UNIVERSITATEA “TRANSILVANIA” BRAȘOV

Natura juridică a concesiunii petroliere și

a concesiunii miniere

Dreptul contractelor administrative

 BIBLIOGRAFIE

Secțiunea 1. Scurte considerații privind concesiunea petrolieră și minieră……………………………...3

Secţiunea a 2-a. Cadrul legal al concesiunii petroliere și al concesiunii miniere în România…………..4

Secţiunea a 3-a. Regimul juridic aplicabil concesiunii petroliere și miniere………………………..……6

1.Precizări preliminarii……..…………………………………………………………………..……6

2. Natura juridică a concesiunii petroliere și a concesiunii minere……………………………..…7

Secţiunea a 4 -a. Concluzii………………………………………………………………………………...…9

2
 Secţiunea 1. Scurte considerații privind concesiunea petrolieră și concesiunea minieră

Concesiunea este cea mai veche formă de colaborare între stat și companii pentru exploatarea
petrolului, fiind regăsită în Orientul Mijlociu, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea
În statele colonizate, dreptul de exploatare revenea companiilor statelor suzerane.
Originea calificării resurselor naturale ale subsolului o reprezintă dreptul roman, conform căruia
acestea preluau situația juridică a solului.
Sumele mici pe care companiile le plăteau statelor gazdă pentru exploatare nu se raportau la
valoarea resursei înseși, ci doar la cantitatea extrasă. Astfel, companiile stabileau cantitatea produsă, întrucât
nu era în interesul lor să exploateze total o resursă. Obligațiile erau aproape inexistente, iar compania străină
devenea proprietarul petrolului in situ.
Astăzi, contractele privind exploatarea resurselor naturale trebuie să pornească de la premisa unor
reale parteneriate întemeiate pe echilibru contractual. Primul pas care a condus la obținerea suveranității de
către state asupra propriilor resurse naturale, a fost reprezentat de Rezoluția Adunării Generale a
Organizației Națiunilor Unite nr. 523 din 12 ianuarie 1952 și de Rezoluția nr. 626 din 21 decembrie 1952,
conform cărora se recunoștea prevalența interesului național în ceea ce privește dreptul de exploatare. De
altfel, importanța, invocarea și disputarea interesului național asupra resurselor naturale a crescut direct
proporțional cu creșterea semnificaţiei acestor resurse și invers proporțional cu scăderea cantității acestora.
Puterea exercitată asupra resurselor naturale stabilește ierarhizarea forței economice a statelor
lumii, dar și a nivelului de trai al populației. Folosirea resurselor naturale ca o armă eficientă în consolidarea
economică a devenit politică de stat, iar extinderea capacității de explorare și exploatare pe teritorii străine a
impus elaborarea unor reglementări complexe la nivel internațional. În consecință, un studiu al acestui
domeniu implică o perspectivă analitică a tuturor dimensiunilor conturate din punct de vedere legislativ,
pornind de la istoricul și evoluția legislației românești şi continuând cu observarea legislației străine –
specifice statelor cu impact relevant asupra exploatării resurselor naturale – iar apoi, cu prezentarea
legislației caracteristice dreptului european și dreptului internațional.

