresul social dar şi
ingrată, a crizelor, anxietăţii, nesiguranţei, insatisfacţiei, contestaţiei,
marginalităţii, subculturii, vârsta dramei, cu tot ce are ea ca strălucire,
dar şi artificiu etc. etc. Ceea ce este mai interesant este faptul că
ambele tabere au dreptate. Diversitatea opiniilor se bazează pe mai
mulţi factori: pe de o parte este vorba de unicitatea caracterială care
caracterizează fiinţa umană, ceea ce generează un proces complex de
dezvoltare şi o multitudine de situaţii, dar mai ales faptul că
adolescenţa este o perioadă de tranziţie, de transformări structurale,
psiho- fiziologice. Aflat între două vârste diametral opuse: pubertate şi
vârsta adultă, adolescentul este un mozaic din toate punctele de
vedere. Predomină însă o serie de trăsături specifice vârstei adulte
spre care se îndreaptă. Este vârsta rebelă, când adolescentul iese din
universul copilăriei şi se îndreaptă către lumea adultă, dar urmându-şi
propriul drum. Începe ruperea de autoritatea familiară şi integrarea în
grupul celor asemenea lui. Adolescentul nu se poate rupe încă definitiv
de familie, ci doar parţial, el este încă dependent material de aceasta.
Apar acum aspiraţiile de viaţă, dar şi primele obstacole serioase cu
largi implicaţii asupra viitorului adult. Acestea au rolul de a realiza
creşterea gradului de conştientizare. Începe să conştientizeze valoarea
notei şi a examenelor care îi pot influenţa viitorul prin posibilitatea /
imposibilitatea alegerii unei profesii. Tot acum pot apărea şi atitudini
opozante, de refuz, repulsie de învăţătură, de cunoaştere, acte de
rebeliune, uneori gratuită motivată doar de dorinţa de a fi altcumva, de
a fi împotriva a tot ce înseamnă autoritate, constrângere.
 Adolescenţa este perioada modificărilor nu numai în planul psihic,
ci şi fizic. Este perioada creşterii accelerate a corpului, a
transformărilor interne ale organismului care au rolul de a-l pregăti pe
copil pentru viaţa adultă. Apar acum şi modificări la nivel sentimental.
Creşte sensibilitatea, se reorganizează planul afectiv- motivaţional,
apar sau se reorganizează sentimentele şi pasiunile. Întâlnim o serie
de modificări şi în planul intelectului, înregistrându-se acum
dezvoltarea capacităţilor intelectual- reflexive, precum imaginaţia sau
inteligenţa, ceea ce vor duce ulterior la formarea conştiinţei de sine.
Adolescentul capătă astfel o nouă percepţie asupra realităţii prin
apropierea lui către lumea valorilor, construindu-şi o identitate proprie.
Toate aceste transformări se realizează diferit de la individ la
individ. Astfel putem întâlni o trecere calmă, la unii, sau violentă, la
alţii.
Adolescenţa poate fi denumită şi perioada contradicţiilor
dramatice, deoarece poate exista o ruptură între aspiraţii şi
posibilitatea de realizare a acestora ceea ce poate duce la grave
probleme de ordin individual sau chiar social. Nemulţumit de el şi de
propriile realizări adolescentul poate săvârşi acte cu implicaţii deosebit
de grave în plan social (este vorba aici de delincvenţă, acestea fiind
adesea asociate prin implicarea în anturaje cu grave influenţe , bande,
găşti cu un vădit comportament antisocial. Este vorba de acei
neadaptaţi la condiţiile impuse de societate), sau frustrările personale
să fie îndreptate asupra propriei persoane (fuga de acasă ca o
încercare de refuzare a autorităţii familiale, sau consumul de droguri,
ori încercări de sinucidere).

Indiferent cât de critică este trecerea de pragul acestei

vârste, ea presupune cu necesitate rezolvarea unor sarcini
adaptative- „ probleme de dezvoltare”, care fac posibilă
apariţia nu doar biologică ci şi psihologică a viitorului adult:
 Dobândirea independenţei de părinţi;
 Adaptarea la propria maturizare sexuală;
 Stabilirea unor relaţii de cooperare şi de lucru cu alte
persoane, fără însă a fi dominat de acestea;
 Decizia şi pregătirea pentru o anumită vocaţie;
 Dezvoltarea unei fi lozofi i de viaţă, a unor credinţe şi
standarde morale( această fi lozofi e va da ordine şi
consistenţă deciziilor multiple şi acţiunilor pe care
individul le are de realizat într-o lume diversă şi în
schimbare);
 Dobândirea unui sentiment al identităţii.
 Dacă m-aş întoarce în timp….

