CURSUL 5 BIOCHIMIE CLINICĂ

Conf. Univ. Dr. MARŢI TEODORA DANIELA

FIERUL, CUPRUL, CALCIUL, MAGNEZIUL, FOSFORUL

METABOLISME ŞI ANOMALII METABOLICE

FIERUL ÎN ORGANISM, METABOLISM ŞI ANOMALII

METABOLICE
Fierul în organism este distribuit în 4 compartimente:
1. hemoglobină
2. compartimentul de transport
3. compartimentul de depozit
4. fierul tisular
Fierul circulă în plasmă legat de o proteină, transferina. Marea majoritate a fierului
circulant provine din distrucția zilnică a aproximativ 20 ml de hematii, care eliberează astfel
20 mg fier. Restul fierului plasmatic derivă din formele de depozit și din cantitatea absorbită
intestinal. Fierul din plasmă este rapid îndepărtat fiind preluat în special de țesutul
eritropoietic din măduva osoasă, dar și de alte celule. Altă parte din fier este dirijată spre
locurile de depozit.
Cea mai mare parte a celor 4-5 g de fier conținute în organismul uman, se găsește sub
formă de combinații cu porfirinile, mai exact cu protoporfirina alcătuind compusul numit
hem. Apoi moleculele de hem se combină cu diferite proteine (globină) alcătuind
hemoproteinele (hemoglobina, mioglobina și enzimele heminice), care reprezintă forma
funcțională activă a fierului. Circa 25% din fierul organismului este legată de proteine și
reprezintă formă de depozit – în feritină și hemosiderină; mai puțin de 1% din fierul
organismului se găsesște în plasmă și lichidul interstițial, legat de o proteină transportoare
numită transferina (siderofilina); circa 6% din fierul organismului contituie o formă
neprecizată.
Transferina se sintetizează în ficat, macrofage, țesut limfoid. Normal transferina fixează 100
μg fier/dl, valoare numită sideremie sau fierul circulant sau concentrația fierului seric.

1
Concentrația totală a fierului în organism (sideremia) = 3-5 g.

2
Fierul există sub două forme organice:
a. gruparea hem (fierul legat de un nucleu porfirinic se numește fier heminic (hemoglobina,
mioglobina, enzime cu fier). Această grupare hem se atașează de o proteină specifică. Rolul
compușilor heminici: procese oxidative și respiratorii.
b. compuși în care fierul este legat de o proteină (nu apare gruparea hem) și se numește fier
neheminic (feritina, hemosiderina, transferina). Compușii neheminici au rol în transportul și
depozitarea fierului.

3
4
 Anomalii ale metabolismului fierului
1. Stadiile deficienţei de fier (Fe)
În stadiile iniţiale ale deficienţei nu există semne de anemie, iar concentraţia
plasmatică a fierului este menţinută în limite normale, prin golirea progresivă a depozitelor.
Sideremia începe să scadă în momentul dispariţiei complete a depozitelor de fier, stadiu
denumit sideropenie, fără anemie deoarece valoarea hemoglobinei nu este încă modificată.
Dacă deficitul se accentuează, fierul nu va mai fi într-o cantitate suficientă pentru a menţine
masa de eritrocite, consecutiv va apare anemia feriprivă.

Stadiul deficienţei Depozite Fe plasmatic Anemie Hipocromica; Microcitoza Observaţii

Fe
1. Normal Normal Normal Absentă
2. Deficienţă prelatentă ↓ Normal Absentă ↑ absorbţia
Fe
3. Deficienţă latentă Absente ↓ Absentă
4. Anemie feriprivă în Absente ↓ Uşoară/ Prezente în unele eritrocite;
stadiu iniţial Medie indici normali
5. Anemie feriprivă în Absente ↓ Severă Prezente; VEM ↓; CHEM ↓ Modificări
stadiu avansat epiteliale

2. Variații fiziologice ale sideremiei:

Valori de referință: sideremie la barbați 90 – 140 μg %.
sideremia la femei 80 – 130 μg %.
- La nou-născut sideremia este ușor crescută în primele 5-8 zile – din cauza icterului fizilogic,
iar apoi scade sub valorile adultului și revine la aceste valori la vârsta de 6 ani.
- În cursul aceleiași zile sideremia este cu 30 μg mai mare dimineața decât seara.
- La gravide în primele săptămâni sideremia crește ușor, apoi scade semnificativ în ultimele
luni de sarcină, iar după săptămâna 28 se asocaiază cu creșterea CTFF (capacitatea toatală de
fixare a fierului).

