FIZIOPATOLOGIA FIERULUI

FIERUL ÎN ORGANISM
Cantitatea de fier din organism este de aproximativ 4 g, ceea mai mare parte
regăsindu-se în hem în combinaţie cu porfirinele. Hemul la rândul său se combină cu
diferite proteine formând hemoproteine: hemoglobina, mioglobina şi enzimele
heminice. Acestea reprezintă forma funcţional activă a fierului.
O altă parte din fier (25%) este depozitată sub formă de feritină şi
hemosiderină şi reprezintă forma de stocare a fierului. 1% din fier se regăseşte în
plasmă şi lichidul interstiţial legat de o proteină plasmatică numită transferina.
Nevoile de fier ale organismului sunt de 1 mg/zi. Acestea sunt asigurate de un
aport alimentar corespunzător, cele mai bogate în fier fiind: spanacul, urzicile, fructele
uscate, carnea, viscerele, vinul. Există situaţii în care nevoia de fier este crescută,
printre acestea amintind perioada de creştere şi în special pubertatea, femeia în
perioada în care este prezentă menstruaţia, sarcina, alăptatul.
Cantitatea de fier din serul sanguin poartă numele de sideremie. Valorile
fiziologice ale acestui parametru sunt la bărbat de 90-160 μg/100 ml, iar la femei de
80-130 μg/100 ml.

VARIAŢII PATOLOGICE ALE SIDEREMIEI

A. Deficitul de fier

Situaţiile care pot duce la deficit de fier sunt:

 Dieta inadevată (făinos-lactată)
 Rezecţie gastrică sau intestinală
 Sindrom de malabsorbţie
 Aclorhidria
 Diareea cronică
 Paraziţii
 Pierderea cronică de sânge
 Sarcina
 Stări infecţioase cronice

1
  Nefropatii cronice
 Poliartrita reumatoidă
 Boli neoplazice
 Tratament cu vitamina B12 a anemiei Biermer care activează eritropoieza

Manifestările deficitului de fier

Acestea merg de la stări carenţiale pâna la anemie feriprivă şi se manifestă sub
formă de :
 Cefalee
 Fatigabilitate musculară
 Iritabilitate şi modificarea comportamentului
 Senzaţie permanentă de frig
 Paloare
 Dispnee de efort, palpitaţii

Consecinţa cea mai cunoscută a deficitului de fier este anemia feriprivă. Deficitul
de fier nu se manifestă de la început prin anemie feriprivă, deoarece organismul
foloseşte rezervele sale de fier prioritar pentru formarea de hemoglobină, pâna la
epuizarea acestora. Pe lângă anemia feriprivă caracterizată prin scăderea cantităţii de
hemoglobină, se cunosc şi alte tipuri de anemii care se pot clasifica după mai multe
criterii.

I Anemii datorate unei producţii reduse de eritrocite:

Anemia aplastică este datorată unei eritropoieze deficitare la nivelul măduvei
hematoformatoare. Cauzele pot fi: idiopatice, tratamentul prin iradiere sau cu
citostatice
Anemie megaloblastică este datorată unei lipse de maturare a eritrocitelor prin deficit
de acid folic sau vitamină B12.

II. Anemii datorate unei distrugeri eritrocitare crescute:

Anemie hemolitică este datorată distrugerii membranei eritrocitare şi eliberarea
hemoglobinei. Aceasta poate apare ca urmare a unor defecte intraeritrocitare sau
datorită unor factori extraeritrocitari.

2
III. Anemii datorate pierderii extravasculare de eritrocite
Anemia hemoragică apare ca urmare a pierderii de masă eritrocitară prin hemoragii
mai mult sau mai puţin extinse.

IV. Anemii datorate altor cauze: afecţiuni renale cronice, boli endocrine, ciroză
hepatică, boli inflamatorii cronice.

O altă clasificare se face după mărimea eritrocitelor sau după volumul eritrocitar
mediu (VEM)
I. Anemii macrocitare: anemia megaloblastică prin deficit de acid folic sau vitamină
B12; alte anemii nemegaloblastice

II. Anemii microcitare hipocrome: anemia feriprivă

III. Anemii normocitare, normocrome: anemii hemoragice, hemolitice, aplazice

B. Excesul (acumularea) de fier

O creştere a fierului la nivelul macrofagelor, fără leziuni ale celulelor duce la
hemosideroză. Aceasta apare în cazul persoanelor politransfuzate sau în infecţii
cronice.
O creştere a fierului însoţită de depunerea sa în organele parenchimatoase
(ficat, pancreas, glande endocrine) duce la hemocromatoză.
Hemocromatoza poate fi primară şi secundară.
Hemocromatoza primară este o afecţiune ereditară transmisă recesiv datorată
creşterii excesive a absorbţiei de fier.
Fierul se acumulează în mai multe ţesuturi, iar manifestările caracteristice
sunt:
 Melanodermie
 Hepatomegalie ce evoluează la ciroză
 Diabet bronzat
 Tulburări cardiace până la insuficienţă cardiacă
 Aspecte de infantilism

3
  Manifestări osteo-articulare

Hemocromatoza secundară este consecinţa altor afecţiuni cum ar fi:

 Boli hepatice, mai ales ciroză hepatică etilică
 Talasemii, etc.
Pentru tratamentul hemocromatozelor se folosesc chelatori de fier de tip
deferoxamină.