Nu aş şti exact ce să zic despre adolescenţă. E o

perioadă dificilă,de tranziţie,când totul ţi se pare complicat,când
încerci din răsputeri să te afirmi şi să fii mai mult decât un
simplu copil mai mare. E vremea în care realizezi că nu mai eşti
răsfăţatul fără griji de până acum şi când trebuie să ai mai mult
curaj ca niciodată,e răstimpul în care îţi descoperi puterea,şi nu
mă refer la muşchi( deşi ar putea fi şi asta o chestiune ),ci la
puterea de a uita,de a o lua de la capăt când simţi că toată
lumea e împotriva ta şi de a încerca să fii mai bun. Dar de fapt
ce înseamnă să fii mai bun?Înseamnă să treci fericirea ta pe
plan secund şi să te gândeşti mai mult la ceilalţi,să te intrebi
cum poţi să îi faci pe ei mai fericiţi.
Cu ocazia trecerii de perioada copilăriei descoperi că
nu ai puterea să treci peste propriile sentimente şi tot acum
apar în minte multe întrebări ce rămân fără răspuns doar pentru
că adultul de lângă tine nu are timp de prostiile tale.Încerci să
te gândeşti de ce unii oameni primesc totul,pe când altora
dorinţele li se îndeplinesc abia când au renunţat la ele şi te
întrebi de ce o inimă nevinovată trebuie să aibă de suferit de pe
urma unei minţi încăpăţânate. Acum apar tentaţii şi depinde
doar de tine să ai voinţa să le ignori. Acum e şi vremea când îţi
complici singur existenţa, pentru ca apoi să încerci rezolvi
totul,fără să reuşeşti. E perioada în care ai primele dezamăgiri
de natură emoţional când trăieşti sentimente
contradictorii,când îi spui cuiva "te urăsc",dar de fapt vrei să-i
spui "te iubesc",perioada în care o iubire neîmpărtăşită îti lasă
inima golită de sentimente,dar în acelaşi timp,gata să o iei de la
capăt;acum afli că de fapt un sentiment nu se exprimă,ci se
simte,dar adolescenţa e şi vremea în care realizezi că nu te-ai
îndrăgostit de o persoană,ci de o imagine perfectă a acelei
persoane,creată în propria minte,imagine care în realitate nu
există.
Pentru mine,adolescenţa a însemnat să dau "delete"
tuturor amintirilor şi să o iau de la capăt cu o cu totul altă
personalitate,cu alte vise.Totuşi,e cea mai frumoasă parte din
viaţă, e perioada în care te simţi copil şi adult în acelaşi
timp.Acum descoperi prietenia adevarată, care e foarte greu de
găsit, şi începi să te întrebi dacă prietenia depinde doar de
exterior,sau vine din suflet.Poţi să fii prieten cu cineva,dacă
înainte îl detestai? Se poate, dacă acel om îţi dovedeşte ca ai
fost pur şi simplu nebun când nu îl suportai. Când vine vorba de
prietenie, cuvintele ”minciună” sau ”trădare” nu există decât în
dicţionar.
Acum faci cele mai multe greşeli,dar important este
ceea ce înveţi din ele. Adolescenţa e ca o furtună de
sentimente şi trăiri: azi ai totul,mâine tot ce aveai se transformă
în scrum( cel mai adesea visele),cam ăsta ar fi termenul
alăturat lângă cuvântul adolescenţă.În această perioadă începi
să îţi formezi păreri care,din păcate,de multe ori,se dovedesc a
fi total opuse realitătii.Ţi se pare ca viaţa e un labirint care duce
spre acelasi loc, tu alegi drumul care ţi se potriveşte, cel scurt
sau cel lung. Multe lucruri se petrec mult prea repede pentru a
putea reacţiona, aşa cum multe lucruri se petrec atât de greu
încât până la finalizarea lor pare ca a trecut o veşnicie.
Asta e frumuseţea adolescenţei.Perioada în care
vezi un băiat, îl consideri drăguţ,apoi avansează la stadiul de
perfect,uşor-uşor devenind eroul inimii tale, pentru ca apoi să
ajungă doar un gunoi în coşul cu amintiri.Trebuie să înveţi să
vezi dincolo de aparenţe,dincolo de o faţă de înger.Poate în
spatele acelei feţe se ascunde o persoană mult mai rea decât
alta care dă impresia de răutate.
Adolescenţa e vremea în care cele mai multe speranţe
devin doar cuvinte fără sens,perioada în care trebuie să renunţi
la cele mai multe vise şi în acelaşi timp, perioada în care ţi se
deschid uşile şi ochii şi începi să fii tratat ca un adult. Şi când
eşti adolescent, începi să realizezi că te apropii tot mai mult de
a fi adult, dar nu vrei să recunoşti. Asta te sperie. Perspectiva
de a creşte şi de a deveni o persoană cu inima de piatră, oarbă
şi surdă la ce se întâmplă în exterior, preocupată doar de cum
să faci rost de cât mai mulţi bani. Te şi vezi, peste 15 ani,o
persoană ocupată, cu 2 copii crescuţi mai mult de baby-sitter şi
cu un( o) soţ ( soţie) stresat( ă) şi stresant( ă).Şi nu ai vrea ca
viaţa ta să fie tocmai aşa...
Adolescenţa e perioada în care totul pare confuz,în
care ai cele mai multe îndoieli legate de înfăţişare sau de
propria personalitate. Multe experienţe trăite în liceu pot
schimba sau maturiza prematur un adolescent.De exemplu pe
cineva care e luat în bătaie de joc de alti colegi,care de fapt îşi
ascund propria slăbiciune în spatele unei false siguranţe de
sine. Acel cineva se schimbă şi dintr-un copil vesel şi
extrovertit,devine un morocănos închis în sine,sau de multe ori
alege să trăiască în tăcere, deşi ar avea multe de spus şi
singurătatea devine prietena lui cea mai bună. De multe
ori,acest lucru pare nesemnificativ pentru adulţi "o faţă neagră
a vieţii de liceean". Nu e chiar aşa,pentru că de multe ori, de
fapt de cele mai multe ori, acest lucru afectează siguranţa de
sine,implicit schimbă şi relaţiile cu cei din jur. De aceea,oricât
de prost sau de urât e cineva, nu trebuie tratat diferit faţă de o
persoană deşteaptă sau frumoasă.Nu întotdeauna frumuseţea e
totul. Adică , la un test,oricât de frumos ai fi,dacă nu ştii
răspunsul, pici garantat.Frumuseţea e o chestie trecătoare( de-
aia nu exista babe frumoase). În schimb,dacă eşti
deştept,calitatea nu se pierde o dată cu anii.Te-ai născut
deştept (sau ai devenit pe parcursul vieţii),deştept vei muri.
Atunci când am intrat la liceu,m-am rupt de perioada
în care totul era doar o glumă. Odată cu intrarea la liceu am
aflat că nu întotdeauna e de-ajuns să îti doreşti ceva ca să îl
obţii,ci să faci ceva în sensul acesta. Adică..."Ok, îţi doresti să
fii medic? Atunci documentează-te; să nu crezi că te trezeşti
într-o zi cu toţi termenii învăţati!" (deşi nu ar fi rău deloc).
Important e c a, atunci când îţi fixezi un ţel, să faci tot posibilul
să îl atingi şi să nu renunţi la el decât dacă cei din jur au de
suferit,sau dacă tu crezi că poţi ţinti şi mai sus.O dată cu
intrarea la liceu, mi-au fost tăiate aripile (acum cresc din nou) şi
am aflat cum arăta un vis în plină cădere. Am văzut cum e să
decazi la stadiul de prost, să fii considerat prost (deşi "prost" nu
e sinonim cu "leneş"). Am văzut cum visul trece pe lângă mine
şi îl ratez la o miime de secundă. Adolescenţa e perioada în
care am realizat că nu mi se cuvine chiar totul şi perioada în
care am reuşit să mă văd undeva mai sus, deşi liceul în care
eram , nu era tocmai o mândrie pentru ţară, deşi poate deveni.
Ştiu,unii zic că nu e important liceul, ci facultatea şi mai ales
ceea ce ai în cap. Cel mai corect lucru mi se pare ca fiecare
elev să aibă un număr obligatoriu de ore, dar să le aleagă
singur,după preferinţă. Ştiu că această mentalitate nu va fi
acceptată prea uşor în România,dar sper ca într-o zi , poate
chiar copiii mei vor avea ocazia să înveţe într-un astfel de liceu.