3. Variații patologice ale sideremiei:

5
 Sideremia scade în:
- anemii feriprive (în carența de fier)
- malnutriție (aport scăzut), regim alimentar făinos-lactat
- diaree cronică, sindrom de malabsorbție – absorbția deficitară a fierului
- hemoragii
- infecții cronice, sindrom nefrotic, poliartrită cronică, neoplazii – fierul este blocat în
depozite, scade și CTFF, chiar dacă depozitele de fier sunt normale sau chiar crescute.
- Parazitoze
Creșterea sideremiei – în:
- anemia aplastică (măduva osoasă hematogenă, principalul consumator de fier nu mai poate
capta și utiliza fierul plasmatic)
- anemia megaloblastică (există o eritropoieză ineficientă; măduva osoasă captează accelerat
fierul, iar hipersideremia este produsă printr-o intensă hemoliză)
- talasemie,
- anemie hemolitică (hemoliză masivă și eliberarea unor cantități mari de fier în circulație)
- hemocromatoze secundare (posttransfuzional)
- hepatite acute și puseele evolutive ale hepatitelor cronice (are loc o eliberare crescută de
feritină din hepatocitele lezate)
Afecțiunea Fe seric CTFF Saturare Feritina serică Rezervele de fier
(μg/100 (μg/100 ml) transferină (%) (μg/100 ml)
ml)
Normal 50-160 250-400 20-35 1,5-20 N
Deficiență de Fe (fără N N N ↓ ↓
anemie)

Anemie feriprivă ↓ ↑ ↓ ↓ ↓

Anemia din bolile ↓ ↓ ↓ N, ↑ N, ↑

cronice, neoplasme

Anemii hemolitice ↑ ↓ ↑ ↑ ↑

Anemii siderocrestice ↑ N ↑ ↑ ↑
și megaloblastice

Hemocromatoza ↑ ↓ ↑ ↑ ↑

4. Deficitul de transferină
6
 Transferina, o beta- globulină serică sintetizată în ficat poate fi determinată prin
determinarea capacității totale de fixare a fierului.
Transferina scade în:
- supraîncărcarea cu fier
- infecții cronice
- poliartrita reumatoidă
- tumori maligne
- insuficiențe hepatice
- sindrom nefrotic (există pierderi urinare de transferină)
- mecanism genetic
5. Supraîncarcarea cu fier. Hemosideroza și hemocromatoza
Excesul de fier depășește capacitatea organismului de a forma apoferitină, astfel încât
acumulările de fier decurg cu formarea unei cantități mari de hemosiderină. Atât timp cât
supraîncărcarea cu fier este limitată la celulele sistemului reticulo-endotelial, nu apar leziuni
morfologice ale parenchimelor și nici tulburări funcționale, fiind vorba de hemosideroză.
Dacă depunerile de fier au loc și în celulele parenchimatoase, se dezvoltă procese patologice
caracteristice care alcătuiesc hemocromatoza.
În diagnosticul de laborator al hemocromatozei se determină:
- sideremia ↑ (frecvent > 220 μg %) asociată cu scăderea CTFF. La puncția biopsie hepatică
se constată cantități mari de hemosiderină, localizată mai ales în hepatocite.
- un alt test constă în depistarea hemosiderinei în celulele tubilor renal,i din sedimentul urinar