3
 Secţiunea a 2-a. Cadrul legal al concesiunii petroliere și al concesiunii miniere în
România

Dacă în perioada comunistă, era considerat că bogățiile de orice natură ale subsolului aparțin
întregului popor, ca proprietate de stat, ulterior Revoluției din 1989, prin Constituția din 1991, este
reglementată apartenența lor la proprietatea publică.
De asemenea, treptat, s-a refăcut cadrul juridic necesar exploatării resurselor petroliere și
miniere, prin intermediul concesiunii – aspect care fusese trecut în afara legii de către regimul comunist prin
naționalizările care avuseseră loc.
Legea petrolului nr. 134/1995 a prevăzut în locul contractelor cu drept de împărţire a
producţiei, acordurile de concesiune. Tot prin aceeaşi lege, statul a renunţat şi la dreptul de preempţiune pe
care îl avea la cumpărarea ţiţeiului sau gazului extras în urma unui acord petrolier . Astfel că cel care
exploata resursele avea drepturi depline asupra producţiei. Ca urmare, statul a renunţat la dreptul de 45% din
producţia obţinută din exploatarea unui perimetru de hidrocarburi .
Această lege a fost criticată și sub aspectul faptului că, dacă, potrivit prevederilor art. 43 din
lege, statul român preluase controlul asupra explorării și exploatării resurselor care formau obiectul regiilor
autonome în domeniu la acea vreme – Petrom și Romgaz – nu același lucru se întâmpla cu agenții
economici străini . De aceea, s-a considerat că acele companii petroliere străine care în perioada 1990-1995
au încheiat în România, contracte de explorare sau exploatare a resurselor petroliere, „au devenit stat în
stat”.
Ultima lege în domeniul petrolier – actul normativ care este în vigoare și în prezent – este
Legea petrolului nr. 238/2004 . Motivele care au condus la elaborarea unei noi legi s-au centrat pe cerinţele
de armonizare cu reglementările comunitare, care să asigure o piaţă naţională competitivă, integrată pe piaţa
europeană. Au fost eliminate astfel, unele prevederi care erau în contradicţie cu legislaţia UE, şi erau
percepute ca discriminatorii sau restrictive, prin transpunerea Directivei 94/22/CE a Parlamentului European
și a Consiliului din 30 mai 1994 cu privire la condițiile pentru acordarea și folosirea autorizațiilor pentru
prospectarea, explorarea și protecția de hidrocarburi.
De asemenea, prin H.G. nr. 2075/2004 au fost adoptate Normele metodologice de aplicarea a
Legii petrolului nr. 238/2004 conform cărora au fost modificate și completate reglementările privind
perimetrele oferite spre concesiune, precum și cele privind acordul petrolier.
În ce priveşte domeniul minier, Legea minelor nr. 61/1998 a fost abrogată prin Legea minelor nr.
85/2003, care este și în prezent în vigoare, după ce a suferit mai multe modificări legislative.

4
 Potrivit art. 2 alin. (1)-(2) din Legea nr. 61/1998, resursele minerale care făceau obiectul legii erau
următoarele: „cărbunii, minereurile feroase, neferoase, de aluminiu şi roci aluminifere, de metale nobile,
radioactive, de pământuri rare şi disperse, sărurile haloide, substanţele utile nemetalifere, rocile utile,
pietrele preţioase şi semipreţioase, turba, nămolurile şi turbele terapeutice, rocile bituminoase, gazele
necombustibile, apele, gazele care le însoţesc şi căldura din sistemele geotermale, apele plate, apele
minerale, apele termominerale, precum şi produsele reziduale miniero-metalurgice din halde, iazuri de
decantare şi alte depozite tehnologice, precum şi apele subterane pentru activităţile de explorare, evaluare şi
evidenţă a rezervelor”.
Enumerarea resurselor minerale care formează obiectul de reglementare a legii noi a rămas
neschimbată, fiind preluată întocmai din Legea nr. 61/1998. Extracția de petrol și gaze naturale, precum și
prospectarea și extracția de cărbune sau alți combustibili lichizi reprezintă una dintre activitățile relevante
pentru îndeplinirea cărora poate fi încheiat un contract sectorial prin execuţia de lucrări, furnizarea de
produse sau prestarea de servicii. Aceste activități constă în extracţia de petrol şi gaze naturale sau
prospectarea şi extracţia de cărbune sau de alţi combustibili solizi.
Potrivit art.3 alin.(1) lit.l) pct.i) din Legea nr.99/2016, contractul sectorial de lucrări poate
avea ca obiect fie exclusiv execuţia, fie atât proiectarea, cât şi execuţia de lucrări în legătură cu una dintre
activităţile prevăzute în anexa nr. 1. Cu toate acestea, potrivit Anexei nr.1, forarea puțurilor de extracție a
țițeiului sau a gazelor naturale nu fac parte dintre lucrările încadrate astfel de lege, fiind exceptate. Aceeași
reglementare se aplică și serviciilor referitoare la extracția țițeiului și a gazelor naturale.
De altfel, prin procedurile reglementate de Legea petrolului nr.238/2004 se consideră că se
asigură „un nivel adecvat de transparență prealabilă acordării drepturilor specifice”, astfel că aceste drepturi
nu pot reprezenta drepturi speciale sau exclusive, în sensul celor acordate entităților contractante. Similar,
Legea nr.100/2016 prevede faptul că procedurile prevăzute de Legea nr.238/2004 nu conduc la acordarea
unor drepturi exclusive sau speciale, astfel că, autoritățile care exercită una dintre activitățile relevante de la
Anexa nr.2 nu li se recunoaște calitatea de entități contractante în acest caz, în condițiile în care nu sunt nici
autorități contractante și nici întreprinderi publice din domeniul relevant denumit Petrol și gaze. Cărbune și
alți combustibili lichizi.
Cu toate acestea, activitățile referitoare la extracția de petrol și extracția de cărbune reprezintă activități
relevante care formează obiectul Legii nr.100/2016, în situația în care pentru desfășurarea acestora,
autoritatea contractantă în domeniu atribuie un contract de concesiune în scopul exercitării activității
respective. Sunt excluse de la aplicabilitatea prezentei legi activităţile efectuate în scopul explorării de petrol
(totalitatea activităților întreprinse în vederea verificării dacă într-o anumită zonă sunt prezente zăcăminte de
petrol şi/sau de gaze naturale), precum și activitatea de forare a puțurilor de extracție, respectiv cea a