Anii trec şi tot ce îi rămâne de făcut unui om matur e

să privească filmul vieţii sale.Şi în adolescenţă vine timpul să
hotărăşti dacă filmul va fi comedie, dramă, acţiune sau poate
horror. De multe ori,ceea ce vine după copilărie,coincide cu
intervalul de timp în care lupţi de unul singur încercând să îţi
faci dreptate. Dar ce dreptate îţi poti face într-o lume de snobi
prefăcui (pleonasm !! ),pentru care banii sunt singurul scop şi
singurul subiect de discuţie? De multe ori, sunt persoane care
au tot ce îşi pot dori,dar le lipsesc lucruri care nu se găsesc la
magazin...bunătatea,dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi.Te trezeşti
adult,cu mai multe probleme decât ieri, dar mai puţine decât
mâine şi realizezi că lumea în care trăiai era doar o amăgire şi
că realitatea e mai crudă decât pare. Pentru mine asta
înseamnă să fii adult: să nu mai ai timp să visezi cu ochii
deschişi.
De multe ori, nu ai prea multe de schimbat la cineva,
dar acele schimbări ce trebuie făcute sunt esenţiale.Un om
adevărat nu e acela care are nu doar o inimă care să bată, ci şi
un suflet prin care să privească şi să-i judece pe ceilalti cu mai
puţină severitate.
Adolescenţa e un vis din care nu vreau să mă
trezesc.. .Dacă atunci când mă voi trezi nu îmi voi aminti
nimic?

Prof.BEJAN CRISTIAN
OCTOMBRIE 2007