CUPRUL ÎN ORGANISM, METABOLISM ŞI ANOMALII

METABOLICE
7
 Cuprul este un element esențial pentru sistemele biologice. Cea mai mare cantitate de
cupru se găsește intracelular și de aceea determinările de cupru au o valoare redusă.
În organismul uman cantitatea de cupru este de 100-150 mg care se găsește distribuit astfel:
- mai mult de jumătate în mușchi și oase
- restul cuprului este conținut în ficat (hepatocupreina,o proteină), rinichi, hematii
(eritrocupreina) și sistem nervos („locus ceruleus” din trunchiul cerebral.)
Cuprul este conținut într-o serie de enzime – oxidaze, ca: ceruloplasmina, citocromoxidaza,
tirozinaza, sperminoxidaza, etc.
Cuprul alimentar (2-5 mg) se combină cu L-aminoacizii, facilitându-le absorbția lor în
intestinul subțire.
Cea mai mare parte din ionii de cupru fixați pe albumină sunt captați de către ficat,
încorporați în ceruloplasmina sintetizată hepatic și secretați sub această formă în plasmă.
Ceruloplasmina este degradată în ficat, iar cuprul este eliminat biliar și intestinal. Peste 96 %
din cuprul ingerat se elimină pe această cale.
Peste 96 % din cuprul seric este încorporat în ceruloplasmină și doar 4 % este fixat labil pe
albumina serică.
Ceruloplasmina nu cedează cuprul țesuturilor, ci îl menține legat în compoziția sa,
manifestând o acțiune feroxidazică și favorizând încărcarea fierului pe feritină.
Transportul plasmatic al cuprului spre țesuturi este asigurat de cuprul liber (aproximativ 4%
din cuprul plasmatic), neîncorporat în ceruloplasmină și fixat labil pe albumină.
Concentrația ceruloplasminei (ca și a transferinei) crește mult în ultimele luni de sarcină și în
urma administrării de estrogeni și anticoncepționale de natură steroidică.
Anomalii ale metabolismului cuprului
1. Carența de cupru
La copii, carența de cupru produce 3 tipuri de sindroame:
a. tipul I caracterizat prin: anemie, hipoproteinemie și scăderea concentrațiilor serice
ale cuprului și fierului; tratament: administrarea de săruri de cupru și fier.
b. tipul II caracterizat prin: neutropenie accentuata, anemie, diaree; apare la copiii
subnutriți; tratament: săruri de cupru și alimentație corespunzătoare (alimentație bogată în
nuci, ficat, ciocolată);
Alimentația exclusivă cu lapte de vacă duce la carențe în cupru.
c. tipul III sau boala Menkes sau boala părului încrețit (afecțiune genetică cu
transmitere autosomal recesiv legată de cromozomul X); boala apare în copilărie și se
caracterizează prin deficiență în absorbția intestinală a cuprului. Clinic: tulburări în
dezvoltarea fizică și intelectuală, crize convulsive, tendința la hipotermie și susceptibilitate
crescută la infecții, aspectul particular al părului (părul își pierde luciu, devine mai

8
depigmentat, friabil și răsucit, iar la palpare dă senzația de păr din sârmă de oțel). Decesul
survine înaintea vârstei de 3 ani.
Diagnostic de laborator: scăderea marcată a cuprului seric și tisular.
2. Supraîncărcarea cu cupru. Boala Wilson (sau degenerescența hepato-lenticulară)
Boala Wilson este o boală congenitală transmisă autosomal recesiv afectând în mod egal
copiii de ambele sexe.
Manifestări clinice:
- fenomene neurologice (spasticitate, rigiditate, tulburări de vorbire, tulburări de deglutiție,
mai rar tremurături și tulburări psihice) asociate cu leziuni hepatice, evoluând progresiv spre
ciroză.
- apariția unui inel brun-verzui la periferia corneei (inelul lui Kayser – Fleischer)
- leziuni ale tubilor renali cu aminoacidurie
- anemie hemolitică
- fracturi osoase spontane
Cauza = depunerea excesivă de cupru în țesuturi, în special în hepatocite și mai rar în celulele
Kuppfer, în ganglionii bazali din SNC, în tubii renali, în membrana lui Descemet
Diagnostic de laborator:
- scăderea marcată a ceruloplasminemiei și moderată a cupremiei
- creșterea cuprului seric neîncorporat în ceruloplasmină (așa-zisul cupru direct reactiv).
Această fracțiune de cupru legată de albumine, care în mod normale reprezintă în jur de 4%
cupru seric, ajunge la peste 40% în boala Wilson.
Tratament:
- reducerea aportului exogen de alimente bogate în cupru
- administrarea unor agenți chelanți (penicilamină) care favorizează eliminarea urinară a
cuprului.

