Sunteți pe pagina 1din 5

ANALIZĂ MANUAL LIMBĂ SPANIOLĂ- CLUB PRISMA, A2

Studentă: IAMANDEI ELENA VALENTINA

În vederea efectuării unei analize de manual școlar de limbă străină, am optat pentru
”Club Prisma”, nivel A2. Acest manual de limbă spaniolă este editat de către editura
EdiNumero, Madrid, Spania și este folosit în predarea limbii spaniole- clasa a VI-a, Liceul
teoretic „Miguel de Cervantes”.

Club Prisma este o metodă de învățare a limbii spaniole, ce cuprinde patru niveluri
de învățare: A1, A2, A2-B1, B1. Fiecare dintre cele patru niveluri este conform Cadrului
comun european de referință.

Manualul pe care urmează să îl analizez, Club Prisma A2, este un manual atractiv
și, consider eu, potrivit pentru elevii cărora se adresează. Manualul este viu colorat și
conține multe imagini atrăgătoare, ce sporesc dorința elevilor de a lucra cu el. Acest
manual este însoțit de un CD, esențial pentru dezvoltarea competenței de înțelegere a
elevilor. Dialogurile sunt realizate cu nativi spanioli și prezintă situații de comunicare
autentice, ceea ce le crește eficacitatea.

Înainte de a trece la analiza propriu- zisă, trebuie remarcat faptul că manualul în


cauză îndeplinește următoarele funcții:

- Funcția informativă;
- Funcția formativă;
- Funcția de antrenare a capacităților cognitive;
- Funcția de autoinstruire.

Funcțiile în cauză sunt realizate prin intermediul conținuturilor prezentate,


structurate în 10 capitole, respectiv:

- capitolul 1: !Cómo mola el primer día! (Cât de frumoasă este prima zi de scoala!)
- capitol 2: ¿Dónde estás? (Unde ești?)
- capitol 3: ¿Cómo te fue? (Cum ai petrecut?)
- capitol 4: ¿Qué habéis hecho? (Ce ați făcut?)
- capitol 5: !Qué curioso! (Ce ciudat!)
- capitol 6: !Reacciona! (Reacționează!)
- capitol 7: Al abordaje (La atac!)
- capitol 8: !De fábula! (Minunat!)
- capitol 9: El futuro, en tus manos (Viitorul este în mâinile tale!)
- capitol 10: ¿Puedes? (Poți?)
Fiecare din cele 10 capitole cuprinde conținuturi funcționale, conținuturi gramaticale,
conținuturi lexicale și conținuturi culturale. Conținuturile în cauză răspund obiectivelor
cadru și de referință din programa școlară pentru limba spaniolă, urmărind dezvoltarea
următoarelor competențe:

 Receptarea mesajelor transmise în diferite situații de comunicare;


 Producerea de mesaje orale;
 Receptarea mesajelor transmise în scris în diferite situații de comunicare;
 Producerea de mesaje scrise.

Foarte important este faptul că manualul în cauză, pe lângă dezvoltarea competențelor mai
sus amintite, își propune și facilitarea cunoașterii de către elevii străini a spațiului hispanic,
atât din punct de vedere lingvistic, cât și cultural. Astfel, manualul Club Prisma 2
contribuie la formarea și dezvoltarea valorilor și atitudinilor pe care trebuie să le posede un
elev care studiază limba spaniolă, și anume:

 Dezvoltarea unor reprezentări culturale, a unor atitudini favorabile și a interesului


pentru studiul limbii și al civilizației spațiului hispanic.
 Manifestarea curiozității pentru descoperirea unor aspecte legate de viața copiilor
din spațiul cultural hispanic.
 Dezvoltarea interesului pentru cunoașterea unor aspecte semnificative ale vieții
cotidiene din spațiul hispanic.
 Manifestarea interesului în a se informa asupra unor personalități marcante ale
istoriei și culturii din spațiul hispanic.

În vederea susținerii afirmațiilor de mai sus, voi menționa câteva conținuturi din manualul
analizat: La televisión en España (Televiziunea in Spania), El saludo en España (Salutul
in Spania), Una visita a Toledo (O vizita in Toledo), Un escritor famoso (Un scriitor
faimos), Las Fallas (sărbătoare valenciană).

Fiecare unitate este urmată de o pagină intitulată „Tareas con Internet” (Sarcini pe
internet). În cadrul acestor pagini, li se solicită elevilor să caute informatii specifice pe site-
uri spaniole, după care să prezinte colegilor informațiile găsite. Consider că aceste exerciții
sunt foarte atractive în special pentru elevii actuali, atât de familiarizați cu noile tehnologii
și dornici de a le pune aplicare în orice context. Pe de altă parte, cerințele din cadrul acestui
punct, dezvoltă capacitatea elevilor de a analiza, sintetiza și sistematiza informația și de a o
prezenta celorlalți.

