Sunteți pe pagina 1din 1

Peştera Devetashka

Intrarea in peșteră este, de fapt, un portal imens cu dimensiunile 30m înălţime şi 35m lăţime.
Urmează o a doua cameră colosală de 25.000 mp şi cu înălţime variabilă, maximul fiind de
58m. Tavanul camerei s-a prăbuşit pe alocuri, e găurit în 7 locuri. Denumirea găurilor este
“okna” iar dimensiunile lor sunt variabile, cea mai mare (Kilika) fiind 73x48m. Volumul de
643.000 mp a încoronat-o drept cea mai mare cameră din Bulgaria şi Peninsula Balcanică.
La capătul sălii drumul se bifurcă. În dreapta se intră într-o altă cameră, rotundă, mult mai mică
şi întunecoasă, care se numeşte Altar. În stânga era restricţionat accesul turiştilor, nu aveam
voie să stricăm odihna liliecilor pe care peştera îi adăposteşte. Iarna colonia are 35.000 de
suflete din 4 specii diferite, Devetashka fiind dintre cele mai importante 3 adăposturi de
hibernare din Europa. Dar pe perioada unui an întreg se pot întâlni 15 specii de lilieci.
Pe lângă lilieci săpăturile arheologice au scos la iveală că peştera a fost locuită şi de oameni
începând cu Paleoliticul Mijlociu. Alte perioade în care piciorul de biped a călcat prin
Devetashka sunt Neolitic, Eneolitic, Epoca Bronzului şi a Fierului, perioada romană şi Evul
Mediu. Ca fapt divers aici s-a filmat o scenă din Expendables 2, cea în care avionul lui Sylvester
Stallone face o aterizare forţată.

CASCADELE KRUSHUNA (Maarata) – se gasesc in satul Krushuna de langa municipiul


Letnitsa, regiunea Loveci.
Aceasta cascada este cea mai mare cascadă de travertin din Bulgaria. Travertinul este o roca
care favorizeaza formarea de numeroase cascade sub influenta apei si a eroziunii. Inaltimea
cascadei este de 15-20 de metri traversand mai multe praguri de travertin si scari in stanca,
formandu-se astfel mai multe cascade frumoase. Picaturile de apa curg peste pietre si peste
muschiul verde alcatuind un peisaj mirific. Deasupra cascadelor ca in toata zona Parcului
National Maarata se gasesc numeroase pesteri si chei, forme specifice reliefului carstic. Satul
Krushuna si-a luat numele de la termenul de KROSHUN – nume care inseamna „soim”.
Numele a fost dat de catre slavi in secolele VI-VII.

Orasul Plevna
Orasul Plevna este situat in partea centrala a Campiei dunarene, la aproximativ 150 metri
deasupra nivelului marii. Acesta se afla la 174 km nord-est de Sofia, la 35 km nord de Lovech,
la 146 km sud-vest de Ruse.
Plevna are o istorie bogata. A devenit cunoscut in timpul razboiului de eliberare din 1878.
Localitatea este cunoscuta mai ales pentru rolul important pe care l-a avut in razboiul ruso-turc
din 1877-1878. Caderea Plevnei in 1877 dupa patru luni de asediu din partea trupelor rusesti si
romanesti, i-a determinat pe turci sa ceara un armistitiu.
Majoritatea obiectivelor turistice din oras sunt legate de Razboiul ruso-turc. Este vorba, la
modul general, de 200 de monumente dedicate acestui eveniment istoric. Dintre cele mai
renumite, mentionam: Mausoleul Sf. Gheorghe, construit in onoarea soldatilor romani si rusi
care si-au sacrificat viata in asediul Plevnei, monumentul funerar din Parcul Skobelev.
O alta atractie populara este Panorama Plevna, mai mare si mai faimoasa decat Borodino
Panorama din Rusia, construita tot pentru a evoca victoria de la Plevna.
Natura este foarte frumoasa si darnica in regiunea Plevna. Parcul Kailuka este situat in imediata
vecinatate a orasului, pe valea raului Tuchenitsa. Iar la numai 12 km de oras se afla rezervatia
naturala “Chernelka”, localizata in lunca Dunarii. Vizitatorii sunt impresionati de coloana de
stanca naturala “Mechoka”, de cetatea medievala “Gradishte”, de pestera „Tzarevata” si drumul
roman.

S-ar putea să vă placă și