5
 serviciilor referitoare la extracția țițeiului, potrivit clasei 11.20 din Regulamentului CE nr.29/2002 al
Comisiei, de modificare a Regulamentului CEE nr.3037/90 al Consiliului din 09 octombrie 1990 privind
clasificarea statistică a activitățiloe economice din Comunitatea Europeană .
În concluzie, lucrările de exploatare, extracție a petrolului pot face obiectul unui contact de
concesiune în temeiul Legii nr.100/2016, însă serviciile anexe extracției de hidrocarburi, prevăzute la clasa
11.20 sunt exceptate. Extracția hidrocarburilor, extracția minereurilor de uraniu, a minereurilor metalifere,
extracția și prepararea cărbunelui (huilă, lignit, turbă) nu reprezintă excepții de la aplicarea Legii
nr.100/2016, fiind incluse în alte clase decât clasa 11.20, aspect ce va ridica problema raportului dintre
această lege și legea cadru în materia petrolului nr.238/2004.

Secţiunea a 3-a. Regimul juridic aplicabil concesiunii petroliere și miniere

1. Precizări preliminarii
Concesiunea petrolieră, respectiv, concesiunea minieră sunt contracte pe care le regăsim în
dreptul național sau străin sub diverse forme cu același conținut. Concesiunea se identifică prin caracteristici
și elemente intrinseci, de esența acestui contract, și nu prin titulatura acordată. Fie că este licență, acord
petrolier sau autorizație, contractul de concesiune își păstrează identitatea în raport cu alte contracte din
domeniu, pe care le vom analiza într-un capitol ulterior.
Astfel, art. 1 pct. 3 din Directiva 94/22/CE definește autorizația ca fiind orice dispoziție
legală, reglementare, prevedere administrativă sau contractuală, în temeiul căreia autoritățile competente ale
statului membru atribuie unei entități exercitarea, în nume propriu și pe riscul său, a dreptului exclusiv de
prospecțiune, de explorare sau de exploatare a hidrocarburilor într-un perimetru geografic. O autorizație
poate fi acordată separat pentru o singură activitate sau pentru mai multe activități deodată.
În legislația românească, potrivit art. 2 pct. 2 din Legea nr. 238/2004, acordul petrolier este „actul juridic
încheiat, potrivit prevederilor legii, între autoritatea competentă şi una sau mai multe persoane juridice
române ori străine, în vederea efectuării de operaţiuni petroliere şi a concesiunii bunurilor necesare realizării
acestora”. Art. 2 pct. 7 din aceeași lege definește concesiunea petrolieră ca „operaţiunea juridică prin care
statul român, reprezentat de autoritatea competentă, în calitate de concedent, transmite, pe o perioadă
determinată, unei persoane juridice române sau străine, în calitate de concesionar, dreptul şi obligaţia de a
efectua, pe risc şi cheltuială proprii, operaţiuni petroliere ce cad sub incidenţa prezentei legi şi dreptul de a
utiliza bunurile aflate în proprietate publică, necesare realizării operaţiunilor petroliere, în schimbul unei
redevenţe”.