9
10
 MAGNEZIUL ÎN ORGANISM, METABOLISM ŞI ANOMALII
METABOLICE
Dieta alimentară bogată în magneziu (grâu, porumb, fasole, soia, semințe oleaginoase,
smochine, nuci, mere, pește marin, ficat, creier, rinichi, splină, scoici) aduc un aport de 300
mg zilnic, din care se absoarbe aproximativ 60% mai ales în intestinul subțire. Absorbția
magneziului este influențată și de: cantitățiile de calciu, lactoză, fosfor, proteine, acizi grași,
acid fitic, ritmul de absorbție al apei, hormonul paratiroidian, aldosteron, calcitonină,
vasopresină, vitamina D.
Magneziul se excretă prin urină, iar aldosteronul favorizează eliminarea lui urinară, în
timp ce parathormonul crește reabsorbția intestinală. Consumul de alcool și administrarea
îndelungată a diureticelor cresc semnificativ excreția de magneziu.
Distribuția magneziului în organism:
- 70% în oase și se metabolizează de aici odată cu calciul și fosforul
- 30% în lichidele organismului și țesuturi
- în plasmă: 25% este legat de proteine, iar restul de 75% este sub formă ionică
- în eritrocite este o mare cantitate de magneziu
- magneziul este, după potasiul, al doilea cation intracelular, ca și cantitate și 70% circulă
legată de proteine; este distribuit mai ales în mitocondrii și nuclei.
Rolurile magneziului:
- constituent al oaselor și al unor țesuturi moi
- Mg2+ activează numeroase enzime care participă la metabolismul glucidelor, lipidelor și
proteinelor
- catalizează transferul de ioni de fosfat și fosforilare oxidativă
- ajută la utlizarea vitaminelor (complex B, C, E) în organism
- la nivelul inimii are un efect antiartimic și protector față de leziunile aterosclerotice
- unele date susțin că magneziul are rol și în reglarea temperaturii corpului
Anomalii ale metabolismului magneziului
1. Hipomagnezemiile
Cauze: - aport alimentar insuficientâ
- absorbție intestinală deficitară
- pierderi urinare și intestinale exagerate.
Manifestări clinice:
- Simptome generale ca: tremurături, dezorientare, teamă, confuzie.

11
- Simptome ale afectării unor organe: arterelor coronare și fenomenele de spasmofilie
(calcemie normală).
Diagnostic de laborator:
- nivelul magneziului seric nu reflectă în mod real cantitatea de magneziu din organism
- electromiogramă, electroencefalogramă care indică o stare de hiperexcitabilitate.
2. Hipermagnezemiile sunt foarte rare și apar în insuficența renală avansată.

ZINCUL ÎN ORGANISM, METABOLISM ŞI ANOMALII

METABOLICE
- Este un oligoelement esențial și foarte necesar pentru pentru dezvoltarea organismului și
desfășurarea corectă a metabolismului.
- Cantitatea totală de Zn (zinc) din organism este de circa 4 g, iar necesarul zilnic este de 12-
15 mg.
- Concentrația zincului în ser este 100 - 220 μg % și circulă legat de proteine - alfa-2-
macroglobuline (în proporție de 35%). Zincul mai este present și în eritrocite și în leucocite,
în concentrații mai mari decât în ser.
Anomalii ale metabolismului zincului
- Scăderi ale zincului seric: în sarcină,boli infecțioase cronice (TBC, lepră).
- Creșteri ale zincului seric: în RAA (reumatism articular acut) și stările de hemoliză.

12