Fiecare unitate se încheie cu o autoevaluare intitulată „Progresando” (Progresând), prin


intermediul căreia fiecare elev poate să-și dea seama de nivelul cunoștințelor dobândite în
unitatea dată.

În continuare, mă voi opri asupra conținutului gramatical din manualul în cauză. După cum
am menționat mai sus, fiecare unitate are integrată și elemente de gramatică, structurate
progresiv, de la ușor la complex. De remarcat faptul că elementele din cadrul unei unități
nu sunt prezentate separat, ci sunt îmbinate astfel încât să formeze un tot unitar.

În cadrul primului capitol intitulat „Cât de frumoasă este prima zi de școală”, conținuturile
gramaticale sunt următoarele:

 Recapitulare a timpului prezent, mod indicativ


 Propoziții introduse prin pronumele relativ que (care)
 Propoziții relative cu antecedent cunoscut.

De remarcat faptul că se începe printr-o recapitulare a timpului prezent; prin urmare, nu se


trece direct la prezentarea de noi informații, ci se face o actualizare a noțiunilor gramaticale
deja existente. Exercițiile care însoțesc fiecare conținut gramatical cuprind și modele de
efectuare, ceea ce facilitează înțelegerea sarcinii de lucru de către elevi. Textul existent în
cadrul unității conține cele trei conținuturi gramaticale ce se vor studia. Informațiile de tip
teoretic sunt foarte succinte, insistându-se mai mult pe abordarea practică a conținuturilor.
Itemii prezentați sunt de tip obiectiv, semi-obiectiv și subiectiv și presupun
întrepătrunderea conținuturilor gramaticale cu cele lexicale și culturale.

În cadrul celui de- al doilea capitol, există următoarele conținuturi gramaticale:

- Diferența dintre ser/ estar;


- Verbe de mișcare ce se construiesc cu prepozițiile a, de, en
- Complementul direct persoană.

La fel ca și în cazul primului capitol, noțiunile gramaticale în cauză se regăsesc în textul


din cadrul unității 2. Informațiile teoretice sunt urmate de itemi cu un grad crescând de
dificultate.

Capitolul 3 conține următoarele conținuturi gramaticale:


- Perfectul simplu (formare și utilizare)
- Marcatori temporali

Capitolul 4:

- Perfect compus (formare și utilizare)


- Marcatori temporali;
- Pronume complement direct și complement indirect;
- Complement direct/ complement indirect;

Capitolul 5:

- Perfectul simplu- forme neregulate (persoana a treia singular și plural)


- Marcatori temporali: al cabo de (la finalul...), despues de (după....)
- Diferențe între perfectul simplu și perfectul compus.

Capitolul 6:

- Apocopa adjectivelor bueno, malo, primero, tercero, grande;


- Gradele de comparație: comparativ și superlativ;
- Stilul indirect;

Capitolul 7:

- Modul indicativ, timp prezent


- Prezent/ imperfect
- Soler+ infinitiv (a obișnui să....)
- Perfect simplu/ imperfect

Capitolul 8:

- Perfect simplu/ perfect compus/ imperfect

Capitolul 9:

- Mod indicativ, timp viitor;


- Exprimarea viitorului;
- Si+ prezent+ viitor;

Capitolul 10:

- Imperativ afirmativ și negativ;


- Conjunctiv prezent (formare);
- Utilizarea conjunctivului prezent (introducere);
După cum se poate observa, noțiunile de gramatică sunt prezentate în mod progresiv,
începând cu noțiuni simple și ajungându-se la noțiuni complexe. Mai trebuie remarcat
faptul că de cele mai multe ori noțiunile gramaticale sunt prezentate în paralel, cu scopul de
a se putea observa mai clar diferențele dintre acestea.

Fiecare conținut gramatical este însoțit de o gamă variată de exerciții, care ajută elevul să-și
însușească noțiunile gramaticale studiate.

În continuare voi prezenta câteva dintre criteriile de analiză stabilite de către Ministerul
Educației Naționale. Punctajul maxim pentru fiecare criteriu este de 5 puncte.

Conținut adaptat Cadrului european comun de referință pentru limbi 5


străine/ programei școlare;
Conținut adecvat nivelului de dezvoltare intelectuală a elevilor; 5
MANUAL CLUB PRISMA A2

Relațiile dintre conținuturile manualului sunt evidente; 5

Ilustrațiile și tehnoredactarea sprijină înțelegerea conținuturilor 5


manualului;
Ilustrațiile redau aspecte adecvate intereselor elevilor; 5
Manualul oferă posibilitatea realizării obiectivelor de referință; 5
Manualul prezintă în mod structurat posibilități multiple și variate de 5
interacțiune comunicațională, în predare- învățare- evaluare;
Aplicațiile propuse în manual solicită niveluri variate de performanță, 5
valorificând potențialul creativ al elevilor;

S-ar putea să vă placă și