6
 Considerăm că cele două noțiuni – acord petrolier și concesiune petrolieră – se confundă, însă nu
sunt identice.

Conform art. 3 pct. 17 din Legea nr. 85/2003, licenţa este „actul juridic prin care se acordă
concesionarea/darea în administrare a activităţilor miniere de explorare/exploatare”. Art. 3 pct. 8 din Legea
nr. 85/2003, definește concesiunea minieră ca fiind acea „operaţiune juridică prin care statul, reprezentat de
autoritatea competentă, în calitate de concedent, transmite pentru o perioadă determinată unei persoane, în
calitate de concesionar, dreptul și obligaţia de a executa, pe risc și cheltuială proprii, activităţi miniere având
ca obiect resursele minerale ce cad sub incidența prezentei legi, în schimbul unei redevenţe miniere pentru
exploatare și al unei taxe pe activitatea de prospecțiune, explorare și exploatare a resurselor minerale”.
Deși reglementarea din domeniul minier este mai clară decât cea din domeniul petrolier (de
exemplu, lipsește confuzia dintre obiectul licenței și al concesiunii miniere), din punct de vedere
contractual, este inutilă denumirea formală a contractului de concesiune ca licență. Considerăm că aceste
dispoziții legale ar fi justificate în cazul în care noțiunea de licență ar consta într-un conținut alternativ,
exprimat prin concesiune sau alte tipuri contractuale prin care să se asigure exploatarea și celelalte
operațiuni juridice.
Din punct de vedere administrativ însă, licența este forma prin care autoritatea publică își exprimă
decizia de selecție a titularului concesionar, este un act administrativ. Aceeași rațiune o regăsim și în cazul
acordului petrolier. De aceea, contractul de concesiune petrolieră poartă denumirea de acord petrolier, însă
aceasta din urmă este doar forma actului juridic bilateral al concesiunii.

2. Natura juridică a concesiunii petroliere și a concesiunii minere

Deşi mina cuprinde diferite operaţiuni făcute pe cheltuiala unor particulari care pot fi asimilate cu
uşurinţă categoriei lucrărilor, în Franţa, s-a considerat că lucrările de exploatare de mine de către
concesionari sunt o formă de întreprindere privată de interes general, însă nu sunt lucrări publice pentru că
nu sunt executate „în beneficiul unei persoane publice” .
Lucrările executate pe domeniul privat în contul unei persoane publice şi în interes general sunt calificate
drept lucrări „chiar dacă sunt executate pentru domeniul privat” .
Ca urmare, regimul special creat pentru lucrările executate asupra imobilelor din domeniul public se
aplică şi altor lucrări, luându-se în considerare că sunt executate în profitul serviciilor publice sau al
întreprinderilor private care prezintă un caracter de interes public.
Lucrarea publică este susceptibilă de exploatare atunci când utilizatorul plătește concesionarului
investiția realizată . Interesant că, potrivit autorului, lucrarea efectuată de către concesionar poate fi utilizată

7
de cetățeni în mod direct sau indirect, ceea ce înseamnă o interpretare a concesiunii în sens larg.
Remunerația concesionarului provine în mod fundamental din tarifele pe care utilizatorul le plătește pentru
folosirea lucrării. În anumite situații, nu utilizatorul este cel care plătește pentru uzul infrastructurii, ci chiar
administrația publică, cum este cazul așa-numitei „taxe în umbră” reglementată de legislația spaniolă, prin
care administrația își asumă plata pentru utilizator. În consecință, retribuția depinde de caracterul aleatoriu al
utilizării lucrării de către public. Aceeași situație o întâlnim și în cazul concesiunii petroliere, în care
compania își recuperează investiția atât din cota de producție rezultată din țițeiul extras, cât şi din prețul
fixat asupra petrolului și care este plătit în final de către utilizator. Am adăuga că, în cazul unei comparații
dintre concesiunea petrolieră sau minieră şi concesiunea de lucrări publice, aparent lipsește elementul
distinctiv al concesiunii de lucrări publice, „opera” rezultată în urma exploatării. Orice echivoc este înlăturat
de prevederile art.5 alin.(1) lit.q) din Legea nr.100/2016, potrivit căruia execuția de lucrări nu înseamnă
neapărat realizarea unei construcții, ci doar exclusiv execuţia, fie atât proiectarea, cât şi execuţia de lucrări
în legătură cu una dintre activităţile prevăzute în anexa nr. 1 din lege. Conform Anexei nr.1 la lege, forarea
puțurilor de țiței, respectiv serviciile referitoare la extracția țițeiului sunt excluse din categoria activităților
ce pot reprezenta o lucrare publică, însă reamintim că aceste lucrări și servicii fac obiectul clasei 11.20 din
Regulamentul CE nr.29/2002 de modificare a Regulamentului CEE nr.3037/1990 și se referă doar la
serviciile anexe extracției de hidrocarburi.
În lumina intrării în vigoare a Legii nr.100/2016, considerăm că Legea nr.238/2004 are ca obiect o
subcategorie specială a concesiunii de lucrări sau a concesiunii de servicii, după caz, căreia i se aplică reguli
derogatorii determinate de legea specială. Pe de altă parte, apreciem că întotdeauna, concesiunea minieră
implică mai mult decât concesiunea de bunuri proprietate publică, fiind mai mult apropiată de concesiunea
de servicii publice, în contextul obligativităţii executării unei activităţi de management de sustenabilitate a
comunităților afectate, care este necesară mai ales datorită perioadei în principiu lungi a contractului.
În concluzie, considerăm că exploatarea minieră reprezintă o concesiune sui generis .
Domeniul petrolier este unul strategic pentru economia națională, motiv pentru care Legea
nr.260/2013 privind constituirea și menținerea unui nivel minim de rezerve de țiței și de produse petroliere
stabilește condițiile de constituire, menținere, control și supraveghere a unui nivel minim al acestor rezerve,
„pe baza principiilor transparenței, nediscriminării și proporționalității”.

8
 Secţiunea a 4 -a. Concluzii

În concluzie, dificultățile clasificării concesiunii speciale a domeniului extractiv de resurse naturale

fac discutabilă forțarea acestei clasificări într-unul dintre tipurile de concesiune reglementate de lege.
Niciuna dintre aceste tipuri – concesiunea de bunuri proprietate publică, concesiunea de lucrări publice,
concesiunea de servicii publice – nu se identifică decât parțial cu trăsăturile distinctive ale concesiunii
miniere și ale concesiunii petroliere.
Pornind de la această aserțiune, rezultă, că din motive lesne de înțeles, că atât concesiunea minieră,
cât și concesiunea petrolieră nu pot fi decât o reflexive a valorificării interesului public, cu toate
consecințele care decurg de aici, cât și datorită faptului că acest contract este un contract administrative de
concesiune sui generic, o subcategorie specială a concesiunii de lucrări sau a concesiunii de servicii, după
caz.